Sunteți pe pagina 1din 183

CUPRINS

CUVNT NAINTE 5 I. POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 9 1. Ce este politologia? 9 2. Conotaii ale conceptului de politic 14 3. O definire praxiologic a politicii 19 4. Puterea 27 5. Autoritatea 36 6. Funciile politologiei 41 II. METODOLOGIA CERCETRII N POLITOLOGIE 45 1. Tipuri de cercetare n politologie 45 2. Sursele si metodele cercetrilor n politologie 48 3. Programul cercetrii n politologie 59 III. AGENII ACIUNII POLITICE 63 1. Conceptul de agent (for) politic 63 2. Clasificarea agenilor politici 66 3. Noiunea de conduit politic 67 4. Organizarea subiectivitii agenilor politici 68 5. Latura direcional a subiectivitii agenilor politici 68 6. Latura dinamogen - energetic a subiectivitii politice 76 7. Atitudinile si voina politic 80 IV. RESURSELE SI INSTRUMENTELE ACTIUNII POLITICE 85 1. Noiunile de resurse si instrumente politice 85 2. Caracterul istoric si partizan al mijloacelor politice 86 3. Mijloacele contemporane ale aciunii politice 87 4. Repartiia mijloacelor aciunii politice n societate 99 5. Conceptul de tactic n contextul integrrii mijloacelor politice n aciune 100 a) Conceptul de tactic 100 b) Pricipii ale eficienei tacticii agenilor politici 101 V. OBIECTUL ACTIUNII POLITICE 103 1. Noiunea de obiect al aciunii politice 103 2. Obiectul aciunii politice n literatura politologic 103 3. Obiectul aciunii politice, dintr-o perspectiv praxiologic 106
276

VI. CADRUL SAU SITUAIA DE DESFSURARE A ACIUNII POLITICE 109 1. Situaia social si situaia politic 109 2. Structura situaiei aciunii politice 110 3. Condiionarea geografic a aciunii politice 112 4. Condiionarea demografic a aciunii politice 116 VII. PERSPECTIVA SISTEMIC - ACIONALIST N STIINA POLITICII 121 1. Sistemul politic si funciile sale 121 2. Regimurile politice 129 VIII. PRINCIPALII AGENI AI SISTEMELOR DE ACIUNI POLITICE CONTEMPORANE 133 A. PARTIDELE POLITICE 133 1. Noiunea de partid politic 133 2. Originea partidelor politice 138 3. Diversitatea partidelor si clasificarea lor 142 4. Funciile partidelor politice 148 5. Numrul si sistemele de partide 150 a) Factorii care determin numrul de partide 150 b) Sistemele bipartidiste si multipartidiste 152 c) Sistemele monopartidiste 154 B. GRUPURILE DE PRESIUNE - COMPONENTE ALE SISTEMELOR POLITICE CONTEMPORANE 157 1. Rolul grupurilor de presiune; modelul societii poliarhice 159 2. Mijloacele folosite de grupurile de presiune pentru realizarea scopurilor 161 C. STATUL - INSTITUTIE A PUTERII 164 1. Caracterizarea general a statului 164 2. Suveranitatea si independena statului 179 3. Legitimitatea statului si tipurile de state 191

4. Tipuri de investire a personalului guvernant; parlamentul 202 5. Statul, puterea politic si sistemul juridic 205 D. ELITELE, LIDERII, MASELE POPULARE - AGENI AI PRACTICII POLITICE 212 1. Elitele politice si personalitile 213 2. Masele populare 217 IX. REPREZENTAREA SI ALEGERILE N SISTEMELE DEMOCRATICE 221 1. Alegerile 221 2. Alegerile si selecia candidailor 223 3. Tipuri de sisteme electorale 225
277

X. CULTURA POLITIC 233 1. Ce este cultura politic? 233 2. Diversitatea culturilor politice 239 3. Ideologiile, componente vectoriale si dinamogene ale culturii politice 242 4. Socializarea si aculturaia politice 245 XI. SCHIMBAREA SI MODERNIZAREA POLITIC 251 1. Schimbare social si dezvoltare politic 251 2. Miscrile sociale si cadrul legal 255 A. Miscrile protestatare 256 B. Miscrile reformatoare 256 C. Miscrile revoluionare 257 D. Miscrile regresive 259 E. Miscrile utopice 259 3. Sistemul juridic - factor de influenare a dezvoltrii sociale 260 4. Problema dezvoltrii politice a statelor aflate n tranziie 261 The author's note 265 Note de l'auteur 267 BIBLIOGRAFIE 269 CUPRINS 275

I. POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU


1. Ce este politologia?
Politologia are ca obiect de cercetare viaa politic, propunndu-si s studieze si s explice natura si esena politicului, geneza si dinamica lui, locul si funciile politicii n colectivitile umane. Scopul politologilor este acela de a desprinde legile vieii politice, de a explica mecanismul de funcionare a politicului, cauzele care determin schimbrile sistemelor politice pentru a gsi metode, ci, direcii de aciune n sensul sporirii eficienei practicii politice att la scara societii globale, ct si la nivelul subunitilor acesteia, a perfecionrii conducerii societii, a crerii unei ordini sociale care s-i mulumeasc pe ct mai muli oameni. Primele idei, explicaii referitoare la fenomenele politice au aprut odat cu statul si dreptul, cu raporturile dintre conductori si condusi. La nceput, n cadrul ordinii sociojuridice de tip sclavagist, astfel de cunostine erau fragmentare si nglobate n scrieri cu caracter religios, literar, filosofic, istoric, etc. ncepnd cu Herodot, Platon si Aristotel o serie de gnditori si-au focalizat refleciile si cutrile asupra puterii politice si, n special, asupra statului, crescnd de la un secol la altul gradul de specializare a cunoasterii si a cercetrilor. Ca stiin social pozitiv, cu un corp de explicaii, legi, ipoteze, tehnici de testare a adevrurilor specifice, cu un limbaj specializat, cu inte pragmatice evidente, politologia s-a dezvoltat n ultima jumtate de secol. Termenul de politologie, provenit din cuvintele grecesti polis = cetate, stat si logos = stiin, se pare c a fost introdus prin deceniul al VI-lea al secolului XX de ctre germanul Eugen Fischer Bailing si francezul Andr Thrive pentru a folosi un sinonim al expresiei stiin a politicii, cu sensul de stiin despre stat, despre guvernarea colectivitilor umane, despre exercitarea puterii pentru a crea o ordine socioeconomic ct mai bine adaptat nevoilor si aspiraiilor oamenilor. Prelund si valorificnd, n tot mai mare msur, metodele si procedeele de cercetare care au dat bune rezultate n sociologie, psihologie, pedagogie, cibernetic sau teoria comunicrii, politologia a devenit o reflecie

sistematic, esenializat si coerent asupra organizrii politice a societilor contemporane, lsndu-si concluziile expuse oricnd spre a fi testate sub aspectul valorii lor de adevr si de utilitate. n acest fel investigaiile din domeniul politologiei au condus la extinderea volumului de informaii veridice referitoare la puterea politic, instituiile politice, agenii politici si practicile lor, relaiile politice, societatea civil n raport cu societatea politic si cu elitele politice, valorile si cultura politice, tipurile de regimuri si tehnicile de guvernare, dezvoltarea si progresul politice, tradiia si modernitatea n funcionarea sistemelor politice etc. Prin urmare, politologia ofer astzi un cuantum de informaii stiinifice utile perfecionrii activitilor de guvernare,
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 10

adncirii democraiei, funcionrii statului de drept prin raportare la standardele de performane politice existente n democraiile avansate, prevenirii si eradicrii conflictelor sociale si, nu n ultimul rnd, asigurrii ordinii si disciplinei tuturor categoriilor de ageni ai practicii sociale corespunztor criteriilor de legitimitate, constituionalitate si legalitate. Delimitarea obiectului de studiu al politologiei nu a rmas n afara disputelor. Acestea au fost marcate de modul n care era definit si neleas politica nssi. O linie de gndire a considerat politologia ca fiind stiina statului, a guvernrii. Aderenii la acest punct de vedere au fost, n cea mai mare parte, juristi. Ei au invocat printre argumente etimologia termenului politologie (polis = stat, cetate). Prin urmare, statul, mecanismele de aciune ale organelor statului, menite s creeze ordinea si coeziunea, justiia si pacea social dezirabile, ar trebui s constituie obiectul stiinei politice (Aristotel, Bodin, Machiavelli, Montesquieu, Kelsen, M. Djuvara etc.). Dar acestei poziii i s-au adus critici emanate din caracterul ei restrictiv: ea a limitat politica la una dintre modalitile posibile de organizare a societilor umane, ntruct exist societi care triesc fr stat, dar nici una nu funcioneaz fr politic. n fond, viaa politic a societii are o extindere mult mai mare dect perimetrul activitilor organelor statului. O a doua linie de gndire a considerat c obiectul politologiei l constituie exercitarea puterii, respectiv modurile de a o cuceri, a-i realiza funciile, a o conserva, apra si ntri (H. Lasswell, W. Robson, R. Aron, G. Burdeau, M. Duverger, C.J. Friedrich etc.). n acest sens, politologia studiaz relaiile dintre guvernani si guvernai, dintre conductori si condusi, modul n care se constituie elitele politice, natura, fundamentele, obiectivele si efectele puterii n societate. Dup G. Burdeau, obiectul politologiei const n cunoasterea universului politic care graviteaz n jurul puterii politice. Un asemenea punct de vedere se dovedeste a fi prea larg, el tinznd s dilueze politica n multitudinea de relaii sociale. Sub acest aspect putem fi de acord cu M. Hastings, care scria c puterea nu este caracteristic doar relaiei politice. Ea trimite la alte situaii-familie , scoal, ntreprindere-unde exist, si aici o putere, dar care nu poate fi calificat drept politic1. Evident, cele dou linii de abordare a obiectului stiinei politice au un caracter fie prea restrictiv, fie prea extensiv (facem abstracie de faptul c, n numeroase cazuri, autorii si-au propus, n mod deliberat, s abordeze politicul doar dintr-o perspectiv bine conturat reusind astfel s realizeze contribuii preioase la dezvoltarea acestei stiine): una constrnge nepermis obiectul aciunii politice, cealalt l dilueaz sau caut manifestri de via politic acolo unde ele nu exist. Ca reacie la aceste situaii au aprut poziii intermediare, nuanate, de analiz a structurii si dinamicii vieii politice n toat complexitatea ei. n astfel de analize si cutri demersul inter si multidisciplinar a devenit o necesitate metodologic de care depinde profunzimea explicaiilor privind geneza, structura, funciile, dezvoltarea si perspectivele politicului n societate, legile vieii politice, posibilitile de
1 Michel

Hastings, Abordarea stiinei politice, Institutul European, 2000, p.5

POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 11

intervenie a specialistilor, a guvernanilor pentru a ameliora mecanismele de funcionare a sistemului politic sau pentru a spori eficiena practicii politice contemporane. Cum obiectul politologiei este o realitate sociouman extrem de

complex, acesta va fi studiat pe diferite nivele si din unghiuri de vedere diferite. Astfel au aprut diferite stiine limitrofe sau stiine politice specializate, care se preocup de aprofundarea cunoasterii unei singure componente a vieii politice sau care prelungesc aria de preocupri ale politologiei. Procesul de difereniere, de specializare a cunoasterii si cercetrii realitii politice a avut o evoluie sinuoas. Astfel, n SUA, evoluia stiinelor politice a inclus si dreptul constituional sau dreptul administrativ. n schimb, n Europa studierea vieii politice a intrat, mai nti, n aria de preocupri a juristilor, filosofilor, sociologilor. n Frana, de pild, studiul instituiilor politice a fost atelat dreptului constituional. n ultima jumtate de secol s-au afirmat progresiv mai multe stiine care studiaz elemente ale structurii si dinamicii vieii politice: - sociologia politic studiaz natura si esena social a politicului, interaciunile acestuia cu celelalte componente (subsisteme ale societii), dovedindu-se a fi o sociologie de ramur care face jonciunea ntre sociologia general si stiina politic; cele dou stiine sunt complementare, ntruct au obiectul de cercetare comun dar difer unghiul de abordare. Politologia urmreste s descopere geneza, structura, dinamica vieii politice, n timp ce sociologia politic pune accentul pe conexiunile sistemului politic cu societatea; - stiina politicilor publice ansamblu de preocupri descriptive, explicative si prescriptive privind diferitele aspecte ale guvernrii si rezultatelor acesteia. Ca ramur a cunoasterii, disciplina politici publice a luat fiin dup al doilea rzboi mondial fiind parte integrant a eforturilor de reformare a sectorului public n genere. O politic public vizeaz trei aspecte conectate ntre ele: identificarea problemei de rezolvat, stabilirea strategiei si a etapelor de atins pentru rezolvarea problemei prin prisma interesului public si selectarea mijloacelor necesare pornind de la resursele existente. Prin urmare, aceast stiin ofer guvernului repere bine ntemeiate, un ghid de aciune pentru soluionarea problemelor publice cu care se confrunt. Fiind o surs de inspiraie pentru deciziile funcionarilor guvernamentali, stiina politicilor publice reprezint, n democraiile contemporane, o sans sporit pentru ceteni de a-si exercita controlul asupra guvernanilor. - stasiologiastiina partidelor politice; ea si propune s studieze apariia, evoluia, funciile si perspectivele partidelor politice, fiind preocupat si de sistemele mono, bi si multipartidiste, de raporturile dintre acestea si organismul statal sau celelalte instituii politice; - polemologia stiina despre rzboaie si arta de a le preveni; - irenologia stiina pcii, a construirii si meninerii acesteia; - statologiastiina despre stat; ea studiaz apariia, dezvoltarea, funciile si perspectivele istorice ale statului ca principal agent politic,
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 12

evideniind tipurile de state, de regimuri politice si mecanismele de creare a ordinii sociale dezirabile; - stiina comportamentului electoral; - psihologia politic - ramur a psihologiei sociale care studiaz manifestrile psihice ale conduitei agenilor politici; - stiina relaiilor politice internaionale; - filosofia politic ramur a filosofiei care abordeaz politicul ca realitate social global din perspectiva importanei sale pentru om, a semnificaiilor sale axiologice. De pe poziia unei concepii generale despre om, societate si istorie, filosofia politic abordeaz valorile politice, cultura politic, progresul politic, criteriile de eficien ale practicii politice globale, perspectivele ndeprtate ale omului si politicii, constituindu-se ntr-o constiin critic, lucid, cu funcii metodologice pentru stiinele politice; - antropologia politic, ca ramur a antropologiei sociale, studiaz comparativ societile arhaice, primitive, nonpolitice si pe cele n care, treptat, politicul a luat fiin, cele politizate fapt care a condus la o mai bun nelegere a genezei, structurii si dezvoltrii politicului. Astzi, cercetrile de antropologie politic sunt extinse asupra sistemelor, regimurilor politice, direciilor de evoluie a politicului din societile actuale si de viitor;

- stiina administraiei studiaz activitatea organelor administraiei centrale si locale cu scopul de a formula principii de organizare raional si eficient a acestora, de a stabili metodele si procedeele de perfecionare a instituiilor administrative; - geopolitica stiina conexiunilor dintre politic si geografie; - istoria politic cerceteaz evoluia politicului n istoria societii, fie la o colectivitate, fie la un popor, fie la nivelul unei arii culturale, geografice sau chiar la nivel mondial; - istoria doctrinelor politice, s.a. Pentru c aceste stiine reflect un domeniu extrem de complex, de diversificat si dinamic, cu componente calitativ distincte, dar n ansamblul lui fiind guvernat de aceleasi legi si definit prin caracteristici generale, valabile pentru elementele sale constitutive, trebuie subliniat faptul c ntre stiinele de mai sus exist conexiuni, suprapuneri de coninut, continuiti, dependene reciproce. De aceea, luate mpreun, compun sistemul stiinelor politice. n ansamblul acestui sistem, politologia are o arie problematic si tematic ce vizeaz: structura si esena politicului; agenii politici si practica lor social; resursele, mijloacele si programele politice; societatea civil, agenii politici si puterea politic; statul si societatea politic; regimurile politice; tipuri de mecanisme politice contemporane si rolul ideologiilor; comportamentele politice si formarea elitei politice; menirea acesteia; interaciunile sistemului politic naional cu mediul internaional;
POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 13

probleme ale dezvoltrii si progresului politic, etc. Desigur, sfera de preocupri si de soluii ale politologiei a fost dependent de epoc, de aria cultural de provenien a autorului, de personalitatea acestuia. Astfel, n 1957, autorii Reinhard Bendix si Seymour Martin Lipset abordau n opera lor probleme precum: birocraia si administraia public; studii comparative de structuri politice si sociale; sisteme politice naionale; puterea legislativ; planificarea; elitele politice si probleme de leadership; partidele politice; grupurile de presiune; factori psihologici si apartenene politice; opinia public, propaganda si rolul mijloacelor de comunicare n mas; politica regimurilor din rile subdezvoltate; modele de politic regional; stratificarea social si aderena politic; campanii electorale si comportamentul electoral. n 1994, Dominique Colas ncorpora n discursul su o tematic nu foarte diferit: partidele politice, alegerile, luarea deciziilor politice, elitele politice (clasa politic), funcionarea administraiei, statul ca instituie fundamental a puterii, politicile publice la nivel naional (asigurri sociale, nvmnt, sntate, cultur), politicile publice la nivel internaional, comportamentul politic, relaiile politice internaionale. Avnd astfel de preocupri, politologii si-au propus nu numai s cunoasc, s explice domeniul politic al vieii sociale, ci s desluseasc mecanismele care produc polarizarea maselor, tendinele dezvoltrii politice, s prevad pentru a putea descoperi soluii potrivite la marile probleme pe care le ridic economia, educaia, cultura, asistena social, armata, etc. existente ntr-o societate. n acest fel, politologia, avnd funcii cognitiv

teoretice, explicative, prospective, valorizatoare, vine s serveasc terapeutica social, s propun soluii si s orienteze evoluia vieii politice, perfecionarea activitii de stat, raionalizarea birocraiei, sporirea eficienei practicii politice, adaptarea funcionrii sistemului politic la cerinele omului, armonizarea societii politice cu interesele societii civile, funcionarea corect a democraiei, mai buna deservire a ceteanului. n prezent, dat fiind cresterea rolului politicului n societate, diversificarea interdependenelor dintre practica politic si celelalte componente ale sistemului social pe care aceasta le direcioneaz si le regleaz, pornind si de la constatarea c toate societile contemporane care au eliminat amatorismul din sfera lurii deciziilor politice si au promovat o nou clas politic alctuit din oameni competeni, din profesionisti ai politicii, au obinut mari performane economico sociale, n conducerea si
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 14

organizarea societii, se poate observa o crestere generalizat a intereselor, att oficiale ct si neoficiale, pentru dezvoltarea politologiei, pentru promovarea cercetrilor teoretice si empirice asupra faptelor politice, pentru dezvoltarea culturii civice, a culturii politice activ participative, ca o condiie necesar a adncirii democraiei. Asa se explic proliferarea publicaiilor aparintoare acestui domeniu al cunoasterii, crearea n numeroase ri a unor institute de stiine politice, asociaii ale politologilor, academii de stiine politice, faculti de profil, organizarea de studii post universitare, de nalte studii politice, de congrese si sesiuni stiinifice, etc. Este un fapt remarcabil existena n mediul generaiilor tinere a unor motivaii sporite n sensul de a-si lrgi cultura politico civic, pentru a-si putea explica fenomenele si sensurile evenimentelor politico sociale. Toate acestea demonstreaz c politologia, n ultim instan, si subordoneaz funciile si ntreaga ei menire unor inte pragmatice eseniale: perfecionarea practicilor de guvernare a societii, astfel nct asteptrile societii civile s fie ct mai bine satisfcute, si dezvoltarea culturii politice civice specific democraiei. 2. Conotaii ale conceptului de politic n istoria teoriilor politice au fost date numeroase definiii politicii, au fost scoase n relief variate semnificaii si sensuri, conturndu-se, n ultim instan, poziia social, practic si aderena ideologic a autorului. Ne va rmne, atunci, la latitudine s aruncm zarurile si s alegem la ntmplare una din aceste definiii? Nu! Nu, pentru c o definiie exprim n modul cel mai concentrat posibil concepia si atitudinea omului de stiin (a politologului) despre sistemul sau procesul definit. O definiie a politicii, dac este logic adic complet, corect si adevrat, si va putea dezvlui rolul de ax a investigaiei, de fir cluzitor n ordonarea ideilor si n formularea discursului teoretic - explicativ n sfera politologiei. Fr ndoial c politicii i pot fi date diferite definiii logice (nominal, genetic, structural, funcionalist etc.) fapt, nu rareori, evideniat de istoria politologiei. Prezint un interes, nainte de toate, efectuarea unei analize comparative a numrului imens de semnificaii, de conotaii atribuite termenului de politic de- a lungul veacurilor. nc din Antichitatea greac termenul de politic era asociat celui de "polis" = cetate, comunitate preocupat de viaa ei si desfsurat pe un anumit teritoriu, direcionat n conformitate cu un sens, cu o perspectiv acceptabil majoritii cetenilor. Politica ar ngloba n sfera ei ansamblul activitilor iniiate si realizate de stat sau care graviteaz n jurul instituiei statale, menite s asigure continuitatea, ordinea vieii comunitare, binele general, o mai bun satisfacere a trebuinelor sociale. Cei mai muli gnditori au conceput politica n calitatea ei de concepie si art a guvernrii oamenilor, a colectivitilor umane si statului. Personalitatea, atitudinea fa de ordinea social existent, adeziunea
POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 15

gnditorilor, a filosofilor la anumite valori culturale, religioase, filosofice, juridice etc. si-au lsat amprenta asupra modului de definire, de concepere a politicului. Astfel, de pild, Democrit considera c nu exist art mai nalt dect cea politic; aceasta pentru c utilizeaz ca instrumente statul si dreptul

n vederea temperrii invidiei si dusmniilor dintre oameni. Arta politic este cea care educ oamenii n spiritul ndatoririlor cetenesti si al respectrii legilor statului. Sofistii nelegeau politica drept o activitate de dominare a unei pri a societii de ctre o alt parte prin utilizarea puterii. Ei sunt primii care au considerat politicul ca o expresie a intereselor unor grupuri sociale, ca o modalitate de exercitare a puterii. Unul dintre cei mai profunzi gnditori ai Antichitii eline, care a fost Platon (vezi lucrrile sale "Omul de stat", "Republica", "Legile", "Parmenide"), compara politica cu arta pilotrii unei corbii, cu arta medicului sau a pstorilor care, pe baza cunoasterii perfecte a domeniului lor, reusesc s obin rezultatele dorite n crmuire, n redarea vieii pacienilor si, respectiv, n pstoritul turmei. Platon a fcut distincie ntre tiranie si politic. Tirania ar consta n arta de a conduce oamenii prin utilizarea forei, n timp ce politica este arta de a-i conduce pe oameni prin fora ideilor, prin mijloace persuasive, utiliznd stiina, nelepciunea, atrgndu-le consimmntul. Societatea trebuie guvernat de nelepciune; diletanii, neiniiaii nu au ce cuta n politic. Politica ar fi, deci, apanajul unei elite, al clasei nelepilor, al filosofilor. Opiunea profund a lui Platon a fost pentru politica neleas ca activitate de conducere a oamenilor pe baza respectrii voinei lor libere politica fiind, simultan, o art si o stiin prin care colectivitile umane se las conduse n numele unor valori superioare. Elevul lui Platon - Aristotel din Stagira - considera politica, pornind de la nelegerea omului ca zoon politikon, ca o activitate de organizare a comunitii sociale n ntregul ei n care indivizii trebuie s se integreze ca ceteni. Politica stabileste constituia, configuraia statului care urmeaz s normeze conduitele cetenilor. Organizarea societii face necesar activitatea statal. n acest context, omul este necesarmente o fiin politic ce va fi ncadrat ntr-unul din cele sase tipuri de guvernmnt posibile: monarhia, aristocraia, timocraia, tirania, oligarhia si democraia. Aristotel, considerat ca ntemeietor al stiinei politice, are meritul de a fi intuit ideea separrii puterilor n stat. Mai trziu, Niccolo Machiavelli va nelege prin politic ansamblul de activiti prezente ntr-o societate prin care se urmreste cucerirea, exercitarea si meninerea puterii de stat. Politica este fcut de toi factorii care pot asigura stabilitatea si eficiena puterii de stat, fiind implicat ansamblul mijloacelor care ar putea duce la formarea unui stat italian puternic, centralizat (vezi lucrrile sale "Discursuri", "Principele"). Dup Machiavelli, politica este o activitate autonom care are principiile si legile sale. n lucrarea sa "Despre spiritul legilor", Montesquieu susinea c politica este cea care priveste organizarea statului si, ndeosebi, reglementarea raporturilor dintre guvernani si guvernai. Ali ideologi ai revoluiei franceze din 1789 considerau politica n sensul de art prin care
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 16

oamenii vor fi apropiai unii de alii spre a-si furi, prin eforturi comune, fericirea lor mutual, de "art" menit s realizeze "binele societii" (Helvtius, d'Holbach etc.) sau ca ansamblu de activiti menite s garanteze conservarea drepturilor omului (Condorcet), ntrirea spiritului civic. La noi n ar, ntiul mare gnditor cu preocupri sistematice si profunde n analiza politicului a fost Samuil Micu, n lucrarea intitulat "nvtura politiceasc". El nelegea prin politic "ocrmuirea si ndreptarea rii si a cetii si a obstei omenesti... Drept aceea este nelepciunea care nva cum se cade a stpni si a ocrmui cetatea, adic obstea oamenilor, republica sau norodul"2. Evantaiul de poziii teoretice - explicative referitoare la politic este mult mai larg. Important rmne faptul c n conceperea si definirea politicii s-au afirmat dou mari tendine: una, care consider politica drept ansamblu de activiti prin care sunt condusi oamenii recurgndu-se la violen si constrngere, de crmuire a comunitilor umane prin utilizarea violenei legitime, de utilizare a puterii pentru a impune colectivitii un anumit mers, un program strategic de urmat si, o alta, care nelege politica drept activitate prin care se creaz un cadru legitim pentru manifestarea voinelor libere ale cetenilor, pentru realizarea binelui comun sau public (Aristotel). Asa cum

rezult din cele prezentate anterior, nc din Antichitate s-au distins dou opiuni n politic: una pentru aristocraie sau pentru dominaia unei elite (Platon), alta pentru democraie ca form de via politic la care s participe toi oamenii cetii. Lund un reper din istoria doctrinelor si stiinei politice mai apropiat de zilele noastre - analiza sistemic, de pild, introdus n politologie de ctre David Easton si Karl Deutsch, a ajuns la concluzia c politica - n special prin intermediul statului reprezint un subsistem, este un fel de organism al crui rol se evideniaz n "distribuirea autoritar a valorilor" (D. Easton). Funciile politicii sunt asemntoare artei de a pilota o corabie. A ghida o corabie nseamn a-i orienta comportamentul viitor cunoscnd mediul, poziia pe care o ocup n raport cu acest mediu, puterea mecanismului, proprietile bune si rele ale navei, multe informaii referitoare la istoria navigaiei. La fel si politicul, ca sistem - adic un ansamblu coerent de instane guvernamentale - este element al unui mediu (mediul social care ncorporeaz diverse subsisteme) din care primeste diferite suporturi, impulsuri si influene si cruia i va rspunde conform misiunii sale specifice de "distribuitor autoritar de valori" n conformitate cu o concepie raional despre legitimitate. Sistemul politic, deci, primeste cereri si susineri, adic inputs-uri, si adopt decizii, elaboreaz aciuni de reglare a mersului societii - adic produce outputs-uri. O bun politic, precum activitatea unui pilot desvrsit, reuseste s selecteze, s favorizeze suporturile necesare si, n acelasi timp, s elaboreze outputs-urile cele mai potrivite spre a aciona benefic asupra mediului social pentru a-l modela n conformitate cu o finalitate si n acord cu valorile generalumane. Politica, deci, preia toate solicitrile, "comenzile" mediului social, le
2 Samuil

Micu, "Scrieri filosofice", E.S., Buc., 1966.

POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 17

prelucreaz si le converteste n decizii, n legi, n acte autoritare de reglare a dinamicii sociale, de meninere a echilibrului, de integrare a comportamentelor agenilor sociali n vederea realizrii si meninerii echilibrului social. ntre politic si raionalitate exist astfel o consonan. Rolul stiinelor este acela de a servi ca instrumente n aciunea de alocare ct mai bine cumpnit a valorilor n societate. Cei care fac politica vor fi profesionisti, oameni capabili de o bun gestiune a averii naionale, vor alctui o clas politic dezideologizat. * ** Din perspectiva practicii politice vii, o definiie a politicii n general este, dac nu imposibil, foarte dificil si, n orice caz, fr o valoare operaional prea mare. ntreaga istorie a doctrinelor politice, a politologiei, dar si sensurile curente pe care le dau oamenii politici sau cetenii de rnd termenilor politic, politic, politici, confirm caracterul polisemic al acestora, nota de subiectivitate dependent de experiena personal, de aria cultural din care face parte autorul definiiei, de epoca istoric. Asa, de pild, termenul de politic poate viza, n mintea unora, o anumit component a practicii politice (politica fiscal a guvernului, politica demografic, politica n sfera infrastructurii sau a raporturilor ecologice, etc.); alteori, este vizat orientarea ideologic si programatic a unui agent, regim, elite, etc. (de exemplu, guvernul X sau partidul Y este de orientare liberal sau duce o politic socialist, ori democrat crestin, etc.); n alte situaii sunt avute n vedere componentele teoretice atitudinale care vizeaz viaa politic (influene politice, ideologii, programe politice, justificri sau argumentri pro sau contra unor fore politice, etc.); un alt sens al termenului de politic este de int si mod de aciune n relaiile internaionale (de exemplu: politica expansionist a statului X, politica de pace a guvernului, politica de agresiune sau de tip conservator n relaiile internaionale, etc.); un alt sens vizeaz produsul final al practicii politice la nivelul ntregii colectiviti umane, a unei naiuni, pe teritoriul unui stat (de pild: politica de realizare a echilibrului social, politica de nfptuire a Reformei sau de realizare a consensului naional, de protejare a interselor naionale, etc.); un alt sens se refer la activitile de confruntare a candidailor pentru putere; un alt sens vizeaz spaiul social n care cetenii aleg s se supun reglementrilor unei puteri

care deine suficiente mijloace politice (coerciia legitim) pentru a putea elimina sau preveni conflictele sociale (M. Weber); un alt sens vizeaz procesul prin care un grup de oameni, cu interese si aspiraii diferite, avanseaz spre luarea unor decizii comune. Mrimea sociogrupului, care este agentul practicii politice, poate varia de la microgrupuri (o familie etc.) pn la forme de comunitate mari (comunitate urban, naiune, grupare etnic etc.) sau la populaia unui continent, zone geopolitice, chiar a ntregii planete (desemnate prin sintagma comunitatea internaional) etc. Rezult, deci, ct de polisemic, de ambiguu este termenul de politic. Dar ndrtul accentelor
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 18

particulare ale definiiilor politicului putem ntrevedea o not comun-aceea c ntotdeauna noiunea de politic trimite la o virtual ordine necesar oamenilor pentru a alctui o comuniune, pentru a tri mpreun. ncercnd s surprind ce este esenial n astfel de sensuri, politologii au atribuit termenului de politic semnificaia si conotaia de activitate practic de luare a deciziilor si de ducere la ndeplinire a acestora proces care implic puterea de stat. Din acest punct de vedere, politica aspir la o fundamentare stiinific, n principal economic si sociologic, la o justificare filosofic, istoric, axiologic, etc. si chiar religioas. Oricum, este o practic ce necesit tot mai mult experien, abilitate, rafinament, creativitate, inspiraie, curaj, asumarea unor riscuri de ctre cei care i se dedic fapt ce presupune o ampl cultur, nu n ultimul rnd o fundamentare stiinific, adic o competen special care ar putea implica talentul, tactul si miestria profesionistilor angajai n efectuarea prestaiilor. Exist si alte sensuri pentru termenul de politic: cel al sociologiei generale, care are n vedere politicul ca subsistem al vieii sociale, conexat printr-o multitudine de legturi cu economicul, socialul, culturalul, etc. sau ntreaga realitate a vieii politice a societii cu toate dimensiunile ei sau sensul dat de filosofie care-si propune s surprind ceea ce este esenial si general n universul politic al epocilor istorice, care sunt valorile ce ghideaz dezvoltarea si progresul politic al societii, care sunt semnificaiile pentru om ale marilor sisteme si regimuri politice, ale orientrilor doctrinare si programelor politice etc. n acest context, definiia dat politicii de profesorul clujan Liviu Zpran ni se prezint pe ct de inspirat, pe att de elocvent: politica este ansamblul activitilor prin care se organizeaz si se conduc oamenii si relaiile dintre ei ca participani la viaa unei comuniti globale, felul n care se instituie si menine, prin intermediul puterii, o ordine interioar care statorniceste si legalizeaz dominaia unor fore sociale. Astfel, din punct de vedere funcional, politica este o parte a sistemului social global care exprim puterea societii, iar din punct de vedere structural cuprinde relaiile politice dintre feluriii ageni politici, instituiile politice si spiritualitatea politic (n cadrul creia distingem, pe de o parte, ideile, concepiile, strile de spirit ale agenilor politici, dar si cele care exprim un efort de teoretizare a politicii, de analiz a ei din afar, din perspectiva filosofiei, stiinei, sociologiei, axiologiei, praxiologiei etc.)3. Pentru practica politic nu prezint valoare teoriile politice situate "deasupra" claselor sociale, intereselor particulare ale colectivitilor umane; la fel sunt doctrinele politice care se consider neutre si care-si asum atributul eternitii si absolutului. Din perspectiva practicii sociale, politica este, n esena ei, o activitate complex, un ansamblu de interaciuni n spaiul social si de serii de aciuni n timp, care au o coeren si o logic istoric, fiind iniiate si realizate de ageni specifici: statul cu instituiile sale componente, partidele politice, grupele de presiune, coaliiile de fore politice, elitele politice, personaliti politice, naiuni etc. Avnd o astfel de convingere, am putea accepta o alternativ de definire a politicii - cea praxiologic.
3 Liviu

Zpran, Repere n stiina politicii, Ed. Fundaiei Chemarea, Iasi, 1992, p.14-15

POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 19

3. O definire praxiologic a politicii Politica unui sistem social determinat este un domeniu al practicii sociale si un subsistem al comunitii, al unei colectiviti umane caracterizat printr-o dinamic relativ autonom n cadrul macrosistemului social, avnd caracter concret - istoric si de clas, ageni (subieci, fore) specifici care

desfsoar o activitate de lupt, orientat fie de o strategie de nlturare, fie de conservare, fie de cldire a unei ordini social - economice, cultural spirituale prin folosirea puterii politice, a instrumentelor politice (statul, dreptul, propaganda, mijloacele de informare n mas, banii, sisteme de informare speciale etc.), adic a unor tactici, ntr-o situaie social - istoric concret ce ine de o anumit arie de competen a forelor politice respective. Evident pot fi formulate numeroase definiii acceptabile. Cea de mai sus exprim ntr-o manier concentrat o concepie de ansamblu asupra societii, o viziune istoric - integralist asupra dinamicii sociale care articuleaz mai mult spiritul dect litera demersului teoretic prezent n aceast lucrare. S-ar impune atunci o succint analiz semantic a limbajului cuprins n aceast definiie: a) Definiia se refer nu la politica "etern", ci la politica unui sistem social determinat. Sisteme sociale concret - istorice sunt cele de felul urmtor: popoare, naiuni, clase sociale, sisteme economice, ecologice, culturale, unitile teritorial - administrative, sisteme internaionale etc. Toate acestea satisfac cerinele teoriei sistemelor, creat de ctre L. von Bertalanffy si dezvoltat, aplicat n sfera tuturor stiinelor ncepnd cu secolul XX, inclusiv n politologie. Sistemele sociale contemporane conin o practic politic (muli politologi discut ideea dac poate s existe societate fr politic); ntotdeauna politica a fost si va fi un element component al unui sistem social si nu un element marginal, ci unul central, servomotor, autodinamic, avnd o structur si o funcionare dependente de dezvoltarea macrosistemului. b) Definiia reliefeaz ideea c politica este un domeniu, o latur a practicii sociale, o activitate transformatoare a realitilor demoeconomice si socioculturale obiective, fiind compus din numeroase si variate aciuni concrete, ordonate n serii de aciuni - pe coordonatele timpului, si ncadrate n interaciuni complexe, ntr-o ordine sau o structur - pe coordonatele spaiului. Practica politic se desfsoar prin integrare organic n activitile sociale, productive, ecologice, infrastructurale, culturale, spirituale etc. Se ridic atunci ntrebarea firesc referitoare la specificul politicii printre aceste componente. Desigur, politica nu produce bunuri materiale, nu realizeaz inovaii tehnice, nu formeaz oamenii pentru o profesie, ci, ca ansamblu de aciuni organizate n vederea transformrii vieii sociale si, n primul rnd, a modelrii structurii de proprietate, a raporturilor economice dintre subiecii practicii sociale prin intermediul deciziilor statale concretizate n norme de
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 20

drept, ea vizeaz, nainte de toate, conducerea oamenilor, claselor sociale, naiunilor si diferitelor sisteme sociale de ctre clasa dominant, elita politic stpnitoare a mijloacelor de guvernare si manipulare politic. Politica o fac att guvernanii, ct si guvernaii. Fr competiia dintre aceste dou tabere, competiie motivat de interese deosebite, adesea contradictorii, politica s-ar reduce la o simpl activitate profesional, la o subdiviziune a muncii sociale, printre multe altele, n care lucreaz funcionari, slujbasi competeni, fr ambiii, selectai dup criterii raionale prestabilite precum medicii, inginerii, profesorii etc. Ori, viaa social ne ofer un cu totul alt spectacol. Practica politic, n raport cu celelalte domenii ale practicii sociale, este o metapractic determinat, n esen, de complexele motivaionale ale agenilor politici, de dispersia propietii n structura economic, de modul cum sunt alocate bunurile si serviciile n societate, de accesul indivizilor si sociogrupurilor la standardele culturale, de civilizaie, care prin rolul ei este cea care d sens, direcioneaz, conduce, coordoneaz, regleaz, gestioneaz ansamblul practicii si vieii sociale. Fiecare latur a practicii politice (politica monetar, politica demografic, politica n sfera culturii, politica internaional etc.), luat n parte, influeneaz realizarea obiectivelor celorlalte componente ale vieii sociale. Principalele aciuni si serii de aciuni politice din lumea contemporan sunt cele ale statelor, partidelor, coaliiilor (fie aflate la putere, fie n opoziie), corpurilor electorale, grupelor de presiune, liderilor politici.

Practica politic poate avea fie un coninut profund contradictoriu, fie unul unitar, coerent la nivel de comunitate. n rile dezvoltate, de pild, politica nfptuit pe fondul unei cresteri economice si prosperiti de pe urma creia beneficiaz toi membrii societii, competiiile pentru putere, nota beligen a politicii nu afecteaz grav buna coordonare, fluena si coerena politicii forelor aflate la guvernare. Nu acelasi lucru se ntmpl n societile srace sau n cele care traverseaz perioade de criz economic. Aici tensiunile politice, hiatusurile, rsturnrile de linie politic, dificultile de a realiza un program politic coerent sunt la ordinea zilei. Cazurile de armonie, de coeren perfect n funcionarea politicului sunt rare: este cazul unor comuniti mici, coezive. Alteori, caracterul unitar si fluent al vieii politice este o aparen, fiind o rezultant a mascrii practicilor totalitare, dictatoriale. c) Definiia reliefeaz, totodat, faptul c politica este un subsistem al vieii sociale, al unor macrosociogrupuri, cu o dinamic relativ autonom. Aceasta semnific faptul c aciunile, interaciunile si seriile de aciuni politice sunt limitate, ncadrate spaial de un sistem si de o structur - fapt ce implic ideea de organizare. Politic n afara organizrii nu exist. Subsistemul aciunilor politice este puternic ierarhizat, centralizat, posednd un aparat tehnic, o birocraie sau o elit politic ce graviteaz n jurul unor personaliti politice, lideri, antreprenori sau sefi politici. Aceasta provine din nevoia facilitrii circulaiei tot mai rapide a informaiilor utile lurii deciziilor, a nevoii de crestere a operativitii si eficienei n luarea deciziilor, a executrii comenzilor, a efecturii rapoartelor etc. - att pe vertical, ct si pe orizontal.
POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 21

Sistemul aciunilor politice este o variabil istoric, dependent de dezvoltarea formaiunii sociale din care face parte, de viaa economic, ecologic, cultural, spiritual, dar care, n acelasi timp, prezint o relativ autonomie n virtutea creia influeneaz si uneori chiar determin apariia unor mutaii n structura, funcionarea si dinamica celorlalte subsisteme sociale. d) Definiia reliefeaz faptul c politica are un caracter concret - istoric - ceea ce nseamn c ntotdeauna ea este o activitate a unui agent (fore, subiect individual sau social al aciunii) politic n care se mpletesc generalul cu particularul si individualul, universalul cu specificul, tradiia cu inovaia, continuitatea si discontinuitatea. e) Caracterul partizan, de clas, cu motivare specific, este o not definitorie esenial a acestui concept. Prin geneza, locul si rolul n societate, prin structura, funcionarea, dezvoltarea, perspectivele de viitor ale ei - politica a exprimat, a reprezentat si a realizat, n planul suprastructurii, interesele, atitudinile, valorile claselor sociale, ale unor grupuri sociale mari ai cror membri au interese comune, ader la aceleasi valori de cultur, via spiritual si civilizaie, au status-uri apropiate n ierarhiile valorice ale societii, comportamente sociale si dominante psihosociale direcionate relativ unitar. Indiferent dac o anume politic si va revendica sau nu legitimitatea fcnd apel la voina poporului, la interesele naiunii, la binele comunitii, la constituionalitate etc., n spatele oricror justificri se situeaz, ca factori dinamogeni reali, trebuinele, interesele, voina, idealurile uneia dintre clasele sociale sau colectivitile umane. n aceast perspectiv, att n democraie, ct si sub dictatur, si pstreaz pe deplin valabilitatea ideea (leninist) conform creia oamenii au fost si vor fi ntotdeauna victimele stupide ale nselrii si ale autonselrii n politic atta timp ct nu vor nva s caute ndrtul fiecrei fraze, declaraii, fgduieli cu caracter moral, religios, politic sau social interese partizane sau ale unor grupri sociale particulare. f) Practica politic are ca subieci si realizatori materiali ageni de aciune specifici (fore politice). Principalii ageni politici contemporani sunt statele, partidele politice, grupurile de presiune (grupuri de interese), unele organizaii obstesti, personaliti (lideri politici), elitele politice, coaliiile politice etc., care se sprijin pe o baz social concret - istoric, sunt emanaii ale unor voine sociale (fie ale unei colectiviti umane, ale unei naiuni, ale unei clase sociale, fie ale celor dominai, fie ale celor care au ajuns s domine, s guverneze). g) Definiia evideniaz faptul c orice politic este orientat de o

strategie. Strategiile politice sunt pri ale programelor politice care indic direciile si sensul general, pe termen lung, ale activitii agenilor politici, coninnd prioritile, momentele hotrtoare si principalele etape ale luptelor politice, precizarea poziiei fa de ordinea social existent, fa de alte fore politice etc. Cercetarea structurii si dezvoltrii sistemelor politice contemporane, cunoasterea aprofundat a acestora nu poate s ocoleasc abordarea strategiilor agenilor de aciune fr a nu ntmpina obstacole. Analiza
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 22

programelor politice, prin raportarea acestora la realitile vizate de ele, la istoria teoriei si practicii agenilor respectivi, este n msur s conduc la descifrarea coninutului strategiei reale, la posibilitatea de a distinge ce este realist de ce este utopic, propagandistic, ideologic n cadrul programului. Dintr-o perspectiv praxiologic problema conturrii si precizrii strategiilor apare ca elementul cheie al oricrei politici. Pe cnd, dintr-o perspectiv sociologic, pare a avea un rol mai nsemnat nu inteniile, scopurile, strategiile si programele politice, ci gradul de organizare a agentului, volumul de resurse si instrumente politice de care el dispune, puterea politic, locul si rolul su n sistemul politico - social. h) O conotaie a conceptului de politic este si aceea c finalitatea ei (strategia) constituie o sintez a trei direcii de aciune integrate ierarhic, si anume: lupta pentru conservarea, supravieuirea sistemului social - economic (a ordinii existente, a disciplinei sociale conforme ordinii de drept) n care acioneaz agentul - adic latura conservativ a strategiei politice; lupta mpotriva vechiului, perimatului, a forelor politice adverse - adic latura distructiv, negativ a strategiei; lupta pentru afirmarea noului, pentru cldirea unei ordini social - economice si culturale noi - latura inovatoare, constructiv a strategiei. Aceste trei direcii se combin ntr-o mare diversitate de forme concrete nluntrul strategiilor agenilor politici contemporani - combinaii din care rezult o pondere, o amplitudine si o intensitate, specifice fiecrui agent, a uneia dintre ele n raport cu celelalte dou. Astfel, la un agent politic poate s predomine, ntr-o etap istoric dat, lupta pentru conservarea si supravieuirea sistemului - celelalte dou direcii fiindu-i subordonate - latura constructiv, creatoare putnd fi nensemnat. Se naste astfel conservatismul n practica politic. La ali ageni politici ar putea s predomine lupta mpotriva vechiului din cadrul vieii sociale, instituiilor, mentalitilor, ordinii juridice - lund astfel fiin "revoluionarismul" de dreapta - puin creativ n practica social dar care ncearc s ntreasc si s extind caracteristici ale trecutului ndeprtat, s amplifice anumite structuri sociale, organizaionale care au mai fiinat n istorie - toate acestea prin selecia, ncurajarea si promovarea lor de ctre elita guvernant. Si, n sfrsit, n al treilea rnd, la ceilali ageni politici ar putea s aib loc o urmrire prioritar a inovaiei sociale, a dimensiunii creative prin care se va furi o ordine social - economic nou, un sistem social mai echilibrat, mai echitabil, conservndu-se cu discernmnt critic - selectiv ceea ce este viabil, progresist din cadrul sistemului social - politic si juridic nlturat. Se naste astfel politica revoluionar a stngii. Excesele stngii, ca si orice alunecare spre extrem a unui agent de pe oricare latur a esichierului politic, pot da nastere la dezechilibre macroeconomice, la tensionri sociale, la convulsiuni politice - fapt care va legitima schimbarea strategiei politice, declansarea unor schimbri structurale n funcionarea sistemului politic. n astfel de situaii istorice survin mutaii n sfera tablei de valori, a ierarhiilor valorice, n modul de apreciere a ceea ce este nvechit, inechitabil, nedrept, n ceea ce trebuie fcut n politic si n dezvoltarea social.
POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 23

Aceste trei linii strategice fundamentale, componente ale programelor agenilor politici contemporani, sunt mai degrab tipuri ideale pentru c n viaa politic a societilor contemporane exist numerosi ageni crora politologul nu le poate descifra cu usurin una dintre direcii sau nu le poate ncadra usor n una dintre alternative. Aceasta nseamn c viaa politic este mai complex, mai stufoas, mai ncrcat de neprevzut dect

teoria care o reflect, iar omul de stiin (politologul) trebuie s fie orientat de o bun cumpnire a investigaiei teoretice asa nct s penetreze n esena obiectului supus cercetrilor. n viaa si istoria aceluiasi agent politic se schimb poziia direciilor si sensurilor programatice n structura ierarhiei. Opiunile si programele politice depind de conjuncturile sociale, de mutaiile survenite n dinamica social. n acest context, cunoasterea semnificaiilor valorice ale strategiilor politice este o premis esenial pentru aprecierea, evaluarea practicii politice concrete, pentru orientarea politologului dar si a conductorului politic, a liderului sau participantului la viaa politic n puzderia - aparent haotic, de poziii, orientri si curente politice contemporane, este un cadru de referin pentru cercetarea si evaluarea eficienei aciunii agenilor politici. Strategiile politice concrete, vii, ca si activitatea practic de realizare a lor, au un caracter de clas si naional. Ele exprim n modul cel mai concentrat interesele vitale, voina claselor sociale, a naiunilor, a colectivitilor umane. De aceea, politologul va fi necesarmente si un bun sociolog. El nu va putea s se situeze pe o poziie neutral, deasupra tuturor strategiilor politice, invocnd o echidistanare axiologic (desi aceasta ar fi de dorit), ci cu necesitate, indiferent dac va reusi s constientizeze sau nu, el va fi adeptul, simpatizantul sau servitorul uneia dintre cele trei strategii globale sau a unui mod personal de combinare a lor n favoarea uneia. i) n procesul de realizare a oricrei strategii, agenii politici se angajeaz n competiie, n lupta care se va desfsura pe mai multe planuri: ideologic, politic, cultural, spiritual, economic. Caracterul de lupt al politicii, ntemeiat pe un suport social, constituie o trstur esenial. n procesul luptelor politice se nasc relaiile de putere, de alian, de autoritate, de dominare - supunere, de comand - ascultare, de eviden si control, dintre conductori si condusi ncadrate ntr-o ierarhie, o centralizare si o disciplin de care vor depinde, n mare parte, eficiena, operativitatea, gradul de reusit a ntregii aciuni. Politica presupune tabere adverse, amici si inamici, nvingtori si nvinsi, dominaia nvinsilor de ctre nvingtori. ntotdeauna concepiile despre politic, modurile n care este neleas politica aparine taberelor concrete aflate n lupt. Altfel spus, fiecare tabr politic, fiecare coaliie sau partid posed ideologia proprie - aflat n raporturi de adversitate cu ideologia altor ageni politici. Dar n politic lupta se coreleaz n mod organic cu construcia, negarea vechiului cu afirmarea noului. De cele mai multe ori latura conservativ se subordoneaz uneia dintre direciile programatice care privesc fie spre stnga, fie spre dreapta esichierului politic. Atenuarea si apoi dispariia uneia dintre aceste direcii face ca politica s treac n non-politic,
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 24

adic fie ntr-o activitate umanitar prin excelen (autoconducerea coerent, fr opoziie, statul savant), fie n opusul acesteia (rzboi, lupt din toate forele pe via si pe moarte). Sub aspectul ei de lupt, politica se manifest prin numeroase forme: lupta electoral, conflictele dintre partide, lupta dintre opoziie si putere, prin greve politice, sabotaje, lovituri de stat, revoluii, contrarevoluii, conflicte ideologice, rzboaie etc. ntotdeauna luptele politice concrete se raporteaz, n mod direct sau indirect, la stat si drept, la puterea oficial, urmrind fie mici ameliorri, fie mutaii mai profunde n structura statului si dreptului, fie rsturnarea revoluionar a acestora n conformitate cu interesele fundamentale, cu voina forelor sociale reprezentate de agenii aciunii politice. Agenii politici ai forelor sociale cu poziie dominant n sistemul economic urmresc prin lupta lor ntrirea, concentrarea si realizarea puterii oficiale, exproprierea sau anihilarea instrumentelor si resurselor politice ale agenilor din opoziie. Agenii politici ai claselor dominate, crmuite, tind s urmreasc prin lupta lor sfrmarea puterii oficiale pe cale violent si/sau pasnic, legal si/sau ilegal, s produc o expropriere a expropriatorilor de mijloace politice si apoi s le repartizeze echitabil (n funcie de modul particular n care acestia neleg echitatea) la scara societii. Dar astfel de obiective se subordoneaz voinei politice a agenilor de a-si realiza elurile finale, cele strategice. n general, lupta politic n care se angajeaz un agent

este "aureolat" de o ideologie si direcionat de un program - cele cu care agenii politici particip la alegeri sau cu care justific un mod de crmuire a rii, o variant de realizare a binelui general. n majoritatea cazurilor, agenii politici si coreleaz lupta cu construcia, cu afirmarea unei ordini juridice si sociale noi, dar nu neaprat superioare fa de ordinea existent. Apar numeroase cazuri cnd lupta nu va rzbi s afirme o nou ordine, ca, de pild, revoluiile si rzboaiele pierdute, nvinsii luptei electorale etc. Biruitoare vor fi ideologia, etica, strategiile si programele agenilor politici nvingtori n numele crora nvinsii vor fi blamai, "condamnai" si "excomunicai" din cetate, crendu-se loc extinderii pe plan social a intereselor si voinei nvingtorilor, a celor care au ajuns la putere. Sub aspectul ei de construcie, de inovaie, integrare si afirmare a noului - politica este cea care ine evidena, gestioneaz, programeaz, coordoneaz, aloc, regleaz si controleaz resursele umane, materiale, culturale si spirituale n scopul asigurrii dezvoltrii economice, a colectivitilor umane, a unor elemente ale macrosistemului social. j) n realizarea strategiilor si programelor lor, agenii politici valorific resurse politice si utilizeaz instrumente specifice politicului, combinndu-le ntr-o anumit tactic si demonstrnd o anumit putere. Noiunea de putere politic are sensul si semnificaia de organizare a dominaiei, a forei si violenei de ctre o anumit grupare social n raport cu alta, corespunztor unei concepii proprii despre legitimitate, care poate fi n acord sau nu cu constituia - expresia oficial a legitimitii - n vederea realizrii strategiei si, deci, a cstigrii luptei.
POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 25

Instrumentele politice sunt mijloace ale realizrii activitii politice de ctre un anumit agent, cum sunt banii, mijloacele de comunicare n mas, ideologia, pstrarea secretului, dreptul etc. Tactica este capacitatea si abilitatea, stiina si arta folosirii puterii si instrumentelor politice, a resurselor politice si situaiei concrete a aciunii n vederea realizrii eficiente a strategiilor politice, a cstigrii luptei, a depsirii obstacolelor ce apar n calea realizrii elului final. k) n sfrsit, definiia scoate n relief faptul c agenii politici acioneaz ntr-o situaie social-istoric pentru care au o competen. Elementele situaionale ale aciunii politice sunt de natur economic, demogeografic, cultural-informaional, psihologic-spiritual, aparintoare unei civilizaii. ntreaga activitate a unei fore politice concret-istorice este, de fapt, un proces viu de transformare a unui obiect (component al vieii sociale) ncadrat ntr-o situaie concret. O astfel de not definitorie vine s confere conceptului de politic o anumit concretitudine si suplee. Asadar, esenializnd, am putea conclude c politica este o component a practicii sociale iniiat de ageni specifici, cluzii de strategii proprii, de programe politice, care urmresc s domine si s conduc oamenii, sociogrupurile, s guverneze macrosistemul social utiliznd n acest scop puterea, anumite instrumente specifice politicului, crend o ordine socioeconomic si cultural - spiritual convenabil intereselor lor. Politica este un element al sistemului social global, al subsistemelor sale, fiind responsabil de utilizarea puterii n vederea crerii unei ordini interioare prin legalizarea dominaiei unor fore sociale, de asigurarea continuitii vieii comunitare, a cresterii capacitii acesteia de a-si satisface trebuinele crescnde si n continu diversificare printr-o raionalizare progresiv a tuturor activitilor sociale. n sfera politicii se realizeaz de multe ori conlucrarea si cooperarea dintre oameni; de tot attea ori apar conflicte, lupte ntre tabere adverse. n politic, dup cum scria A. P. Iliescu, exist si consens (parial) dar si conflict; solidaritate, ntrajutorare, dar si competiie necrutoare. Politica este si coordonare, armonizare, dar si efort de dominare, de impunere, de exercitare a forei.4
4 A.

P. Iliescu, Introducere n politologie, ALL, Bucuresti, 2002, p. 34

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 26

ntr-o perspectiv sinoptic aciunea politic ar putea fi reprezentat schematic, ca structur, astfel:
SISTEM

POLITIC Agent politic Idealuri politice Programe Strategii Tactici Valori politice Norme SITUAIA INTERN SI INTERNAIONAL (politic, economic, social, cultural, demografic, dreptul, resursele politice etc.) OBIECTUL ACIUNII POLITICE AUTOCONTROL VALORIZARE NOI DECIZII PROGRAMARE UN NOU CICLU DE ACIUNE OBIECT TRANSFORMAT (nivel de performan politic) REALIZARE: - organizare - conducere - decizii - execuie - control

Rezult din modelul prezentat faptul c politica este o procesualitate compus din aciuni concrete, ncadrate ntr-o logic, ntr-o ordine, prin care sociogrupurile (agenii politici) urmresc realizarea propriilor programe politice lund decizii curente. Arareori membrii sociogrupului sunt de acord, de la bun nceput, n privina unei decizii care trebuie luat. Mai frecvent se manifest diversitatea si contrarietatea la nivelul intereselor si opiniilor personale; uneori, diferenele de atitudini se transform n conflicte, care vizeaz stabilirea programului de urmat si mai ales realizarea lui. ntr-o atare situaie inta suprem a politicii este restabilirea echilibrului, rezolvarea conflictului, recldirea consensului. Adoptarea programului politic, stabilirea strategiei, luarea deciziilor politice curente sunt procese sociale extrem de complexe, la nivelul macrogrupurilor n special, care presupun spirit diplomatic, stpnirea artei negocierilor, a persuasiunii, a mecanismelor psihosociale privind luarea deciziilor, controlul si evaluarea, a priceperilor si abilitilor specifice tacticii politice. De aceea, n societile contemporane, mai cu seam n cele democratice, eficiena aciunii agenilor politici, a cetenilor depinde nu numai de volumul de cunostine exacte, riguroase din stiinele socioumane, ct mai ales de metodele, procedeele, abilitile de a utiliza resursele politice existente n vederea atingerii scopurilor. Astfel de capaciti si metode se
POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 27

nva din participarea la aciunea politic, din experiena achiziionat odat cu socializarea politic juridic a personalitii. Foarte frecvent, practic n majoritatea sociogrupurilor, consensul si unanimitatea n luarea deciziilor sunt deziderate virtuale; apar frecvent comportamente individuale si de grup cu caracter deviant n raport cu standardele juridice si morale, cu valorile majoritii, cu strategiile politice adoptate de majoritate. Adesea, indivizii si grupurile deviante contest legitimitatea deciziilor si programelor politice, implicit autoritatea celor care organizeaz si controleaz realizarea aciunilor. n astfel de cazuri devine necesar exercitarea puterii, a forei pentru a impune respectarea strategiei si deciziilor curente, a normelor juridice care regleaz aciunea politic. Prima sarcin a puterii este aceea de a preveni transformarea oricrui conflict

potenial ntr-unul violent, de a da garanii respectrii drepturilor omului, implicit n ceea ce priveste securitatea individului.

4. Puterea
Puterea, dup cei mai muli autori, constituie miezul vieii politice fapt inutit si studiat nc din antichitate. Bertrand Russell scria c Puterea este conceptul fundamental al stiinelor sociale, n acelasi sens n care energia este conceptul fundamental al fizicii.5 Ideile referitoare la putere sunt la fel de vechi ca si refleciile asupra formelor de guvernmnt, prefigurnduse n concepiile formulate de Confucius, Platon, Aristotel sau n Codul lui Manu, Codul lui Moise etc. Meritul cel mai important al gnditorilor clasici este acela de a fi ridicat o serie de probleme referitoare la puterea politic: Ce este puterea? Care este natura puterii? Cum ar putea fi comensurat puterea? Cine deine si exercit puterea? Care sunt formele, mecanismele de exercitare a puterii? Cum ar putea fi mrit si meninut puterea de ctre titulari? Care sunt scopurile si limitele puterii? Ce raporturi firesti ar trebui s funcioneze ntre putere si legi? etc. Meritul de a fi elaborat rspunsuri coerente, argumentate la astfel de ntrebri aparine gnditorilor moderni si postmoderni. Astfel, de pild, J. Locke a neles puterea politic n strns legtur cu statul, dreptul si legiferarea. Esena puterii politice const n dreptul de a legifera, de a condamna la moarte, de a impune sanciuni. Puterea statului si asum misiunea de a face dreptate n viaa comunitii prin intermediul a trei instituii componente: legislativul, care elaboreaz legile necesare pentru asigurarea dreptii; executivul, care va aplica legile, si justiia, care va lua decizii corective n raport cu comportamentele deviante fa de imperativele legilor. Dreptatea se va realiza nu numai prin respectarea de ctre ceteni a regulilor stabile dup care ei s triasc, ci si prin conformarea, n egal msur, a crmuirii, a monarhului fa de legile fundamentale existente. J. Locke are
5 Bertrand

Russell, Idealurile politice. Puterea, Editura Antaios, 2002, p. 92

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 28

meritul de a fi pus, n acest context, problema legitimitii sau ndreptirii puterii (a conducerii). Exist opinia c relevana conceptului modern de putere ar putea fi recunoscut n opera lui David Hume, unde politica este interpretat a fi mai de grab putere dect drept, adic, mai exact, puterea se exprim prin crearea de facto a dreptului. De aici provine conceptul modern de putere cu urmtoarea conotaie: capacitatea de a-i determina pe oameni (sau lucrurile) s fac ceea ce altfel n-ar fi fcut.6 ntr-un orizont teoretic mai larg, Hegel va nelege puterea politic drept capacitate de organizare si conducere n vederea atingerii Binelui general al comunitii. Fiind emanat din voina colectiv, puterea politic este mijlocul prin care sunt elaborate si impuse legile, sunt iniiate si organizate acele aciuni menite s satisfac interesele tuturor oamenilor. Puterea reprezint astfel capacitatea de organizare si conducere n sensul atingerii Binelui general pentru comunitate n ntregul ei. O alt linie de gndire politic a pornit de la constatarea c istoria vieii politice a omenirii este extrem de abundent n ceea ce priveste cazurile n care voina colectiv este neputincioas n faa puterii. n acest spirit Fr. Nietzsche era convins c ideile despre democraie, libertate, egalitate, fraternitate, suveranitatea voinei populare, binele general sunt vorbe lipsite de coninut ndrtul crora domneste voina de putere, dominaia celor slabi de ctre cei puternici, supremaia forei asupra regulilor, instinctul orb pentru supremaie ca lege a naturii umane. n astfel de condiii, puterea nu poate fi un mijloc pentru realizarea Binelui general al comunitii, ci mai degrab un scop n sine. Obinerea puterii, exercitarea si augmentarea ei este scopul fundamental al omului politic, este resursa satisfacerii instinctului de dominaie pe care l posed elita guvernant, clasa conductoare. Studiind problematica puterii, B. Russell avea s defineasc puterea drept capacitate de a produce niste efecte dorite. n acest fel....fiind dai doi oameni care au intenii similare, dac unul dintre ei reuseste s nfptuiasc aceleasi lucruri ca si cellalt, si nc altele n plus, atunci primul are mai mult putere dect cel de-al doilea.7 Puterea are diferite forme, precum : puterea sacerdotal, puterea regal, puterea brut, puterea revoluionar,

puterea opiniei, puterea economic. Lsnd s se subneleag importana precizrii exacte a competenelor, a rolului puterii pentru destinul oamenilor si al umanitii n ansamblu, Bertrand Russell susinea c lumea nu are nici o sans, afar de cazul n care puterea poate fi adus sub control si pus n serviciul ntregii rase umane, al oamenilor albi, negri si galbeni, fascisti, comunisti sau democrai, si nu al unui grup de tirani fanatici. Aceasta deoarece stiina a fcut inevitabil alternativa: toi trebuie s triasc sau toi trebuie s moar.8 Ali autori, apropiai zilelor noastre, ne-au oferit definiii mai complexe ale puterii. Astfel, R. Dahl, analiznd relaia social de putere, va construi o definiie formal: puterea lui A asupra lui B reprezint capacitatea lui A de a-l
6 Oxford 7 Op.

Dicionar de politic, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2001, pp. 361-363 cit. , p. 114 8 Idem, p. 111

POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 29

face pe B s fac ceva ce n-ar fi fcut fr intervenia lui A.9 Esena relaiei de putere const n: a) A are efecte asupra opiunilor si aciunilor lui B; b) A are capacitatea de a schimba scopurile si comportamentele lui B n funcie de ceea ce-si propune; c) A are capacitatea de a obine succes n nesocotirea opoziiei lui B; d) relaia dintre A si B este asimetric, este de subordonare unidirecionat astfel nct ceea ce face B constituie rezultatul inegalitii dintre A si B si al influenei lui A. Din toate acestea reiese o trstur esenial a puterii aceea de a avea un coninut relaional si asimetric. Asimetria const n diferenele de status si de rol ntre cei doi poli ai relaiei de putere: conductori si condusi, cei care domin si cei care sunt supusi, cei care iau decizii si executani, cei care legifereaz si cei care se conformeaz. Funcionarea relaiilor de putere difer de la un regim politic la altul (monarhie, aristocraie, oligarhie, democraie, poliarhie, timocraie, etc) n diverse grade, pe o plaj a stilurilor de dominaie cuprins ntre totalitarism si democraie. Ceea ce este general n relaia de putere const n caracterul obligatoriu, imperativ al dispoziiilor puterii. Conformarea celor condusi la normele instituite de putere este asigurat cu ajutorul mijloacelor, a instumentelor politice. Ori, puterea politic exercit monopolul asupra celor mai multe si eficiente resurse si instrumente utilizate n vederea atingerii obiectivelor stabilite, a meninerii ordinii sociale dezirabile, a asigurrii conformitii celor supusi. O perspectiv asupra puterii, afirmat n ultimele decenii, concepe exerciiul si natura puterii ca activitate de dominaie simbolic, ca spectacol.10 n cadrul acestei orientri, politica este considerat a fi o activitate a unei elite ce-si exercit dominaia n societate prin inermediul unor mijloace simbolice, de comunicare, de formare a imaginii menite s cultive atasamentul, respectul, conformarea mulimilor. Societatea n ansamblul ei este comparat cu o scen pe care cetenii joac roluri specializate si standardizate.Elita politic, oamenii puterii exercit o dominaie simbolic, desfsoar activiti de monitorizare a semnificaiilor pentru a adapta comunicarea, mesajele puterii ctre ceteni astfel nct s fie ntrit loialitatea, conformismul acestora, s se formeze atitudini si comportamente convergente valorilor sistemului politic, s fie ntrit consensul prin generalizarea crezului ideologic etc. ntr-un astfel de spirit, R.-G. Schwartzenberg scria: Ca si spectacolul, politica si are masinistii ei, ca s aseze decorurile si s pun la punct trucajele. Acesti tehnicieni aparin unei ramuri n plin dezvoltare: industria de a convinge, ca s nu spunem industria spectacolului politic. Propaganda...pare legat de autoritarism si de totalitarism, pe scurt de un sistem politic non-concurenial. Asa nct, dup 1945, tehnicile dure ale propagandei predau stafeta tehnicilor mai blnde ale convingerii, cel puin n sistemele occidentale pluraliste.11 Puterea si atinge scopurile de a obine ordine si disciplin social, comportamente conformiste, pacea social, prin utilizarea mijloacelor predominant simbolice, inoculnd
9 R.

Dahl, Modern Political Analysis, Prentice Hall, New - York, 1963 R. G. Schwartzenberg, Statul spectacol, Scripta, Bucuresti, 1995. 11 Idem, p. 206
10 Vezi

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 30

convingeri, cultivnd credine n valorile sistemului politic. Propagarea informaiei politice prin mass-media, n special prin televiziune, regizarea activitilor de dominaie simbolic a mulimilor exprim esena puterii politice, sunt forme de manifestare a acesteia. Nu este lipsit de interes s supunem analizei definiii de dicionar date puterii si definiii prezente n tratate de politologie. Astfel, puterea politic a fost definit fie ca fenomen social fundamental care const n capacitatea de a lua decizii si a asigura ndeplinirea lor, prin utilizarea mijloacelor de persuasiune si constrngere,12 fie capacitatea de a-i determina pe oameni (sau lucrurile) s fac ceea ce n-ar fi fcut,13 fie ca ...axul vieii politice a societii, elementul de legtur al ntregului complex de structuri si fenomene sociale pe care le ordoneaz si ierarhizeaz ...puterea politic include n sfera ei de cuprindere, pe lng puterea suveran a statului, nucleul, pivotul puterii politice, partidele politice, alte organizaii politice, mijloacele de informare n mas, opinia public, etc., ceea ce i confer mijloacele economice, juridce, politice si ideologice prin care se exprim capacitatea generalizat a factorului politic de a lua decizii la nivelul ntregului sistem social si de a asigura ndeplinirea lor prin activitatea suveran a statului si prin mijloacele forei publice, 14 fie ca subsistem al puterii sociale cu rol determinant n reglarea si funcionarea vieii sociale, ea reprezentnd capacitatea unor grupuri de oameni de a-si expune voina n organizarea si conducerea de ansamblu a societii15 etc. Toate aceste definiii surprind note eseniale ale conceptului de putere politic, diferite si complementare n acelasi timp, scond n eviden inerentele dificulti n stabilirea sferei de cuprindere. Dac vom intra n aspectele mai concrete ale conceptului de putere politic, dac ne vom referi doar la formele acesteia, atunci vom putea constata ct de ambiguu si de eclectic este acest domeniu. Rmne ns o certitudine, formulat de profesorul Liviu Zpran astfel: puterea este deopotriv expresia unor raporturi sociale care impun funcia de organizare si conducere si deci si posibilitatea nemijlocit de a o realiza. Acest lucru este esenial pentru a nelege faptul c puterea politic apare n numeroase ipostaze, dintre care cea instituionalizat n stat este cea mai important.16 Revenind la bogia de coninut a puterii politice, o serie de termeni precum: for, autoritate, dominaie, influen, decizie, prestigiu, comand, manipulare, etc. vin s-i dezvluie diversele faete, forme de exprimare. Printre formele cele mai importante prin care puterea se impune sunt: 1. Fora, n sensul de capacitate de a exercita controlul eficient asupra corpului oamenilor n mod direct sau folosind ca intermediar psihicul acestora. Cnd oamenii se conformeaz datorit ameninrii cu fora, ca urmare a aciunii instituiilor coercitive ale statului (poliia, jandarmeria, armata, penitenciarele, etc.), relaia dintre cine conduce si cine execut este
12 Mic

Encicolpedie de Politologie, E.S.E., Bucuresti, 1977, p. 373 Dicionar de politic, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2001, p. 361 14 Alexe Andries, Politologie sau stiin politic, Editura CORINT, Bucuresti, 1997, p. 45 15 Marin Voiculescu, Tratat de politologie, Ed. Universitar, Bucuresti, 2002, p. 178 16 Liviu Zpran, Repere n stiina politicii, Editura Fundaiei Chemarea, Iasi, 1992, p. 114
13 Oxford

POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 31

de putere, n acest caz de contrngere. Fora st la baza puterii unui stat si, invers, puterea simbolizeaz fora, poate oricnd s o utilizeze n raport cu cei ce ncalc principiile oridinii sociale, legile, dar nu se identific cu ea. n sistemele politice democratice, puterea este mai mult pasnic dect belicoas, ea arareori se exprim explicit prin utilizarea forei brute. ntr-o societate concurenial si pluralist, puterea statului intr n raporturi cu fora diferiilor ageni politici sau politizai: a partidelor politice, opoziiei, grupurilor de presiune, opiniei publice, presei etc. Dar n competiia acestor fore, cea care se impune n situaiile cnd ordinea socio-politic este ameninat va fi ntotdeauna fora etatic; aceasta este cea mai eficient, ea fiind exercitat de profesionisti aparintori unor instituii specializate n acest sens, inclusiv n utilizarea armelor, a violenei fizice. n perioadele revoluionare, de conflict, n sistemele totalitare exercitarea forei este cea care asigur stabilitatea si coerena sistemului politic. Atribuirea unor astfel de virtui forei ar putea conduce adesea la cultul forei, ca principal factor de asigurare a ordinii si unitii interne, a pcii pe

plan internaional. n realitate, utilizarea forei brute este forma primitiv a puterii, eficient doar pentru o clas politic neinspirat, aflat n criz de putere, incapabil de a utiliza si stpni stiina utilizrii informaiei, a cunoasterii pentru atingerea obiectivelor. n general, utilizarea forei brute, a violenei pentru a domina, a organiza si conduce, este un indiciu al inculturii politice, nepriceperii, diletantismului, slbiciunii clasei politice. 2. Persuasiunea este o form de aciune a puterii nelepte, stpn pe arta, pe metodele, procedeele si tehnicile de a convinge, de a obine consensul la scara societii, de a crea o majoritate emanat din convergena atitudinilor membrilor comunitii. Persuasiunea presupune dialogul n relaia pe putere, funcionarea feeb-back-ului, domnia constituionalismului, a legii n genere, n relaiile de putere, relaii de parteneriat ntre anumite limite. ntr-un astfel de context, cel lipsit de putere are sanse s-l conving pe cel puternic, alegtorul l poate convinge pe reprezentantul puterii. n societatea informatizat si tehnetronic arta persuasiunii nu mai este un apanaj al intelectualilor; ea a devenit o variabil dependent de nivelul de cultur politic si civic participativ. 3. Persuasiunea este componenta de fond a influenei politice, aceasta semnificnd metodele uzilizate fie de o instituie, fie de un sociogrup sau de o persoan pentru a aciona asupra altora cu scopul de a le modifica atitudinile si comportamentele fa de anticiprile iniiale ale acestora. O serie de politologi au identificat puterea politic cu influena. Asa, de pild, H. D. Lasswell considera c, n fond, studiul politicii reprezint investigarea influenei politice. Influena politic este utilizat n toate relaiile politice: dintre putere si opoziie, n lupta pentru a accede sau a se menine la putere, n campaniile electorale, n relaiile dintre partide si alegtori, ntre cei care sunt activi politic si cei rmasi n neutralitate, ntre lideri si masa membrilor de partid etc. Dar cea mai performant variant de influen politic este cea exercitat prin intermediul puterii politice. Mijloacele utilizate de aceasta sunt nu numai psihologice, pedagogice, morale si intelectuale, ci si economice,
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 32

sociale, politice, etc. Influena ne apare astfel, precum sociologului Talcott Parsons, ca un mecanism complex si generalizat de convingere. 4. Controlul sau monitorizarea felului n care deciziile puterii sunt puse n aplicare si n care cei condusi realizeaz conformarea cu valorile si normele juridice. Controlul reprezint mijlocul prin care puterea cunoaste nu numai efectele propriilor sale decizii, ci si ale celor care acioneaz concurenial fie n mod loial, fie neloial. Prin control sunt descoperite forele sociale, politice, economice care ncearc s destabilizeze sistemul politic, componentele ilicite, antisociale, factorii cu aciune entropic, urmnd s fie ntocmite programe politice, s fie luate msuri de restabilire a ordinii dezirabile. Monitorizrii politice i sunt asociate de ctre putere forme de constrngere si de prevenire: ameninri fise sau tacite, demonstraii de for etc. n acelasi timp, puterea acord sanciuni pozitive celor cu performane de excepie, benefice pentru societate: premii n bani, promovri pe posturi, distincii morale, indemnizaii viagere etc. n zilele noastre controlul politic este cea mai important surs de obinere a acelor experiene si cunostine menite s amplifice capacitatea deintorilor puterii de a utiliza cel mai eficient si subtil instrument al practicii politice, care este informaia. 5. Prestigiul reprezint nu numai o trebuin individual (trebuina de prestigiu, de a avea imagine care s trezeasc admiraia si respectul semenilor), ci si o trebuin psihosocial. n planul vieii politice oricare agent aflat n competiie recurge la ntregul repertoriu de mijloace, de metode si porcedee pentru a-si ameliora imaginea sau pentru a-si reconstrui o imagine astfel nct s strneasc respectul, simpatiile, cresterea numrului de simpatizani si alegtori. Prestigiul este unul dintre factorii care conduc la crearea de putere, la cresterea acesteia. Prestigiul reprezint o resurs pentru sporirea eficienei aciunilor de influenare politic, un factor important pentru obinerea consensului, a supunerii liber consimite de ctre un anumit titular de putere. n viaa politic evoluia gradului de prestigiu are importan pentru reusitele

agenilor politici n cucerirea, pstrarea si exercitarea puterii, pe de o parte, si individualizarea, personalizarea puterii, pe de alt parte. Nivelul de prestigiu este inegal distribuit ntr-o organizaie politic sau ntr-un sistem politic; aceasta din cauza accesului diferit si inegal al oamenilor la utilizarea resurselor si instrumentelor politice, a diferenelor dintre indivizi n ceea ce priveste capacitatea si abilitatea de a folosi resursele politice n scopul acumulrii de prestigiu. Este de presupus c persoanele aflate la vrful ierarhiei n partid sau n stat dein mai mult prestigiu, o mai mare capacitate de a influena fa de persoanele aflate mai jos n ierarhie. Importana prestigiului, ca fenomen asociat puterii, a fost intuit din momentul n care societatea s-a divizat n conductori si condusi. Conductorii politici au ncercat cu metode din ce n ce mai perfecionate s-si creeze o imagine proprie prin care s atrag si s fixeze atenia publicului, a celor condusi, stiind bine c acumularea de prestigiu se realizeaz pe calea impunerii unei anumite imagini, a acelei imagini care este asteptat, dorit de
POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 33

public. Imaginea unui lider, imaginea unei clase politice sau a unui regim politic ofer o anumit recunoastere, creaz o notorietate definit, strneste o anumit seducie si capteaz un anumit interes din partea publicului. Imaginea si gradul de prestigiu se asociaz ntotdeauna cu un program politic, cu un nivel de competen, de aptitudini si talent politic atribuite conductorilor. De la Machiavelli si Napoleon pn azi, arta de a confeciona imagini pentru conductori, arta manipulrii s-au perfecionat; au nregistrat progresele cele mai mari datorit dezvoltrii mass-media, n special a televiziunii. Astzi, datorit profesionistilor n publicitate, n mass-media si n managementul campaniilor electorale, agenii politici, titularii puterii consum importante energii n scopul fabricrii imaginilor care s-i avantajeze astfel nct s li se mreasc numrul de adereni, simpatizani si alegtori. O component important a culturii politice funcionale a clasei politice contemporane o constituie stiina si arta de a acumula prestigiu, de a confeciona si propune o anumit imagine si, deci, de a manipula opinia public cu scopul de a obine atitudinile si comportamentele dorite. ntr-un astfel de context, pentru profesionistii manipulrii mulimilor, adevrul si dreptatea conteaz prea puin; mai important devine arta de a nfrumusea realitatea, de a masca defectele si nemplinirile, de a exagera meritele, adic de a valorifica machiajul, camuflarea, compoziia precum n arta dramatic, pentru a fabrica vedete politice. Este aici o art, veche de cnd exist politic, prin care au fost valorificai si acei factori obiectivi generatori de prestigiu si de putere: aptitudinile si talentul pentru managementul politic, nivelul si tipul de cultur politic a agentului, etapa de evoluie a agentului (dac se afl n campania electoral, dac este n ascensiune politic sau ntr-o etap de declin, de insuccese, dac este n opoziie sau la putere, etc.). n general, arta de a manipula, de a construi imagini, de a face poporul s cread c el guverneaz cu adevrat, are sanse mai mari de reusit n perioadele de ascensiune istoric a agenilor politici. Perioadelor de insuccese n realizarea programelor politice, de declin, de criz, le corespunde fenomenul obiectiv de erodare si alienare a puterii, de atenuare pn la dispariia sau transformarea n contrariu a prestigiului. Latura diabolic a puterii politice a strnit sentimente de ur, de oprobriu din partea publicului, comportamente de nesupunere si mpotrivire. * ** Abordnd, n sintez, concepiile despre putere, rezult c acestea sau polarizat n jurul a dou tendine fundamentale: una, care consider omul ca fiin egoist, nzestrat prin natura lui cu caliti negative (homo homini lupus est) iar societatea ca un teren al conflictelor de interese ntre sociogrupuri, ntre clase sociale si instituiile create de acestea. Cei care au aderat la acest crez au vzut n putere o sans ce se obine prin lupt cu toate mijloacele, inclusiv prin violen, prin utilizarea forei brute, etc.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 34

Puterea ofer cstigtorilor dreptul de a decide, de a domina, de a

controla ntreaga societate, fiind instrumentul unei clase sociale, a unei grupri socioumane, pentru a-si satisface interesele, dominnd, exploatnd celelalte clase sociale sau celelalte grupri ce compun societatea (Platon, Toma dAquino, Hobbes, Marx, Nietzsche, Lenin, C. D. Gherea, Ptrscanu etc.). Pentru acestia politica este o lupt interesat, egoist ntre tabere adverse pn cel puin atunci cnd una va iesi deplin victorioas, acaparnd puterea, si va stabili acele aranjamente sociale, acea ordine global care s fie acceptat si de ctre adversari. Cealalt, care consider omul ca fiin sociabil (homo socius), zoon politikon, ca fiin capabil s recunoasc n fiecare dintre semeni o persoan similar, dotat cu drepturi si obligaii fundamentale egale iar societatea n ansamblul ei nu constituie un spaiu al contradiciilor, ci mai degrab al cooperrii, solidaritii sub ghidajul aderenei oamenilor la aceleasi valori politice si juridice. Societatea funcioneaz ca un organism viu, ca un sistem n care fiecare element si aduce acordul necesar si specializat la economia ansamblului (Aristotel, Hugo Grotius, J. Locke, Ch. De Montesquieu, J.- J. Rousseau, H. Spencer, D. Gusti, E. Sperania, M.Djuvara, T. Parsons, etc.). Din aceast perspectiv puterea politic eman din societate, este expresia voinei generale a tuturor sau a majoritii (populare, naionale) de a dezvolta cooperarea si solidaritatea dintre oamenii att de diferii ca personalitate si dintre grupuri, fie ele concurente. Scopul puterii ia forma fie a Bineului general, fie a Dreptii sociale, fie de realizare a interesului public, fie a prosperitii generale si pcii sociale, etc. Cu alte cuvinte, puterea este responsabil de pilotarea societii globale, de meninerea ordinii si armoniei interne si externe a comunitii umane, a societii concret-istorice, de realizarea dreptii si echitii. n raport cu cele dou tipuri de explicaii referitoare la fenomenul puterii, marele politolog si jurist M. Duverger a realizat sinteza lor, susinnd cu argumente suficiente ideea c puterea nseamn, n acelasi timp, si lupt si activitate integratoare de meninere a ordinii. Rednd metaforic esena puterii politice, pe care o considera ambivalent, Duverger scria c Imaginea lui Janus, a zeitii cu dou fee, este reprezentarea veritabil a puterii; ea exprim n modul cel mai adnc realitatea politic. Statul, si ntr-un sens general puterea instituit ntr-o societate, este ntotdeauna si pretutindeni n acelasi timp, instrumentul de dominaie a unor clase asupra altora, folosite de primele n scopul intereselor lor si n detrimental celor din urm si totodat instrumentul asigurrii unei anumite ordini sociale, a unei anumite integrri, a tuturor, n colectivitate, pentru binele comun.17 Asadar, puterea politic este una dintre elementele reelei puterilor existente n societate (puterea economic, puterea cultural, puterea spiritual, puterea militar, puterea informaional, etc.) specializat n reglarea dinamicii vieii sociale, n sensul asigurrii ordinii interne si externe, a coerenei tipurilor de activiti, astfel nct s fie pus n aplicare un anumit tip
17 M.

Duverger, Sociologie politique, P.U.F., Paris, 1966, pp.27-28

POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 35

de proiect privind dreptatea, echitatea, prosperitatea, atitudinea fa de drepturile fundamentale ale omului. Sensul etimologic al cuvntului putere (din. lat. potestas) anticip conotaia actual, semnificnd putere, stpnire, capacitatea de a decide asupra altora n numele propriei voine, de a domina si de a exercita autoritatea asupra altora. Puterea politic dintr-o societate exprim nivelul dezvoltrii comunitii, fiind rezultatul unor ntinse acumulri realizate n istoria vieii politice, cuprinznd ntregul volum de resurse si instrumente politice, ntreaga masin instituional utilizat n competiia politic, n guvernare, n crearea si meninerea ordinii n societate. Fiecare agent politic posed anumite aptitudini, o anumit abilitate de conducere, de asi impune voina, exprimnd un nivel concret al puterii pe care o posed. Oricare partid politic, oricare grup de presiune, lider, clas politic, organizaie politic, for social politizat, opinia public, diferite organizaii internaionale, etc. exprim o putere politic avnd identitatea bine conturat. Dar instituia care deine monopolul n viaa politic si care exercit controlul, deinnd capacitatea de intervenie asupra oricrei alteia dintre celelalte puteri, este statul. Puterea statului este pivotal n sistemul

puterii politice si sociale; ea se exercit la nivelul sistemului social global, fiind garania cresterii gradului de ordine n societate, de coeren, raionalitate si eficien a tuturor tipurilor de aciuni ntreprinse n societate. Deinerea de putere politic n stat d sanse sporite agenilor politici s-si realizeze programele, s duc la ndeplinire deciziile luate, s exercite controlul asupra celorlalte forme de putere, s reprezinte societatea n ntregul ei, s legifereze, s guverneze si s decid n numele acesteia. Puterea politic, neleas mai degrab ca masin, ca mijloc specializat n dominare si n crearea de ordine social, poate fi utilizat n cele mai diferite scopuri, n stiluri diferite rezultate din posibilitile infinite de combinare, iararhizare si ntrebuinare a formelor ei. Aceasta va depinde nu numai de cultura politic civic a agenilor politici, a deintorilor puterii n stat, ci si de cea a componentelor societii civile. Vor rezulta astfel diferite forme de activitate politic, de management politic si , n ultima instan, de regimuri politice. Prin urmare, responsabilitatea politic reprezint ntotdeauna o nsusire nu a puterii politice n sine, ci a celor care o dein si o exercit, a celor care o personalizeaz prin deciziile si implicarea lor n exercitarea dominaiei. Ori, metodele de dominaie, de conducere politic, de guvernare, sunt combinate n diferite stiluri, pe o palet ampl cuprins ntre cei doi poli: democraia si dictatura. Pentru ca puterea politic s nu rmn slbatic, spontan si imprevizibil, pentru a fi utilizat raional si dup criterii de eficien corespunztor voinei societii, dup standarde si reguli stabilite prin consens sau cu acordul majoritii oamenilor, ea va trebui s fie legitim, s mbrace o form instituionalizat, s fie completat de autoritate.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 36

5. Autoritatea Puterea politic, n toate manifestrile, pentru a nu fi brut, anarhic sau slbatic, mbrac haina autoritii. Dezvoltarea vieii politice a dus la o din ce n ce mai evident tendin de complementaritate a celor dou. Autoritatea politic este puterea instituionalizat, puterea reglat de reguli juridice si ntemeiat legal. Autoritatea politic este o nsusire a unui agent politic, n primul rnd a statului, care se exprim nuntrul si prin respectul acordat sistemului de drept. Agenii politici exercit puterea, particip la competiiile politice, acioneaz ca nvingtori sau ca nvinsi, formeaz puterea, o amendeaz, iau deciziile, le aplic si controleaz evenimentele innd seama de regulile exstente, n primul rnd de Constituie. nelegerea autoritii n acest sens reprezint pivotul statului de drept, al democraiei. Autoritatea politic este asociat dreptului de a conduce, de a lua decizii la scara comunitii. Ea exist atunci cnd cei dominai, cnd cetenii recunosc dreptul unui agent politic (partid, clas politic, lideri, guvern, etc.) de a stabili un program, de a lua o decizie, de a adopta si impune un cod de reguli, de a controla sau de a pedepsi pe cei care se abat de la reguli. Autoritatea oricrui agent politic dintr-un stat de drept nu poate fi alta dect cea conferit de norme juridice, n primul rnd de dreptul constituional, de uzane, obiceiuri, valori general acceptate. Si n politic situaia se prezint ca pe terenul de joc, unde autoritatea arbitrului si are sursa n cunoasterea perfect a regulilor competiiei sportive si asigurarea prin intervenii obiective, atunci cnd este cazul si de cte ori este cazul, a respectrii de ctre juctori a regulilor. Dar, spre deosebire de agenii sportivi, cei politici sunt responsabili nu numai de respectarea regulilor n toate domeniile de activitate, ci si de modificarea sau crearea de reguli noi atunci cnd mersul obiectiv al societii necesit asemenea intervenii. Din acest punct de vedere puterea politic apare ca un rezervor de iniiative, de acte creative, n timp ce autoritatea se concentreaz pe respectarea regulilor, meninerea ordinii, conservarea structurilor care funcioneaz n societate. Notele de coninut ale puterii si ale autoritii politice pot fi mai bine difereniate si puse n relief printr-o abordare comparativ: puterea este asociat cu posibilitatea de a utiliza fora brut, violena legitim (saniuni negative, aplicarea de contrngeri materiale) sau nu, n timp ce autoritii politice i se asociaz legitimitatea, susinerea majoritar, consensul, respectul principial pentru normele juridice. Deciziile si actele puterii brute

inspir team, fric, n timp ce deciziile puterii legitime (ale autoritii politice) se bazeaz pe comunicare, convingere, pe crezul raional prezent la majoritatea cetenilor c ele sunt corespunztoare legilor, a acelor legi care au fost adoptate ca expresie a intereselor si voinei generale. n consecin, autoritatea politic are drept miz ascultarea, conformarea cetenilor n absena constrngerii fa de miza puterii politice care este gata oricnd s trag la rspundere, s judece si s pedepseasc.
POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 37

Termenul de autoritate politic, n sensul de putere legitim, de putere instituionalizat, oarecum domesticit si controlat raional, este de origine latin: auctoritas-mrire, amplificare, adic ceea ce vine s ntregeasc voina oarb printr-un adaos de raiune. La romani, auctoritas semnifca o nsusire a senatului compus din senes (btrni), spre deosebire de potestas (putere), care era atribuit poporului. n sens larg, deci autoritatea ar conota acea nsusire a agentului politic de a si supune voina nelepciunii si fora raiunii, de a-si concepe si desfsura activitatea ca instituie, n acord cu legile. Raporturile dintre puterea brut si autoritate sunt de o complexitate extrem si diferit n funcie de loc si de timp. Puterea poate aciona n stiluri diverse pe o plaj ntins ntre cei doi poli: exercitarea violenei, a forei brute si aciunea puterii supus legilor, cerinelor civilizaiei. Un agent politic poate s accead la putere, s se menin la putere sau s transfere puterea ctre altul pe aceeasi palet de stiluri. Astfel, de pild, cineva poate cuceri puterea fie prin victoria ntr-un rzboi de cucerire, fie printr-o lovitur de stat armat si sngeroas, fie pe cale ereditar, fie n urma unui rzboi civil, fie pe calea alegerilor, etc. Indiferent dac puterea se exprim n mod brutal sau ntr-un mod legal, principala preocupare a titularilor puterii (a agenilor politici) a fost si va fi aceea de a defini autoritatea, de a o institui, de a o adecva regulilor juridice, de a o legitima astfel nct intele, programele vizate de putere s fie acceptate de ct mai muli oameni, deciziile luate s fie asimilate, aciunile puterii s se ncadreze n parametrii de eficien maxim. Toi titularii puterii au avut grij de propria imagine n raport cu cei supusi, nefiindu-le indiferent faptul dac supusii au ncredere n competena conductorilor, dac se supun din convingere raional, dac recunosc dreptul conductorilor de a efectua controlul politic si de a impune o ordine sau dac supunerea se datoreaz temerilor de pedeaps si nu recunoasterii autoritii. Dintotdeauna titularii puterii s-au raportat la societate ca parte intrinsec acesteia iniiind si desfsurnd reele de conexiuni informaionale (de comunicare propriu-zis), educative (atragerea de adereni, susintori, simpatizani, etc), de management politic, de mobilizare si valorificare a resurselor politice etc. Totodat, societatea, segmentele societii civile au progresat, de la secol la secol, n ceea ce priveste capacitatea si priceperea de a exercita controlul asupra titularilor puterii pentru a se pune la adpost de posibilele abuzuri la care oamenii puterii ar putea recurge, astfel nct relaiile dintre titularii puterii si societate, n esena lor de comunicare reglementat juridic, pot fi schiate n felul urmtor:
conducere, control, dominaie politice socializarea puterii TITULARII PUTERII POLITICE (statul, partidele politice, liderii, clasa politic etc.) control social SOCIETATEA GLOBAL (comuniti umane,sociogrupuri, etnii, organizaii ale societii civile etc.)

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 38

n cadrul acestor conexiuni dintre puterea politic si societatea civil

principala grij si preocupare a partidelor politice este aceea de a construi, de a da un contur ct mai exact autoritii astfel nct s obin o acceptare ct mai larg n mediile sociale, n segmentele sociale supuse actului de guvernare. Aceasta pentru c n practica politic exist o lege asemntoare legilor din stiinele naturii: ntre gradul de legitimitate a puterii unui agent politic si eficiena activitii sale exist o relaie direct proporional, adic o mai larg legitimitate a puterii unui stat, de pild, conduce la o corespunztoare sporire a eficacitii demersurilor sale politice pe plan intern si extern sau viceversa. Conceptul de legitimitate a puterii semnific msura n care oamenii accept, susin, se supun puterii ca si cnd ar fi o putere a lor si, deci, se conformeaz motivai dispoziiilor ei. Putem astfel fi de acord cu M. Duverger, care considera c legitimitatea puterii nu este altceva dect faptul c ea este recunoscut ca putere de ctre memebrii colectivitii sau, cel puin, de majoritatea lor. O putere este legitim dac exist un consens n privina legitimitii ei...Singurul temei, singura surs a legitimitii unei puteri const n faptul c ea este conform schemei de legitimitate definit de sistemul de valori si de norme al colectivitii n cadrul creia se exercit.18 inta cea mai mare a unui agent politic este aceea de a gsi rspunsul teoretic si practic la problema: cum trebuie s acionezi pentru a obine legitimitate la scara societii globale sau, mai precis, ca agent titular al puterii n stat? Rspunsul la o asemenea ntrebare a constituit un apanaj al filosofilor aplecai spre studiul vieii politico-juridice si, n plan practic, al unor cercuri de intelectuali situai pe o orbit apropiat puterii, al unor oameni cu aptitudini n domeniul argumentrii si artei de a convinge specializai si pltii pentru a construi o imagine ct mai favorabil puterii pentru a o legitima n vzul a ct mai multor oameni. Astfel au aprut diferite doctrine ale legitimitii (fiecare cu limitele istorice specifice, limite generate de interese particulare etc.), de la cele teocratice (a regilor egipteni, mesopotamieni etc.), meritocratice (Platon), la cele contractualiste (Hobbes), liberale (J. Locke), utilitariste (J. Bentham), pozitiviste (A. Comte), comuniste (Marx, Lenin), social -democrate (Bernstein), pn la cele contemporane nou, ntre care la loc de frunte se situeaz doctrina politic ce fondeaz, cum anticipase savantul german Marx Weber, puterea (autoritatea) legal-raional omniprezent n statele de drept indiferent de diferenierile interindividuale. n condiiile exercitrii autoritii legal- raionale supunerea nu are loc n faa sefilor, a persoanelor care dein posturi n stat, n instituii ale puterii, ci fa de principii de drept, fa de regulile juridice. Cetenii respect legile nu din team, nu numai din sentimente de respect pentru tradiii, pentru c aparin unei colectiviti particulare, ci n primul rnd pentru c au convingerea c ntr-o societate raional este necesar s existe legi si ordine, c ntr-un stat de drept legile, procedurile exprim voina majoritar, c acestea pot fi schimbate doar n urma acelui consens conform cruia cei ajunsi la putere prin sistemul alegerilor democratice au dreptul de a aduce perfecionri instituiilor, legilor crora si ei va trebui s li se supun.
18 M.

