Arthur Schopenhauer (n. 22 februarie 1788, Stutthof/Danzig - d.

21 septembrie 1860, Frankfurt am Main), a fost un filozof german, cunoscut - mai ales prin teoria sa asupra primatului "voinei" n sfera reprezentrii lumii i n comportamentul uman. Biografie Arthur Schopenhauer s-a nscut n 1788 la Danzig (astzi Gdansk/Polonia), fiu al unui comerciant, care l destinase i pe fiul su negustoriei. mpreun cu tatl, face numeroase cltorii prin Europa. Dup moartea acestuia n 1809, ncepe mai nti studiul medicinei la Universitatea din Gttingen, la care renun pentru a se dedica studiului filozofiei. n 1811 pleac la Berlin, unde audiaz cursurile luiFriedrich Schleiermacher i ale lui Johann Gottlieb Fichte. Se transfer la Iena i, n 1813, obine titlul de Doctor n Filozofie cu dizertaia "Cu privire la rdcina cvadrupl a principiului raiunii suficiente" (ber die vierfache Wurzel des Satzes vom zureichenden Grunde). n acelai an ntlnete la Weimarpe Goethe, cu care discut teoria acestuia asupra culorilor. n lucrarea aprut dup aceea, "Despre vedere i culori" (ber das Sehen und die Farben, 1816), expune propria sa concepie n acest domeniu, n contradicie cu opiniile lui Goethe. n 1819, primete nsrcinarea de a ine cursuri la Universitatea din Berlin, unde preda i Hegel, care era n acel timp figura dominant a filozofiei germane, acum criticat vehement de Schopenhauer. Opera principal a lui Schopenhauer, "Lumea ca voin i reprezentare" (Die Welt als Wille und Vorstellung,1819) apare n acelai an. Pred ca docent la Universitatea din Berlin pn n anul 1831, cnd, din cauza unei epidemii de holer, a crei victim a fost Hegel, se refugiaz la Frankfurt am Main, unde va tri retras pn la sfritul vieii ca filozof liber. Aici ncepe studiul filozofiei budiste i hinduiste precum i al misticilor cretinismului primitiv, fiind influenat n special de Meister Eckhart i Jakob Bhme. n acest timp i apar lucrrile "Voina n natur" (ber den Willen in der Natur, 1836), "Cele dou probleme de baz ale eticii" (Die beiden Grundprobleme der Ethik, 1841), aforismele grupate n Parerga und Paralipomena (1851). Schopenhauer moare n Frankfurt la 21 septembrie 1860. Opera filozofic Lumea ca voin i reprezentare Sub influena lui Platon i a lui Immanuel Kant, Schopenhauer se situeaz n problema teoriei cunoaterii pe poziia idealismului. Dar n cadrul acestei concepii, Schopenhauer i susine propriile sale vederi i combate filozofia lui Hegel. Bazat pe achiziiile tiinelor naturale, dezvolt un punct de vedere original asupra fiziologiei percepiei. Dup Schopenhauer, lumea exterioar exist numai n msura n care este perceput i prezent n contiina omului, deci ca reprezentare. El nu este totui ntru totul de acord cu Kant, care considera c "lucrul n sine" ar fi mai presus de orice experien senzorial i n consecin nu ar putea fi cunoscut. Schopenhauer susine c Voina st la baza reprezentrii lumii, avnd o puternic for lipsit de raiune i de scop. Spre

