ASPECTE GENERALE REFERITOARE LA INTERCEPTARILE SI NREGISTRARILE AUDIO SAU VIDEO

Sectiunea 1. Scurt istoric

1.1. Prevederi legale anterioare modificarilor aduse Codului de procedura penala prin Legea nr. 141/1996

Legea nr. 141/1996 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala a introdus, pentru prima data n procedura penala romna, n Codul de procedura penal romn Sectiunea V1, n capitolul II, dupa sectiunea V (n art. a11-a15)si nregistrarile audio/video printre mijloacele de proba prevazute de lege, stabilind statutul acestora (conditii, procedura de valorificare pe plan probator si valoarea probanta). Anterior acestei legi, literatura de specialitate a me 444i85e ntionat ca pot fi folosite ca procedee de probatiune licite (ca moduri de a proceda n folosirea mijloacelor de proba), interceptarea corespondentei nvinuitilor sau inculpatilor, luarea de fotografii, nregistrari pe banda de magnetofon si alte asemenea, acestea constituind procedee care nu sunt interzise prin dispozitia din art. 68 Cod de procedura penala1[1], anticipnd reglementarea actuala si numind procedeele sus aratate (care sunt similare pna la identitate cu cele introduse prin modificarile aduse de Lg. nr. 141/1996), procedee probatorii si nu mijloace de proba. Practica de investigare stiintifica a infractiunilor a demonstrat, n decursul

timpului, ca unele elemente de fapt care pot servi la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savrsit-o si la cunoasterea tuturor mprejurarilor n care s-a comis (cum ar fi: informatii rezultate din comunicarea unor persoane, prin diferite mijloace de comunicatii posta, telegraf, telefon, radio, TV, cinema, publicatii, fax, satelit, etc. , din imaginile unor persoane, obiecte, locuri, referitoare la momente anterioare, concomitente sau posterioare savrsirii infractiunii) se pot obtine si prin procedee moderne, puse la dispozitie de cuceririle tehnologiei si stiintei: tehnica fotografica, utilizarea benzii magnetice pentru nregistrarea audio-video, alte nregistrari.2[2]
stiinta criminalisticii, ca stiinta juridica auxiliara, n strnsa legatura cu stiinta dreptului procesual penal, a recomandat utilizarea mijloacelor tehnico-stiintifice (banda de magnetofon, nregistrarile audio si video) n activitatile tactice criminalistice si procesual-penale, fara nsa ca, pna la modificarile aduse prin Lg. nr. 141/1996, procedeele probatorii respective sa-si gaseasca consacrarea n legea procesuala penala. Potrivit regulilor tactice criminalistice, mijloace tehnico-stiintifice utilizate n investigarea stiintifica a infractiunii (fotografia, banda magnetica pe care se afla o

1[1] V. Dongoroz si colectivul, Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala romn. Parte generala, Vol. I,
Editura Academiei Romne, Bucuresti, 1975, p. 170.

2[2] D.I. Cristescu, nregistrarile audio-video, filmarile si fotografiile. Investigatorii sub acoperire, Editura Tim Express,
Timisoara, 2002, p. 12.

nregistrare audio sau video) reprezinta modalitati de a surprinde si fixa elemente de fapt care pot servi la constatari n legatura cu existenta sau inexistenta unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savrsit-o si la decelarea tuturor mprejurarilor n care s-a comis, modalitatile de a nregistra si fixa pe banda sau pelicula manifestari, atitudini ale unor persoane care participa la un precum si penal. Benzile magnetice n sine, realizate cu respectarea regulilor criminalistice, nsoteau procesul-verbal ntocmit potrivit prevederilor Codului de procedura penala, n care continutul convorbirilor si imaginilor de pe benzile magnetice audio si video erau transpuse n forma scrisa. Astfel, aceste mijloace tehnico-stiintifice puteau fi utilizate n procesul penal.

Anumite necesitati imperioase (de exemplu: necesitatea documentarii unor activitati infractionale n domeniul sigurantei nationale) a unor fapte ce constituie amenintari la adresa sigurantei nationale art. 3 din Legea nr. 51/1991), au impus legiuitorului sa nscrie printre procedeele probatorii si nregistrarile audio-video (si fotografiile), desigur cu respectarea anumitor conditii. Reglementarile din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala (art. 3, 8, 13-20), cele din Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea SRI (art. 9-11), precum si art.14 al. 1, lit. a, c-f din Legea nr. 191/1998 privind organizarea si functionarea Serviciului de Protectie si Paza, adoptate n domeniul special reprezentat de siguranta nationala, au premers si anticipat modificarile legilor procesuale penale, survenite prin Legea nr. 141/1996. aceasta noua reglementare instituie regimul juridic al unor noi mijloace de proba (nregistrarea audio-video si fotografiile) aplicabile tuturor categoriilor de infractiuni (mai putin cele care se urmaresc penal la plngerea prealabila) si extinde prevederile n materie din domeniul sigurantei nationale, n domeniul apararii tuturor valorilor sociale ocrotite de legea penala.3[3] Actuala reglementare a noilor mijloace de proba a dat eficienta si unor opinii exprimate n literatura de specialitate4[4], n sensul ca interceptarea comunicatiilor sa fie mentionata ntre activitatile care pot constitui acte premergatoare, deci, n esenta, aceste activitati sa capete consacrare procesuala penala.
1.2. Mic studiu comparativ ntre prevederile legii nr. 141/1996 referitoare la nregistrarile audio sau video si cele cuprinse n Legea nr. 281/2003

Att n Legea nr. 141/1996, ct si n actualul Cod de procedura penala, nregistrarile audio sau video si gasesc locul n cadrul mijloacelor de proba n sectiunea V1, singura diferenta constnd n denumirea acesteia: anterior modificarii sectiunea era intitulata nregistrarile audio sau video, iar n prezent Interceptarile si nregistrarile audio sau video. 3[3] Gh. Mateut, Procedura penala, parte generala, vol. II, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1997, p. 186. 4[4] Revista Dreptul nr. 6/1994 Discutii n legatura cu continutul actelor premergatoare, D.I. Cristescu.

