Sunteți pe pagina 1din 12

Ce sunt biostromele? Biohermele ?

n formatiuni geologice produsele coloniilor coralgale se regsesc sub forma unor acumulri masive de form columnar sau conic, asa-numitele bioherme, sau sub forme lenticulare concordante cu formatiunile care le delimiteaz, asa-numitele biostrome. Bioconstructii coralgale cu morfologie recifal sunt cunoscute n aproape toate perioadele geologice. Evidentiate nc din Cambrian (Australia), apar sporadic n Silurian (prov. Gothland, Suedia), Devonian (prov. Alberta, Canada), Carbonifer (nordul Angliei), Permian (complexul Captain, New Mexico) si se dezvolt exploziv n Mezozoic si Tertiar. n Carpatii romnesti activitatea coralgal poate fi reconstituit n platformele carbonatice mezozoice din muntii Bihor, Mures, Mehedinti, Hsmas si zona Piatra Craiului - Strunga (M. Bucegi), Postvaru (Carpatii Meridionali). Ce reprezinta structurile carbonatice tip bafflestone, bindstone, framestone ? Ce sunt stromatolitele? Tipuri de Stromatolite. Din punct de vedere mineralogic stromatolitele sunt depozite carbonatice si, mult mai rar, silicioase. Acestea din urm - pseudostromatolite - sunt construite de alge si bacterii silicioase din vecintatea izvoarelor fierbinti. Morfologia si structurile str cu laminatie paralel, n care se dezvolt succesiv domuri sau protuberante si "biscuiti algali" (structuri elipsoidale aplatizate, cu diametrul de 3 - 4 mm). Organismele vagile genereaz oncolite si rodolite. Morfologia si structurile stromatolitelor sunt foarte variate si reflect relatiile dintre alge si substrat. Produsele generate de acretia algal apar fixate si libere. Organismele sesile construiesc stromatolite tipice, legate de substrat printr-un pat algal ("algal-mats") cu laminatie paralel, n care se dezvolt succesiv domuri sau protuberante si "biscuiti algali" (structuri elipsoidale aplatizate, cu diametrul de 3 - 4 mm). Organismele vagile genereaz oncolite si rodolite. Ce reprezinta un complex recifal? Care sunt principalele componente si structuri (faciesuri carbonatice) intr-un complex recifal? n geneza formatiunilor recifale intereseaz dou aspecte distincte: bioconstructia scheletului rigid si acumularea sedimentelor derivate (mobile). Organismele prinse n procesul de bioconstructie triesc fixate de substrat si sunt reprezentate prin colonii de corali hermatipici, care triesc n simbioz cu alge verzi zooxante crora li se asociaz alge rosii ce contribuie la fixarea (cimentarea sau ncrustarea) sedimentelor derivate. n arhitectura unui complex recifal astfel nltat se disting dou sectoare: armtura central si flancurile (fig. 1.41). Armtura central corespunde platformei si crestei recifale si este cldit de organisme sedentare; ele se conserv n pozitie de crestere, nefragmentate si reflect adesea o zonare areal si vertical.

