APROBAT, Sef catedra n sedinta din. PSIHOLOGIA RELATIILOR DE CUPLU SI A FAMILIEI Cod: YP 3203 Titular disciplina: Lect. univ.

dr. MONICA MORARU Anul: III Semestrul: VI Numar de ore: - Curs 28 ore - Seminarii 14 ore - Total 42 ore Forma de evaluare finala: examen Credite: 5 Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei Domeniul fundamental : Stiinte Sociale si Politice Domeniul de licenta : Psihologie Specializare: Psihologie Tip disciplina: de specialitate obligatorie Discipline anterioare : psihologie sociala

I.

OBIECTIVELE DISCIPLINEI: Sensibilizarea studentilor fata de complexitatea si actualitatea integrarii factorului 1. uman n microstructura de baza a societatii, viata de familie. Informarea si dezvoltarea capacitatilor interpretative privind istoricul preocuparior 2. pentru studierea familiei, dinamica si specificitatea formelor familiale, modelelor culturale de roluri conjugale si parentale. Stimularea dimensiunii afectiv- motivationale a studentilor privind promovarea 3. criteriilor de alegere a partenerului, de ndeplinire a sex-rolului, a gen-rolului, de traversare a vietii de cuplu n conditii de normalitate. 4. Antrenarea studentilor n promovarea resurselor calitativ-progresive ale vietii de familie. CONTINUTUL TEMATIC DE BAZA Delimitari conceptuale (2 ore) 1. cuplu, casatorie, familie functiile familiei

II.

A. CURS

Dinamica structurilor familiale (2 ore) 2. promiscuitatea, poliginandria, poligamia si monogamia familia extinsa si familia nucleara 3. Restructurari n familia contemporana (4 ore) alternative nonmaritale: concubinajul, celibatul, cuplul fara descendenti, familii monoparentale, familii reconstituite, familii reorganizate simulacrele familiei actuale: semi-casnicia, pseudo-casnicia, uniunile homosexuale, grupul comunitar sexual, swingers 4. Teorii explicative cu privire la cuplu si familie (4 ore) teoria dezvoltarii (ciclurilor vietii) teoria structurala (dinamica rolurilor si a puterii) teoria functionala (procesuala): abordarea comunicationala, abordarea interactionist-simbolica, abordarea din perspectiva conflictului, abordarea sociala a schimbului teoria sistemica (holista) teoria istorista (intergenerationala) 5. Stiluri de viata familiala - tipologii familiale (2 ore) tipologii familiale Alegerea partenerului conjugal (2 ore) 6. motivatia alegerii criterii de alegere a partenerului conjugal 7. Rolurile conjugal-parentale (4 ore) conceptele de rol, structura de rol familial, rol conjugal- parental conceptele de sex-rol ; teorii asupra formarii identitatii de sex-rol conceptul de gen- rol ; stereotipii sociale privind diferentele de gen-rol ; abordari teoretico-explicative Disfunctiile de rol conjugal-parental (4 ore) 8. disfunctii globale disfunctii specifice conflictul conjugal ; cauze Calitatea vietii familiale (4 ore) 9. indicatori obiectivi si subiectivi ai calitatii vietii familiale pericolul dezinstitutionalizar ii si denuclearizarii rolul serviciilor de asistenta, consiliere si terapie familiala educatia profamiliala B. SEMINAR Familia in Romania contemporana. Criza familiei: realitate sau aparenta? 1.

Masculinitate-feminitate. Diferente comportamentale de sex. Inegalitatea dintre 2. sexe incercari explicative. Un profil psihologic al feminitatii. 3. Dragostea si ura. Stiluri si destine ale pasiunii si ale agresivitatii in cuplul marital. 4. Metaforele iubirii metafore ale unei casnicii armonioase. 5. Secrete ale longevitatii cuplului. Bibliografie 1. Adler, A., Cunoasterea omului , Ed. IRI, Bucuresti, 1996. Aries, P., Duby, G., Istoria vietii private, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1994. 2. Baran-Pescaru, A., Familia azi. O perspective sociopedagogica, 2004. 3. Banton, M., Discriminarea, Ed. Dy Style, Bucuresti, 1999. 4. Birch, A., Psihologia dezvoltarii, Ed. Tehnica, Bucuresti, 2000. 5. Chelcea S., Chelcea A., Eu, Tu, N oi, Viata psihica-ipoteze, certitudini, Ed. 6. Albatros, Bucuresti, 1983; Chelcea, S., Cunoasterea de sine conditie a intelepciunii, Ed. Albatros, 7. Bucuresti, 1986. Cosnier, J., Introducere in psihologia emotiilor si a sentimentelor, Ed. Polirom, 8. 2002. Duck, S., Relatiile interpersonale, Ed. Polirom, Iasi, 2000. 9. Dimitriu, C., Constelatia familiala si deformarile ei, EDP, 1973. 10. Ducici I., Fericire, Iubire, Femeie, Ed. Niculescu, Bucuresti, 1994. 11. Dobson J., Armonia n familie, Ed. Noua Speranta, Timisoara, 1994. 12. Jose Ortega y Gasset, Studii despre iubire , Ed. Humanitas, 2002. 13. Mihailescu, I., Familia in societatile europene, Editura Universitatii din Bucuresti, 14. 1999. Ilut, P., Familia. Cunoastere si asistenta, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1995. 15. 16. Ilut, P., Sociopsihologia si antropologia familiei, Polirom, 2005 17. Jung, C.G. Casatoria ca relatie psihologica, in vol. Puterea sufletului, a treia parte, ed. Anima, Buc, 1994 14. Mircea, T., Familia de la fantasma la nebunie, Ed. Marineasa, Timisoara, 1994. Miroiu M., Despre natura, femei si morala , Ed. Alternative, 1996; 15. Miroiu M., Sexism, n Gen si societate (coord. Grunberg L., Miroiu M.), Ed. 16. Alternative, Bucuresti, 1996. Mitrofan I. , Mitrofan N., Interactiuni disfunctionale maritale cu risc comportamental 17. patologic, n vol. ,,Asistenta psihiatrica a cazurilor cu risc comportamental patologic, Iasi, 1987. Mitrofan I. , Mitrofan N., Pentru o casnicie armonioasa, n vol. ,,Psihologia si viata 18. cotidiana, Ed. Academiei, Bucuresti, 1988; Mitrofan, I., Cuplul conjugal. Armonie si dizarmonie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 19. Bucuresti, 1989. Mitrofan I. , Mitrofan N ., Intimitatea-o cheie psihologica a longevitatii cuplului, n 20. Revista Alternative, nr. 9-10/1991. Mitrofan I. , Mitrofan N., Familia bolnavului psihic-patologie individuala sau 21. interpersonala?, n Revista de Psihologie, nr.3-4/1991. Mitrofan I. , Mitrofan N., Familia cu un singur parinte-o noua forma de familie, n 22. revista Alternative, nr. 1-2/1992. Mitrofan I. , Mitrofan N., Familia de la A la Z, Ed. Stiintif ica, Bucuresti, 1991. 23. Mitrofan I. , Mitrofan N., Familia romneasca n perioada de tranzitie, n Psihologia, 24. numar special, Ed. Stiintifica si Tehnica, Bucuresti, 1994;

Mitrofan I. , Calitatea vietii familiale. Estimari, predictii si solutii, n Calitatea Vietii, 25. nr.1/2, Ed. Academiei Romne, Bucuresti, 1995; Mitrofan, I., Mitrofan, N., Elemente de psihologie a cuplului, Ed. Sansa, Bucuresti, 26. 1994. Mitrofan I. , Violenta familiala ntre disimulare, deconspirare si impact psihopatogen, 27. Consfatuirea Interdisciplinar a a Asociatiei Medicale Romne, Sibiu, septembrie, 1996. Mitrofan I., Ciuperca C. , Psihologia relatiilor dintre sexe- Mutatii si alternative, 28. Editura Alternative, Bucuresti, 1997. Mitrofan I., Ciuperca C., Incursiune n psihosociologia si psihosexologia familiei, 29. Edit. Press Mihaela, Bucuresti, 1998. Mitrofan, I., Vasile, D., Terapii de familie, Ed. Sper, Bucuresti, 2001; 30. Mitrofan I., Ciuperca C., Psihologia vietii de cuplu , Ed. SPER, 2002. 31. Mitrofan I., Gheorghiu M., Rezistente si capacitati compensatorii ale familiei, n 32. Revista de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca, vol. 1-2, 1995; Pavelcu, V., Din viata sentimentelor, Ed. Enciclopedica, 1969. 33. Stancuilescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiale, vol. I, II, Ed. Polirom, 1997, 34. 1998. Schiopu U., Verza E., Psihologia vrstelor , EDP, Bucuresti, 1995. 35. Verza E.,Verza F., Psihologia vrstelor , Ed. ProHumanitate, Bucuresti, 2000. 36. Zlate M., Psihologia la raspntia mileniilor , Ed. Polirom, Iasi, 2001. 37. A. TEME DE CONTROL Dinamica structurii si functiilor familiei contemporane romnesti. 1. 2. Monogamia. Formarea si functionarea cuplului conjugal. 3. Dinamica si specificul formelor familiale: familia extinsa, familia nucleara, familia restructurata, forme derivate. 4. Structura familiala conjugala. Factori care actioneaza pentru coeziunea, desfacerea si disolutia familiei conjugale. 5. Masculinitate- feminitate. Diferente comportamentale de sex. Inegalitatea ntre sexe. ncercari explicative. 6. Parteneriatul afectiv- support al cunoasterii si interdezvoltarii cuplului. 7. Principalele mecanisme ale stabilitatii cuplului. 8. Dezvoltarea sentimentelor n relatiile familiale. 9. Mecanisme si erori specifice perceptiei celuilalt si procesului atributional 10. Efectele esecului conjugal-parental. 11. Tipologii individuale privind asimilarea si ndeplinirea rolurilor conjugalparentale. 12. Disfunctii de rol conjugal-parental. 13. Calitatea vietii de familie. Indicatori obiectivi si subiectivi. 14. Pericolul denuclearizarii si dezinstitutionalizarii familiei. Resurse calitativprogresive: coeziunea, comunicarea psihosexuala, adaptabilitatea, valorizarea, etc. B. TESTE DE EVALUARE TESTUL NR. 1 Dinamica structurii si functiilor familiei contemporane romnesti. 1. 2. Disfunctii de rol conjugal-parental.

TESTUL NR. 2 1. Dinamica si specificul formelor familiale: familia extinsa, familia nucleara, familia restructurata, forme derivate. 2. Calitatea vietii de familie. Indicatori obiectivi si subiectivi. TESTUL NR. 3 1. Mecanisme si erori specifice perceptiei celuilalt si procesului atributional 2. Parteneriatul afectiv- support al cunoasterii si interdezvoltarii cuplului. TESTUL NR.4 1. Principalele mecanisme ale stabilitatii cuplului. 2. Masculinitate- feminitate. Diferente comportamentale de sex. Inegalitatea ntre sexe. ncercari explicative. TESTUL NR.5 1. Pericolul denuclearizarii si dezinstitutionalizarii familiei. 2. Structura familiala conjugala. Factori care actioneaza pentru coeziunea, desfacerea si disolutia familiei conjugale STABILIREA NOTEI FINALE: Examen: 60% Seminarii: 15% Teste pe parcurs: 10% Teme de control: 15%

LECT. UNIV. DR. MORARU MONICA

PSIHOLOGIA RELATIILOR DE CUPLU SI A FAMILIEI

LECT. UNIV. DR. MONICA MORARU SPECIALIZARI: PSIHOLOGIE ANUL III/IV, SEMESTRUL II

INTRODUCERE Prezenta de-a lungul istoriei, n preocuparile filosofilor, literatilor, clericilor, istoricilor, familia abia n secolul al XX-lea a devenit obiectul unor cercetari si teorii sistematice inter- si multidisciplinare realizate de psihologia sociala, sociologie, pedagogia adultului, psihologia copilului, psihopatologie, psihiatrie sociala etc. Importanta familiei ca institutie, ca microsistem social este confirmata de aparitia unor domenii complementare: planing familial, educatia parintilor, designul ambiental, fiecare cu responsabilitati specifice de natura sa sustina integrarea si armonizarea familiei cu celalte structuri. Problema organizarii vietii de familie si a consecintelor ei functionale, a evolutiei rolurilor masculine si feminine se regaseste incepand cu lucrarile ganditorilor antici si a celor renascentisti, pana astazi. Xenofan abordeaza, in lucrarea Economistul, problema rolurilor conjugale, intr-o societate care reducea femeia legitima la obiect. Relatia conjugala era bazata pe un raport de la stapan la supus. Platon, in Cartea a V-a din Republica, desi preconizeaza o integrala egalitate a drepturilor celor doua sexe, isi reconsidera ideile in opera sa postuma Legile, admitand ca femeia, chiar daca isi propune aceleasi scopuri ca si barbatul, sfarseste prin a se afirma in fiecare din sectoarele considerate inferioare barbatului. Aristotel dezvolta acelasi principiu al inferioritatii femeii, considerand ca ea trebuie sa manifeste supunere si dragoste neconditionata sotului.
Conceptia aristotelica a suzeranitatii barbatului a fost adoptata de-a lungul timpului de literati, juristi, politicieni: Napoleon, Voltaire, Honore de Balzac. Henri de Montherlant a elogiat virilitatea pna la apararea extremismului ordinii masculine. Refuzul sau de a se supune la ceea ce el numeste amour adica forma sentimentala si dependenta a iubirii reprezinta dispretul sau fata de femeie, care nu merita pasiunea barbatulu (Mathielde Niehl).

In Roma antica , desi n perioada imperiului are loc o oarecare emancipare a femeii, capatnd dreptul de a decide n privinta averii sale, inegalitatea ntre sexe este dominanta. Nemultumita, femeia romana recurge la o adevarata revolta sexuala ca expresie a dorintei sale de libertate, adeseori n defavoarea echilibrului spiritual si afectiv. Adulterul cunoaste o dezvoltare fara precedent. In acest climat de ostilitate si disputa intre sexe, relatia conjugala pierde din intimitate, transformandu-se intr-un sir de certuri si infidelitati, printre care, un

mariaj ca cel al lui Plinius cel Tanar cu Calpurnia ofera doar un exemplu de exceptie a unei fericite imbinari dintre dragostea tandra si pasiunea senzuala. Se constata, in unele societati antice, preocuparea pentru reusita familiala, anticipand sfatul si terapia conjugala, mai tarziu (egipteni, indieni, evrei, arabi, greci, romani etc.). Spre exemplu, zeitatile egiptene erau considerate factori responsabili ai unei uniuni conjugale fericite si fertile. Evreii prescriau o varietate de conduite rituale, care daca erau urmate, puteau duce la o casatorie fericita. Indienii, nca de la nceputul erei noastre realizeaza primul tratat despre senzualism, cuprins n lucrarea sacra semnata de Valluvar, Cartile sfinte sau Vedele sudului . n secolul al VI-lea apare celebra enciclopedie a celor 64 de arte ale dragostei, Kamasutra, semnata de Vatsyayana.
Dintr-o anumita perspectiva, civilizatia indiana acorda o semnificatie sacra raporturilor dintre barbat si femeie. Rolurile arhetipale de sotie si mama definesc femeia numai prin referinta la barbat. Aceste roluri ii confera autoritate morala, prestigiu, care o transforma in Sakti intrupare a zeitei . Femeile, al caror destin este sa procreeze, poseda suprema excelenta, ele sunt demne de a fi adorate, ele sunt lumina casei. In camin sotiile sunt adevarate zeite ale norocului, ele nu se deosebesc prin nimic de acestea. Numai femeia pe care o avem in fata ochilor face posibila procrearea descendentilor nostri ( Codul lui Manu). Alt text vechi hindus releva ambiguitatea conditiei feminine: Slaba faptura intermediara, tu esti inexistenta doar atunci cand esti singura, dar cand esti cu barbatul, tu existi, pentru ca participi la substanta sa.

Epoca medievala impune un nou model de relatie intre barbat si femeie. Catre sfrsitul secolului al XI-lea, trubadurii si cavalerii promoveaza modelul iubirii cavaleresti, un nou mod de relatie n care si fac loc att castitatea ct si adulterul, fidelitatea dar si infidelitatea. Pentru prima data, relatia heterosexuala admite valori ca: respect, stima, admiratie fata de femeie. Pna atunci acestea erau permise numai la nivelul prieteniei ntre barbati. Modelul nu propune iubirea cu scop procreativ ci, mai cu seama confruntarea cu obstacolul, cu interzisul, pentru ca trubadurii canta dragostea n afara casatoriei. Femeia este mai putin senzuala, carnala si mai aproape de imaginea sacra, mitologica. Simultan, casatoria aboleste libertatea daruirii de sine, situand relatia conjugala in prozaismul unui contract social. Din aceasta conceptie se vor desprinde doua arhetipuri care au ajuns pana astazi: Bovarismul ntruchipeaza imaginea femeilor care asemenea Emmei Bovary asteapta iubitul ideal, cel visat. El nu este conceput decat in afara casatoriei, a carei monotonie cotidiana sterilizeaza imaginatia.

Femeia asexuata femeia ale carei dorinte sunt mai putin imperioase decat ale barbatului. Goethe, referitor la relatia sa cu Charlotte Kestner, scrie: clipa care ar fi apropiat-o de mine ar fi nsemnat sfrsitul iubirii noastre. Revolutiile industriale multiplica modelele familiale; domina cele n care interesele economice, cele de pastrare si transmitere a proprietatii reprezinta functia esentiala a familiei. Dimensiunea psihologica, spirituala ramne n umbra celei economice din care cauza, viata conjugala este sincopata de nentelegeri, nstrainari. Unele libertati dobndite de femeie precum dreptul la munca, aduc concomitent cu sentimentul mplinirii, al egalitatii, si nstrainarea sotilor, obturarea unor roluri conjugale. Cert este faptul ca revolutia industriala a impus renuntarea la structura familiei patriarhale (extinse), schimbare impulsionata de conditiile de trai modificate: un loc de munca diferit de locul unde traiesc membrii familiei de origine. Se contureaza tipologii distincte, chiar antitetice: familia burgheza/familia proletara, (germene al viitoarei familii socialiste care a promovat principiul egalitatii ntre soti, defavorizand conditia femeii). Societatea contemporana a imprimat o anumita structura si directie, sprijinind aparitia si dezvoltarea familiei de tip nuclear sau conjugal, restrnsa la cei doi soti si copiii lor necasatoriti. Specificul familiei nucleare moderne rezida in aparitia unui nou stil de viata, caracterizat prin concentrarea afectiva, comunicationala si actionala a cuplului conjugal, a carui treptata separare de intreaga ramificatie de rudenie ii confera o independenta proprie, cu marcata posibilitate de autoconducere si autodezvoltare. n societatea contemporana, femeia a dobndit o serie de beneficii privind punerea n valoare a resurselor sale organizatorice, de conducere, a aptitudinilor dar prin suprasolicitarea lor, prin tendinta de a impune un model feminin socioprofesional. Astfel, se dilueaza si fragilizeaza echilibrul si intimitatea vietii conjugale. Familia contemporana este influentata de forta prejudecatilor care nu mai au virulenta de alta data, dar macina relational subteran; orgoliul masculin este nca ntretinut de mentalitati, conceptii, efeminarea barbatului, devirilizarea fiind considerata o dimensiune a inacceptabilului, chiar a patologicului.