Principala deosebire ntre cele doua acte normative o constituie, nsa, dispozitiile referitoare la subiectii autorizarii folosirii acestor mijloace de proba. n Legea nr. 141/1996, nregistrarile pe banda magnetica ale unor convorbiri erau efectuate cu autorizarea motivata a procurorului desemnat de prim-procurorul parchetului de pe lnga Curtea de Apel, pe cnd n prezent autorizarea motivata este data de catre presedintele institutiei careia i-a reveni competenta sa judece cauza n prima instanta, n camera de consiliu, la cererea procurorului, fiind precizat si actul prin care se da autorizarea (ncheiere motivata) si continutul acestora. Totodata, n actuala reglementare sunt prevazute si infractiunile pentru care poate fi data autorizarea, legiuitorul fiind n acest fel mai explicit si nlaturnd problemele care ar putea aparea. n ceea ce priveste durata pentru care pot fi autorizate interceptarile, si n acest caz legiuitorul acopera o lacuna a prevederii anterioare, mentionnd durata maxima a nregistrarilor autorizate (4 luni), aspect neprecizat n Legea nr. 141/1996. Vechea reglementare cuprindea n materia nregistrarilor 5 articole (911915), iar actuala reglementare 6 (911916), noutatea reprezentnd-o articolul intitulat organele care efectueaza interceptari si nregistrari care prevede procedura de efectuare a acestor mijloace de proba (procedura va fi analizata pe larg n capitolele urmatoare).
n articolul Certificarea nregistrarilor, att n Legea nr. 141, ct si n legea 281 se precizeaza ca organele de urmarire penala trebuie sa ntocmeasca un proces-verbal n care se mentioneaza autorizatia data pentru efectuarea nregistrarii, numarul sau numerele posturilor telefonice ntre care se poarta convorbirile, numele persoanelor care le poarta, daca sunt cunoscute, data si ora fiecarei convorbiri n parte si numarul de ordine al suportului pe care se face imprimarea si ca, convorbirile nregistrate sunt redate integral n forma scrisa, atasate procesului verbal cu certificarea pentru autenticitate. n plus, noua reglementare prevede ca, n cazul n care procurorul procedeaza la interceptare si nregistrare, certificarea se face de catre acesta, iar verificarea si contrasemnarea de catre procurorul ierarhic superior, lamurind si situatia corespondentelor n alta limba dect cea romna. De asemenea, n continuarea acestui articol, legiuitorul dovedeste nca o data dorinta de a nlatura controversele, descriind procedura care urmeaza dupa redarea n scris a convorbirilor: naintarea acestora instantei care hotaraste ce informatii culese prezinta interes pentru cauza si ntocmirea procesului verbal. Este clarificata si soarta convorbirilor sau comunicatiilor care contin secrete de stat, a nregistrarii convorbirilor dintre avocat si justitiabil (nu pot fi folosite ca mijloc de proba) si a celor care nu au putut fi folosite ca mijloc de proba. De asemenea, se vorbeste si despre pastrarea suporturilor materiale ale convorbirilor si transcrierilor acestora si a copiilor de pe procesul verbal. Nici unul din aceste ultime aspecte nu a fost reglementat prin Legea nr. 141/1996, instanta fiind nevoita sa se foloseasca de prevederile unor legi speciale.

Referitor la celelalte articole (alte nregistrari, nregistrarea de imagini, verificarea mijloacelor de proba), nu exista deosebiri ntre cele doua prevederi legale, dispozitiile legii nr. 141/1996 fiind preluate n acest sens si de Legea nr. 281/2003. Asadar, concluzia la care s-ar putea ajunge din acest mic studiu comparativ este acela ca, n prezent, mijloacele de proba ce fac obiectul acestei lucrari, sunt mul mai bine (mai amplu) reglementate, raspunzndu-se n acest fel multor ntrebari.

Sectiunea 2. Corelarea reglementarii cu prevederile normelor internationale si ale Constitutiei Romniei 2.1. Corelarea prevederilor art. 911, 914, 915 Cod de procedura penala cu prevederile Conventiei Europene a drepturilor omului
Permisibilitatea nregistrarii unor convorbiri sau a unor imagini n vederea abtinerii de probe n procesul penal, n lumina prevederilor Codului de procedura penala, ridica problema de a sti daca se ncalca sau nu dispozitiile imperative cuprinse n art. 8 din Conventia europeana de la Strasbourg si n articolele din Constitutia Romniei, care consacra principiul secretului corespondentei si a vietii private, n general.5[5] Astfel, potrivit art. 8 din Conventia europeana privind protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (CEDO), ratificata de Romnia prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, orice persoana are dreptul la respect pentru viata sa privata si de familie, domiciliul si corespondenta sa. De principiu, art. 8 paragraful 1 al CEDO, protejnd viata privata a persoanei, interzice ascultarile telefonice6[6] (interceptarea comunicatiilor, nregistrarile audio-video). n paragraful urmator al articolului amintit mai sus, se stipuleaza: Nu este admis amestecul unei autoritati publice n exercitarea acestui drept dect n masura n care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, ntr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, sau protejarea drepturilor si libertatilor altora. Rezulta, deci, ca CEDO admite restrngerea dreptului la intimitatea vietii private si de familie, la inviolabilitatea domiciliului si a corespondentei, numai cu respectarea cumulativa a patru conditii: 1) Interferenta (actiunea autoritatilor nationale) sa fie prevazuta de legea nationala; 5[5] Revista Dreptul nr. 8/1997 Gh. Mateut, n legatura cu cu noua reglementare privind nregistrarile audio sau
video n probatiunea penala, p. 20.

6[6] A. Chavanne,

Les atteints lintimit de la vie prive, Actes du VIIIme Congrs de lAssociation Franaise de Droit Pnal, 1985, p. 19-71.

