Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATE :“Dunarea de Jos” - Galati

FACULTATE

: Litere

DOMENIU

: Stiinte ale Educatiei

SPECIALIZARE : Invatamant Primar si Prescolar

P.I.P.P. An I

LITERATURA ROMANA SI LITERATURA PENTRU COPII

Nuvela: “Canuta, om sucit” de I.L.Caragiale

Prof. Dr. : Ioana Nicolae Asist. Dr. : Iulia Barna

Student

: Perju Ana - Ingrid

Perju Ana – Ingrid PIPP, An I

Cănuţă, om sucit

De Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale este unul dintre cele mai importante piese ale literaturii româneşti, excelând în dramaturgie. Pe lângă asta el a mai fost şi pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic, jurnalist şi nu în ultimul rând nuvelist. Comediile şi schiţele lui caragiale alcătuiesc acea partea a operelor sale în care comicul este suveran absolut. Nuvelistica apare, dimpotrivă, ca un teritoriu disputat. Ne aflăm în domeniul unor experienţe privind posibilităţile de asociere a comicului. Cronologic prima interferenţă dintre comic şi tragic sa realizat în " Cănuţă, om sucit". Aici tragismul este receptat sub unghi comic. Titlul. Dă de ştire ciudăţenia unor întâmplări din viaţa unui om nu tocmai la locul lui. Numele de Cănuţă, pare mai ciudat decât Radu sau Răducan, celelalte nume a lui, iar oamenii aşa au apucat să-i spună, poate dinainte de a şti cum este el, aşadar Cănuţă, i se potriveşte cel mai bine. "Om sucit" dă explicaţia acestui nume, care ne anunţă că este vorba despre o fiinţă umană, dar ne la locul ei, nu total opusă lumii, dar nici ca ea. Tema. Substanţa nuvelei e patrunsă de gravitate, umorul rezultă dintr-o anume acumulare a episoadelor, din accentele de mirare simulată care se adaugă fiecăruia dintre ele. O factură comică, specială are neclintita consecvenţă a caracterului, care se afirmă egal cu sine în cele mai dificile situaţii, inclusiv la parastasul de şapte ani, prin poziţia nefirească a oaselor în coşciug. Momentele subiectului. În expoziţiune, autorul începe prin a aduce la cunoştinţă în primul rând felul de a fi a personajului principal:

"A fost odată un om care toată viaţa lui nu sa putut potrivi cu lumea – un om sucit". Ca timp, ne dă doar sărbătoarea în care sa născut Cănuţă: "Mă-sii i-a abătut să-l nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postul mare", unde spune că era iarnă: "paştele în anul acela cădea în iarnă de tot". Autorul nu prezintă nici un fel de loc sau timp istoric precis, de unde putem concluziona se putea întâmpla oriunde şi oricând. Intriga. Începe o dată cu botezul lui Cănuţă, unde se petrece o mică tulburare, după două scufundări în apa rece, copilul se suceşte în mâinile preotului şi cade în cristelniţă scufundându-se de tot. Plin de spaimă îl scoate afară, îi aduce "sufletul la loc" şi ca o întărire a vorbelor lui Caragiale, popa spune: "mulţi copii am botezat de când

sunt preot

să vă trăiască! dar aşa copil sucit n-am mai văzut".

Perju Ana – Ingrid PIPP, An I

Desfăşurarea acţiunii. Cănuţă, "rămas sărman de părinţi tocmai când se făcuse de-nvăţătură", este luat în îngrijire de "bunică-sa despre tată" care îl aduce la oraş şi îl dă la şcoală. Însă se pare că nici

aici nu-l vede lumea prea bine, i se pun întrebări la care copilul nu ştie a răspunde şi nici nu are nimeni răbdare să-l înveţe, aşa că într-o zi "s-a dus la bunică-sa acasă şi i-a spus că nu mai merge la şcoală măcar să-

l taie". S-a dus sărmana bătrână să vorbească cu dascălul, poate,

poate, dar se pare că acesta nu arată gram de interes "babo dă-l la meşteşug" spunându-i că nu-i copil de carte şi că-i sucit. Întristată în sufletul ei, îl dă la stăpân, cu gândul că "nu e toată lumea făcută să se procopsească-n şcoală". Aşadar Cănuţă ajunge pe mâna unui băcan, unde îi slujeşte "când mai bine, când mai rău", după puterile lui. Într-o seară, băcanul îl trimtie cu un coş plin cu mezeluri de tot soiul şi "cu vre-o douăzeci de sticle de vin, să le trimeată la un muşteriu". Dar coşul era greu şi afară era polei, şi cu toate că jupânul vede situaţia nu ia nici o măsură, ci din potrivă îi trânteşte coşul în spate şi i-a mai dat şi un "pumn în ceafă" înainte de asta. Cănuţă merge cu grijă, dar vrând să o ia pe scurtătură cade şi sparge sticlele cu vin. Întorcându-se înapoi sărmanul pentru că în altă parte nu avea unde să se ducă, işi ia o mamă de bătaie jalnică: "i-a tras atâta, încât bietul Cănuţă după ce s-a-nchis prăvălia, nici nu a mai mâncat". A treia seară, îl trimite iar cu marfă, însă avusese grijă băcanul să-