Flancurile recifului - extern si intern - sau zonele n care se nfrunt tendinta de expansiune a coralilor cu forta distructiv a mrii gzduiesc sedimente mobile derivate: un detritus bogat n fragmente scheletice, mai grosier spre armtur si mai fin spre largul bazinului si, respectiv, spre laguna pe care acesta o nchide spre continent. Ce sunt urmele fosile? Un alt aspect al interactiunii dintre organism si mediul lor de viat l constituie transformrile calitative pe care acestea le produc la suprafat si n masa sedimentelor folosite ca substrat. Procesele prin care organismele prelucreaz si modific substratul lor natural, genernd noi structuri sedimentare, sunt cunoscute prin termenul general bioturbatie (tabelul 1.9). Astfel de modificri sunt rezultatul activittii desfsurate de organisme pentru a se deplasa de la un loc la altul, pentru a-si procura hrana, pentru a se odihni sau pentru a-si construi un adpost si, adesea, se regsesc prin forme specifice comunittilor biotice respective: ele pot avea caracter diagnostic pentru precizarea pozitiei filogenetice a acestora si servesc la reconstituirea conditiilor de sedimentare. Clasificarea ecologica (dupa functiile comportamentale) a urmelor fosile. Organismele implicate n formarea de structuri biotice, postdepozitionale n raport cu sedimentarea terigen, apartin, dup Schefer, grupelor de epibionti sesili (care triesc fixati pe suprafata sedimentului), epibionti vagili (care se deplaseaz liber) si endobionti (care triesc n masa sedimentului). La suprafata sedimentelor moi, mloase si nisipoase, acumulate n lacuri sau zone litorale, tidale si neritice (mai rar n cele batiale), prezenta epibiontilor vagili (viermi, moluste, ostracode) este remarcabil si are drept consecint nasterea structurilor sedimentare cunoscute sub denumirea bioglife. Ihnofaciesuri arhetipice. Exemple. Trsturile morfologice ale ihnofaciesurilor sunt foarte variate si reflecta adaptarea la mediu a diverselor genuri de organisme care se deplaseaz pe substrat, se hrnesc cu ml sau se asaz, pentru a se odihni, pe suprafata sedimentului. Astfel se vor putea forma (fig. 1.44); urme de trre sau piste de reptatie (tip repichnia) cu aspect liniar, sinusoidal sau neregulat, lsate n special de anelizi, artropode etc.; urme de hrnire (tip pasciehnia) cu aspect spiralat, ramificat, sau meandriform (ex. Nereis si Paraonis); urme de odihn-ngropare (tip cubichnia) sub form de impresiuni discrete izolate ale morfologiei ventrale a organismului, lsate de acesta pe suprafata unor mluri situate imediat sub un nivel subtire de nisipuri (ex. impresiunile stelelor de mare); urme ale organelor de locomotie lsate de vertebrate (mamifere, psri, reptile) sau nevertebrate (artropode).

Prin ce se caracterizeaza structurile specifice ihnofaciesului Skolithos.

n sedimentele moi, n special n mluri din zone situate la adncimi foarte diferite, unii endobionti vagili - viermi (g. Skolitos), bivalve (g. Nucula, g. Mya), gastropode (g. Natica), crustacei (g. Calianassa) sap excavatii cilindrice, canale vertical sau nclinate, deschise Ia un capt sau la ambele capete, pe care le cimenteaz si le colmateaz cu alte sedimente. Dup functionalitatea lor, bioturbatiile canaliforme sunt structuri figurative de tip fodinichnia - realizate n drumul organismelor dup hran si de tip domichnia - structuri locuint (fig. 1.45). Prin ce se caracterizeaza structurile specifice ihnofaciesului Nereites. Nereites reprezinta urme de hrnire (tip pasciehnia) cu aspect spiralat, ramificat, sau meandriform (ex. Nereis si Paraonis); Curs 9 si 10. Sisteme depozitionale siliciclastice. Definiti notiunile de facies, asociatie si model de facies. Facies - trasatura texturala, structurala si compozitionala a unei entitati petrografice (litologice; corp de sedimente) care s-a format ntr-o anumita ambianta depozitionala. Facies descriptiv - o entitate petrografica (un volum de roca) care poate fi caracterizat printr-un set de proprietati (parametrii texturali, structurali, compozitionali, chimici, biotici) care-l deosebesc de alte entitati, de exemplu facies arenitic, facies imbricat, facies carbonatic etc. Asociatii de facies - un grup de faciesuri care apar mpreuna, generate de aceleasi cauze si ntr-un acelasi sistem (sub-) depozitional. Modelul de facies constituie expresia reconstituirii relatiilor intercauzale a fenomenelor naturale si a integrarii proceselor (cauzelor) pe baza cunoasterii riguroase a produselor (efectelor - respectiv, faciesurilor sedimentare). Nivelul de analiza n elaborarea modelului de facies are n vedere scara la care se poate si este necesar de a fi emis. Definiti notiunile de mediu si sistem depozitional. Unde si cnd s-au format sedimentele si rocile sedimentare? Iata doua ntrebari carora li se circumscriu mediile de sedimentare si timpul n care apar aceste edificii petrografice. Procesele exogene genereaza simultan produse foarte variate, ca o expresie a diversitatii factorilor care actioneaza la un moment dat ntr-o arie de sedimentare. Mediul de sedimentare, adica aria n care se formeaza si se acumuleaza depozitele sedimentare, poate fi privit din puncte de vedere diferite. Raportat la principalii agenti exogeni care interactioneaza cu litosfera - apa, aerul si gheata - se disting domeniile subacvatic, subaerian si subnival. Asociaiile naturale de roci sunt constituite din secvene litologice, adic din termeni petrografici care se suprapun n continuitate de sedimentare. Ele cuprind simultan att microsecvene sesizabile prin alternana unor lamine de constituie diferit (de ex. varvele), ct i megasau magnasecvene - succesiuni de strate cu grosimi mari sesizabile la scara unui afloriment sau a unui areal larg din cadrul zonelor cu ocurene sedimentare. Toate acestea poarta amprenta mediilor de sedimentare in care s-au acumulat si, in consecinta, parametrii secventelor pot fi utilizati in re-