Duverger, Sociologie de la politique, Paris, P.U.F., 1973, pp. 165-181

POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 39

n societile democratice, n funcionarea organelor statului de drept si, n general, n fiinarea puterilor din cadrul societilor post-moderne legitimitatea exprim: 1. Natura raporturilor dintre putere si societate, adic n ce grad societatea, instituiile societii civile exercit controlul asupra instanelor puterii politice si reusesc s-i trag la rspundere pe acei oameni politici care derapeaz de la imperativele legilor. 2. Gradul de acceptare de ctre ceteni a deciziilor, a imperativelor puterii politice si mrimea segmentului din societatea civil care apreciaz c puterea existent este nelegitim si incit la nesupunere civic. 3. Interesul agenilor politici pentru cunoasterea de sine, respectiv a ariei de aciune a legitimitii lor prin raportare la evoluia celorlali ageni de pe scena politic. O astfel de perspectiv a cunoasterii este posibil datorit aportului adus de metodele si tehnicile moderne de sondare a opiniei publice si st la baza elaborrii strategiilor si tacticilor agenilor politici. 4. Relaiile dintre puterea politic si societatea din care face parte continu s ridice probleme n toate sistemele politice post-moderne,

contemporane. Cea mai important problem este creat de posibilitile inerente puterii de a derapa de la misiunile ei, de a se transforma ntr-o putere alienat. Viciul ascuns al oricrei puteri politice const n tendina potenial de a se reproduce la o scar tot mai mare, fapt care, dac se va obiectiva, va genera abuzul de putere, corupia de stat, putnd evolua pn la dictatur n variante inedite fa de paleta de manifestri ce au avut loc de-a lungul istoriei. 5. De la Confucius pn la Tocqueville, de la Aristotel pn la Fr. von Hayek, marii gnditori politici si filosofi ai dreptului au constientizat faptul c politica, fiind o afacere de interese, i aduce frecvent pe autorii ei n situaia de a nclca regulile, de a comite abuzul de putere. Montesquieu demonstrase faptul c cu ct puterea are un grad mai mare de concentrare cu att libertile oamenilor se vor diminua. Acolo unde puterile n stat nu sunt separate, nu exist libertate; exist doar un regim despotic. Problema cea mai important pentru societate este aceea de a mpiedica acest ru, respectiv pentru a mpiedica abuzul de putere, lucrurile trebuie astfel ornduite nct puterea s ngrdeasc puterea.19 Pe o poziie similar se afl Lordul Acton, care formulase principiul: Puterea tinde s corup si puterea absolut corupe n mod absolut. Asadar, problema aducerii sub control a puterii sau gsirea de soluii practice la ntrebarea cum ar putea fi limitat puterea pentru a preveni abuzurile a constituit dintotdeauna o preocupare fundamental pentru societate, att pentru guvernani ct si pentru guvernai, att n condiiile n care scopurile societii sunt bune, ct si atunci cnd devin malefice. Proiectele de organizare politic democratic lansate de J. Locke, Montesquieu si J. J. Rousseau au nglobat principii menite s previn abuzurile puterii, ntre care: constituionalismul, divizarea si supravegherea
19 Montesquieu,

Despre spiritul legilor, vol. I-II, E.S., Bucuresti, 1964, XI, 4

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 40

reciproc a puterilor, dispersarea puterilor centrale n sensul descentralizrii, promovarea drepturilor fundamentale ale omului. Chiar dac statele democtratice de pn astzi au pus n aplicare aceste principii, viaa a demonstrat resursele nebnuite de inventivitate n sens malefic ale oamenilor puterii, asa nct toate formele de organizare statal, de insituionalizare si raionalizare a puterii s-au dovedit a fi imperfecte. Democraia nssi scap de sub control anumite manifestri ale puterii, lsnd loc apariiei de abuzuri, de fapte de corupie. Democraia nu este perfect, dar este cea mai bun form de guvernare comparativ cu celelalte, ntruct este capabil s previn si s diminueze abuzurile. Evident c oamenii au preferat dintotdeauna s aleag, dintr-o mulime de rele, rul cel mai mic. Evoluia democraiilor occidentale dup al doilea rzboi mondial a confirmat aceast evaluare. Astfel, principiilor clasice de limitare a puterii, n primul rnd de limitare a puterii de ctre Constituie si celelalte legi, le-au fost adugate noi limitri, noi procedee de inere sub control a puterii, printre care: - construirea unei economii si societi policentrice, multidecizionale n care sociogrupurile, organizaiile, instituiile si asum responsabilitatea, desfsoar comportamente participative, relativ autonome, innd seama de echilibrul ansamblului social din care fac parte; - n corelaie cu dezvoltarea culturii politice civice s-a dezvoltat pluralismul (diversificarea forelor politice active: partide, grupe de presiune, organizaii politice, apariia de noi curente de opinie, de instituii de reprezentare etc.) odat cu difuziunea puterii politice n societate; - dispersia puterii politice, nu numai prin separarea puterilor n sens clasic de putere legislativ, executiv si judectoreasc, ci si prin ascensiunea sau apariia de noi puteri cu o influen deosebit asupra vieii politice (puterea presei, a sindicatelor, a bisericii catolice etc.) odat cu descentralizarea , cu ascensiunea puterilor locale; - proliferarea instituiilor si mijloacelor de control social asupra puterii politice (instituii ale societii civile, organizaii nonguvernamentale, asociaii cetenesti, organizaii internaionale, etc.); - civilizarea competiiei politice prin respectarea regulilor juridice att de ctre agenii politici aflai la guvernare, ct si de cei situai n opoziie

astfel nct echilibrul politic si social este rezultanta unor grupri, asocieri si competiii cu un grad sporit de loialitate; - repartiia mai echitabil (departe de a fi ideal) a resurselor si instrumentelor politice ntre conductori si condusi, ntre agenii politici etc. fapt care sporeste sansele de reusit n aciunile de control, de limitare a puterii. n acest context dezvoltarea generalizat a culturii politice, a tehnicilor de comunicare ntre titularii de putere, pe vertical si pe orizontal, ofer posibiliti imense de a asigura reusita n cele mai diferite operaiuni de limitare a puterii; - selectarea si promovarea liderilor, a reprezentanilor politici prin tehnici democratice, prin alegeri reglate de Legea electoral, care conine si ea o serie de limitri aplicate oamenilor puterii (limitarea mandatului liderilor
POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 41

politici, obligativitatea acestora de a organiza ntlniri cu segmentul social reprezentat si de a prezenta rapoarte de activitate, etc). Toate aceste limitri au lsat n urm cu secole organizarea monocentric, exercitarea puterii de ctre un singur pol de putere, adic monopolizarea dreptului de a lua decizii de ctre un singur centru de putere, si au condus la afirmarea a ceea ce R. Dahl numea poliarhie, a unei societi politice n care, mecanismele de limitare a puterii, de prevenire a arbitrariului n deciziile agenilor politici au atins cea mai mare eficien comparativ cu celelalte tipuri de guvernare.

6. Funciile politologiei
Asumndu-si calitile unei stiine socioumane maturizate, politologia a intrat n posesia unui aparat conceptual explicativ si predictiv consistent, a unor legi si adevruri oricnd verificabile dup criteriile unui determinism statistic-probabilist. Aflat ntr-o astfel de postur, stiina politicii exercit cteva funcii corelate sistemic, care, n sintez, ar putea fi prezentate astfel: a) Funcia de cunoastere, care este, n esen, teoretic si explicativ, avnd ca obiect viaa politic a societii, respectiv funcionarea puterii, a raporturilor dintre conductori si condusi, a pivotului acestor raporturi, care este statul. Demersul cognitiv n politologie const n siruri de operaii de analiz, descriere, comparare, sintez, esenializare, de descoperire a structurilor profunde ale vieii politice, a legilor si cauzelor care regleaz schimbrile, a funciilor politicului n societate, de anticipare a direciilor de evoluie si dezvoltare a sistemului politic sau a unor componente ale acestuia etc. Procesul de cercetare stiinific n politologie nu este unul de natur pur pozitiv, asa cum este cel din fiziologie, genetic sau microfizic, ci, de regul, este orientat de anumite standarde (scopuri, valori, norme general acceptabile, obiceiuri si tradiii specifice sociogrupurilor participante la viaa politic). n mod firesc cunoasterea faptelor politice ncepe cu observaia direct, cu acumularea unei experiene de sim comun, dar ea va evolua obligatoriu spre surprinderea aspectelor eseniale, determinante, a legilor care regleaz practica si viaa politic, a conexiunilor repetabile din cadrul sistemelor politice. n acest sens, utilizarea metodelor de cercetare logic, istoric, sistemic, funcionalist, de analiz a cazului, comparativ etc. au un aport de nenlocuit n efortul politologului de a elabora o teorie consistent, cu valoare operaional n planul larg al cunoasterii care, totodat, s-si demonstreze utilitatea practic. Pentru descrierea si explicarea structurii si dinamicii vieii politice, a mecanismelor si sensului schimbrii sistemelor politice, cercettorii au utilizat noiuni si categorii specifice politologiei, au recurs la diferite stiluri de prezentare a rezultatelor la care au ajuns. n orice caz, explicaia n politologie, chiar atunci cnd vizeaz fapte, evenimente concrete, reprezint o depsire a simului comun, o negare a miturilor sau a demersurilor
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 42

speculative, metafizice din domeniu. n situaia n care ntre practica politic a unor ageni si mitologie (ideologii, credine, sperane, vise, imaginarul politic) se realizeaz raporturi de fuziune sau de integrare organic, cercettorul va supune explorrilor realitatea politic cu toate dimensiunile ei, va cuta soluii

la interogaiile privind geneza, construcia si dezvoltarea acesteia. n fond, faptul politic nu se las cunoscut prea usor; ndrtul lui se afl un adevrat univers sociocultural datorit cruia el a aprut si evolueaz. Primejdia simului comun, a diferitelor tipuri de prejudeci sau atitudini, care inhib raiunea, vor putea fi depsite dac vom evolua n cunoastere trecnd dincolo de aparene, penetrnd cu gndirea si imaginaia n universul politic. Acesta scap, n mare parte, controlului observaional si experimental, fiind mai presus de experiena cotidian. b) Funcia evaluativ sau axiologic este dependent de prima si const n exprimarea atitudinii si concepiei generale despre societate si om a politologului, a idealului su de via, a modelului de societate la care ader, n funcie de care discursul teoretic-explicativ din politologie va fi centrat nu numai pe valorile general-umane, ci si pe unele specifice aparintoare comunitii locale sau chiar personale, urmnd a fi emise anumite judeci de valoare, a fi formulate opiuni, a fi stabilite prioriti pentru practica politic. n demersul politologic nu poate fi evitat raportarea la standarde (scopuri, valori, norme); formularea judecilor de valoare ar trebui s fie o consecin transductiv a cunoasterii veridice, a unui volum suficient de informaie corect despre realitatea politico-social. n aceast situaie consilierile fcute de politologi oamenilor de decizie politic, reprezentanilor puterii, propunerile fcute de ei pentru ameliorarea actului de guvernare, semnalarea direciilor de evoluie a unor evenimente politice majore-cu consecinele acestora, recomandrile n privina utilizrii resurselor politice sau n materie de strategie si tactic politice pot fi considerate nu numai oportune, ci demne de urmat pentru a se maximiza eficiena aciunii politice n etapa dat. n acest caz, valorile diriguitoare n viaa politic presupun o armonizare fireasc cu valorile etice, juridice, economice si ecologice. c) Funcia anticipativ sau de previziune este dependent de profunzimea cunoasterii realitii politico-sociale si de nelepciunea, de inspiraia demersului axiologic. Cunoasterea n politologie nu este un act gratuit, ci unul menit s dea satisfacii intereselor, aspiraiilor oamenilor, ale colectivitilor. ntrebri precum: Ce trebuie fcut pentru a asigura ordinea si pacea social, binele public si securitatea naional? Cum trebuie procedat pentru a nltura conflictele existente si pentru a ntri coeziunea comunitii? Care sunt direciile prioritare de urmat n economie si societate pentru a se ajunge la mulumirea a ct mai multor oameni? etc. sunt de importan cardinal pentru politicieni si presupun construcii teoretice anticipative bine fundamentate, realiste si de mare responsabilitate. Acestea vor orienta elaborarea programelor si strategiilor politice, demersurile anticipative ancorate n practica politic. Funcia prospectiv vizeaz, deci, previziunea politic dependent de studii si cercetri stiinifice de amploare asupra tendinelor practicii politice,
POLITOLOGIA SI OBIECTUL EI DE STUDIU 43

ale vieii sociale naionale si mondiale, asupra mutaiilor care ar putea surveni n dinamica structurilor sociale. O astfel de funcie a dobndit noi cote de apreciere n optica elitelor politice contemporane, astfel nct previziunile n politic sunt pe cale de a fi recunoscute drept servicii sociale prestate de politologi. Primii beneficiari sunt guvernanii, agenii practicii politice n general. d) Funcia aplicativ-militant a politologiei const n finalitatea practic a acestei stiine prin oferirea unor modele teoretice-predictive care s genereze ameliorarea practicii politice, a raporturilor dintre societatea politic si cea civil. Deschiderile aplicative ale politologiei constau n formularea de soluii la problemele puse de viaa politic, de guvernare, de administraie etc. Asa, de pild, aspiraiile privind perfecionarea mecanismelor democraiei, progresul reformei, ntrirea statului de drept, afirmarea valorilor politice si morale specifice societii romnesti sunt manifestri dependente de serviciile politologilor. Cu ct raporturile de complementaritate dintre stiina politic si aciunea politic vor funciona mai armonios, cu att vor conduce la diminuarea spontaneitii, a subiectivismului si ineficienei din sfera conducerii politice. Elitele politice contemporane s-au ndeprtat mult de

amatorism si de atitudini oportuniste; evident este vorba despre elitele responsabile, ajunse la o nalt competen n stiina si arta guvernrii, construite pe baza procedeelor de selecie democratic a personalului guvernant. Eficiena demonstrat de acestea n prestaiile politice vine s confirme importana stiinei si culturii politice pentru dezvoltarea societii n ansamblul ei. e) Funcia formativ, educativ-aceea de a contribui la modelarea politic-civic a cetenilor, n special a tineretului, la socializarea politic a personalitii, la influenarea benefic a opiniei publice, la formarea unei culturi politice angajante, participative care-l scoate pe cetean din sfera neutralitii, a indiferenei fa de destinul politic al comunitii din care el face parte. n fond, omul matur-ceteanul, ar putea avea un comportament politic eficient dac n cultura lui politic vor predomina informaiile, cunostiinele veridice-cele provenite implicit din politologie. Comportamentele democratice ale cetenilor, ale agenilor politici, nivelul progresului societii politice sunt dependente esenialmente de astfel de informaii. ntre stilurile diferitelor societi democratice contemporane si cultura lor politic, implicit preuirea acordat stiinei politice n cadrul acesteia, exist conexiuni funcionale, organice. Progresul practicii politice n societile de azi si de mine este esenialmente dependent de dezvoltarea stiinei politice (dar nu numai de aceasta!). Funciile prezentate anterior sunt interdependente, sunt faete ale unui fond coerent de idei si de principii. Prin urmare, realizarea uneia dintre ele va antrena dup sine punerea n lucru si a celorlalte. mpreun, ele justific cresterea interesului public pentru dezvoltarea stiinelor politice-fapt ce a fost marcat de dezvoltarea activitilor editoriale n domeniu, de
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 44

organizarea de congrese stiinifice ale asociaiilor naionale si internaionale ale politologilor, de apariia unor academii, faculti, institute de cercetri politologice si, nu n ultimul rnd, de cresterea interesului tinerilor pentru a se forma ntr-o carier legat de politologie sau pentru aprofundarea si extinderea lecturilor n domeniul stiinelor politice.

II. METODOLOGIA CERCETRII N POLITOLOGIE


Dezvoltarea stiinelor politice a fost si va fi condiionat de calitatea si de extensiunea cercetrii, implicit de metodele, procedeele si tehnicile ntrebuinate de politologi n eforturile lor de a cunoaste structura sistemului politic, legile vieii politice, cauzele schimbrii si modernizrii politice, dimensiunile subiective ale faptelor politice, posibilitile de optimizare ale practicii politice, ale guvernmntului n mod special etc. Cercetarea stiinific a domeniului politic al societii se plaseaz la originea mbogirii nu numai a coninuturilor teoretice, explicative si predictive ale acestei ramuri a cunoasterii, ci si a capacitilor de intervenie eficient, democratic n raporturile dintre conductori si condusi, dintre guvernani si guvernai, dintre societatea politic si societatea civil, astfel nct s se consolideze echilibrul social, pacea si ordinea din societate, s fie satisfcute mai raional nevoile personale ale ct mai multor oameni dar si nevoile sistemului socioeconomic si cultural din care ei fac parte. Cu alte cuvinte, cercetarea stiinific a realitii politice reprezint factorul determinant al ameliorrilor care ar trebui s survin n efectuarea conducerii politice a societii, n perfecionarea mijloacelor aciunii politice sau n sporirea eficienei practicii politice fie la nivel macrosocial, fie la nivelul fiecrui agent politic luat n parte (partid politic, grup de presiune, organ al structurii statale, personalitate politic etc.). A devenit o certitudine faptul c rezultatele cercetrilor n sfera politologiei sunt o condiie sine qua non a cresterii competenei profesionale a celor angajai s fac politic. n afara stpnirii stiinelor politice orice carier politic va fi guvernat de factori subiectivi aleatori, de neprofesionalism, de amatorism, care ar putea conduce evoluia social spre mari primejdii.

1. Tipuri de cercetare n politologie


Descoperirea unor noi legi ale practicii politice, ale structurii si dinamicii vieii politice, desprinderea liniilor dominante din trecutul unor

societi politice sau ale sensului dezvoltrii lor n viitor, previziunea n viaa politic sau promovarea inovaiei n sfera comunicrii politice necesit utilizarea unor metode, procedee si tehnici de investigare stiinific a faptelor politice, a realitii obiective din viaa politic dar si a subiectivitii agenilor politici, a mecanismelor subiective care fac posibile comportamentele politice. Dar metodele, procedeele si tehnicile de cercetare sunt nglobate de politolog ntr-o strategie (un program) de cercetare stiinific, rezultnd un anumit tip individualizat de cercetare. Posibilitile de ntrebuinare, de combinare a metodelor, procedeelor si tehnicilor de cercetare stiinific, n scopul descoperirii de noi adevruri n
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 46

universul politic, sunt foarte diferite. De aceea nu a fost lipsit de interes clasificarea acestora, elaborarea unor tipologii. Astfel n funcie de scopul si de problematica abordat, a fost fcut o distincie ntre cercetarea fundamental (stiina politic pur) si cercetarea politologic aplicat (cea dictat de nevoi practice). Prima abordeaz probleme generale, teoretice cu referire la politic; rezultatele acesteia pot viza structura si dinamica macrosistemelor politice, raporturile sistemului politic cu societatea, relaiile internaionale, construcia european, edificarea pcii mondiale, legile si principiile aciunii politice, agenii practicii politice contemporane, tipurile de regimuri politice, dinamica structurilor de putere, viitorul statului etc. Pe cnd cercetarea aplicativ este subsumat scopului de a soluiona diferite probleme concrete puse de practica politic, emanate din aciunile agenilor politici (de pild: perfecionarea mecanismelor de formare, selectare si promovare a personalului politic n ierarhia puterii, reasezarea programului politic, formularea tacticii celei mai potrivite, ameliorarea sistemului de comunicare politic, promovarea inovaiei n planul logisticii aciunii politice etc.). Dup sfera obiectului supus investigaiilor stiinifice, cercetarea n stiinele politice se poate desfsura la nivel macropolitic si la nivel micropolitic. Primul nivel vizeaz sfera relaiilor internaionale, dintre sistemul politic si celelalte subsisteme ale vieii sociale, evoluia si dezvoltarea relaiilor de putere la scara societii globale, funcionarea politicului n societile contemporane etc. iar cel de-al doilea vizeaz fapte politice concrete, mecanismul lurii deciziilor politice, relaiile interpersonale din cadrul sociogrupurilor angajate politic, sondarea opiniilor politice, comportamentul electoral, conduita si relaiile liderilor politici etc. ntruct putem admite posibilitatea studierii stiinifice nu numai a faptelor politice actuale, ci si a celor trecute sau a celor viitoare, vom putea mpri cercetrile din cadrul stiinelor politice n directe si indirecte. O mare varietate de fapte politice pot fi explorate n mod direct prin metode si procedee specifice studierii nemijlocite, empirice, cum sunt: observaia stiinific, experimentul sociologic, studiul de caz, sondajul de opinie, convorbirea etc. Alte aspecte ale vieii politice sunt inaccesibile cunoasterii directe; acestea presupun utilizarea unor metode si procedee specifice cunoasterii mediate, cum sunt: metoda istoric, metoda modelrii si simulrii, analiza cauzal-genetic, abordarea structural si funcionalist, metoda logic etc. ntruct sistemul politic al oricrei societi contemporane, al oricrei naiuni, este de o complexitate deosebit si se afl foarte departe de posibilitile cunoasterii directe, de capacitatea omului de a-l percepe, rezultatele cercetrii n stiinele politice sunt, n mare msur, dependente de raiune si de imaginaie, sunt produse ale generalizrilor, adic elaborri si construcii teoretice. Pot fi ns detasate, n planul literaturii de specialitate, si demersuri inductive, cercetri observaionale, implicit experimentale, care au condus la generalizri empirice consistente, la producerea unor inovaii aplicabile n mari aciuni politice contemporane fiind generatoare de eficien sporit, la gsirea de noi posibiliti alternative de valorificare a resurselor
METODOLOGIA CERCETRII N POLITOLOGIE 47

politice, de creare a unor noi mijloace necesare aciunii politice-fie ale agenilor politici aflai la putere, fie ale celor situai n opoziie, la descoperirea unor relaii cauzale si funcionale, a unor tendine de dezvoltare etc. Acestea

vin s confirme faptul c demersul pur teoretic si doctrinar trebuie s fie susinut de cercetrile empirice, directe ale faptelor politice, dac se tinde spre a oferi guvernanilor informaii corecte, suficiente si oportune necesare lurii marilor decizii, perfecionrii actului de conducere politic n general, a relaiilor politice dintre guvernani si guvernai, corespunztoare standardelor societilor democratice, n mod special. Cercetrile stiinifice predilect inductive, legate de problemele emanate din practica politic, sunt cele care aduc inovaii, ameliorri, alternative de crestere a eficienei aciunilor politice contemporane. n acest sens, tot mai multe guverne finaneaz cercetarea n sfera stiinelor politice, extinderea instituionalizrii acesteia (au fost create academii de stiine politice, asociaii ale politologilor, congrese de politologie, faculti de stiine politice, reviste de specialitate, programe de cercetare etc.). n funcie de modul de explicare si de interpretare a vieii politice s-a fcut distincie ntre abordarea obiectiv si cea interpretativ. Prima a insistat pe promovarea acelor explicaii care se nscriu n zona exigenelor specifice stiinelor naturii (adevrul obiectiv al enunurilor si descrierilor, operarea cu judeci, cu propoziii verificabile oricnd din punctul de vedere al adevrului etc.). Prin urmare, explicaia, teoretizrile din politologie trebuie s ia forma demonstraiilor, legilor, generalizrilor si prediciilor din fizic, chimie sau biologie, s se evite opiunile personale, judeciile de valoare, astfel nct s nu fie alterat obiectivitatea discursului. Pe aceast linie s-au nscris, n ultimile decenii, abordrile structuraliste, funcionaliste, analiza sistemic sau cea operaional din politologie. Cea de-a doua a fost formulat in nuce n cadrul curentului filosofic neokantian, apoi de ctre Max Weber, de sociologia fenomenologic. n cadrul acestei orientri accentul a fost plasat asupra specificului subiectiv al faptelor politice, pe analiza semnificaiilor vehiculate de actorii politici. Deschiderile subiective, opiunile si atitudinile cercettorilor sunt implicate inevitabil; opiunea politologului, formularea judecilor de valoare si atitudinea obiectiv sunt complementare, sunt reglate de etica savantului. Acest punct de vedere a cstigat tot mai muli adereni n ultimul secol. Dup criteriul complexitii faptelor politice studiate, cercetrile politologice pot fi mono, multi sau interdisciplinare. ntruct realitatea politic a devenit tot mai complex din punct de vedere structural si funcional-purttoare de noi virtui si subtiliti-obligatoriu de luat n considerare de ctre teoreticienii si practicienii care urmresc s obin maximum de eficien n profesiile lor, s-au generalizat n ultimul secol cercetrile multi si interdisciplinare. Dar nu este exclus faptul ca, n unele situaii concrete, cercetarea monodisciplinar s poat genera anumite descoperiri, generalizri, interpretri sau inovaii care marcheaz progresul acestei ramuri a cunoasterii. Desigur, tipurile de cercetare n politologie sunt interdependente, se completeaz reciproc. Adesea s-a ntmplat ca faptele politice s fi fost
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 48

studiate individual, uneori n mod direct, alteori cercettorul a recurs la tere persoane specializate cu ajutorul crora s recolteze datele primare. Modalitile de cercetare au fost ntrebuinate alternativ, n diferite forme de combinare, dup cum faptele studiate au fost considerate sub unul sau mai multe unghiuri de vedere. Pe ntregul traseu al cercetrii se pune problema partinitii si responsabilitii politologului. Relaiile lui sociale l vor angaja fatalmente, i vor ridica dileme cu caracter etic, l cor conduce n situaia s adopte si s exprime o atitudine. n acest sens, putem fi de acord cu profesorul clujan Achim Mihu, care scria c savantul trebuie s evite a lua partea unor fore sociale si politice aflate n divergen si chiar n conflict cu alte fore similare. El nu trebuie s schimbe prin prezena lui realitatea si, eventual, s o tensioneze.1
1Achim

Mihu, Antropologie cultural, Napoca Star, Cluj, 2000, p.43

2. Sursele si metodele cercetrilor n politologie


Exist o multitudine de surse ale cercetrii din sfera stiinelor politice. Se detaseaz, ca fiind cea mai important, viaa politic, practicile agenilor politici ai societilor contemporane. Acestea ridic probleme, n special pentru guvernani, ce impun cutarea soluiilor adecvate: unele vizeaz

diagnoza corect a vieii politice, a rezultatelor aciunii politice; altele vizeaz sensul dezvoltrii sociale, programarea evoluiei de mine a societii si implicit a propriilor aciuni ale agenilor politici; altele urmresc s depisteze soluii de crestere a eficienei aciunilor politice sau s previn conflicte etc. Practica politic este nu numai o surs a cercetrii, ci si un mijloc, un scop al acesteia. Alte izvoare ale cercetrilor din politologie pot fi: opere teoretice si experiene valoroase ale unor oameni politici, literatura politic si politologic n general, presa politic, istoria vieii politice, monografii politice, principalele legi juridice si alte produse ale regimurilor politice, materiale de arhiv, opinia public referitoare le deciziile si la diferite evenimente politice, obiceiuri, tradiii si mentaliti politice, logistica aciunii politice, manifestrile formale si informale din viaa agenilor politici etc. Eseniale pentru descoperirea unor noi adevruri ale cunoasterii politologice sunt metodele specifice de cercetare. Cunoasterea si utilizarea acestora de ctre specialisti, dar si de ctre oamenii politici de carier, reprezint o component nucleic a culturii lor profesionale. Termenul de metod deriv din etimonul grecesc methodus (meta-dup, spre si odosdrum, cale). Deci, metoda ar reprezenta calea de urmat n vederea realizrii unui scop. n universul politic se opereaz cu mai multe categorii de metode: metode de investigare stiinific a realitii politice; metode de conducere politic; metode de comunicare politic si de influenare a opiniei
METODOLOGIA CERCETRII N POLITOLOGIE 49

publice etc. Aici ne intereseaz doar prima categorie de metode-cele care ne vor conduce spre descoperirea si validarea unor adevruri n sfera stiinelor politice. n utilizarea unei metode urmeaz a fi parcurs o suit de etape, de secvene, de operaii si procedee; n desfsurarea acestora sunt antrenate tehnici de cercetare (set de instrumente specifice fiecrei metode) precum: chestionarul, testul sociometric, itemi, tehnici de scalare, procedee statistice, studiul documentelor din arhive, cartografierea, nregistrrile audio-video, recenzarea etc. Amplitudinea si eficiena muncii de cercetare a faptelor politice este puternic dependent nu numai de performanele tehnice ale instrumentarului ntrebuinat ct, mai ales, de stiina, abilitatea si arta cercettorilor de a le folosi, de a le integra n programe de cercetare, n logica utilizrii fiecrei metode. Am putea identifica diferite categorii de metode de studiere a faptelor politice: - Metode de descriere si msurare a aspectelor concrete ale faptelor politice investigate prin care sunt colectate, nregistrate datele referitoare la evenimente politice obiective. Cu ct cantitatea si calitatea acestor informaii primare vor fi mai mari, cu att vom avea posibiliti sporite de a pune un diagnostic corect asupra faptelor politice investigate si vom putea ajunge la inovaii, la ameliorri n planul aciunilor ntreprinse de agenii politici; - Metode acional-experimentale prin care cercettorul introduce modificri n desfsurarea faptului politic cu scopul de a-i cunoaste noi aspecte, de a nelege mecanismul de funcionare, tendinele de evoluie, cauzele generatoare de schimbri, conexiunile intrinseci si extrinseci etc. Informaiile obinute vor deveni premise pentru inovaia politic, pentru procurarea de noi instrumente ale aciunii politice, pentru perfecionarea actului de conducere; - Metode statistice-matematice, care, de regul, sunt ntrebuinate n prelucrarea datelor acumulate. Pentru colectarea datelor se folosesc ca principale metode: observaia, experimentul sociopolitic, ancheta sociologic, studiul de caz, metoda monografic, sondajul de opinie, testul sociometric, convorbirea, studiul documentelor politice (a arhivelor), metoda istoric etc. Pentru prelucrarea datelor acumulate pot fi folosite metode precum cele statistice, reprezentrile grafice, scalarea, metoda hermeneutic. Toate aceste metode alctuiesc un sistem, astfel nct n realizarea unui anumit tip de cercetare utilizarea uneia dintre metode va antrena dup sine folosirea si a altora. Cu ct faptul politic este mai complex, cu att el se va preta unei cercetri

multidisciplinare prin valorificarea unui set de metode, procedee si tehnici de investigare. n continuare vom prezenta sintetic principalele metode de cercetare ntrebuinate n politologie: a) Metoda observaiei stiinifice, considerat drept metod clasic de investigare direct a faptului politic, devenit obiect al cercetrii, const n perceperea metodic, intenionat, n funcie de o ipotez de lucru, a unui fapt
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 50

(eveniment) politic si a contextului situaional n care acesta se deruleaz. Observaia are un caracter constatativ, de diagnoz, cu cteva variante principale: observaia direct, care este centrat pe semnalarea manifestrilor relevante, semnificative si complete ale domeniului studiat, urmat de nregistrarea obiectiv, riguroas si ct mai complet a constatrilor; observaia indirect, efectuat prin valorificarea unor observaii anterioare, a unor poze, filme, a produselor televiziunii cu circuit nchis, a internetului etc.; observaia participativ, care presupune ca cercettorul s devin membru n grupul politic, s participe la realizarea activitilor acestuia cu scopul de a le cunoaste din interior, de a le reflecta nu numai pur cognitiv, ci si sub aspect afectiv, empatic si atitudinal. Cercettorul va reine nsusirile relevante n funcie de programul cercetrii-fapt care va necesita abilitate, capacitate de adaptare, imaginaie sociologic, inspiraie, gndire divergent, discernmnt critic. Utilizrii metodei observaiei i sunt caracteristice cteva condiii si cerine referitoare la modul de realizare: caracterul sistematic-fapt care necesit stabilirea unui plan n care va fi prevzut ce, unde si cum vom observa; fidelitatea observaiei-ceea ce nseamn c faptele vor fi percepute si nregistrate asa cum se petrec ele n realitate, fr nici un fel de intervenie a cercettorului, fr implicarea vreunei atitudini partizane a acestuia; obiectivitatea cercettorului va fi ntrit dac momentul si scopul observaiei nu vor fi cunoscute de cei supusi investigaiei, dac cei observai se vor manifesta ct mai natural; eforturile de observare vor fi prelungite astfel nct s se ajung la acumularea unui volum suficient de date diversificate calitativ, care s permit extragerea unor concluzii relevante; consemnarea datelor obinute ntr-un jurnal (protocol) de observaii, nregistrarea lor pe video-caset etc. Utilizarea acestei metode se va finaliza cu prelucrarea datelor obinute n funcie de ipoteza de lucru adoptat, ajungndu-se la generalizri empirice, la clasificri, definiii, la anticiparea unor relaii cauzale, la concretizarea investigaiilor teoretice, la testarea practic a ipotezei de lucru etc. n utilizarea metodei observaiei pot surveni unele constrngeri si limite: cercettorul este dependent de faptul politic observat-adesea fiind nevoit s astepte mult timp pn ce se va declansa evenimentul de interes pentru cercetare; rezultatele observaiei nu se preteaz la cuantificare, la o analiz cantitativ-ceea ce reprezint o piedic n calea rigorii, a exactitii; obiectul observaiei l constituie manifestrile exterioare, comportamentale ale agenilor politici si nu fondul, nu factorii subiectivi, intrinseci, responsabili de deciziile politice, de reglarea comportamentelor observate. Depsirea unor astfel de limite ale observaiei este posibil prin recurgerea la aportul complementar al celorlalte metode de cercetare n politologie. b) Experimentul este, n esen, o observaie provocat si repetat. Mai concret, el const n producerea intenionat, programat a unui eveniment cu scopul de a-l studia, de a analiza efectele obinute. Experimentul are trei elemente: 1.O ipotez de lucru, care urmeaz s fie verificat. 2.O variabil independent-factorul introdus din afar. 3.Analiza si
METODOLOGIA CERCETRII N POLITOLOGIE 51

msurarea rezultatelor, care implic observarea si prelucrarea datelor despre variabila dependent. Pot fi distinse diferite tipuri de experimente n practica politic: de constatare, de creaie, de verificare, individuale sau colective, experimente naturale. Dac n sfera cercetrilor din stiinele naturii experimentul este metoda cea mai important, n stiinele socio-umaniste aria de ntrebuinare a

acestei metode este restrns. Metoda experimentului implic un cuantum de artificii care, dac vor distona cu firescul, vor putea invalida rezultatele ntregii cercetri. De aceea exist unele rezerve n utilizarea acestei metode n cercetrile politologice (dificultatea distinciei ntre firesc si artificial, asigurarea reprezentativitii esantionului, costuri foarte mari, inoportunitatea experimentului de laborator, imposibilitatea efecturii unor experimente pe mulimi, pe segmente importante ale societii civile etc.). Cu toate acestea experimentul a fost utilizat n diverse scopuri: pentru perfecionarea metodelor de conducere politic, de selecie si promovare a personalului politic, pentru formarea culturii politice participative, n vederea gsirii unor metode pentru a spori eficiena propagandei, pentru a ameliora imaginea unor lideri politici, pentru a gsi tehnici de diminuare a neutralitii civice etc. ntrebuinarea experimentului, ca metod de cercetare, are virtui certe mai ales n zona cresterii cuantumului de informaii veridice n politologie, cu efecte de diminuare a interpretrilor doctrinare, a speculaiilor lipsite de confirmare faptic. c) Metoda convorbirii const ntr-un dialog (o conversaie) ntre cercettor si persoane implicate n activiti politice (lideri politici, parlamentari, oameni cu o bogat experien politic, alegtori, lideri de opinie etc.) subordonat unui scop, unui plan cu inte precise n domeniul descoperirii de adevruri legate de viaa politic. Prin intermediul convorbirii cercettorii pot obine informaii obiective despre dominantele subiective ale agenilor politici, despre interese, motive, convingeri, crezul politice, idealul politic, conflictele intrinseci ale liderilor politici, care sunt inaccesibile altor metode. Convorbirea se poate realiza individual sau n grup, poate fi ocazional (spontan) sau programat cu minuiozitate. Pentru a ne conduce la rezultate ct mai profunde, convorbirea ar trebui s parcurg trei etape: etapa pregtitoare, desfsurarea efectiv a convorbirii, prelucrarea datelor obinute. n situaia n care convorbirea se va realiza dup un plan prestabilit cu rigurozitate, atunci ea va mbrca forma interviului. Pentru ca datele obinute prin intermediul convorbirii s fie ct mai concludente, vor trebui respectate cteva cerine: crearea unui climat de ncredere, de respect reciproc ntre cercettor si subiecii investigai care s favorizeze coparticiparea, sinceritatea; atitudinea empatic a cercettorului, flerul, capacitatea de adaptare, mobilitatea, abilitatea de comunicare verbal si extraverbal sunt elemente care favorizeaz motivarea subiecilor investigai s fie sinceri, deschisi colaborrii, s se destinuie, s evite fenomenul de disimulare sau de duplicitate; cercettorul va formula ntrebrile ntr-un limbaj clar si accesibil, va utiliza ntrebri ajuttoare cnd este cazul,
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 52

va demonstra rbdare pentru ca subiecii investigai s-si elaboreze rspunsurile, ntrebrile vor fi ncadrate ntr-o logic dependent de scopul cercetrii; convorbirea se va desfsura dup un plan ce va conine tema de cercetare, scopul (ipoteza de lucru) si metodica desfsurrii dialogului; cercettorul va manifesta o atitudine prudent fa de informaiile obinute, urmrind s le confrunte cu informaii acumulate prin utilizarea altor metode; convorbirea va trebui s evite caracterul rigid, procedurile oficiale si s se deruleze ct mai natural, mai firesc, ntr-o atmosfer de ncredere reciproc. Metodei convorbirii i este recunoscut ca principal limit caracterul subiectiv al relatrilor subiecilor investigai. Dar un cercettor abil, care este n acelasi timp si un bun psiholog, va putea s depseasc astfel de obstacole mbinnd convorbirea cu alte metode, confruntnd informaiile obinute prin convorbire cu date obiective despre personalitate, despre subiectul cercetat, obinute din alte surse. Toate acestea fac ca, prin convorbire, politologul s penetreze n zone ale proceselor politice, ale subiectivitii agenilor practicii politice, care sunt inaccesibile altor metode de cercetare. d) Ancheta sociologic s-a dezvoltat ca metod de investigare a subiectivitii agenilor politici (a atitudinilor politice, convingerilor, opiniilor, crezului politic, a aderenei doctrinare a cetenilor, a curentelor dominante n opinia public, a opiunilor preelectorale, a intereselor si motivelor politice

etc.) ncepnd cu a doua jumtate a secolului al XIX-lea. Ea valorific procedee, tehnici si operaii interogative de culegere a informaiilor sub forma chestionarului si interviului. Specificul acestei metode este acela c ntrebrile sunt adresate oamenilor care au experiene diferite, nivele de cultur diferite, aptitudini si caractere diverse. Rspunsurile, informaiile pe care acestia le vor oferi vor fi dependente de astfel de particulariti, de volumul individual de informaii pe care le dein cei anchetai n domeniul cercetat. Chestionarul, ca variant a anchetei, este o cale de cercetare direct, constnd ntr-o suit de ntrebri scrise, ordonate logic si dup criterii psihologice, care va fi administrat unui lot reprezentativ (esantion) de subieci (unor membri dintr-o organizaie politic, unor persoane cu drept de vot, unui segment al elitei politice, unor oameni cu o vast cultur politic etc.). ntrebrile pot avea ca obiect opiniile, reprezentrile, credinele, atitudinile politice n raport cu o situaie concret. Dup forma lor, ntrebrile pot fi clasificate n nchise (precodificate), crora le sunt asociate variantele de rspuns. Subiecii chestionai urmeaz s aleag varianta de rspuns potrivit din punctul lor de vedere. ntrebrile nchise pot fi dihotomice, trihotomice, cu alegeri multiple sau n evantai. Exist apoi ntrebri deschise rspunsurilor libere ale subieciilor, n cadrul crora sunt exprimate, n general, si unele aspecte relevante ale personalitii acestora. Chestionarul este un instrument de baz n orice anchet de amploare. El poate fi administrat de cercettor n mod direct, fiind completat n mod individual de subieci sub supravegherea cercettorului sau poate fi dat acas subiecilor, implicit prin internet, prin post, pentru a fi completat
METODOLOGIA CERCETRII N POLITOLOGIE 53

independent. Fiecare dintre aceste moduri de administrare prezint caracteristici proprii n privina duratei, a ncrederii pe care o putem acorda rspunsurilor la anumite ntrebri considerate delicate, a nivelului de motivare si de deschidere a subiecilor anchetei. Eficiena acestei metode depinde de calitatea chestionarului. Dac ntrebrile sunt formulate defectuos (prezint ambiguiti, sunt sugestive, ipotetice, afectogene, vagi, conin termeni necunoscui de subieci etc.), atunci rspunsurile vor fi necomparabile, distorsionate, n afara obiectului. De aceea utilizarea corect a anchetei pe baz de chestionar presupune parcurgerea mai multor etape: 1.Stabilirea temei de cercetat (obiectul chestionarului); 2.Documentarea cercettorului; 3.Formularea ipotezei de lucru; 4.Esantionarea; 5.Alegerea tehnicilor si redactarea chestionarului; 6.Pretestarea sau ancheta pilot, pentru a constata dac chestionarul a fost bine elaborat; 7.Redactarea definitiv a chestionarului; 8.Alegerea metodelor de administrare a chestionarului si punerea lor n aplicare; 9.Prelucrarea datelor obinute prin raportare la ipoteza de lucru; 10.Redactarea raportului final (a concluziilor) de cercetare. Desi chestionarul are anumite limite (de pild: standardizarea, care impune un cadru rigid si identic pentru toi subiecii, neadaptarea la studiul sistemelor de relaii interindividuale, alegerea ntmpltoare a rspunsurilor de ctre unii subieci, ponderea mare a subiectivitii celor chestionai), el prezint ca principale avantaje urmtoarele: posibilitatea multiplicrii nelimitate, a readministrrii de cte ori este necesar, a testrii unui numr mare de subieci ntr-un timp relativ scurt, obinerea unui volum mare de informaii cu posibilitatea prelucrrii rapide a acestora mai ales n cazul n care ntrebrile sunt precodificate, datele anchetei se preteaz la o analiz cantitativ permind descoperirea unor legi statistice, concluziile obinute pot fi corelate cu datele la care s-a ajuns prin utilizarea altor metode. Pentru astfel de avantaje chestionarul a fost numit de unii cercettori copilul teribil al stiinelor sociale. O variant a anchetei, cu larg aplicare n cercetrile politologice, este sondajul de opinie. Acesta reprezint o metod de cunoastere a opiniilor politice, a curentelor de opinie, a ariei de cuprindere a unor dominante de opinie pe baza chestionarului si a esantionrii. Primele sondaje de opinie sunt legate de personalitatea lui George Gallup, care n anul 1928 susinea teza sa de doctorat intitulat O metod

obiectiv pentru determinarea intereselor cititorilor fa de textele unui ziar, pentru ca n anul 1934 s fie aplicat primul chestionar de opinii cu ocazia alegerilor din S.U.A. Primele sondaje de opinie au vizat opiunile electorale, comportamentul politic-participativ, gradul de audien a comunicaiilor n mas etc. Sondajele de opinie au fost perfecionate an de an, astfel nct gradul de precizie a rezultatelor lor a crescut spre 100%. Deviaia rezultatelor sondajelor preelectorale Gallup fa de rezultatul urnelor a ajuns n intervalul 1952-1984 la aproximativ 1,2%. Treptat au fost create instituii specializate n sondarea si msurarea opiniei publice ncepnd cu Institutul American de Opinie Public, continund cu diferitele centre naionale pentru sondarea
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 54

opiniei publice sau cu crearea n 1956 a Asociaiei Mondiale pentru studiul Opiniei Publice care are statut consultativ n UNESCO. n Romnia a luat fiin n anul 1990 Institutul Romn pentru Sondarea Opiniei Publice (IRSOP) la care, n prezent, se adaug numeroase institute private de cercetare si sondare a opiniei publice. Tehnica sondajului de opinie a mbogit cunostinele referitoare la opinii si comportamente electorale, la diferite evenimente politice importante. De cele mai multe ori rezultatele lor s-au dovedit a fi certitudini. Dar, n acelasi timp, trebuie s observm si efectele perverse ale sondajelor precum: posibilitatea subordonrii echipei de sociologi care efectueaz sondajul unor interese politice, tendina de a influena opinia public, introducerea unor ntrebri sugestive, transformarea rezultatelor sondajelor de opinie n arme ale luptei politice. O alt variant a anchetei, larg utilizat n construcia strategiilor politice previzionale si n explorarea viitorului evoluiei unui agent sau sistem politic, este metoda Delphi. Ea const n aplicarea chestionarului unui grup de experi n probleme politice si socioeconomice pentru a le obine prerea n privina desfsurrii unor evenimente politice viitoare, a producerii unor schimbri precise n dinamica vieii politice. Investigarea experilor se desfsoar n mai multe runde succesive (3-6 runde). ntr-o prim rund se aplic un chestionar care cuprinde ntrebri menite s circumscrie o problem (de pild: posibilitatea declansrii unui rzboi n Balcani sau revitalizarea socialismului n arile europene dezvoltate etc.). Rspunsurile obinute vor fi prelucrate, se va determina frecvena, intensitatea, fiind ierarhizate opiniile si argumentele. n urmtoarea rund, experilor le vor fi prezentate rezultatele, concluziile si li se va aplica un nou chestionar cu ntrebri mai precise, complementare primelor, de detaliu (de pild: s indice momentul declansrii, s argumenteze, s indice locul, actorii principali etc.). Rspunsurile experilor vor fi prelucrate din nou, vor fi determinate valorile medii, va fi identificat varianta cea mai probabil cu susinere majoritar argumentat. Rezultatele vor fi communicate apoi ntr-o nou rund cu experii, iar acei experi (excepiile) care au poziii ndeprtate de medie vor fi rugai s aduc argumente n favoarea poziiei lor, eventual s-si revizuiasc poziiile. Se poate organiza pe traseu o sedin de brainstormingexperii beneficiind de informaii suplimentare, de posibiliti de comunicare cu cei care au poziia majoritar. Apoi se va aplica un nou chestionar mai dezvoltat, urmat de prelucrarea datelor si de comunicarea concluziilor grupului de experi. Pe aceast cale se urmreste stimularea la maximum a capacitilor de creaie si valorificarea plenar a experienei unor oameni bine informai, a raporturilor de cooperare si comunicare n specialitate pentru a elabora o strategie sau un anumit scenariu privind aciunea politic a unui agent (stat, partid, coaliie de fore politice etc.) sau pentru a obine un suport pentru luarea unor decizii politice importante. e) Metoda monografic este o cercetare stiinific indirect, materializat ntr-un studiu asupra singularului, a particularului, adus pn la
METODOLOGIA CERCETRII N POLITOLOGIE 55

nivelul tratrii exhaustive a aspectelor la care cercettorul are acces n etapa dat. Aceast metod a fost preluat din sociologie. n cercetarea politologic au avut o mare utilitate monografiile unor personaliti politice celebre, ale unor partide politice, instituii politice

internaionale, regimuri politice etc. Prin astfel de studii este posibil aprofundarea culturii politice la nivel microsocial, cunoasterea pn la cele mai mici detalii a unor cazuri concrete. Cei care vor studia monografiile si vor forma anumite modele si standarde n funcie de care vor putea elabora generalizri si extrapolri asupra ansamblului sau la nivel macropolitic. Elaborarea unei monografii (de pild: a unui regim politic) necesit o temeinic documentare prin studierea materialelor de arhiv, a evoluiei istorice a instituiilor, a mecanismelor de conducere si de funcionare, a rezultatelor obinute n timp. Aprofundarea analizei stiinifice va putea fi ntregit prin evidenierea corelaiilor cu viaa social, economic, culturalstiinific, religioas, cu mentalitiile locale, obiceiurile, tradiiile etc. n acest fel monografiile politice pot servi extragerii unor nvminte utile oamenilor politici de carier dar si cu caracter practic viznd, n principal, planificarea si dezvoltarea practicii politice. De aceea, interesul pentru abordrile monografice a fost recstigat n ultimul sfert de veac, sugerndu-se faptul c studiul singularului si al particularului localizat rspunde unor necesiti profunde de cunoastere, care pot sta la originea analizei unor probleme generale, teoretice ale politologiei. Metoda monografic a fost conceput si aplicat de sociologul Dimitrie Gusti-creatorul Scolii Monografice de la Bucuresti. ncepnd cu anul 1924, el, mpreun cu echipa sa, a ntreprins ample investigaii de teren n mai multe sate romnesti, urmnd s le cunoasc n ntregimea lor prin recurgerea implicit la chestionare. D. Gusti si propunea s obin o imagine veridic, integralist despre obiectul cercetat urmrind s reflecte att cadrele (cel cosmogonic, cel biologic, cel istoric si cel psihic), ct si activitile, manifestrile existente: cele economice (averile, producia, diviziunea social a muncii, bugetul, bncile, trgurile etc.), cele juridice si statale (delictele si infraciunile, judectoria, primria, jandarmeria, atitudinile cetenilor referitoare la legi si instituiile statale etc.), cele politice (aderenele politice ale cetenilor, campania electoral, conflictele politice, simul civic, starea de spirit n perioada alegerilor etc.) si cele spirituale (activitatea bisericii, obiceiurile si tradiiile morale, ideile si simul estetic, factorii culturali si produsele lor etc.). n ultimele decenii s-a dezvoltat, n paralel cu metoda monografic, analiza de caz (sau metoda studiului de caz) care, n esena lor, sunt identice. Studiul de caz este o metod de explorare, de cercetare exhaustiv a unui fapt politic, a unei instituii sau a unui proces politic prin intermediul cercetrilor de teren de tip neexperimental. Unii metodologi o deosebesc de metoda monografic-aceasta rmnnd eminamente descriptiv, prin faptul c analiza de caz evolueaz spre identificarea cauzelor, a mecanismelor de funcionare, a efectelor, oferind posibiliti nu numai de diagnoz, ci si de prognoz.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 56

f) Metoda istoric de studiere a faptelor politice presupune investigarea apariiei si evoluiei n timp, urmat de desprinderea principalelor momente si etape n dezvoltarea istoric a faptului studiat. De regul, se presupune c un cercettor cunoaste tot ceea ce a fost elaborat n legtur cu tema (faptul sau procesul politic) pe care o studiaz. Aceasta ar constitui o premis obligatorie pentru producerea noului, pentru activitatea de creaie stiinific. Etapele obisnuite ale unei cercetri istorice a unui eveniment sau proces politic concret sunt: culegerea unui numr ct mai mare de date referitoare la subiectul n cauz (se recurge, n acest sens, la documente de arhiv, inscripii, publicaii, mijloace utilizate de agenii politici, programe politice, monumente etc.); analiza critic a surselor, prin verificarea autenticitii, a originii si a modificrilor lor eventuale, desprinzndu-se semnificaia exact a documentelor; formularea concluziilor care au premise suficiente, urmnd a fi materializate ntr-un raport de cercetare. Metoda istoric vine s completeze necesarmente metodele observaiei si experimental n politologie. Cunostinele referitoare la trecut, pe lng valoarea lor informativ si cultural, au importan si pentru aprofundarea cunoasterii strii prezente, a perspectivelor faptului sau instituiei politice studiate; totodat, ne va ajuta n identificarea problemelor

practice aprute n viaa politic, n organizarea mai bun a cercetrilor asupra problemelor prezentului si tendinelor de evoluie n viitor. n orice caz, cunoasterea temeinic a istoriei vieii politice, a istoriei doctrinelor politice, a evoluiei culturii politice n sens larg reprezint condiia sine qua non a demersurilor stiinifice care vizeaz att prezentul politic ct si perspectivele dezvoltrii vieii politice. g) Metoda analizei comparative const n stabilirea asemnrilor si deosebirilor dintre unitile politice (ageni politici, regimuri politice, culturi politice, tehnici de promovare si selectare a personalului politic, sisteme politice etc.) aparintoare aceluiasi gen, cu scopul de a desprinde legi generale ale funcionrii si dezvoltrii practicii politice, de a putea prognoza activitile politice viitoare. Abordarea comparativ a faptelor si instituiilor politice contemporane a devenit o necesitate imperioas n contextul procesului de globalizare, de integrare european-n mod special. Aceasta presupune inevitabil cercetri inter si multidisciplinare, abordri multiculturale. Dat fiind marea diversitate a culturilor politice contemporane, continuarea procesului de difereniere si de specializare n dezvoltarea actual a vieii politice, se ridic probleme privitoare la aspectele comune, generale si universale ale tuturor faptelor, proceselor si structurilor politice, la regularitile si tendinele specifice societilor politice aflate ntr-un proces de difereniere structural si funcional. Pe acest fond, analiza comparativ poate s ne conduc spre concluzii certe. h) Metoda comprehensiunii a fost conceput n cadrul filosofiei neokantiene (W. Dilthey), a fost valorificat apoi de K. Jaspers si de M. Weber pentru nelegerea vieii subiective a agenilor aciunii sociale (motivaia aciunii, constiina de sine, aderena la valori, voina guvernat de criterii axiologice etc.).
METODOLOGIA CERCETRII N POLITOLOGIE 57

nelegerea laturii subiective a conduitei agenilor politici nu este posibil fr observarea si explicarea aciunilor lor obiective. Psihicul agenilor practicii politice se exprim prin aciunea lor. Prin urmare, reconstituirea mecanismelor psihice de producere a aciunilor politice, care sunt constiente si intenionate, va porni ntotdeauna de la explicarea comportamentelor politice, a manifestrilor obiective ale practicii politice. Trecerea pragului din zona obiectivitii n cea a subiectivitii politice este posibil prin procedee specifice comprehensiunii: atitudinea simpatetic a cercettorului, capacitatea de a se transpune n rolurile celor studiai, de a realiza triri afective si atitudini similare celor pe care i investigheaz, adic empatia si intuiia. Explicaiile comprehensive ale comportamentelor politice sunt dependente de volumul de experiene trite ale cercettorului, de felul personal n care politologul nsusi si-a realizat socializarea si aculturaia politice, de abilitatea pe care o are n utilizarea tehnicilor psihologice de abordare a personalitii agenilor aciunii sociale. Un astfel de demers n cercetrile politologice si n stiinele socioumane, n general, este absolut obligatoriu, el fiind calea de depsire a explicaiilor materialiste, adesea simplificatoare si vulgarizante, a faptelor politice; el completeaz n chip fericit explicaiile de tip cauzal si obiectiv cu cele ce evideniaz geneza subiectiv a comportamentelor politice care implic idealuri politice, valori, sentimente, interese, motivaii politice, capacitate de efort subiectiv (voin) de a realiza finalitile sau programele de ctre agenii politici. Aspectele obiective si cele subiective ale comportamentelor agenilor politici sunt laturi ale aceluiasi ntreg, sunt dou fee ale aceleasi medalii, iar cercetarea din politologie trebuie s le studieze ca atare, s le identifice structura, funciile si regularitile caracteristice. i) Metoda statistic-matematic a ptruns si n cercetarea politologic, dar cu destul timiditate. Ea const n utilizarea calculelor, a modelelor si a cuantificrii matematice n analiza si n prelucrarea datelor acumulate n urma explorrilor empirice. Astfel, cercettorul ajunge frecvent n situaia de a calcula medii aritmetice, procente, indici de evoluie, indici de corelaie, indicele de coeziune a unui sociogrup politic n urma aplicrii unui test sociometric etc. Pe astfel de baze vor putea fi elaborate tabele numerice, reprezentri grafice, modele sinoptice de tipul diagramelor,

histogramelor, cartogramelor, curbelor de distribuie, stenogramelor etc. Msurarea unor caracteristici ale faptelor politice (a frecvenei, intensitii, ritmului, dispersiei pe teritoriu, a volumului etc.) s-a dovedit a fi principalul element de sudur ntre abordrile teoretice si cele empirice de cunoastere. Modalitile de prelucrare, apoi de interpretare a informaiilor, calculele statistice-matematice admise n manipularea informaiilor recoltate sunt dependente de operaiile de msurare. Elementele componente ale msurrii faptelor socio-politice sunt obiectul de msurat, etalonul de msur si regulile de atribuire a valorilor2. Dar cuantificarea matematic n stiinele
2 Vezi

Dicionar de sociologie, coordonatori Ctlin Zamfir si Lazr Vlsceanu, Edit. Babel, Buc.,1993, p.347

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 58

politice nu este un scop n sine; ea va avea valoare doar dac va fi nsoit de analiza calitativ, de generalizri si interpretri corecte ale faptelor politice msurate si exprimate numeric. Dorina prea mare a politologului de a se interesa doar de ceea ce este msurabil, de a utiliza modelele matematice n opera sa stiinific genereaz riscul de a nu nelege dect o parte a realitii politice. * ** Desigur, registrul metodelor utilizabile n cercetarea politologic nu poate fi redus la cele anterior prezentate. Sunt utilizate si alte metode precum: studiul documentelor politice si al arhivei, metoda bibliografic, metoda studiului de caz, brain-storming-ul, metoda analizei genetice a faptelor politice, chestionarul sociometric, studiul diagnostic (aplicat faptelor politice care constituie excepii). Important pentru politolog este faptul c aceste metode sunt interdependente si complementare, ele compunnd un sistem. De aceea, abordarea monodisciplinar, unilateral a unui fapt politic va trebui evitat. n scopul cresterii gradului de obiectivitate si a pertinenei concluziilor la care se va ajunge n procesul de cercetare stiinific sunt necesare cteva condiii: nregistrarea fidel a datelor, a fenomenelor; investigarea unui numr suficient de cazuri sau operarea pe un esantion reprezentativ astfel nct concluziile la care se va ajunge s fie infirmate doar de excepii; cercetarea va avea loc n cadrul natural, firesc prin luarea n considerare a relaiilor faptului politic studiat cu factorii din context (sociali, psihologici, economici, religiosi etc.); utilizarea combinat a izvoarelor directe si indirecte, a metodelor de explorare direct si mijlocit a obiectului cercetat; mbinarea metodelor de investigaie cantitativ cu cele specifice demersului calitativ; corelarea concluziilor obinute cu teoria politic, cu enunurile validate n alte stiine sociale astfel nct cunostinele noi s rspund pozitiv testelor de adevr si de utilitate practic; utilizarea tehnicilor si aparaturii moderne n cercetarea politologic (aparate de fotografiat, de filmat, nregistrrile magnetice audio-video, aparate de mrire, de comunicare la distan, de monitorizare etc. pn la computer si internet) vine s sporeasc gradul de obiectivitate si eficiena eforturilor n cercetare; verificarea n practic a concluziilor, a cunostinelor si inovaiilor la care s-a ajuns; ncadrarea adecvat a descoperirilor fcute n sistemul conceptual si n logica stiinei politice. n acest fel cercetarea n politologie va sta nu numai la originea extinderii culturii, la mbogirea stiinei, ci ea va constitui o resurs pentru ameliorri si progres n domeniul practicii politice.
METODOLOGIA CERCETRII N POLITOLOGIE 59

3. Programul cercetrii n politologie


Cercetarea stiinific a fenomenului politic este un proces complex, multifazic, sistematic, subordonat unor finaliti precise, care are componentele (etapele) unui program. Nucleul programului este strategia de cercetare, care este dependent de obiectul cercetrii (aparintor fie cunoasterii empirice, fie celei teoretice sau aparintor universului micropolitic sau macropolitic). Strategia de cercetare n politologie are cteva momente corelate funcional, care sunt urmtoarele: a) Identificarea problemei de cercetat pentru care nu exist nc o soluie teoretic si/sau practic. Aceast problem poate s apar n viaa

agenilor politici, n planul teoriei politice, la nivelul abordrilor doctrinare etc. Conturarea clar a problemei va conduce cercettorul la formularea temei de cercetare. Din start, tema va fi motivant pentru eforturile de cercetare fie personal, fie n echip mono sau multidisciplinar. b) Efectuarea unei documentri preliminare n vederea cunoasterii a tot ce s-a realizat n plan cognitiv si aplicativ corelativ temei respective, cu intenia cercettorului de a acumula clarificri n legtur cu datele problemei si cu conexiunile dintre ele. c) Cu ct volumul de informaii si de conexiuni teoretice-aplicative acumulate de cercettor va creste, cu att mintea sa iscoditoare l va conduce spre conceperea unor alternative divergente, ramificaii ale explorrilor ce vor putea nfiripa o ipotez stiinific, adic o presupunere sau o rezolvare vag, nc neprobat de fapte, de demonstraii logice. De multe ori, ipoteza de lucru reprezint o opiune pentru o posibilitate de rezolvare a problemei cercetate din mai multe posibile; ea poate reconstitui, anticipa cauzele si consecinele unui proces sau eveniment politic care ar putea conduce la descoperirea unor noi posibiliti de optimizare a aciunii politice. Activitatea de cercetare stiinific a pus n eviden nivele diferite de realism n planul elaborrii ipotezelor de cercetare: de la cele fanteziste, puin implantate n situaia concret, la ipoteze de lucru temeinic elaborate si ancorate n contextul situaional politic, cruia se doreste a-i fi aduse ameliorri. Desigur, o ipotez de lucru bine elaborat va oferi o anumit certitudine, va grbi reusita investigaiilor, va favoriza alegerea metodelor, tehnicilor, procedeelor de cercetare cele mai potrivite si mai lucrative. Cu ct gradul de realism al unei ipoteze de lucru va fi mai mare, cu att riscurile de a fi infirmat de evoluia investigaiilor vor fi mai mici. d) Organizarea cercetrii este etapa urmtoare fireasc, prin care se asigur constituirea echipei de cercetare, stabilirea rolurilor, alegerea locului n care se va desfsura cercetarea (a localitii sau zonei, a sociogrupului politic etc.), determinarea esantionului astfel nct acesta s fie reprezentativ, stabilirea grupului experimental si a grupului martor, asigurarea tehnicomaterial a cercetrii (aparatur, materiale, bani etc.), contactarea factorilor care vor colabora pentru a se putea derula activitatea de cercetare
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 60

(nominalizarea lor, obinerea acceptului acestora, motivarea participrii lor etc.). e) Simultan cu organizarea cercetrii vor fi selectate metodele si procedeele potrivite de investigaie si de prelucrare a datelor obinute. n cercetrile efectuate se valorific mai multe metode si procedee de cercetare stiinific aflate n raport de complementaritate, fiecare aducndu-si o contribuie specific n cadrul proiectului de cercetare. Selecia si utilizarea metodelor sunt dependente de strategia adoptat de cercettori. n investigaiile politologice sunt abordate diferite strategii de cercetare precum: - strategia centrat pe cunoasterea cauzelor, a genezei unui eveniment politic, a mecanismului de producere a acestuia; - strategia cercetrii longitudinale sau istorice a faptului supus explorrilor cognitive, care presupune studiul apariiei, evoluiei n timp, urmat de abordri prospective, de identificare a alternativei optime de dezvoltare n viitor; - strategia cercetrii comparate, axat pe efortul de descoperire a aspectelor distinctive, calitative ale unor fapte politice fie sincronice, fie succesive, dar aparintoare aceluiasi tip; - strategia cercetrii experimentale, care confer obiectivitate maxim si temeinicie culturii politice; - strategia cercetrii structural-sistemice, care se preocup, n principal, de analiza modului n care este alctuit faptul sau evenimentul politic studiat, de relaiile eseniale dintre elementele ce-l compun, de funciile fiecrui element n parte, dar si ale sistemului studiat n raport cu mediul din care face parte; - strategia cercetrii sociopatologice a evenimentelor politice, centrat pe manifestrile anomice, patologice ale practicii politice (cauzele

corupiei n politic, mecanismele de aciune ale unui grup de presiune extremist, motivaia tergiversrii adoptrii unei legi care exprim clar un interes naional sau al societii civile n ntregul ei etc.). Punerea n aplicare a acestei strategii n cercetarea politologic actual vine s ntregeasc imaginea despre practica politic si eficiena ei, ntr-un plan mai larg, s mbogeasc sistemul culturii politice. Strategia cercetrii este axa programului de investigare. Alegerea uneia dintre strategii va fi dependent de tipul de cercetare, de problema care trebuie rezolvat si, nu n ultimul rnd, de personalitatea cercettorului. Odat adoptat, strategia de cercetare va fi reglatoarea eforturilor de a selecta metodele, procedeele si tehnicile de investigare. f) Prelucrarea si interpretarea datelor, a informaiilor colectate, cu scopul de a desprinde concluzii certe, verificabile, care pot confirma sau nu ipoteza de lucru. n acest scop se utilizeaz procedeele logicii formale, cele statistice-matematice, diferitele forme de reprezentare grafic: tabele, grafice simple, diagrame de comparaie; se fac clasificri, diviziuni, demonstraii; se calculeaz medii aritmetice, indici de corelaie, de crestere si de frecven, procente etc.
METODOLOGIA CERCETRII N POLITOLOGIE 61

g) Eforturile de analiz si de interpretare a datelor vor conduce ctre concluzii verificabile, ctre alegerea soluiei optime sau ctre o inovaie aplicabil unui segment al practicii politice care va genera perfecionarea, nnoirea activitii unui agent politic astfel nct s sporeasc eficiena si calitatea aciunilor sale. h) Cercetarea politologic va fi finalizat n redactarea raportului de cercetare (o comunicare stiinific, un articol sau un studiu, o monografie, un tratat de politologie, o inovaie aplicabil n practica unui agent politic etc.). Ceea ce este fundamental pentru concluziile sau soluia la care a ajuns cercettorul este faptul c acestea trebuie s rspund oriunde si oricnd posibilelor teste de adevr: s concorde cu realitatea, s fie validabile experimental, de practic sau de viaa politic, s se integreze organic n ansamblul cunoasterii stiinifice socioumane, s nu fie infirmate de enunurile stiinifice si de demonstraiile logice consacrate n alte stiine. ntr-un astfel de context devin extrem de importante atitudinea si responsabilitatea cercettorului: dac va fi totalmente neutru si echidistant, el va ntmpina obstacole n nelegerea complexitii proceselor politice pe care le studiaz; dac va fi partinic, prea implicat, el si va pierde obiectivitatea, care va fi urmat de diferite carene si distorsiuni n cunoastere. Achiziiile veridice ale cunoasterii n politologie vor contribui la modernizarea, la cresterea eficienei practicii politice, fiind factorul principal de dezvoltare n acest domeniu.

III. AGENII ACIUNII POLITICE


Agenii aciunii (ai practicii politice) constituie nucleul structural al funcionrii si dezvoltrii sistemelor si vieii politice n ansamblul lor. Prin varietatea si profunzimea raporturilor dintre ei, cuprinsi fiind n sfera determinismului social, agenii politici sunt cei care anim, dinamizeaz jocul politic n cadrul unei societi, evoluia subsistemului politic n organismul social. Agenii politici sunt iniiatorii si purttorii nemijlocii ai tuturor aciunilor politice, ai practicii politice - juridice din colectivitile umane. De aceea li se cuvine un loc central n teoria structurii si dezvoltrii practicii politice globale.

1. Conceptul de agent (for) politic


n politologie, n istoria teoriilor politice exist unele tentative de elaborare sau definire a conceptului de agent politic. Astfel, Max Weber, ntr-un sens mai larg, considera c politicul cuprinde toate speciile de activitate directiv autonom. ntr-un astfel de context, ca fore politice principale sunt considerate statele, diferite grupri din interiorul acestora pentru care interesele repartiiei, conservrii si transferului puterii sunt determinante1. Unghiul de vedere weberian ntruneste astzi adeziunea unui mare numr de politologi - dac nu n litera, atunci cel puin n spiritul lucrrilor lor. Dup cel de-al doilea rzboi mondial a fost elaborat si difuzat o imens literatur despre tipurile de fore politice contemporane si, mai ales,

referitoare la partidele politice, grupele de presiune (Duverger, Burdeau, Almond, Powell, La Palombara, Neumann, Morgenthau, Meynaud, Schwartzenberg, Parini etc.). n acest cadru, politologul francez G. Burdeau considera c forele politice sunt cele prin care se afirm o voin constient de a aciona asupra grupului, valorificnd energii sociale prin politizarea diferitelor domenii ale societii; sunt n esen cele care si propun fie cucerirea puterii, fie participarea la exercitarea ei, fie influenarea orientrii acesteia2. Cunoscutul politolog francez M. Duverger considera c agenii politici sunt organizaii, sociogrupuri organizate, structurate, articulate, ierarhizate, mai mult sau mai puin specializate si adaptate luptei pentru putere, care exprim interesele si obiectivele forelor sociale diverse: clase sociale, colectiviti locale, grupri etnice, grupuri cu interese particulare3.
1 M. 2 G.

Weber, "Le savant et la politique", Paris, 1959, p. 99 - 101. Burdeau, Traite de science politique, tome III, Paris, 1968, cap. I. 3 M. Duverger, "Introduction a la politique", Gallimard, Paris, 1964, p.183.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 64

n literatura politologic, printre finalitile principale ale agenilor politici sunt evideniate realizarea binelui comun (G. Burdeau, B. de Jouvenel, J. Freund etc.), de agregare si articulare a diverselor interese (Powell, Almond etc.), de conversiune a cerinelor si suporturilor intra si extra-societale n decizii, adic n outputs-uri corespunztor valorilor integrative ale sistemului (D. Easton), adaptarea si meninerea sistemului socio-economic prin universalizarea valorilor existente, prin prevenirea si nlturarea devianelor (T. Parsons), scopuri pedagogice (D. Gusti etc.). Alte puncte de vedere teoretice evit analiza categoriei de fore politice sau o consider un demers inutil, justificat prin fenomenul "depolitizrii" societii, al dezideologizrii aciunii politice generate de societatea "abundenei" sau a "bunstrii generalizate". Astfel de poziii ar putea avea un caracter conservator; scopul lor, aureolat de "mitologia depolitizrii societii", ar putea fi si acela de a cultiva pasivitatea n rndurile acelor ageni politici care doresc schimbri sociale de mare anvergur. Agenii politici contemporani sunt grupri de ceteni, formate prin asociere liber, bine organizate, durabile, posednd o unitate de voin si de aciune determinat de nevoile si interesele formelor de comunitate social, ale colectivitilor umane, claselor, categoriilor sociale, sociogrupurilor din interiorul comunitii pe care le reprezint, avnd drept scop final fie schimbarea profund a ordinii instituionale si sociale existente si crearea unei ordini socioeconomice si politice superioare, fie conservarea ordinii social economice si politice date, fie influenarea aplicrii dreptului n favoarea lor finaliti emanate dintr-un ansamblu de motive aparinnd si bazei, segmentului din societatea civil pe care l reprezint. Ca asociaii cetenesti bine organizate - agenii politici sunt caracterizai prin coeziune, ierarhizare funcional interioar, un aparat de conducere (variabil n funcie de numrul de membri, scopurile urmrite, aria geografic de rspndire etc.) si condusi, un statut formal sau informal, anumite tehnici de ncadrare a membrilor, un nivel concret de operativitate dependent de raportul dintre centralism si democraia intern, o relativ durabilitate, unitate de voin si de aciune, simboluri specifice (carnete de membru, insigne, drapele, sigle, portrete ale liderilor, lozinci, aspecte vestimentare caracteristice etc.), capaciti de a utiliza anumite instrumente si de a valorifica resurse politice, pot avea continuitate n aciune sau o activitate intermitent, posed strategii si tactici proprii, se raporteaz n mod direct sau indirect la puterea de stat si la exercitarea dreptului de decizie la scara societii globale. Ca formaiuni de ceteni, agenii politici transpun n practic statutul constituional al ceteanului, distingndu-se, prin aceasta, de organizaiile economice, culturale sau profesionale. Complexul ansamblu de trebuine si interese economice, de regul, constituie impulsul primar, fundamental al aciunilor iniiate si desfsurate de forele politice. Agenii politici acioneaz ntr-un cadru sociocultural, ideologic concret, n mediul unui regim politic, n interiorul unei comuniti umane, ntr-un cadru demogeografic ce-si las amprentele prin determinare sau influenare n diferite grade asupra dinamicii lor. Practica fiecrui agent politic, dinamica seriilor de aciuni

AGENII ACIUNII POLITICE 65

ntreprinse sunt modelate de miscarea macrosistemului social, de fiecare subsistem ce intr n alctuirea acestuia. Agenii politici transpun n practic dreptul constituional, si armonizeaz programele si aciunile cu celelalte izvoare de drept sau acioneaz n sensul schimbrii dreptului, a ordinii juridice si socioeconomice existente. Energiile care i anim sunt determinate de factori economici, culturali, ideologici, spirituali, de elemnte care in de psihismul social si eman n mod nemijlocit din dinamica relativ autonom a subsistemului aciunilor politice. Astfel de factori pot fi valorificai armonios n activitatea agenilor politici realizndu-se o voin social - politic unitar, o unitate de aciune, un relativ consens la nivelul colectivitii sau, dimpotriv, n cele mai multe cazuri, ntre organizarea social - economic, viaa cultural, psihismul social, constiina comunitar - pe de o parte, si practica agenilor politici, funcionarea sistemului politic n ntregul lui - pe de alt parte, pot s apar disfuncii, defazri, contradicii determinate de procesele dinamicii sociale globale. n cadrul societilor libere, cu economie de pia, agenii politici nu reusesc s realizeze convergena tuturor energiilor sociale, coeziunea tuturor colectivitilor umane n acord cu o strategie unitar. In jocul liber, pe scena social, al agenilor politici este dificil de realizat consensul n rezolvarea problemelor majore ale vieii economice, sociale, culturale si politice - fapt ce poate s explice nemplinirile n planul raionalitii, eficienei si operativitii practicilor a numerosi ageni politici. Programele, strategiile si scopurile forelor politice scot n eviden anumite atitudini ale lor fa de ordinea social, fa de valorile promovate n cadrul macrosistemului social si, n special, fa de suprastructura politico juridic, ordinea economic existente sau fa de procese si tendine semnificative petrecute pe plan internaional. Corespunztor unui sistem de interese, agenii politici - pe baza unei reflectri prtinitoare a totalitii socioumanului, vor elabora si realiza n practica lor orientri strategice specifice. Astfel, ei pot urmri cu predilecie fie schimbarea pe cale revoluionar a societii, fie conservarea, supravieuirea sistemului socioeconomic existent, fie influenarea interpretrii si aplicrii dreptului n favoarea satisfacerii unor interese particulare sau schimbarea pe calea reformelor. Forele politice contemporane, prin practica lor nemijlocit, prin participarea la aliane sau la luptele politice, urmresc una dintre aceste direcii strategice sau le combin n favoarea uneia (rezult astfel posibilitatea stabilirii poziiei fiecreia pe esichierul politic: stnga, dreapta, centru, centru stnga, extrema dreapt etc.). Pentru a-si atinge scopul final, ele urmresc s cucereasc puterea n stat, s exercite dreptul de iniiativ legislativ, de a adopta legi sau s obin posibilitatea de a influena prin diverse mijloace activitatea organelor statului de elaborare, adoptare si aplicare a principalelor decizii, norme politice - juridice.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 66

2. Clasificarea agenilor politici


Forele politice din lumea de azi ni se nfiseaz ntr-o mare diversitate, pe fondul creia am putea evidenia cteva tipuri sau clase. M. Duverger fcea distincie, n plan teoretic, ntre dou categorii de ageni: partidele si grupele de presiune. De aceeasi prere a fost si R.G. Schwartzenberg, care considera c peste tot "partidele politice si grupurile de interese sunt principalele organizaii care anim jocul politic"4. Ali politologi disting mai multe tipuri de fore politice. Astfel, G. Burdeau le mprea n fore difuze si fore organizate. Primele sunt cele care suscit un comportament analog la un numr mare de indivizi crora le lipseste organizarea, neputndu-se adapta cu promptitudine la lupta politic, si care constituie, mai degrab, izvoare de energie din care se vor alimenta forele organizate. In cadrul acestei categorii sunt incluse opinia public, ideologiile si constiina de clas. Forele organizate sunt cele bine echipate tehnic, cu un grad nalt de funcionare si care se strduiesc s obin ct mai multe energii sociale n orbita lor conferind eficien aspiraiilor latente. In aceast categorie

ar intra cinci tipuri de fore politice: corpurile electorale, partidele politice, grupele de presiune, presa si armata. ntr-adevr, este usor de observat c exist o mare diversitate de ageni politici condiionat de numeroase veriabile: mrime, grad de coeziune, organizare, strategie, dispersie geografic a membrilor, tradiii, mentaliti, interese reprezentate, particulariti naionale si locale, locul n regimul politic etc. Combinarea acestor variabile n procesul apariiei si dezvoltrii fiecrei fore politice luat n parte este unic, original - fapt care reliefeaz relativa autonomie a agenilor politici n cadrul regimului politic si n dinamica macrosistemului social. Dar, n acelasi timp, n practica fiecrei fore politice se combin, se conjug actele, evenimentele aleatorii cu o linie istoric, cu tendina necesar. Ori, linia necesar este dat de voina, de practica forelor sociale progresiste, adic a acelora care reusesc s satisfac dup criterii de raionalitate, ntr-un grad tot mai mare, nevoile oamenilor. Fiind dat o asa de mare diversitate a agenilor politici contemporani, se impune, n primul rnd din considerente epistemologice, o clasificare a acestora. In istoria teoriilor politice au fost elaborate numeroase tipologii n baza mai multor criterii. Am putea avea n vedere cteva: a) Forele politice pot fi clasificate adoptnd, prin analogie, criteriul succesiunii fazelor vieii omenesti (F. Rhmer): radicale (corespunztoare copilriei), liberale (corespunztoare vrstei tinereii), conservatoare (corespunztoare maturitii) si absolutiste (analoage btrneii). b) Dup simboluri si semnele externe: albe, rosii, negre, verzi, galbene etc.
4 R.G.

Schwartzenberg, "Sociologie politique", Ed. Montchrestien, Paris, 1971, p. 329.

AGENII ACIUNII POLITICE 67

c) Dup numele liderilor deschiztori ai unor serii de evenimente istorice: marxiste, hitleriste, maoiste, gauliste etc. d) Dup numrul de membri (Tocqueville): mari si mici; individuale si colective. e) Dup gradul de participare a constiinei: cu activitate constient, cu activitate spontan etc. f) Dup originea lor (G. Burdeau): pot avea origine n preocupri economice, religioase, spirituale sau n voina de a menine anumite tradiii. g) Dup atitudinea fa de ordinea economic, social si juridic existent n mediul lor de activitate: conservatoare, centriste si revoluionare. h) Dup locul si rolul lor n regimul politic: aflate la putere (utilizeaz mecanismele constituionale n luarea principalelor decizii), n opoziie (tind s aduc amendamente constituiei, sistemului de drept si ordinii sociale),contra regimului politic (uneori scoase nafara legii, deoarece lupt pentru o schimbare radical a societii si, n primul rnd, a statului existent). i) Dup clasele sociale, colectivitile umane din voina crora si absorb existena si ale cror interese le promoveaz: ale celor dominante, ale claselor intermediare si ale celor marginalizate. j) Dup ornduirea socioeconomic pe care o promoveaz prin practica lor: sclavagiste, feudale, tributale, capitaliste, socialiste, cu mecanism economic de tip liber, de comand sau mixt. Sunt, fr ndoial, si alte clasificri. Cele de mai sus sunt nsirate, aproximativ, n ordinea profunzimii sociologice crescnde. Primele se ntemeiaz pe criterii superficiale, pe cnd ultimele au profunzime sociologic, evideniind note distinctive eseniale.

3. Noiunea de conduit politic


Conduita unui agent politic este o categorie sintetic, cuprinztoare, care desemneaz ansamblul manifestrilor comportamentale si resorturile subiective corelate cu acestea, orientndu-le si reglndu-le. Conduita politic este o formaiune unitar si coerent care are dou laturi: una obiectiv, exterioar, comportamental, practic (greve politice, demonstraii, mitinguri, revoluii, rzboaie, campanii electorale etc.) si o component subiectiv: constiina politic, atitudini, stri de spirit, capacitatea de a combina elementele culturii politice, doctrina, programul, voina politic etc. Latura subiectiv a conduitei politice este compus din trei pri: constiina politic (cuprinde toate manifestrile ideologice, spirituale si de

opinie), afectivitatea politic (emoii, sentimente si pasiuni politice) si voina politic (generat n mod nemijlocit de motivaii, interese, orientat de scopuri si programe politice, reprezentnd capacitatea de efort a agentului n raport cu anumite obiective concrete pe care tinde s le nfptuiasc). Aspectele subiectiv si obiectiv ale conduitei politice sunt dou laturi ale aceluiasi ntreg care se afl rareori n stare de perfect armonizare intrinsec. Subiectivitatea politic reflect, evalueaz, anticip si coordoneaz
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 68

comportamentul politic care, la rndul lui, exteriorizeaz, obiectiveaz constiina, afectivitatea si voina agentului politic. Ca urmare, am putea descifra si nelege structura subiectivitii politice pornind de la observarea, cercetarea si determinarea regularitilor, legilor care guverneaz desfsurarea comportamentului forelor politice. Acest lucru este posibil recurgnd la metodele si tehnicile de cunoastere specifice sociologiei, psihologiei si ale altor stiine socioumane: observaia, experimentul sociopolitic, chestionarul, sondajul de opinie, intervievarea liderilor politici, convorbirea, metoda istoric, metoda modelrii si simulrii unor procese politice, metoda structuralist - funcionalist, metoda analizei cauzal - nomologice etc.

4. Organizarea subiectivitii agenilor politici


n literatura contemporan s-a conturat o metod de investigare si studiere n plan sincronic a structurii constiinei sociale. Adepii acesteia consider c ansamblul vieii psihospirituale a societii s-ar compune din dou nivele interdependente: un nivel teoretic, sistematic - elaborat si propagat n mediul social de ctre intelectuali (ideologia fiind o component esenial a acestuia) si un nivel psiho-social. O astfel de viziune sincronist, structuralist nu surprinde n ntregime dinamica subiectivitii sociale. Aceast poziie teoretic nu a lsat un loc corespunztor pentru nelegerea rolului atitudinilor agenilor aciunii sociale, pentru analiza voinei sociale, a sentimentelor si pasiunilor ca elemente eseniale ale subiectivitii oricrui agent al aciunii sociale (poate si pentru motivul c astfel de concepte au fost larg vehiculate de ctre unii adversari ideologici, este adevrat - de pe poziii conservatoare, de dreapta). Concepia de mai sus nu este gresit. Ea surprinde aspectele structurale evidente si fundamentale ale constiinei sociale, dar nu a rezolvat mulumitor problema coninutului subiectivitii politice. In planul mai larg al dinamicii acesteia, n cadrul creia structura este un caz limit, vom putea constata c nivelul teoretic - ideologic si psihicul social constituie elemente, procese ale unui sistem mult mai complex al subiectivitii. In demersul teoretic de fa, subiectivitatea politic este conceput ca organizare dinamic a urmtoarelor elemente psihoconstiente ale agentului aciunii politice: elementul direcional sau de orientare, elementul energetic sau dinamogen, elementul atitudinal si voliional. Toate acestea compun un sistem avnd funcii de reglare nemijlocit a comportamentului agenilor politici.

5. Latura direcional a subiectivitii agenilor politici


Segmentul direcional al subiectivitii agenilor politici este alctuit din urmtoarele procese mai importante: constiina de sine a agentului, ideologia politic, valorile politice, idealurile politice, strategiile, programele si statutele politice.
AGENII ACIUNII POLITICE 69

a) Constiina de sine a agentului aciunii politice este o reflectare, determinat de voina si interesele suportului social din care s-a desprins fora politic respectiv si pe care l serveste, a aspectelor comune si difereniale ale agentului n raport cu ceilali ageni politici, este o reflectare a locului si rolului agentului n sistemul social si n viaa politic intern si internaional, a istoriei sale si a perspectivelor ce vor rezulta din aceasta. Constiina de sine reflect miscarea social obiectiv a agentului si se manifest prin constiina apartenenei fiecrui membru la fora politic respectiv, prin calitatea cunoasterii statutului si programului de ctre membri, prin nivelul de organizare a agentului, coeziunea psihomoral si eficiena aciunii acestuia. Constiina de sine lumineaz aciunea istoric a agentului. Ea are un caracter dinamic, istoric, dezvoltndu-se n cadrul practicii politice prin

reflectarea propriilor succese si insuccese. Formarea si dezvoltarea constiinei de sine a unui agent dat constituie o condiie sine qua non a transformrii conduitei sale spontane ntr-o practic istoric, programatic, orientat de criterii de raionalitate si eficien, de o anumit tabl de valori. n viaa oricrui agent politic exist posibilitatea apariiei unei false constiine de sine. Aceast posibilitate a fost transformat n realitate si folosit din plin n anumite conjuncturi istorice pentru a-si atinge scopurile proprii de ctre numeroase fore politice. Falsa constiin de sine se poate manifesta prin autoatribuirea de merite si performane ireale, prin supraestimarea si denaturarea propriei istorii n ce priveste realizarea unor valori politice cu valabilitate si semnificaii universale (de exemplu - victoria n rzboi, meninerea pcii, cstigarea alegerilor, adncirea democraiei etc.), prin supraaprecierea capacitilor proprii - actuale si viitoare, prin exproprierea meritelor si exagerarea defectelor altor ageni politici. Cu ct agentul politic va nclina mai mult spre extremele esichierului politic, cu att manifestrile de fals constiin de sine sunt mai mari si frecvente. Acest fapt s-a manifestat amplu n demagogia partidelor fasciste, n proiectele si ideile aberante, fetisizante, escatologice ale forelor politice naionaliste, sovine, imperialiste, ale forelor extremiste n general. Constiina de sine a forelor politice subordonate marilor valori ale omului se ntemeiaz pe aspiraia de a fi integralist, stiinific, cu un nalt grad de obiectivitate. Realizarea acestei aspiraii este facilitat de spiritul stiinific, de atitudini practice consonante Declaraiei universale a drepturilor omului. Partidele maturizate din punct de vedere organizatoric, funcional, ideologic, cele cu o istorie mare, validat de un segment social important al naiunii, pot s exprime o rezisten evident n faa posibilitii apariiei unor elemente de fals constiin de sine, fapt reliefat de caracterul stiinific, realist al programelor politice, al statutelor si deciziilor pe care le iau. Toate acestea influeneaz n mod benefic eficiena si operativitatea aciunii lor globale. b) Ideologia politic este o noiune care se afl n raport de interferen cu sfera noiunii de constiin de sine a agentului fiind, totodat, mult mai cuprinztoare dect aceasta si, prin relaiile pe care le are cu celelalte forme si laturi ale constiinei sociale, ea va declansa procesul de politizare a lor.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 70

Ideologia politic constituie o nsemnat resurs politic, un mijloc al formrii constiinei de sine a agentului si, prin unele elemente ale ei, un instrument al practicii politice globale. Ideologia politic ofer agentului aciunii un model desvrsit de societate si de om, un tip ideal - dezirabil de aciune politic global, de regim politic, dezvluie si propune modaliti de transformare a resurselor politice n instrumente politice care s faciliteze transformarea bazei sociale ntr-o for pentru sine, contribuind la cresterea ratei instituionalizrii politice. De asemenea, ideologia politic constituie un cadru teoretic general care ntemeiaz, justific si promoveaz programele, strategiile, scopurile si tacticile politice, conferind n acest fel o orientare general a aciunii politice globale n conformitate cu voina social din care agentul politic eman, jucnd rolul de cluz spiritual a conduitei agentului. Ideologia ar putea efectiv s realizeze o astfel de funcie de direcionare cu condiia ca ea s prezinte un caracter deschis, creativ, antidogmatic, s se adapteze mutaiilor ce survin n situaia global n care acioneaz agentul, n stiinele socio-umane, n cultur, s nu degenereze ntr-un obiectivism care s-i anuleze miezul viu, angajant. c) Valorile politice sunt componente centrale ale constiinei de sine a agentului politic sau a clasei sociale, sunt nucleul ideologiilor. Pe bun dreptate, M. Duverger remarca faptul c toate ideologiile propag sisteme de valori. Dar, ce sunt valorile politice? Sociologul romn Petre Andrei considera c sunt cele stabilite de stiina politicii si se refer la stat, la formele de organizare a vieii n comun, oscilnd ntre dou extreme: universalism si individualism. Valorile politice condiioneaz dezvoltarea tuturor celorlalte valori de cultur si de civilizaie, oferind forelor sociale o directiv. Valorile politice nu sunt inte ultime, valori scop, ci un mijloc pentru realizarea valorilor supreme care sunt cele ale culturii si eticii5. P. Andrei a dezvluit un sir de

criterii de clasificare a valorilor dup valabilitate, calitate, subiect, motive, obiect, facultatea psihic din care izvorsc si dup sfera lor de aplicare. Un alt autor, G. Burdeau, considera c "diferenierea politic, disciplina, Puterea, valorile n comun acceptate apar ca date eseniale si permanente ale oricrei societi structurate din punct de vedere politic"6. Valorile politice sunt cele care particip direct n procesul de exercitare a puterii si condiioneaz organizarea, structura politic a grupurilor sociale. Rolul determinant n lumea valorilor politice l dein cele care privesc ordinea politic dezirabil, ceea ce Burdeau numea ideea de drept. n orice societate exist o singur schel (tabl) de valori si aceasta este de ordin politic. Ierarhiile sociale se vor forma pornind de la aceast schel a valorilor. Generalizarea spiritului democratic se va realiza prin substituirea valorilor politice celor sociale. Apreciind si extrgnd elementele viabile, raionale din concepiile de mai sus (de pild, rolul reglator al valorilor, criterii de clasificare, tendina de universalizare a valorilor politice etc.), nu avem voie s uitm faptul c ele
5 P. 6 G.

Andrei, "Opere sociologice", Bucuresti, 1973, p. 246 - 344. Burdeau, "Traite de science politique", tome III, Paris, 1968, p. 455.

AGENII ACIUNII POLITICE 71

sunt produse social - istorice, sunt determinate, derivate ale dinamicii sociale si, n acelasi timp, prin funcia lor directiv, particip la determinismul social reliefnd nota teleologic a progresului politic si a societii n ansamblu. n vederea definirii valorilor politice s-ar putea porni de la constatarea c agenii politici nu reflect n mod obiectiv, neutral situaia social n care ei acioneaz, obiectul aciunii lor, viaa social la care particip, ci prin raportarea acestora la fiina lor, la interesele, voina si programele lor strategice conferindu-le diferite semnificaii. Numeroase fapte din mediul de aciune al agenilor rmn neutre n raport cu subiectivitatea sau cu eficiena aciunii lor; cu alte cuvinte, nu au nici o semnificaie valoric si practic pentru ei. Pe cnd faptele, relaiile si procesele din mediul de aciune care influeneaz pozitiv sau negativ eficacitatea aciunii politice prezint semnificaii valorice de diferite grade pentru ageni, adic mpiedic, frneaz, inhib sau, dimpotriv, faciliteaz satisfacerea intereselor, realizarea voinei lor politice. Semnificaiile politice ale diferitelor fapte sociale sunt tocmai calitile atribuite acestora de a satisface nevoile, interesele, voina si realizarea programelor agenilor politici. Faptele (aciuni concrete, relaii, procese sociale, instituii, stri de constiin, serii de aciuni etc.) sunt inegale din unghiul de vedere al semnificaiei lor pentru realizarea strategiilor agenilor politici. Din aceast cauz pot fi integrate ntr-un sistem ierarhic, ntr-o schel de valori. La vrful piramidei valorilor politice se situeaz dreptatea si echitatea social - "steaua polar" a practicii si valorilor politice autentice. Valorile de dreptate, libertate, egalitate, fraternitate, democraie, demnitate naional, dezarmare, pace, independen, drepturile omului etc. capt o expresie formal n Constituia statelor democratice (izvorul formal primar al ntregului sistem de drept) si o expresie material n activitatea organelor statului, a tuturor forelor politice ale regimului existent, ale segmentului social din voina cruia eman constituia si n favoarea cruia se aplic. Sunt, deci, valori politice toate acele dominante de constiin si fapte aparintoare existenei sociale care dein o poziie privilegiat, o semnificaie pozitiv n raport cu realizarea programelor agenilor politici purttori ai democraiei, ai drepturilor omului, ai progresului social, ca urmare a calitilor lor intrinseci obiective. Sunt valori politice, n sensul cel mai larg, toate elementele structurale ale aciunii politice globale, ale seriilor de aciuni istorice, toate produsele practicii acelor fore politice care nfptuiesc cu adevrat dreptatea si echitatea social, progresul social. Dac am adopta criteriul praxiologic pentru a clasifica valorile politice, atunci ar putea s rezulte urmtoarele tipuri: 1. Valori - ageni politici: partide democratice, lideri politici, organizare statal eficient si democratic etc. 2. Valori ale subiectivitii agenilor politici: doctrine raionaliste si umaniste, idealuri politice, voina sociopolitic etc. 3. Valori prospective: scopuri, strategii, programe.