Familia in societatile traditionale si in societatile moderne (P. Ilut, 2005. p. 88) Criterii de diferentiere Societati traditionale Societati moderne Numar de parteneri Unul (monogamie) Unul (monogamie) conjugali concomitenti Mai multi (poligamie) Alegerea Este facuta de parinti sau rude pentru a Alegerea este relativ libera, facuta de partenerului/partenerilor intari puterea familiei consangvine, a parteneri neamului, a clanului Rezidenta Patrilocala, matrilocala, neolocala neolocala Relatia de putere in Diferite grade de dominatie a O mai mare apropiere de putere barbatcuplu barbatului (patriarhat) femeie Relatia parinti-copii Autoritate si dominanta parinteasca Mai mare toleranta si egalitate parinticopii Functiile familiei Concentrarea pe protectia grupului de Specializate in a oferi un mediu de rudenie ca intreg (neam) siguranta cresterii copiilor si suport emotional membrilor familiei conjugale Structura Extinsa Nucleara Grad de stabilitate Ridicat Mult mai scazut, creste semnificativ divortialitatea Ponderea in ansamblul Foarte mare Se practica alternative nonmaritale societal (coabitare, celibat etc.)

CURSUL 1 DELIMITARI CONCEPTUALE

1. Cuplu, casatorie, familie Cuplul avem in vedere cuplul heterosexual poate fi definit ca o structura bipolara, de tip biopsihosocial, bazata pe interdeterminism mutual (partenerii se sustin, se dezvolta, se stimuleaza, se satisfac, se realizeaza ca individualitati biologice, afective si sociale, unul prin intermediul celuilalt) (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 14). Cuplul conjugal reprezinta nucleul generativ al microgrupului familial, exprimand structural si functional modul in care doua persoane de sex opus se intemeiaza creator, dezvoltandu-se, motivandu-se si determinandu-se mutual prin interacomodare si interasimilare, simultan in plan biologic, psihologic si social (I. Mitrofan, N. Mitrofan, 1991, p. 89). Cuplul poate fi armonic, satisfacator, stabilizator, avand mari sanse de a se transforma intr-o casatorie, sau, din contra, dizarmonic, nesatisfacator, distorsionant, tinzand la disociere/dizolvare. Casatoria implica, mult mai mult, consecinte majore din punct de vedere social, afectiv, moral, juridic etc., care o diferentiaza de simpla viata de cuplu. Din punct de vedere juridic , casatoria reprezinta uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, incheiata cu respectarea dispozitiilor legale, in scopul intemeierii unei familii. Din punct de vedere psihologic , casatoria este calea unor prefaceri psihologice ale personalitatii, este o relatie psihologica intre doi oameni constienti, ea fiind o constructie complicata, alcatuita dintr-o serie intreaga de date subiective si obiective, avand o natura foarte eterogena (C.G. Jung, Casatoria ca relatie psihologica, in vol. Puterea sufletului, a treia parte, Editura Anima, Bucuresti, 1994). Casatoria este un proces interpersonal al definirii si maturizarii noastre ca personalitati, de autocunoastere prin intercunoastere ; este o experienta traita si care nu poate fi inteleasa decat din interiorul trairii (Iolanda Mitrofan, C. Ciuperca, 1998). Din perspectiva sociologica , actul casatoriei semnifica unirea a doua neamuri intre care, in mod obisnuit, nu exista legaturi de consangvinitate. Aceasta unire poate fi endogamica partenerul este ales din acelasi grup, comunitate, rasa, religie etc. sau exogamica partenerul este ales din afara grupului. Pe de alta parte, casatoria poate fi : patrilocala, neolocala sau matrilocala.

Patrilocalitatea implica stabilirea resedintei noilor soti impreuna sau in apropierea parintilor sotului. Neolocalitatea implica o resedinta neutra (de preferat !) Matrilocalitatea inseamna stabilirea domiciliului impreuna sau in apropierea parintilor sotiei. In prezent, arata I. Mihailescu (1993), domina casatoriile matrilocale si, indeosebi, cele neolocale. Dupa modul de transmisie a rudeniei, se distinge intre sistemul matrilinear (sotia isi pastreaza numele si bunurile, pe care le transmite copiilor ei) si cel patrilinear (are ca trasatura definitorie transmisia rudeniei, numelui si bunurilor pe linie paterna). In prezent, transmisia rudeniei se face atat pe cale paterna, cat si materna (sistem bilinear), chiar daca patrilinearitatea continua sa fie mai importanta. Din perspectiva istorica , casatoria poate avea doua forme: poligamia si monogamia (vezi cursul 2). Familia reprezinta ultimul element al triadei: cuplu-casatorie-familie. Familia reprezinta, in orice societate, o forma de comunitate umana alcatuita din cel putin doi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie si/sau paterne. Familia este definita, de cei mai multi autori, nucleul organizarii umane, molecula/microstructura (grup social unic) care realizeaza, in mic, totalitatea functiilor societatii, ca mare sistem: reproducerea si asigurarea continuitatii biologice a speciei umane, producerea mijloacelor de subzistenta, educarea si socializarea nou-nascutilor si, prin aceasta, asigurarea continuitatii moral-spirituale a societatii (I. Mitrofan, 1989). Din punct de vedere sociologic , familia reprezinta exemplul tipic de grup primar ( Mendras , 1987), caracterizat prin asocierea si colaborarea intima a tuturor membrilor ei. Din acest punct de vedere, discutam despre o serie de tipologii . Una dintre ele face deosebirea intre familia de origine si familia de procreare. Familia de origine (consangvina) este familia in care te nasti si cresti, iar familia de procreare (conjugala) este aceea constituita prin propria casatorie. Dupa gradul de cuprindere a grupului familial, familia poate fi nucleara (sot, sotie, copiii acestora) sau extinsa (cuprinde si alte rude). Asupra acestor aspecte vom reveni ulterior. Dupa modul de exercitar e a autoritatii, sistemele familiale pot fi: patriarhale, matriarhale sau egalitare. In sistemul patriarhal, autoritatea in cadrul familiei este detinuta de barbatul cel mai in varsta (familia extinsa) sau de sot (familia nucleara). In sistemele

matriarhale, autoritatea in cadrul familiei este detinuta de femeia cea mai in varsta sau de sotie. In prezent, este foarte raspandit sistemul egalitar, puterea si autoritatea fiind relativ egal distribuite intre sot si sotie (I. Mihailescu, 1993).
G. P. Murdock (1949): familia este un grup social caracterizat printr-o locuinta comuna, cooperare economica si reproducere; include adulti de ambele sexe, ..., si unul sau mai multi copii, proprii sau adoptati. W. Stephens (1963): familia este o uniune sexuala legitimata social; presupune un contract de casatorie, mai mult sau mai putin explicit, care specifica drepturi si obligatii reciproce intre soti si viitorii lor copii. C. Levi-Strauss: familia este un grup social ce isi are originea in casatorie, constand din sot, sotie si copii sau alte rude, grup unit prin drepturi si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale, incluzandu-le pe cele sexuale (cf. Damian, Sociologia familiei (curs) , Univ. Bucuresti, 1972).

I. Mihailescu (1999): familia, celula de baza a oricarui sistem social , este determinata si conditionata, n organizarea si evolutia sa, de specificul societatii pe care o reflecta; astfel, corelatele istorice, socio-economice, ideologice si cultural-etnologice ale societatii imprima aspecte specifice ale structurii si functionalitatii familiei. In acest sens, familia va fi definita de la o etapa istorica la alta, de la un spatiu geografic la altul, de la o cultura la alta. O definitie interesanta ne este oferita de Adina Baran-Pescaru (2004): Familia este un grup social, care poate sau nu sa include adulti de ambele sexe (ex. familiile cu un singur parinte), poate sau nu include unul sau mai multi copii (ex. cuplurile fara copii), care pot sau nu sa fie nascuti din casatoria lor (ex. copiii adoptati sau copiii unui partener dintr- o casatorie anterioara. Relatia dintre adulti poate sau nu sa aiba originea in casatorie (de ex., cuplurile care coabiteaza), ei pot sau nu sa imparta o locuinta comuna (de ex., cuplurile care fac naveta). Adultii pot sau nu sa coabiteze sexual, iar relatia poate sau nu sa implice sentimente valorizate social, cum sunt: dragostea, atractia, respectful fata de parinti si admiratia (p. 14). Din perspectiva psiho-sociala , familia reprezinta o unitate de interactiuni si intercomunicari personale, cuprinznd rolurile sociale de sot, sotie, tata, mama, fiu si fiica, frate si sora, constituita n si prin afectiune (I. Mitrofan, 1989). O definitie interesanta ne este oferita de Institutul canadian pentru familie Vanier (cf. Adina Baran-Pescaru, Familia azi. O perspectiva socio-pedagogica, 2004): familia reprezinta orice combinatie de doua sau mai multe persoane, care relationeaza in timp prin legaturi de acord reciproc, nastere si/sau adoptie sau plasament si care isi asuma impreuna responsabilitati : 1. sustinere fizica si grija fata de membrii grupului ;

2. adaugarea de noi membri prin procreatie si adoptie ; 3. socializarea copiilor ; 4. controlul social al copiilor ; 5. producere, consum si distribuire a bunurilor si serviciilor ; 6. hrana afectiva dragoste 2. Functiile familiei I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998, p. 168) aduc in discutie patru functii fundamentale ale familiei (mai ales pentru societatile traditionale) : economica, socializatoare, de solidaritate si sexual/reproductiva. Modernitatea redimensioneaza drastic functiile familiei, mergand pana la ignorarea unora dintre ele in cadrul unor variate configuratii familiale. Functia economica Pentru a exista, familia trebuie sa-si asigure venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor de baza. Daca reuseste acest lucru, familia se poate concentra mai mult asupra realizarii celorlalte functii. In caz contrar, se pune in pericol insasi existenta familiei ca institutie sociala. Functia economica detine locul central ?!? In societatile traditionale, functia economica cuprinde 3 dimnsiuni : componenta productiva producerea bunurilor si serviciilor 1. necesare traiului familiei ; In societatea moderna, familia nu mai este o unitate productiva autosuficienta, membrii ei fiind dependenti de veniturile castigate in afara gospodariei (P. Ilut, 1995). Principala functie economica a familiei este cea de consum. Cu cat veniturile familiei sunt mai mici, cu atat se manifesta mai multe dispute familiale. componenta profesionala transmiterea ocupatiilor de la parinti la 2. copii ; componenta financiara administrarea unui buget de venituri si 3. cheltuieli. Astazi, asistam la un buget dezechilibrat, datorita surselor sporadice de venit si/ sau cheltuieli exagerate intr-o anumita directie (cheltuieli referitoare la subzistenta). Cunoscuta lege a lui Engel (sociolog) afirma existenta unei relatii direct proportionale intre nivelul de

saracie al unei familii si volumul cheltuielilor necesare asigurarii subzistentei fizice : cu cat veniturile sunt mai mici, cu atat ponderea cheltuielilor pentru subzistenta este mai mare. Functia de socializare
Socializarea = proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor, modelelor de comportament specifice unui grup, in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane (C. Zamfir, L. Vlasceanu, Dictionar de sociologie).

Subfunctii (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998) : 1. integral-formativa copiii primesc informatii despre mediu, obiecte, persoane ; se formeaza o serie de deprinderi, priceperi, atitudini ; 2. psiho-morala modelele de conduita oferite de parinti exercita o mare influenta asupra copiilor ; de asemenea, este important climatul educativ in care se exercita influenta educativa ; 3. social-integrativa nivelul de adaptare si integrare sociala este direct dependent de achizitiile realizate in cadrul grupului familial de apartenenta ; 4. cultural- formativa formarea si cultivarea atitudinilor si sentimentelor estetice, a spiritului critic in receptarea unor produse artistice ; dezvoltarea unor capacitati creatoare ; cultivarea atitudinilor si sentimentelor religioase etc. Din aceasta perspectiva, se poate vorbi de familii inalt educogene sprijina educarea copiilor si realizeaza o legatura stransa cu scoala ; familii satisfacator educogene asigura copiilor conditii de educatie familiala, dar nu organizeaza si controleaza sistemul activitatilor in aceasta directie ; familii slab educogene lipsa educatiei familiale si a controlului parental (M. Voinea, 1993). Functia de solidaritate (afectiva, emotionala) este o functie complexa ce antreneaza toate momentele vietii familiale si pe toti membrii acesteia. Familia asigura unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emotionala, protectia si increderea grupului familial (familia armonioasa, nu familia patologica !). Aceasta functie a cunoscut o diminuare in timp, datorita mobilitatii sociale, a diviziunii moderne a rolurilor in cadrul familiei, a contradictiilor dintre generatii etc. Functia sexuala si reproductiva Asistam astazi la o exacerbare a acestei functii, la o adevarata explozie a sexualitatii !!! La nivelul societatii, fertilitatea poate fi influentata de factori economici, demografici, legislativi etc. Maximalizarea sexualitatii si minimizarea fertilitatii !!!

P. Ilut (2004, pp. 67-68) discuta despre functiile sociale ale familiei in interactiune cu cele biologice, psihologice etc. (Tischler et al., 1986): regularizarea comportamentului sexual nu se permit relatii sexuale intamplatoare nicaieri in lume, practicandu-se tabuul incestului, care interzice relatii sexuale intre rudele apropiate ( parinti-copii, frati-surori, bunici-nepoti, unchi-nepoti, verisori de gradul I, II, III in unele tari) ; daca mariajul poate fi supravegheat, nu acelasi lucru se intampla, insa, cu raporturile sexuale efective ; reglementarea modelelor reproducerii permitand/interzicand anumite forme de mariaj (ex., mai multe sotii/mai multi soti), promovand o anumita conceptie despre divort si recasatorire ; se incurajeaza sau nu reproductia ; organizarea productiei si a consumului (functia economica) ; functia de socializare a copiilor asigurarea conditiilor necesare pentru insusirea valorilor pe care le promoveaza ; functia de solidaritate psihoafectiva familia asigura securitate afectiva, ajutor, confort psihospiritual ; din acest motiv, familia reprezinta si astazi fundalul socioafectiv cel mai relevant pentru majoritatea indivizilor ; familia este factorul cel mai important in acordarea directa, nemijlocita a statutului social individul, prin faptul ca s-a nascut intr-o familie, mosteneste bunuri materiale si o pozitie sociala recunoscuta : clasa sociala, grup etnic, blazon ; familia ofera statut social si indirect, prin scolarizare.

CURS 2 DINAMICA STRUCTURILOR FAMILIALE

1. Promiscuitatea, poliginandria, poligamia si monogamia Originea familiei nu poate fi pe deplin elucidata, deoarece nici o forma de organizare sociala nu apare cristalizata dintr-o data. Inceputul este imperceptibil, greu de stabilit in timp (M. Voinea, 1993). Totusi, majoritatea cercetatorilor au emis pentru perioada timpurie a umanitatii ipoteza promiscuitatii (domina instinctul sexual) (L. Morgan, J. Bachofen etc.). Promiscuitatea vizeaza interactiuni sexuale nediscriminatorii, neinfranate, in afara casatoriei ( sex in afara regulilor ). In societatile promiscue, orice barbat poate fi eligibil pentru contactul sexual cu orice femeie, nefiind respectate barierele sau legaturile de sange (astfel de interactiuni sunt caracteristice celor mai multe dintre speciile animale ; sexualitatea lor nu este guvernata de reguli culturale se bazeaza pe relatii de sange si de varsta si de prohibitii elaborate de clan de exemplu, tabuul incestului). Actualmente, promiscuitatea este incompatibila cu anumite tipuri de organizare umana. Daca s-ar fi ingaduit libertinajul sexual nelimitat, problemele create de gelozie si conflicte ar fi fost insurmontabile. Cea mai veche forma a familiei este reprezentata de casatoria in grup (poliginandria) (semnalata de primii antropologi : Frazer, Morgan, Westmarch, Briffault etc.), reprezentand casatoria intre cativa barbati si cateva femei. Este putin probabil sa fi existat in orice societate o dominanta a acestui tip de uniune familiala. Este vorba mai degraba de un construct teoretic, decat de o forma matrimoniala institutionalizata. Desi existenta relatiilor sexuale in grup se practica, totusi, casatoria in grup este, in fapt, inexistenta. In istoria formelor de viata familiala, variatia geografica a cutumelor, moralei, factorilor religiosi, socio-culturali explica existenta unor forme specifice de organizare a vietii familiale, dintre care poligamia si monogamia sunt fundamentale. Criteriul de baza care le desparte se refera la practicile sexuale si maritale dominante, la specificul relatiei barbatfemeie, relatie caracterizata prin 3 factori (Kephart si Jedlika, 1988): gradul de unitate al relatiei, numarul partenerilor in relatie si prezenta/absenta coitului. Poligamia reprezinta un principiu acceptat de unele popoare, conform caruia casatoria se poate realiza intre un partener de un sex si mai multi parteneri ai celuilalt sex. Ea are doua forme: poliandria si poliginia .

