Medicina legala - invatat

1. Medicina legala (notiune/definitie)

Medicina legala reprezinta o disciplina medicala de sinteza, situata la granita dintre stiintele medico-biologice si cele socio-juridice, care are drept scop sprijinirea competenta a justitiei ori de cate ori pentru lamurirea unei cauze judiciare sunt necesare anumite precizari cu caracter bio-medical. de precizat: domeniul sau obiectul de activitate al medicinii legale consta in: o studiul aspectelor legate de moarte (felul mortii, cauzele si semnele mortii etc.), prin examinarea cadavrului sau a fragmentelor de cadavru, indiferent de intervalul de timp; o studiul persoanei fizice (anume omul viu) sau a documentelor medicale ce apartin acesteia, de exemplu in scopul probarii unor violente exercitate asupra sa, a existentei discernamantului etc. 2. Structura retelei de medicina legala

Activitatea de medicina legala din Romania se desfasoara in conformitate cu prevederile Legii nr. 459/2001 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala. Reteaua de medicina legala este organizata la nivel national si are o structura piramidala, fiind compusa din urmatoarele nivele de competenta: Institutul National de Medicina Legala Mina Minovici, Bucuresti unitate cu personalitate juridica in subordinea Ministerului Sanatatii; in cadrul acestuia: Institute zonale de medicina legala unitati cu personalitate juridica in subordinea administrativa a Ministerului Sanatatii care isi au sediul in centre medicale universitare: Cluj, Iasi, Timisoara, Targu-Mures, Craiova; o in cadrul acestora functioneaza cate o comisie de control si avizare a documentelor medico-legale. Servicii medico-legale judetene functioneaza in orasele resedinta de judet fiind subordonate, din punct de vedere administrativ, directiilor de sanatate publica; Cabinetele de medicina legala se afla in structura organizatorica a serviciilor de medicina legala judetene. Activitatea de medicina legala din Romania: se realizeaz de ctre medicii legiti ncadrai in instituiile de medicina legala; se desfoar cu respectarea principiului teritorialitii si al competentei; este coordonata de ministerul sanatatii si familiei si din punct de vedere administrativ de Ministerul Sntii. 3. Consiliul superior de medicina legala

Consiliul superior de medicina legala coordoneaza activitatea de medicina legala, din punct de vedere stiintific si metodologic, impreuna cu Ministerul Sanatatii, in vederea asigurarii unei practici medico-legale unitare pe intreg teritoriul tarii;

acesta este condus de un presedinte, desemnat prin votul majoritatii membrilor consiliului, pe o perioada de 2 ani, cu posibilitatea reinnoirii mandatului; consiliul superior de medicina legala se intruneste semestrial sau ori de cate ori este necesar, la cererea presedintelui sau a cel putin 1/3 din numarul membrilor sai. 4. Comisiile mixte

Comisiile mixte se constituie prin ordin comun al ministrului sanatatii si al ministrului justitiei, in vederea realizarii controlului si al verificarii ori de cate ori exista indicii cu privire la nerespectarea dispozitiilor legale in desfasurarea activitati ide medicina legala; comisiile mixte sunt alcatuite dintr-un numar par de membrii (minim 4), reprezentati de medici legisti, in activitate cu gradul de medic primar, din cadrul Ministerului Sanatatii si juristi din cadrul Ministerului Justitiei; o in componenta comisiilor mixte numarul medicilor legisti trebuie sa fie egal cu numarul juristilor; o de asemenea, in comisiile mixte pot fi cooptati si alti specialisti din Ministerul Sanatatii sau Ministerul Justitiei. in situatia in care sunt constatate nereguli cu privire la modul de desfasurare a activitatii de medicina legala, care pot atrage responsabilitatea si sanctiunea medicilor legisti respectivi, comisia mixta poate sesiza, dupa caz, Colegiul Medicilor din Romania sau organele judiciare. 5. Consiliul de analiza si evaluare a activitatii de medicina legala

Consiliul de analiza si evaluare a activitatii de medicina legala urmareste evaluarea activitatii de medicina legala si a activitatii de control desfasurate de comisiile mixte, fiind alcatuit din: ministrul sanatatii, in calitate de presedinte; ministrul justitiei; ministrul administratiei si internelor; procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie; directorul general al Institutului National de Medicina Legala Mina Minovici, Bucuresti; directorii institutelor zonale de medicina legala. de precizat: consiliul se intruneste semestrial sau ori de cate ori este necesar si adopta masurile prin care poate fi imbunatatita activitatea de medicina legala, in vederea realizarii unui act de justitie cat mai eficient. 6. Legatura de cauzalitate (din perspectiva medico-legala)

Legatura de cauzalitate este o notiune ce exprima corelatia (dependenta) dintre traumatism si prejudiciul generat (leziune traumatica sau deces), aceasta definind relatia care se poate stabili intre actiunea traumatica si efectul (posttraumatic) constatat. Legatura de cauzalitate poate fi: primara sau directa:

complicatie; tertiara sau asociativa (dublu conditionata) atunci cand, la realizarea efectului, participa atat patologia preexistenta, cat si o complicatie aparuta posttraumatic a carei etiopatogenie este greu sau chiar imposibil de apreciat in ce masura acesta tine de fondul patologic preexistent sau de efectele traumatismului in sine. 7. Raportul de cauzalitate (din perspectiva medico-legala)

o imediata/neconditionata, calificata ca atare ori de cate ori intre traumatism si efect nu se interpune nimic; o mediata/conditionata, care se stabileste atunci cand intre traumatism si consecintele posttraumatice actioneaza ori se interpun factori preexistenti cu rol favorizant; in lista acestor factori elementul traumatic nu ar fi fost suficient sa genereze efectul; rezulta astfel doua posibilitati: factorii preexistenti agraveaza efectele traumatismului; traumatismul agraveaza patologia preexistenta. secundara sau indirecta atunci cand intre traumatism si efect se interpune o

Raportul de cauzalitate este o notiune ce presupune compararea leziunilor traumatice evidentiate si a obiectelor traumatice care le-au generat, pentru ierarhizarea lor, realizanduse astfel o discriminare intre cauzele concuratoare (asociate, de aceeasi valoare sau adjuvante, neesentiale); raportul de cauzalitate are aplicabilitate in cazul existentei mai multor agresori, pentru a se putea stabili, prin prisma leziunilor traumatice produse victimei, gravitatea faptei fiecaruia si implicit sanctiunea juridica adecvata; astfel, raportul de cauzalitate va folosi juristului pentru incadrarea diferentiata a faptelor, cu mai multi agresori, in conformitate cu prevederile Codului penal, in functie de gravitatea leziunii posttraumatice a carui responsabilitate se atrbuie fiecaruia in parte; exemplu: o plaga perforata a obrazului produsa cu un obiect dur de tip intepator confera o anumita gravitate faptei agresorului, spre deosebire de lovirea cu pumnul in regiunea mandibulara si fractura dubla de mandibula consecutiva, de care este invinuit un alt agresor. 8. Tanatologie definitia vietii si a mortii

Tanatologia medico-legala studieaza problematica mortii organismului uman; moartea constituie incetarea definitiva si ireversibila a vietii prin oprirea functiilor vitale (cardio-circulatorie si respiratorie) care determina disparitia individului ca entitate biologica; viata constituie o forma superioara de miscare a materiei, reprezentand o sinteza a tuturor proceselor mecanice, fizice si chimice care au loc in organism si care se caracterizeaza prin: metabolism, (auto)reproducere, reactivitate/excitabilitate, variabilitate si evolutie. 9. Tanatologie etapele mortii

Etapele mortii indiferent de felul sau cauza mortii, organismul uman parcurge urmatoarele etape sau faze evolutive, aflate la limita viata-moarte, si anume: agonia, moartea clinica si moartea biologica sau definitiva. Agonia etapa premergatoare mortii, in care fenomenele tanatologice se impun fata de cele biologice, producandu-se o diminuare a functiilor vitale (cardio-circulatorie si respiratorie); in evolutia sa, agonia parcurge urmatoarele faze: o euforica sau de preagonie, in care individul parcurge o stare de excitatie psihomotorie (miscari dezordonate), este nelinistit, cu respiratie rapida, dar regulata; o de privire fixa, in care apar transpiratii reci, cianoza extremitatilor, respiratia devine neregulata, pulsul este slab etc.; o de imobilitate, cand extremitatile se racesc si simturile dispar progresiv (in primul rand vazul, pana la ultimul care este auzul). formele agoniei: o agonia constienta sau lucida, cand individul este prezent in mediu, poarta conversatii si isi urmareste parametrii functionali: puls, ritm respirator etc.; o agonia inconstienta sau deliranta, cu exprimari incoerente, halucinatii etc.; o agonia alternanta, in care perioadele de luciditate alterneaza cu cele delirante. agoniile pot fi: o lungi (zile, ore, minute), ca de exemplu in cazul unor boli cronice; o scurte (minute, secunde), precum in cazul unor intoxicatii ori asfixii; o absente, ca de exemplu cazul zdrobirilor de organe vitale. de precizat: data fiind existenta tulburarilor psihice, agonicii sunt considerati iresponsabili pentru faptele sau actele comise. Moartea clinica etapa intermediara intre viata si moartea definitiva (biolgica), ireversibila spontan, care se caracterizeaza prin incetarea functiilor vitale (cardiocirculatorie si respiratorie); durata mortii clinice din momentul incetarii functiilor vitale si pana la instalarea leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos central; o in lipsa aplicarii metodelor de resuscitare cardio-circulatorii si respiratorii, moartea clinica nu poate dura mai mult de 5 minute; o insa, in conditii de hipotermie se apreciaza ca durata mortii clinice poate creste pana la 15-20 de minute. de precizat: instituirea masurilor de protectie cardio-circulatorie si respiratorie, intrun interval de timp optim (de la debutul mortii clinice), poate readuce individul la viata, fara ca la nivelul sistemului nervos central sa se instaleze leziunile ireversibile. Moartea biologica sau definitiva etapa ireversibila, individul nemaiputand reveni la viata prin metode de resuscitare; dupa instalarea mortii definitive pot fi puse in evidenta semnele mortii. 4