4. Valori - obiecte ale aciunii politice: mase populare, naiuni, constiina colectivitilor umane, obiceiuri, tradiii, mentaliti colective, corpul electoral etc.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 72

5. Valori - mijloace: ideologia, mijloacele de informare, dreptul, banii etc. 6. Valori situaionale: mediul social, cultura, factorii de civilizaie etc. 7. Valori - realizare: mecanismul conducerii politice, constituia, democraia pluralist, rata instituionalizrii politice, rata cresterii economice etc. 8. Valori - produse ale aciunii politice: pluralismul formelor de proprietate, ordinea de drept, sistemul instituional etc. Rezult c teoria aciunii creaz posibiliti n plus pentru o abordare analitic a valorilor politice si sociale n general. Dar valorile amintite si pot ndeplini rolul n plenitudinea lui doar n practica politic global sau n seriile de aciuni din cadrul acesteia - aciuni care, ele nsele, pot s aib valoare sau nu. Care este criteriul de evaluare a aciunilor si seriilor de aciuni ale diferitelor fore politice? Este legitimitatea lor, adic concordana lor cu voina poporului, cu Constituia si cu sistemul de drept. Marile aciuni politice, aciunile istorice ale forelor sociale progresiste au fost ntotdeauna legitime chiar dac s-au confruntat cu valuri de contestare din partea forelor ostile, au izvort din necesitile obiective ale istoriei cptnd o expresie subiectiv n voina si aspiraiile maselor populare, n programele forelor politice orientate de marile valori ale umanitii care au acionat n confomitate cu normele emanate din acestea. Aciunile si seriile de aciuni politice ale guvernanilor din societile generatoare de nstrinare uman, din regimurile totalitare, elementele structurale ale acestora pot fi adesea nonvalori, pseudovalori sau antivalori, fapt reliefat prin raportarea la criteriul general al progresului, la voina claselor sociale, colectivitilor umane care l realizeaz. Chiar dac dreptatea a fost vehiculat, ca valoare politic, n programele si n documentele acestor fore politice, interpretrile juridice si realizarea practic a acestor valori au avut un caracter contrar voinei si aspiraiilor celor guvernai, exploatai, dominai si, uneori, nstrinai de viaa politic. Din unghiul de vedere al teoriei aciunii, asa numitele "valori politice universale" sau "general umane" (dreptate, echitate, progres, solidaritate etc.) au o existen formal n planul abstraciilor transistorice, sunt niste modele ideale, invariante n raport cu practica politic vie. n realitate, n planul practicii politice, al vieii politice reale, aceste valori au cptat diverse interpretri particulare. Exist o dinamic, un progres al valorilor si sistemelor de valori politice, al interpretrilor materiale a valorilor formale - progres determinat de miscarea societii globale. Dinamica valorilor politice a fost marcat de succesiunea revoluiilor politice care au dus la dispariia sistemelor de valori aflate n criz si la afirmarea n aciune a unor valori politice noi, mai bine adaptate cerinelor determinismului social, criteriilor de eficien si raionalitate ale tuturor tipurilor de activiti umane. Rolul valorilor n aciunea politic este de nenlocuit. De aceea unii autori l-au supraestimat. Astfel, pentru T. Parsons, valorile comunitare ale
AGENII ACIUNII POLITICE 73

sistemului social legitimeaz orice aciune social. Generalizarea sistemelor de valori duce la o reglare efectiv a practicii, fiind factorul central al procesului de modernizare7. Pentru Parsons valorile prezint o nsemntate decisiv n vederea meninerii coeziunii colectivitii umane, pentru asigurarea consensului, conformismului si pentru prentmpinarea devianelor. De aceea, devine necesar internalizarea valorilor oficiale n toate mediile sociale, pentru toi membrii societii. T. Parsons a supraestimat rolul valorilor (le-a considerat primum movens), ca si al celorlalte elemente ale subiectivitii n procesul evoluiei societii, astfel nct concepia sa se nscrie n limitele voluntarismului de

orientare conservatoare. Aceasta eman si din concepia lui conform creia schimbrile radicale, de tipul revoluiilor, nu sunt posibile n socitile industriale moderne. n fapt, valorile politice sunt produsul dinamicii societii globale, sunt determinate de locul si rolul agenilor politici n sistemul politic. Ele joac un rol de important factor de direcionare, de orientare a aciunii politice si sociale, influennd n acest fel ritmurile schimbrii, provocnd uneori schimbri de amploare n devenirea unor subsisteme ale vieii sociale. Dar rolul valorilor politice n orientarea si direcionarea practicii politice si, prin intermediul acesteia, n satisfacerea tot mai bun a intereselor agenilor politici si sociali este inegal. Un aport esenial n orientarea practicii sociale l au idealurile, programele si strategiile politice. d) Idealurile politice. Mai mult dect oricare form a practicii sociale, politica a avut si are nevoie de un model proiectiv, a determinat, a produs si va produce diferite idealuri care au un nsemnat rol director pentru aciune. Diferitele fore politice, diferiii oameni politici si ideologi au creat, "inventat" sau pus n valoare o mare varietate de idealuri politice. La sfrsitul secolului al XIX-lea, Th. Pcian era convins c "perfecta armonie a scopurilor de stat si a mijloacelor ce servesc spre mplinirea lor, fie ele totdeauna orict de conforme cu natura statului, n esen e, negresit, ultima int si supremul ideal al politicii..."8 Ch. Eisenmann, dup ce enunase cteva scopuri ale politicii realizarea pcii, a justiiei, moderaiei, libertii, puterii - formula ideea c opiunea pentru un anumit ideal nu relev o cunoastere stiinific pentru c ea nu poate fi considerat adevrat sau fals, demonstrat sau nlturat ntruct rezult din sentimente si voin9. G. Burdeau si-a propus s formuleze "scopurile absolute", valabile n toate societile organizate politic. In acest sens, scopul politicului este acela de a procura un bine societii, colectivitii; fr politic societatea neputnd supravieui. Binele comun realizat de politic ar consta n asigurarea ordinii si justiiei. El se realizeaz concret prin voina celor care decid10.
7 T.

Parsons, "The System of Modern Societies", Prentice -Hall, Inc., 1971, p. 15. Pcian, "Principiile politicei", Sibiu, 1899, p. 271. 9 C. Eisenmann, "Sur l'objet et la methode des sciences politiques", n "La science politique contemporaine", Unesco, Paris, 1950, p. 129. 10 G. Burdeau, "Methode de la science politique", Dalloz, 1959, p. 75.
8 Th.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 74

Julien Freund, considernd politicul o esen imuabil precum natura uman din care eman, exprim ideea c finalitatea politicului este ntreit: binele comun, securitatea exterioar, concordia interioar si prosperitatea11. La fel gndea si W.W. Rostow care era convins c orice politic rspunde la trei exigene: securitate, bunstare si crestere, ordine interioar12. Jean - Yves Calvez a pledat pentru ideea conform creia idealul politicii are un caracter universal si vizeaz binele cel mai general, binele omului ca om, recunoasterea sa, libertatea, egalitatea, garantarea demnitii umane pentru toi cetenii13. Dup cum rezult din cele de mai sus, idealurile declarate ale politicii sunt, n general, prin excelen umaniste. Dar, n realitate, de multe ori, au cptat interpretri practice diferite, contradictorii. Prezena si rolul idealurilor politice n practic este o realitate care nu trebuie subapreciat. Idealurile politice sunt modele cu caracter ideologic, create n planul subiectivitii agenilor politici, care vizeaz rezultatele finale ale aciunii politice si anticiparea raional a modului desvrsit de nfptuire a acestor modele. Fiecare agent al practicii politice are un ideal politic propriu cu un coninut simultan obiectiv si subiectiv; obiectiv, n msura n care reflect n profunzime situaia de aciune, statutul si rolul concret - istoric asumat, raporturile agentului cu segmentul social pe care-l reprezint, trsturile si tendinele necesare ale dezvoltrii istorice, si subiectiv, prin faptul c este susinut de afectivitatea, aspiraiile, interesele si voina forei politice. De asemenea, idealul politic este o construcie raional, o proiecie ideatic aureolat cu atributele perfeciunii, desvrsirii. Idealul poate s conin elemente visate, utopice, fantasmagorice n raport cu potenialul de aciune al

unui agent concret - istoric. Acest fapt se manifest prin aspiraii si atitudini romantice, radicale. n cazul forelor politice extremiste (stngism, fascism etc.), lipsa de realism n proiectarea idealului, ncrctura mare a elementelor "visate" au efecte negative asupra eficienei practicii, diminund gradul de raionalitate a acesteia, genernd dezechilibre n societatea global. Realizarea, atingerea idealului reprezint o aspiraie, o nzuin vital pentru agentul politic si de aceea este dorit, voit, propulsndu-i energiile n aciune. Condiia fundamental a nfptuirii idealurilor politice o constituie legitimitatea si ntemeierea lor pe existena social, concordana cu necesitatea istoric. Elementele de romantism revoluionar, de perfeciune si de prometeism au un rol important n structura idealului politic, mobiliznd noi energii ale agentului politic. Formarea acestor elemente difer de la o for politic la alta, mrindu-se n detrimentul realismului. Rolul director al idealului politic nu se poate realiza, nu poate fi eficient dac acesta nu izvorste din viaa social si politic, dac nu serveste dezvoltrii ascendente, dac practica politic global orientat de idealul
11 J.

Freund, "L'essence du politique", ditions Sirey, Paris, 1965, p. 751. "Les etapes du developpement politique", d. du Seuil,1975, p.28 -29. 13 J.Y. Calvez, "Introduction a la vie politique", Aub. - Montaigne, 1967, p. 40.
12 W.W.Rostow,

AGENII ACIUNII POLITICE 75

respectiv nu izvorste din mersul de ansamblu al istoriei si dac nu concord armonic cu celelalte idealuri sociale: etic, filosofic, economic etc. e) Strategiile si programele politice reliefeaz valorile politice, traduc ntr-un limbaj al practicii idealurile politice, orientnd n modul cel mai clar si direct activitatea pe termen lung a agenilor politici. Termenul de strategie a fost si este folosit frecvent de ctre militari, desemnnd arta si stiina de a folosi lupta n funcie de scopul rzboiului. In politic, noiunea de strategie a dobndit o accepiune mai larg, desemnnd marile direcii ale aciunii politice n asa fel nct s nu fie exclus posibilitatea recurgerii la fora armat. Strategiile politice exprim, scot n eviden, n modul cel mai concentrat, poziia forei politice n sistemul politic si social, tipul de societate ce urmeaz a fi construit, alianele prezente si cele posibile, ritmurile dezvoltrii, trsturile eseniale ale situaiei globale n care se desfsoar activitatea si ale momentului istoric. Toate acestea sunt reflectate si ierarhizate ntr-un sistem valoric n funcie de opiunea politic fundamental a agentului. Strategiile politice sunt anticipri raionale, direcionale ale practicii viitoare a unui agent politic si constituie, de obicei, partea realist a idealurilor politice. n elaborarea strategiilor pot fi valorificate datele stiinelor sociale si politice, teoriile mulimilor si probabilitilor, tehnicile de calcul contemporane. Strategiile politice constituie componentele de baz ale programelor politice. Pe lng strategii, programele politice mai cuprind tactica, componente ideologice (aprecieri, estimri, opiuni, justificri etc.), idealuri politice. Deci, dac strategiile politice vor fi exprimate n limbajul practicii politice reale, necesare si posibile, programele politice conserv o distan mai mare sau mai mic fa de realitatea social - istoric, economic, cultural si spiritual din care izvorsc si pe care o reflect. Elemente ideologice, teoretice gsim n orice fel de program politic, chiar si n cele luate ca modele, spre a demonstra fenomenul de "dezideologizare", de "depolitizare" a societii de ctre concepiile tehnocratice. Ideologia constituie miezul viu al programelor politice, fiind menit s antreneze si s stimuleze energiile latente ale mulimilor, colectivitilor umane, electoratului si de aceea masinile electronice nu vor putea oferi niciodat politicii altceva dect simple modele cu o valabilitate limitat, iar analogiile dintre programele politice si programele calculatoarelor sunt simplificatoare, restrictive si inadecvate. Atta timp ct va exista politic, programele politice nu-si vor putea abandona ncrctura ideologic; vor putea abandona doar anumite ideologii - cele care nu mai corespund situaiilor obiective de aciune. * ** Constiina de sine, ideologiile, valorile, idealurile, strategiile si programele politice alctuiesc o unitate, compun mpreun segmentul direcional, orientativ al aciunii agentului politic. Acest segment ar avea o

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 76

valoare practic foarte mic dac nu ar fi susinut de suportul dinamogen al subiectivitii politice.

6. Latura dinamogen, energetic a subiectivitii politice


Segmentul dinamogen, energetic al subiectivitii politice este cel care ntreine aprins, vie ntreaga via politic, cel care anim dinamica seriilor de aciuni politice. El este alctuit din relaiile ntre urmtoarele componente mai importante: afectivitatea, motivele, interesele si convingerile politice. a) Afectivitatea politic este un sistem deosebit de complex al subiectivitii aciunii agentului, cu o mare plasticitate si variabilitate. Ea cuprinde diferite triri, emoii, sentimente, pasiuni declansate de interaciunile agenilor politici cu mediul social - economic n care acioneaz, cu colectivitile umane, cu ali ageni ai practicii politice fie aliai, fie din opoziie, interni sau externi, interaciune care determin, influeneaz realizarea sau nerealizarea programelor politice. Deci, afectivitatea politic este declansat de satisfacerea sau nesatisfacerea motivelor, intereselor, a voinei agenilor politici n dinamica interaciunilor lor cu mediul social, economic, cultural si politic intern si internaional. Afectivitatea politic este orientat de cunoasterea situaiei de aciune, de ideologie si, n general, de ctre segmentul direcional al subiectivitii politice. Afectivitatea politic, la scara societii globale, prezint tendina de a se polariza n funcie de satisfacerea sau nesatisfacerea intereselor, voinei, programelor agenilor politici. Cu ct diferitele evenimente economice, sociale, culturale si politice au o semnificaie mai important (pozitiv sau negativ) pentru agenii politici, cu att vor fi reactivate cu o mai mare acuitate triri afective adecvate. Atunci cnd confruntarea agenilor politici cu datele obiective ale situaiei pot amenina satisfacerea intereselor si voinelor lor sau cnd agenii nu-si pot realiza programele si strategiile, afectivitatea politic se va manifesta prin triri negative: de insatisfacie, indignare, ur mpotriva dusmanilor, sentimentul insuccesului, stare de frustraie, dezndejde, scepticism etc. O astfel de orientare afectiv poate s declanseze o supramotivare a agentului, ar putea s-l activeze n mod compensator sau, dimpotriv, ar putea s-i provoace renunarea la aciunile programate. Atunci cnd interesele, voina si programele agenilor sunt satisfcute, efectul emoional va fi pozitiv, implicnd sentimente de satisfacie, entuziasm, aprobare, bucurie, stri de optimism etc. Principalele elemente ale afectivitii politice sunt: emoiile complexe, dispoziiile afective, sentimentele si pasiunile politice. Toate au comun faptul c sunt orientate ideologic, au caracter procesual, sunt generalizate difuz, au intensitate medie si o complexitate mare, se exteriorizeaz n comportamentul liderilor politici, partidelor, aderenilor la organizaiile politice si simpatizanilor acestora. Se disting ntre ele dup durat, profunzime si expansivitate comportamental.
AGENII ACIUNII POLITICE 77

Emoiile politice sunt triri complexe, cu o durat relativ scurt, provocate de evenimente politice curente sau de recepionarea de ctre ceteni a unor informaii politice. De exemplu: triri afective de dezapobare, ur, indignare a opiniei publice activate de stirile despre un atentat, un asasinat politic sau referitoare la alte acte de violen; simpatia, bucuria, admiraia pentru o vizit a sefului statului; diferite stri de deprimare, nsufleire, speran etc. provocate de evenimentele politice curente. Toate se repercuteaz asupra comportamentului politic al purttorilor lor. Dispoziiile afective ale agenilor politici sunt triri generalizate difuz, rezonative, care confer o tonalitate afectiv durabil ntregii lor conduite. Astfel pot fi starea de entuziasm a cetenilor n timpul campaniei electorale si alegerilor sau strile de tensiune, revolt si ur declansate de un act rzboinic de agresiune etc. Sentimentele politice sunt componente superioare ale afectivitii de o mare stabilitate, atitudinale, fiind generate de raporturile agentului politic cu ali ageni, cu diferite fore sociale, cu formele de comunitate uman sau cu

activitatea de stat. Sentimentele politice sunt puternic orientate ideologic, strns dependente de statutul si voina general a forei politice respective, de unde rezult profunzimea si eficacitatea lor. Pasiunile politice constituie treapta cea mai nalt n dezvoltarea sentimentelor politice. Ele au o puternic for activizatoare, impulsionnd agentul politic cu constan, ntr-o direcie, pentru realizarea unei serii de aciuni politice. Astfel sunt sentimentele de dragoste pentru patrie, mndria naional, sentimentele de solidaritate cu aliaii n plan politic, ura pasionat mpotriva dusmanilor, atasamentul pentru drepturile omului etc. care dau contur personalitii agenilor politici, le transmit vitalitate, putere de afirmare, energii creatoare si o mare deschidere spre inovaie si creativitate n practic. Ele exprim ntr-o modalitate specific si, n acelasi timp, sintetic, nivelul cultural - ideologic si organizatoric al agentului politic, al colectivitii umane pe care acesta o reprezint si, n general, al ntregii societi. Afectivitatea politic si, n general, sentimentele si pasiunile politice, alctuiesc fondul dinamogen al subiectivitii politice, declansnd si susinnd din punct de vedere energetic seriile de aciuni ale agenilor politici orientate spre nfptuirea obiectivelor programatice. b) Motivaiile si interesele politice. Motivaiile politice sunt imbolduri interne, mobiluri primare constientizate (la unele fore politice printr-o fals constiin), care au o proeminent funcie activatoare si de direcionare. Motivaiile politice, corelndu-se cu afectivitatea si cu segmentul direcional ale subiectivitii agenilor aciunii, vor genera si vor susine marile serii de aciuni politice. Comportamentul politic al agenilor poate fi generat de sisteme ierarhice de motive, la baza crora se situeaz criteriile generatoare de diferenieri sociale, care influneaz formarea marilor colectiviti umane, aderena cetenilor la o for politic sau la alta etc. Sistemele motivaionale reflect nevoile economice vitale, trebuinele culturale, de civilizaie ale suportului social al agentului. Motivaiile politice nu sunt altceva
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 78

dect interiorizarea la nivelul subiectivitii agenilor politici a necesarului de resurse materiale, economice, spirituale, de mijloace culturale si de instrumente politice n raport cu capacitatea de absorbie, de consum ale colectivitilor umane pe care acei ageni politici le reprezint si le conduc. In aceast calitate motivaiile politice sunt componente inalienabile ale sistemelor si seriilor de aciuni politice prin intermediul crora dinamica sistemului social global se autoregleaz. Avnd o determinare obiectiv si subiectiv n acelasi timp, motivaiile politice ale agenilor vor fi proiectate n programe, strategii, valori si idealuri politice corespunztoare si vor influena voina, atitudinile, asteptrile agenilor politici. De aceea, motivaiile politice sunt adevrate puteri subiective, suporturi dinamogene constientizate ale practicii politice contemporane. In societile democratice, care posed un anumit nivel de reglare centralizat bine armonizat cu libera iniiativ si autonomia local, o structur social aflat n plin proces de nlturare a marilor decalaje si de diversificare a componentelor intrinseci, exist o tendin de generalizare a unor motivaii fundamentale - tendin care se manifest si pe plan politic. Istoria contemporan demonstreaz c societile democratice determin fiinarea unei pluraliti de ageni politici si, deci, a unei pluraliti de sisteme motivaionale ale aciunilor politice (cazul sistemelor politice multipartidiste). Dar, n acest caz, motivele fundamentale ale practicii politice la nivel naional par a fi comune pentru toi agenii astfel nct sistemele politice respective vor genera disensiuni, contradicii, lupte n faza de incubare a deciziilor, de elaborare a proiectelor de legi. Dup ce legile au fost adoptate, vor fi obligatoriu de respectat pentru toi agenii politici, pentru toi cetenii indiferent dac sunt reprezentai de partidele aflate n opoziie sau de cele aflate la guvernare. Interesele politice sunt forme speciale prin care se manifest motivaia politic, sunt motivaii ntemeiate pe calcul, rezultnd din prelucrarea statisticilor economice si sociale, din cunoasterea si evaluarea aciunii concrete a legilor socioeconomice, cultural-spirituale prezente si viitoare, dar si a conjuncturilor n care acestea se manifest. Interesele agenilor se

manifest prin orientarea lor selectiv n situaia de aciune, prin concentrarea eforturilor ntr-o direcie clar si prin perseverarea n nfptuirea strategiei, a programului politic. Ele mediaz relaia organic a afectivitii si motivelor politice, pe de o parte, cu segmentul direcional si voina politic, pe de alt parte, exprimnd o nclinaie constant a agentului politic spre atingerea unor obiective programatice precise. Politica a fost ntotdeauna si continu s fie o "ntreprindere" de interese, o nlnuire de iniiative urmate de serii de aciuni practice. Interesele politice gsesc o exprimare sintetic n programele politice, ideologii, n diferitele documente de partid si de stat, n cuvntrile liderilor, dar coninutul lor concret va rmne, de multe ori (chiar si n cazul declaraiilor si promisiunilor de transparen), un strict secret pn n momentul cstigrii sau pierderii luptei. Acest aspect este definitoriu pentru practica politic a zilelor noastre.
AGENII ACIUNII POLITICE 79

Raporturile dintre interesele forelor politice sunt determinate si evolueaz n corelaie organic cu motivaiile lor fundamentale, au o dinamic dependent de mutaiile survenite privind locul si rolul agentului n cadrul sistemului politic, n situaia politic intern si internaional. Pot fi distinse interese vremelnice si interese durabile, vitale. Ultimele dau tonalitatea, coloratura si sensul ntregii conduite politice a agentului, constituind adevrate cauze subiective ale aciunii. Interesele politice sunt nsoite si susinute de constientizarea mijloacelor de satisfacere a lor, de stpnirea tacticii, a situaiei si obiectului aciunii n conformitate cu programul adoptat. In cazul n care politica unui agent nu are o fundamentare suficient n situaia de aciune si se angajeaz n programe pentru care nu este nc pe deplin apt, maturizat sau pregtit, interesele care o vor susine nu prezint un caracter realist, firesc si vor risca s nu poat fi satisfcute. Interesele politice suscit n mod legic aciuni practice corespunztoare satisfacerii lor; ori, dac nu au o ntemeiere realist, dac nu au o ancorare corespunztoare n situaia concret, agenii politici vor fi pusi n dificultate n eforturile lor de a realiza integral si eficient obiectivele aciunii prestabilite (cazul politicii stngiste, n general, a extremelor). Interesele politice care nu pot fi satisfcute n mod direct, imediat, tind s ia amploare cu o oarecare anticipaie, constituind astfel un instrument de diagnoz pentru politica viitorului. In comuniti socioumane similare si n conjuncturi asemntoare, interesele politice - ca factor energetic al aciunii, au tendina de a declansa aciuni asemntoare. Din aspectele legice (de natur statistic - probabilist) ale funcionrii intereselor politice (interesul politic declanseaz un comportament adecvat pentru satisfacerea lui; n situaii identice de aciune, interesele asemntoare vor tinde s declanseze comportamente politice analoage; interesele care nu pot fi satisfcute imediat vor tinde s apar n mod anticipat) se desprinde o concluzie important pentru succesul aciunii politice - aceea privind necesitatea ntemeierii ei pe cunoasterea aprofundat a legilor structurii si dezvoltrii obiectului si situaiei praxiologice, a condiiilor concret istorice pentru care agentul are competen. Aceasta constituie un comandament practic cu o valabilitate universal. c) Convingerile politice sunt formaiuni psihomorale complexe, rezultate din alegerea alternativei optime de aciune pe baza nsusirii, interiorizrii unor valori, scopuri, norme politice. Convingerile politice au o puternic implantaie n afectivitate, n motivele si interesele politice, fiind, totodat, puternic orientate ideologic. Ele sunt expresii ale adeziunii afective, motivaionale si de interese ale agenilor politici la valorile, ideologiile si programele politice, sunt adevrate fore de propulsare a aciunilor si seriilor de aciuni politice contemporane. Convingerile politice dau vivacitate aciunii politice, influeneaz eficiena acesteia, coloreaz si dinamizeaz comportamentul politic, imprimndu-i principialitate si consecven.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 80

Convingerile politice au o anumit dispersie social, o intensitate si o durat. Exist convingeri individuale si colective, convingeri ale liderilor politici si ale agenilor din care acestia fac parte, convingeri ale electoratului, convingeri dinaintea exercitrii mandatului si dup ncheierea acestuia, convingeri n formare si convingeri aflate n regresiune datorit esecurilor agentului politic n aciunile ntreprinse etc. Coninutul, intensitatea si orientarea valoric a convingerilor se vor rsfrnge asupra conduitei agenilor politici. * ** n concluzie, procesele afective, motivaionale, interesele si convingerile politice alctuiesc segmentul energetic, dinamogen al sistemelor si seriilor de aciuni politice. Ele ndeplinesc un rol important n declansarea, susinerea "ntreprinderilor" politice si seriilor de aciuni politice, fiind orientate de segmentul direcional si ntrite de succesele obinute n aciune, de profunzimea si sensul relaiilor agenilor politici cu obiectul si cu situaia aciunii. Funcia organizatoare a segmentului direcional si funcia energizant a segmentului dinamogen se vor manifesta cu pregnan n atitudinile si n voina politic.

7. Atitudinile si voina politic


Atitudinile si voina politic sunt formaiuni subiective complexe, sintetice. ntreaga dinamic a subiectivitii agenilor politici se condenseaz n atitudinile si voina acestora de a-si transpune programele ntr-un comportament politic adecvat n vederea modelrii corespunztoare a situaiei si obiectului aciunii, a realitii sociale. a) Atitudinile politice sunt ansambluri complexe, unitare de elemente ale subiectivitii agenilor, puternic orientate ideologic, actualizate si susinute de ctre evenimente sociale cu semnificaii politice. Atitudinile politice capt o expresie nemijlocit n poziiile luate de partidele politice, de lideri, de state, de grupurile de presiune etc. fa de diferite evenimente sociale importante, cu semnificaie politic. Atitudinile politice pot anticipa declansarea seriilor corespunztoare de aciuni si se exteriorizeaz prin comportamentul politic de adaptare la situaia concret - istoric sau de transformare a acesteia conform subiectivitii si voinei forei politice. Ele nu sunt imuabile, de regul; dimpotriv, pot evolua gradual pe parcursul unei serii istorice de aciuni. Stabilitatea si gradul de generalizare la scara societii globale a atitudinilor politice fa de marile evenimente ale zilelor noastre, fa de sensul istoriei contemporane sunt determinate, n mod esenial, de aciunea legilor sociale. Dar fiecare agent manifest si atitudini conjuncturale, circumstaniale generate de condiiile concret - istorice care definesc situaia
AGENII ACIUNII POLITICE 81

aciunii, diferite de la ar la ar, de la o etap la alta. Eficiena aciunii unui agent politic, prin urmare, va depinde de modul cum el va pune n aplicare raporturile organice dintre general, particular si individual, dintre naional si universal, dintre logic si istoric. Pe msura maturizrii agenilor politici, a lansrii lor mai ample n istorie li se va ntri stabilitatea, consecvena, coerena n manifestarea atitudinilor - aspecte condiionate de mpletirea organic a segmentului direcional cu cel dinamogen. Marea diversitate de aciuni politice concrete dobndeste o coeren si se structureaz, pe firul timpului, n serii de aciuni datorit stabilizrii si cresterii eficienei atitudinilor politice. Intr-un astfel de stadiu, comportamentul politic nu poate avea un caracter preponderent spontan, neorganizat, ci unul selectiv, coerent, organizat si puternic direcionat, nu va fi dictat de situaia praxiologic, ci se va impune acesteia, dominnd-o. Atitudinile politice ale agenilor sunt adevrate puteri generatoare de aciuni istorice. Atitudinile forelor politice democratice, progresiste, ale cror aciuni au o ntemeiere n reflectarea corect, aprofundat a situaiei si obiectului aciunii, au un rol propulsor, accelerator predispunnd la reusit. Pe cnd atitudinile forelor politice neadaptate situaiilor si timpului istoric, orientate de ideologii nestiinifice, pseudoumaniste, se vor dezagrega treptat

sub aciunea condiional - cauzal a factorilor situaionali. In acest caz, atitudinile lor politice vor juca un rol esenial n aciune. Am putea desemna procesul de dezagregare treptat a atitudinilor politice ale unui agent cu termenul de stress14. n acest caz, atitudinile politice joac un rol inerial n aciune, indiferent de gradul de ncordare, de mobilizare subiectiv si acional. Cu toate energiile pe care le risipeste n jocul politic, n mod pasnic sau violent, agentul politic nu mai reuseste s dea soluii practice, viabile problemelor puse de dinamica vieii economice si sociale, va ajunge n postura s fie dominat si depsit de situaia de aciune "sunndu-i astfel ceasul". Pentru a rezista condiiilor de stress, fiindu-le ameninat existena, forele politice arunc n lupt toate energiile de care dispun, toate instrumentele politice pe care le posed, provocnd, dup caz, conflicte politice, contrarevoluii, lovituri de stat, presiuni sngeroase etc. Dar, cu toate acestea, sensul evoluiei istorice firesti se afirm ireversibil. Atitudinile politice, ca formaiuni subiective complexe, puternic orientate ideologic, nu pot asigura autoreglarea activitii agenilor politici fr aportul voinei politice. b) Voina politic. n ultimele decenii, cercetrile sociologice si politologice s-au oprit puin ori deloc pentru a studia coninutul noiunilor de
14 Termenul

de stress a fost introdus n stiina politic, fiind preluat din psihologie, de ctre D. Easton (a se vedea "Varieties of Political Theory", Prentice - Hall, 1966, p.143 - 154). Toate sistemele politice, considera Easton, pot s ajung la o confruntare cu condiiile de stress si atunci se pune problema rezistenei, supravieuirii lor. Stress-ul se naste din raportul sistemului politic cu mediul su, din incapacitatea sistemului de a rspunde la cerine sau poate fi provocat de pierderile la nivelul suportului su.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 82

voine politic, social, naional, locul acestora n subiectivitatea si-n aciunea agenilor politici (poate si din repulsie pentru concepiile voluntariste sau pentru trecutul ideologic al conceptului). Dar voina politic, voina poporului, voina mulimilor, voina electoratului, voina naional, voina unui agent politic oarecare sunt realiti subiective si noiuni vehiculate nu numai n ideologiile contemporane, ci si n programele forelor politice. Noiunea de voin politic nu trebuie abordat ca realitate izolat de celelalte elemente ale subiectivitii politice, de celelalte componente ale aciunii politice. O astfel de optic ar degenera n voluntarism si subiectivism. Concepiile voluntariste consider voina individual sau social drept causa movens, factorul determinant al aciunii, negnd sau desconsidernd rolul legilor obiective. De pe o astfel de poziie poate fi justificat anarhismul n viaa politic sau poate fi supraestimat rolul liderilor politici. De aceea, voluntarismul s-a mpletit cu teze elitiste, cu nesocotirea rolului mulimilor n istorie. n sociologia romneasc dintre cele dou rzboaie mondiale D. Gusti si P. Andrei au elaborat investigaii ample ale conceptului de voin social, rolului si dinamicii acesteia. D. Gusti considera, de pild, c "naiunea este o creaie sintetic voluntar, o unitate social, care reprezint un sistem voluntar, cu o motivare cosmic, biologic si psiho-istoric, cu voina social drept causa movens a procesului de naionalizare si cu manifestrile creatoare, pe trmul sufletesc, economic, juridic si politic al vieii naionale care formeaz cultura naional"15.Naiunea este, deci, ceea ce voieste ea a fi. La fel, P. Andrei a ajuns la concluzia c esena vieii sociale este voina16. Concepiile voluntariste au fost integrate frecvent n practica politic a extremelor (din dreapta si din stnga esichierului politic). Poate fi fcut generalizarea, fr un risc prea mare, c extremismul n politic are o natur voluntarist, subiectivizant. Totodat, este firesc ca forelor politice maturizate, realiste s le fie strine astfel de atitudini. Noiunea de voin este inerent caracterizrii democraiei, naiunii, claselor sociale si forelor politice. Este arhicunoscut definiia dreptului prin raportarea acestuia la voina clasei dominante. Ca urmare, noiunea de voin politic trebuie introdus n sistemul de noiuni ale stiinei politice. Voina politic se afl n relaii directe cu atitudinile agenilor politici. Nu este posibil funcionarea uneia fr cealalt. Voina politic este o formaiune complex ce mijloceste traducerea atitudinilor agenilor politici n aciuni concrete si n serii de aciuni. Voina politic este capacitatea de

efort, de organizare si autoreglare a practicii agentului n vederea realizrii programelor si strategiilor politice, a depsirii obstacolelor ce ncearc a-l abate din drum. Voina politic nu este "oarb", ci este orientat ideologic de programele, strategiile, idealurile si valorile politice, de constiina de sine a agentului. Intotdeauna voina politic are un sens, o oarecare orientare raional. Capacitatea de efort voluntar este direct proporional cu coeziunea
15 D. 16 P.

Gusti, "Sociologia naiunii", n "Opere", vol, IV, Bucuresti, 1970, p.21. Andrei, "Sociologie general", Bucuresti, 1970, p.313.

AGENII ACIUNII POLITICE 83

si unitatea agenilor politici, cu gradul de organizare si de disciplin intern, cu vigoarea si claritatea segmentului direcional. Ea este amplificat de succesele agentului n realizarea practic a programului su, n primul rnd, de ritmurile nalte pe care le poate imprima dezvoltrii economice, de felul cum sunt repartizate valorile n societate. Aciunea politic realizatoare a dreptii si echitii sociale are, n zilele noastre, la baz o puternic voin social. Voina politic a forelor care reusesc sau si propun s nfptuiasc dreptatea (n varianta actual aceasta fiind ntruchipat n statul de drept si economia de pia, iar n varianta de ieri n "democraia socialist") se va socializa treptat, se va extinde la scara comunitilor naionale n interiorul crora ele acioneaz. Voina forelor politice obscure, care - si pierd suportul social, se dovedeste din ce n ce mai incapabil de a nfrunta obstacolele. Seriile de insuccese cu care se soldeaz aciunile lor genereaz propria destrmare si dispariie. Principalele obstacole cu care s-ar putea confrunta voina agenilor politici pot fi de natur intern sau pot fi aparintoare situaiei concrete si obiectului aciunii. Printre principalele obstacole de natur intrinsec ar putea fi amintite urmtoarele: lipsa coeziunii interne a agentului, apariia unor fraciuni, slbirea disciplinei interne, dezechilibrul dintre centralism si democraia intern, cultul personalitii liderilor, dogmatismul etc. Obstacolele extrinseci sunt la fel de numeroase si, de multe ori, apar n mod surprinztor: tabra politic advers, dusmanii externi, restrngerea suporturilor n segmentul social, sabotaje etc. Dinamica voinei politice, a efortului voluntar al agenilor se realizeaz n funcie de succesiunea si rezistena obstacolelor (obiective si subiective) si atitudinilor politice. Totodat, oricare agent politic si conserv, de regul, o parte din energii pentru a putea nfrunta si depsi elementele, obstacolele neprevzute sau probabile. Voina politic este partea cea mai dens si mai bine orientat ideologic a voinei claselor sociale, este expresia concentrat a trebuinelor, motivaiilor si intereselor economice, de dezvoltare global si de aprare. * ** n concluzie, subiectivitatea agenilor politici constituie o latur a aciunii si seriilor de aciuni a crei complexitate este determinat de volumul, varietatea, intensitatea, frecvena si calitatea raporturilor agentului politic cu situaia concret si, n mod nemijlocit, cu obiectul aciunii sale. In acelasi timp, subiectivitatea politic prezint o relativ autonomie n raport cu factorii obiectivi ai aciunii - fapt pentru care se manifest ca adevrat putere, cauz a practicii politice. Ea este una dintre condiiile principale ale libertii de aciune, ale puterii de inovaie, de creaie n viaa politic si aceasta, cu att mai mult, cu ct este mai temeinic orientat de cunoasterea raional, cu ct va reusi s integreze mai adecvat n aciune marile valori ale umanitii. Subiectivitatea politic se constituie n practica politic si social vie dar, n acelasi timp, ea este cea care va asigura orientarea acesteia,
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 84

scoaterea ei de sub imperiul spontaneitii, care o va ntreine din punct de vedere energetic, iar prin intermediul voinei politice va anima transpunerea programelor si strategiilor n realiti practice, n fapte de cultur politic. n procesul funcionrii sale, subiectivitatea politic se manifest ca un sistem cu atributele corespunztoare: integralitate, unitate funcional, organizare, stabilitate, ierarhizarea elementelor componente, dependena oricrui element de toate celelalte si de funcionarea sistemului.

Subiectivitatea agenilor aciunii politice, cu ntreaga complexitate a nentreruptei ei dinamici, este o variabil dependent de raporturile agentului cu obiectul si situaia concret - istoric a aciunii.

IV. RESURSELE SI INSTRUMENTELE ACIUNII POLITICE


Asa cum practica economic nu este posibil dect pe baza existenei si utilizrii resurselor si mijloacelor economice (factori de producie - munc, natur, capital) n procesul de producie, a integrrii instrumentelor de munc si de producie n circuitul economic, tot asa practica politic nu poate s se desfsoare fr valorificarea ct mai bun a unor resurse si instrumente specifice.

1. Noiunile de resurse si de instrumente politice


Agenii aciunii politice, pentru a-si realiza programele, strategiile sau diferite scopuri si pentru a-si satisface, pe aceast cale, interesele si voina politic, au nevoie de mobilizarea resurselor politice, trebuie s-si procure si s-si creeze instrumente politice. Prin intermediul acestora, agenii politici, sistemele politice si vor putea realiza rolul, funciile lor n societate, vor asigura un anumit grad de eficien a aciunilor ntreprinse. Noiunea de mijloace politice este la fel de veche ca noiunea de constiin politic. n numeroase cazuri, noiunea de mijloace politice a avut un coninut si o sfer apropiate de cele ale noiunii de tactic. n literatura de specialitate de dup Max Weber merit s fie amintite dou nelesuri mai cunoscute date acestui termen. ntr-o abordare sistemic a politicului, Robert A. Dahl introduce n stiina politic noiunea de resurse politice - "a political resource", prin care desemna ansamblul de mijloace "prin care o persoan poate influena comportamentul altor persoane"1. n literatura francez, M. Duverger foloseste noiunea de arme ale luptei politice - noiune, n parte, echivalent cu cea definit de R. Dahl. n prezentul demers teoretic, noiunile de resurse si de instrumente politice sunt nelese prin analogie cu noiunile de larg circulaie n literatura economic: resurse economice si mijloace economice. Resursele politice sunt acele mijloace care fac posibil aciunea politic, viaa politic, fiind alctuite din "materialul" uman, cultural, psihologic, spiritual, financiar din care se formeaz existena si constiina politic a societii sau care influeneaz, condiioneaz practica politic. Printre cele mai nsemnate resurse politice ar putea fi enumerate: societatea civil, segmentul social din care eman agentul politic, constiina politic, corpul electoral, banii, armele, opinia public, cultura politic, birocraia etc. Instrumentele politice sunt acele mijloace (tehnici) folosite pentru transformarea obiectului aciunii politice n conformitate cu strategiile si
1 R.

A. Dahl, "Modern Political Analysis", Prentice - Hall, 1963, p. 15.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 86

programele agenilor politici. Cele mai importante instrumente politice sunt puterea de stat, sistemul dreptului, dreptul de iniiativ legislativ si de decizie la scar naional - statal, mijloacele de informare a maselor, alianele politice, aparatul de represiune, tehnicile de ncadrare, propaganda, platformele politice etc. Luate mpreun, resursele si instrumentele politice alctuiesc mijloacele de organizare, conducere si reglare politic a societii globale sau a unor elemente ale acesteia luate n parte. Trebuie remarcat faptul c nu exist o demarcaie rigid ntre resursele si instrumentele politice. Resursele politice sunt virtuale instrumente politice. La rndul lor, instrumentele politice pot servi la mobilizarea si valorificarea n aciune a resurselor politice. n anumite faze ale dinamicii aciunii politice globale aceleasi mijloace politice pot avea n mod simultan rol de instrumente si de resurse politice. Un astfel de punct de vedere coincide n mare parte cu ceea ce Alvin Toffler nelege prin putere - "puterea implic folosirea violenei, averii si cunoasterii (n sensul cel mai larg) pentru a face oamenii s acioneze ntrun sens dat"2. Dar utilizarea forei brute const n absoluta ei inflexibilitate, este puterea de calitate inferioar. Bogia constituie un instrument mult mai bun al puterii, mult mai versatil; ea poate oferi nu numai ameniri cu pedepse, ci si recompense gradate fin. Este, deci, mai flexibil dect fora.

Dar puterea de cea mai nalt calitate provine din aplicarea cunoasterii. Cunoasterea poate servi ca multiplicator al bogiei si forei, confer capaciti sporite unui agent politic de a-si atinge scopurile, de a-i determina pe alii s fac ceea ce vrea el. Utilizarea informaiei implic un spor de eficien; cunoasterea poate convinge, poate crea aliane, poate transforma inamicul n aliat, poate preveni rzboaie. Dar, utilizarea acestor trei mijloace de ctre guvernani presupune o combinare inteligent a lor, implic mult experien, dibcie, iscusin, art.

2. Caracterul istoric si partizan al mijloacelor politice


Mijloacele aciunii politice au un caracter istoric, de clas si de partid. Ele au aprut odat cu stratificarea societii n clase, cu statul, cu separarea societi politice de societatea civil, unele au disprut pe parcursul succesiunii sistemelor sociale, culturilor si civilizaiilor, altele s-au conservat pn astzi integrndu-se n sisteme politice succesive si, totodat, au aprut mijloace politice noi n fiecare etap istoric, sistem sau regim politic. Oricare agent politic, pentru a-si atinge scopurile, a ncercat s le combine ct mai adecvat situaiilor din macrosistemul social, dnd dovad de originalitate, putere de inovaie n arta conducerii, spirit de iniiativ,inteligen creatoare. n cadrul statului sclavagist un instrument esenial al politicii l-a constituit dreptul de via si de moarte al clasei guvernante asupra sclavilor.
2 A.

Toffler, "Powershift Puterea in miscare", Antet, 1995, p. 22

RESURSELE SI INSTRUMENTELE ACIUNII POLITICE 87

n Evul Mediu instrumentele principale ale politicii au fost ideologia religioas, ierarhia bisericeasc, inchiziia, drepturile ereditare, sistemul strilor sociale fixe etc. Regimurile politice ale societilor capitaliste au adus o serie de noi mijloace de dominare, de opresiune si reglare politic a societii:corpurile electorale, dreptul de vot, de asociere, libertatea cuvntului, armatele naionale; au perfecionat mijloacele de exercitare a violenei politice legitime, instrumentele moderne de informare a maselor, tehnicile speciale de formare si dezvoltare a organizaiilor politice, tehnicile de manipulare a opiniei publice etc. Dintre toate acestea, folosirea forei (poliia, jandarmeriile, nchisorile, diferite forme de sancionare etc.) si a banilor (a bogiei) s-au dovedit a fi cele mai frecvent utilizate datorit eficienei lor n atingerea scopurilor. Regimurile fasciste, totalitare n general, au utilizat din plin, cu predilecie, fora brut (arestri, eliminarea adversarilor politici, deportri, pogromuri, confiscri de averi, teroarea, ameninarea cu utilizarea forei etc.). Mijloacele politice au un caracter de clas si partizan prin apariia, dezvoltarea, utilizarea si eficiena lor. Fiecare clas social, fiecare for politic posed resurse si instrumente politice proprii. Volumul sferei lor si, mai ales, tehnicile de utilizare a lor n aciunea politic, respectiv tactica, constituie preocupri "intime", adesea inute n secret, ale agenilor politici. Clasele dominante, fiind principalele posesoare ale bogiei, ale principalelor valori economice, si-au putut procura si crea o mai mare diversitate de instrumente politice cu eficacitate pregnant mrit n perioada de ascensiune istoric a lor. n fazele de declin al claselor dominante si al forelor lor politice, chiar dac acestea nu au ncetat s acumuleze noi si noi mijloace de conducere si dominare politic a societii, eficiena utilizrii lor a cptat o evoluie descendent. Mijloacele politice au un caracter de clas prin faptul c servesc satisfacerii voinelor si intereselor suportului social al agenilor politici, au un caracter partinic pentru c n condiiile regimurilor pluraliste fiecare partid si creaz un acces propriu la mobilizarea resurselor politice ale societii, fiecare partid posed mijloace politice proprii si le utilizeaz ntr-un mod specific, creativ - conform intereselor si voinei sale, n vederea realizrii propriului program sau a strategiei.

3. Mijloace contemporane ale aciunii politice


a) Statul cu organele care-l compun: legislative, executive, judectoresti, de procuratur, poliia, jandarmeriile, sigurana, armata etc. Statul este o for politic nucleic n societate dar si un instrument politic esenial. Statul este folosit ca instrument de dominare, guvernare, ca instrument de luare a deciziilor, de adoptare a normelor juridice (si, prin aceasta, de creare a unei ordini economice si sociale, a unor raporturi dintre

guvernai si guvernani corespunztoare voinei ultimilor), de aplicare a lor n via (dac este stat de drept), de judecare a tuturor celor care ncalc legile, deciziile si de administrare a avuiei. nainte de toate, statul este instrumentul
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 88

prin intermediul cruia clasele guvernante vor ncerca s diminueze sau chiar s exproprieze mulimile guvernate de instrumentele, tehnicile de lupt pe care le-ar putea folosi mpotriva lor. n acest fel, statul devine instrumentul politic principal, central care faciliteaz celor ce au cucerit puterea s utilizeze celelalte instrumente politice, care va mijloci crearea sau meninerea ordinii socioeconomice corespunztoare voinei guvernanilor. Clasele sociale care au cucerit puterea n stat, avnd acces la celelalte instrumente politice, vor concentra n propriile mini puterea politic si vor deveni purttoarele certitudinii realizrii strategiei n anumite limite istorice. Exercitarea puterii mijloceste, faciliteaz atingerea obiectivelor tactice si, n mod gradual, si a celor strategice. Dar, definiia statului ca instrument de dominare, supunere, de creare a unei discipline sociale este valabil pentru tipurile de state totalitare (despotice - sclavagiste, feudale, fasciste, de dictatur a proletariatului etc.). S-a putut constata faptul c oricare dintre organele statului pot deveni instrumente distincte ale unei politici istoriceste determinate. ntotdeauna, indiferent de gradul separrii sau "confuziei" puterilor, al profunzimii centralismului sau democraiei, folosirea legislativului (a parlamentului), administrativului sau judiciarului se subordoneaz si se ncadreaz funciei instrumentale a statului ca ntreg, ca organism unitar, ca instituie a instituiilor. O distribuie trihotomnic a organelor si funciilor statale pe ansamblul claselor dominante ar veni n contradicie cu voina acestora de asi conserva si ntri dominaia, rolul conductor n societate. De aceea, teoria separrii totale a puterilor n stat nu consun cu viaa real a statului. n istoria si dezvoltarea statelor s-a format, de fapt, o diviziune n exercitarea puterii, o specializare n legiferare, administrare, aprare, protecia ceteanului, judecare, controlul respectrii legalitii si constituionalitii etc. care presupun obligatoriu cooperarea. La fel de nefundamentat este si teoria "confuziei" puterilor n favoarea unui organ central sau a elitei guvernante. Evoluia istoric a statului si dreptului scoate n eviden n mod pregnant faptul c statul a jucat nu numai un rol de instrument politic fundamental, ci si de agent, de for n luarea iniiativelor, de decizie, organizare, control n practica politic. Statul a fost si va continua s fie un agent politic cu aciuni proprii ale cror intensitate si varietate au fost dependente de gradul de autonomizare a acestuia n raport cu societatea. Statul funcioneaz ca agent politic n funcie de tipul de regim, n msura n care personalitile care-l alctuiesc se manifest activ si creator la scar istoric. Cu alte cuvinte, statul este un agent politic prin personalitile sale care fac parte din aparat, prin membrii activi, creatori n politic. Diferii politologi au ncercat s surprind gradul n care statul se manifest ca agent politic recurgnd la diferite expresii: statul - masin, statul - partid, statul administrator, statul - dezvoltare, statul - savant, statul de drept, statul ecologic etc. Odat cu progresul istoric al societii, cu dezvoltarea culturii politico juridice a crescut rolul statului ca agent politic, dar acest aspect al vieii de stat, n general, se subordoneaz rolului instrumental. Statul, nainte de a fi un
RESURSELE SI INSTRUMENTELE ACIUNII POLITICE 89

agent politic autonom, este un instrument al claselor dominante pe plan economic si social - politic, al celor care au cstigat alegerile ntr-un regim democratic. O astfel de perspectiv teoretic explicativ asupra vieii de stat este n esena ei democratic. b) Dreptul de iniiativ legislativ izvorste din doctrina legitimitii si si gseste o consacrare formal n constituiile sau n ramurile dreptului care izvorsc din acestea. Fr posesia efectiv a dreptului de iniiativ legislativ sau fr aspiraia de a-l avea, activitatea oricrui partid politic n cadrul regimului existent nu ar avea sens. n regimurile pluraliste numeroase fore politice nu-si pot valorifica

dreptul de iniiativ legislativ; altele refuz s-si exercite acest drept n cadrul regimului existent, militnd pentru o schimbare structural a societii. De asemenea, exist fore politice, mai ales n regimurile fasciste, totalitare, scoase n afara vieii politice oficiale, fiind private, deci, de dreptul de iniiativ legislativ si de posibilitatea de a-l obine n cadrul oficial. n acest caz, prin lupte clandestine, ele vor milita pentru o ordine socio - politic cu totul nou, ntmpinnd rezistena si ostilitatea fis a forelor conductoare din regim. Si, n sfrsit, alte fore politice desfsoar aciuni fr a recurge la acest mijloc - cum sunt grupele de presiune, gruprile teroriste care doresc s influeneze luarea unor decizii n favoarea scopurilor lor. Dreptul de iniiativ legislativ si de a participa la luarea deciziilor politice, n general, se afl n strns corelaie cu celelalte drepturi politice, fiind nucleul lor. c) Sistemul dreptului. Nu rareori n istorie, att oameni politici, ct si teoreticieni ai dreptului sau diferii doctrinari au afirmat c dreptul este nssi politica - fapt care poate fi interpretat n sensul c sistemul dreptului este produsul direct, pur al activitii politice a agenilor care au cstigat alegerile sau care au ajuns ntr-o alt form la putere. Sistemul dreptului, apoi aplicarea acestuia, este un instrument fr de care nu este posibil o activitate politic eficient. El este compus din sistemul normelor obligatorii ce exprim voina elitei dominante si, n mod indirect, a suportului social al acesteia. Din acest punct de vedere putem fi de acord cu savantul romn Dimitrie Gusti care scria c principiile juridice si organizaia politic sunt cele dou elemnte indispensabile ale unei viei sociale si care o fac s se menin n spaiu si s aib continuitate n timp. Cci, ntr-adevr, ce este n general dreptul? Dreptul nu este dect un aspect al vieii sociale (dup cum, de altfel, etimilogia ne arat: dirigere, Recht, dirito, droit, nseamn direcie, iar latinescul jus vine de la sanscritul ju, care nseamn a lega). Dreptul este principul de direcie, de coeziune social; el d societii caracterul de definit si de coeren3. Sistemul de drept se interpune ntre guvernai si guvernani, ntre regimul politic si forele politice care-l susin, pe de o parte, si ordinea socioeconomic, pe de alt parte. Reglarea, coordonarea dinamicii vieii
3 D.

Gusti, Individ, societate si stat in Constituie, n Opere, vol. 4, Bucuresti, Ed. Academiei R.S.R., 1970, p. 62 - 63.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 90

sociale sau a unor componente ale acesteia nu ar fi posibil fr medierea sistemului de drept. Cu alte cuvinte, ordinea socioeconomic si politic existent este o obiectivare a gradului n care sistemul de drept este respectat si aplicat n conformitate cu voina guvernanilor. d) Exercitarea violenei legitime. Sunt puine regimuri politice sau fore politice care pe plan formal declar c folosirea violenei constituie o necesitate n practica guvernrii. Dar, cu toate acestea, odat ajunse la putere nu vor ezita, n anumite situaii, s o practice; si o vor utiliza invocnd legitimitatea! n regimurile totalitare, mai cu seam n cele fasciste, de factur stalinist, violenele sngeroase, condamnrile la moarte, nbusirea brutal a unor manifestri revendicative etc. devin fapte frecvente. De cnd exist state, folosirea forei a fost un instrument esenial pentru meninerea si ntrirea regimurilor politice, pentru exercitarea dominaiei n general. Monopolul de a exercita violena "legitim" l dein organele desemnate, anume specializate ale statului. Dar, n numeroase state contemporane recurg la folosirea forei si organizaii politice nestatale, paramilitare: partide paramilitare, grupe de presiune, grupuri teroriste, opoziia scoas nafara legii, armata n cazul n care iese din neutralitate si devine agent politic nlturnd regimul existent etc. Un prim obiectiv esenial al statelor fasciste, totalitare n genere, l constituie exproprierea armelor si diminuarea mijloacelor de exercitare a forei din minile agenilor din opoziie. e) Cultura politic. Fiecare colectivitate uman, fiecare agent politic are o cultur politic proprie pe care o va valorifica n utilizarea si combinarea ct mai raional a celorlalte instrumente ale aciunii politice. Coninutul noiunii de cultur politic poate fi determinat comparnd diferitele culturi politice concrete ale societilor, regimurilor si forelor politice. Pe aceste

premise, ar putea fi stabilite elementele comune si cele difereniale ale modurilor si stilurilor de activitate ale agenilor politici. n ansamblul ei, cultura politic reprezint reeaua scopurilor, valorilor si convingerilor prin care oamenii se raporteaz la sistemul politic (G. Almond), constituie totalitatea idealurilor politice, a normelor care regleaz dinamica politic, implicit atitudinile, credinele si sentimentele aferente vieii politice (L. Pye), este ansamblul modelelor care condiioneaz interaciunile ntr-o colectivitate a oamenilor (M. Duverger). Noiunea de cultur politic cuprinde un ansamblu de elemente organizate funcional ntr-un sistem (parte integrant a culturii societii), avnd dou laturi complementare:obiectiv si subiectiv, extrinsec si intrinsec. Latura obiectiv cuprinde diferite comportamente nvate ale agenilor politici (comportamentul electoral, mnuirea tehnicilor de organizare a membrilor, de informare a opiniei publice, relaiile cu societatea civil etc.), precum si diferite produse ale comportamentului politic (tradiii politice, instituii, norme etc.). O trstur esenial a acestei laturi este observabilitatea si posibilitatea cuantificrii. Latura subiectiv, intrinsec cuprinde elemente cognitive (idealuri politice, strategii, programe, platforma, ideologia etc.), afective (sentimente si pasiuni politice determinate de contactul agentului cu diferite evenimente
RESURSELE SI INSTRUMENTELE ACIUNII POLITICE 91

sociale), voliionale (rezistena la eforturile necesare pentru a putea fi realizate obiectivele din program) si atitudinale - adic poziiile concrete luate de agenii politici fa de diferitele evenimente politice exteriorizate prin enunurile de valoare si constatative ce le preced aciunea. Cultura politic a luat fiin odat cu clasele sociale si cu instituiile lor politice, caracterizndu-se prin faptul c poate fi transmis de la o generaie la alta si nvat - ceea ce va produce socializarea politic. n funcie de dezvoltarea sistemelor sociale, de succesiunea civilizaiilor, cultura politic a societii si-a mbogit complexitatea, diversitatea structural. Att cultura politic extrinsec, ct si cea intrinsec sunt transmisibile - fie n plan sincronic - concetenilor, fie n plan diacronic - generaiilor succesive. Cultura politic poate fi transmis prin intermediul diferitelor instrumente de comunicare: pres, radio, televiziune, edituri, nvmnt politic etc. care, ntrun astfel de rol se politizeaz, devenind ele nsele elemente ale culturii politice. Cultura politic extrinsec este transmisibil n mod direct, constituind condiia si mijlocul de propagare a culturii intrinseci. Prin urmare, cultura politic a ceteanului este dobndit, nvat, este rezultatul socializrii politice. Un astfel de proces educaional presupune comunicare social, transmiterea spontan si instituionalizat a elementelor culturii politice de ctre generaiile anterioare, de ctre instituiile politice si cele educative ctre tnra generaie. Treptat, copiii si vor extinde experiena politic, volumul de informaie, de cunostine, priceperi si abiliti n planul conduitei lor politice, vor adera la anumite valori si orientri ideologice - filozofice, si vor forma sentimente si atitudini fa de sistemul politic. Treptat, gradual, n ontogenez copilul si formeaz Eul politic care, pe lng constiina capacitii de a aciona politic n calitate de cetean simplu sau n calitate de participant la Putere, include ntregul set de componente culturale care-i va modela conduita politic: intrinseci si extrinseci; subiective si obiective; cognitive, afective, volitive, atitudinale, axiologice si spirituale. Individul va putea pune n practic o cultur politic de supunere sau una de participare, o cultur politic obedient, de ascultare, tradiionalist sau una activ, creativ, critic - expresie a capacitii sale raionale. Aspectele intrinsec si cel extrinsec ale culturii politice sunt sintetizate de noiunea de model cultural care desemneaz structura, invarianii rspunsurilor, reaciilor, conduitei politice ale agenilor n situaiile si conjuncturile politice. Structura culturii politice a unei colectiviti, a unui agent politic este alctuit din totalitatea modelelor culturale pe care le-a achiziionat n experiena lor istoric si care pot fi actualizate, puse n valoare n diferite situaii, n relaiile politice pe care le ntreprinde. n perioadele de ascensiune a forelor politice, modelele lor de cultur politic sunt dependente de situaia social n care acioneaz, astfel nct nu

vor putea fi folosite cu cea mai mare elasticitate si eficien n luptele politice. Acest fapt este condiionat si de coexistena lor cu o serie de elemente culturale care nc nu au un sens politic pentru segmentul din societatea civil reprezentat de agentul politic respectiv. Dar, atunci cnd forele politice vor ajunge la maturitate, modelele culturale se autonomizeaz, si sporesc
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 92

funcionalitatea, adaptabilitatea n raport cu variabilitatea condiiilor situaionale, astfel nct ele vor deveni instrumente fertile ale aciunii lor politice, ale realizrii propriilor programe. Att cultura luat n ansamblu, ct mai ales cultura politic, constituie nsemnate resurse ale aciunii politice. n experiena istoric a colectivitilor umane, a agenilor practicii politice se statornicesc treptat modele de cultur politic, acestea putnd fi transformate n instrumente ale aciunii politice. Ele fac posibil socializarea politic, atragerea unui numr ct mai mare de adereni, alegtori si simpatizani, ntrirea coeziunii sociale n jurul unor valori dominante, crearea de energii spirituale la nivelul colectivitilor n sensul realizrii programelor politice. f) Mijloacele de informare - dezinformare a mulimilor constituie un important element al culturii si, mai cu seam, n societile contemporane, un vital instrument al politicii (faptul este convingtor demonstrat de utilizarea lor n declansarea si extinderea revoluiei din decembrie 1989 din Romnia eveniment care a evideniat limite de neimaginat altdat ale manipulrii mulimilor). Perfecionarea sistemelor de informare si de nvmnt a constituit unul dintre mijloacele ascensiunii politice a burgheziei n Europa Occidental. Revoluiile sociale, rzboaiele, necesitatea conducerii politice, luptele ideologice contemporane au provocat mutaii calitative n dezvoltarea mijloacelor informaionale asa nct astzi naiunile au devenit adevrate "amfiteatre" n care au acces toi cetenii pentru a audia cuvntrile conductorului statului, discursurile liderilor politici, mari dezbateri de idei la care particip reprezentani ai elitei politice, politologi, reprezentani ai opiniei etc., crendu-se astfel premise pentru adncirea democraiei directe. Dar, dup cum observ Roger - Grard Schwartzenberg, stpnii sistemului de informare a opiniei publice, oamenii puterii au deturnat n favoarea intereselor si aspiraiilor lor utilizarea mijloacelor de informare n mas transformnd statul n realizator de spectacol iar politica n regie. n special prin intermediul televiziunii conductorii si vor etala calitile, vor poza n vedete cu scopul de a cuceri constiinele cetenilor, de a trezi un respect, de a crea o "distan" ntre conductori si condusi, de a-si impune dominaia etc. Se produce astfel, cu ajutorul acestor mijloace moderne, un fenomen de personalizare a puterii cu o amploare nemaintlnit...."Statul nsusi care se transform n ntreprindere de spectacol, n "stat spectacol", si aceasta ntr-un mod sistematic si organizat. Pentru a amuza si nsela mai bine publicul format din ceteni. Pentru a se distra mai bine si a crea diversiune. Pentru a transforma sfera politic n scen ludic, n teatru al iluziei"4. Astfel practica politic din zilele noastre a progresat mult n arta de a mini datorit nu numai mijloacelor tehnice perfecionate, ci si a formrii unor specialisti competeni n publicitate, n arta manipulrii, n managementul campaniilor electorale, n mestesugul de a fabrica "imagini" si de a-i face pe ceteni s cread n valoarea unor astfel de imagini. ntr-un fel s-a produs un transfer al artei de a face spectacol (de teatru, muzical etc.), de a organiza si a face publicitate
4 R.

G. Schwartzenberg, "Statul spectacol", Scripta, Bucuresti, 1995, p.7

RESURSELE SI INSTRUMENTELE ACIUNII POLITICE 93

competiiilor sportive de mare atractivitate si emotivitate ctre sfera puterii, a seleciei personalului politic, a lurii marilor decizii la scara societii globale. Astfel, Puterea a devenit vedet datorit mass - mediei (a marii prese, a radioului si televiziunii). Cetenii au ajuns s-si formeze sentimentul c i-ar cunoaste pe liderii politici, pe presedinte, pe primul ministru etc. care li s-ar adresa direct. Dar, oare aceast realitate face parte din coninutul democraiei, nu este o mistificare, o form de nstrinare a ceteanului ca reacie la suprapersonalizarea puterii? n orice caz, este cert c o politic devenit art a disimulrii, a

travestirii va sustrage atenia cetenilor de la problemele reale, va ine poporul departe de deciziile importante, va inhiba preocuprile oamenilor de a se ocupa de ceea ce viaa lor le impune. O democraie adevrat este posibil acolo unde cetenii sunt bine, corect si complet informai pentru a participa la luarea deciziilor n deplin cunostin de cauz. n regimurile pluraliste, mijloacele de informare servesc adncirii poliarhiei. Fiecare agent politic posed mijloace informaionale proprii si le foloseste n direcia realizrii obiectivelor strategice. Cele mai numeroase si eficiente mijloace de informare sunt fie n proprietatea statului, fie a unor grupuri private, a unor societi independente de informare. Stpnii sistemelor de informare din zilele noastre sunt, de regul, si stpni ai bogiei. Exist si mijloace de informare a conductorilor, a celor ajunsi s ia decizii politice. Printre acestea o amploare deosebit au luat-o dezvoltarea, n ultimele decenii, mijloacelor moderne care au condus spre informatizarea societii, implicit a politicului. n societile contemporane operativitatea lurii deciziilor, n absena mijloacelor de informare, de comunicare att de perfecionate, ar fi deosebit de greoaie, de anevoioas. Prin intermediul acestor mijloace, informaia politic circul dinspre societatea civil, viaa social - cultural si politic spre factorii centrali de guvernmnt: organele supreme ale puterii de stat, guvern, ministere, organele centrale ale partidelor de guvernmnt etc. dar si invers, sporind n acest fel eficiena practicii politice. g) Statisticile, ca tablouri de informaie cu o maxim sintetizare, constituie n condiiile societilor contemporane un instrument de nenlocuit al aciunii politice. Statisticile conin cele mai dense si concentrate informaii referitoare la rezultatele funcionrii economiei unui popor, la schimbrile demografice, la volumul resurselor prospectate si utilizate, la ritmurile de crestere, volumul investiiilor, evoluia veniturilor si cheltuielilor bugetare, la balana de pli externe si cea a comerului exterior etc. De asemenea, pe lng strile prezente si trecute ale dinamicii macrosistemului social, statisticile pot reflecta anticiprile evoluiei ulterioare, strile cantitative dar si cele calitative. Deci, cel ce doreste s afle ce este si ce poate deveni un popor sau o civilizaie, ar putea consulta statisticile referitoare la istoria si la prezentul acestuia. Iat din ce cauz toi marii lideri politici, toate elitele guvernante din zilele noastre au devenit fini si pricepui interprei ai statisticilor - n primul rnd ai celor cu coninut economic.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 94

Pentru organele centrale si locale de decizie, pentru seful statului, pentru ministri, parlamentari, directorii marilor societi si regii autonome etc. condiia esenial pentru a conduce eficient si operativ sectoarele acoperite de competena lor o constituie cunoasterea temeinic a situaiei concrete, a realitii. Ori, instrumentul cel mai adecvat pentru realizarea acestui scop l constituie datele statistice, informaiile de sintez. Deciziile ce urmeaz a fi luate vor mbrca si ele o expresie statistic. Asadar, statisticile sunt sisteme de informaii calitative si cantitative sintetice, imperios necesare pentru elaborarea si realizarea programelor politice. Francis Bacon, pe bun dreptate, considera c stiina, cunoasterea n genere, augmenteaz puterea omului si a societii n raporturile lor cu natura. Faptul acesta este perfect valabil si n reglarea politic a societii. Adncirea cunoasterii, informaia n general, sporesc fora de influenare a politicii, dezvolt capacitatea agenilor politici de a-si atinge scopurile, de a-i determina pe alii s acioneze ntr-un anumit fel sau s accepte anumite decizii. Cunoasterea serveste multiplicrii puterii guvernanilor n mult mai mare msur dect bogia (banii) sau fora armelor. h) Un instrument contestat, desi real, al marilor aciuni politice contemporane l constituie ideologiile politico - juridice. Acestea au aprut odat cu practicile politice, cu desprinderea muncii intelectuale de munca fizic, a guvernanilor de guvernai, cunoscnd n evoluia lor istoric perioade de declin sau perioade de maxim proliferare - asa cum este si cea contemporan. Dintotdeauna conflictele, luptele politice interne si externe au avut si vor avea o reflectare activ, participativ n plan ideologic, la nivelul

constiinei sociale. Fiecare tabr aflat n conflict doreste s-si procure un suport uman ct mai larg, s-si extind sfera de influen asupra societii civile - fapt care se realizeaz prin intermediul unor activiti specifice: educaie politic - civic, propagand, lupt ideologic. Exist diferite poziii particulare cu privire la coninutul conceptului de ideologie. Lapierre, de pild, considera c ideologiile sunt combinaii sincretice de idei. Duverger susinea c toate ideologiile definesc sisteme de valori, chiar si cele care se vor a fi obiective. Ideologiile vor tinde astfel s ntreasc conflictele sau s le atenueze5. G. Burdeau considera ideologiile ca fiind adevrate fore politice constnd n credine politizate, n viziuni globale sistematizate asupra evoluiei sociale, sunt depravrile contemporane ale credinelor. Ideologiile sunt susinute de convingeri profunde si au un caracter supraindividual, servind scopurilor de justificare a puterii si constituind o important arm a luptei. Prin intermediul ideologiei, ceteanul ncearc s-si explice poziia sa n societate, perspectivele vieii sale n cadrul grupurilor sociale din care el face parte6. Ideologiile au urmtoarele trsturi: 1. Sunt unificatoare - un criteriu unic prezideaz ntreaga explicaie, ntregul lor coninut. Gndirea si opinia personal au un rol minimal sau trebuie excluse pentru a putea fi acceptate. 2. Ideologiile ofer soluii de alternativ
5 M. 6 G.

Duverger, "Introduction a la politique", Gallimard, Paris, 1964, p.142. Burdeau, "Traite de science politique", tome III, Paris, 1968, p.135.

RESURSELE SI INSTRUMENTELE ACIUNII POLITICE 95

unic, absolute, conducnd la dogmatism. 3. Ideologiile au un caracter partinic n sensul c "cetatea" viitorului, tipul de stat si de regim politic, pe care ele le propun si le justific vor fi deschise numai aderenilor, susintorilor lor iar oponenii, "necredinciosii" vor fi exclusi. 4. Toate ideologiile au un caracter mesianic, escatologic, n sensul c se vor a fi mobilizatoare si modelatoare ale cursului istoriei corespunztor valorilor propuse. Ideologiile sunt nscute din revolte si au n vedere o revans. nelegndu-le n aceast manier, Burdeau considera c ideologia are un rol mobilizator, furnizeaz energii sporite celor angajai n luptele politice si, deci, nu vor disprea niciodat. Pornind de la accepiunea peiorativ, napoleonian, a noiunii de ideologie (aceea de fals constiin, de ansamblu de credine fr un fundament n stiin), o serie de concepii neopozitiviste, empirice, structuraliste care stau la originea curentului tehnocratic, susin c a sosit vremea evacurii ideologiilor din sfera culturii politice. Sunt reluate n acest fel concepiile lui S. Simon si a lui A. Comte cu privire la ntemeierea societii viitorului pe raiune, pe stiin, pe tehnologie, pe spiritul pozitiv, care sunt pe de-a ntregul opuse credinelor si valorilor justificate ideologic. Din punct de vedere al structurii lor logice, ideologiile sunt alctuite din enunuri constatative (adevrate din unghiul de vedere al valorii lor de adevr), valorice (opionale, apreciative, justificative etc.) si enunuri false din punct de vedere logic si practic (iluziile agentului politic despre propria sa situaie istoric, enunurile false despre adversari, enunuri care exagereaz si nfrumuseeaz propriile activiti etc.). Odat cu dezvoltarea societii, a cunoasterii, cu maturizarea agentului se vor crea posibiliti tot mai mari pentru cresterea sferei enunurilor constatative, n detrimentul celor false si pentru o ntemeiere realist a opiunilor, convingerilor, aprecierilor si justificrilor valorice. Evident, nu toi agenii politici vor valorifica aceste posibiliti. Cresterea volumului enunurilor constatative n structura unor ideologii, ntr-un alt limbaj, este sinonim cu procesul de scientizare a politicului - fapt care nu poate s nsemne c ideologiile vor disprea, c societile postindustriale sau cele informatizate au intrat deja ntr-o er a dezideologizrii sau postideologic. Exist politologi, adepi ai dezideologizrii societii de consum, care refuz s recunoasc faptul c nsesi ideile lor au un caracter partinic si, deci, ideologic; doctrinele tehnocratice constituie ele nsele un soi aparte de ideologie, instrumente ale forelor ultraconservatoare. nelese n acest fel, ideologiile din lumea de azi constituie nsemnate resurse politice, oferind un temei spiritual pentru elaborarea si folosirea unor

importante instrumente politice, cum sunt platformele politice, programele partidelor, propaganda, presa, dreptul constituional etc. Astfel de instrumente sunt folosite n scopul antrenrii si mobilizrii cetenilor (ideea lui Marx c "teoria devine for material de ndat ce cuprinde mulimile" este relevant aici), formrii unor aliane politice, sustragerii unor categorii sociale de sub
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 96

influena ideologiilor adverse, ntririi coeziunii societii civile, formrii opiniei publice, luptei ideologice n general. i) Timpul liber este o alt resurs a aciunii politice. Societile primitive, avnd o productivitate minimal n utilizarea factorilor de producie, erau dependente de natur, individul nedispunnd de timp liber si, deci, de posibiliti de a ntreprinde aciuni suprastructurale variate. Pe msura dezvoltrii productivitii muncii s-a creat posibilitatea cresterii timpului liber al membrilor societii. Dar, n toate societile cu decalaje clasiale, socioculturale, segmentul social lipsit de resurse economice a fost expropriat de o parte din posibilitile de timp liber de ctre stpnii bogiei. Sclavii au fost privai de dreptul de a avea timp liber. In societile contemporane timpul liber are o distribuie inegal pe ansamblul societii, adesea inechitabil. Stpnii capitalului, ai bogiei au posibiliti sporite pentru a-si crea timp liber, posed mijloace materiale pentru a-l valorifica n scopuri politice, pentru a-si perfeciona cultura politic. Distribuia contrastant a timpului liber n societile de tip liberal constituie o frn pentru adncirea democraiei politice si sociale, un instrument de dominare aflat la dispoziia elitelor politice, a celor ce dein puterea economic. j) Banii (sau resursele financiare, bogia) au fost si rmn n continuare una din cele mai importante resurse politice. Cei care posed banii (bogia) pot obine orice fel de valori materiale; banii constituie un echivalent general. Puterea economic, puterea militar pot fi, ntr-un fel, exprimate n indicatori valorici, n bani. Cu banii pot fi obinute, n principiu, oricare din cele mai diferite contraprestaii. n condiiile societilor generatoare de nstrinare uman, politica a lrgit sfera de utilizare a banilor. Astfel, n cele mai diferite regimuri politice contemporane cu ajutorul banilor se cumpr constiine si cunostine, se cstig lupta electoral, se realizeaz aliane politice, se iau decizii n favoarea celor care posed bogia, sunt mituii liderii politici, membri ai guvernului, se organizeaz lovituri de stat, aciuni teroriste etc. M. Duverger observa n mod just c banii sunt o parte a puterii si c "n general, bogia serveste la procurarea mijloacelor prin care se poate cuceri sau conserva puterea. Banii permit cumprarea de arme, de constiine, de emisiuni de televiziune, de campanii de propagand, de oameni politici"7. Desigur, toi am putut observa c banii constituie un echivalent general nu numai n viaa economic, ci pot juca un astfel de rol si n raport cu mijloacele politice. n sistemele politice contemporane rolul banilor este atotputernic. Funcionarea acestui instrument politic, de multe ori, scap controlului democratic. Forele politice, pe lng fondurile bnesti statutare, obin si alte fonduri care pot s concureze ca mrime cu primele. Procurarea acestora, ca si condiionrile ofertanilor, se desfsoar, de regul, n culisele vieii politice oficiale. Este cunoscut faptul c diferii ageni politici au o puternic implantaie n oligarhia financiar cu care vor realiza un fel de fuziune subiectiv. Forele politice emanate din segmente sociale cu resurse
7 M.

Duverger, "Introduction a la politique", Paris, 1964, p.215.

RESURSELE SI INSTRUMENTELE ACIUNII POLITICE 97

mai mici, de la nceputul existenei lor au cutat s-si procure instrumente politice prin intermediul crora s contracareze puterea banilor. Printre acestea s-au aflat la loc de frunte puterea dat de numrul de membri, gradul nalt de organizare, disciplina intern, formarea unei culturi politice active, funcionale etc. k) Numrul de membri, de simpatizani, de alegtori ai agenilor politici si nivelul organizrii acestora sunt mijloace eseniale ale practicii politice. Odat cu dezvoltarea democraiei, a culturii politice, a vieii spirituale si a civilizaiei s-a extins numrul participanilor la viaa politic, s-au

perfecionat tehnicile de organizare politic a cetenilor, a ntregii societi. Este adevrat c regimurile fasciste, totalitare au restrns n mod artificial numrul celor care pot s participe efectiv la viaa politic, la luarea principalelor decizii, au limitat numrul organizaiilor politice - uneori pn la cercul "marilor tehnicieni" ai regimului n frunte cu "seful" si care, alteori, au lsat dreptul de a fi urmate si "aplaudate" de un numr variabil de servitori mecanici. Astfel de momente, totdeauna finite n curgerea istoriei, care au aprut si o s mai apar probabil, vin n dezacord cu sensul ascendent al evoluiei organizrii democratice a omenirii. Numrul si organizarea au constituit ntotdeauna instrumente politice eseniale ale forelor sociale mai puin "echipate" cu resurse economice prin care au dorit s contracareze puterea economic, financiar si politic a cercurilor guvernante. Numrul a fost o arm principal care a dat sori de reusit schimbrilor istorice din Europa de Est menite s pun capt totalitarismelor si s deschid perioade de tranziie spre economia de pia, spre pluralism politic n aceast parte a lumii. Numrul de membri si organizarea pot constitui instrumente eficiente dac merg mpreun. Numrul, n plan sociologic, constituie mulimea, cantitatea care, fr organizare, ordine si disciplin (starea calitativ), nu poate avea eficacitate prea mare n aciunea politic. l) Alianele politice constituie un alt mijloc al aciunii politice. Exist ageni ai aciunii politice cu o putere destul de mare, dar care nu pot cuceri puterea politic dac nu vor recurge la aliane, la realizarea unor coaliii, fronturi. Politica alianelor este vital n orice lupt politic. Se face o distincie strategic (nelegnd prin strategie, n acest context, ceea ce nelegea Clausewitz - adic arta de a folosi victoria n scopul realizrii elului final) ntre alianele principiale si cele vremelnice. Ultimele trebuie create si valorificate n direcia atingerii elului final, folosindu-se toate fisurile, slbiciunile din rndul coaliiei de fore politice adverse. Oricare agent politic ncearc s valorifice tot ceea ce contribuie la ntrirea unitii si coeziunii suportului social, ale altor fore politice care nclin spre a realiza aliane. Pe o astfel de cale se ncearc a fi contracarate resursele financiare, organizatorice, cultura politic superioar ale elitei guvernante. m) Corpurile electorale si cetenia constituie importante resurse ale regimurilor democratice. Corpul electoral cuprinde totalitatea cetenilor cu drept de vot care exprim n planul vieii politice, mai mult sau mai puin
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 98

adecvat, voina naional. Corpul electoral nu poate fi identificat ns cu poporul, nici ceteanul cu omul real. Prin tehnicile electorale (n special prin intermediul Legii electorale), guvernanii mpart corpul electoral nu neaprat n conformitate cu aspiraiile legitime de creare a unui cadru care s permit reprezentarea proporional a tuturor forelor si curentelor politice sau n scopul asigurrii armoniei firesti ntre corpul electoral si popor, ci autorii legislaiei electorale au grij ntotdeauna ca prin organizarea si mprirea corpului electoral, prin procedurile adoptate, s faciliteze succesul acelei tabere politice pe care ei o reprezint. ntre organele legislative si corpul electoral, ntre acesta si popor pot fi create n mod artificial contradicii - fapt care a constituit un instrument politic al guvernanilor pentru a-si extinde dominaia. Principiile suveranitii poporului, invocarea criteriului voinei populare drept principiu fundamental al legitimitii aciunilor organelor supreme ale puterii de stat se manifest adesea, prin coninutul lor, ca niste ficiuni si mistificri ale realitii n cele mai variate societi contemporane. n) Pstrarea secretului si manipularea sunt mijloace frecvent utilizate de ctre state, partide si alte fore politice. Divulgarea secretului poate s duc la pierderea luptei, la neatingerea unor obiective programatice, la o mare efervescen a vieii interne a agentului politic n cauz, la restructurri si reorganizri strategice - tactice. Pstrarea secretului a fost determinat dintotdeauna de aspectul belicos al politicii si este nsoit frecvent de o fals informare sau o informare superficial a cetenilor. Acest fapt constituie o piedic important pentru

adncirea democraiei si o condiie a ascensiunii mediului tehnocratic n viaa politic, a extinderii nemsurate a birocraiei statale. Pstrarea secretului s-a dovedit a fi un instrument al acumulrii de putere de ctre cei ajunsi s guverneze. Atta timp ct guvernanii nu sunt mpiedicai s se limiteze la generaliti, la informaii vagi n contactul cu opinia public, n informarea acesteia, ei se afl pe traiectoria acumulrii de putere, a satisfacerii unor interese cu orientare particular. n strns legtur cu pstrarea secretului funcioneaz n practica politic si tehnicile de manipulare a mulimilor - adic utilizarea propagandei, a mijloacelor moderne de informare n mas, a unor elemente de cultur politic n vederea crerii unor contradicii n constiinele celor care nu ader la ideologia si practica lor, soluionndu-le apoi ntr-o direcie cel puin convergent cu interesele dominante sau ale celor care acioneaz pentru cucerirea puterii. Pe aceast cale sunt create iluzii, sunt rspndite zvonuri, sunt atrasi alegtori sau adereni la partidele politice ajunse la putere, sunt creai consumatori obedieni sau conformisti ignorani etc., realizndu-se astfel scopul de a abate atenia mulimilor sau a unor categorii sociale de la lupta politic. Asadar, prin intermediul manipulrii se aplic o "anestezie" care s calmeze anumite efecte negative generate de dominaia regimului. Mijloacele de informare n mas, prin diferitele tehnici utilizate, prin rubricile de sport, cinema, reclame, aventuri, prin zvonuri, dezinformare, printr-o
RESURSELE SI INSTRUMENTELE ACIUNII POLITICE 99

"judicioas" utilizare a "omisiunilor" si a "exagerrilor" etc. vizeaz distragerea ateniei si interesului publicului de la problemele socio-politice profunde, uneori presante, crendu-i un univers mbibat cu imagini facile, fantasmagorice si nchizndu-l ntr-un orizont mediocru, adesea infantil. Prin metoda manipulrii, guvernanii mascheaz adevratele lor obiective, invocnd "interesul general", "voina naiunii", "binele comun", acoperindu-se cu paravanul valorilor politice universale. n loc de a vorbi despre problemele grave ale zilei (criz, somaj, inflaie etc.), ei aduc n centrul discuiilor anumite teze ideologice, idealuri ndeprtate, creaz inamici fictivi sau invoc tradiii generoase cu rezonane largi n istoria naional etc. n perioadele de criz, de penurie si de ncordare intern guvernanii au recurs frecvent la tehnica orientrii ateniei mulimilor spre problemele externe, amenintoare, care sunt descrise ntr-un limbaj mistificator si emoional. Rezult ideea c manipularea mulimilor se realizeaz practic prin intermediul pstrrii secretului. * ** Mai sus au fost analizate succint cele mai importante instrumente si resurse politice, fr ns a le epuiza sfera de cuprindere. Inventarierea lor ar putea fi continuat (de exemplu, militarismul, birocraia, parlamentarismul, opinia public, blocurile militare etc.), dar ne vom opri aici pentru a trece la analiza modului n care sunt ele folosite, integrate n aciunile agenilor politici, la felul cum sunt repartizate la scara societii globale.

4. Repartiia mijloacelor aciunii politice n societate


Dup o prim lectur a constituiilor statelor democratice sau a unor tratate de drept constituional, cititorului i va rmne impresia c exist o distribuie echitabil a mijloacelor politice pe ansamblul societii civile, c se respect drepturile omului, libertile de asociere, de opinie, de a ntreprinde si, deci, de a dispune de orice fel de instrumente pentru realizarea scopului etc. Dar, realitatea este alta. Mijloacele politice sunt repartizate inegal si inechitabil pe colectiviti, clase sociale, categorii, sociogrupuri si indivizi. n acelasi timp, posibilitile de a accede la folosirea mijloacelor politice sunt inegale. De aceea, dreptul constituional nu prezint suficiente garanii privind aplicarea sa n practic; n multe cazuri el poate fi transformat ntr-un paravan ideologic - normativ, artificial al nedreptilor si inechitilor omniprezente. mprirea societii n colectiviti umane, n clase si categorii sociale nu este o creaie politic - juridic, ci una istoric, obiectiv. Existena unor subdiviziuni ale societii civile, pluralitatea intereselor economice, multitudinea formelor de proprietate asupra factorilor de producie constituie premise importante pentru o dispersie inegal, cu caracter clasial, a mijlocelor

politice n societate. Clasa care posed bogia are cel mai larg acces la
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 100

procurarea si utilizarea resurselor politice, a instrumentelor politice prin intermediul agenilor specifici. Posesiunea bogiei si a unei culturi politice solide este cheia cu care ea si deschide poarta pe care are acces la putere, la dreptul de a decide n numele naiunii, de a le folosi n numele voinei populare, de a le utiliza n procesul de dominare politic. n regimurile dictatoriale, n cele de tip fascist sau de dictatur a proletariatului, cei guvernai au fost expropriai de principalele instrumente politice. n acest fel ntreaga societate a fost obligat s se ncoloneze si s urmeze voina, deciziile, dup caz, fie ale monarhului, fie ale dictatorului, fie ale unei clici de "tehnicieni" din fruntea statului fascist sau a partidului unic. In regimurile politice cu o concentrare a mijloacelor politice n mini puine ntlnim cea mai inegalitar dispersie a instrumentelor politice, cele mai grave privaiuni privind exercitarea drepturilor politice, subiective si accesul la folosirea resurselor politice n vederea emanciprii personalitii umane, a respectrii drepturilor omului. n cadrul regimurilor pluraliste, mulimile, guvernaii au un acces la procurarea si folosirea a numeroase instrumente politice, la valorificarea unor resurse politice n scopul realizrii propriei lor voine. Dar, n esen, dispersia mijloacelor politice n societate si pstreaz caracterul de clas. Posesorii bogiei stpnesc si mijloacele politice principale - acestea constituind cheia puterii lor, iar atunci cnd si vd ameninate poziiile n sistemul social, cnd lupta opoziiei se d pentru schimbri radicale, ei vor folosi ntreaga putere pentru a asigura conservarea avantajelor acumulate. Deci, tendia de realizare a unei distribuii mai egalitare a mijloacelor politice pe diferite clase, colectiviti, macrogrupuri sociale va fi acceptat de clasa politic atta timp ct interesele conservrii sistemului nu sunt puse n joc si periclitate. Pluralitatea centrelor de decizie, organizarea poliarhic a societii capitaliste, ca mecanisme ale democraiei, constituie importante mijloace de dominare a mulimilor n toate rile avansate pe planul instituionalizrii politice.

5. Conceptul de tactic n contextul integrrii mijloacelor politice n aciune


a) Conceptul de tactic. Clausewitz conferea noiunii de tactic semnificaia de stiin a folosirii forelor armate n lupt. Aceast definiie a fost preluat, n spiritul ei, de ctre toi acei politologi care au considerat politica o lupt ntre tabere adverse cu scopul de a cuceri, exercita si pstra puterea. n prezentul demers teoretic nu este negat aspectul polemologic al practicii politice, dar politica nu poate fi identificat, fr a cdea n erori, cu lupta armat si nici cu oricare alt lupt. Pentru strategia si tactica nvingtorilor, a politicii fr opoziie nu mai este valabil accepiunea dat de Clausewitz noiunii. Tactica este latura tehnic a realizrii strategiilor politice si const n aptitudinea (stiina si arta), n capacitatea agentului politic de a-si procura si
RESURSELE SI INSTRUMENTELE ACIUNII POLITICE 101

utiliza instrumentele politice ntr-o modalitate eficient n vederea nfptuirii optimale a programului, a strategiei (desemnm prin strategie orientarea general, cu principalele ei momente, si sensul aciunii politice globale). Calitatea tacticii unui agent politic va depinde de caracterul mijloacelor politice folosite n situaia concret - istoric n care acioneaz, de felul cum mijloacele politice sunt integrate n aciunea politic, de metodele alese pentru folosirea lor, de gradul deschiderii ctre creativitate si ctre o nentrerupt adecvare la succesiunea cerinelor concrete ale etapei, de abilitatea pe care o are agentul de a combina instrumentele politice n funcie de ivirea unor schimbri surprinztoare etc. Deci, tactica, pe lng o cunoastere si o stpnire profund a instrumentelor politice, a situaiei si a momentului n care acioneaz agentul, a obiectului aciunii - presupune o dimensiune creatoare (asa-numita "art politic"). Altfel si va atinge cu greu eficiena dezirabil. n structura unei politici realiste, orientate dup criterii de raionalitate

si eficien, strategia si tactica alctuiesc o unitate necontradictorie constituie mpreun coloana vertebral a programelor politice. Dar nici un program politic nu epuizeaz msurile tactice, aspectele tehnice ale realizrii strategiilor. In toate marile aciuni apar surprize tactice, elemente originale, creatoare care nu sunt prevzute, adesea, n proiectele, nici mcar n imaginaia agenilor. Fiecare mare partid a creat, a integrat si va utiliza n practica sa politic metode si procedee tactice originale, inedite, impuse de caracterul concret - istoric al situaiei si etapei de aciune, de specificul interaciunilor agentului politic cu obiectul aciunii si cu ali ageni, de bogia si originalitatea subiectivitii agentului politic etc. b) Principii ale eficienei tacticii agenilor politici. Tactica, pentru a conduce cu siguran la atingerea scopurilor strategice, ar trebui s satisfac cteva reguli generale. Printre cele mai importante pot fi enunate urmtoarele: - att n elaborarea, ct si n derularea ei n practic, tactica se va subordona elului final, strategiei globale a agentului aciunii politice; - tactica trebuie s fie adecvat si readecvat exigenelor dinamice ale obiectului aciunii, situaiei si etapei concret - istorice, subiectivitii politice a agentului; - orice tactic are ca obiectiv principal diminuarea eficienei aciunilor politice ale adversarului, astfel nct s i se creeze acestuia o situaie fr iesire; - elaborarea tacticii presupune alegerea locului si momentului cel mai potrivit, concentrarea principalelor fore si instrumente de ctre agentul politic n locul si momentul principal al activitii sau luptei politice; - tactica presupune asigurarea unei discipline riguroase n viaa agentului si, n acelasi timp, crearea unor sciziuni, fisuri n organizaia adversarului; - odat ce a fost adoptat, tactica devine un strict secret n raport, mai ales, cu agenii din opoziie;
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 102

- tactica presupune exploatarea, valorificarea tuturor greselilor, a fisurilor si lacunelor existente n activitatea adversarului; - tactica se ntemeiaz pe cunoasterea si stpnirea tuturor mijloacelor aciunii politice (legale si ilegale, pasnice si violente, parlamentare si extraparlamentare, n regim si n afara regimului politic, administrative, militare, ideologice, pedagogice) si instrumentarea optim a aciunii; - tactica implic o putere ct mai mare de a valorifica resursele si instrumentele politice n situaii posibile ct mai variate, de a nlocui ct mai repede si ct mai neasteptat un instrument politic cu altul; - o tactic eficient trebuie s prevad loviturile si miscrile posibile ale adversarului, momentul si locul aciunior hotrtoare si, pe aceast baz, s fie concepute aciuni care s-l surprind pe adversar, astfel nct s-i rstoarne planurile, s-i dezmembreze si s-i deconcerteze opera; - tactica trebuie s prevad miscrile aparatului de comand ale agentului advers, ale organelor conductoare si, pe acest temei, s ia msuri prioritare privind distrugerea sau neutralizarea acestora; - orice tactic trebuie s dea soluii concrete problemei alianelor si compromisurilor, astfel nct agentul politic s reuseasc s atrag de partea sa ct mai muli aliai, fie chiar vremelnici, sovielnici si s mpiedice ntrirea alianelor adversarului, s neutralizeze legturile acestuia cu simpatizanii (un rol deosebit n respectarea acestei reguli l are respectarea graniei dintre principialitate si trdare, dintre compromisurile admisibile si cele inadmisibile); - n scopul de a nu primi lupta ntr-un moment n care acest lucru este vdit avantajos pentru dusman, tactica va implica arta manevrelor, a tergiversrilor, a concilierilor si compromisurilor; - tactica presupune mbinarea armonioas a stiintei ofensivei juste cu cea a retragerii bine cumpnite. n practica lor real, agenii politici combin aceste reguli tactice, le ierarhizeaz, le valorific n lumina unor prioriti - fapt care le va solicita iscusin, abilitate, tact politic dac vor s-si multiplice sansele de a cstiga lupta. Nu ntmpltor, din cele mai vechi timpuri, politica a fost considerat

nu numai stiin, ci si art.

V. OBIECTUL ACIUNII POLITICE


1. Noiunea de obiect al aciunii politice
Delimitarea obiectului aciunii politice prezint o nsemntate decisiv pentru o instrumentare adecvat, pentru a asigura o eficien, un grad de raionalitate aciunii, pentru caracterizarea sa n termenii legitimitii, pentru descifrarea caracterului si sensului seriilor de aciuni politice. Aceast operaie este dificil - dat fiind marea diversitate de concepii, de atitudini referitoare la politic si marea complexitate a interaciunilor sistemului politic cu celelalte subsisteme ale vieii sociale, a interaciunilor obiectului aciunii politice cu elementele situaionale. Metoda praxiologic creaz o posibilitate n plus de a surprinde esena, de a face o delimitare corespunztoare a obiectului unei anumite practici concrete. Obiectul aciunii politice este acel domeniu din viaa social care, innd de aria de competen a agentului politic, este organizat, condus, controlat, reglat n mod direct de ctre agent corespunztor strategiei si tacticii adoptate. Relaiile agentului politic cu obiectul aciunii lui se realizeaz prin valorificarea resurselor politice si utilizarea instrumentelor politice pe care le stpneste n situaia si etapa concret - istoric. Dnd o astfel de accepiune noiunii de obiect al aciunii politice, devine fireasc ntrebarea: cum am putea delimita vreun obiect al aciunii politice concrete? Desigur, rspunsurile la aceast ntrebare n literatura politologic universal sunt extrem de variate.

2. Obiectul aciunii politice n literatura politologic


Ar putea fi, cu un anumit efort de abstractizare, identificate cteva tipuri de poziii explicative: a) nc din secolul trecut s-a conturat un curent de opinie conform cruia obiectul politicii ar fi ara, poporul, "cetatea" sau statul (Th. Funck - Brentano, L. Latzarus, F. de Holtzendorff, Littr). "Obiectul politicii este imens: mnuirea poporului"1sau "Politica este arta de a face poporul s cread c el nsusi guverneaz"2. Aceast orientare are numerosi adepi mai ales printre cei care au considerat si mai consider politologia drept stiin a statului. Un astfel de punct de vedere, la o prim analiz, pare a fi simplificator, reducionist. De aceea i s-a opus o alternativ de provenien
1 Th. 2 L.

