Sunteți pe pagina 1din 131

BUCUREŞTI 2010

Investigaţii geotehnice in situ


Cuprins

1. PENETRAREA DINAMICÃ STANDARD (SPT)................................................................ 1


1.1. GENERALITATI, ISTORIC................................................................................................. 1
1.2. PRINCIPIUL METODEI...................................................................................................... 2
1.3. LIMITELE PROCEDURII................................................................................................... 3
1.4. PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII……………………………………………………. 5
1.5. INTERPRETAREA REZULTATELOR PENETRARII DINAMICE STANDARD......................... 7
1.5.1. Estimarea parametrilor fizico-mecanici......................................................... 7
1.5.1.1. Evaluarea stãrii fizice a nivelelor litologice interceptate.................. 7
1.5.1.2. Evaluarea modul de deformaţie liniarã............................................. 8
1.5.1.3. Evaluarea parametrilor rezistenţei la forfecare................................ 9
1.5.2. Aplicaţii SPT în probleme inginereşti............................................................. 12
1.5.2.1. Estimarea capacitãţii portante a terenurilor..................................... 12
1.5.2.2. Estimarea tasãrilor terenului de fundare a construcţiilor…………. 14

2. PENETRAREA DINAMICÃ PE CON (DP)......................................................................... 19


2.1. GENERALITATI, ISTORIC................................................................................................. 19
2.2. PRINCIPIUL METODEI, APARATURÃ................................................................................ 19
2.3. PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII................................................................................. 21
2.4. INTERPRETAREA REZULTATELOR PENETRÃRII DINAMICE........................................... 23
2.4.1. Estimarea parametrilor fizico-mecanici......................................................... 23
2.4.2. Aplicaţii DP în probleme inginereşti...................... ....................................... 24

3. PENETRAREA STATICÃ PE CON (CPT) ......................................................................... 25


3.1. GENERALITÃŢI....................................................... ........................................................ 25
3.2. ISTORIC....................................................... .................................................................... 26
3.3. PRINCIPIUL METODEI, APARATURÃ................................................................................ 27
3.4. PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII................................................................................. 31
3.4.1. Rezistenţã pe con (qc) ....................................................................................... 31
3.4.2. Rezistenţã pe manta fs ..................................................................................... 33
3.4.3. Presiunea apei din pori u.................................................................................. 34
3.4.4. Consideraţii practice......................................................................................... 35
3.5. INTERPRETAREA REZULTATELOR .................................................................................... 37
3.5.1. Interpretarea litologicã vizualã....................................................................... 37
3.5.2. Diagrame de interpretare................................................................................. 39
3.5.3. Evaluarea parametrilor geomecanici.............................................................. 44
3.5.3.1. Densitatea relativã (grad de îndesare) ............................................. 44
3.5.3.2. Greutate volumicã.............................................................................. 46
3.5.3.3. Modulul de deformaţie edometric...................................................... 47
3.5.3.4. Unghiul de frecare interioarã............................................................ 48
3.5.3.5. Rezistenţa la forfecare nedrenatã...................................................... 50
3.5.3.6. Efortul de preconsolidare. ................................................................ 53
3.5.3.7. Estimarea raportului de supraconsolidare........................................ 56
3.5.3.8. Proprietãţi de filtrare şi coeficientul de consolidare orizontalã....... 57
3.5.4. Aplicaţii ale CPT în probleme inginereşti...................................................... 61
3.5.4.1. Utilizarea CPT în verificarea calitãţii umpluturilor.......................... 61
3.5.4.2. Identificarea terenurilor susceptibile la lichefiere pe baza CPT....... 63
3.5.5 Interpretarea rezultatelor conform normativelor româneşti şi europene... 69

4. DILATOMETRU PLAT (DMT) ............................................................................................ 73


4.1. GENERALITÃŢI, ISTORIC....................................................... ......................................... 73
4.2. PRINCIPIUL METODEI, APARATURÃ................................................................................ 73
4.3. PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII................................................................................. 76
4.4. INTERPRETAREA REZULTATELOR.................................................................................. 77
4.4.1. Parametri Marchetti (primari) ....................................................................... 77
4.4.2. Parametri geotehnici derivaţi (secundari) ..................................................... 78
4.4.2.1. Diagrame de interpretare şi estimare a greutãţii volumice............... 78
4.4.2.2. Raportul de supraconsolidare ........................................................... 80
4.4.2.3. Coeficientul presiunilor laterale pentru starea de repaus ................ 81
4.4.2.4. Rezistenţa la forfecare nedrenatã...................................................... 81
Investigaţii geotehnice in situ
Cuprins

4.4.2.5. Unghiul de frecare interioarã ........................................................... 81


4.4.2.6. Modulul de deformaţie....................................................................... 82
4.4.2.7. Determinarea coeficientului de consolidare orizontalã.................... 83
4.4.2.8. Determinarea coeficientului depermeabilitate.................................. 84
4.4.3. Aplicaţii ale DMT în probleme inginereşti..................................................... 84
4.4.3.1. Calculul tasãrilor sub fundaţii de suprafaţã...................................... 84
4.4.3.2. Utilizarea rezultatelor DMT în calculul piloţilor ............................. 86
4.4.3.3. Identificarea suprafeţelor de alunecare pe baza rezultatelor DMT.. 87
4.4.3.4. Utilizarea DMT în verificarea calitãţii umpluturilor ....................... 89
4.4.3.5. Utilizarea DMT în identificarea susceptibilitãţii la lichefiere .......... 89

5. PRESIOMETRIE (PMT) ................................................. ..................................................... 91


5.1. GENERALITÃŢI, ISTORIC................................................. ............................................... 91
5.2. PRINCIPIUL METODEI, APARATURÃ................................................. .............................. 91
5.3. PROCEDURA DE LUCRU, PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII.......................................... 93
5.4. INTERPRETAREA REZULTATELOR................................................. ................................ 95

6. FORFECARE IN SITU CU PALETE (VST) ....................................................................... 97


6.1. GENERALITÃŢI, ISTORIC................................................................................................. 97
6.2. PRINCIPIUL METODEI, APARATURÃ................................................................................ 97
6.3. PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII, INTERPRETAREA REZULTATELOR........................ 99

7. ÎNCERCAREA PE PLACÃ (PLT)......................................................................................... 102


7.1. GENERALITÃŢI................................................................................................................ 102
7.2. APARATURÃ..................................................................................................................... 102
7.3. PRINCIPIUL METODEI...................................................................................................... 104
7.3.1. Încercarea pe placã conform standardului românesc................................... 104
7.3.2. Încercarea pe placã conform DIN 18134........................................................ 105
7.4. ERORI ASOCIATE METODEI............................................................................................. 106
7.5. PARAMETRI MÃSURAŢI................................................................................................... 109
7.5.1. Determinarea modulului de deformaţie liniarã conform standardului
românesc............................................................................................................ 109
7.5.2 Determinarea modulului de deformaţie liniarã conform DIN 18134.......... 110
7.5.3. Determinarea coeficientului de pat................................................................. 113
8. CONSIDERAŢII FINALE...................................................................................................... 116

Bibliografie....................................................................................................................................... 124
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

1. PENETRAREA DINAMICÃ STANDARD


1.1. GENERALITATI, ISTORIC
Penetrarea standard în foraj (SPT) este una din cele mai utilizate metode de
investigaţie geotehnicã datoritã simplitãţii şi costului redus.
SPT este un test simplu, aplicabil tuturor rocilor sedimentare neconsolidate, cu
excepţia pietrişurilor mari şi a bolovãnişurilor. Este recomandat pentru investigaţii
geotehnice de suprafaţã (<40m), de unde se pot preleva şi probe în tubul carotier.
Variabilitatea rezultatelor depinde de tipul de aparaturã folosit şi de procedura de
utilizare.
În 1902, Charles R. Gow, începe sã execute lucrãri de explorare în cadrul companiei
Gow Construction Co. Boston, utilizând un tub carotier de 2,5cm diametru şi un
ciocan de 54,5kg.
La jumãtatea anilor 1920, tubul carotier este perfecţionat de cãtre Sprague şi
Henwood, Inc., iar Harry Mohr este primul care înregistreazã numãrul de bãtãi
necesare pãtrunderii tubulaturii pe o adâncime de 30cm, folosind cu succes aceastã
metodã de investigaţie geotehnicã timp de peste 30 de ani, în jurul oraşului Boston.
Utilizatã în principal ca aparaturã de prelevare de probe netulburate numitã Raymond
Sampler, aparatura de penetrare standard este în 1938 acceptatã de cãtre Committee
on Sampling and Testing of the Soil Mechanics and Foundation Division of ASCE,
sub auspiciile lui Karl Terzaghi şi Arthur Casagrande, Harvard University.
Karl Terzaghi sesizeazã faptul cã rezistenţa la penetrare a tubului carotier oferã
informaţii in situ care pot fi corelate cu starea de consistenţã sau densitatea aparentã a
rocilor întâlnite. Astfel, în 1947, acesta este primul care introduce denumirea
“Standard Penetration Test (SPT)” în prezentarea cu titlul “Recent Trends in Subsoil
Exploration“ susţinutã la University of Texas, Austin în cadrul “7th Conference on
Soil Mechanics and Foundation Engineering”.
Primele date despre interpretarea datelor SPT sunt publicate în 1948 în lucrarea “Soil
Mechanics in Engineering Practice” şi aparţin lui Terzaghi şi Peck care, utilizând
baza de date a lui Harry Mohr, dezvoltã corelaţii remarcabile între numãrul de lovituri
NSPT şi cele mai importante proprietãţi fizico-mecanice ale rocilor sedimentare.
În 1953, Peck et.al., introduc criteriile de clasificare a rocilor în funcţie de NSPT
(redate în tabelul 1.1.) care, ulterior, sunt general acceptate.
Procedura de referinţã pentru testul SPT este prima dată standardizatã de American
Society for Testing Materials (ASTM) în 1958 şi, în cele din urmã, unanim adoptatã
în cadrul International Society for Soil Mechanics and Foundation Engineering în
1988.
În România procedura a fost standardizatã în secolul trecut, sub titlul “Cercetarea
terenului de fundare prin penetrare dinamicã standard”, STAS 1242/5-81, 88., iar în
prezent, în ţara noastrã, este în vigoare norma europeanã EN ISO 22476-3:2006
“Cercetări şi încercări geotehnice. Încercări pe teren. Partea 3: Încercare de
penetrare standard”.
Tabel 1.1. Primele corelaţii între NSPT şi starea rocilor penetrate (dupã Peck et.al., 1953)
Starea de îndesare Starea de consistenţã
Nisipuri şi pietrişuri NSPT(bat/1ft) Prafuri şi argile NSPT(bat/1ft)
Foarte afânat 0÷4 Stare curgãtoare 0÷2
Afânat 4÷10 Plastic curgãtoare 2÷4
Îndesare medie 10÷30 Plastic moale 4÷8
Îndesat 30÷50 Plastic consistentã 8÷16
Foarte îndesat >50 Plastic vârtoasã 16÷32
Stare tare >32

1
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

1.2. PRINCIPIUL METODEI


Procedura de lucru constã în lovirea repetatã (15÷30 bãtãi/minut) a tubulaturii
(fig.1.2., foto 1.1.) cu un ciocan de 63,5kg, de la o înãlţime de 760mm, astfel încât sã
se asigure o pãtrundere a acesteia fãrã întreruperi, pe o adâncime totalã de 450mm
realizatã în 3 marşuri a 150mm (fig.1.1). Pentru fiecare marş de 150mm este
înregistrat numãrul de bãtãi necesar pãtrunderii tubului carotier. Primul marş este
destinat fixãrii tubulaturii în stratul care este testat, iar suma bãtãilor înregistrate la
marşurile doi şi trei reprezintã “rezistenţã SPT” ce se noteazã N/300mm sau NSPT. În
anumite situaţii se poate efectua un al patrulea marş, însã valorile obţinute nu sunt
luate în calcul, ele fiind puternic influenţate de frecarea lateralã a tubulaturii.

Greutate NI = nr. de NII = nr. de NIII = nr. de


63,5kg bătăi/15cm bătăi/15cm bătăi/15cm
Cursa de
batere
0,76m

Tub carotier
L = 760mm
φext = 50mm
φint = 35mm

0,15m Marş I -
fixare
Marş II 0,15m
0,30m
Marş III 0,15m

N SPT = NII + NIII


Rezistenţa de penetrare standard

Fig.1.1. Schema principialã a procedurii SPT


( dupã Mayne, P.W., 2001)

Sabot Tub carotier Supapa aer/apă Tija de penetrare

51mm 36mm

76m 460mm 150mm


m
686mm

Fig.1.2. Aparaturã utilizatã în penetrarea dinamicã standard


(dupã Mayne, P.W., 2001)

2
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

Pentru execuţia încercãrii SPT, se întrerupe procesul de forare, se curãţã gaura de


foraj, se verificã şi mãsoarã adâncimea tãlpii forajului precum şi nivelul apei
subterane. Pentru o geostructurã uniformã din punct de vedere litologic, intervalul de
execuţie al SPT este de 0,75m pânã la adâncimea de 3,00m, respectiv 1,50m÷2,00m
sub aceastã adâncime.

1.3. LIMITELE PROCEDURII


Deoarece încercãrile SPT depind de tipul şi starea echipamentului, precum şi de
operator, acest test este considerat irepetabil. Factorii care influenţeazã aceastã
încercare pot fi clasificaţi astfel:
- Categoria A - factori ce ţin de natura terenului, respectiv starea de eforturi
litostaticã, granulometria terenului, compoziţia mineralogicã, vârsta depozitelor;
- Categoria B - factori ce ţin de prezenţa apei subterane - presiunea apei din pori,
sensibilitatea la umezire a rocilor;
- Categoria C - factori ce ţin de echipament şi întreţinerea acestuia - diametrul
gãurii de foraj, eficienţa şi masa standardizatã a ciocanului, starea tubului carotier,
starea prãjinilor, lubrifierea prãjinilor, tipul echipamentului de foraj;
- Categoria D - factori ce ţin de procedura de execuţie a încercãrii SPT - curãţarea
inadecvatã a gãurii de foraj, ascensiunea necontrolatã a nivelului apei subterane,
notarea incorectã a numãrului de lovituri sau a înãlţimii de cãdere, înfigerea peste
limitã a tubului carotier, mişcarea incorectã a ciocanului (ex. lovire excentricã,
cãdere obstrucţionatã);
- Categoria E - factori ce ţin de condiţiile umane şi atmosferice din timpul testului.
Tabelul 1.2., conţine câteva evaluãri ale influenţei factorilor mai sus enumeraţi.

Tabel 1.2. Factori ce influenţeazã testele SPT (dupã Kulhawy şi Mayne,1990)


Cauze Efecte Influenţã asupra
valorilor NSPT
Curãţarea inadecvatã a gãurii de foraj SPT-ul nu se executã în roca Creştere
tulburatã
Nivelul crescut al apei în gaura de Plutirea tubulaturii Scãdere
foraj
Mãsurarea defectuoasã a cursei Variaţia energiei induse ciocanului Creştere
ciocanului
Greutatea modificatã (faţã de Variaţia energiei aplicate. Din Creştere/
standard) a ciocanului fabricaţie abaterile greutãţii Scãdere
ciocanului variazã cu 5%-7%
Lovirea excentricã a tubulaturii Scãderea energiei aplicate. Creştere
Cursã incompletã a ciocanului- Scãderea energiei aplicate. Creştere
datoratã unor cauze multiple
Deformarea tubului carotier Îndesarea materialului din gaura de Creştere
foraj semnificativã
Contorizarea defectuoasã a bãtãilor Rezultate imprecise Creştere/
Scãdere
Folosirea unui tub carotier Mãsurãtori irelevante Creştere/
nestandardizat Scãdere
Prezenţa unor elemente de pietriş sau Tub carotier deformat Creştere
bolovãniş în stratul testat
Folosirea tubulaturii în poziţie Împiedicarea transferului de energie Creştere
înclinatã

3
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

Foto 1.1. Tub carotier utilizat în încercarea SPT.

4
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

Dispozitiv Dispozitiv
SPT SPT

FORMAŢIUNEA FORMAŢIUNEA
ACOPERITOARE ACOPERITOARE
d

COMPRESIUNE
ZONÃ DE
∆h=?

≈4÷7d
ROCA DE BAZĂ ROCA DE BAZÃ
3.a. 3.b.

Fig.1.3 . Erori asociate procedurii SPT. (dupã Rogers, J.D., 2006).

1.3.a. Interpretarea eronatã a contactului formaţiune acoperitoare/rocã de bazã pe


baza “refuzului” SPT. 1.3.b. În apropierea rocii de bazã, începând de la o distanţã de
≈4÷7d, se înregistreazã o creştere a valorilor NSPT chiar şi în condiţiile unei
consistenţe reduse a materialului coeziv.

Cele mai frecvente erori apar în stratele ce conţin claste ce depãşesc diametrul tubului
carotier, caz în care valorile NSPT sunt semnificativ mai mari, interpretarea putând fi
eronatã (fig. 1.3.a.). Se recomandã o pãtrundere pe minim 3m în “presupusa” rocã de
bazã pentru o interpretare sigurã a rezultatelor.
O eroare mai greu detectabilã intervine la contactul dintre un strat de consistenţã
scãzutã şi roca de bazã. În zona de influenţã a tubulaturii (de diametru d) apreciatã ca
având o grosime ce variazã între 4d şi 7d, valorile NSPT sunt semnificativ crescute,
datoritã efectului de compresiune a aparaturii (fig. 1.3.b.).
Cea mai evidentã sursã de erori rezidã în însãşi procedura de lucru, în care se
raporteazã numãrul de lovituri necesare traversãrii unei distanţe de 30cm, astfel cã
valorile NSPT înregistrate sunt reprezentative doar pentru strate de grosimi de minim
30cm plus grosimea zonei de influenţã (4÷7d). Procedura SPT mediazã astfel
rezistenţa la penetrare a stratelor strãbãtute, iar orizonturile de consistenţã redusã cu
grosimi mai mici de 50÷60cm pot fi total ignorate dacã încercarea nu este însoţitã de o
analizã atentã a probelor prelevate în carotier.

1.4. PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII


Valoarea NSPT reprezintã numãrul de lovituri necesare pãtrunderii tubulaturii pe o
adâncime de 300mm.
Mãsurãtorile efectuate în cazul acestor încercãri trebuie sã respecte câteva reguli
elementare:
1. NSPT este totdeauna un numãr întreg;
2. un test se încheie şi se noteazã “refuz” dacã se înregistreazã 50 de lovituri pe
25mm;

5
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

3. dacã N<1 atunci înregistrarea se va nota “pãtrundere sub greutatea


tubulaturii”.
Eficienţa sistemului se obţine comparând energia cineticã KE=1/2mv2 cu energia
potenţialã PE=mgh, iar raportul energetic se defineşte ca KE/PEx100 [%].
În practica internaţionalã se utilizeazã frecvent valorile NSPT corectate la un raport
energetic de 60% ce se noteazã N60. Trecerea de la NSPT la N60 se face aplicând o serie
de corecţii valorilor înregistrate pe teren.

N 60 = N SPT C E C B C S C R [1.1.]

în care CE este corecţia de energie, CB corecţia de diametru al gãurii de foraj, CS


corecţia de tub carotier, CR corecţia de lungime. Intervalele de variaţie a factorilor de
corecţie sunt prezentate în tabelul 1.3.

Tabel 1.3. Factori de corecţie a mãsurãtorilor SPT


(dupã Skempton, 1986; Robertson şi Wride, 1997)
Factor Simbol Echipament Valoare
corecţie
Raport energetic CE=ER/60 Echipament manual 0,5÷1,2
Echipament automat 0,8÷1,5
Diametrul gãurii de foraj CB 65÷115mm 1,00
150mm 1,05
200mm 1,15
Tub carotier CS Standard 1
Non standard 1,1÷1,3
Lungimea sistemului de batere CR 3÷4m 0,75
4÷6m 0,85
6÷10m 0,95
10÷>30m 1,00

Intervalul de variaţie al corecţiei de energie CE este foarte mare, motiv pentru care
estimarea acestui factor este foarte importantã. Instalaţiile comercializate de SPT
trebuie periodic etalonate în vederea stabilirii acestei corecţii prin proceduri
standardizate (ASTM D 4633).
Valorile corectate N60 sunt în continuare normalizate la 100KPa (1 at.) în concordanţã
cu sarcina geologicã la adâncimea la care sunt mãsurate.
Valorile corectate şi normalizate se noteazã (N1)60 şi se obţin cu formula:

(N1)60= CNN60 [1.2.]

în care CN ≤ 2 se numeşte parametrul de normalizare a efortului efectiv ce este definit


de formula:

C N = (Pa / σ 'vo ) n [1.3.]

În relaţia de mai sus:


- Pa este presiunea atmosfericã [KPa];
- σ 'vo efortul unitar efectiv la adâncimea consideratã [KPa];
- n este un coeficient exponenţial care este evaluat astfel:
o 1 pentru argile (Olsen, 1997; Mayne şi Kemper, 1988);

6
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

o 0,5÷0,6 în nisipuri (Seed.al, 1983; Liao şi Whitman, 1986; Olsen,


1997).

În legislaţia europeanã (EUROCOD 8), valorile NSPT înregistrate şi exprimate ca


numãr de lovituri /300mm trebuie normalizate la o presiune litostaticã de referinţã de
100KPa şi pentru un raport energetic de 60% faţã de energia teoreticã de impact
(ER/60).
Pentru adâncimi <3m, valorile NSPT înregistrate trebuie reduse cu 25%.
Normalizarea în raport cu efortul litostatic se face prin multiplicarea cu un factor:

C N = (100 / σ 'vo )1 / 2 [1.4.]

în expresia cãruia σ 'vo este efortul vertical efectiv ce acţioneazã la adâncimea şi la


momentul la care s-a întregistrat NSPT, iar valoarea CN trebuie sã fie în intervalul
0,5÷2.

1.5. INTERPRETAREA REZULTATELOR PENETRARII DINAMICE STANDARD


1.5.1. Estimarea parametrilor fizico-mecanici
1.5.1.1.Evaluarea stãrii fizice a nivelelor litologice interceptate.
Evaluarea stãrii de consistenţã pentru roci coezive şi a stãrii de îndesare pentru roci
necoezive a fost prima aplicaţie a rezultatelor încercãrii de penetrare dinamicã
standard în foraj, care rãmâne valabilã pânã azi.

Tabel 4. Corelaţii între starea fizicã a terenurilor şi rezultatele SPT


Terenuri necoezive Terenuri coezive
N30 Starea de îndesare/ N30
Starea de consistenţã
(bãtãi/30cm) Densitatea relativã (bãtãi/30cm)
Terzaghi/Peck Gibs-Holtz STAS1242/5-88 Terzaghi/Peck
<4 Foarte afânatã 0÷15% <2 Stare curgãtoare Foarte moale
4÷10 Afânatã 15÷35% 2÷4 Plastic curgãtoare Moale
10÷30 Îndesare medie 35÷65% 4÷8 Plastic moale Medie
30÷50 Îndesatã 65÷85% 8÷15 Plastic consistentã Rigid
> 50 Foarte îndesatã 85÷100% 15÷30 Plastic vârtoasã Foarte rigid
30 Stare tare Tare

Terenuri necoezive Terenuri coezive


N30 Starea de îndesare/ N30 Starea de consistenţã/
(bãtãi/30cm) Densitatea relativã (bãtãi/30cm) Rezistenţa la compresiune qu KPa
AASHTO, 1988 AASHTO, 1988
<4 Foarte afânatã 0÷20% 0÷1 Foarte moale <25
4÷10 Afânatã 20÷40% 2÷4 Moale 25÷50
10÷25 Îndesare medie 40÷70% 4÷8 Medie 50÷100
25÷50 Îndesatã 70÷85% 8÷15 Rigid 100÷200
> 50 Foarte îndesatã 85÷100% 15÷30 Foarte rigid 200÷400
30÷60 Tare >400
>60 Foarte tare

Densitatea relativã este estimatã de cãtre diverşi autori (Mayne, P.W., 2001) în raport
cu valorile penetrãrii dinamice standard (SPT) corectate şi normalizate (N1)60 cu
urmãtoarele formule:

7
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

( N1 ) 60
D 2r = [-] [1.5.]
60

100

Densitate relativa Dr(%)…..


90
80
70
60
50
40
30
20
10 Rezistenta SPT corectata si normalizata (N1 )60
0
0 10 20 30 40 50 60
Fig. 1.4. Variaţia densitãţii relative în funcţie de valorile NSPT

sau
( N1 ) 60
Dr = ⋅ 100 [%] [1.6.]
C P C A C RSC
în care
C P = 60 + 25 lg D 50 , corecţie de granulozitate (D50 diametrul corespunzãtor
procentului de 50% din curba granulometricã);
C A = 1,2 + 0,05 lg( t / 100) , corecţie de vârsta formaţiunii (t vârsta estimatã a
formaţiunii în ani);
C R = (RSC) 0,18 corecţie a raportului de supraconsolidare.

1.5.1.2. Evaluarea modulului de deformaţie liniarã.


Prin tipul de solicitare exercitat asupra terenului, încercarea SPT solicitã rocile în
domeniul de comportament plastic. Cu toate acestea, literatura de specialitate a
adoptat, încã de la debutul metodei, o serie de corelaţii între valoarea NSPT şi modulul
de deformaţie liniarã al terenurilor, considerat un parametru specific domeniului de
comportament elastic al rocilor. Astfel, A.Stanciu şi I.Lungu, 2006, preiau formulele:

E=8N [1.7.]

în care E este modulul de deformaţie liniarã [daN/cm2], N este numãrul de lovituri din
încercarea SPT;

1
= C1 + C 2 N [1.8.]
mv

unde mv este coeficientul de compresibilitate volumicã, iar

8
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

2,4<C1<7,1 MPa,
0,33< C2<1,18MPa
sunt coeficienţi aleşi în funcţie de natura terenului strãbãtut.
Norma americanã de drumuri AASHTO, 1996, propune urmãtoarele corelaţii între
tipul de roci şi modulul de deformaţie liniarã :

Tabel 1.5. Estimarea modulului de deformaţie liniarã dupã norma AASHTO


Tip de rocã Modul de deformaţie liniarã (KPa)
Prafuri, prafuri nisipoase sau alte roci slab coezive 400(N1)60
Nisipuri fine medii 700(N1)60
Nisipuri mari sau nisip cu rar pietriş 1000(N1)60
Nisipuri cu pietriş 1200(N1)60

Bowles, 1989 propune urmãtoarele relaţii pentru estimarea modulului de deformaţie


liniarã E[KPa]:

pentru nisipuri E = 500 ⋅ ( N SPT + 15) [1.9.]

pentru nisipuri prãfoase, argiloase E = 300 ⋅ ( N SPT + 6) [1.10.]

50
….
Modul de deformatie liniara E(MPa)

45

40

35

30
Nisipuri
25
Nisipuri
20
prãfoase
15

10

5
Rezistenta SPT normalizata N1(60)
0
0 10 20 30 40 50 60
Fig.1.5. Estimarea modulului de deformaţie liniarã dupã Bowels
(dupã Mayne, P.W., 2001)

1.5.1.3.Evaluarea parametrilor rezistenţei la forfecare


Din cauza dificultãţilor ce survin în determinarea parametrilor efectivi ai rezistenţei la
forfecare (unghiului de frecare) pe probe netulburate provenind din roci necoezive,
încercãrile in situ de tipul SPT, CPT sunt foarte frecvent utilizate pentru acest scop.
Corelaţii ale valorilor NSPT cu unghiul efectiv de fricţiune pentru nisipuri ”curate” fãrã
fracţiuni fine sunt recomandate încã din anul 1956 de cãtre Meyerhof.

9
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

Tabel 1.6. Estimarea unghiului de frecare interioarã (dupã Meyerhof, 1956.)


N30 Stare de Densitate Unghi efectiv de
(bãtãi/30cm) îndesare relativã frecare interioarã φ' (o)
<4 Foarte afânatã 0÷20% <30
4÷10 Afânatã 20÷40% 30÷35
10÷30 Îndesare medie 40÷60% 35÷40
30÷50 Îndesatã 60÷80% 40÷45
>50 Foarte îndesatã 80÷100% >45

În tabelul de mai sus:


- pentru N’>15, reprezentând valorile corectate ale rezistenţei la penetrare
standard, executate în condiţii de presiune a apei subterane, N30=15+(N’-
15)/2;
- pentru nisipuri argiloase se recomandã reducerea valorilor φ' cu 5o;
- pentru nisipuri în amestec cu pietriş se recomandã creşterea valorilor φ' cu 5o.

O corelaţie foarte utilizatã între valorile corectate N60 şi φ', a fost propusã de
Schmertmann, 1975, ec.1.11., fig.1.6 :

0,34
  σ ' vo 
−1 
φ' ≈ tan  N 60 / 12,2 + 20,3  [1.11.]
  p a 
 

în care σ 'vo este sarcina geologicã efectivã la adâncimea penetrãrii, iar pa presiunea
atmosfericã.

60
φ=4 5 ο
ο
φ = 50
50
Rezistenta SPT corectata (N) 60

φ=4 0 ο
40

30
φ=3 5 ο

20
φ=3 0 ο

10
φ=2 5 ο

0
0 50 100 150 200 250 300
Sarcina geologica efectiva (KPa)

Fig.1.6. Corelaţia N60 şi φ' specificã nisipurilor “curate”


(dupã Schmertmann, 1975).

10
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

O altã corelaţie de acest tip este dată de Perry, 1977, sub forma:
N
φ = 25 + 28 [1.12.]
σ vo

Ulterior, în 1996, Hatanaka şi Uchida, utilizând un numãr semnificativ de probe


netulburate în roci necoezive prelevate prin îngheţ, au reuşit sã realizeze o corelaţie de
tipul (fig.1.7.):

φ' = 3,5 N1(60) + 22,3 ± ε [1.13.]


respectiv,

φ' = 15,4 ⋅ N1(60) + 20 [1.14]

în care φ' este unghiul efectiv de frecare interioarã [o], iar ε este eroarea standard
utilizatã în regresia având media 0 şi deviaţia standard 2.3.

50
' (o)

φ' = 3,5 N1(60) + 22,3 ± ε


45
Unghi efectiv de frecare interioara

40

35
φ' = 15,4 ⋅ N1(60) + 20
30

25

20
0 10 20 30 40 50 60
Rezistenta SPT corectata si normalizata (N1)60

Fig.1.7. Corelaţia între valorile SPT corectate, normalizate (N1)60 şi


unghiul efectiv de frecare interioarã φ'
(dupã Hatanaka şi Uchida, 1996).

Relaţiile 1.13., 1.14. de mai sus subestimeazã cu circa 1o valorile unghiului efectiv de
frecare interioarã pentru depozite situate la adâncimi <12÷16m, iar sub aceste
adâncimi diferenţele faţã de valorile obţinute în laborator variazã cu 2o-3o.
Autorii considerã cã variaţii ale valorilor unghiului de frecare interioarã de pânã la 4o
sunt induse de utilizarea aparaturii automate de execuţie a penetrãrilor standard.
Toate aceste corelaţii au fost stabilite în nisipuri în care fracţiunile praf sau argilã erau
nesemnificative. Pentru cazurile nisipurilor argiloase, nisipurilor prãfoase sau ale
nisipurilor micacee, valorile estimate ale unghiului de frecare interioarã sunt mai mici.

11
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

Nu se recomandã utilizarea acestor corelaţii în cazul nisipurilor având un conţinut


semnificativ de pietriş deoarece valorile NSPT sunt adesea supraestimate prin faptul cã
tubul carotier are diametrul mai mic decât anumite claste ale depozitelor grosiere, iar
rezistenţa crescutã la penetrare nu este generatã de starea de îndesare a depozitului.

1.5.2. Aplicaţii SPT în probleme inginereşti.


1.5.2.1.Estimarea capacitãţii portante a terenurilor
Primele relaţii privind presiunea admisibilã (convenţionalã) pentru fundaţii de
suprafaţã sprijinite pe terenuri necoezive, sunt date de Terzaghi şi Peck, 1957, în
situaţia unui factor de siguranţã Fs=3 faţã de presiunea criticã şi pentru o tasare
absolutã de 2,5cm (fig. 1.8.).
Pentru fundaţii tip radier general, considerând o tasare limitã de 5cm, aceiaşi autori
recomandã valori ale presiunii admisibile în intervalul 0,7÷4,5 daN/cm2 expuse în
tabelul 1.7., ce se pot majora cu 10÷20% dacã apa subteranã se aflã la adâncimi >B/2.

N=60 6

Presiunea admisibila (daN/cm)…..