i pună mai puţin, nu că-i păsa lui de băiat, cât îi păsa de marfă. Cănuţă de data asta, merge pe-acolo pe unde îi spusese stăpânul să meargă acum trei seri, ca să nu mai alunece iar, însă drumul era mai lung şi întârzie cam mult. Întârzierea aceasta face mai mult sau mai puţin ca jupânul să piardă un client, ,,o damă", căreia nu putea să-i de-a pe împrumut, că mai avusese astfel de tangenţe neplăcute cu dânsa, şi era neaparat nevoie de Cănuţă. Într-un târziu apare şi acesta, care nici nu intră bine şi îl ia la întrebări de întârzierea lui, copilul explică ocolul lui pe ,,Podul Mogoşoaii", dar stăpânul îi trage ,,o pereche de palme fierbinţi peste urechile degerate". Lui Cănuţă aceste două palme, i s-au părut ,,mult mai dureroase decât bătaia deunăzi", şi cum să nu i se pară dacă erau luate pe nedrept. Acum trei zile sparse sticlele cu vin şi luase bătaie că s-a dus pe ,,ulicioară", şi că nu s-a dus pe ,,Podul Mogoşoaii", acum luase palmele că sa dus pe ,, Podul Mogoşoaii" şi nu s-a dus pe ,,ulicioară", că a ,,căscat gura la prăvălii". Supărat şi amărât s-a dus la bunică-sa ,,în fundul unei mahalale de la marginea oraşului", Cănuţă îi spune că a fugit de la stăpân, recunoscând că este bătut. Batrâna după ce meditează asupra situaţiei, i se face milă de vârsta încă fragedă a nepotului care abia împlinise cincisprezece ani şi că ,, alţi copii cine ştie ce bunătăţi au de ziua lor". Aşadar vede fără folos mustrarea care ar fi vrut să i-o facă ,,şi tot uitându-se la el cum plângea ca un prost şezând cu căciula la ochi, a-nceput şi baba să plângă ca o proastă".

Perju Ana – Ingrid PIPP, An I

Punctul culminant. Este atunci când Cănuţă, căsătorit ca tot omul, porneşte divorţ tocmai de Blagoviştenii, pentru că nevastă-sa luându-se la vorbă cu maică-sa îi uită peştele în cuptor, iar divorţul l-ar ,,fi pornit numaidecât, dar nu se putea: era sărbătoare, mâncare de peşte, nu se ţinea tribunal". Vine soacră-sa cu gând de împăcare şi roagă pe Cănuţă să-şi ierte nevasta că ,,se prăpădeşte fata", şi pentru un crap nu se merită o astfel de ceartă, dar acesta nu o iartă: ,,Crap- necrap, nu se poate cocoană! am pornit hârtie, s-a isprăvit". Deznodământul. După ce se liniştesc toate apele, Cănuţă işi întâlneşte din întâmplare nevasta la dentist, de unde pleacă amândoi acasă, acolo ,, s-au împăcat şi au trăit încă destulă vreme împreună". Se întâmplă însă, ca într-o zi Cănuţă să moară ,, dintr-un nimic, iarăşi pentru un moft" a cerut o sumă neînsemnată unui prieten cu care mai avusese astfel de tangenţe, iar acesta îl refuzase de data asta. Lui

Cănuţă ,, i-a venit un fel de-necăciune

murit". Şi l-au îngropat a doua zi după cum era obiceiul. L-au dezgropat după şapte ani ca să-i facă parastasul şi l-au găsit sucit: ,,hârca sta-n sus cu ceafa şi cu ţurloaiele erau pornite către grătarul coastelor". Popa işi dă cu părerea cum că ,, ăsta n-a fost bine

mort când l-au îngropat", însa nevasta mortului lămureşte situaţia: ,,m-

aş fi mirat, Dumnezeu să-l ierte să-l găsesc la loc

cunoscut pe răposatul Cănuţă

Sfinţia-ta nu l-ai

până seara a

Rău

rău

om sucit!"