2)

Interferenta sa fie luata n scopul protejarii de catre stat a cel putin uneia dintre urmatoarele valori: securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, sau protejarea drepturilor si libertatilor altora;

3) Interferenta sa fie necesara ntr-o societate democratica; 4) Procedura legala din norma interna a statului a carui autoritate realizeaza interferenta cu drepturile prevazute de art. 8(1) trebuie sa enunte cu precizie conditiile si modalitatile cu care opereaza restrictia inviolabilitatii respective.7[7]
Actuala reglementare a interceptarii comunicatiilor, nregistrarii audio sau video, filmarii este corelata cu prevederile normelor internationale atunci cnd sunt utilizate cu respectarea procedurilor legale. 2.2. Prevederi legale din legislatia unor state n ce priveste interceptarea comunicatiilor. Elemente de drept comparat

Dupa cum este deja stiut, Codul de procedura penala romn nu este singurul cod care prevede ca mijloace de proba interceptarile si nregistrarile audio sau video. si n legislatia altor state sunt prevazute mijloacele de proba analizate care sunt supuse unor proceduri speciale. Cu titlu de exemplu, oferim mai jos prevederile legale din legislatia unor state, n ceea ce priveste interceptarea comunicatiilor.
A. n Franta

La 10 iulie 1991 a fost adoptata Legea nr. 91-646 relativa la secretul corespondentei, care reglementeaza ascultarile telefonice, conferind o existenta legala Gruparii Interministeriale de Control (G.I.C.) si interceptarilor.8[8] Legea autorizeaza 2 categorii de interceptari, si anume: 1) interceptarile judiciare, care sunt, dupa aparitia legii sus mentionate, prevazute si reglementate de la art. 100 la art. 107 n Codul de procedura penala. Aceasta categorie de interceptari sunt ordonate de judecatorul de instructie n 7[7] G. Cohen, Les coutes tlphoniques, 1988, p. 97. 8[8] D.I. Cristescu, nregistrarile audio-video, filmarile si fotografiile. Investigatorii sub acoperire, Editura Tim Express,
Timisoara, 2002, p. 14.

cadrul unei afaceri criminale ori corectionale cnd necesitatea culegerii de informatii este stringenta si pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta respectiva este egala ori superioara la 2 ani de nchisoare. Activitatea se efectueaza sub autoritatea si controlul judecatorului de instructie care a ordonat-o. Decizia judecatorului de instructie, scrisa si stabilita pentru o durata initiala de maxim 4 luni de zile, poate fi prelungita prin reluarea ntregii proceduri, cu aceleasi conditii de forma si durata n timp si trebuie sa cuprinda toate elementele de identificare a legaturilor de interceptat, infractiunea care motiveaza decizia de interceptare si durata activitatii. Judecatorul de instructie sau ofiterul de politie judiciara nsarcinat de acesta poate cere agentilor calificati n domeniu, sa procedeze la instalarea dispozitivului de interceptare. Ei trebuie sa ntocmeasca un proces-verbal pentru fiecare operatiune de ascultare si nregistrare (procesul-verbal va mentiona data si ora nceputului si sfrsitul operatiunii). Informatiile obtinute, dar numai actele de informare utila n aflarea adevarului se transcriu ntr-un proces-verbal (comunicatiile n limbi straine sunt transcrise n limba franceza cu asistenta unui interpret autorizat). nregistrarile sunt pastrate sub sigiliu ferm. Ele sunt distruse la dispozitia Parchetului, la expirarea duratei actiunii publice declansate de organele judiciare (se ntocmeste cu acest prilej un proces-verbal de distrugere). Interceptarea unei linii dependente de cabinetul unui avocat, ori de domiciliul acestuia trebuie sa faca obiectul unei informari, de catre judecatorul de instructie, decanului baroului din care face parte avocatul respectiv. 2) interceptarile administrative: Interceptarile telefonice de securitate, autorizate cu titlu exceptional de catre primul ministru, trebuie sa aiba ca obiect cercetarea unor informatii de natura deosebita, si anume cele privind: siguranta nationala, securitatea potentialului stiintific si economic al tarii, prevenirea terorismului, a criminalitatii ori delicventei organizate, prevenirea restabilirii ori a mentinerii grupurilor extremiste. Raportul ntocmit ca urmare a activitatii de interceptare administrativa constituie

un instrument de control pentru Comisia Drepturilor Omului care a fost creata de lege din 1991, si este inspirata din Comisia Nationala de Informatica si Libertate (CNIL) fiind compusa dintr-un presedinte, desemnat de seful statului si 2 parlamentari, din care unul apartine opozitiei.institutiile abilitate sa beneficieze de interceptarile telefonice sunt: Ministerul Pararii, Ministerul de Interne, Directia Generala a Securitatii Externe (D.G.S.E.), Directia Supravegherii Teritoriului (D.S.T.), Directia Protectiei si Securitatii (D.P.S.D.), Ministerul Finantelor, pentru vama si Tratament si Actiune contra Circuitelor Financiare clandestine (T.R.A.F.C.I.N.).9[9] B. n Italia: Ministerul Public un magistrat trebuie sa faca cerere la un judecator pentru anchete preliminare (G.I.P.), atunci cnd apreciaza ca ascultarile sunt indispensabile pentru ancheta sa: delicte care sunt pedepsite cu nchisoarea de peste 5 ani, detentie, delicte legate de contrabanda sau traficul de stupefiante sau de arme, sau cnd telefonul este utilizat pentru a comite un delict (amenintari prin telefon, apeluri ale unor maniaci sexuali, etc.). Permisul pentru interceptarea comunicatiilor nu poate fi obtinut dect pentru 15 zile si poate fi rennoit. Rezultatele interceptarii sunt nregistrate si apoi retranscrise si trebuie sa figureze ntr-un regim special. Ele pot fi ascultate de catre aparatorul inculpatului. n caz de urgenta, Ministerul Public se poate dispensa de autorizatia G.I.P. pe o perioada de 24 ore. Responsabilii pentru lupta anti mafia sau antiterorista beneficiaza de puteri speciale pentru a organiza ascultarile, evitnd acest proces.10[10] C. n Belgia nainte de anul 1994, n sistemul de drept belgian nu a existat o lege speciala care sa reglementeze interceptarea convorbirilor telefonice, astfel ca judecatorul de instructie nu era autorizat sa ordone punerea sub ascultare a telefoanelor. ncepnd cu legea din 30 iunie 1994, judecatorului de instructie i este permis, 9[9] Idem 37, p. 15. 10[10] O. Diaconescu, Interceptarea, ntre informare si dezimformare, Editura Globus, Bucuresti, p. 28.