1. Poliandria este definita de Levinson si Malone drept forma de familie alcatuita din o femeie-mama, copiii ei si doi sau mai multi barbati. Dar, pentru ca o familie sa fie considerata poliandrica, fiecare dintre soti trebuie sa fie tatal a cel putin unuia dintre copiii femeii. Barbatii, cel mai adesea, sunt frati sau asociati in diferite afaceri. Poliandria este destul de rara, fiind asociata cu conditiile grele ale existentei (barbatii sunt mai apti sa faca fata conditiilor vitrege de viata; este acceptat infanticidul fetitelor ex. populatia Todas). Determinarea paternitatii este o problema, iar sentimentul geloziei trebuie tinut sub control constant. Societati poliandrice cunoscute: Todas (India), Sherpa (Nepal), taranii din Tibet, Kandyan Sindhalese din Sri Lanka si Marquesans din Polinezia. 2. Poliginia casatorirea unui barbat cu una sau mai multe sotii. Este o forma foarte raspandita, chiar si in societati in care domina monogamia. Este larg practicata in Africa, dar este condamnata de Biserica in tarile de religie crestina. Pentru a putea supravietui, o familie poliginica trebuie sa functioneze dupa reguli foarte stricte si clare, in care afectiunea sa fie egal distribuita din partea sotului. In anumite societati poliginice, echitatea poate fi intarita prin restrangerea casatoriei multiple la surorile primei sotii sororal polygyny un angajament prin care barbatul se obliga sa-si ia toate nevestele din acelasi grup familial. Astfel, cand o sotie decedeaza sau este sterila, ea este inlocuita de una din surorile sale. In mod similar, exista si o practica prin care un barbat este obligat sa se casatoreasca cu vaduva fratelui sau decedat levirate. !!! Pentru mai multe informatii, a se vedea si P. Ilut, Sociopsihologia si antropologia familiei (2004, pp. 81-83). Monogamia reprezinta forma de casatorie intre un singur barbat si o singura femeie (cea mai raspandita in lume). Se discuta despre 2 tipuri de monogamie: 1. Monogamia seriala casatoria dintre un barbat si o femeie, permitand recasatorirea dupa divort sau disolutie; 2. Monogamia stricta casatoria unui singur barbat cu o singura femeie pana la vaduvie, sau chiar mai restrictiva, nepermitand recasatorirea dupa moartea unuia dintre soti. Familiile monogame cele mai cunoscute si care au avut ponderea cea mai importanta de-a lungul timpului sunt familia extinsa (caractersitica societatii traditionale) si familia nucleara (specifica societatii moderne).
Institutul pentru familie Vanier (1994) a descris urmatoarele tipuri de familie:

1. familii nucleare compuse din 2 parinti si unul sau mai multi copii biologici sau adoptati, care locuiesc impreuna; 2. familii extinse compuse din parinti, copii, unchi, bunici si alte rude de sange care locuiesc impreuna sau nu; 3. familii amestecate/recombinate/reconstituite compuse din parinti care au divortat, s-au recasatorit si au format o noua familie, care include copiii din prima casatorie a unuia sau a ambilor parteneri si/sau din aceasta casatorie; 4. familii fara copii, reprezentate de un cuplu; 5. familii cu un singur parinte, compuse dintr-un singur parinte (adesea mama), cu un copil sau mai multi; 6. cupluri care coabiteaza si casatorii conventionale aranjamente familiale, care nu legalizeaza mariajul. Din 1972 acest Institut recunoaste cuplurile cu parteneri de acelasi sex, ca familii (cf. A. Baran-Pescaru, 2004).

2. Familia extinsa si familia nucleara a) Familia extinsa (largita/compusa) se pierde ca debut si existenta n memoria timpului si are n unele locuri si tari diferite variante. Familia extinsa reuneste mai multe generatii (doua-trei) fiecare cu roluri precis atribuite si organizate ierarhic; subordoneaza familia nucleara, fiind formata, adesea, din cel putin doua familii nucleare bunici, parinti si copii si dispunand de un sistem de reguli si norme de convietuire care se perpetueaza de la o generatie la alta (ex: bunicii locuiesc cu un fiu/fiica cu familia este un tip de familie extinsa familia tulpina, P. Ilut). Caracteristica ei functionala este conservatorismul, pastrarea traditiilor, obiceiurilor si stilului familial dominant. Alegerea partenerului este facuta de parinti, se bazeaza pe respectarea unor norme privind provenienta, pozitia sociala si economica a acestuia. Familia extinsa promoveaza un coeficient de integrare, siguranta si de apartenenta destul de ridicat. Sistemul valorilor etico-religioase, culturale are un grad mai mare de transmisibilitate. Patternurile educationale sunt mai rigide, iar asteptarile intregii familii fata de fiecare membru al sau mai uniforme, mai previzibile. Sunt afectate insa, relatiile familiale intime, ntruct evolutia lor se subordoneaza modelului, filonului parental, autocratic si autoritar. Functia esentiala a acestui tip de familie este reproducerea grupului social si nu dezvoltarea personalitatii partenerilor. Desi se produc nemeroase conflicte intra si

intergenerationale, familia extinsa ridica bariere psihologice de netrecut in calea destramarii nucleelor familiale (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998). Pe parcursul secolului XX, familia extinsa a scazut ca preponderenta. Aceasta schimbare este asociata cu cresterea mobilitatii, cu diminuarea responsabilitatilor financiare a copiilor fata de parintii care imbatranesc. b) Familia nucleara (conjugala, simpla) Revolutia industriala, cu efectele sale sociale, economice a condus treptat la nlocuirea familiei traditionale extinse cu familia conjugala sau nucleara alcatuita din cei doi soti si copiii lor necasatoriti, proprii sau adoptati, care locuiesc si gospodaresc impreuna, impart responsabilitatile emotionale, economice si sociale. Familia nucleara este considerata familia intacta familia nu a trecut prin divort, separare, moartea unui partener. Familia nucleara este familia reprezentativa pentru societatea prezenta, fara a fi si cea mai des ntlnita (dupa studiile lui O. Pocs , n multe tari, doar una din 3 familii este de acest fel, n unele societati ea nu reprezinta dect 7-10% din totalul grupurilor familiale). In familia nucleara se asigura: cooperarea economica intre soti, relatiile sexuale ntr-un cadru legitim si responsabil, reproducerea si socializarea copiilor, care reprezinta, de altfel, insesi functiile familiei in general. Spre deosebire de familia extinsa, conservatoare, autocratica, motivata de interese economice de cele mai multe ori, familia nucleara, in variantele ei sanatoase, armonioase, este o structura democratica, bazata pe: afectivitate, consens, egalitate si complementaritate a rolurilor de sot-sotie, precum si pe o participare crescanda a copiilor. Din punct de vedere psihologic, familia nucleara are o posibilitate crescuta de asigurare a suportului emotional, de satisfacere a nevoilor de securizare, protectie si aparteneta ale fiecarui membru, precum si a nevoilor de comunicare si dezvoltare personala. Separarea cuplului conjugal de parinti si de alte rude, frati, cumnate, a diminuat volumul familiei moderne si a indus cresterea fenomenului de intimitate. De aici se contureaza o alta dimensiune specifica familiei nucleare, creativitatea interpersonala, impusa de necesitatea armonizarii rolurilor, de nevoia depasirii situatiilor de stres intern si extern. Alegerea partenerului este motivata de afectiune mutuala si de libertatea optiunii, scopul sau fiind fericirea ambilor soti si a copiilor lor. Cuplul modern este profund marcat de libertatea alegerii si de exercitarea dreptului la autodezvoltare, iar cand sentimentul iubirii dispare, cuplul isi pierde ratiunea de a fi si, de cele mai multe ori, se separa. Asa se explica, arata I. Mitrofan, de ce cuplul modern este mai expus

instabilitatii, divortul emotional fiind mult mai frecvent decat divortul legal, dar ambele survenind cu o frecventa mereu in crestere in lumea contemporana. Exista nca destule persoane care se angajeaza n viata de familie dar nu constientizeaza daca sunt pregatite sau daca sunt apte pentru a fi sot, sotie, parinte. De aici apar dezamagirile, conflictele si chiar fracturile ntre vis, proiectie si realitate. Pentru casatorie este nevoie de o pregatire premaritala: informatii stiintifice, psihologice, sociale, igienice, educationale, precum si atitudini facilitatoare: atasamentul fata de celalalt, atasamentul fata de copii si unitatea cuvnt- fapta. ncepnd cu anii 1970, familia nucleara cunoaste un regres accentuat. Din numeroasele explicatii posibile ale acestui fenomen se impun doua: Schimbarile din mediul social: cresterea independentei economice a femeilor, 1. extinderea metodelor contraceptive, cresterea nivelului de educatie, mobilitatea sociala si demografica; acest factor a produs o slabire a dependentei tinerilor de presiunea conventiilor familiei si a comunitatii de provenienta. Aceste schimbari au avut ca urmare un adevarat avnt al idealurilor individualiste. 2. Pe acest fond (vezi miscarea feminista a anilor 60-70), n majoritatea societatilor vesteuropene, s-a extins ideea ca familia nucleara ar avea un caracter opresiv, ca nu dezvolta personalitatea si ngradeste evolutia sinelui. CURSUL 3 RESTRUCTURARI IN FAMILIA CONTEMPORANA Societatea contemporana cunoaste o serie de modificari de structura a familiei care reprezinta noi tipuri de convietuire sau forme derivate ale acesteia. Aceste forme sunt reunite sub denumirea de familie restructurata, data de o multime de configuratii familiale, tot mai des intalnite astazi: concubinaje, casatorii deschise, cupluri fara descendenti, familii reconstituite, celibatul, familii monoparentale etc. La baza lor se afla optiunea individuala si capacitatea de modelare a rolurilor n functie de context si structura de personalitate a individului. Aceste configuratii desi foarte diferite au un punct comun: nici una nu indeplineste toate functiile atribuite in mod clasic institutiei familiale. Mai mult, fiecare configuratie tinde sa accentueze unele functii (celibatul functie economica, casatoria deschisa functie sexuala etc.) si sa minimalizeze altele sau chiar sa le ignore (cuplurile fara descendenti

functia de socializare, familia monoparentala functia sexuala etc.) (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 48). Tranzitia catre Noua Era (New Age/Epoca Varsatorului/Era Solara sau Halonomica) aduce cu sine proliferarea fara precedent a stilurilor de viata nenucleare, a neo-formatiilor familiare, substitute maritale sau simulacre, anticipand un viitor din ce in ce mai incert, o perspectiva din ce in ce mai haotica. Putem fi casatoriti, divortati , vaduvi, celibatari, putem trai impreuna cu cineva, pe langa cineva sau printre relatiile cuiva (Idem, pp. 4748). 1. Alternative nonmaritale Concubinajul (coabitarea consensuala, uniunea libera) este o forma de cuplu familial alcatuita din persoane de sex opus ntre care nu exista relatii de casatorie (autonomia personala reprezinta cea mai importanata valoare pentru cuplu). Cuplul consensual realizeaza majoritatea functiilor ntlnite la familia nucleara si traverseaza aceleasi probleme ca si familia casatorita (Mihailescu, 1993). Coabitarea consensuala are semnificatii diferite: - poate fi doar o coabitare premaritala, care precede casatoria nteleasa ca o varianta de a spori sansele de alegere a partenerului cel mai indicat; - poate fi un stil de viata bazat pe o optiune reciproca adoptata pe termen lung sau chiar pentru ntreaga viata. Deceniul 8 (sec. XX) a marcat proliferarea uniunilor libere. Cauze : - este un mod mai economic, mai placut si mai confortabil de a trai impreuna; - dorinta unei relatii intime emotionale nesubordonate vreunui contract legal; - satisfacerea trebuintelor sexuale la un nivel superior; - se opteaza pentru calitatea relatiei, in defavoarea durabilitatii sale cu orice pret; - este expresia unui protest subtil, refuzul mascat al unei societati constrangatoare, incerte, deceptionate (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 57); - propaga regula fidelitatii liber consimtite. Avantaj e (J. Coleman, M., Rotrin): - satisfactie sexuala crescuta; - o mai mare posibilitate de se intelege pe ei insisi;

- posibilitate crescuta de realizare a compatibilitati; - dezvoltarea deprinderilor interpersonale; - un nivel economic ridicat, rezultat din asocierea resurselor economice. Dezavantaje (Coleman, 1988): - limitarea prematura a experientei intalnirilor; - perpetuarea rolului traditional al femeii (asigurarea sarcinilor domestice); - investire emotionala inegala; - reducerea numarului de prieteni; - complicatii legale; - dezinteres fata de functia reproductiva; - partenerul nu are aceleasi responsabilitati fata de copiii ce nu sunt ai lui. In spiritul celor aratate mai sus, P. Ilut (2005, p. 2005) arata: coabitarea apare oarecum ca o forma oficializata social a sexualitatii nonmaritale, dar ea indeplineste si alte functii decat cele erotice, insemnand o serie de avantaje psihologice, sociale si economice, fara a fi supusa constrangerilor maritale. Exista insa si dezavantaje: coabitarea este stigmatizata daca exista copii; nerecunoasterea de catre diferite institutii a drepturilor de cuplu oficial (asigurari medicale, imprumuturi bancare, mosteniri, impartirea bunurilor la despartire etc.). In SUA, Danemarca, Suedia, Islanda, cobitarea dovedita (parteneriat domestic) a primit o recunoastere juridica (au unele drepturi ale mariajului propriu-zis). Celibatul reprezinta un model de menaj in care individualitatea se afirma in deplina libertate. Se opteaza pentru o cariera profesionala in locul vietii de familie, cariera procurand un stil de viata mai independent (timp liber, calatorii, cheltuieli personale etc.). Celibatul atinge cote alarmante astazi, mai ales in S.U.A., Germania, Franta etc. (in 1978, in S.U.A., numarul persoanelor in varsta de 14-35 ani care traiau singure era de 4,3 milioane). Si in Romania este vizibila aceasta tendinta. Explicatii: ponderea vaduviei, marirea varstei medii la casatorie etc. (in 2002, barbatii celibatari erau in proportie de 18%; femei, 10,6% - o parte di ei coabiteaza, dar sunt putine sanse sa se casatoreasca). Dupa 35 de ani, arata specialistii in domeniu, sansele statistice de a deveni celibatar sunt mai mari, desi trebuie analizate diferentiat: mai scazute pentru barbatii cu studii superioare decat pentru muncitori, mai mari pentru femeile cu studii decat pentru cele fara studii.

F. Sigly considera ca barbatii evita femeile prea instruite deoarece se tem de pierderea unei parti din puterea lor in cadrul cuplului, in timp ce femeile intelectuale evita casatoria deoarece le ingreuiaza continuarea carierei profesionale) (apud. I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 52). L. Roussel (1989) considera ca barbatii divortati sunt mai dispusi sa-si transforme celibatul intr-o casatorie, dar recasatorirea femeii divortate ramane mai putin frecventa decat cea a barbatilor. I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998) arata ca, in general, cauzele extinderii fenomenului de celibat sunt atat de natura obiectiva, cat si subiectiva . Cauze obiective : - de ordin sexual (impotenta sexuala, vaginism, infantilism genital etc.); - cauze de ordin psiho-relational (lipsa unor aptitudini pentru parteneriat, stari depresive, complexe de inferioritate, sociofobie etc.); - cauze de ordin material (constrangeri economice, lipsa locuintei etc.). Cauze subiective: - existenta unor imagini deformate asupra familiei si sarcinilor ei; - lipsa de curaj in asumarea responsabilitatilor familiale si parentale; - psihotraume, datorate conflictelor conjugale grave din familia de origine etc. Aceasta nu inseamna ca celibatul inseamna frustatie, neimplinire, cel putin pentru persoanele care il accepta deliberat si care nu au trait experienta mariajului. O serie de avantaje fac preferabil celibatul: - independenta economica si libertatea personala; - varietatea si schimbarea; - realizarea profesionala. In acelasi timp, celibatul se confrunta cu o serie de probleme de ordin psihologic si social, cum ar fi: - sentiment de frustrare in raport cu rude, cunoscuti, prieteni, colegi care isi au familiile lor; - sentimentul de culpabilitate fata de sine si fata de societate; - sentimentul izolarii si abandonului; - sentimentul egoismului si individualismului; - sentimentul de insecurizare sociala, cu cat se inainteaza in varsta.