Moartea aparenta se caracterizeaza prin o reducere foarte accentuata a functiilor vitale si a activitatii sistemului nervos central; cazuri de moarte aparenta: coma (somnul profund) stare patologica, de inhibitie a activitatii nervoase superioare, caracterizata prin pierderea partiala sau totala a constiintei, a mobilitatii voluntare si a sensibilitatii constiente cu pastrarea (la parametrii redusi) a functiilor vegetative fundamentale, cardio-circulatorii si respiratorii; tipuri: o coma de grad I subcoma; o coma de grad II coma propriu-zisa; o coma de grad III coma profunda; o coma de grad IV coma depasita. o de precizat: profunzimea starii de coma se poate aprecia in functie de raspunsul motor, ocular si verbal. sincopa constituie pierderea brusca si de scurta durata a constiintei prin anoxie cerebrala generate de oprirea circulatiei sau a respiratiei; o tipuri: sincope emotive, sincope dupa o durere puternica, sincope cardiace, sincope dupa consum de alcool etc. lipotimia (lesinul) reprezinta o sincopa falsa prin abolirea de scurta durata a starii de constienta insotita de pierderea tonusului postural dar cu mentinerea functiilor vitale la parametrii optimi. 10. Tanatologie semnele de moarte

Semnele mortii sunt acelea pe baza carora este sustinuta realitatea decesului unei persoane. Semnele negative de viata prezinta urmatoarele caracteristici: apar imediat dupa incetarea functiilor vitale (cardio-circulatorie si respiratorie); au valoare orientativa, nepermitand sustinerea diagnosticului de moarte reala (fiind prezente si in sincope, lipotimii, moarte aparenta); sunt date de alterarea trepidului vital: creier (activitatea sistemului nervos), cord (activitatea sistemului cardio-circulator), plaman (activitatea sistemului respirator). de precizat: ca semne negative de viata pot fi: pleoape intredeschise, musculatura flasca, degetele mainilor in semiflexie, midriaza (dilatarea pupilei peste 4mm si care nu raspunde la stimulul luminos), nu se simte pulsul, nu se percep contractiile inimii, daca se inteapa corpul intr-o anumita zona nu curge sange etc. Semne pozitive precoce de moarte: racirea cadavrului (algor mortis) fenomenul de cedare a caldurii, catre exterior, datorita lipsei circulatiei sanguine, mai rapid sau mai lent in functie de temperatura mediului ambiant; o are o valoare orientativa in stabilirea datei/orei mortii, deoarece este influentata in mod direct de temperatura mediului in care a stat cadavrul. deshidratarea se produce datorita diminuarii lichidelor din zonele/straturile superficiale ale pielii, prin evaporare, in conditiile intreruperii circulatiei sanguine; o deshidratarea nu are valoare in stabilirea datei mortii. 5

lividitatile cadaverice (livor mortis) pete rosiatice-violacee care apar prin distributia/acumularea sangelui in zonele declive (de jos) ale cadavrului, sub influenta fortei gravitationale si in lipsa circulatiei sangelui; rigiditatea cadaverica (rigor mortis) consecinta intaririi/contracturii muschilor scheletici, se pune in evidenta la nivelul articulatiilor, se instaleaza in sens cranio-caudal si dispare in aceeasi ordine in care a aparut; o de precizat: apare dupa 1-3 ore de la deces. autoliza fenomen cadaveric distructiv, precoce care se desfasoara in absenta microbilor, sub influenta enzimelor proprii organismului; o autoliza precede fenomenul de putrefactie si duce la ramolirea si lichefierea tesuturilor si a organelor. Semne pozitive tardive de moarte in functie de conservarea aspectului cadavrului si inclusiv a leziunilor traumatice, acestea pot fi: modificari distructive: o putrefactia se desfasoara sub influenta germenilor microbieni (aerobi si anaerobi), continuand autoliza si generand, in final, descompunerea cadavrului; o distrugerea cadavrului poate fi consecinta a actiunii vietuitoarelor (animale, insecte etc.), dar si a omului, in mod intentionat sau accidental, prin metode fizice (incinerarea), chimice (substante caustice) sau mecanice (dapasaj). modificari semiconservatoare caz in care cadavrul mai poate fi identificat si eventualele leziuni traumatice externe mai pot fi recunoscute, dar cu o oarecare dificultate; o adipoceara (saponificarea sau sapunul de cadavru) fenomen cadaveric tardiv care apare dupa putrefactie si care macereaza pielea si permite contactul apei cu tesutul adipos; formarea sapunului de cadavru inhiba putrefactia; conditii de mediu prielnice saponificarii: temperatura ridica, oxigen in cantitate redusa (sau absent) si mediu umed (ex.: balti, lacuri etc.). modificari conservatoare acestea pot fi: o naturale precum: mumificarea presupune deshidratarea generalizata a cadavrului, sub conditii de mediu favorabile reprezentate prin: temperatura crescuta, ventilatie buna si umiditate scazuta sau absenta; lignifierea (tabacirea) forma particulara de mumifiere, care se produce in mediile bogate in acid tanic si humic, cu reactie puternica (ex.: mlastini acide, terenurile de turba); pietrificarea (mineralizarea) se produce prin mineralizare postmortem (cu saruri de calciu); congelarea (inghetarea) caz in care cadavrul se pastreaza pe perioade indefinite, insa dupa

desghetare procesul de putrefactie avanseaza foarte rapid. o artificiale precum mentinerea in camere frigorifice, imbalsamarea si plastifierea. 11. Tanatologie felul mortii

Moartea violenta apare din actiunea unor agenti traumatici externi; poate surveni in urmatoarele imprejurari: o accidente situatii in care decesul survine ca o consecinta a nerespectarii unor norme, legi referitoare la desfasurarea unor activitati sociale, precum: accidente rutiere, feroviare, de munca, casnice etc.; de asemenea, accidentul ca urmare a unor greseli produse in activitatea de asistenta medicala: tratament incorect, nesupraveghere etc. o sinuciderea act autolitic (in functie de societate, religie etc.), produs, de cele mai multe ori, cu intentie (directa) dar si din culpa, accidental, in unele cazuri; o omorul (crima) consecinta a hetero agresiunii umane, produsa cu intentie (directa sau indirecta) ori cu praeterintentie; in aceasta categorie intra si omorul savarsit la rugamintea sau cu acceptul victimei. o executia capitala pedeapsa cu moartea este o circumstanta particulara de deces a unei persoane care a fost condamnata printro hotarare definitiva data de o instanta judecatoreasca. din punct de vedere al modului de actiune al agentului traumatic extern, moartea violenta poate fi: o prin actiune directa a agentului asupra organismului uman (ex.: plagi impuscate in cap, spanzurare etc.); o prin actiune indirecta a agentului traumatic (ex.: intoxicatiile provenite in timpul spitalizarii). Moartea neviolenta determinata exclusiv de cauze interne, aceasta poate fi: naturala de batranete, reprezentata prin procese fiziologice de imbatranire; patologica, ca eveniment final al evolutiei unei afectiuni, boli organice etc., fiind cel mai frecvent tip de deces. Moartea suspecta de a fi violenta care poate fi inclusa, datorita cauzelor si circumstantelor, intruna din celelalte doua morti; se considera urmatoarele situatii ca fiind un caz de moarte suspecta de a fi violenta: decesul unei persoane a carei stare de sanatate a fost verificata periodic, precum si decesul care survine in timpul unei misiuni de serviciu; decesul care survine in custodie (ex.: moartea persoanelor aflate in detentie sau private de libertate); cadavre neindentificate sau scheletizate; 7

decese survenite in locuri publice sau izolate; decesul unui pacient in timpul sau la scurt timp dupa o interventie medicochirurgicala; moartea subita - se produce brusc, rapid, in plina stare de sanatate, la o persoana fara o patologie diagnosticata ori cu o afectiune cronica, aflata in tratament si a carei evolutie nu presupunea acest deznodamant; moartea prin inhibitie (reflexa) se produce la indivizii sanatosi, dar cu o reactivitate particulara, la care datele de ancheta pun in evidenta un moment traumatic, petrecut cu putin timp anterior decesului; o exemplu: lovirea puternica a zonei laringiene, epigastrice etc. moartea functionala (dinamica) care la autopsie nu pune in evidenta nici o leziune si nici o modificare a organelor (in esenta nimic traumatic), aceasta avand, de regula, o determinare psihica (ex.: stresul psihic intens duce la deces). 12. Autopsia medico-legala (obligatorie)