Funck - Brentano, "La politique", Paris, 1892, p.38. Latzarus, "La politique", Librairie Hachette, p.7.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 104

sociologic - aceea a distinciei principiale dintre guvernani si guvernai, dintre conductori si condusi. b) n preajma marilor conflagraii mondiale din secolul XX s-a conturat, n strns legtur cu elurile rzboaielor, optica geopolitic asupra aciunii politice. Dac la Rudolf Kjelln obiect al politicii este (dup cum reiese din lucrarea sa intitulat "Probleme stiinifice ale rzboiului mondial") ara cu geografia ei, gospodria rii, neamul, societatea si guvernmntul, la seful geopoliticii germane Karl Haushoffer, obiectul politicii l-ar constitui geografia planetei, geografia n miscare a statelor, modelarea geografiei conform instinctului de expansiune si voinei de crestere, de afirmare a statului. O astfel de optic a reprezentat o variant a nstrinrii politicii n raport cu vocaia umanist a rolului ei social. Pe un atare temei, o cast oligarhic guvernant a elaborat si propagat n mod unilateral, dictatorial o concepie a legitimitii n numele creia s-a dat curs celor mai teribile acte antiumane din ntreaga istorie. De aceea, atari deviane ideologice au fost pentru totdeauna compromise... si, totusi, continu s aibe reprezentani printre promotorii politicii imperialiste, printre ideologii mondialismului de orientare hegemonist. c) n cele mai multe teorii politice ale secolului XX, de cea mai mare rspndire s-au bucurat concepiile conform crora obiectul politicii l-ar constitui oamenii, binele colectivitilor politice, comunitile umane, exercitarea si repartiia puterii ntre grupurile din care sunt constituite comunitile, conduitele altora. Sirul celor ce promoveaz sau au promovat astfel de concepii despre obiectul politicii poate s nceap cu inspiratorul lor,

care a fost Max Weber, si poate continua cu numerosi politologi precum G. Catlin, Ch. Merriam, R. Aron, G. Burdeau, W. Robson, Ch. Eisenmann, B. de Jouvenel, H. Lasswell, J. Freund, C. J. Friederich, Erick Weil, M. Duverger, G. Vedel, R. Dahl, J. W. Lapierre, A. Toffler etc. Max Weber considera drept obiect al politicului puterea sau repartiia puterii fie ntre state, fie ntre diverse grupuri din interiorul aceluiasi stat3. Aceast concepie s-a rsfrnt asupra ntregii politici contemporane. Raymond Aron considera c obiect al politicii pot fi societile, grupurile, puterea, ierarhiile de comand4. Ali politologi considerau c obiecte ale politicii pot fi: orice fel de comunitate uman, chiar societi de animale (G. Catlin, M. Duverger etc.), conduitele altora (R. Dahl, C. J. Friederich, Ch. Eisenmann, Erick Weil etc.), punerea oamenilor n miscare de ctre alii (B. de Jouvenel), de a veghea asupra binelui comun al comunitii politice prin dominarea oamenilor (J. Freund). G. Burdeau considera c obiectul privilegiat al politicii l-ar constitui cucerirea si exercitarea puterii, dar ntreg socialul n mod virtual se situeaz n cmpul politicii - fapt determinat n epoca noastr de procesul politizrii universale5. n magistrala sa oper, G. Burdeau relev ideea c politica
3 M. 4 In

Weber, "Le savant et le politique", Paris, 1959, prg.83. "La science politique contemporaine", Paris, 1950, p. 52-69. 5 G. Burdeau, "Mthode de la science politique", Dalloz, 1959, prg.83.

OBIECTUL ACIUNII POLITICE 105

vizeaz, n mod simultan, gestiunea societii existente si transformarea sa pentru a o adapta voinelor celor care o compun. ntreaga politic, susinea Burdeau, graviteaz n jurul a doi poli: lupta si gestiunea, miscarea si ordinea. La fel, W. W. Rostow considera politica drept activitate de exercitare a puterii, avnd ca obiect oamenii, care asteapt de la guvernani rezolvarea a trei imperative: securitate, bunstare si crestere, ordine constituional. Delimitarea n aceast manier a obiectului aciunii politice creaz o posibil prtie pentru a nfrumusea societatea de consum, societatea informatizat. Astfel o parte din autorii amintii au dat o titulatur special pentru stadiul de dezvoltare a societii ultimelor decenii: capitalism popular, societatea consumului de mas, societatea revoluiei manageriale, societatea postindustrial, era tehnetronic, civilizaie a loisir-ului, societate convergent celorlalte sisteme sociale, societatea prosperitii generale, societate postideologic. d) O alt concepie este cea conform creia obiectul politicii l-ar constitui viaa social n ansamblu, organizarea social a muncii sau a sistemului social. A fost promovat de ctre D. Gusti, T. Parsons, D. Easton, A. Touraine, R. K. Merton, G. Almond, R. G. Schwartzenberg etc. Asa, de pild, D. Gusti susinea c substratul vieii sociale l constituie categoriile economice si sufletesti. Acest substrat se formeaz si se menine graie funciei organizatorice a instituiilor politico - juridice. "Viaa social const din multiple si variate stri care se interfereaz, se ncruciseaz, se ciocnesc ntre ele; viaa politic are tocmai menirea de a dirigui aceste stri sub form de curente, temperndu-le, ori activndu-le"6. n gndirea politic american, ncepnd cu Talcott Parsons, au fost introduse o serie de noiuni cum sunt cele de sistem politic, rol, status, structur politic, cultur politic, societate consensual sau integrat, devian etc. n aceast lumin, politica apare ca un subsistem al societii ce si absoarbe toate resursele din mediul macrosocial pe care, la rndul ei, l va regla n direcia realizrii consensului, a integrrii, a prevenirii sau nlturrii factorilor de devian social (T. Parsons) sau subsistemul politic este cel care distribuie n mod autoritar valorile n societate (D. Easton). Subsistemul politic si achiziioneaz un larg repertoriu de mecanisme prin care si va regla propria comportare si propria structur intern, astfel nct s dea rspunsuri corespunztoare cerinelor mediului intra si extrasocietal care, luate mpreun, formeaz mediul total al sistemului politic (The total environment of political system). Deci, obiectul aciunii politice capt o accepiune foarte larg: mediul total al sistemului politic (ecological system, biological system, personality systems, social systems, international political systems, international ecological systems, international social systems etc).

n acelasi spirit, J. Meynaud era convins c politica este cea care asigur funcionarea societii globale prin gestionarea afacerilor publice.
6 D.

Gusti, "Opere", vol.4, E.A., Bucuresti, 1970, p.81.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 106

O astfel de modalitate de determinare a obiectului aciunii politice are un caracter extensiv. Niciodat politica sau subsistemul politic (fie ele sclavagiste, feudale, capitaliste, fie moderne, fie contemporane - chiar n variantele totalitare) nu s-au dovedit capabile de a regla societatea global, de a asigura integrarea organic, fireasc, de a realiza consensualitatea acesteia. ntotdeauna au rmas vaste sectoare sociale (inclusiv n economiile cu mecanism politic de comand, n societile cu reglare planificat) a cror dinamic s-a realizat sub imperiul spontaneitii. Deci, concepia amintit nu concord dect parial cu practica din societile contemporane, dar fr nici o ndoial ea exprim idealuri, aspiraii si dorine ale guvernanilor din aceste societi. Caracterul extensiv al acestei concepii provine din faptul c practica politic nu-si propune, dect eventual ca o consecin a unei false constiine de sine, s regleze n mod direct sistemele bio-demografic sau geografic. Este adevrat c numerosi ageni ai aciunii politice integreaz n calculele si proiectele lor indicatori referitori la mediul demo-geografic, dar de fapt nici o decizie politic nu vizeaz si nici nu ar putea viza, n mod direct, dinamica acestora. Reglarea dinamicii demo-geografice este nfptuit prin conducerea oamenilor, prin gestionarea, coordonarea si reglarea relaiilor economico - sociale, a macrosistemului social n totalitate.

3. Obiectul aciunii politice, dintr-o perspectiv praxiologic


n delimitarea obiectului aciunii politice ar trebui s se in seama de nemplinirile, limitele si cstigurile ce rezult din concepiile de mai sus. De asemenea, pot fi luate n considerare urmtoarele repere teoretice: a) Ideea lui S. Simon, devenit clasic, conform creia politica nu este o activitate de administrare a lucrurilor, ci de guvernare a oamenilor. b) Consideraia conform creia esena politicii o constituie lupta dintre guvernani si guvernai, politica este participarea la treburile statului, determinarea coninutului activitii statului. c) Constatarea c exist guvernani si guvernai, conductori si condusi. ntr-o astfel de lumin, obiectul aciunii agenilor politici l constituie oamenii grupai n colectiviti sociale, n categorii sociale, comuniti umane sau ntr-o anumit arie a societii civile. Dac se va accepta aceast idee, atunci va fi infirmat frazeologia fetisizant care afirm c obiect al politicii ar putea fi si anumite societi de animale, lumea lucrurilor sau factorul demografic. Oamenii, n calitatea lor de ceteni, sunt membri ai colectivitilor umane, ai unor clase, categorii sociale, comuniti umane, ai unor instituii, ai unor sectoare din economie. n condiiile existenei raporturilor de dominaie - supunere, oricare dintre unitile sociale amintite pot juca rolul de obiecte ale politicii. Obiectele principale ale agenilor politici contemporani sunt colectivitile umane, clasele sociale, mulimile pe care le reprezint si ale cror interese le promoveaz, segmente adverse ale societii civile si statul. Fiecare agent politic, n funcie de locul si rolul su social, de voina
OBIECTUL ACIUNII POLITICE 107

clasei pe care o susine, integreaz ntr-un mod specific obiectul aciunii n seriile sale de aciuni, n practica politic, desfsoar relaii specifice cu obiectul aciunii. Este simplu de remarcat si accentuat faptul c oricare obiect al aciunii politice, constituind o unitate social - posed o constiin proprie (inclusiv o constiin de sine) si constituie si el un agent de aciune social (economic, politic, religioas, cultural etc.). Obiectul aciunii politice nu este si nici nu poate fi pasiv. Din obiect, prin reaciile de rspuns, el va deveni agent politizat (cu aciune de aderen, imprimat, inculcat sau cu o aciune din opoziie, de contracarare). Aceast idee face parte din sistemul de referin al oricrei concepii democratice, constituind o component a nsusi exerciiului democraiei. Aciunea politic, avnd un caracter suprastructural, vizeaz n modul

cel mai direct constiina obiectului ei. Aceasta constituie o not definitorie a politicii umaniste, a forelor democratice. Dar au existat si exist nc numerosi ageni politici care, fiind constrnsi de locul si rolul lor social, folosesc n mod preponderent metode administrative, viznd nu constiina obiectului politicii lor, ci celelalte componente structurale ale acestora: viaa, averea, libertatea, demnitatea uman. Totdeauna astfel de stiluri n politic au fost contrare drepturilor naturale ale omului si ceteanului, au condus la variante practice ale totalitarismului. Practica politic, fiind dat natura sa suprastructural, nu si-a propus niciodat s produc bunuri materiale. Ea ns poate s stea la originea unitii de voin, a organizrii, a disciplinei, a ordinii si coeziunii n jurul unor valori ale obiectelor ei. Ori, aceste componente ale subiectivitii sociale pot influena producerea bunurilor materiale, ritmurile dezvoltrii, mbuntirea calitii vieii, a produselor si practicii sociale, ridicarea general a nivelului de cultur si de civilizaie n societile contemporane. Prin urmare, optica praxiologic de abordare a politicului impune tratarea acestuia n termeni de eficien. Agenii aciunii politice pot crea o ordine social echitabil la nivelul comunitii naionale si internaionale, pot crea condiii favorizante pentru extinderea investiiilor, dezvoltarea economiei de pia, expansiunea culturii etc. - dar aceasta cu condiia s promoveze interesele si voina majoritii cetenilor, s armonizeze interesele concurente n cadrul societii civile. Aici gsim un factor cauzal esenial al mecanismului ascensiunii vertiginoase a regimurilor democratice din zilele noastre. Cunoasterea temeinic a structurii si dinamicii obiectului aciunii politice, a raporturilor dintre acestea si elementele situaionale prezint un rol decisiv pentru elaborarea programelor politice. Nedelimitarea clar si insuficienta cunoastere a obiectului aciunii politice ar putea genera elemente "poetice", unele confuzii n structurarea programelor politice, greseli n elaborarea strategiei si tacticii.

VI. CADRUL SAU SITUAIA DE DESFSURARE A ACIUNII POLITICE


1. Situaia social si situaia politic
ntotdeauna agenii politici acioneaz ntr-o situaie socio - politic concret - istoric, creat n parte, prin participarea lor direct. Cadrul social de desfsurare a aciunii politice cuprinde starea, ordinea sistemului social, nivelul de civilizaie, structura social, ordinea instituional, constiina social n raporturile lor cu mediul demo-geografic. Situaia politic este integrat, dependent, corelat funcional cu situaia social - istoric real n ansamblul ei, cuprinznd nivelul de organizare (sau de dezorganizare) a sistemului politic, adic este compus din toi agenii politici (ierarhia statal, partidele, grupurile de presiune etc.), din clasele si categoriile socio-profesionale cu miscarea lor istoric real, cu raporturile dintre ele, cu capacitile de a combina resursele si instrumentele politice pentru a realiza obiectivele, conjunctura politic internaional etc. Conceput n acest fel, situaia politic este nu numai produsul ordinii socioeconomice, al societii civile n ansamblul ei, ci n acelasi timp, prezint o relativ autonomie n virtutea creia si va exprima raiunea de a exista. Aceasta pentru c, mai cu seam n societile contemporane, soluionarea dezechilibrelor de la scar macrosocial (recesiunile economice, inflaia, somajul, polarizarea bogiei etc.) ar fi extrem de dificil fr soluionarea cu prioritate a conflictelor, a problemelor ce apar n viaa politic. Restabilirea unitii, a echilibrului, a unei perfecte funcionri a mecanismului reglator al sistemului politic are o puternic influen activizatoare asupra dezvoltrii mediului social. Ideea despre relaia dintre cadrul socio-economic si situaia politic (de tipul: aciune si retroaciune) ar putea fi nuanat plasnd un accent asupra faptului c nici politologul, nici oamenii politici nu pot stabili cu usurin o demarcaie rigid ntre acestea. Conexiunile dintre societatea civil si societatea politic sunt conduse, orientate, dirijate de practica politic. Deci, dac din unghiul de vedere al determinismului materialist rolul fundamental aparine economicului si socialului n raport cu politicul, din punct de vedere

praxiologic, politica deine primatul n raport cu socialul. La nivelul sistemului politic se iau deciziile care anticip si ncearc s cuprind dezvoltarea viitoare a societii - aspect tot mai evident n societile contemporane n care ritmurile politizrii socialului, a oamenilor, sunt mai accentuate dect n oricare alt epoc anterioar.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 110

2. Structura situaiei aciunii politice


Situaia sau cadrul n care se desfsoar aciunea si seriile de aciuni politice nu este o ngrmdire haotic de fapte, ci un ansamblu relativ organizat, compus din mai multe sisteme, pri componente ale vieii sociale. Principalele sisteme care compun situaia aciunii politice sunt urmtoarele: a) Sistemul bio-social (socio-genetic), care cuprinde ansamblul indivizilor umani, sexelor, raselor cu relaiile de reproducere a speciei umane. Funcionarea n bune condiii a acestui sistem constituie condiia sine qua non a continuitii speciei umane. b) Sistemul demo-geografic, care cuprinde ansamblul factorilor demografici (densitatea populaiei, repartiia ei pe teritoriu, indicii natalitii si ritmurilor de crestere a populaiei, durata medie a vieii etc.) si geografici (mrimea, forma, situarea teritoriului, vecinii, bogiile solului si ale subsolului, clima, flora, fauna, etc.) cu relaiile dintre ei. Acest sistem este un suport natural al oricrui tip de aciuni sociale, implicit politice. c) Sistemul economic, care cuprinde multitudinea de tipuri de activiti comerciale, productoare de bunuri si servicii, bancare, de asigurri, de menaj etc. menite a satisface nevoile oamenilor. Funcionarea si dezvoltarea acestui sistem are un rol vital pentru ntreaga via social, inclusiv pentru viaa politic, potenndu-i structurarea si dinamica nentrerupt. d) Sistemul social propriu - zis, care cuprinde ansamblul colectivitilor umane, a sociogrupurilor, claselor si categoriilor sociale cu raporturile dintre ele. Funcionarea acestuia este dependent de gradul de ordine, de armonizare a intereselor, de echilibrul interior. Acest sistem determin, susine n modul cel mai direct dinamica vieii politice. e) Sistemul instituiilor de natur politic, juridic, pedagogic, filosofic, etic, artistic si religioas cu toate ideile, mentalitile, valorile, normele si simbolurile vehiculate de ctre acestea, aflate ntr-o mare diversitate de relaii structurale. Dezvoltarea si funcionarea acestui sistem este condiia necesar formrii constiintei de sine si despre societate a fiecrei uniti sociale, a autodezvoltrii constiente. f) Sistemul culturii, care cuprinde ansamblul valorilor create si propagate n societate, a scopurilor, normelor, modelelor culturale cu instituiile, comportamentele care le susin si le difuzeaz n societate. Funcionarea si dezvoltarea acestui sistem asigur progresul spiritual, subiectiv al societii, contribuind la atenuarea decalajelor sociale, la accelerarea ritmurilor cresterii. Pe plan politic, funcionarea sistemului cultural condiioneaz adncirea democraiei si raionalizarea subiectivitii agenilor politici. g) Sistemul formelor de comunitate uman, care cuprinde toate comunitile umane cu raporturile dintre ele. Funcionarea acestui sistem dezvluie hotarele demografice, ecologice, socio-economice si
CADRUL SAU SITUATIA DE DESFASURARE A ACTIUNII POLITICE 111

suprastructurale - culturale ale aciunilor politice globale, punnd n eviden rolul principiilor de independen si suveranitate naional, de stat - ca valori fundamentale ale societilor contemporane. h) Sistemul politic nsusi constituie mediul nemijlocit, cu influenele cele mai directe asupra practicii agenilor politici concrei din care este alctuit. i) Mediul internaional, compus din tipuri de sisteme ca cele de mai sus, cu raporturile dintre ele, din organizaii internaionale, blocuri militare etc., dar care aparin altor naiuni dect cea n care si desfsoar activitatea agentul politic. Funcionarea eficient a circuitelor economice, sociale, culturale, politice, ecologice etc., n condiiile pstrrii echilibrelor globale, a

armonizrii intereselor statelor, condiioneaz pacea mondial si prosperitatea fiecrei naiuni. Situaia aciunii politice globale nu este o simpl sum a elementelor amintite, ci ea alctuieste o unitate rezultat din relaiile organice dintre aceste sisteme, din intercondiionarea lor direct sau indirect, pe de-o parte, si din relaiile pe care le are fiecare dintre ele si toate la un loc cu sistemul si seriile de aciuni politice, pe de alt parte. Situaia global a aciunii politice poate avea un caracter preponderent contradictoriu (dezechilibrri, dereglri, tensiuni, conflicte, momente de criz etc.) sau poate avea, n esen, un caracter relativ armonios, echilibrat, lipsit de tensiuni si crize importante (n cazul prezenei boom-ului, n societile prospere). Caracterul tensionat sau echilibrat al elementelor situaionale ale aciunii politice influeneaz, cauzeaz sau direcioneaz n moduri ntru-totul diferite legitimitatea, desfsurarea si eficiena acesteia. Astfel dezechilibrul ecologic, antagonismele sociale, contradiciile n sfera instituional sau ntre comunitile umane fac dificil consensul, unanimitatea, uneori chiar formarea unei majoriti, n luarea deciziilor la scara societii globale, genereaz pluralismul politic, diversificarea strategiilor politice, animozitile si toate formele de lupte politice. n aceste condiii, practica politic nu poate fi aprioric principial eficient. Sistemul politic se va confrunta cu propriile convulsiuni si tensiuni interne n procesul de realizare a funciilor sale. Pe cnd, n condiiile fiinrii unui echilibru ntre elementele situaionale, a absenei proceselor de criz se poate ajunge mai usor la formarea unui consens sau a unei majoriti n luarea principalelor decizii politice, se poate constitui astfel un temei social pentru legitimitatea practicii politice. Chiar dac aciunea politic nu este posibil fr prezena oricruia din sistemele de mai sus, totusi condiionrile, susinerile imprimate de ctre acestea funcionrii si dezvoltrii sistemului politic, implicit aciunilor politice concrete, prezint valori inegale n situaii si etape diferite. Rolul fundamental, primordial, nucleic l au sistemele economic si social care, de regul, direcioneaz si dau sens ntregii politici. Aceasta nu exclude posibilitatea ca n anumite momente pe primul plan al vieii politice s se situeze soluionarea problemelor ecologice, sociogenetice, culturale sau a celor care vizeaz ameliorarea ratei instituionalizrii. De asemenea, n
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 112

principiu, rolul determinant n raport cu aciunea politic global l are situaia intern si nu conjuncturile internaionale. Dar, aceasta nu exclude posibilitatea, n anumite condiii istorice beligene care aduc la ordinea zilei problematica polemologic, ca situaia internaional s treac pe primul plan n ce priveste aportul la determinarea practicii politice. Asadar, influena situaiei asupra eficienei aciunii politice si a funcionrii sistemului politic trebuie neleas prin evitarea opticii mecaniciste, a simplificrilor si prin punerea n valoare a metodologiei sociologice. Orice aciune politic este produsul relaiei agentului politic cu situaia global, deci are o dubl determinare - obiectiv si subiectiv. Mediul n care se desfsoar activitatea agentului nu trebuie fetisizat. Oricare agent politic are o autonomie n cadrul situaiei istorice, combin resursele si instrumentele politice ntr-un mod original, d dovad de creativitate, de operativitate n ceea ce ntreprinde. Orice aciune politic devine posibil si necesar de abia atunci cnd sunt coapte condiiile situaionale obiective si este maturizat subiectivitatea agentului care va aciona ntr-o direcie fie de conservare, fie de reformare lent, fie de revoluionare a situaiei existente n funcie de valorile, atitudinile si voina sa. Prin intermediul subiectivitii lor, agenii politici caut si vor putea gsi calea cea mai eficient de iesire sau de depsire a dificultilor, obstacolelor care survin obiectiv n situaia social. Dar istoria a creat n anumite momente situaii fr nici o iesire; n astfel de circumstane agenii politici vor prsi scena istoriei.

3. Condiionarea geografic a aciunii politice


Legtura dintre politic si geografie a fost observat nc din antichitate, de cnd exista organizarea statal. Observaii interesante pentru istoricul problemei le-au fcut Tucidide, Herodot, Platon si Aristotel. Herodot,

de pild, afirma si credea c Egiptul este un dar al Nilului. Aristotel, n lucrarea sa "Politica", si exprima convingerea c libertatea este condiionat de clima temperat, iar teritoriile cu climat cald conduc la aservire. De-a lungul istoriei doctrinelor politice s-a conturat o orientare care a fcut o ampl tradiie exagernd rolul factorului geografic (Jean Bodin, Montesquieu, J.Michelet, V.Conta etc.) considerau c ntre geografie, clim n special, si dezvoltarea social - politic exist o relaie legic si cauzal. Bodin si Montesquieu credeau c mediul geografic determin psihicul popoarelor care, la rndul lui, va genera moravurile, tradiiile, instituiile si diferite alte relaii sociale. Climatul cald, de pild, ar determina lasitatea popoarelor conducndu-le spre aservire, supunere iar climatul rece ar fi generator de curaj si libertate. Motesquieu era convins c exist o corelaie semnificativ ntre forma insular a teritoriului statelor si nclinaia lor spre libertate, ntre invazii si lipsa obstacolelor naturale dintre state. J. Michelet, pornind de la observarea influenei cldurii asupra revoluiei franceze din 1789, a formulat opinia c revoluiile sociale sunt favorizate de climatul cald.
CADRUL SAU SITUATIA DE DESFASURARE A ACTIUNII POLITICE 113

Observaiile si explicaiile acestor gnditori, chiar dac aveau un substrat fatalist, prezentau, la timpul lor, un caracter progresist. ncepnd cu sfrsitul secolului trecut s-a conturat treptat concepia geopolitic n strns legtur cu formarea uniunilor monopoliste si cu proliferarea diferitelor variante de imperialism. n anul 1897, Fr. Ratzel publica lucrarea sa "Geografia politic". n anul 1899, Rudolf Kjelln pronuna pentru prima dat cuvntul geopolitic (avnd aceeasi semnificaie ca noiunea de geografie politic a lui Ratzel), iar n anul 1916 tipreste lucrarea "Probleme stiinifice ale rzboiului mondial" al crei prim capitol se intituleaz "Probleme geopolitice". Deci, geopolitica a aprut si s-a dezvoltat n strns legtur cu problematica, cu scopurile si consecinele rzboiului si s-a constituit ca un capitol al gndirii politice referitor la dependena statului de baza geografic, de asezarea, nfisarea, spaiul, teritoriul, frontierele rii. R. Kjelln considera statul strns legat de geografie, cu o puternic voin de crestere si afirmare; istoria sa fiind modelat de natura si particularitile mediului fizic geografic. Opera lui Kjelln a servit drept premis teoretic pentru scoala geopolitic german al crei sef a fost K. Haushoffer. Ideologii fascisti au mpins la extrem determinismul geografic n scopul justificrii expansionismului german, a pangermanismului. Din simpla teorie despre dependena evenimentelor politice de teritoriu, geopolitica devine un ndreptar al vieii politice, o constiin geografic a statului fascist german, o teorie a statului nzestrat cu o puternic voin de expansiune izvort din pretinsa nevoie de spaiu vital si din alte temeiuri geografice. Geopolitica, n strns corelaie cu rasismul, a devenit teoria oficial a nazismului, servind drept instrument politic de influenare si manipulare a poporului german, de justificare a nevoilor imperialiste de "spaiu vital", de materii prime si de colonii. Geopolitica a "legitimat" caracterul dinamic al geografiei statelor n favoarea pangermanismului si a oferit un ndreptar practicii politice naziste. O parte a politologilor contemporani si-au nsusit ntr-o msur mai mic sau mai mare poziia determinismului geografic al politicii, dezvoltnd-o pe un alt plan. G. Burdeau considera c orice regim politic poart marca mediului fizic. Caracterul geografic determin dezvoltarea politic a societii prin aciunea ntinderii si naturii teritoriului. Astfel, ntr-o ar vast partidele politice risc s aib implantaii locale, este favorizat soluia federalismului, funcioneaz greoi contactul dintre conductori si mulime. n ce priveste natura teritoriului, prezint importan trei caractere geografice: situarea teritoriului (insularitatea Angliei favorizeaz liberalismul etc.), vecintatea (absena barierelor naturale predispune la centralism etc.) si resursele naturale (influeneaz stilul instituiilor etc.). Burdeau, n maniera scolii geografice, considera c mediul fizic determin mentalitile politice si, prin intermediul acestora, dezvoltarea vieii politice. M. Duverger includea ntre factorii geografici cu influen asupra luptelor politice: climatul, resursele naturale si spaiul. Referitor la rolul spaiului, accentua asupra repartiiei populaiei n spaiu. Regiunile

aglomerate, de pild, favorizeaz inovaia politic si expansiunea ideilor


INTRODUCERE N STIINA POLITICII 114

(democraia s-a nscut la orase, socialismul este un fenomen urban), neutralitatea Elveiei ar fi determinat de situarea ei continental, victoria revoluiei socialiste n Cuba ar fi fost datorat izolrii ei de ctre mare, orientarea spre dreapta a muncitorilor situai n cartierele din care fac parte patroni n raport cu cele pur muncitoresti etc. El a accentuat asupra caracterului subordonat al influenelor geografice celor tehnice, (influenele geografice sunt esenialmente sociologice si mai puin psihologice etc.). Pe aceeasi linie s-au nscris si ali autori precum M. Prelot, C.C. Rodee, T.J. Anderson, C.Q. Christol, G. Bouthoul. n acelasi timp, se poate observa faptul c numerosi autori au neglijat, au subestimat rolul mediului geografic n influenarea politicii. Dar, implicaiile crizei energetice, crizei de materii prime, dezechilibrelor ecologice din diferitele societi contemporane au condus la depsirea acestei situaii. Desigur, ar putea fi fcute cteva observaii pe marginea concepiilor de mai sus: - n general, este supraestimat rolul mediului geografic n determinarea structurii si dinamicii vieii politice. Dac concepiile primilor reprezentani ai scolii geografice (Bodin, Montesquieu etc.) au ndeplinit un rol pozitiv n perioada ascensiunii capitalismului concurenial, geopolitica - mai ales n varianta german, prin absolutizarea rolului factorilor geografici n procesul de modelare a politicii, a servit ca instrument utilizat n scopuri expansioniste. Adesea, forele politice extremiste au creat si folosit o problematic geopolitic fals cu scopul de a distrage atenia mulimilor de la problemele arztoare ale existenei lor (somaj, inflaie, pauperizare etc.). - formularea unor legiti psihogeografice de felul: climatul cald predispune popoarele la lenevie, lasitate si supunere sau climatul temperat determin calitile psihice ale "poporului stpn" este nestiinific si antiumanist. mpotriva unor astfel de pretinse regulariti se ridic fapte elocvente si anume: exist vaste zone subdezvoltate nu numai la tropice, ci si n numaroase ri cu clim temperat; istoria a cunoscut mari civilizaii si culturi nu numai n zonele cu clim temperat (acestea fiind chiar mai recente), ci si n cele tropicale; istoria scoate n eviden c numeroase civilizaii, culturi, inovaii tehnice si mari ritmuri de dezvoltare au fost nregistrate n condiii geografice ostile si nefavorabile. - au existat politologi care nu au luat n considerare faptul c, la rndul lui, sistemul politic exercit o influen invers asupra mediului geografic. Este trecut cu vederea sau este omis problema responsabilitii statelor, a cercurilor guvernante pentru sectuirea unor resurse naturale din ri n curs de dezvoltare, caracterul anarhic al exploatrii acestora, crearea unor situaii de dezechilibru ecologic etc. Cu toate acestea nu exist o motivaie suficient pentru a desconsidera observaiile si strduinele politologilor contemporani de a extinde explicaia determinrii dinamicii practicii politice. Este evident pentru toat lumea c statele contemporane si ali ageni politici au stabilit programe pe termen lung privind protejarea si meninerea ntr-o stare optim a mediului nconjurtor, gospodrirea apelor, sistematizarea teritoriului, a oraselor si
CADRUL SAU SITUATIA DE DESFASURARE A ACTIUNII POLITICE 115

satelor, conservarea si ameliorarea fondului funciar, cresterea raionalitii utilizrii factorului natur, repartizarea obiectivelor socio-economice pe teritoriu lund n considerare si geografia rii, cercetarea privind protecia teritoriului, a mediului, producerea de tehnologii nepoluante etc. Toate statele elaboreaz statistici cu privire la resursele naturale descoperite, fac evaluri asupra rezervelor posibile, lanseaz ipoteze cu privire la epuizarea unor resurse si exprim sperane c vor fi descoperite altele. Acelasi lucru, la scar planetar, l face O.N.U. Cercuri de specialisti, n special militari, elaboreaz diferite hri politice si modele strategice n raport cu arii geografice limitate. n literatura de informare curent si n cea de specialitate din ultimii ani a crescut ponderea limbajului geopolitic. Rezult c legtura dintre politic si cadrul geografic nu este

numai teoretic, ci si practic. Ea nu poate fi negat sau subestimat, cu att mai mult cu ct figureaz printre temele dominante ale zilelor noastre alturi de problemele dezarmrii, pcii, hranei, energiei, spaiului cosmic, drepturilor omului etc. Aceast legtur nu are un caracter cauzal si nu este nemijlocit. Cadrul geografic prezint un rol de condiionare (de suport) n raport cu sistemul politic, influeneaz dezvoltarea macrosistemului social si n modul cel mai direct volumul factorilor de producie, productivitatea n agricultur, calitatea unor produse etc. Influenele mediului geografic asupra dezvoltrii societii au avut o crestere continu. S-au amplificat, odat cu curgerea secolelor, dependenele economiilor naionale de teritoriu. Mediul geografic si exercit condiionrile asupra dinamicii politicului pe ci ocolite. Clima, de pild, are o influen asupra formei psihicului social, a mentalitilor politice, dar aceasta nu poate fi transformat ntr-o relaie de cauzare a coninutului acestora. Coninutul psihicului politic, al constiinei politice are mecanisme exclusiv sociale si care in de condiia uman. Interesele, motivaiile, voinele, convingerile si idealurile politice se formeaz n activitatea istoric a agenilor politici n contextul social. Mediul geografic, deci, exercit un rol de influenare a politicii si nu de generare. Marea eroare a geopoliticienilor imperialismului este aceea c au considerat c politica este modelat n mod fatal de ctre geografie, de conturul continentelor, frontierelor, mrilor si oceanelor, de barierele si cile naturale, de comunicaie, omind influena invers a politicii asupra mediului geografic. Ori, factorul geografic, pe parcursul istoriei vieii politice, n esen nu s-a autoschimbat si, n consecin, ca factor relativ invariant nu putea s produc mutaii importante n politic. Pe cnd viaa politic, instituiile politice de pe un teritoriu dat, dintr-o ar determinat, au o istorie, au suferit transformri mari. Ori, un sistem att de variabil, cum este politicul, a cauzat numeroase schimbri nu numai n mediul social, ci si n cel geografic prin intermediul, n principal, al activitilor economice, ecologice pe care le coordoneaz. Desi politica este o reglatoare indirect a sistemelor eco-geografice, totusi pot fi trase unele concluzii despre calitatea acesteia. Astfel n unele societi contemporane politica de forare a ritmurilor industrializrii are
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 116

implicaii ecologice majore, provoac schimbri rapide ale mediului geografic, putnd grbi epuizarea unor resurse naturale, extinderea polurii mediului, revenirea ciclic a crizei energetice etc. Atari implicaii de care politica este responsabil au, ntr-adevr, puternice influene asupra propriei sale evoluii. De aceea, statele industrializate, mai ales n ultimele decenii, au manifestat un vdit angajament n activitatea de prevenire si soluionare a problemelor ecologice.

4. Condiionarea demografic a practicii politice


Numeroase societi contemporane se confrunt cu problema raportului dintre ritmurile dezvoltrii economice si demogeografice. Ca urmare au aprut diferite teorii n care autorii si-au propus s explice dezechilibrele demo-economice, demo-sociale, demo-geografice. Astfel sunt teoriile "presiunii demografice", bio-politice, bio-psiho-politice care se bucur de o larg circulaie nc. Teoria presiunii demografice este de provenien malthusian. n cadrul ei este formulat o pretins lege - o corelaie necesar ntre cresterea galopant a populaiei si proliferarea conflictelor politice sau, invers, ntre perioadele de acalmie demografic si pace, armonie social. Devansarea rapid a ritmului de crestere a volumului resurselor de ctre ritmul de crestere a populaiei constituie principala cauz a luptelor politice. n acest spirit, numerosi teoreticieni mai cred c accelerarea cresterii demografice n rile subdezvoltate este un factor esenial al antagonismului politic. Asa, de pild, Gaston Bouthoul considera c inflaia demografic prezent n rile subdezvoltate amenin viitorul umanitii prin producerea rzboiului. n rile caracterizate prin dezechilibre demo-economice si demo-geografice, luptele politice de tipul rzboaielor, revoluiilor, loviturilor de stat sau contestarea practicilor guvernanilor n general, apar ca necesiti si ca

mijloace de "relaxare demografic", de realizare a unor funcii sociale altdat ndeplinite de epidemii1. n general, pentru restabilirea echilibrului demo-economic, neomalthusienii recomand adoptarea sistemului economic occidental, planificarea demografic si folosirea metodelor eugenice pentru clasele inferioare, n cadrul crora indicele natalitii este mare. Teoriile rasiste pornesc de la ideea diversitii raselor si a invariabilitii lor n timp. Fundamentele deosebirilor dintre organizaiile, instituiile si nivelul dezvoltrii politice ale statelor constau n diferenele nu numai de grad, ci n special de natur ntre rase. Criteriile cefalice, cromatice, etnice, cu aplicabilitatea la oameni si popoare, devin principii explicative n teoriile rasiste. Exist rase viguroase, tinere, active, ntreprinztoare, capabile de a stpni, de a domina, organiza si comanda si exist rase slabe, mbtrnite, fr a fi dovedit aptitudini organizatorice, incapabile de a ridica mari civilizaii, fr voin de a domina si care manifest nclinaie spre
1 G.

Bouthoul, "Sociologie de la politique", P.U.F., 1971, p.61-62.

CADRUL SAU SITUATIA DE DESFASURARE A ACTIUNII POLITICE 117

supunere, ascultare. Astfel de diferene, de fapt "inventate", sunt considerate premise ale organizrii politice. n variantele mai recente teoriile rasiste s-au mpletit cu explicaiile psiho-culturale. Teoriile biologizante ale politicii consider c politica este un atribut implicit al societilor de animale, cum ar fi, de pild, cele de albine, de castori, de termite. In astfel de societi exist relaii de organizare ierarhic, relaii de putere, de comand - ascultare, de executare si control, exist sefi, lupte pentru putere, strategii etc. Deci, fenomenele politice sunt anterioare societii. Adepii teoriilor bio-politice se strduiesc s extind observaiile referitoare la "modelul" de organizare a diferitelor societi de animale asupra organizrii politice a societii umane, s gseasc analogiile si, pe aceast baz, s ofere un ndreptar practic sau teoretic - explicativ pentru practica politic. Putem aminti cteva astfel de analogii simplificatoare: att n societate, ct si n lumea animal "sefii" trag foloase personale, ocuparea locurilor n ierarhia de comand depinde de calitile personale, puterea joac o funcie integratoare etc. Teoriile bio-psihologice consider componentele biologice ale personalitii drept fundamente ultime ale relaiilor politice. Astfel, temperamentele politice (Eisenck), "instinctul morii" (Freud), "instinctul de dominare" genereaz comportamentul politic al indivizilor sau marilor personaliti, relaiile de dominaie si de agresiune. Vrsta influeneaz atitudinile politice: btrnii manifest atitudini conservatoare, iar tinerii se manifest ca revoluionari. Pe un plan mai general, n rile subdezvoltate durata medie a vieii fiind mic, atitudinile politice ale populaiei nclin spre transformri sociale radicale, pe cnd n Occident - unde durata medie a vieii este mare, n politic domin conservatorismul. Astfel de concepii bio-demo-politice au ns importante limite: - trstura general a acestora este aceea c exagereaz rolul factorului bio-demografic, etnic n raport cu viaa politic, considernd relaia dintre subsistemul politic si factorul demografic ca fiind nemijlocit. De aici provin diverse consecine eronate, exagerate; - teoriile de mai sus trec cu vederea faptul c "inflaia demografic", dezechilibrul demo-economic au cauze sociale, economice si politice; - teoriile rasiste au fost definitiv compromise de practicile fasciste, de apartheid. Ele nu au un fundament stiinific, biologic, sociologic sau psihologic semnificativ. Este adevrat c existena raselor (european, mongoloid, negroid, amerindian) nu poate fi pus la ndoial. Dar deosebirile biologice ntre rase nu au nici o implicaie social, cultural sau caracterial. Cercetrile fiziologice, testrile psihologice sau studiile de sociologie politic comparat nu au dezvluit diferene politice, organizatorice, psihosociale ntre popoare, ri, personaliti pe temeiul rasei. La fel, istoria demonstreaz existena unor civilizaii mongoloide, negroide sau amerindiene superioare celor albe n anumite perioade istorice sau, n plan sincronic, practica politic contemporan dovedeste c oricare ras este reprezentat prin toate formele de regimuri politice: democratice, totalitare, liberale, dirijiste etc.;

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 118

- concepiile biologizante ale politicii sunt infirmate de datele biologiei, ecologiei, antropologiei si stiinelor sociale. Toate demonstreaz c n viaa extrasocial nu fiineaz raporturi politice. Ideologii care au susinut contrarul atribuie politicii un caracter anistoric, etern, opus determinismului socioeconomic; - adepii teoriilor psiho-economice neglijeaz faptul c instinctele, temperamentele sunt componente biologice ale personalitii care si pierd importana pe msur ce individul se integreaz n societate, si formeaz caracterul si-si dezvolt aptitudinile. Prin urmare, ele nu pot fi fore motrice ale comportamentului politic. Pot fi doar factori de influenare (de pild, temperamentul lui Stalin, Hitler etc.). De asemenea, ei fac abstracie de caracterul dependent al psihicului individual si social, de mediul cultural spiritual, socio-economic; - teoriile demo-bio-politice, n variantele amintite, sunt produse ideologice ale cercurilor politice de extrem dreapt n scopul de a servi ca pretexte ale expansiunii externe, de a distrage atenia mulimilor de la problemele reale ce vin s pericliteze supravieuirea ordinii statale din momentul istoric dat. Rolul doctrinelor biologice ale raselor a fost surprins cu mare precizie de ctre sociologul romn Petre Andrei astfel: "Toat politica imperialist si colonial vrea o justificare moral, susinnd necesitatea stpnirii si a tutelei raselor superioare asupra celor inferioare, care nu se pot organiza si civiliza"2. Explicaiile sociologice evideniaz interaciunile dintre factorul demografic, geografic, etnic si macrosistemul social, iar n cadrul acestuia din urm - subsistemul aciunilor politice. n procesul de producere si reproducere a vieii sociale factorul demografic joac un rol de condiionare, exercitnd o influen asupra dezvoltrii politice, nu n mod direct, ci prin intermediul rolului determinativ al structurii sistemului social global (cultur, valori spirituale, economie, instituii, coduri de norme etc.). Este adevrat c dezechilibrele ecologice, demoeconomice si demo-geografice sunt suporturi ale unor probleme si tensiuni politice, dar aceste dezechilibrri nu le creaz mediul natural sau factorul etnic, ci sunt si ele cauzate de natura macrosistemului social, de tipul de ordine socio-politic existent. Aici este vorba de o influen invers a efectului (dereglrile demo-economice) asupra cauzei care l-a generat (sistemul de reglare social) - fapt care angajeaz totdeauna intervenia factorului politic, responsabilitatea acestuia. Indicii demografici eseniali (densitatea populaiei, dispersia ei pe teritoriu, repartizarea pe vrste si sexe, durata medie a vieii, ritmurile de crestere, starea sntii etc.) au un rol de influenare, adic de accelerare sau de frnare a progresului subsistemelor ce compun viaa social, inclusiv a sistemului aciunilor politice. Acesti indici se schimbau n mod spontan n societile mai vechi, primitive. In numeroase societi contemporane au fost adoptate programe privind cresterea, reglarea dinamicii demografice. n
2 P.

Andrei, "Sociologie general", Bucuresti, 1970, p.373

CADRUL SAU SITUATIA DE DESFASURARE A ACTIUNII POLITICE 119

general, n societile contemporane exist posibilitatea cunoasterii, controlrii si dirijrii dinamicii demografice n scopul prevenirii si nlturrii dezechilibrelor demo-economice si ecologice. Dar aceast posibilitate se poate transforma n realitate n funcie de o serie ntreag de premise, printre care si tipul de organizare politic. n cadrul relaiei dintre politic si cresterea demografic politica poate deveni factorul activ, coordonator, conductor. S-a format o component distinct a practicii politice contemporane demo-politica, corelat cu geopolitica. Aceasta a devenit o dimensiune important a proiectelor multor regimuri politice contemporane si nu numai a celor care au o mpovrtoare rat a cresterii demografice. Procesul de organizare administrativ - teritorial a statului, repartizarea noilor obiective industriale pe teritoriul rii, organizarea sufragiului universal sunt aciuni care nu pot ocoli luarea n consideraie a indicilor demo-geografici. Deciziile demo-politice se nfptuiesc prin prghii politice - financiare, social - culturale, medicale si ludice.

* ** n finalul acestui demers ar trebui accentuat asupra ideii c elementele structurale ale practicii politice (agentul, subiectivitatea sa, mijloacele aciunii politice, obiectul si situaia aciunii) alctuiesc un sistem care ar trebui s funcioneze coerent. n planul vieii politice reale aceste elemente nu pot fi desprite sau separate unele de altele. Ele si realizeaz funciile intrnd n relaii, n conexiuni luntrice, iar dinamica sistemului politic este integrat organic n macrosistemul social. Unitatea elementelor structurale ale aciunii politice poate fi contradictorie (poate prezenta dezechilibre intrinseci) - fapt foarte evident n societile cu o dezvoltare spontan, lipsite de resurse si mijloace de intervenie eficient, de o reglare centralizat minimal, de o coordonare istoric a dezvoltrii lor sau poate fi, n linii mari, caracterizat prin relative echilibre funcionale. Desigur, cercetarea nu trebuie s se opreasc la analiza structurii aciunilor politice concrete, asa cum a fost fcut pn aici, pentru c orice aciune concret este o parte component - pe coordonatele spaiului, a unui sistem de aciuni iar - pe coordonatele timpului, a unei serii de aciuni politice.

VII. PERSPECTIVA SISTEMIC - ACIONAL N STIINA POLITICII


1. Sistemul politic si funciile sale
Limitarea cercetrii la descifrarea elementelor structurale ale aciunii politice si a modului de combinare real a acestora n seriile de aciuni politice reliefeaz o optic atomist, mecanicist de abordare (de altfel, necesar n variate investigaii stiinifice, ca o prim etap). Evitarea unei asemenea situaii poate avea loc prin analiza relaiilor dintre diferitele aciuni politice simultane, dintre seriile de aciuni si delimitarea n plan teoretic a acestora de celelalte interaciuni sociale. Agenii politici dintr-o societate concret - istoric, fiind orientai de programe si strategii concrete, posednd anumite instrumente si resurse politice, intr n procesul aciunii lor, pe de-o parte, n relaii reciproce (de alian, opoziie, neutralitate, dominare, subordonare, incluziune, excluziune, rzboi etc.) si, pe de alt parte, n relaii cu agenii nepolitici ai practicii sociale (socio-grupuri, comuniti umane, categorii sociale, clase etc.). Aceste relaii au o deosebit nsemntate pentru realizarea sensului aciunilor agenilor, putnd accelera, frna sau opri realizarea elurilor finale, influennd decisiv eficiena aciunii politice. De aceea, este necesar cercetarea relaiilor dintre agenii politici, a ordinii politice din societate. Metoda eficace (fr a o fetisiza) pentru realizarea acestui scop este analiza structural-sistemic. nceputurile introducerii noiunii de sistem n teoria politic le reliefeaz opera lui Spencer. ntr-o concepie biologizant, organicist despre lume el a integrat si utilizat n lucrrile referitoare la politic noiunile de structur, funcii sociale, sistem de organe, sistem de susinere, sistem distribuitor, sistem reglator, constituiune social, crestere social etc. Spencer considera c sistemul reglator, sistemul guvernamental - militar apar, funcioneaz si se dezvolt n mod analog cu cel neuromotor la animal. Deci, raionamentul analogic, n teoria sa politic, are un rol principial. Mostenirea spencerian a avut o puternic nrurire asupra a tot mai numeroase poziii politologice contemporane, mai cu seam dup crearea teoriei sistemelor si consacrarea acesteia de ctre cibernetic. Astfel, T. Parsons1, considera c, asemenea sistemului social, sistemul politic este n mod structural compus din uniti si din relaiile dintre acestea, chiar din indivizi purttori de roluri sau colectiviti reductibile la persoane individuale. Structura sistemului politic este analizat n termenii a patru tipuri de
1A

se vedea T. Parsons, "The Social System", New-York, 1951, "The System of Modern Societies", Prentice-Hall, Inc., 1971

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 122

componente variabile: valorile, normele, colectivitile si rolurile. Sistemul politic are dou seturi de funcii: a) Exercit responsabilitatea pentru meninerea integritii societii, a comunitii umane; b) Funcia executiv, de aprare a teritoriului, de

meninere a ordinii publice. Prin realizarea acestor funcii, sistemul politic mobilizeaz si organizeaz resursele pentru atingerea scopurilor colectivitilor particulare. Astfel va fi asigurat meninerea, integrarea, adaptarea sa continu. Funciile sistemelor politice (dup G. Almond si G. B. Powell) : Recrutarea politic Oamenii trebuie recrutai pentru a ocupa diferitele poziii politice variind de la simplu alegtor si pn la membru al guvernului. Socializare politic Atitudinile oamenilor fa de sistemul politic trebuie formate si susinute. Comunicarea politic Informaia important din punct de vedere politic trebuie transmis. Articularea (formularea) intereselor Solicitrile pentru anumite politici trebuie exprimate cu fermitate. Agregarea intereselor Solicitrile trebuie selecionate si combinate ntr-un numr de variante importante care pot fi duse la bun sfrsit. Activitatea politic (aciunea propriu-zis de a face politic) Cererile trebuie convertite n decizii autoritare si n politici. Implementarea politicii Aceste decizii trebuie puse n practic. ntr-o manier nu prea ndeprtat, dar mai puin eclectic, a procedat si D. Easton2. Problema fundamental a stiinei politice credea Easton, este cum anume sistemul politic reuseste s se menin n mediul social schimbtor. Pentru a soluiona aceast problem trebuie cunoscut viaa sistemului politic, modurile tipice de rspunsuri pe care sistemul politic poate s le suporte, natura si condiiile rspunsurilor. Sistemul politic este alctuit din interaciunile prin care valorile sunt alocate n mod autoritar (prin distribuirea si folosirea puterii) pentru societate, fiind situat n mediul social printre alte sisteme, manifestnd deschidere si o putere de adaptare n raporturile cu acestea. Mediul social total este compus din mediul intrasocial (sistemele ecologic, biologic, de personaliti si social) si mediul extrasocial (sistemele politice internaionale, ecologice si sociale internaionale). Sistemul politic se afl n strns interdependen cu mediul su, manifestnd receptivitate la cerinele si suporturile acestuia (intrri), pe care
2A

se vedea D. Easton, "Categories for the System Analysis of Politics", In "Varieties of Political Theory", Prentice-Hall, 1966

PERSPECTIVA SISTEMIC - ACIONAL N STIINA POLITIC 123

apoi le converteste n decizii si aciuni (iesiri). Calitatea deciziilor si aciunilor are o influen invers asupra viitoarelor cerine si suporturi. n acest fel, viaa politic apare ca un sistem deschis si adaptativ sau ca un complex de procese prin care anumite feluri de "intrri" (inputs) sunt convertite n "iesiri" (outputs) concrete. Pentru a-si ntri capacitatea de rspuns si de adaptare, sistemul politic acumuleaz un larg repertoriu de mecanisme prin care si regleaz propria comportare si structur intern. n raporturile sistemului politic cu mediul intra si extrasocial poate s apar stress-ul (demand stress sau support stress), rezultat fie din pierderea unor date ale suporturilor, fie din lipsa informaiei feed-back sau din incapacitatea sistemului de a rspunde la cereri. Stress-ul afecteaz funcionarea sistemului politic astfel nct i-ar putea cauza dezintegrarea. Esenialul, susinea Easton, const n prevenirea si nlturarea condiiilor de stress. Acelasi spirit este adoptat si de ctre G. Almond care prezenta un interes, chiar mai mare, pentru gsirea mecanismelor necesare supravieuirii

sistemului politic (capacitatea de extragere si distribuire a resurselor, reglarea elementelor sale, capacitatea de dezvoltare si meninere a simbolurilor care sporesc loialitatea pentru sistem, capacitatea de a rspunde adecvat si la timp cerinelor exercitate asupra lui), demonstrnd n acest fel caracterul conservator al concepiei sale. Concepiile de mai sus au avut o evident for de nrurire asupra a numerosi politologi, cum sunt: J-W. Lapierre, R.G. Schwartzenberg, Karl W. Deutsch, Morton A. Kaplan etc., care au nuanat notele definitorii ale structurii si dinamicii sistemelor politice contemporane accentund, dup caz, fie pe aplicarea modelului cibernetic de comunicare si control (importana conexiunii inverse n reeaua fluxurilor de comunicare dintre viaa politic si societate), fie pe faptul c sistemul politic constituie ansamblul proceselor de decizie care privesc totalitatea unei societi globale viznd cresterea performanelor generale, a gradului de integrare, a meninerii echilibrului si pcii sociale, fie pe ideea c sistemul politic n funcionarea lui efectiv genereaz regimurile politice. Fr nici o ndoial, politologia ultimelor decenii are meritul de a fi ncercat s valorifice metoda structural - sistemic n abordarea politicii; de asemenea, are si meritul de a o fi corelat cu analiza funcionalist. Valorificnd astfel de premise, noi vom utiliza frecvent n prezentul demers expresia de sistem al aciunilor politice, care desemneaz ansamblul aciunilor si seriilor de aciuni ale agenilor politici ai unei societi, clase, categorii sociale, forme de comunitate uman, grupri sociale sau ai altui segment al societii civile. Deci, elementele sistemului aciunilor politice nu sunt nici relatele (agenii), nici relaiile, ci ambele, adic aciunile, interaciunile si seriile politice concret istorice; orice aciune politic, fiind alctuit la rndul ei, asa cum s-a vzut, din agentul purttor al programului, strategiei, tacticii, al subiectivitii politice n general, din mijloace politice concrete, dintr-un obiect al aciunii - parte component a situaiei praxiologice concrete. Deci, n sistemul aciunii politice vor fi antrenate si astfel de elemente. n expunerile precedente s-a demonstrat c elementul nucleic al aciunii politice l constituie agentul ei - fapt de care trebuie s se in seama
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 124

n abordrile teoretice. Pentru c agenii politici sunt iniiatorii si purttorii programelor politice, strategiilor, tacticilor, valorilor, idealurilor politice, atitudinilor si voinei politice, instrumentelor politice etc., ei pot fi considerai simboluri ale unor tipuri de aciuni. Dac se accept aceast convenie si dac se ia n considerare c orice relaie este obiectivarea unei aciuni, atunci sistemul aciunilor politice semnific ansamblul relaiilor dintre agenii politici, derulate n timp, ansamblul relativ autonom n raport cu celelalte tipuri de relaii sociale. neleas astfel, noiunea de sistem de aciuni sau serii de aciuni politice se apropie de nelesul dat acesteia de ctre J-W.Lapierre. El considera c un sistem politic este ansamblul de procese de decizie care privesc totalitatea unei societi globale3. Dar se si deosebeste mult prin faptul c n aceast lucrare politica nu este identificat cu ansamblul proceselor de decizie din societate. Sistemul aciunilor politice are un caracter relativ unitar si autonom, posed un echilibru de tip homeostatic, are capacitate de funcionare, de autoorganizare si de meninere a structurii ntr-un interval istoric determinat. n exercitarea acestei capaciti un rol deosebit l deine propriul subsistem reglator central care poate fi cercul guvernamental, cercul de tehnicieni din jurul marelui dictator (n regimurile fasciste), regele cu camarila sa, casta aristomonarhic, elita politic, birocraia monopolist - statal n frunte cu seful statului, cercul dirigent al partidului de guvernmnt, "reprezentanii" clasei muncitoare si ai ntregului popor (n regimurile comuniste). n anumite momente istorice, n funcionarea sistemului de aciuni politice, sub determinarea unor cauze preponderent endogene, dar si exogene, apar opoziii, contradicii n propria structur. Amplificarea acestora va conduce fie la dezagregarea sistemului aciunilor politice si la constituirea altuia nou, superior, fie la integrarea unor elemente noi n propria-i structur, fie la descompunerea iremediabil (ca nceput si consecin a revoluiei sociale).

Sistemul aciunilor politice nu evolueaz n, prin si pentru sine, ci n strnse raporturi de coexisten, interdependen si de cauzalitate cu celelalte subsisteme ale vieii sociale. Esenialul n analiza sistemului politic nu este optica instituionalist, reliefarea rolului factorilor endogeni n dezvoltarea politic, asa cum procedeaz numerosi autori, ci surprinderea raporturilor dintre sistemul politic si societatea global pe care politicul o regleaz conform voinei suportului sociouman pe care-l reprezint. Sistemul aciunilor politice este modelat de cauze extrinseci (venite din mediul social) si intrinseci (endogene). Cea mai mare parte din seriile de aciuni este efectul unor cauze si influene economice, sociale, suprastructurale, culturale, ale formelor de comunitate, ecologice etc. Tipurile de cauze si condiionri amintite genereaz tot attea ramuri ale politicii: politica economic, n domeniul culturii, n sfera ecologicului, n formarea unei spiritualiti etc. n aceast lumin, sistemul aciunilor politice apare ca un
3 J.W.

Lapierre, "L'analyse des systemes politiques", PUF, 1973, p.34.

PERSPECTIVA SISTEMIC - ACIONAL N STIINA POLITIC 125

rspuns, ca un efect al diferitelor relaii pe care el le are cu macrosistemul social, efect al cerinelor, exigenelor puse n faa sa de dinamica ascendent a vieii sociale pe care o regleaz si al fiecrui element al acesteia luat n parte. Aciunile politice concret - istorice sunt generate de macrosistemul social n scopul autoreglrii dezvoltrii acestuia, pentru nlturarea perturbrilor, a contradiciilor, a dezechilibrelor, cresterea ritmurilor dezvoltrii etc. Deci, ordinea economic, reeaua instituional, coninutul spiritualitii, ideologiile, tipul de cultur, caracterul naional sunt modelate de practica politic, de ctre elita social care face politica. Cealalt parte, mult mai restrns, a seriilor de aciuni politice si are cauze preponderent endogene (relaiile dintre elementele sistemului de aciuni politice, dereglri, dezechilibrri, desincronizri, contradicii ntre seriile de aciuni politice). Acestea determin autoorganizarea, autoreglarea dinamicii a nsusi sistemului politic (cratopolitica). Deci, orice sistem politic se foreaz s acumuleze o ct mai mare putere, capacitate de reglare a dezvoltrii macrosistemului social, a vieii naionale al crui produs este, a fiecrui element, luat n parte, al acestora si, n acelasi timp, capacitatea de autoreglare, autodezvoltare si supravieuire. Aceasta ndeamn la o analiz a relaiilor intrinseci ale sistemului de aciuni politice n strns legtur cu relaiile extrinseci, la depsirea instituionalismului n favoarea determinismului social. Din acest punct de vedere principalele funcii ale sistemului politic (pe care le exercit totodeauna regimul politic existent) sunt: 1. Funcia de cunoastere, de autoinformare continu, a realitilor existente nuntrul rii si pe plan internaional, concretizat ntr-o ordine de prioriti, motivaii, scopuri, valori si norme n funcie de care va fi elaborat proiectul de schimbare, de reform, adic programul politic, strategia. Un program politic temeinic, realizabil, generator de satisfacii pentru toate segmentele societii civile, va fi cel care este bine ancorat n istoria colectivitii umane ce va avea cota parte a ei de contribuie la realizarea lui, n datele situaionale ale practicii politice, cel pentru realizarea cruia exist suficiente resurse si mijloace politice disponibile ce pot fi valorificate n aciunea politic. 2. Funcia de a realiza nu numai transparena programului si aciunilor, ci mai ales de a convinge ntreaga societate politic si civil privitor la necesitatea coalizrii eforturilor pentru a realiza programul n situaia n care fiecare categorie social, socio-profesional, colectivitate uman si poate anticipa raporturile dintre avantaje si dezavantaje, cstiguri si pierderi (n planul averii, status-ului, accesul la timp liber si cultur, n plan ecologic, al calitii sociale a vieii etc.), dintre volumul de sacrificii si penalitile ce vor fi aplicate. Dac un regim politic, dup ce si-a pus n valoare toate mijloacele pe care este stapn, nu a reusit s conving majoritatea social, rezult neacceptarea programului, a liniei politice stabilite. Punerea n aplicare a programului politic ntr-o astfel de situaie va duce cu siguran la voluntarism si aventurism politic (care n unele momente istorice s-a transformat n

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 126

totalitarism, dictatur, guvernare autoritar). Exist ns si posibilitatea ca acelasi sistem politic s schimbe regimul politic, urmnd s proiecteze o alt strategie politic. 3. Funcia de a converti informaiile si orientarea programatic n norme juridice, coduri, ordine, reglementri, decizii curente (luate de toate organele sistemului: ale puterii, executivului si judiciarului; centrale si locale) si de a urmri realizarea lor practic pn la capt, mobiliznd n acest sens resursele si mijloacele politice corespunztoare. Exercitarea acestei funcii este coordonat n societile democratice de Constituie n condiiile existenei unor organe superspecializate care se controleaz si se echilibreaz reciproc. 4. Funcia de a realiza, n fond, DREPTATEA si ECHITATEA social, ca valori centrale ale politicii (diferite de toate marile ideologii moderne si contemporane n moduri particulare, specifice), de tipul crora va depinde modul de structurare a societii, ordinea sociomoral, gradul de integrare, coeziune si stabilitate a macrosistemului social. Aceasta implic exercitarea unui control specializat asupra societii civile, instituiilor, organizaiilor viznd prioritar asigurarea legalitii tuturor felurilor de comportamente, explicarea msurilor corective care se impun, inclusiv a penalizrilor legale mpotriva actelor ilicite. Altfel nu poate fi conceput statul de drept. 5. Pentru a materializa funciile anterioare, sistemul politic nsusi trebuie s se schimbe, s-si perfecioneze mecanismul de aciune, s-si promoveze si selecteze personalul potrivit, profesionalizat nct s fie capabil s rezolve probleme dintre cele mai complexe care-i sunt puse fiinei umane si de cea mai mare importan pentru destinul colectivitii, pentru evoluia unei societi. Menirea politicului n societate este dependent de creativitate, de capacitatea sistemului politic de a se adapta, de a inova, de a manifesta abilitate si nelepciune. Toate aceste funcii se presupun reciproc, nct calitatea realizrii uneia va fi o variabil dependent de performanele atinse de sistem n exercitarea celorlalte iar, pe ansamblu, realizarea primelor patru este esenialmente dependent de calitile intrinseci ale sistemului politic nsusi, n principal de gradul de deschidere si de creativitate. O clas politic matur cunoaste si practic n mod sigur o astfel de concepie, fiind ncredinat c sistemul politic avanseaz gradual n direcia perfecionrii capacitii de rspuns adecvat la cerinele si determinrile mediului social intern si internaional, nsoit de cresterea gradului de libertate n alegerea variantelor potrivite att situaiei de aciune, ct si finalitilor generale. Exist ns deosebiri importante ntre sistemele politice contemporane, ntre regimurile politice succesive ale aceluiasi sistem politic, n privina modului concret de realizare practic a funciilor, de valorificare a resurselor si mijloacelor politice, a capacitii efective de a atinge performanele prestabilite. Asa, de pild, ntre sistemele politice dictatoriale si cele democratice deosebirile sunt de nivel dar si de calitate. Primele consacr faptul de constatare c majoritatea dictaturilor secolului XX s-au
PERSPECTIVA SISTEMIC - ACIONAL N STIINA POLITIC 127

constituit pe un nivel inferior de dezvoltare economic si social exprimate printr-un potenial redus de a satisface nevoile primordiale si derivate ale unor mari segmente ale populaiei, n timp ce democraiile au nflorit, de regul, n societile cele mai capabile s satisfac nevoile oamenilor, n care gradul de dezvoltare economic, social si cultural a favorizat accesul efectiv al majoritii oamenilor la bunuri materiale, servicii, informaii, valori spirituale. Deosebirile de calitate vizeaz reeaua de instituii si metodele de guvernare (tehnicile utilizate de regimul politic). Dictaturile au produs o reea bogat cantitativ de instituii, concepute de oligarhia conductoare pentru a-si alege intele. Menirea instituiilor este aceea de a ncadra toat societatea, de a alinia oamenii pe direcia stabilit de regim; nesupunerile, opoziia fiind de neacceptat. n timp ce democraiile au susinut o rat a instituionalizrii politice dependent de evoluia pluralismului intereselor cetenilor. Reeaua

de instituii se constituie dinspre interesul si voina cetenilor, dnd expresie real drepturilor si libertilor fundamentale, reusind prin jocul concurenei economice si al competiiilor politice s dea satisfacie multiplelor interese. Dac am face o analiz comparativ a celor dou tipuri de sisteme politice fundamentale din zilele noastre (n jurul lor si, deci, ntre ele, exist o mare varietate, putnd rezulta diverse tipologii cu mai mult de dou clase), ar putea rezulta, pe lng asemnri, deosebirile eseniale ntre ele: Sistemele politice totalitare (dictaturi ideologice, raionale, numite uneori stiinifice, tehnice) au ca trssturi principale: - o ideologie unic (marxist, islamic, naionalist etc.), impersonal, coerent care legitimeaz si prezideaz ntreaga activitate a sistemului politic, fiind propagat printr-un foarte bine organizat aparat de propagand n toat societatea; - un grup restrns (o nomenclatur, o echip tehnic, o oligarhie etc.) exercit puterea n acord cu ideologia; - modelul de ordine socio - economic, de dreptate si echitate fiind considerate perfecte, fiind n interesul fiecrui grup sau persoane, toi cetenii trebuie s se ncadreze n acest model; - exercitarea unui control generalizat asupra societii si persoanelor pentru a preveni si sanciona orice opoziie; - pentru a atinge eficiena maxim n crearea ordinii dezirabile, oligarhia dirigent - statal, susinut de un partid unic, creaz o reea de instituii, o birocraie supuse unei discipline riguroase, rupte de interesele concrete ale oamenilor, dar o bun servitoare a intereselor impersonale ale sistemului (interesului naional, interselor generale, intereselor dezvoltrii etc); - partidul unic (comunist, naional, al bunstrii, al dezvoltrii etc.) deine status-ul de dirijor general care dispecereaz, analizeaz si soluioneaz toate intrrile n sistemul politic, ia deciziile, modernizeaz legislaia, controleaz modul de realizare a liniei politice; - toate importantele decizii si schimbri sunt analizate si supervizate de grupul dirigent (consiliul revoluiei, comitetul politic executiv, consiliul suprem al dezvoltrii etc.) partidist - statal.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 128

Meninerea n istorie a unor astfel de regimuri politice este dependent de performanele atinse corespunztor prevederilor programatice, adic de eficien, dar si de gradul de seducie pe care o exercit doctrina asupra societii civile, implicit de calitatea propagandei, asociat cu coeficientul de team, de teroare intern indus populaiei prin doze bine calculate. Sistemele politice democratice sunt compuse dintr-o reea de instituii care exprim si reprezint interesele societii civile; ntregul sistem de drept reflect si promoveaz aceste interese corespunztor filosofiei drepturilor si libertilor fundamentale ale omului. Trsturile lor principale sunt urmtoarele: - legitimitatea acestui sistem este bazat pe principiul conform cruia minoritatea se supune majoritii, care se constituie prin mecanismele electorale; - membrii organelor de decizie, n principal ai organelor reprezentative ale puterii de stat, sunt alesi periodic prin vot universal, direct, secret si liber exprimat; ntre aceste organe parlamentul este instituia suprem care adopt Constituia si ntregul corp de legi; - msurile de schimbare, de perfecionare a sistemului politic vin de la partide care acioneaz libere, conform legilor, angajndu-se n competiie pentru a cuceri, exercita si perfeciona puterea politic; partidele desemneaz candidaii pentru organul legislativ si pentru organele locale ale puterii de stat; - n aceste sisteme funcioneaz o opoziie responsabil, animat de spirit critic din care eman amendamente, alternative programatice la deciziile luate de putere; - ordinea dezirabil, dreptatea si echitatea social sunt definite prin intermediul codurilor juridice si prin afirmarea principiului domniei legii sau al statului de drept n cadrul cruia se aplic specializarea si conlucrarea

puterilor legislativ, executiv si juridic, n sensul cresterii eficienei activitii mecanismului statal n ansamblul lui; - ntreaga reea de organe ale statului exercit un control social n numele aplicrii principiului domniei legii; msurile corective, de aplicare a penalitilor se realizeaz n mod corespunztor prevederilor legale, criteriilor statului de drept; - dialogul permanent dintre instituiile politice si societatea civil, metoda negocierilor si compromisurilor, valorile morale ale transparenei, nelepciunii, medierilor si toleranei constituie un mediu propice pentru arta politic, pentru creativitate si obinerea performanelor dorite, n asigurarea echilibrului social si politic, n satisfacerea intereselor particulare ale grupurilor umane, ale cetenilor. n acest fel, desi au multiple nempliniri, fisuri si imperfeciuni, sistemele democratice din zilele noastre au reusit s ofere tot mai multe satisfacii unui numr tot mai mare de ceteni, fapt care explic expansiunea evident a democraiei n epoca noastr.
PERSPECTIVA SISTEMIC - ACIONAL N STIINA POLITIC 129

2. Regimurile politice
Conceptul de regim politic este corelativ celui de sistem politic. Dac vom considera sistemul politic ca fiind un tip ideal, de structur universal, regimul politic apare ca fiind un mod concret de funcionare a structurii sistemului politic ntr-o societate concret - istoric, fiind evideniate valorile dup care se ghideaz guvernanii, tipul de cultur politic pus n aplicare, mecanismul de guvernare (metodele utilizate, caracteristicile relaiilor de comunicare ntre cei care conduc si cei care sunt condusi, modurile concrete de realizare a politicii fiscale, monetare, a cheltuielilor publice, de protecie social, demografic, ecologic, internaional, etc.), rata instituionalizrii politico - juridice, nivelul de acceptare de ctre societatea civil a deciziilor guvernailor, modul de exprimare a opoziiei, gradul de libertate a cetenilor si organizaiilor, modul concret de revendicare a legitimitii de ctre cei care iau deciziile si edicteaz legile, eficiena controlului social al instituiilor politice etc. Desigur, au existat controverse n legtur cu definirea regimului politic. Unii au considerat regimul politic dintr-o perspectiv instituionalist circumscriindu-l modului de organizare a statului, de exercitare a guvernrii de ctre instituiile statale. Alii au considerat c regimul politic ar trebui privit n legtur cu organizarea ntregului sistem politic n mediul su concret-istoric din care-si absoarbe resursele si fa de care si exercit funciile. Cele dou optici nu se exclud, mai degrab sunt complementare, ntruct nucleul vieii politice l constituie reeaua instituiilor statale. Ori, atunci, faeta cea mai evident a regimului politic este aceea reliefat de comportamentul organelor statului, de formele de tratament la care-si supun cetenii, de modalitile concrete, zilnice n care-si exercit guvernarea sau prin care gestioneaz societatea. Din acest punct de vedere, putem fi de acord cu politologul francez G. Burdeau care considera c n zilele noastre regimul politic este un mecanism de autogestiune social, n cadrul cruia instituiile politice sunt piesele centrale, un mod de angajare a raporturilor politice, ca expresie a adecvrii statului la scopurile puterii si la meninerea exercitrii ei. n ara noastr, profesorul Ion Deleanu susine c regimul politic exteriorizeaz opiunile valorice ale colectivitii umane, concretizate n ansamblul instituiilor, metodelor si mijloacelor care realizeaz voina titularilor puterii. Adept al ideii conform creia regimul politic reprezint o parte constitutiv a puterii - n ultim instan a statului - profesorul ardean demonstreaz c regimul politic d expresia msurii n care o societate se exprim pe sine n viaa politic, si materializeaz din punct de vedere politic idealurile majore, valorile comunitare si istorice. Regimul politic rezult din punerea n aplicare a unei doctrine, concepii despre conducerea si organizarea societii prin practica politic reglat de instituii, norme, reguli
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 130

aparintoare unui context social - istoric concret4. Acelasi autor, ntr-o

impozant lucrare stiinific, consider c modul de organizare a puterilor si raporturile dintre puteri constituie un element definitoriu al regimului politic, fr a fi ns cel hotrtor, pentru c regimul politic reprezint ansamblul instituiilor, metodelor si mijloacelor prin care se realizeaz puterea.5 Avnd o astfel de conotaie, regimul politic reprezint indicatorul sintetic cel mai expresiv pentru identificarea formei concrete pe care o exteriorizeaz puterea politic, adic fie varianta de societate democratic, fie varianta de societate totalitar. n acelasi spirit, profesorul clujan Liviu Zpran considera c prin categoria de regim politic trebuie s se exprime adevrata funcionare a vieii politice n cadrele sociale si comunitare concret - istorice, msura n care ntre anumite idealuri si valori politice, pe de o parte, instituii, relaii politice si practic politic, pe de alt parte, exist raporturi bine determinate6. Din punct de vedere al praxiologiei politice, regimul politic este un concept sintetic care reflect ansamblul de serii ale aciunilor politice iniiate si realizate de o clas politic n raporturile cu o societate civil dat, evideniind strategiile si tacticile puse n aplicare, mijloacele politice utilizate, metodele de guvernare, tipul de dialog dintre clasa politic si societatea civil, suita de legiferri si acte de instituionalizare a unor relaii sociale, nivelul de respectare a legalitii att de ctre guvernani ct si de ctre cei guvernai, volumul de constrngeri, de restricii si de penalizri aplicate, amplitudinea respectului pentru drepturile omului. Astfel stnd lucrurile, acelasi sistem politic poate s dea curs mai multor forme concrete de funcionare, adic mai multor regimuri politice, diferite de la ar la ar, de la o etap istoric la alta. Asa, de pild, sistemul politic al democraiei - ca tip ideal, se concretizeaz n Europa secolului XX printr-o mare diversitate de democraii naionaleasupra crora si pun amprentele diferii factori: tradiiile, mentalitile, nivelul de dezvoltare a spiritului civic, valorile de referin, bogia economic, reglementrile juridice, reeaua instituiilor statale, conjuncturile etc. Cu siguran, orice regim politic are fundamente socio-economice, istorice, axiologice care vor marca structura si dinamica sa. Acestea din urm vor evidenia nu numai felul concret n care funcioneaz puterile, raporturile dintre acestea, drepturile, libertile si obligaiile fundamentale ale omului si ceteanului proclamate oficial, ci mai ales cauzele si mecanismele care genereaz schimbri, replieri pe scena politic, mutaii n dezvoltarea sistemului politic, modul de selecie a personalului guvernant si de reprezentare, nivelul de satisfacie pe care l au cetenii la un moment dat de pe urma prestaiilor oamenilor puterii, evoluia coeficientului de legitimitate a sirului de decizii ale guvernanilor. Dintr-o astfel de perspectiv, nc n antichitate a fost sesizat diversitatea regimurilor politice. Aristotel, de pild, lund drept criterii numrul celor care dein puterea si modul n care o exercit, a identificat trei tipuri de regimuri politice: tiranii, oligarhii si
4 Ion 5 Ion

Deleanu, Democraia si dinamica puterii, Ed. Dacia, Cluj - Napoca, 1985, p. 134 - 162. Deleanu, Instituii si proceduri constituionale, Ed. Servo-Sat, 2003, pp. 126-127 6 Liviu Zpran, Repere n stiina politici Ed. Fundaiei Chemarea, Iasi, 1992, p. 184.

PERSPECTIVA SISTEMIC - ACIONAL N STIINA POLITIC 131

democraii. n zilele noastre s-a ajuns la o clasificare cu numerosi membri, dup criterii formal-juridice. Astfel, teoreticienii dreptului constituional fac distincie ntre regimuri bazate pe confuzia puterilor (guvernmntul dictatorial, de adunare, directorial), pe colaborarea puterilor (regimul parlamentar dualist, regimul parlamentar monist, regimul parlamentar bipartid, regimul parlamentar multipartid), regimul prezidenial, care presupune specializarea strict a puterilor (legislativ, executiv, judectoreasc), de unde rezult necesitatea colaborrii lor funcionale, si regimurile mixte rezultate din combinarea unor elemente aparintoare primelor trei. Dar pentru c, n final, oricare regim politic exprim coninutul si natura raporturilor dintre guvernani si guvernai, tipul de comunicare dintre societatea civil si societatea politic, regimurile pot fi mprite n democratice si dictatoriale. Regimul politic democratic are la baz raporturi dintre guvernai si guvernani, dintre societatea civil si clasa politic bazate pe un anumit nivel de consens, pe anumite forme de compromisuri, de toleran, de medieri. Formele de reprezentare, instituiile create, deciziile luate, legile, normele

adoptate au un suport n voina majoritii, au acceptul societii civile. Mecanismele de guvernare, procedurile de aplicare a legilor, tehnicile de promovare si investire a personalului guvernant sunt cunoscute, sunt instituionalizate dup ce a fost obinut consimmntul majoritii. Cultura politic a cetenilor este de tip raional - participativ si promoveaz principiul transparenei actelor de guvernare. n cazul n care acestea vor veni n contradicie cu interesele societii civile, ale unor segmente ale acesteia, cetenii afectai au suficiente resurse, inclusiv legale, de a se organiza si de a interveni pentru corectarea efectelor indezirabile. Instituiile societii civile sunt organizate conform pluralismului intereselor, sunt capabile s exercite controlul social asupra organelor puterii, avnd libertatea de a-si organiza interesele si de a le duce la ndeplinire atta vreme ct prin comportamentul lor social nu ncalc legile. Regimul democratic, deci, are la baz acel tip de comunicare dintre guvernani si guvernai care permite sistemului politic s recepteze toate problemele, nevoile, opiunile grupurilor, organizaiilor aparintoare societii civile, s le analizeze, prelucreze si s gseasc soluii legitime acestor probleme si trebuine. De asemenea, deciziile, opiunile, ideile reformatoare, legile care vor fi adoptate, n virtutea relativei autonomii a sistemului politic n contextul raporturilor sale cu societatea, vor fi supuse n prealabil acelor proceduri care s testeze si s ntruneasc aderena majoritii electoratului sau a grupurilor din societatea civil crora li se adreseaz. Informarea corect a opiniei publice de ctre instituiile politice este vital pentru funcionarea democraiei. De fapt, n general, tipul de comunicare dintre societatea civil si societatea politic trebuie s se desfsoare sub semnul adevrului si corectitudinii morale dac se doreste eficien a activitii de guvernare si garanii pentru satisfacerea intereselor grupurilor sociale. Dimpotriv, dac guvernanii care dein monopolul puterii nu iau n consideraie interesele si voina societii civile, dac organele de conducere
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 132

sunt constituite fr consultarea cetenilor , dac deciziile si legile adoptate n cadrul sistemului politic vin n contradicie cu voina majoritii cetenilor si vor fi impuse prin for, cu siguran regimul politic va fi dictatorial. n astfel de regimuri politice, deciziile si legile sunt resimite ca fiind strine voinei societii civile, mpovrtoare, drepturile si libertile cetenesti vor fi restricionate sau, n mare parte, anulate, crendu-se o prpastie ntre deintorii puterii si voina popular, ntre guvernani si guvernai. Modul de comunicare ntre clasa politic si societatea civil este alterat prin diverse procedee de dezinformare, tehnici de construcie a imaginii corpului politic, manipulare, pstrarea secretului, de descurajare si oprimare a diverselor forme de exprimare venite din partea unor segmente ale societii civile etc. Regimuri politice democratice si dictatoriale n form pur nu au existat si nici nu exist. Paleta regimurilor politice reale este foarte diversificat, nregistrnd diverse moduri concrete de fiinare, cuprinse ntre cei doi poli: democraia si dictatura.

VIII. PRINCIPALII AGENI AI SISTEMELOR DE ACIUNI POLITICE CONTEMPORANE


A. PARTIDELE POLITICE
n epoca noastr forele politice, n special partidele politice, au devenit factori activi de gestionare, organizare, conducere, reglare si integrare a dinamicii social - politice si, n acelasi timp, au devenit factori de accentuare a dezechilibrelor, conflictelor, de divizare a voinei naionale, a societii civile, de organizare poliarhic a vieii economico - sociale si spirituale. Partidele au dobndit rolul de fore politice principale n dinamica sistemelor de aciuni politice contemporane. Raiunea lor de a fi este organizarea societii civile n direcia realizrii voinei lor, imprimnd o anumit ordine n viaa social politic pe care mulimile nu ar putea-o crea n mod spontan. n acest fel, partidele politice au asimilat rolul de motor al devenirii sistemelor aciunilor politice, exercitnd o puternic influen asupra sensurilor dezvoltrii economice, social - culturale si spirituale. n secolul XX, numerosi autori au evideniat faptul c partidele politice au

aprut si acionat n strns legtur cu votul universal si cu democraia reprezentativ, fiind considerate fiicele legitime ale acestora si ale modernizrii politico - juridice a societii. Din acest punct de vedere, partidele politice constituie modul instituionalizat de comunicare dintre societatea civil si guvernmnt, dintre opinia public si personalul investit cu funcii de decizie si guvernare si care exercit funcii multiple de care va depinde profunzimea, viabilitatea si eficiena democraiei. Partidele sunt cele care exercit un control aupra corpului electoral, asupra societii civile din care vor s-si atrag adereni, simpatizani si alegtori, sunt cele care realizeaz o percepie si o evaluare a curentelor de opinie pentru asi adapta programele politice, exercit un control asupra puterii pe care o judec dup criteriul ideologiei proprii si a programului politic, selecteaz candidai pentru alegeri si ofer un spaiu cultural competiiei n cadrul creia se formeaz si se afirm liderii politici, sunt organizaii cu caracter de iniiativ viznd schimbarea (reformarea, revoluionarea, conservarea) social n ansamblul ei sau n unele subsisteme componente, sunt organizaii care anim jocul politic, scot noi si noi cercuri sociale din apatie, din neutralitatea politic.

1. Noiunea de partid politic


Noiunii de partid politic i-au fost atribuite sensuri si semnificaii diferite de la o etap la alta a epocilor modern si contemporan, chiar n aceeasi etap si n aceeasi ar, n funcie de poziiile de clas, partinice, ideologice si naionale ale autorilor.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 134

n epoca modern si n cea contemporan - epoci n care istoria partidelor politice a cunoscut profunde schimbri calitative determinate de liberalizarea societii, noiunii de partid politic i-au fost date definiii nominale, genetice, structurale, instituionaliste, descriptive, ostensive, behavioriste etc. O parte a ideologilor au accentuat asupra rolului moral, integrator al partidelor, ocolind sau negnd rolul, caracterul lor parial si particular. n acelasi timp, ali ideologi au accentuat asupra caracterului partinic al nssi definiiilor partidelor. n cadrul concepiilor din perioada liberal a capitalismului accentul era plasat pe corelaia partid - doctrin. Astfel, de pild, Benjamin Constant considera n anul 1816 c partidul este o reuniune de oameni ce profeseaz aceeasi doctrin politic. David Hume susinea c partidele sunt axate pe programe servind coalizrii intereselor. Mai trziu dup apariia si extinderea partidelor de mas - cu sute de mii si chiar milioane de membri, au fost evideniate noi note definitorii ale conceptului de partid. Astfel, Max Weber concepea partidul politic ca fiind organizaia unui numr restrns de oameni interesai n viaa politic, dornici de a participa la putere, care recruteaz prin liber angajament partizani si vor prezenta candidai n alegeri. Structura partidului este alctuit din militani, funcionari si antreprenori politici. Primii asteapt triumful n alegeri al "sefului" lor n scopul obinerii sau consolidrii, mai trziu, a unor avantaje personale. n vrful piramidei partidului se situeaz seful - adic "dictatorul plebiscitat", care va ncerca s antreneze dup sine mase tot mai largi de ceteni1. Astfel, puterea va ajunge n minile unor profesionisti n politic - persoane apte s raionalizeze eforturile de guvernare. Un alt autor, filosof si teoretician al dreptului, definea partidele ca fiind formaiuni care grupeaz oameni de aceeasi opinie pentru a-si asigura o influen veritabil asupra gestiunii afacerilor publice2. M. Duverger scria n anul 1964 c una dintre categoriile de organizaii politice care au "ca obiectiv cucerirea puterii sau participarea la exerciul su"3 o constituie partidele politice. Ca instituii, partidele politice sunt grupri puternic structurate, articulate, ierarhizate si adaptate luptei pentru putere, care exprim obiectivele si interesele forelor sociale diverse (clase, colectiviti locale, grupuri etnice, comuniti de interese particulare). Dar partidele contemporane se definesc mai puin prin ideologia si progamul lor sau prin suportul lor social dect prin natura organizrii, pentru c un partid constituie o comunitate cu o structur special, cu o anatomie particular. G. Burdeau conferea urmtoarea accepiune noiunii de partid: "...constituie un partid orice grup de indivizi care, profesnd aceleasi vederi politice, se strduieste a le face s prevaleze, totodat s ralieze la ele un ct mai mare numr de ceteni si care caut s cucereasc puterea sau s

influeneze deciziile sale"4.


1 M. 2 H.

Weber, "Le savant et le politique", Paris, 1959, p.149. Kelsen , " La Democratie ", 1932, p.12. 3 M. Duverger, "Introduction a la politique", Paris, 1964, p.183. 4 G. Burdeau, "Traite de science politique", tome 3, Paris, 1968, p.268.

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 135

Autorii americani C.C. Rodee, T.J. Anderson, C.Q. Christol considerau c partidele politice sunt cele care perpetueaz si instituionalizeaz lupta politic pentru putere, avnd rolul de mijlocitoare ntre ceteni si guvern. Partidele politice sunt purttoarele procedurilor pentru selectarea si calificarea personalului guvernant, apoi de investire a acestuia cu autoritatea de a face, a executa, a supraveghea si interpreta politica5. n ultimele decenii, graie n special cercetrilor funcionaliste, o parte a politologilor au manifestat mai puin interes pentru ce anume sunt partidele, pentru structura lor organizatoric si instituional, sitund pe primul plan cercetarea funciilor partidelor, strategiilor, consecinelor si eficacitii aciunii lor. Partidele sunt considerate variabile dependente de mediul socio-economic si cultural n care acioneaz. Ca urmare, accentul fiind plasat pe corelaia partid dezvoltare, si n aceste condiii mecanismele determinative ale activitii partidelor pot fi eludate sau analizate restrictiv n favoarea factorilor culturali, psihologici (scopuri, valori, norme, dominante spirituale). Etimologia termenului de partid deriv din latinescul pars, partis (cu semnificaia de parte dintr-un intreg). Aceast semnificaie vag a fost asimilat n majoritatea limbilor. Se impune ns nevoia unei desprinderi a elementelor difereniale, specifice ale partidelor n raport cu alte pri sau uniti ale sistemelor politice, sociale, ceea ce va predispune la elaborarea unei definiii logice formale. Un atare demers logic formal este riscant si cu operaionalitate destul de mic, ntruct partidele politice sunt diferite de la un sistem social la altul, de la o ar la alta sau de la o etap la alta a istoriei aceleiasi ri, fapt care poate determina, n mod justificat, cercettorul s aprecieze c elementele comune ale partidelor epocii noastre (reliefate ntr-o definiie logic - formal) sunt mai puin importante pentru practic dect cele difereniale, specifice fiecrui partid. n spiritul prezentului demers teoretic, partidul politic este o asociaie de ceteni care alctuieste o organizaie cu caracter durabil, format prin adeziunea liber a membrilor pe baza intereselor si ideilor comune, care urmreste schimbarea (reformist sau revoluionar) ori conservarea ordinii socio-economice existente prin influenarea, cucerirea sau exercitarea puterii de stat (a dreptului de iniiativ legislativ, de elaborare si aplicare a legilor si deciziilor politice) conform voinei suportului social pe care l reprezint, crend si mobiliznd n acest scop numeroase organizaii locale, lrgindu-si numrul de simpatizani, alegtori si adereni. n legtur cu aceast definiie ar trebui evideniate urmtoarele aspecte: 1) Orice partid politic posed o organizaie, asigurndu-si astfel o continuitate si o eficacitate n realizarea programului. Prin aceasta partidul se deosebeste de grupurile informale si perisabile, de clici, camarile etc. Ca organizaie, partidul dobndeste o structur formal, depersonalizat, caracteristic instituiilor autentice.
5 C.C.

Rodee, T.J. Anderson, C.Q. Christol, "Introduction to Political Science", New - York, p. 486.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 136

2) Fiind organizaii cetenesti, partidele funcioneaz n orbita statului, aprnd si disprnd odat cu statul si dreptul. Organizaiile noncetenesti nu sunt partide. n accepiunea modern si contemporan partidele sunt pri ale corpului electoral, cu excepia partidelor scoase n ilegalitate. Organizaia partidului posed o structur ierarhic, cu ramificaii pe plan local (filiale, organizaii locale), existnd canale de comunicare ntre organele interne dispuse ierarhic sau pe linie orizontal. De calitatea circuitelor de comunicare existente nuntrul partidului, dar si ntre acesta si sistemul politic - statal, societatea n ansamblul ei, va depinde democraia intern de partid si eficiena practicii sale politice. 3) Partidele se formeaz prin adeziunea liber a membrilor la

organizaie spre deosebire de diferitele forme de comunitate, clase, categorii sociale, caste sau ordine. Libertatea de a adera la un partid este o norm integrat n statutele partidelor si n drepturile constituionale ale statelor democratice, constituind unul dintre drepturile politice aduse n istorie de ctre burghezie. Pe cnd libertatea de a adera sau a abandona, de exemplu, clasa care stpneste bogia, nu se poate concretiza n practica real, fiind un privilegiu mostenit, acumulat pe parcursul, de regul, a mai multor generaii. Aceasta nu nseamn c aderarea la un partid politic, simpatizarea sau alegerea lui nu ar fi determinat de pluralitatea intereselor dominante din cadrul societii civile, implicit de structura de clas. 4) Adeziunea la un partid, alegerea sau simpatizarea unuia dintre partide este cauzat de interesele comune, de mprtsirea acelorasi valori, mentaliti, stri de spirit, culturi. Formarea unei culturi politice, aderarea la un sistem de valori politice este condiia sine qua non a adeziunii libere a ceteanului la un partid politic. Diviziunea societii civile n diferite grupuri de interese a cauzat formarea mai multor partide, asociate ntr-o structur diferit de la ar la ar, chiar si n acelasi stat - de la o etap la alta. 5) Orice partid politic ia atitudine fa de ordinea social - economic, spiritual si cultural existent, fa de sistemul de ansamblu al aciunilor politice. Aceast atitudine se manifest prin adoptarea uneia dintre direciile strategice fundamentale, fie a conservrii, fie a reformrii lente, fie a revoluionrii sistemului (uneori se manifest combinarea de oportunitate a acestora). Determinant, n formularea atitudinilor politice, este voina suportului social. 6) Pornind de la atitudinea fa de sistemul social, partidul adopt sau si realizeaz (elaboreaz) o ideologie, un ideal social - politic. Pe baza atitudinii fa de sistem si a ideologiei va alctui un statut si un program politic, n funcie de care va aciona consecvent pentru a-si extinde suportul social, numrul aderenilor si al simpatizanilor, cu o mai mare acuitate n timpul campaniilor electorale. 7) Realizarea programului, a idealului partidului presupune lupta pentru influenarea, cucerirea si controlul vieii de stat, adic a dreptului de iniiativ legislativ, de elaborare si adoptare a deciziilor, de aplicare a legilor, de modelare a ordinii social - economice si culturale conform voinei suportului social pe care l reprezint agentul. Din acest punct de vedere,
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 137

oricare partid si exprim public voina de a cuceri si exercita puterea, valorificnd toate instrumentele si resursele politice pe care acesta este stpn. n perioada liberal a capitalismului exista o disjuncie ntre viaa partidelor si viaa statului. Partidele erau considerate organizaii extralegale, extraconstituionale. Poporul ar trebui s-si exercite suveranitatea n mod direct prin stat si nu prin intermediul partidelor. Deci, ntre principiul suveranitii poporului si activitatea partidelor si cetenilor se considera c ar exista o contradicie. Invocarea unor acte sau merite ale vreunui partid de la tribuna parlamentar era considerat o devian de la etica politic. Deci, conform acestei interpretri, deasupra partidelor si cetenilor plutea statul, parlamentarii care "serveau" interesele ntregii naiuni n mod "nepartinic" "abandonndu-si" statutul de oameni ai unui partid si prestnd o activitate n scopul realizrii "interesului general" si a "binelui comun". n schimb, n numeroase societi contemporane s-a afirmat tendina de transformare a statelor n instrumente ale partidelor sau ale coaliiilor de partide. De aceea, principalul scop al oricrui partid politic a devenit cucerirea dreptului de a folosi statul si sistemul juridic n direcia afirmrii suportului social reprezentat. Aceasta este o consecin a cresterii gradului de participare a maselor la viaa politic. 8) Pentru a-si realiza programul, partidele se organizeaz, se structureaz sub forma unor "personaliti colective", cu voin proprie unitar, prezentnd o unitate n ideologie si aciune, cu o structur organizatoric bine articulat, avnd numeroase organizaii locale, un aparat, un sef si o mbinare variabil a centralismului cu democraia intern. De asemenea, partidele politice contemporane posed sau tind s-si creeze

un statut, o organizaie de tineret si un cuantum concret de mijloace politice pe care le integreaz n aciune n vederea realizrii programului. 9) O condiie a activitii si vieii partidelor politice este existena unei pri nepolitizate n structura corpului electoral. Prin intermediul propagandei, al mijlocelor de informare, al celorlalte mijloace, instrumente politice, al educaiei politice - civice, partidul urmreste s scoat din sfera neutralitii simpatizani si alegtori ai candidailor si pentru locurile din parlament, pentru programul si platforma sa politic. Definite n acest fel, partidele politice sunt o realitate contemporan. Chiar dac este general, definiia dat prezint o valoare operaional si euristic, n sensul c poate juca rolul de instrument al analizei concrete si multilaterale a partidelor dintr-o societate dat. Dar, o analiz concret - istoric si multilateral a unui partid politic presupune nu numai surprinderea analogiilor formale ale acestuia sau ale unui tip de partide n raport cu celelalte. Aceasta va implica depsirea abordrii formale, instituionaliste a problematicii partidelor si canalizarea eforturilor n direcia descifrrii aspectelor de coninut al organizrii si funcionrii lor n tipurile de societi contemporane, n lumina determinismului social. Un atare demers stiinific implic folosirea metodei comparative.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 138

2. Originea partidelor politice


n ultimul secol au fost date diferite explicaii originii partidelor politice. Unele au accentuat asupra rolului factorilor psihologici n determinarea genezei partidelor, altele fie asupra celor biologici, culturali, instituionali sau religiosi, fie asupra unei sume de factori considerai egali ca valoare si rol, fie asupra mediului social. Pe ansamblu, a fost supraestimat rolul factorilor spirituali, subiectivi n geneza partidelor. "Political scientists"-ii au cutat cauzele apariiei partidelor n caracteristicile personalitii umane (natura uman, susineau ei, se caracterizeaz prin tendina ctre combativitate si, deci, instinctul competitivitii motiveaz crearea partidelor), fie n mediul social. n aceast lumin, numerosi autori consider c iniiativele, inspiraia personalitilor politice ar fi factorul prim, determinant al genezei partidelor. O astfel de orientare psihologizant, idealizant si are nceputurile n concepia weberian, care a supraestimat rolul personalitii politice, al antreprenorului politic de genul boss-ului american si al emotivitii maselor n geneza partidelor politice moderne. Mediul social al celor care posedau avere si educaie, susinea Max Weber, animat si dirijat de civa intelectuali dornici de a participa la lupta pentru putere, a nceput s se divizeze n fraciuni cu scopul de a prezenta candidai n alegeri. Constituirea acestor fraciuni a fost influenat de interesul de clas, de raiuni pur ideologice sau de tradiia familial, dnd nastere partidelor politice. Aceste prime organizaii aveau o slab continuitate, coeziunea lor renstea din interesele parlamentarilor de a realiza compromisuri electorale. O cauz esenial a constituirii structurii si organizrii moderne a partidelor, susine Weber, a constituit-o reformarea sistemului electoral si, n special, extinderea dreptului de vot. "Aceste noi formaiuni sunt copiii democraiei, ai votului universal, ai necesitii de a recruta si de a organiza masele..."6 Odat cu ntrirea centralizrii si a disciplinei la toate esaloanele partidului, n scopul meninerii continuitii, s-a birocratizat aparatul, crescnd numrul de funcionari remunerai. A rezultat centralizarea puterii n minile unui grup de oameni sau ale unei persoane situate n vrful piramidei. Parlamentarii au devenit simple instrumente ale sefului partidului. Alte cauze care au dus la constituirea acestor organizaii au fost emotivitatea maselor, credina lor n caracterul moral al politicii "sefului", exploatarea psihologiei maselor de ctre antreprenorii politici situai n fruntea partidului. Deci, n explicaiile lui Max Weber se conjug factorii psihologici, accentuarea rolului marii personaliti, cu factorii instituionali. De aceea, concepia weberian prezint un caracter restrictiv, subestimnd aciunea cauzelor sociologice profunde.
6 M.