Consecintele celibatului : - se diminueaza nuptialitatea si natalitatea, antrenand dezechilibre demografice pe termen lung; - sunt maximalizate functiile economica si sexuala; - functia de socializare lipseste (acest model de menaj se caracterizeaza prin lipsa urmasilor). In 1982 s-a realizat un studiu care sa arate cat este realitate si cat este mit in judecatile populare despre persoanele singure (Cargan, Melko, apud Ilut, 2005, pp. 195-196). S-au dovedit a fi false reprezentari (mituri) urmatoarele: - persoanele singure sunt mai legate afectiv de parinti si de rude nu s-au constatat diferente semnificative; - persoanele singure sunt mai egocentrice dimpotriva, valorizeaza mai mult prieteniile si sunt mai implicati in treburile obstesti; - cei singuri au mai multi bani decat cei casatoriti; - persoanele singure sunt mai fericite - barbatii singuri sunt mai nefericiti. Perceptii apropiate de realitate: - persoanele singure nu se apropie prea mult de societatea celor casatoriti; - cei singuri au mai mult timp, oportunitati de loisir; - sunt insingurati (resimt mai intens singuratatea psihosociala) De fapt, numarul celibatarilor inraiti este mic, marea majoritate tanjind dupa o legatura afectiva sigura si de durata. Cuplul fara descendenti reprezinta o forma a restructurarii familiei, un model spre care se orienteaza o parte semnificativa a populatiei tinere (in tarile dezvoltate, intre 10/20% din populatia adulta casatorita); ponderea cea mai mare este intalnita la cuplurile urbane si la cele in care sotia urmeaza o cariera profesionala (Mihailescu, 1993). In societatile traditionale, cuplurile fara copii erau putin frecvente si chiar dezaprobate, mai ales cand nu doreau copii. In societatea moderna, copiii nu mai reprezinta, din pacate, axul central al vietii de familie (cuplul sot-sotie este mai mult valorizat). Se marcheaza astfel, mutatia de la familia axata pe copii la familia axata pe adulti (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 55). Motive invocate de parteneri: - restrangerea sferei activitatii profesionale si de loisir; - responsabilitati parentale;

- emanciparea femeii (libertatea de a fi mama a fost inteleasa ca o datorie fata de ceilalti); - dificultati economice; - lipsa unei politici sociale de incurajare si sprijin a tinerilor casatoriti. Familia fara copii este o alternativa dorita, dar si impusa, in aceeasi masura!!! Particularitati (M. Voinea, 1996): nu asigura reproducerea biologica (functia principala a cuplurilor) si, ca urmare, nu realizeaza functia de socializare; - se maximizeaza functia economica si cea sexuala (mai tarziu, lipsa copiilor va fi regretata). Familia monoparentala este o structura familiala asimetr ica, alcatuita dintr-un singur parinte si copiii sai n urma unui deces, divort, abandon, adoptiune, convingere celibatara, fie prin nasterea copiilor n afara casatoriei. Este un tip frecvent mai ales n SUA - domina simtitor numarul femeilor care ofera o asemenea experienta de parinti singuri. n cadrul acestui tip de familie are loc o dilatare a rolului parental , dar mai ales la mamele cu posibilitati modeste se asociaza cu dificultati, nempliniri privind: supravegeherea permanenta a copilului, ngrijirea n caz de boala, organizarea vacantelor, etc. Dilatarea se resimte si n preluarea unor patternuri autoritare , care pot declansa nentelegeri, conflicte, impas sau devianta de rol. Societatea traditionala, dominata de familia extinsa a dezaprobat monoparentalitatea si a stimulat comportamentele sociale care ntr-o forma sau alta i se opuneau. n schimb, n societatea moderna, centrata pe familia nucleara, constituita din cei doi parinti si copiii lor, mentalitatea asupra acestui tip de convietuire s-a modificat. Cercetari recente psihosociologice subliniaza ca este mai indicata pentru copil o familie monoparentala dect una bntuita de certuri si probleme. (C. Ciuperca). Mai mult chiar, suporta unele modificari si ipoteza conform careia copiii proveniti din familii dezorganizate sunt mult mai expusi riscului de a fi potentiali delincventi. Cercetarile lui James Wilson si Richard Hernstein privind relatia dintre criminalitate si copiii proveniti din familii destramate au subliniat ca majoritatea barbatilor din nchisori proveneau din asemenea familii, dar aveau si parinti care comisesera diferite infractiuni, si acestia provenind din medii vulnerabile. Pentru copiii proveniti din acest tip de familie, efectele psihologice sunt mai puternice, mai dureroase asupra baietilor, asupra fetelor

incidenta mai mare avand-o efectele materiale. n aceste cazuri, casatoriile fetelor sunt mai putin stabile dect ale baietilor. Concluzii: parintele ramas cu copiii nu mai poate realiza la un nivel optim functiile pe care societatea le atribuie institutiei familiale; - functia sexuala si cea reproductiva sunt minimizate; - menajele monoparentale se confrunta cu dificultati economice si socializatoare mai mari (mai ales pentru femei); - exista diferentieri si in functie de sexul copiilor proveniti din familii monoparentale baietii prezinta o rata mai mare la comportamente deviante decat fetele; casatoria fetelor are o stabilitate mai redusa (Mihailescu, 1993). Problematica monoparentalitatii este foarte complexa, greutatile fiind cu atat mai mari cu cat varsta parintilor este mai mica. O categorie aparte este constituita de parintiiadolescenti (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998). Consecinte ale parentalitatii la adolescenti: a) abandon scolar cu cat varsta este mai mica la nasterea copilului, cu atat sansa de a relua studiile scade; de aici, slujbe cu prestigiu social scazut, venituri mici, satisfactie scazuta in munca; b) casatorie instabila datorita imaturitatii psihosociale; c) relatia parinte-copil deficitara nerabdare, insensibilitate, inclinatia de a folosi pedeapsa fizica drept mijloc de educatie (lipsa maturitatii psihice a parintelui este un factor de risc important in dezvoltarea personalitatii copilului); copilul parintilor adolescenti este expus unor riscuri biologice si psihologice d) foarte mari rata mortalitatii la copiii nascuti de adolescente o depaseste pe cea a copiilor mamelor de peste 20 de ani; cu cat varsta este mai mica (sub 15 ani) si se asociaza cu provenienta din medii sarace, cu atat riscul de a avea un copil subponderal, cu retard intelectual, diabet, handicapuri fizice, malformatii congenitale asociate este mai mare Familia mixta ( reconstituita, reorganizata) reprezinta o structura creata prin casatoria a doi parinti singuri sau divortati fiecare cu sau fara copii si, eventual, cu copii comuni.

Familia mixta prezinta urmatoarele caracteristici specifice: -coabitarea comuna a sotilor n acelasi spatiu, -relatii ntre copii si parinti vitregi sau relatii de alianta, -relatii afective de tip mixt (oferte si cereri), recompense si sanctiuni. Aceasta poate fi o solutie preferata dar necesita si depasirea unui numar mare de dificultati ca: adaptarea parintelui la un copil care nu-l accepta, diferentele de opinii, conduite ntre noul sot (sotie) ca tatal (mama) vitrega privind ofertele si cererile propuse copiilor; conditiile materiale precare, la limita pun n pericol asteptarile sotilor si mai ales ale copiilor, care vor ramne cu dorinte nemplinite. 2. Simulacrele familiei actuale Semi-casnicia, pseudo-casnicia, uniunile homosexuale, grupul comunitar sexual, swingers sun considerate experiente neofamiliale (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, pp. 8094). I. Mitrofan (1989) discuta despre o patologie interactionala maritala, forme simptomatice ale crizei familiei nucleare. A. Toffler (Al treilea val, 1983, p. 289) descrie familia in care tatal si mama locuiesc si lucreza in doua orase diferite, casatoriile in serie, casatoriile pe baza de contract, casatoriile homosexuale, comune, grupuri de persoane mai in varsta care se intalnesc pentru a imparti cheltuielile etc. Semi-casnicia este o falsa casnicie, avand ca scop prelunigirea casatoriei din punct de vedere legal, in ciuda modificarilor si alterarilor de esenta, a degradarii relatiilor maritale. Se intalneste frecvent in cuplurile cu relatii tensionale, conflictuale cronice si consta in adoptarea si exercitarea incompleta a rolurilor maritale de catre unul sau ambii soti (Ex.: unul din soti poate fi doar partial implicat in viata de familie, atat ca sot, cat si ca parinte, si simultan intr-o relatie adulterina - pentru aceasta, evita/abuzeaza de partenerul conjugal; isi exercita partial functiile parentale asigura suport financiar, dar nu si emotional etc.). Un studiu realizat de I. Mitrofan in 1989 descrie, pe baza datelor obtinute, cateva variante ale semi-casniciei: - formula casa si copiii impreuna, sexul separat; - formula sexul impreuna, casa si copiii mai mult tu, distractiile separat;

- formula sexul, partial impreuna, casa numai tu, distractiile partial impreuna, copii, mai ales tu, banii, mai ales eu. Se constata in aceste formule maritale numeroase conflicte, rivalitati, violente cu impact negativ in socializarea copiilor; acestea sunt asociate frecvent cu alcoolismul, gelozia in contextul infidelitatii, lipsurile financiare, dezordinea in programul de viata. Pseudo-casnicia (vietile paralele) reprezinta forma cea mai grava a psihosociopatologiei maritale; consta in adoptarea si exercitarea inautentica (falsa, aparenta) a rolului conjugal-parental; sunt aranjamente ale parintilor, pe criterii materiale. Asadar, nu poate fi vorba de afectiune mutuala, ci doar de un sistem de interese reciproce, de obicei, economice si sociale (ex., casatoria de convenienta, in scopul rezolvarii unei situatii sociale specifice facilitati economice). De obicei, partenerii sunt implicati socio-afectiv si sexual in relatii extraconjugale, dar isi mentin statutul oficial datorita bunurilor materiale, copiilor etc. Pentru copii, efectele sunt extrem de nocive: ofera modele comportamentale pseudomaritale, cu consecinte in constituirea atitudinilor antifamiliale. Uniunile homosexuale
Legatura directa dintre nivelul hormonal si comportamentul homosexual nu s-a evidentiat. Atat la barbati, cat si la femei, homosexualitatea rezulta din complexe inconstiente (Adler vorbeste despre sentimentul de inferioritate, teama de esec); Sillamy (1996) arata ca la barbati, homosexualitatea este adesea o consecinta a unei educatii deficitare, iar la femei, rezultat al unei deceptii din copilarie, legate de descoperirea sexuala.

Functia sexuala reprezinta motivatia existentei uniunilor homosexuale relatiile sexuale: nota definitorie a convietuirii dintre doua persoane de acelasi sex . Spre deosebire de lesbiene, barbatii homosexuali sunt mai putin orientati spre cuplu. Apar probleme atunci cand exista copii proveniti din mariaje heterosexuale probleme privind maturizarea psihologica a copilului ca adult. Coleman (1988) arata riscul crecut de adoptare a unor atitudini rejective fata de sexul opus, datorita modelului socioeducational si cultural. Ce comportament afectiv este potrivit pentru acest copil??? Grupul comunitar sexual (dupa anii 60-70) replica si o formula de protest la adresa restrictiilor impuse de familia strict monogama (fidelitatea, spre ex.). Acestea nlesnesc depasirea egalitatii, fidelitatii, propun expectante amoroase multiple, considera

infidelitatile ca remedii ale monotoniei vietii casnice. Se pronunta pentru legatura de tip alianta care sa depaseasca fixatia stricta de partener si care sa aiba caracterul unui angajament supus rennoirii. Forme derivate ale acestora sunt: familile comunitare, familiile hippy . Nu au un numitor comun, dar arbornd deviza iubirii, solidaritatii cu toti, practica viata sexuala sub forma mariajului n grup. n colectivitatile respective, fiecare barbat este sotul tuturor femeilor si fiecare femeie sotia tuturor barbatilor. Cei ce se remarca prin abilitati amoroase ocupa pozitii de frunte n structura colectivitatii. Traiesc o competitie devoratoare, sustinuta si de libertatea consumului de droguri, participari la acte de violenta etc.
La San Francisco exista un mic grup de tineri (Kerista Village) (P. Hauck, 1991), format din 5 femei si 3 barbati; au relatii libere, nu sunt gelosi (sunt impreuna de 9 ani); pentru ca un strain sa intre in grup se cere consimtamantul tuturor membrilor; acesta trebuie sa fie apreciat pozitiv.

Swingers (swinging = leganat, oscilant, ritmat) este un schimb voluntar si temporar intre perechi, in scop sexual; in mod ocazional, poate fi inclusa si o persoana fara partener (femeie); combinatiile au loc cu acordul tuturor partilor implicate. Cuplurile din aceasta categorie se considera o avangarda a sexualitatii. Swingers devin treptat un grup secret; sunt discreti, prudenti, nu-si publica activitatea (exista foarte putine studii). De fapt, cine sunt acesti oameni??? Studiile arata ca swingers provin din clase sociale medii si inalte ale societatii americane, cu un nivel de educatie in general mediu; sunt predominant de rasa alba, au diferite varste, dar mai ales intre 35-45 de ani ( R. Jenks, 1985 ). De regula, cei care initiaza aceste experiente sunt barbatii. S-a constatat ca au legaturi slabe cu parintii (familia de provenienta), cu religia, cu comunitatea. Studiile lui Duckworth si Levitt (1985) arata ca majoritatea sunt neadaptati, tulburati emotional in diferite grade, au probleme sexuale, sunt toxicomani, bantuiti frecvent de sentimentul culpabilitatii, de pierderea increderii in sine, teama de a fi respinsi de alte cupluri, uzura emotionala in cautarile nesfarsite de noi parteneri etc.

CURS 4 TEORII EXPLICATIVE CU PRIVIRE LA CUPLU SI FAMILIE Familia ca realitate sociala complexa este subiect si obiect a numeroase cercetari inter si multi-disciplinare, asa cum arata I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998, p. 143), intre care cele de psihologie sociala, sociologie, antropologie, psihoterapie si psihopatologie detin pozitii prioritare. Ca urmare, o serie de paradigme, fiecare cu concepte, metode proprii de investigare, cu virtuti si limite, incearca sa explice functionalitatea familiei. In prezentarea acestei teme, am optat pentru clasificarea realizata de I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998, pp. 143-163), dar informatiile au la baza mai multe surse de informatii (P. Ilut, 2005, A. Baran-Pescaru, 2004 s.a.). 1. Teoria dezvoltarii (ciclurilor vietii) Teoreticienii dezvoltarii trateaza ciclurile vietii individuale si familiale in termeni de stadii specifice. Schema ciclurilor vietii familiale, elaborata de R. Hill (1970) precizeaza intervalele de timp in care se produc schimbari in dezvoltarea familiei. Aceste stadii sunt urmatoarele (cf. I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 144): stadiul initial al relatiilor familiale ale cuplului fara copii cuplul este dominat de expansiunea dorintei de intretinere a confortului afectiv; stadiul vietii cuplului cu copii prescolari este stadiul in care se (re)stabilesc regulile de baza ale vietii conjugale, zonele de toleranta si intoleranta in cresterea copiilor care sunt inca mici; stadiul familiei cu copii de varsta scolara reprezinta stadiul in care rolul de parinte al fiecarui partener devine mai dificil datorita intrarii copiilor in scoala; este o perioada propice crizelor in cadrul relatiilor de cuplu, crize care se pot solda chiar cu inevitabila destramare a cuplului; stadiul familiei parasita de copiii deveniti adulti rolul parental devine mai complex prin plecarea copiilor din casa parinteasca; asistam, de multe ori, si la o criza a identitatii profesionale datorata dezagregarii rolului profesional; in general, aceasta perioada este caracterizata fie prin tensiune (nervozitate, anxietate a mamei, ca urmare a menopauzei), fie prin liniste sufleteasca (reinstalandu-se, la un nivel mai inalt, iubirea si tandretea, pentru a infrange singuratatea si batranetea);

stadiul familiei omului singur (vaduvia) apar probleme noi legate de pierderea sotului/sotiei; in schimb, aparitia nepotilor reface echilibrul vietii. Teoria dezvoltarii analizeaza, asadar, schimbarile la care se pot astepta membrii familiei pe parcursul existentei lor. 2. Teoria structurala (dinamica rolurilor si a puterii) Teoria structurala aduce in discutie problema schimbarilor care intervin in interiorul cuplului: tranzitia cuplului de la structura de tip institutional (traditional) la cea de tip democratic (modern) se dezbate, cu deosebire, problema rolului fiecarui partener in cuplu ( rolul = comportamentele pe care ceilalti le asteapta de la individul care ocupa o pozitie sociala determinanta, un statut social Stoetzel, 1963)).
Tranzitia cuplului de la structura de tip traditional la cea de tip modern a adus o serie de schimbari in ceea ce priveste factorul afectiv . Familia traditionala era in primul rand o unitate de productie si reproductie si, nu in mod deosebit, afectiva. Ea constituia un mecanism de transmitere a proprietatilor si a rangului social din generatie in generatie. Astazi, ordinea acestor prioritati s-a inversat. Legaturile cu lumea exterioara au slabit, in timp ce relatiile dintre membrii cuplului s-au intarit. In societatea moderna, factorul afectiv primeaza atat in relatia cu partenerul, cat si in relatiile dintre copii si parinti. Barbatii si femeile cauta acum intimitatea iubirii, considerata extrem de importanta, esentiala pentru supravietuirea emotionala. Cand intimitatea esueaza, personalitatea este pusa in pericol. In spatele lui te iubesc arata Druta (1998, p. 89) se afla niste mize si asteptari care dovedesc ca relatia de dragoste nu este simpla. A trai in cuplu este adesea in imaginea multora, o posibilitate de a-ti gasi fericirea, de a-ti realiza propria identitate, de a cauta veritabilul sens al vietii care sa nu fie egoist. Viata in doi trebuie sa compenseze, astfel, toate frustrarile vietii, fiind locul unde omul se intareste afectiv, unde recastiga forte si unde gaseste echilibrul.

Inca din deceniul al 4-lea al sec. XX, in psihologia sociala americana, se incearca explicarea armoniei/dizarmoniei cuplului conjugal prin magnitudinea diferentelor dintre la ce s-au asteptat partenerii privitor la viata de cuplu si ceea ce-au gasit ei in realitate, dintre rolurile expectate si rolurile efectiv performante. Problematica rolurilor, asteptarilor, aspiratiilor si perceptiilor de rol este profund prezenta in cuplul conjugal. Cu privire la divizarea rolurilor in cuplu, unii cercetatori au evidentiat tendinta unei slabe diviziuni a rolurilor in familia moderna, mai ales datorita integrarii femeii in viata profesionala. De asemenea, structura rolurilor conjugale este conditionata si de nivelul instructional si cultural al partenerilor, de categoria socio-profesionala careia ii apartin, dar si de relatiile exterioar e ale nucleului conjugal cu familia extinsa, prieteni, vecini etc.
S-a pus problema in ce masura cuplul cu dubla cariera, in care atat femeia cat si barbatul au slujbe ce presupun o inalta calificare si un nivel de responsabilitate comparabil, gaseste modalitati de a impaca exigentele

profesionale cu cele domestice. Ce fel de compromisuri si strategii trebuie sa adopte partenerii si cum sa ajunga la o colaborare cat mai eficienta? In termeni de pierderi si castiguri, cei doi parteneri angajati intr-o asemenea incercare trebuie sa tina seama de cateva aspecte: a) beneficii obtinute dintr-o formula conjugala de dubla cariera, cu pretul supraincarcarii de rol (sarcini profesionale si domestice), ceea ce presupune a renunta la unele activitati care par mai putin importante; b) rezolvarea unor dileme privitoare la schimbarea de mentalitate (care norme sa fie obtinute si care inlaturate). Atitudinea fata de femeia care lucreaza in afara gospodariei este una dintre normele disputate; c) mentinerea identitatii personale este o alta problema, intrucat daca barbatul si femeia exercita aceleasi roluri se atenteaza la propria identitate a fiecaruia; d) relevanta rolurilor si ciclurilor de rol : deoarece femeia si barbatul sunt angajati concomitent in trei sisteme de roluri (sistemul profesional al unuia, sistemul profesional al celuilalt, sistemul conjugal al amandurora), este greu de indeplinit la cote onorabile aspiratiile de rol.