pentru anumite infractiuni grave deja consumate si limitativ enumerate, sa asculte, sa ia cunostinta si sa nregistreze comunicarile private. El poate ordona ascultarea pentru o perioada de maxim o luna, iar prelungirea poate fi facuta cu doar cte o luna, fara a depasi, nsa, sase luni. D. n Germania, ascultarile telefonice sunt admise cu conditia ca: 1) indiciile sa trezeasca supozitia ca un individ a comis personal sau n calitate de complice in infractiune grava (asasinat, genocid, viol, trafic de stupefiante, crima organizata, etc.); 2) supozitia sa fie fondata (o simpla prezumtie nu este suficienta); 3) investigatiile sa nu poata fi realizate altfel (caracterul subsidiar al ascultarilor). Ordonarea interceptarilor apartine judecatorului de instructie sau, n caz de urgenta, procurorului, a carui decizie va trebui confirmata de judecator n 3 zile. Mandatul de autorizare a ascultarilor telefonice confera, totodata, dreptul de nregistrare pe banda magnetica. La audiere, tribunalul poate opta fie pentru difuzarea benzii, fie pentru lectura transcrierilor convorbirilor. E. n sistemul englez, interceptarile si nregistrarile telefonice sunt reglementate de Communication Act, 1985. ele nu pot fi efectuate dect cu mandatul dat de secretarul de stat (Home Secretary), valabil timp de 6 luni, cu posibilitate de nnoire. Politia, cu autorizatia secretarului de stat poate proceda la ascultarea convorbirilor telefonice n 3 cazuri: 1)- daca securitatea nationala este n pericol; 2)- daca securitatea economica a tarii este n joc; 3)- pentru a preveni comiterea unei infractiune sanctionate cu nchisoarea peste 3 ani sau care implica folosirea violentei ori pune n joc un interes financiar important sau care este condusa de un numar mare de persoane ce urmareste acelasi scop. Judecatorul nu are nici o putere de control asupra interceptarilor. Persoana care descopera ca a fost pusa sub ascultare poate intenta recurs n fata unui tribunal special compus din avocati numiti de guvern. Tribunalul astfel sesizat are obligatia de a verifica

daca au fost respectate conditiile legale de punere sub ascultare11[11].

F. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului Telefonul

1. CAZUL KLASS sI ALII contra GERMANIEI - Legislatie care n anumite conditii autorizeaza supravegherea secreta a comunicatiilor postale si telefonice Legislatia adoptata n 1968 n Republica Federala Germania adica un amendament la art. 10 2 din Legea fundamentala si o lege din august 1968, care aduce restrictii la secretul corespondentei, a trimiterilor postale si a telecomunicatiilor permite, n anumite conditii, o supraveghere secreta, fara obligatia de a informa pe cel interesat. n afara de aceasta, legislatia exclude recursul la tribunale mpotriva adoptarii si executarii masurilor de supraveghere; ea instituie, n schimb, un control a doua organe: un comitet de cinci parlamentari, desemnati de catre Bundestag n mod proportional si o comisie din trei membri numiti de acest comitet pe durata legislaturii. Dl Gerhard Klass, procuror, dl Peter Lubberger, avocat, dl Jrgen Nussbruch, judecator, dnii Hans-Jirgen Pohl si Dieter Selb, avocati, sunt germani; patru dintre ei locuiesc la Mannheim. Sesizata de catre ei, Curtea Constitutionala Federala hotaraste, la 15 decembrie 1970, ca legea din 13 august 1968 este nula, ntruct ea exclude informarea celui interesat despre supraveghere, chiar si atunci cnd aceasta se poate face fara a compromite scopul restrictiei. n cererea lor din 11 iunie 1971, catre Comisie, cei cinci juristi sustin ca legislatia germana, asa cum a fost modificata si interpretata de catre Curtea Constitutionala Federala, este contrara art. 6, 8 si 13 din Conventie: pe de o parte, ea abiliteaza autoritatile sa supravegheze corespondenta si comunicatiile lor telefonice, fara a obliga aceleasi autoritati sa-i avizeze ulterior de masurile luate fata de ei; pe de alta parte, ea nu permite atacarea acestor masuri n fata jurisdictiilor de drept comun.12[12] n audienta din 10 martie 1978, agentul guvernului german informeaza Curtea ca 11[11] Mireille Delmas Marty, Procdures pnales dEurope, Presses Universitaires de France, Paris, 1995, p. 98. 12[12] n raportul sau din 9 martie 1971, Comisia formuleaza avizul ca nu exista o violare a art. 6 1 n masura n care petitionarii invoca notiunea de drepturi cu caracter civil (11 voturi pentru, 1 mpotriva si 2 abtineri) sau cea de acuzatii n materie penala (unanimitate) si ca nu exista o violare nici a art. 8 si nici a art. 13 (12 voturi pentru si o abtinere).

n nici un moment nu au fost ordonate si nici executate masuri de supraveghere mpotriva petitionarilor n virtutea legislatiei n cauza. Hotarrea din 6 septembrie 1978 (plenul Curtii) (seria A nr. 28) Guvernul german afirma ca, ntruct plngerea petitionarilor se ntemeia pe o eventualitate pur ipotetica, de a fi supusi unei supravegheri, nu ar putea fi considerati victime n sensul art. 25 din Conventie, ntr-adevar, acest articol permite Comisiei, n anumite conditii, sa accepte sesizarea prin cereri de la orice persoana care se pretinde victima a unei violari a Conventiei. Avnd n vedere particularitatile cauzei, Curtea decide ca petitionarii, fiecare dintre ei, sunt n drept sa se pretinda victime ale unei ncalcari, cu toate ca dat fiind caracterul secret al oricarei masuri de supraveghere ei nu pot sustine, n sprijinul cererii lor, ca au fost efectiv supusi la o supraveghere (unanimitate). Curtea studiaza apoi chestiunea de a sti daca petitionarii au I fost ntr-adevar victime ale unei violari si examineaza compatibilitatea legislatiei germane cu art. 8, 13 si 6 din Conventie. n ce priveste art. 8, nimeni nu contesta ca legislatia n cauza implica un amestec n dreptul petitionarilor la respect pentru viata lor privata si de familie si a corespondentei. Principala problema statea deci n a sti daca aceasta ingerinta era justificata n virtutea paragrafului 2 al art. 8. Prevaznd o exceptie la un drept garantat prin Conventie, acest paragraf cere, subliniaza Curtea, o interpretare ngusta. Efectiv, puterea de a supraveghea n secret cetatenii este o caracteristica a statului politist si nu este tolerata de catre Conventie dect n masura strict necesara a apararii institutiilor democratice. Curtea considera ca legislatia n cauza are un scop legitim, din punct de vedere al paragrafului 2 al art. 8, acela de a proteja securitatea nationala si de a asigura apararea ordinii si prevenirea infractiunilor penale. nainte de a cerceta daca mijloacele adoptate n Germania, pentru atingerea acestui scop, ramn n cadrul limitelor a ceea ce este necesar ntr-o societate democratica. Curtea prezinta doua considerente generale. n primul rnd, ea constata ca societatile democratice sunt amenintate, n zilele noastre, de forme foarte complexe de spionaj si de catre terorism, asa ca statul trebuie sa fie capabil, pentru a combate eficient aceste amenintari, sa supravegheze n secret elementele subversive care opereaza pe teritoriul sau. Ea trebuie deci sa admita ca existenta unor