Autopsia medico-legala denumita si judiciara sau oficiala, are urmatoarele particularitati: este efectuata numai de catre medicul legist; se executa la unitatea medico-legala pe a carei raza teritoriala s-a produs decesul persoanei sau unde a fost gasit cadavrul; autopsia medico-legala este obligatorie, fara a mai fi necesar acordul reprezentantilor legali, in urmatoarele cazuri: o moarte violenta, chiar si atunci cand a trecut o perioada de timp intre evenimentul traumatic (accident, agresiune etc.) si pana la deces, iar moartea poate fi pusa in legatura cu acel eveniment; o moartea de cauza necunoscuta (ex.: atunci cand familia, rudele, cunoscutii nu pot proba cu documente medicale o patologie prin care sa se poata explica decesul); o cauza mortii este suspecta de a fi violenta, ca de exemplu: moarte subita; decesul care survine in custodie; decesul survenit intr-un loc public sau izolat; decesul unei persoane a carei stare de sanatate a fost verificata periodic etc. autopsia medico-legala trebuie sa fie completa (craniana, toracica si abdominala); aceasta se executa numai in baza unui document oficial, scris, emis de un organ de ancheta abilitat, al statului; dupa efectuarea autopsiei medico-legale, datele obtinute sunt trecute imediat intr-un raport de autopsie medico-legala. 13. Reactia vitala in medicina legala

Reactia vitala (definitie) reprezinta totalitatea modificarilor locale (tesuturi, organe) si/sau generale (ale intregului corp) care apar in organismul uman viu, ca raspuns la actiunea unui agent traumatic (mecanic, fizic, chimic ori biologic); 8

reactia vitala reprezinta un criteriu de diferentiere a leziunilor traumatice din timpul vietii de cele produse dupa moarte. Reactia vitala propriu-zisa cuprinde modificarile posttraumatice cu caracter cert vital, care in mod sigur au survenit in timpul vietii. Reactii vitale propriu-zise locale de regula, sunt descrise in mortile lente, cu agonie indelungata; din aceasta categorie fac parte: hemoragia tisulara denumita si infiltrat sangvin sau hemoragic; coagularea cheagurile de sange care se formeaza in timpul vietii sunt aderente la tesuturi, iar cheagurile de sange care se produc post-mortem nu sunt (au suprafata lucioasa, neteda, umeda); crusta caracteristica plagilor sau excoriatiilor si necesita un interval mai mare de supravietuire pentru a se putea forma; retractia tesuturilor sectionate presupune indepartarea marginilor plagii, fapt ce da impresia de lipsa de tesut; inflamatia reactie de raspuns a organismului viu la actiunea unor factori sau agenti de mediu, avand drept scop anularea sau diminuarea consecintelor posttraumatice (repararea tesutului lezat); transformarile hemoglobinei in functie de etapele de degradare a hemoglobinei, se pot descrie urmatoarele variatii de culoare: o initial coloratia este rosiatica (posttraumatica); o incepand cu 2-3 zile capata o coloratie ruginie sau galbioara; o ulterior, incepand cu a 11a zi de la constituirea hemoragiei tisulare apare o coloratie galben-bruna cu tenta rosiatica. reactiile enzimatice prin care pot fi diferentiate hemoragiile tisulare de lividitatile cadaverice (peroxidaze, pseudoperoxidaze). Reactii vitale propriu-zise generale din aceasta categorie fac parte urmatoarele: aspiratul pulmonar constituie punerea in evidenta la nivelul alveolelor pulmonare a diferitelor elemente: sange, continut gastric, apa, pamant etc., care sa faca dovada existentei respiratiei in momentul contactului cu materialul aspirat; embolia anume prezenta in vasele sangvine a unui element, material care in mod normal nu face parte din sange, denumit embol; anemia reprezinta consecinta unor mari pierderi de sange, datorita hemoragiei interne sau externe; septicemia infectie generalizata a organismului; socul reactie complexa neuro-endocrina-umorala de raspuns al organismului la actiunea unui stimul agresogen; depistarea substantelor toxice in sange si/sau in diferite organe exemplu: prezenta unor substante toxice, straine, in stomac ridica semne de intrebare asupra momentului in care au fost introduse ori administrate. Reactii post-vitale constituie totalitatea fenomenelor de viata reziduala a unor celule, tesuturi, organe sau parti din organism dupa incetarea vietii; s-a constat ca moartea nu se instaleaza in mod simultan si brusc in toate celulele si organele corpului uman; astfel, de exemplu:

o un individ care s-a impuscat in inima a reusit sa se spanzure dupa aceea. Reactii post-mortem reprezinta totalitatea leziunilor traumatice produse cadavrului in mod accidental sau cu intentie; exemple in acest sens: diverse leziuni traumatice externe, precum: plagi, excoriatii sau interne, de pilda: fractura de coloana vertebrala; incinerarea cadavrului; sectionarea (depesajul ori ciopartirea) cadavrului, partiala sau totala, accidental (de catre animale ori vehicule) sau intentionat; aruncarea unui cadavru de la inaltime in scopul producerii unor leziuni traumatice prin care sa se mascheze mecanismele reale ale decesului etc. 14. Asfixiile mecanice

Asfixiile mecanice presupun impiedicarea patrunderii aerului, cu o concentratie normala de oxigen, prin caile respiratorii, pana la nivelul plamanilor si implicit al alveolelor pulmonare. Asfixiile mecanice prin comprimare care pot fi: fie a gatului: spanzurare, strangulare sau sugrumare; fie toraco-abdominala. Spanzurarea reprezinta o forma de asfixie mecanica realizata prin comprimarea gatului cu un lat actionat de greutatea propiului corp, atras de forta gravitationala; forme de spanzurare: o spanzurare tipica nodul este situat in regiunea posterioara a gatului, la ceafa; o spanzurare atipica nodul se afla in oricare alta pozitie. o spanzurare completa corpul este suspendat in lat, deasupra planului de sprijin, fara a se rezema de nici o suprafata; o spanzurare incompleta cand cadavrul atarnat in lat atinge suprafata de sprijin cu o anumita regiune a corpului (ex.: spanzurarea in picioare). caracteristicile santului de spanzurare: o este situat circular in treimea superioara a gatului; o este de adancime neuniforma (mai profund in zona opusa nodului latului); o este incomplet, fiind intrerupt in zona nodului atunci cand latul este cu perimetru fix. Strangularea reprezinta o forma de asfixie mecanica realizata prin comprimarea gatului cu un lat actionat de o forta, alta decat cea a propriului corp atras de forta gravitationala; astfel, in cazul strangularii, asupra latului care comprima gatul actioneaza: o agresorul care trage de capetele latului (latul sicilian); o diverse mijloace mecanice care strang progresiv latul la anumite intervale de timp;

10

o diferite greutati atasate capatului liber al latului, in timp ce corpul este imobilizat in diverse pozitii; o propriul corp, in pozitia arcului, latul avand un capat in jurul gatului, iar celalalt in jurul picioarelor; cand victima nu-si mai poate mentine ridicate picioarele, prin caderea acestora latul se strange. Sugrumarea reprezinta o forma de asfixie mecanica realizata prin comprimarea gatului cu mana ori ambele maini; ca urmare a sugurmarii pot fi observate la nivelul gatului echimoze, determinate de degetele agresorului, si/sau excoriatii, produse de unchii. Asfixiile mecanice prin obstructie acestea pot fi: sufocarea si innecarea. Sufocarea constituie o forma de asfixie mecanica realizata prin astuparea orificiilor respiratorii superioare (nasul si gura), facand astfel imposibila patrunderea aerului prin caile respiratorii spre plaman, si implicit spre alveolele pulmonare; sufocarea se poate realiza: o cu mana, acoperindu-se orificiile respiratorii; o prin impingerea si mentinerea capului in obiecte moi (ex.: perna, batista); o prin aplicarea unor pungi de plastic pe cap, stranse pe gat, sub mandibula; o prin fixarea unor benzi adezive pe orificiile respiratorii externe. Innecarea constituie o forma de asfixie mecanica realizata prin obstructia cailor respiratorii (si implicit a alveolelor pulmonare) cu lichide care inlocuiesc aerul respirat; innecarea poate avea loc in mod consecutiv, anume contact partial al capului sau numai al orificiilor respiratorii externe cu un lichid, sau total al organismului cu lichidul respectiv, prin scufundare; din punct de vedere medico-legal se face distinctia intre: o submersie prin care se intelege moartea organismului ca urmare a contactului cu mediul lichid (adica o asfixie mecanica propriuzisa); o imersie prin care se intelege aruncarea cadavrului in apa, insa in aceasta situatie moartea s-a produs prin alte cauze (fie o moarte violenta, fie una patologica), iar prin imersie se incearca disimularea decesului. 15. Armele de foc leziuni traumatice si elemente caracteristice