R. Touzard (1965) enumera 9 tipuri de interactiuni posibile ce definesc conduitele de rol in cadrul cuplului. Clasificarea este realizata pornind de la doua variabile: autoritatea si puterea in cuplu, respectiv actiunea si decizia. 1) Autonomia barbatului (barbatul actioneaza si decide). 2) Autonomia femeii (femeia actioneaza si decide). 3) Autocratia barbatului (barbatul decide, femeia actioneaza). 4) Autocratia femeii (femeia decide, barbatul actioneaza). 5) Conducerea barbatului (barbatul decide, actioneaza impreuna). 6) Conducerea femeii (femeia decide, actioneaza impreuna). 7) Diviziunea sincretica a rolurilor (el actioneaza, decid impreuna). 8) Diviziunea sincretica a rolurilor (ea actioneaza, decid impreuna). 9) Cooperarea sincretica (actioneaza impreuna, decid impreuna) (cf. I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 147). Cuplul conjugal contemporan se caracterizeaza printr-o accentuata flexibilitate a structurii de autoritate si putere. Nu mai exista un model unic, dominant, in care barbatul decide, atat in privinta hotararilor care vizeaza viata conjugala, cat si a celor care privesc relatia parentala, asa cum se intampla in traditionalitate. Relatia moderna surprinde reciprocitatea puterii si autoritatii, pe diferite nivele si in diferite intensitati, in contextul mai general al unui egalitarism afirmat, si tot mai des, pus in practica. Partea negativa a ideologiei egalitariste a societatii noastre rezida, insa, din faptul ca orice diferenta este vazuta ca o sursa de inegalitate, ceea ce ar putea crea impresia eronata ca toate sarcinile, toate rolurile pot fi indeplinite atat de femeie, cat si de barbat (Mendras, 1997). Exista anumite elemente de specificitate care diferentiaza cele doua sexe; de asemenea, de la un cuplu la altul exista

deosebiri in ceea ce priveste rolurile asumate, in functie de particularitatile partenerilor implicati in relatie. Rolul conjugal se formeaza initial prin imitatia sau negarea (constienta/inconstienta) modelelor de rol similar, deja cunoscute in familia consangvina. Daca partenerul se sustrage de la rolul expectat, toate consecintele aparute in urma acesteia conduc la accentuarea unui sentiment de anxietate si frustrare. Si aceasta, deoarece partenerii se raporteaza unul la altul conform normelor relationale si functionale ale comportamentului conjugal al parintilor lor (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p.150) (ex.: parintii mei nu au facut niciodata lucrul acesta; tatal meu nu i-a facut niciodata asa ceva mamei). Studiile sustin ca familia se ndreapta n general catre relatii de tip sincretic si ca asistam la elaborarea unui nou model cultural al structurii familiale (Idem, p. 147): tendinta semnificativa la egalizare a nivelurilor de participare a sotilor in munca domestica, educarea copiilor si repartizarea bugetului familial, in special la familiile tinere sau la cele in care sotul are un inalt nivel de pregatire. Efecte: conduitele de rol au fluenta si stabilitate, este diminuat riscul disfunctionalitatilor, cu ct tendinta de egalizare a raspunderilor celor doi soti este mai apropiata, cu att gradul de satisfactie este mai mare. Unii autori apreciaza ca n aceste cazuri, frecventa satisfactiei este de zece ori mai mare dect insatisfactia. n strnsa legatura cu acest model se propun si noi modele culturale de rol familial, respectiv parental si filial (vezi studiul realizat de Duvall , 1971, in scopul relevarii conceptiilor despre rolul de mama buna si copil bun, evidentiind existenta a doua modele de rol: traditional si modern, in I. Mitrofan, 1989, pp. 36-40). Astfel, modelul mamei moderne acorda ntietate asigurarii suportului afectiv, crearii unui climat tonic de ncredere care sa sustina cresterea si dezvoltarea copilului. Fara a neglija rolul menajer, ea este preocupata de dimensiunea instructiv-formativa a copilului, de pregatirea sa pentru viata profesionala. Modelul tatalui modern asigura suportul economic, priveste paternitatea ca pe un bun, ca pe un privilegiu care si-l asuma cu raspundere, se implica n cresterea si educarea copilului, fata de care manifesta si severitate si ntelegere, l disciplineaza cu oarecare flexibilitate, urmarind realizarea scopurilor propuse. Se implica n problemele casnice. Modelul conduitei de rol a copilului modern - este considerat bun, copil care-si iubeste parintii, dornic sa nvete, are initiativa, se adapteaza afectiv, prezinta competenta relationala. 1. Teoria functionala (procesuala)

Aceasta teorie pleaca de la premisa ca familia (cuplul) trebuie sa realizeze anumite functii. In raport cu realizarea/nerealizarea acestor functii, familiile (cuplurile) au fost clasificate in familii functionale si familii disfunctionale. Clasificarea este relativa, avand in vedere ca anumite configuratii familiale maximizeaza anumite functii si minimizeaza altele. Paradigma functionala are implicatii asupra a 4 abordari (acestea se raporteaza la functionalism, dar ar putea sa aiba si o existenta de sine-statatoare), si anume: a) abordarea comunicationala; b) abordarea interactionist-simbolica; c) abordarea din perspectiva conflictului; d) abordarea sociala a schimbului. a) Abordarea comunicationala In cadrul paradigmei comunicationale sunt elucidate tipurile, cantitatea si calitatea intercomunicarilor maritale (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, pp. 153-155). Tipurile de intercomunicare sunt legate de tipurile de interactiuni specifice cuplului: senzual-senzitive, erotico- afective, de petrecere a timpului liber, socioeducationale, decizionale, practic-menajere si de planificare a bugetului. Cantitatea intercomunicarii face referire la frecventa mesajelor emise si receptate pe diverse canale simultane si succesiv, in conformitate cu trebuintele si disponibilitatle individuale de relationare. Calitatea intercomunicarii face apel la invatarea deprinderilor de a comunica. De modul in care se comunica depinde functionalitatea familiei sa stii ce, cand si cum sa comunici in situatia de parteneriat, constituie o disponibilitate esentiala pentru continuarea vietii in cuplu si pentru corectia succesiva a stilului interactional. b) Abordarea interactionist-simbolica Interactionismul simbolic a fost inspirat de pragmatismul filosofic. G. H. Mead, principalul sustinator al acestei abordari, considera, la inceputul sec. XX, ca oamenii se sprijina pe simboluri impartasite pentru a se adapta la mediu. Interactionistii simbolici ( E. Burgess, 1926, este primul care aplica punctul de vedere interactionist la studiul familiei, ca unitate de personalitati aflate in interactiune) studiaza modul in care oamenii construiesc si comunica asemenea simboluri in cursul interactiunii lor, in ce masura reprezentarile despre propria familie a tuturor membrilor ei sunt consensuale (ex.: un cuplu ce provine din

etnii/religii diferite descopera ca simbolurile pot fi nu doar diferite, ci si structural opuse; in acest sens, simbolurile pot ridica mari dificultati in relationarea de cuplu). Asadar, conceptele fundamentale ale acestei paradigme sunt: interactiunea, simbolul, semnificatia. Ideea centrala este urmatoarea: cuplul ofera posibilitatea comunicarii cu el insusi si cu ceilalti prin vehicularea de simboluri verbale/nonverbale (I. Mitrofan, 1998). Membrii cuplului interactioneaza perpetuu intre ei, dar prin intermediul imaginilor, al perceptiilor reciproce, al felului in care se definesc unul pe celalalt. Viata de cuplu este rezultatul acestei mereu construite si reconstruite realitati simbolice. Dupa Sullivan , mecanismul functional al cuplului l reprezinta sistemul de imagini pe care fiecare partener si-l construieste despre celalalt, si mai ales modul n care se combina aceste imagini, sistemul eu si ea cu sistemul eu si el. Daca se combina sistemele de reprezentari compatibile, relatiile pot sau nu pot fi agreabile. Daca se combina prin hazard, consecintele sunt foarte grave. Imaginea despre celalalt este instrumentul care dirijeaza si controleaza viata de cuplu, relatia dintre parteneri. Din aceeasi perspectiva interactionala, H. H. Wolf insista asupra semnificatiei notiunii de identitate , desemnand acele trasaturi psihologice individuale, dezvaluite in relatiile de cooperare cu altii si, in primul rand, cu propria familie. In acest sens, autorul considera ca respectul pentru propria identitate atrage dupa sine respectul pentru identitatea si nevoile partenerului si ale celorlalti, frneaza pornirile nepermise si contribuie la solutionarea situatiilor de criza. Interactionismul simbolic, cu toate variantele sale, a fost criticat, in general, pentru folosirea unor concepte vagi, centrarea pe ideile individului si nu pe emotiile sale etc. c) Abordarea din perspectiva conflictului Aceasta isi are originea in filosofia politica a lui Thomas Hobbes, in filosofia lui Hegel, in istoriografia dialectica a lui Marx si Engels si in sociologia lui Georg Simmel. Teoriile conflictului pornesc de la premisa ca acesta este normal in cadrul grupului, dar si intre grupurile sociale, pentru ca lipsa resurselor face ca interesul unei persoane sau al unui grup sa se ciocneasca cu al altora. Conflictul depinde de structura grupului (marime si compozitie), precum si de resurse, care incurajeaza fie competitia, fie cooperarea (cf. A. Baran-Pescaru, p. 50). Se iau in discutie mai multe variante ale teoriei conflictului. De exemplu, teoriile structurale ale conflictului (Simmel) se centreaza pe modul in care conflictul este afectat de marimea si compozitia grupului. Teoria microsistemelor a lui Scanzoni explica cum poate

aparea conflictul marital dintr-un schimb de resurse initial echitabil, pentru ca partenerii isi reduc sau sporesc contributiile nonreciproc (de pilda, sotul care nu mai contribuie financiar sau sotia care ofera mai mult financiar, dar nu-l poate determina pe sot sa participe mai mult in gospodarie) (Idem, p. 50). P. Ilut (2005. p. 23-24) aduce in discutie 2 variante ale teoriei conflictului: a) una de sorginte marxista si care sustine ca familia este micromediul ce reflecta proeminent exploatarea omului si conflictul inerent prezent in societatile bazate pe clase cu interese opuse. Femeile sunt exploatate de catre barbati si copiii de catre parinti. In aceasta viziune, femeia este dublu victimizata: daca este casnica, lucreaza pana la epuizare, fara ca munca ei sa fie platita, iar cand intra in campul muncii, castiga mult mai putin decat barbatul, chiar daca are aceeasi pregatire si experienta; b) varianta amarxista si apolitica, larg impartasita de aproape toti cei ce analizeaza si asista familia, este ca intre membrii familiei apar tensiuni inevitabile. Participantii la viata de familie au profiluri psihocomportamentale diferite, aspiratii nonconsensuale, interese opse, uneori, mai mult sau mai putin majore. In societatea patriarhal-autoritara, resursele celorlalti membri, in afara de tata, erau limitate, astazi insa, pe langa legitimitate si bani specifice parintilor si mai ales tatalui conteaza si alte resurse de putere: inocenta copiilor, puterea data de dragoste, calitatile psihointelectuale deosebite etc. Nu e de neglijat nici forta fizica, invocata de analistii familiali, nu doar ca amenintare si agresivitate in rezolvarea conflictelor, dar si ca satisfacere a poftelor sexuale, ca viol al sotiilor si abuz sexual fata de propriii copii, mai cu seama in cazul copiilor vitregi. S-a construit o tipologie a conflictualitatii din punct de vedere al delimitarii dintre normal-dinamogen versus patogen-dezorganizator. Aceasta tipologie indica 8 tipuri de conflicte, in functie de anumiti parametrii (I. Mitrofan, 1989): 1) gradul de tensiune generat de natura conflictului (ridicat/moderat/scazut); 2) forma de manifestare predominanta a conflictului (manifesta/latenta); 3) durata conflictualitatii (continua/intermitenta). Posibilitatile combinator ii intre cei trei parametrii conduc la urmatoarea tipologie (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 287): 1) cupluri cu conflictualitate majora de aspect manifest, continuu, cu tensiune crescuta; 2) cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune crescuta; 3) cupluri cu conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune moderata; 4) cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune moderata;

5) cupluri cu conflictualitate submanifesta, continuua, cu tensiune moderata; 6) cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune scazuta; 7) cupluri cu conflictualitate submanifesta, intermitenta, cu tensiune moderata; 8) cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune scazuta. Teoriile conflictului sprijina interventiile asistenta sociala, terapia si autoterapia indreptate catre rezolvarea conflictului si imbunatatirea abilitatilor de negociere, precum si actiunile de diminuare a inechitatilor sociale extinse. d) Abordarea sociala a schimbului Isi are originea in utilitarismul filosofic si psihologic. Cel mai cunoscut teoretician al schimbului este sociologul Ivan Nye . Oamenii formeaza grupuri sociale, doar pentru ca este in interesul lor sa procedeze astfel. Indivizii sunt motivati de propriul interes; sunt calculatoare rationale ale recompenselor si costurilor. Acestea sunt principalele ipoteze ale teoriei schimbului. In ceea ce priveste familia, se porneste de la ideea ca relatia interpersonala dintre parteneri se formeaza in scopul intalnirii propriilor nevoi individuale. Relatia intima este redusa la o situatie tranzactionala in care costurile sunt contrabalansate de beneficii (Idem, p. 159) . In viata cotidiana, dupa aceasta teorie functioneaza legea reciprocitatii (ti-am dat ma astept sa-mi dai; ochi pentru ochi si dinte pentru dinte; cat dai, atat primesti etc.). Se apreciaza ca o cauza majora a disolutiei maritale este perceptia unei inegalitati profunde in raporturile familiale. Un exemplu de aplicare a teoriei schimbului este si analiza maximizarii profitului in deciziile de divort. Probabilitatea de divort descreste odata cu acumularea de capital marital specific, cum ar fi proprietatea si copiii, a caror valoare ar descreste daca familia s-ar dizolva (P. Ilut, 2005, p. 26). Aceste teorii furmizeaza un cadru pentru terapeutii familiali, care pot sa-i determine pe parteneri sa transforme relatia in una mai recompensatoare si mai putin costisitoare pentru fiecare dintre ei. Totusi, accentuarea rationalitatii in detrimentul emotiilor, ca baza pentru constituirea grupului familial, a condus la numeroase critici. 4. Teoria sistemica (holista) Paradigma sistemica este o abordare comprehensiva a comportamentului sistemelor vii. Isi are originea in organicismul lui H. Spencer, care cauta principiile generale si procesele

care guverneaza toate fiintele vii, precum si in teoria moderna a informatiei. Perspectiva sistemelor a aparut in studiile despre familie initial prin terapeutii de familie, cum ar fi Gregory Bateson si Don Jackson, iar mai tarziu a aparut in formulari mult mai teoretice, cum ar fi functionalismul lui Parsons si teoria generala a sistemelor a lui Buckley. Teoreticienii sistemelor considera ca un sistem de parti interconectate este un model util pentru intelegerea oricarui obiect. Datorita interconexiunilor, intregul inseamna mai mult decat suma partilor. Sistemele se afla in relatii dinamice cu mediul lor prin feedback, care transforma unele iesiri ale sistemului in intrari. Conceptele cheie includ sistemul, legaturile, regulile de transformare, feedbackul, varietatea (flexibilitatea), echilibrul si subsistemele (cf. A. Baran-Pescaru, 2004, p. 49). Din perspectiva teoriei sistemelor, cuplul reprezinta un sistem alcatuit din doua personalitati care interactioneaza, avand la baza o structura, o functionalitate, o serie de proprietati si caracteristici . Paradigma se concentreaza asupra caracteristicilor comportamentale ale fiecarui partener. Din punct de vedere al functionalitatii , se au in vedere efectele comunicarii, calitatea si stabilitatea relatiei maritale. Satisfacerea necesitatilor Eul-ui in cadrul familiei este recunoscuta ca o functie de baza a familiei si devine argument important de combatere a teoriei disparitiei familiei (R. Bell). Familia presupune, in acest sens, schimbul afectiv ntre sot si sotie, ntre parinti si copii, empatia avand un impact foarte puternic n functionarea relatiilor interpersonale de tip afectiv. Din perspectiva campului de proprietati si caracteristici, paradigma sistemica se canalizeaza pe efectele mediului extern asupra relatiei conjugale, pe factorii economici, sociali, politici, culturali, de mediu fizic care alcatuiesc contextul situational al familiei . Sunt cercetate probleme privind: separarea ndelungata a sotilor (conditii de razboi, de deplasare profesionala, naveta pe distante mari etc.) si efectele acesteia. Mc. Cubbin, Dahl si Hunter (1976) analizeaza fenomenul de separere a sotilor si consecintele lor disfunctionale in sanul familiei : manifestari depresive ale sotiei, anxietate, devitalizare, acte deviante, tulburari psihosomatice ; capacitatea de adaptare la stresul provocat de cutremure, inundatii, pierderea neasteptata a bunurilor, mbolnavirea irecuperabila a unuia din membrii grupului familial etc. Capacitatea familiei de a face fata, de a se mobiliza, depasi si apara de agentii stresori, a fost analizata si masurata de numerosi autori: Hill, Burr, Mc.Cubbin, Dahl, Hunter, Benson, prin prisma teoriei stresului familial (Mc.Cubbin, 1979).

Burr (1973) prezinta familia dintr-o perspectiva dubla: reactor la stres si agent de focalizare a resurselor interioare pentru adaptare, combatere si depasire a stresului . Se dezvolta, arata autorul, strategii de adaptare si aparare la stres cum ar fi: cresterea coeziunii intrafamiliale, cresterea tranzactiilor si legaturilor cu comunitatea. 5. Teoria istorista (intergenerationala) Paradigma are ca specific folosirea metodei longitudinale, metoda ce se concentreaza asupra microistoriei si genealogiei familiei. Arborele genealogic reprezinta instrumentul cu ajutorul caruia se pot elabora ipoteze privind comportamentul si atitudinile generatiilor mai tinere prin raportarea la ascendentii lor (vezi P. Ilut, 2005).