Weber, "Le savant et le politique", Paris, 1959, p.141.

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE

139

Punctul de vedere weberian a fost nsusit de ctre cei mai muli politologi contemporani. Astfel, M. Duverger - n acelasi spirit, gseste cauza principal a formrii partidelor moderne n dezvoltarea constituional (extinderea sufragiului - cuprinznd ntreaga populaie matur) si n limitarea autoritii monarhiei absolute. La origine, partidele au fost formate din comitete locale, constituite n cadrul fiecrei circumscripii electorale, care au grupat personaliti influente. Prin federalizarea acestor comitete, sub conducerea deputatului din parlament, au fost create cele mai multe partide si, n special, partidele de mas. Pe lng acestea exist partide de origine extraparlamentar, care s-au format n diverse moduri: fie prin transformarea unei instituii non-politice n partid (astfel printr-o decizie sindical a aprut n anul 1899 Partidul Laburist Britanic); fie avnd ca izvor cooperative sau organizaii profesionale ale rnimii (partidele rnesti din Canada, S.U.A., Elveia etc.); fie c au fost create de o societate de gndire sau sub influena miscrilor studenesti (de exemplu, Partidul Radical din Frana, diferite partide liberale din Europa, numeroase partide din America Latin etc.); fie sub influena bisericii sau a diferitelor societi religioase (partide catolice, crestine, calviniste din Germania, Frana, Olanda, Belgia,Italia etc. sau de orientare fundamentalist islamic); fie c s-au nscut din asociaii de vechi combatani, din grupuri clandestine si secrete (partidele fasciste italian si german, unele partide comuniste etc.); fie c s-au constituit din fuzionarea sau din sciziunea unor partide. n accepiunea dat mai sus noiunii de partide politice, acestea s-au constituit n preajma revoluiilor burgheze, odat cu extinderea liberei iniiative, a concurenei si a afirmrii drepturilor omului, pe fondul primei revoluii industriale. Primele partide politice au aprut din nevoia orientrii politice, a conducerii burgheziei si aliailor ei (n special - a maselor urbane) n luptele mpotriva absolutismului feudal, a sistemului instituional feudal. Partidele ntreprinztorilor capitalisti, nc de la nceputul existenei lor istorice, s-au proclamat drept fore politice ale maselor populare, reprezentante ale voinei ntregii naiuni, promotoare ale aplicrii primelor constituii si, n general, ale drepturilor politice, ale libertilor fundamentale ale omului. n scopul de a contracara practica partidelor create de noii ntreprinztori capitalisti, nobilimea n descompunere a nchegat partide de orientare conservatoare. Procesul istoric al genezei primelor partide politice moderne poate fi concretizat prin felul cum au aprut partidele n Romnia. Astfel, primele partide au aprut n secolul trecut ca urmare a diferenierii clasei stpnitoare - boierimea care s-a divizat n dou fraciuni opuse: agrarienii (marii posesori de mosii) si mica boierime orientat spre acumularea de capital industrial. Agrarienii, pentru a participa n mod organizat si eficient la viaa politic, au alctuit un partid propriu, conservator. Mica boierime, pentru a-si realiza interesele si voina n raport cu statul, cu clasele si categoriile sociale, cu colectivitile umane de dup revoluia de la 1848 si-a alctuit un partid de orientare liberal. O consecin si-un factor stimulator ale evoluiei partidelor
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 140

le-au constituit apariia primei constituii si a regimului parlamentar. Att geneza primelor partide, ct si reformele instituional - juridice corespunztoare au fost rezultatul determinrii social - economice, cultural spirituale, a conjuncturilor favorabile din a doua jumtate a secolului trecut. Cum reprezentau cele dou partide interesele suporturilor lor din sfera societii civile? Un rspuns la aceast ntrebare l-a dat omul politic, care a fost Titu Maiorescu. Deosebirile dintre partide au rezultat din soluionarea practic a ntrebrii "prin ce mijloace generale s se fac legile si prin cine s se aplice asa nct s apropie statul din ce n ce mai mult de acel ideal comun al progresului?"7. Liberalismul, considera T. Maiorescu, nseamn participarea n numr ct mai mare a mulimii la elaborarea legilor, la administraia si justiia statului. Dimpotriv, conservatorismul nseamn restrngerea acestei participri numai la cei chemai - "conservatorii luminai". Conservatorismul trebuie s fie restrictiv deoarece Constituia Romniei este fcut de sus n

jos si poporul este nepregtit pentru ndeplinirea misiunilor statului, pentru c acolo unde este mulime este si incapacitate - credea Maiorescu n condiiile de atunci. Un astfel de sens aveau opticile claselor guvernante din Romnia despre rolul partidelor politice care activau ntr-un regim electoral cenzitar. n acea epoc partidul progresist era cel care milita pentru sufragiu universal, pentru drepturi politice mai largi, pentru democratizarea vieii politice pe fondul ascensiunii liberei concurene. Primele partide erau constituite din notabiliti si nu erau prea ndeprtate prin structur si organizare de partidele oraselor medievale sau ale nobilimii. Fabricanii, comercianii, bancherii, avocaii, preoii, medicii, ranii nstrii etc. se organizau n cluburi politice locale cu activitate intermitent. Coeziunea mai multor cluburi era asigurat graie iniiativelor si aciunilor ctorva parlamentari impulsionai de constiina intereselor si voinei de clas. Organizaii cu caracter de continuitate erau doar parlamentul si presa. Viaa politic renstea si se concentra n timpul alegerilor. Treptat a crescut numrul de organizaii locale, s-a ntrit centralizarea n jurul unui program elaborat de ctre intelectualii, ideologii din fruntea partidului si de ctre parlamentari. Organizarea partidelor a nceput s se fortifice, au fost puse n aplicare principii organizatorice, n special cele ale centralizrii, legturii partidului cu suportul social, disciplinei interne. Au fost introduse cotizaiile, reuniunile publice, ntlnirile frecvente cu deputaii, a crescut intensitatea propagandei. n acest fel, partidele au devenit organizaii cu activitate continu, dar cu structuri fragile, cu o coeziune relativ slab si cu un aparat pltit, puin numeros. n epoca postrevoluionar, pe msura dezvoltrii vieii spirituale, a culturii n general, a culturii politice n special, ntreprinztorii care au reusit n afaceri si-au consolidat poziia de clas dominant n societate. Drumul acesteia s-a dovedit a fi altul dect cel promis mulimilor si cel nfisat n programele si platformele politice. Idealurile de dreptate, egalitate, libertate, democraie, progres - vnturate n timpul revoluiei, au fost abandonate parial
7 T.

Maiorescu, "Precedente constituionale si partide politice", Bucuresti, 1886, p.29.

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 141

n planul practicii. Drepturile politice, subiective au cptat o expresie formal n primele constituii, dar care, ns, nu s-au realizat n practic conform promisiunilor si declaraiilor. Decalrile ntre promisiuni (mai ales cele fcute n perioada campaniilor electorale) si practica ulterioar sunt larg rspndite n funcionarea sistemelor politice contemporane. Ca expresie a intereselor mulimilor, devenite mai culte, posesoare ale unei culturi politice funcionale, au aprut partidele politice de mas. Prin structura si funcionarea lor, partidele muncitoresti - ca partide de mas, s-au dovedit a fi mai bine organizate (organizarea fiind instrumentul lor politic principal) si de o mare eficacitate n ntreprinderile lor politice. n cadrul partidelor de mas, treptat, de-a lungul deceniilor, s-a adncit democraia intern, s-a ntrit coeziunea rndurilor, unitatea de aciune, de voin si de ideologie, s-a afirmat principiul disciplinei constiente si cel al criticii si autocriticii, au crescut numrul de adereni, devenind cu adevrat partide istorice, au fost elaborate strategii clare, statute ntemeiate din punct de vedere sociologic, s-a format un aparat pltit mai numeros (compus din posesori abili ai tehnicilor de ncadrare a membrilor, de construcie, de organizare si conducere a partidului), au fost procurate si create numeroase mijloace politice proprii, fiecare partid urmrind s-si formeze personaliti, conductori vigurosi, capabili si devotai, ideologi strlucii. De la nceputul existenei lor, partidele de mas au urmrit s educe suportul social, s modeleze constiina politic, conduita politic a acestuia. Raiunea de a fi a partidului de mas a constat n ntreinerea unei legturi organice cu baza sa social n scopul ntririi si dezvoltrii unitii de voin, aciune si lupt. Eficacitatea iniiativelor si programelor politice ale partidelor de mas, ncepnd cu a doua jumtate a secolului trecut, a avut o influen puternic asupra evoluiei partidelor de cadre ale claselor avute, precum si asupra procesului formrii de noi partide ale acestora sau ale pturilor sociale de mijloc. Partidele de notabiliti, de cadre au cutat s acumuleze noi mijloace

organizatorice, ideologice, s-si fureasc variate instrumente politice prin care s contracareze ascensiunea rapid a maselor pe scena istoriei politice. De asemenea, burghezia si-a creat noi partide ntemeiate pe o baz social larg, pe diverse segmente ale societii civile, fiind atrasi tot mai muli membri ai clasei de mijloc si chiar ai claselor srace, marginalizate. Elitele guvernante au adoptat tactica de acordare a unor titulaturi demagogice, atrgtoare partidelor proprii si aceea a divizrii maselor n mai multe grupri polarizate n jurul a tot attor partide. n concluzie, rezult c n procesul de determinare a formrii partidelor politice au cooperat mai muli factori cauzali: intensificarea luptelor politice si sociale, expansiunea constiinei si a culturii politice, contradiciile intrinseci ale vieii politice, formarea unor voine si culturi coerente, active ale colectivitilor si claselor sociale, apariia primelor parlamente, constituii, sisteme electorale si, n general, adncirea democraiei.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 142

3. Diversitatea partidelor si clasificarea lor


Marea diversitate a partidelor din epocile modern si contemporan si absoarbe determinarea din particularitile mediului socio-economic, cultural - spiritual, naional n care ele acioneaz, din tradiiile si mentalitile existente, din caracterul concret al etapei istorice si al nivelului de dezvoltare a macrosistemului social - economic. Varietatea partidelor se manifest prin caracterul concret al strategiilor, prin specificitatea programelor si tacticilor diferite de la un partid la altul, prin structura organizatoric, concentrarea de resurse politice, eficacitatea ntreprinderilor lor politice si rolurilor lor n cadrul regimurilor si sistemelor politice, relaiile cu partide din alte ri, atitudinea fa de ideologii (acceptare, creare, repulsie), modelul social ce si-l propun spre realizare, calitatea membrilor de partid, nivelul si unitatea de cultur, de voin politic, mrimea, baza social etc. nsusirile concrete prin care se manifest diversitatea partidelor sunt inegale ca valoare. Ele pot fi luate drept criterii pentru clasificarea, alctuirea unor tipologii ale partidelor (fie individual, fie prin alturarea ctorva). n cadrul teoriilor politice sunt prezentate numeroase si variate tipologii elaborate n virtutea a tot attor criterii. n continuare, vor fi prezentate cteva din tipologiile mai reprezentative: 1. Tipologia lui Tocqueville. Doctrinarul liberal, care a fost Alexis De Tocqueville, a alctuit o diviziune dihotomic a partidelor si anume: partide mari si partide mici. Partidele mari sunt cele "care se ataseaz principiilor mai mult dect consecinelor lor, generalitii si nu cazurilor particulare, ideilor si nu oamenilor. Aceste partide au, n general, trsturi nobile, pasiuni generoase.... Interesul particular, care joac totdeauna cel mai mare rol n pasiunile politice, se ascunde aici cu abilitate sub vlul interesului public"8. Partidele mici - dimpotriv, sunt n general fr credin politic. Caracterul lor este imprimat de un egoism pe care l manifest n fiecare act. Limbajul lor este violent, dar mersul le este timid si nesigur. Mijloacele folosite sunt mizerabile, ca si scopurile pe care si le propun. Dac marile partide rvsesc societatea, cele mici reusesc doar s-o agite. Aceast tipologie are drept criteriu factorii spirituali - ideologici; coninutul ei este descriptiv. A fost nsusit, preluat si tradus ntr-un alt limbaj de ctre numerosi doctrinari ai secolului nostru tocmai datorit puternicei ncrcturi ideologice intrinseci. 2. Tipologia lui Marx. Filosoful german Karl Marx a adoptat un punct de vedere sociologic n clasificarea partidelor: relaia partid - clas. Suportul social al genezei, organizrii, funcionrii si dezvoltrii partidelor politice l
8 A.

De Tocqueville, "De la democratie en Amerique", tome deuxime, Paris, 1888, p. 6.

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 143

constituie clasa social. Locul, rolul si orientarea ideologic a partidelor vor depinde de poziia claselor sociale n sistemul economic si ntreaga formaiune social, de istoria lor, de caracteristicile culturii si ale constiinei lor,

de cantitatea si calitatea mijloacelor politice pe care le posed fiecare. Totodat, clasele sociale alctuiesc suportul coalizrii partidelor. De aceea, criteriul clasial al tipologizrii partidelor politice, dup Marx, este mai profund. El este un criteriu determinist, sociologic, genetic, funcional. Deci, tipul de partid este determinat de evoluia istoric a clasei sociale pe care o reprezint. nainte de a fi partid de mas, de notabiliti, de opinie sau ideologic, dintr-o ar mai dezvoltat sau mai puin dezvoltat, partidul este un instrument de exercitare a voinei uneia dintre clasele sociale. Determinismul clasial este compatibil cu diversitatea partidelor de reprezentare a intereselor primare ale aceleiasi clase. Exist n mod obiectiv o relativ autonomie a partidelor n raport cu baza lor social, care nu trebuie subestimat n practic si nici de stiina politic. n virtutea acestei autonomii, aderena la un partid este condiionat, justificat de mobiluri ce au ca substrat religia, naionalitatea, sexul, vrsta, ocupaia, educaia, tradiiile etc. ns, factorul esenial, determinant al aderenei la un partid l constituie interesele de clas. Determinismul clasial are un caracter statistic, mpletinduse cu aciunea factorilor culturali, etnici, religiosi etc. (si acestia, n ultim instan, sunt determinai clasial). Lupta politic, ideologic a claselor sociale este compatibil cu "ncadrarea victimelor ei". Taberele politice aflate n lupt urmresc realizarea unui numr ct mai mare de "victime" n rndurile adversarului. Ele folosesc n acest scop toate instrumentele politice de care dispun. Partidele burgheze, pentru a-si atrage adereni din rndurile categoriilor sociale intermediare si chiar ale claselor exploatate, neatinse de politic, vor folosi o mare diversitate de mijloace: propaganda, banii, somajul, manipularea, propagarea culturii lor politice, sistemul dreptului etc. Astfel, ele vor s-si consolideze poziiile n sistemul electoral, s impun o disciplin de vot favorabil. La rndul lor, partidele clasei muncitoare vor folosi toate fisurile si contradiciile din cadrul vieii politice burgheze; utiliznd instrumentele politice proprii, ele vor reusi s atrag de partea lor tot mai muli adereni, simpatizani si alegtori din rndurile claselor intermediare, ale intelectualitii si chiar ale micii burghezii. n acest fel, criteriul clasial al elaborrii unei tipologii a partidelor politice a fost absolutizat. Este necesar luarea n considerare si a celorlalte criterii posibile - fiecare avnd menirea de a dezvlui asemnri si deosebiri distincte. Se impune ns, din nevoi gnoseologice si practice, recurgerea la o ierarhizare a criteriilor pentru c ele nu sunt egale nici ca valoare, nici ca profunzime sociologic. 3. Tipologia lui Max Weber a avut si are, ntr-adevr, o larg circulaie n literatura politologic a ultimelor decenii. Max Weber a clasificat partidele n partide de notabiliti si partide de organizare a maselor. Partidele de notabiliti s-au format odat cu ascensiunea burgheziei, avnd n frunte intelectuali, categorii specifice Occidentului. Prin structura lor, erau apropiate de partidele nobilimii; aveau un
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 144

numr mic de membri, o organizaie supl asigurat de ctre parlamentari. Calitatea de membru avea o mai mare importan dect mrimea numeric a partidului si dect organizarea. n general, partidele de notabiliti au evoluat n universul politic al centrului. Partidele de recrutare si organizare a maselor au aprut mai trziu si s-au caracterizat printr-o puternic centralizare, o disciplin sever. Strii idilice de dominare a notabilitilor si mai ales a parlamentarilor i-a succedat organizarea modern a partidelor (partidele de mas - cum le va numi Duverger). ntreprinderile politice ale acestor partide sunt lansate, conduse, controlate de ctre oameni politici de profesie, de ctre antreprenorii politici de genul boss-ilor americani, de ctre grupul dirigent din interiorul partidelor. Programul partidului este stabilit de ctre delegaii organizaiilor locale ntrunii n Congres. ntemeierea acestei masini a dat fiin democraiei plebiscitare, puterii "charismatice" a sefului. Parlamentarii au nceput a fi trecui n subordinea partidului, devenind un fel de marionete ale "ceremonialului" parlamentar. Analiznd evoluia partidelor de cadre si a celor de adereni, G. Burdeau concludea c ntre ele s-ar produce o apropiere prin aceea c n

structura partidelor de mas se constituie o armtur de cadre, un cerc de notabiliti (un fel de "stat major al partidului", nomenclatura, cercul celor propusi pentru a fi alesi sau pentru a ocupa funciile eseniale n aparatul de stat), care din punct de vedere funcional seamn cu ceea ce erau altdat partidele de cadre sau de notabiliti, deosebindu-se doar prin faptul c nu ia singur deciziile, nu elaboreaz singur linia politic, ci valorificnd practicile plebiscitare. Desigur, criteriul ales de ctre Max Weber este real si de o anumit profunzime sociologic. Din felul n care el a descris cele dou tipuri de partide si n care le-a explicat originea iese n eviden caracterul instituionalist si psihologizant al concepiei sale. Weber a supraestimat rolul factorilor instituionali, organizaionali si psihologici n geneza, n determinarea activitii partidelor politice, parial n defavoarea condiiilor socio-economice, obiective. O astfel de tipologie ndeamn la o concentrare a ateniei asupra structurii interne a politicului mai curnd dect asupra interaciunilor acestuia cu societatea. Cu toate acestea, ea a fost preluat si valorificat de numerosi politologi contemporani, cum sunt S. Neumann, M. Duverger, G. Burdeau, R. G. Schwartzenberg etc. Asa, de pild, M. Duverger susinea c dac partidele de cadre, tradiionale, au corespuns n primul rnd conflictelor dintre nobilime si burghezie, partidele de mas au venit n istorie pentru a reprezenta cercurile sociale cele mai largi, fr discriminri politice, n acord cu prevederile constituionale. n acest scop ele si-au creat un aparat permanent, specializat si ierarhizat, rezultnd dou grupri de conductori: liderii interni ai partidului si gruparea parlamentar a partidului, ntre care se aprind, adesea, dispute pentru supremaie. Astfel de conflicte reflect de fapt tensiunile dintre masa membrilor de partid care aleg liderii interni si mulimea celor care si-au dat votul pentru candidaii partidului.
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 145

Inspirndu-se din aceeasi tipologie a lui Max Weber, mai muli politilogi ai ultimelor decenii prezint existena a dou tipuri: partide electorale de mas si partide de aparat. Primele (dup Anna Oppo), asemntoare modelului partidelor socialiste, au rezultat dup al doilea rzboi mondial din transformarea partidelor de cadre, prin crearea de ctre acestea a unor aparate permanente cu misiunea de a desfsura activiti politice, de propagand, de a se ocupa de imaginea partidului pentru a atrage adereni si votani. Astfel de partide au abandonat, n mare parte, clasa social tradiional pe care au reprezentat-o, pentru a cuceri ncrederea celor mai diverse straturi, categorii sociale sau socio-profesionale. n numele unui program politic larg si flexibil, orientarea lor principal se ndreapt dinspre propriii membri spre cercurile sociale dinafara partidului. Dar principalele instrumente politice (inclusiv asigurarea financiar) sunt oferite de cercul membrilor de partid, nct s organizeze eficient propaganda si campaniile electorale. n acest fel, majoritatea partidelor nemuncitoresti au devenit, dup al doilea rzboi mondial, partide electorale de mas care fiineaz mpreun cu partidele de aparate. Partidele de aparate au fost reabilitate dup anii 1950 pornindu-se de la nemulumirile n privina eficienei aciunii mulimilor, a voinei generale exprimate democratic, a calitii judecii si orientrii maselor si de la reexaminarea teoriilor elitiste. Pe aceast baz au fost aduse schimbri de strategie si n planul construciei de partid, n sensul cooptrii experilor, a tehnicienilor pe posturile de conducere, a promovrii unui nalt profesionalism n politic, fiind reinute n atenie esaloanele de membri, simpatizani si alegtori ai partidului, n special din perspectiva alegerilor. 4. Tipologia lui D. Gusti. Seful Scolii sociologice de la Bucuresti mprea partidele, n funcie de programele lor, n: partide de program si partide oportuniste. Partidul de program "urmreste guvernarea ca mijloc pentru a realiza programul su, n timp ce partidul oportunist urmreste guvernul cu singurul scop de a guverna"9. Aceast distincie de principiu este sursa a numeroase deosebiri. Dup modalitatea alegerii mijloacelor de propagand, partidul de program se adreseaz judecii cetenilor, si impune vederile prin persuasiune. El duce lupta cu arme cinstite n limitele adevrului. Pe cnd partidul oportunist urmreste succesul cu orice pre si

prin orice mjloace, folosind arta insinurii, a corupiei, a calomniei, intrigilor si terorii. Ca profunzime sociologic, aceast tipologie nu o depseste pe cea a lui Tocqueville. 5. Tipologia lui G. Burdeau. Burdeau face deosebire ntre dou categorii de partide: partide de opinie si partide ideologice. Partidele de opinie, prezente n scena istoriei mai cu seam n secolul al XIX-lea, au patru trsturi: ele accept, n principiu, structura social existent, reunesc oameni aparinnd unor clase diferite, au o slbiciune organic deoarece armtura lor este rudimentar, iar fundamentul individualist al acestor partide explic rolul
9 D.

Gusti, "Partidul politic", n "Opere", vol. IV. E.A.R.S.R., Bucuresti, 1970, p.92.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 146

personalitii. Linia lor politic este fluctuant, impus de personaliti puternice. n practic, dialogul si compromisurile se combin usor stnd la baza opiunilor, asa dup cum opiunile vor fi deschise compromisurilor. Partidele ideologice, aprute ulterior, condamn compromisurile, sunt intolerante, nlocuiesc iniiativa personal cu conformismul. Suprema valoare este puterea pe care le-o d numrul de membri. Din punct de vedere al structurii, sunt bine organizate, au o disciplin riguroas, au o ideologie unitar care delimiteaz strict baza social. n momentul cnd devin partide de guvernmnt ele vor tinde s-si universalizeze doctrina, vor ptrunde n toate mecanismele statului, vor restriciona att ct vor putea formarea si activarea n viaa politic a altor partide. Prin urmare, nu pot fi mijlocul cel mai eficace de exprimare a voinei naionale, pentru c au tendina de a elimina concurenii si adversarii politici (nepermindu-le acestora s colecteze energiile politice difuze existente n societatea civil). 6. Tipologia lui R.G. Schwartzenberg. Schwartzenberg considera c sociologia partidelor politice ar putea dobndi profunzime sporit prin compararea partidelor din rile subdezvoltate (sau n curs de dezvoltare) cu cele din societile postindustriale. Ca si ali autori, Schwartzenberg era convins c partidele rilor n curs de dezvoltare sunt puternic instituionalizate si mai puin personalizate. Ele difer de partidele din societile postindustriale n special prin distanarea creat ntre mulimea de adereni si cercurile dirigente (aparatul) interioare. n societile occidentale (supradezvoltate) partidele de cadre, contrar prerii lui Duverger, se menin n esena lor. Mai degrab, n disoluie s-ar afla partidele de mas, deoarece sectorul secundar (care a fost baza social a partidelor de mas) descreste n favoarea teriarului. Altfel spus, numrul muncitorilor industriali scade n favoarea gulerelor albe. Baza social a partidelor de mas se modific si calitativ prin diminuarea angajamentului ideologic si prin atenuarea, diminuarea constiinei de clas. Societatea opulenei are fora luntric de a slbi luptele politice, de a da curs unui proces de depolitizare si de dezideologizare. n aceste condiii partidele si vor neglija propriii adereni si si vor ndrepta atenia spre alegtori. Cercurile conductoare ale societii vin adesea din exteriorul partidelor si mai ales dintre reprezentanii grupelor de presiune. n literatura politologic circul si alte tipologii ale partidelor politice, dar nu prea ndeprtate de cele de mai sus. Astfel, S. Neumann mprea partidele n partide de reprezentare individual si partide de integrare social (fr a se ndeprta prea mult de tipologia lui Max Weber). H. Morgenthau distingea partide de patroni si partide de mas. J.S. Coleman si C.G. Rosberg divizau mulimea partidelor n partide revoluionare, centralizate si partide pragmatice, pluraliste. J. Charlot distingea partide de notabili, partide de militani si partide de alegtori. Marcel Prlot, n funcie de elementul predominant n geneza si practica lor, clasifica partidele n: ideologice, personale, istorice, de tendine si de interese. De asemenea, au avut circulaie si alte clasificri de tip binar cum sunt: partide de
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 147

guvernmnt si partide aspirante la putere, partide conservatoare si progresiste, partide legale si ilegale, partide naionale si internaionale etc. Varietatea destul de mare a tipologiilor partidelor politice n literatura

contemporan constituie o expresie a multitudinii si diversitii partidelor, a numrului mare de criterii posibile, de orientri ideologice din interiorul crora sunt elaborate, a poziiilor pe care se situeaz autorii lor. Trebuie remarcat c toate tipologiile de mai sus scot n relief unele particulariti reale ale categoriilor de partide politice contemporane, dar, n acelasi timp, ele nu au valoarea stiinific - n primul rnd sociologic - egal. Din aceast cauz au aprut poziii n literatura de specialitate a ultimelor decenii care pun sub semnul ntrebrii corectitudinea si utilitatea unor astfel de tipologii. Astfel, tot mai muli politologi contest criteriul tradiional de clasificare a partidelor n cele trei mari familii: stnga - centru - dreapta. Stnga, fiind compus din partidele comuniste, socialiste, social - democrate, dreapta incluznd partidele liberale, conservatoare, fasciste etc., iar n zona centrului s-ar situa partidele crestin-democrate, populare, ecologiste. Criteriul unei astfel de tipologii l-a constituit atitudinea fa de proprietate si fa de schimbarea societii. Cei de dreapta, fiind mari posesori de averi, doresc conservarea societii existente din care ei extrag multiple avantaje. Cei de stnga sunt lipsii de capital, cuprind straturile salarizate si defavorizate, motiv pentru care ei doresc schimbarea, n unele cazuri pe cale revoluionar. Dar ncercnd s aplici o astfel de paradigm spectrului politic din Frana, Statele Unite ale Americii sau Romnia vei constata c ea are o valoare metodologic limitat, de multe ori este inoperant. Aceasta pentru c n aceeasi familie politic vei gsi strategii si programe opuse sau care preiau elemente specifice celorlalte familii. Asa, de pild, n cadrul familiei de partide de stnga unele partide au baz muncitoreasc, altele au o baz social n clasa de mijloc, altele sunt conduse de patroni, de reprezentani ai stpnilor bogiei. Aceleasi caracteristici pot fi ntlnite n familia partidelor de dreapta sau de centru. n privina atitudinilor fa de forma de stat (monarhie sau republic), fa de gradul de intervenie a statului n economie (dirijism - liberalism), fa de minoriti (naionalisti - constituionalisti), fa de religie (pentru sau contra expansiunii uneia dintre religii), fa de politica extern (prooccidentali si antioccidentali, prosovietici, paneuropeni, etc.) nu pot fi stabilite regulariti care s permit ncadrarea cert a unui partid ntr-una dintre familiile amintite. Aceast concluzie este ntrit de apariia frecvent a situaiei n care un partid care a fcut parte dintr-o alian de stnga va intra ntr-o alian nou care se consider de dreapta, ori un partid cu program de dreapta, de ndat ce ajunge la guvernare, n practica sa politic se va dovedi de stnga. Dispersia unor tipuri de partide pe esichierul politic se prezint astfel: Stnga Centru Dreapta Social democrai Crestin - democrai Liberali Laburisti Agrarieni Conservatori Socialisti Ecologisti Fascisti Comunisti Partide populare Legionari
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 148

Rezult deci c fiecare partid are o istorie a lui, c este un unicat prin ceea ce a fost, este si va fi, c poziia acelui partid ntr-o anumit tipologie nu este suficient pentru a cunoaste si evalua corect practica sa. Mai importante sub acest aspect sunt abordarea concret - istoric a vieii acelui partid, analiza conexiunilor pe care le are n cadrul sistemului politic, cu instituia statal, cu diferite subsisteme ce compun societatea n ansamblul ei, cunoasterea structurii, organizrii si orientrii istorice ale acelui partid.

4. Funciile partidelor politice


Politologia, mai ales din ultimele decenii, ne ofer o vast dezbatere a problematicii funciilor partidelor. Ar putea fi evideniate cteva poziii: D. Gusti, considernd partidul politic drept o personalitate colectiv, nzestrat cu gndire si voin unitar, scria astfel: "Constituiile mai noi ridic partidul politic, dintr-un simplu instrument de realizare tehnic a alegerilor, la rangul de factor legitim al vieii publice"10. ntr-un atare cadru, partidul politic joac rolul de causa movens a regimului constituional. Menirea sa este de a da coninut formelor constituionale, de a mijloci transformarea strilor sociale si de a iniia crearea instituiilor noi. Partidul politic trebuie s joace rolul de pedagog politic al naiunii si, n acelasi timp, s mijloceasc participarea ceteneasc la realizarea suveranitii naionale, dnd

democraiei calitate alturi de cantitatea cuprins n suveranitatea naional. Rodee, Anderson, Christol, ntr-o lucrare colectiv, considerau partidele drept mijlocitoare ntre ceteni si guvern, ele deinnd procedurile pentru "selectarea si calificarea personalului guvernamental, investirea lui cu autoritatea de a face, a executa, a supraveghea si a interpreta politica..."11 Partidul este cel care stimuleaz interesele si educ neiniiaii prin intermediul mijloacelor de comunicare n mas, cu ajutorul candidailor, cluburilor, personalului care umbl dup voturi, mitingurilor, paradelor, ntreinerilor libere, distribuirii de literatur, cuvntrilor, caricaturilor, muzicii etc.; coalizeaz milioane de indivizi n ziua alegerilor; - elaboreaz programe pentru aciunile legislative sau pentru atacarea opoziiei; - cristalizeaz opinia public crend un consens temporar; - si asum responsabilitatea de a guverna dac a avut un succes n campania electoral iar dac nu a cstigat alegerile, atunci va supraveghea si va critica politica guvernului; - dac este partid de guvernmnt, trebuie s rspund speranelor nu numai ale susintorilor ardeni, ci si ale ntregii naiuni. G. Burdeau realizase o abordare analitic si sistematic, surprinznd un mptrit rol al partidelor manifestat prin: 1. Funcia de ncadrare. 2. Funcia de informare.
10 D.

Gusti, "Partidul politic", n "Opere", vol. IV, Bucuresti, 1970, p.95. C.C., Anderson, T.J., Christol, C.Q., "Introduction to Political Science", NewYork, p.486
11 Rodee,

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 149

3. Funcia animatoare. 4. Funcia de formare a personalului politic. R.G. Schwartzenberg reliefa ideea c analiza clasic a partidelor a desprins trei tipuri de funcii: "formarea opiniei, selectarea candidailor, ncadrarea alesilor."12 Sunt deja inventariate suficiente aspecte pentru a desprinde cteva concluzii. ntruct analiza teoretic a funciilor partidului politic este una dintre cele mai dificile teme ale sociologiei partidelor, o seam de autori evit o abordare concret-istoric, ampl a unei astfel de teme. Partidul este considerat ntr-un mod abstract, atemporal. El prezint, n esen, aceleasi funcii indiferent dac este fascist, liberal, comunist sau democrat - crestin, indiferent dac este de guvernmnt, aflat n opoziie sau n afara legii. O atare optic abstract, rupt parial de spaiul si timpul social, serveste voalrii partinitii, exprimnd adesea o atitudine conservatoare n raport cu sistemul social existent. n realitate este extrem de dificil alctuirea unui registru al funciilor universal valabile ale partidelor. Dac totusi este posibil un astfel de demers, atunci nu va trebui neglijat cerina de a surprinde generalul n unitatea sa organic cu particularul si cu individualul. Poate fi descifrat, ntr-adevr, existena ctorva funcii ale partidelor cu caracter mai general si anume: - funcia electoral; - funcia de reprezentare a unui segment din societatea civil n masina statal sau de a exercita puterea politic (ceea ce constituie o aspiraie a oricrui partid, dar o realizeaz efectiv doar partidele care au dobndit o reprezentare n parlament); - funcia de educare a suportului social, a simpatizanilor si aderenilor (numit si funcie pedagogic); - funcia de exprimare a poziiei fa de ordinea social - economic, cultural - spiritual existent, concretizat n programul si ideologia partidului; - funcia de a forma conductori, lideri si de a-i investi cu responsabiliti; - funcia de a informa si de a forma opinia public; - funcia de a influena sau de a participa la procesul de elaborare, de aplicare a legilor, de a mijloci comunicarea ntre autoritatea de stat si ceteni; din acest punct de vedere, partidele exercit un control asupra organelor puterii (legilativ, executiv, judectoreasc) si asupra mutaiilor n cadrul corpului electoral; - funcia de a da via dreptului constituional etc.

Dac se va admite existena ctorva funcii generale ale partidelor, atunci va trebui s se fac raportarea concret si multilateral a acestora la celelalte elemente ale macrosistemului social existent si, n primul rnd, la ordinea economic, la nivelul dezvoltrii exprimat n principalii indicatori economici (venitul naional, produsul naional brut, produsul intern brut etc.).
12 R.

G. Schwartzenberg, "Sociologie politique", Paris, 1971, p. 337.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 150

Ar trebui s se porneasc de la locul si rolul partidului n structura si dinamica sistemului politic, de la natura acestuia din urm, ca si de la determinismul cultural, al constiinei si spiritualitii sociale, al comunitii naionale. ntruct strategiile partidelor, n condiiile societilor contemporane, se afl n raporturi contradictorii sau de contrarietate - prin realizarea funciilor lor, partidele se vor dezlnui ntr-o lupt, se vor angaja n rivaliti, n competiie absorbindu-si energiile din atitudinile fa de sistem. n aceste condiii, abordarea abstract si simplificatoare a funciilor partidelor, de pe poziii metafizice, este nesatisfctoare din punct de vedere epistemologic, sociologic. Analiza sociologic a funciilor partidelor trebuie s fac nainte de toate, delimitri ntre funciile: a) partidelor de guvernmnt, din opoziie sau din afara legii; b) partidelor claselor dominante (care dein bogia si mijloacele de utilizare a forei) si ale celor dominate; c) partidelor din rile cu economie de pia, din cele cu reglare centralizat, totalitar si din rile cu o economie mixt. Fiind dat o astfel de precizare, pot fi, apoi, analizate funciile generale ale partidelor de guvernmnt, ale celor din opoziie, ale celor ilegale etc.

5. Numrul si sistemele de partide


Numrul de partide difer de la o ar la alta, de la o etap istoric la alta a dezvoltrii aceleiasi ri, de la o epoc istoric la alta. n dou ri cu mecanisme socioeconomice asemntoare poate fiina un numr diferit de partide cu orientri, strategii, structuri organizatorice sau putere de influen variate. n ri cu mecanisme economice - sociale diferite numrul partidelor poate fi cvasiegal sau apropiat, dar difer esenialmente programele, strategiile si funciile lor n sistem. n etape distincte ale istoriei aceleiasi ri se succed partide diferite, unele pier, altele apar iar celelalte se menin. n fiecare ar numrul de partide (unu, dou sau mai multe), raporturile dintre ele, locul si rolul lor n regimul politic, alctuiesc un sistem relativ stabil pentru un interval de timp determinat. Exist, deci, sisteme monopartidiste, bipartidiste si multipartidiste. Se poate remarca faptul c sistemele monopartidiste nu conin raporturi concureniale, pe cnd celelalte ncorporeaz raporturi competitive - n general sunt ntemeiate pe relaii de lupt politic. a) Factorii care determin numrul de partide. Literatura politologic din ultimul secol cuprinde variate explicaii referitoare la factorii de determinare a multipartidismului. Astfel, M.Duverger considera c sistemul de partide din fiecare ar este determinat de trei factori: social - economici, istorici - culturali, tehnici (de pild, regimul sau legea electoral). R.G. Schwartzenberg distingea urmtorii factori de producere a multipartidismului: 1. Factori sociali. 2. Factori ideologici si religiosi. 3. Factori istorici si naionali. 4. Factori instituionali.
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 151

n general, o mare parte a politologilor, atunci cnd se refer la corelaia factorilor social - economici cu sistemul de partide, iau n considerare aspecte ale determinismului clasial si ale tipului de economie. Considernd sistemul de partide ca motor al vieii politice si sociale, ei manifest tendina de a supraestima rolul politicului n societate ntr-o manier neoiluminist. De asemenea, susin c n societile de tip occidental rolul sistemului de partide este acela de a modera conflictele de clas. De pe astfel de poziii sunt aduse critici concepiilor predominante n regimurile totalitare. Luptele politice s-au desfsurat si se desfsoar si astzi, n primul rnd nu ntre clasele sociale, ci n snul unei elite (astzi, desigur mai larg dect n trecut) n care diferenele

de clas sunt slabe. ntr-un atare mediu rivalitile pur politice, cele naionale, ideologice, religioase, disputele de clan sau competiiile personale sunt mai importante dect lupta de clas (M. Duverger). R. G. Schwartzenberg considera c factorii ideologici au avut o contribuie net la multiplicarea partidelor europene si joac si astzi rolul pe care l aveau n trecut factorii religiosi. n acest ordine de idei, aduga el, n trecut "conflictele religioase au fost mai puternice dect comunitatea de clase sociale sau ideologia politic".13 M. Duverger accentua asupra aciunii unor factori instituionali, tehnici, asupra rolului sistemului electoral n geneza partidelor, formulnd, n final, trei legi: 1. Scrutinul majoritar cu un singur tur tinde s genereze sistemul bipartidist. 2. Scrutinul majoritar cu dou tururi tinde ctre un multipartidism temperat prin efectuarea unor aliane. 3. Reprezentarea proporional favorizeaz dezvoltarea multipartidismului. Autorul considera, pe bun dreptate, c factorul tehnic are un rol accelerator sau de frnare n procesul formrii si dezvoltrii sistemelor de partide. Pentru a explica determinarea numrului de partide si a raporturilor dintre ele s-ar putea recurge la metoda analizei sistemice - acionaliste. ntr-un astfel de cadru, iese n eviden faptul c ntre sistemul de partide si structura social, ntre interesele dominante din sfera societii civile, dinamica, dispersia resurselor si instrumentelor politice, nivelul culturii politice exist astfel de interaciuni care compun o for motrice a formrii, a evoluiei sistemelor de partide. Din aceast idee nu rezult c numrul de partide ar trebui s fie egal cu numrul componentelor societii civile. n realitate, luptele politice au avut n toate timpurile un caracter, n ultim instan, dual, binar. Tensiunile politice importante s-au realizat ntre dou tabere care au exprimat interesele fundamentale existente n societatea civil: ale claselor bogate, stpnitoare si ale celor srace, cu acces mai restrns la resursele si mijloacele politice. Asupra acestor conflicte si-au lsat amprentele si ali factori cum sunt: constiina de sine si experiena istoric a agenilor sociali, cultura politic, tradiiile si mentalitile, religia, sistemul informaional,
13 R.

G. Schwartzenberg, "Sociologie politique", Paris, 1971, p.338.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 152

ansamblul instituiilor politice, dispersia mijloacelor politice n societate, particularitile vieii naionale, nivelul de dezvoltare a civilizaiei, modul de repartizare a bogiei n societate etc. Interesele dominante la scar social constituie substratul determinrii coalizrii partidelor. Raporturile de lupt dintre coaliiile de partide sunt realiti omniprezente n regimurile democratice contemporane. Poziiile si relaiile de neutralitate ale partidelor sunt vremelnice si de mic importan n dinamica vieii politice. Politica nseamn lupt, angajament atitudinal. n acest spirit, momentele de neutralitate ale unor ageni politici corespund oscilaiilor si nehotrrilor vremelnice ale lor; n cele din urm, se vor altura uneia sau alteia dintre taberele politice adverse. n democraiile contemporane determinismul societii civile se manifest n planul funcionrii sistemelor politice prin bipartism si multipartism temperat de alianele partidelor care reprezint interesele dominante. Sistemele multipartidiste sunt mostenite din perioada liberal a capitalismului. Totodat, epoca noastr este marcat de apariia si dezvoltarea unor noi sisteme multipartiste (n fostele ri comuniste, sistemul partidului dominant prezent n numeroase ri n curs de dezvoltare etc.). Multipartismul si bipartismul sunt o expresie a divizrii societii civile n grupuri de interese concurente. b) Sistemele bipartidiste si multipartidiste, fiind bazate pe relaii de lupt, de competiie, constituie adesea factori de dezagregare a unitii voinei sociale, de ngreunare a formrii unui consens la scar naional chiar n ce priveste luarea unor decizii importante. Eficacitatea si operativitatea sistemului multipartidist, n raport cu nevoile de ansamblu ale societii, sunt adesea deficitare. O astfel de situaie ar putea favoriza interesele de conservare ale

sistemului social, fiind stiut faptul c n toate timpurile divizarea politic a fost n mod constant o arm a claselor guvernante. Sistemele bipartidiste cunosc mai multe variante, printre care cele mai rspndite sunt: sistemul bipartidist pur si sistemul bipartidist imperfect. Primul funcioneaz n Anglia, S.U.A., Noua Zeeland, Canada si const n rotaia la putere a dou partide devenite tradiionale. Fiecare partid care exercit puterea, treptat acumuleaz o uzur politic pierzndu-si o parte din baza social, motiv principal pentru care cellalt partid va cstiga alegerile. Viabilitatea bipartidismului este asigurat atta vreme ct se va menine si ntri capacitatea de inovaie politic, de adaptare a fiecrui partid la noile cerine ale dezvoltrii societii. Sistemul bipartidist imperfect, const n aceea c desi unul dintre cele dou partide mari a cucerit cele mai multe locuri n parlament, acestea nu sunt suficiente pentru a putea forma singur guvernul. El va avea nevoie de sprijinul unui al treilea partid cu o pondere mult mai mic n viaa politic. Astfel de sisteme fiineaz n Germania, Austria si Australia. Sistemele multipartidiste constituie acea form de via politic pluralist, democratic n care coexist un numr relativ mare de partide dintre care mai mult de dou au sanse s cstige cele mai multe voturi care se situeaz frecvent ntre 20% - 40% din totalul voturilor. Dac n sistemele
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 153

bipartidiste unul dintre partide, de regul, obine majoritatea parlamentar, n cazul multipartidismului o astfel de reusit n alegeri constituie excepia de la regul. Prin urmare, formarea majoritii parlamentare presupune negocieri, compromisuri pentru a se forma o coaliie, o alian. Astfel de sisteme fiineaz n cele mai multe democraii europene: Frana, Italia, Olanda, Belgia, Suedia, Norvegia, Irlanda, Finlanda, Spania, Romnia etc. n funcie de ponderea si influena partidelor componente, sistemele pluripartidiste pot fi cu partide dominante de guvernmnt (un singur partid, prin programul si eficiena practicii sale politice, i surclaseaz pe rivalii si, obinnd, de regul, cca. 35 - 40% din totalul voturilor, detasndu-se net de urmtorii competitori), precum cele din Italia, Danemarca, Suedia, Norvegia etc. si pot fi sisteme de partide echilibrate, n sensul c raporturile de fore ntre cele mai importante partide de pe esicher sunt apropiate obinnd cca. 25% din totalul voturilor (precum cele din Olanda, Belgia, Elveia, Israel, Finlanda, Portugalia etc.). n toate aceste situaii, pentru a forma guvernul, sunt necesare aliane, negocieri, compromisuri. Adesea astfel de aliane se destram n timpul legislaturii, fiind necesare alegeri parlamentare anticipate sau intercalate. Multipartidismul si bipartidismul complic, prin diferite medieri si compromisuri, sistemul democraiei, luarea deciziilor. Fraciunile corpului electoral vor alege cte unul dintre programele puse n joc de multitudinea partidelor politice. Ceteanul, votant pentru un partid, nu-si realizeaz opiunile sale n mod direct, pentru c alesii (deputaii, senatorii) vor fi pusi n situaia de a realiza aliane si compromisuri parlamentare. Nici bipartismul, nici multipartismul nu pot realiza cu certitudine majoriti parlamentare stabile si coerente, nu vor putea obine, de regul, legiferri bazate pe unanimitate. Deci, guvernul, organele executive ale statului nu pot fi susinute cu fidelitate si constan, ceea ce provoac instabilitatea guvernamental (guvernul fiind supus frecvent moiunilor de cenzur) si un nentrerupt proces de derutare a opiniei publice. Alegtorii, cetenii vor rmne astfel strini de mecanismul de funcionare a organelor centrale ale statului n luarea multor decizii politice, precum si de procedurile politico - juridice. Reiese, deci, c sistemele pluripartidiste pot produce nstrinarea politic a ceteanului, fapt care constituie condiia, cauza si consecina parialei lor legitimiti. Ruptura dintre ceteni si procesul de elaborare, adoptare a deciziilor politice, dezinformarea si neinformarea cetenilor, folosirea diferitelor tehnici de manipulare a maselor au favorizat apariia diferitelor subculturi politice contestatare (ale studenilor, profesorilor universitari, miscrilor de femei, miscrilor negrilor, imigranilor, ale unor categorii socio-profesionale - bunoar "mineriadele din Romnia" etc.). Astfel de subculturi politice pot fi determinate

nu numai de fenomenul nstrinrii politice, ci mai ales de contradiciile socioeconomice, suprastructurale, din sfera aplicrii dreptului. n consecin, urmeaz a se produce o repolitizare la periferia dinamicii sistemului partidist - fenomen care st n cmpul de observaie a agenilor politici.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 154

Totodat, multipartidismul si bipartidismul evideniaz anumite riscuri: guvernarea si activitatea politic a partidelor n condiiile de concuren si de lupte politice sunt limitate n ce priveste afirmarea liber a creativitii politice si a unei eficiene corespunztoare. A conduce n condiiile competiiilor si luptelor politice, dup unii teoreticieni, nseamn a nu-i putea realiza integral talentul politic. Contribuia fiecrui partid la realizarea conducerii are loc prin rotaia la putere, printr-un aport parial, sporadic. Pentru evitarea surselor de ineficien a aciunii politice, pentru a spori operativitatea n luarea deciziilor la scara societii globale, adesea au fost invocate argumente, justificri conform crora unul dintre partidele stpnilor bogiei societii ar trebui s se transforme n partid omniprezent, atotputernic, adic n partid unic. Dac exist carene, restricii de diferite feluri n funcionarea sistemelor multipartidiste, nu ar trebui uitate multiplele si marile lor avantaje, sanse conferite mecanismului democratic de autoreglare a dinamicii sociale. Multipartismul este formula de fiinare a societii politice care exprim (desi nu perfect) cel mai adecvat voina societii civile prin natura miscrilor politice, a doctrinelor si programelor puse n jocul politic, prin modul de reprezentare, prin relaiile cu masina statal etc.; competiiile dintre agenii politici incit la creativitate, la o utilizare abil a instrumentelor politice, la formarea unor lideri vigurosi, inteligeni care se vor impune printr-o bun mnuire a artei conducerii, la trezirea unor noi fore care se vor angaja n eforturi de a ameliora ordinea social cu mecanismele ei generatoare de progres, la respectarea si afirmarea drepturilor omului, ale ceteanului, ale legalitii n ansamblul ei. c) Sistemele monopartidiste. Partidele unice sunt intolerante fa de adversarii politici, se manifest ca un fel de "armate private", revendicndu-si statutul de reprezentante ale ntregii naiuni (partide fasciste, comuniste din fostele ri ale blocului est-european, partide-state din ri n curs de dezvoltare etc.). Ele se pretind furitoare ale unitii societii civile, ale comunitii naionale, de voin social axat pe o direcie unic. Dar, n realitate, ele vor recurge la politica autoritar care arat cu degetul spre mijloacele represive, de constrngere prin for att pe plan intern ct si pe plan extern. O astfel de politic exprim voina nu a ntregii societi civile, ci a cercurilor sociale dominante n viaa economic, exprimat n programe politice difuzate printr-o "educaie" abil, difereniat si adesea obsesiv. Unitatea naional realizat de partidul fascist, de pild, este artificial si fragil, lipsit de fundamente economico-sociale corespunztoare. Ea este consecina dictaturii partidului, a transformrii statului si dreptului n instrumente de baz ale totalitarismului. Partidul extremist, ajuns la putere si devenit unic, transform societatea ntr-un mecanism urias, probabil eficient sub aspectul realizrii scopurilor elitei guvernante, dar care va zdrobi personalitatea uman, oblignd-o la aliniere si conformare continu n raport cu normele impersonale menite s regleze conduita ceteanului, nbusind iniiativa, libertatea uman, drepturile omului, substituind, n acelasi timp, valorile general acceptabile ale culturii si civilizaiei cu valorile clicii dictatoriale, ale "aparatului" sau
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 155

"nomenclaturii" de partid sau partidist-statale. n numele acestor "valori" sunt justificate si promovate pe larg teroarea, abuzurile de putere, cele mai odioase crime din istorie, cultul personalitii "marelui dictator" etc. Pentru c partidul unic (fascist, extremist etc.) nu posed o baz social omogen, pentru c structura organizatoric paramilitar considerat "de fier" a acestuia are drept fundament nu o unitate social-economic si de voin naional real, ci una impus prin metode artificiale, dezvoltarea sa istoric este incompatibil cu perenitatea. ntreaga istorie de pn acum demonstreaz acest fapt.

Monopartidismul fascist, chiar dac prezint o eficien din unghiul de vedere al cercului dirigent politic - statal, va elabora si va aplica deciziile politice pe temeiul unei unanimiti artificiale, ntr-un anumit sens "mecanice". Forele politice democratice, adversarii politici, opoziia (la fel de numeroase, n existena lor virtual sau ca tendin de a se exprima, precum n oricare alt ar) nu au dreptul s se exprime, iar tcerea este interpretat ca aprobare. n realitate, unanimitatea n luarea deciziilor nu poate exista, ca adeziune subiectiv fireasc, ntr-un sistem politic fascist, dictatorial sau totalitar de orice fel, pentru c acesta este n principiu ilegitim att prin genez, ct si prin funcionarea sau prin dezvoltarea sa. Monopartidismul fascist este motivat prin superioritatea si eficiena statului total, neutru, nepartizan, care exclude principiul liberal si democratic. Sistemul monopartidist comunist s-a format si afirmat n procesul revoluiei si construciei socialiste. Devenind partide de guvernmnt, partidele comuniste si-au ridicat pe trepte nalte rolul de fore politice ale clasei muncitoare si aliailor acesteia (expresia aparine doctrinarilor acestor partide). Ele au folosit puterea de stat mpotriva forelor politice si sociale contrarevoluionare, pentru furirea societii socialiste. Odat cu nlturarea claselor exploatatoare si a forelor lor politice, partidul marxist-leninist a devenit for de conducere a ntregului popor, a ntregii naiuni. n dezvoltarea lor istoric, partidele comuniste - devenite partide de guvernmnt, au trecut n general prin trei etape mai importante, si anume: 1. Partide de reprezentare a clasei muncitoare (n perioada prerevoluionar). 2. Partide de reprezentare a forelor sociale participante la revoluia socialist, la miscarea de renoire "din temelii a societii". 3. Partide de reprezentare a unitii de voin si de aciune a ntregului popor, a naiunii socialiste, dobndind rolul de centru vital al naiunii. Dar un astfel de rol a fost expresia unei false constiine de sine, a fost o construcie ideologic artificial, fr o acoperire consistent n viaa social. Unitatea de voin si de aciune a poporului n jurul partidului comunist era considerat fora motrice fundamental a progresului social, un fundament al unanimitii, al consensului n luarea deciziilor la scar macrosocial. n acest fel a fost elaborat o doctrin a legitimitii deciziilor de interes global: caracterul unitar, necontradictoriu al bazei economice (n sensul inexistenei contradiciilor antagoniste), al ntregii viei sociale, culturale, naionale vor determina n planul funcionrii si dezvoltrii sistemului politic fenomenul unanimitii n luarea principalelor decizii de interes naional,
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 156

n stabilirea liniei politice, a strategiei, a prioritilor privind dezvoltarea global. Diferitele documente, programe, planuri de activitate, hotrri de partid sunt adoptate de ctre congrese, conferinele naionale, plenarele comitetelor centrale ale partidelor comuniste de guvernmnt, de regul, n unanimitate. De asemenea, actele legislative adoptate de organele supreme ale puterii de stat au la baz, n general, unanimitatea. Desi, conform teoriei socialismului stiinific, n societatea comunist pluralismul politic constituie un nonsens, totusi, pe lng sistemele politice axate pe dominaia partidului unic comunist, n unele ri socialiste funcionarea unui partid hegemon a coexistat cu germeni de pluralism politic. n acest sens, n ri ca Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est, Bulgaria au existat mici partide cu diverse denumiri si aspiraii: n Cehoslaovacia - Partidul Popular Cehoslovac, Partidul Libertii, Partidul Socialist; n R. D. German Partidul Liber Democrat, Uniunea Crestin Democrat a Germaniei, Partidul Democrat rnesc; n Polonia - Partidul Democratic, Partidul rnesc Unit etc. Aceste partide au fost cooperante, aliate cu partidul dominant comunist, dar au acionat predilect n direcia realizrii intereselor lor specifice, acumulnd o experien politic ce s-a dovedit a fi util n coordonarea tranziiei pe o cale pasnic de la regimul totalitar spre o societate pluralist, democratic. Victoria n alegeri a candidailor fronturilor de unitate naional socialist tinde a fi susinut cu unanimitate de voturi. Evident, o asfel de doctrin, ca si practicile puse n acord cu ea, constituie o mixtur a artificialului si firescului. Ct a fost artificial si ct a fost firesc, care a fost relaia real

dintre dictatur si participare o stiu cel mai bine cei care au trit n astfel de regimuri politice. Sistemele monopartidiste existente n numeroase ri din lumea n curs de dezvoltare, care au luat fiin cu legitimarea c, pentru a grbi dezvoltarea economic, ridicarea calitii vieii si a civilizaiei si pentru a reduce decalajul care le desparte de rile dezvoltate, este imperios necesar unirea tuturor claselor si straturilor sociale, mobilizarea tuturor energiilor naionale pentru consolidarea independenei naionale, pentru nlturarea subdezvoltrii si, n general, pentru atingerea scopurilor amintite mai sus. Partidul unic din aceste ri funcioneaz, adesea, ca partid stat, n sensul c personalitile din vrful ierarhiei de partid cumuleaz funciile principale n aparatul de stat.
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 157

B. GRUPURILE DE PRESIUNE - COMPONENTE ALE SISTEMELOR POLITICE CONTEMPORANE


n sistemele politice contemporane, alturi de partidele politice, funcioneaz grupuri de presiune (pressure-group, les groupes de pression). Prezena si rolul lor social - politic au fost semnalate de ctre americanul Arthur F. Bentley, nc n anul 1908, care supunea analizei prezena n societate a unor "grupuri de interese"14, referindu-se la diverse presiuni exercitate de asemenea grupuri asupra guvernanilor. n ultimele decenii a fost elaborat o vast literatur politologic cu privire la organizarea, locul si rolul grupurilor de presiune. Cercetrile consacrate practicii acestor ageni politici s-au extins si adncit ca urmare a cresterii rolului lor n sistemele social - politice. M. Duverger constata n anul 1960 c "alte fore dect partidele acioneaz n viaa politic, adesea la fel de puternice ca ele, cteodat mai puternice. Deseori, se ascund dincolo de paravanul partidelor"15. Printre acestea enumera sindicatele muncitoresti, grupurile patronale, organizaii corporative, mari ntreprinderi private, asociaii ale vechilor combatani, miscri de tineret, societi de intelectuali, biserici, universiti, organe de pres etc. ntr-o alt lucrare, acelasi autor si exprima convingerea c grupurile de presiune au o rspndire universal, n orice epoc sau regim, dar majoritatea sunt nepolitice. ntr-un sens larg, noiunea de grup de presiune a fost identificat cu cea de grup de interese (interest groups) care a circulat si mai circul cu frecven mare, n special n literatura american. Precizndu-i coninutul si sfera, R.G. Schwartzenberg conferea urmtoarea accepiune noiunii: "Un grup de presiune poate fi definit ca fiind o organizaie constituit pentru aprarea unor interese proprii si exercitarea unei presiuni asupra puterii publice n scopul de a obine de la aceasta decizii conforme cu astfel de interese"16. Este, deci, plasat accentul asupra urmtoarelor note definitorii: grup organizat, aprarea si promovarea intereselor proprii, exercitarea unor presiuni asupra guvernanilor. Fiinarea grupurilor de presiune este un proces mult mai vechi dect apariia preocuprilor de investigare teoretic - explicativ a acestora. n acest sens, Jean Meynaud observa c activitile de presiune asupra guvernanilor au o rspndire universal. Dar, dup cel de-al doilea rzboi mondial, diversitatea funciilor, a mijloacelor de intervenie asupra forurilor de decizie locale, naionale si internaionale, ca si sensurile n care afecteaz funcionarea mecanismului politic, s-au diversificat si extins cantitativ foarte mult. Dintre cauzele care au generat acest fenomen putem enuna evoluia
14 A.F.

Bentley, "The Process of Guvernement. A Study of Social Pressures", Chicago, 1908. 15 M. Duverger, "Institutions politiques et droit constitutionnel", P.U.F., Paris, 1960, p.738. 16 R. G. Schwartzenberg, "Sociologie politique", Paris, 1971, p.41.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 158

naturii si funciilor statului, cu precdere cresterea ponderii si implicaiilor funciilor dirijiste, de planificare si de meninere a echilibrului politic, existena unei mari diversiti de interese, tradiii si aspiraii la nivelul categoriilor socioprofesionale, grupurilor sociale, comunitilor etnice, religioase etc., dintre care multe nu obin satisfacii ca urmare a materializrii strategiilor politice si a sistemului de drept puse n exerciiul puterii, eludarea unor

interese din strategiile si programele partidelor politice de guvernmnt si din atenia celor care efectiv iau si aplic deciziile, ridicarea nivelului de cultur politic att a guvernailor ct si a guvernanilor, cauze de ordin psihologic viznd, n principal, nencrederea n guvernani etc. n aceast situaie statul, ca pivot, ca centru n jurul cruia graviteaz totalitatea forelor politice (partide, miscri politice, grupuri de presiune etc.) devine obiectul unor pressing-uri diferite, de multe ori contradictorii. n politologia contemporan, pentru desemnarea aciunilor exercitate asupra guvernanilor se mai utilizeaz si alte expresii: "grup de influen" (E.C. Banfield, G. Voolton, St. Ehrlich), "grupuri organizate", "interese organizate", "uniune de interese" etc. Din considerente logice, dar si din necesitatea de nuanare, se impune o difereniere a sferelor si semnificaiilor noiunilor de grup de presiune si expresiilor amintite. n fond, orice grup socio-uman poate fi un grup de interese, fie el formal sau informal, fie de conjunctur sau de durat, fie legal sau ilegal. Dar un grup de interese este doar potenialmente un grup de presiune; el dobndeste aceast ultim calitate doar atunci cnd, n virtutea interesului, exercit o aciune, o influen, o presiune asupra guvernanilor, n mod concret asupra unui organ statal. Spre deosebire de partidele politice, grupurile de presiune nu posed programe politice, strategii, nu particip direct la cucerirea si exercitarea puterii de stat. Grupurile de presiune sunt numeroase si variate calitativ. Printre cele mai importante pot fi amintite urmtoarele: academii, biserici, societi de gndire, grupuri de intelectuali, sindicate muncitoresti, organizaii rnesti, studenesti, de femei, miscri ale tineretului, asociaii de vechi combatani, organizaii patronale, corpuri de ofieri, organe de pres, organizaii ale oamenilor de afaceri, birouri specializate n presiuni - lobby17, centre de propagand, grupuri de dizideni etc. Dat fiind marea lor diversitate, s-a impus necesitatea elaborrii unor tipologii pe baza a tot attor criterii, cum sunt numrul de membri, capacitatea financiar, calitatea organizrii, durata, scopurile lor, legalitatea etc. M. Duverger, dup criteriul structurii, le mprea n grupe de presiune cu caracter de mas (organizaii de rani, de tineret, asociaii de vechi combatani etc.) si de cadre (organizaii corporative, asociaii de nali funcionari etc.); dup raporturile lor cu partidele, exist grupe de presiune cu rol de anexe ale partidelor (grupuri de tineri, de femei, asociaii sportive, cooperatiste etc.) si altele care-si subordoneaz, chiar si anexeaz partidele (de exemplu, un partid conservator poate fi un instrument al unei organizaii
17 Lobbysmul

const n aciunile unor persoane specializate n influenarea procesului legislativ, n utilizarea unor ageni pltii pentru a influena legislativul.

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 159

patronale). Dup modul n care exercit presiunea asupra guvernanilor, pot folosi mijloace legale si ilegale, pot aciona n mod deschis sau clandestin. R. G. Schwartzenberg le clasific dup scop n grupuri de aprare a intereselor si grupuri care militeaz pentru idei (clasificare preluat de la J. Meynaud); dup gen, pot fi private sau publice; dup structur, pot fi de mas sau de cadre. De asemenea, grupurile de presiune au mai fost mprite n formale sau informale, cu activitate continu sau intermitent, spontane sau organizate, care folosesc mijloace violente sau pasnice, naionale sau internaionale, primare si secundare, locale si centrale, grupuri de presiune direct si indirect (adic, prin intermediul influenrii opiniei publice), profesionale si neprofesionale (cele care vizeaz rezolvarea unor probleme ale tineretului, pensionarilor, copiilor strzii, sau referitoare la mediu, pace, dezarmare etc.) s.a.

1. Rolul grupurilor de presiune; modelul societii poliarhice


ntr-o lucrare a lor, autorii americani C.C. Rodee, T.J. Anderson, C.Q. Christol si exprimau convingerea c grupurile de presiune joac un rol vital n politica secolului nostru. Ele exist n toate statele, chiar dac difer n form, ca mijlocitoare pentru funcionarea reprezentrii. Tipurile si tacticile lor sunt condiionate de natura aparatului instituional spre care ele ncearc s cstige acces18. Activitatea politic a grupelor de presiune modeleaz instituiile politice, face legtura ntre individ si guvern, viznd redefinirea guvernrii societii.

Si ali politologi, n acelasi spirit, consider c rolul grupurilor de presiune se realizeaz prin funciile de articulare a intereselor n raport cu guvernanii, de revendicare si de a furniza informaii politice concrete guvernanilor. n scopul realizrii acestor funcii, de multe ori, grupurile de presiune se substituie partidelor politice. Pornind de la premise de acest gen, politologia ultimelor decenii, ntro manier neoliberal, a inserat modelul societii poliarhice (Fr. Bourricaud, R. Aron, R. Dahl, J.K. Galbraith etc.), renviind si moderniznd o tradiie de gndire iniiat de Alexis de Tocqueville. Teoria despre societatea poliarhic porneste de la critica concepiilor elitare si a celei marxiste. Negnd existena claselor sociale, adepii acestei teorii consider c societatea occidental este compus dintr-o multitudine de puteri care ar avea proprietatea de a se organiza si armoniza prin liberul joc al lor n macrostructura social. Fr. Bourricaud aprecia c modelul poliarhic (modele polyarchique) a nceput s predomine n societile industriale avansate din Occident dup cel de-al doilea rzboi mondial. Ca trsturi eseniale ale acestui model sunt considerate pluralismul social si dualismul pe plan politic. Autorul exprim coninutul modelului astfel: "ceea ce se afl n centrul acestei concepii este
18 C.C.

Rodee, T.J. Anderson, C.Q. Christol, "Introduction to Political Science", Mc GrowHill Book Company, p.471.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 160

ideea unei pluraliti de centre de decizie, capabile, mai mult sau mai puin constant, de a echilibra si a impune agenilor de aciune negocierea si compromisul, ca singur procedur normal, mai bine - zis, deopotriv legitim si eficace, pentru a trata litigiile lor"19. n acest spirit, viaa politic este considerat un proces al negocierilor, medierilor, procedurilor bilaterale, presiunilor prin care, ntr-un cadru larg, sunt rezolvate litigiile, asigurndu-se treptat consensul social. Fr. Bouricaud definea politica drept un proces prin care societatea si realizeaz consensul. Statul deine un rol de protector si de arbitru imparial al relaiilor dintre grupurile de interese si de presiune. Valoarea poliarhic fundamental devine astfel moderaia, echilibrul intereselor, jocul coaliiilor, iar metoda regimurilor poliarhice o constituie gradualismul (adic, cresterea economic liniar, gradual si conservarea poziiilor grupurilor de interese pe intervale mari de timp). De pe aceste poziii este fcut aprecierea c noiunea de voin a poporului, n accepiunea ei clasic (elaborat de ctre Rousseau), a suferit o profund alterare n societile de consum. Promotorii modelului poliarhic de organizare socio - politic apreciaz c voina general este elaborat n mod metodic prin rivalitatea grupurilor de interese ce compun societatea civil, constiente de ceea ce le uneste dar si de ceea ce le separ. Consensul social nu poate fi realizat nici prin raionalizarea economic sau birocratic, nici prin aplicarea dreptului construit raional, ci prin conjugarea aciunilor grupurilor de interese concurente. Modelul poliarhic si gseste expresia desvrsit n societatea american care "pune n concuren toate interesele. Ea le organizeaz si le neutralizeaz parial prin regimul de partide, care simplific si legitimeaz exprimarea lor. n sfrsit, democraia american instituie opinia ca ultim instan a deciziei"20. Prin raportare la practica economic si social - politic din rile capitaliste se poate desprinde constatarea c modelul societii poliarhice, n bun parte, idealizeaz structurile organizaionale de tip liberal. Fcnd abstracie de diversele tensiuni, contradicii si greuti caracteristice "societii de consum", autorii amintii adopt un punct de vedere sociologic, atomist, pluralist, considernd societatea drept o sum a grupurilor de interese capabile de autoguvernare si de realizare liber a propriilor aspiraii. Statul democratic este considerat ca avnd rolul de arbitru imparial al jocului grupurilor rivale, posednd funcii restrnse, limitate. O astfel de explicaie vine parial n contradicie cu evoluia real a politicului n capitalismul contemporan. Dezvoltarea capitalismului monopolist de stat reliefeaz cresterea rolului statului, asumarea de ctre acesta a noi funcii integratoare, a unui repertoriu bogat de mijloace, de tehnici de gestiune economic, de dirijare a cresterii economice, de dominare a celor guvernai, de promovare a

unei politici a sferelor de influen pe plan extern. n realitate, n societatea


19 Fr.

Bouricaud, "Le modele polyarchique et les conditions de sa survie", n "Revue Francaise de science politique", nr.5, 1970, p.895 20 Op. cit., p. 895.

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 161

occidental nu iese pe primul plan procesul de difuziune si de atomizare a puterii politice, ci dimpotriv tendina de centralizare a acesteia, de extindere a controlului social, a eforturilor de integrare n sistem a tuturor forelor, de meninere a echilibrului social-politic global. Statul monopolist nu joac si nici nu poate avea rolul de arbitru imparial al dinamicii grupurilor de presiune si partidelor politice. El este si un instrument de promovare a voinei partidului sau coaliiei de partide nvingtoare n campania electoral, facilitnd si stimulnd realizarea intereselor grupurilor ce compun suportul social al acestora. Deseori, statul apeleaz la serviciile unor grupuri de presiune, investindu-le cu status-uri si roluri legale. Pe de alt parte, statul poate s frneze, blocheze sau s scoat n ilegalitate activitatea altor grupuri de presiune ale forelor sociale din opoziie, argumentnd c ar avea un caracter deviant, subversiv, ndreptat mpotriva binelul comun etc. Deci, statul urmreste o integrare a multitudinii grupurilor de interese n direcia realizrii voinei suportului social al puterii si, n primul rnd, a intereselor elitei conductoare, a oligarhiei monopoliste. Acest proces evolueaz n mod contradictoriu si se manifest pe toate palierele macrosistemului social - economic. n esen, rolul grupurilor de presiune const n exercitarea funciei de articulare, de exprimare, organizare a intereselor diferitelor straturi sociale, categorii socioprofesionale, comuniti religioase, etnice etc. n raport cu organele de decizie. Ele urmresc s modeleze funcionarea puterii, activitatea guvernamental central sau local n funcie de interesele lor, reusind s blocheze anumite iniiative legislative, s frneze luarea anumitelor msuri sau declansnd, favoriznd adoptarea altora. Grupurile de presiune si exercit influenele si asupra organelor executive ale statului, substituindu-se, uneori, dialogului partidelor cu parlamentarii. Prin exercitarea presiunilor asupra puterii de stat, asupra parlamentarilor, ele reusesc s blocheze iniiative, s deformeze acte juridice n raport cu interesele primare care le-au generat, s determine abaterea de la proceduri. Se creaz astfel, adesea, o contradicie ntre ideologia regimului, democraia formal si practica social - politic concret.

2. Mijloacele folosite de grupurile de presiune pentru realizarea scopurilor


Obiectul aciunii grupurilor de presiune l constituie, de regul, oficialitile vieii publice: parlamentarii, ministrii, diferii membri ai guvernului, liderii partidelor politice, nali funcionari si administratori, organe locale ale statului etc. R.G. Schwartzenberg enumera trei tipuri de aciuni ale grupurilor de presiune: asupra puterii nssi, asupra partidelor si asupra opiniei publice. n democraiile avansate din zilele noastre se pare c inta cea mai frecvent este executivul, n msura n care se creaz condiii favorabile contactelor ntre administraie si grupurile de presiune. Tacticile folosite de ctre diferitele grupuri de presiune sunt diversificate. Unele sunt exercitate n mod deschis (influenarea guvernanilor
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 162

prin organizarea de banchete, aciuni de vntoare, solicitarea de audiene, sub forma memoriilor, ameninrilor cu greva sau boicotul, refuzul plii impozitelor, greva foamei etc.). Altele sunt materializate prin aciuni oculte, de "culise", constnd n oferte de cadouri, vacane, bani si n alte forme de corupie, iar altele recurg la tehnici de manipulare prin propagand, dezinformare etc. Dup cum arta Jean Meynaud, grupurile de presiune cu cea mai mare influen sunt cele care nu se vd, ntruct acestea au acces direct si permanent la autoriti. Si altele constau n exercitarea unor presiuni violente (plantarea unor bombe, tierea firelor telefonice, realizarea unor baraje pe cile de comunicaie, crearea unor acte de diversiune etc.). Fr ndoial, n anumite condiii istorice, grupurile de presiune ale guvernanilor dispun de mijloace mai eficiente (bani, arme, timp liber etc.), cinstite sau corupte, legale sau ilegale. Grupurile de presiune ale celor guvernai posed mijloace proprii (gradul nalt de organizare, numrul mare de

membri, varietatea tehnicilor etc.) care pot fi, n anumite condiii istorice, deosebit de eficiente, iar n situaii excepionale pot servi unor transformri de structur a societii. n zilele noastre eficiena activitii grupurilor de presiune depinde n tot mai mare msur de calitatea organizrii si, n special, a conductorilor lor, a specialistilor pe care i angajeaz pentru a exercita pressing-ul. Exist o experien n acest sens - aceea a lobby-urilor din S.U.A., care au aprut ca birouri tehnice specializate n a interveni pe lng Congres, administraie sau alte organe ale statului, cu scopul de a influena anumite decizii (de a grbi sau amna sau a modifica o decizie etc.). Termenul de lobby a fost ntrebuinat n S.U.A. cu sensul de hol, culoar (de la holurile Congresului american - locul unde acioneaz lobby-stii intrnd n relaii cu nali demnitari, funcionari). Astzi lobby-urile sunt birouri specializate care si nchiriaz serviciile contra cost celor care vor s exercite anumite presiuni, influene asupra puterii. Deci, ele sunt doar un mijloc competent (compus din juristi, fosti parlamentari, specialisti ai informaiei) utilizat de grupuri de presiune. n utimele decenii a aprut o nou tendin n activitatea grupurilor de presiune - aceea de a utiliza mass - media ca posibil mijloc de influenare a opiniei publice. Desigur spectrul organelor de pres, de informare prin intermediul semnelor, simbolurilor sau imaginilor este extrem de diversificat de la cele ce si asum un status neutru, ghidat de valorile obiectivitii, adevrului, pn la cele create anume s aduc servicii unor interese particulare (organ de pres al unui partid, al unui sindicat, grup de presiune etc.). Explozia mass - media a generat, pe lng progresele mari n exercitarea unor funcii generoase, utile adncirii democraiei si statului de drept (de informare si formare a opiniei publice, de educaie politic - civic, de orientare a mentalului naional corespunztor unei table de valori universale, de corectare a conduitei personalului guvernant, a membrilor clasei politice, de promovare a inovaiei socio-politice etc.) si posibiliti nebnuit de mari de manipulare, diversiune, dezinformare, de adncire a conflictelor si strilor anomice (istoria presei din Romnia de dup 1989 este foarte relevant n acest sens). Unele organe de pres sunt folosite eficient de grupurile de presiune pentru a-si atinge interesele si scopurile, propunnd o
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 163

ofert de informaii voit deformate, trunchiate, selectate corespunztor unui program clar, prin introducerea unor sublinieri, exagerri, omisiuni, zvonuri etc. Toate acestea cu intenia de a nsela, de a influena un anumit organ al statului, o anume organizaie profesional sau un segment precis al societii civile sau de a forma o imagine dorit unei personaliti politice, unui partid. n astfel de scopuri a aprut o categorie profesional abilitat s lucreze n echipe de specialisti (psihologi, sociologi, informaticieni, artisti, ziaristi etc.) capabili s manevreze cu rafinament tehnicile de manipulare, s lucreze eficient pentru o imagine comandat de un grup de presiune. Putem deci fi de acord cu Herbert Marcuse care scria c tehnicile de comunicare de mas sunt instrumente de manipulare, supuse ordinelor marilor interese, private sau de stat, deoarece contribuie la trezirea unor dorine iluzorii sau artificiale21 Toate acestea constituie nc un argument pentru ideea c stpnii informaiei din epoca noastr au reusit s substituie rolul violenei, al banilor, al bogiei n orice form material, cu fora stiinei si cunoasterii, pentru a-i convinge pe alii s acioneze ntr-o anumit direcie. Dar care sunt aceste direcii de aciune? Practica politic ne ofer o ntreag experien istoric din care rezult c ele nu sunt pur si simplu concurente, ci adesea, din pcate, se afl n raporturi contradictorii, unele sunt chiar mpotriva intereselor umanitii, alteori mpotriva interesului naional, alteori mpotriva interesului general. Se poate desprinde faptul de constatare c numeroase grupuri de presiune sunt ageni ai practicii politice contemporane care, printr-o activitate de influenare a dinamicii regimului politic, si las amprentele asupra stilului de guvernare, asupra progresului vieii sociale. Rolul lor este mai mare n cadrul sistemelor politice democratice. n regimurile totalitare se creaz un mediu favorabil aciunilor oculte, neoficiale, de culise, ilegale. De aceea, o analiz aprofundat a sistemelor politice contemporane, a dinamicii si sensului acestora nu poate eluda studiul grupurilor de presiune. Din punct de vedere metodologic,

viziunea atomist asupra societilor civil si politic nu este fertil, impunndu-se o concepie global, sintetizatoare care s permit o analiz dialectic privind structurarea, funcionalitatea, dinamica si sensul obiectiv al dezvoltrii sistemelor politice. Abordarea corect a raporturilor dintre element si sistem, dintre sisteme, cu desprinderea consecinelor n planul practicii politice, va permite evitarea disfuncionalitilor, a haosului generat n anumite situaii istorice de ctre pluralism, de multiplicarea centrelor de decizie, de atomizarea societii, care au condus la nasterea unor regimuri totalitare, despotice; anarhia prelungit, inevitabil va duce la dictatur, la tiranie. n acelasi timp, permite ca o conducere politic, n mod determinist - sistemic fundamentat, care combin organic centralismul cu poliiniiativa, s evite deplasrile extremiste de sens general al aciunii. Istoria, si mai ales sirurile de evenimente socio-politice din secolul nostru, demonstreaz c guvernrile totalitare, inflexibile si prelungite, au fost negate de sisteme politice democratice.
21 H.

Marcuse, Medias et Societes, ed. a V-a, Montchrstien, Paris, 1990, p. 613.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 164

C. STATUL - INSTITUIE A PUTERII

1. Caracterizarea general a statului


Activitatea grupelor de presiune si a partidelor politice nu si-ar avea sensul n afara statului ca instituie politic dominant, reglatoare a dinamicii sociale. Cetenii si grupurile sociale, persoanele fizice si juridice au privirile si speranele orientate asupra vieii statale de la care asteapt deciziile cele mai importante care privesc viaa lor. La fel, statul - ca instituie a guvernrii, a crerii unei ordini socio-economice dezirabile, asteapt de la ceteni supunere, conformare fa de deciziile, fa de legile adoptate. n acest fel, n societile democratice, statul, ca nucleu al societii politice, si cetenii orientai de o cultur politic anumit compun un cuplu armonios a crui via este alimentat de funcionarea partidelor, a corpului electoral, de reaciile opiniei publice. Statul este instituia puterii politice ce funcioneaz pe un anumit teritoriu delimitat prin granie recunoscute si nuntrul unei comuniti umane (popor, naiune), dispunnd de monopolul violenei legitime. Ca agent politic, statul posed cele mai importante resurse si instrumente politice, inclusiv cele de impunere prin for (poliie, jandarmerie, gard financiar, penitenciare, armata etc.) a principiilor de ordine socio-economic. De aceea, statul a fost identificat n mod restrictiv cu un "aparat al dominaiei de clas", cu o "for special de reprimare" sau cu o "organizare special a forei, o organizare a violenei n vederea reprimrii unei anumite clase" sau "o masin pentru meninerea dominaiei unei clase asupra alteia". Statul, ca instituie politic central, poate fi sau poate s pretind c este, n relaiile cu cetenii, o expresie a voinelor acestora de a organiza si conduce societatea corespunztor intereselor generale si unor valori universale. Sub acest aspect statul si revendic autoritatea si legitimitatea de agent al conducerii si organizrii globale a societii corespunztor voinei, intereselor, programelor politice ale partidelor sau ale unui agent social (segment al societii civile) care au cstigat alegerile. Tipurile de state identificate de Aristotel dup criteriul cine si n interesul cui conduce: n interesul Ci conduc ? cui conduc ? General Propriu Unul monarhie tiranie Puini aristocraie oligarhie mai muli policraie democraie
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 165

Dup Max Weber, statul reprezint un instrument al societii prin care aceasta si va raionaliza organizarea si progresul: statul este o ntreprindere politic cu caracter instituional care revendic, n direcionarea administrativ si n aplicarea reglementrilor, monopolul constrngerii fizice legitime"22. Instituia puterii de stat, deci, deine monopolul violenei legitime, fiind apt s nfptuiasc controlul birocratic raional n economie si societate, s asigure respectarea normelor generatoare de ordine si eficien n aciunile

sociale - economice. Exist state legitime si nelegitime. n toate cazurile cei care dein monopolul puterii si creaz instituii specializate n comand si o birocraie, o armat, o poliie, un aparat represiv, un sistem de propagare a valorilor politice proprii. Aceast concepie despre stat se vrea general, adic cu o larg sfer de valabilitate, prin faptul c surprinde atributele eseniale ale tuturor statelor moderne. Ea a inspirat majoritatea poziiilor actuale referitoare la stat si drept. Asa, de pild, Robert Nozick era convins c statul constituie o asociaie dominant de protecie dintr-un teritoriu care pune n valoare dou condiii necesare: s aib tipul corespunztor de monopol asupra folosirii forei n teritoriu si s apere drepturile fiecruia din acel teritoriu, chiar dac aceast protecie general ar putea fi oferit numai ntr-o modalitate redistributiv23 Cele dou faete cruciale ale statului sunt perfect legitime din punct de vedere moral, nevilond drepturile nimnui. Statul, ca instituie fundamental a societilor civilizate, este rezultatul unor necesiti obiective generate de adncirea diviziunii muncii sociale, de multiplicarea activitilor si funciilor n cadrul colectivitilor umane, de diferenierea intereselor agenilor practicii sociale. n orice mare colectivitate uman se face resimit nevoia de coordonare a oamenilor, a sociogrupurilor, instituiilor si organizaiilor componente pentru a se preveni sau nltura conflictele, tensiunile, dezechilibrele, pentru a se evita destabilizarea, pentru a fi temperate interesele divergente etc. Se produce astfel diferenierea dintre guvernani si guvernai, dintre conductori si condusi, se afirm o autoritate public, mai ales n momentele istorice de criz, de convulsiuni sociale (rzboaie, crize economice si politice, dezastre naturale etc.), din care eman aciuni de coordonare n conformitate cu o voin general ce pretinde legitimitate. Lon Duguit susinea c existena unei diferenieri dintre guvernani si guvernai este caracteristica fundamental a statului. Statele contemporane, dincolo de marea lor diversitate n plan organizaional si funcional, au ca trstur comun aceea de a fi instituii (din lat. Institutio-ntemeiere, nfiinare, obicei, regul de purtare). Instituiile au fost create de oameni din nevoia de a depsi starea de natur, caracterul spontan, egoist, agresiv al aciunilor membrilor colectivitii si de a realiza o ordine, o armonie, un cadru social civilizat care s garanteze drepturile fundamentale ale fiecrui membru. Prin urmare, au aprut organizaii tot mai diversificate, a rezultat o autoritate politic situat deasupra intereselor individuale, dar recunoscut ca necesar pentru satisfacerea acestor
22 Max 23 Robert

Weber, "Economie et societe ", tome I, Ed. Plon, Paris, p.71. Nozick, Anarhie, stat si utopie, Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 159.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 166

interese, pentru ntrirea coeziunii colectivitii, a ordinii si disciplinei. O conotaie actual a termenului instituie vizeaz organizaiile a cror activitate este reglat de un statut, de regulamente specifice, de norme juridice avnd ca obiectiv satisfacerea unor nevoi sociale. Comportamentele individuale instituionalizate urmeaz a fi controlate, monitorizate de funcionarii instituiei care acioneaz si ei dup norme, reguli precise si cunoscute n acord cu voina autoritii desemnate de colectivitate n acest scop. Instituiile reprezint structuri organizate, care funcioneaz pe temeiul unor norme izvorte din tradiie sau elaborate deliberat, pe care grupurile sau colectivitile umane le creaz n mod constient, din necesitate, pentru a le mijloci dobndirea unei eficiene sporite n raporturile dintre ele, precum si n activitile de producere a bunurilor, valorilor materiale si spirituale.24 Caracteristicile generale ale instituiilor (politice, administrative, juridice, economice, militare, de nvmnt, de cercetare stiinific, medicale, de cult, de cooperare economic internaional, diplomatice etc.) sunt : - posed simboluri culturale pe baza crora pot fi identificate (drapel, imn naional, stem etc.) si care pot avea semnificaii emoionale pentru membri; - posed coduri de comportament (statut, regulament intern, reguli, ordine transmise de instituia ierarhic etc.), care definesc clar status-urile membrilor, cerinele rolurilor, structurile de conducere, relaiile ierarhice etc. nsusirea si practicarea acestora vor face ca aciunile membrilor s dobndeasc un caracter formal, oficial, s sporeasc loialitatea lor fa de

interesele instituiei; - n oricare instituie sunt definite juridic modalitile de aciune n numele grupului ca ntreg, att n raporturile interne, ct si n raporturile cu alte instituii; - competena membrilor este definit impersonal, modurile de realizare a rolurilor sunt reglate de norme impersonale, astfel nct instituia va supravieui diferitelor schimbri ale oamenilor pe posturi (avansare, retrogradare, transfer etc.), ntruct ea corespunde intereselor si aspirailor majoritii oamenilor; - n cazul n care codurile de comportament nu-si vor realiza funciile, instituiile vor recurge la mijloace complementare: obiceiuri, tradiii, cutume, la justificri ideologice etc. Statul este o instituie, este n fapt o reea complex de instituii, este instituia instituiilor, fiindu-i valabile notele definitori anterioare. Dar diferena specific va rezulta dintr-o definiie logic. n acest sens, Tudor Drganu definea statul ca o instituie avnd ca suport o grupare de oameni asezat pe un spaiu delimitat, capabil de a-si determina singur propria sa competen si organizat n vederea exercitrii unor activiti care pot fi grupate n funciile: legislativ, executiv si jurisdicional.25 n acest fel statul
24 Vezi

Ion Tudosescu si colab; Structurile organizaionale si eficiena aciunii,Edit. Academiei,Buc.,1978,p.15 25 T.Drganu, Drept constituional si instituii politice,vol.I, Lumina Lex, 1998,p.116

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 167

poate fi deosebit de celelalte instituii. Nota specific principal o constitue activitile fundamentale ale statului sau funciile sale. n general, teoreticienii dreptului constituional fac distincie ntre trei funcii: 1. Funcia legislativ, prin care statul elaboreaz norme generale, raionale, obligatorii pentru agenii aciunii sociale (norme juridice, legi), crora le vor fi subordonate orice alte norme. 2. Funcia executiv, care vizeaz asigurarea ordinii necesare desfsurrii coerente a aplicrii legilor de ctre diferitele organe ale administraiei de stat, asigurarea bunei funcionri a tuturor serviciilor publice. 3. Funcia jurisdicional, prin care sunt soluionate corespunztor legilor, respectndu-se procedurile statuate juridic, diferitele conflicte ntre pri care pretind c legea a fost violat. Aceste funcii sunt interdependente; ele se aplic, n regimurile democratice, nu numai n raporturile dintre guvernani si guvernai, dintre stat si instituiile extrastatale, ci si fa de proprii funcionari ai statului, fa de persoanele ncadrate pe posturi de comand n stat sau situate la vrf n piramida statal. Instituiile statale cele mai dezvoltate, mai bine adaptate aspiraiilor majoritii oamenilor sunt cele n care puterea politic a abandonat arbitrariul, interesele de grup, personalizarea rolurilor, n care legile emanate din voina majoritii sunt aceleasi pentru toi cetenii, se aplic dup criterii impersonale, formale si recunoscute. Sirul definiiilor date statului, n literatura de specialitate, este deja imens; multe sunt de suprafa, unele vin n contradicie cu altele. n final vom reine faptul c n mod obisnuit teoreticienii statului si dreptului consider c instituia statal nu poate fi conceput fr un teritoriu, o populaie uman (condiii extrinseci necesare nasterii statului) si o autoritate public (sau putere de stat)-condiia esenial a statului. Trebuie s menionm opinia conform creia suveranitatea statului ar fi o trstur de nenlocuit a sa. * ** Un alt punct de vedere este cel liberal si neoliberal. Doctrina liberal clasic (J.Locke, Ch. Montesquieu, A. Smith, D. Ricardo, B. Constant, J. Bentham, Al. de Tocqueville etc.), din secolele XVII - XIX, sublinia necesitatea respectrii tuturor libertilor individului - a liberei iniiative, n plan economic mai ales, nsoit de libertatea politic si de constiin. Pe acest fundal s-a nscut doctrina drepturilor omului si ale ceteanului, ca drepturi negative, nscute, inalienabile. Statul, n aceast concepie, este un aparat instituional care trebuie s garanteze, s protejeze viaa oamenilor, proprietatea, libertatea, dreptul fiecrui cetean la prosperitate si fericire nelese ca drepturi naturale ale cetenilor. Prin urmare, statul este un fel de "jandarm"

care are misiunea de a pzi ordinea natural instalat n societate fr a interveni n viaa cetenilor si, n derularea liberei concurene. Viaa oamenilor este guvernat de principiul "laissez - faire, laissez passer" astfel nct legea autonomiei individului, a respectrii drepturilor
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 168

acestuia sunt mai importante dect suveranitatea poporului sau dect respectarea intereselor generale, a drepturilor colective. Proprietatea privat este apreciat ca valoare suprem si de aici vor ncepe justificrile aduse intereselor private, particulare, concurenei, inegalizrii societii - ca efect al diferenelor de valoare ntre indivizi. Libera concuren este capabil s realizeze echilibrul macroeconomic si macrosocial, echitatea si dreptatea, fr nici o intervenie a statului. Rezultatul liberei concurene este formarea natural a elitelor n economie, n politic, justiie, n viaa cultural, spiritual etc. Elita politic se formeaz prin selecie natural corespunztor principiului proprietii. Numeroase state, n ultimul secol, au fost constituite si funcioneaz n acord cu concepia liberal care proclam ca valori universale: umanismul, pluralismul (respectarea diversitii si individualitii), schimbarea gradual, reformist. Politica liberal si-a propus s urmeze principiile democraiei politice, selectrii personalului care exercit puterea rezultat din alegeri libere, separrii puterilor (legislativ, executiv, judectoreasc) n stat, recunoasterii conflictelor ca fiind inerente corpului social si negocierilor, compromisurilor, medierilor ca mijlocul cel mai potrivit pentru soluionarea lor, a rolului sistemului de drept care are funcia de a garanta libertatea persoanelor, a dreptului lor la via, la fericire si proprietate, a egalitii oamenilor n faa legii. Curentele liberale din secolul XX s-au opus colectivismului n variantele sale (fascism, comunism, socialism, organizarea social teocratic, naionalism etc.), absolutizrii legitilor obiective, domniei unui stat universal (sau a unui stat - masin) n favoarea unei anumite nelegeri a condiiei umane, izvort din filosofia englez modern (J. Locke, D. Hume etc.), filosofia Luminilor din Frana, utilitarismul lui Jeremy Bentham si empirismul filosofic al lui John Stuart Mill, conform creia omul este o valoare suprem, neputnd fi tratat nici ntr-o situaie ca un lucru, care are dreptul la fericire, libertate, proprietate, via. Corolarul acestei filosofii si practici politice a fost Declaraia universal a drepturilor omului si ale ceteanului concepute ca drepturi naturale, negative, n sensul c statul nu trebuie s intervin n exercitarea lor de ctre oameni, ci doar s creeze cadrul social potrivit pentru respectarea, garantarea acestor drepturi, liberti fundamentale valabile pentru toi oamenii indiferent de deosebirile existente ntre ei (de avere, grad de instruire, ras, sex, religie, apartenen politic etc.). Asadar, principalele idei liberale privitoare la om (ca personalitate) si la ordinea politic juridic sunt urmtoarele: - baza edificiului social, a inovaiei si progresului societii o constiuie individul si nu colectivitatea; calitatea educaiei individului, a formaiei personalitii este premisa coeziunii colectivitii, a eficienei aciunilor sociale; - persoanele dintr-o colectivitate uman (sociogrup, naiune, etc.) sunt capabile s-si proiecteze comportamentele, s acioneze astfel nct s rezulte o stare de ordine social, un echilibru organizaional, chiar dac acestea sunt preocupate s-si realizeze interesele individuale, s-si ating proiectul propriu de fericire;
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 169