Din punct de vedere medico-legal si criminalistic, leziunile ce pot fi produse de armele de foc sunt: leziuni primare sunt determinate de factorii primari ai impuscarii: proiectil (unic, anume glontul sau multiplu, precum alicele) sau fragmente de proiectil; leziuni secundare sunt generate de factorii secundari ai impuscarii: o flacara, care poate determina arsuri ale hainelor, pielii, parului etc.;

11

o gazele, provin din arderea pulberii in interiorul tevei si ale caror actiuni (mecanice, chimice sau termice) se pot manifesta prin: ruperea imbracamintei; deformarea orificiului de intrare al proiectilului; plagi sau pete pergamentate de culoare galbuie etc. o pulberea arsa (fumul sau funinginea), depusa pe pielea victimei si/sau al agresorului; o pulberea nearsa sau arzanda, care patrunde in piele in jurul orificiului de intrare, generand un relief caracteristic incrustatii cu arsuri punctiforme. leziuni/urme tertiare (reziduale) sunt induse de factori/elemente reziduale care se gasesc in interiorul tevii si care sunt antrenate si transportate de proiectil: unsoare, rugina, pulberi din tragerile anterioare, fragmente metalice etc.; leziuni/urme cuaternare (conexe) sunt datorate factorilor/elementelor preluate de proiectil in trecerea sa prin diverse medii (nisip, faina, fibre de material etc.) sau prin ricosare. Zona de tatuaj caracteristici: este dispusa in jurul orificiului de intrare, pe o arie mai mare, de ordinul centimetrilor; este determinata de pulberea nearsa, arsa sau arzand (anume factorii secundari); se formeaza prin patrunderea microparticulelor de pulbere in piele si nu se spala sub jet de apa; are o forma rotunda sau ovala, in functie de unghiul de tragere; apare ca o zona negricioasa sau cenusie. Zona de pseudotatuaj caracteristici: se gaseste in jurul orificiului de intrare, pe o arie mica, cu raza de 2-3mm, sub forma unui lizereu negricios; este determinata de depunerea elementelor reziduale (factori tertiari preluati de glont) pe tegument si care se spala sub actiunea jetului de apa; are o forma rotunda sau ovala, in functie de unghiul de tragere. Stabilirea distantei de tragere in cazul impuscarii cu glont se face in functie de prezenta pe hainele sau pe corpul victimei a urmelor/leziunilor determinate de factorii secundari ai impuscarii; astfel se pot deosebi trei situatii: impuscarea cu teava lipita (distanta nula) atunci cand retezatura anterioara a tevii vine in contact cu corpul victimei; impuscarea in limita de actiune a factorilor secundari (distanta mica sau apropiata) situatie in care actiunea factorilor secundari se soldeaza cu un tatuaj mai mult sau mai putin evident macroscopic, in functie de distanta de tragere; impuscarea in afara limitei de actiune a factorilor secundari (distanta mare sau indepartata) situatie in care, lipsind actiunea factorilor secundari, se poate evidentia pseudotatuajul. Obiectivele expertizei medico-legale in cazul impuscarii mortale: daca leziunile traumatice constatate sunt consecinta impuscarii; depistarea orificiului de intrare sau de iesire si prezenta inelelor;

12

directia de tragere, care depinde de dispozitia celor trei elemente specifice impuscarii: orificiul de intrare, canalul, orificiul de iesire; distanta de la care s-a tras; numarul si succesiunea impuscaturilor; daca impuscarea a avut loc in timpul vietii si a determinat sau nu moartea, ori a fost postmortem; in ce circumstante se putea produce moartea persoanei (crima, sinucidere, disimulare). Inelul de excoriatie (in impuscare) - se mai numeste si inel de contuzie, de eroziune sau inel traumatic si reprezinta expresia fizica a trecerii glontului printre straturile tegumentului, care zdrobeste epiderma si indeparteaza derma de care se freaca si pe care le afunda (la organismul viu se acopera de crusta, iar la cadavru prin uscare se pergamenteaza). Inelul de metalizare (in impuscare) - este determinat de particule mici de metal ce provin din canalul tevii, glont sau resturi ale capsei care se depun pe glont la trecerea fortata a acestuia si care vor fi transportate odata cu glontul (si poate aparea indiferent de distanta de tragere). 16. Criteriile medico-legale de evaluare a gravitatii unui traumatism

Criteriile medico-legale prevazute de Codul penal prin care numai medicul legist poate evalua gravitatea unui traumatism asupra organismului uman sunt: o numarul de zile de ingrijire medicala; o infirmitatea o vatamare corporala grava, partiala sau totala, cu caracter permanent, care produce un handicap fizic sau psihic; o pierderea unui organ; o pierderea unui simt; o incetarea functionarii unui simt sau organ; o sluirea (deformarea fizica a persoanei); o punerea in primejdie a vietii persoanei (posibil subiect separat de examen) atunci cand o leziune traumatica a pus in primejdie viata unei persoane, existand pericolul cert, iminent sau tardiv, ca acea leziune sa determine moartea, in lipsa unui tratament medical adecvat; o avortul posttraumatic se refera la intreruperea cursului normal al sarcinii, ca o consecinta directa a traumatismului exercitat asupra unei femei gravide aflate in imposibilitatea de a se apara. 17. Numarul de zile de ingrijire medicala

Numarul de zile de ingrijire medicala reprezinta numarul de zile prin care se estimeaza in mod direct, din punct de vedere medico-legal, gravitatea unei/unor leziuni sau boli posttraumatice; stabilirea numarului de zile de ingrijire medicala tine cont de: o criteriul diagnostic timpul, localizarea, marimea si numarul leziunilor traumatice; 13

o criteriul terapeutic pronostic (recuperator); o criteriul antecedentelor patologice. de precizat: potrivit Codului penal: o cel mult 20 de zile de ingrijire medicala art. 180 infractiunea de loviri si alte violente; o intre 21-60 de zile art. 181 infractiunea de vatamare corporala; o peste 60 de zile art. 182 infractiunea de vatamare corporala grava. Infirmitatea

18.

Infirmitatea constituie o vatamare corporala grava, partiala sau totala, cu caracter permanent, care produce un handicap fizic sau psihic, producand persoanei respective o stare de inferioritate; handicapul fizic este reprezentat prin: o pierderea unui organ si/sau incetarea ori diminuarea semnificativa si permanenta a functionalitatii acestuia; o pierderea sau reducerea semnificativa si permanenta a unui simt; o lipsa unui segment corporal si/sau paralizia ori alterarea semnificativa a sensibilitatii locale. handicapul psihic are un substrat organic obiectivabil (ex.: epilepsia posttraumatica etc.). 19. Invaliditatea

Invaliditatea reprezinta existenta unui deficit functional temporar sau permanent care poate avea repercursiuni asupra capacitatii de munca a persoanei respective; un invalid poate avea capacitate de munca: o pastrata astfel, desi individul prezinta o invaliditate, aceasta nu-i afecteaza capacitatea de munca in cadrul meseriei sale; o scazuta; o pierduta (temporar sau permanent). 20. Slutirea

Slutirea reprezinta o vatamare corporala grava, constand intr-o deformare evidenta, obiectiva, cu caracter permanent, care, indiferent de localizare, altereaza aspectul estetic al unei regiuni anatomice, punand persoana respectiva in conditii de inferioritate. Din punct de vedere medico-legal nu se poate accepta drept slutire: taierea/smulgerea/ruperea/arderea sau vopsirea parului capilar, a barbii, a mustatii, genelor ori a sprancenelor (au caracter temporar); pierderea dintilor, inclusiv cei frontali, deoarece acestia pot fi supliniti prin proteze; o astfel, chiar daca nu exista un proces natural de vindecare, prejudiciul estetic poate fi remediat protetic si astfel caracterul de permanenta al prejudiciului posttraumatic dispare.

14

21.