N=50

2
5

N=40 4

N=30
3

N=20 2

N=10 1
N=5

0
0 1 2 3 4 5 6
Latimea fundatie (m)
Fig. 1.8. Estimarea presiunii admisibile în funcţie de valorile NSPT
(dupã Terzaghi si Peck, 1957)

Tabel 1.7. Estimarea presiunii admisibile în funcţie de valorile NSPT


N30 Starea de pa
(bãtãi/30cm) îndesare daN/cm2
<10 Afânatã necesitã compactare
10÷30 Îndesare medie 0,7÷2,5
30÷50 Îndesatã 2,5÷4,5
>50 Foarte îndesatã >4,5

Ulterior, Meyerhof estimeazã aceeaşi presiune admisibilã (convenţionalã) cu formula:

 NB  D f 
p a =  3,281 1 +  [1.15.]
 30  B 

12
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

în care:
pa = presiunea admisibilã (daN/cm2);
N = valoarea medie, corectatã NSPT sub talpa fundaţiei;
B = lãţimea fundaţiei (m);
Df = adâncimea de fundare (m).

Acelaşi autor propune urmãtoarele formule pentru estimarea presiunii nete, necesare
pentru realizarea unei tasãri de 25,4mm (1inch):

q net = 11,98 N pentru B < 1,22m;


 2
  3,28 + 1  [1.16.]
q net = 7,99 N  pentru B ≥ 1,22m
  3,28B 

în care:
q net = q tot − γD f (KPa),
iar B şi Df au semnificaţia dată mai sus.

Relaţiile Meyerhof sunt modificate de Bowles, 1977, pe baza experienţelor in situ,


astfel cã sunt propuse urmãtoarele seturi de corelaţii:

  so 
q net = 19,16 NFd   pentru B < 1,22m;
  25,4 
 2
[1.17.]
  3,28B + 1   s o 
q net = 11,98 NFd  3,28B   25,4  pentru B ≥ 1,22m
    

în care:
so este tasarea admisibilã (mm);
Fd = 1 + 0,33(D f / B) ≤ 1,33 este un factor de adâncime adimensional.
sau

 N
q a = 0,05 Fd pentru B < 1,22m;

 2 ; [1.18.]
q = N  B + 0,30 
 a 0,08   pentru B ≥ 1,22m
B 

în care qa (KPa), reprezintã presiunea admisibilã necesarã unei tasãri de 25,4mm.


În relaţiile de mai sus, N reprezintã NSPT stabilit pe baze statistice în cuprinsul zonei
active a construcţiei, consideratã a se dezvolta între adâncimile 0,50Df şi 2B de la
baza fundaţiei.
Pentru aceeaşi tasare maximã admisibilã s o = 25,4mm , în funcţie şi de adâncimea
relativã de fundare (Df/B), Peck, Hanson şi Thornburn, 1974, au stabilit corelaţii în
funcţie de valorile NSPT, ce sunt prezentate în figura 1.9.
O abordare mai recentã, bazatã pe circa 200 de mãsurãtori in situ a tasãrilor în cazul
construcţiilor fundate pe terenuri necoezive, aparţine lui Burland şi Burbidge, 1985.

13
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

Astfel, presiunea maximã corespunzãtoare unei tasãri de 25,4mm q a = q 2,5 (KPa)


este estimatã de formula:
1,4
N
q a = q 2,5 = 2540 [1.19.]
B 0,7 10 T

în care B este lãţimea fundaţiei (m), N este valoarea medie a penetrãrii dinamice
standard, calculatã pe o adâncime egalã cu B, iar T este o variabilã aleatoare din punct
de vedere statistic, stabilitã pentru o distribuţie normalã cu o medie de 2,23 şi o
deviaţie standard 0,26.
Ecuaţia de mai sus are o variantã utilizatã atunci când probabilitatea de a se depãşi
tasarea de 25,4mm este de cel puţin 30%:

1,4
N
q a = q 2,5 = 10,9 [1.20.]
B 0, 7

Dacã se estimeazã tasãri s ≠ s o = 25,4mm , presiunile nesesare admisibile se stabilesc


prin interpolare liniarã.
Presiunea criticã p cr = q ult (KPa) este evaluatã de Perry, 1977 prin relaţia liniarã:

p cr = q ult = 30 N [1.21.]

în care N este o valoare medie reprezentativã pe intervalul de adâncime 0,75B, sub


talpa fundaţiei.
Ecuaţia Terzaghi privind depãşirea capacitãţii portante în cazul rocilor necoezive, este
discutatã în raport cu rezultatele penetrãrii dinamice standard şi de Zekkos et.al.,
2004. Astfel, în ecuaţia binecunoscutã a lui Terzaghi:

1
p cr = q ult = γ ' DN q + γ ' BN γ [1.22.]
2

N q , N γ sunt factori de capacitate portantã care depind exclusiv de unghiul efectiv de


frecare interioarã φ' al terenurilor necoezive, exprimat prin corelaţie cu valorile (N1)60
conform ecuaţiei [1.13.].
Expresiile cele mai utilizate ale factorilor N q , N γ sunt:

 φ' 
Bowels, 1996: N q = e π tan φ' tan 2  45 o +  [1.23.]
 2

(
Brinch-Hansen, 1970: N γ = 1,5 N q − 1 tan φ') [1.24.]

1.5.2.2. Estimarea tasãrilor terenului de fundare a construcţiilor.


Se realizeazã pe baza unor formule empirice în care sunt raportate tasãrile mãsurate
ale terenurilor de fundare a construcţiilor pozate pe roci necoezive şi rezultatele
penetrãrilor dinamice standard corectate în raport cu diverşi factori (sarcinã geologicã,
prezenţa apei subterane, etc.).

14
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

600 600 600


Df / B = 1 Df / B = 0,50 Df / B = 0,25
N=50 N=50
N=50
500 500 500

Presiunea neta admisibila (KPa)...


Presiunea neta admisibila (KPa)...

Presiunea neta admisibila (KPa)...


N=40 N=40
N=40
400 400 400

N=30 N=30 N=30


300 300 300

N=20 N=20 N=20


200 200 200
N=15 N=15 N=15

N=10 N=10 N=10


100 100 100
N=5
N=5 N=5

0 0 0
0 0.5 1 1.5 0 0.5 1 1.5 0 0.5 1 1.5
Latimea fundatiei B(m) Latimea fundatiei B(m) Latimea fundatiei B(m)

Fig. 1.9. Estimarea presiunii admisibile în funcţie de valorile penetrãrii dinamice standard, pentru o tasarea so<2,54cm.
(dupã Peck, Hanson si Thornburn, 1974)

15
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

Urmãtoarele relaţii sunt de referinţã pentru estimarea tasãrii instantanee si (cm):


⇒ relaţiile Mayerhof , 1965:

 1,9q
s i = N pentru B < 1,25m;

 2 [1.25.]
s = 2,84q  B  pentru B > 1,25m
 i N  B + 0,33 

⇒ altã formã a relaţilor Mayerhof datã de Mayne 2001, este:

 q B
s i = 1,485 pentru nisipuri si pietrisuri
 2N
 [1.26.]
s = 1,485 q B pentru nisipuri prafoase
 i N

în care q este presiunea netã transmisã de fundaţie (daN/cm2), iar N este valoarea
medie a penetrãrii dinamice standard la o adâncime egalã cu B (lãţimea fundaţiei-m).

⇒ relaţia Perry, 1971:

αqB
si = CDC W CT [1.27.]
N

în care:

α=200;
q este presiunea netã transmisã de fundaţie (MN/m2);
CD este un factor de influenţã al adâncimii de fundare redat în fig.1.10 a;
CW este un factor de influenţã al nivelului apei subterane, care se poate determina
cu una din relaţiile de mai jos.

 Dw
C W = 1 + D + 3B / 4 pentru 0 ≤ D w ≤ D f
 f
 [1.28.]
C = 1 + D w (2B + D f − D w ) pentru D f ≤ D w ≤ 2B
 W 2B(D f + 0,75B)

Dw adâncimea apei subterane mãsuratã de la suprafaţa terenului (m);


Df adâncimea de fundare (m);
CT factor de influenţã al grosimii T a stratului compresibil, redat în fig.1.10b.;
N valoarea penetrãrii standard la adâncimea 3B/4 sub talpa fundaţiei.
Dacã N variazã sub talpa fundaţiei, se va considera valoare mediei ponderate:

3N1 + 2 N 2 + N 3
N=
6
în care:
N1 valoarea medie NSPT înregistratã între talpa fundaţiei şi adâncimea 3B/4;

16
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

N2 valoarea medie NSPT înregistratã pe adâncimile 3B/4 ÷ 3B/2;


N3 valoarea medie NSPT înregistratã pe intervalul 3B/2 ÷ 2B.

5 1

4
0.75

3
CD

CT
0.5
2

0.25
1

0 0
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 0 0.5 1 1.5 2
D/B T/B

Fig.10.a Fig.10.b

Fig.1.10. Factori de influenţã în metoda Perry pentru calculul tasãrii pe baza


încercãrilor de penetrare standard în foraj.

⇒ Burland şi Burbidge, 1985, propun urmãtoarea relaţie de corelaţie în cazul rocilor


necoezive normal consolidate:

s i = f s f1σ a I c B 0,7 [1.29.]

în care:
si reprezintã tasarea instantanee, (mm);
2
 1,25L / B 
fs =   factor de formã a fundaţiei de lungime L (m) şi lãţime B (m);
 L / B + 0,25 
 H  z − H o 
f1 =  o   factor de corecţie al stratului necoeziv, f1=1, dacã Ho>z1;
 z1  z1 
Ho grosimea stratului necoeziv (m);
z adâncimea medie a stratului necoeziv, mãsuratã de la suprafaţa terenului, (m);
z1 grosimea zonei active a construcţiei, (m), care se va considera:
z1 = B 0,763 în situaţia în care valorile penetrãrilor dinamice standard cresc
în adâncime sau rãmân aproximativ constante;
 z1 = 2B , dacã valorile NSPT scad în adâncime.
σ a presiunea admisibilã transmisã pe talpa fundaţiei (KPa);
1,71
Ic = indice de compresibilitate (-);
N1SPT
,4

NSPT valoarea necorectatã a penetrãrii dinamice standard la nivelul Ho în situaţia în


care Ho>z1, respectiv la adâncimea B, atunci când Ho<z1.

17
Investigaţii geotehnice in situ
SPT-Standard Penetration Test

⇒ În cazul nisipurilor supraconsolidate, aceiaşi Burland şi Burbidge, 1985, propun


corelaţiile:
  2  0, 7
s i = f s f1  σ a − 3 σ' vo I c B pentru σ a > σ' zc
  [1.30.]

s = σ B 0,7 I c pentru σ a < σ' zc
 i a
3

în care σ' vo este sarcina geologicã la baza excavaţiei (KPa), iar restul termenilor
îşi pãstreazã semnificaţia expusã mai sus.
⇒ Aceiaşi autori estimazã tasarea totalã a terenurilor necoezive sub acţiunea unei
construcţii cu formula:

 σ' a 
s t = f s f1f t  vo f + (q '−σ' vo )a f  [1.31.]
 3 

în care:
f s , f1 îşi pãstreazã semnificaţiile de mai sus;
f t este un factor de compresiune secundarã care poate avea expresiile:
 f t = 1,3 + 0,2 log(t / 3) pentru sarcini statice;
 f t = 1,7 + 0,8 log(t / 3) pentru sarcini oscilante.
În relaţiile de mai sus, t ≥ 3ani este timpul de la terminarea construcţiei.

⇒ O ultimã relaţie de estimare a tasãrii pe baza încercãrilor de penetrare dinamicã,


este dată de Liao şi Whitman, 1985, în funcţie de presiunea netã qnet (KPa):

p net
si = [1.32.]
0,41N corectat

în care:
p net = q a − γD f presiunea netã (KPa);
N corectat = C N C W N SPT este valoarea corectatã a rezultatelor penetrãrii
dinamice;
CN este factorul de corecţie a penetrãrii standard în raport cu sarcina geologicã,
care poate lua expresiile:
95,8
CN = pentru C N ≤ 2 sau (Liao şi Whitman, 1985)
σ' zo
 1916 
C N = 0,77 log  pentru C N ≤ 2 şi σ' zo > 24KPa (Peck et.al., 1974)
σ '
 zo 
CW este factorul de corecţie al apei subterane, care are formele:
1 zw
CW = + ≤ 1 pentru 0 〈 z w 〈 (D f + B) , respectiv
2 2(D f + B)
C W = 1 pentru z w ≥ (D f + B) , zw adâncimea apei subterane.

18
Investigaţii geotehnice in situ
PD - Penetrare dinamicã

2. PENETRAREA DINAMICÃ PE CON


2.1. GENERALITÃŢI, ISTORIC
Penetrarea dinamicã pe con este una din cele mai des utilizate metode de investigaţie
geotehnicã a terenului de fundare, datoritã simplitãţii metodologiei de lucru şi
robusteţii aparaturii utilizate.
Spre deosebire de penetrarea dinamicã standard (unde era folosit un tub carotier care
avea funcţia de penetrare şi prelevare de probe), în încercarea de penetrare dinamicã
se utilizeazã conuri cu diverse caracteristici constructive (unghi la vârf de 60o în zona
Americii, Australiei şi Africii, 90o în spaţiul european), nefiind posibilã prelevarea de
probe.
Indiferent de tipul aparaturii, încercarea constã în introducerea în teren, prin batere, a
unei tubulaturi prevãzutã cu con, înregistrându-se numãrul necesar de lovituri pentru
pãtrunderea acesteia (în condiţii standardizate) pe echidistanţe de 10 sau 20cm.
În România încercarea a fost standardizatã în secolul trecut prin normativul C159-73,
89 şi, mai recent, de norma europeanã EN ISO 22476-2:2006, “Cercetări şi încercări
geotehnice. Încercări pe teren. Partea 2: Încercare de penetrare dinamică.”

În prezent sunt utilizate mai multe tipuri constructive de aparaturi care diferã în
principal prin masa berbecului cu ajutorul cãruia se aplicã loviturile (detalii asupra
aparaturilor disponibile vor fi date în §2.2.) Conform normativului sus-numit sunt
utilizate urmãtoarele aparaturi, respectiv proceduri de lucru:
⇒ penetrare dinamicã uşoarã (DPL, abreviat în românã PDU), care foloseşte
masa cea mai micã a berbecului;
⇒ penetrare dinamicã medie (DPM, abreviat în românã PDM), utilizând o masã
medie;
⇒ penetrare dinamicã grea (DPH, sau PDG în româneşte), folosind o masã mare;
⇒ penetrare dinamicã foarte grea (DPSH-A,B, sau PDSG), folosind cele mai
mari mase disponibile.
Rezultatele pot fi utilizate pentru determinarea preliminarã a stratificaţiei
geostructurilor predominant necoezive, controlul calitãţii lucrãrilor de umpluturã sau
pentru evaluarea diferitelor proprietãţi fizico-mecanice ale depozitelor pe baza unor
corelaţii specifice.

2.2. PRINCIPIUL METODEI, APARATURÃ


Echipamentul încercãrilor de penetrare dinamicã pe con cuprinde urmãtoarele pãrţi
componente (vezi tabelul 2.1.):
- dispozitivul de batere constând în berbec de diverse dimensiuni şi mase, care
culiseazã cât mai uşor pe o tijã ce conţine un dispozitiv de declanşare manualã
sau automatã a cãderii;
- nicovala (sau capul de batere) ce limiteazã cãderea berbecului;
- conul metalic care are un unghi la vârf de 90o şi se prelungeşte cu o parte
cilindricã ce se racordeazã la tijele de batere (fig.2.1.); existã douã varietãţi de
conuri în funcţie de modul de cuplare cu tija - con fix care se extrage la
finalizarea penetrãrii împreunã cu întregul echipament, sau con pierdut, care
este deşurubat şi detaşat la adâncimea finalã de penetrare, rãmânând în teren;
- tijele de batere, constituite din oţel de înaltã rezistenţã la compresiune şi uzurã,
ale cãror sãgeţi maxime admisibile nu trebuie sã depãşeascã 1/1000 sau
1mm/m;
- dispozitiv de mãsurare al cuplului necesar înşurubãrii tijelor, care de obicei
este o cheie dinamometricã;

19
Investigaţii geotehnice in situ
PD - Penetrare dinamicã

- echipamentele moderne sunt


Diametrul tijei prevãzute cu dispozitive de numã-
d
rare a loviturilor de berbec, dispo-
Tijã de batere
zitive de mãsurare a adâncimii de
Orificiu de injectare penetrare (în lipsa cãrora, tijele
trebuie gradate), precum şi dispo-
zitive de mãsurare a dimensiunilor
Vârf penetrometric

vârfului şi verificare a verticalitãţii


penetrarii.
Tronson
cilindric

Tabelul de mai jos cuprinde


Con de penetrare dimensiunile şi masele pãrţilor
componente ale echipamentelor de
penetrare dinamicã, aşa cum sunt
90o
stipulate de normativul românesc în
D Diametrul bazei vigoare.
conului
Pe parcursul desfãşurãrii testului,
Fig. 2.1. Schiţa vârfului penetrometric tijele trebuie introduse în mod
Conform EN ISO 22476-2:2006 continuu, iar la fiecare metru
strãbãtut acestea se rotesc un tur şi
Tabel 2.1.
Echipament Ansamblu Unitate DPL DPM DPH DPSH
de DPSH- DPSH-
masurã A B
Masa
kg 10 30 50 63,5 63,5
Dispozitiv berbecului
de batere Înãlţimea de
mm 500 750
cadere
Aria bazei
cm2 10 15 16 20
conului
Diametrul
mm 35,7 43,7 45,0 50,5
Conul bazei
metalic Lungimea
mm 35,7 43,7 90,0 51
(unghi la pãrţii cilindrice
vârf 90°) Înãlţimea pãrţii
mm 17,9 21,9 45,0 50,5
conice
Uzura maximã
mm 3 4 5
admisã
Masã maximã kg/m 3 6 8
Tijele de
Diametru
batere mm 22 32 35
maxim
Energia nominalã
kJ/m2 50 100 167 194 238
specificã pe loviturã
Cursã de penetrare mm 100 100/200
Adâncimi maxime recomandate m 6÷8 8÷15 15÷20
Limitele numãrului
bãtãi/cursã 3÷50 5÷100
de bãtãi/cursã
jumãtate (sau pânã la atingerea cuplului maxim) pentru asigurarea garniturii împotriva
deşurubãrii. Frecvenţa de batere trebuie sã se înscrie în intervalul 15÷30 lovituri

20
Investigaţii geotehnice in situ
PD - Penetrare dinamicã

/minut, iar fiecare oprire a procesului de penetrare mai mare de 5 minute se


consemneazã în fişele de înregistrare a rezultatelor.

2.3. PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII


Înregistrãrile se fac la pãtrunderea pe 100mm (DPL, DPM, DPH) şi se noteazã N10,
respectiv la fiecare 100-200mm pentru DPSH, N10-N20. Dacã înregistrãrile depãşesc
limitele înscrise în tabelul 2.1., se înregistreazã penetrarea realizatã la fiecare loviturã
(în cazul rocilor argiloase aflate în stare curgãtoare), sau pentru un numãr determinat
de lovituri (în cazul rocilor cu rezistenţã la penetrare mare).
Raportul de încercare penetrometricã trebuie sã includã:
- tipul aparaturii;
- valorile N10 sau N20 la fiecare adâncime, reprezentate grafic;
- valorile cuplului maxim la fiecare adâncime;
- frecvenţa medie a loviturilor;
- nivelul apei subterane;
- durata întreruperilor mai mari de 5 minute şi adâncimea la care s-au produs.

Urmãtorii factori influenţeazã sensibil rezultatele penetrãrii dinamice:


- starea fizicã a aparaturii utilizate; modificãrile de masã sau geometrie ale
pãrţilor componente atrag modificãri ale energiei reale de batere;
- viteza de penetrare, respectiv frecvenţa de batere influenţeazã invers
proporţional rezistenţa la penetrare, mai ales în cazul rocilor coezive în stare
de consistenţã scãzutã;
- întreruperile de duratã în procesul de penetrare creeazã o creştere temporarã şi
artificialã a rezistenţei de batere;
- compoziţia granulometricã a nivelurilor strãbãtute; prezenţa fragmentelor de
roci tari sau a granulelor de mari dimensiuni (pietriş, bolovãniş) se regãsesc pe
diagramele de penetrare ca salturi bruşte ale citirilor N10-N20 care pot fi uşor
interpretate în mod eronat ca zone cu grad de îndesare ridicat;
- rocile coezive aflate în stare de consistenţã scãzutã aderã la tijele
dispozitivului, iar procesul creeazã o creştere artificialã a rezistenţei la
penetrare;
- se considerã cã un nivel litologic influenţeazã rezistenţa la penetrare pe o
lungime de 10÷15d (d este diametrul conului de penetrare);
- prezenţa apei subterane reduce, în funcţie şi de adâncime, cu 10% pãnã la 50%
valorile rezistenţei la penetrare;
- în nivelurile nisipoase are loc o creştere a rezistenţei la penetrare în adâncime
datoratã posibilitãţii de refulare lateralã şi verticalã a materialului dislocuit de
con şi tijă. Adâncimea pe care se manifestã refularea şi creşterea rezistenţei la
penetrare se numeşte adâncime criticã hcr. În nivelurile îndesate, dupã
strãbaterea acestei adâncimi, rezistenţa la penetrare rãmâne constantã, în timp
ce în nivelurile afânate, creşterea rezistenţei este continuã.

Rezultatele penetrãrii dinamice pe con se materializeazã în diagrame de variaţie a


valorilor N10-N20, precum şi a rezistenţei la penetrare, aceasta fiind definitã ca
rezistenţa pe care o opune geostructura la înaintarea conului, sub acţiunea lucrului
mecanic constant, reprezentat de cãderea berbecului (fig.2.2.). Calcularea rezistenţei
la penetrare Rd (KPa) în funcţie de elementele constructive ale aparaturii utilizate se
face cu formula:

21
Investigaţii geotehnice in situ
PD - Penetrare dinamicã

(a)
(b)

Fig. 2.2. Exemple de penetrare dinamicã:

(a) Penetrare dinamicã DPH, amplasament Işalniţa


(b) Penetrare DPL, amplasament haldã Sãrata Monteoru

22
Investigaţii geotehnice in situ
PD - Penetrare dinamicã

G12 h
Rd = [2.1.]
Ae(G1 + G 2 )

în care:
G1 = greutatea berbecului (KN);
G2 = greutatea tijelor, nicovalei, sistemului de ghidaj şi a conului (KN);
h = înãlţimea de cãdere a berbecului (m) ;
A = aria secţiunii transversale a conului (m2);
e = pãtrunderea conului sub o singurã loviturã (m)

2.4. INTERPRETAREA REZULTATELOR PENETRÃRII DINAMICE


Ca şi în cazurile altor încercãri in situ, eficienţa şi reprezentativitatea acestora se
obţine în situaţia în care se executã cel puţin un foraj de investigaţie geotehnicã în
vecinãtatea unui sondaj de penetrare dinamicã.
Aceastã apropiere spaţialã (minim 2m) permite corelarea rezultatelor penetrãrii cu
stratificaţia pusã în evidenţã de foraj şi, uneori, chiar cu rezultatele determinãrilor de
laborator pe probe prelevate din foraj. Diagrama penetrãrii astfel interpretatã devine
“diagramã etalon” pentru întreaga investigaţie geotehnicã de pe acel amplasament, ei
urmând sã i se raporteze şi celelalte încercãri de penetrare. Dacã pe parcursul
investigaţiilor se constatã diferenţe semnificative ale penetrãrilor dinamice în raport
cu diagrama etalon, se impune execuţia unui nou foraj de interpretare.

2.4.1. Estimarea parametrilor fizico-mecanici


Singurul parametru geomecanic rezultat direct din prelucrarea datelor de penetrare
dinamicã cu con este gradul de îndesare al nisipurilor mijlocii şi fine, care se
apreciazã orientativ cu formula 2.2 şi este reprezentat în fig. 2.3. (dupã C15-89):

lg(I D ) = 0,554 lg( N10 ) + 0,98 [2.2.]

100
ID(%)

10

N10(bat/10cm)
1
1 10 100

Fig. 2.3. Estimarea gradului de îndesare al nisipurilor mijlocii şi


fine pe baza rezultatelor penetrãrii dinamice uşoare (DPL)

23
Investigaţii geotehnice in situ
PD - Penetrare dinamicã

În relaţia 2.2. semnificaţia termenilor este:


ID = grad de îndesare (%)
N10 = numãr de bãtãi înregistrate pe 10cm în penetrarea DPL

Pentru obţinerea altor parametri (e, M2-3) se face mai întâi transformarea valorilor
rezistenţei dinamice (Rd) în rezistenţã staticã pe con (Rp) utilizând relaţiile exprimate
în tabelul 2.2., iar apoi se folosesc formulele 3.53. şi 3.55. care vor fi prezentate în
subcapitolul §3.5.5.

Tabel 2.2.
Domeniu de aplicabilitate Tip de Relaţie de
aparaturã legãturã
Nisipuri mijlocii şi fine DPL Rp=0,203N10 [2.3.]
Nisipuri fine DPH Rp=0,28N20 [2.4.]
Nisipuri medii şi grosiere DPH Rp=0,66N20 [2.5.]

2.4.2. Aplicaţii DP în probleme inginereşti


Principalele aplicaţii ale penetrãrii dinamice cu con în sfera problemelor inginereşti
sunt cercetarea terenului de fundare şi verificarea calitãţii lucrãrilor de îmbunãtãţire a
terenului de fundare, ambele având la bazã corelaţiile diagramei etalon cu stratificaţia
datã de forajele geotehnice şi rezultatele probelor de laborator prelevate din acestea.
În acest mod, mai ales pe amplasamente de mare anvergurã, penetrarea dinamicã pe
con poate fi utilizatã cu succes pentru evaluarea rapidã a parametrilor geomecanici.
Una din relaţiile cele mai des utilizate în calculele preliminare bazate pe penetrarea
dinamicã cu con este inegalitatea empiricã datã de Guy Sanglerat pentru estimarea
presiunii admisibile a terenurilor pe baza rezultatelor încercãrilor de penetrare
dinamicã, relaţie verificatã în raport cu normativele româneşti de calcul a terenului de
fundare.

Rd Rd
≤ q ad ≤ [2.6.]
15 5

24
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

3. PENETRAREA STATICÃ PE CON


3.1. GENERALITÃŢI
Penetrarea staticã pe con (Cone Penetration Test-CPT) este în prezent o investigaţie
geotehnicã in situ utilizatã din ce în ce mai des pentru construcţiile civile, industriale,
de drumuri şi poduri, datoritã costului sãu redus în raport cu investigaţia geotehnicã
clasicã, timpului redus de execuţie (1h÷1½h pentru aproximativ 30m), precum şi
volumului mare de informaţii pe care îl oferã.
Tabelul de mai jos redã sintetic avantajele şi limitãrile metodei, în viziunea unor
autori consacraţi în acest domeniu – P.W. Mayne et al. 2001.

Tabel 3.1. Avantajele şi limitãrile testului CPT


Avantaje Dezavantaje/limitãri
Oferã informaţii continue Cost ridicat al aparaturii
Duratã redusã de execuţie (productivitate mare) Implicã operatori de înaltã calificare
Proces complicat de calibrare
Rezultate neinfluenţate de operator
electronicã a aparaturii
Bazã teoreticã de interpretare foarte solidã Nu sunt prelevate probe
Se recomandã mai ales în roci moi, Necesitã o aparaturã specialã pentru roci
în stare de consistenţã redusã granulare grosiere (pietrişuri, bolovãnişuri)

Prin înregistrãrile continue ale parametrilor şi adâncimii, CPT-ul permite identificarea


şi separarea celor mai subţiri strate cu o precizie chiar mai bunã decât în cazul
forajelor geotehnice clasice. În prezent, sunt utilizate şase tipuri de aparaturi CPT,
care sunt caracterizate succint în tabelul de mai jos:

Tabel 3.2. Tipuri de aparaturã CPT


Tip Acronim Caracteristici tehnice Mãsurãtori Aplicaţii
aparaturã efectuate
Penetrare MCPT Rezistenţã la şocuri, qc, fs Profilare litologicã;
mecanicã duratã mai lungã de la interval de Controlul umpluturilor
pe con execuţie, acurateţe a 20cm Controlul stratelor
înregistrãrilor scãzutã. naturale necoezive
Terenuri grosiere
Con ECPT Sistem electric de qc, fs Controlul umpluturilor
electric achiziţie a datelor la interval de Controlul stratelor
de 1+5cm naturale necoezive
fricţiune Se utilizeazã deasupra
apei subterane
Piezocon CPTu Traductori de presiune qc, fs, u1, 2 Toate tipurile de
sau /presiunea a apei din pori la interval de geostructuri
PCPT Pietre poroase 1+5cm
Piezocon CPTù Acelaşi ca la CPTu, plus qc, fs, u1, 2 Foarte utilizat in argile şi
cu un dispozitiv de mãsurare la interval de prafuri, unde disiparea
disipare a timpului 1+5cm presiunii apei în pori
<50%
Piezocon SCPTu Geofoni de mãsurare a CPTu + Acolo unde sunt necesari
seismic vitezelor undelor vs la interval de modulii de deformaţie in
secundare vs 1m situ
Piezocon RCPTu Senzori de rezistivitate CPTu+ Identificarea limitelor apã
rezistiv electricã (electrozi) conductivitate sãratã /apã dulce sau a
electricã, penelor de contaminanţi.
rezistivitate

25
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

În tabelul de mai sus au fost folosiţi urmãtorii termeni exprimaţi în KPa:


qc = rezistenţã pe vârf (pe con);
fs = frecare lateralã (pe manşon);
u = presiunea apei la penetrare;
u1 = presiunea apei mãsuratã pe suprafaţa lateralã a conului;
u2 = presiunea apei mãsuratã la baza conului (pe umãr).

În prezent este disponibilã o largã varietate de aparaturi, având greutãţi de apãsare


asigurate de autovehicule comune sau camioane de mare tonaj ce sunt utilizate în
special pentru testãri MCPT în roci cu granulozitate grosierã şi duritate crescutã.
Pentru testarea rocilor cu densitate crescutã sau slab cimentate, sunt utilizate aparaturi
speciale.
Cele mai simple celule de penetrare redau presiunile înregistrate doar pe vârful
conului (qc), mãsurarea rezistenţei pe manta (fs) impunând instalarea unei celule
suplimentare. Peste aceastã dotare minimalã se pot adãuga pietre poroase şi senzori de
presiune a apei rezultând dispozitivul CPTu, geofoni (SCPTu) sau electrozi (RCPTu).
Penetrometrele electronice pot avea pânã la 5 canale separate de înregistrare a
parametrilor, care oferã în timp minim o mare cantitate de date in situ, digitale.
Procesele de interpretare permit o strictã separare a stratelor, încadrarea lor în
categorii granulometrice precum şi calcularea unor proprietãţi geomecanice necesare
în proiectarea sistemelor de fundaţii şi /sau managementul terenurilor.

Înclinometre

Geofoni

Manşon de
fricţiune

Senzori de
defomaţie

Traductori de
presiune
Filtre poroase
locatia u2

Filtre poroase Fig. 3.1. Schemã internã a piezoconului


locatia u1 (dupã Mayne, 2007)

3.2. ISTORIC
Aparatura a fost proiectatã de Departamentul de Lucrãri Publice al Olandei în anul
1930, iar în 1932 P. Barentsen a folosit-o pentru prima datã pentru verificarea unei
umpluturi de 4m grosime (P.W.Mayne, 2007). Dispozitivul mecanic originar avea
douã seturi de tubulaturi, cea externã protejând conul interior conectat la un

26
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

manometru, unde citirile se fãceau vizual de cãtre un operator, la fiecare


înaintare/împingere cu 20cm.
Ulterior, în 1948 Delft Soil Mechanics Laboratory (DSML) a introdus conul electric,
care a fost acţionat printr-o împingere continuã, cu vitezã constantã, permiţând
mãsurarea permanentã a presiunilor. Un an mai târziu a fost experimentat sistemul de
mãsurare a presiunilor pe mantaua lateralã, care însã a devenit comercial abia în anul
1960.
În 1962 DSML a introdus piezoconul, pe care l-a utilizat iniţial doar în nisipuri, iar
dupã 1970, diverşi autori utilizeazã cu succes piezoconul în roci coezive, în special în
cele stratificate. Ulterior, a fost adãugat înclinometru necesar pentru controlul
verticalitãţii penetrãrii şi prevenirea problemelor de încovoiere a tubulaturii (Van De
Graaf & Jekel, 1982). În ultimele decenii numeroase dispozitive sau senzori au
completat echipamentul de penetrare (celule de presiune, senzori de deplasare, de
temperaturã, de vibraţii, de radio-izotopi, diaelectrici şi de pemisivitate, electrozi,
geofoni).
Ultimele “tendinţe” conţin dispozitive de amplificare a semnalelor electrice, care sunt
transmise computerului aflat la suprafaţã conectat în sistem “wireless” precum şi
senzori complecşi de monitorizare a diverselor substanţe poluante.

3.3. PRINCIPIUL METODEI, APARATURÃ


Procedura de testare standard descrisã de 1242/6-76, ulterior C159-89, respectiv
ASTM D 5778, utilizeazã o instalaţie hidraulicã cu ajutorul cãreia se asigurã
pãtrunderea continuã, prin presare, a tubulaturii standardizate, cu o vitezã de 20mm/s.
Tubulatura conţine sistemul de tije de 1,00m sau 1,50m, care susţine conul, precum şi
o serie de tuburi de protecţie numite mantale (Fig.3.2., foto 2.1.).