- oamenii se nasc liberi n a-si alege felul de via, valorile culturale, cariera, etc. si echipai cu drepturi naturale la via, proprietate, fericire; nzuina fiecrei persoane ctre o libertate deplin constituie o trstur determinant a naturii umane; - promovarea valorilor civice eseniale pentru realizarea unui comportament de cetean: constientizarea drepturilor si obligaiilor individuale, respectul pentru drepturile celorlali, atitudinea de toleran, autonomia persoanei, spiritul de colaborare pentru a realiza binele comun al cetii;

- ordinea politic rezult din participarea fiecrui individ n parte, ale crui drepturi naturale trebuie protejate prin legi; n acest context, libertatea fiecruia va fi controlat de legi si va consta n dreptul de a face orice permite legea; diversitatea si pluralismul devin manifestri firesti, asa dup cum sunt si decalajele, tensiunile, dizarmoniile, conflictele; - supremaia legii, a statului de drept asupra fiecrei persoane (exercitarea unui control social instituionalizat, legal asupra persoanelor) att timp ct sunt n conformitate cu dreptul natural la via, fericire, proprietate si libertate; - comportamentele oamenilor, ale organizaiilor, instituiilor, asociaiilor existente n societate dau nastere unei ordini naturale, reglat numai de legile transparente si general acceptate, care-i selecteaz pe cei mai buni si i marginalizeaz pe cei care nu au realizat performane; fa de acestia din urm, statele neoliberale contemporane nu rmn indiferente le asigur o protecie social de fapt. Ca filosofie politic, liberalismul s-a afirmat ca ideal, ca aspiraie practic a burgheziei europene n ascensiunea ei istoric, n condiiile nlturrii absolutismului monarhic. John Locke (1632 - 1704), de plid, a preluat o doctrin mai veche (a monarhomahilor - cei care susineau drepturile supusilor la revolt - mergnd pn la regicid, n cazul n care regele ncalc "contractul social" stabilit), mpreun cu crezul n libertatea natural a omului. Conform acestuia, instituiile statale, aciunile politice au justificare atunci cnd corespund raiunii si fericirii oamenilor, iar o fericire este raional atunci cnd va garanta libertatea, securitatea, averea persoanelor, mpreun cu pacea si armonia pe plan social. J. Locke s-a opus concepiei lui Hobbes, susinnd c starea natural a oamenilor se caracterizeaz nu printr-un rzboi al tuturor mpotriva tuturor, ci prin relaii de pace, de ncredere, cooperare, ajutor mutual, atitudine de conservare. Prin natura lor, oamenii posed anumite drepturi: la libertate, la proprietate, la via; toi aspir la egalitate n faa legilor. Dar starea natural nu este perfect, drepturile naturale nu se realizeaz de la sine, ci prin forele fiecruia. De aceea, oamenii au fost silii s ncheie un contract social prin care au creat statul investit cu puterea de a asigura ordinea social, de a garanta libertile omului si, n primul rnd, dreptul de proprietate. Locke a optat pentru un stat puternic, capabil s-si realizeze menirea legitimat prin contract cu cetenii. Dac vor fi nclcate drepturile naturale ale oamenilor, se justific necesitatea, chiar datoria poporului de a se revolta, de a se instala noi
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 170

organe de putere. Asa, de pild, revoluia burghez din Anglia a fost perfect legitim; la fel monarhia constituional este forma de guvernare cea mai potrivit pentru Anglia. Locke a fost promotorul principiului separrii puterilor n stat: legislativ, executiv si federativ. Prima este puterea suprem - ea edictnd reguli de conduit general - obligatorii, fiind exercitat de parlament (format din camera comunelor si camera lorzilor). Puterea executiv trebuie ncredinat altui organ monarhului, si va consta n aplicarea legilor, n rezolvarea problemelor care nu au fost prevzute sau determinate prin legi. Pentru a putea mpiedica parlamentul s ncalce drepturile naturale ale celor guvernai, regele are dreptul de a dizolva parlamentul. A treia putere - cea federativ, are atribuii n domeniul relaiilor cu alte state si trebuie s aparin tot regelui. Chiar dac puterile statului sunt separate, ele compun o unitate pentru c puterea legislativ este suprem si poate s le subordoneze pe celelalte dou. Dar, n principiu, puterea legiuitoare nu se amestec n treburile celorlalte dou. Aceast versiune a separrii puterilor n stat va fi desvrsit de Motesquieu, apoi corectat n diverse feluri, repudiat, criticat de ali teoreticieni ai statului si dreptului. Dar ea a fost n acord cu drepturile omului, cu principiile raionalismului si ale utilitarismului. Teoriile utilitariste au completat si adncit concepia amintit prin aportul unor gnditori precum J. Bentham, John St. Mill, Rudolf von Ihering etc., potrivit crora criteriul ntregii moraliti l constituie foloasele pe care le poate obine individul, gradul de utilitate exprimat prin calcularea foloaselor. Principiul utilitarismului a fost exprimat de J. Bentham astfel: "Asigurarea celei

mai mari fericiri posibile pentru un numr ct mai mare de oameni". Dar o astfel de tez a fost viciat de presupoziia c n societate ar exista o armonizare a intereselor individului cu cele ale colectivitii si atunci urmrirea satisfacerii intereselor de ctre fiecare persoan ar conduce oarecum automat la realizarea fericirii generale. J. Bentham (1748 - 1832), situat pe linia de gndire deschis n Antichitate de Epicur, considera ca mobil primar al comportamentelor oamenilor obinerea fericirii (eudemonia) iar fericirea o nelegea ca nlnuire de plceri (hedone). Un stat si un sistem de drept deasupra oamenilor, eterne, nu-si au sensul. Statul si legile trebuie s fie expresii ale ceea ce este util n viaa social. Drepte sunt acele aciuni care au utilitate. Nedreptile in de sfera inutilului. Gradul de utilitate al aciunii este direct proporional cu plcerea pe care ea o aduce agentului ei. Cu ct aciunile oamenilor vor fi mai utile, cu att va trebui s fie mai puternic aprate de legi, protejate de stat. Dimpotriv, aciunile inutile ar trebui s fie interzise prin lege pe msura totalului de ru pe care-l pot aduce societii. Astfel de teorii justificatoare, cu nuanri mult diversificate n secolul nostru, au venit s legitimeze ideologic statul liberal (si acesta n diferite variante contemporane). Idealurile liberalismului clasic urmau s se nruie ns n perioada ultimului secol cnd societile capitaliste au primit impulsurile repetatelor crize economice, btliilor politice sau rzboaielor care au zguduit societatea
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 171

bazat pe contraste de avere, pe tensionri profunde n planul puterii economice, sociale, ideologice. De aceea au aprut corecturi eseniale ale doctrinei liberale clasice, n primul rnd prin teza c statul contemporan are datoria de a interveni n economie si n procesele sociale prin msuri dirijiste, de planificare, prin asumarea de sarcini sociale ample: n educaie, securitate social, sntate, finane, extinderea serviciilor publice, n problemele ecologice etc. Propunndu-si s rezolve probleme de interes general, prin astfel de intervenii dirijiste, statul capitalist contemporan urmreste s asigure funcionarea sistemului social global ca o alternativ la socialism si fascism. A luat fiin astfel doctrina neoliberal despre stat si drept. Rezult, din cele prezentate, c liberalismul, att n plan istoric ct si ca expresie contemporan, nu este un curent unitar, dogmatic; dimpotriv, conine o multitudine de poziii particulare, accente, sublinieri diferite de la un autor la altul. O definiie unic a liberalismului constituie o imposibilitate, att a liberalismului ca doctrin, ct si a liberalismului ca stat, ca regim politic, ca practic. Aceasta este ilustrat si de multiplele dispute aprute ntre liberali, ca reacie la celebra oper A theory of Justice (1971) a americanului John Rawls, care susinea c dreptatea are la baz dou principii fundamentale ce si propun s regleze politicile distributive: 1. Fiecare persoan care particip la o practic are un drept egal la cea mai larg libertate care e compatibil cu o libertate de acelasi fel pentru toate persoanele; 2. O inegalitate este admis numai dac exist un motiv s considerm c acea inegalitate creia i va da nastere o practic va aciona n avantajul fiecrui participant la ea. Din acest punct la vedere dreptatea este un compus rezultat din trei idei: libertatea, egalitatea si recompensa pentru activitile ce contribuie la binele comun. Astfel de dispute sunt considerate firesti chiar de liberalii nsisi. Dar ciocnirile de idei, de poziii nu nseamn c liberalismului i-ar fi strine principiile. Nu exist nc un catehism liberal, dar o suit de principii dominante n toate constiinele aparintoare acestui curent exist. Statele de drept, regimurile politice pluraliste, economiile de pia, democraiile mature contemporane ca realiti practice, funcionale, sunt reglate de astfel de principii. * ** Un alt punct de vedere este cel marxist care susine c statul a aprut odat cu familia, cu proprietatea privat si clasele sociale cu interese antagonice: clasa proprietarilor de mijloace de producie - aristocraia sclavagist si clasa sclavilor. Statul este o instituie a clasei care deine puterea economic utilizat, pentru a-i domina, dirija si supune pe cei lipsii de resurse, ntreaga societate. Deci, statul este o masin de dominare a unei

clase de ctre alta, este instrumentul prin care clasa dominant n economie si va impune propriile valori, opiuni, interese. Dreptul este un produs al statului, este voina clasei exploatatoare ridicat la rangul de lege. Constituia si celelalte forme juridice sunt impuse de ctre clasa dominant prin recurgerea la violena legitim (sau nu), la mijloace represive.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 172

Statul, dup Engels, se caracterizeaz (deosebindu-se astfel de organizarea societilor primitive) prin: a) mprirea supusilor si dup criteriul teritorial; b) instituirea unei fore publice aflate n serviciul clasei dominante din punct de vedere economic care va deveni dominant si din punct de vedere politic ca urmare a edificrii statului; c) pentru a ntri si ntreine instituia statal a aprut fiscalitatea (impozite, taxe, diferite feluri de "dri" n natur, munc, bani). Principala funcie a statului este cea de creare si meninere a unei ordini social - economice care s convin guvernanilor adic proprietarilor bogiei, ai marilor averi, fapt care nu este posibil fr folosirea violenei, fr utilizarea mijloacelor de represiune si dominare. Odat cu scurgerea secolelor, aparatul statal - juridic s-a perfecionat, a acumulat o tot mai mare putere represiv (armat permanent, poliie, siguran, tribunale, penitenciare, birocraie etc.), astfel nct clasele dominante, numericeste restrnse, au putut stpni mase de exploatai tot mai largi. Marx si Engels au conceput, deci, statul ca o emanaie a dezvoltrii istorice a luptei de clas, a raporturilor de lupt dintre guvernani si guvernai. Iar legea, ntregul sistem de drept sunt mijloace de conservare a ordinii economice si sociale existente, de guvernare a celor muli, de finalizare a voinei clasei exploatatoare. Statul si dreptul burgheze reprezint, dup Marx, un progres important fa de cele sclavagiste si feudale pentru c au promovat libertatea oamenilor, egalitatea cetenilor n faa legii, libera iniiativ. Dar societatea capitalist este viciat de proprietatea privat generatoare de inegaliti economice, de polarizarea social, de exploatarea celor muli - lipsii de mijloace de subzisten, de ctre proprietarii mijloacelor economice. n astfel de condiii, drepturile si libertile constituionale au o natur formal, devin simple ficiuni. Totodat, statul burghez nu este si nici nu poate fi o expresie a voinei generale, un arbitru neutru n relaiile dintre clase, asa cum a fost prezentat de doctrinarii liberali, burghezi, ci este un principal instrument de dominaie a majoritii de ctre clasa stpnitoare. Din aceast cauz, istoriceste vor fi create condiiile obiective si subiective pentru a se trece la modelul societii socialiste si, apoi, comuniste. O astfel de societate, ntemeiat pe proprietatea social asupra mijloacelor de producie, va exclude exploatarea omului de ctre om, va elimina polarizarea societii dup criteriul averii, va da egalitate de sanse oamenilor n a-si dezvolta personalitatea, fiind depsite condiiile materiale generatoare de nstrinare uman, si va armoniza interesele individului cu cele ale societii n ansamblu prin integrarea n logica impersonal a istoriei. Perfeciunea modelului de societate propus de Marx si Engels s-a dovedit a fi foarte atrgtoare. Aceasta explic numrul mare de discipoli, ca si transformarea marxismului ntr-o scoal filosofico-politic de anvergur. Dar Marx si Engels s-au oprit mai puin asupra mecanismului sociopsihic de realizare practic a proiectului lor de societate, de stat si de drept comunist, nu au dat rspuns la o serie de ntrebri puse ulterior de via: ce fel de caliti ar trebui s aib creatorii statului si dreptului socialist, astfel nct ei s fie credibili si ascultai de masele largi de aservii? Pot ei avea nfisarea unor
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 173

supraoameni, a unor demiurgi cu aur divin? Oare, o doctrin si o practic politico - juridic de tip egalitarist - comunist este benefic pentru cei exploatai, este satisfctoare pentru majoritate pe termen lung? Dac va fi instalat egalitatea, echitatea si justiia socialist, oare cum vor evolua libertile cetenesti, drepturile naturale ale omului? Oare, comunismul real va exclude condiiile generatoare de nstrinare uman? Rspunsuri practice la astfel de ntrebri, desigur pariale, au fost date de evenimentele din Europa de Est a anului 1989; si mai nainte - de victoria revoluiei din octombrie 1917

n Rusia, apoi de consecinele exportului acesteia n prile cunoscute ale globului. O astfel de practic politic socialist - stalinist, comunist, revendicat genealogic de la marxism, s-a exprimat printr-o varietate de totalitarism - una dintre cele mai proeminente ale secolului XX. * ** Statul total, prezent n toate secolele pe undeva prin lume, este un produs si o condiie a disjunciei dintre societatea civil si societatea politic, dintre guvernai si guvernani, dominai si dominatori, datorit creia societatea politic (cu nucleul ei - partidostructura, n secolul nostru), adic cei care dein si exercit puterea, i supun, i domin iremediabil pe cei ce aparin societii civile. Aici, statul acioneaz asupra unei realiti istoriceste dat, existent independent de el - societatea civil, devenit un fel de aluat pe care-l va modela conform unui scop precis. Probabil, termenul de totalitar, cu sfera axat pe fascism si stalinism, a aprut n Times, n noiembrie 1929 si conota acel tip de stat monolitic, dominat de partidul unic, de o singur ideologie, opus, deci, pluralismului si parlamentarismului. Totalitarismul, n acest sens, are o coloratur specific secolului XX - notele sale definitorii sunt caracteristicile eseniale comune ale hitlerismului si stalinismului: existena unui partid unic de mas, condus de un sef charismatic; deasupra tuturor cetenilor domneste o singur tabl de valori, o singur ideologie care monopolizeaz adevrul si prezint o singur linie politic; partidul unic controleaz ntreaga economie si societate, edific masina statal si o adapteaz situaiilor noi care apar; partidul deine monopolul asupra resurselor si mijloacelor politice, inclusiv asupra celor de comunicare, prin care propag valorile sistemului (alte valori venite din exterior sau din mediul social neoficial sunt cenzurate, alungate din cetate); asupra persoanelor se exercit un control social resimit psihologic ca teroare politic si poliieneasc, ca o stare de frustrare n ce priveste exerciiul drepturilor si libertilor fundamentale. Toate aceste trsturi ale statului totalitar contemporan l fac s se deosebeasc de nenumratele forme de tiranie, de dictatur, de despotism perindate n istorie datorit, n primul rnd, perfecionrii tehnice a instrumentelor politice, a mijloacelor de comunicare n principal, a infosferei n general. Dar li se adaug si altele cum sunt: participarea forat a cetenilor la activitile oficiale astfel nct relaia comand public - ascultare individual
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 174

funcioneaz aproape mecanic; desfiinarea organizaiilor neoficiale si nbusirea iniiativelor de asociere a cetenilor nc din faza lor embrionar; sistemul dreptului este creat si aplicat de elita guvernant, cetenii neregsindu-si interesele satisfcute n aplicarea normelor, adesea nici starea de certitudine si securitate personal n modul de aplicare si schimbare a legilor; tendina de universalizare a valorilor sistemului menit, n principal, s justifice participarea mulimilor la viaa politic, acordul politicii cu voina general, s legitimeze toate aciunile de "nfrumuseare" a realizrilor regimului. Propagarea si aprarea adevrurilor oficiale se face sub patronajul statului care exercit n acest sens monopolul violenei legitime si al persuasiunii. Toate acestea creioneaz colosul statal, amploarea constrngerii statale n raport cu marja de libertate, de independen pe care ar dori-o individul. Conform clasicilor marxismului, o variant superioar de stat este cel socialist si apoi cel comunist care va exercita o conducere raional, dup criterii de eficien, a ntregii economii si societi elabornd n acest scop planuri de dezvoltare realizabile pe temeiul proprietii socialiste, a egalitii oamenilor n calitatea lor de proprietari asociai, de beneficiari ai rezultatului muncii lor. ntr-un astfel de stat socialist interesele generale vor ncorpora interesele indivizilor, la fel libertatea totalitii sociale topeste n sine libertile individuale. n variantele de pn acum statele socialiste de coloratur marxist-leninist s-au manifestat n forme totalitare, dirijiste, limitnd la scar social drepturile omului si ale ceteanului. * **

Exist ns si o concepie si o practic social democrat, o larg opiune pentru statul social orientat de valorile centrale: echitatea, solidaritatea, libertatea, justiia social. Statul devine mediatorul ntre libertatea individului si libertatea corpului social din care individul face parte; statul este fiina instituionalizat care face posibil si necesar cooperarea agenilor aciunii sociale animai de interese concurente, de solidaritatea si justiia social. Concepia social democrat despre stat si societate se opune, asadar, att individualismului liberal, ct si totalitarismului, extremismului de orice fel, venind cu un proiect de organizare si conducere democratic a societii specifice statului de drept, avnd la baz principiile egalitii si justiiei sociale, promovrii prioritare a voinei celor ce muncesc, temperrii contrastelor si decalajelor sociale prin punerea n valoare a mecanismelor de intervenie statal n economie si n realizarea proteciei celor defavorizai. nceputurile doctrinei politice social democrate au fost marcate de proiectele de organizare statal a multiplelor generaii de socialisti. Astfel, la nceputurile epocii moderne, odat cu formarea relaiilor economice capitaliste, au aprut ideile socialismului utopic (Thomas Morus, Tomasso Campanella) care propunea un model de societate si de stat bazate pe egalitatea oamenilor, izvort din proprietatea obsteasc asupra mijloacelor si
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 175

resurselor economice, care elimin posibilitile de exploatare a omului de ctre om si n care munca devine o necesitate pentru toi membrii societii iar repartiia bunurilor se face dup principii egalitare. Apoi, n prima jumtate a secolului trecut, ideile socialismului utopic au fost dezvoltate prin elaborarea unei doctrine coerente (Saint Simon, Ch. Fourier, Robert Owen), nsoit de programe practice din care, n parte, s-a inspirat si marxismul. Marx si Engels au elaborat modelul socialismului stiinific care reprezint o negaie a capitalismului si a organizrii sale statale de tip liberal, prin care de fapt clasa burghez exercit dominaia asupra ntregii societi. Trecerea de la capitalism la socialism va fi fcut prin revoluia social furit de clasa muncitoare si aliaii si care vor prelua ntreaga putere, vor exercita dictatura proletariatului pn n momentul istoric cnd va fi cldit noua societate socialist cu tipul ei special de organizare statal capabil s nbuse orice form de exploatare uman, orice form de nstrinare a omului de principiile noii etici a socialismului. Dar, eforturile lui Marx si Engels, apoi ale discipolilor acestora, de a propaga proiectul socialismului stiinificsi mai ales de a prefigura calea practic de realizare a acestuia au strnit cele mai aprinse controverse ideologice si reacii politice de adversitate, astfel nct la sfrsitul secolului trecut funcionau mai multe curente socialiste: unele promovau calea revoluionrii totale a societii capitaliste si edificarea socialismului n cadrul legal impus de autoritatea statal (dictatura proletariatului) iar altele promovau calea gradual, reformist si democratic de trecere la o societate socialist (E. Bernstein). n secolul XX s-au creat condiii pentru afirmarea practic a celor dou tipuri de proiecte socialiste rezultnd, ntr-o parte a planetei, state si societi socialiste constituite pe cale dictatorial, iar n alte pri sisteme social - democrate legitimate de voina majoritii cetenilor. Aceast istorie, de mai bine de un secol, a fcut ca distana dintre cele dou tipuri de proiecte s creasc asa de mult nct astzi ele coabiteaz ca practici si ca doctrine distincte, concurente. Social - democraii, sub influena lui E. Bernstein, au contestat principalele teze ale marxismului: - teoria luptei de clas, ca factor propulsiv al dezvoltrii societii, pentru c, pe msura progresului tehnico - economic si cultural spiritual, se amelioreaz calitatea vieii clasei muncitoare, se diminueaz fenomenele de pauperizare, se extinde clasa de mijloc si n acest fel se ntreste coeziunea social, nu lupta de clas; - proiectul de revoluie socialist si de dictatur a proletariatului, pentru c economia de pia si concurena au gsit de fiecare dat noi posibiliti n vederea nlturrii disfunciilor, a strilor de criz, valorificnd avantajele democraiei. Trecerea la socialism se va produce prin transformrile graduale din interior ale societii capitaliste, pe calea alegerilor parlamentare si a reformelor succesive, si nu prin instituirea lui de sus n jos prin mijloace dictatoriale. Socialismul se poate edifica, deci, pe cale

democratic, prelund din societile anterioare toate achiziiile politice valoroase; n acest fel socialismul ar trebui s fie o dezvoltare a liberalismului ntr-o nou constelaie valoric;
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 176

- teoria determinismului economic, conform creia constiina politic si social n ansamblu este influenat decisiv de economie, de factorii materiali, pentru c astfel este marginalizat spiritul de iniiativ si creativitatea oamenilor. Socialismul se axeaz pe valorile morale, nu pe economie, pe spiritul de iniiativ al oamenilor, nu pe supunere mecanic, pe libertatea oamenilor corelat cu responsabilitatea civic. Nu materialismul economic marxist ar fi filosofia potrivit edificrii statului socialist, ci mai degrab imperativul categoric al lui Imm. Kant, conform cruia omul trebuie considerat ntotdeauna ca scop si nu ca mijloc; - teoria valorii - munc si a plusvalorii, care nu mai sunt pe deplin operaionale ntr-o societate de consum n care nevoile oamenilor sunt tot mai bine satisfcute. Pentru o analiz mai consistent si nuanat a dezvoltrii economice - sociale n condiiile contemporane este mai potrivit aparatul conceptual al scolii marginaliste (utilitate marginal, productivitate si cost marginale, inclinaie marginal spre consum, inclinaie marginal spre investiii etc.) care infirm argumentarea marxist a exploatrii salariailor de ctre proprietarii capitalului. Conceptul social - democrat de ordine social si de stat social vizeaz, n esen, realizarea echitii, a unei societi mai armonioase si mai juste n care munca s fie suveran, s fie garantat proprietatea si drepturile omului. Edificarea societii socialiste este opera celor interesai n justiia social, n nfptuirea unei ordini sociale echitabile justificate de raiuni morale si spirituale universale. Calea spre socialism nu este lupta dur, nici revoluia social, ci mecanismul electoral, revendicrile legale viznd respectarea drepturilor omului, n primul rnd a drepturilor politice, a dreptului oricrei fiine umane la munc, la negocierea condiiilor de munc, la un venit corespunztor muncii depuse, la educaie, a dreptului celor defavorizai la protecie social. Socialismul pretinde membrilor societii s triasc n conformitate cu legile morale, nu pentru a deveni neaprat socialisti, ci pentru c nainte de toate sunt oameni. ntre socialism si democraie exist o conjuncie necesar. Statul social este produsul dar si garantul democraiei. Ca produs, este rezultatul pluralismului si competiiei politice. Ca garant, funcioneaz n calitate de stat de drept, asigur respectarea legilor, intervine n economie, prognozeaz dezvoltarea economic-social, realizeaz politici corective, de redistribuire a veniturilor n vederea diminurii decalajelor sociale si ntririi coeziunii sociale, protejeaz toate formele de proprietate, dovedindu-se un promotor al economiei mixte etc. Social - democraia de astzi, att ca doctrin ct si ca practic, rmne fidel acelorasi valori umane: egalitatea, justiia social, libertatea, solidaritatea iar, n planul aciunii, statul social - democrat promoveaz calea reformist de dezvoltare, liberalismul politic, economia mixt de nalt performan, asumarea unei marje de intervenie n economie pentru a preveni dezechilibrarea si a menine pacea social, credina n egalitate si n naltele valori morale, autonomia n administrarea comunal, respectarea drepturilor minoritilor, concurena mpletit cu un anumit grad de planificare economic.
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 177

* ** Un alt mod de nelegere a statului este cel teocratic care consider c puterea cu instituiile ei se origineaz dintr-un principiu divin. Exist o entitate transcendent (Dumnezeu), un "drept divin" care orienteaz cu atotputernicie aciunile regelui, ale elitei guvernante. Obinerea conduitei dorite de la cei supusi, de la mulimi este justificat ca venind de la Divinitate. n primele secole ale crestinismului se considera c sefii terestri, conductorii au o investitur divin. Astzi, doctrina democraiei crestine susine c Dumnezeu este autorul legitilor dup care se dezvolt lumea, societatea, iar

cetenii, ca fiine libere, superioare (omul este ntr-adevr coroana creaiunii), au puterile necesare n ei nsisi s se organizeze democratic si, deci, si vor putea alege conductorii. O politic teocratic, n variant contemporan, poate avea ca obiectiv principal restaurarea autoritii ierarhiei clericale, a doctrinei religioase, o raportare permanent, deci, la statul divin, la valorile fundamentale: Sfnta Tradiie si Biserica. n final ordinea social, cultural si moral terestr ar trebui s se apropie ct mai mult de cea divin; iar la scar planetar este imaginat si proiectat un Sfnt Imperiu mondial n care ierarhia eclesiastic va avea un susintor constant n organizarea si funcionarea puterii statelor laice. n planul ordinii sociale, democraia crestin contemporan se revendic de la valoarea suprem presupus transcendent - omul, de la versiunea doctrinar - umanismul. Democraiile contemporane au ca premise edificarea crestinismului prin instituionalizarea, prin dezvoltarea Bisericii. Postulnd existena lui Dumnezeu - a Fiinei Perfecte, atotputernice, cauza prim a toate cte sunt, finalitate suprem a ntregii existene, adevr si frumos absolute, buntate infinit - Biserica ofer omului dotat cu "liber arbitru" un model de urmat, o cale de ales, un drum spre mntuire. Omul, ca fiin capabil de libertate, de a discerne binele de ru, va fi ajutat de Biseric s aleag calea lui Dumnezeu, s promoveze forele mntuirii si s le evite pe cele ale rului. ntr-un astfel de context, politica crestin, deinnd monopolul puterii, va urmri s realizeze salvarea omului de forele rului prin crearea condiiilor sociale care s stimuleze cele mai bune alegeri, decizii si fapte realizate de oameni, s permit dezvoltarea liber a personalitii umane dup chipul si asemnarea lui Dumnezeu, s fac posibil moralitatea public dar si cea privat n cadrul unei pci sociale eterne, a realizrii unei armonizri a intereselor individului uman cu cele ale colectivitii. Avnd ca reper cetatea divin, democraia crestin contemporan consider interesul naional imprescriptibil, ca demn de a fi atins n cadrul unei pci modiale bazat pe autoritatea spiritual, pe voina divin. ntr-o astfel de pace vor putea fi satisfcute tendine sociale aparent opuse: inegalitatea natural a oamenilor, egalitatea n faa legilor, disciplina si libertatea, proprietatea si munca, familia si statul, polarizarea societii si armonizarea
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 178

intereselor, raionalismul si ecumenismul, conservarea si reformarea macrosistemului social. Desigur, astfel de tendine exclud libertinismul, curentele si practicile anarhice - marele dusman al democraiei crestine - care vin mpotriva autenticei suveraniti a lui Dumnezeu; anarhia, voina de dezordine sunt expresii ale puterii Rului. Singura suveranitate autentic este cea a lui Dumnezeu; suveranitatea naional, a instituiilor legitime, a statului rezult din supremaia Creatorului. Guvernarea oamenilor n conformitate cu doctrina cetii divine ar putea fi realizat prin aplicarea proiectelor lui Aristotel si Toma d'Aquino referitoare la un regim mixt, care s fructifice avantajele monarhiei, aristocraiei si democraiei pentru a-l pune pe om sub tiparele transcendenei divine. n planul vieii practice, oamenii de stat, ideologii activi ai diferitelor forme de guvernmnt au valorificat din plin, n ultimul mileniu, valorile crestinismului. Dar miscrile politice si organizarea politic inspirate la nceput din catolicism, apoi din crestinism n general, s-au manifestat cu putere n epoca modern ca reacii organizate la iluminismul ateu, la Revoluia francez, la procesul de ascensiune a liberalilor si socialistilor. Vzndu-si poziiile tot mai ameninate, Biserica a nceput s acioneze astfel nct mesajul su politic s penetreze adnc n societatea civil pentru a o convinge. Aceasta presupunea ca Biserica nssi s neleag si s evalueze problemele societii industriale, tendinele de modernizare ale societii, s-si schimbe atitudinea ncepnd cu declansarea unui proces de reformare a Vaticanului. n consecin, enciclicele papale, ncepnd cu a doua jumtate a secolului trecut, miscrile dirijate de papi le-am putea gsi situate la originea crestin - democraiei contemporane. Ideile Vaticanului din ultimul secol au criticat miscrile revoluionare,

extremismul (fascismul, stalinismul, comunismul), sistemul economic capitalist, anticlericalismul, opunndu-le valorile tradiionale crestine n numele crora trebuie acceptat rolul activ al statului n economie, n nlturarea srciei, n ntrirea echilibrului social, a moralitii si pcii sociale. Treptat, ideile religioase conjugate cu atitudini politice, au mobilizat categoriile de practicani crestini (ncepnd cu catolici si protestani) si de credinciosi, care, nc ntre cele dou rzboaie mondiale, s-au reunit n jurul unor programe politice cu caracter crestin, oferind o nou alternativ la politicile liberale, fasciste, bolsevice, naionaliste. Iar dup al doilea rzboi mondial politica democrat - crestin a avut un parcurs ascendent, realiznd una dintre cele mai puternice grupri de partide ale Europei. n 1961 a fost organizat n Chile Aliana Mondial (Internaional) Crestin - Democrat, iar n 1976 s-a constituit Partidul Popular European, menit s coordoneze reprezentanii crestin - democrai n Parlamentul European. Construcia partidelor crestine a fost patronat de Biseric. Baza social a acestora o compun, n primul rnd, credinciosii care sunt principalii alegtori ai candidailor propusi de aceste partide. Curentul crestin democrat, dominant n ultimele decenii n cteva ri este solidar cu enciclicele sociale papale, umple golul dintre liberalism si socialism, dintre
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 179

individualism si colectivism, oferind documente politice pragmatice care combat darwinismul social, capitalismul concurenial, srcia, pedeapsa cu moartea, discriminrile rasiale, etnice, oferind n schimb modelul tradiional al valorilor crestine, care poate fi pus n aplicare de statul social crestin. * ** Iat cteva puncte de vedere reprezentative n filosofia politic contemporan referitoare la stat. Evident, sunt multe altele nc. Ceea ce este ns fundamental pentru orice stat constituie faptul c acesta cuprinde un ansamblu de instituii specializate n exercitarea puterii asupra unei populaii, n limitele unui teritoriu delimitat de granie recunoscute. Statul impune o ordine n societate, creia va trebui s i se supun toi membrii comunitii (naiunii), indiferent de coninutul concret al vieii politice. n acest fel va fi realizat si meninut o anumit structur economic - social, se va ntri coeziunea comunitii, se va crea un mediu social n care individul poate s-si realizeze un nivel concret de libertate si fericire; toate acestea fiind orientate de un anumit mod de adeziune la marile valori ale omului, printr-o raportare particular la tabla de valori a societii existente.

2. Suveranitatea si independena statului


Suveranitatea si independena sunt dou atribute corelative si inalienabile ale statului. Statul si poate exercita rolul n societate, activitatea sa de principal agent politic devine eficient, cu condiia ca puterea de stat s fie suprem, independent, efectiv n limitele granielor teritoriale, asupra ntregii populaii. Suveranitatea statului se concretizeaz n supremaia statului fa de toate grupurile sociale de pe teritoriul su, precum si n relaiile internaionale, n dreptul su exclusiv de a-si stabili politica intern si extern, n monopolul edictrii legilor si stabilirii ordinii de drept, dezvoltrii relaiilor cu celelalte state pe baza principiilor egalitii suverane si neamestecului n treburile interne. Suveranitatea de stat (din latinescul superanus = cel mai de sus) este, deci, calitatea esenial a unui stat exprimat n dreptul su inalienabil si indivizibil de a stabili liber, conform propriei voine, strategia de aciune si msurile practice de realizare a ei, respectnd, totodat, drepturile suverane ale tuturor statelor. Modul n care se exercit suveranitatea defineste statul ca subiect al dreptului si relaiilor internaionale. Numerosi autori au fcut distincie ntre suveranitatea intern si cea extern a statelor. Prima ar fi o insusire a puterii de stat de a-si exercita dominaia asupra tuturor persoanelor si sociogrupurilor, asupra tuturor agenilor aciunii sociale de pe teritoriul statului, fr a avea vreo limitare a libertilor ei de aciune din partea altor puteri considerate fie superioare, fie concurente. Suveranitatea extern este acea nsusire a statului prin care-i sunt recunoscute drepturile, egale cu cele
INTRODUCERE N STIINA POLITICII

180

ale altor state, de a iniia si desfsura relaii cu diferii subieci ai dreptului internaional (de a ncheia tratate, convenii, acorduri internaionale, de a primi si a trimite reprezentani diplomatici etc.), fr amestec din afar n treburile sale interne. Abordarea suveranitii n plan conceptual s-a afirmat ncepnd cu epoca feudal n procesul centralizrii vieii de stat. Dup Jean Bodin, suveranitatea este ntruchipat de monarhia absolut, adic de supremaia de voin si decizie a unei persoane. Nu pot fi concepute alte limitri ale suveranitii n afar de cele care vin din partea legilor divinitii si naturii, crora trebuie s li se supun toi monarhii de pe pmnt. De aceea, n perioada ascensiunii burgheziei si a revoluiei burghezo - democratice, J.J. Rousseau a introdus conceptul de suveranitate a poporului, de suveranitate naional care sunt mai presus de voina unui rege sau a unei clase politice. n Romnia, N. Blcescu nelegea suveranitatea ca o sintez ntre libertatea naional si "domnia democraiei, a poporului prin popor", iar M. Koglniceanu accentua asupra exercitrii ei depline ntr-un stat naional unitar si independent. ntr-un astfel de spirit, statul reprezint naiunea organizat juridic, fiind compus dintr-o reea de instituii menite s aduc servicii colectivitii. Statul constituie astfel un instrument al cetenilor, un ansamblu de prestri de servicii publice destinate satisfacerii nevoilor reale ale cetenilor viznd bunstarea, justiia si securitatea. n exercitarea puterii publice, statul simbolizeaz suveranitatea. Puterea de stat suveran este unic n graniele sale, neputnd fi mprit cu nici o alt putere din exterior sau interior. Dac puterea de stat este suveran, rezult c este si indivizibil. Diviziunea puterii de stat nu nseamn altceva dect o suveranitate stirbit. Suveranitatea statului poate fi exercitat pe cele mai diferite ci, n cadrul unor tipuri de forme de stat: de la dictatur si tiranie la republic si democraie, folosindu-se n acest scop violena, teroarea, represiunea sau, respectiv, educaia, informaia, persuasiunea. n acelasi timp, suveranitatea este inalienabil si imprescriptibil; este inalienabil n sensul c nici o naiune nu poate, prin intermediul vreunui pact sau contract, s-si nstrineze definitiv suveranitatea n profitul altei naiuni sau organizaii. Este imprescriptibil n sensul c un posibil uzurpator nu poate deveni titularul suveranitii printr-o atestare juridic (de pild, prin uzucapiune). Toate aceste caracteristici ale suveranitii eman, n principal, din teoria clasic a statului-naiune, care consider c statul este expresia juridic a voinei naionale. Deja n Declaraia francez a drepturilor omului si ceteanului de la 1789 se prevzuse n art.3 c Principiul oricrei suvertaniti rezid n mod esenial n naiune. Nici un corp, nici un individ nu poate exercita vreo autoritate care nu eman expres din aceasta. Din secolul lui Rousseau si pn astzi doctrinele politice privind suveranitatea s-au multiplicat si diversificat, astfel nct spectrul lor se ntinde pn la varianta contradictorie doctrinei suveranitii naionale. Realitile socio-politice de azi scot n eviden procesul de revitalizare a naiunilor; acestea s-au dovedit a fi un cadru optim att pentru formarea personalitii si pentru socializarea individului, ct si pentru evoluia colectivitilor umane.
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 181

Viaa naional ofer un perimetru favorizant pentru organizare si conducere dup preceptele stiinei, pentru structurarea relaiilor internaionale n acord cu marile valori ale umaniti: Adevrul, Dreptatea, Libertatea, Binele, Solidaritatea, Pacea etc. n cadrul statului democratic caracterul indivizibil al suveranitii se exprim prin funciile sale, n calitate de principal instituie de organizare si conducere politic a naiunii. Cele mai importante funcii ale statului sunt: - funcia legislativ, realizat de organe specializate n acest scop n condiiile aplicrii principiului separrii si cooperrii puterilor. Organele puterii de stat - centrale si locale, adopt legile, principalele acte normative si, n primul rnd Constituia, prin care se reglementeaz activitatea n toate sferele vieii sociale, drepturile si ndatoririle cetenilor, asigurndu-se supremaia legii, legalitatea actelor administrative, garantarea drepturilor si libertilor individuale; - funcia administrativ, de transpunere n practic a legilor, a

deciziilor adoptate, prin care se creaz si garanteaz ordinea socio economic dezirabil, se realizeaz cadrul necesar desfsurrii normale a vieii sociale n toate domeniile ei; - funcia judectoreasc, de control al aplicrii legilor si de sancionare a nclcrii acestora; - funcia social, prin care se exercit un control asupra dinamicii structurii sociale (din punct de vedere al raporturilor de clas, al mobilitii profesionale, categoriilor de vrst, n funcie de sex, de criteriile demografice, etc.) pentru a se asigura justiia, echitatea social, evitarea contrastelor sociale, protecia social a categoriilor defavorizate, evitarea mbtrnirii naiunii, asisten medical pentru toi etc.; - funcia economic a statului democratic realizat n diferitele sale ipostaze: de proprietar, consumator, partener n operaii de schimb, titular unic de emisiune de moned, de legiuitor, de principal realizator al proteciei sociale, de responsabil al executrii bugetului etc.. n acest sens, statul asigur cadrul legislativ pentru desfsurarea activitii economice n condiiile de exercitare a liberei iniiative de ctre agenii economici si concurenei. De asemenea, statul ia msuri pentru a susine economia fie n ansamblu, fie pe anumite ramuri sau sectoare, acord subvenii, finaneaz investiii de interes naional, acord ajutoare, este un mare consumator de bunuri si servicii pentru administraie si armat, plteste salarii personalului care lucreaz n sectorul public al economiei, mediaz n conflictele de munc etc.. Prin implicarea n economie, statul foloseste mijloace specifice: bugetul central si bugetele locale, sistemul fiscal (de impozitare), creditul si dobnzile, masa monetar, programarea economic, informaia economic, administraia si garda financiar etc; - funcia cultural - spiritual, prin care se asigur servicii pentru ceteni, care vizeaz educaia, cercetarea stiinific, ntreinerea mijloacelor de propagare a culturii, lumea cultelor etc.; - funcia ecologic, prin protecia mediului, prin combaterea tuturor formelor de activitate generatoare de poluare sau care ar putea pune n pericol supravieuirea omului si a oricrei specii de animale sau de plante;
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 182

- funcia de aprare a rii, a integritii teritoriale si a ordinii de drept. n acest sens, statul finaneaz complexul militar - industrial, cercetarea stiinific aferent, organizeaz efectuarea serviciului militar obligatoriu sau o armat compus din profesionisti etc.; - funcia de a organiza colaborarea cu celelalte state pe plan politic, diplomatic, economic, cultural, stiinific, ecologic etc., raportndu-se la valorile democraiei n mod special, urmrind s respecte dreptul internaional, s menin si s ntreasc pacea, s reproduc tipul de relaii internaionale bazate pe ncredere, respect reciproc, pe respectarea independenei si suveranitii celorlalte state. Toate aceste funcii compun un ntreg, se realizeaz n mod coerent prin interdependene, prin condiionri reciproce. Cei mai muli politologi susin primatul funciilor interne n raport cu cele externe, c politica extern a unui stat constituie o prelungire fireasc a celei interne. Apar, ns, n mprejurri internaionale deosebite, momente n care toi politicienii sunt concentrai asupra mersului unui eveniment internaional, situaia dinuntru trecnd n plan secundar. Referitor la problema suveranitii, astzi se confrunt dou grupe de teorii: cele clasice (suveranitatea este un atribut inalienabil al statului, corelat cu independena, cu cooperarea de pe poziii egale cu ageni de drept internaional, cu armonizarea intereselor statelor si meninerea pcii) si cele internaionaliste, mondialiste. Acestea din urm afirm supremaia comunitii internaionale, creia s i se supun puterea statelor naionale. Alte pozitii aparintoare aceluiasi grup au creat doctrina suveranitii limitate, doctrina statului regional, a statului planetar; altele susin suveranitatea O.N.U. n raport cu statele membre sau a comunitii internaionale n raport cu un conflict regional. Un punct de vedere, tot mai rspndit astzi n literatura politologic si juridic, s-a dezvoltat sub impulsul globalizrii relaiilor internaionale, al integrrii statelor europene ntr-o via comunitar de

anvergur continental. Mari oameni politici si teoreticieni aduc argumente, n sensul c suveranitatea statelor va urma cursul unor limitri tot mai clare, generate de faptul c, n epoca contemporan, se tinde tot mai mult spre recunoasterea primatului dreptului internaional fa de cel intern. Astfel de poziii au fost aduse cu mult vigoare de H. Kelsen, J. Kunz, N. Politis etc. Se susine astfel c reglementrile juridice internaionale (adoptate de O.N.U., de instituiile Uniunii Europene etc.), ordinea de drept internaional sunt superioare reglementrilor juridice ale diferitelor ri-acestea, aflate ntr-un proces de integrare comunitar, vor trebui s se conformeze, s-si adapteze legislaia naional celei care regleaz bunul mers al totalului vieii internaioanle. H. Kelsen a mers chiar mai departe, avnd s susin ideea c suveranitatea de stat nici nu ar constitui o realitate obiectiv. Conceptul mai potrivit pentru a-l nlocui pe cel de suveranitate de stat este cel de competen, neles ca ansamblu al atribuiunilor recunoscute statelor de dreptul internaional. Concepia referitoare la primatul dreptului internaional asupra celui intern si gseste aplicare deja n textele constituiilor adoptate de unele state
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 183

n ultimii 50 de ani. Si Constituia Romniei adoptat dup evenimentele din 1989 (revizuit n anul 2003) ncorporeaz, n mare parte, aceast concepie n ceea ce priveste relaile internaionale ale Romniei si perspectiva integrrii n Uniunea European. Putem constata c nici una dintre aceste grupe de teorii nu corespunde pe deplin realitilor contemporane: suveranitatea de stat nu pare a fi absolut. Ea este ameninat de reusitele exportului si importului de revoluii, de lovituri de stat, de mutaiile realizate n orientarea politicii unor state de ctre interveniile serviciilor secrete ale altor state etc. Dup unii politologi acestea pot fi considerate excepii care ntresc regula. Nici cellalt grup de teorii nu este n acord cu realitatea: comunitatea internaional nu are nc puterea de a domina statele (cazul esecurilor pariale ale interveniilor din Irak, Bosnia, Libia etc. vin s ilustreze aceast afirmaie). Statul, ca sistem ierarhic de instituii specializate n exercitarea puterii, ca autor si garant al pcii sociale, al ntririi comunitii naionale, este cel care are supremaia asupra tuturor celorlalte instituii sociale, asupra tuturor sociogrupurilor din cadrul granielor teritoriale. Sub acest aspect, problematica suveranitii se coreleaz cu aceea a autoritii si legitimitii guvernmntului. ** * Problema suveranitii statului naiune n procesul edificrii Uniunii Europene. Procesul integrrii europene, construcia Uniunii Europene proiectat corespunztor unui concept supranaional, a pus o serie de probleme n privina cedrii unor segmente de suveranitate de ctre statele care au acceptat s adere la o instan superioar de putere si autoritate n domeniul de competen comunitar. La nivelul simului comun, dar si la nivelul de cunoastere a specialistilor, au fost ridicate, cu sentimente de ngrijorare ntr-o prim faz, probleme de felul: Care sunt azi corpurile politice titulare de suveranitate: statele naionale sau Uniunea European? De ce s fie cedat suveranitatea statului naional unei structuri suprastatale de putere pe care, de pild rile n curs de aderare, nici nu au creat-o, nici nu au vreo capacitate de a o controla? Cum ar putea fi evitat sau diminuat tensiunea dintre integrarea european si suveranitatea statelor-naiuni? Suveranitatea unional european nu va uniformiza entitile constitutive ale Uniunii Europene, nu va sterge identitatea naional? Ce beneficii ar putea avea ceteanul european de pe urma modificrii notelor de coninut ale conceptului tradiional de suveranitate? etc. Soluiile corecte si larg acceptabile la astfel de interogaii sunt dependente de o filosofie aprut cu mult naintea integrrii europene (cea a lui Ortega y Gasset este doar una dintre variantele dezvoltate si profunde ale acestei filosofii). n perioada interbelic si n Romnia au existat mari gnditori cu atitudini europeniste, n frunte cu Nicolae Titulescu si Mircea Djuvara.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII

184

Accepiunea clasic a conceptului politic si juridic de suveranitate vizeaz puterea absolut si perpetu a statului, fiind nelimitat n coninut si n timp (Jean Bodin) sau, conform marelui sociolog german Max Weber, const n acea capacitate fundamental a statului de a-si aroga "dreptul de a avea, n graniele unui anumit teritoriu, monopolul violenei legitime"26. Pornind de la astfel de conotaii, n dreptul internaional clasic au fost stabilite patru caracteristici ale suveranitii: 1. Indivizibilitatea, adic atributele suveranitii ntr-un stat aparin doar unui singur titular care deine toate mecanismele de exercitare a acesteia; 2. Exclusivitatea, n sensul c n limitele teritoriului statului se exercit doar o unic suveranitate; 3. Inalienabilitatea, n sensul c suveranitatea se conserv fiind exclus cedarea, abandonul sau pierderea de atribute suverane n favoarea altor state; 4. Caracterul originar si plenar al suveranitii, n sensul c este imanent statului si se exercit n toate domeniile vieii de stat. Dar procesul amplu al globalizrii relaiilor internaionale, acompaniat de fenomenele de regionalizare, descentralizare, autonomie local, de intervenie umanitar si democratic, au generat redefinirea suveranitii din perspectiva unei concepii mult mai cuprinztoare dect cea tradiional care cuprinde, pe lng naiune, deopotriv att omul echipat cu drepturi si obligaii fundamentale, ct si societatea mondial cu conexiunile ei internaionale, interregionale, interetnice etc. Fiind prin excelen o societate a interdependenelor universale din punct de vedere politic, juridic, economic, strategic, ecologic, n planul schimburilor internaionale, societatea nceputului mileniului trei aduce statul si suveranitatea sa n situaia de a-si reformula rolul. Putem fi de acord cu P. de Senarclens care scria c "mondializarea are, deci, drept efect subminarea autonomiei statelor sau cel puin modificarea radical a condiiilor n care se exercit suveranitatea"27. Procesul de integrare european este o component extrem de dinamic a mondializrii, a globalizrii. n consecin, remodelarea statuluinaiune, afirmarea suveranitii Uniunii Europene prin complementaritate, redimensionarea suveranitii statelor componente sunt manifestri reale derulate sub privirile noastre. Uniunea European ni se nfiseaz astzi ca o structur, o organizaie internaional integratoare de tip federativ dobndind o suveranitate proprie, de alt nivel si de alt natur dect suveranitile statelor componente. Suveranitatea unional european s-a constituit n cadrul Comunitilor si al U. E. prin aderarea, apoi integrarea liber si voluntar a statelor membre. Statele deplin suverane ( fr a putea fi vorba dect de suveranitate relativ, limitat de nsesi notele definitorii ) au transferat Comunitilor si Uniunii Europene competene si segmente din suveranitatea proprie genernd astfel suveranitatea unional. De aceea suveranitatea statelor membre este una originar, iar cea unional European este o
26 Max

Weber, "Politica- o vocaie si o profesie", Anima, Bucuresti, 1992, p.2 de, P., "Mondialisation, souverainete et theories des relations internationales", Ed. Dalloz, Armand Collin, Paris, 1998, p.80
27 Senarclens

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 185

suveranitate derivat, ntemeiat pe suveranitile naionale care au generat-o. Un autor romn, exprimndu-se metaforic, scria c "suveranitatea unional, creat din suveranitile naionale, nu este un copil care si mnnc prinii, ci unul care creste alturi de acestia, beneficiind de sprijinul lor constant si respectndu-i. S-ar putea spune c, n absena oricrui act vtmtor din partea copilului, este de bun-sim si de comun acord realitatea c, mai devreme sau mai trziu, dac nu apare vreun accident, prinii decedeaz, copilul devenind succesorul lor de drept. suveranitatea unional, derivat din suveraniti naionale originare, dar distincte de acestea, aflat n continu evoluie, nu trebuie s sfrseasc iremediabil prin a-si devora originile si a se impune ca unic"28. n fapt, suveranitatea unional nu reprezint o sum a suveranitilor statelor naionale, ale entitilor federate, ci un ansamblu de raporturi, pe orizontal, ntre suveranitatea statelor naionale sau a entitilor federate din cadrul statelor federale si, pe vertical, ntre suveranitile originare si suveranitatea unional derivat. Cedarea unor competene si elemente de

suveranitate (pe vertical), integrarea suveranitilor statelor Uniunii Europene vizeaz specializarea competenelor si funciilor fiecrei entiti statale din componena Uniunii Europene astfel nct s fie atinse ct mai bine scopurile U.E. si ale fiecrui stat luat n parte. Aceasta nu va conduce la diminuarea rolului naiunii ca form de comunitate uman, nici a statului naional; dimpotriv, integrarea european a suveranitilor naionale conduce la ntrirea statului naional suveran, la o mai consistent poziionare a Europei ca veritabil pol de putere politic, economic, informaional si strategic n procesul obiectiv al mondializrii, al edificrii civilizaiei planetare. Din acest punct de vedere putem fi de acord cu convingerile ministrului german de externe Joschka Fischer exprimate ntr-un celebru discurs rostit la Universitatea Humboldt din Berlin29: "statele-naiuni sunt realiti care nu pot fi inlturate pur si simplu si cu ct globalizarea si europenizarea vor crea suprastructuri si actori anonimi ndeprtai de ceteni, cu att mai mult oamenii se vor aga de statele-naiune care le dau confort si securitate. ar fi o greseal ireparabil dac n construcia Europei cineva ar ncerca s desvrseasc integrarea politic impotriva instituiilor si tradiiilor naionale existente, n loc ca acestea s fie implicate.Desvrsirea integrrii europene se poate concepe cu succes numai dac ea este realizat pe baza unei diviziuni de suveranitate ntre Europa si statul-naiune. " Desigur, construcia european, viitorul Uniunii Europene necesit definirea clar, precis, prin mecanisme democratice a diviziunii de suveranitate, a competenelor ntre statele componente si Uniune. Depsirea oricrei dileme presupune adoptarea unor criterii cu siguran emanate din adncurile istoriei si culturii europene, asa cum le-au proiectat
28 Corneliu

- Liviu Popescu, "Natura juridic a suveranitii unionale europene", n vol. "Suveranitate naional si integrare european", Ed. Polirom, 2002, p. 314 29 Joschka Fischer, "De la Confederaie la Federaie - Ganduri asupra finalitii integrrii europene", Berlin, 12 mai 2000

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 186

marile spirite unioniste ( unul fiind Ortega y Gasset ). Metoda de stabilire a criteriilor este punerea n oper a dialecticii raporturilor dintre universalspecific, general-particular-individual, tradiie-inovaie, valori universale-valori particulare, unitate-diversitate. Valorile universale ale culturii si civilizaiei, interesele generale ale popoarelor si ale cetenilor europeni, cresterea capacitii concureniale a Europei n economia mondial, prosperitatea continental, fondul sufletesc comun, constiina de sine a individului ca cetean european alctuiesc palierul spiritual subsidiar al competenelor si suveranitii unionale-fapt care nu exclude, ci dimpotriv se mbin organic, funcional cu promovarea valorilor si tradiiilor naionale, cu afirmarea liber a intereselor, a constiinei si identitii naionale care constituie acel fond din care eman asumarea originar de suveranitate de ctre statele naionale. n acest sens, deja unele state membre ale Uniunii Europene au recurs la revizuiri constituionale menite s fac posibil divizarea suveranitii, transferul unor elemente de suveranitate, precizarea clar a competenelor U.E. si ale statelor naionale ( de pild: Frana, Spania, Olanda, Irlanda, Luxemburg). Romnia, ca ar candidat s adere la U.E., n urma referendumului naional pentru revizuirea Constituiei, la 19 octombrie 2003, a lsat o marj transferului unor elemente de suveranitate ctre Uniunea European pentru a favoriza o integrare eficient si armonioas. Astfel, la Titlul VI, Art. 148, denumit "Integrarea n Uniunea European", se stipuleaz c " Aderarea Romniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, n scopul transferrii unor atribuii ctre instituiile comunitare, precum si al exercitrii n comun cu celelalte state membre a competenelor prevzute n aceste tratate, se face prin lege adoptat n sedina comun a Camerei Deputailor si Senatului ". Analiznd suveranitatea unional european n raporturile ei cu suveranitatea altor state vom putea constata c ea si conserv trsturile suveranitii originare, adic nu este absolut, ci limitat. Dup cum artase marele jurist al secolului al XX-lea Hans Kelsen, statul si va restrnge suveranitatea sa, libertatea sa de aciune sau competena sa, prin acceptarea obligaiilor stabilite de dreptul internaional general sau de tratatele ncheiate de el nsusi-fapt valabil si pentru suveranitatea Uniunii Europene. Prin urmare,

conform gndirii juridice tradiionale, limitarea suveranitii U.E. este dat de "graniele " suveranitii celorlalte state, de normele statului internaional. Schimbrile mediului internaional pe plan politic, economic, informaional, strategic, ecologic, demografic etc. au adugat si alte limite pentru suveranitatea statului n general, implicit cea a U.E., cum sunt: drepturile omului si protecia minoritilor naionale; respectarea drepturilor entitilor federate din cadrul statelor federale; autonomia local si tendina spre regionalizare, potrivit principiului subsidiaritii; supremaia dreptului n cazul statului de drept; limitele suprastatale, implicit supraunionale; responsabilitatea fa de comunitatea internaional n ntregul ei, fa de generaiile viitoare, fa de mediul natural si artificial, fa de patrimoniul genetic al umanitii, n faa terorismului si crimelor internaionale, fa de domeniul cercetrii spaiului cosmic etc.
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 187

** * Construcia european si edificarea dreptului unic european. n procesul integrrii politice, economice si juridice europene, pe lng dilema suveranitate-integrare, apar nu numai n diferite cercuri de opinie dintr-o parte sau alta a continentului, ci si n problematizrile si soluiile unor specialisti, diferite alte tensiuni si temeri generate de dezbaterile privind: dreptul unic european corelat cu cel al statelor-naiuni; panjuridismul european si implicarea ceteanului n edificarea instituiilor europene ca rezultat al voinei lui; relaia dintre dreptul Uniunii Europene si dreptul internaional; raportul dintre crearea de instituii si mecanisme juridice europene, care s dezvolte cooperarea, solidaritatea naiunilor componente, dar care s lase loc, totodat, securizrii independenei si autonomiei statelor; armonizarea dreptului naional cu acquis-ul comunitar etc. Evident, astfel de dileme si temeri irump nu n primul rnd din raionamente ancorate n stiinele politicejuridice si economice, ci dintr-un sentimentalism conservator, din acel tip de mental colectiv bazat pe emoii si cunoastere parial, alimentat de o dinamic fr precedent a nnoirilor instituionale din cadrul Uniunii Europene nsoit de unele necorelri, defazaje si nempliniri firesti, obiective, dac avem n vedere fie numai grandoarea edificiului. Supunnd analizei edificarea dreptului unic european, a patrimoniului unic de instituii ale Uniunii Europene, n armonie natural cu obiceiurile, tradiiile si dreptul pozitiv naional emanat din acestea, vom putea constata c, asa cum scria profesorul Victor Duculescu, nc din cele mai vechi timpuri ideea unitii europene, exprimat ntr-o form mai concret sau mai general, a fost indispensabil legat de cerina crerii unor mecanisme judiciare care s contribuie la realizarea aplicrii principiilor de drept pe continent, orict de divizat era el pe atunci si la perfecionarea unor relaii pasnice ntre diversele ri sau popoare.30 n dinamica lor istoric, sistemele de drept naionale evolueaz firesc si convergent spre unificare, spre un drept unic european-rezultat al voinei liber exprimate a popoarelor, al apropierii statelor n numele unei solidariti comune si al alctuirii unei inedite structuri suprastatale de tip federal. Edificarea Uniunii Europene, ca entitate suprastatal, ntruchipeaz o filosofie umanist si raionalist de mare tradiie n Europa, care a nceput cu Aristotel si Cicero, a continuat cu J. Locke, Ch. Montesquieu, Imm. Kant, Max Weber, Giorgio Del Vecchio, Mircea Djuvara etc. Corespunztor acestei filosofii, n orice construcie juridic a unei societi exist un anumit tratament al personalitii umane echipat naturalmente cu drepturi si liberti fundamentale, al sociogrupurilor n ntreaga lor diversitate si o anumit limitare a libertilor agenilor aciunii sociale (indivizi sau sociogrupuri) prin precizarea
30 Victor

Duculescu, Georgeta Duculescu, Justiia european. Mecanisme, deziderate si perspective, Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 179

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 188

obligaiilor, n vederea prevenirii arbitrarului, a conflictelor. Acest fapt este valabil si pentru categoriile de actori din spaiul comunitar european, dar si pentru nivelele de putere multietajat pe vertical (de la trei pn la sase nivele ierarhice, n funcie de statul-parte a Uniunii Europene), ncepnd de la

comun pn la instituiile statale unionale europene. Dac la acestea adugm cteva principii universale ale evoluiei si progresului istoric ale dreptului, cum sunt: trecerea de la elaborarea spontan la elaborarea deliberat, raional si constient a normelor juridice; trecerea de la particularitate la universalitate astfel nct, ca urmare a dezvoltrii spiritului omenesc, universalul din lumea dreptului predomin asupra particularului; evoluia dreptului are ntotdeauna o baz psihic si se ndeplineste n mod paralel cu dezvoltarea raiunii, adic reprezint o trecere de la motive inferioare spre motive psihologice superioare31; sporirea raionalitii si eficienei dreptului; diferenierea funcional a normelor juridice pe fondul cresterii gradului de integrare, coeren si logicitate ale dreptului; cresterea gradului de inovare si de adaptare a sistemelor de drept; gsirea acelui echilibru ntre normele generale, instituiile cu un grad tot mai mare de ncorporare uman (de la nivelul local si naional, ctre cel continental, mondial si planetar) si specificul local, n care aspiraiile si nevoile individului si vor gsi ntotdeauna un refugiu, o ndeplinire garantat, menit s asigure prosperitatea, pacea, respectul drepturilor omului32, vom putea obine certitudinea n privina prevalenei convergenelor asupra temerilor, a caracterului obiectiv, necesar, raional al procesului de integrare european. Conturarea clar n spiritul, n mentalul si n dreptul european a unor valori si principii generale favorizeaz unificarea dreptului european, elaborarea unui drept al Comunitii Europene, n primul rnd a unei Constituii a Uniunii Europene, instituirea unei autoriti suprastatale apte s garanteze respectarea si aplicarea normelor juridice cu valoare general. Asadar, ca urmare a creri Uniunii Europene, a acordului de voin a statelor membre, s-au nscut normele de drept comunitar care dein supremaia n construcia european, ele alctuind un drept unic pentru U.E., pentru statele membre, jucnd rolul de adevrate legi comunitare si fiind direct aplicabil n aceeasi msur att cetenilor, ct si statelor membre. Dar evoluia spre o identitate european nu anuleaz identitatea naional, ci doar o transform corespunztor voinei si nivelului de educaie ale fiecrui popor. Sistemul dreptului naional, prin urmare, nu se va topi ntrun drept comunitar unic si exclusiv, ci si va conserva specificul emanat din istoria si constiina naional. Integrarea comunitar a fiecrui stat necesit realizarea unei sinteze armonioase ntre dezvoltarea unitii si pstrarea diversitii naionale, etnice, regionale, culturale, religioase, etc.; ntre fondul juridic european comun si cel naional sau local. Prosperitatea Europei ca ntreg si a fiecrei naiuni n parte, cresterea eficienei aciunii fiecrui stat,
31 Vezi 32 Vezi

Giorgio del Vecchio, Lecii de filosofie juridic, Ed. Europa Nova, pp. 309-318 Marian Iovan, Istorie si actualitate in filosofia dreptului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003, pp. 194-201

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 189

asigurarea securitii fiecrui actor de pe continent (de la individ si microgrup, pn la instituiile comunitare) si prevenirea conflictelor determin luarea msurilor de armonizare a sistemului dreptului naional cu dreptul comunitar, de apropiere a legislaiilor naionale. Statele membre ale Uniunii Europene, pentru a se obine garania respectrii legilor generale, a dreptului comunitar si pentru a fi evitate msurile de constrngere n cazul refuzului sau al ntrzierii transpunerilor n via a dreptului comunitar, au revizuit Constituiile, au amendat legile interne astfel nct s fie compatibile cu cele comunitare; totodat, spiritul justiiei din fiecare ar a fost adus n situaia de a acorda prioritate necondiionat dreptului comunitar. Formulele lingvistice de acceptare a armonizrii dreptului naional cu cel comunitar sunt dintre cele mai diverse, mai diferite de la o ar la alta. Astfel, de pild, n Spania, jurisdiciile admit prioritatea si efectul direct al dreptului comunitar; n Frana, Consiliul de Stat a admis prioritatea dreptului comunitar asupra legilor anterioare si ulterioare actului normativ de armonizare; n Grecia, prioritatea si efectul direct al dreptului comunitar sunt recunoscute prin hotrrile judectoresti; n Italia, este stipulat faptul c orice judector si oricare organ al administraiei are obligaia juridic de a nu aplica normele interne incompatibile cu dreptul comunitar; n Germania, judectorii asigur prevalena dreptului comunitar asupra dreptului statelor federate; n Belgia, este consacrat ideea c dreptul comunitar a instituit o nou ordine

juridic n favoarea creia statele membre au limitat exerciiul puterilor lor suverane n domeniile pe care le specific aceste tratate; n Marea Britanie, chiar dac sistemul judiciar este axat pe tradiii, pe fora precedentului judiciar, instanele au acceptat principiul superioritii dreptului comunitar si aplicabilitatea sa direct etc. Statele candidate s adere n Uniunea European si asum obligaia, nc n perioada care precede accederea la statutul de membru deplin al U.E., de a transpune legislaia comunitar la nivelul sistemului juridic naional. Astfel, statele candidate urmeaz s asimileze n sistemul dreptului naional mii de acte normative europene nc nainte de aderare. Coninutul juridic al acestor acte nu este negociabil. n esen, este vorba de acquis-ul comunitar, care conform unei Hotrri a Guvernului Romniei33 cuprinde urmtoarele: a) dispoziiile Tratatului de instituire a Comunitii Europene, semnat la 25 martie 1957 la Roma, si ale Tratatului privind Uniunea European, semnat la 7 februarie 1992, la Maastricht; b) regulamentele, directivele si deciziile emise de instituiile Uniunii Europene, ca acte cu putere obligatorie, precum si celelalte acte adoptate de Instituiile Europene, cum ar fi: declaraii, rezoluii, decizii-cadru, strategii comune, etc.;
33 Hotrrea

de Guvern nr. 1367 din 20 decembrie 2000 privind constituirea si funcionarea grupului de lucru pentru studierea concordanei dispoziiilor si principiilor Constituiei Romniei cu acquis-ul comunitar n perspectiva aderrii Romniei la Uniunea European, n Monitorul Oficial al Romaniei, Anul XII, Partea I, Nr. 30 din 17 ianuarie 2001

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 190

c) conveniile multilaterale deschise numai statelor membre ale Uniunii Europene, precum si cele deschise unui numr mai mare de state la care statele membre ale U.E. si, dup caz, Comisia European sunt pri, desemnate ca atare de ctre acestea din urm ca fcnd parte din acquis; d) jurisprudena Curii de Justiie a Comunitilor Europene; e) Acordul european instituind o asociere ntre Romnia, pe de o parte, si Comunitile Europene si statele membre ale acestora, pe de alt parte, semnat la 1 februarie 1993 la Bruxelles si ratificat de Romnia prin Legea nr.20 din 1993. Definit n sensul anterior, acquis-ul comunitar reprezint un etalon n funcie de care rile candidate urmeaz s-si armonizeze legislaia cu cea european, s aduc adaptrile necesare Constituiei. Scopul armonizrii dreptului naional cu acquis-ul comunitar vizeaz funcionarea coerent a Pieei Unice Comunitare, a politicilor Uniunii Europene, asigurarea prosperitii economiei statelor membre, transpunerea n practic a democraiei si statului de drept, apropierea instituiilor comunitare de viaa ceteanului Uniunii Europene pentru a se pune n serviciul omului. Ca ar candidat s adere la Uniunea European n 2007, Romnia pune n aplicare Planul Naional de aderare a Romniei la Uniunea European 2002-2005. n acest cadru, n anul 2002, au fost adoptate si publicate n Monitorul Oficial peste 300 de acte normative n domenii care privesc armonizarea legislaiei naionale cu dreptul comunitar. Totodat, n 19 octombrie 2003, a fost organizat referendum naional pentru introducerea unor modificri n Constituia Romniei impuse de ritmurile si necesitile procesului de integrare n Comunitatea European. n aceast lege fundamental a statului romn, la Titlul VI, intitulat Integrarea euroatlantic, Art. 148 (2) se stabileste: Ca urmare a aderrii (Romniei, n.n.) prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementri comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fa de dispoziiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar n (4) se precizeaz c Parlamentul, Presedintele Romniei, Guvernul si autoritatea judectoreasc garanteaz aducerea la ndeplinire a obligaiilor rezultate din actul aderrii si din prevederile alineatului (2). Trecnd peste tensiunile si temerile, firesti doar pn la o anumit limit, inerente procesului de integrare european, din analiza prezentat rezult o concluzie esenial: sistemul dreptului comunitar se dezvolt corespunztor unor criterii democratice, raionale, fr a distruge sistemul de drept naional, obiceiurile, tradiiile, mentalitile si fr a altera identitatea

naional. Dimpotriv, dreptul comunitar tinde s se mpleteasc armonios cu dreptul naional ntr-un sistem unic de drept european, asa dup cum interesele naionale, suveranitatea statului-naiune se armonizeaz cu interesele comunitare, cu suveranitatea unional european. Astfel vor putea fi realizate practic ideile integraioniste ale lui M. Schumann si J. Monnet spre binele tuturor popoarelor si al pcii pe planet. n msura n care persist dileme si temeri n privina consecinelor integrrii si globalizrii, cu siguran acestea vor fi temperate si depsite ireversibil. n acest sens, putem fi de
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 191

acord cu Ministrul Delegat Negociator Sef al Romniei cu Uniunea European Vasile Puscas, care scria: ..... toate principiile, normele si valorile ce in de acquis-ul comunitar nu pot fi asimilate dect printr-un energic proces de educaie si autoeducaie esenialmente civic, pe care suntem datori fa de noi nsine s-l realizm ct mai rapid. Integrarea european este un el si un cstig pe termen lung, cuantificat n nivelul de asimilare a valorilor civilizaiei occidentale.34 Cu siguran, educaia politic-civic n stil european, n lumina marilor valori ale culturii si civilizaiei europene si mondiale, desfsurat cu toate forele pe plan multi si intercultural, la toate nivelele ierarhice ale Uniunii Europene, avnd ca int direct constiina si atitudinile participative ale ceteanului european, constituie acel factor menit s nlture nelinistile, dilemele din psihicul unora si s formeze o activ constiin de sine a viitorului cetean european, n acelasi timp cu o demn si motivant constiin de sine a Comunitii Europene. Acestea nu exclud pstrarea identitii naionale, atasamentul oamenilor la specificul local si fenomenul multiculturalitii; dimpotriv, o identitate naional si o suveranitate a statului naiune definite cu precizie vor funciona si se vor afirma n plenitudinea lor, cu eficien sporit, ntr-un spaiu suprastatal european care si are la fel de clar precizate domeniile de competen.

3. Legitimitatea statului si tipurile de state


Problematica legitimitii vizeaz ntemeierea puterii de stat pe astfel de principii nct s fie nu numai suportabil de ceteni, ci si acceptabil. ntrebarea "cine i-a dat dreptul guvernmntului, crmuirii s adopte urmtoarea lege ... sau s ia decizia cutare ... ?" vizeaz legitimitatea sau geneza, fundamentarea, ntemeierea organului statal. Din acest punct de vedere, guvernanii de astzi ai Romniei cred c au legitimitate n ceea ce fac datorit faptului c sunt alesii poporului, c exprim voina unui segment social majoritar. Guvernanii de ieri si legitimau aciunile utiliznd doctrina politic - juridic marxist, prin invocarea faptului c statul si dreptul socialist sunt expresii ale voinei si suveranitii reale ale poporului, c toate deciziile pe care le iau si modalitile alese pentru ducerea lor la ndeplinire sunt n acord cu Constituia si cu legile rii, care ncorporeaz si realizeaz interesele si voina celor ce muncesc. Guvernanii de acum cinci secole considerau c deciziile lor vin de sus, sunt inspirate de la Dumnezeu, c voina si faptele lor nu pot fi altele dect cele venite de la Creator, de la Providen. Prin urmare, legitimitatea unei puteri, a unor decizii sau comportamente politice const n gradul de susinere, de atasament sau de consens manifestate n societatea civil, n lumea celor guvernai, care trebuie s fie suficient pentru a putea fi
34 Prof.

univ. dr. Vasile Puscas, Tratatul de la Nisa si integrarea european a Romaniei, n vol. Tratatul de la Nisa, coordonatori Vasile Vese si Adrian Ivan, Ed. Dacia, ClujNapoca, 2001, pp. 5-8

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 192

atinse obiectivele, pentru a realiza o eficien, acceptabil pentru guvernani, a aciunii politice. Legitimitatea unei puteri, a unui regim politic, a unei legi, const n gradul de acceptare a acesteia, n capacitatea lor de a pune n valoare acele resurse si instrumente politice prin care s se fac ascultate, respectate, fiind excluse alte procedee de dominare dect cele legale. Aciunile organelor statale sunt legitime atunci cnd acestea se desfsoar n acord cu Constituia, cu ntregul corp de legi, iar acestea corespund voinei generale, au consimmntul celor guvernai. Att legitimitatea, ct si autoritatea sunt dependente de cuantumul de adeziune ceteneasc: ele sporesc n cazul

cnd adeziunea creste n intensitate si cantitate iar aceasta se exprim n participarea politic dependent, la rndul ei, de nivelul de dezvoltare a constiinei politice. Legitimitatea se poate diminua pe msur ce se amplific fenomenele de uzur a puterii, de degradare a imaginii realizate de putere n mediul societii civile, de erodare a asteptrilor cetenilor fa de exerciiul puterii - fapt ce va conduce la cresterea prestigiului forelor aflate n opoziie. Rezult, deci, c legitimitatea este un principiu de ntemeiere si justificare a unui sistem de guvernmnt care presupune constiina guvernanilor c au dreptul de a guverna si, pe de alt parte, o anumit recunoastere a acestui drept de ctre supusi. Oricare guvernant doreste s cucereasc constiinele, s ofere o ct mai bun imagine, s devin ct mai agreat si acceptat de ct mai muli ceteni, adic urmreste s se diminueze numrul celor care-i contest legitimitatea. Se presupune c nici un guvernmnt nu poate funciona si nu se va putea menine fr un cuantum minim de legitimitate, pentru c una dintre condiiile eseniale de eficien ale practicii sale o constituie tocmai legitimitatea, adic acea aptitudine a guvernanilor de a face credibile si acceptabile deciziile lor, n special cele care solicit eforturi si sacrificii din partea celor guvernai. n acest spirit, M. Duverger era convins c o putere politic este legitim n funcie de gradul n care obine supunerea cetenilor fr necesitatea de a se recurge la for, ntr-o manier instituional si normal - fapt care presupune ca cei guvernai s accepte un sistem de valori recunoscute n comun, acceptare ce poate face parte din consens35. Cu siguran, suportul cauzal al legitimitii este n esen obiectiv, dar aceasta depinde si de resursele subiective ale guvernmntului. Printre factorii obiectivi care determin amplitudinea legitimitii sunt: nivelul bogiei, cultura material, obiceiurile si tradiiile, conjuncturile, tipul de crestere economic, volumul si calitatea instrumentelor politice etc. Dar modul de valorificare a acestor factori este subiectiv si este dependent de capacitatea guvernmntului, a regimului politic de a-i utiliza si combina n structuri flexibile pentru a obine maximum de ascultare, de confirmare din partea celor guvernai. Capacitatea de inovaie, de adaptare si creativitate, n general, a sistemului politic constituie un factor fundamental pentru a realiza consensul, pentru a preveni erodarea puterii si declansarea crizei de legitimitate, pentru a extinde suportul social al regimului.
35 M.

Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, P.U.F., Paris, 1962, p. 15.

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 193

Principiile legitimitii au o evoluie istoric. O prim distincie poate fi operat ntre legitimitatea divin si cea civil - fiecare cunoscnd diferite forme concrete. Legitimitatea divin a fost invocat n statele monarhice care adesea si cutau ntemeierea n dreptul divin. n cadrul guvernmntului teocratic monarhul era considerat de natur divin, faraonul era considerat n vechiul Egipt fiu al Zeului, seful de trib si legitima status-ul prin faptul c ar avea darul supranatural de a recepta vocile strmosilor, n sensul ocrotirii tribului de primejdii sau prin faptul de a fi descendentul unui personaj mitic, zeu sau erou; mpraii si regii aparintori teocraiilor orientale erau considerai fii ai Cerului sau ai Soarelui etc. n amplul proces de expansiune si dezvoltare a crestinismului, doctrina legitimitii a devenit mai bine articulat si mai consistent, prelund teza apostolului Pavel, conform creia orice putere vine de la Dumnezeu (Omnis potestas a Deo). Concluzia practic ce rezult este c orice nesupunere fa de cerinele puterii nseamn pcat, abatere de la voina divin. Prinii si regii erau considerai trimisii lui Iisus Hristos printre oameni, avnd misiunea sacr de a realiza statul terestru dup chipul si asemnarea statului divin. Diferitele teorii teocratice, pentru faptul c au recurs la sentimentele religioase ale supusilor statului si nu la argumente stiinifice, treptat, n epoca modern, si-au restrns aria de influen n favoarea teoriilor democratice privitoare la legitimarea puterii. Legitimitatea civil are si ea diferite variante: statul si legile provin dintr-un contract social, guvernul se origineaz si se ntemeiaz pe voina general, aciunile guvernanilor sunt legitime pentru c urmresc realizarea binelui comun sau in seama de normele legale n vigoare sau realizeaz condiiile pentru respectarea drepturilor omului si ale ceteanului, sau guvernmntul este legitim pentru c a rezultat din alegeri, pentru c pune n

aplicare valorile generale sau pentru c este produsul unui consens, pentru c se raporteaz la cerinele progresului social etc. n democraiile contemporane legitimitatea, n esena ei, este legal si raional, ntemeindu-se pe consultarea periodic a cetenilor care trebuie s-si dea acordul majoritar pentru orientarea si aciunile guvernmntului. Pentru a avea stabilitate si eficien n aciunile ntreprinse, guvernele trebuie s aib acordul celor guvernai; dreptul de a guverna si autoritatea organelor statului sunt legitime n mod direct proporional cu gradul de acord al dispoziiilor lor cu voina colectivitilor umane crora li se vor aplica respectivele dispoziii. Teoria democratic a legitimitii a strbtut istoria dreptului pozitiv francez, sub influena lui J.J. Rousseau-autorul unei variante a teoriei contractului social care a influenat spiritul dezbaterilor din Adunarea Naional din anul 1789 pn n 1791. Potrivit acestei concepii, n starea lor natural oamenii au liberti nelimitate, de unde rezult un cortegiu de consecine nefaste pentru viaa comunitar, pentru binele general. Furirea unei societi drepte, n care oamenii s aib sentimentul securitii personale garantat, s se realizeze prosperitatea, progresul, n condiiile unui climat social general de solidaritate interpersonal si de egalitate a oamenilor n faa legilor, fr nici o discriminare, presupune ncheierea unui contract social, prin care indivizii consimt s se supun voinei generale a comunitii, a naiunii. Voina
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 194

general a naiunii este titulara suveranitii, respectiv a dreptului statului de ai guverna pe ceteni. Comportamentul si deciziile guvernanilor vor fi legitime dac vor concorda cu voina naional. Statul, n esena lui, este expresia juridic a voinei naionale, este personificarea juridic a naiunii. n acest sens, art.3 din Declaraia francez a drepturilor omului si ceteanului din 1789 prevede: Principiul oricrei suveraniti rezid n mod esenial n naiune. Nici un corp, nici un individ nu poate exercita vreo autoritate care nu eman expres din aceasta. Dar n perioada de dup revoluia francez pn astzi, cei care au vrut s pun n aplicare aceast doctrin a legitimitii guvernmntului s-au confruntat cu diferite probleme: voina naional este, virtualmente, convertibil n diferite coduri juridice, structuri de autoritate, modaliti de guvernare concret. Aceasta depinde n mare msur de calitatea si competena oamenilor politici, a birocraiei statale, a culturii politice a electoratului dar si a elitei guvernante, a tradiiilor instituionale etc. Puterea de creaie specific, luciditatea, competena personalitilor politice din fruntea statului sunt factori de care au depins nu numai fidelitatea exprimrii n legi, decizii, comenzi potrivite a voinei naionale, ci si adoptarea la timpul potrivit a acestora, urmrirea aplicrii lor cu rigurozitate, pn la capt. Dat fiind posibilitatea exprimrii aceleiasi voine naionale, ntr-un moment istoric dat, n diferite moduri concrete, va rezulta de aici faptul c o dispoziie imperativ a puterii publice nu este legitim prin ea nssi; o decizie a unui organ al puterii nu va fi legitim doar pentru faptul c a fost adoptat ntr-o sedin ordinar a acelui organ, ci numai dac acea dispoziie sau acea decizie, prin coninutul si forma lor, sunt conforme regulii de drept. Prin urmare, structurile statale, dreptul lor de comand, deciziile puterii publice sunt legitime doar dac sunt legale, adic dac funcioneaz n limitele si conform competenelor stabilite prin legile adoptate anterior. n zilele noastre fiecare tip de stat si asum o doctrin politic prin care s-i fie legitimat autoritatea. Marile edificii statal-juridice ale secolului al XX-lea (statul liberal, statul socialist, statul comunist, statul fascist etc.) au fost justificate ideologic, au fost legitimate de o doctrin politic-juridic specific fiecruia; tuturor le-au fost construite imagini ct mai atrgtoare spre a fi oferite percepiei cetenilor, le-au fost inoculat un spirit. Ceea ce a cptat un tot mai clar contur, dup revoluia francez din 1789, a fost justificarea democraiei, a fiinei statului democratic. Argumentele n favoarea statului democratic si a unui drept care-i d msura sunt eminamente politice. n acest sens pot fi aduse urmtoarele argumente: - toate guvernele din lume, din istorie au invocat faptul c ele exprim interesele generale ale colectivitii din subordine, fie ale supusilor, fie ale poporului, fie ale naiunii etc. Acesta a fost un principiu att pentru faraoni, regi

si principi, ct si pentru guvernrile republicane din zilele noastre. Dincolo de aceste fapte istorice guvernmntul va fi democratic dac poporul va fi consultat n luarea principalelor decizii, dac va fi stabilit un cadru instituional riguros prin care acesta si va alege reprezentanii n organele puterii sau dac i va inltura de pe posturi n situaia cnd acestia dovedesc c nu si exercit
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 195

rolul n mod corespunztor legilor. n acest fel poporul si poate exprima interesele sale reale, si va defini modul n care accept s fie guvernat; - oamenii maturi-cei care exercit statutul de cetean, sunt api s se conduc singuri, au clarificat sensul vieii personale si comunitare, stiu s se raporteze la valorile generale, pot comunica prin intermediul mijloacelor moderne (nu numai cei din lumea occidental). Conducerea de sine a ceteanului, autoconducerea fiecrei familii vor putea fi realizate doar ntr-o via public n care funcioneaz un guvernmnt democratic. Un stat va fi democratic dac ceteanul se regseste n dispoziiile lui, dac legile adoptate exprim cu fidelitate interesele si aspiraiile lui, dac el simte c ceea ce face statul exprim de fapt voina lui, dac autoritatea de stat este capabil de schimbare atunci cnd ceteanul i-o cere; - principiul democraiei este dependent de un nivel general de cultur politic-juridic a cetenilor, de un nivel de dezvoltare economic-social apt s satisfac nevoile curente de bunuri si de servicii ale cetenilor. n cadrul acestor societi guvernele nu vor putea s se menin la putere prea mult timp dac electoratul nu va fi de acord cu politica lor sau fr sentimentul cel puin tacit al societii civile. Opinia public n aceste societi este mai greu de manipulat; - guvernarea de tip democratic s-a rspndit tot mai mult n ultimul secol si datorit desteptrii constiinei de sine a ceteanului, a sentimentului de demnitate personal, a capacitilor sale de participare la viaa public. Evident, astfel de valene ale personalitii sunt produsul educaiei generale, a educaiei civice, juridice n mod special, fapt ce a rezultat din generalizarea nvmntului de opt-zece clase obligatorii si din dezvoltarea spectaculoas a mijloacelor de comunicare. Toate acestea au impus forma de guvernmnt democratic drept un imperativ politic al timpului nostru. Acestor argumente de ordin politic n favoarea democraiei li se adaug astzi si argumente juridice. n acest sens, i este recunoscut fiecrui popor dreptul de a dispune de el nsusi si de a-si alege de sine stttor sensul evoluiei politice pe plan intern si n relaiile internaionale. Acest drept a fost consacrat n art.1 din Pactul internaional cu privire la drepturile civile si politice si n art.1 din Pactul internaional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, adoptate de Adunarea General a ONU n decembrie 1966. Fiecare revoluie social, fiecare nou regim politic au introdus o nou doctrin a legitimitii, urmnd s cucereasc ct mai multe constiine. De aici desprindem importana mijloacelor de persuasiune, de propagare a culturii politice n mediul celor guvernai, cu scopul de a cuceri legitimitatea. Fiind att de importante pentru oricare guvernmnt, criteriile de legitimitate pot sta la originea unor tipologii ale statelor. n funcie de tipul de legitimitate care susine autoritatea unui stat au fost distinse dou tipuri de state (Seiler): statul tradiional - cel legitimat de tradiii, cutume, si statul modern - cel legitimat de lege si raiune. Statul tradiional se bazeaz pe credina n fora si caracterul universal al tradiiilor n virtutea crora se face o selecie a celor care urmeaz s exercite puterea. Aici s-au nscris monarhiile absolute sau luminate care
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 196

adesea, si-n zilele noastre, si revendic legitimitatea din dreptul divin si cutumiar. Statul modern a fost produsul revoluiilor burgheze din Europa si este legitimat de valori universale transpuse n constituii si legi, se ntemeiaz pe ideea c puterea trebuie s aib o baz universal, raional. Acest tip prezint diverse variante: a) Statul de drept, a crui legitimitate are drept ax supremaia legilor adoptate corespunztor procedurilor democratice. R. Aron l-a numit stat

constituional - pluralist fiind organizat pe urmtoarele principii: puterea aparine poporului, respectarea principiului eligibilitii personalului politic, separarea puterilor n stat, puterea suprem este ncredinat de popor unui organ ales prin vot universal, egal, secret si direct, care va fi separat de puterea administrativ si de puterea judectoreasc, respectarea, garantat juridic, a drepturilor omului si ale ceteanului, multipartidism. Organizarea statului de drept, viaa politic, social si economic au la baz o lege fundamental - Constituia. Aceasta d posibilitatea electoratului (adic poporului) ca, periodic, s aprecieze, s hotrasc asupra modului de guvernare, formei de stat. b) Statul revoluionar este acel stat ce-si propune s realizeze schimbri profunde n economie, societate, cultur, n sfera umanului; - toate acestea urmrindu-se a fi realizate ntr-un timp istoric scurt, prin concentrarea tuturor energiilor sociale si prin invocarea unor mari valori ale umanitii, inclusiv, uneori, ale statului de drept. Un astfel de stat care vine s impun valori politice, emanate din gndirea si voina unui cerc social (elit, aristocraie modern, nomenclatur, conjuraie etc.), ntregii societi, fr o consultare prealabil a acesteia, are mari sanse s se transforme ntr-un stat dictatorial, despotic. Exemple n acest sens ni le ofer foste state socialiste (desi socialismul nu trebuie identificat cu dictatura), numeroase state care aparin lumii a treia ce au dorit s grbeasc propria lor dezvoltare etc. n astfel de state poate avea loc o rat nalt a instituionalizrii politice - juridice; n multe din ele au fost elaborate constituii democratice, structuri organizaionale caracteristice statului de drept, practici de consultare periodic a cetenilor. Dar aceste instituii sunt altoite artificial pe viaa socio-economic - fapt care a provocat disfuncii, contradicii si, n primul rnd, formalism n viaa politic - juridic, un hiatus ntre societatea civil si societatea politic, cu consecine dictatoriale, represive. c) Statul specific unor ri srace, condus fie de o hunt militar, fie de un clan, de o band de oameni narmai, fie de o elit religioas, fie de un sef charismatic etc. Astfel de grupuri conductoare preiau modele organizaionale din ri dezvoltate, uneori inaplicabile condiiilor lor naionale, tradiiilor, culturii si posibilitilor existente. De aceea, devine foarte dificil ncadrarea, organizarea mulimilor corespunztor acestor modele. Insistena sporit din partea guvernanilor va conduce la un regim dictatorial; participarea democratic a maselor la conducere nu va putea fi susinut obiectiv de suficiente resurse si mijloace politice.
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 197

Toate aceste variante si tipuri de state nu funcioneaz n forme pure. n mulimea celor peste dou sute de state ale lumii de azi apar variante din combinarea acestor tipuri, variante mai greu de introdus ntr-unul dintre tipurile de mai sus. Mai mult dect att, acelasi stat naional, n evoluia sa istoric, sia putut schimba forma: - parlamentarism clasic, caracterizat prin separarea puterilor legislativ, executiv si judiciar. ntre acestea trebuie s existe o colaborare, asa nct instituiile statale vor alctui un sistem unitar. Parlamentul aprob formarea cabinetului si l poate revoca, adopt legile pe care executivul le va aplica. Dac acesta din urm va ntmpina dificulti, greuti n aplicare, atunci va cere parlamentului s fac unele corecturi, s reanalizeze legile si s le adapteze mai bine situaiei. n anumite mprejurri istorice guvernul poate dizolva parlamentul. Relaii similare exist ntre parlament si puterea judectoreasc. Asadar, regimul parlamentar presupune autonomia funcional a celor trei puteri n realizarea funciilor etatice si dispun, fiecare, de instrumentele juridice necesare pentru a efectua controlul reciproc. In cadrul acestor conexiuni dintre organele statului, cele care aplic strategia politic stabilit sunt Parlamentul si Presedintele (seful statului) prin intermedierea unui guvern (cabinet) care d socoteal n faa Parlamentului. Pivotul sistemului politic, ntr-un astfel de stil de a face politica, este guvernul n frunte cu Premierul su, care mai presus de responsabilitatea gestiunii afacerilor publice o are pe cea de a pune n aplicare arta de a menine, de a reconstrui echilibrul dintre

puteri. Regimul parlamentar a cunoscut dou forme: dualist si monist. Regimul parlamentar monist presupune exercitarea responsabilitii de ctre guvern doar n faa Parlamentului (asa cum sunt majoritatea regimurilor parlamentare din Europa) si regimul parlamentar dualist, care presupune responsabilitatea guvernului att n faa Parlamentului, ct si n faa sefului statului.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 198

Organigrama sistemului parlamentar este urmtoarea: aleg numeste sau demite numeste formal alege administreaz - regimul prezidenial se ntemeiaz pe separarea si specializarea puterilor n stat, fapt ce implic necesara cooperare funcional a lor pentru a realiza eficient funciile etatice. Controlul echilibrului puterilor este exercitat de seful statului (precum n S.U.A.), ales prin sufragiu universal (direct sau printrun grup de electori). Monocefalismul Executivului si caracterul reprezentativ al sefului acestuia, care este n acelasi timp si seful statului, se ntemeiaz pe o majoritate parlamentar n favoarea Presedintelui. Membrii guvernului sunt rspunztori numai n faa sefului statului care nu poate fi demis de ctre Parlament.