Agentii traumatici notiuni si particularitati/clasificare

Agentii traumatici reprezinta orice forma de energie exterioara organismului care actionand asupra acestuia poate produce leziune; acestia pot fi: mecanici corpuri contondente (piatra, pumn); fizici temperatura, electricitatea; chimici substante toxice, medicamente; biologici animale, virusi, bacterii; psihic pot fi probati doar de medicul legist. Clasificarea agentilor traumatici mecanici: corpuri contondente - pot fi modificate in functie de forma, relief si dimensiunea suprefetei de impact; obiecte, arme ascutite, precum: o obiecte intepatoare ace, cuie, furculite, furci; o obiecte taioase briceag, cutit de masa, lama; o obiecte taioase-despicatoare topor, satar, sapa. proiectile. Modalitati de realizare a leziunulor traumatice prin agenti traumatici mecanici: lovirea activa lovirea cu un corp dur; lovirea pasiva lovirea de un corp dur; comprimarea, strivirea zdrobire intre 2 corpuri dure; intepare injunghierea cu un obiect dur de tip taietor; taiere-sectionare despicare cu un obiect dur taietor; smulgere ruperea unui tesut; tarare (frecare) zgariere; impuscarea. 22. Leziunile traumatice elementare fara solutie de continuitate tegumentara

Leziunile traumatice elementare fara solutie de continuitate tegumentara acelea in cazul carora pielea (tegumentul) este integra; de regula, nu sunt periculoase pentru viata victimei si se vindeca fara a lasa urme pe piele. Eritemul posttraumatic adica rosirea pielii, care apare ca urmare a unui traumatism de intensitate mica si care dispare in cateva ore, nelasand cicatrici. Echimoza (vanataia) cea mai frecventa leziune traumatica externa, aparuta datorita unei agresiune/loviri cu un corp dur, reprezentand mici rupturi vasculare sub piele; vechimea unei echimoze poate fi apreciata in functie de modificarile de culoare pe care aceasta le parcurge in timp; o astfel, de la coloratia rosiatica initiala, in cateva ore echimoza devine albastruie (persista 2-3 zile), apoi cafenie (3-7 zile), verzuie, iar in final galbuie (dupa aproximativ 8-10 zile). de precizat: echimozele nu dispar la digito-presiune. Hematomul reprezinta o leziune traumatica elementara fara solutie de continuitate, de culoare rosiatica-violacee, pe fond tumefiat (umflatura) si care nu dispare la presiune digitala;

15

aceasta leziune se poate localiza: o superficial, caz in care este evidentiata prin examen extern (ex.: la cap, sub forma unui cucui); o prodund, situatie in care existenta sa este obiectivata la omul viu prin investigatii de laborator (ex.: tomografii, ecografii etc.), iar la cadavru prin necropsie. hematoamele intinse in suprafata pot: o induce starea de soc (posttraumatic sau hemoragic) si, in consecinta, sub aspect medico-legal pot fi considerate leziuni care au pus in primejdie viata persoanei; o determina decesul victimei (ex.: in mod direct prin hematom cerebral sau indirect ca urmare a unor complicatii). Leziunile traumatice elementare cu solutie de continuitate tegumentara

23.

Leziunile traumatice elementare cu solutie de continuitate tegumentara acelea in cazul carora se afecteaza integritatea pielii, au o gravitate mai mare, uneori provocand decesul victimei si de regula, se vindeca cu sechele, cele mai frecvente fiind cicatricile. Excoriatia (zgarietura) se caracterizeaza prin distrugerea straturilor superficiale ale pielii; zona excoriata (jupuita) reprezinta leziunea intinsa in suprafata; excoriatia poate fi: o superficiala, cu lezarea doar a straturilor epidermului; zona excoriata nu sangereaza si in timp se acopera cu o crusta galbuie; o profunda, care intereseaza si dermul, drept pentru care are loc o sangerare redusa cantitativ; in timp, zona exterioara se acopera cu o crusta bruna. Plaga (rana) constituie o leziune traumatica care se caracterizeaza prin distrugerea tuturor straturilor pielii; de precizat: plagile pot fi superficiale sau profunde, penetrante sau nepenetrante, de atac sau de aparare; de precizat: plagile se pot vindeca per prima (fara complicatii) sau per secunda (cu aparitia unor complicatii septice). Tipuri de plagi: plaga contuza (zdrobita) se produce prin actiunea traumatica a unui corp dur; o caracteristici: profunzime mica; sangerare redusa; margini neregulate, inegale ca marime; peretii plagii sunt uniti din loc in loc prin punti tisulare (de tesut); fundul plagii este neregulat; unghiurile sunt mai deschise, mai optuze. o in functie de mecanismul de producere se pot deosebi mai multe tipuri de plagi contuze sau zdrobite, si anume:

16

plaga pleznita, cand corpul contondent loveste pielea in zona unui plan dur, osos (craniu, genunchi etc.), producandu-se o forfecare a pielii; plaga muscata este produsa fie de om sau animale si se caracterizeaza prin reproducerea formei arcadelor dentare; plaga smulsa care poate aparea sub forma: plagii scalpate; plagii sfasiate. plaga intepata rezultatul actiunii agentilor traumatici duri, cu varful ascutit, prin impingere sau impingere-rasucire, astfel incat tesuturile sunt indepartate catre lateral; o de obicei, diametrul plagii intepate este acelasi cu cel al obiectului traumatic. plaga taiata produsa de un obiect taios, cu margine ascutita, printr-o actiune de apasare-alunecare pe suprafata corpului (tegumentului); o plagile taiate pot fi: liniare si uneori chiar oblice (dupa cum actioneaza obiectul taietor); cu amputare a unui fragment de membru (ex.: deget, ureche etc.). o caracteristicile plagii taiate: marginile sunt regulate, netede; unghiurile sunt ascutite, fiind mai profunde la debut; intre peretii plagii nu mai exista punti de tesut. plaga intepat-taiata (injunghiata) produsa de un agent traumatic cu varf ascutit si marginea taioasa (ex.: cutit), in urma unei duble actiuni: de intepare-penetrare si de taieresectionare; plaga despicata se produce cu instrumente taioase grele, dure (ex.: topor), avand loc totodata contuzia tesuturilor (zdrobirea lor); o are loc producerea unei leziuni profunde, de adancime, care depaseste, de regula, lungimea lamei obiectului cauzator; este insotita frecvent de leziuni traumatice grave ale tesuturilor subadiacente: rupturi sau zdrobiri de organe, fracturi de oase etc. 24. Traumatismele prin cadere

Caderea (notiune) reprezinta o imprejurare de producere in mod pasiv, a unor leziuni traumatice prin agenti traumatici mecanici, care consta in schimbarea pozitiei corpului, astfel incat o parte a acestuia se izbeste cu violenta de planul de sustinere, fara miscari coordonate. Modalitatile de producere a caderii sunt: prin contactul organismului cu planul de impact sunt: o mecanism direct primar leziunile traumatice apar in zona in care corpul a luat contact direct cu planul de impact;

17

etc.). Circumstantele de producere a caderii sunt: pierderea reflexelor de postura, pierderea echilibrului din cauze interne care pot fi involuntare (sincope, lipotimii) sau voluntara (autopropulsia); pierderea echilibrului din cauze externe ex.: diverse obstacole, gropi. Caracteristicile leziunilor traumatice produse prin cadere: sunt unipolare, adica sunt situate pe o singura parte a corpului mai precis pe zona de impact a corpului cu planul de impact; sunt localizate pe partile proeminente; sunt superficiale si sunt periculoase pentru viata chiar si in cazul caderilor de la inaltime mica. Precipitarea - reprezinta caderea de la inaltime mare, trecerea brutala a corpului de pe un plan de sustinere pe altul sub actiunea fortei gravitationale. Circumstantele de producere ale precipitatii sunt: pierderea reflexelor de postura, pierderea echilibrului din cauze interne care pot fi involuntare (sincope, lipotimii) sau voluntara (autopropulsia) cazul precipitarii accidentale; pierderea echilibrului din cauze externe: - omorul din precipitare - disimularea unui omor prin precipitarea accidentala sau in scop suicidal; din cauze voite: - sinuciderea prin precipitare. Caracteristicile leziunilor traumatice produse prin precipitare: sunt multipolare, pe mai multe regiuni ale corpului; sunt numeroase si variate; sunt grave, adesea mortale; de foarte multe ori rezista numai pielea, in interiorul organismului producandu-se rupturi de organe (implozit ale acestora, zdrobiri ale tesuturilor, fracturi). 25. Traumatismele de trafic

o mecanism direct secundar leziuni traumatice ce apar dupa contactul primar produse de izbire, alunecare, rostogolire; o mecanism direct mediat forta de impact reverbereaza la nivelul coloanei vertebrale; o mecanism indirect leziunile traumatice ce apar ca efect al compresiei organismului la oprirea brusca fara contact direct. prin contactul organismului cu diverse obstacole (ex: ramurile copacilor, cabluri

Traumatismul de trafic constituie orice traumatism asupra organismului uman, obiectivat prin leziuni traumatice, produs de sau in mijloacele de transport (rutier, feroviar etc.). Mecanismele propriu-zise (simple) de producere a traumatismelor de trafic: prin lovire, de regula de mica gravitate, rezulta echimoze, excoriatii, plagi si in mod exceptional fracturi; caderea acest mecanism opereaza in cazul opririi sau pornirii bruste a unui autovehicul; o leziunile traumatice pot fi mai mult sau mai putin grave, in functie de distanta pana la sol, viteza de deplasare a autovehiculului etc.

18

proiectarea poate avea loc in interiorul autovehiculului (ex.: proiectarea pasagerilor in scaunele din fata sau parbriz) sau in exterior (ex.: cand pasagerii sunt proiectati in afara autovehiculului); o in general, exista leziuni de gravitate redusa, echimoze, excoriatii, plagi pana la leziuni grave care explica moartea, fracturi sau rupturi de organe. comprimarea presupune strivirea corpului pe o parte a autovehiculului sau alta suprafata dura (sol, perete, copac, alt autovehicul etc.), fara ca rotile autovehiculului sa treaca peste corpul uman respectiv; o de regula, comprimarea se insoteste si de tarare pe o distanta oarecare; o in functie de intensitate, au loc fracturi sau striviri de organe. tararea mecanism mai rar intalnit, care consta in agatarea victimei de o parte a autovehiculului si tararea acesteia pe o distanta oarecare; o excoriatiile vor fi sub forma de dungi generate de frecarea pielii pe planul pe care se realizeaza tararea. calcarea presupune trecerea sistemului de rulare a autovehiculului peste victima, leziunile traumatice produse fiind, de cele mai multe ori, mortale (ex.: zdrobiri de organe, diverse sectionari etc.); o de precizat: examinarea medico-legala poate evidentia o serie de leziuni traumatice cu particularitati specifice fiecarui sistem de rulare (ex.: roata de cauciuc, roata metalica, enila etc.). Mecanisme de producere a leziunilor traumatice la pietoni: cand autovehiculul, exceptand cel de mare tonaj, loveste victima cu partea frontala, corpul basculeaza pe vehiculul respectiv, iar cand autovehiculul loveste victima cu partea laterala aceasta este proiectata; cand membrele pelviene sunt lovite cu bara de protectie se produc fracturi la nivelul acestora; o autovehiculele mici lovesc sub centrul de greutate al corpului victimei determina rotirea victimei provocand leziuni traumatice in jumatatea inferioara a corpului; o autovehiculele mari lovesc deasupra centrului de greutate a victimei provocand leziuni traumatice in jumatatea superioara. leziunile traumatice se produc si la caderea victimei, lovirea acesteia, tararea sa sub autovehicul si calcarea acesteia de catre rotile autovehiculului. Morfologia leziunilor traumatice in cazul conducatorilor auto: sindromul volanului lovirea/comprimarea trunchiului de volan: o fracturi costale si de stern; o leziuni ale inimii, ficatului si ale organelor interne aflate in zona lovita de volan; o leziuni traumatice ale membrelor superioare; o echimoze sau excoriatii la nivelul toracelui. sindromul bordului lovirea genunchilor de elementele bordului autovehiculului, rezultand fractura de rotula, de bazin si de femur;

19

sindromul parbrizului lovitura la cap de stalpul din stanga, parbriz, oglinda retrovizoare, producandu-se leziuni traumatice ale fizionomiei si fracturi neuro-craniene; sindromul centurii de siguranta: - echimoze; excoriatii si fracturi costale. Morfologia leziunilor traumatice in cazul ocupantului locului din dreapta fata a autoturismului: sindromul bordului lovirea genunchilor de elementele bordului autovehiculului, rezultand fractura de rotula, de bazin si de femur; sindromul parbrizului lovitura la cap de stalpul din stanga, parbriz, oglinda retrovizoare, producandu-se leziuni traumatice ale fizionomiei si fracturi neuro-craniene; sindromul centurii de siguranta: - echimoze; excoriatii si fracturi costale. pseudosindromul volanului impactul hemitoracelui stang cu volanul si aparitia unor fracturi costale la acest nivel. 26. Traumatologia fizica (agentii traumatici fizici)

Presiunea atmosferica devine periculoasa pentru organismul uman fie cand creste excesiv, fie cand scade prea mult (consecinta generala fiind aceea a scaderii presiunii oxigenului in aerul inspirat); presiunea atmosferica scazuta, in cazul expunerii de scurta durata, determina: o raul de munte apare la persoanele care fac ascensionari montane la altitudini mari (aproximativ 2500-3000m), fiind influentat de efort si consta in: oboseala, somnolenta, ameteli, tulburari respiratorii si ale ritmului cardiac si chiar deces, in cazuri extreme; o raul de altitudine se manifesta la aproximativ 6000-7000m, nu este influentat de efort, cauza aparitiei sale fiind scaderea concentratiei de oxigen sub pragul nevoilor limita ale organismului; presiunea atmosferica crescuta consecinta modificarilor concentratiei de azot din aerul inspirat; astfel, la coborarea in adancuri (scufundari) pot aparea: o narcoza hiperbara (betia adancurilor) prin depozitarea azotului, in forma lichida, in tesuturile bogate in grasimi (creier); o barotrauma (spargerea timpanului, hemoragie sinusala, rupturi pulmonare); o iar la ascensionare, cand azotul revine in starea gazoasa, se poate produce embolia de ridicare/ascensionare (boala de cheson). Curentul electric agresiunea electrica, naturala sau artificiala, asupra organismului uman poarta denumirea de electrotrauma (electrocutare) si se poate prezenta sub doua aspecte: electrocutare nemortala (electrizare) si electrocutare mortala (electrocutie); leziuni traumatice determinate de curentul electric si care pot fi decelate la autopsie: o marca electrica leziunea patognomonica electrocutatiei ce poate fi decelata atat la locul de intrare cat si/sau la locul de iesire; o arsura (necroza) electrica zona tegumentara dura-uscata, grinegricioasa, bruna; o metalizarea electrica zona rigida uscata si rugoasa la nivelul orificiului de intrare;

20

o edemul electrogen suprafata tumefiata, dura, albicioasa si lucioasa; o epidermoliza detasarea pielii din regiunea adiacenta marcii electrice; o metacromazia modificarea culorii pielii in zona marcii electrice. Temperatura actiunea nociva a temperaturii asupra organismului uman priveste doua aspecte: temperatura inalta (termoagresiunea) poate determina: o la nivel local: arsuri, ca urmare a contactului cu agentul termovulnerant (solid, lichid sau gazos); o la nivel general: hipertermie, care poate conduce chiar la deces. temperatura scazuta (crioagresiunea sau frigul) poate determina: o la nivel local: degeraturi; o la nivel general: hipotermie, care poate determina decesul cand temperatura corpului scade sub 28 C (functiile biologice se blocheaza si se instaleaza moartea). Radiatiile pot fi clasificate, in functie de intensitatea efectelor produse, in: radiatii ionizante la care iradierea poate avea asupra organismului uman urmatoarele efecte: leziuni oculare, caderea parului, sterilitate, favorizarea aparitiei cancerului si scaderea duratei de viata; radiatii neionizante intre consecintele asupra organismului uman se numara, de exemplu: pigmentatia (radiatii ultraviolete), orbire temporara sau definitiva (radiatii luminoase), insolatia, cataracta, arsuri ale pielii (radiatii infrarosii) etc. 27. Intoxicatia cu alcool etilic si cea cu dioxid de carbon

Intoxicatia cu alcool etilic parcurge urmatoarele faze: faza de betie infraclinica (sub 0,5 grame pe litru) fara efecte toxice, exceptie cazul in care individul are o sensibilitate crescuta la alcool; faza de betie usoara (de excitatie, 0,5-1,5) se caracterizeaza prin euforie, individul devenind legoreic, cu un comportament dezinhibat, capacitate redusa de apreciere a pericolului si timp de reactie incetinit; faza de betie propriu-zisa (1,5-2,5) se caracterizeaza prin alterarea functiilor intelectuale (discernamant, memorie, atentie etc.), individul fiind confuz, balbait, iar autocontrolul este suprimat (putand avea loc treceri bruste de la euforie la furie), tulburari de perceptie (halucinatii) care pot induce comiterea unor acte precum omor, talharie, viol etc.; faza de betie grava (comatoasa, peste 2,5) caracterizata prin somn profund, hipotermie, tulburari respiratorii si cardiace, flacciditate musculara si lipsa reflectivitatii. Betia patologica (betia atipica) - este betia caracterizata prin manifestari ample de ebrietate dupa indigestia unor cantitati mari de alcool; de asemenea distingem 3 forme ale acestui tip de betie: betia patologica halucinatorie, betia patologica deliranta si betia patologica excito-motorie. Betia accidentala (betia involuntara) - este betia care se produce in mod accidental fara ca acest lucru sa fie dorit sau urmarit de individul respectiv.

