Pdfslide - Tips - Familia Ca Obiect Al Cercetarii Psihopedagogia Familiei

Psihopedagogia familiei –Note de curs
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
CATEDRA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
NOTE DE CURS
PSIHOPEDAGOGIA FAMILIEI
Autori:
Svetlana Semionov,
Lector superior
Dorina Bostan,
lector
Chișinău 2014
Cuprins
Introducere
Teme:
Familia ca obiect al cercetării şi influenţei psihopedagogice.
Metamorfoze ale structurilor de tip familial: de la tradiţionalism la
modernism.
Funcţiile familiei: particularităţi şi clasificări.
Repere teoretice ale abordării familiei.
Psihologia îndrăgostirii şi dragostei.
Evoluţia cuplului premarital spre cuplul conjugal.
Armonie şi disarmonie în cuplul conjugal.
Parentalitatea în contemporanetate.
Copilul şi familia.
Aspecte psiho-pedagogice ale lucrului cu copiii şi familiile.
Introducere
„Psihopedagogia familiei”, ca disciplină academică din domeniul ştiinţelor umane, vine ca răspuns la
explozia contemporană a problematicii şi solicitărilor cîmpului familial, implicit cuprins în aria
profesională a psihopedagogilor. Disciplina de studiu îşi propune să formeze la studenţi o viziune de
ansamblu asupra universalităţii fenomenului bio-socio-psihologic complex Familia, în parcursul acesteia
de la primele forme de relaţionare intersubiectivă între indivizi de sex opus, la cuplul erotic spre cel
conjugal maturizat, pentru a fi capabili să discearnă şi să ia atitudine faţă de varietatea structurilor de tip
familial din perspectiva impactului acestora asupra dezvoltării personale şi interpersonale, precum şi
asupra formării descendenţilor; să-i impulsioneze spre acţiuni proactive fundamentate în crearea
propriului cuplu; să le formeze abilităţi de angajament şi responsabilitate în interacţiunea cu provocările
din propriul cuplu cît şi priceperi de identificare şi soluţionare a problemelor din cuplurile/familiile cu
care vor interacţiona ca profesionişti; să cunoască şi stăpînească mecanismele psihologice şi educative
de adaptare a cuplului/ familiei la realităţile sociale în continuă schimbare, formîndu-şi propria platformă
acţională ca parteneri de cuplu, viitori părinţi şi profesionişti în arealul ştiinţelor educaţiei.
Psihopedagogia familiei este un curs special pentru studenţi din cel puţin trei perspective.
1. Prima – generală: conţinutul tematic abordat extinde şi îmbogăţeşte atît pregătirea lor teoretică
de specialitate cît şi repertoriul strategic de acţiune practico-ameliorativă în lucrul cu familiile şi
copiii.
2. A doua - individuală: îi abilitează cu echipamentul psihopedagogic specific de bază necesar
pentru crearea şi dezvoltarea durabilă a propriului cuplu/familie şi pentru exercitarea cît mai
eficientă a rolului virtual de părinte.
3. A treia – interdisciplinară: orientat valorifică şi pune în acţiune cunoştinţele şi abilităţile
studenţilor obţinute la alte discipline.
SCOPUL CURSULUI
Integrarea cunoştinţelor studenţilor în vederea înţelegerii universalităţii şi particularităţilor legităţilor
dezvoltării cuplului/familiei şi a interrelaţiilor la nivel de cuplu şi familie, identificării dificultăţilor şi a
disfuncţiilor intervenite la nivel de cuplu/ familie; relaţiei părinţi-copii; familie – societate; pregătirii
studentului pentru viaţa de familie, ca virtual părinte; precum şi iniţierea şi dezvoltarea unor cercetări
în domeniul relaţiilor de cuplu/familie, părinţi - copii, iar ca urmare - proiectarea şi desfăşurarea unor
programe practice de prevenţie, ameliorare, dezvoltare.
Tema I: Familia ca obiect al cercetării şi influenţei psihopedagogice.

1. Conexiuni şi interferenţe disciplinare în abordarea fenomenului complex FAMILIA.
2. Raportul termenilor „căsătorie” şi „familie”. Conţinutul conceptului „familie”.

3. Tipuri şi structuri maritale şi familiale.
4. Tendinţe actuale în studierea familiei.
Termeni-cheie: familie; cuplu; căsătorie; familie nucleară; familie extinsă; familie consangvină; familie
conjugală; monogamie, poligamie, matriarhat, patriarhat, sisteme egalitare.
Obiective:
la finele orei studentul va fi capabil:
 Să definească termenii cuplu, familie, căsătorie

 Să determine contribuţia altor ştiinţe în elucidarea apariţiei şi evoluţiei familiei ca fenomen bio-psiho-
social universal.
 Să argumenteze avantajele şi dezavantajele familiei extinse/comunitare şi ale familiei nucleare
 Să stabilească tendinţele actuale de cercetare a familiei.
Bibliografie recomandata:
1. VASILE Diana Lucia (2005), Introducere în Psihologia și Psihosexologia familiei – Note de

curs.
2. BARAN-PESCARU, A., Familia azi. O perspective sociopedagogica, 2004.
3. VOINEA, M., Psihosociologia familiei, Bucuresti: T.U.B., 1993
4. VRASMAS, E. (2008). Interventia socio-educationala ca sprijin pentru parinti. Bucuresti: Ed.
Aramis.
5. ILUŢ Petru, (2005), Sociopsihologia şi antropologia familiei, - Ed. Polirom, Iaşi.
6. CUZNEŢOV Larisa, (2008), Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei. – Ed. CEP
USM, Chişinău.
7. MITROFAN I., MITROFAN N., Familia de la A ... la Z. Mic dictionar al vietii de
familie. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991.
8. MITROFAN, Iolanda, Ciupercă, Cristian, (1998), Incursiune în psihosociologia şi
psihosexologia familiei, EDIT PRESS MIHAELA S.R.L, Bucureşti
9. STĂNCIULESCU Elizabeta, (1997; 1998), Sociologia educaţiei familiale, - Ed.Polirom, Iaşi.
10. TELLERI Fausto, (2003), - Pedagogia familiei, Editura did. şi ped , Bucureşti.
Codul familiei
1. Conexiuni şi interferenţe disciplinare în abordarea fenomenului complex FAMILIA.
Constituind unitatea grupală fundamentală a societăţii, familia şi problemele sale focalizează

atenţia mai multor discipline ştiinţifice, juridice (dreptul familiei), economice (în special bugetele
familiale), demografia (nupţialitate, fertilitate etc.), psihiatria (cu accent pe familia ca mediu potenţator
şi terapizant al maladiilor psihice), şi altele.
Evident, psihologia și pedagogia familiei folosesc multe dintre conceptele şi modalităţile de
analiză ale celorlalte ramuri ale psihologiei. Iată care sunt domeniile psihologice şi non-psihologice cu
care psihopedagogia familiei stabileşte relaţii:
• Psihologia generală - de aici avem numeroase informaţii despre procesele psihice şi sistemul de
personalitate, cu precădere la formarea lor, deoarece, după cum bine este cunoscut, acestea se
modelează în mare măsură în interiorul familiei. Familia este cea care pune bazele personalităţii
individului, mai ales în ceea ce priveşte caracterul său şi stimularea şi dezvoltarea aptitudinilor sale.
• Psihologia socială - este ramura psihologiei din care a izvorât practic psihologia familiei. Ea ne
vorbeşte despre relaţiile dintre oameni, despre diade sau cupluri, despre grupurile mici, iar familia
este un astfel de grup. De asemenea, psihologia socială se ocupă de studiul proceselor şi
fenomenelor psihosociale cum ar fi: cunoaşterea interpersonală, comunicarea, conflictele,
competiţia, cooperarea, atracţia interpersonală, formarea coaliţiilor, fenomenul atribuirii,
manipulare, negociere etc. Toate aceste fenomene sunt regăsite şi în cadrul cuplurilor şi familiilor.
De aceea, o bună cunoaştere a psihologiei sociale presupune şi o bună bază de plecare în
cunoaşterea şi înţelegerea psihologiei familiei.
• Psihologia vârstelor sau a dezvoltării - se ocupă de evoluţia şi dezvoltarea persoanei de-a lungul
etapelor de viaţă. Şi cum o mare parte din această viaţă o petrecem într-o familie, fie ea cea în care
ne-am născut, fie cea pe care o formăm, climatul familial şi tot ce se întâmplă în familie va avea un
impact foarte important asupra evoluţiei şi funcţionării noastre în toate ariile vieţii.
• Medicina - mai ales prin aria ei denumită medicina de familie, se află în stânsă legătură cu
psihologia familiei, deoarece înţelegerea modului de funcţionare a unei familii determină şi
înţelegerea mecanismelor ei de funcţionare fizică, a bolilor şi transmiterea lor transgeneraţională
(mai multe detalii veţi afla când veţi studia capitolul despre abordarea transgeneraţională şi cel
despre genogramă).
• Antropologia - prin studiile ei privind diversele culturi umane, ea furnizează psihologiei familiei şi
psihosexologiei informaţii cu privire la: diferenţele dintre familiile aparţinând altor culturi;
dificultăţile care apar în familiile mixte (cu parteneri provenind din culturi diferite); ritualurile ce
sunt folosite de familie în momentele sale importante de evoluţie (ex. ritualurile de trecere: botezul,
nunta, înmormântarea); manifestările impulsului şi al comportamentelor sexuale din diferite culturi.
• Sociologia - îndeosebi sociologia familiei, studiază şi ea familia, dar ca instituţie socială şi în relaţie
cu societatea. Astfel, informaţiile ei vin să îmbogăţească cunoştinţele despre familie, dar oferă şi
sprijin în înţelegerea funcţionării sexuale a persoanei, dacă ţinem cont de practicile sexuale
considerate ca fiind acceptabile pentru o societate dată.
• Dreptul - în special cel al familiei, se bazează mult pe datele psihologiei familiei pentru a putea
elabora şi aplica legi cu privire la protecţia familiei şi a membrilor ei, precum şi cu privire la
manifestarea sexuală a membrilor societăţii.
2. Raportul termenilor „cuplu” „căsătorie” şi „familie”. Conţinutul conceptului „familie”.