Sistem hidraulic de
împingere a prãjinilor
Sistem de
ancorare

Pãtrundere continuã
Ic = înclinare
cu viteza de 20cm/s

fs = rezistenţã lateralã
(pe manta)

u1,2 = presiune interstiţialã


fs Citiri/înregistrãri qc = rezistenţã pe con
u2 efectuate la 1÷5 cm (la vârf)
qt qt = rezistenţã totalã

Fig. 3.1. Procedura de încercare CPT

27
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Foto 2.1. Aparaturã de testare Cone Penetration Test

28
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Pe mãsurã ce se înainteazã, la intervale de 1÷5cm se fac mãsurãtori ale urmãtorilor


parametri:
- rezistenţa la vârf (qc);
- frecarea lateralã (fs);
- presiunea apei în pori (u 1,2);
- înclinarea (i).

În variantele recente, sistemul CPT include urmãtoarele componente:


a) penetrometru electronic;
b) sistem hidraulic de împingere, sistem de ancorare;
c) sistem de mãsurarea a adâncimii, cabluri de transmisie a datelor;
d) unitate de achiziţie a datelor.

a). Penetrometrul electronic.


Penetrometrele sunt disponibile în douã variante constructive, ambele având unghiul
la vârf al conului de 60o:
- varianta standard, având diametrul bazei conului de 35,7mm, aria bazei Ac=10cm2
şi aria lateralã As=150cm2;
- variantã comercialã, cu diametrul bazei conului de 43,7mm, aria bazei Ac=15cm2
şi aria lateralã As=200cm2 sau 300cm2. Acest tip are avantajul cã permite o
pãtrundere mai viguroasã în teren, precum şi pozarea unui numãr mare de senzori
pe suprafaţa sa lateralã, însã prin diametrul lãrgit al gãurii pe care o genereazã,
reduce în mod artificial frecarea lateralã.

Varianta standard
d=43,7mm
Aria bazei 10 cm2
2
d=35,7mm d=35,7mm d=35,7mm

h = 145mm sau 164 mm


Varianta
nonstandard
Aria bazei
fs = rezistenţã lateralã
(pe manta)

15 cm2
h = 134mm

u2= presiunea apei


60 o pe umerii conului

qc = rezistenţã pe con u1= presiunea apei


(la vârf) pe suprafaţã lateralã
a conului Piezocon tip 2
qt = rezistenţã totalã
Con electric
de fricţiune Piezocon tip 1 q t = q c + (1 − a n )u 2

Fig.3.3.. Tipuri de penetrometre

29
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Un senzor de presiune este localizat în apexul penetrometrului mãsurând forţa de


penetrare la vârf (Fc). Un al doilea sensor este localizat fie pe suprafaţa lateralã a
conului, mãsurând forţa de frecare lateralã (Fs)- caz în care conul se numeşte “de
tensiune”, fie la partea superioarã a penetrometrului unde mãsoarã forţa totalã ce se
opune înaintãrii dispozitivului (Fc+Fs). În acest ultim caz, conul poartã denumirea de
con de “scãdere” deoarece frecarea lateralã se obţine indirect.
Mãsurarea presiunii apei din pori se face prin admiterea acesteia spre senzori prin
pietrele poroase, filtrante, având permeabilitãţi în jur de 0,01cm/s. Acestea sunt
confecţionate din polipropilenã de înaltã densitate (cu granule de 120µ), din ceramicã
sau metal sinterizat. Rezistenţa lor la eforturi şi în special compresibilitatea lor
influenţeazã semnificativ mãsurãtorile presiunii apei din pori, mai ales atunci când
sunt poziţionate pe suprafaţa lateralã a conului (tipul 1, u1). Pietrele filtrante din
polipropilenã sunt utilizabile cu succes în nisipuri, însã se colmateazã cu uşurinţã în
roci argiloase. Datoritã preţului scãzut ele pot fi înlocuite dupã fiecare utilizare.
Saturarea prealabilã a pietrelor poroase este un element de procedurã foarte important
în cazul piezoconurilor, motiv pentru care saturarea cu glicerinã sau ulei siliconic a
acestora este preferabilã saturãrii cu apã (uşor evaporabilã).
Poziţionarea pietrelor poroase (cu ajutorul cãrora se mãsoarã presiunea apei din pori)
se face în funcţie de tipul de rocã traversat (de exemplu, în roci argiloase
supraconsolidate, fisurate, este indicat tipul 1, deoarece u2 ≅ 0) însã în standarde
internaţionale tipul 2 este în prezent general recunoscut.
În circumstanţe speciale s-au fabricat atât conuri de dimensiuni mici (cu aria bazei de
1÷5cm2) utilizate în laborator sau pentru calibrarea senzorilor, cât şi conuri de
dimensiuni mari (cu aria bazei de 33÷40cm2) folosite în roci granulare grosiere aflate
în stare îndesatã.

b) Sistem hidraulic de împingere.


Sistemul de împingere a penetrometrului, este în prezent foarte divers din punct de
vedere constructiv. Astfel, el poate consta fie dintr-o garniturã clasicã de prãjini
montatã pe un camion de mare tonaj, fie dintr-un sistem special construit ce se poate
monta pe diverse tipuri de vehicule.
Cele mai utilizate sisteme de mare tonaj de împingere a tubulaturii având ca lestaj o
“masã moartã” au capacitatea cuprinsã între 100 şi 200KN (11÷22tf), în mod
excepţional putându-se ajunge pânã la 350KN (40tf).
Instalaţiile de tonaj redus variazã între 18 şi 50KN (2÷6tf) utilizând un sistem de
ancorare în terenuri mai dense (situate în adâncime) sau în beton, pentru a creşte
capacitatea la nevoie. Spre deosebire de instalaţiile de mare tonaj, aceste instalaţii
prezintã avantajul unei mari mobilitãţi şi accesului în zone dificile.
Adâncimea maximã de penetrare depinde de situaţia geologicã a amplasamentului
studiat. Cu toate acestea, cea mai mare parte a instalaţiilor de penetrare obişnuite ating
frecvent 30m adâncime. În literaturã (Robertson et.al, 1990) sunt relatate cazuri
speciale în care s-au atins adâncimi de 100m (prin împingere de la suprafaţa
terenului), sau chiar de 300m (prin alternarea penetrãrii cu foraj rotativ).
Utilizând o vitezã standard de împingere de 20mm/s, productivitatea penetrãrilor
poate fi cuprinsã între 30m/zi şi 150m/zi, depãşind de douã pânã la cinci ori
productivitatea investigaţiilor clasice prin foraje.

c) Sistem de mãsurarea a adâncimii, cabluri de transmisie a datelor.


Sistemul de mãsurare a adâncimii include: tambur de înfãşurare a cablului, traductor
de deplasare, potenţiometru, sensor ultrasonic, sensor optic. Cum fiecare dispozitiv de

30
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

mãsurare a parametrilor este amplasat în diverse poziţii pe tubul penetrometrului,


procedura standard presupune corectarea adâncimii citirilor la o bazã comunã (care de
obicei este vârful penetrometrului). Cablajele utilizate pentru transmiterea datelor au
de obicei 30m÷40m.
Toate sistemele CPT analoage, precum şi multe sisteme CPT digitale, utilizeazã
cabluri de transmitere a curentului/tensiunii pentru alimentarea dispozitivelor aflate în
adâncime şi pentru transmiterea datelor la suprafaţã (foto 2.1.).
Sistemele mai vechi de cabluri erau prevãzute cu 10pin şi puteau folosi maxim 5
canale de înregistrare a datelor (câte 2 fire pentru fiecare canal). Ulterior, în
detrimentul fiabilitãţii şi longevitãţii, au fost introduse cablaje cu 12, 16, 24 sau 32
pin, însã diametrul exterior al cablajului a rãmas neschimbat.
Cele mai noi sisteme CPT digitale sunt prevãzute cu sisteme wireless (de transmitere
a datelor fãrã cabluri) de tipul: cu semnal în infraroşu sau cu semnal audio, caz în care
este necesarã amplasarea unui dispozitiv de captare/decodare a datelor la suprafaţa
terenului, sau cu microcipuri de înmagazinare a informaţiilor amplasate în con.

d) Unitatea de achiziţie a datelor.


În prezent este disponibilã o largã varietate de sisteme digitale de achiziţie a datelor.
Avantajul sistemelor analoage vechi rãmâne acela cã sunt adaptabile oricãror tipuri de
penetrometre, în timp ce sistemele noi, digitale, pot fi utilizate doar de penetrometrele,
cablurile şi sistemele de achiziţie a datelor pentru care au fost proiectate.
Unitãţile moderne de achiziţie a datelor au încorporate sisteme de poziţionare globalã
(GPS), care permit localizarea testului în sistem GIS, fãcând astfel posibilã
constituirea unor baze de date regionale.

3.4. PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII


3.4.1. Rezistenţã pe con (qc)
Reprezintã un efort a cãrui valoare este în strânsã legãturã cu capacitatea portantã a
terenului, ea reprezentând raportul dintre forţa axialã înregistratã şi aria suprafeţei
laterale a conului.

F
qc = c [3.1.]
Ac

În nisipuri, de exemplu, qc depinde de unghiul efectiv de frecare interioarã (φ’),


densitatea relativã/starea de îndesare (Dr) precum şi efortul litostatic efectiv orizontal
(σ’ho). În cazul rocilor argiloase, qc este controlatã de rezistenţa la forfecare nedrenatã
(su) şi efortul efectiv de preconsolidare (σ’p)1.
În general, în cazul încercãrilor CPTu executate în roci coezive, valoarea mãsuratã qc
trebuie corectatã, ţinându-se cont de presiunea apei din pori exercitatã pe vârful
conului. Astfel, conform Lunne, et.al., 1997, rezistenţa pe con corectatã se obţine cu
formula:

q t = q c + (1 + a n )u 2 [3.2.]

1
(σ’p) reprezintã efortul litostatic maxim la care a fost supusã roca pe parcursul istoriei sale. Din punct
de vedere geomecanic, aceastã valoare este importantã deoarece ea defineşte limita între deformaţiile
elastice reversibile şi cele inelastice, parţial reversibile (Xiujuan Yang et. Al, 2009)

31
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

în care an este raportul net al ariilor dispozitivului, determinat în urma procesului de


calibrare a conului în laborator, iar u2 este valoarea presiunii apei din pori mãsuratã pe
umerii conului.
Raportul net al ariilor an este definit ca raportul ariilor inegale situate la extremitãţile
dispozitivului CPTu (fig.3.4., 3.5., 3.6.), este o constantã a aparaturii şi se obţine prin
compresiune uniformã a conului în celula triaxialã, sau este furnizatã de producãtor.
În practicã sunt preferate dispozitivele având a n ≥ 0,80 pentru cã asigurã o corecţie
minimalã. Cu toate acestea majoritatea conurilor de 10cm2 au 0,75 ≤ a n ≤ 0,82 , iar
conurile de 15cm2 au 0,65 ≤ a n ≤ 0,80 .(P.W. Mayne, et.al., 2001)
În literaturã (Lunne, et. Al., 1986, Campanell Robertson, 1988) se specificã faptul cã,
în condiţiile unor calibrãri corecte, între valorile mãsurate (qc) şi cele corectate (qt)
diferenţele pot fi de 20%÷70%.
În nisipuri, valorile corectate sunt în general q t ≥ 5MPa , iar în argile şi prafuri
q t ≤ 2MPa . Excepţie fac rocile argiloase supraconsolidate (aparţinând în general
categoriei “rocã de bazã”), în care se pot înregistra valori q t ≥ 5MPa (Sabatini et. al.,
1989).

us= u3 us= u3

As2
As = Aria
Cavitatea suprafeţei laterale a
internã a mantalei conului
conului (15mm2)
Mantaua
conului
As1
d2
an =
d D2
u bt = u2 u bt = u2 q t = q c + u bt (1 − a n )
D D u A − u bt A S1
f t = f s + s S2
AS

uvârf = u1 uvârf = u1

Fig. 3.4. Ilustraţii ale inegalitãţilor ariilor în dispozitivul CPTu


(dupã Kulhaway şi Mayne, 1990)

32
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

3.4.2. Rezistenţã pe manta fs


Este efortul tangenţial determinat ca raportul dintre forţa exercitatã pe suprafaţa
lateralã a cilindrului şi suprafaţa acestuia.

F
fs = s [3.3.]
As

Ca şi în cazul rezistenţei pe vârf, rezistenţa pe manta se corecteazã în raport cu


valorile presiunilor apei din pori mãsurate (fig.3.4., 3.5.):

f t = fs − bn u 2 [3.4.]

în care bn este tot o constantã a aparaturii ce se obţine prin compresiune uniformã a


conului în celula triaxialã şi se numeşte raportul net al ariilor de pe manta.

Fig.3.5. Diagrame de calibrarea în celula triaxialã a unui dispozitiv CPTu


(dupã P.W. Mayne, 2007)

33
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Frecvent, rezistenţa pe manta este exprimatã în raport cu rezistenţa pe con corectatã


(Lunne, et.al., 1997) printr-un raport de fricţiune, a cãrui valoare este corelatã cu
granulozitatea rocii:

f
FR = s 100 (%) [3.5.]
qt

Valorile mari sunt asociate rocilor argiloase (având coeziune crescutã şi frecare
redusã), în timp ce valorile reduse sunt proprii rocilor nisipoase sau argilelor uscate.
Astfel, valori ale FR<1÷1,5% sunt specifice nisipurilor “curate” şi argilelor senzitive,
iar valori în intervalul 3÷4%<FR<10% sunt specifice argilelor şi prafurilor.

Fig. 3.6. Exemplificarea diferenţelor dintre valorile corectate şi cele necorectate ale
rezistenţei pe vârf. (dupã P.W. Mayne, 2007)

3.4.3. Presiunea apei din pori u


Este presiunea dezvoltatã de apã între granulele rocii pe parcursul penetrãrii şi este
mãsuratã prin intermediul pietrelor poroase de cãtre traductori specifici care pot fi
amplasaţi în diferite poziţii.
Poziţia standard a pietrelor poroase este pe umerii conului (u2) pentru cã permite
aplicarea corecţiei rezistenţei pe vârf.
În aceastã poziţie, în roci nisipoase, presiunea mãsuratã este asemãnãtoare cu cea
hidrostaticã ( u 2 ≈ u o ), în timp ce în argile, indiferent de stare lor de consistenţã,
aceasta este mult mai mare ( u 2 > u o ).
În poziţia medianã a pietrelor poroase, presiunea apei din pori (u1) este întotdeauna
pozitivã, în timp ce în poziţia u2 presiunea poate lua valori pozitive în roci nefisurate
sau negative pânã la -100kPa, în roci argiloase fisurate sau nisipuri îndesate.
Cea mai rarã poziţie a pietrelor poroase este u3 (fig.3.4)
Utilizând valorile efortului litostatic vertical total (σvo) şi ale presiunii hidrostatice

34
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

(uo) se calculeazã parametrul Bq al presiunii apei din pori astfel:

u 2 −u o
Bq = [3.6.]
q t − σ vo
Acesta este folosit pentru normalizarea valorilor CPTu în scopul clasificãrii rocilor
traversate şi estimãrii rezistenţei la forfecare nedrenate (su), aşa cum se va arãta în
§3.5.
Adâncime (m)

Fig.3.7. Exemplificarea diferenţelor dintre valorile u1 şi u2


(dupã P.W. Mayne, 2007)

Fig. 3.7. redã rezultatele a cinci teste de penetrare tip CPTu, executate în aceeaşi
locaţie (poligonul naţional de geotehnicã experimentalã, Northwestern University
Evaston, Chicago, USA) cu dispozitive diferite din punct de vedere constructiv.
Dacã pe diagramele presiunii pe con corectate şi ale frecãrii pe manta valorile obţinute
sunt foarte asemãnãtoare - ceea ce confirmã repetabilitatea bunã a testului - pe
diagrama presiunii apei din pori se pot remarca diferenţele semnificative ale valorilor
acestui parametru, datorate poziţiei pietrelor poroase în dispozitivul CPTu.

3.4.4. Consideraţii practice


Deoarece în timpul execuţiei penetrãrilor, semnalele electrice se pot modifica din
cauze multiple (intruziuni de aer, apã, umiditate, presiuni barometrice, temperaturi ale
terenului, sau datorate fricţiunii, întreruperi ale alimentãrii cu energie, sau interferenţe
electromagnetice), înainte şi dupã fiecare penetrare, este imperios necesarã executarea
citirilor de “zero”, utile în scopul calibrãrii fiecãrui canal de senzori. Aceste seturi de
valori de bazã se obţin în condiţiile în care atât conul cât şi traductorii nu sunt sub
sarcinã.
Fiecare instalaţie de penetrare (având un numãr unic de identificare), trebuie sã aibã
propriile diagrame de calibrare ale celulelor de forţã (din vârf şi manta), ale senzorilor
de presiune a apei din pori, înclinometrului etc., precum şi valoarea raportului net al ariilor an.

35
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Execuţia penetrãrii propriu-zise începe doar dupã ce toate canalele de înregistrare


redau valori stabile, în limitele înscrise de producãtori ca valori “iniţiale”.
Cu cel puţin o zi înainte de execuţia testului, pietrele poroase ale filtrelor trebuie
curãţate şi saturate, preferabil cu glicerinã. Nesaturarea completã a pietrelor poroase,
precum şi a întregului circuit de mãsurare a presiunii din pori poate conduce la erori
însemnate ale magnitudinii presiunii u.
Frecvente erori apar în timpul manevrelor de înfiletare a tubulaturii. Astfel se pot
întâlni situaţiile:
- cu citiri multiple în timpul pauzelor de penetrare, atunci când instalaţia este în
repaus, ca urmarea a decompresiei tijelor;
- dublãri ale citirilor pe un interval de adâncime, din cauza activãrii senzorilor de
mãsurare a adâncimii în perioada de retragere a penetrometrului; aceste erori sunt
uşor detectabile datoritã valorilor extrem de reduse ale rezistenţelor (pe vârf şi pe
manta), obţinute ca urmare a pierderii contactului cu roca.
Trebuie subliniatã importanţa verificãrii rezultatelor CPT obţinute prin execuţia unui
foraj clasic cu prelevare de probe, amplasat la micã distanţã de acesta. Acest lucru
permite compararea “semnãturii electronice” a aparaturii CPT cu succesiunea
litologicã a stratelor şi identificarea nivelelor reper, care ulterior pot fi folosite în
interpretarea tuturor sondajelor, precum şi identificarea cu precizie a nivelelor de
consistenţã scãzutã cu grosimi mai mici de 36÷72cm (cum ar fi planele de alunecare).
Pe parcursul procesului de penetrare, conul de 60o genereazã în teren o zonã pasivã de
forfecare care înainteazã odatã cu aparatura. Senzorii instalaţiei redau (capteazã)
rezistenţa la penetrare a terenului pe o razã de 6÷8 diametre ale conului deasupra şi
sub nivelul vârfului acestuia (fig.3.8.), astfel încât valorile rezistenţei pe vârf (qc)
reprezintã o mediere a caracteristicilor din volumul de rocã influenţat.
Din aceste considerente se admite cã, pentru un echipament standard de penetrare
(Ac=10cm2), grosimea minimã de identificare a nivelelor diferenţiate litologic şi
geomecanic este de 36÷72cm (J., D.,Rogers, 2006).

Zonã de influenţã a penetrãrii

6÷8 diametre Fig. 3.8.


Zona de influenţã a penetrãrii
Grosimea minimã (dupã J., D.,Rogers, 2006).
a nivelelor ce pot
fi detectate cu
acurateţe

Zonã de rezistenţã
pasivã sub nivelul
conului
Zona 1

Zona 2

36
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

3.5. INTERPRETAREA REZULTATELOR


3.5.1. Interpretarea litologicã vizualã
Prin înregistrãrile continue ale celor trei parametri independenţi mãsuraţi, încercarea
CPT este un instrument eficient de corelare litologicã precum şi de identificare a
nivelelor reper cu extindere mare. Fig.3.9. redã un astfel de profil litologic obţinut pe
baza corelãrilor rezultatelor CPT cu datele din foraje.

Fig.3.9. Exemplu de corelare litostratigraficã pe baza forajelor şi a CPT-urilor.


(dupã P.W. Mayne, 2007)

Interpretarea se bazeazã pe reprezentarea graficã a parametrilor mãsuraţi (fig.3.10.):


rezistenţa pe con, exprimatã ca valoare corectatã (qt), rezistenţa pe manta (fs) şi
presiunea apei din pori (u2), respectiv a raportului de fricţiune calculat FR=Rf=fs/qt.
O primã relaţie empiricã de interpretare se bazeazã pe urmãtoarele inegalitãţi general
valabile:

qt > fs şi qt > u1 > u2 > u3 [3.7.]

Se continuã prin coroborarea simultanã a limitelor de variaţie ale parametrilor sus


amintiţi, pe care le redãm sintetic în tabelul 3.3.
În exemplul redat în figura 3.10. se pot identifica cinci nivele diferenţiate litologic şi
geomecanic: primii 0,50m sunt predominant nisipoşi (qt>5MPa), urmeazã 4,50m de
praf argilos în stare tare (qt<1MPa, FR>3%, u2 <0), fisurat, sub care se dispune pânã
la adâncimea de 14,00m nisip saturat-imersat (qt>5MPa, FR≈1%,u2≈uo), între 14,00m
şi 24,50m argilã în stare plastic consistentã (qt<1MPa, FR≈4%, u2>uo), iar penetrarea
se opreşte în argilã nisipoasã.

37
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Nisip qt>5MPa

Praf argilos, fisurat, uscat


qt<1MPa, FR>3%, u2 <0

Nisip imersat
qt>5MPa, FR≈1%,u2≈uo

Argilã plastic consistentã


qt<1MPa, FR≈4%, u2>uo

Argilã nisipoasã

Fig.3.10. Prezentarea diagramelor CPT şi interpretarea lor vizualã


(dupã P.W. Mayne, 2007)

38
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Tabel 3.3. Relaţii empirice de interpretare litostratigraficã a rezultatelor CPT


qt FR u2 Bq
Parametru
MPa % KPa -
0
Nisip >5 <1 u 2≈ u o (<0,1)
u2
Plastic consistentã ≈ 3±
uo
Argilã, praf u2 ≈0,6±0,2
Plastic vârtoasã <5 3÷4<FR<10 ≈ 10 ± u 2> u o
în stare uo (>0,3)

u2
Tare ≈ 30 ±
uo
<1
Argile senzitive - -100<u2<100 -
fs → 0

3.5.2. Diagrame de interpretare


În prezent sunt publicate peste 20 de diagrame de clasificare a rocilor pe baza
determinãrilor CPT, cele mai des citate fiind Begemann 1965, Schmertmann 1978,
Douglas&Olsen 1981, 1988, Robertson&Campanella 1983, Robertson 1986, 1990.

Fig. 3.11. Diagramã simplificatã de interpretare CPT pentru


penetrometru electric standard
(dupã Robertson&Campanella, 1983)

39
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Fig. 3.12. Diagramã de


interpretare CPT
(dupã Douglas şi Olsen, 1981)

(a) (b)

fs
f σv f 1 Fig. 3.13. Diagrame de interpretare CPT
FR1 = s1 100 = 100 = s 100
q c1 qc q c (σ v ) n −1 (dupã Douglas şi Olsen, 1988)
(a) în funcţie de FR1 şi qc1;
qc (σ v ) n n=constantã a conului;
q c1 =
(σ v )n (b) în funcţie de valorile N1, valori corectate
ale penetrãrii dinamice standard

40
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Zona nr. Tip litologic Zona nr. Tip litologic

1 Argile coloidale, sensitive 7 Praf nisipos la nisip prãfos


2 Argile cu conţinut organic 8 Nisip prãfos la nisip
3 Argilã 9 Nisip
4 Argilã la argilã prãfoasã 10 Nisip cu pietriş la nisip
5 Argilã prãfoasã la praf argilos 11 Nisip fin îndesat
6 Praf argilos la nisip prãfos 12 Nisip argilos la nisip

Fig. 3.14. Hãrţi de clasificare simplificatã pentru con de fricţiune electric standard
(dupã Robertson et.al., 1986)

41
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Zona nr. Tip litologic Zona nr. Tip litologic

1 Argile coloidale, sensitive 6 Nisip prãfos - nisip


2 Argile cu conţinut organic 7 Nisip cu pietriş- nisip
3 Argilã la argilã prãfoasã 8* Nisip argilos - nisip
4 Argilã prãfoasã - praf argilos 9* Nisip fin îndesat
5 Praf argilos- nisip prãfos * Depozite supraconsolidate
sau cimentate

Fig. 3.15. Hartã de clasificare dupã rezistenţa pe con normalizatã


(dupã Robertson, 1990)

În figura 3.15. sunt utilizaţi urmãtorii parametrii normalizaţi ai rezistenţei pe con:

q − σ vo
- rezistenţã pe con normalizatã (-), q n = t , [3.8.]
σ 'vo

42
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

fs
- raport de fricţiune normalizat (%), f n = 100 , [3.9.]
q t − σ vo
care împreunã cu presiunea normalizatã a apei din pori - Bq (ec.3.6.), au fost incluşi
de Jefferies&Davis (1993) în formula indicelui de clasificare al rocilor pe baza
penetrãrii statice pe con, *Ic.

* Ic = [3 − log(q n (1 − B q ))]2 + (1,5 + 1,3 log f n ) 2 [3.10.]

Relaţia de mai sus permite încadrarea rapidã într-o categorie granulometricã a rocilor
traversate de penetrarea pe con, prin raportarea valorilor obţinute la limitele de
variaţie ale acestui indice, limite ce sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Table 3.4. Clasificarea rocilor pe baza valorilor indicelui *Ic


(dupã Jefferies&Davis 1993)
Clasificarea granulometricã Nr. zonei din Limite de variaţie
diagramele ale *Ic
2.13. sau 2.14.
Roci argiloase cu conţinut organic 2 *Ic >3,22
Argile 3 2,82<*Ic<3,22
Prafuri argiloase, nisipoase 4 2,54<*Ic<2,82
Nisipuri argiloase, prăfoase 5 1,90<*Ic<2,54
Nisip 6 1,25<*Ic<1,90
Pietriş în amestec cu nisip 7 *Ic<1,25

Ultimele douã diagrame prezentate sunt cele mai utilizate în practica penetrãrilor
statice pe con, fiind reunite sub denumirea genericã “SBT” – “soil behavioral type”.
Jamiolkowski et. al., 2001, propune pentru depozite detritice urmãtoarele relaţii de
normalizare a rezistenţei pe con, a frecãrii laterale şi a presiunii apei din pori:
 qt 
 
 σ atm  qt
q t1 = = [3.11.]
0 ,5
 σ' vo  (σ' vo σ atm )0,5
 
 σ atm 

fs
f '= [3.12.]
σ' vo

∆u
U' = [3.13.]
σ' vo

în care σ atm = 100KPa = 1at. = 1bar este presiunea atmosfericã. Valorile U’ < 1 sunt
specifice nisipurilor, U’ > 3 argilelor, iar 1 < U’ < 3 varietãţilor granulometrice
intermediare (argilã nisipoasã, nisip argilos, praf nisipos, nisip prãfos etc).
Proceduri alternative de normalizare şi clasificare a rocilor pe baza valorilor CPT au
fost elaborate de Kulhawy&Mayne, 1990, Olsen&Mitchell, 1995, Zhang& Tumay,
1999, Boulanger&Idriss, 2004, Moss et.al., 2006.

43
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

3.5.3. Evaluarea parametrilor geomecanici


Rocile sedimentare sunt materiale complexe compuse din granule de dimensiuni
variabile şi având compoziţie mineralogicã, texturã şi structurã diversã. Geneza lor
poate fi extrem de variatã, atât din punct de vedere al condiţiilor de depunere (i.e.
marine, lacustre, glaciare, reziduale, eoliene, deltaice, aluviale, fluviale, de estuar
etc.), cât şi din punct de vedere geochimic. Istoria lor este compusã din lungi perioade
de influenţã a factorilor de mediu, sezonieri, hidrogeologici sau termali, cãrora li se
adaugã o diversitate de condiţii geomecanice legate de starea de eforturi litostaticã
iniţialã, condiţiile de submersie, relaţiile neliniare efort-deformaţie, condiţiile de
drenaj, particularitãţile reologice de tipul timp-ratã de deformare.
Toţi aceşti factori geologici identificaţi sunt cuantificabili în termenii unor parametri
fizico-mecanici meniţi sã explice comportamentul rocilor în termeni inginereşti. În
cele ce urmeazã se vor utiliza:
- parametri de stare, cum sunt indicele porilor (e), porozitatea (n), greutatea
volumicã (γ), densitatea relativã sau gradul de îndesare (Dr), raportul de
supraconsolidare (OCR);
- parametri de rezistenţã - coeziunea efectivã (c’), unghiul efectiv de frecare
interioarã (φ’), rezistenţa nedrenatã la compresiune monoaxialã (cu = su);
- parametri de deformabilitate - modulul de deformaţie liniarã în condiţii de
drenaj (E’), modulul de deformaţie liniarã în condiţii nedrenate (Eu), modulul
de deformaţie transversalã specific deformaţiilor mici (Gmax), modulul de
deformaţie transversalã în condiţii de drenaj (G’), modulul de deformaţie
edometricã (M’), modulul de deformaţie în condiţii de compresiune izotropicã
(K’);
- coeficientul Poisson în stare drenatã (ν’) şi în stare nedrenatã(νu);
- unghi de dilatanţã (Ψ);
- parametri de compresibilitate - efortul de preconsolidare (σ’p), indice de
compresie primarã (Cr), indice de compresie secundarã (Cc), indice de umflare
(Cs), coeficienţi de consolidare verticalã şi orizontalã (cv,h);
- permeabilitate (k);
- coeficienţii presiunii laterale în stare litostaticã (Ko), în stare activã (KA), în
stare pasivã (KP);
În aceastã secţiune sunt prezentate metode teoretice, numerice, analitice şi empirice
de obţinere a acestor parametrii din datele obţinute prin metoda CPT, coroborate cu
teste de laborator şi teste la scarã.

3.5.3.1. Densitatea relativã (grad de îndesare)


În roci nisipoase, având procente de fracţiuni fine (praf, argilã <15%), densitatea
relativã este în mod curent determinatã prin încercãri in situ. În ultimele decenii
numeroşi cercetãtori au studiat, prin execuţia unor teste la scarã, relaţia între rezistenţa
pe vârf qt şi gradul de îndesare: Schmertmann,1978, Robertson&Campanella, 1983,
Jamiolkowski, et.al.,1985, Salgado, et.al., 1998.
Menţionãm studiile:
• Kulhay şi Mayne, 1991, pe un numãr de 26 de serii de geomateriale (677
mãsurãtori) constând în nisip cuarţos, monogranular obţinându-se relaţiile:

q t1
- pentru depozite normal consolidate Dr = 100 [3.14.]
300

44
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

100

Densitatre relativa Dr (%)


OCR =1 OCR =10
90

80

70

60

50

40

30
Fig.3.16.Evaluarea stãrii
20
de îndesare a nisipurilor
10
cuarţoase în funcţie de
Rezistenta pe varf normalizata qt1(-)
rezultatele CPT .
(dupã Kulhawy&Mayne, 1991)
0
0 100 200 300 400 500 600

100
Nisipuri calcaroase
90
80
Densitate relativa Dr (%)

70
60
50
40
30
  q t σ atm  
20 Dr = 1000,268 ln  − 0,675
  σ' σ  
 vo atm 
10
0
10 100 1000
Rezistenta pe con normalizata qt1 (-)

Fig.3.17. Relaţia dintre densitatea relativã a nisipurilor şi rezistenţa pe con


normalizatã (dupã Jamiolkowski, et.al., 2001)

45
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

q t1
- pentru depozite supraconsolidate Dr = 100 [3.15.]
300 OCR 0, 2
qc
în care q t1 = este rezistenţa pe vârf normalizatã, qc este rezistenţa
(σ' vo )0,5
pe vârf cititã iar σ' vo este efortul litostatic efectiv. Relaţiile (3.14., 3.15.) pot fi
îmbunãtãţite luând în considerare şi influenţele granulometriei, vârstei
depozitelor sau raportului de consolidare (OCR).