CURSUL 5 STILURI DE VIATA FAMILIALA TIPOLOGII FAMILIALE Modul specific in care interactioneaza structura familiala cu realizarea functiilor ei (sexuala si de reproducere, social-psihologica, educationala, economica, recreationala) conduce implicit la conturarea anumitor stiluri de viata familiala sau tipuri de casnicii , in functie de anumite criterii general- definitorii ale vietii de familie: coeziune, stabilitate,

tensiune, conflictualitate, capacitate de adaptare, integrare si dezvoltare, acestea determinand climatul socioafectiv al interactiunii maritale (I. Mitrofan, 1989, pp. 49-50). In acest sens este cunoscuta tipologia maritala a lui F. Kunkel (1947): tipul casniciei furtunoase oscilatii afective cu mare consum tensional, crize care se pot prelungi in timp; frustrarile par a fi resimtite in mai mare masura decat cedarile; aceste cupluri nu au forta sa schimbe cursul casniciei fie in sens pozitiv, fie negativ; tipul casniciei molatice pseudocasnicie, bazata pe supraaprecieri si cedari menite sa evite crizele dar, practic, pastrand distanta afectiv-cognitiva intre parteneri; unitatea cuplului este iluzorie; fiecare partener trece greutatile vietii pe umerii celuilalt, fara a le purta raspunderea; tipul casniciei dure partenerii sunt partial angajati in casnicie, printr- un comportament relational reciproc rigid; comunicarea este redusa; partenerii se percep si se valorizeaza ca potentiali agresori la integritatea celuilalt, ceea ce ascunde fragilitate interioara si frica de angajare in parteneriat, cu riscul unei modificari a propriei personalitati; conduita relationala rezervata - sunt impotriva duiosiei si intimitatii, mangaierile le par copilaresti; se cunosc foarte putin, casnicia devenind arena in care cercul razbunarilor reciproce se repeta la infinit. O tipologie mai completa a stilurilor vietii conjugale o realizeaza I. F. Cuber (1965, 1971): tipul casniciei celor obisnuiti cu conflictele frecventa conflictelor, rareori ascunse copiilor, dar putin exteriorizate fata de prieteni, rude, vecini; conflictul este oricand potential si atmosfera de tensiune prezenta; cuplul ajunge rar la disolutie, dupa trecerea crizei totul reintrand in normal; tipul casniciei devitalizate relatiile de armonie, comunicare si iubire se devitalizeaza treptat, ajungand sa contrasteze sensibil cu imaginea primilor ani; partenerii petrec mai putin timp impreuna, relatiile sexuale sunt mai putin satisfacatoare, interesele si activitatile sunt mai putin impartite; ii mai leaga inca interesul comun pentru cresterea si educarea copiilor, pentru evolutia profesionala a celuilalt (lipseste, insa, participarea afectiva) ; perechea devine apatica, fara viata, un vid dureros, cu o stare de tensiune latenta; rareori se ajunge la disolutie, ambii parteneri complacandu-se intr-o atmosfera de indiferenta; tipul casniciei pasiv-cordiale (binevoitoare) are multe puncte comune cu tipul casniciei devitalizate, cu deosebirea ca pasivitatea caracterizeaza de la inceput

relatia; lipseste tensiunea si conflictualitatea, desi unii admit un reziduum de resentimente si frustrari subtile; angajarea intr-o astfel de relatie se face, de cele mai multe ori, deliberat: persoane ale caror interese vizeaza altceva decat parteneritatea (barbati dedicati carierei, femei dedicate copiilor lor), care fie ca nu vor, fie ca nu pot sa investeasca emotional in relatia barbat- femeie; independenta personala; tipul casniciei vitale relatie empatica, autentica intre parteneri, esentiala pentru viata lor; prezenta partenerului este indispensabila pentru sentimentele de satisfactie pe care le asigura acesta; satisfactia partenerilor unui astfel de cuplu este de a trai unul prin celalalt, nesimtind ca-si pierd in felul acesta identitatea proprie; in anumite situatii ei pot aparea in pozitii de rivalitate/competivitate, conflictualitate chiar, dar numai cand apar dezacorduri pe probleme importante pentru ei si relatia lor (se deosebesc de cei obisnuiti cu conflictele, unde pare sa functioneze regula dupa care nici un conflict nu trebuie rezolvat cu adevarat); tipul casniciei bazate pe relatie totala asemanator relatiei vitale, cu deosebirea ca toate problemele importante ale vietii sunt impartite (exemplul casatoriilor in care sotul, personalitate stiintifica recunoscuta, convietuieste cu sotia sa, care ii este prietena, sotie si partener); exista putine zone de tensiune, iar diferentele de opinie s-au rezolvat uneori prin compromis, alteori prin cedarea unuia sau altuia dintre soti, problema principala nefiind cine are dreptate, ci cum poate fi rezolvata mai bine problema fara a strica relatia. Sluzki si Beavin elaboreaza o alta tipologie, cuprinzand sapte configuratii de intercomunicare maritala, din care deduc patru grade posibile ale satisfactiei/insatisfactiei in cuplu (cf. I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, pp. 195-196): diade bazate pe simetrie stabila, in cadrul carora ambii parteneri realizeaza un echilibru intre dorinta de a domina si de a se supune; acest tip de diade induce satisfactie maritala stabila; diade bazate pe complementaritate stabila, in care comunicarile dintre parteneri concura la definirea unuia dintre ei ca dominant si a celuilalt ca supus; acest tip de relatie induce satisfactie maritala stabila; diade bazate pe competitie simetrica orientata spre dominare, in care ambii parteneri doresc, in aceeasi masura, sa domine in viata de cuplu; acest tip de diada induce satisfactie maritala instabila;

diade bazate pe competitie simetrica orientata spre supunere, in care ambii parteneri doresc, in aceeasi masura, sa lase pe seama pe celuilalt deciziile ce privesc viata de cuplu; si acest tip de relatie induce satisfactie maritala instabila; diade bazate pe competitie asimetrica orientata spre dominare, in care ambii parteneri doresc, in masuri diferite, sa domine in relatia conjugala; acest tip de diade induce insatisfactie maritala instabila; diade bazate pe competitie asimetrica orientata spre supunere, in care ambii parteneri doresc, in masuri diferite, sa fie dominati in viata de cuplu; si acest tip de diade instaisfactie maritala instabila; diade fluctuante, in cadrul carora comunicarile dintre parteneri doresc, in masuri diferite, sa fie dominati in viata de cuplu; acest tip de diada induce insatisfactie maritala stabila. NOTA : Aceste stiluri de viata familiala, desi au tendinta de stabilitate in timp, pot suferi modificari, un cuplu putand sa-si modifice stilul marital de mai multe ori in cadrul casatoriei. Tipologia maritala defineste in primul rand relatia si nu personalitatile sotilor, o aceeasi persoana putand sa se manifeste intr-o anumita relatie ca fiind vitala, iar in alta ca pasivcordiala; este posibil ca o persoana sa treaca intr- o relatie devitalizata sau pasiv-cordiala cu propriul partener, angajandu-se intr-o relatie vitala extraconjugala sau sa-si exprime vitalitatea in profesie. Infidelitatea conjugala poate aparea in toate tipurile de relatie maritala, cu exceptia relatiei totale, dar cauzele care o produc sunt diferite: la cei obisnuiti cu conflictele, infidelitatea este o cale de manifestare a atitudinii oscilante fata de partener, ca simbol al resentimentului fata de acesta; la pasivii-cordiali, infidelitatea este tipica, in special la barbatul de varsta mijlocie; mai rara la devitalizati si vitali. Divortul si separarea apar la toate cele cinci tipuri, dar motivele sunt variabile (I. Mitrofan, 1989, pp. 53-54). Tipologii familiale In stabilirea tipologiilor familiale se au in vedere toate tipurile de relatii intrafamiliale (parinti-copii, frati-surori, bunici- nepoti etc.) si nu doar relatiile intraconjugale. Aceasta caracteristica diferentiaza tipologia familiala de cea maritala (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 196): familii reprimatoare/familii liberale primele inabusa spiritul de independenta al copilului, celelalte dezvolta instictele acestuia;

familii active/familii pasive primele incurajeaza la tineri dinamismul, increderea in sine, celelalte sunt indiferente, generand sentimente de descurajare, neincredere etc.; familii stabile/familii instabile primele se bazeaza pe o anumita constanta a vietii de familie, pe respectarea ferma a unor principii si valori familiale; celelalte sunt caracterizate prin schimbari permanente ale modului de viata. L. Roussel (1989) a identificat trei tipuri de familii (Idem, pp. 197-198): familia fuzionala sotii considera ca uniunea lor este autentica doar atata timp cat au capacitatea reciproca de a se sustine unul pe celalalt prin empatie si anticipare relationala; are risc crescut de ruptura, insa recasatorirea (intr-o alta formula) este putin probabila; familia club - in care sotii sunt mai realisti deoarece isi respecta independenta si isi fondeaza uniunea pe ratiune, care capata forma unei compatibilitati bazate pe teoria cost/beneficiu; isi recunosc autonomia si puterea, inclusiv cea de a rupe relatia daca li se pare deficitara; familia istorie caracterizata prin solidaritate fondata pe amintirea vie a unui trecut fericit si pe speranta unui viitor mai bun; fidelitatea si increderea reciproca dau sens acestui tip de familie; copiii fac parte din proiectele de viitor.

CURSUL 6 Problematica alegerii partenerului conjugal 1. Motivatia alegerii Alegerea partenerului pentru casatorie este un moment cu implicatii deosebite pentru evolutia ulterioara a cuplului, fiind o premisa esentiala , arata specialistii in domeniu. Din perspectiva istorica, alegerea partenerului conjugal a parcurs o traiectorie supusa unor permanente schimbari, de la cele de tip traditional-institutional dominate de criterii economice, sociale, normativ-integrative, cultural-etnice, la cele de tip socio-afectiv, afectivsexual, de comunicare, competenta psihosociala, de autorealizare prin intimitate. n cadrul societatilor traditionale, normele institutionale sunt cele care reglementeaza functiile familiei, precum si formarea acesteia. Astfel, normele institutionale prescriu:

 cine se poate casatori sau cine trebuie sa se casatoreasca si cu cine (L. Roussel, 1989); pentru cine poate sa opteze cel care este candidat la casatorie; sarcinile parintilor pentru realizarea unei casatorii avantajoase a copiilor lor, din punct de vedere socio-economic (sa corespunda posibilitatii de a spori averea si de a asigura supravietuirea liniei familiale); necesitatea si rolul unor intermediari pentru sprijinirea parintilor si tinerilor n adoptarea unei decizii maritale; centrarea pe sexualitate de tip procreativ sau si pe. Patternurile alegerii difera de la cultura la alta. Si n prezent sunt multe culturi n care apartenenta la o casta, statutul economic, descendenta etnica, rasiala primeaza. Astazi, n societatea moderna, tinerii se casatoresc din cu totul alte motive. Familia moderna aseaza pe primul plan valorile intimitatii, afectiunii si realizarii maritale ale persoanelor, cu drepturi legale la satisfactia sexuala, socializarea si educarea copiilor si participarea economica la viata familiala (V. Liciu, 1975). Asteptarile cuplurilor, in stransa legatura cu motivatiile alegerii partenerilor s-au schimbat si ele. Astfel, multumirea sexuala poate fi obtinuta si in afara casatoriei, copiii nu mai reprezinta scopul fundamental in viata multor oameni, iar numarul in crestere al femeilor angajate profesional desfiinteaza argumentul economic. Prin egalizarea statutului social si chiar a sex-rolului, femeile si-au schimbat radical expectatiile si ratiunile pentru casatorie (asteapta iubire, satisfactie sexuala, prietenie, respect, posibilitatea implinirii profesionale etc.). Barbatii isi transfera parte din raspunderea rolului traditional economic in casatorie, preluand totodata o serie de sarcini domestice si egalizandu-si investitia decizionala majora in familie cu femeile (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2002). Asadar, de la casatoriile aranjate de parinti si rude s-a trecut la casatoriile construite pe alegeri libere, personale. Familia nucleara intemeiata pe sentimente positive este formula maritala cea mai dezirabila. La intrebarea de ce se casatoresc oamenii, J. C. Coleman (1988) indica: a) compatibilitate sexuala, b) teama de singuratate, c) nevoia de prieten (companion), d) siguranta financiara, e) fuga de restrictiile parentale,

f) dorinta de a fi important pentru cineva. El mentioneaza, de asemenea, si cteva ratiuni pentru care oamenii nu se casatoresc (in cazul in care o fac, pot aparea tot atatea surse de distres care duc la disfunctii si la criza maritala): a) precautie fata de modelul traditional al familiei, b) nencredere n sexul opus, c) frica si chiar refuzul de intimitate. Intr-o cercetare pe populatia romneasca (1995), Oana Iugulescu a identificat 5 tipuri de motivatii maritale: 1) dorinta comuna de a-si continua viata ntr-un mod satisfacator (51,5%); 2) conformism social si familial (36,3%); 3) depasirea situatiei prezente (6,0%); 4) satisfactia actuala (3,0%); siguranta unui viitor (3,0%). 5) Este interesanta diferenta dintre sexe: astfel, barbatii n procent de 52,9% apreciaza ca determinant pentru decizia maritala conformismul social, femeile doar 18,7% mentioneaza acest motiv. In proportie apropiata, pe sexe, este ales motivul evadarii din situatia actuala nesatisfacatoare. In ceea ce priveste motivatia de mentinere a cuplului, au fost mentionate: prezenta copiilor, realizarile comune, obligatia (51,5%) din subiecti, dorinta comuna de a-si continua evolutia n sens pozitiv, teama de schimbare, starea de fericire prezenta si speranta unor viitoare schimbari cu implicatii pozitive. Si n acest caz sunt diferente semnificative pe sexe. La barbati, motivul realizarilor comune este sustinut de 76,4%, n timp ce femeile doar 25% l sustin. n unele cazuri, motivele de alegere s-au transformat n motive de mentinere. 2. Criterii de alegere a partenerului Deviza lui J. C. Coleman (1998): ca sa poti alege trebuie sa stii ce doresti . Pentru a decide alegerea partenerului, cel n cauza trebuie sa-si clarifice mai intai dorintele, sa stie ce doreste de la cel cu care doreste sa se casatoreasca. n acest sens, Z. Wanderer si E. Fabian (1979) propun folosirea unei liste-evantai cu trasaturile dezirabile: 1. aspectul exterior (naltime, ochi, par etc.) 2. trasaturi de personalitate (inteligenta, ncredere, umor) 3. potential economic sau bogatie (cariera potentiala sau realizata, viitor posibil, mosteniri etc.).

credinte si valori (atitudini fata de sex-rol, credinta religioasa, valori care 4. orienteaza comportamentul individual), 5. interese speciale si abilitati (muzica, literatura, sport). Lista se compartimenteaza n 2 grupe de raspunsuri: trebuie - cuprinde itemi la care nu putem tolera nici o abatere, a) este bine si - cuprinde itemi cu o serie de particularitati la care putem si sa b) renuntam. P. Ilut (2005, pp. 102-109) a identificat mai multe criterii de alegere a partenerului conjugal: varsta, statutul socioprofesional, rasa, etnie, religie. Mariajele sunt, la scara statistica, puternic homogamice se casatoresc proportional mai mult intre ei cei de aceeasi etnie, clasa sociala, varsta etc. Heterogamia, casatorii intre personae cu statute sociodemograf ice diferite, este statistic mai redusa. a) varsta in cultura euro- americana, oamenii se casatoresc, in general, cu parteneri de aceeasi varsta sau de varsta apropiata. La nivel national, in Romania anului 2000, varsta medie la prima casatorie era de 23,6 la femei si 26,9 la barbate, reprezentand valori foarte apropiate de media din tarile Europei Centrale si de Est, dar in continuare mai mici decat media din tarile Uniunii Europene (in jur de 25 de ani la femei si 28 de ani la barbati). b) statutul socioprofesional Homogamia socioprofesionala trebuie inteleasa in sensul ca indivizii tind sa se grupeze marital intre ei in acord cu clasa, statutul social sau cu categoria socioprofesionala din care fac parte si cu gradul de scolaritate. S. Chelcea si A. Chelcea au constatat experimental ca alegerea partenerului pe baza criteriului professional prezinta cel mai indicat indice de endogrupare. Exista si o homogamie de profesii specifice, dar ea este mult mai slaba (medici cu medici, de ex.). Homogamia opereaza nu numai pentru statutul socioprofesional al partenerilor, ci si pentru cel al parintilor lor. c) rasa, etnia si religia Homogamia este mult mai vizibila si mai pronuntata ca legitimitate socioculturala atunci cand este vorba de rasa si etnie (ex.: in SUA, proportia casatoriilor intre personae de culoare diferita este destul de rara). Apartenenta religioasa este in mare masura asociata cu cea rasiala si etnica. Evreii si catolicii sunt mult mai intoleranti decat protestantii. Datele cercetarilor nu confirma o legatura simpla intre homogamia religioasa si stabilitatea mariajului.

Cercetarile sustin ca alegerea partenerului se bazeaza pe o operatie de filtrare , adica pe o selectie la nivelul mai multor paliere, in care cmpul alegerilor este succesiv ingustat pna cnd are loc alegerea finala. Au fost propuse 5 paliere: - filtrul proximitatii, - filtrul similaritate-complementaritate, - filtrul atractiei personale, - filtrul compatibilitatii. Filtrul proximitatii este prezent mai ales la familia extinsa/traditionala. Si astazi, n medii rurale, n localitati izolate, partenerii se aleg, se casatoresc pe temeiul vecinatatii, apropierii; altii isi gasesc partenerul la scoala, printre colegi, la locul de munca (40% dintr-un esantion de 1800 de persoane din Philadephia, cercetat n 1981 de J. Erikson se afla n aceasta ultima situatie, iar 13%, dupa acelasi psiholog au crescut mpreuna si s-au casatorit dupa ce au mplinit vrsta permisa; ultimii au cea mai scazuta rata de divort dintre toate categoriile. n sprijinul acestor date sunt si opiniile lui Steve Duck care precizeaza ca un trecut construit mpreuna este un moderator important pentru actiuni prezente n relatii). In sprijinul acestor afirmatii, P. Ilut (2005, pp. 109-110) arata ca proximitatea spatiala are o mare valoare in incheierea unei casatorii, deoarece ea cumuleaza si alte criterii homogamice (etnie, statut socioprofesional, religie, varsta). Ea este intim asociata cu proximitatea si similaritatea culturala. Filtrul similaritate-complementaritate Similaritatea exprima proverbul cine se aseamana se aduna (factori de varsta, rasa, religie, clasa sociala, interese comune, valori), iar complementaritatea, contrariile se atrag. nca din 1902, Pearson remarca similaritatile morfologice ca un factor de alegere maritala: persoanele cu talie ridicata sau scazuta se casatoresc ntre ele n procent mai mare dect aleator; la fel n privinta formei, marimii mainilor, culorii ochilor, parului, pigmentatiei pielii. Nielson mentioneaza casatoriile asortative ntre persoane cu tulburari psihice, care au predispozitii similare pentru a interactiona patologic. Persoanele cu acelasi tip de deficiente, surdo-mutii, orbii tind sa se casatoreasca ntre ele. Complementaritatea este fenomenul psihosocial opus, n care alegerea partenerului se bazeaza pe aprecierea n celalalt a elementelor pe care nu le poseda alegatorul. R. Winch, autorul teoriei nevoilor complementare (1958, 1967), apreciaza ca operam preferential n baza

unor patternuri de natura sa ne asigure siguranta, confortul, atasamentul ( ex.: respectuosii, timizii, supusii sunt atrasi de persoanele dominatoare, puternice). Criteriile psihologice ale alegerii partenerului influenteaza stabilitatea casatoriei. Casatoriile bazate pe similaritate psihologica, marcate de tendinta identificarii sunt supuse devitalizarii, uniformizarii vietii stationare (I. Mitrofan, 1989). Cele bazate pe complementaritate sunt cupluri deschise, evolutive, chiar daca viata lor este mai tumultoasa. Aici raportul dintre aria cognoscibila si aria incognoscibila, a surprizei, a misterului, a imprevizibilului, este mult mai mare dect n casatoriile fondate pe similaritate. A. Kerckoff (1974) a propus o integrare a similaritatii si complementaritatii in descrierea si explicarea alegerii partenerului, in sensul ca, intr-o prima etapa, similaritatea de valori si atitudini actioneaza ca un filtru pentru a continua sau nu relatia de prietenie( daca se constata o disimilaritate cu privire, de ex., la valori si atitudini fata de familie, sunt foarte mari sanse ca drumul spre casnicie sa se intrerupa), iar mai tarziu complementaritatea nevoilor devine mai importanta. Filtrul atractiei personale si al compatibilitatii (sau al afinitatilor elective) pot fi generate de mecanisme biochimice, armonie bioenergetica.
C. G. Jung, influentat de cultura orientala, explica atractia sexelor prin satisfacerea mutuala a proiectiilor complementare de rol-sex n cadrul similaritatii (animusul femeii se regaseste n barbat, iar anima barbatului se recunoaste si se identifica n femeie). Iubirea reunifica cele 2 arhetipuri Anima si Animus, transcend dualitatea, ntorcndu-se la marele Sine care este unic, acesta i contine pe amndoi (anima si animus) inseparabili.