Conform opiniei cercetătoarei Diana Lucia Vasile, încercarea de a defini cuplul nu este tocmai
uşoară. De asemenea, Diana Lucia Vasile face o diferență dintre cuplul erotic și cuplul conjugal(în care
relațiile sunt statuate prin lege).
Astfel, cuplul erotic presupune două persoane, de regulă, de sexe diferite, (deşi nu este
obligatoriu) care au pentru o vreme:
- sentimente de afecţiune unul pentru celălalt (iubire, ataşament, respect etc)
- atracţie sexuală care duce (sau nu) la relaţii sexuale
- scopuri comune
- timp petrecut în comun (unul cu celălalt dar şi în sfera socială);
- dorinţa de a fi împreună pe o perioadă mai îndelungată.
Totuşi, există cupluri, fie ele căsătorite sau nu, care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre
aceste caracteristici. Există, de exemplu, cupluri care nu mai au nici atracţie sexuală şi nici relaţii sexuale,
dar încă împărtăşesc sentimente de afecţiune unul faţă de celălalt, sau cupluri care pentru o perioadă, nu
mai locuiesc împreună şi nici nu mai petrec timp împreună decât telefonic, deoarece sunt separaţi de
angajamente profesionale sau personale (exemplul celor care pleacă să lucreze sau să studieze în
străinătate pe perioade lungi de timp).
Din punct de vedere psihologic, Iolanda Mitrofan (1998, p.14) oferă o definiţie mai complexă
cuplului: „o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se
satisfac, se stimulează, se dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul

prin intermediul celuilalt).
Când aceste elemente sunt statuate şi prin lege, atunci cuplul erotic se transformă în cuplu
conjugal prin intermediul căsătoriei.
Căsătoria este definită de către Dicţionarul Explicativ al limbii române ca fiind uniunea legală,
liber consimţită între cei doi parteneri, pentru întemeierea unei familii. Mai este denumită şi mariaj. Tot
DEX-ul ne mai spune că mariajul reprezintă o convenţie încheiată printr-un act de stare civilă între un
bărbat şi o femeie (la noi în ţară, căci în unele state ale lumii ea poate fi încheiată şi între două persoane
de acelaşi sex) care şi-au luat obligaţia să trăiască împreună.
Din perspectivă psihologică, căsătoria înseamnă o "relaţie psihologică" între doi oameni
conştienţi, ea fiind "o construcţie complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective şi
obiective, având indiscutabil o natură foarte eterogenă" (C.G. Jung, 1994, p. 63). Ea este „un proces
interpersonal al devenirii şi maturizării noastre ca personalităţi, de conştientizare, redirecţionare şi
fructificare a tendinţelor, pulsiunilor şi afinităţilor inconştiente, de autocunoaştere prin intercunoaştere.
Scopul ei este creşterea personală prin experienţa conjugalităţii şi parentalităţii” (I. Mitrofan, 1998, p.16).
Familia reprezinta ultimul element al triadei: cuplu-casatorie-familie.
Definirea noţiunii de familie poate fi abordată sub trei aspecte, unul sociologic, altul juridic şi
altul moral-creştin. Privită sub aspect sociologic, familia poate fi definită ca o formă specifică de
comunitate umană, formată dintr-un grup de personae unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se
caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi întrajutorare. În cadrul relaţiilor de familie, privită în
sens sociologic, apar aspecte morale, fiziologice, psihologice şi economice, care dau acestor relaţii un
caracter de complexitate ce nu poate fi întâlnit la alte categorii de comunităţi sociale. De aceea,
comunitatea socială familială are trăsături caracteristice distincte faţă de alte categorii de comunităţi
umane.
Privită sub aspect juridic, familia desemnează grupul de personae între care există drepturi şi
obligaţii ce izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţie), precum şi din alte raporturi asimilate
relaţiilor de familie. În sens restrâns, familia ca nucleu social elementar, cuprinde soţii şi descendenţii lor
necăsătoriţi. În sens larg, din familie fac parte soţii şi copiii lor, părinţii soţilor, precum şi alte persoane cu
care aceştia se află în relaţii de rudenie.
Privită sub aspect moral-creştin, familia este o instituţie de origine divină stabilită de la Creaţie.
Ea a fost constituită prin căsătorie, ale cărei principale caracteristici au fost unitatea şi indisolubilitatea.
Fiind instituită de Dumnezeu, familia are caracter sacru, acest caracter de sacralitate fiind pus în evidenţă
prin caracteristicile: iubirea desăvârşită, comuniunea, unitatea şi egalitatea membrilor acesteia.
Claude Levi Strauss (1949) defineşte familia ca fiind un grup social ce îşi are originea în
căsătorie, constînd din soţ, soţie şi copii sau alte rude, grup unit prin drepturi şi obligaţii morale, juridice,
economice şi sociale (incluzîndu-le pe cele sexuale).
George Peter Murdock (1949) definea familia drept grup social al cărui membri sunt legaţi prin
raporturi de vîrstă, căsătorie sau adopţie şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic şi au
grijă de copii.
Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă (1998) afirmă că „familia reprezintă, în orice societate, o
formă de comunitate umană alcătuită din cel puţin doi indivizi, uniţi prin legătură de căsătorie şi/sau
paterne, realizînd, mai mult sau mai puţin, legătura biologică şi/sau cea psihosocială”.
În general, viaţa desfăşurată de indivizi în cadrul instituţional al familiei cuprinde două elemente
esenţiale: „o latură biologică, constantă” rămasă aproape neschimbată de-a lungul timpului şi o „latură
socială veşnic schimbătoare”, reprezentînd morala, educaţia, aspectele economice, juridice, psihosociale
(M. Voinea, 1993).
Maria Voinea (1978) defineste familia ca fiind “o forma complexa de relatii biologice, sociale,
materiale si spirituale intre oameni legati prin casatorie, sange sau adoptiune. Fiind un fenomen social, se
dezvolta odata cu dezvoltarea societatii si se modifica in raport cu aceasta” (apud. Rodica Enache,
2011).
O definitie interesanta ne este oferita de Adina Baran-Pescaru (2004, p. 14): „Familia este un
grup social, care poate sau nu sa include adulti de ambele sexe (ex. familiile cu un singur parinte), poate
sau nu include unul sau mai multi copii (ex. cuplurile fara copii), care pot sau nu sa fie nascuti din
casatoria lor (ex. copiii adoptati sau copiii unui partener dintr-o casatorie anterioara. Relatia dintre adulti
poate sau nu sa aiba originea in casatorie (de ex., cuplurile care coabiteaza), ei pot sau nu sa imparta o
locuinta comuna (de ex., cuplurile care fac naveta). Adultii pot sau nu sa coabiteze sexual, iar relatia
poate sau nu sa implice sentimente valorizate social, cum sunt: dragostea, atractia, respectful fata de
parinti si admiratia ».
Din perspectiva psiho-sociala, « familia reprezintă o unitate de interacţiuni şi intercomunicări
personale, cuprinzând rolurile sociale de soţ, soţie, tată, mamă, fiu şi fiică, frate şi soră, constituită în şi
prin afecţiune » (I. Mitrofan, 1989).
Caracteristici ale familiei (I. Mitrofan, N. Mitrofan, Familia de la A la Z, 1991):
a) existenta unui numar de persoane;
b) reunirea lor ca urmare a unui act civil (actul de casatorie) ;
c) intre membrii grupului familial exista un ansamblu de drepturi si obligatii garantate juridic;
d) relatii interpersonala de ordin biologic, psihologic si moral ;
e) climat/atmosfera psiho-sociala;
f) ansamblu de norme si reguli privind conduita membrilor grupului familial;
g) organizarea structurala, cu o anumita distributie a rolurilor si sarcinilor familiale;
h) indeplinirea unor functii in raport cu societatea.
Institutul canadian pentru familie Vanier (apud. Adina Baran-Pescaru, Familia azi. O
perspectiva socio-pedagogica, 2004): familia reprezinta “orice combinatie de doua sau mai multe
persoane, care relationeaza in timp prin legaturi de acord reciproc, nastere si/sau adoptie sau plasament si
care isi asuma impreuna responsabilitati :
a) sustinere fizica si grija fata de membrii grupului ;
b) adaugarea de noi membri prin procreatie si adoptie ;
c) socializarea copiilor ;
d) controlul social al copiilor ;
e) producere, consum si distribuire a bunurilor si serviciilor ;
f) hrana afectiva – dragoste ».
Ecaterina Vrasmas (2008) defineste familia ca fiind “unicul grup social caracterizat de
determinarile naturale si biologice, singurul in care legaturile de dragoste si consanguinitate capata o
importanta primordiala prin interactiunile multiple si determinante intre toti membrii ei. In acest creuzet
de relatii, valori si sentimente copilul primeste forta si imboldul principal al dezvoltarii sale” (apud.
Rodica Enache, 2011).
3.Tipuri şi structuri maritale şi familiale.

Dacă aruncăm o scurtă privire la familile care ne înconjoară, observăm o mare diversitate de structuri
şi manifestări familiale. Mult mai mare decât exista acum 50 sau 100 de ani. Acest lucru se datorează
câtorva schimbări pe toate planurile societăţii: economic, social, psihologic, spiritual. Iată care sunt cele
mai semnificative dintre aceste schimbări care au avut efect inclusiv asupra familiei:
 dezvoltarea materială a societăţii, care a transformat omul într-un individ centrat pe acumulare şi mai
puţin pe existenţă. Acum oamenii se definesc mai mult prin ceea ce au, decât prin ceea ce fac sau
sunt. Valorile personale şi sociale au cunoscut o bulversare semnificativă; de aceea există tendinţa
oamenilor de a se responsabiliza mai puţin pentru dezvoltarea şi împlinirea emoţională, cât mai mult
pentru cea materială.
 depersonalizarea omului, care derivă destul de direct din caracteristica de mai sus. La aceasta se mai
adaugă şi tendinţa de a valoriza mai degrabă individul unic, decât familia sau grupul. Astăzi se
foloseşte mai mult „eu”, decât „noi”. Se pune accent pe dezvoltarea individuală, decât pe cea
împreună. Asta influenţează şi creşterea vârstei la care se căsătoresc tinerii, la creşterea vârstei la care
femeile aleg să devină mame.
 creşterea ritmului de viaţă şi a variantelor de petrecere a timpului, atât în zona profesională, cât şi în
cea personală, ceea ce a avut ca efect apariţia unor noi nevoi care se cer satisfăcute. Merită însă să ne
întrebăm dacă aceste nevoi sunt reale sau sunt „create” de mintea noastră sau de societate (care
devine din ce în ce mai presantă cu toate invenţiile şi aritificialităţile ei).
 conştientizarea dezavantajelor ale familiilor tradiţionale, care puneau accent pe stabilitatea familială,
şi mai puţin pe satisfacţia reciprocă a membrilor ei. Astăzi tinerii sunt mult mai orientaţi spre
satisfacţia maritală, spre împlinirea emoţională în cuplu, decât să urmărească cu orice preţ
longevitatea cuplului sau a familiei.
 pozitivarea atitudinii faţă de femei, de la bum-ul feminismului, la încercările actuale de echilibrare a
atitudinii faţă de cele două sexe.
 relaxarea atitudinii faţă de sarcinile şi copiii proveniţi din afara relaţiile de cuplu stabile sau faţă de
adopţii;
 deschiderea faţă de metodele contraceptive şi folosirea lor pe scară largă, care a dus la controlul
sarcinilor şi deci la controlul vârstei mariajului şi a tipului de relaţie de cuplu dorit de cei doi
parteneri;
 schimbarea mentalităţii, din una stigmatizatoare în una de acceptare, şi toleranţă faţă de modelele noi
de viaţă familială, cum ar fi familia cu un singur părinte, cuplurile aflate în concubinaj, cuplurile şi
căsătoriile între parteneri de acelaşi sex, adolescenţii care devin părinţi etc., dar şi faţă de fenomene
precum divorţul, separarea, locuitul împreună înaintea căsătoriei.
 tendinţa la libertinaj, inclusiv (sau mai ales) sexual şi de a fi furaţi de modelele familiale „la modă”,
cum ar fi, de exemplu concubinajul şi cuplul homosexual.
 relaxarea presiunii bisericii asupra relaţiilor sexuale şi instituţiei familiei.
Literatura de specialitate oferă o multitudine de tipologii referitoare la familii. Făcând o sinteză a lor,
vom lua în considerare câteva dintre criteriile pe care le consider a fi cele mai importante pentru
identificarea şi înţelegerea tipurilor de familii:
 criteriul numărului de parteneri care formează familia:

- familii poligame, la rândul lor de două tipuri: familii poliandrice - unde există mai mulţi
parteneri bărbaţi, femeia având dreptul să se căsătorească cu mai mulţi bărbaţi; familii poliginice -
unde există mai multe partenere femei, adică bărbaţii au dreptul de a-şi alege mai multe soţii. De
regulă, numărul de copii în astfel de familii este mai mare. Poligamia este întâlnită la unele
popoare şi are rolul de a proteja societatea prin promovarea sexului masculin sau feminin, după
caz.
- familii monogame, în care un bărbat sau o femeie are dreptul să se căsătorească doar cu un
singur partener. La rândul ei, monogamia, ca formă familială, poate fi serială, adică în cazul
decesului partenerului sau al divorţului partenerul rămas se poate recăsători, sau monogamie
strictă, atunci când partenerul nu mai are dreptul să se recăsătorească. Societatea este cea care
conferă dreptul de căsătorie cu unul sau mai mulţi parteneri. Societatea românească este, după
cum se ştie, o societate care promovează monogamia serială.
 criteriul structural:
- familii nucleare - formate din cei doi soţi şi copiii lor necăsătoriţi. Acest tip de familie este cel
mai întâlnit şi mai dorit în toate societăţile, deoarece el permite o legătură mai strânsă între membrii
familiei, relaţii democrate şi stabilirea propriilor reguli de funcţionare familială. Astfel, într-o familie
nucleară gradul de intimitate este mai mare, iar şansele de a fi satisfăcute nevoile sexual-afective, de
siguranţă şi stabilitate cresc.
- familii extinse - formate din mai mulţi membri ai familiei care locuiesc în acelaşi spaţiu şi care
reprezintă două sau trei generaţii: fraţi, părinţi, bunici, copii şi nepoţi. Acest tip de familie
subordonează familia nucleară şi de cele mai multe ori este format din două familii nucleare. De
exemplu, doi soţi cu unul sau doi copii care locuiesc împreună cu părinţii unuia dintre soţi (sau
doar cu un părinte). Sau o familie nucleară care locuieşte cu un frate sau o soră căsătorită sau nu,
cu sau fără copii. Acest tip este foarte întâlnit în societăţile tradiţionale, dar nu numai. El se
caracterizează prin conservatorism al regulilor şi tradiţiilor familiale. Cu alte cuvinte, familia cea
mai în vârstă va tinde să impună regulile de organizare şi funcţionare şi celorlalte familii.
Pe lângă familia nucleară şi cea extinsă se mai vorbeşte în literatură şi de familia de origine, care
este reprezentată de familia în care s-a născut cineva, adică părinţii şi fraţii unei persoane.
 criteriul numărului de părinţi care formează familia:
- familii biparentale, în care există ambii părinţi; la rândul lor, acestea pot fi formate din părinţii
naturali ai copilului (copiilor) sau pot fi familii mixte sau reconstituite, dacă părinţii au mai fost
căsătoriţi şi au divorţat sau şi-au pierdut partenerul. Ei vin cu proprii copii în noua căsătorie, dar
pot avea şi copii comuni.
- familii monoparentale, în care unul dintre părinţi nu există, copilul sau copiii fiind crescuţi doar
de un singur părinte. Lipsa unui părinte se poate datora decesului acestuia, divorţului, sau alegerii
unei persoane de a deveni părinte unic, prin naşterea unui copil conceput prin fertilizare in vitro
sau cu un partener care nu va lua parte la creşterea copilului, sau prin adopţia unui copil. Cele mai
multe familii monoparentale se datorează divorţului părinţilor şi decesului unui partener. În plus,
cele mai multe familii monoparentale sunt cele formate din mamă şi copil (copii), atât din motive
naturale, cât şi din raţiuni culturale (tribunalele încă consideră mamele părinţi mai potriviţi pentru
copii, deşi nu întotdeauna este aşa).
 criteriul numărului de copii:
- familia fără copii, adică un cuplu căsătorit care nu are încă sau nu va avea niciodată copii. În
zilele noastre sunt din ce în ce mai multe cupluri fără copii. Apare un fenomen de a întârzia
momentul naşterii unui copil în cuplu din mai multe motive: partenerii doresc să se bucure de
intimitatea lor mai mult timp; doresc să îşi testeze stabilitatea relaţiei până se adaptează unul la
celălalt, pentru a nu creşte şansele oferirii experienţei de divorţ viitorului copil; doresc să îşi
consolideze statutul economic, fianciar (achiziţia unei locuinţe, obţinerea unui serviciu bine
remunerat, sau siguranţa profesională); unul sau ambii parteneri se tem de responsabilităţile
parentale (datorită unei imaturităţi emoţionale, a unor dificultăţi experimentate atunci când erau
copii, a neîncrederii în abilităţile parentale, a neîncrederii în sine); partenerii doresc o mai mare
libertate de presiunile familiei de origine cu care poate şi locuiesc.
- familia cu un singur copil; este un model foarte întâlnit acum la familiile tinere de la noi. Este
tipul de familie care împlineşte nevoia de paternitate a partenerilor, dar şi previne suprasolicitarea
economică şi psihologică determinată de prezenţa mai multor copii. Dacă familia este
funcţională, echilibrată, atunci copilul se dezvoltă şi el normal; de regulă, el va simţi nevoia unui
frate sau soră. Dacă nu va avea un văr care să ţină loc de frate, atunci el îşi va dori prieteni.
- familia cu doi copii; este un model de familie foarte apreciat şi foarte întâlnit. Marele avantaj
este că fraţii învaţă să se accepte, să se iubească, să colaboreze, să negocieze. „Se au unul pe
altul” se spune deseori, accentuând faptul că oricând se pot ajuta şi sprijini. Rolurile în casă sunt
împărţite pe sexe şi în ordinea apariţiei (sau ordinea în fratrie). Apare între ei şi fenomenul
competiţiei, mai ales pentru dragostea părinţilor şi pentru resursele materiale. Competiţia este mai
evidentă la fraţii apropiaţi ca vârstă. Această competiţie nu este negativă, este chiar de dorit,
pentru că ea stimulează abilităţile de negociere şi de a face faţă societăţii unde copilul va întâlni
foarte mulţi egali, nu doar unul.
- familia cu trei sau mai mulţi copii; în aceste familii, fraţii au mari şanse să se formeze unul
după celălalt, să se crească unul pe celălalt. Dacă resursele materiale ale familiei sunt insuficiente,
de multe ori, mai ales în familiile tradiţionale, primul copil va avea sarcini similare cu cele ale
părinţilor, adică de a ţine gospodăria, de a ajuta la creşterea celorlalţi copii, de a lucra atunci când
creşte mai mare. Cu alte cuvinte, va deveni ceea ce se numeşte copil parental.
 criteriul orientării sexuale a celor doi parteneri:

- familii heterosexuale - în care ambii parteneri sunt heterosexuali. Este familia cea mai întâlnită
în lume şi asupra ei ne centrăm dominant şi noi interesul;
- familii homosexuale - în care cei doi parteneri sunt homosexuali sau lesbiene. Ei pot avea sau nu
copii, proveniţi din căsătorii anterioare cu parteneri heterosexuali, sau prin adopţie sau fertilizare
in vitro. Este un tip de familie mai puţin întâlnit, nou apărut în aria tipologiilor familiale.
 criteriul apartenenţei culturale al partenerilor:
- familii în care partenerii aparţin aceleiaşi culturi; este tipul cel mai frecvent întâlnit.
- familii mixte, în care partenerii aparţin unor culturi diferite. Este un tip de familie care devine
din ce în ce mai obişnuit o dată cu multiplele posibilităţi de călătorie dintr-o zonă în alta a lumii,
datorită dezvoltării tehnicii de comunicare prin telefon, fax, internet.
 criteriul exercitării autorității în cadrul familiei:
- Familii cu sistem matriarhal – autoritatea este exercitată de soție;
- Familii cu sistem patriarhal – autoritatea este exercitată de soț;
- Familii cu sistem egalitar – ambii parteneri se implică în organizarea și gestionarea vieții de
familie;
4.Tendinţe actuale în studierea familiei.
Schimbările legate de poziţia şi rolul familiei în societate, ca şi cele din interiorul ei, s-au tradus
repede în teme de cercetare pentru psihopedagogia, sociologia şi antropologia familiei. Achiziţiile din
disciplinele conexe au contribuit, de asemenea, la reorientări în câmpul ei tematic. În anii 1970, două mari
evenimente au marcat evoluţia studiilor asupra familei şi le-au împins înspre formularea unor teorii mai
generale (Huber şi Spitze, 1988).
În primul rând, un nou val al mişcării feministe a concentrat atenţia asupra explicării variabilei „statutul
femeii în familie”. În al doilea rând, s-au impus în comunittea ştiinţifică noi date şi metode. Demografia
istorică, sociologia istorică şi istoria socială au dezvăluit, cu argumnte statistice, interdependenţele la
scară macrosocială între industrializare şi structura şi comportamentul familial. Aceste evenimente,
înglobate într-o ţestură mai largă de cauze, au determinat ca principale orientări tematice următoarele:
1. Anticipate de W. Goode (1970), studiile despre familie se concentrează, prin îmbinarea unui
număr mare de date cantitative din istorie, psihologie socială şi demografie, asupra dinamicii
diacronice a familiei, a „ciclului (cursului) de viaţă familial” (Elder, 1985). Se are în vedere aici
perioada proximă premaritală („curtea”, sau „date” în engleză), naşterea copiilor, socializarea,
desocializarea-resocializarea, bătrâneţea, stadiul de văduvie etc. Acestea sunt analizate la scară
macrosocială (cu date istorice şi demografice) şi ca procese concrete (microsociologie şi
psihologie socială).
2. Continuă să fie actuală tema relaţiei dintre tehnologia de producere a mijloacelor de subzistenţă
(„subsistence technology”) şi modelele de familie. G. Lenski (1970) şi J. Goody (1976) au arătat
cu date concrete, cum tehnologia de subzistenţă afectează organizarea socială în timp şi spaţiu
(cultural). Comparaţiile între muncă, stratificare şi moştenire în societăţile de culegători, vânători
şi agricultori sugerează explicaţii cauzale pentru diverse tipuri de mariaj şi familie.
3. Divorţialitatea şi recăsătoria focalizează un număr impresionant de studii. Se urmăreşte

depistarea variabilelor relevante implicate în disoluţia mariajului. O atenţie sporită este acordată
consecinţelor divorţului, accentul deplasându-se şi aici de la microcercetări ce urmăreau studierea
efectelor emoţionale asupra părinţilor şi copiilor, la cercetări pe scară macro, vizând efecte
socioeconomice pe termen lung (cum ar fi veniturile).
4. Stilurile de viaţă alternative familiei (clasice) constituie o temă majoră în preocupările actuale
ale psihopedagogiei familiei. Se are în vedere studierea atât a formelor de coabitare
neconvenţională mai apropiată de familia clasică, „concubinajul” cât şi a formelor mai noi, de
coabitare homosexuală. Un fenomen ce cunoaşte o creştere rapidă este cel al numărului de copii
înaintea şi înafara căsătoriei. Studierea consecinţelor acestei situaţii asupra socializării copiilor, a
şanselor lor şcolare, profesionale şi sociale în general, este un teren fertil de perspectivă pentru
sociologie.
5. În mod tradiţional, disciplinele socioumane s-au ocupat de relaţia părinţi-copii într-un sens
unilateral, de determinările pe care părinţii le exercită, voluntar sau nu, asupra copiilor. Şi
problema era privită mai ales în termeni de principii de educaţie, autoritate, socilizarea copiilor de
către părinţi. Din ce în ce mai mult astăzi se vorbeşte şi de „socializarea” părinţilor de către copii.
Şi nu numai atât. În prezent literatura de specialitate alocă un spaţiu larg efectelor reciproce în
relaţia părinţi-copii. O menţiune aparte merită problema relaţiilor dintre copiii maturi şi părinţii
în vârstă
6. Inspirate din teoria conflictualistă sau dezvoltând în paralel critici la compoziţia de roluri şi
reguli ale familiei tradiţionale, perspectivele feministe asupra familiei subliniază gravele
inechităţi în defavoarea soţiilor şi mamelor în familii şi acuză din punct de vedere epistemic
considerarea familiei în forma ei tradiţională dar în mare parte şi actuală, ca „ceva natural”. Unii
dintre autorii care prezintă teorii referitoare la familie vorbesc şi despre dezvoltarea familiei
(ciclul familial) ca o teorie distinctă (Strong, DeVault şi Sayad, 1998), evidenţiind principalele
stadii (constituirea familiei, naşterea primului copil etc.) prin care trece familia şi specificul
problemelor pe care le întâmpină
7. analiza costurilor şi beneficiilor. Este vorba de costuri şi beneficii nu doar monetare, ci şi

culturale, psihologice etc.
Activitati de evaluare.
 Definiți termenii cuplu, familie, căsătorie

 Determinați contribuţia altor ştiinţe în elucidarea apariţiei şi evoluţiei familiei ca fenomen bio-
psiho-social universal. Reprezentați prin intermediul unui OG interconexiunile dintre științele care
elucidează familiei ca fenomen bio-psiho-social universal.
 Clasificați tipurile de familii în depedență de criteriile propuse în literatura de specialitate.
 Identificați avantajele şi dezavantajele familiei extinse/comunitare şi ale familiei nucleare.
 Stabiliți și analizați tendinţele actuale de cercetare a familiei.
 Elaborați un glosar de termeni cheie la tema data.
TEMA 2: METAMORFOZE ALE STRUCTURILOR DE TIP FAMILIAL

1. Evoluţia structurilor de tip familial; tradiţional-modern.

2. Diversitatea familiilor în societatea contemporană. Alternative nonmaritale:
celibatul, familiile monoparentale, coabitarea (concubinajul) şi sexualitatea
premaritală; cupluri de homosexuali.
3. Familia cu dublă carieră.
Termeni cheie: familia temporar dezintegrată; familii reconstituite/reorganizate, alternative

nonfamiliale; celibatul; coabitarea; familia fără descendenţi; familie monoparentală.
Obiective:
La finele orei studentul va fi capabil:
 Să diferenţieze variate tipuri de uniuni familiale
 Să identifice tendinţele evoluţiei formelor contemporane de conveţuire
 Să argumenteze cauza apariţiei alternativelor nonfamiliale
 Să elaboreze criteriile pertinente pentru studiul comparat al structurilor de tip familial
Surse bibliografice:
2. CUZNEŢOV Larisa, (2008), Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei. – Ed.
CEP USM, Chişinău.
3. MITROFAN, Iolanda, Ciupercă, Cristian, (1998), Incursiune în psihosociologia şi
6. ZLATE Mielu, (1997), Psihologia vieţii cotidiene. – Ed. Polirom, Iaşi.
Evoluţia structurilor de tip familial; tradiţional-modern.
Familia nu s-a transformat în sensul că au apărut noi structuri sau funcţii, ci în sensul că s-a
schimbat ponderea diferitelor tipuri structurale, importanţa şi conţinutul funcţiilor. Modificări de
substanţă s-au produs pe tot parcursul istoriei, dar mutaţia fundamentală este socotită şi în cazul familiei
cea de la tradiţional la modern.
Distincţia crucială dintre familia modernă şi tradiţională priveşte primordialitatea obligaţiilor şi
afecţiunii. În sistemul tradiţional al familiilor extinse, legăturile de sânge şi rudenie sunt sursa principală a
drepturilor şi obligaţiilor, şi obiectul privilegiat al afecţiunii. Ceea ce s-a întâmplat cu familia modernă nu
este atât ruptura ei din reţeaua parentală (de rudenie), cât mutarea focalizării de pe această reţea pe
membrii din interiorul familiei nucleare. Respectiva schimbare de focalizare este însoţită şi determinată
de transformări şi în alte dimensiuni ale grupului domestic familial, al locului şi rolului lui în structura
societală de ansamblu. Tabelul 1 (adaptat după Beth et al., 1985) condensează caracteristicile grupului
familial tradiţional şi ale celui modern. În citirea şi evaluarea lui e necesar să avem în vedere că, deşi
caracteristicile tradiţionalului şi modernului se suprapun în bună măsură cu cele ale familiei extinse şi
familiei nucleare, ele nu coincid perfect. Suntem îndreptăţiţi să disociem între familia nucleară
tradiţională, cu autoritatea tatălui – câştigător de venituri – asupra soţiei şi copiilor, şi cea nucleară
modernă, cu o mai mare apropiere între rolurile din sânul grupului familial (Mihăilescu, 1993).
Familia în societăţile tradiţionale şi în societăţile moderne

Analiza comparativă
Criterii de comparație Societăţi tradiţionale Societăţi moderne

Număr de parteneri conjugali Unul (monogamie) Unul (monogamie)
concomitenţi Mai mulţi (poligamie)
Alegerea partenerului – lor Alegerea făcută de părinţi sau Alegerea relativ liberă făcută de
rude pentru a întări puterea parteneri
familiei
Rezidenţa Patrilocală(la părinții soțului), Neolocală(stabilirea intr-o
matrilocală(la părinții soției), locuință separata)
ambilocală (pentru perioade
scurte sotii locuiesc succesiv in
ambele zone rezidentiale de
origine), anvucolocală(a locui la
unul dintre unchi,de obicei la
unul dintre fratii mamei,sotiei.)
Relaţiile de putere Diferite grade de dominaţie a O mai mare apropiere de putere
bărbatului (patriarhale) bărbat-femeie
Relaţia părinţi-copii Autoritate şi dominanţă Mai mare toleranţă şi egalitate

părintească părinţi-copii
Funcţiile familiei Concentrarea pe protecţia Specializate în a oferi un mediu

grupului de rudenie ca de siguranţă creşterii
întreg (neam) copiilor şi suport emoţional
membrilor familiei conjugale.
Structura Extinsa Nucleara
2. Diversitatea familiilor în societatea contemporană.

Societatea contemporana cunoaste o serie de modificari de structura a familiei care reprezinta noi
tipuri de convietuire sau forme derivate ale acesteia. Aceste forme sunt reunite sub denumirea de familie
restructurata, data de o multime de configuratii familiale, tot mai des intalnite astazi: concubinaje,
casatorii deschise, cupluri fara descendenti, familii reconstituite, celibatul, familii monoparentale etc. La
baza lor se afla optiunea individuala si capacitatea de modelare a rolurilor în functie de context si
structura de personalitate a individului.
Aceste configuratii - desi foarte diferite - au un punct comun: nici una nu indeplineste toate
functiile atribuite in mod clasic institutiei familiale. Mai mult, fiecare configuratie tinde sa accentueze
unele functii (celibatul - functie economica, casatoria deschisa - functie sexuala etc.) si sa minimalizeze
altele sau chiar sa le ignore (cuplurile fara descendenti - functia de socializare, familia monoparentala -
functia sexuala etc.) (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 48).
I. Alternative nonmaritale: celibatul, familiile monoparentale, coabitarea (concubinajul) şi

sexualitatea premaritală; cupluri de homosexuali.
1. Concubinajul (coabitarea consensuala, uniunea libera) este o forma de cuplu familial alcatuita

din persoane de sex opus între care nu exista relatii de casatorie (autonomia personala reprezinta
cea mai importanata valoare pentru cuplu). Cuplul consensual realizeaza majoritatea functiilor
întâlnite la familia nucleara si traverseaza aceleasi probleme ca si familia casatorita (Mihailescu,
1993).
Coabitarea consensuala are semnificatii diferite:
- poate fi doar o coabitare premaritala, care precede casatoria înteleasa ca o varianta de a spori sansele
de alegere a partenerului cel mai indicat;
- poate fi un stil de viata bazat pe o optiune reciproca adoptata pe termen lung sau chiar pentru
întreaga viata.

Cauze: Avantaje(J. Coleman, M., Dezavantaje (Coleman, 1988):
Rotrin)
- este un mod mai economic, - satisfactie sexuala crescuta; - limitarea prematura a
mai - o mai mare posibilitate de se experientei "intalnirilor";
placut si mai confortabil de a intelege pe ei insisi; - perpetuarea rolului traditional
trai - posibilitate crescuta de al femeii (asigurarea sarcinilor
impreuna; realizare a compatibilitati; domestice);
- dorinta unei relatii intime - dezvoltarea deprinderilor - investire emotionala inegala;
emotionale nesubordonate interpersonale; - reducerea numarului de
vreunui contract legal; - un nivel economic ridicat, prieteni;
- satisfacerea trebuintelor rezultat din asocierea - complicatii legale;
sexuale la un nivel superior; resurselor economice. - dezinteres fata de functia
- se opteaza pentru calitatea reproductiva;
relatiei, in defavoarea - partenerul nu are aceleasi
durabilitatii sale cu orice pret; responsabilitati fata de copiii
- este expresia unui protest ce nu sunt ai lui.
subtil,
refuzul mascat al unei
societati
constrangatoare, incerte,
deceptionate (I. Mitrofan,
C.Ciuperca, 1998, p. 57);
- propaga regula fidelitatii liber
consimtite.
În opinia cercetătorului P. Ilut concubinajul apare oarecum ca o forma oficializata social a

sexualitatii nonmaritale, dar ea indeplineste si alte functii decat cele erotice, insemnand o serie de
avantaje psihologice, sociale si economice, fara a fi supusa constrangerilor maritale. Exista insa si
dezavantaje: coabitarea este stigmatizata daca exista copii; nerecunoasterea de catre diferite institutii a
drepturilor de cuplu oficial (asigurari medicale, imprumuturi bancare, mosteniri, impartirea bunurilor la
despartire etc.).
2. Celibatul reprezinta un model de menaj in care individualitatea se afirma in deplina libertate. Se
opteaza pentru o cariera profesionala in locul vietii de familie, cariera procurand un stil de viata
mai independent (timp liber, calatorii, cheltuieli personale etc.).
Dupa 35 de ani, arata specialistii in domeniu, sansele statistice de a deveni celibatar sunt mai
mari, desi trebuie analizate diferentiat: mai scazute pentru barbatii cu studii superioare decat pentru
muncitori, mai mari pentru femeile cu studii decat pentru cele fara studii.
F. Sigly considera ca barbatii evita femeile prea instruite deoarece se tem de pierderea unei parti
din "puterea" lor in cadrul cuplului, in timp ce femeile intelectuale evita casatoria deoarece le ingreuiaza
continuarea carierei profesionale) (apud. I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 52).
L. Roussel (1989) considera ca barbatii divortati sunt mai dispusi sa-si transforme "celibatul"
intr-o casatorie, dar "recasatorirea femeii divortate ramane mai putin frecventa decat cea a barbatilor".
I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998) arata ca, in general, cauzele extinderii fenomenului de celibat
sunt atat de natura obiectiva, cat si subiectiva .
Cauze obiective:
- de ordin sexual (impotenta sexuala, vaginism, infantilism genital etc.);
- cauze de ordin psiho-relational (lipsa unor aptitudini pentru parteneriat, stari depresive, complexe
de inferioritate, sociofobie etc.);
- cauze de ordin material (constrangeri economice, lipsa locuintei etc.).
Cauze subiective:
- existenta unor imagini deformate asupra familiei si sarcinilor ei;
- lipsa de curaj in asumarea responsabilitatilor familiale si parentale;
- psihotraume, datorate conflictelor conjugale grave din familia de origine etc.
Aceasta nu inseamna ca celibatul inseamna frustatie, neimplinire, cel putin pentru persoanele care il
accepta deliberat si care nu au trait experienta mariajului. O serie de avantaje fac preferabil celibatul:
- independenta economica si libertatea personala;
- varietatea si schimbarea;
- realizarea profesionala.
In acelasi timp, celibatul se confrunta cu o serie de probleme de ordin psihologic si social, cum ar
fi:
- sentiment de frustrare in raport cu rude, cunoscuti, prieteni, colegi care isi au familiile lor;
- sentimentul de culpabilitate fata de sine si fata de societate;
- sentimentul izolarii si abandonului;
- sentimentul egoismului si individualismului;
- sentimentul de insecurizare sociala, cu cat se inainteaza in varsta.
Consecintele celibatului:
- se diminueaza nuptialitatea si natalitatea, antrenand dezechilibre demografice pe termen lung;
- sunt maximalizate functiile economica si sexuala;
- functia de socializare lipseste (acest model de menaj se caracterizeaza prin lipsa urmasilor).
3. Cuplul fara descendenti reprezinta o forma a restructurarii familiei, un model spre care se
orienteaza o parte semnificativa a populatiei tinere; ponderea cea mai mare este intalnita la
cuplurile urbane si la cele in care sotia urmeaza o cariera profesionala (Mihailescu, 1993). In
societatile traditionale, cuplurile fara copii erau putin frecvente si chiar dezaprobate, mai ales
cand nu doreau copii. In societatea moderna, copiii nu mai reprezinta, din pacate, axul central al
vietii de familie (cuplul sot-sotie este mai mult valorizat). Se marcheaza astfel, mutatia de la
"familia axata pe copii" la "familia axata pe adulti" (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 55).
Motive invocate de parteneri:
- restrangerea sferei activitatii profesionale si de loisir;
- responsabilitati parentale;
- emanciparea femeii (libertatea de a fi mama a fost inteleasa ca o datorie fata de ceilalti);
- dificultati economice;
- lipsa unei politici sociale de incurajare si sprijin a tinerilor casatoriti.
Particularitati (M. Voinea, 1996):
- nu asigura reproducerea biologica (functia principala a cuplurilor) si, ca urmare, nu realizeaza functia
de socializare;
- se maximizeaza functia economica si cea sexuala (mai tarziu, lipsa copiilor va fi regretata).
4. Familia monoparentala este o structura familiala asimetrica, alcatuita dintr-un singur parinte si
copiii sai în urma unui deces, divort, abandon, adoptiune, convingere celibatara, fie prin nasterea
copiilor în afara casatoriei. Este un tip frecvent mai ales în SUA - domina simtitor numarul
femeilor care ofera o asemenea experienta de parinti singuri.
În cadrul acestui tip de familie are loc o dilatare a rolului parental, dar mai ales la mamele cu
posibilitati modeste se asociaza cu dificultati, neîmpliniri privind: supravegeherea permanenta a copilului,
îngrijirea în caz de boala, organizarea vacantelor, etc. Dilatarea se resimte si în preluarea unor patternuri
autoritare , care pot declansa neîntelegeri, conflicte, impas sau devianta de rol.
Societatea traditionala, dominata de familia extinsa a dezaprobat monoparentalitatea si a stimulat
comportamentele sociale care într-o forma sau alta i se opuneau. În schimb, în societatea moderna,
centrata pe familia nucleara, constituita din cei doi parinti si copiii lor, mentalitatea asupra acestui tip de
convietuire s-a modificat.
Cercetari recente psihosociologice subliniaza ca este mai indicata pentru copil o familie
monoparentala decât una bântuita de certuri si probleme. (C. Ciuperca). Mai mult chiar, suporta unele
modificari si ipoteza conform careia copiii proveniti din familii dezorganizate sunt mult mai expusi
riscului de a fi potentiali delincventi.
Cercetarile lui James Wilson si Richard Hernstein privind relatia dintre criminalitate si copiii
proveniti din familii destramate au subliniat ca majoritatea barbatilor din închisori proveneau din
asemenea familii, dar aveau si parinti care comisesera diferite infractiuni, si acestia provenind din medii
vulnerabile. Pentru copiii proveniti din acest tip de familie, efectele psihologice sunt mai puternice, mai
dureroase asupra baietilor, asupra fetelor incidenta mai mare avand-o efectele materiale. În aceste cazuri,
casatoriile fetelor sunt mai putin stabile decât ale baietilor.
Concluzii:
- parintele ramas cu copiii nu mai poate realiza la un nivel optim functiile pe care societatea le atribuie
institutiei familiale;
- functia sexuala si cea reproductiva sunt minimizate;
- menajele monoparentale se confrunta cu dificultati economice si socializatoare mai mari (mai ales
pentru femei);
- exista diferentieri si in functie de sexul copiilor proveniti din familii monoparentale - baietii prezinta
o rata mai mare la comportamente deviante decat fetele; casatoria fetelor are o stabilitate mai redusa
(Mihailescu, 1993).
Problematica monoparentalitatii este foarte complexa, greutatile fiind cu atat mai mari cu cat
varsta parintilor este mai mica. O categorie aparte este constituita de parintii-adolescenti (I. Mitrofan, C.
Ciuperca, 1998).
Consecinte ale parentalitatii la adolescenti:

- abandon scolar - cu cat varsta este mai mica la nasterea copilului, cu atat sansa de a relua studiile
scade; de aici, slujbe cu prestigiu social scazut, venituri mici, satisfactie scazuta in munca;
- casatorie instabila datorita imaturitatii psihosociale;
- relatia parinte-copil deficitara - nerabdare, insensibilitate, inclinatia de a folosi pedeapsa fizica drept
mijloc de educatie (lipsa maturitatii psihice a parintelui este un factor de risc important in
dezvoltarea personalitatii copilului);
- copilul parintilor adolescenti este expus unor riscuri biologice si psihologice foarte mari - rata
mortalitatii la copiii nascuti de adolescente o depaseste pe cea a copiilor mamelor de peste 20 de ani;
cu cat varsta este mai mica (sub 15 ani) si se asociaza cu provenienta din medii sarace, cu atat riscul
de a avea un copil subponderal, cu retard intelectual, diabet, handicapuri fizice, malformatii
congenitale asociate este mai mare
5. Familia mixta ( reconstituita, reorganizata) reprezinta o structura creata prin casatoria a doi
parinti singuri sau divortati fiecare cu sau fara copii si, eventual, cu copii comuni.
Familia mixta prezinta urmatoarele caracteristici specifice:
-coabitarea comuna a sotilor în acelasi spatiu,
-relatii între copii si parinti vitregi sau relatii de alianta,
-relatii afective de tip mixt (oferte si cereri), recompense si sanctiuni.
Aceasta poate fi o solutie preferata dar necesita si depasirea unui numar mare de dificultati ca:
adaptarea parintelui la un copil care nu-l accepta, diferentele de opinii, conduite între noul sot (sotie) ca
tatal (mama) vitrega privind ofertele si cererile propuse copiilor; conditiile materiale precare, la limita
pun în pericol asteptarile sotilor si mai ales ale copiilor, care vor ramâne cu dorinte neîmplinite.

II. "Simulacrele" familiei actuale
Semi-casnicia, pseudo-casnicia, uniunile homosexuale, grupul comunitar sexual, swingers sun

considerate experiente "neofamiliale" (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, pp. 80-94).
I. Mitrofan (1989) discuta despre o "patologie interactionala maritala", "forme simptomatice ale
crizei familiei nucleare".
A. Toffler ("Al treilea val", 1983, p. 289) descrie familia in care tatal si mama locuiesc si
lucreza in doua orase diferite, casatoriile in serie, casatoriile pe baza de contract, casatoriile homosexuale,
comune, grupuri de persoane mai in varsta care se intalnesc pentru a imparti cheltuielile etc.
Semi-casnicia este o "falsa casnicie", avand ca scop prelunigirea casatoriei din punct de vedere
legal, in ciuda modificarilor si alterarilor de esenta, a degradarii relatiilor maritale. Se intalneste frecvent
in cuplurile cu relatii tensionale, conflictuale cronice si consta in adoptarea si exercitarea incompleta a
rolurilor maritale de catre unul sau ambii soti (Ex.: unul din soti poate fi doar partial implicat in viata de
familie, atat ca sot, cat si ca parinte, si simultan intr-o relatie adulterina - pentru aceasta, evita/abuzeaza de
partenerul conjugal; isi exercita partial functiile parentale - asigura suport financiar, dar nu si emotional
etc.).
Un studiu realizat de I. Mitrofan in 1989 descrie, pe baza datelor obtinute, cateva variante ale
semi-casniciei:
- formula "casa si copiii impreuna, sexul separat";
- formula "sexul impreuna, casa si copiii mai mult tu, distractiile separat";
- formula "sexul, partial impreuna, casa numai tu, distractiile partial impreuna,
copii, mai ales tu, banii, mai ales eu".
Se constata in aceste formule maritale numeroase conflicte, rivalitati, violente cu impact negativ
in socializarea copiilor; acestea sunt asociate frecvent cu alcoolismul, gelozia in contextul infidelitatii,
lipsurile financiare, dezordinea in programul de viata.
Pseudo-casnicia ("vietile paralele") reprezinta forma cea mai grava a psihosociopatologiei
maritale; consta in adoptarea si exercitarea inautentica (falsa, aparenta) a rolului conjugal-parental; sunt
aranjamente ale parintilor, pe criterii materiale.
Asadar, nu poate fi vorba de afectiune mutuala, ci doar de un sistem de interese reciproce, de
obicei, economice si sociale (ex., casatoria de convenienta, in scopul rezolvarii unei situatii sociale
specifice - facilitati economice). De obicei, partenerii sunt implicati socio-afectiv si sexual in relatii
extraconjugale, dar isi mentin statutul oficial datorita bunurilor materiale, copiilor etc.
Pentru copii, efectele sunt extrem de nocive: ofera modele comportamentale pseudomaritale, cu
consecinte in constituirea atitudinilor antifamiliale.
Uniunile homosexuale
Legatura directa dintre nivelul hormonal si comportamentul homosexual nu s-a evidentiat. Atat la
barbati, cat si la femei, homosexualitatea rezulta din complexe inconstiente (Adler vorbeste despre
sentimentul de inferioritate, teama de esec); Sillamy (1996) arata ca la barbati, homosexualitatea este
adesea o consecinta a unei educatii deficitare, iar la femei, rezultat al unei deceptii din copilarie, legate de
descoperirea sexuala.
Functia sexuala reprezinta motivatia existentei uniunilor homosexuale - relatiile sexuale: nota
definitorie a convietuirii dintre doua persoane de acelasi sex.
Spre deosebire de lesbiene, barbatii homosexuali sunt mai putin orientati spre "cuplu".
Apar probleme atunci cand exista copii proveniti din mariaje heterosexuale - probleme privind
maturizarea psihologica a copilului ca adult. Coleman (1988) arata riscul crecut de adoptare a unor
atitudini rejective fata de sexul opus, datorita modelului socio-educational si cultural.
Grupul comunitar sexual (dupa anii 60'-70') - replica si o formula de protest la adresa
"restrictiilor" impuse de familia strict monogama (fidelitatea, spre ex.). Acestea înlesnesc depasirea
egalitatii, fidelitatii, propun expectante amoroase multiple, considera infidelitatile ca remedii ale
monotoniei vietii casnice. Se pronunta pentru legatura de tip alianta care sa depaseasca fixatia stricta de
partener si care sa aiba caracterul unui angajament supus reînnoirii.
Forme derivate ale acestora sunt: familile comunitare, familiile hippy. Nu au un numitor comun,
dar arborând deviza iubirii, solidaritatii cu toti, practica viata sexuala sub forma mariajului în grup. În
colectivitatile respective, fiecare barbat este sotul tuturor femeilor si fiecare femeie sotia tuturor
barbatilor. Cei ce se remarca prin abilitati amoroase ocupa pozitii de frunte în structura colectivitatii.
Traiesc o competitie devoratoare, sustinuta si de libertatea consumului de droguri, participari la acte de
violenta etc.
La San Francisco exista un mic grup de tineri (Kerista Village) (P. Hauck, 1991), format din 5
femei si 3 barbati; au relatii libere, nu sunt gelosi (sunt impreuna de 9 ani); pentru ca un strain sa intre in
grup se cere consimtamantul tuturor membrilor; acesta trebuie sa fie apreciat pozitiv.
Swingers (swinging = leganat, oscilant, ritmat) este un schimb voluntar si temporar intre perechi,
in scop sexual; in mod ocazional, poate fi inclusa si o persoana fara partener (femeie); combinatiile au loc
cu acordul tuturor partilor implicate. Cuplurile din aceasta categorie se considera o avangarda a
sexualitatii.
Swingers devin treptat un "grup secret"; sunt discreti, prudenti, nu-si publica activitatea (exista
foarte putine studii).
Studiile arata ca swingers provin din clase sociale medii si inalte ale societatii americane, cu un
nivel de educatie in general mediu; sunt predominant de rasa alba, au diferite varste, dar mai ales intre 35-
45 de ani (R. Jenks, 1985). De regula, cei care initiaza aceste experiente sunt barbatii. S-a constatat ca au
legaturi slabe cu parintii (familia de provenienta), cu religia, cu comunitatea.
Studiile lui Duckworth si Levitt (1985) arata ca majoritatea sunt neadaptati, tulburati emotional
in diferite grade, au probleme sexuale, sunt toxicomani, bantuiti frecvent de sentimentul culpabilitatii, de
pierderea increderii in sine, teama de a fi respinsi de alte cupluri, uzura emotionala in cautarile nesfarsite
de noi parteneri etc.
3.Familia cu dublă carieră.
(S.Vrinceanu - http://www.cariereonline.ro/articol/provocarile-cuplurilor-cu-dubla-cariera)
Cuplurile conjugale cu dublă carieră (dual career couples) sunt acele cupluri în care partenerii au locuri
de muncă care necesită un grad înalt de angajament şi au un caracter continuu de dezvoltare. Mai sunt și
alte caracteristici care sunt implicate: un nivel ridicat de responsabilitate în carieră, recompense
financiare, prestigiu social, investiţii personale de timp și energie din partea ambilor parteneri.
Există însă o serie de provocări în cadrul acestui stil de viață.
 femeie care încearcă să combine o carieră şi o familie se regăsește curând într-o situație dificilă.
Calitățile asociate cu rolul de soţie-mamă (îngrijire, afectivitate, receptivitate la oameni) sunt
considerate a fi incompatibile cu calitățile asociate succesului în sfera ocupaţională (independenţă,
raţionalitate şi asertivitate).
 Prin educație, socializare și prin propriul model din familia de origine, bărbatul se așteaptă să fie
”capul familiei”, să fie cel care câştigă bani şi să aibă puterea. Cei mai mulți dintre bărbați nu au fost
educaţi și nu au dobândit abilități necesare pentru creșterea copiilor sau realizarea treburilor casnice.
Chiar și atunci când bărbatul are abilităţile necesare, el poate percepe că dacă dedică o mare parte din
timp și se implică prea mult emoțional îi poate fi afectată cariera, mai ales dacă este în concurenţă cu
alţi bărbați care nu au activități similare în familie.
 În acest stil de viață, fiecare partener poate să creadă că sprijinul adus celuilalt în dezvoltarea carierei
poate să-i prejudicieze propria carieră. Ambii parteneri trebuie să facă compromisuri pentru cariera
celuilalt, iar rezultatul este că, de multe ori, ambii au de pierdut.
 Izolarea familiei nucleare moderne de familia lărgită este o barieră în calea dezvoltării carierelor
ambilor soţi. Dificultatea de cooptare a rudelor (bunici) sau alte sisteme de îngrijire pentru creşterea
copiilor este o sursă de stres sau conflict.
 În ciuda schimbării normelor (cerinţelor) sociale, în stilul de viaţă al cuplurilor cu dublă carieră se
menţin normele culturale ale familiei tradiţionale. Deşi la nivel intelectual modelul familiei cu dublă
carieră este acceptat, valorile internalizate ale societăţii în care predominau familiile tradiţionale
rămân puternice şi produc tensiune, anxietate şi vinovăţie. Punctele principale de tranziţie în carieră
sau naşterea unui copil activează problemele privind normele sau regulile. Una din frecventele
probleme descoperite în studii este expectanţa celorlalţi ca soţul şi soţia din aceste cupluri să se
comporte în acord cu rolurile tradiţionale și se pare că ambii parteneri se simt vinovaţi când nu se
conformează.
 Alte surse de tensiune identificate sunt dificultăţile partenerilor de a fi disponibili pentru a se însoţi
reciproc la activităţi recreative sau de divertisment precum şi dificultatea creată de lipsa de timp pentru
a întreţine relaţii sociale extinse (cu rude sau prieteni).
Studiul particularităţilor mariajului cu ambii parteneri de carieră a adus un plus de înțelegere

specialiștilor, consilieri maritali sau psihoterapeuţi, care asistă cuplurile pentru a găsi şi dezvolta strategii
de adaptare la acest stil de viață.
Activități de evaluare:
1. Definiți noțiunile: familie restructurată, cuplul conjugal/familie cu dublă carieră.
2. Comparați familia din societățile tradiționale cu cea din societățile modern.
3. Identificați formele familiei restructurate, evidențiind avantajele și dezavantajele acestora.
4. Determinați cauzele apariției formelor familiei restructurate.
5. Analizați avantajele și dezavantajele familiei cu dublă carieră.
6. Estimați care este impactul simulacrelor familiale asupra perceperii familiei nucleare ca
valoare.
Subiectul III. FUNCŢIILE FAMILIEI: PARTICULARITĂŢI ŞI CLASIFICĂRI
Unități de conținut:
1. Specificul funcțiilor familiale.

2. Funcționalitate și disfuncționalitate familială.
3. Fluctuațiile setului de funcții familiale în timp – de la tradițional la modern.
4. Dinamica funcțiilor familiale în contextul familiei restructurate: Familii monoparentale,
reorganizate, celibat, concubinaj, casatorie deschisa.
Termeni-ceie: funcţie a familiei; funcţie economică, educativă şi de socializare, de solidaritate, sexual-

erotică, reproductivă, de schimb emoţional, comunicativă, de menaj şi gospodărie, de autoritate şi control;
familie axată pe adult/copil, dinamica funcţiilor.
Obiective:
 Să diferenţieze funcţiile familiei
 Să identifice funcţiile principale din familia de origine şi să argumenteze prim-planul acestora.
 Să determine corelaţia dintre îndeplinirea funcţiilor familiei şi buna funcţionare a acesteia.
 Să evalueze fluctuațiile în timp a setului de funcții familiale.
 Să analizeze dinamica funcțiilor familiale în contextul configurațiilor familiei restructurate.
 Să compare două familii din perspectiva echipamentului de funcţii al acestora.
 Să elaboreze strategii concrete de realizare eficientă a funcţiilor în cuplul/familia lor.

 Să propună propriile criterii pentru ierarhizarea funcţiilor familiei.
Bibliografie:
2. CUZNEŢOV Larisa, (2008), Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei. – Ed.
CEP USM, Chişinău.
3. MITROFAN Iolanda, Ciupercă, Cristian, (1998), Incursiune în psihosociologia şi
6. ZLATE Mielu, (1997), Psihologia vieţii cotidiene. – Ed. Polirom, Iaşi.
7. Note de curs
1. Specificul funcțiilor familiale.

Exista mai multi factori care influenteaza, pozitiv sau negativ, functionalitatea unei familii:
starea generala a societatii, regimul politic, nivelul de dezvoltare economica, tehnologica, nivelul general
de instructie, educatie si civilizatie, tipul, dimensiunea, structura familiei, diviziunea rolurilor si autoritatii
in familie, traditii, obiceiuri, norme morale etc.
Cercetătorul W. F. Ogburn (1927) ne propune urmatoarele 5 functii ale familiei:
1. de reproducere- procreare, asigurare a urmasilor;
2. economica- asigurarea satisfacerii nevoilor materiale;
3. educativa – cresterea, instructia, educarea urmasilor;
4. religioasa – respectul fata de cultul religios practicat;
5. social-psihologica - ansamblul normelor supuse acceptate si practicate in relatiile
dintre componentii familiei;
G. Murdock(1967) distinge 5 functii ale familiei :
1. sexuala – satisfacere a trebuintelor naturale-sexuale;
2. reproducere – procrearea, protectia si cresterea urmasilor;
3. economica – producerea, procurarea si distributia valorilor materiale;
4. educativa – transmiterea valorilor, modelelor culturale si practicarea lor; formarea trasaturilor de
personalitate;
5. socializare-integrare- adaptare in grup, de intrare in relatii in grupuri similare.
În concepția ganditorilor americani, T.Parsons și R.F.Bales (1949 si 1956) familia indeplineste doua
functii importante:
1. functia de integrare si socializare primara – de adaptare, obisnuire, si pe aceasta baza, de
proiectare si realizare a vietii in comun;
2. functia de asigurare a sigurantei si securitatii partenerilor, indeosebi a stabilitatii
emotionale, psihosociale a partenerilor adulti si pe aceasta baza a urmasilor.
Dupa sociologii români, H. H. Stahl si I. I. Matei (1962) functiile familiei se structureaza pe doua
mari dimensiuni:
1. functiile interne, in care se includ functiile: biologice, sanitare, economice, de solidaritate,
pedagogico-educative, morale.
2. functiile externe, in care se integreaza: functia de angajare a celor adulti in activitati de
munca, si functia de incadrare in viata de familie a partenerilor, in sistemul relational
constituit.
I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998, p. 168) aduc in discutie patru functii ’’fundamentale’’ ale
familiei (mai ales pentru societatile traditionale) : economica, socializatoare, de solidaritate si
sexual/reproductiva. Modernitatea redimensioneaza drastic functiile familiei, mergand pana la ignorarea
unora dintre ele in cadrul unor variate configuratii familiale.
 Functia economica - familia trebuie sa-si asigure venituri suficiente pentru satisfacerea
nevoilor de baza. Daca reuseste acest lucru, familia se poate concentra mai mult asupra
realizarii celorlalte functii. In caz contrar, se pune in pericol insasi existenta familiei ca
institutie sociala.
Functia economica cuprinde 3 dimensiuni :
1. componenta productiva – producerea bunurilor si serviciilor necesare traiului
familiei ;
In societatea moderna, familia nu mai este o unitate productiva autosuficienta, membrii ei fiind
dependenti de veniturile castigate in afara gospodariei (P. Ilut, 1995). Principala functie economica a
familiei moderne este cea de consum. Cu cat veniturile familiei sunt mai mici, cu atat se manifesta mai
multe dispute familiale.
2. componenta profesionala – transmiterea ocupatiilor de la parinti la copii ;
3. componenta financiara – administrarea unui buget de venituri si cheltuieli -
astazi, asistam la un buget dezechilibrat, datorita surselor sporadice de venit si/
sau cheltuieli exagerate intr-o anumita directie (cheltuieli referitoare la
subzistenta).
Cunoscuta ’’lege a lui Engel’’ afirma existenta unei relatii direct proportionale intre nivelul de
saracie al unei familii si volumul cheltuielilor necesare asigurarii subzistentei fizice : cu cat veniturile
sunt mai mici, cu atat ponderea cheltuielilor pentru subzistenta este mai mare.
 Functia de socializare
Socializarea = proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor, modelelor
de comportament specifice unui grup, in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane
(C. Zamfir, L. Vlasceanu, Dictionar de sociologie).
Familia este prima instanta de socializare; aici copilul deprinde primele notiuni morale, modele
de conduita, atitudini si sentimente intelectuale, morale, religioase, estetice etc.
Subfunctii (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998) :
1. integral-connativa – copiii primesc informatii despre mediu, obiecte, persoane ; se formeaza o
serie de deprinderi, priceperi, atitudini ;
2. psiho-morala – modelele de conduita oferite de parinti exercita o mare influenta asupra
copiilor ; de asemenea, este important climatul educativ in care se exercita influenta educativa ;
3. social-integrativa – nivelul de adaptare si integrare sociala este direct dependent de achizitiile
realizate in cadrul grupului familial de apartenenta ;
4. cultural-formativa – formarea si cultivarea atitudinilor si sentimentelor estetice, a spiritului
critic in receptarea unor produse artistice ; dezvoltarea unor capacitati creatoare ; cultivarea atitudinilor si
sentimentelor religioase etc.
Din aceasta perspectiva, se poate vorbi de familii inalt educogene – sprijina educarea copiilor si
realizeaza o legatura stransa cu scoala ; familii satisfacator educogene – asigura copiilor conditii de
educatie familiala, dar nu organizeaza si controleaza sistemul activitatilor in aceasta directie ; familii slab
educogene – lipsa educatiei familiale si a controlului parental (M. Voinea, 1993).
 Functia de solidaritate/de suport emotional, spiritual, moral este o functie complexa.
Familia sanatoasa asigura unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emotionala, fizica si materiala a
membrilor ei, unitatea acesteia, dezvoltarea personalitatii umane in cadrul unui climat/mediu familial
centrat pe valori precum: iubire neconditionata, daruire, munca, respect mutual, sinceritate, incredere,
fidelitate etc.
Aceasta functie a cunoscut o diminuare in timp, datorita mobilitatii sociale, a diviziunii moderne
a rolurilor in cadrul familiei, a contradictiilor dintre generatii (P. Ilut) etc.
 Functia sexuala si reproductiva
Asistam astazi la o exacerbare a acestei functii, la o ’’explozie’’ a sexualitatii in societatea
contemporana. Maximalizarea sexualitatii si minimizarea fertilitatii/realizarea cu dificultati !!!
La nivelul societatii, fertilitatea poate fi influentata de factori economici, demografici, legislativi

etc.
P. Ilut (2005, pp. 67-68) discuta despre functiile sociale ale familiei in interactiune cu cele
biologice, psihologice etc. (Tischler et al., 1986):
 regularizarea comportamentului sexual – nu se permit relatii sexuale intamplatoare nicaieri
in lume, practicandu-se tabuul incestului, care interzice relatii sexuale intre rudele apropiate
( parinti-copii, frati-surori, bunici-nepoti, unchi-nepoti, verisori de gradul I, II, III in unele
tari) ; daca mariajul poate fi supravegheat, nu acelasi lucru se intampla, insa, cu raporturile
sexuale efective ;
 reglementarea modelelor reproducerii permitand/interzicand anumite forme de mariaj (ex.,
mai multe sotii/mai multi soti), promovand o anumita conceptie despre divort si recasatorire ;
se incurajeaza sau nu reproductia ;
 organizarea productiei si a consumului (functia economica) ;
 functia de socializare a copiilor – asigurarea conditiilor necesare pentru insusirea valorilor
pe care le promoveaza ;
 functia de solidaritate psihoafectiva – familia asigura securitate afectiva, ajutor, confort
psihospiritual ; din acest motiv, familia reprezinta si astazi fundalul socioafectiv cel mai
relevant pentru majoritatea indivizilor ;
 familia este factorul cel mai important in acordarea directa, nemijlocita a statutului social
- (funcția de plasare socială)– individul, prin faptul ca s-a nascut intr-o familie, mosteneste
bunuri materiale si o pozitie sociala recunoscuta : clasa sociala, grup etnic, ’’blazon’’ ;
familia ofera statut social si indirect, prin scolarizare.
2. Funcționalitate și disfuncționalitate familială.

Caracteristicile societăţii(regimul politic, legislaţia, standardele educaţionale generale, politicile
sociale, nivelul dezvoltării economice) îşi pun amprenta asupra modului în care familiile îşi exercită
funcţiile.
Astfel, ca urmare a situaţiei prezente într-o societate, familiile pot fi funcţionale sau
disfuncţionale. Vorbim despre funcţionalitatea familiei atunci cînd toate funcţiile ei sunt exercitate în mod
corespunzător asigurării comfortului fizic şi psihologic al membrilor ei. În cazul în care măcar una din
funcţii nu este exercitată, se instalează un dezechilibru care are ca urmare un impact negativ asupra
viabilităţii sistemului familial.
Cele mai clare repere de analiză ale funcţionalităţii familiei le furnizează orientarea structuralistă.
Salvador Minuchin este recunoscut pentru punctul său de vedere vehement referitor la sănătatea
familiei. În opinia cercetătorului, claritatea graniţelor din familie reprezintă un parametru util pentru
evaluarea funcţionalităţii familiei. Nu trebuie exagerat în ceea ce priveşte graniţele rigide sau difuze,
deoarece ele se referă la stilul tranzacţional sau la un tip preferat, caracteristic familiei, pentru interacţiune
şi nu la o diferenţă calitativă între funcţional şi disfuncţional. Deci nu se poate concluziona, dacă întâlnim
într-o familie graniţe difuze sau rigide, că acea familie este disfuncţională. Majoritatea familiilor au
subsisteme separate şi subsisteme suprapuse. De asemenea, depinde de etapa de evoluţie a familiei. În
familiile cu copii mici, subsistemul mamă – copii tinde spre suprapunere, iar tatăl tinde spre separare în
relaţia cu copiii mici, dar mai târziu el poate ajunge la suprapunere cu copiii mai mari. Când copiii au
crescut şi mai mult şi încep să se separe de nucleul familial, subsistemul părinţi – copii tinde spre
separare.
Totuşi, extremele sugerează un anumit grad de patologie familală. Un subsistem cu un grad ridicat
de suprapunere între mamă şi copii, cu un tată foarte separat are ca efect subminarea independenţei
copiilor, ceea ce poate duce la apariţia anumitor simptome la copii, de exemplu anorexie, lipsa
iniţiativelor, atacuri de panică, simptome psihosomatice, etc. La fel, un grad crescut de separare între
membrii familiei poate duce la un sentiment puternic de independenţă, dar nu stimulează manifestarea
sentimentelor de loialitate şi apartenenţă, a celor de ajutor interpersonal şi suport emoţional atunci când
acesta este necesar. De aici pot apărea comportamente simptomatice precum violenţă, depresii dar şi
multe tipuri de simptome psihosomatice.
Acest lucru este posibil pentru că o familie cu o slabă diferenţiere între subsistemele sale
descurajează explorarea autonomă şi rezolvarea problemelor. De exemplu, cele dinspre polul rigidităţii,
tolerează o mare varietate de comportamente ale membrilor săi, iar stresul unui membru al familiei nu
trece de graniţa rigidă, deoarece numai un nivel foarte crescut de stres va ajunge şi la ceilalţi membrii ai
familiei. La capătul opus, la polul graniţelor difuze, al subsistemelor suprapuse, dimpotrivă,
comportamentul unui membru îi afectează puternic şi imediat pe ceilalţi membrii, iar tensiunea
psihologică, stresul care acţionează asupra unui individ, va reverbera puternic prin graniţele difuze şi va
afecta celelalte subsisteme.
Una dintre funcţiile familiei este de a-şi susţine membri. Atunci când unul dintre ei este tensionat,
ceilalţi membrii simt nevoia să se adapteze acestei schimbări, deoarece, ei urmăresc păstrarea integrităţii
structurii sale, adică menţinerea homeostaziei.
Familia disfuncţională va fi familia care în urma stresului se va rigidiza. Fiecare membru va face
acelaşi lucru ca în etapa anterioară, adică se va petrece un fenomen de regresie.
Astfel, familia funcţională ar fi familia caracterizată prin deschidere, cea care are graniţele bine
conturate, dar flexibile.
Familia disfuncţională ar fi familia care neagă prezenţa vreunei probleme sau creează probleme
acolo unde nu există. Acest tip de familie dispune de o structură ierarhică necorespunzătoare.
Paradigma functionala pleaca de la premisa ca familia, la fel ca orice alta institutie sociala, trebuie sa
realizeze anumite functii. Ea pune accentul pe identificarea elementelor structurale si pe specificarea
semnificatiilor functionale ale sistemului familial. Adeptii teoriei functionale au clasificat familiile in
functionale si disfunctionale, in functie de realizarea sau nerealizarea acestor functii ale familiei. Pentru a
intelege mai bine conceptele, definim familia disfunctionala o familie care minimizeaza realizarea unei
functii, sau o familie care nu realizeaza functia chiar deloc.
V. Satir defineste, la randul ei, atat familia functionala, cat si pe cea disfunctionala. Familia
functionala, in conceptia lui V. Satir, este un „sistem deschis”, in timp ce familia disfunctionala ar fi un
„sistem inchis”, cu toate ca nu putem vorbi de un „sistem inchis” in totalitate, deoarece chiar si cele mai
disfunctionale familii interactioneaza cu mediul inconjurator, si au un anumit grad de organizare.
3. Fluctuațiile setului de funcții familiale în timp – de la tradițional la modern.
1.
2.
3.
4.
5.
_______________________________
Traditionalitate Modernitate
1. Funcţia economică – constantă în timp datorită importanţei primordiale pe care o implică
în asigurarea familiei.
2. Funcţia reproductivă –a scazut din importanta
3. Functia de socializare–a scazut din importanta
4. Functia de solidaritate–a scazut din importanta
5. Funcţia afectiv- sexuală- singura funcţia care a urmat o traiectorie ascendentă.
1. Dintre toate funcţiile, funcţia economică a fost şi rămâne cea mai importantă, iar evoluţia ei
am considerat-o ca fiind constantă în timp. Să nu uităm că societatea tradiţională avea ca principal
criteriu al opţiunii maritale calculul economic. Societatea contemporană apelează şi ea la acest
calcul economic, dar nu ca fundament al constituirii unui cuplu (deşi nici această perspectivă nu a
fost abandonată), ci mai mult ca interogaţie privind necesitatea formării unei familii. Pentru că,
în ziua de azi, mai mult ca oricând, apare ca obsedantă întrebarea dacă mai este rentabil să investeşti
în familie, adică să pui bazele unei familii. Pe de altă parte, dincolo de rolul avut în formarea
familiilor, funcţia economică a deţinut poziţia centrală în funcţionalitatea familiei ca sistem social,
poziţie rămasă constantă în timp, în ciuda redimensionării componentelor acesteia.
2. Funcţia reproductivă - Familia tradiţională se axa pe principiul conform căruia „părinţii nu
trăiesc atât pentru ei, cât pentru realizarea în viaţă a copiilor lor" (Iluţ, 1995). Familiile fără
copii erau stigmatizate însă, modernitatea a impus abandonarea acestei filosofii şi scăderea
natalităţii a cunoscut cote îngrijorătoare. Mai mult, se conturează o nouă tendinţă, aceea a
modului de viaţă fără copii, ce marchează trecerea la „familia axată pe adulţi".
3. Funcţia de socializare a urmat aceiaşi traiectorie cu cea de reproducere dar motivaţia a fost
(oarecum) diferită, pentru că nu se poate afirma că scăderea numărului de copii într-o familie
a implicat şi scăderea interesului pentru socializare. Totuşi, o serie de factori ce au determinat
reducerea numărului de copii au avut o influenţă decisivă şi asupra socializării. De exemplu,
constrângerile economice au forţat femeia să se angajeze în activităţi extrafamiliale, fapt cu
implicaţii deosebite, atât în sfera natalităţii, cât şi în cea a socializării. Însă, cauza principală, a
reducerii interesului familiei pentru socializare este dezvoltarea de către societate a unui imens
sistem (grădiniţe, şcoli etc.) prin care a preluat această responsabilitate. Acest fapt a determinat o
preocupare scăzută din partea părinţilor pentru educarea copiilor lor, cu care stau împreună din ce
în ce mai puţin.
4. Funcţia de solidaritate a avut şi ea un rol destul de important în societatea tradiţională. Chiar dacă
relaţia conjugală era marcată de factorii care au stat la baza ei (căsătoria fiind mai mult un
aranjament utilitar şi mai puţin o uniune sexual-afectivâ), relaţia paternală şi cea fraternală întăreau
solidaritatea familială. Cu timpul, însă, legătura dintre sentimentele umane a slăbit şi aproape că
s-a pierdut. Tocqueville consideră că oamenii îşi sunt suficienţi lor înşişi, fapt care face să-i uităm
cu uşurinţă pe cei care ne-au precedat şi să nu mai avem nici o idee despre cei care ne vor urma.
5. Funcţia afectiv-sexuală este, în opinia specialiştilor, singura funcţie care a urmat o traiectorie
ascendentă. Dintr-o poziţie marginală, inferioară, sexualitatea a devenit în societatea modernă unul
din factorii ce condiţionează existenţa, dezvoltarea sau destrămarea unui cuplu sau a unei
familii. Rolul sexualităţii a crescut atât datorită unor cauze obiective, cât şi subiective.
Astfel, putem concluziona, că asistăm în perioada transformărilor funcţiilor familiale.
4. Dinamica funcțiilor familiale în contextul familiei restructurate: Familii monoparentale,

reorganizate, celibat, concubinaj, casatorie deschisa, etc.
Daca societatea traditionala era relativ rigida în materie de stabilitate a valorilor, tip de familie sau stil
de viata, societatea moderna modifica fundamentul solid al familiei, conferindu-i noi roluri si destinatii.
Tranzitia catre Globalizare a adus cu sine si proliferarea stilurilor de viata nenucleare, a neo-formatiilor
familiale, substitute maritale sau simulacre, anticipând un viitor din ce în ce mai incert, o perspectiva din
ce în ce mai haotica. Aceasta stare de lucruri a facut ca la conceptul clasic de "structura a familiei" sa i se
asocieze cel de "restructurare a familiei". Noul concept se refera la noile tipuri de familie si la
particularitatile ca si la disfunctiile acestora.
Din aceasta perspectiva, daca familia nucleara a dominat contemporaneitatea, viitorul va elimina
dominatia unei singure forme de convietuire aducând o pluralitate de configuratii familiale.
Aceste configuratii, desi foarte diferite, au în esenta un punct comun: nici una nu îndeplineste
toate functiile atribuite în mod clasic institutiei familiale. Fiecare configuratie tinde sa maximalizeze
unele functii si sa minimalizeze altele:
Functii Tip ECONO- SOCIALI- SOLIDA- SEXUALĂ REPRO-
Configuratii Grad MICĂ ZARE RITATE DUCTIVĂ
CELIBAT Maxim
Neutru
Minim
CUPLURI Maxim
FĂRĂ DES- Neutru
CENDENŢI Minim
CONCUBINAJ Maxim
Neutru
Minim
FAMILII Maxim
MONO- Neutru
PARENTALE Minim
CĂSĂTORIE Maxim
DESCHISĂ Neutru
Minim
FAMILII Maxim
RECONSTI- Neutru
TUITE Minim
FAMILII Maxim
REORGA- Neutru
NIZATE Minim
Fig. 1.1. Gradualitatea functiilor familiei în diferitele ei configuratii (I. Mitrofan si C Ciuperca)
Consideratii pe marginea reprezentarii grafice de mai sus:
 Referentialul ales/modelul la care s-au referit autorii I. Mitrofan si C Ciuperca a fost familia
nucleara
 Variantele alese sunt discutabile în sensul posibilitatilor si a altor variante.
Concluzii:
1. Nici unul din cele sapte configuratii nu accentueaza functia reproductiva, cinci dintre ele
minimalizând-o sau ignorând-o
2. Dimpotriva, functia sexuala este maximalizata de sase configuratii si minimalizata doar de una (f.
monoparentala) din motive obiective. Satisfactia sau isatisfactia sexuala devine cauza principala a
pastrarii sau abandonarii configuratiei respective.
3. Familia monoparentala, celibatul, familia reorganizata si casatoria deschisa se particularizeaza prin
faptul ca îsi aglomereaza functiile pe doua din cele trei grade. Astfel, familia monoparentala si
celibatul îsi realizeaza functiile doar pe nivelul maximal si minimal iar casatoria deschisa si familia
reorganizata ignora, cel putin teoretic, minimalitatea
4. Cuplurile fara descendenti si concubinajele sunt identice din perspectivea gradului în care îsi
realizeaza functiile.
5. Comparativ cu familia nucleara, familia monoparentala reprezinta configuratia cu cele mai multe
functii minimalizate, ceea ce ridica un serios semn de întrebare asupra functionalitatii si viabilitatii ei
6. Comparativ cu familia nucleara, casatoria deschisa apare ca fiind cea mai apropiata de acesta din
perspectiva realizarii functiilor atribuite institutiei familiale. Patru din cinci functii sunt identice, doar
cea sexuala fiind valorizata mai mult de casatoria deschisa
Activități de evaluare:
1. Identificați funcțiile familiei din perspectiva mai multor autori.
2. Determinați corelaţia dintre îndeplinirea funcţiilor familiei şi buna funcţionare a acesteia.
3. Evaluați fluctuațiile în timp a setului de funcții familiale.
4. Analizați dinamica funcțiilor familiale în contextul configurațiilor familiei restructurate.

5. Propuneți recomandări pentru realizarea eficientă a funcţiilor în cuplul erotic/familie.

Pdfslide - Tips - Familia Ca Obiect Al Cercetarii Psihopedagogia Familiei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pdfslide - Tips - Familia Ca Obiect Al Cercetarii Psihopedagogia Familiei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Psihopedagogia familiei –Note de curs

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Tema I: Familia ca obiect al cercetării şi influenţei psihopedagogice.

2. Raportul termenilor „căsătorie” şi „familie”. Conţinutul conceptului „familie”.

 Să definească termenii cuplu, familie, căsătorie

1. VASILE Diana Lucia (2005), Introducere în Psihologia și Psihosexologia familiei – Note de

Constituind unitatea grupală fundamentală a societăţii, familia şi problemele sale focalizează

2. Raportul termenilor „cuplu” „căsătorie” şi „familie”. Conţinutul conceptului „familie”.

satisfac, se stimulează, se dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul

3.Tipuri şi structuri maritale şi familiale.

 criteriul numărului de parteneri care formează familia:

 criteriul orientării sexuale a celor doi parteneri:

4.Tendinţe actuale în studierea familiei.

3. Divorţialitatea şi recăsătoria focalizează un număr impresionant de studii. Se urmăreşte

7. analiza costurilor şi beneficiilor. Este vorba de costuri şi beneficii nu doar monetare, ci şi

 Definiți termenii cuplu, familie, căsătorie

TEMA 2: METAMORFOZE ALE STRUCTURILOR DE TIP FAMILIAL

1. Evoluţia structurilor de tip familial; tradiţional-modern.

Termeni cheie: familia temporar dezintegrată; familii reconstituite/reorganizate, alternative

Evoluţia structurilor de tip familial; tradiţional-modern.

Familia în societăţile tradiţionale şi în societăţile moderne

Criterii de comparație Societăţi tradiţionale Societăţi moderne

Relaţia părinţi-copii Autoritate şi dominanţă Mai mare toleranţă şi egalitate

Funcţiile familiei Concentrarea pe protecţia Specializate în a oferi un mediu

2. Diversitatea familiilor în societatea contemporană.

I. Alternative nonmaritale: celibatul, familiile monoparentale, coabitarea (concubinajul) şi

1. Concubinajul (coabitarea consensuala, uniunea libera) este o forma de cuplu familial alcatuita

În opinia cercetătorului P. Ilut concubinajul apare oarecum ca o forma oficializata social a

Consecinte ale parentalitatii la adolescenti:

Semi-casnicia, pseudo-casnicia, uniunile homosexuale, grupul comunitar sexual, swingers sun

3.Familia cu dublă carieră.

Există însă o serie de provocări în cadrul acestui stil de viață.

Studiul particularităţilor mariajului cu ambii parteneri de carieră a adus un plus de înțelegere

Subiectul III. FUNCŢIILE FAMILIEI: PARTICULARITĂŢI ŞI CLASIFICĂRI

1. Specificul funcțiilor familiale.

Termeni-ceie: funcţie a familiei; funcţie economică, educativă şi de socializare, de solidaritate, sexual-

 Să elaboreze strategii concrete de realizare eficientă a funcţiilor în cuplul/familia lor.

1. Specificul funcțiilor familiale.

La nivelul societatii, fertilitatea poate fi influentata de factori economici, demografici, legislativi

2. Funcționalitate și disfuncționalitate familială.

4. Dinamica funcțiilor familiale în contextul familiei restructurate: Familii monoparentale,

4. Analizați dinamica funcțiilor familiale în contextul configurațiilor familiei restructurate.

S-ar putea să vă placă și