• Jamiolkowski, et.al., 2001, realizeazã experienţe la scarã mare, pe probe


prelevate prin îngheţ, luând în considerare şi efectele relativei compresibilitãţi
a depozitelor nisipoase, precum şi compoziţia lor mineralogicã. Relaţia
obţinutã (ec.3.16., fig.3.17.) este verificatã de numeroase seturi de date,
printre care şi cele obţinute pe nisipuri calcaroase, (Coop&Airey, 2003)

  q t σ atm  
Dr = 1000,268 ln  − 0,675
  σ' σ   [3.16]
 vo atm 

3.5.3.2. Greutate volumicã


Parametrul “greutate volumicã” este extrem de utilizat în toate tipurile de calcule.
Determinarea lui se face în mod curent prin prelevarea de probe netulburate în
ştuţuri cu pereţi subţiri şi prelucrarea în laborator. Existã o multitudine de situaţii
în care aceste ştuţuri nu pot fi prelevate: în roci detritice (nisip, pietriş) sau în roci
prãfoase în stare de consistenţã scãzutã. În acest context, se propun o serie de
metode alternative de aproximare a greutãţii volumice fie în stare uscatã, fie în
stare umedã (naturalã).
Astfel, Mayne, P.W., 2007, relateazã experienţele realizate în laborator, în camere
de calibrare a dispozitivelor CPT, pe diverse tipuri de nisipuri cuarţitice şi
carbonatice. Autorul propune o serie de relaţii de legãturã între greutatea volumicã
în stare uscatã- γd (KN/m3) şi rezistenţa pe con normalizatã datã de ec.3.11- qt1
(KPa), de tipul:

γ d = 1,89 lg(q t1 ) + 11,8 [3.17.]

subliniind însã faptul cã acestea au un grad de încredere scãzut şi cã în cazul


nisipurilor, mineralogia, gradul de cimentare şi densitatea relativã au o influenţã
semnificativã.
În ceea ce priveşte greutatea volumicã în stare saturatã, acelaşi Mayne, P.W.,
2006, bazându-se pe un set de date complex (n=727) în care sunt reprezentate
argile, prafuri, nisipuri, pietrişuri, estimeazã ca reprezentative urmãtoarele relaţii
în funcţie de Vs- viteza undelor secundare (m/s) şi adâncimea z (m), respectiv în
funcţie de frecarea lateralã fs (KPa) din testele CPT şi densitatea scheletului
mineral ρs(g/cm3) :

γ st = 8,32 lg(Vs) − 1,61 lg(z) [3.18.]

46
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

γ st = 2,6 lg(fs) + 15ρ s − 26,5 [3.19.]

26.0
z = 1m
24.0 γst = 8,32lg(Vs) −1,61lg(z)
Greutate volumica in stare saturata

z = 10m
22.0 z = 100m

20.0
γ st (KN/m )
3

18.0

16.0

14.0

12.0
Viteza undelor secundare Vs (m/s)
10.0
10 100 1000

Fig. 3.18. Evaluarea greutãţii volumice în stare saturatã în funcţie de


viteza undelor secundare (dupã P.W. Mayne, 2007)

26.0
3
γ st = 2,6 lg(fs) + 15ρ s − 26,5 ρs =2,9g/cm
24.0
Greutate volumica in stare saturata

3
ρ s=2,8g/cm
22.0 ρ s=2,7g/cm
3

3
ρ s=2,6g/cm
20.0
γ st (KN/m )
3

3
ρ s=2,5g/cm
18.0 3
ρ s=2,4g/cm
16.0

14.0

12.0
CPT-Frecare laterala fs (KPa)
10.0
1 10 100 1000

Fig. 3.19.Evaluarea greutãţii volumice în stare saturatã în funcţie de


frecarea lateralã obţinutã prin CPT (dupã P.W. Mayne, 2007)

3.5.3.3. Modulul de deformaţie edometric


În ultimele decenii numeroşi autori, pe baza testelor de laborator şi a încercãrilor
CPT, au corelat rezistenţa la penetrare pe con cu modulul de deformaţie edometric,
necesar în calculele de tasare a terenurilor de fundare (Mitchell&Gardner, 1975;

47
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Schmertmann, 1978; Jamiolkowski, et.al., 1985; Mayne, 2006). Acesta din urmã a
stabilit pentru o gamã largã de tipuri litologice (nisip, praf, argilã) o relaţie de forma:

M ' ≈ α 'c (q t − σ vo ) [3.20.]

în care coeficientul adimensional α' c ia valori între 1 şi 2 în cazul rocilor aparţinând


categoriei “formaţiunea acoperitoare”, iar pentru depozitele ce se încadreazã în
categoria “rocã de bazã” α' c > 2 , putând ajunge şi la valori de 10÷20.

1000 α'C=10
α'C=5

α'C=2
Modul de deformatie edometric

100 α 'C=1
D' (MPa)

10

Rezistenta neta pe con qt-σ


σ vo (MPa)
00,1
0.1 1 10 100

Fig. 3.20. Corelaţia între rezistenţa netã pe con şi modulul de deformaţie edometric
(dupã P.W. Mayne, 2007)

3.5.3.4. Unghiul de frecare interioarã


Unghiul efectiv de frecare interioarã, corespunzãtor rezistenţei la vârf a nisipurilor,
depinde de nivelul efortului efectiv, densitatea relativã a stratului, precum şi de forma
şi mineralogia granulelor. Astfel Mayne et.al., 2001, subliniazã cã pentru aceeaşi stare
criticã de echilibru, respectiv în aceleaşi condiţii de efort efectiv şi densitate relativã,
existã diferenţe apreciabile între diverse tipuri mineralogice de nisipuri cum ar fi:
- cuarţitice ( φ cs ≈ 33o );
- feldspatice ( φ cs ≈ 30 o );
- micacee ( φ cs ≈ 27 o ).
Dintr-un anumit punct de vedere, penetrometrul cu con poate fi asimilat unui
micropilot, iar rezistenţa pe vârf (qt) poate fi asimilatã capacitãţii portante (qB) în stare
criticã (în starea limitã de deformaţii). În calculul piloţilor, capacitatea portantã (qB)
este obţinutã din teoria plasticitãţii sub forma:

q B = N q σ' vo [3.21.]

48
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

în care Nq=Nq(φ’) este factor de capacitate portantã ce depinde de unghiul de frecare


interioarã al rocii din baza pilotului. Robertson şi Campanella, 1983, au propus pe
baza acestui raţionament inversiunea formulei (3.21.), obţinându-se astfel unul din
cele mai utilizate moduri de interpretare a rezultatelor CPT pentru roci detritice.

qB q
N q = N q (φ' ) = = t [3.22.]
σ' vo σ' vo
respectiv
  q 
φ' = arctg 0,1 + 0,38 lg t  [3.23.]
  σ' vo 
55
Unghi efectiv de frecare interioara φ ' (o)

  q 
φ' = arctg 0,1 + 0,38 lg t 
50   σ' vo 

45

40

35

Fig. 3.21. Evaluarea


30 unghiului efectiv de
frecare interioarã a
25
nisipurilor cuarţoase
în funcţie de rezultatele
Rezistenta pe varf normalizata qt1 (-) CPT. (dupã Robertson
20 &Campanella, 1983)
10 100 1000

Cercetãri mai recente s-au bazat pe execuţia in situ a încercãrilor CPTu şi prelevarea
de probe netulburate (prin îngheţ), din depozite necoezive (Wride at.al., 1990, 2000,
Canada; Mimura, 2003, Japonia; Lunne et.al., 2003, Norvegia, Lee et.al., 2000 China;
Ghionna &Porcino, 2006 Italia), care au fost supuse încercãrilor de forfecare triaxialã.
Cu excepţia probelor din Canada, prelevate din depozitele unor iazuri de decantare
având un procent apreciabil de minerale argiloase (18-26%), restul rezultatelor au
confirmat în foarte mare mãsurã relaţia (3.24.) de corelare între unghiul efectiv de
frecare interioarã (φ’- grade) şi rezistenţã la vârf normalizatã prin relaţia
Jamiolkowski et.al., 2001, (ec.3.11.), propusã de Kulhawy&Mayne, 1990:

φ' = 17,6 + 11 lg(q t1 ) [3.24.]

Pentru roci compuse din multiple fracţiuni granulometrice, Mayne&Campanella,


2005, propun urmãtoarea relaţie aplicabilã pentru 0,1<Bq<1,0 şi 20o<φ’<45o:

49
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

50

Unghi efectiv de frecare interioara φ ' (o)


φ' = 17,6 + 11lg(q t1 )

45

40

35

Fig. 3.22. Corelaţia între


30 unghiul efectiv de frecare
interioarã (triaxial) şi
rezistenţa pe vârf
Rezistenta pe varf normalizata qt1 (-) normalizatã (dupã P.W.
25 Mayne, 2007)
0 50 100 150 200 250 300

φ' = 29,5B q 0,121 0,256 + 0,336B q + lg Q [ ] [3.25.]

în care:
u − uo
- Bq = 2 (-);
q t −σ vo
q − σ vo
- Q= t (-).
σ' vo

3.5.3.5. Rezistenţa la forfecare nedrenatã


Pentru aplicaţiile în care este solicitatã rezistenţa pe termen scurt a rocilor argiloase,
este folosit parametrul numit rezistenţa la forfecare nedrenatã (su=cu). Determinarea sa
se face prin diverse metode de laborator (forfecare directã, triaxialã etc.), sau indirect,
prin CPT, SPT, forfecare cu palete etc. Corelaţia clasicã ce evalueazã su (KPa) în
funcţie de rezistenţa netã pe con, este data de relaţia:

q − σ vo
su = t [3.26.]
N kt

în care Nkt este un factor adimensional. Valorile Nkt specifice fiecãrui tip litologic,
precum şi relaţia su-Nkt au fost intens cercetate în deceniile anterioare
(Keaneny&Mitchell, 1986; Konrad&Law, 1987, Ladd, 1991), fãrã a se ajunge la
consens deoarece valorile su nu sunt unic determinate, ele depinzând de direcţia de

50
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

solicitare, viteza de deformare, condiţiile pe contur, intensitatea efortului normal sau


acurateţea de prelevare a probelor.
Pentru problemele ce comportã stabilitatea taluzurilor, capacitatea portantã a
terenurilor sau stabilitatea excavaţiilor executate în roci argiloase este general
acceptatã relaţia (Wroth, 1984) ce leagã rezistenţa la forfecare nedrenatã, normalizatã,
de unghiul efectiv de frecare interioarã şi raportul de supraconsolidare care se
determinã prin relaţii empirice din rezultatele CPT:

su
= 1 / 2 sin φ' OCR Λ [3.27.]
σ' vo

în care:

- Λ = 1 − C s / C c , este potenţialul de deformaţie volumicã plasticã, care pentru argilele


aparţinând “formaţiunii acoperitoare” ia valori în intervalul 0,7 ≤ Λ ≤ 0,8 , iar pentru
argile senzitive sau aparţinând “rocii de bazã” se situeazã în limitele 0,9 ≤ Λ ≤ 1,0 ;
- Cc indice de compresie secundarã;
- Cs indice de umflare.

Dacã nu sunt disponibili parametrii Cc, Cs şi φ’, Jamiolkowski et.al., 1985, precum şi
Ladd&De Groot, 2003, propun urmãtoarea formã a ecuaţiei 3.26, în care φ’=26o şi
Λ=0,80, validatã de rezultatele de laborator de peste trei decenii ale autorilor:

su
= 0,22OCR 0,80 [3.28.]
σ' vo

În sfârşit, pentru roci având OCR<2, Trak, et.al., 1980; Terzaghi, at.al., 1996, pe baza
unor analize de stabilitate inverse, atestã cã rezistenţa la forfecare nedrenatã
mobilizatã poate fi exprimatã şi în raport cu efortul de preconsolidare (σ’P) exprimabil
la rândul sãu pe baza rezultatelor CPT:

s u ≈ 0,22σ' P [3.29.]

În fig. 3.23. este prezentat un exemplu ilustrativ în care, pe baza datelor publicate de
DeGroot&Lutenegger, 2003, se demonstreazã validitatea ecuaţiilor 3.26. şi 3.31. prin
confruntarea valorilor rezistenţei la forfecare nedrenate şi a valorilor OCR, obţinute
pe baza rezultatelor CPT, cu datele experimentale de laborator ale aceloraşi parametri.
Demonstraţia fãcutã de P.W.Mayne, 2007, se referã la datele in situ şi de laborator
obţinute pe amplasamentul pistei experimentale a Universitãţii Massachusetts -
Amherst.
Profilul litologic este compus din 1m de umpluturã de material argilos, sub care se
dezvoltã un nivel de 3m de argilã aflatã în stare plastic vârtoasã la tare, urmatã de 8m
de argilã prãfoasã plastic consistentã.
În cazul proiectelor importante se recomandã ca valorile su obţinute prin încercãri
CPT, sã fie întotdeauna confirmate de una sau mai multe metode alternative in situ
(încercarea de forfecare cu palete) sau de laborator (forfecare directã, triaxialã).

51
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Fig. 3.23. Rezultatele studiului experimental de corelaţie a rezultatelor CPT cu rezultatele de laborator obţinute prin teste de consolidare în
edometru, respectiv prin forfecare directã pe amplasamentul pistei experimentale a Universitãţii Massachusetts-Amherst.
(dupã P.W. Mayne, 2007)

52
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

3.5.3.6. Efortul de preconsolidare.


Efortul efectiv de preconsolidare (σ’P) este un parametru determinat în principal de
vârsta formaţiunii geologice. Consolidarea sedimentelor, exondarea sau eroziunea,
precum şi fluctuaţiile nivelului regional al apelor subterane sunt doar câteva din
procesele geologice ce determinã efortul efectiv de preconsolidare. Acesta la rândul
sãu influenţeazã semnificativ rezistenţa la forfecare, compresibilitatea, dar şi starea de
eforturi litostaticã (efortul litostatic orizontal) sau variaţia presiunii apei din pori sub
acţiunea solicitãrilor.
Cel mai frecvent, efortul efectiv de preconsolidare se determinã prin încercarea de
compresiune în edometru, efectuatã pe probe prelevate în condiţii de mare acurateţe,
respectiv folosind ştuţuri cu pereţi subţiri care asigurã o deranjare minimalã a
structurii rocii sedimentare. Operaţiunile de laborator, cum sunt extragerea rocii din
ştuţ, manevrarea materialului, conduc la modificarea structurii rocii şi reduc
semnificativ valoarea σ’P.
Figura 3.24. redã sintetic modul de determinare în laborator - pe curba de
presiune/porozitate - a presiunii de preconsolidare, definite ca nivelul de efort care
face trecerea dintre deformaţiile elastice şi deformaţiile plastice primare.

σ’vo σ’P
1
Indicele porilor e (-)

0.9 Cr

0.8
OCR = σ’P /σ’vo
Cc
0.7

0.6
Cs
0.5

0.4
Efort efectiv σ 'vo (KPa)
0.3
1 10 100 1000 10000
Fig. 3.24. Exemplificarea modului de determinare a presiunii de
preconsolidare pe baza compresiunii în edometru

În acest context Mayne, P.W., et.al., 2001, evalueazã, pe baza unui numãr de 24 de
seturi de date achiziţionate din nivele argiloase, corelaţiile dintre presiunile de
preconsolidare determinate în laborator şi valorile obţinute pe baza încercãrilor CPTu,
cu formulele de mai jos:

q −σ' vo
σ' P = t [3.30.]
3
respectiv
u −u ∆u
σ' P = 1 o = [3.31.]
2 2

53
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

10000
Efort de preconsolidare σ 'P (KPa)

1000
qt

100

(a)
10
100 1000 10000

Rezistenta neta pe con qt-σ


σ vo (KPa)

10000
Efort de preconsolidare σ 'P (KPa)

1000 u1

100

(b)
10
10 100 1000 10000

Variatia presiunii apei din pori ∆ u1 (KPa)

Fig. 3.25. Corelaţii experimentale între rezistenţa netã pe con


(a), respectiv variaţia presiunii apei din pori (b) şi presiunea de preconsolidare
(dupã Mayne, P.W., et.al., 2001)

Chen &Mayne, 1996, au reuşit stabilirea urmãtoarelor relaţii empirice între presiunea
apei din pori mãsuratã în încercarea CPTu şi efortul de preconsolidare, pe baza unui
numãr de 1495 de mãsurãtori executate pe 144 de amplasamente:
- pentru sistemul tip 1 (cu mãsurarea u1 pe suprafaţa conului):
0,92
σ' p  ∆u1 
= 0,91  I P − 0,21 având trendul mediu de ecuaţie
σ atm  σ atm 

54
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

σ' p = 0,40(u1 − u o ) [3.32.]

- pentru sistemul tip 2 (cu mãsurarea u2 pe umerii conului):

0,93
σ' p  ∆u 2 
= 1,03  I P − 0,18 cu trendul mediu
σ atm  σ atm 

σ' p = 0,53(u 2 − u o ) [3.33.]

100
σ 'p/σ atm

u1
10

Ip=10
Ip=30
Ip=100
1
σ'p = 0,40(u1 − u o )

(u1-uo )/σ
σ atm
0.1
0.1 1 10 100

100
σ 'p/σ atm

u2

10

Ip=10
Ip=30
Ip=100
1
Fig. 3.26.
σ'p = 0,53(u 2 − u o ) Corelaţii ale efortului de
preconsolidare cu excesul
(u2 -uo)/σ
σ atm presiunii apei din pori
0.1 (dupã Chen&Mayne, 1996)
0.1 1 10 100

55
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

3.5.3.7. Estimarea raportului de supraconsolidare


Utilizând rezultate ale încercãrilor CPTu în argile, Mayne, 1991, obţine informaţii
referitoare la istoria depozitelor traversate, respectiv raportul de supraconsolidare
(OCR), prin relaţia:

1/ Λ
 1  q t −u 2 
OCR = 2    [3.34.]
1,95M c + 1  σ' vo 

în care:
q −u 2
- t presiunea efectivã pe con, normalizatã [-];
σ' vo
- Mc = 6 sin φ' /(3 − sin φ' ) , iar φ’ unghiul efectiv de frecare interioarã;
- Λ ≈ 1 − Cs / Cc , iar Cs, Cc au semnificaţia indicatã în fig. 3.24.
Pentru nisipuri, ecuaţia [3.34.] devine:

1 /(sin φ'−0, 27)


 1,33q 0,22 
t
OCR =   [3.35.]
 Ko(σ' vo )0,31 
în care Ko = 1 − sin φ' .
Acelaşi autor, Mayne, 2005, pe baza a 636 de mãsurãtori CPTu executate în celule
triaxiale de mari dimensiuni (d=0,90m, h=1,50m), pe probe de nisip cuarţos şi
feldspatic, estimeazã raportul de supraconsolidare cu formula:

 1 
 
 0,22   sin φ'−0, 27 
 qt 
 0,192  
 σ 
OCR =   atm  [3.36.]

 (1 − sin φ') σ' vo 0,31
 σ  
  atm  

în care φ’ este unghiul efectiv de frecare interioarã al nisipurilor, iar σatm este
presiunea atmosfericã.
Verificarea formulei de mai sus a fost fãcutã de autor, pe baza datelor primare CPTu
in situ, achiziţionate într-o carierã din vecinãtatea oraşului Stokholm de Dahlberg,
1974.
Cariera exploata nisipuri Holocene, medii-mari cu o grosime iniţialã de 24m, dispuse
peste roca de bazã. Dupã îndepãrtarea a 16m de nisip, o serie de determinãri in situ
(CPTu, greutate volumicã, etc.) au fost executate pe cei 8m rãmaşi.
Nisipul rãmas, aflat deasupra nivelului hidrostatic (situat la contactul cu roca de bazã),
a prezentat urmãtoarele caracteristici:
- diametru mediu 0,7mm<d50<1,1mm;
- coeficient de neuniformitate 2,2< Un<3;
- densitate medie ρ=1,67g/cm3;
- grad mediu de îndesare Dr≈60%.
Figura 3.27. prezintã rezultatele a patru determinãri CPTu executate şi, în paralel,
valorile OCR evaluate cu formula (3.36.), respectiv calculate cu relaţia:

56
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

∆σ v − σ' vo
OCR − [3.37.]
σ' vo
( )
în care ∆σ v = (16m ) 16,4KN / m 3 = 262KPa .

Rezistenţã pe vârf, qt (bar) Raport de supraconsolidare, OCR

Valori OCR
Adâncime (m)

calculate prin
îndepãrtarea a
16m de depozit

Fig. 3.27. Rezultate OCR calculate cu formula (3.36.) şi mãsurate (Dahlberg, 1974)
în cariera de nisip Stockholm. (dupã Mayne, P.W., et.al., 2001)

3.5.3.8. Proprietãţi de filtrare şi coeficientul de consolidare orizontalã


Când testele CPTu sunt executate în roci coezive (argile, prafuri), piezoconul
genereazã variaţii mari ale presiunii apei din pori (∆u = u1,2 - uo).
Rocile coezive aflate în stare plastic moale la plastic consistentã produc valori ∆u de 3
pânã la 6 ori mai mari decât presiunea hidrostaticã de la acel nivel (uo), în timp ce
rocile argiloase aflate în stare plastic vârtoasã la tare genereazã valori ∆u de 10 pânã
la 20 de ori mai mari.
În rocile argiloase supraconsolidate, aparţinând categoriei “roca de bazã”, afectate de
diverse tipuri de discontinuitãţi, valorile ∆u sunt fie negative, fie nule.
Odatã încetat procesul de penetrare, ∆u începe sã scadã treptat, ajungându-se la
condiţiile de echilibru ce corespund presiunii hidrostatice, într-un interval de timp ce
depinde de permeabilitatea geostructurii investigate (k) şi de coeficientul de
consolidare orizontal (ch).
Astfel, în nisipuri prãfoase, timpul necesar disipãrii excesului presiunii apei din pori
este de 1-2 minute, în timp ce în argile grase acesta poate ajunge şi la 2-3 zile.

57
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Fig. 3.28. Procedura de determinare a timpului de disipare a presiunii apei din pori
pe baza mãsurãtorilor CPTu. (dupã Mayne, P.W., et.al., 2001)

1, 25
 1 
k ≈  
 251 t 50 

Fig. 3.29. Determinarea conductivitãţii hidraulice pe baza testelor de disipare CPTu


(dupã Parez&Fariel, 1988 şi Leroueil& Jamiolkowski, 1991)

58
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

În roci detritice având permeabilitate ridicatã, valorile ∆u înregistrate descresc foarte


rapid cãtre valoarea presiunii hidrostatice.
Variaţia ∆u în timp realizatã pe baza încercãrilor CPTu poartã denumirea de curbã de
disipare, ce depinde semnificativ de modul de mãsurare a presiunii în interiorul
piezoconului. În practicã, pentru creşterea eficienţei mãsurãtorilor, se mãsoarã timpul
necesar disipãrii a 50% din ∆u, valoare notatã t50. Figura 3.28. redã procedura de
determinarea a valorii t50 pe baza înregistrãrilor CPTu.
Pentru piezoconul tip 2 (cu mãsurarea presiunii pe umãrul conului), pe baza citirilor
de disipare ∆u, se poate aproxima conductivitatea hidraulicã cu expresia:

1,25
 1 
k ≈   [3.38.]
 251 t 50 

în care k se exprimã în cm/s, iar t50 în secunde (fig. 3.29.).


Dacã ∆u scade continuu în timp (fig.3.28.), disipãrile poartã denumirea de
“monotone”, fiind specifice argilelor şi prafurilor în stare plastic moale la plastic
consistentã. În acest caz, pe baza testelor de disipare se poate determina şi coeficientul
de consolidare lateralã, utilizând metoda Teh şi Houlaby, 1991. Conform acestei
teorii, coeficientul de consolidare obţinut prin încercarea de consolidare în edometru,
se poate evalua şi pe baza formulei:

T * a 2 IR
ch = (cm2/min) [3.39.]
t 50

în care:
- T* este factorul de timp modificat (din teoria consolidãrii), pe care autorii îl
estimeazã T*=0,118 în cazul piezoconurilor tip 1 (mãsurarea u pe suprafaţa
lateralã), respectiv T*=0,245 pentru piezoconurile tip 2 (cu mãsurarea u pe umãr);
- a este raza probei (m);
- t50 (min.) timpul necesar disipãrii a 50% ∆u, pe baza înregistrãrilor CPTu;
- IR= G/su indice de rigiditate al rocii (G modulul de deformaţie transversalã
KPa, su rezistenţa la compresiune monoaxialã- KPa). Pentru roci argiloase, IR
se poate obţine fie de pe curbele efort/deformaţie obţinute în triaxial, fie prin
masurãtori individuale ale G şi su, fie prin corelaţii empirice cum este cea
prezentatã mai jos (ec. 3.40., fig. 3.31.), estimatã de Keaveny &Mitchell,
1986, în funcţie de indicele de plasticitate (IP) şi raportul de supraconsolidare
(OCR) în teste de compresiune triaxialã anizotropice.

137 − I P 
exp  
IR =  23  [3.40.]
0,8
  (OCR − 1) 3,2 

1 + ln 1 + 
  26 

59
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

1000
IR=500
Coeficient de consolidare ch (cm /min)

100 IR=200
2

IR=100
10 IR=50
IR=20

0.1 u2

0.01

0.001
0.1 1 10 100 1000 10000
t 50 (min)

Fig. 3.30. Estimarea coeficientului de consolidare corespunzãtor valorii t50


înregistrate în piezoconul tip 2. (dupã Mayne, P.W., et.al., 2001)

300

250
Indice de rigiditate (IR=G/s u )

Ip=10%

200

Ip=20%
150

Ip=30%
100
Ip=40%
50 Ip=50%

Ip>50%
0
1 2 5 OCR 10

Fig. 3.31. Estimarea indicelui de rigiditate pe baza indicelui de plasticitate şi a


raportului de supraconsolidare (dupã Keaveny &Mitchell, 1986)

60
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Ulterior, prin reconsiderarea teoriei de expansiune a cavitãţii aplicatã încercãrii CPT,


Mayne, 2001, a obţinut urmãtoarea relaţie de evaluare directã a indicelui de rigiditate
(nedrenat) în funcţie de rezultatele CPT:

 1,5  q −σ  
I R = exp  + 2,925  t vo  − 2,925 [3.41.]
 M  q t − u 2  

în care M = 6 sin φ' /(3 − sin φ' ) . Rezultatele date de expresia 3.41., depind
semnificativ de acurateţea mãsurãtorilor CPT, respectiv de saturarea completã a
pietrelor poroase, precum şi de corectarea valorilor înregistrate qc.

3.5.4. Aplicaţii ale CPT în probleme inginereşti


3.5.4.1. Utilizarea CPT în verificarea calitãţii umpluturilor.
Penetrarea staticã pe con este o metodã adecvatã de cuantificare a eficienţei şi calitãţii
metodelor de îmbunãtãţire a proprietãţilor fizico-mecanice ale terenurilor, pe
parcursul desfãşurãrii acestora. Cel mai frecvent metoda este utilizatã prin simpla
comparare a rezultatelor CPT înainte, pe parcursul sau dupã aplicarea metodei în
teren. Utilizarea complementarã a bazei teoretice de obţinere a parametrilor fizico-
mecanici, coroboratã cu testarea în laborator a probelor prelevate din umpluturi,
reprezintã o bunã metodologie de verificare a calitãţii acestora.
Figura 3.32. redã rezultatele încercãrilor CPT, executate pe un amplasament din
Statele Unite, înainte şi dupã aplicarea unei compactãri dinamice cu maiul greu de
15t, de la o înãlţime de 18m. Se poate observa cã atât rezistenţa pe con, cât şi frecarea
lateralã prezintã creşteri semnificative pe o adâncime de aproximativ 6m.

Fig. 3.32. Rezultate CPT pre şi post compactare (dupã P.W. Mayne, 2007)

61
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Rezistenţa pe con a stratelor de umpluturã depinde direct de intensitatea energiei de


compactare aplicatã acestora. Aceasta (UE-MNm/m2) este definitã de relaţia:

∑ (nWH)
UE = [3.42.]
s2

în care:
n = numãrul de lovituri aplicate unei unitãţi de suprafaţã (-);
W = greutatea maiului (MN);
H = înãlţimea de cãdere (m);
s = aria unitãţii de suprafaţã (m2).

Relaţia 3.42. a fost verificatã în cazul unor umpluturi constituite din nisipuri fine şi
nisipuri prãfoase compactate dinamic în diverse proiecte din Statele Unite ale
Americii şi Asia, în care s-a raportat rezistenţã medie pe con a umpluturii (dupã
punerea în operã) la intensitatea energiei aplicate (fig.3.33.).

Fig. 3.33. Relaţia între rezistenţa pe con postcompactare şi intensitatea energiei


aplicate (dupã P.W. Mayne, 2007)

Îmbunãtãţirea proprietãţilor fizico-mecanice ale umpluturilor este un proces puternic


afectat de timp, astfel încât este recomandatã verificarea calitãţii acestora prin mai
multe serii de încercãri CPT, executate la diverse intervale de timp.
Tabelul de mai jos, 3.5., conţine o serie de referinţe privind relevanţa utilizãrii CPT în
verificarea diverselor metode de îmbunãtãţire a calitãţii terenurilor de fundare.

Tabel 3.5. Referinţe bibliografice privind utilizare CPT


Metodã de îmbunãtãţire Referinţã Utilizarea CPT
a calitãţii terenurilor
Compactarea stratelor naturale Alperstein (2001) Înainte şi dupã execuţia
de nisip cu cilindru compactor compactãrii
Vibrocompactare Mitchell&Solymar Utilizarea CPT la diverse
(1984) intervale de tip
Alperstein (2001) Verificarea gradului de îndesare

62
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Tabel 3.5.(continuare)
Metodã de îmbunãtãţire Referinţã Utilizarea CPT
a calitãţii terenurilor
Coloane de piatrã spartã Durgunoglu, et.al.(1995) Controlul calitãţii
Chen&Bailey (2004) Utilizarea în nisipuri şi prafuri
Shenthan, et.al.(2006) CPT înainte de utilizare
Compactare dinamicã Ghosh (1995) Controlul calitãţii prin CPT
Huang et.al. (1998)

3.5.4.2. Identificarea terenurilor susceptibile la lichefiere pe baza CPT


Nivelurile litologice susceptibile la lichefiere în timpul solicitãrilor dinamice aparţin
de cele mai multe ori categoriei “formaţiunea acoperitoare”, fiind reprezentate de
nisipuri şi nisipuri prãfoase, Holocene, afânate şi imersate. Acestea pot fi cu uşurinţã
identificate litologic pe adâncimea de investigaţie, prin utilizarea diagramelor de
interpretare prezentate în § 3.5.2..
Analiza privind identificarea nivelelor susceptibile la lichefiere se face pe baza a doi
indici:
• indicele de efort seismic (CSR) definit ca raportul dintre efortul indus de o
solicitate seismicã şi efortul vertical total de la acea adâncime (Seed&Idris, 1971):

τ a  σ vo 
CSR = med = 0,65 max  rd [3.43.]
σ vo  g  σ' vo 

în care:
τ med = efortul mediu echivalent indus de o solicitate seismicã, presupus a avea
65% din efortul maxim indus (KPa);
σ vo = efortul vertical total (KPa);
σ' vo = efortul vertical efectiv (KPa);
amax = acceleraţia maximã indusã (m/s2);
g = acceleraţia gravitaţionalã (9,81 m/s2);
rd = coeficient de reducere a eforturilor (de flexibilitate a structurii litologice)
aflat în intervalul 0,5 ≤ rd ≤ 1, ce depinde de adâncimea z a nivelului
analizat (Youd.et.al., 2001);
pentru z ≤ 9,15m rd = (131 − z) / 131
pentru 9,15m ≤ z ≤ 23m rd = (44 − z) / 37
pentru 23m ≤ z ≤ 30m rd = (93 − z) / 125
pentru z ≥ 30m rd = 0,50
• indicele de rezistenţã seismicã (CRR) definit ca raportul între rezistenţa la
forfecare dinamicã şi efortul vertical total de la acea adâncime (Carraro, J.A.H.
et.al., 2003). Determinarea CRR se poate face prin douã metode:
a) experimentalã, în laborator (fig. 3.34.a, b);
b) pe baza CPT, prin relaţii numerice (ec.3.45., 3.46.) sau corelaţii
semiempirice (fig. 3.35.).

a) Indicele de rezistenţã seismicã considerat pentru o anumitã adâncime in situ


(CRR)in situ este definit ca raportul dintre rezistenţa la forfecare dinamicã (τcyc) şi
efortul efectiv vertical corespunzãtor acelei adâncimi (σ’v).

63
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

(a) Densitatea relativã (Dr),


respectiv indicele porilor (e)
versus indicele de rezistenţã
seismicã (CRR7,5)

(b) Numãrul de cicluri necesare lichefierii (N), versus indicele de rezistenţã seismicã (CRR).