dispozitii legislative, care acorda puteri de supraveghere secreta a corespondentei, trimiterilor postale si telecomunicatiilor, este necesara, ntr-o societate democratica, pentru securitatea nationala si/sau apararea ordinii si pentru prevenirea infractiunilor penale. n al doilea rnd, desi Conventia lasa statelor contractante o anumita putere discretionara, n ce priveste alegerea modalitatilor din sistemul de supraveghere, aceste state nu dispun totusi de o libertate fara limite pentru a supune unor masuri de supraveghere secreta persoanele aflate n jurisdictia lor. Constienta de pericolul, inerent unei asemenea legi, de a sapa, chiar distruge democratia, pe motiv ca o apara, Curtea afirma ca statele nu ar putea lua, n numele luptei mpotriva spionajului si terorismului, indiferent ce masura considerata de catre ele potrivita. n afara de aceasta, indiferent de sistemul de supraveghere aplicat, ea trebuie sa se convinga de existenta unor garantii potrivite si suficiente contra abuzurilor. n lumina acestor considerente. Curtea analizeaza apoi functionarea sistemului de supraveghere secreta, instituit de legislatia germana. Ea releva, n special, ca aceasta din urma este nsotita de conditii stricte, att n adoptarea de masuri de supraveghere, ct si n aplicarea si tratarea informatiilor adunate. Daca, n principiu, este de dorit ca acest control sa fie ncredintat unui judecator, ntr-un domeniu unde abuzurile sunt, potential, att de usoare n cazuri individuale si ar putea antrena consecinte prejudiciabile pentru ntreaga societate democratica, cele doua organe de control, instituite prin legislatie, pot fi considerate ca bucurndu-se de o independenta suficienta pentru a statua ntr-un mod obiectiv. Ct priveste faptul de a nu informa pe cel interesat la terminarea supravegherii, el nu ar putea fi incompatibil cu art 8, ntruct tocmai aceasta abtinere este cea care asigura eficienta masurii. n consecinta, Curtea pune concluzia ca art. 8 nu este violat (unanimitate). Examinnd, n continuare, cazul din punct de vedere al art. 13, Curtea constata ca absenta notificarii masurilor de supraveghere nu este circumstantele cazului, contrara notiunii de recurs efectiv. Ea precizeaza ca un recurs efectiv, conform acestui articol, trebuie nteles ca un recurs att de efectiv ct poate fi el, tinnd cont de forta limitata, inerenta oricarui sistem de supraveghere. Ea judeca, n sfrsit, ca ansamblul recursurilor prevazute de dreptul german ndeplineste, n speta, exigentele art. 13 (unanimitate).

Ct priveste art. 6. att guvernul german ct si Comisia l considera inaplicabil faptelor n cauza, fie ele civile sau penale. Curtea pune concluzia ca nu a existat o violare a acestui articol, chiar daca el este aplicabil (unanimitate). 2) CAZUL MALONE contra REGATULUI UNIT - Interceptare de comunicari postale si telefonice, precum si livrarea de informatii obtinute prin contorizarea telefoanelor Dl James Malone, anticar, locuind n Surrey, este cetatean al Regatului Unit. Inculpat n martie 1977 pentru delict de tainuire, el este n final eliberat la sfrsitul unui proces unde a aparut ca una din convorbirile de telefonice a fost interceptata. n octombrie 1978, cel interesat introduce o actiune civila n fata High Court contra prefectului de politie a Marii Londre pentru a se recunoaste, n special, ca orice ascultare de convorbiri pe liniile sale telefonice, practicata fara acordul sau, este ilegala, chiar daca ea are la baza un mandat al ministrului de interne. Vicepresedintele de la Chancery Division, Sir Robert Megarry, i respinge actiunea la 28 februarie 1979. n Anglia si ara Galilor, interceptarea comunicatiilor postale si telefonice n scopul descoperirii si prevenirii infractiunilor se practica n virtutea unui mandat eliberat de catre un ministru, de regula cel de interne. n aceasta materie nu exista un cod general, ci diferite dispozitii legislative care intra n joc, din care una permite sa se ceara Post Office-ului din 1981 Post Office si British Telecommunications sa informeze un nalt functionar asupra elementelor transmise pe calea postei sau a telecomunicatiilor. Conform unei practici despre care Parlamentul a fost informat, serviciile telefonice Post Office nainte de 1981 si British Telecommunications dupa stabilesc si produc copii dupa contor la cererea politiei, daca informatiile sunt absolut necesare pentru o ancheta privind o infractiune firava si nu pot fi culese din alta sursa. n cererea sa din 19 iulie 1979, catre Comisie, dl Malone se plnge de interceptarea recunoscuta a uneia din convorbirile sale telefonice. El se declara, n afara de aceasta, convins ca, la ordinele politiei, curierul sau si cel al sotiei au fost interceptate, liniile sale telefonice ascultate si tonul sau bransat la un dispozitiv de contorizare care nregistra toate numerele formate. El se pretinde o victima a ncalcarii art. 8 si 13 din