deosebire de Hegel, consider c lumea i istoria sunt lipsite de sens i de o int final. Voina st nu numai la baza aciunilor omului, ci determin ntreaga realitate, organic sau anorganic. Voina se manifest n lumea animal ca for vital i ca impuls spre procreare. Aceast teorie asupra "primatului voinei" reprezint ideea central a filozofiei lui Schopenhauer i a avut, ncepnd cu a doua jumtate a secolului al XIX-lea pn n actualitate, o influen crescnd asupra gndirii filozofice Estetica Concepiile lui Schopenhauer asupra literaturii i artei sunt o consecin direct a pesimismului su i a influenei filozofiei budiste. Voina este un impuls existenial care nu d nici o satisfacie, dimpotriv, crend permanent noi necesiti ce nu pot fi n ntregime satisfcute, devine o surs de suferin. De aceea nu poate exista o fericire de durat; viaa este o vale a plngerii, plin de dureri. La un nivel superior, ns, omul se poate sustrage dictatului Voinei, reuind s se elibereze. Eliberarea de suferin se realizeaz prin negarea Voinei, care poate fi obinut prin contemplaia artistic sau prin ascez, renunare i meditaie. Prin art, omul scap de sub dominaia Voinei i devine un "subiect pur i pasiv al cunoaterii". Concepii asupra moralei n timp ce omul se poate elibera doar temporar de ctuele Voinei prin contemplaia artistic, concepia etic a lui Schopenhauer d soluia negrii durabile a Voinei. Spre deosebire de Kant, etica lui Schopenhauer nu se bazeaz pe raiune i pe legile morale; el vede n "mil"singura modalitate a comportamentului moral. Prin comptimire i nelegerea suferinei lumii, omul i depete egoismul i se identific cu semenii si (Pe baza de moralitate, 1840). Metafizica lui Schopenhauer poart eticheta budismului; tot astfel etica sa este impregnat de concepia budist asupra lumii i de misticismul cretin. Influenele filozofiei lui Schopenhauer a apariia operelor sale, Schopenhauer nu s-a bucurat de o atenie deosebit. Mai trziu ns, muli s-au revendicat de la gndirea sa. n domeniul filozofiei a exercitat o influen deosebit asupra gndirii lui Friedrich Nietzsche, Henri Bergson, Ludwig Wittgenstein sau Emil Cioran, n literatur se recunoate influena lui Schopenhauer asupra operelor lui Lev Tolstoi, Mihai Eminescu, Marcel Proust, Thomas Mannsau Michel Houellebecq. n psihologie ideile sale au fost preluate de Eduard von Hartmann i Sigmund Freud. Idei ale filozofiei lui Schopenhauer in opera eminesciana Poetul nepereche al literaturii romane a cunoscut si a valorificat in opera sa ideile epocii. A aprofundat filozofia europeana (conceptiile sustinute de Kant, Schopenhauer), cat si cea indiana. Una dintre operele care au marcat puternic gandirea scriitorului a fost Lumea ca vointa si reprezentare deSchopenhauer.

Trecutul reprezinta cartea in care autorul isi scrie memoriile. Prezentul nu este altceva decat notiunea relativa din constiinta omului. Odata insa cu trecerea clipei, prezentul devine trecut si mana omul spre viitor. Sa exprime oare secunda, minutul sau ora adevarata fata a timpului? Citandul pe Schopenhauer, Eminescu spunea: Geniul este mintea aplicata exclusiv la obiect, subiectul cunoscator pur care iese din contingent si se asaza in fata metafizicului. El traieste in spatiul astral, ignorand interesele vointei lui individuale. Geniul poate aparea oriunde si oricand. Soarta a facut ca pe acest taram sa rasara un geniu in persoana lui Eminescu. Sfera geniului e un cerc in care fiecare se situeaza pe o linie de continuitate cu predecesorii. Influentat de Schopenhauer, substratul filosofic al poeziei eminesciene se identifica cu pesimismul. Sistemul filosofic al acestuia de natura idealista, are drept are de gravitatie ideea lumea ca vointa si reprezentare gl319n1237plld In conceptia schopenhaueriana dualitatea subiect obiect este exprimata in reprezentare. La Schopenhauer obiectul se identifica de fapt cu reprezentarea si determina subiectul. El sustine: A fi obiect pentru subiect si a fi reprezentarea noastra este tot una. Toate reprezentarile noastre sunt obiecte ale subiectului, si toate obiectele subiectului sunt reprezentarile noastre. Aceasta iluzie a existentei ce imbraca forme materiale datorita simturilor inselatoare si a relativitatii lucrurilor, precum si incapacitatea mintii de percepe adevarul, smulg poetului unele accente nihiliste: A fi! Nebunie si trista goala si trista si goala; Urechea te minte si ochiul te-nseala; Ce-un secol ne zice ceilalti o deszic. (Mortua est) Iluzia existentei este identificata cu valul Maya din religia indiana, ce impiedica pe om sa vada lucrul in sine. Cheile ce pot deschide usa visului, adica formulele perceptiei sunt idealurile poetice ale lui Eminescu pe care l-a sintetizat genial in nuvela Sarmanul Dionis. Proiectandul pe Dionis in timp (epoca lui Alexandru cel Bun) si in spatiu (calatoria pe luna), Eminescu demonstreaza relativitatea celor doua coordonate. Ideea vietii ca reprezentare este asemanatoare cu transcendentalismul formelor intuitiei lui Kant. Eminescu a tradus Critica ratiunii pure, aflandu-se, deci, si sub influenta kantiana. Potrivit acestei conceptii, nimic nu exista cu adevarat, totul nu este altceva decat o proiectie interioara a simturilor omului. Incercarea de separare a lucrului in sine de reprezentare trebuie facuta la nivelul subiectului cunoscator. Lucrul in sine al fiintei este de fapt vointa. Potrivit lui