Votanii Legislativul Primul ministru Cabinetul Ministerele / Departamentele Presedintele


PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 199

Reprezentarea n regimul prezidenial (dup Rod Hague et. al., Comparative Government and Politics, 1994) - regimul semiprezidenial sau de dualitate a puterii, n cadrul cruia puterea suprem se mparte ntre parlament si presedinte - seful statului care este ales prin sufragiu direct, universal, egal si secret. Executivul si celelalte instituii de stat se supun att sefului statului, ct si parlamentului. n unele state presedintele (implicit, de exemplu, n S.U.A.) si asum puterea executiv, regimul devenind prezidenial; Reprezentarea n regimul semiprezidenial (dup Rod Hague et.al., Comparative Government and Politics, 1994) este n felul urmtor: numeste

Votanii aleg Legislativul Presedintele numeste Guvernul administreaz Ministerele / Ageniile guvernamentale
Votanii aleg Legislativul aprob si poate revoca executivul Premierul / Primul Ministru

Guvernul Ministerele/Ageniile guvernamentale Presedintele


prezideaz alege administreaz
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 200

- regimul de cabinet apare acolo unde executivul are puterea de decizie, exercitat pe baza respectrii Constituiei si a legilor n vigoare. Guvernul elaboreaz proiectele de legi, ia hotrri de guvern, primul ministru deine o mare putere n minile sale nct n anumite situaii poate dizolva camera reprezentanior. Dar cabinetul este supus controlului democratic din partea opoziiei, a parlamentului, a presei; - regimul monarhic limitat, n cadrul cruia seful statului este regele ereditar dar puterea acestuia este limitat de un parlament rezultat din sufragiu universal. Cnd ntre cele dou puteri se formeaz raporturi echilibrate, monarhia va deveni dualist. Coninutul concret al acestor raporturi difer de la ar la ar, de la etap la etap. Parlamentul devine instituia care adopt legile iar regele urmeaz s-si asume puterea executiv; - statul partidocratic, n cadrul cruia partidul politic care a cstigat alegerile va impune guvernului realizarea programului, a directivelor sale. Guvernul consult periodic conducerea de partid, fiind, totodat, controlat de parlament. Opoziia si presa au un rol nsemnat n viaa politic, n regsirea echilibrului de interese la scar social global. Rolul parlamentului este mai sczut ntr-un astfel de regim, deoarece programele guvernamentale depind n mai mare msur de hotrrile partidului victorios n alegerile generale. Conducerea acestuia stabileste linia de conduit a guvernului. - regimul dictatorial const n exercitarea unei dominaii totale la scara societii globale prin fuziunea puterilor ce sunt angajate monodirecional n realizarea unei strategii politice cu obiective precise, riguros ierarhizate. Chiar dac n structura statului rolurile sunt specializate formal-juridic, ierarhizate funcional, lsndu-se aparena existenei mai multor puteri etatice, ca n cazul statului socialist, n fond ntregul sistem de organe ale statului este articulat n jurul pivotului su-puterea executiv. n aceste condiii Legislativul devine o fabric de reguli general - obligatorii, iniiate si impuse prin constrngeri de ctre Executiv. Seful executivului este, n fapt, seful statului, avnd o putere hiperpersonalizat, adesea amplificat pn n zona paranormalului de cumularea mai multor funcii n stat si, mai ales, a unor funcii extrastatale (de pild, aceea de sef al partidului unic, al unei organizaii de tipul Frontului Naional Unic etc.). Regimul politic dictatorial este, n principiu, un regim autoritar, instituit si meninut prin constrngeri, prin valorificarea masiv a deinerii monopolului asupra mijloacelor de represiune n relaiile cu societatea civil. - regimurile mixte sunt cele mai rspndite, fiind rezultate din combinarea unor elemente aparinnd tipurilor de regimuri caracterizate anterior, n special regimurilor parlamentar clasic si prezidenial. Fiecare ar are o construcie statal specific, unic, iar modul concret de funcionare a instituiei statale n ansamblul ei este dependent de o serie de factori cauzali si condiionali (politici, economici, demografici, sociali, culturali, spirituali, ecologici), astfel nct practica etatic poart marca acestora, fiind de fiecare dat original, adesea unic si imprevizibil.
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 201

Un alt criteriu dup care statele se deosebesc este forma de guvernmnt. n funcie de numrul de persoane care exercit puterea suveran n stat (una singur, un grup restrns sau majoritatea corpului de ceteni) rezult trei tipuri principale de state: monocraia, oligarhia si democraia. Monocraia (din gr. monos singur si kratos autoritate) const n exercitarea autoritii publice de ctre o singur persoan (cel care deine puterea suprem n stat a fost denumit faraon, rege, mprat, prin, consul,

presedinte etc.). n funcie de modul de legitimare a puterii titularului suveranitii, monocraiile au avut diferite variante: 1. Monarhiile de drept divin, n cadrul crora puterile conductorului sunt considerate de provenien divin; 2. Autocraiile (sunt legitimate prin susinerea ideii c puterile conductorului i aparin acestuia n exclusivitate); 3. Cezarismul democratic (puterile conductorului sunt justificate prin faptul c ar emana din popor). n diferite situaii istorice statul monocratic s-a transformat n tiranie, n totalitarism (statele lui Hitler, Stalin, Mao, Franco, Ceausescu etc.). Pe fondul dezvoltrii economice, sociale si culturale specifice ultimului secol, sub impulsul informatizrii societii, al dezvoltrii comunicaiilor prin satelit, al ultimei revoluii stiinifice si tehnologice, monocraiile si-au diminuat raiunile de existen, devenind tot mai rare. Oligarhia (din gr. oligos puin numeros si arche comandant) const n exercitarea autoritii publice de un numr restrns de persoane, fr ca acest grup conductor s aib delegaie din partea naiunii, a corpului electoral. Constituirea grupului conductor se face altfel dect prin alegeri democratice, pe baza unor criterii prestabilite - poate n funcie de avere (plutocraie), poate prin apartenena ereditar la o categorie social (aristocraie), poate n funcie de vrst (gerontocraie) etc. Guvernarea oligarhic se exprim n monopolizarea puterii de ctre o minoritate-fapt care, n zilele noastre, a intrat n contradicie cu tabla de valori general-umane, cu tendinele de informatizare si globalizare ale societii si cu spiritul democratic. Democraia, dac ar fi s recunoastem formula lui Abraham Lincoln un clasic presedinte al S.U.A., este guvernarea poporului de ctre popor si pentru popor. Democraia este o stare de constiin si de cultur politic, conform crora puterea trebuie s aparin ansamblului cetenilor si este, n acelasi timp, o practic politic, un tip de stat unde domneste voina poporului sau voina majoritii. n lumea contemporan crezul democratic a devenit tot mai extins, pornindu-se de la concepiile politice din secolul al XVIII-lea care au reglat experiena britanic a construciei tipului de stat liberal, revoluiile american si francez, urmate de adoptarea marilor constituii specifice statelor democratice. Astfel, democraiile care au intrat pe scena istoriei au fost, n esena lor, liberale; ele au promovat drepturile omului si ale ceteanului, pluralismul politic, universalizarea dreptului de vot, a celorlalte drepturi politice, implicit a dreptului de contestare. Statele democratice au fost n asa fel construite nct n exercitarea dominaiei s fie garantate drepturile naturale ale omului, libertatea si egalitatea de drept, solidaritatea si pacea sociale,
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 202

echilibrul ntre drepturile si obligaiile agenilor aciunii sociale. Organizarea statului a fost conceput mai mult ca un mod de limitare a puterii n raport cu ceteanul dect ca un mod de exercitare a ei. Valorile centrale ale statului democratic izvorsc chiar din art.1 al Declaraiei drepturilor omului si ale ceteanului din 26 august 1789 : Oameni se nasc liberi si rmn liberi si egali de drept. Guvernarea poporului de ctre popor se bazeaz pe faptul c fiecrui cetean i este recunoscut vocaia si capacitatea de a participa la guvernarea colectivitii; guvernmntul rezult din alegeri generale si rmne rspunztor n faa electoratului, reprezentativitatea guvernanilor este transparent, poate fi testat, poporul poate s rennoiasc oricnd guvernanii si. n democraie poporul se poate exprima n diferite modaliti: democraia direct (viabil n comunitile mici, la nivelul unor organe locale ale statului-atunci cnd este posibil participarea tuturor cetenilor la luarea unor decizii, la adoptarea unor norme cu putere de lege etc.); la nivel macropolitic este mai frecvent democraia semidirect, n cadrul creia poporul mparte puterea cu reprezentanii desemnai chiar de el (referendum, plebiscit, dezbaterea public a unor proiecte de legi etc.); democraia reprezentativ, atunci cnd poporul suveran desemneaz reprezentanii care vor aciona n numele si n locul lui. n exercitarea acesteia au o mare importan tehnicile de control asupra activitii guvernanilor, astfel nct si acestia s respecte legile existente, s exercite puterea nu n nume personal, ci n spiritul legilor, s nu substituie voinei poporului voina lor particular.

Desi nu vom gsi dou state democratice identice, desi democraia funcioneaz cu fisuri, sincope, defazri etc., ea se impune cu tot mai mult for n dezvoltarea politic global contemporan. Aceasta ntruct conine n sine suficiente resurse pentru a se putea adapta aspiraiilor, asteptrilor unor categorii tot mai largi de ceteni.

4. Tipuri de investire a personalului guvernant; parlamentul


Pentru a putea funciona eficient, organele statului au nevoie de oameni formai, specializai, de profesionisti ai politicii si de o mulime de funcionari care-i deservesc conform status-urilor si rolurilor existente. n aparatul de stat sunt posturi ce necesit pregtire universitar si postuniversitar, absolvirea unor colegii, studii medii etc., rezultnd o birocraie neomogen. Dar deasupra acesteia se situeaz personalul politic investit cu atributele de putere. Investirea acestuia pe posturi se realizeaz prin mecanisme uneori complicate care, de regul, combin organizarea alegerilor generale cu cooptarea, numirea, promovarea, organizarea de concursuri pentru ocuparea de posturi etc. Mai puin acceptate de opinia public sunt procedurile nedemocratice de ocupare a posturilor n conducerea unui stat - procedee mai rar ntlnite n statele democratice. Legitimarea elitei guvernante prin astfel de tehnici de
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 203

selecie si de investire a personalului nu este usor de acceptat de ctre cetenii care au o cultur politic funcional. Mostenirea puterii pe cale ereditar (cazul monarhilor sau a adunrilor ereditare - Camera Lorzilor n Anglia, Curtea Pairilor n timpul Restauraiei din Frana) sunt modaliti de legitimare tot mai puin invocate n epoca noastr. De fapt, majoritatea monarhiilor contemporane au un rol aproape simbolic - regii "domnesc dar nu guverneaz". Clasa politic investit cu exercitarea efectiv a puterii este eligibil n toate statele democratice. Dezvoltarea vieii politice contemporane valorific dinplin investirea personalului guvernant prin intermediul scrutinului general. n toate rile cu tradiii democratice alegerile sunt calea legitim de ncredinare a exerciiului puterii. Luptele electorale sunt momente cheie n edificarea structurii statale democratice, iar legile electorale care le reglementeaz sunt produse eseniale ale gndirii politice europene din epoca modern. Dreptul de vot universal se coreleaz cu valorile politice - filosofice ale revoluiei franceze exprimate n lozinca: "libertate, egalitate, fraternitate", cu filosofia drepturilor omului si ale ceteanului. n jurul acestora s-a ridicat o ntreag suit de probleme care au antrenat numeroase dispute ntre liberali si socialisti, ntre extremele esichierului politic. Indiferent de disputele ideologice, alegerile au devenit o practic acceptabil pe temeiul recunoasterii voinei majoritii ca baz a validrii rezultatelor alegerilor si, pe aceast cale, a nssi legitimitii puterii instaurate n stat. Punerea n aplicare a dreptului de vot a avut o evoluie de la sufragiul restrns (cum era si n Romnia, n a doua jumtate a secolului trecut, restricionat de cens) la cel universal, mbinnd formele de alegere direct si indirect a personalului guvernant; au evoluat ctre o reprezentare proporional a voinei electoratului, care presupune ca votul fiecrui cetean s fie egal cu al oricrui altuia n condiiile respectrii secretului votului. n rile cu vechi tradiii democratice toate momentele campaniei electorale si ale exercitrii dreptului de vot sunt riguros supravegheate de reprezentanii tuturor forelor politice aflate n competiie. n secolul nostru s-au impus dou tipuri de sisteme electorale: a) sistemul electoral cu reprezentare proporional, care asigur reprezentarea tuturor forelor politice, minoritilor, grupurilor de opinie din fiecare circumscripie electoral, corespunztor voturilor obinute; b) sistemul electoral majoritar, n care este considerat nvingtor acela care obine numrul cel mai mare de voturi. n acest caz poate s apar urmtoarea situaie: candidatul unui partid nepopular va obine 29% din sufragii, care este prea puin n comparaie cu totalitatea voturilor celorlali candidai ai altor partide, care dac ar fi prevzut astfel de rezultate s-ar fi coalizat pentru obinerea majoritii absolute. n unele ri se organizeaz

dou tururi de scrutin: la primul tur sunt declarai nvingtori acei candidai care au obinut majoritatea absolut (adic jumtate plus unu din numrul total al celor cu drept de vot) iar la al doilea tur de scrutin va fi suficient majoritatea simpl. Dezavantajul acestui sistem electoral este acela c multe fore politice, grupuri minoritare, neobinnd suficiente voturi, nu vor accede la
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 204

a fi reprezentate n forul politic. Pornind de la o astfel de situaie, cei care elaboreaz proiectul legii electorale, apoi cei care o vor adopta, vor trebui s aduc corecturi unui astfel de sistem electoral. Cei alesi urmeaz s reprezinte interesele alegtorilor ntr-una din alternativele posibile: conform mandatului imperativ - ceea ce nseamn c reprezentantul trebuie s exprime cu fidelitate voina alegtorilor si, n cealalt alternativ, conform mandatului reprezentativ - adic reprezentantul va da expresie voinei naiunii din care el face parte mpreun cu alegtorii si conform teoriei suveranitii naionale. Sistemele electorale sunt nu numai modaliti de selecie si investire a personalului politic n statele democratice, ci si factori importani care influeneaz si orienteaz dezvoltarea vieii politice n ansamblul ei. Rezultatele cele mai importante ale alegerilor sunt concretizate n alctuirea parlamentului si n selectarea presedintelui - seful statului. Parlamentul, n statele democratice, constituie principala instituie a puterii, a crei important misiune este adoptarea legilor. Ca adunare a alesilor poporului, parlamentul poate avea o structur unicameral sau bicameral. n Romnia parlamentul este bicameral: Camera Deputailor si camera superioar - Senatul. Ca n toate statele democratice, alesii din cele dou camere (cu unele excepii) sunt oamenii unor partide. Ei au fost selectai, propusi si susinui n campania electoral ca si candidai ai partidelor din care provin. Ca instituie de baz n viaa statului, parlamentul exercit mai multe funcii printre care cele mai importane sunt: a) funcia de reprezentare a principalelor curente politice din societate, a opiunilor eseniale privind dezvoltarea global a societii. n acest sens, pentru a nu pierde legtura cu electoratul, cu societatea, parlamentul si poate crea instituii specializate care au menirea de a cerceta viaa social, problemele noi aprute, s organizeze comisii parlamentare, contacte cu publicul, ntlniri cu electorii, s creeze posturi pentru specialisti si consilieri ai parlamentarilor, sefilor de comisii etc. Contactul viu cu realitatea social este o condiie a realizrii eficiente a unei bune reprezentri a voinei naionale n procesul de elaborare si adoptare de noi legi, de amendare a legilor erodate; b) funcia de legiferare sau de adoptare a legilor. Proiectele de legi, iniiativele legislative pot veni de la comisii parlamentare, de la un grup parlamentar, de la guvern, ministere, sindicate etc. Elaborarea unei legi parcurge un drum, o procedur complex diferit de la un stat la altul. ntr-o prim faz preparlamentar este conceput si redactat un proiect de lege; acesta va fi supus apoi spre examinare unei comisii de experi care vor putea face corecturi si si vor da avizul. ntr-o alt faz, cea parlamentar, proiectul de lege va fi studiat de o comisie parlamentar, amendat si avizat pentru a fi discutat n parlament. Urmeaz apoi dezbaterea n camere articol cu articol, supunerea la vot n sedine publice. Articolele de lege sunt adoptate cu majoritatea relativ (simpl) de voturi, dar pot s apar unele situaii care impun recursul la majoritatea absolut.
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 205

n faza post - parlamentar legea va fi publicat, aplicat, respectat. c) funcia de a asigura o bun selectare a personalului guvernamental, de a aproba guvernul si de a exercita un control politic asupra activitii acestuia, a celorlalte puteri din stat. Parlamentul si d votul de investitur noului guvern si aprob programul de guvernare, conferindu-le n acest mod autoritatea necesar. Parlamentul va putea, uneori, s retrag sprijinul su fa de executiv si atunci va introduce n dezbatere public o moiune de cenzur. Toate acestea se desfsoar n deplin acord cu

prevederile Constituiei. n literatura politologic contemporan apar frecvent poziii ideologice care ncearc s promoveze teza declinului parlamentarismului n favoarea unei conduceri tehnocratice exercitat de specialisti, de instituii specializate pe domenii, numite si controlate de guvern. Se invoc argumente potrivit crora s-a produs un transfer de competene de la parlament ctre comisiile de specialisti, c tot mai multe si mai importante probleme pot fi soluionate nu n parlament, ci n afara acestuia, c parlamentarii, pentru a putea face fa rolurilor lor, trebuie s beneficieze de serviciile unui numr foarte mare de specialisti, guvernul trebuie s-si lrgeasc foarte mult competenele si s poat emite diverse decrete care s completeze si s concretizeze legile, c n ultimele decenii doar 15-20% din totalul legilor adoptate au rezultat din iniiative ale parlamentelor etc. Se preconizeaz astfel noi raporturi ntre organele statului de drept prin care s se asigure o eficien sporit activitii celui mai important agent politic contemporan, un nou echilibru intern (cratopolitic) si un nou echilibru social global.

5. Statul, puterea politic si sistemul juridic


Fr ndoial, conceptul de putere politic deine o poziie central n politologie, dar are funcii explicative si n sociologia dreptului, pentru c sistemul juridic este o emanaie a puterii, este finalitate, mijloc si referenial ale aciunii statale de creare, meninere, dezvoltare sau schimbare a unei ordini sociale. Cu siguran, noiunea de putere este foarte veche; n fond, istoria conceptului a fost corelativ celor de stat, de guvernare, drept etc. Gnditori importani (Platon, Aristotel, Toma, Machiavelli, Hobbes, Locke, Montesquieu, Rousseau, Marx, Weber, etc.) au utilizat sensuri diferite ale acestui termen. J. Locke chiar definea puterea politic ca fiind dreptul de a legifera, de a condamna la moarte si, n consecin, de a aplica sanciuni majore. Ulterior, au fost formulate sute de definiii logice ale puterii, care au scos n eviden alte note specifice, au fost fcute corelaii logice ale noiunii de putere cu noiuni suprapuse si conexe: autoritate public, influen, control etc.; totodat, au fost efectuate studii sociologice si psihologice asupra relaiilor de putere n diferite sociogrupuri. Robert Dahl a semnalat existena a 14 mii de forme de manifestare a puterii. Deasupra acestor forme concrete el a elaborat o definiie de referin a puterii, ca raport ntre agenii aciunii sociale, prin care
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 206

unul dintre ei i constrnge pe alii s acioneze altfel dect ar fi fcut-o fr aceasta. n fond puterea este expresia unor relaii asimetrice ntre doi ageni, egali de drept, dar diferii ca nivel intelectual, abilitate, avere, prestigiu, aptitudini, performane n aciune etc. Sub aceast conotaie puterea poate fi observat n orice grup social (n familie, n scoal, n ntreprindere, n partid, n biseric etc.). ntruct puterea st la originea coeziunii, echilibrului sociogrupului, a bunei funcionri a relaiilor dintre membrii grupului si a relaiilor sale externe, n societile contemporane structurile de putere sunt instituionalizate, sunt reglate de norme generale (legi) si de norme specifice (regulamente proprii, statute etc.). Acestea protejeaz grupul de virtuale conflicte, de aspiraia membrilor si de a-si mri autonomia, de o posibil disoluie. Mijloacele de exercitare a puterii sunt extrem de diverse: constrngerea, recompensele, pedepsele, presiunile fizice sau morale, persuasiunea, manipularea, corupia etc. Dup A. Etzioni, instrumentele de exercitare a puterii sunt fie fizice, fie materiale, fie simbolice. De aici poate fi dedus o clasificare a puterii: puterea este fie coercitiv (de exemplu, forele militare), fie persuasiv (de exemplu, propaganda), fie utilitar (de exemplu, sanciunile economice). Aplicarea puterii poate fi ntr-una dintre cele trei variante anterioare sau poate rezulta din diversele lor combinri.36 Puterea general a unei colectiviti umane poate s aib diferite specii: puterea politic, puterea religioas, puterea economic, puterea informaional, puterea spiritual, puterea militar etc. Specificul puterii politice const n aceea c deciziile si eforturile sale de persuadare vizeaz societatea global; ea exercit controlul si reglementarea ansamblului relaiilor sociale, fr a fi necesar a aduce atingere intereselor individului. n acest

sens, ntr-un dicionar de politologie este consemnat faptul c puterea politic asigur controlul si regularizarea ansamblului relaiilor sociale. Intervenind n numele normelor, credinelor si valorilor mprtsite n comun, ea pstreaz o coeziune minimal ntre membrii unei societi mbibate de relaii conflictuale. Puterea politic este un grad de dominare recunoscut, acceptat si respectat, adic este legitim. ns, n funcie de societate, ea va fi mai mult sau mai puin difereniat, centralizat si instituionalizat.37 Existena statului, ca agent al aciunii politice, este condiionat de teritoriul si de populaia sa, este determinat de elementul su esenial, care const n aciunile personalului de decizie, execuie si control (guvernanilor). Acest element al statului este desemnat prin termenul fie de putere de stat, fie cel de autoritate public. Evident, este vorba de o putere politic-aceasta fiind capacitatea guvernanilor, a organelor statului de a lua, pe calea unor manifestri de voin unilaterale si n afara oricrei subordonri faa de vreo autoritate superioar sau concurent, msuri obligatorii, susceptibile de a fi impuse respectului general cu ajutorul forei de constrngere care a fost
36 Vezi 37 Dominique

A. Etzioni, The Active Society, New York, The Free Press, 1968, p.350-386 Chagnollaud, Dicionar al vieii ploitice si sociale, Edit. ALL, Buc., 1999,

p.139

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 207

constituit n acest scop.38 Puterea politic este exercitat de ageni specializai din cadrul statului, neles ca instituie a instituiilor. Statul are capacitatea si monopolul de a adopta legile, de a lua deciziile constrngtoare pentru toi, de a arbitra n mod public litigiile, de a exercita puterea de coerciie legitim. Statul dispune si de o administraie prin care normele existente sunt aplicate si respectate. n esen, puterea semnific disponibilitile, capacitatrea unui agent politic de automobilizare, de organizare si influenare a altor ageni politici si sociali, a opiniei publice n sensul de a-si atinge cu o eficien ct mai mare, ntr-un timp ct mai scurt, programul sau strategia politic. Acestea sunt valabile si pentru stat ca instituie a puterii, ca principal agent politic de pe un teritoriu delimitat prin granie. Puterea unui stat, din punctul de vedere al cuprinderii si intensitii, este dependent de o serie de factori, cum sunt nivelul de dezvoltare economic, tipul de cultur politic-juridic, mentalul colectiv, volumul de resurse politice aflate la dispoziia organelor statului, a autoritii publice, tipul de legitimitate, suportul popular si politic, dar mai ales stiina si capacitatea de a converti resursele politice n instrumente politice operaionale menite s conduc la realizarea cu eforturi minime si cu performane politice-juridice maxime obiectivele asumate. ndrtul tuturor acestor condiionri se situeaz capacitatea managerial a autoritii statale, mpreun cu a sistemului politic, al crei ax este statul. O astfel de capacitate poate fi evaluat dup criteriile eficienei aciunii sociale n genere. Din acest punct de vedere, exist mari diferene ntre state. Am putea avea n vedere, prin comparaie, statele din Europa de Est care s-au debarasat de comunism si vom putea constata mrirea decalajelor dintre ele sau apariia unor decalaje noi datorate instituirii si funcionrii noilor puteri. n cazul Romniei, vidul de putere, contestarea legitimitii noii puteri aflate n curs de instalare dup evenimentele din decembrie 1989, minusurile autoritii publice mpreun cu nepregtirea n managementul politic a noii clase politice, explic, n bun msur, rmnerile n urm fa de celelalte ri foste comuniste. O astfel de experien dramatic si extrem de costisitoare, pe toate planurile vieii sociale, constituie o mare lecie pentru istorie. Obinerea unei eficiene maxime n practica politic presupune, nainte de toate, stpnirea stiinelor politice si juridice, o cultur socio-umanist temeinic, o experien ampl obinut n practica politic adic un profesionalism n domeniu. Pentru a se asigura o bun funcionare a puterii, pentru a se preveni abuzul de putere, pentru a fi prevenite virtuale primejdii pentru individ, emanate din exerciiul puterii, n statele democratice puterea a ajuns la un grad ridicat de instituionalizare, inut astfel sub controlul societii civile, asigurndu-se respectarea principiului transparenei. Puterea politic nu aparine oamenilor care au cucerit-o, care o exercit, ci instituiilor politice. Oamenii, de ndat ce sunt ncadrai pe posturi (ca senatori, presedinte, prefect, primar, ministru etc.), vor aciona n acord cu competena bine

precizat si delimitat juridic. Pentru a face fa solicitrilor n crestere,


38 Vezi

T. Drganu, Drept constituional si instituii politice, Vol.I, Lumina Lex, p.203

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 208

puterea politic a statelor contemporane s-a specializat, a fost supus unui proces de diviziune. Aceasta nu numai pentru a spori eficiena diferitelor organe ale statului, ci si pentru a fi respectat principiul puterea opreste puterea. S-a confirmat astfel celebra teorie a lui Montesquieu a guvernrii moderate, fapt posibil n condiiile multiplicrii instanelor de decizie statal, a adncirii diviziunii puterii conform funciilor specifice: de legiferare, de punere n practic, de arbitrare a litigiilor, de aprare, de asigurare a linistii publice si a securitii ceteanului, de reglare a integrrii n societatea global etc. n acest fel puterea vine s serveasc mai bine ceteanul, ea se adapteaz aspiraiilor generale ale societii civile construindu-si un echilibru prin moderare, ntre subputerile ei specializate. Tehnicile de guvernare moderat, care se practic n democraiile avansate, sunt complementare regulii constituionale a separrii puterilor. n democraiile avansate operaia de identificare a deintorilor puterii politice nu este simpl. Adesea instanele oficiale ale puterii au o influen redus, uneori amplificat de actori periferici ai lurii deciziilor, de aciunile contraputerilor (partide din opoziie, presa, sindicate, grupuri de presiune, opinia public etc.), care pot interveni prin utilizarea mijloacelor lor de influenare, reusind adesea s determine puterea politic instituionalizat s negocieze, s modifice o lege, s renune la o decizie, s retrag un proiect etc. Asadar, puterea n statele democratice este profund divizat; la mprirea, exercitarea si influenarea deciziilor ei particip o multitudine de instituii, de ageni informali, de contraputeri. Dar atomizarea puterii se subordoneaz principiului unitii, coerenei, eficienei si echilibrului specific funcionrii sale. Orice colectivitate uman posed un minimum de organizare si conducere care implic puterea, adic dominaia unor oameni de ctre alii. Puterea este expresia unor raporturi interumane asimetrice (de dominaie supunere, comand - ascultare, guvernani - guvernai, decizie - execuie etc.) care conduc la apariia unor ierarhii sociale, funcionale si valorice. Puterea politic ne apare ca o realitate social concretizat n abilitatea de a controla conduitele altora, n supunerea majoritii membrilor dintr-o comunitate unei elite diriguitoare. Puterea politic vizeaz relaiile de organizare si conducere general a unei comuniti, care, antreneaz toi membrii societii, straturile sociale, clasele, naiunea, poporul, n efortul constient pentru realizarea unui program de organizare a societii, de satisfacere a nevoilor individuale si comunitare, de atingere a unei prosperiti, de evitare a aciunii factorilor de dezordine. Urmare a unei abordri istorice, vom putea conchide c formele puterii au evoluat de la cele preetatice la cele etatice, de la puterea difuz la puterile specializate, reglate de norme juridice. Perioada modern si cea contemporan reprezint pasi extrem de importani n cresterea procesului de raionalizare, logicizare si eficientizare a puterii sociale n general, a puterii etatice n special. Aceasta se datoreaz cresterii gradului de instituionalizare a puterii politice si a extinderii forelor sociale preocupate de a obine o legitimare ct mai consistent, adic o acceptare a puterii n mediile sociale cele mai largi-fapt ce a necesitat eforturi constiente si perseverente de
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 209

a adapta puterea politic valorilor eseniale ale comunitii umane n ntregul ei, de a o aduce n serviciul intereselor generale, a Dreptii sociale si a Binelui general. n zilele noastre puterea etatic deine un indice ridicat de instituionalizare a organelor componente, a tipurilor de aciuni la care este chemat s recurg, s le iniieze sau s le realizeze efectiv, a status-urilor si rolurilor reprezentanilor si guvernanilor, a posturilor birocratice din aparatul de stat. Puterea politic specific sistemelor democratice a devenit minuios instituionalizat, reglat de reguli juridice n exercitarea tuturor funciilor ei, pe toate palierele ierarhice, de la nivelul central pn la nivelele locale, adic este completat de autoritatea public. Statul, ca voin de a crea o ordine si un

echilibru, de a realiza practic o concepie a dreptii n societatea de pe un teritoriu dat, ca putere de a mobiliza resursele n vederea realizrii prosperitii generale si a Binelui public, ca putere de comand, de dominare n vederea garantrii securitii att a indivizilor ct si a societii pe care o gestioneaz, reprezint el nsusi o ordine juridic, o reea de instituii centralizate si coerente n funcionarea lor, un mod de existen juridic a comunitii umane (popor, naiune, comuniti entice, religioase etc.) de pe un teritoriu determinat. Pentru oamenii puterii, pentru organizaiile si sociogrupurile existente n societate, reeaua de instituii statale si sistemul de reguli juridice reprezint standarde obligatorii menite s le orienteze si ncadreze comportamentele concrete, fiind respectate prin fora de constrngere a statului. Astfel, puterea politic este completat de ceea ce se numeste autoritate public. Autoritatea public este, n fond, forma oficial sub care se organizeaz si funcioneaz puterea politic, este dat de sistemul de organe (instituii) ce alctuiesc edificiul statal, fiecare organ avnd un status bine precizat si definit juridic, o competen n numele crora este ndreptit s emit acte obligatorii, s controleze, s ia decizii susceptibile de a fi duse la ndeplinire prin recurgere la fora de constrngere. Avnd autoritate public, oricare organ al statului se difereniaz de orice alte puteri extrastatale (puterea economic, puterea religioas, puterea unui partid politic, puterea sindicatelor, puterea opiniei publice etc.). autoritatea public a oricrui organ al statului, ncepnd de la cele centrale pn la consiliul si primarul dintr-o comun sau pn la judectoria dintr-un oras, si au legitimitatea ntr-un sistem de norme juridice avnd ca obiect exercitarea puterii politice. Oamenii care au ajuns pe posturi de reprezentare a puterii (n Parlament, consilii etc.) si de guvernare sunt investii cu autoritatea de a converti deciziile politice n decizii statale, urmnd apoi ca acestea s fie impuse prin recurgerea la mijloacele aflate la dispoziia autoritii publice, implicit la fora de constrngere, astfel nct s fie atinse scopurile politice programate pentru o etap dat. Pentru a avea eficien, puterea politic trebuie s fie legitim, s si fi institutionalizat relaiile sale. Astfel, istoriceste, au fost create instituii tot mai complexe, diversificate, funcionale si specializate n exercitarea puterii: statul - cu toat reeaua de organe, partidele politice etc.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 210

n vederea atingerii obiectivelor, a realizrii efective a programului si ordinii socio - economice dezirabile - puterea politic, prin organele specializate, modeleaz sistemul juridic si, n primul rnd, sistemul normativ, legile promovate si aplicate de un aparat juridic. Rezult faptul c sistemul juridic si viaa politic a unei societi sunt puternic conexate. Funcionarea lor optim este condiionat de intensitatea si extensiunea n timp a legitimitii. Legitimitatea puterii, a regimului ei, a normelor adoptate constau n capacitatea lor de a se face acceptate de majoritate la scar social. Cu ct este mai larg acceptat si susinut n societatea global de agenii politici, de partide - n principal, cu att legitimitatea puterii este mai consistent si eficiena aplicrii dreptului va fi mai mare. O astfel de putere are mare capacitate de a-si exprima programatic opiunile politice - juridice, de a modela sistemul normativ - juridic, de a aplica legea - fapt oglindit de conceptul de autoritate. Dup Max Weber, legitimitatea const n convingerea c ordinea social dat este acceptat, ntemeiat si c autoritatea are drept coninut exercitarea dominaiei legitime ntr-o colectivitate. Conducerea, guvernarea, autoritatea pot avea fie o baz legal - raional, fie tradiional, fie charismatic. Clasificarea autoritii, dup Max Weber: Tipul Bazele Exemple Tradiional Obiceiurile, mentalitile, tradiiile si modul mpmntenit de a face un anumit lucru Monarhia,

Republica islamic Carismatic Atasament intens fa de lider si fa de mesajul transmis de acesta Muli lideri revoluionari (Lenin, Fidel Castro, Mao, Gorbaciov etc.) Legal raional Reguli, proceduri si domnia legii funcia, nu persoana Birocraia Comisia European ntemeierea legal - raional a guvernrii si autoritii consist n corpul de reglementri legale, puternic raionalizate, bine organizate logic. Exercitarea autoritii presupune un aparat birocratic n cadrul cruia persoanele ocup posturile pe baza criteriilor de competen. Birocraia statelor moderne, considera Max Weber, nfptuieste o conducere legal raional, se sprijin pe principiul competenei autoritii, ordonat prin legi si reglementri administrative. Nivelurile de autoritate si funciile sunt ierarhizate ntr-un sistem coerent de dominaie si subordonare, n care gradele superioare exercit controlul asupra celor inferioare. Viaa privat a persoanelor care ocup posturi n structura birocratic trebuie s fie total desprit de cea public. ntemeierea tradiional a conducerii si autoritii consist n respectarea obiceiurilor, tradiiilor, manifestnd, din aceast cauz, opacitate n raport cu noul, cu inovaiile sociale. Puterea ajunge, adesea, la acte
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 211

arbitrare, adopt decizii dependente de conjunctur. Graniele dintre public si privat nu sunt precizate. Singurele limitri ale puterii provin din tradiie (aspecte evidente n cazul patriarhatului, sultanatului, gerontocraiei etc.). ntemeierea charismatic a conducerii si autoritii rezid n recunoasterea de ctre cei condusi a calitilor, a puterii sefului, consimind la o modalitate de supunere - alta dect cea democratic. Seful charismatic deine o putere absolut si acioneaz n numele binelui comun pe care el poate s-l procure pentru colectivitate, n virtutea scopurilor nobile cu care se identific. Aceste trei tipuri de putere si de autoritate nu sunt, ntr-o societate dat, stabile, vesnice. Dimpotriv, timpul, evoluia social le erodeaz si determin, n acelasi timp, transformarea lor una ntr-alta. Asadar, puterea politic este expresia unor raporturi sociale care impun funcia de organizare si conducere, concretizndu-se, n esen, n activitatea statal. Ca raport dintre conductori si condusi, dintre guvernai si guvernani, puterea dezvolt mecanisme n care, direct sau indirect, sunt cuprinsi toi membrii societii. Statul, ca instituie fundamental, face posibil existena puterii ca exerciiu al dominaiei pe un anumit teritoriu a unei populaii de ctre un grup (elit) de indivizi. Statul dispune de o for legal de constrngere a membrilor si individuali si colectivi, afirmndu-si o anumit personalitate moral. Deinnd puterea juridic de suprem instan, statul edicteaz si aplic legile, recurge la mijloace de persuasiune (convingere) sau de constrngere (poliie, armat, aparat judiciar). n fond, statul, asa cum crede Ph. Parini, exercit dou categorii de competene: a) organizeaz societatea sa, reglementeaz comportamentele cetenilor prin legi, crora toi trebuie s le acorde supunere, asigur respectarea prescripiilor imperative; b) garanteaz sntatea societii si mobilizeaz premisele pentru progresul acesteia. Ori, acestea devin fapte sociale prin valorificarea sistemului juridic care condiioneaz nbusirea entropiei, afirmarea ordinii socio - economice dezirabile, a raionalitii si eficienei aciunilor agenilor sociali, politici, juridici, economici etc. Dreptul este o condiie sine qua non a raionalitii vieii sociale si reuseste, n acest sens, cu att mai mult cu ct puterea politic este legitim.

* ** Niciodat politica, statul si dreptul nu au fost mai prezente, mai active si puternice dect n secolul XX. De aici a rezultat sporirea volumului de preocupri, de la cele gazetresti pn la cele ce vizeaz metafizica puterii, de la cele observaional - empirice pn la cele stiinifice, politologice, de la cele care le neag, considerndu-le efemere, pn la cele care le accept, axndu-se pe investigaii specifice demersului pozitiv. Dintr-o parte, Nietzsche vedea n statul de pretutindeni o masin rece de domesticire a mulimilor prin nbusirea vieii, a voinei, un monstru mincinos si uzurpator. n lucrarea sa intitulat "Asa grit-a Zarathustra" scria
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 212

c "n anumite locuri din lume exist nc gloate si turme, dar nu la noi, o, fraii mei. La noi nu-s dect Statele. Statul? Ce-nseamn el? Hai, deschidei-v urechile, cci vreau s v vorbesc despre cum mor popoarele. Statul este cel mai nesimitor dintre nesimitorii monstri. Nesimitor, chiar si cnd minte si iat ce minciun i scap din gur: "Eu statul, eu sunt poporul". Minciun! Statul este un dresor al turmelor. Indiferent dac este autoritar sau liberal democratic, statul si conserv natura - aceea de administrator al unor mase degradate, desvrsind n forme moderne o oper de domesticire a mulimilor nceput cu secole n urm de crestinism, dispunnd de o putere care niveleaz si abrutizeaz. Oriunde n lume politica se reduce la un ansamblu de manipulri; ea gireaz societatea existent reusind s anihileze forele creatoare, s raionalizeze viaa, s egalizeze oamenii dup un model unic, s instaleze liberti pur formale, aparente - de a alege ntre scopuri si obiecte intersanjabile. Acestea sunt valabile att pentru democraie, ct si pentru dictatur. Socialismul, de pild, ca mostenitor al despotismului, urmreste o plenitudine a forelor statului, conducnd la aneantizarea voinei individului. Dintr-o alt parte, eman demersuri teoretice, justificri si ncercri de a construi noi paradigme referitoare la caracterul ineluctabil al statului ca garant al drepturilor si libertilor fundamentale ale ceteanului, ca expresie a voinei si sufletului naional, ca o sans a emanciprii universale si a pcii internaionale, ca principal mijloc de raionalizare a devenirii societii si ca instrument de dezvoltare a tehnostructurilor si infosferei. Aderenii la aceast orientare se opresc mai puin asupra preului care trebuie pltit de cetean pentru ca statul s-si poat exercita efectiv o astfel de menire, asupra volumului de renunri si de sacrificii acceptabile. Se ridic atunci probleme majore printre care: pe cine s credem? S fie statul o masin de domesticire a mulimilor si de raionalizare a aciunii sociale? S fie un Leviathan care asigur sub protecia sa si a legilor fuziunea tuturor cetenilor n snul naiunii? S fie un laborator de cercetare, cutri si de creaie a civilizaiei de mine? S fie un garant al drepturilor omului si ale ceteanului? Sau nu sunt puse bine astfel de ntrebri... Si iarsi trebuie s ne ntoarcem la ntrebarea iniial "Ce este politica? " D. ELITELE, LIDERII, MASELE POPULARE AGENI AI PRACTICII POLITICE Toate societile contemporane ne ofer fapte reale, oricnd constatabile, n privina raporturilor dintre cei care conduc si cei condusi, dintre guvernani si guvernai, dintre cei care exercit puterea si cei care i se supun, dintre cei care decid si cei care execut, cei care controleaz si cei controlai. De asemenea, n cadrul marilor diviziuni ale muncii sociale (agricultur, industrie, servicii, administraie, armat, nvmnt, religie, etc.) status-urile sunt dispuse ierarhic, piramidal la vrf locurile fiind ocupate de cei mai capabili, de cei care au promovat probele de selecie social, de marile personaliti ale domeniului. Mari personaliti, mari conductori, iniiatori ai
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 213

unor procese socio-politice istorice, coordonatori ai unor procese politice sociale de anvergur istoric s-au format si au activat si n viaa politic (regi, mprai, presedini, principi, domnitori, ministri, sefi de partide, etc.). n acest context, problemele care pot fi ridicate, suscitnd nc un viu interes, sunt: Dac n epoca noastr aceste concepte mai au acoperire n realitate? Dac

personalitile politice, clasa (elita) politic si masele populare sunt ageni ai practicii politice? Care sunt funciile acestora? n ce const menirea istoric a liderilor, a marilor personaliti politice? Dar a maselor populare?

1. Elitele politice si personalitile


nc n antichitate a fost sesizat si teoretizat mprirea societii n clase sociale, straturi, pturi, categorii, caste, etc., fcndu-se observaia c ar exista un segment social care-i include pe cei mai api, pe cei care ar avea astfel legitimitate deplin pentru a conduce. Dup Platon, de pild, cei crora le-ar trebui acordat guvernarea sunt nelepii cetii (filosofii), mai trziu gnditorii crestini susineau c politica ar trebui fcut de marii preoi, de acele personaliti nzestrate cu har divin, unse de Dumnezeu pentru a nfptui pe Pmnt un stat dup chipul si asemnarea celui divin; peste alte cteva secole, n epoca modern, s-a crezut c politica trebuie fcut de cei luminai, de cei care au demonstrat caliti naturale de conductori n competiiile si procesele vieii politice, etc. Asa au proliferat concepiile elitare ntr-un numr impresionant de versiuni. Conform acestora, istoria a fost croit, realizat, reglat de elitele sociale care reprezint calitatea, n timp ce celelalte segmente sociale, n expresie generic - masele populare, sunt cantitatea, contnd pentru dezvoltarea social doar ca numr. Dup Fr. Nietzsche, mersul evenimentelor, schimbrile istorice au fost hotrte de cei mari (aristocrai, nobili, eroi, etc.) si puternici, de cei nzestrai cu voina de putere, ceilali oameni constituie mulimile amorfe, difuze, incapabile de aciune istoric. Masele sunt o copie difuz a oamenilor mari, pot semnifica rezistena pe care trebuie s-o nfrunte cei puternici, aptitudinea cea mai important a mulimilor fiind aceea de a-i urma pe cei puternici, de a se supune, de a se exprima ca instrument al celor mari. Un numr mic de oameni supradotai, cei care stiu ce vor, afirma si filosoful J. Dewey, duc gloata dup ei. Dup V. I. Lenin, chiar clasa conductoare are o avangard; I.V. Stalin a conceput si cldit efectiv n cadrul acesteia din urm o nomenclatur, un aparat iar nuntrul aparatului un mic cerc dirigent al marilor conductori. Si asa a luat fiin unul dintre cele mai colosale imperii pe care le-a cunoscut omenirea, teoria elitelor fiind fructificat din plin. O concepie similar si o evoluie asemntoare au avut-o si politica nazist, fascist, celelalte imperii care s-au perindat n istorie. Dar elita politic a fost nu numai obiectul refleciilor filosofice, ci si al unor demersuri sociologice, pozitive. Asa, de pild, sociologul italian Vilfredo Pareto (n lucrarea Traite de sociologie generale, Payot, Paris, 1919), a dat expresiei elit social un coninut sociologic. Dup el, n orice societate
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 214

exist elite specifice, aflate la vrf, si mase, aflate la baz. n sens larg, elita semnific toi cei care reusesc s obin cele mai bune performane, indiferent de domeniu (elita medical, elita managerial, elita croitorilor, a arhitecilor, etc.). n sens restrns, elita politic i cuprinde pe cei care, graie isteimii, vicleniei, artei lor, au reusit s acapareze puterea; istoria este opera acestei elite politice. n exerciiul lor, elitele suport o uzur, le slbeste fora. mpotriva lor se ridic miscri sociale animate de credine colective ce duc la primenirea personalului. Istoria este un cimitir de aristocrai, susinea Pareto, n care s-ar putea descoperi circulaia elitelor. Pentru ca elita s rmn viguroas, ar fi necesar nnoirea ei programat cu noi conductori, pstrndu-se caracterul deschis al acesteia. Dac accept rennoirea, aristocraii se vor menine. Oricum miscrile contestatare, revoluionare, cele care amenin stabilitatea regimului, impun o rennoire a elitei. Cei aflai la putere au n fa dou soluii: ori s elimine ameninrile revoluionare, ori s le integreze. Cea mai bun cale este integrarea abil, progresiv a forelor ascendente care vor da vigoare elitei guvernante. Un alt reprezentant al scolii elitiste italiene a fost Gaetano Mosca. n lucrarea sa Elementi di scienza politica, Mosca a demostrat caracterul inegalitar al tuturor societilor n care cei ce domnesc compun o clas politic; aceasta acapareaz si exercit puterea, justificndu-si rolul istoric cu ajutorul ideologiei. Clasa politic, n concepia lui Mosca, are o sfer mai larg de cuprindere dect elita politic definit de Pareto, ntruct ea include o diversitate mai mare de tehnicieni recrutai dup criterii de competen

meritocratice, alctuind o minoritate care exercit puterea n societate; prin legturile dintre ei, iese n eviden coeziunea de grup, unitatea de concepie si de aciune. n acelasi spirit, D. Easton si K. Deutsch considerau clasa politic drept depozitara stiinei si artei guvernrii concretizat n atribuirea autoritar a valorilor n societate, ea exercit n mod autoritar dominaia legitim. Programul si activitatea clasei politice nu poate fi nici conservator, nici revoluionar, nici de stnga, nici de dreapta, ci complet dezideologizate si dezindividualizate, nct rolul ei s fie de a gestiona pe baz de calcule si informaie stiinific. Numerosi ali sociologi si politologi au semnalat caracterul extrem de complex al structurii elitei (W. Mills, J. Porter, R. Aron, R. Dahl, etc.). ntr-o societate pluralist, marcat de competiie, conflicte, grupuri de interese, exist n fapt mai multe elite: economic, politic, tehnocratic, charismatic, artistic, ideologic, simbolic, n lumea sportului, militar, n administraie, etc. elite care au funcii eseniale n societatea respectiv. Rezult din cele prezentate ideea c noiunea de elit este foarte complex, cu o sfer greu de delimitat, avnd un nucleu mai usor de identificat si o margine destul de difuz care las loc unor multiple interpretri polisemantice. Etimologic, termenul de elit provine din latinescul eligere = a alege, fiind utilizat la nceputul epocii moderne cu sensul de minoritate social care i include pe cei nzestrai, talentai, abili, etc.
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 215

Este clar c noiunea de elit social are o sfer mult mai larg dect cea de elit politic. Aceasta din urm i include pe toi cei care prin efortul si inventivitatea sau creaia lor au realizat performane n viaa politic, n cucerirea, exercitarea, influenarea puterii. Cei cuprinsi n elita politic se detaseaz de cei din nonelit nu numai prin trsturi puternice de personalitate care graviteaz n jurul unei dominante caracteriale voina si plcerea de a conduce, ci mai ales prin note eseniale cum sunt: rezultatele remarcabile n activitile politice; merite personale recunoscute, instituionalizate; status superior n organizarea politic ocupat prin competen; cultur politic civic suficient pentru a fi demonstrat capacitate superioar de a accede si a utiliza eficient mijloacele aciunii politice, etc. Cu toate acestea, operaia de a delimita riguros membrii elitei politice de neaparintorii la aceasta este o operaie dificil, relativ n oricare dintre societile politice contemporane. Aceasta pentru c, dup ce a fost definitivat un nucleu asupra cruia nu se las loc multor discuii si contestaii, se alunec spre margine, n timp ce creste riscul de a face omisiuni sau de a introduce n sfera de cuprindere persoane care nu merit. n plus, datorit dezvoltrii exponeniale a culturii politice, la aceast rspntie dintre milenii, practica politic demonstreaz c oricare mare personalitate politic a putut fi substituit si, n unele cazuri, s-au fcut liste cu candidaii la nlocuire mult mai capabili. De multe ori, noii venii provin din afara elitelor existente si pot demonstra superioritate n prestaiile de presedini, sefi de guvern, ministri, deputai,etc. Asadar, graniele ntre elit si nonelit sunt fluide, labile, sunt permeabile, mai ales n regimurile democratice, ambelor sensuri: att intrrilor, ct si iesirilor. Elitele politice sunt un produs social istoric, cultural, educaional n esen, rspunznd unor nevoi specializate pe care le au organizaiile politice, instituiile, miscrile politice si sociale. Cresterea gradului de ordine, de raionalitate si de eficien n aciunile ntreprinse de acestea este condiionat de producerea de lideri, de formarea si afirmarea unor conductori, personaliti politice si, n final, de constituirea unei elite politice, rezultate natural, organic din viaa organizaiilor si instituiilor politice. Personalul elitei politice nu este omogen. Clasa politic nu poate fi comparat cu o clas de elevi, chiar dac aceasta ar fi constituit din performeri la discipline de nvmnt diferite. Aceasta pentru c nuntrul clasei politice, status-urile, funciile, specializrile sunt foarte diferite calitativ, cu competene si responsabiliti diferite. Diferenelor de status li se adaug cele de cultur politic, de mod de reprezentare, mod de recrutare (prin alegeri sau cooptare, prin numire), de cumul de funcii (n partid, n

organul statal, etc.), de sex, provenien etnic, caracterul obstesc si profesional al rolului prestat, modul de rspuns la asteptrile segmentului social cruia i este destinat prestaia, etc. Dac este att de eterogen, elita politic este un agent al aciunii politice? Rspunsul trebuie nuanat. Elita poate fi conceput ca un spaiu al confruntrilor, tensiunilor, negocierilor, medierilor, compromisurilor pentru a gsi soluii sau a se accepta iniiative venite din partea unor
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 216

segmente ale ei (presedinte, guvern, comisie parlamentar, comitet, grup director, lider de partid, etc.). Divizarea si subdivizarea elitei pe astfel de probleme (cei pro, cei contra, cei neutri, cei cu o nou alternativ), care poate fi binar sau multilateral, face mai delicat calitatea de agent al practicii politice. n orice caz, cei care si dau votul si sunt majoritari sunt autorii actului politic respectiv. Dar aceasta nu exclude statutul de agent politic al opoziiei sau al neutrilor sau al independenilor etc. Sunt ns si situaii, chiar n regimurile politice pluraliste, cnd se realizeaz consensul n luarea unei decizii de interes naional, cnd se atinge pragul unanimitii n adoptarea unei legi. n aceast situaie, elita politic n ntregul ei este un agent politic supus aceleiasi finaliti, animat de un interes general, acceptnd aceleasi mijloace, realiznd unitatea de voin n funcie de scopul dat. Privit ns n funcionarea ei, n evoluia ei istoric, elita politic se compune din segmente diferite, legate prin multiple fire, chemate s dea rspuns la necesiti de colaborare, asociere, pe de o parte, dar si la impulsuri care genereaz ncordare, tensiuni, opoziii, confruntri, pe de alt parte. Toate acestea reliefeaz unitatea ei, pe fundalul diversitii, care constituie un garant pentru exercitarea dominaiei asupra maselor, asupra celor guvernai. Reusitele de ansamblu ale elitei politice, calitatea rspunsurilor pe care aceasta le d asteptrilor celor care i-au dat investitura, sunt dependente de mecanismele de selecie si promovare a personalului guvernant, a membrilor clasei politice. Dat fiind importana deosebit a funcionrii optime a acestor mecanisme, menite s-i selecteze, s-i promoveze, s-i investeasc sau s-i elimine, dup caz, pe cei care trebuie, pentru funcionarea democraiei, pentru a asigura eficiena activitii de guvernare, pentru satisfacerea tot mai bun a nevoilor n crestere, n condiiile existenei unor resurse limitate, toate societile politice contemporane si perfecioneaz, protejeaz aceste mecanisme, urmnd astfel s-si protejeze propria fiin naional, istoria si s-si sporeasc gradul de raionalitate n raporturile dintre guvernani si guvernai. Instanele de control social au o activitate laborioas n acest sens n toate regimurile democratice, urmnd adesea s intervin cu corecturile care se impun pentru a preveni promovarea, cooptarea sau alegerea celor care nu merit sau pentru a-i destitui pe cei care nu au avut prestaii la nlimea status-ului ocupat (ineficien, hiperpersonalizarea rolului, corupie, comportamente aberante, comportament profesional rutinier, etc.). Principiul larg acceptat n mediul specialistilor dar si n opinia public privind operaiunile de selecie a personalului clasei politice este acela al mbinrii jocului liber al competiiilor politice - la care particip partidele n primul plan care produce n mod natural lideri vigurosi, capabili si care-si fac recunoscut personalitatea prin intermediul mijloacelor de comunicare n mas, care ns trebuie completat, corectat, prin promovarea, numirea de tehnicieni si de profesionisti ai politicii (absolveni ai unor faculti, studii post-unversitare deschise specializrilor legate de viaa socio-politic: stiine politice, drept internaional, diplomaie, administraie, economie, etc.). Statele democratice contemporane, n special cele de mare performan politic si economic, au aplicat cu cea mai mare responsabilitate acest principiu. Clasa
PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 217

politic a acestor societi reprezint o emanaie democratic a societii civile; membrii acesteia rmn pe posturi atta timp ct se dovedesc capabili (demonstrnd n permanen rezultate) s satisfac nevoile celor care i-au ales sau i-au investit. Trstura dominant a clasei politice este caracterul ei deschis, permeabil, fiind prezent mobilitatea n plan orizontal dar si vertical. Status-urile sunt bine definite si rolurile prestate las loc transparenei, astfel

inct instanele de control social s nu dea gres n evalurile pe care le fac n proiectarea msurilor pe care le solicit. Nivelul de instruire, cultura politic si experiena organizaional acumulat de personalul politic sunt net superioare celor ale cetenilor pe care-i reprezint, pe care-i deservesc. Marea majoritate a personalului din organele puterii de stat, chiar dac a rezultat din alegeri, posed licene universitare. O tot mai nsemnat parte a clasei politice se compune din profesionisti (oameni cu licen universitar legat de domeniu, care triesc din si pentru politic), dar si lor li se aplic principiul competenei reevaluate periodic, n condiiile competiiei pentru ocuparea posturilor, de unde reiese c epoca amatorismului n politica acestor ri se afl spre sfrsit. Membrii elitei politice care dein posturi n organismul statal si identific existena profesional cu cerinele statului, cu regulile, lsnd la o parte interesele electorale, asteptrile categoriei sociale pe care au reprezentat-o ideologic n partid, ceea ce reprezint o condiie obligatorie pentru funcionarea unui stat de drept, a statului democratic. Desi clasa politic este orientat de un pluralism axiologic, ea are perfect unitate n a-si adapta comportamentele profesionale legilor, regulilor si uzanelor consacrate.

2. Masele populare
Ideea de mase populare a avut o larg rspndire n discursul politic tradiional, n marile ideologii si filozofii clasice, fiind utilizat n scopuri preponderent demagogice, n interes politic, pentru a justifica un anumit tip de politic sau pentru a construi o anumit variant de legitimitate. Cei care s-au referit la mase, au ncercat s defineasc termenul sau s opereze cu el, au fost nevoii s-l delimiteze de personaliti, conductori, elit; adesea, aceste concepte au fost contrapuse, masele reprezentnd mulimile, marea parte a populaiei structurat n nonelit. Cum aceast realitate social, cultural, spiritual, demografic, biologic este extrem de complex, de difereniat calitativ, de divizat profesional, social, etc., conceptului i-au fost atribuite diverse semnificaii si sensuri, unele diametral opuse. Masele, au spus unii, sunt cantitatea, gloata amorf si inert, mulimea dominat de instinct si lipsit de constiin a istoriei, o aduntur care trebuie disciplinat etc., fiind caracterizate prin iraionalitate, imitaie oarb, lips de iniiativ, cruzime, lips de capacitate creativ, sugestibilitate colectiv, comportament imprevizibil. Karl Jaspers, de pild, susinea c masa nu cunoaste ierarhie; ea este inconstient, uniform, cantitativ, fr tip si fr tradiie, amorf, vid. sau Gabriel Marcel afirma c masele sunt
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 218

umanul redus; ele reprezint o degradare a umanului39. n timp ce alii au identificat masele cu poporul conceput ca principal factor al progresului social. Asa, de pild, marxismul defineste masele populare ca fiind acea parte a societii care prin activitatea sa realizeaz efectiv cerinele dezvoltrii sociale, asigur progresul n epoca istoric respectiv. Nucleul maselor l constituie n oricare societate productorii bunurilor materiale, crora li se asociaz celelalte categorii interesate n progresul social, ajungndu-se ca n societatea comunist s se formeze un popor muncitor unitar ce-i va cuprinde pe toi membrii societii. n toate epocile, masele populare sunt furitoarele istoriei, sunt forele hotrtoare ale progresului n toate sferele vieii sociale: n producia bunurilor materiale, n domeniul vieii social politice, n cultur, n cunoastere, n sfera moralei. nuntrul celor dou tipuri de discursuri sunt nenumrate poziii particulare. Care este, de fapt adevrul? Masele sunt o simpl gloat care trebuie s fie trezit, constientizat, cultivat si pus n miscare de elite sau ele sunt cu totul altceva, adevratele creatoare constiente ale istoriei? La o astfel de ntrebare rspunsul trebuie construit n funcie de achiziiile sociologiei. Investigarea realitii socio-politice, a raporturilor dintre personalul guvernant si societatea civil, cu mijloacele cercetrii sociologice, cu metodele stiinelor pozitive elimin atitudinile generatoare de teorii asemntoare celor anterior prezentate: una, care ipostaziaz elita n factor unic de creaie istoric, de nfptuire a progresului, capabil de responsabilitate n acest sens pe care o contrapune celeilalte pri a societii, considerate pasive tocmai pentru a sublinia capacitaile supramedii ale elitei; cealalt, care susine caracterul unitar al ntregului popor, cvasiomogen, nermnnd loc pentru o

elit care s funcioneze oarecum deasupra. Nici una dintre aceste poziii nu reflect realitile politice-sociale contemporane, nu corespund valorilor n care cred tot mai muli oameni la aceast rspntie dintre milenii: drepturile omului, justiia social, pluralismul, promovarea oamenilor n funcie de performanele realizate, etc. Ele au fost elaborate si puse n circulaie n scopuri politice conservatoare, pentru a justifica elitele aristocratice, ereditatea politic, diferite variante de totalitarism, de conducere despotic, tiranic, n scopul de a ntemeia un cult al personalitii, etc. O abordare frontal a existenei reale a unui popor, a unei societi civile, a realitii asa-numit mase populare, ne las impresia unui ntreg social neomogen, difereniat n categorii, straturi, subdiviziuni ale muncii sociale, profesii, nivele de cunoastere si cultur, orientri valorice religioase, filosofice, cu dominante n mentalul colectiv diferite n plan teritorial sau social, cu tipuri de status-uri dispuse ierarhic, cuprinse n diferite organizaii, instituii ntre care reeaua de conexiuni este extrem de diversificat si de deas n societile contemporane, mai ales n cele puternic dezvoltate economic si politic. n timpurile strvechi sau n societile tradiionale, pe vremea lui Zarathustra, s zicem, a lui Iisus Hristos, a lui Cicero, Cezar, etc. mulimile care se adunau n jurul acestora, pentru a-i asculta si urma, nu cuprindeau tot
39 Gabriel

Marcel, Les Hommes contre lhumain, Paris, 1951, p. 12.

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE 219

poporul, erau dimpotriv pri infime ale acestuia. Eroarea cea mai mare n plan conceptual a discursului tradiional despre raporturile elit - mase const n extrapolarea nsusirilor grupului adunat n jurul unei personaliti si atribuirea lor celor abseni care, de regul, au compus o imens majoritate. Este adevrat c si n zilele noastre sefii de state, sefii de guverne etc. au parte de strzi pline, dar aici vin s aplaude sau s conteste un numr relativ mic de ceteni din totalul populaiei. De aceea, att liderii, ct si doctrinarii partidelor politice sau comentatorii politici sunt prudeni cnd opereaz cu categoria de mase populare. Pe fondul ridicrii gradului general de cunoastere, a dezvoltrii culturii politice n special, masele populare n marea lor parte se exprim prin intermediul instrumentelor societii civile care-i include pe toi indivizii n calitatea lor de ceteni, organizaiile si agenii economici, organizaiile socioprofesionale, de creaie, de comunicare n mas, neangajate politic. Toate acestea desfsoar, iniiaz noi activiti, respectnd legile, regulile, urmnd s-si satisfac nevoile si aspiraiile, s-si realizeze drepturile si obligaiile fr a accepta ngrdiri, intervenii altele dect cele consacrate n legi, din partea societii politice. Datorit dezvoltrii culturii politice a participrii democratice, a civismului, instituiile si organizaiile societii civile au crescut ntr-un ritm exponenial n acest secol, facilitnd o satisfacere ordonat, raionalizat a nevoilor, garantnd drepturile si libertile oamenilor, ale agenilor aciunilor sociale dar si ndeplinirea obligaiilor legale. Cultura politic a cetenilor a devenit un factor esenial al participrii directe la treburile obstesti, a unui numr tot mai mare de oameni, o premis a cresterii gradului de responsabilitate pentru destinele colectivitii n ntregul ei, a produs motivaia pentru tot mai muli ceteni de a participa la activiti n cadrul societii politice, exprimnd opiuni politice, sau pentru a participa la aciunile organizaiilor specializate n controlul civic al puterii. n acest fel societatea civil produce mijloace tot mai eficiente care au menirea de a limita eventualele tendine ale puterii politice de a-si subordona societatea civil, asa cum se ntmpl n regiunile totalitare. Toate aceste instituii, organizaii alctuiesc puterea civil, care se exprim n cadrul curentelor de opinie public, n campaniile electorale, cu ocazia referendumului etc. n astfel de sensuri masele populare reprezint un agent politic. Mergnd ns mai n concret, voina popular este divizat n toate societile democratice, rezultnd grupuri de interese, asociaii, miscri, organizaii concurente. Pentru a-i satisface trebuinele si aspiraiile specifice, calea potrivit o constituie nu conflictele, tensiunile, ci negocierile, compromisurile, medierile, tolerana, dialogul. n aceste competiii se formeaz personaliti ale societii civile, care pentru a-si duce pn la capt

aciunile iniiate, se vor vedea puse n situaia s intre n raporturi cu cei care dein puterea politic. Prin urmare, ntre societatea civil si societatea politic, ntre guvernani si guvernai funcioneaz raporturi complexe de interdependen, de comunicare, de transfer de interese prin care societatea politic este solicitat s dea rspunsurile adecvate, s presteze serviciile
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 220

potrivite n raport cu asteptrile cetenilor, agenilor aciunii sociale, organizaiilor si instituiilor societii civile. n acelasi timp, sistemul politic urmreste s-si creeze, s-si dezvolte o susinere suficient n societatea civil, pentru a se dovedi capabil s-si realizeze prestaiile pe care aceasta le asteapt. Puternica participare a maselor la prbusirea, prin implozie, a comunismului, a totalitarismului, s-a produs prin distrugerea masinii statale si a ordinii de drept existente n Europa de Est pn la sfrsitul secolului XX, crendu-se o stare de derut si de dezordine socio-juridic generalizat. Recldirea unei noi societi, a economiei de pia, a democraiei constituie un drum lung ce presupune coagularea si funcionarea unor instituii ale societii civile, dezvoltarea acestora, a culturii politice a participrii responsabile a cetenilor la soluionarea treburilor publice, la luarea deciziilor. Ori, acest fapt nu poate fi atins brusc, ci gradual, pe msur ce statul de drept si va intra n atribuii. n deceniul parcurs de la evenimentele din decembrie1989 s-au format diverse grupri, instituii, organizaii, sindicate, asociaii patronale, uniuni de creaie, ligi, fundaii, etc. reprezentnd un mediu al viitoarei societi civile. Evoluia viitoare a statului de drept, a democraiei sunt esenialmente dependente de dezvoltarea societii civile. Democraie fr cadrul legal rezultat din mecanismele parlamentare, fr un echilibru ntre drepturi si obligaii valabil pentru toate persoanele fizice si juridice, fr o responsabilitate civic aplicat de ceteni, nu poate s existe. Iar societatea politic, chiar dac posed o relativ autonomie, constituie o expresie a nivelului de dezvoltarea a societii civile, asa dup cum calitatea clasei politice e o expresie a calitii celor guvernai. Conductorii unei ceti provin din acelasi aluat precum ntreaga societate din care ei fac parte. Credina mai veche c o societate produce conductorii pe care si-i merit are substana ei din acest punct de vedere.

IX. REPREZENTAREA SI ALEGERILE N SISTEMELE DEMOCRATICE


Legitimitatea liderilor politici, a reprezentanilor n organele puterii de stat, a celor selectai n funcii monocratice etc. este supus contestaiilor, tacite sau manifeste, n ntreaga evoluie a unui regim democratic, oricare ar fi el. Legea obiectiv a democraiei este ca autoritatea puterii s emane din voina majoritar. Prin urmare, pragul dintre majoritate si minoritate n privina evalurii unei puteri (implicit a Constituiei, a legilor organice) reprezint pragul democraiei. Esena sistemelor politice democratice const n capacitatea lor de a controla acest prag, de a-si perfeciona mecanismele astfel nct dimensiunile minoritii s fie ct mai mici ca urmare a asimilrii sau a integrrii libere a unei pri a acesteia n majoritate. n unele perioade istorice poate avea loc ns un proces politic de sens contrar acela de restrngere a majoritii pn cnd aceasta scade sub pragul democraiei transformndu-se astfel n minoritate. n aceast situaie noii majoriti i sunt necesare a fi validate public si oficial aspiraiile si proiectele legitime. n sistemele democratice calea principal de control al evoluiei pragului democraiei, de selectare a personalului reprezentativ si de guvernare, de preluare si de exercitare a puterii politice o constituie alegerile.

1. Alegerile
Alegerile sunt proceduri instituionalizate prin care urmeaz a fi selectai si desemnai reprezentanii ntr-o organizaie, n general, implicit ntr-un sistem politic, n mod special. Astfel de proceduri implic votarea.Ca procedur de selecie a reprezentanilor, votarea a aprut nc n Grecia Antic, unde o adunare democratic putea s o utilizeze pentru a decide n privina soartei unui individ (a-l ostraciza sau nu) sau pentru a lua o decizie n funcie de propunerile fcute unei adunri cetenesti. Discuii privind procedurile de

votare au avut loc n Senatul Roman din perioada lui Plinius cel Tnr (sec. II e.n.), dar primele proceduri de votare bine cunoscute sunt cele din Evul Mediu, fiind practicate n cadrul unor ordine clugresti (care trebuiau s-si aleag reprezentanii lor oficiali) si n orasele republici italiene (cea mai cunoscut procedur de votare era n Veneia fiind legat de alegerea dogelui). Apoi, n epoca modern, urmare a aportului gnditorilor iluministi, cum au fost Rousseau, Condorcet etc., problema alegerii reprezentanilor, a guvernanilor a devenit o preocupare principal n teoria democraiei. Primele Constituii democratice din SUA si Frana au valorificat aceste idei prin nglobarea unor reguli de votare. Dup ce s-au generalizat alegerile n cadrul sistemelor politice democratice, dup ce votul a devenit universal, ncepnd
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 222

cu secolul al XX-lea au aprut diverse probleme pentru specialisti viznd tipurile de reprezentare, sistemele electorale, procedurile de votare, comportamentul de vot n electoratele de mas, votarea n cadrul grupului care alctuieste legislativul, organizarea campaniilor electorale, prevenirea fraudelor electorale, selecia primar a candidailor si selecia funcionarilor superiori de reprezentare n stat si de guvernare etc. Astzi, n literatura de specialitate, lista de ntrebri cu rspunsuri relative, pariale este nc extins; continuarea cercetrilor este motivat de imperfeciunile si nemplinirile rezultate din bilanul oricrei campanii electorale si, mai ales, de dorina de a ngrdi manifestrile de corupie, masinaiunile politice practicate la nivelul partidelor politice. Ceea ce reprezint astzi o constant n toate regimurile democratice este organizarea periodic de alegeri libere si concureniale. Alegerile libere, dup cum scria Gianfranco Pasquino, inute la date prestabilite, prevzute din punct de vedere constituional cu posibilitatea participrii extinse a tuturor cetenilor si cu criterii de excludere limitate numai la vrst, construiesc, menin, susin si fac s funcioneze toate regimurile democratice1. Reproducerea periodic a alegerilor reglate de legea electoral, gradul de corectitudine, de oficializare a desfsurrii lor configureaz o trstur marcant pentru democraia unui sistem politic, pentru nivelul real de exercitare a drepturilor cetenesti (de a alege si de a fi ales, de a accede la putere, libertatea de opinie, de asociere, de organizare etc. ). Alegerile pot juca rolul de barometru al democraiei, de a identifica pragul democraiei doar dac sunt libere si concureniale, adic dac votul este democratic (fiind exercitat printr-o participare politic masiv a cetenilor sau se nregistreaz un absenteism nesemnificativ la alegeri) si se garanteaz o echitate n desfsurarea campaniei electorale. n ceea ce priveste votul democratic, acesta posed urmtoarele trsturi: a) Universalitatea, ceea ce presupune c toi cetenii au dreptul de vot dac se nscriu n limitrile constituionale. n cazul cetenilor romni, si exercit dreptul de vot toi cei care au mplinit 18 ani, sunt n deplintatea facultilor intelectuale (adic nu sufer de boli psihice care le-ar putea afecta capacitatea de decizie) si nu au pierdut dreptul legal de a participa la alegeri (ca urmare a unei condamnri ce a inclus n pedeaps pierderea drepturilor electorale). Nu peste tot, n istoria regimurilor democratice, votului i-a fost recunoscut universalitatea; adesea, dreptul de vot a fost condiionat de avere, nivel de instruire, de ras sau de sex. Astfel, votul cenzitar practicat n Romnia naintea perioadei comuniste presupunea obligaia de a plti un impozit numit census. b) Votul liber exprimat, adic lipsit de orice constrngere, d posibilitatea oricrui cetean de a decide de sine stttor, n mod autonom,
1 Gianfronco

Pasquino, Curs de Stiin politic, Insitutul European, Iasi, 2002, op. 114

REPREZENTAREA SI ALEGERILE N SISTEMELE DEMOCRATICE 223

dac n ziua alegerilor va vota sau nu si i garanteaz c este ilegal ca cineva s ncerce s-l influeneze n timp ce voteaz. c) Egalitatea votului (adic fiecare vot conteaz la fel de mult ca oricare altul) presupune c oricare votant, indiferent de naionalitate, religie,

profesie, sex, ras, etc., are dreptul la un singur vot pentru alegerea aceleasi instituii a statului (fie de la nivel central, fie local), vot care are aceeasi semnificaie si importan pentru oricare cetean. Totodat, votul unui cetean are o semnificaie identic cu votul oricrui alt cetean n ceea ce priveste efectul asupra mpririi puterii politice, respectiv a funciilor si responsabilitilor. d) Votul direct (adic votul s duc nemijlocit la alegerea candidailor sau la atribuirea unor locuri n Parlament partidelor) presupune c alegtorii particip direct la vot, nu prin delegai sau reprezentani, exprimndu-si astfel fie acordul, fie dezacordul n privina candidailor propusi. e) Votul secret (adic exprimat fr a fi vzut sau sancionat de cineva) presupune c ceteanul votant si exprim liber decizia cu privire la candidaii propusi, fr ca aceast manifestare s fie cunoscut de altcineva. Avnd astfel de caracteristici votul urmeaz a fi depus conform unei proceduri reglate de Legea electoral. Aceasta mai conine procedurile de stabilire a rezultatului votrii, felul n care se desfsoar campania electoral, rolul birourilor electorale. Cea mai mare parte a regimurilor democratice au n vedere garantarea unei echiti n desfsurarea campaniilor electorale prin realizarea unei anumite egaliti ntre concureni, indiferent dac sunt partide, coaliii sau candidai independeni. n acest sens, legislaia prevede alocarea de fonduri bugetare echitabile competitorilor, impunerea unor limite cheltuielilor electorale, asigurarea unui acces egal la utilizarea mijloacelor de informare n mas, n special a televiziunii. Asadar, pentru a descuraja competitorii care ar putea fi avantajai de excedentul de resurse financiare si de posibilitile sporite de acces la televiziune si la alte mijloace de informare a maselor fenomene ce ar putea da un caracter neloial si nedemocratic campaniei electorale, legislaia electoral a regimurilor democratice face precizri cu privire la suma de bani pe care fiecare partid si fiecare candidat o pot cheltui pentru a cstiga votani si reglementeaz modalitile de acces la propaganda prin televiziune, radio si presa scris. Astfel, alegerile libere si concureniale, bazate pe egalitatea dintre competitori, pe participarea nengrdit a cetenilor la vot, reprezint cel mai important mijloc pentru exprimarea voinei si opiunilor politice ale alegtorilor, pentru desemnarea reprezentanilor si guvernanilor.

2. Alegerile si selecia candidailor


Din momentul n care partidele politice au ajuns s domine politica electoral, cea mai important preocupare a lor a devenit selecia candidailor. Cei investii s se preocupe de selecia candidailor alctuiesc selectoratul. Dintru nceput acesta va trebui s-si formeze o imagine exact
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 224

despre preferinele votanilor, despre curentele de opinie public n privina calitilor personale ale candidailor si a orientrii partidelor. Exist perioade n care votanii sunt interesai cu predilecie de calitatea partidelor (sunt predispusi s aleag un partid cu lista de candidai stabilit) sau perioade n care cetenii pun pe primul plan calitile personale ale candidailor, solicitnd vot nominal. n multe regimuri politice se mbin votul uninominal cu cel al listelor de candidai ierarhizai si propusi de partide sau coaliii. n cadrul sistemelor politice europene partidele politice sunt responsabile pentru selectarea candidailor lor n spaiul electoral naional si local; partidele politice sunt autoarele seleciei candidailor. Pentru alegerile locale, selectoratul poate cuprinde toi membrii partidului din spaiul electoral local sau numai anumite grupuri de delegai competeni, mputernicii s fac o selecie a candidailor dup criteriile si regulile partidului. Legtura dintre candidai si organizaia politic va funciona n ntreaga campanie electoral iar dac cel selectat va fi ales, legtura politic de comunicare si de susinere reciproc va fi mai funcional. n SUA, pe lng modelul european, funcioneaz de la sfrsitul secolului al XIX lea si un sistem de alegeri primare, care au luat fiin pentru a limita manevrele din cadrul conducerii partidelor, adesea generatoare de corupie. Alegerea primar a candidailor nu ine numai de partid ci n primul rnd de electorat, fie electoratul n general, fie electoratul partidului. Sarcina alegerilor primare este de a stabili candidaii pentru cele dou camere ale Congresului si pentru alegerile prezideniale.

Dup desemnarea candidailor prin alegerile primare, partidele politice vor trebui s accepte rezultatele si s acioneze politic n consecin. Un alt aspect al formrii si seleciei personalului politic pentru funciile monocratice l constituie selecia conducerii din cadrul organizaiilor politice. Problema pus n interiorul partidelor politice din acest punct de vedere vizeaz ce mijloace de selecie ar trebui folosite pentru a-l identifica pe cel mai capabil si mai potrivit pentru a deveni lider, fie prin numire, fie prin alegeri. n literatura de specialitate au fost distinse cinci tipuri obisnuite ale procesului de selectare a liderilor.2 Astfel sunt: 1. Selectarea de ctre o singur persoan, fapt care poate avea loc atunci cnd un sef ce se retrage si numeste succesorul sau atunci cnd un partid este creat de ctre o persoan rmas n umbr spre a-i servi ca instrument de promovare a propriilor interese sau credine politice. 2. Selectarea de ctre un grup de elit al partidului, ntr-un cadru organizat, fie prin vot, fie prin consens evident. Acest procedeu de selectare a liderului era rspndit n partidele de notabiliti, n formaiuni politice centralizate, ghidate de valori si atitudini elitiste. 3. Selectarea de ctre grupul de parlamentari ai partidului pornind de la considerentul c este absolut firesc ca liderul grupului parlamentar al unui partid s-si gseasc o constant susinere din partea a nsusi acestui grup.
2 Vezi

Oxford Dicionar de politic, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2001, pp. 403-405

REPREZENTAREA SI ALEGERILE N SISTEMELE DEMOCRATICE 225

4. Selecia de ctre conferina partidului, desfsurat n ordinea curent sau convocat n mod special. La conferin (congres, convenie) particip delegai alesi de ctre organizaiile din ntregul partid. 5. Selecia prin votul tuturor membrilor de partid, care este tipul cel mai democratic de selecie a sefilor s-a impus n acele partide care se bazeaz pe aportul membrilor individuali sau care au o tradiie n promovarea metodelor directe de selecie. Aceste metode pot fi utilizate n diferite combinaii dependente de decizia partidului. Ceea ce s-a adugat acestor metode n SUA, dup anul 1970, o constituie valorificarea alegerilor primare de la nivelul unor state federate n care poate vota oricine, indiferent de afilierea la un partid sau altul. Astfel, selecia liderilor are o baz nu numai n masa membrilor de partid, ci si ntr-un segment al electoratului, al societii civile. Dup ce candidaii au fost selectai urmeaz s fie puse n aplicare formulele pentru desfsurarea efectiv a alegerilor. n general, pentru a obine o funcie eligibil se poate recurge la alegerea popular direct (cetenii stabilesc prin participare direct la vot care este persoana sau care este lista de candidai pentru funciile existente) si alegerea indirect, n cadrul unei adunri din timp instituit, care s-a constituit probabil n urma unor alegeri directe. Cel care cstig alegerile trebuie s fi obinut fie acordul majoritii relative, fie acordul majoritii relative cu limit minim (n procente) stabilit de lege, fie majoritatea absolut, fie s ias cstigtor n turul dublu cu balotaj (de asemenea, cu o majoritate absolut). Astzi, n regimurile democratice, sistemele utilizate pentru alegerea reprezentanilor n adunrile reprezentative (parlamente, consilii locale), a presedintelui, a primarilor sunt foarte variate.

3. Tipuri de sisteme electorale


n regimurile democratice exist mai multe tipuri de sisteme electorale, clasificate n funcie de felul n care sunt repartizate voturile ctre candidai, dup cum urmeaz: 1. Scrutin majoritar cu un singur tur (pluralitar) n circumscripii uninominale. Acest sistem electoral are la baz principiul: candidatul care obine cele mai multe voturi este declarat ales. Cetenii acord votul unei singure persoane dintre candidaii propusi. n cazul n care scrutinul este majoritar plurinominal cetenii voteaz liste de candidai propuse de partide. Alegtorul poate fi pus n dou situaii: fie voteaz o list cu ordonarea candidailor asa cum a fost stabilit de partid, fie are posibilitatea de a indica ordinea preferat a candidailor nscrisi pe list (alegtorul face clasamentul propriu pe lista oferit de partid). Numrul de candidai si de liste prezentate ntr-o circumscripie electoral depinde de numrul de partide si de organizarea sistemului de

partide. De regul, numrul de candidai este mai mare dect numrul partidelor si aceasta nu numai pentru faptul c apar candidaturi independente de partide. n acele regimuri politice democratice ajunse la maturitate, unde
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 226

sistemul de partide este bine consolidat, numrul de candidai este mai redus si cvasistabilizat. Comportamentul electoral al candidailor si al partidelor, n ntreaga campanie electoral, va fi adaptat specificului sistemului electoral cu un singur tur, constrngerilor si oportunitilor specifice acestui sistem, stiut fiind c va iesi cstigtor cel care obine majoritatea simpl sau majoritatea simpl cu limit prestabilit (un procent minim obligatoriu din totalul voturilor valide). Efectele scrutinului majoritar cu un singur tur asupra numrului de partide pot fi exprimate prin legea sociologic formulat de M. Duverger prin constatarea unei suprapuneri aproape generale ntre scrutinul majoritar cu un singur tur si bipartidism. Adepii acestui sistem scot n eviden avantajele rezultate din simplitatea si claritatea alegerii fcute de votani: un candidat, un partid, un guvern. De aici rezult sansele de a obine eficien sporit n actele de guvernare. Criticii scot n eviden deficienele acestui sistem n ceea ce priveste asigurarea reprezentrii proporionale. Astfel, un partid puternic poate ajunge n situaia de a fi subreprezentat n parlament sau un partid care obine mai multe voturi dect altul s cstige de fapt mai puine locuri n adunarea reprezentativ. 2. Scrutinul majoritar cu dou tururi (scrutin de balotaj) presupune prezentarea cetenilor la urne n dou momente succesive. n urma primului tur sunt declarai alesi candidaii care au obinut majoritatea absolut (adic cel puin 51 %) din totalul voturilor exprimate. Dac nu a fost obinut majoritatea absolut a sufragiilor se organizeaz al doilea tur de scrutin, cel mai adesea la interval de dou sptmni. Cu alte cuvinte, n primul tur de scrutin alegtorii voteaz cu inima, adic vor vota pentru candidatul si partidul preferat, n timp ce n al doilea tur de scrutin ei voteaz cu raiunea, acord un vot strategic sau voteaz contra candidatului care nu le place. Problema pus n legtur cu acest sistem electoral este cea a criteriului dup care s fie admisi candidaii la al doilea tur. n istoria alegerilor pot fi distinse turul dublu deschis si turul dublu nchis. n primul caz, n fond, se reiau alegerile din primul tur, lsndu-se libertate partidelor de a face amendamente, inclusiv de a schimba candidaii, de a se retrage din anumite circumscripii etc. n noua situaie, alegtorii vor fi n msur s evalueze mai bine consecinele votului lor lund n calcul mprirea voturilor n urma primului tur. Ei vor depune un vot strategic de aceast dat. Dublul tur nchis const n limitarea accesului n turul doi a primilor doi candidai clasai anterior (balotaj). Pentru a-si mri sorii de reusit, partidele politice se vd constrnse s fac aliane electorale. Partidele mici, partidele extremiste care nu gsesc aliai puternici, vor rmne nereprezentate, marginalizate. Adesea, pe arcul politic stnga dreapta, devine extrem de important un partid mic, aflat n situaia de a fi disputat de dou partide spre al avea ca aliat, pentru a obine certitudinea cstigrii alegerilor. Un astfel de rol l-a avut UDMR, n cazul Romniei, care a stiut s exploateze poziia sa n sistemul de partide. Pentru alegtori, n cazul balotajului, spectrul de opiuni este redus si bine definit.
REPREZENTAREA SI ALEGERILE N SISTEMELE DEMOCRATICE 227

O alt limitare a accesului n turul doi al alegerilor pentru Parlament o reprezint pragurile procentuale prestabilite. Astfel, n Frana au fost experimentate praguri de 5 %, apoi de 10 % dintre cetenii cu drept de vot, n final fiind stabilit, n 1976, pragul electoral de 12,5 % pentru a accede n al doilea tur de scrutin. Cu ct pragul de acces n turul doi este mai ridicat, cu att fenomenul de nereprezentativitate n rndul partidelor mici, a partidelor care nu si-au gsit aliai, va fi mai amplu; acestea nu vor obine locuri n Parlament. Un prag mai mare amplific motivaia si eforturile partidelor politice de a realiza aliane pentru a accede n turul doi si a cstiga alegerile. M. Duverger formulase o lege sociologic general, nc n anul 1961, conform creia scrutinul majoritar cu balotaj duce ctre un sistem de partide

multiple, flexibile, dependente si relativ stabile. Adepii acestui sistem electoral au evideniat avantajele, printre care acelea c partidele au posibilitatea n primul tur s-si msoare forele, s-si evalueze performanele n teritoriu, sprijinul electoral si s conceap organizarea unor coaliii durabile. Turul dublu ofer garanii pentru formarea cu operativitate a unei majoriti parlamentare si a guvernului. Criticii acestui sistem au scos n eviden lacunele n funcionarea reprezentativitii. Pe de alt parte, segmente ntregi ale societii (n special, cele care constituie baza extremismului) rmn nereprezentate n Parlament si, pe de alt parte, majoritatea este suprareprezentat. Fiind cunoscute avantajele si dezavantajele acestor sisteme electorale, n legile electorale ale statelor europene au fost introduse amendamente menite s diminueze la maximum dezavantajele si s stimuleze comportamentele participativ-democratice ale cetenilor n campania electoral. 3. Sisteme de reprezentare proporional (scrutin proporional), care acord fiecrei formaiuni politice competitoare un numr de mandate proporional cu importana sa real n ansamblul vieii politice dintr-o ar. Astfel, numrul de locuri cstigate de candidaii unui partid pentru Parlament este direct proporional cu numrul de voturi acordate de ceteni. Efectul principal al folosirii n timp a cestui tip de scrutin l constituie multiplicarea numrului de partide sau fragmentarea sistemului parlamentar de partide. Pentru a preveni si a evita o asemenea fragmentare, experii n sociologia electoral recurg la trei instrumente3: dimensionarea circumscripiilor electorale (stiut fiind c cu ct numrul de circumscripii este mai mic, cu att efectul de reprezentativitate este mai afectat, fiind frnat fragmentarea sistemului de partide), stabilirea clauzelor de excludere sau a pragurilor de departajare, numrul parlamentarilor ce urmeaz s fie alesi (sau mrimea adunrii elective). n general, scrutinul proporional, pentru a se evita destrmarea sistemului de partide, pentru a opri fragmentarea corpului electoral, prevede clauze (sau praguri) de excludere, fixate n termeni procentuali : de exemplu, 3 % n Spania si Grecia la scar naional, 5 % n Germania si Romnia, etc. Cu ct pragul de excludere este mai ridicat cu att vor fi mai avantajate partidele mari; n timp, sistemul de partide se va reduce
3 Vezi

G. Pasquino, op. cit., pp. 134-142

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 228

la cteva mai eficiente, reprezentative si importante, cu sanse de a alterna la guvernare dup un model apropiat de cel bipartidist. La fel, dac numrul parlamentarilor va fi mai mic, atunci proporionalitatea n planul reprezentrii partidelor va fi mai mic; partidele mici au sanse foarte mici de a prinde locuri n Parlament. Cu alte cuvinte, un prag mare de excludere, o circumscripie electoral mic, o adunare electiv mic, vor frna sau vor opri fragmentarea corpului electoral si a parlamentului, vor facilita cresterea eficienei guvernrii. Criticii acestui tip de scrutin invoc ideea c sistemul electoral proporional amplific entropia n societate (unii l-au considerat drept cauz a cderii Republicii de la Weimar), c genereaz fragmentarea Parlamentului si , deci, face dificil formarea guvernelor de coaliie relativ omogene si stabile, creaz factori cu aciune negativ asupra eficienei guvernrii. Adepii acestui tip de scrutin scot n eviden legtura organic dintre sistemul electoral proporional, multipartidism si democraie , faptul c el ofer reprezentare si minoritilor, c obine cel mai mare efect de reprezentativitate pentru toate categoriile de interese si de opinii politice. 4. Sistemele electorale mixte sunt acelea care mbin scrutinul majoritar cu cel de reprezentare proporional n cele mai diverse feluri, rezultnd o mare varietate de sisteme mixte: unele cu dominant majoritar si altele cu dominant proporional. Astfel de sisteme pot fi ntlnite n Italia, Japonia, Ungaria, Noua Zeeland etc. Asa, de pild, n Ungaria cei 386 de parlamentari, care compun Parlamentul ungar, sunt alesi astfel : 176 n circumscripii uninominale cu sistem majoritar n dou tururi, 152 urmeaz a fi alesi de pe listele propuse de ctre partidele politice n circumscripii regionale cu scrutin proporional pe liste si n 58 vor fi alesi de pe listele naionale ale partidelor ntr-o circumscripie naional. Practicarea repetat a acestui tip de

scrutin a condus la maturizarea vieii politice, a democraiei, la afirmarea a 6 partide importante, apte s se confrunte n sperana alternrii la putere si s formeze guverne pragmatice, eficiente. Analiza sistemelor electorale ne conduce spre concluzia c oricare dintre ele ar pute fi perfecionat, amendat. Reformarea unui sistem electoral depinde de nelepciunea, de maturitatea clasei politice. Instrumentele de optimizare pot fi utilizate n scop de manipulare, dar si n interesul comunitar acela de a ameliora viaa partidelor, competiia loial, de a asigura transparena funcionrii sistemului electoral, spre a garanta o mai mare capacitate de control asupra puterii din partea electoratului. Un sistem electoral neutru si funcional este motivant pentru participarea cetenilor la vot. Dac si campania electoral se va desfsura n limitele respectului acordat principiilor concurenei loiale, atunci motivaia participrii cetenesti va dobndi accente n plus. ** *
REPREZENTAREA SI ALEGERILE N SISTEMELE DEMOCRATICE 229

Sistemul electoral din Romnia este unul de reprezentare proporional. Cele dou camere ale Parlamentului (Senatul si Camera Deputailor) si Presedintele sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Oricare alegtor are dreptul la un vot pentru alegerea Presedintelui, un vot pentru alegerea Senatului si un vot pentru alegerea Camerei Deputailor. n alegerile prezideniale se organizeaz dou tururi de scrutin . Dac n urma primului tur nici unul dintre candidai nu a ntrunit majoritatea de voturi (51%) ale alegtorilor nscrisi pe listele electorale, se va organiza al doilea tur de scrutin, la care vor participa primii doi candidai stabilii n ordinea numrului de voturi obinute n primul tur. Candidatul ce va obine cel mai mare numr de voturi va fi declarat nvingtor si va fi investit pe postul de Presedinte. Pentru alegerea Parlamentului, partidele politice propun candidai proprii ntr-o ordine asternut pe lista de partid. Pn la scrutinul din anul 2004 votanii au fcut alegerile nu n funcie de preferinele lor pentru un candidat sau altul, ci si-au dat votul pentru o anumit list de partid. Discuiile care s-au purtat de ani de zile conduc n prezent ctre formarea unui curent de opinie majoritar, orientat spre reformarea sistemului electoral din Romnia, n sensul de a se trece la votul uninominal, cel puin pentru una din camerele Parlamentului. n alegerile locale , Consiliile Locale, Consiliile Judeene, Consiliul General al Municipiului Bucuresti si primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Viceprimarii se aleg de ctre Consiliile Locale. Membrii consiliilor locale si judeene sunt alesi pe circumscripii electorale, prin vot exprimat pe baza scrutinului de list, n timp ce primarii de la toate nivelele se aleg prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal. Organigrama alegerilor reprezentanilor n organele locale si centrale ale statului poate fi n felul urmtor:
Nivel central Guvern Parlament Presedinte Nivel subnaional 2 (judeean) Consiliu Judeean Prefect Nivel subnaional 1 (local) Consiliu Local

Primar
Ceteni Alegeri locale Alegeri generale

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 230

Odat alesi, reprezentanii si guvernanii vor continua s ntrein legturi cu votanii, cu cetenii - fapt dependent de o anumit filosofie a democraiei. Problema care vizeaz coninutul legturii dintre votani si alesii lor ntr-o democraie este aceea dac reprezentanii si guvernanii trebuie considerai a fi niste delegai cu atribuii bine precizate printr-un fel de contract public cu cetenii sau mai bine ar fi s fie considerai ca niste mandatari suficient de nelepi si de capabili s ia decizii n numele alegtorilor. n primul caz, reprezentantul delegat va trebui s in o legtur permanent cu circumscripia pe care o reprezint, pentru a recepta problemele aprute n vederea soluionrii lor, corespunztor voinei cetenilor din circumscripie sau pentru a da socoteal de felul n care a fost realizat contractul prestabilit. Adesea, deciziile reprezentanilor ajung n stare de blocaj din cauza neintegrrii lor n spiritul naional, adic n politica global datorat hiperextensiei interselor locale. n al doilea caz, al reprezentantului cu mandat n alb, legturii constante cu cetenii i este contrapus calitatea de savant al politicii, de personalitate competent, predispus la o nentrerupt documentare, astfel nct circumscripia electoral s fie reprezentat n deplin acord cu valorile politice si juridice ale ntregii comuniti. Adesea reprezentanii manifest o atitudine elitar, opus primului tip, si exprim comportamente ce ajung frecvent n zona populismului. Modaliti de participare a cetenilor la politica local: Drepturi prevzute n constituie - alegerea conducerii locale - dreptul de ntrunire si asociere - colaborarea partidelor la adoptarea deciziilor politice locale - referendum local Alte ci de participare ceteneasc prevzute prin lege - apeluri cetenesti - propuneri civice - audiene - dreptul la obiecii si reclamaii Modaliti de participare voluntar la treburile publice - activitate de informare - consultri publice - foruri cetenesti - consilii ale cetenilor - mputerniciri si funcii onorifice Colaborri organizate - iniiative cetenesti - aportul partidelor politice (prin dezbatere politic) - experi si colaboratori externi pe domenii - reprezentani ai comunitilor regionale, locale, comunale.
REPREZENTAREA SI ALEGERILE N SISTEMELE DEMOCRATICE 231

Cu siguran, n cazul Romniei, coninutul reprezentrii este puternic intermediat de relaia dintre majoritatea alesilor si partidul care i-a propus. Reprezentanii si guvernanii reprezint n mod direct partidul din care provin, exprim un crez politic, o doctrin, un program, o strategie politic pentru care au obinut voturile necesare. Dac avem n vedere situaiile noi ce intervin pe parcursul unui mandat de patru ani, pasii concrei pe care guvernul trebuie si fac pentru a-si realiza strategia, deciziile ce urmeaz a fi urmate n probleme de politic extern, atunci cetenii n-au cum s mizeze dect pe competena reprezentanilor, pe acordarea unui mandat n alb, pe investirea guvernului cu libertatea de a aciona dup cum crede de cuviin n opera de realizare a programului general, precizat de la bun nceput. Dar chiar si atunci cnd a acionat dup o procedur elitar, fructificndu-si la maximum

competena politic, nici un partid politic nu a lsat neexploatat, pe ct a fost posibil, atitudinea populist. Principalul efect al tipului de reprezentare l constituie sanciunea acordat de electorat la viitoarele alegeri. Ceteanul poate adopta una dintre alternativele sancionatorii : meninerea opiunii politice (acordarea unui vot conservator), acordarea unui vot negativ formaiunii politice care l-a dezamgit (prin acordarea votului su unei alte organizaii politice), refuzul de a participa la vot (absenteismul electoral). Ultima alternativ are diverse raiuni: fie subreprezentarea intereselor votanilor, prin producerea unui contrast ntre promisiunile electorale si realizrile practice, fie faptul c ceteanul nu poate ntrevedea existena unei relaii ntre interesele sale si activitatea partidului pentru care si-a dat votul, fie c ceteanul este nemulumit si lipsit de ncredere n privina partidelor aflate n opoziie - ca virtual alternativ la putere, fie c ceteanul rmne imun la imboldurile educative exercitate asupra sa din diferite pri n perioada campaniei electorale. Dimensiunile mari ale absenteismului la vot (rata de participare la alegeri mic) exprim, asadar, cteva tendine ale opiniei publice: - existena unor insatisfacii mari si cuprinztoare n mediul cetenesc generate de neperformanele politicii guvernului; - netransparena, lipsa de informare curent, corect si complet a cetenilor de ctre reprezentani si guvern n privina consecinelor pe termen lung a deciziilor luate; - esecurile educaiei politice civice gestionate de Putere si de sistemul de partide. Dar, n esen, electoratul mai degrab se autosancioneaz pe sine prin autoeliminare din zona reprezentrii. Ori, un astfel de fenomen vine s pun sub semnul ntrebrii democraia ca regim politic. Ce fel de democraie este aceea n perimetrul creia la stabilirea politicii particip doar un segment submajoritar? Ce vrea, n fond, marea majoritate? iat doar dou ntrebri care rmn nu doar criptice. Rspunsuri la astfel de ntrebri, puse n anumite momente ale istoriei, nu s-au lsat niciodat prea mult asteptate. Conduita electoral a cetenilor din Romnia, n perioada de dup 1990, ca si din celelalte ri din Europa de Est, a confirmat cteva regulariti statistice de felul urmtor: participarea mai ampl la vot din partea brbailor n raport cu femeile, a persoanelor de vrst medie dect a celor n vrst, a
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 232

celor cu avere mai mare si cu venituri mai mari dect a celor sraci, a celor cu studii superioare si medii fa de cei necalificai si cu un nivel redus de instruire, agricultorii legai de economia de pia fa de cei aparintori economiei nchise naturale, personalul ocupat fa de cel neocupat (casnice, persoane n cutarea unei slujbe, etc.), catolicii si protestanii n raport cu ortodocsii, ateii n raport cu credinciosii; votul tinerilor este orientat spre reform, spre schimbare ct mai rapid; votul btrnilor si femeilor este orientat n mai mare msur dect al tinerilor si brbailor spre conservarea sistemului, a regimului politic, a status quo - ului etc. Cunoasterea unor astfel de tendine reprezint premisa pentru stabilirea unor programe de educaie politic si civic menite s dezvolte conduita activ, participativ a cetenilor, s formeze acel climat social si uman care s elimine orice discriminri, s favorizeze afirmarea deplin a drepturilor si obligaiilor omului si ale ceteanului. S nu uitm c n cteva ri obligativitatea cetenilor de a vota este statuat n lege.

