Masele de aer si fronturile atmosferice

7. Masele de aer si fronturile atmosferice

7.1 Masele de aer

Troposfera nu este omogenă iar pe orizontală, paralel cu suprafaţa terestră, prezintă

însuşiri variabile. Ea se poate împărţi în unităţi numite mase de aer, situate unele lângă
altele şi diferenţiate prin proprietăţile lor fizice.
Masele de aer se definesc ca fiind volume foarte mari de aer, cu întinderi comparabile
cu ale continentelor sau cu porţiuni din continente, în care principalele elemente
meteorologice au un caracter relativ constant.
Dimensiunile orizontale ale maselor de aer sunt de ordinul sutelor până la mii de
kilometri iar pe verticală acestea sunt de la câţiva kilometri până la nivelul superior al
troposferei ( peste 10 km), înglobând uneori şi stratosfera inferioară.
Principalele proprietăţi fizice care diferenţiază între ele masele de aer sunt:
temperatura, umezeala şi gradul de transparenţă. Lor li se mai adaugă gradientul termic
vertical, nebulozitatea şi dezvoltarea acesteia pe verticală. Aceste însuşiri sunt dobândite de
masele de aer în timpul formării lor prin staţionarea o perioadă mai îndelungată deasupra
unei regiuni cu o suprafaţă activă omogenă. Specificul elementelor meteorologice ale acelei
regiuni este transmis aerului de deasupra. Odată formate, masele de aer se deplasează,
antrenate fiind în circulaţia generală a atmosferei de către principalii curenţi, şi transmit
zonelor pe care le survolează însuşirile respective, modificând şi starea vremii pe traseul
parcurs.
Formarea maselor de aer se realizează cu precădere în zone barice cvasistaţionare
extinse, de tipul anticiclonilor. Procesul complet de formare sau de transformare durează 3
până la 7 zile. Încetarea transformării maselor de aer are loc în momentul în care
temperatura de la sol şi din altitudine nu se mai schimbă de la o zi la alta.
La transformarea maselor de aer se pot schimba toate proprietăţile acestora. Cele
care se schimbă mai lent sunt numite proprietăţi conservative. Foarte repede se poate
schimba temperatura aerului din stratul de lângă sol şi până la 1,5 km iar odată cu aceasta
şi gradientul vertical de temperatură. Foarte greu însă se modifică temperatura în stratele
înalte ale atmosferei precum şi umezeala specifică a acestora.

1
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

7.2 Clasificarea maselor de aer

După criteriul termic se deosebesc : mase de aer calde (a căror temperatură

este mai mare decât cea a suprafeţei subiacente) şi mase de aer reci (a căror
temperatură este mai mică decât cea a suprafeţei subiacente).

Conform criteriului termodinamic deosebim mase de aer stabile şi instabile.

Masele de aer stabile sunt determinate de echilibrul vertical stabil (gradientul vertical
de temperatură are o valoare inferioară gradientului adiabatic umed). În acest caz convecţia
termică nu se dezvoltă iar cea dinamică este foarte slabă. Se formează nori de tip Stratus şi
Stratocumulus.
Valoarea medie a gradientului vertical de temperatură este de 0.65 º/100 m. Atâta
vreme cât convecţia termică nu este suficient de dezvoltată, timpul poate fi considerat
frumos, cu cer mai mult senin.
În masa de aer stabilă precipitaţiile apar mult mai rar; numai atunci când norii Stratus
au o dezvoltate mai mare pe verticală se vor produce burniţe iar din norii Stratocumulus iarna
pot cădea fulgi de zăpadă neînsemnaţi.
În prezenţa pâclei şi a ceţurilor de radiaţie vizibilitatea este redusă. Aceeaşi situaţie
este şi la începutul perioadei de precipitaţii, până când norii se destramă.

Masele de aer instabile apar atunci când gradientul vertical de temperatură

depăşeşte ca valoare gradientul adiabatic uscat γ a ( 1º/100 m). În acest caz sunt foarte
dezvoltate atât convecţia termică, cât şi cea dinamică. Când vântul este slab predomină
convecţia termică, când se intensifică atunci predomină convecţia dinamică.
Pe timp de vară în masele de aer instabile se formează nori Cumulus şi
Cumulonimbus iar în timp de convecţie dinamică rezultă nori Stratocumulus cu dezvoltare
verticală destul de mare.