Conventie, care rezulta din aceste manevre blamabile, precum si din dreptul si practica engleza si galeza n materie.13[13] Hotarrea din 2 august 1984 (plenul Curtii) (seria A nr. 82) Cazul precizeaza Curtea nu priveste dect interceptarea comunicarilor si contorizarea instalatiilor telefonice de catre sau pentru politie, n contextul general al unei instructii penale, precum si cadrul juridic si administrativ. Nimeni nu contesta ca o convorbire telefonica a dlui Malone a fost interceptata, la cererea politiei, n virtutea unui mandat al ministrului de interne. Exista deci un amestec n exercitarea dreptului sau la respect pentru viata privata si corespondenta. In afara de aceasta, guvernul britanic, refuznd sa arate daca, n speta, au avut loc si alte interceptari de apeluri telefonice sau de curier, era de acord ca petitionarul, banuit de tainuire, apartinea unei categorii de persoane expuse la asemenea masuri. De aici, existenta, n Anglia si n ara Galilor, a unor legi si practici care autorizeaza si instaureaza un sistem de supraveghere secreta a comunicatiilor constituie n sine un asemenea amestec, chiar n afara oricarei aplicari efective. Aceste ingerinte erau ele prevazute de lege? Amintind principiile generoase enuntate n jurisprudenta sa, Curtea subliniaza anume ca legea prin ea nsasi, prin opozitie cu practica administrativa de care este nsotita, trebuie sa stabileasca amploarea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a executivului n materie de interceptari si aceasta cu suficienta claritate, pentru a da individului o protectie adecvata mpotriva arbitrarului. Guvernul, petitionarul si Comisia erau de acord sa considere compatibila cu dreptul englez si galez practica interceptarii comunicatiilor pentru politie. n virtutea unui mandat al ministrului de interne. Exista nsa un dezacord fundamental ntre ei asupra faptului de a sti daca anumite dispozitii legislative reusesc sa limiteze, ct de ct, scopurile pentru care si modul n care interceptarea comunicarilor telefonice poate fi condusa n mod legal. Curtea constata ca dreptul englez si galez este astazi destul de neclar si se preteaza la analize divergente. n special, nu se poate spune cu certitudinea dorita n ce privinta puterea de 13[13] n raportul sau din 17 decembrie 1982, Comisia da avizul ca a existat o violare a drepturilor garantate ale dlui
Malone, prin art. 8, pe motivul interceptarii recunoscute a uneia din convorbirile sale telefonice, precum si a legislatiei si practicii engleze si galeze care reglementeaza interceptarea comunicatiilor postale si telefonice pentru politie (11 voturi pentru si o abtinere); ca nu se impune a cerceta daca petitionarul a suferit si alte atingeri ale drepturilor sale, pe motiv de contorizare a telefonului (7 voturi pentru, 3 mpotriva si 2 abtineri); ca a existat o nerecunoastere a art. 13, dreptul intern neoferind posibilitatea unui recurs efectiv mpotriva interceptarilor practicate fara mandat (10 voturi pentru, 1 mpotriva si o abtinere).

interceptare este integrata n norme juridice si n ce masura ea ramne tributara executivului. n aceasta masura lipseste elementul minimal de protectie juridica, cerut de ntietatea dreptului ntr-o societate democratica. Ingerintele reliefate nu erau deci prevazute prin lege. Erau ele necesare, ntr-o societate democratica, n cautarea unui scop legitim recunoscut? Fara nici o ndoiala, existenta unei legislatii care autorizeaza interceptarea comunicatiilor, pentru a ajuta politia judiciara sa se ac de sarcinile ei, poate fi necesara pentru apararea ordinii si prevenirea infractiunilor penale. n acelasi timp, sistemul de supraveghere adoptat trebuie sa fie nsotit de suficiente garantii mpotriva exceselor. n lumina concluziei de mai nainte, Curtea nu considera ca trebuie sa determine n continuare n ce constau celelalte garantii cerute de paragraful 2 al art. 8 si nici daca sistemul n litigiu le ofera, n aceasta mprejurare. Apoi i revenea sa se pronunte asupra contorizarii instalatiilor telefonice. ntr-o copie dupa contorizare figureaza informatii chiar numerele facute care fac parte integranta din comunicatiile telefonice. A le transmite la politie, fara acordul abonatului, aduce atingere exercitarii dreptului consacrat prin art. 8. Dl Malone risca sa cada sub incidenta practicii existente n aceasta privinta. Cu toate ca guvernul precizase ca politia nu a provocat contorizarea postului, petitionarul putea sa se pretinda victima unei violari a art. 8, chiar din cauza existentei acestei practici. Dreptul englez si galez nu interzice Post Officeului sa transmita, voluntar, la o cerere a politiei care l roaga sa stabileasca si sa faca niste copii de contorizare. n afara simplei absente a interzicerii, piesele de la dosar nu releva nici o norma juridica privind amploarea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere de care se bucura autoritatile. Cu toate ca este legal n dreptul intern, respectivul amestec nu era deci prevazut de catre lege. Aceasta concluzie scuteste Curtea de a cerceta daca amestecul era necesar ntr-o societate democratica. n rezumat, a existat violarea art. 8 att pe motivul interceptarii de comunicari ct si pentru furnizarea de copii ale contorizarii catre politie (unanimitate). Avnd n vedere aceasta decizie, Curtea judeca inutil sa statueze asupra plngerii n baza art. 13 (16 voturi pentru, 2 mpotriva).

Ea rezerva chestiunea satisfacerii echitabile si o trimite la Camera constituita la nceput pentru examinarea cazului si care a renuntat, n octombrie 1983, n favoarea plenului Curtii (unanimitate). Hotarrea din 26 aprilie 1985 (Camera) - Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 95) n februarie 1985, Curtea a primit textul unei ntelegeri amiabile, ncheiata ntre guvernul britanic si dl Malone: primul consimte sa-i ramburseze celui de al doilea cheltuielile prezentate n Anglia (9.011 cheltuieli in Justitie si 5.443,20 onorarii ale avocatilor) si sa-i verse suma de 3.774,10 , dupa ce s-au scazut sumele luate de la organele Conventiei pentru asistenta judiciara, pentru cheltuielile suportate la Strasbourg. Curtea constata ca acordul mbraca un caracter echitabil n sensul art. 53 4 al regulamentului sau si n consecinta decide sa scoata cazul de pe rol (unanimitate).14[14] 3) CAZUL KRUSLIN contra FRANEI 4) CAZUL HUVIG contra FRANEI - Ascultari telefonice efectuate de catre un ofiter al politiei judiciare, comis rogatoriu, de catre un judecator de instructie n aprilie 1985, Camera de acuzare a Curtii de Apel din Toulouse l trimite pe dl Jean Kruslin n fata Curtii cu jurati din Haute-Garonne pentru a raspunde acolo de crime de complicitate la omucidere voluntara, furturi calificate si tentativa dejun calificat. Unul din elementele de la dosar consta n nregistrarea unei discutii telefonice pe care petitionarul a avut-o la 17 iunie 1982 pe o linie apartinnd unui tert, nregistrare facuta la cererea unui judecator de instructie din Saint-Gaudens, n cadrul unei alte proceduri. Curtea de Casatie respinge recursul, pe baza acestui cap de acuzare, formulat de cel interesat. Dl Jacques Huvig, care conduce o societate de comert, mpreuna cu sotia sa, Janine, face obiectul, n decembrie 1973, al unei plngeri pentru frauda fiscala, nenscrierea n registrele contabile si nscrierea de date inexacte. Deschizndu-se o cercetare n fata unui judecator de instructie din Chaumont, acesta din urma elibereaza jandarmeriei din Langres o comisie rogatorie cu sarcina de a proceda la ascultarea si 14[14] Aprobata de Regina la 25 iulie 1985, legea asupra interceptarii comunicatiilor a intrat n vigoare la 10 aprilie
1986.

transcrierea oricaror comunicari telefonice comerciale si particulare ale celor interesati. Ascultarile au loc timp de 28 de ore n aprilie 1974. Inculpati, sotii Huvig se vad condamnati, n martie 1982, de catre Tribunalul de mare instanta din Chaumont pentru aproape toate acuzatiile pentru care trebuie sa raspunda. n martie 1983, Curtea de Apel din Dijon confirma aceasta decizie, dar agraveaza pedepsele pronuntate. Curtea de Casatie respinge, n aprilie 1984, recursul petitionarilor. n fata Comisiei, sesizata la 16 octombrie 1985 si la 9 august 1984, dl Kruslin si sotii Huvig denunta punerea sub ascultare a telefoanelor lor si interceptarea convorbirilor, ignorndu-se art. 8 din Conventie.15[15] Hotarrile din 24 aprilie 1990 (Camera) (seria A nr. 176-A si B) Constatnd ca ascultarile litigioase constituiau ingerinte ale autoritatii publice n exercitarea dreptului celor interesati la respect pentru corespondenta si viata lor privata, Curtea cerceteaza daca asemenea amestecuri se justifica din punctul de vedere al paragrafului 2 al art. 8. n primul rnd, erau prevazute prin lege? Aceste ultime cuvinte cer, n primul rnd, ca masurile incriminate sa aiba o baza n dreptul intern, dar ele au legatura, de asemenea, si cu calitatea legii n cauza: ele cer accesibilitatea acesteia pentru persoana n cauza, care n plus trebuie sa poata sa-i prevada consecintele pentru ea si compatibilitatea ei cu ntietatea dreptului. Problema de a sti daca prima conditie era ndeplinita a dat nastere la controverse. Petitionarii au raspuns negativ la aceasta. Dupa guvernul francez, prin lege trebuie nteles dreptul n vigoare ntr-un sistem juridic dat, n acest caz ansamblul constituit prin dreptul scris art. 81,151 si 152 ale Codului de procedura penala, n principal si prin jurisdictia care-l interpreta. Ct priveste delegatul Comisiei, el declara ca n cazul tarilor continentale, deci si Franta, numai un text normativ cu caracter general votat sau nu de Parlament poate fi analizat ntr-o lege n sensul art. 8 2 al Conventiei. Curtea aminteste ca revine n primul rnd autoritatilor nationale, si ndeosebi Curtilor si Tribunalelor, sa interpreteze si sa aplice dreptul intern. Deci, nu i revine ei sa
15[15] n rapoartele sale din 14 decembrie 1988, Comisia da avizul ca a existat o
violare a art. 8 (10 voturi pentru, 2 mpotriva).

exprime o parere contrarie fata de a lor, asupra compatibilitatii ascultarilor judiciare cu art. 368 din Codul penal. Or, de ani de zile, deja, o serie de decizii si hotarri, n special ale Curtii de Casatie, vad n art. 81, 151 si 152 ale Codului de procedura penala baza legala a ascultarilor practicate de catre un ofiter al politiei judiciare pe baza comisiei rogatorii a unui judecator de instructie. Ea considera ca nu poate sa faca abstractie de jurisprudenta stabilita n acest fel. n domeniul paragrafului 2 al art. 8 din Conventie si n alte cauze asemanatoare, ea a nteles ntotdeauna termenul lege n acceptia sa materiala si nu formala, incluznd n aceasta texte de rang infralegislativ, si dreptul nescris. Pe scurt, ingerintele n litigiu aveau o baza legala n dreptul francez. A doua cerinta care se degaja din partea de fraza prevazuta de lege, accesibilitatea acesteia din urma, nu ridica nici o problema. Nu acelasi lucru se ntmpla cu a treia, previzibilitatea legii n privinta sensului si a naturii unor masuri aplicabile. Ascultarile si alte forme de interceptare a convorbirilor telefonice reprezinta o atingere grava a respectului pentru viata privata si corespondenta Pornind de la aceasta, ele trebuie sa se bazeze pe o lege de o precizie deosebita. Existenta unor reguli clare si amanuntite n materie apare ca indispensabila cu att mai mult cu ct procedeele tehnice folosite se perfectioneaza continuu. Guvernul afirma ca aici Curtea trebuia sa se fereasca sa judece, n mod abstract, conformitatea legislatiei franceze cu Conventia, ca si de a statua de lege ferenda. El prezenta o lista de saptesprezece garantii existente n dreptul intern. Ele privesc fie realizarea ascultarilor, fie utilizarea rezultatelor lor, fie, n sfrsit, mijloacele de a obtine ndreptarea eventualelor neregularitati; petitionarii nu ar fi fost lipsiti de nici una dintre ele. Curtea nu minimalizeaza cu nimic valoarea multora dintre ele. Ea constata nsa ca numai unele dintre ele decurg din termenii proprii ai art. 81. 151 si 152 ale Codului de procedura penala. Altele reies din decizii si hotarri pronuntate de-a lungul anilor, ntr-un mod fragmentar si, n marea lor majoritate, dupa interceptarile de care se plng petitionarii. Astfel ca jurisprudenta nu a consacrat pna acum acest lucru n mod implicit. nainte de toate, sistemul nu ofera, pentru moment, protectii adecvate mpotriva abuzurilor posibile. Spre exemplu, nimic nu defineste categoriile de persoane susceptibile a fi puse sub ascultare

judiciara si nici natura infractiunilor care se pot produce din aceasta; nimic nu constrnge judecatorul sa fixeze o limita a duratei de executare a masurii; de asemenea, nimic nu precizeaza conditiile de ntocmire a proceselor-verbale de sinteza care consemneaza convorbirile interceptate si nici precautiile de luat pentru a transmite intacte si complete nregistrarile realizate, n scopul de a controla, eventual de catre judecator care nu poate ntotdeauna sa mearga la fata locului pentru a verifica numarul si lungimea benzilor originale sau de catre aparare, nici circumstantele n care poate sau trebuie sa se faca stergerea sau distrugerea respectivelor benzi, mai ales dupa decizia de neurmarire sau eliberare. Informatiile date de catre guvern asupra acestor puncte diferite arata, n cazul cel mai bun, existenta unei practici, lipsita de forta de constrngere, n absenta unui text sau a jurisprudentei. n rezumat, dreptul francez, scris si nescris, nu arata, cu destula claritate, amploarea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autor tatilor n domeniile discutate. si mai si era asa n perioada ntmplarii fapte lor, n cele doua cazuri, nct petitionarii nu s-au bucurat de un grad minim de protectie, cerut de ntietatea dreptului ntr-o societate democratica. Deci, a existat o violare a art. 8 din Conventie (unanimitate). Aceasta concluzie dispenseaza Curtea de controlarea respectarii altor cerinte ale paragrafului 2 din art. 8. adica finalitatea si necesitatea amestecului, n temeiul art. 50, dl Kruslin cerea o indemnizatie de 1.000.000 FF pentru fiecare cap de acuzare a condamnarii sale la cincisprezece ani de nchisoare pentru crima, precum si rambursarea sumei de 70.000 FF cheltuieli de judecata si onorarii ale avocatilor pentru procedurile nationale. Curtea respinge prima cerere, ntruct constatarea violarii da petitionarului o satisfactie echitabila suficienta pentru dauna suferita (unanimitate). Ea o accepta partial pe a doua. Franta trebuind sa verse cei 20.000 FF ceruti pentru recursul la Curtea de Casatie (unanimitate). Sotii Huvig nu cereau nici reparatii, nici rambursarea cheltuielilor de judecata si taxe. O asemenea problema necernd o examinare din oficiu, Curtea decide ca nu este cazul sa se aplice art. 50 (unanimitate).16[16] 16[16] Legea nr. 91-646 din 10 iulie 1991 privind secretul corespondentei, transmisa pe caile de telecomunicatie, a
fost publicata n Jurnalul Oficial din 13 iulie 1991. Ea adauga un articol cu nr. 100 la Codul de procedura penala,

2.3. Corelarea prevederilor art. 911-916 Cod de procedura penala cu prevederile constitutionale
Potrivit art. 26 (1) din Constitutia Romniei autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata. Singura restrngere a acestui drept fundamental o constituie mprejurarea ca persoana fizica sa nu ncalce dreptul si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri art. 26 (2) din Constitutie. Conform art. 27 (1) din Constitutia Romniei domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramne n domiciliul sau resedinta unei persoane fara nvoirea acesteia. Restrngerile care se pot aduce acestui drept fundamental sunt prevazute expres de textul constitutional: pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarri judecatoresti - art. 27(2) lit.a; pentru nlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane art. 27 (2) lit. b; pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice art. 27 (2) lit. c; pentru prevenirea raspndirii unei epidemii art. 27(2) lit. d. n baza art. 28 din Constitutia Romniei secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al comunicarilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. Restrngerea exercitiului drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor prevazute constitutional poate avea loc, potrivit art. 49 din Constitutia Romniei, n urmatoarele cazuri:

referitor la interceptarile ordonate de catre autoritatea judiciara (Kayser (P.), Legea 91-646 din 10 iulie 1991 si ascultarile telefonice, J.C.P. nr. 8, 19 februarie 1992, I. 3559, p. 91-99; PETTITI (L.-E.), Ascultarile telefonice si dreptul francez. Apropo de legea din 10 iulie 1991, privind secretul corespondentei trimise pe caile de telecomunicatii, A.J.D.A. 1992, p. 35-46; PREDAL (J.), Un exemplu de restaurare a legalitatii penale: regimul interceptarii corespondentei transmise pe caile de telecomunicatii (comentariu al legii nr. 91-146 din 10 iulie 1990), D. 1992, cronica, p. 49-59).

pentru apararea sigurantei nationale; pentru apararea ordinii, sanatatii si moralei publice; pentru apararea drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Conditiile obligatorii pe care Constitutia le prevede pentru exercitarea restrngerii

exercitiului drepturilor si libertatilor fundamentale sunt: exercitarea drepturilor si libertatilor poate fi restrns numai prin lege; restrngerea poate avea loc numai daca se impune, si n cazurile susmentionate; ntre situatia care a determinat restrngerea si activitatea propriu-zisa de restrngere trebuie sa existe o proportionalitate; restrngerea nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii. Raportat la aceste reglementari, simpla introducere n Codul de procedura penala romn a nregistrarilor audio sau video printre mijloacele de proba prevazute de art. 64, satisface n mare masura exigentele impuse de Constitutie. Din cele expuse mai sus, rezulta ca prevederile art. 911 916 Cod de procedura penala, atunci cnd sunt respectate toate conditiile prevazute de lege, n fiecare caz n parte, sunt corelate cu prevederile constitutionale.