X. CULTURA POLITIC
1. Ce este cultura politic?
Conceptul de cultur este polisemantic; n literatura de specialitate exist o mare diversitate de sensuri si semnificaii atribuite acestui termen care au fost enunate n definiii felurite: nominale, genetice, structurale, funcionale, istorice, psihologice, ostensive, normative etc. n lucrarea sa Sociodynamique de la culture 1967, Abraham A. Moles semnala existena a peste 250 de definiii. Iar dac am avea n vedere diferite segmente ale culturii de ansamblu a societii, diferite subcomponente sau momente istorice ale morfologiei culturii, atunci numrul definiiilor, descrierilor si nuanelor ar tinde s se amplifice n mod exponenial. n limbajul cotidian se discut, adesea, pe firul aplicaiilor unor

expresii precum: om cult, cultur nalt, cultur de mas, cultur medie, cultur popular, cultur de elit, cultur clasic, cultur modern, cultur politic, cultur universal etc. Toate acestea ne repun n situaia s ne ntrebm ce este de fapt cultura? Cu siguran sensul modern al conceptului de cultur a fost utilizat pentru prima oar de ctre Edward B. Tylor si a fost definit n lucrarea Primitive culture Londra, 1871: Cuvntul cultur sau civilizaie, n sensul su etnografic cel mai rspndit, desemneaz acel tot complex ce cuprinde stiinele, credinele, artele, morala, legile, obiceiurile si celelalte aptitudini si deprinderi dobndite de om, ca membru al societii. Astfel neleas, cultura constituie un rezultat al dezvoltrii mentale, spirituale si organizaionale a societii. n acelasi secol, termenul de cultur a fost corelat, pn la identificare, cu cel de civilizaie. A. Comte, de pild, considera c civilizaia const n dezvoltarea spiritului uman, n dezvoltarea aciunii omului asupra naturii care este, de fapt, consecina direct a dezvoltrii spiritului. Ulterior, O. Spengler avea s susin c civilizaia constituie destinul inevitabil al unei culturi, reprezint stadiul cel mai exterior si mai artificial la care poate ajunge specia uman. Pornind de la astfel de conotaii, n secolul nostru s-a operat amplu cu expresiile cultur material si cultur spiritual, cultur explicit si cultur implicit (valori spirituale, atitudini, idealuri, simboluri etc.), cultur real si cultur ideal, subcultur si contracultur, transmitere cultural, aculturaie etc. Indiferent de tipul de discurs referitor la cultur, n subsidiar toi sociologii sunt de acord asupra ctorva note definitorii ale conceptului. Astfel, idei de genul: cultura este un produs socio-istoric care d msura omului, prin cultur omul se deosebeste de toate celelalte specii ale biosferei, cultura cuprinde toate achiziiile agenilor aciunii sociale rezultate din creaie, cultura este tot ceea ce este nvat n cursul vieii sociale si transmis din generaie n generaie, este mostenirea nvat si socialmente transmis etc., ntrunesc acordul antropologilor, sociologilor, umanistilor. Astzi este evident pentru toi
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 234

cei care studiaz societatea si istoria ei c orice comunitate uman, orice agent al practicii sociale (individ, ntreprindere, partid politic, stat, elit politic etc.) posed o cultur specific, concret, care influeneaz, determin dezvoltarea total a membrilor componeni. La nastere, oricare individ uman gseste o cultur gata constituit (modele, tipare, paradigme, coduri, simboluri, obiceiuri, tradiii, norme, mentaliti, valori). Omul va asimila, va dobndi umanitatea pe msur ce va deveni un subiect cultural, pe msur ce-si va interioriza valorile culturale. Aceasta se obine prin educaie, autoeducaie, prin aciunea factorilor de socializare. Prin transmitere cultural (sau, prin ceea ce Ralph Linton numea, ereditatea social a membrilor unei societi) fiinele omenesti s-au transformat n specia dominant pe Pmnt. ntr-un astfel de sistem de referin cultura politic deine locul ei specific si joac un rol privilegiat. Expresia cultur politic a fost introdus n politologie n ultima jumtate de secol, mai ales n preocuprile cercettorilor americani. Desigur, au existat termeni generici care acopereau aceeasi realitate cu multe secole nainte de apariia acestei expresii, termeni utilizai ntr-un discurs enciclopedic, cu o conotaie contemplativ sau metafizic. Dar de aceast dat expresia a fost astfel definit (de pe poziiile filosofiei pragmatice) nct s poat fi utilizat pentru a compara sistemele si regimurile politice contemporane, pentru a desprinde tendine, reguli si mecanisme de intervenie n viaa politic, n sensul adncirii democraiei, a sporirii eficienei activitilor de guvernare, de gestiune a afacerilor publice. Primele studii empirice, sociologice au fost dedicate culturii politice a democraiei si structurilor, proceselor sociale care o susin. Gabriel A. Almond si Bingham G. Powell, n 1966, scriau: Cultura politic este un model de atitudini intelectuale si de orientri fa de politic, manifestate n rndul membrilor unui sistem politic. Ea este un domeniu subiectiv care st la baza aciunilor politice si care le confer importan. Astfel de orientri individuale cuprind cteva elemente: orientri cognitive, exacte sau mai puin exacte, pe tema subiectelor si convingerilor politice; orientri emoionale, sentimentul atasrii, angajrii, respingerii n raport cu subiectele politice si orientri estimative, aprecieri si

opinii pe tema unor subiecte politice, ceea ce, de obicei, presupune aplicarea unor standarde apreciative privind subiectele si evenimentele politice1. Cu alte cuvinte, cultura politic reprezint ntreaga reea de orientri, atitudini, convingeri si valori prin care individul se raporteaz la sistemul politic. n acelasi spirit, Lucian W. Pye concepea cultura politic drept un set de credine si atitudini care dau sens vieii politice si care ofer regulile menite s regleze comportamentul politic. Ea cuprinde att idealurile politice, ct si normele cu care se opereaz n politic. La fel, politologul englez Al. Ball considera c, n ansamblul ei, cultura politic se compune din atitudini, credine, emoii si valori ale realitii legate de viaa politic. Iar francezul Y. Schemeil prefer expresia culturi politice, care ar sugera pluralismul cultural, pentru c n
1 G.

A. Almand, B. G. Powell, Comparative Politics. A Developmental Approach, Boston, 1966, p.50.

CULTURA POLITIC 235

realitate nu exist o cultur politic unic; pot ns exista note comune ale acestor multiple culturi politice: atitudinea fa de sistemul politic, credinele si semnificaiile politice pertinente pentru o colectivitate. Toate aceste definiii ale culturii politice au ca numitor comun faptul c nfiseaz predilect dimensiunea subiectiv a practicii politice, se refer explicit la dimensiunile psihologice ale politicului care sunt, n esen, trei: cognitiv (cunostine, explicaii, interpretri, anticipri referitoare la evenimentele politice interne si externe); afectiv sau emoional (exprimat n afecte, disponibiliti afective, sentimente, pasiuni etc.), care au un rol evident n formarea atitudinilor, a crezului politic, si dimensiunea evaluativ, exprimat n judecile de valoare cu referire la evenimentele si procesele politice, n funcie de scara de valori la care individul a aderat. Evident, aceste trei dimensiuni ale culturii politice sunt corelate sistemic si funcional rezultnd trei stri de spirit ale populaiei n raport cu politicul: aprobare, apatie si alienare. n funcie de modelul n care se combin elementele cognitive ale culturii politice cu cele afective si evaluative rezult, dup G. Almond si Sidney Verba, urmtoarele tipuri de cultur politic: a) Cultura politic parohial (local sau provincial) specific societilor tradiionale, comunitilor care nu constientizeaz importana problemelor de interes naional si mondial si nu au interese pentru valorile si mecanismul sistemului politic naional. Adic, este cultura politic a satului, a etniei, a regiunii unde biserica, scoala si primria sunt instituiile de referin. Cunostinele, sentimentele si judecile de valoare sunt orientate spre aceste structuri locale. b) Cultura politic de supunere (de subordonare) corespunde unor comuniti reglate de valori naionale. n cadrul societilor respective, agenii aciunii politice sunt constieni de existena sistemului politic, dar se mulumesc cu o atitudine de pasivitate n privina participrii la viaa politic, la luarea deciziilor. Aceasta pentru c ei cred c sistemul politic este astfel cldit nct le va fi protejat viaa si personalitatea, fr a-si exprima iniiative si cerine n raport cu autoritatea de stat. Adic, sistemul va funciona bine, avantajele vor fi bune pentru toi cetenii, dac vor respecta deciziile si regulile corespunztor unei etici a supunerii. c) Cultura politic participativ, care corespunde sistemelor democratice, este rezultatul proceselor educaionale dezvoltate si al unui grad nalt de organizare, reflectnd si experienele politico-sociale specifice rilor democratice. Cetenii posed un ansamblu de mijloace subiective si de abiliti, de priceperi si deprinderi de a le utiliza raional, n scopul de a influena luarea deciziilor, desfsurarea evenimentelor politice, reprezentarea sau de a opri acele decizii administrative care le-ar afecta negativ interesele. Aceste tipuri de culturi politice coexist n societile contemporane, se combin, se influeneaz reciproc, fuzioneaz ori se mpletesc n rndul indivizilor care formeaz comunitatea politic a rii respective. Astfel, de pild, ceteanul unei societi politice participative nu este orientat doar spre participarea activ n politic, el este n acelasi timp supus legilor si autoritii si este un membru al unui grup cu o cultur parohial. Orientrile politice ale unui individ conin n grade diferite elemente ale culturii parohiale, de
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 236

supunere si participative. La fel orice cultur politic particular cuprinde

aceleasi trei tipuri de elemente, combinate n proporii specifice fiecreia. G. Almand si S. Verba au ntreprins o cercetare ampl ntre 1958-1963 n cinci ri: S.U.A., Anglia, Italia, Germania si Mexic, pe un esantion de 1000 de subieci, anchetai n fiecare ar. Scopul cercetrii a fost de a descoperi fundamentele culturale ale democraiei. Considernd gradul de participare (exprimat n performane practice) a cetenilor la funcionarea unui sistem democratic ca valoare central a culturii politice si civice, Almand si Verba au msurat nivelul de cultur politic n fiecare din cele cinci ri cu ajutorul urmtorilor indicatori: volumul de cunostine politice; componenta civic; modalitile aciunii politice; aprecierea sistemului politic. Concluziile la care au ajuns n acel timp au fost: numai S.U.A. si Anglia realizaser gradul necesar de corelare ntre structurile primare ale societii (familii, comuniti locale etc.) si structurile politice naionale care ofer funcionalitate culturii participative democratice. Italia si Mexicul ar avea o cultur parohial; Germania - una de supunere. n societile unde exist o ruptur ntre atitudinile politice si cele sociale apare fie o cultur politic de alienare (Italia), fie de supunere (Germania), fie o cultur politic contestatar (Mexicul). Asadar, cultura politic are un impact asupra sistemului politic din care ea face parte. Exist o cultur politic democratic un pattern al atitudinilor politice care sprijin stabilitatea democratic, modernizarea politic, n sensul cresterii eficienei activitilor de guvernare. Ceteanul aparintor unei democraii posed o cultur raional - activ, adic exist asteptarea ca el s fie activ n politic, c este ghidat de raiune, nu de emoii, n abordarea politicii, c este bine informat si c deciziile sale sunt ntemeiate pe calcul atent, pe corelarea intereselor individuale cu cele ale colectivitii, pe etica responsabilitii. Atta vreme ct cetenii nu acioneaz la standardele culturii raional-active, democraia se afl n esec. Nivelul sczut de cultur politic, subinformarea, apatia, pasivitatea ceteanului constituie indicii pentru o democraie slab. Celor trei tipuri de cultur li se adaug, sub imboldul mijloacelor audio-vizuale scria R.G. Schwartzenberg, cultura politic de spectacol care este duntoare ntr-un alt fel dect cultura de supunere. Dac aceasta din urm asigur dominaia mrturisit si admite violena deschis, cultura de spectacol nu este dect simulare, artificiu, parodie. Este reprezentarea nseltoare a democraiei, simulacrul culturii de participare. Individul se crede liber, activ, influent. Se crede un actor al sistemului politic, cnd n realitate nu este dect un spectator, pclit, amgit de jocul politicii, pe fundalul micilor ecrane si dup perdelele cabinelor de vot2. Astfel, cultura de spectacol vine s nlocuiasc n mod insidios cultura de participare, iar spectacolul politic nlocuieste democraia, fiind readus la ordinea zilei problema nstrinrii politice a omului chiar n societile democratice. ** *
2 R.G.

Schwartzenberg, Statul spectacol, Ed. Scripta, Bucuresti, 1995, p.243-244.

CULTURA POLITIC 237

ntr-o alt perspectiv cea praxiologic, cultura politic aparine subiecilor aciunii politice, celor care n mod direct sau indirect fac politic, se raporteaz la viaa politic fie n calitate de conductori, fie de condusi, cu specificarea c n societile democratice cele dou status-uri (conductor, condus) sunt cumulate de majoritatea cetenilor. Cultura politic este o realitate prezent n toate societile organizate dup criterii politice, fiind rezultatul eforturilor cumulative ale generaiilor ce s-au succedat n istorie de a nfptui o ordine social n care viaa indivizilor s fie posibil, s fie garantat, n care s se asigure premisele necesare bunei funcionri a ntregului corp social (popor, naiune, colectivitate uman), progresului social si dezvoltrii personalitii membrilor corpului social. Fiind o component a ansamblului culturii unei societi, cultura politic are aceleasi componente structurale, dar care graviteaz n jurul valorilor politice si care ghideaz desfsurarea aciunii politice, funcionarea sistemului politic al societii. Pentru c exist o diversitate imens de colectiviti umane organizate politic si o varietate impresionant de ageni politici concrei, rezult un pluralism al culturilor politice. ndrtul elementelor concrete, specifice ale culturii agenilor individuali ai practicii

politice pot fi depistate elemente comune, generale si eseniale ale culturii politice care sunt corelate funcional ntr-un model. Elementele acestuia sunt: a) Cognitive, prin care agentul aciunii reflect, nelege, si explic faptele politice, universul politico-social, posibilitile si oportunitile participrii sale la practica politic. Cunostinele politice, stocul de informaie politic-juridic existente n societate si mai ales n experiena agentului aciunii politice au fost interiorizate sub form de achiziii operaionale, constituind att o resurs, ct si un mijloc al practicii politice, care fac posibil o aciune constient, raional, responsabil si eficient. Alturi de informaie politic operaional, n toate culturile contemporane exist si cunostine, informaii contemplative, speculative, situate undeva n fondul pasiv al cunoasterii si culturii politice. Nu este exclus ns posibilitatea actualizrii acestora, a transformrii lor n instrumente operaionale favorabile sporirii raionalitii si eficienei practicii politice n anumite conjuncturi sociale. b) Axiologice, prin care agenii aciunii politice (lideri politici, elita politic, partide, grupe de presiune, electoratul etc.) evalueaz corespunztor unui anumit criteriu fapte, proceduri ale practicii politice, propriile performane, le ierarhizeaz, stabilesc prioriti de aciune, determin utilitatea, sensul aciunilor, posibilitile de alian politic etc. Toate aceste evaluri sunt eseniale pentru programarea aciunii, pentru elaborarea strategiei si tacticii dar si pentru corelarea din mers a propriilor aciuni, iniiate si realizate de un agent politic sau altul. c) Creative, prin care agenii aciunii politice prelucreaz datele cognitive, afective, motivaionale si moral-voliionale pe care le posed n experien, construind, elabornd noi valori politice, rezolvnd probleme aduse la ordinea zilei de fluxurile de evenimente sociale. Toate acestea implic eforturi creative, de adaptare, de construcie, de producere a noului;
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 238

creaia de valori politice constituind nucleul culturii politice, factorul care d msura succesului n aciune si care predetermin anvergura, importana istoric a aciunii politice ntreprinse. d) Praxiologice, adic cele de ntrebuinare n aciunea politic a valorilor ca: programe politice, strategii, tactici, idealuri politice, mijloace si resurse politice, obiecte supuse transformrilor (care, aflate n conexiuni cu actele de guvernare, devin politizate), acte de legiferare, decizii, control etc. Toate componentele practicii politice sunt cuprinse n sfera culturii politice putnd fi evaluate ca valori, pseudovalori si antivalori. Unele in de latura material, altele de cea nematerial (ideal) a culturii - fiecare avnd funcii specifice, de nenlocuit, n practica politic, n realizarea obiectivelor politicii n genere. e) Comunicaionale, concretizate n transmiterea informaiei politice ntre cei doi poli ai vieii politice: guvernanii si guvernaii, ntre societatea politic si societatea civil, ntre elita politic si cetean. Universul comunicaional a trecut mult n faa celorlalte mijloace ale practicii politice (ca surs de eficien, operativitate si ca importan) n secolul XX. De aici a rezultat un interes sporit al tuturor guvernelor pentru a-l perfeciona. Nici o politic nu este posibil fr comunicare; cu att mai mult sistemul politic democratic. Modernizarea sistemelor de comunicare s-a dovedit a fi necesar si din nevoia dezvoltrii vieii politice, a realizrii transferului de modele politice prin nvare, imitaie, educaie, prin aciunea diferiilor factori de socializare politic - procese desfsurate n interiorul aceleiasi comuniti umane sau ntre colectiviti diferite. Toate aceste elemente sunt corelate organic ntr-un sistem funcional al culturii politice centrat pe o tabl de valori politice specifice fiecrei societi. Valorile politice dominante sunt promovate si propagate de cei care se afl la putere. ntr-un sistem politic pot fi la vrf valorile liberale, ntr-altul valorile social-democraiei, ntr-altul valorile democrat-crestine etc. Aceasta scoate n eviden rolul ideologiilor ca pri constitutive ale culturii politice. Dar cultura politic a unei societi trebuie evaluat nu dup coninutul ideologiei n primul rnd (ntr-o astfel de ipostaz, politologul ar fi pus n situaia s caracterizeze culturi att de diferite n termeni superlativi), ci

dup performanele practicii politice mai ales, dup volumul de bine, de dreptate, de bunstare, de fericire, de adevr aduse oamenilor de un sistem politic concret. Aceasta, pentru c elementele culturii politice particip direct sau indirect ntr-o reea de circuite ce compun practica politic global. Un element disparat al culturii politice, chiar dac are o calitate individual perfect, el va fi lipsit de valoare dac aciunea politic ce-l integreaz nu va produce roadele socialmente asteptate, dorite. Din acest punct de vedere, cultura politic a unei societi are elemente pasive (moarte) si active, elemente latente si manifeste, elemente parazitare (pseudo-valori) si elemente funcionale, elemente lucrative si inhibitive, elemente propulsorii si frenatoare etc. Cultura politic, parte a culturii de ansamblu a societii, a fost si va rmne o variabil dependent de progresul general al comunitilor umane.
CULTURA POLITIC 239

Ea este supus transformrilor, implicit dezvoltrii si modernizrii. ntr-un astfel de proces istoric ea si-a demonstrat rolul ambivalent: cultura politic, dezvoltndu-se, pe de o parte favorizeaz cresterea gradului de liberate uman iar, pe de alt parte, limiteaz libertatea oamenilor. Cultura politic mreste libertatea, pentru c permite elaborarea unor opiuni mai temeinic fundamentate, permite alegerea n cadrul unei oferte raionale de variante acceptabile, favorizeaz participarea la viaa politic prin prisma anticiprii efectelor pe termen lung. Totodat, cultura politic elibereaz ceteanul de efortul de a reinventa mereu mecanismele participrii la viaa politic, realizrii controlului asupra activitii organelor de decizie, contestrii unor acte politice etc., pentru c acestea pot fi asigurate prin nvare social , prin socializare politic, genernd timp liber necesar pentru explorri si creaie. n acelasi timp, dezvoltarea culturii limiteaz libertatea ceteanului pentru c oamenii nu sunt liberi s fac tot ce vor. Legile, actele normative, ca invenii ale culturii juridice, i mpiedic pe ceteni s se angajeze n anumite feluri de aciuni (de exemplu: s nfiineze un partid fascist, s ia cu asalt cldirea primriei sau a guvernului sau s nu-si plteasc impozitele) si le impun s acioneze ntr-un anumit fel sau la anumite standarde. Dar cultura politic limiteaz inegal (funcie de apartenena la o clas, nivelul de avere, sex, status profesional etc.).

2. Diversitatea culturilor politice


Pluralismul culturilor politice se exprim att la scar planetar, prin diferenele ntre societile politice, ntre sistemele si regimurile politice si popoare, ct si n cadrul uneia si aceleiasi societi. n ce priveste diversitatea culturilor politice ntre societi, au fost prezentate rapoarte, n special de ctre antropologi, care au evideniat o diversitate cultural apreciabil, viznd aspectele materiale ale culturii politice, organizarea relaiilor ntre membrii societii, valorile, normele, obiceiurile, moravurile si tabuurile politice, simbolistica politic, organizarea administrativteritorial etc. Evidenierea diferenelor ntre culturile politice a fcut apel la unele criterii: valorile dominante n sistemul politic (cultura politic american, de pild, si toate culturile democratice consider fiina uman, ca individualitate, drept valoare suprem, respectul pentru drepturile omului este axioma oricrui program politic, n timp ce n regimurile comuniste, n cele de comand n general, au prioritate colectivul, interesul general si nu personalitatea individului); ornduirea economic, n funcie de care s-au format culturi politice capitaliste, socialiste, mixte; nivelul de dezvoltare redat, printre altele, de Produsul Intern Brut pe locuitor, n funcie de care se discut despre cultura politic din societile dezvoltate, mediu dezvoltate, subdezvoltate, n curs de dezvoltare; criteriile istorice, geografice sau al climei, n funcie de care s-a discutat despre cultura politic a rilor insulare si a celor continentale, a rilor cu clim cald, temperat si rece, a rilor cu tradiii statale milenare si a celor cu o istorie a vieii politice mai scurt, a
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 240

rilor dominate colonial de Frana spre deosebire de cele dominate de Marea Britanie sau Portugalia. Uneori a fost valorificat mprirea mai veche a culturilor n apolinice si dionisiace. Astfel cultura dionisiac politic ar da

curs dezlnuirii imaginaiei, activitilor frenetice, pasiunilor participative, sensibilitii exagerate, pe cnd cea apolinic pune accent pe sobrietatea raional, pe calculul logic, discreie, moderaie, respectarea mecanic a legilor, pe primatul colectivitii n raport cu individul. Diversitatea culturilor politice ale comunitilor umane vine s demonstreze puterea de inovaie a omului, a elitelor politice dar si flexibilitatea si variabilitatea instituiilor, organizaiilor politico-juridice. Asa cum culturile politice ale diferitelor societi variaz n spaiu si timp, tot astfel segmentele sociale componente ale unei societi date pot produce varietate n structurarea politic, mai cu seam n epoca modern si contemporan, lund nastere cultura politic a regimului si cultura politic a opoziiei, cultura politic a stngii (care se raporteaz cu predilecie la urmtoarele valori: egalitate, justiie social, echitate, solidaritate, progres, sensul laic al vieii umane, republicanism, stat puternic, protecie social necondiionat etc.), cultura politic a dreptei (care se orienteaz dup o alt gril de valori: primatul individului n raport cu colectivitatea, drepturile omului, aprarea proprietii, ordine social bazat pe lege, promovarea elitelor formate n mod firesc, credin n Dumnezeu, conservatorism, anticomunism), cultura politic liberal, democrat-crestin, comunist, naionalist, conservatoare, ecologist etc. Pentru a desemna aceast varietate a culturii politice dinuntrul unei societi a fost introdus termenul de subcultur politic. Subculturile politice pot avea ca suport o clas social, o etnie, o grupare religioas etc. care, prin reacie la procesul de omologare si generalizare a valorilor politice oficiale, si edific propriile lor sisteme de valori care reprezint o sublimare a nevoilor, atitudinilor si stilului lor de via la nivelul vieii comunitare. Subculturile politice rezum concepia despre lume si via a unor colectiviti cvasinchise. Dup cum arat V. Mgureanu, ele nu se opun valorilor oficiale, nu le contest, dar instituie un fel de paralelism ntre valorile grupului, practicate si recunoscute de membrii si, si valorile oficiale, de stat, care au relevan pentru comunitile respective doar n cazurile care privesc interesul general sau naional3. n orice caz, o subcultur politic are o matrice, un tipar ce confer colectivitii si organizaiei ei politice o identitate, o personalitate. Identitatea unei subculturi politice se poate baza pe mostenirea sa etnic (cultura promovat de Partidul Romilor, de U.D.M.R. etc.), pe condiia sa economic (cultura politic a aristocraiei, a sracilor din ghetou, cea promovat de partidul clasei de mijloc etc.), pe apartenena la o provincie (cultura politic promovat de Partidul Moldovenilor, cultura politic transilvan din secolul al XVIII-lea, a rii Bascilor etc.) si la o istorie (invocat frecvent n discursul liderilor, mai ales). Subcultura politic posed o limb distinct, o simbolistic specific (sigle, steaguri, steme, ceremonii, portrete ale liderilor, culori,
3 V.

Mgureanu, Studii de sociologie politic, Ed. Albatros, Bucuresti, 1997, p.334.

CULTURA POLITIC 241

imnuri, uniforme, mituri, lozinci, formule de salut, forme distincte de comunicare, menite s ntreasc sentimentele de identitate si s protejeze aceast comunicare de persoanele din afara organizaiei si comunitii politice respective). n acelasi timp, pe lng subculturile politice, pot fiina contraculturi care au drept coninut contestarea fis, uneori vehement a practicii politice oficiale, a valorilor dominante n societate, propunnd adesea schimbri instituionale radicale. Asa sunt culturile politice extremiste (ultranaionalismul, extrema dreapt, miscarea neonazist din Germania, Ku Klux Klan-ul n Statele Unite ale Americii, Fria Musulman n Egipt etc.). Toate aceste formaiuni si-au dezvoltat propriile lor tipare culturale, exprimate prin idei, valori, norme si stiluri de aciune, care le pun n opoziie cu culturile propriilor lor societi. Desigur, manifestarea contraculturilor politice n largul lor are limitri care sunt oficiale si foarte puternice n regimurile totalitare (n astfel de sisteme politice contraculturile sunt scoase n afara legii, purttorii si agenii lor intr frecvent n raporturi cu organele represive ale statului, contraculturile sunt reduse la tcere sau se manifest n forme latente). n regimurile democratice contraculturile politice au un larg spaiu de exprimare, stiut fiind faptul c statul de drept si face datoria si c, totodat, exist forme de

toleran si chiar de respect fa de stilurile culturale care pot prea nefiresti, deplasate. Mozaicul creat de existena si competiia culturilor politice poate fi considerat un factor de progres al societii politice. O parte a forelor politice constientizeaz si stimuleaz prin mijloace practice aceast realitate. Statele Unite, Frana etc., deseori, au considerat c diversitatea culturii lor politice vine s le mbunteasc imaginea n lume, s le sporeasc puterea (dar nu toi cetenii acestor state sunt de aceast prere). Pe de alt parte, unele state (nici un stat dictatorial nu face excepie) cred c diversitatea subculturilor politice vine s slbeasc cultura politic oficial, s inhibe realizarea funciilor acesteia. De aceea nu le ncurajeaz sau, deseori, sunt interzise oficial. Convieuirea n aceeasi societate a mai multor culturi politice (fie subculturi, contraculturi) sugereaz existena unor mari dificulti pentru cei care doresc s le ierarhizeze sau s opteze pentru cea mai bun, s decid care este rea. Asadar, exist un relativism al culturilor politice (valoarea practic suprem a oportunistilor), conform cruia oricare dintre culturi exercit un rol distinct, are funcii n configuraia de ansamblu a culturii societii, si absoarbe seva din cultura ansamblului social. Ideea de relativitate nu trebuie dus pn la cinism sau s se considere c n societatea politic orice este permis, c nu exist cteva standarde absolute (de pild, respectarea dreptului la via, combaterea rasismului etc.). Adoptarea poziiei relativismului cultural i ncurajeaz pe ceteni s priveasc mai obiectiv societatea n care triesc, stilurile culturale existente, prin raportare la propriul lor potenial. Cultura politic se exprim prin aciunile agenilor politici. Seriile de aciuni politice istorice valorific n mod coerent ntreaga cultur stpnit de
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 242

agenii politici, cu predilecie cultura politic, rezultnd diferite stiluri de aciune politic. Stilul politic (fie al unui lider, fie al unui partid sau grup de presiune) exteriorizeaz idealurile, valorile, proiectele si normele la care agentul politic ader, dnd o anumit personalitate si putere de influen acestuia. Stilul unui agent politic este cultura lui n aciune, este civilizaia politic.

3. Ideologiile, componente vectoriale si dinamogene ale culturii politice


Ideologiile au fcut parte integrant din cultura politic, din cultura umanitii n general, din momentul n care a aprut constiina social. Ideologiile au constat n seturi de credine si atitudini, de valori, norme si reprezentri colective justificate prin raionamente, teoretizri, construcii doctrinare mai mult sau mai puin reusite din punct de vedere logic si stiinific. Ideologiile au fost si sunt diferite: religioase, economice, politice, juridice, morale, filosofice, estetice etc. Toate au ca numitor comun faptul c si propun s reflecte un segment de realitate, din care autorii ideilor si reprezentrilor fac ei nsisi parte, prin prisma poziiei, a atitudinilor, intereselor si tradiiilor lor; ideologiile ncearc s ofere un sentiment de siguran agenilor aciunii sociale n efortul lor de a-si elabora o constiin de sine, de a intra n posesia unor standarde de explicare coerent a locului si rolului lor n societate, de a formula interpretri si justificri ale propriilor fapte si ale relaiilor cu ali ageni, avnd credina c acestea au o legitimare chiar n virtuile ideologiei promovate. Conceptul de ideologie a dobndit un neles particular n gndirea lui Marx si Engels. n accepia iniial dat de acestia, ideologia ar constitui o reflectare iluzorie, mistificat, alienat a evoluiei sociale, ar fi o constiin fals referitoare la raporturile oamenilor cu natura, la raporturile dintre oameni n acelasi timp, determinat de interesul de clas si de limitele istorice ale epocii n care acioneaz agenii sociali. Ulterior, conotaia conceptului de ideologie a fost extins, n sensul c ea ar consta n totalitatea ideilor si concepiilor care reflect, ntr-o form mai mult sau mai puin sistematizat, interesele si aspiraiile membrilor unei clase sau ale unei pturi sociale, determinate de condiiile obiective ale existenei acestora, si care serveste la justificarea, la consolidarea sau la schimbarea relaiilor sociale, n meninerea

sau crearea crora clasa respectiv este interesat.4 n consens cu aceast conotaie, ntr-o carte recent, se afirm c o ideologie este un set sistematizat si relativ ierarhizat de opinii termenul de doctrine este mai adesea preferat celui de ideologii, cruia i se atribuie o conotaie exclusiv negativ... De fapt ideologia este mai general dect o doctrin, fiind un mod universalist de a interpreta realitatea, din care deriv interpretarea realitii politice. Din aceast perspectiv, se consider c exist doar trei ideologii
4 Vezi

Dicionar de filosofie, E.P., Bucuresti, 1978, p.342-343

CULTURA POLITIC 243

politice fundamentale-conservatorismul, socialismul si liberalismul, restul fiind derivate si combinate teoretice sau istorice ale lor.5 ntr-o astfel de accepiune, ideologiile sunt create de intelectuali cu vocaie doctrinar, avocaial (n sensul c au abilitatea de a apra interesele particulare, c stiu s construiasc un discurs dependent de identitatea unei colectiviti particulare); ele conin un grad de coresponden cu realitatea la care se refer dar si reflectri, justificri, evaluri inadecvate, incoerente, false, nestiinifice. Aceleasi aspecte sunt valabile pentru judecile de valoare coninute de orice ideologie (judecile de valoare exprim opiunile, dorinele agentului aciunii, exprim atitudinea sa fa de ali ageni sociali etc.); acestea pot avea o ntemeiere sau o raiune suficient foarte diferit, mergndu-se pn la evaluri dintre cele mai aberante. Modul cum se combin judecile de existen cu cele de valoare, proporiile dintre reflectarea adecvat si inadecvat a realitii, dintre adevr si fals difer de la o ideologie la alta. O variant particular a conceptului de ideologie o constituie ideologiile politice. Acestea exprim ntr-un plan teoretic-justificativ, prin raportare la anumite valori si norme cu conotaii particulare, atitudinile, interesele, sentimentele si voina agenilor politici, a grupurilor sociale pe care acestia le reprezint, fa de starea, evoluia si perspectivele societii globale, fa de raporturile de putere si de dominare. Ideologiile politice sunt, deci, o component a constiinei de sine a agenilor politici, avnd o funcie de direcionare, de reglare, de ordonare a comportamentului politic, sunt cele care ofer repere axiologice, proiecte generale privind evoluia omului si a societii, pentru a modela elaborarea programelor, strategiilor si tacticilor agenilor politici. Asadar, ideologiile politice sunt dependente de aciunea politic, se integreaz n viaa agenilor politici, ca vectori ai luptelor politice, propunnd introducerea unei noi ordini socio-economice, a unui nou sens n viaa politic si social. Din aceast perspectiv, ele fie c propun si descriu o ordine social dezirabil, fie c vor aduce justificri unor interese si proiecte de realizare a lor, fie c vor condamna ideile si practicile agenilor politici concureni, n special ale celor aflai la polul opus. Ideologiile politice sunt promovate att de reprezentanii puterii, ca discursuri justificative ale puterii exercitate de ei, ct si de reprezentanii opoziiei, ca discursuri care opteaz pentru o nou ordine politic si care critic distructiv ordinea existent, practicile politice-juridice de susinere a acesteia. Prin urmare, orice ideologie politic va conine atitudini si opiuni pro si contra, va avea n sine o elaborare teoretic de tip constructiv-justificativ si o alta de tip distructiv-critic. Ideologiile politice sunt, deci, n acelasi timp, nu numai discursuri ale puterii sau mpotriva puterii, ci si resurse, instrumente, arme ale practicii politice. Ca veritabile ghiduri de aciune colectiv, ideologiile politice descriu ordinea social, o condamn sau o justific. n acest sens, ele se nrudesc cu
5 Alina

Mungiu-Pippidi, Doctrine politice, Polirom, Iasi, 1998, p.9

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 244

naraiunile privitoare la origine, cu miturile societilor tradiionale. ns, diferind de mit, ideologiile politice iau forma unei argumentaii demonstrative ce vizeaz stabilirea necesitii ordinii politice sau caracterul ineluctabil al evoluiei sale. Ele sunt fiicele naturale ale societii industriale si postindustriale, n care prevaleaz modul stiinific de gndire. Totusi, ele se difereniaz net de stiin. Ideologiile nu accept rsturnarea argumentelor lor, bazate pe un progres al cunoasterii. Ele constituie sisteme de gndire

nchise si fixate, ce nu se adreseaz doar raiunii oamenilor, ci si afectivitii lor.6 Din cele prezentate anterior reiese faptul c ideologiile politice sunt modaliti prestiinifice de reflectare a vieii sociale - modaliti prin care grupurile sociale, colectivitile umane ajung la o constiin de sine mai mult sau mai puin deformatoare a realitii, coninnd n anumite proporii elemente de gndire sincretic, primitiv, infantil, exprimate sub forma mitului, a construciilor imaginare, a elementelor de fals cunoastere. Cu toate aceste vicii, n multe cazuri ideologiile politice au promovat valori generalumane; propagarea lor n mediul mulimilor, al societii civile a condus la ntrirea consensului, a coeziunii sociale, a comunitii politice. Ideologiile politice care au intrat n vog, pe fundalul adncirii clivajelor sociale, al unor procese de restructurare istoric a societii (prin revoluii, rzboaie, mari reforme etc.), au servit ca platforme pentru legitimarea fie a unei practici politice istorice, fie a nchegri unor aliane politice, fie a unei puteri politice, fie a nlturrii unui regim politic. Doctrinele politice de astzi sunt numeroase: liberal, socialdemocrat, socialist, crestin-democrat, ecologist, conservatoare, naionalist, comunist, feminist, etc. Din cadrul celor nominalizate s-au desprins diferite variante, dizidene, doctrine hibrizi (provenite din combinarea a dou sau a mai multora). Pe acest fond, ideologiile politice au fost clasificate n: ideologii de stnga, de centru si de dreapta; conservatoare, reformiste si revoluionare; regaliste si republicane; materialiste si idealiste; sclavagiste, feudale, capitaliste, comuniste; tradiionale, moderne si postmoderne; individualiste si colectiviste etc. O clasificare recent (cea a lui Guido Dericks) are drept criteriu distincia dintre comunitate si societate-proces istoric ce s-a afirmat cu putere ncepnd din secolul al XIX-lea. n acest sens, doctrinele politice care justific interesele unor comuniti umane particulare, aflate n concuren cu altele, sunt cele de tipul: naionalismului, conservatorismului, cele ecologice, iar cele care pledeaz pentru o societate a universalului, pentru construcia european si reglarea global a relaiilor internaionale sunt liberalismul si socialdemocraia. n fond, acestea sunt si cele mai puternice crezuri politice, curente de opinie si ideologii politice contemporane. Iat de ce, ntr-un capitol anterior, am creionat identitatea acestor ideologii.
6 D.

Chagnollaud, Dicionar al vieii politice si sociale, Ed. ALL, 1999, p.72

CULTURA POLITIC 245

4. Socializarea si aculturaia politice


Cnd vine pe lume, fiina uman ncepe s-si pun n valoare potenialul social pe care-l are, angajndu-se ntr-un proces continuu de interaciune cu semenii, nvnd, lrgindu-si experiena cognitiv si social, folosindu-si o gam diversificat de deprinderi ce i permit o participare activ n societate. Acest proces important de nvare de noi si noi roluri sociale de ctre individ, prin care el si dezvolt o identitate si se manifest ca membru activ al societii, este numit socializare. n ultimele decenii au fost date numeroase definiii procesului de socializare (din perspectiv psihologic, sociologic, a sociologiei devianei, culturologiei, teoriei cognitive, interaciunii simbolice). Cei mai muli autori consider socializarea ca un proces ontogenetic, stadial, constnd n totalitatea influenelor formativ-educative exercitate de diferitele grupuri sociale asupra indivizilor ce intr n componena lor. Prin acest proces indivizii asimileaz limba, valorile, obiceiurile, tradiiile, deprinderile, atitudinile, normele, regulile de comportament specifice grupului social din care ei fac parte. Dezvoltarea normal a fiinei umane reclam contacte interindividuale, ocazii de a vedea, a auzi si nva de la semeni, apropierea si comuniunea cu alte fiine umane. Influenele formative, educative, modelatoare provin din partea unor ageni formali si informali, se produc n mod voit sau n mod spontan, genernd pentru personalitatea n curs de dezvoltare mecanisme de asimilare, alegere, nvare, de adaptare, integrare, de conformare sau neconformare la cerinele mediului social, politico-juridic si moral. Primele instane de socializare, implicit politic, sunt familia (cea mai important), scoala si biserica, grupul de vrst, mass-media; urmeaz apoi

cercurile de prieteni, colectivul de munc, armata, instituiile frecventate, partizanatul etc. Dup sociologul Norman Goodman singurul factor cu adevrat important n socializare este familia. Familia este prima si cea mai continu lume social pentru sugar si copil. n familie se stabilesc primele si cele mai durabile relaii intime. Capacitatea comunicativ, n primul rnd prin nvarea limbii, are loc iniial n familie. Tot n familie, sugarul si copilul fac cunostin cu elementele cheie ale culturii familia asigur identitatea social iniial a copilului n raport cu rasa, religia, clasa social si genul. Sansele generale n via, sntatea, longevitatea, gradul de educaie si tipul de ocupaie sunt puternic influenate de familia n care copilul se naste7. Dar mediul familial va determina socializarea copilului ntotdeauna mpreun cu ceilali factori. O mare parte a cercettorilor americani au ajuns la concluzia c integrarea indivizilor n grupurile, colectivitile sociale este rezultatul a trei factori: a) nsusirea, interiorizarea normelor juridice si morale, a modelelor de comportament si valorilor;
7 N.

Goodman, Introducere n sociologie, Editura Lider, Bucuresti, p.120.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 246

b) individul devine constient de faptul c posibilitile sale de alegere n ce priveste rolurile asumabile sunt limitate; c) fiina uman dobndeste constiina responsabilitii, referitor la modul n care respect normele etico-juridice, n virtutea creia evit sanciunile punitive ce succed n mod firesc nclcarea normelor si doreste, n acelasi timp, s obin mai mult prestigiu, aprecieri pozitive n urma conformrii la modelul etico-juridic oferit de societate. n procesul socializrii individului, controlul social va conduce la acceptarea si interiorizarea valorilor, scopurilor, normelor, obiceiurilor si mentalitilor colectivitii, controlul social se transform treptat n autocontrol, n aciune liber a indivizilor care vor reproduce, adesea n mod creator, modelul cultural-normativ al societii. n esen, socializarea are ca efect crearea de personaliti conformiste, care vor manifesta comportamente previzibile, integrate n sistemul social. Dar, socializarea este un produs dinamic, deschis, nelipsit de implicaii ambivalente, pentru c individul nu se va mrgini la o nvare mecanic a conformitii n raport cu valorile si normele colectivitii, nu se va integra linear n cerinele acesteia, ci va nva s compare, s aleag, s conteste, s resping anumite modele din oferta societii. De aceea, R. Linton, E. Sapir, A. Kardiner etc. au nlocuit termenul de socializare cu cel de aculturaie, accentund asupra importanei asimilrii valorilor si scopurilor, a modelelor culturale. Socializarea politic este o faet a socializrii de ansamblu a individului, a asimilrii culturii societii, avnd o specificitate n ansamblul proceselor socializatoare, prin faptul c ea va conduce n final la formarea acelor aptitudini ale fiinei umane care, n calitatea ei de cetean, i va permite s fac distincie ntre societatea civil si societatea politic, s neleag si s evalueze faptele politice, s formuleze opiuni politice si s participe la rezolvarea treburilor politice, corespunztor status-urilor si rolurilor pe care le-a asimilat. Socializarea politic este un proces complex, multifazic de formare si dezvoltare a culturii politice a individului, de nsusire de ctre acesta a unor roluri care-l fac capabil de a participa la viaa politic. Socializarea politic, ca socializarea n genere, nu este un proces de dresur socio-politic, nu const ntr-o simpl recepie si acceptare pasiv a elementelor de cultur politic-juridic transmise de ctre generaiile mature, ci angajeaz o ampl modelare a personalitii, susinute eforturi de nvare social pe tot traseul vieii individuale, avnd ca produs observabil comportamentul politic-civic, participarea fiinei umane la viaa politic. Ea nu se rezum la acumularea de cunostine, informaii politice, nici la formarea unor capaciti de valorizare a faptelor politice si de orientare n spaiul politic, ci n mult mai mare msur constituie un exerciiu de practicare a unor comportamente politice, participative, de exteriorizare a personalitii prin atitudini de acceptare sau neacceptare a unor decizii politice, prin formularea de opiuni, prin operaiuni de propagare activ a elementelor culturii politice n favoarea valorilor pe care se axeaz personalitatea, de participare direct la

activiti de conducere etc.


CULTURA POLITIC 247

Schematic, concepia liberal si cea radical despre socializarea politic se prezint astfel8
: De la cine la cine Principala instituie Perioada de timp n care se desfsoar cu precdere Cum ? Concepia liberal De la o generaie la alta Familia Copilria Neplanificat (de la sine) Concepia radical De la clasa dominant la clasa subordonat Mass media Vrsta adult si copilria Premeditat Procesul de socializare politic ncepe chiar din perioada copilriei, n cadrul unor grupri formale si informale (familie, grdini, grupul de vrst, mass-media, cercul de prieteni, Biserica etc.), avnd un puternic suport afectiv. Psihopedagogii au reusit s determine momentul cnd debuteaz socializarea politico-juridic: vrsta de 5-6 ani, cnd capt contur unele procese de baz din structura personalitii. n copilrie au loc socializarea de baz (sau primar) la care se adaug, n perioada maturitii, socializarea politic continu, condiionat de asumarea de ctre adult a unor noi iniiative, roluri prin care si va concretiza statutul de cetean. Coninutul socializrii difer n funcie de stadiul ontogenetic, de profilul, scopurile si valorile grupurilor traversate de fiina uman. Copilul este socializat ntr-un cadru profund afectiv (familia) iar adultul n medii, de regul, interesate, cu via axat pe valori, scopuri si norme specifice. Adultul va recepta si va asimila cultura politic a grupului (a clasei sociale din care face parte, a colectivitii, comunitii etc.), prin raportare la cultura politic oficial, la valorile instituiilor dominante n societate. Socializarea continu (numit, de o parte a sociologilor, secundar) sau socializarea politic a adulilor vizeaz procesele prin care cetenii si asum noi roluri politice sau care se intersecteaz cu viaa politic, asociate cu asimilarea elementelor corespunztoare de cultur politic, cu destructurri ale unor atitudini politice, reorientarea personalitii spre noi valori politice. Cauzele principale ale resocializrii politice pot aciona dinuntrul personalitii (deziluzii politice, pierderea speranei, contradicia dintre asteptrile iniiale si performanele regimului politic, sentimentul datoriei, trebuina de prestigiu social etc.) sau pot fi constrngeri exterioare: schimbarea regimului politic, intrarea n somaj, schimbarea statutului profesional, pensionarea, apariia unor legi care afecteaz profund interesele ceteanului etc. Procesul de socializare politic a adulilor este sinuos,
8 Vezi

Alina Mungiu Pippidi, Introducere n politologie, Polirom, Iasi, 2000, p. 161

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 248

contradictoriu, personalizat, conine adesea drame personale cauzate de

dificultile schimbrii unor convingeri si atitudini politice, a restructurrii propriei ierarhii de valori politice etc. Noile achiziii ale culturii politice pot intra n conflict cu vechile valori si norme, resocializarea fcndu-se cu un grad de dificultate direct proporional cu vrsta. Socializarea politic, n bun msur, coincide cu educaia politic n sens larg (exercitat de familie, scoal, universitate, mass-media, de ali factori educaionali), dar are o sfer mai larg prin aportul si al altor instituii (organizaii politice, economice, juridice, religioase etc.) sau factori cu influen spontan, aleatoare. O parte a instituiilor politice creaz posibiliti, n special pentru membrii lor, n vederea pregtirii pentru rolul pe care-l vor practica ulterior, pentru viitoare posturi n lumea elitei politice, fapt denumit socializare anticipat sau presocializare. n funcie de gradul de conformitate cu valorile sistemului politic si de aportul la inovaia politic-juridic, socializarea mai poate fi pozitiv sau negativ. Socializarea politic pozitiv presupune, n esen, conformarea la valorile sistemului, la modelul etico-politic oficial, manifestarea de ctre cetean a unei conduite creative, inovatoare nuntrul sistemului si nu mpotriva lui. Pe cnd socializarea politic negativ const n asimilarea unei astfel de culturi politice care va conduce la marginalizarea persoanelor respective n raport cu cultura politic oficial, la dezvoltarea unei contraculturi orientate de valori opuse sistemului politico-juridic existent (de exemplu: socializarea realizat n cadrul grupurilor protestatare, a miscrilor de dizideni politici, a formaiunilor opuse politicii regimului etc.). Din punctul de vedere al modului n care se face, socializarea politic poate fi latent (informal) si manifest (instituionalizat, formal); constient si inconstient; cognitiv, afectiv, atitudinal, voliional si creatoare. Aceste variante de socializare pot intra n diverse combinaii n cadrul complexului proces de aculturaie politic proces rezultat din contactele, interferenele dintre dou sau mai multe culturi politice. Aculturaia politic este totalitatea modificrilor intervenite n tiparele culturale originare, atunci cnd grupuri de persoane cu culturi politice diferite intr n contact pe termen lung. Culturile politice care intr n contacte vor suporta modificri intrinseci, reelaborri, schimburi reciproce, mprumuturi, ajustri etc. Asa, de pild, cu ocazia invaziilor, cuceririlor coloniale, migraiei internaionale au loc totdeauna forme de aculturaie politic, fr ca o cultur politic s reuseasc a se impune total celeilalte, chiar dac inegalitile, amplitudinile, diferenele axiologice dintre ele sunt foarte evidente. O socializare politic-juridic impus au realizat-o spaniolii n teritorii din America Central si de Sud pe care le-au cucerit, introducnd un control politic, juridic si religios nsoit de utilizarea forei, urmat apoi de impunerea modelului politic si normativ emanat din civilizaia iberic, de resocilizarea politic. n toate cazurile, colonizarea a introdus cultura politic a metropolei, modelul juridic, economic al acesteia, fcnd treptat ilegale normele, regulile tradiionale de conduit. Dar resocializarea i afecteaz deopotriv si pe invadatori care, adesea, sunt pusi n situaia s-si revizuiasc atitudinile , s recunoasc valoarea unor elemente
CULTURA POLITIC 249

ale culturii politice a celor invadai etc. Uneori, aculturaia politic determin un anumit tip de socializare care poate evolua ntre dou axe: integrare cultural, care face ca elementele culturii strine s fie ncorporate n sistemul politic-social indigen, corespunztor matricii culturale a acestuia, si asimilarea, ca proces invers de adoptare a valorilor si normelor politicojuridice nsoit de eliminarea tradiiilor, mentalitilor indigene. n ultimul deceniu, dup cderea comunismului n Europa de Est, se pune cu acuitate problema formrii si dezvoltrii unei culturi politice specifice democraiei, bine acordat valorilor universale, care s faciliteze participarea activ, responsabil a ceteanului la viaa politic. Schimbrile radicale n sistemul si regimul politic dup 1989, adoptarea unei noi constelaii de valori politice impune necesitatea resocializrii politice a ceteanului proces deosebit de complex, de sinuos si ncrcat cu adevrate drame subiective, urmate nu ntotdeauna de rezultate socialmente acceptabile. ntr-un astfel de proces revine n actualitate mai vechea problem si teorie a formelor fr fond, construit n cultura romneasc de ctre Titu Maiorescu. El sesizase

discordana dintre instituiile politice, codurile juridice, iniiativele de reformare a organizrii politice-statale introduse n Romnia n a doua jumtate a secolului trecut si structura economic, social, tradiiile, obiceiurile si fondul sufletesc al poporului. Viciul cel mai mare al politicienilor de atunci era crezul lor nerealist c formele copiate din Europa Occidental, bogat si civilizat, se potrivesc si vor fi productive n spaiul romnesc. Dar, n realitate, susinea T. Maiorescu, acestea sunt producii moarte, pretenii fr fundament, forme care nu au premise suficient de maturizate n cultura si viaa economic naional. Oare problema nu se pune la fel si astzi? Suntem pregtii s intrm n Europa? Crearea instituiilor specifice democraiei, n primul rnd adoptarea unei Constituii democratice, difuzarea ideologiei specifice statului de drept etc. sunt condiii suficiente? Oare, mentalul colectiv, atitudinile, deprinderile si obisnuinele formate pe parcursul mai multor decenii de via politic totalitar vor putea fi nlocuite peste noapte? Preluarea concepiilor politice, a instituiilor occidentale va putea fi suportat si efectiv realizat (implicit n planul atitudinilor si comportamentelor politice) de ctre ntregul popor sau numai de elite? Astfel de probleme eman din practica tranziiei Romniei spre economia de pia si o democraie matur care demonstreaz c instituiile, legile, Constituia, orict de bine concepute au fost ele, prin ele nsele, nu sunt suficiente pentru ca statul de drept s devin o realitate sau ca economia de pia s devin o surs de progres si de bogie. Atta vreme ct legiferrile, practicile guvernamentale, instituiile create vor rmne exterioare vieii practice a majoritii cetenilor, ct vreme cetenii vor rmne indifereni, apatici la schimbrile reformatoare, teoria maiorescian si va pstra actualitatea, adic performanele regimului politic nu vor fi cele asteptate de societatea civil. Rezult de aici ct de important este resocializarea politic a cetenilor, generalizarea culturii politice-civice potrivit realitilor concrete din Romnia, constituirea unor atitudini politice active, raionale care antreneaz responsabilitatea ceteanului de rnd. Dar, formarea unei culturi
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 250

politice a participrii la nivelul omului obisnuit este o chestiune de timp, uneori de generaii; este, n primul rnd, un rezultat sigur al pedagogiei politice, al educaiei civice. Educaia politic, realizat cu aportul diferitelor instituii de socializare, poate grbi procesul de reform, poate realiza corelaia necesar ntre instituionalizarea politico-juridic si fondul sufletesc, mentalul colectiv, facilitnd astfel eficiena funcionrii unui sistem politic democratic.

XI. SCHIMBAREA SI MODERNIZAREA POLITIC


1. Schimbare social si dezvoltare politic
Oricare societate uman a cunoscut si va cunoaste diferite schimbri care pot duce la acumulri cantitative (consolidare, maturizare), la perioade de progres (schimbri structurale, care genereaz o mai bun funcionare si cresterea performanelor societii respective), de stagnare (meninerea echilibrului structural al societii date, care implic diverse energii necesare stagnrii. Asa, de pild, pacea implic o mulime imens de aciuni pentru a fi meninut, reprodus; numrul si amploarea acestor eforturi vor fi mult mai mari dac pacea va trebui reconstruit si aceasta pornind de la o situaie internaional beligen), de involuie (declin, regres, decdere). Sursa schimbrii unei societi este aciunea uman de orice fel (economic, politic, ecologic, religioas, cultural, etc.). n funcie de specificul aciunilor concrete si de nasterea seriilor de aciuni istorice, vor rezulta diverse tipuri de schimbare: schimbare economic, schimbare politic, schimbare juridic, schimbare moral, schimbare ecologic, schimbare cultural, schimbarea instituiilor, etc. Toate acestea sunt rezultatul aciunilor, miscrilor sociale ale unor ageni colectivi si individuali, care pot exterioriza comportamente de acceptare a valorilor, scopurilor si normelor existente n societate sau, dimpotriv, se pot angaja n acte de protest si contestatare, urmrind s impun schimbri, variabile ca amplitudine si dup consecinele lor, n organizarea socio - economic si politic, recurgnd la mijloacele instituionalizate, dar, mai ales, neinstituionalizate la care si creaz acces. n funcie de durata si profunzimea transformrilor, schimbrile n societate, n istorie, sunt cuprinse pe o palet diversificat, ntre acumulri

graduale, insesizabile si revoluiile violente, explozive. Astfel, printre miscrile si schimbrile cele mai puin evidente (ntr-o perioad istoric scurt) sunt cele evolutive, care le-ar putea cuprinde pe cele spontane (neintenionate, inconstiente), de tipul derivei sociale, acestea au o lung durat; de exemplu, procesul de populare uman a planetei Pmnt - proces ce a generat noi si noi probleme pentru care au fost necesare soluii privind sedentarismul, coexistena populaiilor orientate de valori si culturi diferite, etc.) si pe cele intenionate, instituionalizate de tipul reformelor sociale (cum este si cea actual n rile post - comuniste, care se confrunt cu tranziia de la socialism, caracterizat prin economia de comand si totalitarism politic, la societatea pluralist, bazat pe acumularea individual si social de capital, pe economia de pia si democraie n plan politic). Pe de alt parte, miscrile radicale pot avea loc la nivel global (macrosocial), desfsurndu-se sub forma revoluiilor socio - politice. Schimbarea prin revoluie ntrerupe evoluia global a societii, ea desemneaz o criz structural ce afecteaz evoluia
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 252

lent a economiei, societii, instituiilor, culturii, orientrilor valorice dominante. Revoluia pune n discuie, n primul rnd, problema legitimitii valorilor, normelor si structurilor socio - economice existente pn atunci, pe care o rezolv prin schimbri radicale ale acestora ncepnd cu nlocuirea regimului politic, a vechiului sistem de drept, a clasei politice cu altele convenabile forelor revoluionare. Dac revoluia evolueaz conform unor cauze prevalent endogene, n sensul c noile instituii corespund logicii istoriei societii respective, n mod firesc reasezarea societii, a valorilor si culturii ei va genera performanele asteptate. Dar, asa cum s-a ntmplat si n istoria secolului XX, unele revoluii au urmrit introducerea prin for a unui model politico - juridic strin, ineficient ancorat n realitile si tradiiile naionale (revoluia socialist n Rusia, importul modelului comunist n Romnia si n alte ri, fr a avea un suport social suficient de larg, etc.) - fapt care a generat meninerea unor tensiuni latente sau manifeste ntre sistemul politic si societatea civil pe perioade mari de timp. La nivel microsocial pot avea loc mutaii care, de asemenea, sunt schimbri bruste (o nou tehnic, invenie sau inovaie care va revoluiona un domeniu, o subdiviziune a muncii sociale), cu implicaii pe perioade mari de timp pentru dezvoltarea social si politic. Dezvoltarea sociopolitic este un concept mult mai complex, incluzndu-l n coninutul lui pe acela de schimbare social sau de schimbare politic, cu dimensiuni att cantitative, ct si calitative mai ales. Dimensiunile calitative vizeaz prioritar realizarea progresiv a modernitii - concept ce desemneaz o perioad din istoria umanitii, cu ansamblul proceselor nnoitoare ce o caracterizeaz. Unii teoreticieni localizeaz aceast perioad n secolul al XVI lea, care a deschis o nou epoc, rennodnd legturile cu civilizaia si cultura Antichitii; alii au nclinat s coreleze nceputurile modernitii cu elaborarea si propagarea filosofiei contractualiste, a drepturilor si libertilor naturale ale omului; alii, cu apariia filosofiei Luminilor si a industrializrii. n privina factorilor care au produs modernitatea, teoriile sunt mprite, n sensul c unii (de exemplu: A. Comte) consider epoca modern ca produs al stiinei mai ales; alii (Saint - Simon) au vzut, ca factori decisivi, industrializarea si urbanizarea; alii (Tocqueville) - egalizarea condiiilor sociale si democraia; alii (K. Marx, de pild) - capitalismul, iar Max Weber - raionalizarea si eficiena. n realitate, aciunile acestor factori sunt complementare. Schimbarea socio-politic este o rezultant a aciunii combinate a mai multor factori: demografici (ritmul de crestere a populaiei, durata medie a vieii, fenomenul de mbtrnire a unei naiuni, migraia internaional a forei de munc, schimbarea compoziiei de vrst si pe sexe etc.), procesele culturale (descoperiri, invenii, revoluia stiinific - tehnic din zilele noastre, definirea valorilor culturale, explozia mass - media, cresterea duratei scolarizrii obligatorii, constituirea infosferei), schimbrile n structura social (evoluia diferitelor forme de inegalitate social, tensiunile dintre clasele si gruprile sociale, deosebirile dintre grupurile etnice, religioase, rasiale, contrastele de avere, etc.), aciunea uman individual si colectiv, schimbri semnificative ale mediului geografic (sectuirea unor resurse,

SCHIMBAREA SI MODERNIZAREA POLITIC 253

oportunitile oferite de descoperirea si exploatarea unor bogii naturale, modificrile climatice, etc), factori axiologici (schimbri survenite n orientarea valoric, n ierarhia de valori ale societii). n secolul XX, datorit cresterii rolului politicului n viaa social, a fost pus tot mai frecvent problema dezvoltrii si modernizrii politice. Aceasta si din dorina clasei politice de a avea un model explicativ necesar scopurilor practice. Astzi problema modernizrii, a sporirii raionalitii si eficienei practicii politice se pune n toate statele: fostele state socialiste se afl n plin reform instituional - politic; rile lumii a III - a si caut si urmeaz o cale proprie de dezvoltare politic; statele dezvoltate - fr excepie - urmresc schimbri att n raporturile interne, ct si n cele externe, n funcie de problemele specifice cu care se confrunt. Toate acestea ne dau dreptul s fim de acord cu Daniel Seiler care era convins c problema dezvoltrii politice ar trebui s constituie inta final a cercetrilor n politologie. Importana practic a studiilor privind dezvoltarea politic a fost resimit cu acuitate n primul rnd n statele decolonizate, aflate pe drumul propriei afirmri, ca naiuni independente, apoi, n toate statele ajunse n diferite forme de criz. n astfel de situaii, punctul de referin l-a constituit statele dezvoltate, regimurile politice stabile si eficiente. Au luat fiin, n consecin, dup cel de-al doilea rzboi mondial, cercetri sociologice comparative ale practicilor politice caracteristice unor regimuri diferite, nivele de dezvoltare economice diferite, culturi diferite. Cel care a selectat si a stabilit primul criteriile gradului de dezvoltare politic a fost Lucian Pye. Aceste criterii sunt urmtoarele: a) diferenierea structural a vieii politice din cadrul unei societi; b) capacitatea de inovare, mobilizare si supravieuire a sistemului politic; c) tendina de afirmare a egalitii sociale dintre ceteni. n virtutea acestor criterii diferenele dintre state, dintre sistemele politice subdezvoltate si cele dezvoltate rezid, n primul rnd, n gradul de difereniere a funciilor si de specializare a componentelor sistemului politic. n societile nedezvoltate politic diferenierea structural a sistemului este redus, specializarea n realizarea funciilor de asemenea, adic un numr redus de ceteni exercit toate funciile sistemului (o oligarhie, o cast dirigent, o nomenclatur, etc). Pe cnd ntr-un sistem politic dezvoltat exist o diviziune a muncii, gradul de specializare n exercitarea rolurilor politice este ridicat. Structurile sunt mai numeroase si difereniate; cu ct sunt mai specializate, cu att cooperarea lor n ansamblu este mai necesar, controlul reciproc funcionnd mai bine. Totodat, un sistem politic este cu att mai dezvoltat cu ct este mai capabil s anticipeze schimbrile economice - sociale interne si internaionale sau s recepteze noul din mediul social, s intuiasc situaiile puin probabile pentru a produce acele schimbri si perfecionri luntrice prin care s demonstreze eficien n reglarea societii. Eficiena sistemului politic depinde si de capacitatea sa de a atrage, de a produce si utiliza resursele de care dispune pentru a-si atinge scopurile (a produce si a adopta cele mai
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 254

potrivite programe politice si decizii, a modela opinia public, a coordona activitile, a ntreine si ntri ordinea public, a efectua controlul si a exercita constrngerile legitime), de capacitatea de supravieuire, prin formarea culturii civice favorabile meninerii sale, prin socializarea politic (realizat de instituiile de nvmnt, mass - media, academii, biseric, armat, partide politice). De asemenea, nivelul dezvoltrii politice este dat de gradul de afirmare a egalitii sociale dintre ceteni - fapt ce se exprim prin participarea la activitile politice, prin cultura politic de participant. Cu ct un sistem politic este mai dezvoltat, cu att constiina si cultura participrii sunt mai active, principiul liberal al eligilibilitii personalului politic cu status-uri mai importante va funciona mai bine, recrutarea specialistilor pentru posturile publice se va face dup competen si merite, iar statul de drept va funciona la parametrii deziderabili - democraia dovedindu-se a fi un fapt social.

Dimpotriv, n rile lumii a treia aceste trsturi ale vieii politice lipsesc sau se manifest anemic: tendina dominant este aceea de concentrare a autoritii n minile unui singur partid sau a unui lider charismatic, de exercitare a dominaiei de ctre o oligarhie sau aceea de personalizare a puterii. Se afirm astfel un fel de paternalism generator de nstrinare a maselor de viaa politic; gndirea unic, conceperea programului politic fiind apanajul conductorului, al cercului oligarhic. Societatea civil devine aici o mas de manevr, o stare amorf asupra creia va opera birocraia statal, condus de cercul oligarhiei. Cei mai muli politologi au abordat dezvoltarea si modernizarea politic n strns legtur cu dezvoltarea general a societii, mai ales a economiei. Din acest punct de vedere, S. Huntington sublinia ideea c rata instituionalizrii politice trebuie s reflecte schimbrile si progresele socioeconomice sau, n secolul trecut, Titu Maiorescu susinea c formele (instituiile politice-juridice) trebuie armonizate cu fondul (structurile economice, obiceiurile, tradiiile si mentalitile naionale) sau, n acelasi secol, K. Marx elaborase legea interaciunii dintre baza economic si suprastructur, n care aportul decisiv aparine primei. ntr-o astfel de perspectiv mai larg, modernizarea politic presupune: adncirea diviziunii muncii prestate n sfera vieii politice (ceea ce implic profesionalizare, specializare, raionalizare si eficien sporit); exercitarea autoritii politice dup criterii raionale active (ceea ce presupune o dispunere ierarhic a status-urilor care s ofere un coeficient optim de autonomie n plan local, dar s asigure, n acelasi timp, o centralizare suficient la nivel naional, s funcioneze ct mai bine si transparent sistemele de comunicare nuntrul vieii politice dar si ntre societatea politic si societatea civil); dezvoltarea culturii politice - civice fapt care va produce o crestere a gradului de participare la viaa politic a cetenilor; realizarea unei rate a instituionalizrii politice - juridice ct mai bine adaptat dezvoltrii generale a societii; perfecionarea democraiei (ceea ce va garanta dezvoltarea liber a personalitii si exprimarea liber a individului, pluralismul politic, competiia, caracterul constituional al alegerii guvernanilor si al actelor de guvernare, supremaia legii); meninerea n
SCHIMBAREA SI MODERNIZAREA POLITIC 255

funciune a capacitilor necesare pentru a asigura pacea intern si cea mondial. n final, ar trebui subliniat faptul c nu exist un model unic, o direcie cert, universal valabil a dezvoltrii politice. Nu pot fi acceptate standarde necesare si suficiente, nici un prag obligatoriu de trecut pentru ca o anumit societate politic s fie considerat dezvoltat. Modernizarea politic nu poate fi o operaie prin transplant, n-ar trebui s fie o oper de import sau de export, dac, ntr-adevr, se doreste ca ea s reuseasc, s obin performane firesti. Dezvoltarea politic este rodul eforturilor interne, naturale, istorice ale fiecrui popor, ale clasei politice; fiecare ar si caut calea proprie spre a-si realiza idealul politic, spre a realiza o ordine socioeconomic si politic adecvat valorilor ei, tipului propriu de dreptate. Cutarea si realizarea identitii naionale are si o faet politic. Dar, n contextul adncirii interdependenelor dintre statele - naiuni, programul de modernizare politic, cu valorile care-l ghideaz, constituie un rezultat al experienei istorice acumulate, al obiceiurilor si tradiiilor, al specificului naional, pe de o parte, si al experienei omenirii n ansamblul ei, al valorilor universale, pe de alt parte.

2. Miscrile sociale si cadrul legal


Miscrile sociale sunt modalitatea principal de producere a schimbrilor, a dezvoltrii sistemelor sociale. O miscare social const n participarea unui numr mare de indivizi, caracterizai prin aderen la valori comune, prin comportamente similare, prin cooperarea lor n funcie de un scop comun, folosind metode adecvate, la transformarea activ a vieii sociale, a ordinii de drept existente. Miscarea social pune n practic o ideologie, o concepie despre ordinea social si juridic, impune un nou sistem de valori, schimb relaiile economice, sociale, insituionale, inclusiv dreptul. Mecanismul declansrii unei miscri sociale (rscoal, insurecie, reform, revoluie etc.) este deosebit de complex si nu se produce dup o

anumit schem explicativ, are o configuraie individualizat, datorat condiiilor concrete de spaiu si timp n care se desfsoar. La baza apariiei unei miscri sociale (este si cazul evenimentelor din decembrie 1989 din Romnia) se afl o situaie socio-economic si politic-juridic complex, n cadrul creia un numr relativ mare de oameni nu au posibilitatea s-si satisfac unele nevoi si aspiraii fundamentale. Nesatisfacerea acestor nevoi si aspiraii produce nemulumiri, frustrare, o psihoz si o neliniste colectiv, propagate prin contacte informale ntre tot mai muli oameni. Contradiciile economice, raionalizarea consumului unor bunuri, numeroasele ngrdiri ale personalitii, sistemul politic-juridic rigid, pietrificat si conservator al unei viei social-economice ineficiente, disproporionarea raportului dintre drepturile si obligaiile individului n favoarea obligaiilor si servituilor fa de sistem au generat valori si aspiraii contrare, o miscare social de mpotrivire, de schimbare a ornduirii, implicit a legilor care au cldit-o.
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 256

Sociologul polonez Jan Szczepaski descrie mecanismul afirmrii unei miscri sociale astfel: "Apare deci o stare de neliniste social, care se manifest prin conduite deviante de la normele curente, deci contacte intensificate, adunri nfierbntate ale cercurilor sociale, discuii despre starea de lucruri existent, cutarea unor aspecte tot mai noi ale acestei stri de lucruri si definirea lor ca insuportabile, rspndirea de zvonuri, stabilirea responsabilitii pentru starea de lucruri existent, acuzarea diferitelor persoane si plngeri la adresa fptasilor reali sau imaginari ale acestei stri, ori a oamenilor care o menin. Starea de neliniste poate cuprinde colectiviti mai mari sau mai mici, anumite categorii profesionale, care se simt private n mod deosebit, categorii de vrst, colectiviti teritoriale, pturi sau ntregi clase sociale"1. O serie de distinsi sociologi au divizat miscrile sociale n mai multe tipuri: A. Miscrile protestatare; B. Miscrile reformatoare; C. Miscrile revoluionare; D. Miscrile regresive; E. Miscrile utopice. A. Miscrile protestatare sunt prezente n toate timpurile, cuprinznd uneori pturi largi ale populaiei, alteori categorii socio-profesionale, alteori categorii de vst - n special tineretul. Ele s-au rspndit si diversificat enorm de mult n ultimele decenii sub forma miscrilor studenesti, de renastere religioas, de emancipare moral, miscri de promovare a unor noi valori estetice n lumea artelor, miscri feministe etc. Toate aceste miscri se formeaz n jurul unei personaliti marcante - liderul, si exprim nemulumirea, dezacordul si protestul fa de anumite valori, instituii, procese sociale. Protestul se exprim, de obicei, prin elemente ale inutei vestimentare si capilare, prin comportamente excentrice, n dezacord cu normele morale, cu modelele cotidiene, prin schimbarea conduitei verbale, a deprinderilor etc. care se transmit prin contaminare emoional. Desi nu urmresc s schimbe ornduirea socio-economic, nici mcar s reformeze sistemul politic-juridic, miscrile protestatare pot fi iniiatoarele unor noi sisteme de valori, noi modaliti de exprimare n art, noi modele de conduit, de afirmare si generalizare a unor ideologii noi etc. n general, codurile normative sunt puin receptive la miscrile protestatare. Raportarea dinamicii sistemului juridic la astfel de miscri se face, de regul, prin intermediul organelor puterii statale. n funcie de felul n care acestea percep sensul miscrii contestatare se va recurge la nnoirea legii sau, dimpotriv, la limitarea aciunilor de protest. B. Miscrile reformatoare sunt mai profunde, desfsurndu-se n cadrul ordinii sociale si juridice stabilite, si constau n introducerea unor schimbri economice, sociale, politice, culturale, religioase, morale, juridice, pe cale legislativ sau prin schimbarea unor instituii, astfel nct s se optimizeze viaa colectivitii. Ideologii si conductorii reformelor au libertate de exprimare si de aciune, de folosire a mijloacelor de comunicare n mas pentru a realiza programul de reform. Ei, acceptnd, n mare, ordinea social, caut s produc schimbri limitate n anumite domenii, promoveaz decizii moderate n cadrul sistemului politic - juridic existent.
1 J.

Szczepaski, "Noiuni elementare de sociologie", E.S., Bucuresti, 1972, p.422.

SCHIMBAREA SI MODERNIZAREA POLITIC 257

Miscrile reformatoare se desfsoar gradual, parcurgnd cteva faze nu ntotdeauna bine delimitate: a) reforma se origineaz ntr-o stare de nemulumire a unor cercuri sociale, datorat nesatisfacerii unor trebuine primare; b) atitudinea de nemulumire fa de unele aspecte ale ordinii socioeconomice, ale modelului juridic corespunztor acesteia, se manifest n psihicul colectivitii prin discuii spontane, agitaie, eforturi de a gsi soluii concretizate n viziuni, proiecte referitoare la o nou ordine socio-juridic, prin care s se exclud cauzele nemulumirilor; c) treptat se formeaz cercuri neformale, se impun personaliti, lideri, conductori, care incearc s-si impun proiectele lor, se cristalizeaz o ideologie raportat critic la ordinea de drept existent si care pledeaz pentru un proiect de schimbare social; d) grupurile neformale se organizeaz, se configureaz si se sudeaz o structur organizaional a miscrii spre a deveni apt s realizeze programul de reform. Nucleul organizaiei se compune din ideologi, lideri, tehnicieni ai organizrii, activisti, specialisti n imagine, care stiu s asigure eficiena activitii ntreprinse; e) activitatea efectiv de realizare a programului de reform, n cadrul creia organele miscrii, instituiile create vor folosi membrii organizaiei pentru atingerea scopurilor. n acest proces, sistemul dreptului va fi amendat; vor fi nlturate acele norme juridice care reglementau si aprau ordinea socio-economic generatoare de contradicii, disfuncii si vor fi create noi reglementri juridice corespunztoare proiectului de reform; f) dac reforma va reusi, organele si organizaia se vor consolida, treptat acestea din nou se vor osifica, nchista, birocratiza, vor ajunge s funcioneze "n gol", fr a mai sti cum s rspund solicitrilor noi ale vieii socio-politice, manifestnd rigiditate, rspunsuri nchistate n raport cu cerinele dinamicii sociale. Devine astfel necesar schimbarea lor de ctre o nou miscare reformatoare. Se poate observa faptul c dreptul, pe parcursul proceselor de reform, exercit iniial o funcie conservatoare, fiind un instrument al deintorilor puterii politice. Dup ce sistemul juridic trece sub controlul forelor reformatoare, acesta, prin schimbrile intrinseci care survin, va exercita o funcie dinamizatoare pozitiv n raport cu dinamica ordinii socio-economice si cultural-spirituale. C. Miscrile revoluionare cuprind aciuni sociale de mare anvergur, avnd ca obiect transformarea calitativ a vieii sociale, prin care se realizeaz nlocuirea unui sistem social-economic si cultural cu un altul convenabil forelor socio-politice ce nfptuiesc revoluia. Acestea, pentru a realiza programul de schimbare structural, trebuie s cucereasc puterea politic, s nlture sistemul politic-juridic existent odat cu elita guvernant si apoi s cldeasc o nou lege, o nou ordine politic, economic, social, cultural, spiritual si ecologic. Revoluiile se deosebesc de reforme prin scop si metode. Reformatorii si desfsoar activitatea n cadrul ordinii sociale existente, n acord cu cadrul legal, normativ, urmrind nu nlturarea ordinii sociale existente, ci doar aducerea unor amendamente organizrii statale, economice etc. Ori, revoluionarii nu-si pot desfsura n mod liber activitatea, pentru c ei
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 258

se opun n mod frontal legii, ordinii sociale; ei vor schimbarea radical a aparatului statal, a ntregii societi. Realizarea strategiei si tacticii revoluionare presupune, deci, recurgerea la for, mobilizarea unei energii sociale mult mai mari dect n cazul reformei, prezena unor conductori si a unor reele organizaionale mult mai cuprinztoare si mai eficiente astfel nct s poat demola, inclusiv prin mijloace violente, aparatul statal respectiv, aprtor al vechii ordini, iar apoi s reconstruiasc ordinea instituional a societii, nainte de toate a unui stat corespunztor. n cadrul miscrilor revoluionare iese, deci, n prim plan aspectul politic-juridic, deoarece schimbarea structurilor socio-economice, culturale, ecologice etc. nu este posibil fr stpnirea aparatului statal, fr edificarea unui nou sistem de drept n acord cu care s se produc schimbarea global a societii. Orientarea ideologic a programului revoluiei poate fi situat fie n stnga, fie n dreapta esichierului politic. Analiznd si studiind comparativ revoluiile sociale victorioase, o parte

a sociologilor si istoricilor au desprins cteva faze tipice n desfsurarea acestora: a) n perioada de criz revoluionar, manifestat prin mari nemulumiri, proteste exprimate de cercuri tot mai numeroase si largi, care nu gsesc soluii pentru a-si satisface nevoi vitale n cadrul ordinii de drept existente; b) extinderea nemulumirilor si n unele cercuri ale intelectualitii, armatei si oamenilor politici. Intelectualii ncearc s explice cauzele tensiunilor si mecanismul prin care ar putea fi instalat o nou ordine social si statal, crend astfel ideologia revoluionar; c) ideile revoluionare cstig adereni tot mai numerosi, care se organizeaz; totodat, se afirm personaliti puternice (de tipul vizionarilor, profeilor, apostolilor, organizatorilor luminai si lucizi, liderilor charismatici etc.) si se ncheag un program de aciune revoluionar; d) organizaia politic a miscrii revoluionare va folosi metodele potrivite pentru a uni si folosi toate masele nemulumiilor pentru a declansa revoluia; e) izbucnirea brusc a revoluiei, nlturarea de la putere a celor care domin si apr ornduirea socioeconomic existent si trecerea la nfptuirea programului de schimbare, ncepnd cu recldirea unui sistem politic-juridic; f) n numeroase revoluii victorioase a ajuns la putere aripa moderat a forelor revoluionare (n cazul revoluiei franceze, ruse etc.), care si-au propus s realizeze programul revoluionar prin reforme treptate (forele politice guvernante, dup revoluia din decembrie 1989 din Romnia, au adoptat o strategie similar); g) aripa extremist a forelor revoluionare se teme c, n acest fel, revoluia nu va reusi, c se va declansa contrarevoluia pe care moderaii nu o vor putea bloca si anihila. Ca urmare, extremistii se vor mobiliza pentru cucerirea puterii; h) este posibil preluarea puterii de ctre extremisti, care recurg la teroare, violen pentru a realiza programul revoluionar ct mai rapid si pentru a preveni declansarea contrarevoluiei; i) ncetarea valului de represiuni si teroare, fie ca urmare a victoriei depline a revoluiei, fie a reinstalrii vechii ordini. Evident, strategia si desfsurarea concret-istoric a fiecrei revoluii conin elemente unice, irepetabile. Prin urmare, fazele din succesiunea de mai
SCHIMBAREA SI MODERNIZAREA POLITIC 259

sus nu sunt ordonate n aceeasi structur n fiecare caz n parte; totodat, pot lipsi unele, pot s apar altele inedite. Generalul, n procesele de schimbare, implic n mod necesar individualul si particularul. Esenial rmne faptul c miza cea mare a forelor revoluionare, a celor care cuceresc puterea politic o constituie deinerea legitimitii si exercitarea dreptului de a face si a aplica dreptul (un sistem juridic) n consonan cu voina si aspiraiile lor politice. Dreptul devine astfel un factor fundamental al schimbrii si progresului. D. Miscrile regresive au ca scop, dup profesorul american Norman Goodman, rezistena la schimbarea social si revenirea societii la o stare anterioar. Ele vor s ntoarc napoi ceasul progresului2. n sfera acestora pot fi incluse, de exemplu, miscrile fundamentaliste islamice sau miscarea din S.U.A., denumit majoritatea moral. E. Miscrile utopice au un proiect de restructurare radical a societii, de cldire a unei ordini socio-politice perfecte, agreabile, dorit de ctre toi membrii cetii, pentru c ntruchipeaz dreptatea n plenitudinea ei. Dar acestor miscri le lipseste un program, o strategie si tactica aferent pentru a realiza proiectul. Calea general admis pentru a se ajunge la modelul dorit este persuasiunea, angajarea din convingere a tuturor oamenilor n realizarea proiectului de societate si de om. Din start, ele exclud recurgerea la mijloace violente. Trebuie subliniat faptul c fiecare miscare socio-politic, prin specificul ei, este un proces unic cu elemente irepetabile. Aceasta nu i-a mpiedicat pe cei care le-au studiat s desprind etape comune n desfsurarea unor diverse miscri politice - etape ce compun cicluri istorice. Astfel, dup sociologii Blumer si Tilly, prima etap este apariia miscrii ca reacie la nevoi nemplinite, n care creste gradul de nemulumire si numrul nemulumiilor. n rndurile acestora se constituie un mic grup de activisti care identific problema si se mobilizeaz pentru schimbare. n etapa a doua, ca rezultat al propagandei, creste numrul celor interesai de rezultatele

schimbrii, ei se unesc, se asociaz, se organizeaz, se adopt programul si mijloacele, se creaz noi organizaii, care se afiliaz aceluiasi plan, sub o conducere centralizat. n a treia etap, miscarea dobndeste toate caracteristicile unei organizaii birocratice (statut, norme clare, roluri specializate, structur ierarhic de conducere, etc.). n ultima etap, miscarea intr n declin din diverse cauze: fie c si-a atins scopurile, fie c organul de conducere a fost determinat de putere s-si schimbe orientarea (corupere, cooptare, etc.), fie pentru c apar sciziuni care conduc la slbirea si disoluia miscrii, fie datorit suprimrii ei de ctre cei aflai la putere, fie din cauza pierderii suportului social al miscrii, fie din cauza unor costuri economice, sociale si morale prea mari, fie din cauza birocratizrii exagerate si a rutinei care duce la pierderea speranei si motivaiilor iniiale.
2 N.

Goodman, Introducere n sociologie, Ed. Lider, Bucuresti, p. 436.

INTRODUCERE N STIINA POLITICII 260

3. Sistemul juridic - factor de influenare a dezvoltrii sociale


n cadrul miscrii revoluionare sistemul dreptului va cunoaste transformri radicale. n mod firesc, revoluionarii vor dori o nou constituie, noi principii si coduri normative, care s dea expresie juridic voinei si programului lor, cadrului legal necesar pentru instalarea noii ordini sociale. Revoluionarii aspir nu numai la nlturarea normelor juridice vechi, ci si a altor instituii cu funcii n elaborarea, aplicarea, respectarea legilor, procedurilor, a sistemelor de sanciuni etc., astfel nct schimbrile introduse s fie permanentizate sub forma unor legi obligatorii. Din punct de vedere sociologic, legea este un ansamblu de norme, de sanciuni instituionalizate, obligatorii, care regleaz conduita indivizilor, micro si macrogrupurilor sociale organizate. Suveranitatea legii, respectarea si aplicarea acesteia se bazeaz pe mecanisme psiho-sociale complexe, n cadrul crora si aduc aportul aciunea autoritilor statale, informarea juridic a cetenilor si organizaiilor, persuasiunea, ndemnul, ameninarea, sancionarea, folosirea violenei legitime etc. n funcie de coninutul legii, de natura sistemului juridic, de gradul su de adaptare la cerinele dinamicii sociale, modelul juridic al unei societi poate fi un factor de progres, de stagnare sau regres. Legea este un factor de regres, de frnare a dezvoltrii sociale atunci cnd este stpnit si aplicat de fore politice conservatoare, retrograde. n acest situaie legea ine sub protecie instituii nvechite, ineficiente, o ordine social generatoare de tensiuni si nemulumiri. Elita guvernant utilizeaz legea pentru a nbusi miscrile revoluionare, pentru a-i persecuta pe inovatori, pe cei care gsesc soluii alternative la sistemul social desuet, anacronic. Istoria societii, a instituiilor politice-statale evideniaz cu prisosin existena frecvent a unor perioade n care legea si oamenii ei au fost un instrument al represiunii miscrilor novatoare, prin folosirea violenei, a constrngerii fizice, un mijloc pentru a asigura conformarea fa de instituii care frneaz dezvoltarea social. De aceea, miscrile de schimbare social, n primul rnd revoluiile, efectueaz schimbri ale sistemului juridic. Exist, deci, perioade cnd legea se dovedeste a fi un factor ce se opune schimbrii progresiste, ce frneaz reformele. n general, legea apare ca un factor de conformism, de supunere, ca un instrument esenial al controlului social si al reprimrii conduitelor deviante, a comportamentelor ce pericliteaz coeziunea si securitatea colectivitilor. Dar au existat, n acelasi timp, legiuitori care au formulat si adoptat n asa fel normele juridice nct cei care vor s produc schimbri, s introduc inovaii sociale, organizatorice, s poat s gseasc n sistemul dreptului protecie si siguran. Este cazul oamenilor de geniu, ideologilor vizionari, a liderilor politici etc., care produc valori convenabile - la nceput numai unei pri a populaiei, nu si guvernanilor, existnd sanse reale ca la acestea s adere treptat cercuri sociale tot mai largi. Legislaiile care au luat n considerare acest principiu au constituit un factor de progres social. Legea influeneaz benefic progresul, mai ales prin faptul c ea defineste cadrul general de desfsurare a proceselor sociale, determinnd
SCHIMBAREA SI MODERNIZAREA POLITIC 261

cldirea ordinii si evitarea anarhiei, sancionnd conduitele ostile ordinii si

coeziunii colectivitilor. Totodat, legea stabileste limitele de toleran pentru conduitele sociale deviante de la norme. Dar legea dobndeste eficien, este respectat si aplicat cu usurin dac va fi recunoscut de bun voie de ctre toi cetenii (sau de majoritate) si de toate instituiile. Aceasta depinde de concordana legii cu interesul si voina generale, cu obiceiurile si tradiiile colectivitii, de modelele de aciune consacrate prin fora tradiiilor. ntr-un astfel de context, sentinele judectoresti au un grad nalt de executare, sunt susinute de colectivitate si sunt un indicator pentru eficiena organizatoric a statului; sentimentele de justiie social, de securitate, de garanie a libertii de aciune a individului sunt bine asigurate - fapt care va influena pozitiv cresterea gradului de raionalitate si de ordine n aciunile sociale. Dar, dinamica sistemului juridic este dependent nu numai funcional, ci, n bun parte, si genealogic de natura sistemului politic, a puterii. Aceasta posed o anumit capacitate de inovare, de adaptare la cerinele noi venite din sfera societii civile, de mobilizare a resurselor politice pentru a-si atinge scopurile, de socializare politic, subordonat sistemului de valori dup care se ghideaz. Ori, toate cele amintite se vor rsfrnge asupra coninutului transformrilor produse n cadrul sistemului de norme juridice, si vor lsa amprentele asupra exercitrii rolului dreptului n societate, asupra ordinii ce va lua fiin n cadrul societii civile. ns relativa autonomie a subsistemelor politic si juridic, n cadrul strnselor conexiuni dintre ele, evolueaz, n regimurile democratice contemporane, n direcia promovrii si respectrii principiului separaiei puterilor n stat considerat, de mai bine de dou secole ncoace, ca fiind unul dintre pilonii edificiului democraiilor moderne si contemporane. Un astfel de stat conine premise solide, care pot facilita participarea ampl a grupurilor sociale la viaa politic, la luarea celor mai importante decizii si la aplicarea lor. Totodat, este capabil s raionalizeze autoritatea, s-si specializeze funciile pentru a-si spori operativitatea si eficiena n aciunile ntreprinse la scar social global.

4. Problema dezvoltrii politice a statelor aflate n tranziie


Tranziia a devenit o problem si un program politic pentru multe ri. Obiectivele si coninutul tranziiei sunt mult diferite de la o ar la alta. Chiar dac asa stau lucrurile, pot fi intuite cteva tipuri de tranziie: tranziia propus de guverne aparinnd unor ri din lumea a treia; tranziia practicat n unele ri avansate economic, care vizeaz perfecionri limitate la sfera sistemului politic; tranziia care a angajat o serie de state europene, orientat n direcia restructurrilor monetare, financiare, fiscale, bugetare, instituionale etc., impuse de integrarea european; tranziia limitat la sfera vieii economice, realizat de acelasi tip de regim politic (de exemplu, n China si Vietnam) etc. O tranziie de alt tip se produce n rile post comuniste, unde au loc, dup anul 1989, profunde restructurri la nivelul sistemului social global axate pe demolarea sistemului economic hipercentralizat, cu mecanism
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 262

de planificare si de comand si construirea unei economii de pia, nsoit de un proces de profund democratizare a vieii politice, de edificare a statului de drept, ca o condiie necesar reusitei tranziiei n ansamblul ei. n toate rile, cei care fac programul reformei si conduc procesele practice de ducere a lui la ndeplinire, se raporteaz la situaia ce urmeaz a fi depsit (la ceea ce este considerat nvechit, ineficient, indezirabil) si la modelul de societate politic ce urmeaz a fi nfptuit practic. Politologii si-au adus un aport teoretic pentru a servi un astfel de scop practic prin evidenierea diferenelor, a avantajelor si dezavantajelor existente ntre societile tradiionale si cele moderne (n nelesul actual). Astfel, cteva dintre cele mai importante deosebiri dintre societile tradiionale (premoderne) si cele moderne sunt: INDICATORII NIVELELE ATINSE N SOCIETILE PREMODERNE N SOCIETILE MODERNE 1. Dezvoltarea economic, exprimat n P.I.B. pe locuitor

Pn la 500 - 600 de dolari pe locuitor Peste 3000 de dolari pe locuitor 2. Urbanizarea Sczut Ridicat 3. Gradul de instrucie realizat prin nvmntul obligatoriu Redus nalt 4. Consumul de calorii, de proteine Redus nalt 5. Inegalitatea si contrastele sociale nalte Temperate 6. Mobilitatea social Sczut nalt 7. Nivelul de dezvoltare a culturii politico civice, a simului responsabilitii civice Sczut Avansat 8. nclinaia spre superstiii, spre fatalism si pasivitate nalt Sczut 9. Nivelul de dezvoltare a instituiilor politice, gradul de difereniere si specializare a rolurilor politice Sczut nalt 10. Respectul acordat legilor, procedurilor raionale si legale n luarea deciziilor politice Diminuat nalt 11. Eficiena controlului exercitat de societatea civil asupra instituiilor puterii Redus Mare 12. Cultura participrii la viaa politic si gradul de participare a cetenilor Reduse Dezvoltate
SCHIMBAREA SI MODERNIZAREA POLITIC 263

Asadar, parcurgerea a noi trepte de modernizare nseamn dezvoltarea structurii economice, care promoveaz productivitatea, eficiena, inovaiile, noile tehnologii, cu efecte ample asupra tuturor tipurilor de piee, asupra infrastructurii, asupra ntregii civilizaii. n acest proces se amplific rolul guvernmntului, al sistemului politic n ansamblu n defavoarea instituiilor religioase, legturilor de rudenie. Tradiia este nlocuit tot mai mult de stiin si raiune. nvmntul naional devine un factor esenial al dezvoltrii si modernizrii, implicit al procesului de socializare politic juridic a noilor generaii. Tinerii de astzi din rile dezvoltate sunt mai temeinic motivai s se ocupe de propria realizare a personalitii lor, s abandoneze etica hedonist pentru a atinge obiectivele personale pe termen lung, au un sentiment mai pronunat al responsabilitii civice si o dezvoltat deschidere spre munc. Prin contrast, tinerii din rile lumii a treia, adesea, adopt atitudini fataliste, creznd c nu-si pot controla propria voin, sunt mai

orientai spre plcerile prezente, cultura participrii la viaa politic are o semnificaie mai redus, exist o rezisten la activitile care presupun risc economic, iniiative si inovaii. Aceast logic a dezvoltrii politice este pus n practic si n rile care au abandonat totalitarismul comunist si s-au angajat ntr-un proces istoric de trecere la economia de pia si de democratizare. n rile post comuniste a nceput un foarte complex si contradictoriu proces de restructurare profund a ntregului sistem social, definit cu ajutorul expresiilor tranziie la economia de pia, nfptuirea reformei, edificarea statului de drept, democratizarea sistemului politic. Nucleul acestui proces istoric, de trecere de la o societate comunist la o societate organizat pe baze capitaliste, l constituie furirea economiei de pia, corelat structural si firesc cu democraia. Reforma actual din Romnia vizeaz nlturarea monopolului proprietii de stat n economie si promovarea pluralitii formelor de proprietate (privat, public, mixt) caracteristice economiei concureniale, de pia; nlocuirea reglrii centralizate de ctre stat, a mecanismului de comand, de dirijare a economiei si societii cu reglarea de ctre pia, n condiii de concuren, a activitii agenilor economici, a performanelor si a falimentelor; crearea cadrului legislativ care s garanteze libera iniiativ, libertatea de aciune a agenilor economici; descentralizarea conducerii vieii economice si sociale concomitent cu ncurajarea autonomiei locale, a iniiativelor; modernizarea, raionalizarea, sporirea eficienei activitilor economice pe baza mecanismelor pieei piaa eliminndu-i pe acei ageni economici care nu fac fa competiiei prin costuri, calitate, ofert elastic, preuri, etc.; realizarea unui sistem de protecie social a somerilor si a tuturor celor afectai negativ de transformrile produse n economie. Dar acest amplu proces de profunde restructurri economice realizeaz o ruptur evident cu trecutul si antreneaz schimbri la fel de mari la nivelul instituiilor sociale si, n primul rnd, a instituiilor politice juridice, la nivelul structurii sociale, al mentalitilor si, implicit, al culturii civice. Dificultatea cea mai mare const n faptul c el se aplic unei populaii care, n mare parte, nu este pregtit sl
INTRODUCERE N STIINA POLITICII 264

ntmpine, s-l accepte, s-l asimileze si s-l reproduc. De aceea, durata acestui proces istoric al tranziiei va depinde nu att de procesul formal al reformei constituionale, nici de producia de legi specifice economiei de pia si statului de drept, nici de rata instituionalizrii politice, ct mai ales de gradul de reusit a reformei economiei reale, de nchegare a societii civile si de schimbare a mentalitilor, care s devin motivante pentru libera ntreprindere, pentru participarea raional si activ a ceteanului la rezolvarea problemelor cetii. Drumul spre libertate, spre bogie, spre o democraie matur, n care drepturile omului se vor a fi cu adevrat garantate, se dovedeste a fi plin de obstacole, diferite de la o ar la alta, de piedici venite din diverse pri ale societii (de la cei animai nc de nostalgie pentru vechiul regim, de la cei care nu sunt dispusi s accepte costurile sociale considerate prea mari, de la cei ce compun un mare segment social care asteapt din partea statului s presteze aceleasi servicii tipice pentru statul totalitar, de la cei orientai de atitudini naionaliste considernd c tranziia le aduce frustrri din acest punct de vedere, de la cei ghidai de ideologiile extremei stngi sau extremei drepte, etc.). Dar cei care doresc cu adevrat instituirea practic a dreptii, afirmarea marilor valori ale omului: Adevrul, Binele, Libertatea, Dreptatea, Bogia, etc., ntr-o societate care s dea garanii pentru dezvoltarea si exprimarea liber a personalitii fiecruia, pentru dezvoltarea efectiv a democraiei, sunt dispusi s accepte constrngerile impuse de sinuosul drum al Reformei, al tranziiei spre economia de pia, cu suprastructura sa politic: instituiile specifice statului de drept.