2
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

Criteriul genetic sau geografic pune în evidenţă mase de aer arctice /

antarctice, polare, tropicale şi ecuatoriale de origine continentală sau
maritimă.
Masele de aer arctice / antarctice sunt cele mai reci şi mai stabile. Ele se formează
deasupra gheţurilor din zonele respective.
Masele de aer arctice maritime (mA) se formează deasupra Groenlandei. Iniţial sunt
reci. Traversând oceanul spre Europa devin mase de aer instabile care generează precipitaţii
sub formă de ninsoare sau de ploi reci. Astfel de mase de aer ating uneori teritoriul României
producând ninsori timpurii toamna şi târzii primăvara.
Masele de aer arctice continentale (cA) se formează în nordul Siberiei. Sunt cele mai
reci mase de aer, au cel mai mare grad de transparenţă ( vizibilitatea poate atinge valori de
până la 100 km). Fiind dense şi grele , ele nu reuşesc să depăşească bariera munţilor Urali.
Masele de aer polare iau naştere deasupra Anticiclonului Siberian şi Anticiclonului
Canadian.
Masele de aer polare maritime (mP) se formează deasupra Anticiclonului Canadian.
Traversând Oceanul Atlantic ele devin instabile şi generează o vreme rece şi închisă.
Masele de aer polare continentale (cP) iau naştere deasupra Anticiclonului Siberian.
Depăşesc Uralii şi ajung pe teritoriul României unde produc o vreme rece şi senină (masă de
aer stabilă). Masele de aer continental-polare produc precipitaţii la pătrunderea pe un
teritoriu.
Masele de aer tropicale sunt mase calde, care se formează deasupra oceanului sau
a uscatului.
Masele de aer maritime tropicale (mT) se formează deasupra anticlonului azoric . Sunt
umede iar în faza iniţială sunt uşor mai reci. Pătrunzând în Europa ele produc averse de
ploaie apoi vreme caldă şi senină.
Masele de aer continental-tropicale (cT) se formează din nordul Saharei şi până în
Iran- zonă în care există un brâu de depresiuni. Se deplasează spre sudul Europei generând
vreme uscată, deosebit de caldă şi o transparenţă scăzută datorită particulelor de praf şi
nisip.
Masele de aer ecuatoriale se formează între 5 ºlat N. şi S şi sunt caracteristice numai
acestei zone. Sunt cele mai calde şi cele mai umede.

3
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

Masele de aer se deplasează latitudinal şi longitudinal. Deplasarea care creează

condiţii speciale este cea în lungul meridianelor.
Între masele de aer cu proprietăţi fizice diferite se formează o zonă de tranziţie cu
lăţimi de la câţiva km până la 300 km şi grosimea pe verticală de la 100 la 1000 m . Această
zonă de tranziţie poartă numele de front atmosferic.

7.3 Fronturile atmosferice

Fronturile atmosferice apar atunci când diferenţele de temperatură dintre două mase
de aer învecinate se încadrează între 5 şi 10º.
La baza fronturilor atmosferice stă zona de tranziţie dintre diferite mase de aer, ale
căror proprietăţi fizice (temperatură, umezeala specifică, vântul) se schimbă corespunzător
cu dinamica atmosferei şi a fenomenelor de timp la scară mare. În funcţie de diferenţa de
temperatură a maselor de aer, înălţimea la care se extinde frontul se pot determina unele
procese dinamice din atmosferă : dezvoltarea ciclonilor, anticiclonilor şi stabilirea
fenomenelor meteorologice şi a tipurilor de vreme deasupra unor zone extinse.
Fronturile atmosferice sunt caracteristice depresiunilor, în care deplasarea pe
orizontală a aerului este convergentă. Zona frontală are o anumită înclinaţie, aerul rece
rămânând ca o pană sub aerul cald.
Cu toate că fronturile atmosferice reprezintă straturi cu o înălţime şi lăţime oarecum
determinată, convenţional se consideră a fi o linie geometrică.
Pe hărţile sinoptice fronturile sunt reprezentate prin linii curbe.

7.4 Clasificarea fronturilor atmosferice

După caracteristicile de mişcare se deosebesc fronturi calde şi fronturi reci.

Frontul cald se formează atunci când masa de aer rece care se retrage este înlocuită
de masa de aer cald.
Frontul rece se formează atunci când masa de aer cald care se retrage este înlocuită
de masa de aer rece.
4
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

Din punct de vedere al maselor de aer fronturile pot fi principale sau

secundare.
Fronturile principale sunt: frontul arctic ( între masele de aer polare şi arctice),
frontul polar ( între masele de aer tropicale şi polare) şi frontul tropical ( între masele de
aer ecuatoriale şi tropicale).
Fronturile secundare pot aparţine aceleiaşi mase de aer (ex. : mase de aer marine
tropicale, mase de aer continental tropicale...). Acestea sunt delimitate ce dezvoltare
verticală şi au un contrast mai mic de temperatură. Se mai numesc fronturi topografice.

După caracteristicile dezvoltării pe verticală fronturile se clasifică în :

anafronturi şi catafronturi.
Anafronturile aparţin mişcărilor ascendente ale maselor de aer iar catafronturile
aparţin mişcărilor descendente ale maselor de aer cald deasupra suprafeţei terestre.