21

Alcoolemia - reprezinta cantitatea de alcool din sange la un moment dat, exprimata in grame in litru sau grame la mie; dupa ingestia unei cantitati de alcool, alcoolemia este maxima: dupa 20 30 minute daca stomacul este gol; dupa 1 1,30 ore daca stomacul contine alimente. Alcoolurina - reprezinta evidentierea alcoolului in urina (alcoolurina maxima are un decalaj de aproximativ 60 de minute fata de alcoolemia maxima). Intoxicatia cu oxid de carbon este destul de frecventa si se intalneste accidental, uneori ca intoxicatii profesionale, mai rar ca mijloc de sinucidere si exceptional in scop de omucidere; intoxicatia cu oxid de carbon se poate realiza numai pe cale respiratorie, si se manifesta prin: o dureri de cap, ameteli; o greturi, varsaturi; o in special o slabiciune a membrelor inferioare, ceea ce impiedica locomotia si implicit posibilitatea individului de a parasi locul; o progresiv apar tulburari auditive si vizuale, confuzie si somnolenta, ca in final sa se instaleze coma; o moartea va surveni dupa cateva ore de la instalarea comei, ca urmare a insuficientei cardio-respiratorie. 28. Expertiza medico-legala psihiatrica (responsabilitatea, discernamantul, simularea si disimularea) Expertiza medico-legala psihiatrica (definitie) consta in evaluarea starii psihice pentru a putea oferi justitiei un mijloc de proba obiectiv, referitor la discernamantul persoanei examinate, in vederea stabilirii responsabilitatii juridice a acesteia. Responsabilitatea juridica reprezinta capacitatea unei persoane de a-si controla, aprecia, asuma, accepta, de a intelege si suporta consecintele faptelor sale; responsabilitatea reprezinta o stare de drept, o calitate juridica generala a persoanelor, fiind prezumata (iresponsabilitatea trebuie demonstrata). Discernamantul reprezinta capacitatea unei persoane de intelege si constientiza faptele comise si urmarile acestora, de a putea distinge intre bine si rau, avand reprezentarea consecintelor negative ale faptelor antisociale; o persoana cu discernamant este in masura sa conceapa planul unei actiuni, sa premediteze si sa actioneze cu intentie (directa, indirecta ori praeterintentie) in vederea realizarii scopului propus; discernamantul reprezinta o stare de fapt, astfel incat acesta trebuie sa se demonstreze (daca persoana respectiva avea discernamant in momentul comiterii faptei ilicite, intocmirii unui act juridic etc.). Obiectivele generale ale unei expertize medico-legale psihiatrice sunt: sa se stabileasca discernamantul persoanei examinate in momentul savarsirii faptei, in vederea determinarii responsabilitatii juridice;

22

sa se stabileasca capacitatea psihica la momentul examinarii si, in consecinta, daca persoana respectiva isi poate sustine propriile interese, precum si daca aceasta poate participa la desfasurarea procesului penal; sa se aprecieze periculozitatea sociala, in functie de eventuala patologie psihica evidentiata, raportata la gravitatea faptei comise; sa se decida asupra oportunitatii instituirii masurilor de siguranta cu caracter medical prevazute de Codul penal (ex.: obligarea la tratament medical, internarea medicala); sa se faca recomandari medicale de tip profilactic si preventiv. Simularea - reprezinta o manifestare comportamentala si consta in incercarea constienta si premeditata de a provoca limita bolii psihice, in scopul de a obtine diferite avantaje materiale sau morale ori de a se sustrage de la anumite obligatii sociale sau de la executarea pedepsei. Disimularea reprezinta o manifestare comportamentala si consta in incercarea constienta si premeditata de a ascunde boli, in scopul de a obtine diferite avantaje materiale sau morale, ori de a se sustrage de la anumite obligatii sociale sau de la executarea pedepsei. Modalitati de simulare: simularea prefaptica sau initiala (simularea preventiva); simularea postfaptica sau tardiva (dupa comiterea faptei antisociale): o solitara subiectul isi modifica comportamentul; o asociativa in penitenciare. Forme de simulare: simularea creatoare: boala sau automutilare; simularea exagerata: amplificatoare (amplifica simptomele pe care le are) si suprasimulare (adauga simtome noi); stimulare, perseverare sau metasimulare: dupa ce s-a vindecat continua sa spuna ca are in continuare aceleasi simptome. 29. Examinari medico-legale (tipuri, certificatul medico-legal, raportul medico-legal de expertiza si cel de constatare) Tipuri de examinari medico-legale care pot fi solicitate: traumatologice; psihiatrice; examinari ale capacitatii de munca, respactiv a starii de sanatate; toxicologice; examinari pt stabilirea filiatiei/paternitatii; pentru amanarea/intreruperea executarii pedepsei pe motiv de boala etc.

Certificatul medico-legal intocmit de regula de catre un singur medic legist care poate consemna si diferite alte consultari medicale de specialitate, fara ca acei medici sa fie obligati sa semneze certificatul medico-legal; acesta este redactat la solicitarea persoanelor si are acelasi valoare probatorie ca si un raport de expertiza sau de constatare medico-legale.

23

Raportul medico-legal de expertiza elaborat de regula de catre un singur medic legist care poate consemna si alte consultari medicale de specialitate reclamate pentru precizarea dianosticului, fara ca acei medici sa fie obligati sa semneze raportul de expertiza medicolegal. raportul de expertiza medico-legal este intocmit la solicitarea organelor de urmarire panala sau a instantelor de judecata si se poate dispune: o in oricare din fazele procesului penal sau civil cand pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei; o indiferent de perioada de timp care a trecut de la producerea leziunii traumatice. acest raport de expertiza nu are caracter de urgenta si se bazeaza pe o investigatie amanuntita a tuturor aspectelor cu caracter medical. Raportul medico-legal de constatare elaborat de regula de catre un singur medic legist si este intocmit la solicitarea organelor de urmarire penala sau a instantelor de judecata; raportul de constatare medico-legal se poate dispune: o numai in faza urmaririi penale, constatarea medico-legala ceranduse imediat dupa inceperea urmaririi penale; o cand exista pericolul de disparitie a unor mijloace de proba sau a schimbarii unor situatii de fapt. acest raport de constatare are caracter de urgenta si se rezuma la consemnarea si cercetarea mai putin profunda a situatiilor care fac obiectul constatarii. Obiectivele expertizei medico-legale in traumatismele nemortale: demonstrarea realitatii traumatismului; obiectivitatea circumstantelor de producere a leziunilor traumatice; stabilirea cauzalitatii medico-legale: a) directa sau primara; b) indirecta; c) complexa; evaluarea gravitatii leziunilor traumatice. Situatii in care expertiza medico-legala este obligatorie (in dreptul penal): in cazul infractiunii de omor deosebit de grav - cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata are indoieli asupra starii psihice a individului/ inculpatului; in cazul infractorilor minori (14 16 ani); examinarea mamei in cazul pruncuciderii. 30. Hemoragia externa

Caracteristicile hemoragiei externe din sursa venoasa: sangerarea ambudenta, formand asa-numita balta de sange langa cadavru; sangele are un aspect negricios. Caracteristicile hemoragiei externe din sursa arteriala: sangele este sub forma unei arteziene, datorita vitezei mari de circulatie a sangelui din artere; sange este aruncat in strop la distanta diferite; culoarea sangelui este de un rosu aprins.

24

31.

Fonotraumatismul

Fonotraumatismul reprezinta zgomotul care este responsabil de poluarea sonora; in functie de intensitatea zgomotelor, campul auditiv acopera sunete intre 0 si 110 dB, fiind descrise: zona linistita (0-30 dB); zona efectelor fiziologice; zona efectelor neuro-psihice; zona efectelor otologice la copii sau la adulti cu rezistenta scazuta a organismului la zgomot intens si care poate provoca moartea. 32. Diverse alte subiecte

Caracteristicile leziunilor traumatice autoprovocate: sunt dispuse in regiuni accesibile propriilor maini; nu sunt periculoase pentru viata subiectului; localizarea lor concorda cu scopul urmarit; de cele mai multe ori insotite de leziuni traumatice de ezitare.

Pruncuciderea - consta in uciderea imediata, dupa nastere, a copilului nou-nascut viu, de catre mama sa naturala, care se afla intr-o stare de tulburare psihica pricinuita de nastere. NOTA: subiectele de mai jos se regaseau intr-o lista de notite de la curs, primita de mine si pe baza careia am facut sinteza, insa le-am trecut la final intrucat in o alta lista de subiecte nu se regaseau, iar la ZI nu s-au predat (atuncati o privire peste ele, insa nu stiu cum sa zic eu personal o sa merg si pe noroc un pic) 33. Asfixiile procesul respirator si etapele sale

Procesul respirator se desfasoara in trei etape, si anume: etapa de aport in care aerul inspirat patrunde prin orificiile respiratorii, strabate caile aeriene si ajunge in plamani; etapa de transport presupune transportul gazelor in dublu sens, prin intermediul sangelui: o oxigenul, legat de hemoglobina continuta de hematii, este transportat catre locurile de utilizare, anume diverse tesuturi si organe; o iar dioxidul de carbon, rezultat in urma proceselor metabolice, este transportat inspre exteriorul organismului, prin orificiile respiratorii. etapa de utilizare presupune folosirea oxigenului pentru respiratia celulara a fiecarui testut sau organ, concomitent cu producerea de dioxid de carbon; scaderea concentratiei de oxigen (hipoxie) sau absenta oxigenului (anoxie) se poate produce in oricare din etapele procesului respirator; astfel, in functie de etapa in care survine perturbarea functiei respiratorii, se pot deosebi:

25

o anoxii de aport (anoxii anoxice) in aceste cazuri cantitatea de oxigen care ajunge la plamani este insuficienta sau absenta; acestea pot fi provocate de cauze: neviolente (patologice), anume diverse boli care impiedica desfasurarea normala a ventilatiei, precum: pneumonii, tumori de laringe etc.; violente (asfixii), care au ca mecanism scaderea/absenta oxigenului in aerul inspirat sau imposibilitatea efectuarii inspiratiei. o anoxii de transport cazuri in care, desi cantitatea de oxigen care patrunde in plaman este suficienta, sangele nu-si poate indeplini functia de transportor; acestea pot fi: anoxii stagnante, atunci cand sangele nu circula cu viteza normala datorita unor disfunctii cardiovasculare; anoxii anemice, cand cantitatea de sange este redusa, datorita unor hemoragii masive, boli ale sangelui etc. o anoxii de utilizare (anoxii histotoxice) se caracterizeaza prin imposibilitatea celulelor de a folosi oxigenul adus de sange, desi in cantitate suficienta; acestea pot avea fie cauze violente (intoxicatii cu acid cianhidric, barbiturice etc.), fie cauze neviolente (modificari de pH in alcaloze sau acidoze). 34. Asfixiile chimico-atmosferice (anoxia toxica)

Asfixiile chimico-atmosferice reprezinta totalitatea formelor de anoxie anoxica (de aport) de cauza violenta, caracterizate prin alterarea compozitiei chimice normale a aerului atmosferic inspirat; acestea pot fi: asfixii in spatii inchise; asfixii chimice; asfixii prin aer viciat, toxic se pot produce prin doua circumstante: o cand cantitatea de oxigen atmosferic scade treptat, concomitent cu acumularea de dioxid de carbon, cresterea temperaturii si a umiditatii si acumularii de substante organice rau mirositoare; o cand oxigenul este inlocuit cu gaze inerte (azot, metan) sau viciate (cu o concentratie crescuta de dioxid de carbon, hidrogen sulfurat etc.). De precizat: expunerea organismului la o atmosfera viciata va determina aparitia unor tulburari de tipul: transpiratie, sete, ameteala, jena respiratorie (dispnee), pentru ca ulterior sa se instaleze coma, uneori precedata de halucinatii si, in final, decesul. 35. Leziunile traumatice osteoarticulare (fractura, luxatia si entorsa)

Fractura reprezinta o intrerupere a continuitatii unui os, asupra caruia a actionat un factor mecanic; 26

din punct de vedere al mecanismului de producere, fracturile pot fi clasificate in: o fracturi directe apar in locul in care a actionat forta traumatica; o fracturi indirecte apar la distanta de locul de impact, prin transmiterea liniilor de forta; se pot produce prin: flexie, rasucire, tractiune sau smulgere. de asemenea, fracturile mai pot fi: o cu deplasare raman in axul lor; o fara deplasare oasele se deplaseaza; o cominutive in cazul carora oasele se fractureaza in fragmente multiple si care se produc de regula prin cadere; o inchise sau deschise, precum si complete sau incomplete. Luxatia reprezinta pierderea raporturilor anatomice normale dintre oasele unei articulatii. Entorsa reprezinta o suprasolicitare a unei articulatii, insa cu pastrarea raporturilor anatomice normale dintre oasele articulatiei; semne de identificare a unei entorse: roseata, umflatura, caldura si durere. 36. Traumatismele craniocerebrale

Traumatismele craniocerebrale pot fi: leziuni ale partilor moi, leziuni osoase (fracturi craniene) si leziuni ale continutului cutiei craniene. Leziunile partilor moi in zona craniocerebrala sunt asemanatoare cu cele din alte regiuni ale corpului, in raport cu natura agentului traumatizant si cu modul de producere al traumatismului; acestea pot fi: fara solutie de continuitate, precum: echimozele si hematoamele; cu solutie de continuitate: excoriatii, plagi (ex.: plaga contuza, sub forma plagii plesnite, care reprezinta cea mai frecventa plaga intalnita la nivelul scalpului, sau sub forma plagii taiate). Leziunile craniului anume fracturile craniene care, dupa mecanismul lor de producere, pot fi: fracturi directe apar la locul de actiune al agentului traumatic, si pot fi: o liniare pot fi rectilinii, circulare, nedenivelate sau denivelate (apar atunci cand suprafata agentului traumatic este mai mare de 16cm2); o cominutive - produc mai multe linii de fractura care se intersecteaza si care pot fi denivelante sau nedenivelante; o deluscente - cand intre fragmentele de os exista spatii libere; o orificiale cand se produce o lipsa de substanta osoasa; o particulare precum aschierea, explozia craniana, cand pielea ramane integra, avand un aspect de saci de nuci. fracturi indirecte apar la distanta de locul de impact si pot fi iradiate sau izolate; fracturi mediate se produc sub presiunea unor linii de forta care se transmit prin intermediul altor structuri osoase. Leziunile meningocerebrale constau in urmatoarele tipuri de hematom, si anume:

27

hematomul extradural exclusiv traumatic, putand fi acut, subacut sau cronic, limitandu-se la un singur os; hematomul subdural apare intre duramater si leptomeninge, putand fi unilateral sau bilateral si producandu-se prin mecanism de deceleratie (ex.: cazul lovirii pasive ori al caderii); hematomul intracerebral apare la nivelul creierului, fiind netraumatic (ex.: accident vascular cerebral); hematomul subarahnoidian rezulta hemoragii care pot fi limitate (traumatice) sau difuze (netraumatice). Leziunile traumatice specifice la nivelul creierului - acestea pot consta in: comotia cerebrala reprezinta un sindrom functional, caracterizat prin pierderea scurta, temporara a starii de constiinta, care apare brusc si este complet reversibila; contuzia cerebrala reprezinta o modificare morfofunctionala mai severa a sistemului nervos central, constand din mici hemoragii, cu distrugere de substanta nervoasa in jurul focarului; dilacerarea cerebrala reprezinta o plaga a creierului, situata fie in locul de impact, fie la polul opus, fiind o leziune de obicei direct si neconditionat mortala, cu o simptomatologie neurologica grava si produsa prin lovire cu sau de un corp dur. De precizat: din punct de vedere medico-legal, sechelele traumatismului craniocerebral pot provoca infirmitati fizice permanente (ex.: craniectomia). 37. Traumatismele buco-maxilo-faciale

Traumatismele buco-maxilo-faciale sunt frecvente, de cele mai multe ori avand o intensitate mica si fiind limitate la tegumente sau la nivelul organelor de simt, situate in zona fetei/capului; insa, exista si traumatisme de intensitate medie cu modificari profunde ca: hematoame, leziuni dentare, fracturi (in special ale oaselor nazale); de asemenea, leziunile de gravitate mare, care produc complicatii sau sechele si care necesita ingrijiri medicale de durata mare, pot avea si consecinte de ordin estetic sau functional prin lezarea organelor de simt. Exemple de traumatisme buco-maxilo-faciale: fracturile oaselor nazale prin lovire activa; de pilda, fractura de piramida nazala necesitand intre 13 si 15 zile de ingrijiri medicale; fracturi ale maxilarului; fractura de mandibula are ca mecanism comprimarea, extrem de rar producanduse prin cadere; aceasta necesita cel putin, in cazuri simple, 35-40 de zile de ingrijiri medicale; plagile arcadei orbitale ca de exemplu plaga contuza (fractura de os zigomatic). 38. Traumatismele gatului

Traumatismele gatului orice leziune traumatica la acest nivel poate avea consecinte grave; leziunile contuzive ale gatului pot intensifica diferite formatii anatomice, avand uneori consecinte grave; o hematoamele din tesuturile moi se pot produce prin lezarea unor vase sau chiar ruperea unor fibre musculare.

28

in urma unor lovituri puternice, precum in cazul accidentelor de circulatie, se pot produce leziuni grave ale cailor respiratorii superioare (trahee, laringe); de asemenea, plagile la nivelul gatului pot leza nervi, avand drept consecinte afectarea si altor formatii anatomice, obiectul cauzator putand sa atinga si alte organe ori tesuturi. 39. Traumatismele membrelor

Traumatismele membrelor pot fi mortale atunci cand intereseaza vasele mari de sange, determinand hemoragie externa (ex.: zona antebratului, la membrele superioare ori zona gambei piciorului, la membrele inferioare); de asemenea, traumatismele membrelor pot determina moartea si prin soc traumatic, in cazul a numeroase focare de fractura; traumatismele membrelor apar mai frecvent in cadrul accidentelor rutiere, insa pot aparea si in cazul sinuciderilor (ex.: taierea vaselor din zona antebratelor). 40. Violul (expertiza medico-legala a violului)

Violul potrivit Codului penal (art. 197), infractiunea de viol constituie raportul sexual cu o persoana de sex feminin, prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa. Pentru expertizarea medico-legala a violului sunt de rezolvat doua probleme importante: probarea raportului sexual si probarea lipsei de consimtamant a victimei sub o forma oarecare - probarea raportului sexual se face in mod diferit, dupa cum femeia a fost sau nu virgina in momentul savarsirii violului; o daca a fost virgina, partea obiectiva a realitatii unui raport sexual o constituie prezenta rupturilor himenului (important pentru expertiza este diagnosticul de ruptura recenta); o acest diagnostic este posibil intr-un interval de 7-10 zile de la producerea raportului sexual. constrangerea fizica sau imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa constrangerea se probeaza medico-legal prin gasirea urmelor de violenta (excoriatii, echimoze), urme care se cauta la nivelul fetelor anterioare, ale coapselor, pe gat, in jurul gurii, pe membrele superioare, torace (sani).

29