Schopenhauer, vointa de a trai este cauza existentei lumii, luand in poezia lui Eminescu forma dorului nemarginit: Si in roiuri luminoase, izvorand din infinit, Sunt atrase in viata de un dor nemarginit La-nceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta, Pe cand totul era lipsita de viata si vointa (Scrisoarea I) In acceptie schopenhaueriana, vointa de a trai, se manifesta intr-un prezent etern, singura cale de vindecare a fricii de moarte. Manifestarea prezentului etern determina feeria iluzorie a trecutului si a viitorului. Prezentul vazut ca o clipa suspendata intre trecut si viitor e o idee ce se regaseste in poezia Cu maine zilele-ti adaogi. Portul, convins ca prezentul e singurul timp in care omul traieste, dezvolta ideea in versurile: Cu maine zilele-ti adaogi, Cu ieri viata ta o scazi. Si ai cu toate asta-n fata De-a pururi ziua de azi. Cand unul trece altul vine, In asta lume a-l urma, Precum cand soarele apune El si rasare undeva. Comparatia cu soarele, care doar apunand intr-o lume rasare in alta, este preluata din filosofia lui Schopenhauer si sugereaza continuitatea prezentului etern chiar si dupa moartea omului ca individ: Viitorul si trecutul Sunt a filei doua fete, Vede-n capat inceputul

Cine stie sa le-nvete; Tot ce-a fost si o sa fie In prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zadarnicie Te intreaba si socoate. (Glossa) Prezentul etern demonstreaza ca viata este inepuizabila si, de aici, reiese ideea inutilitatii sinuciderii din poemulMuresan: As omori in mine o suta de vieti[] Dar, vai, tu stii prea bine ca n-am sa mor pe veci Ca vis e a ta moarte cu slabe maini si reci, La sorti va pune iarasi prin lumile din ceri Durerea mea cumplita Durerea, ca esenta a vietii, e determinata de vointa de a trai. Exista o proportionalitate directa intre sensibilitate si durere. Cu cat sensibilitatea e mai mare, cu atat durerea e mai mare. Neputand fi evitata, suferinta trebuie infruntata, iar cugetarea filozofica este izvorul acestei puteri stoice. Resemnarea isi are originea in filosofia antica, grecii comparand viata cu o piesa de teatru, in acare soarta fiecarui om reprezinta de fapt un rol atribuit de o putere superioara. Omului nu-I revine decat misiunea de a juca, cat mai bine, acest rol. Ideea apare si in viziune eminesciana: Privitor ca la teatru Tu in lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru, Totusi tu ghici-vei chipu-i, Si de plange, de se cearta, Tu in colt petreci cu tine

Si-ntelegi din a lor arta

Ce e rau si ce e bine.
Stoicismul schopenhauerian se regaseste exprimat in ultima strofa a poemului Luceafarul a carui concluzie ar putea fi: Datoria unui om singur este sa fie si mai singur. (Cioran) Luceafarul floarea suprema si cea mai pura a acestei tendinte (T. Vianu) este construit de fapt pe ideea lui Schopenhauer potrivit careia geniul nu poate atinge fericirea pe pamant. Eminescu insusi explica: Geniul (n. n.) nu are moarte, dar n-are nici noroc. Mi s-a parut ca soarta Luceafarului din poveste seamana mai mult cu soarta geniului pe pamant si i-am dat acest inteles alegoric. Eminescu a preluat ideile lui Schopenhauer si in ceea ce priveste estetica poeziei. Forma sa perfecta se datoreaza credintei ca: Ritmul si rima sunt doua elemente auxiliare ale poeziei. Ele sunt un mijloc de a pune stapanire pe atentia noastra, caci astfel urmarim povestea cu o mai mare placere; in plus creeaza in noi o stare de spirit eliberata de orice constrangere, anterioara oricarei judecati si care ne determina sa incuviintam ceea ce ni se recita; povestea castiga o anumita putere emfatica si persuasiva, independenta de principiile oricarei ratiuni. [] Poezia este pentru filosofie ceea ce este experienta pentru stiinta empirica: poezia vrea sa ne faca sa sesizam ideile platoniciene ale fiintelor prin mijlocirea detaliului si prin exemple, in timp ce filosofia vrea sa ne invete sa recunoastem aici, in ansamblul sau si in generalitatea sa, esenta intima a lucrurilor, asa cum se exprima ea in ele. Poezia are caracterul tineretii, iar filosofia pe cel al vietii mature. Ideile filosofice schopenhaueriene au avut o covarsitoare importanta pentru opera eminesciana, dar cestea nu coboara intru nimic originalitatea poetului, care trebuie cautata numai in adevarul si energia lirismului cu care a insufletit diverse ganduri abstracte.