7.5 Frontul cald

Este suprafaţa de discontinuitate dintre două mase de aer: una caldă şi una rece;
masa rece retrăgându-se şi fiind substituită treptat de masa de aer cald.
Frontul cel mai dezvoltat trece prin partea centrală a ciclonului. Pe toată suprafaţa
acestui front, aerul cald urcă treptat răcindu-se adiabatic iar vaporii de apă conţinuţi de acest
aer ating starea de saturaţie şi prin condensarea lor rezultă un sistem noros compus din nori:
Nimbostratus, Altostratus (compacţi), Altostratus translucidus, Altocumulus şi Cirostratus. Ei
formează o pană ce se îngustează spre partea anterioară a frontului.
Norii superiori apar cu 800-1000 km înaintea frontului. În funcţie de viteza de
deplasare a frontului urmează apoi un sistem noros masiv. În unele cazuri, înaintea
sistemului apar nori Cumulus cu dezvoltare verticală redusă, nori Stratus si Status fractus.
Dacă norii Status fractus sunt aproape de linia frontului, atunci vor genera timp urât.
În spatele liniei frontului mai apar nori Stratus care dau precipitaţii sub formă de burniţă.
În faţa frontului poate să apară ceaţa de advecţie.

5
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

Frontul cald şi vremea generată

Pe o porţiune de 300-400 km (mai redusă vara şi mai extinsă iarna) cad precipitaţii cu
caracter general. Perioada de precipitaţii poate dura între 7 şi 14-16 ore.
Frontul se deplasează cu viteze de 20-40 km/h. Din norii Altostratus şi Nimbostratus
cad precipitaţii continue; precipitaţiile căzute din norii Altocumulus se evaporă înainte de a
atinge solul.
La pătrunderea frontului deasupra unui teritoriu apar intensificări de vânt. Odată cu
apariţia norilor Cirus apare o scădere de presiune până la linia frontului.
La apropierea frontului se observă o abatere spre stânga a vântului iar după ce frontul
trece, o abatere spre dreapta ( datorită curburii izobarelor ciclonului sau talvegului respectiv.
Temperatura iarna creşte uşor iar după trecerea frontului creşte mai puternic. Pe
timpul verii nu se înregistrează creşteri semnificative ale temperaturii aerului din cauza
căderilor de precipitaţii care limitează încălzirea.
Presiunea poate să scadă puternic în frontul cald. Dacă sistemul noros include şi nori
Cumulonimbus vor apărea furtuni.

7.6 Frontul rece

Suprafaţa anterioară a acestui front formează un unghi abrupt cu orizontala.

În funcţie de diferenţele de temperatură dintre aerul rece (mai activ, care substituie masa de
aer cald care se retrage) şi aerul cald se disting două tipuri de fronturi reci: de ordinul I şi de
ordinul II.

6
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

Frontul rece de ordinul I

Frontul rece de ordinul I şi vremea generată

Din punct de vedere al sistemului noros, frontul rece de ordinul I se aseamănă cu

frontul cald. Atunci când masa de aer este puternic instabilă se formează nori Cumulonimbus
mai frecvent decât în cazul frontului cald. Sistemul noros specific are dimensiuni mult mai
reduse pe orizontală comparativ cu situaţia frontului cald. Masa de aer cald alunecă
ascendent pe întreaga suprafaţă a frontului.
Zona de precipitaţii este între 150 şi 170 km. Viteza de deplasare a frontului este de
35-40 km/h, mai mare decât în cazul frontului cald datorită unghiului cu orizontala.
În spatele liniei frontului apar norii Stratus şi Stratus fractus. Datorită masei de aer
uşor instabile apar izolat nori Cumulus. Direcţia vântului se roteşte spre dreapta odată cu
trecerea frontului iar viteza acestuia se intensifică.
Presiunea scade uşor în faţa frontului şi creşte după trecerea acestuia.
Temperatura scade uşor înaintea frontului şi accentuat în spatele lui.

Frontul rece de ordinul II

7
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

Frontul rece de ordinul II şi vremea generată

Unghiul pe care îl face linia frontului cu orizontala este mult mai abrupt. Pe un spaţiu
destul de îngust al suprafeţei inferioare a frontului se dezvoltă pe verticală un sistem de nori
Cumulonimbus şi Cumulus congestus care urcă până la altitudini mari (7-8 km).
Fluxul convectiv este foarte puternic. Sistemul noros se formează într-un timp foarte
scurt. Din acest sistem cad precipitaţii sub formă de averse însoţite de căderi de grindină şi
oraje.
Viteza de deplasare a acestui tip de front este de 50-60 km/h. Vântul se intensifică
foarte rapid. Zona de precipitaţii este cuprinsă între 50 şi 70 km iar durata precipitaţiilor este
de 1 oră.
În spatele frontului cerul este mai mult senin datorită descendenţei aerului rece. După
câteva ore de la trecerea frontului, în spatele acestuia se formează alţi nori Cumulonimbus
din care cad averse însoţite de oraje.
Presiunea scade uşor după care creşte destul de puternic. Vântul suflă în rafale cu
schimbări de direcţie.