Atractia pentru celalalt poate fi provocata si de modalitati erotice de expresie comportamentala si de comunicare nonverbala: - expresivitate senzitiva (coloratul ochilor, privire, conturul buzelor), - comunicare nonverbala (privire, gestica), - capacitati empatice - intuirea dorintelor, asteptarilor celuilalt sunt cteva din mecanismele psihologice si sexuale care justifica afinitatile elective. Asadar, atractivitatea fizica este un factor important in selectiile noastre de iubire si casatorie, indiferent daca recunoastem sau nu acest lucru. Dar sunt si alti factori ce pot pune in plan secundar frumusetea fizica, cum ar fi: inteligenta, caracterul, comportamentul (frumusetea sufleteasca). De asemenea, este importanta compatibilitatea emotionala in alegerea partenerului conjugal. Cel care a teoretizat acest concept prin asa-numitul sindrom al dragostei romantice este W. Goode (1959).

Ce presupune dragostea romantica? Idealizarea celui iubit (uneori pana la orbire); conceptia de unul (una) si numai unul (una), iubirea mare insemnand credinta pana la moarte; dragostea le invinge pe toate celelalte; lasarea in voia emotiilor personale. In general, dragostea romantica este asociata cu dragostea la prima vedere; fara dragoste (romantica), casatoria este goala, uscata (P. Ilut, 2005, p. 100). Anchetele transculturale arata ca in aprox. 88% dintre societatile din intreaga lume figureaza indicii (cantece de dragoste, suferinte declarate etc.) ale dragostei romantice si pasionale (Ember, Ember, 2002). Dar, in multe culturi, casatoriile sunt inca aranjate si in rare cazuri negocierile familiei sau ale clanului au in vedere perechea de indragostiti. Inclusiv in Europa, multa vreme (pana in perioada moderna), casatoria din dragoste era o exceptie (A. Giddens, 2000). Concluzii: Constientizarea motivelor alegerii partenerului conduce la: - ntarirea si chiar permanentizarea valoririzarii celuilalt, - aparitia unor noi trebuinte de mai buna cunoastere si comunicare (creste nevoia de celalalt), - sau, dimpotriva, la diminuarea tensiunii emotionale cognitive pna la stingere datorita scaderii nevoii de celalalt. Numai astfel, viata de cuplu se situeaza pe un plan valoric superior ca act de intercunoastere si intercreatie. Atractia daca se desfasoara unilateral se destabilizeaza prin lipsa de rezonanta, prin epuizare, prin deficit de oferta gratificanta. Parteneritatea presupune o motivatie de interacomodare si interdezvoltare care sa aiba un caracter dinamic, sa ajunga sa fie o motivatie de coevolutie ( C. Mamali ) bazata pe un complicat proces de autodezvoltare si interdezvoltare mutuala. CURSUL 7 ROLURILE CONJUGAL-PARENTALE 1. Conceptele de rol , structura de rol familial, rol conjugal-parental Rolul reprezinta ansamblul de conduite pe care societatea le asteapta de la un individ ocupa o anumita pozitie sau functie ntr-un sistem (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2002, p.

care 235).

Primul care a prezentat sistematic notiunea de rol a fost G. H. Mead (1934), care considera ca rolurile sociale se invata , iar invatarea acestora asigura functionarea colectivitatilor umane.

In psihosociologie, notiunea de rol social este, adesea, pusa in legatura cu conceptul de status social , acesta din urma reprezentand pozitia ocupata de o persoana in societate , precum si drepturile si obligatiile ce deriva din aceea pozitie ( G. Allport, 1961). Structura de rol a microgrupului familial exprima o anumita configuratie a pozitiilor si functiilor formale si informale ale membrilor acestuia, ea constituind baza desfasurarii relatiilor matrimoniale, cadrul psihosocial al asigurarii vietii de familie. In cadrul structurii de rol a microgrupului familial se dezvaluie, arata I. Mitrofan , esenta functionala a acestuia, nivelurile si mecanismele sale intrinsece: nivel intermotivational diadic; nivel de interacomodare bioafectiva; nivel de intercomunicare; nivel de intercunoastereintervalorizare; nivel de interactiune-interdezvoltare familiala (1989, p. 84). Rolul familial este reprezentat de rolul conjugal si rolul parental sau rolul conjugal-parental. Rolul conjugal-parental reprezinta un ansamblu de reactii, comportamente, atitudini, comunicari verbale, nonverbale asteptate reciproc de catre cei 2 parteneri, orientate spre asigurarea, consolidarea si dezvoltarea relatiilor familiale .
Ex . ntr-o familie din tara noastra este de asteptat ca tatal sa plece dimineata la locul unde presteaza o anumita profesiune, sa asigure securitatea familiei, sa disciplineze copiii si sa le orienteze pregatirea scolara, sa se ocupe de timpul liber al familiei, sa sustina n diferite moduri preocuparile mamei. Rolul mamei cuprinde de asemenea obligatii, ndatoriri, sentimente chiar si unele privilegii. M. Newcomb, studiind rolurile mamei, distinge: conduite impuse sau prescrise, esentiale (hranirea copiilor), conduite permise sau indiferente (a spune povesti), conduite interzise (incestul). Modelul structurat al copilului este unul de dependenta, de ascultare a parintilor. Acest model este completat de privilegii: libertatea de a se juca, de a primi educatie.

Initial, rolul se adopta pe baza imitarii modelelor de rol din familia de provenienta si se perfecteaza prin exersare n propria familie construita. De obicei, sotia preia si imita, mai mult sau mai putin constient, conduite de rol practicate de mama sa, le interiorizeaza si le selecteaza n functie de specificul personalitatii sale. Similar, sotul va reproduce mai ales conduite, atitudini, modalitati relationale preluate din modelul de rol conjugal al tatalui sau (I. Mitrofan,1989, pp. 85-86). Practicarea rolului conjugal si, ulterior, a rolului parental nu este usoara, ridica destule tensiuni, mai ales n societatea contemporana, marcata de o bulversare a rolurilor, o perceptie ambigua a acestora si o negociere continua a drepturilor si obligatiilor masculine si feminine (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2002, p. 236). Se considera ca n perioada 0-5 ani de la casatorie intra n joc nu att personalitatile celor doi parteneri, ct adeziunea lor fata de modelele preluate din familiile de provenienta. De aceea sunt frecvente comparatiile, transferurile, frustratiile exprimate n formule de tipul n familia mea mama niciodata nu a trebuit sa

faca..., sau la noi tata era cel care s-a ocupat tot timpul de..... Daca se persevereaza excesiv n apel la modelul de rol conjugal din familia de apartenenta, transferul de expectatii poate duce la disonanta cognitiv-afectiva, la autofrustrare, la conflict de rol si, in ultima instanta, la disolutie. Adoptarea, asumarea si exercitarea de catre parteneri a unor roluri conjugal-parentale simetric compatibile este hotaratoare pentru echilibrul familial, ca si pentru mentinerea unor raporturi sanogene intra si interfamiliale. T. Mircea (1994, pp. 26-37) precizeaza ca, n functie de felul cum oamenii realizeaza asimilarea (ndeplinirea) rolurilor conjugal-parentale, se departejeaza 8 tipuri de structuri psihologice (tipuri de indivizi) : Disforicul - asimileaza un numar mic de roluri, le ndeplineste cu multa 1. seriozitate, pentru ca treptat sa se diminueze implicarea, chiar sa dispara. Rolurile conjugal-parentale se ndeplinesc sub semnul inconsecventei, nesigurantei, cu sincope existentiale, cu plecari, abandon temporar din viata familiala, fara justificari de fapte exterioare. Anxiosul - structura de rol se dobndeste cu efort si se dezvolta ntr-un cadru 2. inflexibil, amenintat mereu de dorinta de a fi perfect, cu insistente greu de suportat de catre partener si cu ncercari de transfer a temerilor patologice, care de fapt i submineaza rezistenta. Anancastul - este o personalitate hiperexacta care se identifica cu rolul pna la 3. limita. Rolul pentru el este o masura a realizarii personalitatii prin: ordine excesiva, conformism ritualic, dar afectivitate foarte redusa. Psihastenul - adopta mai multe roluri pe care le abadoneaza rnd pe rnd, ntruct 4. este macinat de nencredere, de lipsa de coerenta, de unitate, apar manifestari duplicitare. Apaticul - lipsit de energie, nu se implica n rol pentru partener, ci mai ales pentru 5. imaginea pe care si-a construit-o el despre acesta. Practic, rolul ramne o perspectiva, o fata morgana, fata de care nu ajunge totusi sa se apropie, desi n sinea sa doreste acest lucru. Explozivul - rolul conjugal- parental se deruleaza ntr-un climat de neliniste, 6. dominare, agresivitate, forta, reactii neprevazute de catre ceilalti. Este refuzat, ocolit, evitat de familie, ceea ce de fapt i accenteuaza reactivitatea si dorinta de a se impune prin forta.

Histrionicul - si alege rolul, dar nu si-l asuma, vrea sa para mai mult dect este, se 7. iubeste pe sine, nu are deschidere fata de ceilalti. Rolul si-l creeaza si exerseaza dupa unele repere pe care le considera a fi apreciate ca bune de catre ceilalti, ntruct este animat de dorinta evidentierii. Paranoicul - refuza dialogul, sugestiile, impune categoric rolul. Este convins ca 8. este infailibil. Are o structura rigida, egoista si rolul se asimileaza n acesti parametri. Adler, examinand relatia dintre rol si personalitate, vorbeste despre rolul prescris (rolul dat social existand in afara individului concret), rolul perceput (cum isi imagineaza fiecare individ rolul cerut de societate), rolul asumat (rolul perceput la care se adauga componenta evaluativ-afectiva) si rolul performat (rolul efectiv jucat, unde importante sunt capacitatile individului de a transcrie comportamentul, cerintele de rol). Asadar, din perspectiva indeplinir ii rolurilor, se disting: 1. familii in care rolurile conjugale sunt asumate corespunzator cerintelor si exigentelor normalitatii functionale a cuplului; 2. familii in care rolurile conjugale sunt realizate partial si nesatisfacator pe fondul unor stari de tensiune si indiferenta. In aceste familii, relationarea interpersonala este deficitara si disfunctionala, antrenand conflicte si/sau manifestari violente ale caror efecte se simt in viata sociala si profesionala a partenerilor (M. Voinea, 1993, p. 40). 2. Conceptele de sex-rol ; teorii asupra formarii identitatii de sex-rol Desi termenii de sex-rol si gen-rol sunt adesea folositi ca echivalenti, exista o diferenta importanta intre ei (I. Mitrofan, 1989, I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2002). Sex-rolul asambleaza comportamentele determinate de sexul biologic (ciclu menstrual, ejacularea, erectia etc.). Gen-rolul semnifica expectatiile societatii privind comportamentele masculine sau feminine (ex.: a fi insarcinata este un sex-rol feminin, dar a creste copiii este un gen-rol) (Richmond-Abbrott, 1992). Un jalon important al identitatii psihologice este apropierea de celalalt prin iubire si sexualitate, sustinute de identitatea sexuala individuala. Desi la om sexul este determinat genetic, ca si la animal, identitatea sexuala nu este fixata la fel de rigid, ceea ce permite o exprimare si o creativitate mult mai ampla in relatii. Identitatea sexuala este o constructie flexibila in care se amesteca elemente pulsionale, psihologice, sociale.

Identitatea de gen (masc./fem.) este conferita de sexul biologic, determinat genetic si hormonal. Astfel, foetusul se sexualizeaza in functie de cromozomii XY (masculin) si XX (feminin). Uneori natura comite si erori: Barbati cu formula cromozomiala incluzand un X suplimentar (XXY) ceea ce le confera o infatisare feminina, testicole de volum redus, incapabile de a produce sperma; Femei cu formula cromozomiala lipsita de un cromozon X, ceea ce determina absenta ovarelor si o redusa dezvoltare a organelor sexuale externe. Ele sunt din punct de vedere genetic doar partial femei; Hermafroditii, in cazul carora apare imposibilitatea determinarii cu precizie a sexului; sexul se distinge abia dupa primele 3 luni ale evolutiei prenatale. Identitatea sexuala nu este o optiune personala a individului. Dupa max. 14 zile de la nastere, in conformitate cu aparenta si conformatia organelor genitale se declara sexul legal (baiat/fata) inscris in certificatul de nastere. Societatea, prin microgrupul familial il recunoaste pe individ ca apartinand unuia din cele doua sexe. Sexul legal si sexul social (recunoasterea de catre societate) sunt impuse de societate, pe baza aspectului exterior, aparent normal al organelor genitale. Identitatea sexuala si constiinta ei se formeaza printr-un proces de socializare sexuala, particularizat de la individ la individ. Ea se construieste treptat ca o imagine de sine cu trairi si comportamente corelative, sub influenta mediului, ca si prin experientele pe care fiecare le integreaza in contextul cultural si educational specific. Identitatea sexuala este o componenta structurala, atat a Eului corporal, cat si a Eului psihologic, facand parte din constiinta de sine si avand o determinare sociala importanta (I. Mitrofan, 1998, p. 201). Familia si societatea au roluri esentiale in formarea si manifestarea identitatii sexuale. Teoriile din psihologia sociala vin cu argumente in ceea ce priveste formarea identitatii sexuale sub influenta contextului cultural si educational specific: Teoria invatarii sociale (Social learning theory) spre deosebire de punctul de vedere psihanalitic al lui Freud, aceasta teorie evidentiaza importanta influentelor exercitate de societate si cultura asupra formarii identitatii sexuale a individului. Parintii au un impact vital asupra dezvoltarii unui copil se afirma ca micutii invata, urmarind actiunile parintilor, adultilor in general, ce inseamna sa fi barbat sau femeie si ce tip de comportament este adecvat fiecaruia dintre sexe. Prin identificare cu modelele (parinti, educatori, actori etc.), copiii ajung sa creada ca au aceleasi caracteristici ca modelul respectiv.

Daca modelul este neadecvat, copilul se poate simti nesigur si poate fi nefericit. Conform acestei teorii, copiii se identifica cu parintele de acelasi sex. Atunci cand imita parintele, copilul este incurajat. Este rasplatit pentru faptul ca se comporta ca un baiat/fata. Critici aduse teoriei: Copiii imita adultii, dar nu intotdeauna pe cei de acelasi sex. Exista cazuri in care fetitele probeaza palariile tatilor sau baietii incalta pantofii mamei. De asemenea, anumite studii pun sub semnul indoielii modul in care unii parinti incurajeaza comportamentul copiilor lor. Cu toate ca parintii isi trateaza copiii intrucatva diferit (baietii fata de fetite), diferenta nu este semnificativa. Multi parinti cred ca nu este rau ca baietii sa se joace cu papusi sau fetitele sa se joace cu masinute. Invatarea sociala se poate afla la baza deprinderii identitatii de sex si standardelor comportamentale. Insa simpla imitatie a unor gesturi pare sa nu explice in mod adecvat cum se produce acest lucru. Teoria dezvoltarii cognitive (Cognitive developmental theory) (Lawrence Kohlberg, 1966) conform teoriei lui Kohlberg, deosebirile de comportament intre indivizii de sexe opuse, survin dupa constientizarea permanentei sexului lor (4-5 ani). Odata ce copiii constientizeaza permanenta sexului lor, incearca sa adopte un comportament adecvat respectivului sex. Critici aduse teoriei: Deseori copiii se comporta intr-o maniera adecvata sexului propriu, prin invatare sociala, inainte de a putea constientiza permanenta sexului. Gender Schema Theory aceasta teorie este o maniera de abordare cognitiv- sociala, continand elemente din teoria dezvoltarii cognitive cat si din teoria invatarii sociale; se bazeaza pe conceptul de gender = schema (schema de gen).O schema este un model de comportament organizat mental ce ajuta copilul sa stocheze si sa ordoneze informatii. S. Bem (1983) sustine ca micutilor le place sa-si asume rolul de femei/barbati; initial ei dezvolta un concept a ceea ce inseamna sa fi barbat/femeie, organizand informatii in jurul schemei genului (sexului). Copiii isi intocmesc aceasta schema intrucat vad ca societatea clasifica in primul rand oamenii dupa sex. Barbatii si femeile poarta haine diferite, folosesc toalete diferite etc. Pe masura ce copiii intuiesc ceea ce se cere din partea baietilor si fetelor, ei adopta propriile atitudini si comportamente. Din larga gama de atribute umane ei le aleg pe acelea care li se potrivesc. Se formeaza, astfel, identitatea de gen - perceptiile oamenilor despre ei nsisi ca masculin sau feminin.