constituirea evenimentelor geologice care au contribuit la initierea si evolutia acestor medii (sisteme depozitionale). Care sunt principalii factori care controleaza sedimentarea intr-un sistem fluviatil? Sistemul fluviatil este controlat si definit de distributia retelei hidrografice n ariile continental. Un organism fluvial, avnd o scurgere continua a apei, se manifesta n cursul mijlociu (zona submontana) si n cel inferior (zona de cmpie) ca un agent de transport si ca mediu de acumulare. Sedimentarea in acest sistem este controlata de variatia climatica locala si globala mai exact de cantitatea de precipitatii primita de sistemul hidrografic precum si de relieful pe care se intinde bazinul hidrografic. Aparitia formelor de acumulare cat si de eroziune este controlata de: - natura rocilor din aria sursa si gradul lor de consolidare; - volumul de apa si dinamica acesteia n profilul rului (viteza, regim de curgere, turbulenta, competenta etc.); - pozitia organismului fluvial fata de regimul climatic (ploios sau arid); - ponderea mecanismelor de transport (tractiune, suspensie, curgere n masa); - adncimea de sedimentare redusa (1-5 m, de regula, rar mai mult). Principalele faciesuri ale sistemului fluviatil. Dupa morfologia vaii se disting urmatoarele categorii de faciesuri: a. forme de eroziune: * canalul de etiaj (talvegul) cu scurgere permanenta si nedelimitat lateral; * albia minora (canalul = channel) - corespunde profilului de scurgere permanenta a rului delimitat de mluri; * albia majora (lunca = flood plain, overbank) - corespunde profilului ocupat de ru la viituri (inundatii) b. forme de acumulare: * n albia minora: aluviuni bazale (channel floor, lag deposit), bare axiale, transversale (bars), renii sau bancuri arcuite (point bar), bare de inundatie (chute bar), canale colmatate si parasite (fill channel); * n albia majora: cmpii aluviale (pnze aluviale = flood plain), grinduri de viitura (natural levee), conuri de crevasa (crevase splay), meandre parasite (oxbow). * conuri de dejectie (alluvial fan). Principalele asociatii de facies/arhitecturi de corpuri sedimentare ale sistemului fluviatil. Care sunt principalele stiluri fluviatile?

Dupa gradul de sinuozitate al traiectului rului n special n cursul inferior, se disting urmatoarele subsisteme: ** Ruri mpletite (Braided Rivers) Caracteristici: debit tractat (load bed); viteza mare; sinuozitate scazuta = 1,1-1,2; canale dominant nisipoase. Exemplu: Brahmaputra: 20 km latime; 40 m grosime; raport latime/adncime: 50:1 - 500:1 ** Ruri meandrate (Meandering Rivers) Caracteristici: transport n suspensie; viteza medie; sinuozitate > 1,5; dominant mloase; Exemplu: Maiandros, Mississippi ** Ruri anastomozate (Anastomosed Rivers Caracteristici: apar n cursurile inferioare afectate de cresterea nivelului de baza; dominant mloase; energie redusa. Exemplu: n centrul Australiei si vestul Canadei. Care sunt principalele asociatii de facies din zona albiei minore? Faciesuri depozitionale n albia minora: Aluviuni bazale (Channel lag deposits) pietrisuri si bolovanisuri n depresiuni ale canalului sau pe fundul sau; regim superior de curgere. Bancuri arcuite (Point-bar deposits): repauzeaza peste aluviunile bazale; grosimea lor este proportionala cu adncimea canalului. Bare longitudinale si transversale (Channel bar deposits): sunt macroforme de acretie generate de curgeri rapide (dupa precipitatii abundente). Canal colmatat (channel fill deposits): canal abandonat, uneori curbat, dominat de o energie mica si format din sedimente fine: silt-uri, mluri laminate sau cu structuri tip cross-lamination. "Chute cannels" - acumulari alungite sau lobate, la capatul unor microcanale ce traverseaza o bara sau un point bar. Apar ca efect al cresterii energiei curentului, la viituri.

Ce sunt barele longitudinale? Barele de acretie laterala? Bare longitudinale si transversale (Channel bar deposits): sunt macroforme de acretie generate de curgeri rapide (dupa precipitatii abundente). Granofacies ruditic fin si arenitic grosier cu structuri oblic laminare sau stratificate, tabulare sau concoide. Barele situate n mijlocul canalului sunt acretionari n capatul din amonte al barei (din aval sau lateral); ating naltimi de 1-15 m si lungimi de 10-1000 m. Reprezinta "downstream-acrretion deposits".

Care sunt principalele asociatii de facies din zona albiei majore ?

Faciesuri depozitionale n ALBIA MAJORA (Overbank): Grinduri (Levee deposits): forme ale albiei majore cu sectiune triunghiulara si nclinare mica spre cmpia aluviala; Microdelte (Crevasse-splay deposits): acumulari lobate sau linguoide uneori sinuoase si nguste, de material grosier, moderat sau bine sortat, acoperit de vegetatie; Cmpii aluviale - Lunci (Flood plain deposits): acumulari tabulare sau elongate, de material fin (silt, ml) cu laminatii paralele (uneori ritmice); Lacuri - bazinete curbate (Oxbow lake): = meandre parasite, colmatate cu sedimente fine.

Prin ce se caracterizeaza un sistem fluviatil meandrat ? ** Ruri meandrate (Meandering Rivers) Caracteristici: transport n suspensie; viteza medie; sinuozitate > 1,5; dominant mloase; Exemplu: Maiandros, Mississippi Meandrele apar deobicei in cursul superior al raurilor, in zone unde panta sau inclinarea bazinului hidrografic are valori foarte mici , si drept urmare directia locala de curgere a apei pare a fi aproape aleatoare, existand insa, de fiecare data, o directie de curgere generala a bazinului hidrografic din acea zona (existand deci o usoara inclinare a regiunii per total, fiind practic inexistenta situatia in care un teren are inclinare perfect 0) Ce sunt conurile aluviale? CONUL ALUVIAL (Alluvial Fan) = Con de dejectie Corp sedimentar subaerian, de forma conica, acumulat din cursuri intermitente, torentiale, la baza pantelor; apexul conului este situat proximal n punctul n care curentul paraseste canalul situat pe versant; baza conului este situata distal, pe patul plan pe care a avut loc acumularea (fig. 12.13). Care sunt principalii factori care controleaza sedimentarea intr-un con aluvial? Factorii sedimentarii. - calitatea si pozitia ariei sursa; zonele alterabile si friabile (argile) genereaza conuri mai largi dect cele masive, cu roci dure (gresii); - energia de relief, nclinarea pantelor si suprafata bazinului de drenaj; suprafata conului este conditionata de cea a bazinului; panta conului descreste cu marimea suprafetei acestuia; - clima (regimul precipitatiilor); n zonele umede conurile sunt mai plate dect n cele aride; - lipsa vegetatiei; - spatiul accesibil pentru depozitare determina suprafata conului; n spatii largi

conurile au tendinta de dezvoltare pe laterala; - tectonica; conurile din zone subsidente sunt mai groase si de doua ori mai largi dect conurile acumulate n arii stabile; Care sunt principalele procese depozitionale intr-un con aluvial ? Sedimentarea conurilor aluviale este controlata, n special, de scaderea vitezei, puterii si adncimii curentilor de apa pe masura refularii acestora pe suprafetele nou formate si a infiltrarii apei n depozitele anterior acumulate. Transportul aluviunilor se face prin curgere gravitationala (debris flow) si prin curgere individuala, turbulenta. Depunerea materialului grosier este urmata de infiltrarea apei si antrenarea mecanica, n spatiul intergranular generat anterior, a fractiei fine, argiloase. Modelul radial al paleocurentilor unidirectionali este tipic. Rata de sedimentare, pentru conurile din regiuni umede: 15 m/2-3 ani (la precipitatii de 1500-2500 mm/an) Care sunt principalele faciesuri depozitionale in conurile aluviale ? Principalele faciesuri depozitionale, pentru CONUL ALUVIAL sunt: 1. debrite: - blocuri angulare amestecate cu pietrisuri, prinse ntr-o matrice argiloasa n corpuri lobate, levee sau corpuri linguoide (spre apexul conului); - contacte nete cu unitatile subiacente; - flancurile interne ale canalelor au sortare mai buna dect flancurile externe; - o posibila sortare granulometrica a blocurilor si bolovanisurilor n josul curentului; aceasta sortare lipseste la nivelul fractiei fine; - grosime variabila de la 30 cm la ctiva metri 2. pietrisuri lobate (sieve deposits); - formeaza bruri sau centuri lobate, de material grosier, bine sortat, prin care se infiltreaza apele,aval de punctul de intersectie al profilului de echilibru erozional cu cel depozitional; - contactele lor sunt gradate, iar panta "sieve deposits" este mai mica dect panta conului; 3. pnze de nisipuri sortate (sheet flood deposits = water-laid sediments); - au marginile difuze, si acopera faciesuri de canal; - se subtiaza spre margini; 4. pietrisuri imbricate, aluviuni n canal (stream channel deposits = water-laid sediments) au granulometrie variabila; sortare slaba. Care sunt principalii factori care controleaza morfologia tarmului sau a sistemelor depozitionale de tranzitie ?