Fig. 3.34. Exemple de determinare experimentalã a indicelui de rezistenţã seismicã


pentru depozite de nisip (dupã Carraro, J.A.H. et.al., 2003)

64
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

În cazul determinãrilor experimentale în laborator, prin teste de triaxial ciclic, valorile


rezultate (CRR)tx se obţin din raportarea efortului maxim de forfecare (τmax) sau a
jumãtate din efortul deviator efectiv (σ’1-σ’3)/2, la aceeaşi valoare (σ’v). Diferenţele
dintre aceste douã mãrimi au fost puse în evidenţã încã din anii 1970, iar în prezent
este general acceptatã relaţia propusã de Castro (1975) şi completatã de Seed et.al.
(1978):

2(1 + 2K o )
(CRR ) in situ = 0,9 (CRR ) tx [3.44]
3 3
relaţie în care Ko este coeficientul presiunii laterale în stare de repaus.

b). Cât priveşte determinãrile pe baza încercãrilor CPT, pentru nisipuri, Yould et.al.,
2001; Robertson&Wride, 1998, estimeazã valorile CRR specifice unei solicitãri
seismice cu magnitudinea de 7,5, cu urmãtoarele relaţii:

3
 (q t1 )cs 
CRR 7,5 = 93  + 0,08 dacã 50 ≤ (q t1 )cs 〈 160 [3.45.]
 1000 

 (q t1 )cs 
CRR 7,5 = 0,833  + 0,05 dacã (q t1 )cs 〈 50 [3.46.]
 1000 

în care:
q t1 = este rezistenţa pe con normalizatã, conform ec.3.11.(MPa);
(q t1 )cs = K c q t1 = rezistenţa pe con normalizatã şi corectatã (MPa) ;
Kc = factor de corecţie (-);
Kc = 1,00 pentru * Ic ≤ 1,64
Kc = −0,403 * Ic 4 + 5,581 * Ic 3 − 21,63 * Ic 2 + 33,75 * Ic − 17,88
pentru *Ic>1,64
*Ic = indice de clasificare pe baza CPT (ec.3.10., tabel 3.4.)

Relaţii asemãnătoare sunt propuse şi de Mayne, 2007, în funcţie de rezultatele


SCPTu.

Foto 3.1. Clãdire


afectatã de lichefiere
(www.peer.berkeley.edu/lifelines/res
earch_projects/3A02/)

65
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Fig. 3.35. Exemple de corelaţii semiempirice specifice nisipurilor, între indicele de rezistenţã seismicã pentru o magnitudine de 7,5 (CRR)7,5
şi rezistenţa pe con normalizatã (qt1). (dupã Carraro, J.A.H. et.al., 2003)

66
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Aprecierea semiempiricã a corelaţiei între indicele de rezistenţã seismicã (CRR) şi


valorile înregistrate de încercãrile in situ CPT a constituit obiectul cercetãrii pe
parcursul a câteva decenii, atât în Europa, cât şi în Statele Unite şi Canada.
Figura 3.35. prezintã trei din cele mai cunoscute astfel de corelaţii specifice
depozitelor nisipoase având diverse procente de praf.
În cazul rocilor argiloase, cercetãrile din ultimele decenii abordeazã comportamentul
acestora sub încãrcãri dinamice de o manierã asemãnãtoare depozitelor granulare fine,
estimându-se rezistenţa seismicã pentru o magnitudine M - (CRR)M prin relaţii de
forma (Boulanger &Idriss, 2005):

s
(CRR ) M = 0,8 u K α MSF [3.47.]
σ' vc

în care:
su = rezistenţa la forfecare nedrenatã obţinutã prin teste statice de forfecare
directã (KPa)
σ' vc = efortul efectiv vertical de consolidare (KPa)
Kα = factor de corecţie al efortului de forfecare iniţial, estimat de ecuaţia 2.48. şi
reprezentat grafic în figura 3.36.

0,344
K α = 1,344 − [3.48.]
0,638
 α 
1 − 
 0,22OCR 0,8 
 

α = τ s / σ' vc , τ s este efortul static de forfecare (KPa), iar OCR este


raportul de supraconsolidare.
MSF = factor de corecţie a magnitudinii rezistenţei seismice, reprezentat grafic în
figura 3.37.

Fig.3.36. Evaluarea
factorului de corecţie
al efortului de forfecare
iniţial.(dupã Boulanger
&Idriss, 2005)

67
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

MSF
Nisip
MSF = 6,9 e ( − M W / 4) − 0,058
MSF ≤ 1,8

Argila
MSF = 1,12 e(−M W / 4) + 0,828 Fig. 3.37. Evaluarea
factorului de corecţie
MSF ≤ 1,13 a magnitudinii rezistenţei
seismice. (dupã
Boulanger&Idriss, 2005)
Magnitudinea solicitãrii seismice Mw

Pe baza valorilor CSR şi CRR se pot face urmãtoarele estimãri:


1. calculul factorului de siguranţã pentru o anumitã succesiune de strate şi o anume
magnitudine a seismului:
Fs=CRR/CSR [3.49.]
dacã CSR>CRR, nivelul este uşor lichefiabil, iar dacã CSR<CRR probabilitatea
de apariţie a lichefierii este redusã;
2. calculul probabilitãţii de apariţie a lichefierii cu ajutorul ecuaţiei 3.50, stabilitã de
Juang&Jiang, 2000 pe baza unui set de date conţinând 225 de încercãri CPT:
PL=1/[1+(Fs)3,34] [3.50]
3. utilizarea metodelor deterministe/probabiliste de apreciere a lichefiabilitãţii
ilustrate de figura 3.38.

Fig. 3.38.Metode deterministe/probabiliste de analizã a susceptibilitãţii la lichefiere


(dupã Mayne, P.W., 2007)

68
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Interpretarea rezultatelor conform normativelor româneşti şi europene.


În prezent, în România, utilizarea acestei încercari se face în acord cu standardul
european editat doar în limba englezã EN ISO 22476-12:2009 “Investigare şi
încercări geotehnice. Încercări de teren. Partea 12: Încercare mecanică de penetrare
statică cu con (CPTM)” dar care nu substituie normativul C159-89 ce legifera
utilizarea aparaturilor vechi cu con mecanic. Aparatura la care se referã vechiul
normativ românesc este compusã din (fig.3.39.):

Fig.3.39. Schema dispozitivului românesc


de penetrare staticã pe con.
(dupã normativul C159-89)

- dispozitiv de presare;
- echipament de sondare (penetrare);
- dispozitiv de mãsurare a rezistenţelor la penetrare;
- dispozitiv de ancorare.

Penetrarea staticã pe con conform normativului românesc C159-89, constã în presarea


în geostructurã în mod lent şi continuu, cu o vitezã de 0,5÷2cm/s, a unei sonde cu vârf
conic (fix sau mobil), prevãzutã cu o manta de protecţie.
Citirile sunt exprimate în termeni de rezistenţã la penetrare (Rp) şi forţe de frecare
lateralã pe manta (Fl).
Rezistenţa la penetrare (Rp- KPa, MPa) se va calcula cu relaţia:

F −G ct
Rp = c [3.51.]
A

în care:
Fc = forţa de împingere a conului (KN)
G ct = greutatea coloanei de tije şi a conului de penetrare (KN)
A = aria secţiunii transversale a conului (m2)

69
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

Forţa de frecare pe manta (Fl- KN, daN) este definitã de relaţia:

Fl = Ft+Gm-Fc [3.52.]

în care:
Ft = forţa totalã de împingere a penetrometrului (KN)
G ct = greutatea mantalei (KN)

Datele obţinute Rp(MPa) şi Fl (KN) pot fi folosite în urmãtoarele scopuri:

1. obţinerea de informaţii calitative asupra naturii litologice şi stratificaţiei


geostructurii strãbãtute utilizând urmãtorul tabel de interpretare:

Tabel 3.6. Interpretarea rezultatelor penetrãrii statice conform normativului românesc


Rezistenţa Frecarea lateralã (Fl)
pe con (Rp) scade rãmâne constantã creşte
scade - teren sfãrâmicios în -depozite prãfoase, cu depozite compacte care
care sunt antrenate porozitate ridicatã, care nu cedeazã uşor apa.
fragmente de la partea cedeazã uşor apa;
superioarã; -nisipuri şi pietrişuri în
-argilã sensibilã stare afânatã
rãmâne depozite nisipoase, depozite de prafuri sau - depozite argiloase/
constantã îndesate, pãtrunderea mâl care cedeazã apa nisipoase cu porozitate
conului se face prin scãzutã;
crearea unor suprafeţe - pãtrunderea conului se
de cedare ce se închid pe face prin crearea unor
ţevile de protecţie suprafeţe de cedare ce se
creşte depozite necoezive cu închid pe ţevile de
pietriş şi bolovãniş, protecţie
pãtrunderea conului se
face prin crearea de
goluri

2. aprecierea stãrii de îndesare a nisipurilor pe baza rezistenţei pe con, conform


tabelului 3.7.

Tabel 3.7. Estimarea stãrii de îndesare pe baza rezultatelor penetrãrii statice conform
normativului românesc
Categorii de nisip Adâncime de Rezistenţa pe con (MPa)
penetrare (m) Afânat Îndesare medie Îndesat
ID<0,33 0,33< ID<0,67 ID>0,67
5 <10 10÷15 >15
Nisip mare
10 <15 15÷22 >22
5 <6 6÷10 >10
Nisip mijlociu
10 <9 6÷10 >15
5 <3 3÷6 >6
Nisip fin
10 <4 4÷9 >9

3. estimarea indicelui porilor în cazul depozitelor necoezive cu relaţia:

e = 0,9916 − 0,36 lg R p ± 0,13 [3.53.]

70
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

4. estimarea coeziunii argilelor (c-MPa) aflate în stare plastic moale pentru care
unghiul de frecare mobilizat φ ≈0o, cu ajutorul formulei:

c=Rp/14 [3.54.]

5. estimarea unghiului de frecare interioarã al nisipurilor cu ajutorul graficului din


figura 3.40., în funcţie de rezistenţa pe con şi de sarcina geologicã de la
adâncimea respectivã (σg, KPa).
50
(a) σg=8KPa
(b) σg=11KPa
(c) σg=15KPa
45
(d) σg=21KPa
Unghi de frecarea interioaraφ (o)

(e) σg=27KPa
(f) σg=40KPa
40 (g) σg=55KPa
(h) σg=75KPa
(i) σg=100KPa
35
a
b
c Fig.3.40. Estimarea
d unghiului de frecare
30 e
f
interioarã al nisipurilor
g în funcţie de rezistenţa
h
i
pe con, conform
25 normativului românesc
0.1 1 10 100
Rezistenta pe con Rp(MPa)
6. Estimarea modulului de deformaţie edometricã (M2-3, MPa, KPa) cu ajutorul
relaţiei:

M 2 − 3 = αR p [3.55.]

în care α este un coeficient adimensional care poate lua valorile:


α=1,5 pentru nisipuri având Rp>4,5MPa;
2< α<5 pentru nisipuri argiloase, sau argile compacte având 1,5<Rp<3MPa;
5< α<10 pentru argile având Rp>1MPa;
sau se obţine din diagrama de mai jos (fig.3.41.)

7. Estimarea modulului de deformaţie liniarã E (MPa) pe baza rezistenţei pe con Rp


(MPa) cu ajutorul urmãtoarelor corelaţii :

- pentru nisipuri E=2(1+ID2)Rp [3.56.]


- pentru depozite coezive E=3,8Rp-0,55n-26 [3.57.]
E≈4,8 Rp [3.58.]

71
Investigaţii geotehnice in situ
CPT-Cone Penetration Test

în care ID este gradul de îndesare (-), iar n este porozitatea (%).

10
α (-)
9

2
Fig.3.41. Estimarea
coeficientului
1 adimensional α în funcţie
de rezistenţa
0
pe con, conform
0.1 1 10 100
normativului românesc
Rezistenta pe con Rp(MPa)

72
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

4. DILATOMETRU PLAT (DMT)


4.1. GENERALITÃŢI, ISTORIC.
Procedura de testare a rocilor cu ajutorul unui dilatometru plat constã în introducerea
prin presare în teren a unei lamele metalice, prevãzutã cu o membranã pe una din feţe.
La adâncimea doritã, membrana este presatã în teren, mãsurându-se la suprafaţã
presiunea necesarã obţinerii unei deformaţii specifice.
Aparatura şi procedura de testare cu dilatometrul plat, abreviatã DMT – au fost iniţial
introduse în Italia de Silvani Marchetti în 1980 (“In Situ Tests by Flat Dilatometer",
ASCE Jnl GED, Vol. 106, No. GT3.), iar ulterior în Statele Unite procedura a fost
dezvoltatã de Schmertmann, J.H., 1988. (Rept. No. FHWA-PA-87-022+84-24 to
PennDOT, Office of Research and Special Studies, Harrisburg, PA, in 4 volumes.).
În prezent este utilizatã în peste 40 de ţãri, procedura de utilizare fiind standardizatã
atât în Europa (Eurocode 7 -1997. Geotechnical design - Part 3: Design assisted by
field testing, Section 9: Flat dilatometer test -DMT.), cât şi în Statele Unite (ASTM D
6635).
Rezultatele investigaţiilor DMT sunt intens folosite pentru evaluarea tasãrilor,
controlul calitãţii umpluturilor, identificarea suprafeţelor de alunecare sau evaluarea
susceptibilitãţii la lichefiere a terenurilor (http://www.marchetti-dmt.it).
Succesul metodei constã în numeroasele avantajele pe care le oferã în investigaţia
geotehnicã:
- distorsiunea minimã a geostructurii pe care o testeazã, în raport cu celelate
metode, deoarece DMT nu supune roca la eforturi mari sau deformaţii limitã;
- aparatura nu este foarte complicatã, ci simplã şi robustã, putând suporta forţe
de împingere de pânã la 250KN;
- testele au o duratã redusã şi sunt relativ ieftine;
- rezultatele obţinute nu sunt influenţate de operator şi sunt repetabile;
- datoritã principiului de mãsurare folosit (de egalizare a presiunilor), metoda
este foarte precisã;
- este aplicabilã la o largã categorie de roci (argile, prafuri, nisipuri, strate de
pietriş de maxim 0,50m grosime), sau chiar roci argiloase, având cu = 2-4 KPa
÷1000KPa, respectiv M<400MPa .
Dezavantajele metodei sunt:
- nu se poate folosi în roci granulare grosiere sau foarte îndesate;
- necesitã calibrãri sensibile pentru fiecare structurã geologicã testatã, prin
completarea cu analize de laborator;
- interpretarea se face pe baza diagramelor de corelaţie între rezultatele DMT şi
parametrii geomecanici utilizabili în practicã.

4.2. PRINCIPIUL METODEI, APARATURÃ


Dilatometrul plat (numit şi dilatometru Marchetti- foto 4.1.), constã în:
- o lamelã metalicã având dimensiunile: lungime 240mm, lãţime 95mm, grosime
15mm, unghi la vârf de 18o÷32o care este prevãzutã pe una din feţe, în zona
centralã cu o membranã flexibilã de metal de 60mm diametru şi 0,2mm grosime;
- douã sisteme de cabluri asociate graniturii de prãjini:
o un sistem pneumatic care induce membranei presiunea de apãsare
asupra rocilor prin intermediul unui gaz care poate fi azot, bioxid de
carbon sau aer;
o un sistem electric care alimenteazã senzorii aflaţi în spatele membranei
metalice.

73
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat
(a) (b)

(c)

Foto 4.1. Dilatometru plat, DMT (dupã Marchetti S., et.al., 2001).
a. lamelã; b. membranã metalicã; c. unitatea de control

Butelie
Unitate de de azot
control

Împingere hidraulicã
cu viteza de 20mm/s;
Testare la fiecare
200mm sau 300mm

Garniturã
de tiji

Membranã
metalicã flexibilã
d=60mm

Lamelã metalicã 1. Membrana se 2. Membrana 3. Membrana se


L=240mm; retrage datoritã nedeformatã. extinde cu 1,1mm.
l=95mm; h=15mm efortului Citirea Citirea presiunii B
Vedere Vedere litostatic presiunii A Depresionare
din faţã lateralã rapidã

Fig. 4.1. Pricipiul de funcţionare al dilatometrului plat (dupã Mayne, P.W.,2001)

74
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

Fig.4.2. Detaliu al lamelei


şi membranei DMT
(dupã Marchetti S., et.al., 2001).

- unitatea de control aflatã la suprafaţã care include douã manometre, o sursã de


presiune, conectoarele celor douã sisteme de cabluri, un sistem sonor de
avertizare.

Lamela înainteazã cu o vitezã de 20mm/s în geostructurã fiind presatã de un


echipament de împingere de tipul celor utilizate la CPT, sau o simplã garniturã de
foraj.
1. La adâncimea de testare se permite intrarea gazului în sistem şi în maxim 15
secunde se mãsoarã presiunea necesarã pentru a aduce membrana pe poziţia de
nul (deformaţia centralã δ=0mm), mãsurãtoare numitã “citirea A”.
2. Presiunea în circuit este apoi ridicatã într-un interval de 15-30 secunde, pânã
la nivelul la care deformaţia centralã atinge nivelul δ=1,1mm± 0.02 mm
orientatã cãtre rocã; momentul este marcat sonor de un sistem electric de
avertizare în care se noteazã “citirea B”.
3. Cea de a treia “citire C” numitã citire de final, se efectueazã imediat dupã
citirea B, în 45-60 secunde, atunci când membrana a revenit la poziţia δ=0mm.
Se poate trece apoi la urmãtoarea mãsurãtoare, aflatã de obicei la 20cm mai în
adâncime, urmând aceeaşi procedurã de mãsurãtori A, B, C.

Observaţii asupra principiului metodei:


• DMT nu este un test de compresiune (în care presiunea aplicatã este controlatã
şi se mãsoarã deformaţia) ci un test cu “deformaţie impusã”, în care
deformaţia centralã a membranei (înspre rocã) este impusã mãsurându-se
presiunea necesarã atingerii acesteia; astfel, în toate situaţiile, în orice
structurã litologicã deformaţia este aceeaşi;
• Membrana nu este un instrument de mãsurare, ci un obiect de separare a
gazului de rocã; instrumentul de mãsurare este manometrul aflat la suprafaţã;
• Cele douã manometre ale unitãţii de control sunt conectate în paralel şi au

75
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

precizii diferite. Astfel, manometrul de joasã presiune are scala pânã la 1MPa,
iar cel de înaltã presiune poate atinge 6MPa, în acest mod putându-se mãsura
presiunile în roci aflate în toate stãrile de consistenţã; conform Eurocod 7
(1997) rezoluţia acestora trebuie sã fie de 10KPa.

4.3. PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII


Tararea membranei se face atât înainte, cât şi dupã executarea testelor, prin efectuarea
unor “manevre” de vacuum/de presiune pe membranã, la suprafaţa terenului. Se obţin
doi parametri de deformabilitate ai membranei, notaţi ∆A, ∆B, cu ajutorul cãrora se
vor corecta presiunile citite.
Pentru a fi acceptabile, conform Eurocode 7, valorile iniţiale ale acestor tare trebuie sã
se situeze în intervalele:
- 5KPa< ∆A<30KPa;
- 5KPa< ∆B<80KPa.
Dacã tarele se situeazã în afara intervalelor precizate, sau membrana prezintã
deteriorãri vizible, ea trebuie înlocuitã.
Precizia de determinare a corecţiilor ∆A, ∆B este foarte importantã deoarece:
- acestea sunt singurele surse potenţiale de erori ale instrumentului;
- în cazul argilelor aflate în stare curgãtoare, sau a nisipurilor lichefiabile, presiunile
mãsurate au valori mici, asemãnãtoare ca ordin de mãrime;
- validarea testãrii se face la sfârşitul acesteia, doar dacã tarãrile finale nu diferã de
cele iniţiale cu mai mult de 25 KPa.
O altã corecţie este cea a “citirilor de nul”, notatã zM. Aceasta reprezintã o presiune
rezultatã din citirea pe manometru atunci când sistemul presiometric este adus la
presiunea atmosfericã. Pentru mãsurãtori foarte exacte se vor înregistra atât valorile
zM dupã mãsurarea parametrilor A,B, cât şi cele dupã determinãrile ∆A, ∆B. Pentru
testãri obişnuite se va utiliza zM=0.
Toate aceste corecţii vor afecta valorile parametrilor A,B mãsuraţi în teren, conform
ecuaţiilor de mai jos:

p o = 1,05(A + ∆A − z M ) − 0,05(B − ∆B − z M ) [4.1.]

p1 = B − ∆B − z M [4.2.]

în care ∆A, ∆B sunt tarele membranei, iar zM este citirea de nul. Valorile po, p1 astfel
obţinute vor substitui parametrii mãsuraţi A,B în toate corelaţiile şi calculele
subsecvente.
Sintetizând, raportul încercãrilor DMT trebuie sã cuprindã urmãtoarele informaţii
(Eurocod 7, 1997).:
- tipul prãjinilor de încãrcare;
- caracteristicile sistemului de penetrare a lamelei, încãrcarea aplicatã;
- adâncimea de foraj şi metoda de susţinere a gãurii de foraj, dacă testul DMT nu
porneşte de la suprafaţa terenului;
- adâncimea apei subterane;
- procedura de calcul a presiunii din pori pe membranã;
- caracteristicile sistemului de mãsurare a presiunii apei din pori;
- tipul şi dimensiunile lamelei şi membranei metalice;
- citirile de nul ale manometrelor utilizate, zM;
- valorile ∆A, ∆B de tarare a membranei înainte şi dupã execuţia unei testãri, precum

76
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

şi valorile medii ale acestora (recomandarea “Eurocod 7”) este ca în ec.4.1. şi 4.2.
în locul ∆A, ∆B, sã fie folosite valorile medii ale acestor corecţii);
- valorile tabelare ale citirilor A, B;
- valorile tabelare ale presiunilor calculate po, p1;
- toate observaţiile relevante privind desfãşurarea testului, avarii ale aparaturii,
înlocuirea componenteleor ş.a.m.d.

4.4. INTERPRETAREA REZULTATELOR


Interpretarea rezultatelor DMT presupune cunoaşterea prealabilã atât a presiunii apei
din pori uo (prin mãsurãtori piezometrice), cât şi a efortului vertical efectiv
σ' vo (“Eurocod 7”, 1997).
Corelaţiile originale date de Marchetti, 1980, au fost obţinute prin calibrarea datelor
DMT cu o serie de parametri obţinuţi în laborator prin metode foarte precise şi au fost
ulterior confirmate de mulţi cercetãtori.

4.4.1. Parametri Marchetti (primari)


Iniţial, prelucrarea datelor constã în calculul parametrilor “primari”, pe baza valorilor
po, p1, numiţi şi parametri Marchetti care sunt urmãtorii:

a. Indicele materialului

I D = (p1 − p o ) /(p o − u o ) [4.3.]

A fost introdus, conform spuselor autorului (Marchetti, 2001) plecând de la


constatarea cã valorile po, p1, sunt sistematic apropiate în roci argiloase şi diferite în
roci nisipoase, astfel cã limitele de variaţie ale acestui parametru au urmãtoarea
semnificaţie:

argile 0,1 < ID < 0,6


prafuri 0,6 < ID < 1,8
nisipuri 1,8 < ID < 10

Interpretarea valorilor ID trebuie fãcutã totdeauna prin corelaţie cu rezultatele


analizelor de laborator, deoarece în rocile având procente comparabile de argilã, praf
sau nisip se produc adesea confuzii.

b. Indicele presiunii laterale definit ca:

K D = (p o − u o ) / σ' vo [4.4.]

reprezitã parametrul “cheie” al testelor DMT, constituind baza principalelor corelaţii


geotehnice. Poate fi interpretat (Marchetti, 2001) ca o valoare amplificatã (prin
procesul de penetrare a lamelei) a coeficientului presiunii laterale în stare de repaus
(KO). În rocile normal consolidate, în depozitele necimentate, în stratele cuaternare,
sau în general în depozitele aparţinând formaţiunii acoperitoare, KD=KD, NC ≈ 2.
Profilele KD sunt similare cu cele OCR (obţinute prin alte teste), fiind utile în
înţelegerea şi decriptarea istoriei acelui nivel şi a stãrilor de eforturi la care acesta a
fost supus (Marchetti, 1980; Jamiolkowski, et.al., 1988).

77
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

c. Modulul dilatometric este obţinut pe baza valorilor po, p1, prin aplicarea teoriei
elasticitãţii (Gravensen, 1960), pentru membrana de 600mm diametru şi o deplasare
de 1,1mm:

E D = 34,7(p1 − p o ) [4.5.]

ED nu are semnificaţia modului Young, interpretarea acestuia fãcându-se doar în


corelaţie cu ID şi KD .

4.4.2. Parametri geotehnici derivaţi (secundari)


Dupã determinarea parametrilor Marchetti, pe baza corelaţiilor şi rezultatelor
experimentale din ultimele decenii, se pot obţine o serie de informaţii referitoare la
starea depozitelor testate:
- modulul de deformaţie liniarã (M), aplicabil în cazul tuturor rocilor moi;
- rezistenţa la forfecarea nedrenatã (su = cu), în cazul rocilor coezive;
- coeficientul presiunii laterale în stare de repaus (Ko), pentru argile;
- raportul de supraconsolidare (OCR), pentru toate tipurile de roci;
- coeficientul de consolidare orizontală (ch), pentru argile;
- coeficientul de permeabilitate orizontal (kh), pentru argile;
- unghiul de frecare interioarã (φ), în cazul nisipurilor;
- greutatea volumicã (γ), pentru toate tipurile de roci testate;
- presiunea interstiţialã de echilibru (uo), pentru nisipuri;
În general, cele mai precise corelaţii se obţin în roci argiloase dacã ID<1,2, iar în
nisipuri pentru ID>1,8, iar dintre parametrii sus-menţionaţi primii doi sunt cei mai
utilizaţi şi mai precişi.

4.4.2.1. Diagrame de interpretare şi estimare a greutãţii volumice


Prima diagramã de interpretare şi de evaluare a greutãţii volumice în stare naturalã a
fost elaboratã de Marchetti şi Crapps, 1981 (fig. 4.3.), în care γw este greutatea
volumicã a apei. Ulterior alţi cercetãtori au realizat modificãri ale acestei diagrame,
dintre care subliniem pe Lacasse şi Lunne, 1988, Mayne, 2001, Sabatini et.al. 2002
(fig.4.4.). Astfel, Mayne 2001, estimeazã relaţia de legãturã între indicii primari şi
greutatea volumicã cu relaţia:

γ = 1,12 γ w (E D / σ atm )0,1 (I D )0,5 [4.6.]

relaţie în care σ atm este presiunea atmosfericã, iar ED şi ID au semnificaţia datã mai
sus.

În toate cazurile se fac urmãtoarele observaţii:


- greutatea volumicã estimatã în acest mod are o semnificaţie orientativã, menitã sã
permitã evaluarea efortului litostatic pe profil;
- profilarea litologicã pe baza diagramelor de interpretare DMT, trebuie în mod
obligatoriu corelatã cu rezultatele analizelor de laborator ale probelor prelevate
din foraje situate cât mai aproape de locaţia DMT, sau cel puţin cu probele
prelevate din încercãrile SPT.

78
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

Fig.4.3. Diagrama de
interpretare DMT şi evaluare
a greutãţii volumice
(dupã Marchetti&Crapps, 1981)

Fig.4.4. Diagrama de interpretare DMT (dupã Sabatini et.al., 2002)

79
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

4.4.2.2. Raportul de supraconsolidare


În cazul argilelor aparţinând formaţiunii acoperitoare, raportul de supraconsolidare
este asociat indicelui presiunii laterale prin corelaţia originalã (Marchetti, 1980) datã
de relaţia:

OCR DMT = (0,5K D )1,56 [4.7.]

Relaţia a fost confirmatã ulterior şi de alţi cercetãtori (Jamiolkowski et. al., 1988;
Powell şi Uglow, 1988; Finno, 1993 ; Kamei şi Iwasaki, 1995) care au subliniat
similitudinile existente între profilele KD şi cele OCR în succesiuni argiloase având
ID<1,2. (fig. 4.5.)

Fig.4.5. Corelaţia
KD-OCR specificã
rocilor argiloase.
(dupã Kamei
&Iwasaki, 1995)
Studii mai recente (Totani et.al.,1997) indicã faptul cã în toate cazurile de testare a
rocilor argiloase normal consolidate KD≈2. În plus, indiferent de vârsta depozitelor
afectate de instabilitate, masele alunecãtoare (puse în evidenţã de încercãri
înclinometrice) prezintã KD≈2. Valorile KD>2 sunt indicatori ai unor procese de
supraconsolidare, fisurare, cimentare.
În cazul rocilor necoezive, aceastã corelaţie este inadecvatã, deoarece în astfel de
depozite verificarea prin încercãri edometrice în laborator nu este posibilã. În astfel de
cazuri evaluarea raportului de supraconsolidare se poate face prin corelarea între
rezultatele DMT şi CPT în aceleaşi depozite (Marchetti,1997).
Sunt indicate urmãtoarele limite ale raportului MDMT/qc:
5 < MDMT/qc < 10 pentru nisipuri normal consolidate (NC)
[4.8.]
12 < MDMT/qc < 24 pentru nisipuri supraconsolidate (OC)
în care:
qc = rezistenţa pe vârf (pe con) obţinutã prin încercarea CPT (KPa)
MDMT = modulul de deformaţie verticalã în condiţii drenate obţinut prin încercarea
DMT, (KPa)- vezi § 4.4.2.6.

80
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

4.4.2.3. Coeficientul presiunii laterale pentru starea de repaus


În roci argiloase normal consolidate - aparţinând formaţiunii acoperitoare, (Marchetti
1980, 1997) se estimeazã acest parametru cu relaţia:

K o = (K D / 1,5)1,47 − 0,6 [4.9.]

Relaţii similare sunt date şi de alţi cercetãtori: Lacasse şi Lunne, 1988; Powell şi
Uglow, 1988; Kulhay şi Mayne, 1990. Corelaţia datã de ecuaţia 4.9. prezintã însã un
grad de încredere satisfãcãtor dat fiind faptul cã mãsurarea sau chiar estimarea precisã
a valorilor KO se face cu mare dificultate.
În depozite nisipoase, valorile KO depind semnificativ de φ şi/sau Dr, astfel încât
corelaţii simple sunt nereprezentative. Pentru locaţiile în care sunt disponibile
rezultate ale testelor DMT şi CPT se recomandã utilizarea urmãtoarei corelaţii între
Ko, KD şi qc/σ’vo (Marchetti 1997, Jiamiolkowski, 1995):

Ko=0,376+0,095KD+αqc/σ’vo [4.10.]

în care α este un numãr adimensional ce poate lua valorile -0,005 şi -0,002 în funcţie
de vârsta depozitelor nisipoase.

4.4.2.4. Rezistenţa la forfecare nedrenatã


Relaţia de legãturã între rezultatele DMT şi rezistenţa la forfecare nedrenatã este datã
de ecuaţia Marchetti, 1980:

c u = 0,22σ' vo (0,5K D )1,25 [4.11.]

relaţie ce a fost confirmatã ulterior de alţi cercetãtori, prin verificarea cu valorile cu


obţinute prin alte teste (forfecare cu palete, triaxial).

4.4.2.5. Unghiul de frecare interioarã


În prezent sunt verificate douã metode de determinare a unghiului de frecare
interioarã în depozite necoezive (Marchetti, 1997).

50 Ec.Mayne
φ(ο)
φ = 20 o + 1 /(0,04 + 0,06 / K D )
45

40
Ec.Marchetti
φ = 28o + 14,6 o lg K D − 2,1o lg 2 K D
35
Fig.4.6. Corelaţia KD-φ
30 specificã nisipurilor
(dupã Marchetti, 1997 şi
KD(-) Mayne 2001)
25
1 10 100

81
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

1. Utilizând relaţii de legãturã între φ şi KD (fig.4.6.), de tipul celor prezentate de


Marchetti, 1997 (ec. 4.12.) sau Mayne 2001 (ec.4.13.):

φ = 28 o + 14,6 o lg K D − 2,1o lg 2 K D [4.12.]

φ = 20 o + 1 /(0,04 + 0,06 / K D ) [4.13.]

2. Prin coroborarea cu rezultate CPT disponibile pe acelaşi amplasament. Se


determinã întâi Ko în funcţie de KD şi qc/σ’vo, (vezi ec. 4.10.), iar apoi se
utilizeazã diagrama prezentatã în figura 4.7. (rezultatã din aplicarea teoriei
Durgunoglo şi Mitchell, 1975).

Fig. 4.7. Corelaţia qc – Ko - φ


(dupã Marchetti, 1997)

4.4.2.6. Modulul de deformaţie


Modulul de deformaţie M obţinut prin testele DMT, adesea notat MDMT, reprezintã
modulul tangent la curba de compresiune-tasare obţinutã în condiţii de drenare
verticalã, în punctul σ’vo şi are aceeaşi semnificaţie ca şi modulul de deformaţie
edometric (Marchetti, 1997). Se determinã prin aplicarea formulei:

MDMT=RMED [4.14.]

82
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

în care
ED este modulul dilatometric definit de ecuaţia 4.5. (KPa);
RM=f(ID, KD) este un factor adimensional cuprins în intervalul 0,85< RM<3, care se
determinã astfel :
- dacã KD<10 şi ID≤0,6 RM=0,14+2,36log KD
0,6<ID<3 RM=RM,0 +(2,5- RM,0)log KD în care
RM,0=0,14+0,15(ID-0,6)
ID≥3 RM=0,5+2log KD
- dacã KD>10 RM=0,32+2,18log KD
Cu toate diferenţele de principiu între modalitãţile de obţinere a ED (rezultat prin
aplicarea unei încãrcãri orizontale) şi a M (rezultat prin încãrcare verticalã),
similitudinile între MDMT şi valorile modulului de deformaţie edometricã M obţinut
prin probe de înaltã precizie au fost relatate de cercetãtori ca Lacasse, 1986 şi Iwasaki
et. al., 1991 şi sunt reprezentate grafic în figura 4.8.

Fig.4.8. Comparaţii între MDMT şi Medometric pe probe de înaltã acurateţe.


(a) Lacasse,1986; (b) Iwasaki, 1991 (dupa Marchetti, 1997)

4.4.2.7. Determinarea coeficientului de consolidare orizontalã (ch)


Se face utilizând o procedurã specialã de testare, numitã “teste de disipare DMT”, cu
douã variante, DMT-A şi DMT-A2, dintre care în aceastã lucrare o prezentãm doar pe
prima, cea de a doua având o precizie limitatã.
În procedura DMT-A se opreşte penetrarea lamelei la adâncimea doritã şi se
monitorizeazã descreşterea parametrului A = σh în timp.

83
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

În continuare se traseazã curba A-lg t (t timp) şi se identificã valoarea timpului la care


se înregistreazã schimbarea inflexiunii acesteia, valoare notatã tflex –minute (fig.4.9.).
Coeficientul de consolidare ch se va obţine prin relaţia:

ch ≈ 7cm2/tflex [4.15.]

Fig. 4.9. Curbã de


disipare DMT, A-log t
(dupã Marchetti, 1997)

Metoda, confirmatã şi de alţi cercetãtori (Mesri, 1999) şi standardizatã în Statele


Unite în 2001, se recomandã a fi folositã în cazul rocilor supraconsolidate, deoarece
în cele normal consolidate supra-evalueazã valorile ch.

4.4.2.8. Determinarea coeficientului de permeabilitate Kh


Se face prin relaţiile propuse de Schmertmann, 1988, respectiv:

c γ
Kh = h w [4.16.]
Mh

în care Mh=KoMDMT.

4.4.3. Aplicaţii ale DMT în probleme inginereşti


4.4.3.1. Calculul tasãrilor sub fundaţii de suprafaţã
Calculul tasãrilor sub fundaţiile de suprafaţã este una din aplicaţiile cele mai
importante ale încercãrii DMT, mai ales în cazul geostructurilor în care predominã
rocile necoezive din care prelevarea de probe netulburate este dificilã.
În general, tasarea (s1-DMT. în cm) se calculeazã cu o formulã de tipul:

∆σ v
s1− DMT = ∑ ∆z [4.17.]
M DMT

în care ∆σ v (KPa) este efortul indus care se determinã cu formula Boussinesque,


MDMT (KPa) este modulul de deformaţie estimat conform formulei 4.14, iar ∆z (cm)
este grosimea stratului compresibil.

84
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

(a) (b)

Fig. 4.10. Exemple ale reprezentãrii grafice a rezultatelor DMT (dupã Marchetti, 1997)
(a) Amplasamente cu roci normal consolidate (KD≈2); (b) Amplasamente cu roci supraconsolidate KD>>2

85
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

Acest tip de calcul numit « al condiţiilor de lucru » se bazeazã pe o teorie de


comportament elastic în care tasarea este direct proporţionalã cu sarcina transmisã.
Formula 4.17 a fost verificatã de autori ca:
- Schmertmann, 1986, pe 16 amplasamente pentru care au fost disponibile
mãsurãtori in situ ale tasãrilor produse în geostructuri diverse din punct de vedere
litologic. Rezultatele sale au arãtat cã raportul tasare calculatã/tasare mãsuratã se
înscrie în intervalul 0,75-1,3 cu o valoare medie de 1,18;
- Hayes,1990 (fig.4.11.) confirmã similitudinea valorilor calculate cu cele mãsurate
şi precizeazã cã, raportul tasare calculatã / tasare mãsuratã poate atinge chiar
valoarea 0,5.
Tasare mãsuratã (mm)

Fig.4.11. Reprezentarea
tasãrilor mãsurate versus
tasãrile calculate
(dupã Hayes 1990)
DMT-Tasare calculatã (mm)

4.4.3.2. Utilizarea rezultatelor DMT în calculul piloţilor


Prima metodã care a folosit rezultatele DMT în evaluarea frecãrii laterale pe piloţi a
fost cea a lui Marchetti, 1986, bazatã pe teoria Baligh (1985) şi are un caracter
orientativ.
Metoda DMT-σhc este specificã situaţiei în care piloţii sunt introduşi în geostructuri
predominant argiloase, iar efortul orizontal efectiv ce se exercitã asupra lor (σ'hc -KPa)
este considerat nivelul efortului stabilizat în jurul lamelei metalice (p1). Aceastã etapã,
în cazul rocilor argiloase cu permeabilitate scãzutã, are o duratã însemnatã, putând
ajunge şi la 1-2 zile, motiv pentru care metoda este rar utilizatã.
Frecarea lateralã a pilotului (qs - KPa) se defineşte ca:

q s = ρσ' hc [4.18.]

în care ρ este un coeficient adimensional care poate lua valori între 0,1 şi 0,2, iar σ'hc
are semnificaţia datã mai sus.
Cea de a doua metodã, aparţine lui Powell et.al., 2001, şi este de asemenea utilizatã în
proiectarea piloţilor amplasaţi în geostructuri argiloase, încãrcaţi axial, pe baxa
datelor DMT. Verificarea ei s-a fãcut prin compararea datelor calculate pe baza DMT
cu cele rezultate din testarea la compresiune in situ a circa 60 de piloţi amplasaţi în

86
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

locaţii din Anglia, Norvegia, Franţa şi Danemarca. Metoda estimeazã frecarea lateralã
pe pilot qs în funcţie de indicele materialului ID şi parametrii p1,po astfel:

pentru ID<0,1 qs/( p1-po)=0,5 [4.19]


pentru 0,1<ID<0,6 qs/( p1-po)= -1,111 ID+0,775 [4.20.]
pentru ID>0,6 qs/( p1-po)=0,11 [4.21.]

Formulele 4.19.÷4.21. sunt valabile pentru zonele situate la partea inferioarã a


pilotului, în timp ce pentru secţiunile superioare, respectiv acele pãrţi unde h/d>50 (h
este distanţa pânã la vârful pilotului, d diametruL, ambele în m), valorile qs trebuie
multiplicate cu 0,85.
În final, rezistenţa limitã la compresiune a unui pilot qp va fi evaluatã cu formula:

q p = k di p1e (MPa) [4.22.]

în care:
p1e = valoarea medie a încãrcãrii piloţilor sub nivelul vârfurilor (MPa)

k di = factor DMT de capacitate portantã (-) care ia valorile :

kdi =1,3 dacã ED>2MPa


pentru piloţi cu geometrie regulatã
kdi =0,7 dacã ED<2MPa
kdi =0,65 dacã ED>2MPa
pentru piloţi cu geometrie neregulatã
kdi =0,35 dacã ED<2MPa

4.4.3.3. Identificarea suprafeţelor de alunecare pe baza rezultatelor DMT


Metoda ce aparţine lui Totani et. al., 1997, realizeazã detectarea suprafeţelor de
alunecare vechi şi/sau active în geostructuri argiloase supraconsolidate, prin simpla
inspectarea a profilelor KD-DMT (fig.4.12.).

Fig.4.12. Metoda KD-DMT de identificare a suprafeţelor de alunecare în roci


supraconsolidate (dupã Marchetti, 1997)

87
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

Este utilizabilã în geostructuri cu depozite supraconsolidate (aparţinând rocii de bazã),


în care profilul KD-DMT prezintã în stare nederanjatã valori KD>2. În astfel de
situaţii, apariţia în profilul DMT a unor intervale având KD≈2 reprezintã un reper de
identificare a suprafeţelor de alunecare în jurul cãrora roca îşi pierde structura iniţialã
şi cel puţin o parte a proprietãţilor de rezistenţã (fig. 4.12. şi 4.13).
Faţã de alte metode de indentificare a planelor de alunecare (de exemplu
înclinometrie), aceastã metodã prezintã avantajul unui rãspuns rapid, independent de
viteza de mişcare a masei alunecãtoare şi mai mult, poate pune în evidenţã suprafeţe
de minimã rezistenţã pe care mişcarea încã nu s-a produs (este potenţialã) sau s-a
stabilizat (dar se poate reactiva în anumite condiţii).
Metoda nu oferã însã informaţii referitoare la direcţia şi viteza de alunecare, motiv
pentru care se recomandã utilizarea ei în faza de explorare preliminarã a alunecãrilor
de teren, pentru optimizarea locaţiilor şi adâncimii de proiectare a forajelor
înclinometrice.

Fig.4.13. Exemplificarea utilizãrii metodei KD-DMT de identificare a suprafeţelor de


alunecare în douã studii de caz (dupã Marchetti, 1997)

88
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

4.4.3.4. Utilizarea DMT în verificarea calitãţii umpluturilor


Încercarea cu dilatometrul plat (DMT) este o metodã intens folositã în ultimele
decenii pentru verificarea calitãţii umpluturilor sau chiar a îmbunãtãţirii terenului
natural supus lucrãrilor inginereşti. Simpla comparare a profilelor DMT executate
înainte şi dupã execuţia lucrãrilor de îmbunãtãţire (compactare, vibrocompactare,
compactare cu maiul greu ş.a.m.d.) pune în evidenţã creşterile în greutate volumicã,
efort orizontal sau densitate relativã, prin creşteri analoage ale parametrilor KD sau
MDMT. (fig.4.14.)
Faţã de alte metode similare de investigaţie (CPT), metoda dilatometrului plat -DMT-
prezintã o senzitivitate crescutã în raport cu creşterile de densitate relativã sau stare de
eforturi. În acest sens sunt citate numeroase studii de caz în care verificarea calitãţii
lucrãrilor de compactare a fost fãcutã prin ambele metode citate, iar parametrul MDMT
a avut o ratã de creştere dublã în raport cu qc (Schmertmann et.al., 1986; Jendeby,
1992), anumiţi autori (Schmertmann et.al., 1986) propunând chiar exprimarea
cerinţelor de proiectare în termeni de moduli de deformaţie MDMT mai degrabã decât
clasica exprimare în termeni de densitate relativã sau grad de îndesare.

(a) (b)

Fig.4.14. Exemplificãri ale utilizãrii DMT


în controlul compactãrii.
(a) vibrocompactare
(dupã Van Impe et.al., 1994)
(b) raportul MDMT/qc înainte şi dupã
compactarea unui strat de nisip
(dupã Jendeby, 1992)

4.4.3.5. Utilizarea DMT în identificarea susceptibilitãţii la lichefiere


În analiza susceptibilitãţii la lichefiere a terenurilor, un parametru important îl
reprezintã indicele de rezistenţã seismicã – CRR, (vezi § 3.5.4.2.) utilizat în analiza
lichefiabilitãţii terenurilor introdusã de Seed şi Idris, 1971.
În prezent sunt disponibile trei evaluãri ale relaţiei KD-CRR (fig.4.15.) susţinute în
ordine cronologicã de Marchetti, 1982, Robertson şi Campanella, 1986 şi Reyna-
Chameau, 1991, ultima fiind confirmatã mai recent de analize de laborator pe probe
de nisip prelevate prin îngheţ (Tanaka şi Tanaka,. 1998).
Datã fiind senzitivitatea acestei metode în identificarea succesiunilor litologice şi a
stãrii de îndesare, autorul ei, Marchetti 1997, recomandã pe baza propriei experienţe

89
Investigaţii geotehnice in situ
DMT – Dilatometru plat

folosirea urmãtoarelor valori KD ca nivele de siguranţã împotriva lichefiabilitãţii


nisipurilor în condiţii seismice de magnitudine M=7,5:

- zone fãrã seismicitate semnificativã (amax/g < 0,15) KD>1,7


- zone cu seismicitate redusã (0,15 ≤ amax/g ≤ 0,25) KD>4,2
- zone cu seismicitate medie (0,25 < amax/g < 0,35) KD>5,0
- zone cu seismicitate redusã (amax/g ≥ 0,35) KD>5,5
CRR (-)

Fig. 4.15. Curbe specifice de evaluare a rezistenţei seismice CRR


în funcţie de KD-DMT
(dupã Monaco şi Marchetii et.al.,2005)

90
Investigaţii geotehnice in situ
PMT-Presiometrie

5. PRESIOMETRIE (PMT)
5.1. GENERALITÃŢI, ISTORIC.
Încercarea presiometricã constã în introducerea unei sonde cilindrice vertical în teren,
care transmite geostructurii o presiune uniformã, orizontalã prin intermediul unei
membrane flexibile. Mãsurând volumul şi presiunea fluidului necesare expansiunii
radiale a sondei, aceste date pot fi interpretate în raport cu comportamentul efort-
deformaţie al rocii traversate.
Metoda poate fi aplicatã atât rocilor moi, caz în care fluidul de presiune este apã sau
gaz, cât şi rocilor tari fisurate sau alterate, caz în care fluidul de presiune utilizat este
ulei hidraulic.
Presiometrul a fost introdus în practica investigaţiilor geotehnice de Louis Menard în
1955, în varianta iniţialã aparatura constând într-un aranjament complex a douã
sisteme de presiune (cu aer şi apã).
Avantajele metodei presiometrice sunt:
- fundamentarea teoreticã bunã a relaţiilor de determinare a parametrilor
geomecanici;
- volum mare de rocã testatã în raport cu alte metode;
- calitatea rezultatelor obţinute, respectiv curbe efort-deformaţie de înaltã
acurateţe,
şi contrabalanseazã dezavantajele utilizãrii ei constând în:
- procedurã complicatã de testare, necesitând o înaltã experienţã practicã;
- cost ridicat datoritã duratei mari a testului 6-8 zile;
- aparaturã complexã şi sensibilã.
Procedura de testare este standardizatã atât în Uniunea Europeanã prin EN ISO
22476-4 “Geotechnical investigation and testing. Field testing. Part 4: Ménard
pressuremeter test”, (în România normativul SR EN ISO 22476-4.2, se aflã în curs
de aprobare), cât şi în Statele Unite prin ASTM D 4719.

5.2. PRINCIPIUL METODEI, APARATURÃ


În variantele constructive moderne, presiometrul constã într-o monocelulã care
transmite terenului presiunea printr-un sistem cu piston. Aparatura standardizatã este
prevãzutã cu o celulã de presiune de 35mm pânã la 73mm diametru (d) şi o lungime
(L) variabilã, raportul L/d înscriindu-se în limitele 4÷6.
În prezent sunt folosite patru variante constructive ale presiometrului:

Tip 1. presiometru Menard, abreviat MPMT, este folosit în gãuri de foraj preexistente,
a cãror geometrie a fost nivelatã prin manevre atente cu ştuţuri cu pereţi subţiri
(Shelby). Procedura de lucru este prezentatã schematic în figura 5.1.
Tip 2. presiometru autoforant, (Cambridge), abreviat SBP, este o variantã de
presiometru care este plasat în partea bazalã a gãurii de foraj deasupra
nivelului ce urmeazã sã fie testat şi care realizeazã îndepãrtarea rocilor pânã la
adâncimea doritã prin tãiere finã sau cu jet de apã pentru a minimiza
deranjarea geostructurii şi a conserva starea de eforturi litostaticã. Sonda este
prevãzutã cu trei braţe radiale care mãsoarã direct deformaţia cavitãţii definitã
de relaţia:

ε c = dr / ro [5.1.]

în care ro este raza iniţialã a cavitãţii, iar dr este variaţia acesteia. Presupunând
cã presiometrul se dilatã radial ca un cilindru, deformaţia volumicã a rocii este

91
Investigaţii geotehnice in situ
PMT-Presiometrie

asociatã deformaţiei cavitãţii conform relaţiei:

∆V / Vo = 1 − (1 + ε c ) −2 [5.2.]

Tip 3. presiometru “împins” (push in), abreviat PIP, este un presiometru prevãzut cu
un cilindru exterior suplimentar care ulterior penetrãrii în geostructurã se
retrage, dar care produce o deranjare sensibilã a structurii naturale a terenului.
Tip 4. presiometru cu con, (full displacement) abreviat FDP, este similar celui
anterior, însã la partea inferioarã a cilindrului exterior are un vârf conic, care
distruge complet structura terenului natural.

Mano
metru

Pompã cu piston. Membrana de cauciuc


1. La fiecare rotaţie, a sondei se dilatã
cilindrul pistonului asemeni unui cilindru,
sondã introduce un volum exercitând o presiune
presiometricã suplimentar de fluid în asupra terenului.
d=73mm sonda presiometrului. Se inregistreazã
2. Pentru fiecare volum presiunile şi variaţiile
L=440mm
suplimentar de fluid de volum pentru a
introdus de mãsoarã determina parametrii
creşterea de presiune. presiometrici.

Parametri
presiometrici:
gaurã de Po, E
foraj
TMAX, PLIM

Fig.5.1. Procedurã de testare cu presiometrul Menard (dupã P.W. Mayne, 2001)

(c)

Foto 5.1. Echipament presiometric


(a) panou de presiune MPMT;
(b) pompã hidraulicã şi sondã
presiometricã;
(c) sondã presiometricã SBP
(a) (b)

92
Investigaţii geotehnice in situ
PMT-Presiometrie

5.3. PROCEDURA DE LUCRU, PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII


Procedurile de lucru ale tipurilor de presiometre descrise mai sus (MPMT, SBP, PIP
şi CPMT) sunt similare din momentul fixãrii sondei la adâncimea doritã.
Cea mai importantã etapã a testului este pregãtirea gãurii de testare. Pereţii acesteia
trebuie sã fie netezi şi sã aibã un diametru constant, cuprins în intervalul 1,03d÷1,2d
(în care d este diametrul minim al sondei presiometrice). Testarea începe prin alegerea
unei rate optime de creştere a presiunii, astfel încât aceasta sã permitã obţinerea unor
rezultate reprezentative într-un interval de timp raţional. Pentru a obţine presiunea
doritã sunt utilizate frecvent 7 pânã la 10 trepte de încãrcare cu rate de creştere de 25
la 200KPa, în funcţie de natura terenului ce urmeazã a fi testat, care sunt aplicate timp
de 1 pânã la 3 minute. Pe parcursul testului atât presiunea cât şi volumul
presiometrului sunt continuu monitorizate, astfel încât urmãtoarea treaptã de încãrcare
este aplicatã atunci când variaţia de volum s-a stabilizat.
Cel mai simplu test cuprinde trei etape caracteristice: încãrcarea uniformã, curgerea
plasticã şi cel puţin un ciclu descãrcare-încãrcare.
Scopul testului de curgere plasticã este de a obţine variabilitatea în timp a deformaţiei
specifice înregistratã sub o presiune constantã. Pe parcursul acestei etape se menţine
presiunea constantã, pânã se înregistreazã o ratã de deformare de 0,1%/minut, testul
putând dura câteva minute sau chiar ore (ex. 5÷10min. pentru argile, 3÷5min. pentru
praf şi 2÷3min. pentru nisipuri).
Scopul etapei de descãrcare-încãrcare este de evidenţiere exactã a comportamentului
elastic al rocii, deoarece în etapa de încãrcare iniţialã rezultatele sunt puternic
influenţate de deranjamentul structural produs de execuţia gãurii de foraj, neputându-
se decela cu precizie domeniul deformaţiilor elastice, iar modulii elastici obţinuţi pe
baza curbei de încãrcare iniţialã sunt subevaluaţi.
Aceastã etapã trebuie parcursã în cel puţin douã trepte de descãrcare (cu vitezã extrem
de redusã) şi trei trepte de încãrcare, iar raportul presiunilor caracteristice sã nu
depãşeascã pr / pu ≤ 5 pentru a nu induce deformaţii plastice suplimentare (fig.5.2.). În
sfâşit, se recomandã execuţia mai multor cicluri de descãrcare-încãrcare, dintre care
unul înainte de atingerea presiunii de inflexiune pf .
Presiune (KPa, bari)

Domeniu Test de curgere


plasticã
pL
pseudoelastic
pf pr
Ciclu descãrcare-
încãrcare
V=2Vo
∆V=Vo

pu
Domeniu plastic

po
Volum (cm3)
Fig.5.2. Curbã şi presiuni caracteristice în încercarea presiometricã
(dupã P.J. Sabatini et.al., 2002)

93
Investigaţii geotehnice in situ
PMT-Presiometrie

În cazul presiometrului Menard,


valorilor citite trebuie sã li se aplice
o serie de corecţii care se referã la:
Valori - aprecierea rezistenţei sondei
Presiune (KPa)

corectate propriu-zise la dilatare, respectiv


Valori testarea presiometrului la suprafaţa
mãsurate terenului în vederea obţinerii relaţiei
presiune aplicatã/ deformaţie volu-
micã la presiunea atmosfericã;
- aprecierea deformaţiilor induse de
Volum (cm3) dilatarea tubulaturii ce conecteazã
presiometrul de sistemul de
presiune; aceastã corecţie se obţine
Fig.5.3.Influenţa corecţiilor asupra prin punerea sub presiune a
rezultatelor presiometrice sistemului în condiţii de suprafaţã
(dupã Mair&Woods, 1987) cu presiometrul introdus într-un
cilindru metalic rigid care împiedicã
deformarea acestuia, permiţând dilatarea tubulaturii.

Dupã aplicarea corecţiilor se traseazã curba presiune-volum şi se stabilesc


urmãtoarele presiuni caracteristice (fig.5.2.):

⇒ po=σho - presiunea corespunzãtoare nivelului efortului litostatic orizontal la acea


adâncime, sau altfel spus nivelul de presiune la care terenul natural se gãsea
înainte de deranjare, respectiv presiunea de la care începe compresiunea propriu-
zisã;
⇒ pf - presiunea definitã de punctul de inflexiune al curbei, unde comportamentul
mecanic se schimbã din pseudoelastic în plastic;
⇒ pu - presiunea minimã înregistratã pe parcursul testului de descãrcare-încãrcare;
⇒ pr - presiunea la care se încheie recompresia ciclului descãrcare-încãrcare şi
reîncepe deformaţia plasticã;
⇒ pL - presiunea limitã, reprezintã valoarea la care curba presiune-volum devine
asimptoticã, respectiv valoarea presiunii la care volumul este dublul volumului
iniţial.

Stabilirea presiunilor caracteristice se face ţinând cont de specificul aparaturii


utilizate. Între cele patru tipuri de presiometre descrise mai sus, principala diferenţã
constã în etapa de început a testului, respectiv în semnificaţia presiunii iniţial aplicate.
În acest sens, fig. 5.4. redã sintetic urmãtoarele considerente:
- în cazul presiometrului Menard (tip 1), presiunea iniţialã este foarte aproape
de zero, iar deformaţiile cavitãţii sunt relativ mari în etapa iniţialã a testului
pânã la atingerea nivelului efortului litostatic in situ;
- în situaţia presiometrului autoforant (tip 2), presiunea iniţialã se apropie de
valoarea efortului litostatic orizontal in situ;
- în cazurile presiometrelor “împins” şi “cu con” (tip 3, 4), datoritã deran-
jamentelor produse pe parcursul instalãrii, presiunea iniţial aplicatã este, de
obicei, la un nivel mult superior efortului litostatic orizontal al geostructurii
testate.
Datoritã acestor particularitãţi ale aparaturilor presiometrice, se admite cã aparatura

94
Investigaţii geotehnice in situ
PMT-Presiometrie

optimã de testare presiometricã este tipul 2, respectiv presiometrul autoforant


(Cambridge).

p(KPa) p(KPa) p(KPa)

σho σho σho

εc(%) εc(%) εc(%)

Presiometru Menard (tip 1) Presiometru autoforant Presiometru împins şi cu


(tip 2) con (tipuri 3,4)

Fig. 5.4. Reprezentarea schematicã a diferenţelor de mãsurare a presiunilor


iniţiale (dupã http://www.scribd.com/doc/6086605/SI-Book-Chapter-9)

5.4. INTERPRETAREA REZULTATELOR


Pe baza presiunilor caracteristice precum şi a diagramelor presiune/volum sau
presiune/deformaţie a cavitãţii se pot calcula urmãtorii parametri specifici testului:
⇒ modulul de deformaţie presiometricã, echivalent al modulului Young, care se
noteazã EPMT; se obţine din zona elasticã a curbei efort-deformaţie înregistratã în
primul ciclu de încãrcare. Frecvent se procedeazã la descãrcarea şi reîncãrcarea
sondei în vederea atenuãrii deranjamentelor produse pe durata instalãrii, caz în
care EPMT va avea o valoare mai mare. Modulul de deformaţie presiometricã se
calculeazã cu formula:

∆P
E PMT = 2(1 + ν) [5.3.]
 ∆V 
 
 V 
în care:
ν = coeficientul Poisson al rocilor testate (-);
V=Vo+∆V = volumul presiometrului pentru treapta de presiune corespunzãtoare
limitei elastice (cm3);
Vo = volumul iniţial al presiometrului (cm3);
∆V = variaţia de volum sub treapta de încãrcarea ∆P (cm3);
∆P = diferenţa de presiune corespunzãtoare limitei elastice (KPa);
⇒ modulul de deformaţie transversalã, sau modul de forfecare, se obţine pornind de
la relaţia de izotropie din teoria elasticitãţii (G=E/2(1+ν)), aplicatã pe tronsonul de
încãrcare al ciclului descãrcare-încãrcare:

1 d  dp 
G=    [5.4.]
2  d o  dε c 

95
Investigaţii geotehnice in situ
PMT-Presiometrie

⇒ rezistenţa la forfecare nedrenatã se obţine conform aprecierilor semiempirice ale


lui Baguelin et.al., 1978, prin relaţia:

p *L
cu = [5.5.]
Np

în care:
p *L = p L − σ ho este presiunea limitã netã (KPa)
Np este un factor adimensional cu valori cuprinse între 5,5 şi 10

⇒ efortul tangenţial indus în geostructurã pe tot parcursul testului, conform


cercetãtorilor Ladanyi şi Palmer, 1972 :

dp
τ= [5.6.]
  ∆V 
d lg 
  V 

relaţie în care dp şi ∆V reprezintã variaţiile de presiune respectiv de volum


corespunzãtoare în raport cu efortul litostatic orizontal iniţial (σho) şi care permite
trasarea unor curbe continue efort de forfecare-deformaţie a cavitãţii.

96
Investigaţii geotehnice in situ
VST- Forfecare in situ cu palete

6. FORFECARE IN SITU CU PALETE


6.1. GENERALITÃŢI, ISTORIC.
Aparatura de forfecare in situ cu palete a fost introdusã pentru prima datã în Suedia în
anul 1919, de cãtre John Olsson, care a proiectat-o în scopul obţinerii de valori in situ
ale rezistenţei nedrenate a argilelor din terenul de fundare al podului Lidingoe Bridge
din Stockholm. Ulterior, aparatura a fost folositã şi în Anglia, începând cu anul 1944
de cãtre Army Operational Research Group. În varianta modernã, procedura de
forfecare in situ cu palete a fost prezentatã de Lyman Carlsson (Cadling) în 1948, la
Rotterdam, iar ulterior aceasta a fost detaliatã de Cadling şi Odenstad, 1950.
Metoda constã în introducerea a douã lamele ortogonale în teren şi rotirea acestora în
jurul unei axe verticale, timp în care se înregistreazã cuplul maxim necesar rotirii
sistemului. Prin aplicarea condiţiilor de echilibru se obţine rezistenţa la forfecare
nedrenatã la vârf (suv=cuv) şi rezidualã (srez=crez), al cãror raport defineşte
senzitivitatea (St).
Principalele avantaje ale metodei de forfecare cu palete sunt:
- determinarea precisã a rezistenţei la forfecare nedrenatã suv;
- determinarea in situ a senzitivitãţii argilelor (St);
- echipament relativ simplu şi robust;
- experienţa practicã internaţionalã îndelungatã
iar dezavantajele utilizãrii ei constau în:
- domeniul de aplicabilitate limitat la argile;
- duratã de execuţie relativ mare;
- rezultatele necesitã corecţii semiempirice;
- rezultate puternic influenţate şi/sau compromise de apariţia intercalaţiilor sau
lentilelor de nisip.
În prezent metoda este standardizatã în întrega lume, în Europa prin EN ISO 22476-
96. ”Geotechnical investigation and testing. Field testing. Part 9: Field vane test”,
sau BS 1377; part 9:1990, iar în Statele Unite de ASTM D 2573-72, 78.

6.2. PRINCIPIUL METODEI, APARATURÃ


Aparatura constã în principiu într-un
dispozitiv format din douã lamele
ortogonale (dispuse în formã de cruce),
ataşate solid unei garnituri de tije
(fig.6.1.).
În varianta standardizatã dimensiunile
paletelor rectangulare sunt: diametrul
D=65mm, înãlţimea H=130mm şi
grosimea lamelelor e=2mm.
În prezent sunt utilizate multe variante
constructive ale aparaturii de forfecare
cu palete, toate având raportul H/D=2.
Paletele de dimensiuni mari sunt
utilizate în argile având consistenţã
redusã, generând o rezoluţie superi-
oarã, iar cele cu vârf în argile aflate în
stare tare.
În ceea ce priveşte ansamblu de tije şi
punerea pe poziţie a aparatului, existã

97
Investigaţii geotehnice in situ
VST- Forfecare in situ cu palete

în prezent patru tipuri de aparaturi şi sisteme de lucru:


(1) sistem în care paletele sunt împinse în teren neprotejate pânã la adâncimea doritã;
(2) sistem în care paletele sunt protejate de un cilindru pânã la adâncimea de testare,
fiind apoi împinse în terenul nederanjat;
(3) sistem cu garnitura de tije protejatã împotriva frecãrii de un tubing;
(4) sistem prevãzut cu un dispozitiv la partea superioarã a paletelor care permite
rotirea independentã de circa 900 de ori a tijelor înaintea testãrii propriu zise, în
vederea separãrii efectelor de fricţiune datorate acestora.

Procedura de lucru, prezentatã sintetic în figura 6.2., constã în urmãtoarele etape:

Se introduce
dispozitivul la
4B de la talpa
forajului

Gaurã de
foraj de
diametru B

B
4B
Etapa 1-
introducerea D
dispozitivului

Etapa 2- rotirea 1 Etapa 3- rotirea Etapa 4- se


minut cu viteza de suplimentarã cu mãsoarã
6o/minut. Se înre- 8-10 ture Trez
gistreazã Tmax

Fig.6.2. Procedura de testare cu aparatul de forfecare cu palete (dupA P.W.Mayne, 2001)

1. Fixarea aparatului - se face începând din extremitatea forajului de diametru B,


prin împingere la o adâncime de minim 4B sub baza acestuia. Dacã aparatura
este de tip (2), pozarea se face direct la adâncimea doritã;
2. Dupã o perioadã de 5minute alocatã stabilizãrii stãrii de eforturi, se începe
rotirea cu vitezã constantã de 6°/minut (0,1°/sec), mãsurând în permanenţã la
suprafaţã cuplul necesar execuţiei mişcãrii, pânã la atingerea unei valori
maxime (Tmax);
3. De îndatã ce cuplul maxim a fost atins (identificat prin descreşterea valorilor),
se executã o serie de 8-10 rotiri rapide;
4. Urmeazã o rotire completã cu aceeaşi vitezã de 6°/minut, al cãrei scop este de
înregistrare a valorilor reziduale de rezistenţã puse în evidenţã de cuplul Trez.

98
Investigaţii geotehnice in situ
VST- Forfecare in situ cu palete

Foto 6.1. Aparat de forfecare cu palete in situ

6.3. PARAMETRI MÃSURAŢI, CORECŢII, INTERPRETAREA REZULTATELOR


Pe parcursul desfãşurãrii testului, singurul parametru înregistrat este cuplul necesar
rotirii paletelor în condiţiile specificate mai sus. Prima corecţie ce trebuie aplicatã este
cea asociatã frecãrii produse pe suprafaţa lateralã a tubulaturii, dacã aceasta nu este
protejatã. În acest sens, pentru aparaturile fãrã tubulaturi de protecţie, în locul valorii
cuplului maxim se va utiliza valoarea netã Tnet care se obţine prin extragerea din Tmax
a cuplului asociat frecãrii sistemului de tije Tf:

Tnet=Tmax-Tf [6.1.]

Pe baza valorii cuplului maxim înregistrat Tmax şi a valorii reziduale Trez se obţin
valoarea de vârf a rezistenţei la forfecare nedrenatã şi valoarea rezidualã, dacã se
admit urmãtoarele ipoteze:
- deranjarea structurii naturale a terenului generatã de penetrarea dispozitivului cu
palete este neglijabilã;
- pe parcursul testului nu se produc drenãri ale apei;
- rezistenţa la forfecare este izotropã şi omogenã în interiorul stratului testat;
- argila cedeazã dupã o suprafaţã de forfecare cilindricã;
- diametrul suprafeţei de cedare cilindrice este egal cu diametrul paletelor;
- procesul de forfecare nu este progresiv, astfel încât în momentul înregistrãrii lui
Tmax, efortul de forfecare generat în toate punctele suprafeţei este identic şi egal cu
rezistenţa la forfecare.

În aceste condiţii, pentru un dispozitiv standard cu palete rectangulare având H=2D,


valoarea rezistenţei la forfecare nedrenatã cu (KPa) are expresia:

6Tmax
cu = [6.2.]
7πD 3

99
Investigaţii geotehnice in situ
VST- Forfecare in situ cu palete

în care Tmax (KNm) este valoarea corectatã a cuplului maxim înregistrat, iar D (m)
diametrul dispozitivului cu palete.
Expresia 6.2. se poate modifica într-o formã mai generalã, aplicabilã tuturor tipurilor
de dispozitive cu palete, introducând în ecuaţie unghiurile iT şi iB (vezi fig.6.1.):

12Tmax
cu = [6.3.]
 D D 
πD 2  + + 6H 
 cos i T cos i B 

Dacã în expresiile 6.2. şi 6.3., în locul cuplului maxim Tmax folosim valoarea cuplului
obţinutã pe parcursul forfecãrii reziduale Trez (în etapa a 4a a testului), vom obţine
valoarea rezidualã a rezistenţei la forfecare nedrenatã, cu, rez (KPa), cu ajutorul cãreia
se calculeazã parametrul numit “senzitivitate”-St cu relaţia:

St=cu/ cu, rez [6.4.]

Fig.6.3. Rezultatele forfecãrii in situ cu palete, executatã în argilele din preajma


oraşului San Francisco –USA.(dupã P.W.Mayne, 2001)

Figura de mai sus redã rezultatele întregistrate în investigaţia geotehnicã realizatã prin
testul de forfecare in situ cu palete, executat în faza de proiectare a unei staţii de
metrou în oraşul San Fancisco, Statele Unite. Sunt reprezentate graficele de variaţie în
adâncime a valorilor rezistenţei la forfecare nedrenate a unor depozite de argilã
mâloasã.
Se observã diferenţele existente între limitele de variaţie ale valorilor de vârf, 20-
60KPa, şi ale celor reziduale, 4-16KPa, precum şi intervalul de variaţie al
senzitivitãţii, 3<St<4.
Rezultatele testelor VST, exprimate în termeni de rezistenţã la forfecare nedrenatã,
sunt frecvent utilizate în analizele de stabilitate ale rambleelor sau excavaţiilor în roci

100
Investigaţii geotehnice in situ
VST- Forfecare in situ cu palete

argiloase aflate în stare de consistenţã scãzutã, precum şi în calculul capacitãţii


portante a terenurilor de fundare constituite din astfel de depozite.
Transpunerea rezultatelor VST în modelele geomecanice de calcul trebuie sã se facã
ţinând cont de diferenţele ce existã între forfecarea survenitã ca efect al punerii în
sarcinã a stratului de argilã dupã realizarea rambleului, excavaţiei sau construcţiei şi
forfecarea datoratã rotirii paletelor.
Conform cercetãtorului P.W. Mayne 2001, rezistenţa la forfecare mobilizatã în teren
(τmob-KPa) de respectivele lucrãri este datã de relaţia:

τ mob = µ R c u [6.5.]

în care cu, KPa este rezistenţa la forfecare nedrenatã obţinutã prin încercarea de
forfecare in situ cu palete, iar µR este un factor adimensional de corecţie, obţinut pe
baze semiempirice din calcule inverse de stabilitate efectuate asupra unor studii de caz
sau experienţe la scarã. Acelaşi autor recomandã utilizarea relaţiilor 6.6. şi 6.7.
(Chandler,1988) pentru estimarea factorului de corecţie µR (fig.6.4.):

µ R = 1,05 − b(I P )0,5 [6.6.]

b=0,015+0,0075log (tf) [6.7.]

în care IP (%) este indicele de plasticitate al rocii argiloase, iar tf (minute) are
semnificaţia de timp necesar punerii în sarcinã a terenului.

µ R(−)
1.0

0.9

0.8
2
tf=10 min
0.7 3
tf=10 min
4
0.6 tf=10 min
5
tf=10 min
0.5
6
tf=10 min
0.4
0 20 40 60 80 IP(%) 100

Fig.6.4. Estimarea factorului de corecţie al valorilor de rezistenţã la forfecare


nedrenatã mobilizatã (µR, -), în funcţie de indicele de plasticitate (IP-%) şi timpul de
punere în sarcinã (tf-min). (dupã P.W. Mayne, 2001)

101
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

7. ÎNCERCARE PE PLACÃ
7.1. GENERALITÃŢI.
Încercarea pe placã este una din cele mai utilizate metode de determinare a
caracteristicilor de compresibilitate a rocilor. În ultimele decenii, încercarea a fost
utilizatã la suprafaţa terenului, în excavaţii, în foraje sau în lucrãri miniere de
adâncime. Indiferent de situaţie, încercarea pe placã se realizeazã prin încãrcarea în
trepte a unei plãci circulare sau pãtrate şi mãsurarea tasãrilor înregistrate pe tot
parcursul testului.
În România, metoda este descrisã de STAS 8942/3-90, normativ care urmeazã sã fie
înlocuit de norma Europeanã EN ISO 22476-136. Geotechnical investigation and
testing. Field testing. Part 13: Plate loading test. În paralel, pentru lucrãri de
terasamente ale cãilor de comunicaţii, se utilizeazã normativul german al metodei de
testare, DIN 18134/1993, care diferã semnificativ ca procedurã de testare şi implicit
ca rezultate obţinute.

7.2. APARATURÃ
Aparatura de determinare in situ a compresibilitãţii terenurilor este constituitã din
(fig.7.1, foto1.):
a) placã rigidã;
b) dispozitiv de lestare sau ancorare;
c) presã sau pompã hidraulicã;
d) cadru de referinţã;
e) dispozitive de mãsurare a tasãrilor.

a). Placa rigidã ce poate avea formã circularã sau pãtratã, se confecţioneazã de obicei
din metal (mai rar beton armat în cazul plãcilor de dimensiuni mari) şi trebuie sã
îndeplineascã urmãtoarea condiţie de rigiditate:

Pompã hidraulicã/
manometru
Lest Platformã de
lestare

Microcomparatoare
cu suport magnetic
Presã
hidraulicã
Cadru de
referinţã

1-2 cm Diametrul plãcii (d)


nisip
Placã rigidã L>2d

Fig. 7.1. Schema de principiu a dispozitivului de încercare pe placã în sondaje


deschise (conform STAS 8942/3-90).

102
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

Foto 1. Aparaturã de încercare pe placã

E
I ≥ 0,1d 4 [7.1.]
E p1

În relaţia 7.1., I este momentul de inerţie al secţiunii diametrale (cm4), d este


diametrul plãcii (cm), E este modulul de deformaţie liniarã maxim al terenului (KPa),
iar Ep1 este modulul de elasticitate al materialului din care se confecţioneazã placa
(KPa).

În practica din ţara noastrã, s-au folosit frecvent urmãtoarele tipuri de plãci:
Tabel 7.1.
Tip de încercare pe placã Forma plãcii Diametrul / Suprafaţa
laturã (cm) (cm2)
Sondaje deschise Circularã 56,4 2500
79,8 5000
112,8 10000
Pãtratã 50 2500
70,7 5000
100 10000
Foraje Circularã 28.2 625
39.9 1250

103
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

b). Dispozitivul de lestare sau ancorare este constituit fie din platforme metalice pe
care sunt dipuse lesturi, fie din utilaje de şantier cu greutate adecvatã. Greutãţile de
lestaj sunt direct proporţionale cu diametrul plãcii şi presiunile maxime induse.
Dispozitivele de ancorare sunt constituite din grinzi sau cruci metalice şi elemente de
ancoraj în teren – burghie, piloţi, al cãror numãr şi ale cãror dimensiuni se stabilesc în
funcţie de presiunile maxime exercitate pe teren.
c). Presa sau pompa hidraulicã trebuie sã asigure o presiune constantã cu o abatere de
maxim ±5% din mãrimea treptei de încãrcare.
d). Cadrul de referinţã reprezintã suportul pe care sunt susţinute microcomparatoarele
de tasare, motiv pentru care poziţia sa trebuie sã rãmânã neschimbatã pe tot parcursul
testului. Este confecţionat din elemente metalice care se fixeazã în teren la o distanţã
de cel puţin 2d faţã de centrul plãcii.
e) Dispozitivele de mãsurare a tasãrii constau în douã sau trei microcomparatoare cu
precizie de 0,01mm, care sunt montate pe suporţi cu fixare magneticã pe placã.

În conformitate cu DIN 18134, încercãrile de compresiune se pot executa şi pe plãci


cu diametrul 30cm, 60cm sau 76,2cm, în sondaje deschise într-o configuraţie diferitã
de cea a standardului românesc (fig.7.2).

Microcomparatoare Lest Platformã de Pompã hidraulicã/


cu suport magnetic lestare manometru

Cadru de
referinţã

Presã
hidraulicã
<0,30m

1-2 cm
nisip Placã rigidã Diametrul plãcii (d)
hM hP

Fig. 7.2. Schemã de principiu a dispozitivului de încercare pe placã în sondaje


deschise. (conform DIN 18134)

Principala deosebire constã în dispozitivul de mãsurare a tasãrilor, respectiv în


geometria cadrului de referinţã având trei puncte de sprijin. Distanţele hM şi hP trebuie
mãsurate la începutul testului şi pãstrate constante pe toatã durata acestuia, menţinând
condiţiile: hM + hP >1500±5 mm şi hP / hM <2.

7.3. PRINCIPIUL METODEI


7.3.1. Încercare pe placã conform standardului românesc.
Pregãtirea încercãrii.
Amplasarea plãcii pe locul de testare trebuie sã se facã fie în sondaje cu dimensiuni în
plan de minim trei ori diametrul/latura plãcii, fie în foraje ale cãror diametre trebuie sã
depãşeascã cu 4-10cm, diametrul plãcii.
În ambele cazuri peste terenul natural se dispune un strat de 1-2cm grosime de nisip

104
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

monogranular, iar placa se orizontalizeazã pe douã direcţii perpendiculare.


Se aplicã apoi o presiune de preîncãrcare care, de obicei, are valoarea efortului
litostatic de la adâncimea la care se realizeazã testul. Presiunea se menţine pânã la
stabilizarea tasãrilor, dupã care, menţinând presiunea constantã, dispozitivele de
mãsurare a tasãrilor se aduc la zero.
Încãrcarea plãcii.
Încãrcarea plãcii se face în minim 4 trepte egale, a cãror mãrime se recomandã a fi în
limitele înscrise în tabelul 7.2.:

Tabel 7.2.
Trepte de Terenuri Terenuri
presiune (KPa) coezive necoezive
25÷50 Ic<0,50 Afânate- îndesare medie
50÷100 Ic>0,50 Îndesate, sau cu fracţiune de pietriş

Pentru fiecare treaptã, tasãrile se mãsoarã în trei puncte (s1, s2 şi s3) orientate simetric
la 120° pe suprafaţa plãcii, astfel:
- la fiecare 15 minute, în prima orã;
- la fiecare 30 de minute dupã prima orã.
Valoarea medie a celor trei citiri sub treapta de încãrcare i, se noteazã s i .
Treptele de încãrcare se menţin pânã la îndeplinirea uneia din urmãtoarele condiţii de
stabilizare:
a. sporul de tasare sub o treaptã de încãrcare s i +1 − s i < 0,1mm într-un interval de
2 ore pentru terenuri coezive, sau 1 orã pentru terenuri necoezive;
b. s i +1 − s i > 1,5(s i − s i −1 ) ;
c. s i > 0,1d (d = diametrul plãcii)
Pentru a fi validatã încercarea, tasãrile s1, s2 şi s3 nu trebuie sã difere de tasarea medie
s i cu mai mult de:
a. 50% pentru s i <1mm;
b. 30% pentru 1< s i <5mm;
c. 20% pentru s i >5mm.
Dupã atingerea treptei maxime de încãrcare, se procedeazã la descãrcarea în trepte de
valoare egalã cu suma a douã trepte de încãrcare.
Mãsurarea tasãrii sub fiecare treaptã de descãrcare se face în cel puţin 4 intervale de
timp a câte 15 minute. Pe ultima treaptã de descãrcare, se înregistreazã tasarea pânã la
îndeplinirea condiţiei de stabilizare, dar nu mai puţin de 2 ore.
Conform acestei proceduri de lucru, timpul de realizare al unei încercãri de
compresiune pe placã poate varia între 10 şi 14 ore.

7.3.2. Încercare pe placã conform DIN 18134.


Conform normativului german, acceptat în prezent şi în ţara noastrã, pregãtirea
încercãrii se face într-o modalitate similarã celei anterior descrise. Preîncãrcarea
dureazã circa ½ minut şi se realizeazã la o presiune de 10KPa.
Încãrcarea propriu zisã cuprinde 2 cicluri de încãrcare-descãrcare care vor respecta
urmãtoarele prevederi:
- pentru atingerea presiunii propuse pentru primul ciclu, încãrcarea se va face în
minim şase trepte de valoare egalã;

105
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

- fiecare treaptã de încãrcare se va atinge într-un minut;


- presiunea maximã atinsã în cel de al doilea ciclu este la valoarea penultimei
trepte de încãrcare din primul ciclu;
- timpul de aşteptare pe fiecare treaptã este de 2 minute, dupã care se vor
mãsura tasãrile;
- pentru determinarea modulului de deformaţie, se efectueazã încercãri la
urmãtorii parametri:

Tabel 7.3.
Diametru Încãrcare maximã a Tasare maximã
placã (cm) primului ciclu(KPa) (mm)
30 500 5
60 250 8
76,2 200 13
Pentru determinarea coeficientului de pat, necesar cerinţelor de proiectare a sistemelor
rutiere, se utilizeazã placa de diametru maxim (76,2cm) în urmãtoarele condiţii:
- presiunea de preîncãrcare de 5KPa se va menţine pânã la obţinerea unei tasãri
<0,02mm/minut;
- treptele de încãrcare se vor aplica astfel încât la suprafaţa terenului sã se
realizeze o încãrcare progresivã de 40, 80, 140 şi 200KPa, presiuni care vor fi
menţinute pânã la atingerea unei tasãri <0,02mm/minut;
- dupã atingerea presiunii maxime, descãrcarea se va face cu o singurã treaptã
intermediarã de 80KPa.

7.4. ERORI ASOCIATE METODEI.


Scopul primordial al tuturor încercãrilor in situ
σ (KPa) pe placã este de determinare a modulului de
deformaţie liniarã E, care prin definiţie depinde
de efortul aplicat şi diferã de modulul de
σΒ B
elasticitate (Young).
Figura 7.3. redã o curbã imaginarã efort-
deformaţie pe care se definesc :
σΑ A - modulul de elasticitate (Young), ca fiind
tangenta la curba de deformaţie în punctul de
origine (O). Acesta exprimã relaţia de propor-
εA εB ε (%) ţionalitate între eforturi şi deformaţii datã de
O
legea lui Hooke, valabilã pentru eforturi σ< σA:
Fig.7.3. Curbã efort-deformaţie
σ = E Young ε [7.2.]

- modulul de deformaţie liniarã E, este definit ca modul secant al curbei în punctul B.

σ B = Eε B [7.3.]

Cei doi parametri sunt asemãnãtori în zona micilor deformaţii (σ< σA), însã peste
aceastã limitã, diferenţele devin semnificative.
Prin aplicarea teoriei elasticitãţii unui semispaţiu presupus elastic şi izotrop, sub o
încãrcare uniform distribuitã, repartiţia eforturilor variazã semnificativ în cazul
încãrcãrilor pe plãci rigide sau elastice (Stanciu şi Lungu, 2006), aşa cum se

106
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

reprezintã grafic şi în fig.7.4. Sub plãcile rigide, în zonele de contur, prin compresiune
se creeazã zone de concentrare a eforturilor în care se depãşeşte cu uşurinţã rezistenţa
la forfecare a terenului (mai ales în cazul rocilor necoezive), iar deformaţiile asociate
acestor zone pot conduce la curgeri plastice şi refulãri laterale. Extinderea acestora
sub plãci depinde de natura terenului şi mai ales de diametrul plãcii (fig.7.5.).

Încãrcare p

s smin
smax

Reacţiune q
Placã rigidã Placã elasticã
Fig.7.4. Distribuţia presiunilor şi tasãrilor sub plãcile de încãrcare
(dupã Stanciu şi Lungu, 2006)

Datoritã existenţei acestor zone de deformaţie plasticã, aplicarea teoriei Boussinesq


pentru determinarea modulului de deformaţie liniarã în încercarea de compresiune pe
placã induce erori care au fost subliniate de numeroşi autori, cum sunt Stanciu şi
Lungu, 2006; Pantelidis, 2008; Teodoru şi Toma, 2009.

Încãrcare p

Zone de cedare
plasticã
Fig.7.5. Distribuţia zonelor de cedare plasticã sub plãcile de încãrcare
(dupã Stanciu şi Lungu, 2006)

Cu toate aceste ipoteze, frecvent este utilizatã formula Boussinesq care exprimã
tasarea datoratã compresiunii pe placã calculatã s(m):

pr (1 − ν 2 )
s = Cf [7.4.]
E

107
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

în care:
p = presiunea uniform distribuitã (KPa)
r = raza plãcii (m)
ν = coeficientul Poisson(-)
E = modulul de deformaţie liniarã (KPa)
Cf = coeficient adimensional ce depinde de forma plãcii de încãrcare şi de
rigiditatea acesteia.
plãci circulare plãci pãtrate
plãci rigide 1,57 1,76
plãci flexibile 2 1,275 2,24 1,53
centru margine centru margine
O altã sursã importantã de erori este asociatã diametrului plãcii. Astfel, pe acelaşi
teren, sub aceeaşi presiune efectiv aplicatã, tasarea şi respectiv modulul de deformaţie
liniarã, depind de diametrul plãcii de testare.
Variaţia tasãrii şi implicit a modulului de deformaţie liniarã în funcţie de diametrul
plãcii de testare a fost mai întâi subliniatã de Terzaghi, ulterior de Terzaghi şi Peck,
prin formulele de estimare a tasãrii (ec. 7.5., 7.6. şi 7.7.) şi evaluatã calitativ în figura
7.6.
Formula de calcul a tasãrii unei
s(cm) fundaţii în funcţie de tasarea
Dependenţã obţinutã sub o placã de lãţime
realã 0,30m este:
2
 2B 
s ( B) = s (0,30)   [7.5.]
 B + 0,50 
Dependenţã
teoreticã în care:
liniarã s(B) = tasarea sub o placã (fundaţie)
cu dimensiunea B, m;
s(0,30)=tasarea sub o placã cu
lãţimea 0,30m;
d(cm) B= lãţimea plãcii sau fundaţiei, m.
Relaţia 7.5. poate fi generalizatã
25 100 300 considerând tasãrile a douã plãci
Fig.7.6. Variaţia tasãrii sub plãci sau fundaţii cu dimensiuni B şi B1,
circulare, în funcţie de diametru. respectiv între modulii de defor-
(dupã Stanciu şi Lungu, 2006) maţie liniarã mobilizaţi, obţinându-
se formele:

2
s  2B 
=  [7.6.]
s1  B + B1 

E  B + B1  B
=  [7.7.]
E1  2B1  B1

Înfluenţa diametrului plãcii de testare asupra rezultatelor obţinute este subliniatã


ulterior şi de alţi cercetãtori cum ar fi Koegler şi Scheiding, 1938; Stanciu şi Lungu,
2006; Teodoru şi Toma, 2009.

108
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

7.5. PARAMETRI MÃSURAŢI.


7.5.1. Determinarea modulului de deformaţie liniarã conform standardului
românesc.

p(KPa)
p5
p4
p3
p2
p1

t(ore) p1 p2 p3 p4 p5 p(KPa)
s1
s2
s3
s4

s5

s(mm)

Fig.7.7. Reprezentara graficã a rezultatelor curbelor de compresiune in situ pe placã


(conform STAS 8972/3-90)

Pe baza citirilor înregistrate, respectiv a valorilor medii ale tasãrilor stabilizate pe


fiecare treaptã de încãrcare, se întocmeşte un grafic de reprezentare a urmãtorilor
parametri (fig.7.7.):
- variaţia presiunii nete în timp p=f(t);
- variaţia tasãrii medii în timp s i =f(t);
- variaţia tasãrii medii stabilizate în funcţie de presiunea netã aplicatã s i =f(p).
Pe diagrama de presiune-tasare se identificã presiunea maximã aflatã la limita de
proporţionalitate între efort şi deformaţie, respectiv presiunea pânã la care se
pãstreazã dependenţa liniarã între presiune şi tasare.
p1 p2 pn-1 pn pn+1
pl p(KPa)
sl ss21 p(KPa)
sn-1
sn

s(mm) sn+1
(a) s(mm) (b)

Fig.7.8. Identificarea presiunilor limitã de pe curbele de compresiune in situ pe placã


(conform STAS 8972/3-90)

109
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

Presiunea limitã (pl) poate fi identificatã în urmãtoarele situaţii:


- limita tronsonului rectiliniu al curbei presiune-tasare (fig.7.8.a);
- presiune corespunzãtoare treptei n de încãrcare (fig.7.8.b), pentru care se
îndeplineşte condiţia :

s i +1 − s i > 1,5(s i − s i −1 ) [7.8.]

- dacã în intervalul de testare in situ nici una din condiţiile de mai sus nu a fost
îndeplinitã, atunci se calculeazã pmax cu formula 7.9., iar presiunea limitã pl se
va considera presiunea ultimei trepte de încãrcare înainte de atingerea valorii
pmax.

pmax = N d γ + N' c [7.9.]

în care:
N,N’ = coeficienţi adimensionali ai terenului pe care se face încercarea, ce depind
de unghiul de frecare interioarã φ (tab. 7.4.)
d = diametrul plãcii (m)
γ = greutatea volumicã a rocii aflatã la suprafaţa terenului (KN/m3)
c = coeziunea a rocii aflatã la suprafaţa terenului (KPa)

Tabel 7.4.
φ N N’ φ N N’ φ N N’ φ N N’
0o 0,00 3,37 12 o 0,26 4,81 24 o 0,80 7,20 36 o 2,11 11,61
2o 0,03 3,56 14 o 0,32 5,12 26 o 0,94 7,75 38 o 2,50 12,78
4o 0,06 3,71 16 o 0,39 5,46 28 o 1,11 8,36 40 o 2,93 13,95
6o 0,10 4,00 18 o 0,47 5,86 30 o 1,30 9,00 42 o 3,46 15,39
8o 0,15 4,25 20 o 0,57 6,25 32 o 1,55 9,80 44 o 4,11 17,04
10 o 0,20 4,51 22 o 0,68 6,71 34 o 1,79 10,64 45 o 4,49 17,96

În aceste condiţii, modulul de deformaţie liniarã E (KPa) al terenului supus


compresiunii pe placã se va calcula cu relaţia:

ωp l d (1 − ν 2 )
E= [7.10.]
sl

în care:
ω = coeficient adimensional care depinde de forma plãcii:
ω =0,79 pentru plãci circulare;
ω =0,88 pntru plãci pãtrate.
pl = presiunea limitã identificatã pe curba de presiune-tasare (KPa);
d = diametrul plãcii (m)
sl = tasarea corespunzãtoare presiunii limitã (m)
ν = coeficientul Poisson corespunzãtor naturii litologice a terenului

7.5.2. Determinarea modulului de deformaţie liniarã conform DIN 18134


Pentru configuraţia de testare din figura 7.2., tasarea s (m) se va obţine cu formula:

110
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

hP
s = sM [7.11.]
hM

în care sM este tasarea mãsuratã (m). Calculul modulului de deformaţie liniarã Ev


(MN/m2) pentru cele douã cicluri se va face prin aplicarea formulelor:

s = a o + a1σ o + a 2σ o2 [7.12.]

1
E v = 1,5r [7.13.]
a 1 + a 2 σ o max

în care:
σo = efortul normal sub placã (MN/m2)
σ o max = efortul normal maxim sub placã (MN/m2)
ao = factor rezultant prin aplicarea metodei celor mai mici pãtrate (mm)
a1 = factor rezultant prin aplicarea metodei celor mai mici pãtrate (mm/(MN/m2)
a2 = factor rezultant prin aplicarea metodei celor mai mici pãtrate (mm/(MN/m2)2)
r = raza plãcii (mm)
Coeficienţii ao, a1 şi a2 rezultã din aplicarea metodei celor mai mici pãtrate funcţiei:

i =1
( 2
s = ∑ s i − a 2 σ oi − a 1σ oi − a 0
min
)2 [7.14.]

Derivatele parţiale conduc la sistemul:

 ∂s n
∂ a = −2
i

1
( 2
s i − a 2 σ oi − a 1σ oi − a o = 0 )
 o =
 ∂ s n

∂ a
(
= −2 ∑ σ oi s i − a 2 σ oi 2
− a1σ oi − a o = 0 ) [7.15.]
 1 i = 1
 ∂s n

 ∂ a 2
= −2 ∑ σ oi
i =1
2
( 2
s i − a 2 σ oi − a 1σ oi − a o = 0 )
respectiv:

 n n n
2
 on a + a 1 ∑ σ oi + a 2 ∑ σ oi = ∑ si
 i = 1 i =1 i = 1
 n n
2
n
3
n
a
 o ∑ σ oi + a 1 ∑ σ oi + a 2 ∑ σ oi = ∑ s i σ oi [7.16.]
 i =1 i = 1 i = 1 i = 1
 n 2 n n n
a o ∑ σ oi + a1 ∑ σ 3oi + a 2 ∑ σ oi 4
= ∑ s i σ oi 2
 i =1 i =1 i =1 i =1

111
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

Presiune (MN/m 2)
0 0.05 0.1 0.15 0.2 0.25
0.00

0.50

1.00

1.50
s(mm)

2.00

2.50

3.00

3.50

4.00

efort tasare tasare efort tasare tasare


normal mãsuratã calculata normal mãsuratã calculata
sub placa (mm) (mm) sub placa (mm) (mm)
hP hP
σoi (MN/m2) sM s = sM σoi (MN/m2) sM s = sM
hM hM
0 0 0 0.00 1.23 1.63
0.05 0.73 0.98 0.05 2.08 2.76
0.10 1.30 1.73 0.10 2.57 3.42
0.15 2.01 2.68 0.15 2.73 3.63
0.20 2.86 3.81 σο max 0.150 (MN/m2)
0.10 2.69 3.59
0.05 2.45 3.27
0.00 1.14 1.52
σο max (MN/m2) 0.200
ao (mm) 0.886
a1 (mm/MN/m2) 21.954
a2 (mm/MN/m2) -43.174 Fig. 7.9. Rezultate ale încercãrii pe
EV(MN/m2) 33.79 placã conform DIN 18134

Dacã facem notaţiile:


n n n
2 3
A = ∑ σ oi ; B = ∑ σ oi ; C = ∑ σ oi ;
i =1 i =1 i =1
n n
n F = ∑ s i σ oi ; G = n s σ 2
4
D = ∑ σ oi ; E = ∑ si ;
∑ i oi
i =1 i =1
i =1 i =1

atunci sistemul 7.16 devine:

112
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

n a o + A a 1 + B a 2 = E

A a o + B a 1 + C a 2 = F [7.17.]
a B + a C + a D = G
 o 1 2

Sistemul 7.17. admite soluţii dacã:

n A B
D p = A B C = nBD + 2ABC − B 3 − nC 2 − DA 2 ≠ 0 [7.18.]
B C D

caz în care soluţiile sistemului 7.16. vor fi:

 EBD + FCB + ACG − GB 2 − EC 2 − AFD


a o =
 Dp

 nFD + ABG + EBC − FB 2 − nCG − ADE
a
 1 = [7.19.]
 Dp
 2 2
a = nBG + ACE + ABF − EB − nCF − A G
 2 Dp

În figura 7.9. sunt reprezentate grafic şi tabelar rezultatele unei încercãri de


compresiune pe placã realizate conform standardului DIN 18134, respectiv valorile
mãsurate şi calculate ale tasãrilor înregistrate pe fiecare treaptã de încãrcare pentru
fiecare ciclu de încãrcare.
Primul ciclu de încãrcare are o presiune maximã de 200KPa, iar cel de al doilea de
150KPa. Prin aplicarea formulelor de mai sus (7.14.-7.19.), în cazul primului ciclu de
încãrcare, au rezultat coeficienţii ao, a1 şi a2 care au permis aplicarea formulei de
calcul al modulului de deformaţie liniarã (ec.7.13).

7.5.3. Determinarea coeficientului de pat1.


Coeficientul de pat este adeseori numit şi modul de reacţie, coeficient de tasare sau
coeficientul Westergaard şi este definit ca raportul dintre presiunea aplicatã unui
mediu elastic (terenul de fundare) şi tasarea corespunzãtoare.
Definiţia coeficientului de pat Ks (KN/m3) pleacã de la ecuaţia constitutivã a
modelului de calcul Winkler (1867), care descrie modelul deformaţional al terenului
sub acţiunea eforturilor exercitate de grinzi de fundare sau plãci simplu rezemate
(fig.7.10.) şi este o noţiune aplicabilã doar la interfaţa fundaţie-rocã:

p
p = K ss ⇒ K s = [7.20.]
s

Relaţia 7.20 este valabilã în domeniul de proporţionalitate al deformaţiilor, respectiv


pentru 0 ≤ p ≤ pl (fig.7.8.a.).

1
În englezã “modulus of subgrade reaction” sau “spring stiffness”.

113
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

Modelul Winkler
Q1 Q2 Q
q=Q/A
(KPa)
s s

q = sKs
reacţiunea terenului
Tasare s=q/Ks
(mm)
Fig. 7.10. Modelul Winkler de deformare a terenului sub acţiunea elementelor de
fundare (dupã http://www.vulcanhammer.org)

Determinarea coeficientului de pat se poate face prin: încercare pe placã, teste de


consolidare, încercãri triaxiale, teste CBR, sau se poate aprecia pe baza unor relaţii
semiempirice, dintre care prezentãm pe cele mai importante în tabelul 7.5. (dupã
Sadrekarimi şi Akbarzad, 2009). Conform autorilor citaţi, relaţia Vesic este cea care
conduce la rezultatele cele mai relevante ale tasãrii în raport cu modelul de deformaţie
plasticã al rocilor (“soft soil”).

Tabel 7.5.
Autor Relaţie Semnificaţia termenilor folosiţi

Biot 0,108
0,95E s  B 4 E s  Ks - Modul de tasare (KN/m3)
Ks =   Es - Modul de elasticitate (KPa)
B(1 − ν 2 )  (1 − ν 2 )EI 
Terzaghi 2
ν - Coeficientul Poisson (-)
 B + 1
Ks = K s1   pentru nisipuri B - Lãţimea fundaţiei (m)
 2B 
EI - Rigiditatea flexuralã a fundaţiei
1 ( KNm2)
Ks = K s1 pentru argile
B
- Modulul de reacţie al plãcii de
Vesic 4 Ks1
0,65E s EsB 1ft =0,3048m lãţime (KN/m3)
Ks = ⋅
(
B1+ ν2 ) EI
Meyerhof Es
Ks =
şi
Baike (
B1+ ν2 )
Klopple şi 2E s
Glock Ks =
B(1 + ν )
Selvadurai 0,65 E s
Ks =
(
B1− ν2 )
Determinarea practicã a acestui parametru diferã ca detalii de execuţie de la ţarã la ţarã.
Astfel, conform normei germane DIN 18134, modulul de tasare Ks (MN/m3) se determinã
în raport cu presiunea înregistratã pentru obţinerea unei tasãri medii de 1,25mm.

114
Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

σ σo
Ks = o = [7.21.]
s 0,00125

în care σ o (MN/m2) este efortul mediu solicitat pentru obţinerea unei tasãri medii s
de 0,00125m. Dacã curba de compresiune tasare prezintã neregularitãţi, atunci aceasta
necesitã o corecţie în origine, iar valorile caracteristice ale coeficientului de pat se vor
obţine prin trasarea unei tangente prin punctul de inflexiune (fig.7.11.).

Fig. 7.11. Determinarea modulului de tasare conform DIN 18134.


În literatura tehnicã francezã, procedura de determinare a modulului de tasare depinde
de natura litologicã a terenului testat. Astfel, în cazul rocilor necoezive:
- se încarcã placa la o presiune de po=10KPa, iar dupã 30sec. se înregistreazã
tasarea sub aceastã încãrcare, s10 ;
- se trece apoi la o încãrcare p1=70KPa care se menţine timp de 10sec.
înregistrându-se s70.
Modulul de tasare va fi:

p1
Ks = [7.22.]
s 70 − s10

În cazul rocilor coezive:


- se încarcã placa la o presiune de po=10KPa şi se înregistreazã tasarea stabilizatã
sub aceastã încãrcare s10 .
- se trece apoi la o încãrcare p1=70KPa înregistrându-se tasarea stabilizatã s70.
În acest caz modulul de tasare va fi:

∆p p − po
Ks = = 1 [7.23.]
∆s s 70 − s10

115
Investigaţii geotehnice in situ
Consideraţii finale

8. CONSIDERAŢII FINALE
Investigaţiile geotehnice in situ prezentate în aceastã lucrare pot fi grupate în douã
mari clase:
- investigaţii in situ ce presupun execuţia unui foraj înaintea sau pe parcursul
execuţiei testului, clasã în care sunt incluse penetrarea dinamicã standard
(SPT) şi versiunile clasice ale presiometriei (PMT) şi forfecãrii cu palete
(VST). Principalul avantaj al acestor metode este cã pot fi utilizate şi în roci
slab cimentate sau în roca de bazã, iar principalul dezavantaj constã în nivelul
mare al deformaţiilor ce le genereazã;
- investigaţii “autopenetrante” constând în penetrarea staticã pe con (CPT,
CPTu), dilatometrul plat sau Marchetti (DMT), precum şi versiunile mai noi
ale presiometriei (PMT) şi forfecãrii cu palete (VST), investigaţii ce nu pot
strãbate geostructuri cu densitate crescutã sau cimentate.

Alegerea optimã a metodelor de investigaţie depinde în mare mãsurã de tipul litologic


al stratelor ce compun structura geologicã, dar şi de particularitãţile şi cerinţele
proiectului. În acest sens figura 8.1. redã sintetic clasele granulometrice în care ale
metodele de investigaţie geotehnicã in situ prezentate sunt eficiente.

Fig. 8.1. Relavanţa investigaţiilor in situ în funcţie de granulozitatea


rocilor strãbãtute (dupã Mayne et.al., 2001)

În proiecte de mare anvergurã, caracterizarea geostructurii trebuie sã se realizeze în


mod complementar, atât prin foraje geotehnice însoţite de o probare adecvatã, cât şi
prin investigaţii geotehnice şi geofizice in situ şi teste de laborator (fig. 8.2.).
Complexitatea geostructurilor şi a rocilor ce o compun, impune ca alegerea para-
metrilor geomecanici necesari în modelele analitice sau numerice de calcul, sã se facã
dupã o analizã detaliatã a rezultatelor obţinute prin toate metodele (de laborator şi in
situ) în strânsã coroborare cu istoria geologicã a stratelor.

116
Investigaţii geotehnice in situ
Consideraţii finale

INVESTIGAŢII GEOLOGICE, GEOTEHNICE, GEOFIZICE

FORAJE INVESTIGAŢII INVESTIGAŢII


GEOTEHNICE GEOTEHNICE GEOFIZICE
PROBARE IN SITU IN SITU

TESTE DE
LABORATOR

EVALUAREA
PARAMETRILOR
GEOMECANICI AI ROCILOR

MODEL GEOLOGIC,
INTEGRARE IN CONTEXTUL
GEOLOGIC REGIONAL

METODE ANALITICE SIMULARE NUMERICA

Fig. 8.2. Relaţiile complementare ale diverselor metode de


investigaţie geotehnicã in situ

Testele in situ cum sunt cele presiometrice (PMT), dilatometrul plat (DMT), sau
încercarea pe placã (PLT), mãsoarã caracteristicile de deformabilitate direct în
geostructurã, fãcând apel la teoria elasticitãţii. O parte din erorile asociate acestor
metode se datoreazã deranjamentelor structurale ce se produc în timpul instalãrii
dispozitivelor de testare, datoritã drenãrii apei din pori sau nivelului impus al
deformaţiilor. Cum relaţia efort-deformaţie este neliniarã, anizotropã şi dependentã de
viteza de încãrcare, caracteristicile de deformabilitate nu trebuie privite ca proprietãţi
unice ale geostructurii respective, ci depinzând de factorii enunţaţi mai sus (fig.8.3.).

τmax
Efort de forfecare τ (KPa)

Fig. 8.3. Curbe efort-deformaţie


ale unor geomateriale care, deşi
au aceaşi rezistenţã la forfecare,
prezintã caracteristici de
Deformaţie unghiularã γ (%) deformabilitate diferite
(dupã Sabatini et.al.,2002)

117
Investigaţii geotehnice in situ
Consideraţii finale

În acelaşi context, subliniem faptul cã, rezultatele obţinute pe baza încercãrilor in situ
penetraţionale SPT şi CPT, cele mai utilizate în investigaţiile geotehnice, se asociazã
zonelor de eforturi şi deformaţii maxime, ce depãşesc cu mult zona de eforturi în care
se încadreazã cele mai multe probleme de geotehnicã. În figura de mai jos (fig. 8.4.),
FS este definit ca raport dintre efortul deviator iniţial (∆σo) şi cel maxim (∆σmax).

Efort deviator
(MPa)
∆σ = σ1-σ3 Valoare mãsuratã de majoritatea
testelor de penetrare in situ

FS=1
(σ1-σ3)max N(SPT)
qc (CPT)
p1 (DMT)
EDMT suv (VST)
pL(PMT)

FS=2 EPMT

FS=4 Interval de eforturi corespunzãtor


majoritãţii problemelor geotehnice

Interval de eforturi corespunzãtor


∆σο = σvo(1-Ko) “zonei micilor deformaţii” - Emax

Deformaţie axialã ε(%)

Fig. 8.4. Curbã idealizatã efort-deformaţie şi relavanţa testelor in situ (dupã Mayne, 2001)

Presiometria (PMT) şi dilatometrul plat (DMT), pot oferi informaţii mai apropiate de
zona elasticã a curbei efort - deformaţie, mai ales dacã sunt efectuate cicluri de
descãrcare - încãrcare.
În ceea ce priveşte modulul de deformaţie transversalã, mai mulţi autori (Burland,
1989; Tatsuoka şi Shibuya, 1992; Lo Presti, et.al.,1993; Mayne, 2001) au subliniat cã,
modulul de deformaţie dinamic obţinut pe baza vitezelor vs, rezultate din metode
geofizice de investigaţie, poate fi asimilat cu modulul de deformaţie transversalã din
zona micilor deformaţii (fig.8.5., 8.6.).

G o = G max = G dyn [8.1.]

γ 2
G dyn = ρv s2 = vs [8.2.]
g

Astfel, modulul de deformaţie transversalã (Go) devine pentru o rocã datã (eo), situatã
într-un context de eforturi efective cunoscut, parametrul de deformabilitate maxim,
cãruia i se raporteazã - prin formulele de izotropie elasticã - modulul de deformaţie
logitudinal (Eo) utilizat în majoritatea modelãrilor numerice.

2G o
E max = E o = [8.3.]
(1 + ν)

118
Investigaţii geotehnice in situ
Consideraţii finale

Intervale de deformaţii utilizate în


testele analiza calcul stabilitãţii şi de
geofizice deformaţiilor capacitate portantã
Modul de deformaţie transversalã G(MPa)

Ciclul de
descãrcare-
încãrcare Dilatometru Plat
PMT DMT

Valori mãsurate
Ciclul
în testele
iniţial de
de penetrare in situ
încãrcare
PMT

-6 -5 -4 -3 -2 -1
10 10 10 10 10 10 1
Deformaţie unghiularã γ (%)
Fig. 8.5. Curbã idealizatã modul de deformaţie transversalã - deformaţie unghiularã
şi relavanţa testelor in situ. (dupã Mayne, 2001)

Reducerea modulului de deformaţie transversalã odatã cu creşterea deformaţiilor, se


poate aprecia şi în raport cu valoarea din zona micilor deformaţii (G/Go). Variaţia
acestui raport este bine cunoscutã în situaţia testãrilor dinamice în aparatura de tip
coloanã rezonantã, (Vucetic şi Dobry, 1991), iar mai recent a fost pusã în evidenţã
prin încercãri statice de forfecare triaxialã şi torsionalã (Tatusuoka şi Shibuya, 1992,
Jiamiolkowski, et.al., 1994).

Fig. 8.6. Reducerea


modulului de defor-
maţie transversalã în
funcţie de deforma-
ţiile un-ghiulare în
condiţii statice şi
dinamice
(dupã Mayne, 2001)

119
Investigaţii geotehnice in situ
Consideraţii finale

Determinarea directã a modulului Go se face în mod “clasic” fie prin metode geofizice
de tip crosshole (CHT), downhole (DHT) sau seismicã de suprafaţã (SASW), fie prin
încercãri în coloana rezonantã (RCT). Aparaturile moderne de încercãri in situ
(piezocon seismic şi dilatometru seismic) aflate la graniţa dintre inginerie geologicã şi
geofizicã, permit mãsurarea simultanã atât a rezistenţelor la penetrare şi deformaţiilor
impuse, cât şi a vitezelor vs utile în evaluarea Go.
În absenţa acestor metode, modulul de deformaţie transversalã din zona micilor
deformaţii poate fi evaluat pe baza încercãrilor in situ cu urmãtoarele corelaţii
prezentate în tabelul 8.1.:

Tabel 8.1. Evaluarea modulul de deformaţie transversalã din zona micilor deformaţii
(Go), pe baza încercãrilor in situ.
Metodã in situ Referinţã Formulã
Penetrare
SPT standard Sabatini et. al., 2002 G o = 15,56( N 60 ) 0,68 [8.4.]
în foraj
Penetrare Sabatini et. al., 2002 G o = 1,634(q c ) 0,25 (σ 'vo ) 0,375 [8.5.]
CPT staticã
pe con Mayne şi Rix, 1993 G o = 99,5(pa ) 0,305 q t 0,695 / e1,130 [8.6.]
Dilatometru Tanaka şi Tanaka,
DMT G o = 7,5E D [8.7.]
plat 1998

Aceeaşi caracteristicã de “non-unicitate” este proprie şi rezistenţei la forfecare,


parametru intens utilizat în proiectele geotehnice de capacitate portantã, calcul de
piloţi, analize de stabilitate sau rezistenţã pasivã pe structuri de susţinere.
Pentru una şi aceaşi rocã, pentru a putea compara rezistenţa la forfecare obţinutã prin
diverse metode, exprimarea acesteia din urmã trebuie fãcutã în termeni de drenat sau
nedrenat, de vârf sau rezidualã, pe materiale intacte sau remodelate, corespunzãtoare
regimului static sau dinamic, de compresie sau extensie, luând pe cât posibil în
considerare şi direcţia de solicitare, viteza de punere în sarcinã sau condiţiile de
margine.
Privitã astfel, rezistenţa la forfecare nu poate fi unic determinatã pentru o rocã, ci
reprezintã un rãspuns specific al acesteia la un set specific de condiţii de solicitare.
Datoritã condiţiilor diferite de testare in situ şi în laborator, modelelor fizice diferite
aflate la baza acestora, precum şi a calibrãrilor particulare aflate la baza metodolo-
giilor de lucru, valorile rezistenţei la forfecare obţinute prin teste in situ şi de laborator
vor fi diferite.
Ansamblul de teste in situ descrise în aceastã lucrare, oferã o serie de corelaţii
teoretice (calibrate uneori pe seturi de date de laborator), menite sã evalueze rezistenţa
drenatã în roci necoezive (φ’) şi cea nedrenatã în roci coezive (su).
Experienţa practicã a autorilor menţionaţi bibliografic, valorizeazã metodele SPT,
CPT şi DMT în ceea ce priveşte determinarea rezistenţei la forfecare în roci necoezive
(φ’), sau în roci coeziv (su) aflate în stare de consistenţã redusã, în care probarea e
dificilã sau imposibilã, iar metodele de laborator nu pot fi aplicate.
În acest sens, tabelele de mai jos reunesc o serie de relaţii ce pot fi utilizate în
estimarea preliminarã a acestor parametri (tabele 8.3 şi 8.4.).
Astfel, Sabatini et.al., 2002, recomandã ca valorile su obţinute pe baza încercãrilor in
situ sã fie referenţiate cu efortul efectiv de preconsolidare (σ’p, §3.5.3.6.) care se
determinã la rândul sãu în laborator prin consolidare monoaxialã, sau poate fi evaluat
preliminar în mod indirect, printr-o serie de relaţii pe baza aceloraşi încercãri in situ:

120
Investigaţii geotehnice in situ
Consideraţii finale

Tabel 8.2. Evaluarea efortului de preconsolidare pe baza încercãrilor in situ


Metodã in situ Formulã
CPT Penetrare staticã pe con σ 'p = 0,33(q t − σ vo ) [8.8.]

CPTu1 Penetrare staticã pe piezocon tip 1 σ 'p = 0,47(u1 − u o ) [8.9.]

CPTu2 Penetrare staticã pe piezocon tip 2 σ 'p = 0,54(u 2 − u o ) [8.10.]

DMT Dilatometru plat σ 'p = 0,51(p o − u o ) [8.11.]


PMT Presiometru (autoforant) σ 'p = 0,45p L [8.12.]
VST Forfecare cu palete σ 'p = 3,54s uVST [8.13.]

Cum metoda de laborator cea mai des utilizatã pentru determinarea rezistenţei la
forfecare este forfecarea directã (FD), formula inversã de verificare a rezultatelor in
situ obţinute în cazul rocilor argiloase normal sau slab consolidate (OCR<2), va fi
conform aceluiaşi autor:

s u ( FD) ≈ 0,21σ 'p [8.14.]

În ceea ce priveşte determinarea unghiului efectiv de frecare interioarã (φ’) pe baza


încercãrilor in situ, la fiecare capitol au fost pe larg descrise relaţiile de legãturã
propuse de diverşi autori.
Reluãm în acest capitol final, în tabelul 8.4., în formã sinteticã cele mai cunoscute şi
utilizate corelaţii, cu urmãtoare menţiuni:
- majoritatea dintre acestea au fost dezvoltate pe nisipuri curate (cu procent de
fracţiuni fine <5%);
- aplicarea relaţiilor trebuie fãcutã sub rezerva unei supra-aprecieri a valorilor
rezistenţelor la penetrare în cazul prezenţei fracţiunii pietriş;
- aplicarea relaţiilor este limitatã uneori chiar nerecomandatã în cazul nisipurilor
micacee, prezenţa acestui mineral tinzând sã scadã valorile rezistenţelor la
penetrare.

121
Investigaţii geotehnice in situ
Consideraţii finale

Tabel 8.3.Metode convenţionale de estimare a rezistenţei nedrenate (su) pe baza rezultatelor încercãrilor in situ
(dupã Sabatini et.al., 2002)
Metodã in situ Ocurenţã-comentarii-observaţii Referinţe Formulã
VST Forfecare cu palete - condiţii de echilibru static Chandler, 1988; ASTM 1014 6T
- valabilã pentru H/D=2 su = [8.15.]
(7πD 3 )
PMT Presiometru -teoria expansiunii cavitãţilor Windle&Wroth, 1977, ICSMFE; dp
-Nc=5,5 factor empiric Baguelin et.al., 1972, JSFMD su =
d(ln εv)
[8.16.]
p − po
su = L
Nc
SPT Penetrare standard în foraj factor empiric Stroud, 1974, ESOPT-1; f N p
- f1=4,5 pentru IP=50 Stroud,1989, PTUK s u = 1 60 a [8.17.]
- f1=5,5 pentru IP=15 100
CPT Penetrare staticã pe con -teoria plasticitãţii Meyerhof, 1951, Geotechnique;
-teoria expansiunii cavitãţilor Vesic, 1977, NCHRP ; q − σ vo
Nc=10 (compresiune triaxialã); Aas, et.al., 1986, ASCE GSP6. su = t [8.18.]
N =15 (forfecare directã)
c
Nc
Nc=20 (extensie triaxialã)
CPTu2 Penetrare staticã pe -teoria expansiunii cavitãţilor Tavenas, et.al., 1982, ESOPT ; ∆u
piezocon tip 2 -teoria stãrilor limitã Robertson&Campanella, 1983 ; su = [8.19.]
Nu=7,9 sau grafic Nu=Nu(Ir, Af, u2) Mayne&Bachus, 1989, ISOPT. Nu
DMT Dilatometru plat -teoria expansiunii cavitãţilor Marchetti, 1980, JGE ;
s u = 0,22σ 'vo (0,5K D )1, 25
dS factor empiric: Schertmann, 1991 ;
dS =0,20 (compresiune triaxialã); Lacasse&Lunne, 1988, ISOPT s u = (p o − u o ) / 10 [8.20.]
dS =0,14 (forfecare directã)
dS =0,19 (forfecare cu palete) s u = d s σ 'vo (0,5K D )1,25
PLT Încercare pe placã -teoria plasticitãţii Meyerhof, 1951, Geotechnique; q
s u = ult [8.21.]
6,18

122
Investigaţii geotehnice in situ
Consideraţii finale

Tabel 8.4. Evaluarea unghiului efectiv de frecare interioarã (φ’) pe baza încercãrilor in situ
Metodã in situ Ocurenţã-comentarii- Referinţe Formulã
observaţii φ (o)
SPT Penetrare σ 'vo este sarcina geologicã Schmertmann, 1975. 0,34
  σ ' 
vo
standard în −1
φ' ≈ tan  N 60 / 12,2 + 20,3  [8.22.]
efectivã la adâncimea penetrãrii,  
foraj   p a 
iar pa presiunea atmosfericã,
ambele în KPa. Perry, 1977. N
φ = 25 + 28 [8.23.]
σ vo
Corelaţii cu un numãr Hatanaka şi Uchida, 1996. φ' = 3,5 N + 22,3 ± ε
1(60)
semnificativ de probe [8.24.]
netulburate în roci necoezive φ' = 15,4 ⋅ N1(60) + 20
prelevate prin îngheţ
Robertson şi Campanella, 1983.   q 
φ' = arctg 0,1 + 0,38 lg t  [8.25.]
  σ' vo 
CPTu2 Penetrare Corelaţii cu un numãr Kulhawy şi Mayne, 1990.
staticã pe semnificativ de probe
φ' = 17,6 + 11 lg(q t1 ) [8.26.]
piezocon tip 2 netulburate în roci necoezive
prelevate prin îngheţ
0,1<Bq<1,0 şi 20o<φ’<45o: Mayne şi Campanella, 2005.
u − uo
Bq = 2
q − σ vo
,Q = t [
φ' = 29,5B q 0,121 0,256 + 0,336B q + lg Q ] [8.27.]
q t −σ vo σ' vo
DMT Dilatometru K D = (p o − u o ) / σ' vo Marchetti, 1997. φ' = 28 + 14,6 lg K D − 2,1lg 2 K D [8.28.]
plat
Mayne 2001. φ' = 20 + 1 /(0,04 + 0,06 / K D ) [8.29]

123
Bibliografie
1. Adam, Ch., Adam, D., Kopf, F., Paulmichl, I., (2009) Computational
validation of static and dynamic plate load testing. Acta Geotechnica 4: pp.
35–55.
2. Arion, C., Calaraşu, E., Neagu, C., Tamura, M., (2007). Geotechnical In Situ
Investigation Used for Seismic Design of Buildings. International Symposium
on Seismic Rosk Reduction. JICA Project. pp107-120.
3. Boulanger, R.W., Idriss, I.M., (2004). State Normalization of Penetration
Resistance and the Effect of Overburden Stress on Liquefaction Resistance.
Proceedings 11th SDEE and 3rd ICEGE, Berkeley, CA, pp.484-491.
4. Boulanger, R.W., Idriss, I.M., (2005). Evaluationg Cyclic Failure in Silts and
Clays. Proceedings, Recent Developments in Earthquake Geotechnical
Engineering, Committee of International Society of Soil Mechanics and
Geotechnical Engineering, Osaka.
5. Briaud J.-L., 2001, "Introduction to Soil Moduli", Geotechnical News, BiTech
Publishers Ltd, Richmond, B.C., Canada, geotechnicalnews@bitech.ca
6. Broere, W., van Tol, A.F., (2001). Horizontal cone penetration testing in sand.
Proceedings of the XVth International Conference of Soil Mechanics and
Foundation Engineering. Istambul, pp.555-558
7. Campanella, R.G., Wickremesinghe, D.S., (1989). Statistical evaluation of in
situ test data. Soil Mechanics Series no.129.The University of British
Columbia, Vancouver Canada.
8. Campanella, R.G., et.al.,(1998). Interpretation and use of piezocone test data
for geotechnical design. The University of British Columbia. Vancouver,
Canada.
9. Carraro, J.A.H., et.al., (2003). Liquefaction Resistance of Clean and
Nonplastic Silty Sands Based on Cone Penetration Resistance. Journal of
Geotechnical and Geoenvironmental Engineering, ASCE, vol 129. no. 11,
pp.965-976.
10. Cubrinovski, M., Ishihara, K., (2001). Correlation between penetration
resistance and relative density of sandy soils. Proceedings of the Fifteenth
International Conference on Soil Mechanics and Geotechnical Engineering,
Istanbul, Turkey, pp. 393-396.
11. Fuka, M., Marschalko, M., Křístková, V., Kovář, L. (2009). Research of
Application of Dynamic Penetration Test For Improvement of Engineering
Geological Investigation Possibilities In Ostrava Basin. GeoScience
Engineering Volume LV , No.3.http://gse.vsb.cz pp. 1-11
12. Gui, M.W., Bolton, M.D. et.al., (1998). Guidelines for cone penetration tests
in sands. Centrifuge 98. Kimura, Kusakabe&Takemura, pp.155-160.
13. Houlsby, G.T., Teh, C.I. (1988). Analysis of piezocone in clay. Penetration
Testing. ISOPT-1, De Ruiter. pp.777-783.
14. Houlsby, G.T., (1998). Advanced interpretationof field tests. Geotechnical Site
Characterization. http://www-civil.eng.ox.ac.uk/people/gth/c/c46.pdf

124
15. Houlsby, G.T., (1990). Analysis of Conne Penetrometer and Pressuremeter
Tests. 2nd European Specialty Conference on Numerical Methods in
Geotechnical Engineering, Santander, pp.429-440.
16. Jefferies, M.G., Davies, M.P., (1993). Use of CPTu to Estimate Equivalent
SPT N60. Geotechnical Testing Journal. Vol.16.no.4, pp.458-468.
17. Koumoto, T., Houlsby, G.T., Theory and practice on the fall cone test.
Géotechnique 51. no.8, pp.701-712.
18. Lee, D.H., Chen, J.W., Juang, C.H., Ku, C.S., (2002). A Study of Liquefaction
Potential for a New Reclaimed Land in Taiwan. Proceedings of the Twelfth
International Offshore and Polar Engineering Conference, Kitakyushu, Japan,
pp.524-258.
19. Lee, J., Salgado, R., Paik, K., (2003). Estimation of Load Capacity of Pipe
Piles in Sand Based on Cone Penetration Test Results. Journal of Geotechnical
and Geoenvironmental Engineering. Vol.129, no.6, pp. 391-403
20. Lee, J., Salgado, R. (2005). Estimation of Bearing Capacity of Circular
Footings on Sands Based on Cone Penetration Test. Journal of Geotechnical
and Geoenvironmental Engineering.Vol. 131, no 4. ASCE. pp.442-452.
21. Lenz, J.A., Baise, L.G., (2007). Spatial variability of liquefaction potentioal in
regional mapping using CPT and SPT data. Soil Dynamica and Earthquake
Engineering, 27, pp 690-702.
22. Lune, T., Robertson, P.K., Powell,J.J.M., (1997), Cone Penetration Testing in
Geotechnical Practice, Spon Press, Cornwall.
23. Mahmoud, M., Woeller, D., Robertson, P. K. (2000). Detection of shear zones
in a natural clay slope using the cone penetration test and continuous dynamic
sampling. Canadian Geotechnical Journal no. 37. pp. 652–661.
24. Marchetti, S., (1980). In Situ Tests by Flat Dilatometer. Journal of the
Geotechnical Engineering Division. pp 299-321.
25. Marchetti S., Monaco P., Totani G., Calabrese M. (2001). The Flat
Dilatometer Test (DMT) in soil investigations. A Report by the ISSMGE
Committee TC16. Intnl. Conf. On In situ Measurement of Soil Properties,
Bali, Indonesia.
26. Marchetti,S., et.al., (2008). In Situ Tests by Seismic Dilatometer (SDMT)
ASCE Geotechnical Special Publication honoring Dr. John H. Schmertmann.
From research to practice in geotechnical engineering gsp No. 170, 2008, Geo-
Institute Meeting in New Orleans March 9 to 12,.
27. Maugeri, M., Monaco, P., Liquefaction Potential Evaluation by SDMT.
(2006). Proceedings from The Second International Flat Dilatometer
Conference. http://www.marchetti-dmt.it/pdffiles/
28. May, R.E., (1987). A Study of the Piezocone Penetrometer in Normally
Consolidated Clay.Ph.D Thesis. Exeter College. University of Oxford.
29. Mayne, P. W. Auxt, J. A., Mitchell, J.K., Yilmaz , R., (1995) U.S. National
Report on CPT. Proceedings, International Symposium on Cone Penetration
Testing, Vol. 1 (CPT.95), Swedish Geotechnical Society. Report 3:95,
Linköping, 263-276.

125
30. Mayne, P.W. (1999). Site characterization aspects of Piemont residual soils in
eastern US. Proceedings, 14th International Conference on Soil Mechanics &
Foundation Engineering, vol.4, Balkema, Rotterdam, pp. 2191-2195.
31. Mayne, P.W., Barry, R. Ch., De Jong, J. (2001). Manual of Subsurface
Investigations. National Highway Institute, Washington DC.
32. Mayne, P. W. (2001). Stress-strain-strength-flow parameters from enhanced
in-situ tests. Proceedings, International Conference on In-Situ Measurement of
Soil Properties & Case Histories, Bali, Indonesia, May 21-24, 2001, pp. 27-48.
33. Mayne, P.W. (2007). Cone Penetration Testing State-of-Practice.
Transportation Research Board. Synthesis Study. NCHRP Project 20-05.Topic
37-14.
34. Mihnea, G., Stãnciucu, M., (2008) Numerical Solution In Geotechnical
Practice. GEO 2008
35. Młynarek, Z.,Wierzbicki, J., Wołyński,W. (2005). Use of Cluster Method For
in Situ Tests. Studia Geotechnica et Mechanica, Vol. XXVII, No. 3–4, pp.15-
27.
36. Moayed, R.Z., Naeini, S.A., (2006).Evaluation of modulus of subgrade
reaction (Ks) in gravely soils based on SPT results. IAEG2006 Paper number
505. http://www.iaeg.info/iaeg2006/PAPERS/IAEG_505.PDF
37. Monaco, P., Marchetti, S., at.al. (2005) Sand liquefiability assessment by Flat
Dilatometer Test (DMT) http://www.marchetti-dmt.it/pdffiles/
38. Monaco P., Totani G. & Calabrese M., (2006). DMT-Predicted vs observed
settlements: a review of the available experience. Proceedings From The
Second International Flat Dilatometer Conference. pp.244-252.
http://www.marchetti-dmt.it/pdffiles/
39. Monaco, P., Marchetti, S., (2007). Evaluating Liquefaction Potential by
Seismic Dilatometer (SDMT) Accounting for Aging/Stress History.
Proceedings of the 4th International Conference on Earthquake Geotechnical
Engineering. Thessaloniki, paper no.1626. http://www.marchetti-
dmt.it/pdffiles
40. Murad, Y.A-F., (2004). Evaluation of consolidation characteristics of cohesive
soils from piezocone penetration tests. Report FHWA/LA.03/386. Louisiana
Transportation Research Center.
41. Murad, Y.A-F, Titi, H.H. (2004). Assessment of Direct Cone Penetration Test
Methods for Predicting the Ultimate Capacity of Friction Driven Piles.Journal
of Geotechnical and Geoenvironmental Engineering. Vol.130, no.9, pp.935-
944.
42. Nemoto, H. et.al., (2008). Rapid Plate Load Tests On Bearing Stratum Of A
Building Foundation. Proceedings of the Second BGA International
Conference on Foundations, ICOF2008. Pp.1797-1808.
43. Pantelidis, L.,(2008). Determining of the Soil Strenght Characteristics
Through the Plate Bearing Test. Foundation of Civil and Environmental
Engineering, no.11.pp. 55-65.

126
44. Paderno, C., (2009). Simulation of ballast behaviour under traffic and tamping
process. 9th Swiss Transport Research Conference. Monte Verita, Ascona.
45. Petersen, L.,et.al., 2002). Comparison of Quasi-Static Plate Load Tests with
the Humboldt GeoGauge.
http://www.mainassoc.com/GeoGauge_files/CNA1.pdf.
46. Rogers, J.D., (2006) Subsurface Exploration Using the Standard Penetration
Test and the Cone Penetrometer Test. Environmental & Engineering
Geoscience, vol. XII, no.2, May 2006, pp.161-179.
47. Robertson, P.K., Campanella, R.G., Wightman, A., (1983). SPT-CPT
Correlations. Journal of Geotechnical Engineering, Vol. 109, no.11, November
1983, pp.1449-1459.
48. Robertson, P.K., Campanella, R.G. (1983). Interpretation of Cone Penetration
Tests. Part I (Sand) and Part II (Clay). Canadian Geotechnical Journal. Vol.
20, no.4, November 1983.
49. Robertson, P.K., (1990). Soil classification using the cone penetration test.
Canadian Geotechnical Journal no. 27. pp. 151-158.
50. Sabatini, P.J., Bachus, R.C., Mayne, P.J., Scheneider, J.A., Zettler. (2002).
Geotechnical Engineering Circular no.5. Evaluation of Soil and Rock
Properties. Report no. FHWA-IF-02-034. US Dept. of Transportation.
51. Sadrekarimi, J., Akbarzad, M., Comparative Study of Methods of
Determination of Coefficient of Subgrade Reaction. Electronic Journal of
Geotechnical Engineering. http://www.ejge.com/
52. Salgado, R., Mitchell, J.K., Jamiolkowski, M., (1997). Cavity Expansion and
Penetration Resistance in Sand. Journal of Geotechnical and Geoen-
vironmental Engineering, pp.344-354.
53. Salgado, R., Mitchell, J.K., Jamiolkowski, M., (1998) Calibration Chamber
Size Effects on Penetration Resistance in Sand. Journal of Geotechnical and
Geoenvironmental Engineering. Vol.124, no. 9, pp.878-888.
54. Salgado R.,Yoon S. (2003). Dynamic Cone Penetration Test (DCPT) for
Subgrade Assessment. http://docs.lib.purdue.edu/jtrp/73
55. Sett, K., Jeremic, B., (2009). Foreward and Backward Probabilistic
Simulations in Geotechnical Engineering. GeoOrlando, In Situ Testing,
Analysis and Reliability of Foundations. ASCE., pp.332-339.
56. Spagnoli, G., (2006). An Emprical Correlation Between Different Dynamic
Penetrometers, Electronic Journal of Geotechnical Engineering.
http://www.ejge.com/2007/Ppr0729/Ppr0729_Dec09.pdf
57. Stanciu, A., Lungu, I. (2006). Fundaţii. Fizica şi mecanica pãmânturilor. Ed.
Tehnicã, Bucureşti.
58. Teh, C.I., (1987). An analytical study of the cone penetration test. Ph.D.
Thesis, Hertfort College, Univeristy of Oxford.
59. Teh, C.I., Houlsby, G.T., (1988). Analysis of the cone penetration test by the
strain path method.Numerical Methods in Geomechanics. Innsbruck,
Swoboda.

127
60. Teh, C.I., Houlsby, G.T., (1991). An analytical study of the cone penetration
test in clay. Géotechnique, 41, no.1, pp.17-34.
61. Teodoru, I.B., Toma, I.O., (2009). Numerical Analyses of Plate Loading Test.
Buletinul Institutului Politehnic din Iaşi. Tom LV(LIX), Fasc.1. pp.57-65.
62. Thom, N.H., Fleming, P.R.(2002). Experimental and Theoretical Comparison
of Dynamic Plate Testing Methods. 6th International Conference Bearing
Capacity Of Roads, Railways And Airfields.Lisbon, pp. 731-740.
63. Totani, G., Marchetti, S., Monaco P., Calabrese M. (2001). Use of the Flat
Dilatometer Test (DMT) in geotechnical design. IN SITU Intnl. Conf. On In
situ Measurement of Soil Properties, Bali, Indonesia, May 2001
64. Zekkos,D.P., Bray, J.D., Kiureghian, der A. (2004). Reliability of shallow
foundation design using the standard penetration test. Proceedings ISC-2 on
Geotechnical and Geophysical Site Characterization, Viana da Fonseca &
Mayne. pp.1575-1582.
65. EPRI EL 6800- Project 1493-6. Final Report 1990. Manual on Estimating Soil
properties for Foundation Design.
66. EUROCOD 7. Geotechnical Design-Part 2. Ground investigation and testing.
67. EUROCOD 8. Design of structures for earthquake resistance. Part 5.
Foundations, retaining structures and geotechnical aspects.
68. Geotechnical Soil Investigation- Course- Geodelft, Delft, The Netherlands,.
2006
69. NCHRP, Synthesis 368. Cone Penetration Testing. A Synthesis of Highway
Practice.2007
70. Soil and Rock Classification Manual. Oregon Department of Transportation.
1987.
71. Simplified Description of the Use and Design Methods for CPTs in Ground
Engineering.. Fugro Engineering Services Ltd.2004.
72. STAS 8942/3-90- Determinarea modulului de deformaţie liniarã prin Încercãri
pe teren cu placa.
73. DIN 18134-2001- Determining the deformation and strenght charactersitics of
soil by plate load test.
74. http://www-civil.eng.ox.ac.uk/people/gth/c/c46.pdf
75. http://www.docstoc.com/docs/3827704/APPENDIX-B-SETTLEMENT-
PREDICTIONS-SETTLEMENT-PREDICTIONS-Schmertmann-strain-
influence-methodology
76. http://www.marchetti-dmt.it/
77. http://web.mst.edu/~rogersda/umrcourses/ge441/
78. http://www.scribd.com/doc/6086605/SI-Book-Chapter-9
79. http://www.vulcanhammer.org

128