S. Bem sustine ca ambele caracteristici, masculine si feminine, se pot dezvolta la acelasi individ (ex.: o persoana poate manifesta impulsivitate, specifica masculinitatii, dar si sensibilitate fata de ceilalti, specifica feminitatii). Cei care poseda caracteristici pentru ambele sexe au fost denumiti androgini . Cercetarile intreprinse au urmarit sa identifice daca acestia, din punct de vedere psihologic, sunt mai sanatosi si daca au o mai buna adaptare. S-a constatat ca androginii au obtinut un scor mai mare dect cei care prezinta o stricta masculinitate sau feminitate. De asemenea, caracteristicile masculine ale unei personalitati androgine prezinta o importanta mai mare n societatile vestice, fiind raportate pozitiv la flexibilitatea si adaptarea psihologica, n comparatie cu cele feminine. Critici aduse teoriei: Ideea cercetatoarei S. Bem in ceea ce priveste necesitatea schimbarii schemei culturale a sex-rolurilor pentru inlaturarea stereotipiilor de sex-rol, trebuie sa tina seama de faptul ca dezvoltarea umana se face incet si in timp. Cu toate ca femeile tind sa devina egale barbatilor si au, uneori, cate 2 servicii, in continuare ele sunt cele care isi petrec cel mai mai mult timp cu copiii si se ocupa de cresterea lor, iar barbatii sunt in continuare orientati aproape exclusiv asupra carierei profesionale. Conceptul de gen-rol; stereotipii sociale privind diferentele de gen-rol 3. Gen-rolurile contin anumite caracteristici generale chiar daca, in fiecare cultura, continutul specific al acestora este definit diferit. Caracteristicile generale includ asteptarea anumitor trasaturi ale personalitatii (sensibilitate la femei, forta, rezistenta la barbati), a unor roluri sociale (barbatii sunt tati, femeile sunt mame), a unor pozitii sociale specifice. Expectatiile culturale asociate cu genul sunt exprimate sub forma stereotipurilor de gen-rol - in functie de rasa, nationalitate, grup etnic - au o mare forta asupra oamenilor. Acestea sunt credinte puternic nradacinate n tiparele culturale privind caracteristicile psihologice si/sau comportamentale ale barbatilor si femeilor. Diferentele de gen-rol deriva, pe de o parte, din cele biologice, dar sunt modelate de evolutia psihosociala a fiecarei persoane, de diferentele culturale in privinta conceptiei despre masculinitate/feminitate (ex.: in Noua Guinee, la membrii unui trib, abilitatile artistice, sensibilitatea si dependenta emotionala sunt caracteristice ale rolului masculin, iar eficienta si competenta apartin rolului feminin). Prescriptiile sociale sustin si orienteaza diferentele privind modelele de rol masc./fem. cu comportamentele lor specifice (cum trebuie sa arate si sa actioneze o femeie sau un barbat).

Spence si colab. (1975) au investigat acest aspect cu ajutorul unui instrument, Chestionarul atributelor personale aplicat pe esantioane mari de studenti. Principalele caracteristici atribuite au fost: Barbati Femei Independent Emotionala Dorinta de impunere Calda cu ceilalti Agresiv Creativa Dominant Excitabila Prefera matematica si stiinta Se simte usor ranita Aptitudine la mecanica Nevoia de aprobare Reprezentarile stereotipizate despre gender pun n evidenta deosebiri semnificative att n privinta capacitatilor intelectuale ct si a trasaturilor psihocomportamentale: -baietii au reprezentari superioare privind calculul matematic, operarea n tridimensional, sunt mai rationali, mai creativi, -fetele sunt mai grijulii fata de consecintele agresivitatii, au o intuitie mai rapida, decodeaza mai bine comunicarea nonverbala, starile sufletesti din expresivitate, tonul vocii. Stereotipizarile sunt utile dar aduc si inconveniente, mai ales n defavoarea femeilor: distribuirea sarcinilor n domenii domestice (familie), unde lucreaza mult mai mult n comparatie cu barbatii, n viata publica, mai putine functii de decizie, dar si n economia de ansamblu a vietii: pe piata unor profesii (film, modelling), dupa vrsta de 40 de ani, valoarea femeilor scade considerabil, n timp ce a barbatilor sporeste, ceea ce confirma si casatoria acestora cu persoane foarte tinere. Asadar, ceea ce indivizii dintr-o anumita cultura asteapta din partea unui barbat sau femeie, de la un tata sau de la o mama, se confunda, in mare masura, cu stereotipurile care circula in legatura cu aceste asteptari. Respectivele stereotipuri si clisee sunt de multe ori afirmatii false, dar care la nivelul constiintei comune circula cu valoare de adevar si cu consecinte actionale. In aproape fiecare cultura, rolurile si pozitiile sociale detinute de barbati sunt considerate mai valoroase decat cele detinute de femei. P. Ilut (1995) se intreaba cat adevar exista in stereotipurile de sex?. Iata cateva concluzii formulate de acesta pe baza unor cercetari de specialitate: a) Multe din diferentele rezumate prin stereotipuri nu au acoperire. Astfel, nu s-au inregistrat diferente semnificative intre sexe in I.Q si creativitate. Datele de laborator nu arata multe diferente nici intre trasaturile de personalitate cum sunt: dependenta, ascultarea, inclinatia de a-i ajuta pe ceilalti;

b) Cele mai multe caracteristici de personalitate si actionale atribuite prin stereotipuri nu sunt naturale, biopsihologice, ci induse prin diferite mecanisme psihosociale. Cercetarile lui Money si Enhard (1972) au aratat ca, in cazul hermafroditilor, unde unii dintre indicatorii de sex (de ex., organele genitale externe) sunt biologic neconcludenti, ei devin baieti sau fete in functie de sexul care le-a fost desemnat inainte de a implini 18 luni. Odata ce i-a fost atribuit un anumit gen (masculin sau feminin) si a fost educat in acord cu cerintele legate de el, individul a si devenit ceea ce a fost programat sa fie. c) Stereotipurile de sex-rol au serioase consecinte directe si indirecte asupra vietii de cuplu. Fiind caracterizata ca mai afectiva, grijulie, mama, indiferent daca lucreaza sau nu in campul muncii, va trebui sa se ocupe in principal de copii; barbatul avand natural o inclinatie mult mai pronuntata fata de stiinta, cunoastere, va aloca un timp mai mare cititului, televizorului, iar femeia, treburilor casnice. Consecinte: Ignorarea de catre partener a nevoilor personale de dezvoltare a partenerei si impunerea unui stil de viata traditional. In consecinta, frustrarile partenerei vor afecta satisfactia conjugala a acesteia si consecutiv a cuplului. Perpetuarea dificultatilor de afirmare a femeii in plan profesional, dar si in plan relational, dezvoltarea unui complex de inferioritate al acesteia. Afectarea comunicarii autentice intrafamiliale etc. CURSUL 8 DISFUNCTIILE DE ROL CONJUGAL-PARENTAL Privind ndeplinirea rolurilor conjugal-parentale se delimiteaza doua tipuri de familii: 1. Familii n care rolurile conjugale sunt asumate n conformitate cu normele, cerintele care reglementeza functionalitatea normala a vietii. Aceste familii au un stil propriu ce se nscrie ntr-o traiectorie normala, datorita unei structuri de rol conjugal armonioasa, completa, care va asigura ndeplinirea functiilor familiei. 2. Familii n care rolurile conjugale sunt doar n parte realizate la un nivel corespunzator, ntr-un cadru, fie tensional, fie de semiprezenta, fie de indiferenta. Familia traieste relatii conflictuale, tensionale, ceea ce afecteaza si relatiile sociale si viata profesionala. Traiectoria este disfunctionala, marcata de tensiuni, prezenta iminenta a riscului de disturbare relationala, evolueaza spre conflict si culmineaza cu divort.

Traiectoria disfunctionala a vietii de cuplu are adesea, ca punct de plecare o defectuoasa structurare si exercitare a rolurilor conjugale. I. Mitrofan realizeaza o cercetare asupra distorsiunilor de rol conjugal pe un set de 123 de cupluri, in urma careia a rezultat urmatoarea tipologie a distorsiunilor de rol conjugal, grupate in: disfunctii globale si disfunctii specifice (1989, pp. 91-117). 1. Disfunctii globale ale structurii de rol familial Adoptarea si exercitarea inadecvata a rolului specific sexului a) Exagerarea / diminuarea trasaturilor specifice sexului in exercitarea rolului conjugal Dilatarea, exagerarea rolului feminin / masculin este generata de tendinta unuia dintre parteneri de a considera ca rolul sexului sau este cel mai important pentru viata ntregii familii sotul tiran, dominator adopta un rol hipertrofiat. Uneori, acesta este suportat de tipul feminin, hipotrofiat din punct de vedere al rolului de sex (femei marcate de ambiguitati, nehotarri, cu dependenta decizionala, cu unele tendinte masochiste). Incomoda este si hipertrofierea rolului matern care recurge la conduite duplicitare, de acoperire a greselilor, hiperprotectie privind ndeplinirea unor ndatoriri igienico-sanitare, scolare ale copilului (mama ntocmeste referatele scolare). Un asemenea fenomen poate mentine structura familiala, dar creste riscul de disturbare a relatiilor familiale prin acutizarea conflictelor cnd copiii ajung la pubertate, adolescenta, instalarea unei perioade de criza a casatoriei n intervalul 15-20 de ani de existenta a acesteia. n acest caz, exersarea inadecvata a rolului de sex induce o disfunctie si la nivelul rolului parental. b) Inversarea rolurilor specifice sexelor sau travestiul psihosocial marital este o distorsiune n care cei 2 parteneri intra ntr-un fortat joc de rol n travesti, rolul femeii fiind preluat de barbat si invers. Este o substitutie mutuala ntre cei doi, care are efecte distructive att n privinta vietii de cuplu, ct mai ales asupra evolutiei personalitatii copiilor. Femeia si asuma ct mai multe conduite masculine: fumeaza exagerat, sofeaza, decide, organizeaza, considera lipsita de importanta prezenta sotului n viata de familie. Femeia afirma: el nu face nimic bine, este nepriceput etc. Barbatul i acorda prioritate n orice directie, ncearca sa o ajute, dar mai mult strica dect face, treptat i se diminueaza initiativa, se simte nlaturat, ironizat si se gndeste daca nu i s-ar potrivi o femeie mai ntelegatoare, mai atenta, mai tandra. c) Desincronizarea rolului de sex in diada conjugala

Acest tip de disfunctie se refera la manifestarea nesincronizata a conduitelor de rol conjugal masculin si feminin. Partenerii, desi isi asuma corespunzator rolul de sex, nu si-l exercita oportun conform proiectiilor de necesitate si asteptarilor mutuale, ceea ce creeaza permanente disonante si inevitabile frustratii. Formula acestor cupluri ar fi: desi esti, poti si stii sa fii si sa faci ceea ce vreau, nu esti si nu te manifesti atunci cand imi este necesar, atunci cand trebuie. Sunt persoane care amana, care actioneaza de obicei prea tarziu sau prea repede, care tensioneaza partenerul prin lentoare/precipitare. Decid impreuna abia cand unul dintre ei ajunge la epuizare psihica prin asteptarea opiniei celuilalt. Nu sunt implicate aici neaparat comportamente temperamentale relativ diferite sau opuse, cat mai ales inabilitatea si imaturitatea in asumarea si jucarea rolului conjugal in conformitate cu asteptarile reciproce . Reprosul este maniera comunicationala cel mai frecvent intalnita in astfel de cupluri. Adoptarea si exercitarea incompleta a rolului conjugal a) Semicasnicia (partialitate si evaziune psihosociala) unul dintre soti se implica doar partial in viata de familie, pentru ca n paralel dezvolta relatii extraconjugale sau refuza sa exercite o parte din ndatoririle de rol revenite. Poate lua forma exercitarii n comun a menajului, a administrarii bugetului, dar cu exercitarea autonoma a functiei sexual-afective de catre unul sau de catre ambii parteneri ntr-un cadru de infidelitate conjugala unilaterala sau bilaterala; o alta varianta se consuma pe desfasurarea n comun a vietii sexual-afective dar pe exercitarea redusa a functiilor administrativ-organizatorice de catre sot (de obicei) si pe realizarea autonoma a functiei de loisir tot de catre sot, femeia neavnd acces la grupul de prieteni, la programul personal al sotului (!!! Vezi Cursul 3). b) Cuplurile imatur-dependente sau cupluri-copil tutelate de parinti, de socri. Locuind mpreuna cu acestia, apar fenomene de reticenta, inhibitie, nemultumire, desi ajutorul celor vrstnici poate fi substantial. Cuplul-copil este impiedicat, practic, in autodezvoltarea sa ca entitate independenta, ca unitate de decizie si actiune separata. Adoptarea si exercitarea inautentica a rolului conjugal Pseudocasnicia sau vietile paralele forma de manifestare cea mai grava a psihosociopatologiei maritale, consta in adoptarea si exercitarea inautentica (falsa, aparenta) a rolului conjugal-parental. Daca in celelalte tipuri de disfunctii ale structurii de rol marital sentimentul iubirii persista in forme dramatice, ambivalente, imature, in pseudocasnicie nu este vorba de afectiune mutuala, ci doar de un sistem de interese reciproce, de obicei economice si sociale (vezi Cursul 3!!!).

2. Disfunctii specifice ale rolului conjugal Disfunctii ale comportamentului sexual : frigiditate (69 femei din 123), ejaculare precoce (47 barbati din 123), impotenta psihogena (7 cazuri din 123); ejaculare tardiva si anejaculare (9 cazuri din 123), fie datorita unor factori organici, morfologici, fie unor defecte interactionale n cuplu. Comunicarea verbala si nonverbala sincera, cu ncarcatura emotionala reprezinta cheia psihologica a unei sexualitati tonice, sanatoase, echilibrate. Disfunctii ale comportamentului erotic : absenta comunicarii erotice si senzitive in general si in special in preludiu, pe parcursul actului si in postludiu (63 de cazuri din 123), dar si in afara actului sexual; lipsa de imaginatie si spontaneitate in exprimarea tandretei, a sentimentelor si emotiilor, pudoarea, inhibitia, absenta initiativei sexuale etc. Nivelul de experienta si cultura sexuala si afectiva este semnificativ redus in cuplurile disfunctionale: informatii distorsionate, vagi, puerile; de aici inhibitia si fixatia anxioasa pe erectie si ejaculare (la barbati), lipsa initiativei si a creativitatii etc. Atitudinile, conceptiile si modelele de referinta privind comportamentul sexual - afectiv si procreativ in cuplul conjugal sunt rolul unor influente educationale deformate, in special in familiile de orientare; de aici, o conduita sexuala si erotica anxioasa, rigida, inhibata. Nivelul de satisfactie/insatisfactie sexual-afectiva in culu 3. Conflictul conjugal reprezinta o stare de disfunctionalitate in viata si activitatea conjugala, ce poate avea intensitati diferite si se poate intinde pe diverse perioade de timp. Formele de manifestare sunt variate, de la certuri, contraziceri, pana la agresivitate sau refuzul asumarii unor obligatii de rol. Conflictul conjugal patogen se caracterizeaza prin capacitate distructiva la nivelul personalitatii partenerilor, dezorganizand reactiile, impiedicand realizarea functiilor firesti ale familiei. Analizand conflictul conjugal din perspectiva delimitarii dintre normal-dinamogen si patogen-dezorganizator, Iolanda Mitrofan (1998, pp. 286-289) realizeaza o tipologie a conflictualitatii conjugale in functie de 3 parametri, mai precis, in functie de combinatiile existente intre acest parametri: a) gradul de tensiune generat de conflictul marital (ridicat, moderat, scazut); b) forma de manifestare predominanta a conflictului in cuplu (manifesta, latenta);

c) durata conflictualitatii (continua, intermitenta). Tipuri de conflict conjugal: 1. cupluri cu conflictualitate majora de aspect manifest, continuu, cu tensiune crescuta prezinta mare potential dizolvant si psihopatogen pentru unul sau ambii parteneri; 95% din subiectii divortati (mai ales femei) si 31,2% din subiectii casatoriti cu reactii si dezvoltari nevrotice reactive psihotraumelor conjugale, provin din cupluri caracterizate prin acest tip de conflictualitate; 2. cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune crescuta prezinta potential dizolvant semnificativ, care nu intotdeauna se finalizeaza cu separarea sotilor, dar faciliteaza dezvoltarea dizarmonica a relatiilor conjugale, cu efecte psihopatologice individuale si de grup conjugal; abandonul, alcoolismul, sustragerea de la indatoririle materiale, infidelitatea, conflictele cu socrii sunt frecvent cauze si efecte ale acestui tip de conflictualitate; 3. cupluri cu conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune moderata aceste cupluri au o evolutie instabila, cu tendinta la deteriorarea esentei conjugale, dar cu mentinerea structurii de cuplu, intr-o formula de pseudoconjugalitate, in care conduitele de evadare si substitutie (adulterul, alcoolismul compensator, supravietuirea profesionala) coexista cu mentinerea partiala a exercitarii rolului conjugal; 4. cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune moderata nu au fost relevate in cazul subiectilor cu tulburari psihice; acest tip de conflict este destul de frecvent la cupluri in perioada de preacomodare si acomodare interpersonala; poate facilita cunoasterea interpersonala; 5. cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune moderata sunt frecvente intre normali cu disponibilitati de adaptare mai scazute; in aceste cupluri, conflictualitatea preseaza asupra relatiei ca o continua virtualitate; 6. cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune scazuta acest tip de conflictualitate favorizeaza efortul de acomodare reciproca, producand corectii permanente ale conduitelor interactionale; 7. cupluri cu conflictualitate submanifesta, intermitenta, cu tensiune moderata au o evolutie armonioasa, in cadrul careia acest tip de conflictualitate faciliteaza acomodarea interpersonala (ironia, persiflarea, comportamentul pseudoludic verbal, ca supapa de descarcare a unor tendinte agresive);

8. cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune scazuta cupluri care evolueaza rapid si stabil catre asimilare interpersonala; dezacordurile nu au un caracter frustrant, ci de facilitare, partenerii preluand reciproc puncte de vedere diferite.