Care sunt sistemele depozitionale costiere transgresive ? Care sunt sistemele depozitionale costiere regresive ? Corelnd evolutia miscarilor eustatice cu rata de sedimentare si dinamica sedimentelor acumulate la un moment dat n zona tarmului si a selfului (respectiv, eroziunea lor) ajungem sa apreciem efectele finale prin termenii: - regresiune depozitionala si erozionala si - transgresiune depozitionala si erozionala n timpul unui ciclu complet "regresiune - transgresiune", evolutia procesului de sedimentare ntr-un bazin marin si n aria continentala limitrofa, deci de o parte si de alta a liniei tarmului, contribuie la nasterea unor modele distincte de sedimentare, cu geometrie specifica: secventele stratigrafice genetice (echivalentul "episodului depozitional" a lui Frazier, 1984). Domeniul de sedimentare al marilor adanci. Limite. Caracteristici. Domeniul de sedimentare cu ape adnci cuprinde bazinele suprapuse peste marginea continental i bazinele oceanice n care adncimea apelor este mai mare de 200 m. El este, astfel, mrginit; spre ariile continentale de sistemul de elf i are un substrat alctuit att din litosfer continental ct i din litosfer oceanica. Ocup cea mai mare suprafa de sedimentare de pe glob. Ce reprezinta sistemul turbiditic? Turbiditele sau produsele curenilor de turbiditate, mbrac faciesuri proximale, grosiere, n apropierea taluzului, i faciesuri distale, fine spre Iargul oceanului; se ntlnesc n toate bazinele oceanice n apropierea marginilor continentale; uneori ajung i n fose. Din punct de vedere litologic se identific turbiditate siliciclastice i turbidite carbonatice, cu foarte multe caractere comune: formeaz depozite cu grosime mai mare n apropierea sursei i mai redus n sensul de transport al materialului; se extind pe suprafee largi. Care sunt principalii factori de control si procesele sedimentare caracteristice sistemelor turbiditice? Procesele de sedimentare: transportul si apoi depozitarea particulelor in structuri specifice fiecarui facies turbiditic in parte. Factorii de control : Mecanismele de transport si acumulare a clastelor sunt determinate de gradul de nclinare a pantelor, de energia paleoreliefului, de modul de alimentare a sistemului turbiditic si de granulometria clastelor. Astfel, curgerile gravitationale n toate formele lor si curentii turbiditici, n sens restrictiv, se afla la originea tuturor faciesurilor ce formeaza astfel de sisteme. Care sunt principalele faciesuri depozitionale caracteristice sistemelor turbiditice?

Clasificarea Mutti (Mutti, 1991; Mutti et al., 1992) (fig. 2.191) fixeaza 12 faciesuri turbiditice mpartite n trei mari categorii (Bouma, 2000): faciesuri foarte grosiere (very coarse grained) F1, F2, F3 - generate prin curgeri coezive de tip debris flow (F1), de curgeri fluide hiperconcentrate (F2) si, mai rar, prin nghetarea curgerii atunci cnd aceasta trece dintr-una plastica ntruna fluida (F3); faciesuri grosiere (coarse grained facies) WF, F4, F5, F6 produse de curenti turbiditici de densitate mare, purtatori de rudite medii. Faciesurile F4 si F5 sunt comune si sunt definite de covoare de tractiune, structuri de fluidizare si structuri erozionale de amalgamare; faciesuri fine (fine grained facies) F7, F8, F9 produse de curenti turbiditici de densitate mare, dominati de fractiuni arenitice grosiere (F7 si F8), precum si faciesuri generate de curenti turbiditici de densitate scazuta (F9 a), n care ponderea lutitelor creste foarte mult; aceste faciesuri (F9 a) exprima secventa Bouma fara diviziunea bazala si se caracterizeaza prin absenta structurilor erozionale. Care sunt principalele subdomenii (sisteme sau elemente) depozitionale ale sistemelor turbiditice? In cadrul sistemului se pot separa trei subsisteme majore, pornind din zona proximala (pe taluz si la baza lui) catre cea distala, distinctia fiind cuta atat dupa procesele care opereaza cat si dupa produsele rezultate. Aceste subsisteme sunt: de canal, de lob si de campie abisala. Un eveniment depozitional colmateaza canalele prin care curg sedimentele si lasa (mprastie) ncarcatura de sedimente sub forma leveelor (depozite de overbank), de o parte si alta a marginilor canalului sau spre extremitatea bazinala a lor, sub forma lobilor. Fiecare din aceste corpuri se va recunoaste prin trasaturi faciesale specifice, de natura granulometrica, structurala si microstructurala, petrografica si, uneori, printr-o amprenta biotica specifica marcata prin frecvente structuri de bioturbatie (n ciuda faptului ca n astfel de ambiante energetice diversele forme de vietuitoare nu-si gasesc un cadru prielnic) Subdomeniul canionului. Faciesuri si asociatii caracteristice. ? Subdomeniul canalelor si leveelor. Faciesuri si asociatii caracteristice. Canalele din aria corpurilor turbiditice sunt albii (vai) erozionale prin care sunt transportate sedimentele, colmatate ulterior (fill channel) si devenite corpuri alungite si/sau sinuoase cu baza neregulata. Ele ating grosimi de ordinul zecilor si sutelor de metri si constau, prin cumulare, din succesiuni gradate de tip FUS (fining-up) si TnS (thinner-up).

Structofaciesul este reprezentat prin structuri erozionale si constructionale: erozionale: de amalgamare, urme erozionale concave adnci (concave deep scours),

galeti moi (mud clasts, rip-up clasts) antrenati din substrat; constructionale: stratificatie gradata cu granoclasare normala, covoare de tractiune, stratificatie paralela; cu o frecventa foarte redusa pot apare ondulatii de curent si laminatii oblice; structuri masive de tip matrix-supported. Subdomeniul lobilor turbiditici. Faciesuri si asociatii caracteristice. Lobii ocupa pozitii distale n cadrul corpurilor turbiditice si au tendinta de a se dezvolta mai mult lateral (pe zeci de km2) dect vertical. Geometria corpurilor este lentiliforma, cu baza plana si topul convex, n zonele de maxima grosime (1050 m), si tabulara n cele cu grosime mica (fig. 2.197). Trasaturile lor sedimentologice sunt variate si se caracterizeaza prin dominanta fractiei arenitice fine, prin stratificatia evidenta a unitatilor depozitionale si prin predominarea secventelor gradate, tip Bouma. Structofaciesul este reprezentat prin structuri erozionale, constructionale si deformationale: erozionale: caneluri de eroziune, riduri de dragaj; constructionale: granoclasare normala, stratificatie gradata, stratificatie si laminatie paralele si foarte frecvent ondulatii de curent, n special unimodale si ascendente; deformationale: laminatii convolute. Campii abisale. Limite si caracteristici. Domeniul abisal, n sensul sau cel mai larg, ocupa zonele delimitate de marginile continentale, la adncimi mai mari de cca 2 000 m. Fundamentul sau l constituie crusta oceanica, iar morfologia fundului este departe de a fi uniforma. n cadrul domeniului, suprafetele cele mai mari sunt ocupate de cmpiile abisale, zone aplatizate, slab valurite, fata de care se nalta platouri abisale si dorsale creionate n lungul zonelor de rift. De asemenea, n zona cmpiilor abisale se poate individualiza un relief negativ marcat de bazinete oceanice si/sau, spre marginea lor, de fose (zona hadala). Situat dincolo de marginile continentale, n largul bazinelor marine si oceanice, domeniul abisal se identifica cu domeniul pelagic, distal (sau de larg, bazinal) n raport cu zonele costiere si platformele continentale. Procesele de sedimentare n domeniul abisal mbraca aspecte foarte variate si sunt controlate de factori diversi (Anastasiu, 1998). Procese depozitionale si factori de control in domeniul campiilor abisale. Natura factorilor care determina tipurile de sedimente din domeniul abisal este fizica, chimica si biotica. Astfel, procesele de sedimentare vor fi influentate de: calitatea sursei de material, relieful fundului, regimul hidrodinamic, temperatura apelor si fluxul termic, salinitatea, continutul de gaze, potentialul redox si alcalinitatea, activitatile biotice. Asemenea sedimente si, respectiv, structuri, sunt rezultatul combinarii sau alternarii a trei