7.7 Frontul oclus

Este zona de întâlnire dintre două fronturi. Rezultă din unirea unui front rece cu unul
cald şi se formează în procesul de dezvoltare a ciclonilor, atunci când frontul rece aflat în
spatele celui cald se deplasează mai rapid contopindu-se cu el. În astfel de situaţii, aerul rece
din spatele frontului se uneşte cu aerul rece din faţa frontului cald, iar aerul cald dintre ele se
ridică. Acest proces are loc în partea centrală a unei depresiuni (ciclon), când aerul rece din

8
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

spatele frontului rece se uneşte cu aerul cald din faţa frontului cald. Vremea, la trecerea unui
front oclus, este mohorâtă, cu nebulozitate ridicată formată din nori de diferite tipuri. Baza
norilor este joasă (100-200 m iarna). În funcţie de temperatura aerului rece din faţa şi spatele
frontului există trei tipuri de fronturi ocluse: neutru, cald şi rece.
Frontul oclus neutru se formează când aerul rece din spatele frontului rece are
aceeaşi temperatură cu aerul rece din faţa frontului cald.
Frontul oclus rece se formează când aerul rece din spatele frontului rece este mai
rece decât aerul rece din faţa frontului cald.
Frontul oclus cald se formează când aerul rece din spatele frontului rece este mai cald
decât aerul rece din faţa frontului cald.

Formarea frontului oclus

(Sursa: Măhăra, 2001)

Aspectul vremii la trecerea frontului oclus cu caracter neutru

(Sursa: Stoica şi Cristea, 1971)

9
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

Aspectul vremii la trecerea frontului oclus cu caracter cald

(Sursa: Stoica şi Cristea, 1971)

Test de autoevaluare 7
1. Cele mai reci mase de aer, cu cel mai mare grad de transparenţă (vizibilitatea poate
atinge valori de până la 100 km) sunt:

a. masele de aer maritime polare

b. masele de aer maritime arctice

c. masele de aer continental arctice

d. masele de aer continental polare

2. O masa de aer este considerata stabila din punct de vedere termodinamic daca:

a. Gradientul vertical de temperatura are o valoare inferioara gradientului adiabatic umed

b. Gradientul vertical de temperatura depaseste ca valoare gradientul adiabatic uscat

c. Valoarea gradientului umed ii permite deplasarea in alte zone

d. Se gaseste in apropierea unui talveg depresionar

3. Un sistem noros compus din norii: Nimbostratus, Altostratus (compacţi), Altostratus

translucidus, Altocumulus şi Cirostratus este specific :

a. Frontului cald

b. Frontului rece

10
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

c. Frontului oclus

d. Frontului tropical

4. Zona de precipitaţii cea mai extinsa se regaseste in cazul :

a. Frontului oclus

b. Frontului rece de ordinul I

c. Frontului rece de ordinul II

d. Frontului cald

5. Frontul rece de ordinul I se deplaseaza cu o viteza de :

a. 20-40 km/h

b. 35-40 km/h

c. 50-60 km/h

d. 80-90 km/h

11
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Masele de aer si fronturile atmosferice

Bibliografie
Bostină Alina – Note de curs- UMC 2004
Ciulache , S.- Meteorologie şi Climatologie- Ed. Universitară 2002
Doneaud, A., Beşleagă, N. (1966), Meteorologie sinoptică, dinamică şi
aeronautică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Dumitrescu, Elena (1973), Curs de Meteorologie şi Climatologie, vol. I,
Meteorologie, Centrul de multiplicare al Universităţii din Bucureşti
Erhan, Elena (1988), Curs de Meteorologie şi Climatologie, Partea I
Meteorologie, Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi.
Kemp, J.F., Young, P.- Notes on Meteorology- Stanford Maritime London
Măhăra, Gh. (2001), Meteorologie, Editura Universităţii din Oradea.
Neguţ , L. – Meteorologie maritimă – ed. Sport Turism 1983
Pop, Gh.. – Introducere în meteorologie şi climatologie – Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică 1988
Povara Rodica – Meteorologie generală – Editura fundatiei ”ROMÂNIA DE
MÂINE” Bucureşti, 2006
Stoica, C., Cristea, N. (1971), Meteorologia generală, Editura Tehnică,
Bucureşti.

12
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii