Formarea maselor de aer Masele de aer sunt volume mari de aer in care elementele meteorologice pastreaza o

anumita uniformitate in functie de influenta suprafetei terestre.Dintre marimile ce caracterizeaza o masa de aer, de cea mai mare importanta sunt: temperatura (T0C) si umezeala specifica (s-g/kg). Intrucat ambele marimi sunt in functie de gradul de incalzire si continutul de vapori de apa al solului, rezulta ca aceste caracteristici ale suprafetei terestre vor influenta in primul rand procesele de formare a maselor de aer.Prin stationarea indelungata intr-o anumita regiune geografica, aerul imprumuta caracteristicile acelei regiuni. Deoarece masele de aer se definesc prin omogenitatea proprietatilor pe mari intinderi geografice, este firesc sa cautam regiunile de formare a maselor de aer in acele zone ale globului unde exista o oarecare omogenitate in ceea ce priveste temperatura si umezeala.

Asemenea regiuni sunt:

- campurile de gheata arctice si antarctice ale calotelor polare si regiunile continentale acoperite cu gheata sau zapada; - regiunile calde ale pustiurilor; - regiunile calde oceanice; - zona padurilor ecuatoriale caracterizate prin temperatura si umiditate foarte mari. Procesele prin care suprafata terestra imprumuta caracteristicile sale aerului din preajma sa sunt: turbulenta, convectia si radiatia.

Clasificarea maselor de aer

Masele de aer se clasifica in functie de: temperatura, umiditate, stabilitate si dupa criteriul geografic. a) Clasificarea dupa criteriul termic: - mase de aer cald: la patrunderea intr-o anumita zona determina cresterea temperaturii in acea zona; - mase de aer rece: la patrunderea intr-o anumita zona determina cresterea temperaturii in acea zona; b) Clasificarea dupa continutul de vapori de apa: - mase de aer umed; - mase de aer uscat; c) Clasificarea din punctul de vedere al dinamicii: - mase de aer stabil; - mase de aer instabil; d) Clasificarea dupa criteriul geografic: - mase de aer arctic (A) si antarctic (AA); - mase de aer polar sau temperat (P); - mase de aer tropical (T). Structura generala, conditii de formare si clasificarea fronturilor Zona ingusta de interferenta dintre doua mase de aer cu proprietati fizice diferite (temperatura, umezeala, tec.), se numeste front atmosferic. Frontul atmosferic nu este o suprafata geometrica lipsita de grosime.Trecerea de la o masa la alta se face pe tot intinsul unui strat de aer de o anumita grosime verticala (de la cateva sute de metri pana la cativa kilometri - BC).Latimea orizontala a frontului (AB) poate ajunge pana la 50 m. Suprafata frontala este inclinata catre masa de aer rece sub un unghi (fata de orizontala). Lungimea fronturilor poate fi mare, depinzand de extinderea orizontala a maselor de aer.Pe verticala, frontul atmosferic se poate extinde pana la limita superioara a troposferei. O suprafata frontala apare in atmosfera daca sunt indeplinite doua conditii esentiale: a) de o parte si de alta a viitorului front sa existe deja doua mase de aer cu proprietati fizice diferite, cum ar fi o masa calda in vecinatatea unei mase reci;

b) circulatia maselor de aer sa se faca astfel incat sa se mentina un contact cat mai strans intre ele, pentru ca in zona de tranzitie proprietatile lor sa varieze in mod brusc. Procesul de formare a fronturilor atmosferice se numeste frontogeneza, iar procesul de destramare frontoliza. In functie de directia de deplasare, de caracterul si de intensitatea elementelor meteorologice, fronturile atmosferice se impart in: a) fronturi calde; b) fronturi reci; c) fronturi ocluse. Frontul cald este frontul care se deplaseaza in directia masei reci. Masa de aer cald o substituie pe cea rece. Aerul cald aluneca peste aerul rece iar masa rece se retrage incet la nivelul solului. Deplasarea frontului cald este mai lenta decat deplasarea frontului rece. Frontul rece este frontul care se deplaseaza in directia masei calde. Masa de aer rece disloca masa calda. Aerul rece patrunde ca pana pe sub aerul cald,fortandu-l la miscari ascendente. La trecerea frontului rece are loc racirea vremii. Fronturile reci sunt de doua feluri: a) frontul rece de ordinul I ; b) frontul rece de ordinul II . Frontul rece de ordinul I este frontul in care de-a lungul intregii suprafete frontale a acestuia, se observa ascensiunea aerului cald. Norii caracteristici pentru acest front sunt: Cs, As si Ns, insotiti uneori de norii Cb. Deplasarea acestui tip de front este relativ lenta. Zona de precipitatii este dispusa cu precadere in spatele liniei frontului si are o latime de circa 100-150 km. Acest tip de front se observa, de regula, in timpul iernii. Frontul rece de ordinul II este frontul in care de-a lungul partii superioare a suprafetei acestuia, se observa descendenta aerului cald iar in partea inferioara ascendenta acestuia. Aceste fronturi se deplaseaza cu viteza destul de mare. Norii caracteristici acestor fronturi sunt Cu si Cb insotiti de Sc, Ac, si Cc. Precipitatiile in cazul acestui tip de front sunt sub forma de averse si se intind pe circa 70-100 km de ambele parti ale frontului. In timpul verii fronturile reci de ordinul II dau nastere la fenomene orajoase si vijelii. Frontul oclus ia nastere atunci cand un front rece situat in spatele unui front cald, se deplaseaza mai repede decat frontul cald si ajungandu-l se contopeste cu acesta. Pe portiunea in care a avut loc jonctiunea frontului rece cu cel cald, la suprafata solului nu mai exista aer cald, deoarece este dislocat in sus si se extinde deasupra masei reci care limiteaza frontul oclus. Frontul oclus este simbolizat pe hartile sinoptice prin culoarea violet. Fronturile ocluse sunt de doua feluri: a) fronturi ocluse cu caracter cald ; b) fronturi ocluse cu caracter rece. Frontul oclus cald este frontul in care masa de aer din spatele acestuia este mai calda decat cea din fata lui. Partea inferioara a frontului care coboara pana la suprafata pamantului poarta numele de front cald inferior. Frontul oclus rece este frontul in care masa de aer rece ce inainteaza in spatele frontului oclus este mai rece decat masa de aer care se afla in fata acestuia. In cazul frontului oclus cu caracter rece, frontul inferior este rece iar cel superior este cald. Fronturi stationare. O parte a frontului poate avea la un moment dat caracter stationar, atunci cand aerul rece si cel cald din cele doua mase de aer invecinate se deplaseaza paralel, in acelasi sens sau chiar in sens invers. Pe o harta sinoptica de sol astfel de fronturi se desfasoara paralel cu izobarele fiind caracteristice latitudinilor temperate in timpul iernii. Din astfel de fronturi se nasc ondulatii ale frontului polar prin dezechilibru dezvoltandu-se depresiuni.