Caracterizarea lui Cănuţă – personajul principal

Cănuţă este “sucit”, adică greoi, interiorizat şi prin aceasta în dezacord cu mediul. Este însă sucit numai din perspectivă exterioară, alminteri perfect adaptabil realităţii. Dreptatea este de partea lui Cănuţă, în ciuda aparenţelor care i-o refuză întotdeauna. Până la urmă ce i se reproşează? s-a repezit pe lume “fără socoteală, puţin înainte de sosirea moaşei. Da, dar moaşa întârziase peste măsură şi o asteptare mai lungă devenea imposibilă. Că la botez s-a zbătut în mâinile preotului, scăpându-i acestuia când să-l scufunde a treia oară. Numai că apa din cristelniţă era rece şi copilul rădase destul. Că n-a ştiut să răspundă întrebărilor dascălului şi a fugit de la şcoală. Cum să răspunzi însă unor asemenea întrebări stupide? Că, băiat de prăvălie fiind, nu a avut reacţii potrivite la pedepsele jupânului: “Din pricina firii lui pe dos , i s-au părut lui Cănuţă două palme mai mult dureroase decât bătaia deunăzi”. Dar bătaia fusese meritată, măcar pe jumatate şi tot era, pe când cele două palme aveau singurul temei în faptul sa conformat unor recente instrucţiuni. Însă, până la urmă,pe Cănuţă nu-l rezolvă violenţa în sine, ci asocierea ei cu arbitrariul. Mai târziu, căsătorit, Cănuţă îndură cu resemnare infidelităţile soţiei, însă îşi iese din pepeni şi porneşte divorţ pentru că aceasta îi arsese crapul cumpărat de la Blagoveştenii. Problema însă, nu era

Perju Ana – Ingrid PIPP, An I

crapul, cu toate că îl cumpărase din puţinii lui bani pe care îi mai avea, fiindcă viaţa nu i-a adus nici un beneficiu financiar, ci motivul care umpluse paharul erau înşelările soţiei lui adăugate la mormanul de amărăciuni adunate de-a lungul vieţii. Şi acum, că oameni suntem, după ce a tăcut sărmanul la toate dezmăţurile femeii, aceasta nu fusese în stare nici măcar să-i facă singura plăcere a lui, aceea de a mânca peştele preferat. Nu-şi iartă nevasta nici atunci când află despre ea că se prăpădea de boală şi de mizerie, în schimb i se înmoaie inima când o întâlneşte mai apoi la dentist. Si nici chiar acum nu este atât de paradoxal mecanismul afectiv, pe cât s-ar părea, văzuse şi el poate nu-i a de bine singur. Moartea lui Cănuţă pare din nou o reacţie disproporţionată:

“Într-o zi, dintr-un nimic, iarăşi pentru un moft – ceruse cu împrumut o sumă mică unui prieten pe care i-a fost îndatorat pe vremuri cu mult mai mult, şi acesta îi refuzase – s-a iritat atât de grozav din ceartă încât i-a venit un fel de –necâciune”. Se pare că oricum ar fi fost situaţia dintre aceşti prieteni, nu ar fi trebuit să se sfârşească aşa, dar nimeni dintre noi nu ştim ce anume ar fi fost în sufletul acelui biet om, sătul de necazuri şi de neajunsuri. Din punct de vedere creştin, Cănuţă cade într-o lumină total favorabilă, indiferent de criticile literaturii asupra lui. Caragiale ne spune că “ Istoria lui se poate asemăna cu istoria unui pahar care rabdă să-l umpli cu litra şi pentru o picătură se supără şi dă pe afară. Şi lumea măcar că vede ce se petrece cu paharul; dar putea lumea înţelege ce se petrecea în sufletul lui Cănuţă? Paharul stă de faţă ; sufletul lui Cănuţă stă ascuns şi pesemne era prea mic, prea strâmt – dea repede pe dinafară”. Sufletul lui Cănuţă, era într-adevăr prea strâmt, dar era strâmt pentru răutate, pentru nedreptate, pe care nu o putea încăpea în el. Atât de magistral e Caragiale în a pune în opoziţie caracterul curat şi nobil al lui Cănuţă cu perfidia lumii, care îl considera prost şi sucit pentru că nu vrea să se lase învins de răutate încât nici critica literară nu a observat ce se ascunde sub portretul lui Cănuţă, rămânând în mare , la caracterizarea pe care lumea i-a făcut-o. Caragiale spune că oamenii, nu erau în stare să vada şi să cunoască sufletul lui, pentru că ei văd numai ce se poate privi cu ochiul liber, nu şi în interiorul sufletelor. Cănuţă este un personaj unic în opera lui Caragiale, este opusul a tot ceea ce el a satirizat în comedii sau în schiţe, dar şi a personajelor dramatice din nuvele, chinuite de tema avariei sau a desfrânârii. În opinia mea, Cănuţă trăieşte neînţeles de nimeni de pe acest pământ, cu excepţia bunicii sale, care îl vede fără noroc din cauza lipsei lui de apartenenţă a unei familii statornice şi înstărite, a educaţiei proaste,a lipsei de afectivitate şi nu a faptului că el este sucit. Cănuţă este un personaj care ascunde esenţa vieţii creştine în această lume :

îndelunga răbdare şi îndepărtarea de orice nedreptate.

Perju Ana – Ingrid PIPP, An I