categorii de mecanisme (procese): a) ciclul de disolutie a carbonatilor controlat de pozitia CCD-ului n bazin si, respectiv, a lysoclinei; b) ciclul de productivitate a substantei organice, controlat de variatiile potentialului redox si de activitatea biogena (de generare a substantei organice si de biosecretie minerala silicioasa sau carbonatica); c) ciclul mixt, de dilutie, prin contaminarea coloanei cu suspensii terigene sau biogene, cu particule de origine eoliana, cosmica sau vulcanica. Produsele acumulate n ape de mare adncime pot fi grupate n asociatii specifice cmpiilor abisale, foselor si domurilor (mounds) asociate hotspoturilor si dorsalelor legate de rifturi submarine, intercontinentale (sau interplaci). Ce reprezinta lisoclina? Sub limita CCD, plasata n jur de 4 0004 500 m, germenii de calcit ncep sa se dizolve. Limita la care rata de dizolvare a carbonatilor creste brusc este marcata de suprafata lysoclinei, adesea situata deasupra CCD-ului (fig. 2.201). Ce reprezinta limita de compensare a carbonatilor (CCD) ? Precipitarea CaCO3 poate avea loc pe un interval batimetric larg, pna n vecinatatea limitei de compensatie a carbonatilor (CCD de la carbonate compensation depth din limba engleza), adica pna la nivelul la care ritmul aportului de carbonat din zona de suprafata (apreciat la 18.1014 g/an) este echilibrat de ritmul dizolvarii lui(efect datorat presiunii extreme care accelereaza reactia de dizolvare a carbonatilor).

Tipuri de sedimente pe campiile abisale Pentru cmpiile abisale, rezultatele expeditiilor oceanografice Challenger, Glomar Explorer (Warme, Douglas, Winterer, 1981) etc. au stabilit mai multe categorii genetice de sedimente )fig. 2.202): sedimente pelagice, hemipelagice, autigene si sapropelitele. O clasificare care ia n considerare ntr-o diagrama ternara (fig. 2.203) (Hay, Sibuet 1984) raportul dintre constituentii biogeni, siliciosi (radiolari, spiculi)/carbonatici (foraminifere, coccolite) si constituentii non-biogeni (siltici, lutitici, argilosi) stabileste principalele petrotipuri care participa la formarea sedimentelor pelagice si hemipelagice ce acopera cmpiile abisale.

Ce sunt pelagitele ?

Sedimentele pelagice, avand < 25% fractiune terigena, vulcanogena sau neritica de dimensiuni > 5 m si Md < 5 m, sunt reprezentate prin: argile (mluri) pelagice (mluri rosii, definite si argile) < 30%, bioclaste carbonatice sau silicioase; mluri organogene (ooze) cu > 30% bioclaste, reprezentnd mluri carbonatice (marne, crete) si mluri silicioase cu radiolari, mluri cu diatomee. Ce sunt hemipelagitele ? Raspndite n extremitatea marginilor continentale, n zonele de tranzitie dintre taluz si cmpiile abisale, faciesurile hemipelagice au caracter hibrid; ele sunt alcatuite din fractiuni biogene (carbonatice si silicioase) si fractiuni terigene (silturi, minerale argiloase). Prezinta stratificatii paralele evidente, au un continut ridicat de carbon organic si nregistreaza urme de bioturbatie (Zoophycos, Planoites, Chondrites). Rata lor de sedimentare variaza n limitele a 515 cm/1 000 ani (Coniglio, James, 1990). Curs 11 Dinamica spatiului disponibil al sedimentarii notiuni de stratigrafie serventiala. Ce reprezinta stratigrafia secventiala ? Prin analiza secventiala, adica prin examenul complet (granulometric, morfometric, structural, petrografic, paleontologic) al fiecarui strat (al fiecarei unitati depozitionale) din cadrul unei suite sedimentare (secventa, n sens general), se obtin toate informatiile necesare identificarii mediului de sedimentare si, deci, este ndeplinita premisa reconstituirii sistemelor depozitionale respective. Prin prisma noului concept privind stratigrafia secventiala, descifrarea istoriei acumularii secventelor sedimentare pleaca de la identificarea, fara echivoc, a suprafetelor (discontinuitatilor) care separa ierarhic diversele unitati depozitionale. n aceasta nota au fost definite corpuri sedimentare separate prin suprafete de timp si numite parasecvente, cortegii sedimentare (systems tracts) si secvente depozitionale (fig. 1.74).