Gabitoscopia sau identificarea dupa semnalmentele exterioare

1. Notiuni generale despre gabitoscopia

2. Descrierea semnalmentelor dupa metoda portretului vorbit
3. Domeniile de aplicare a metodei portretului vorbit
4. Mijloace moderne de identificare dupa semnalmentele exterioare
In practica se intalnesc frecvent situatiile cand descoperirea autorului este posibila doar dupa
informatia si datele furnizate de un martor care a retinut trasaturile exterioare ale faptuitorului.
Preocuparile organelor in astfel de situatii este de a realiza in baza acestor trasaturi exterioare
identificarea persoanei si de a crea pe baza acestor trasaturi un sistem organizat de evidenta a
infractiunilor. Identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare a preocupat omenirea
inca din antichitate. Astfel reputatul criminalist francez Edmond Locard aminteste de
cercetatorul Heindel, care cercetand papirusuri egiptene, a descoperit doua metode de descriere a
persoanelor: ampla si prescurtata. Bazele portretului vorbit au fost argumentate stiintific de catre
Leonardo da Vinci care a sistematizat organele corpului uman si a demonstrat ca tehnica
descrierii exteriorului unei persoane consta in maniera de a retine si de a reproduce profilul unei
persoane dupa ce a fost vazut o singura data. Totusi aplicativitatea practica a metodei portretului
vorbit apartine lui Alphonse Bertillon considerat intemeietorul politiei stiintifice moderne care a
creat si implementat metoda portretului vorbit si albumul fotografic, ultimul avand insemnatate
pentru punerea la punct a fotografiei signalifice. Gabitoscopia reprezinta o ramura criminalistica
ce studiaza legitatile de reflectare a infatisarii exterioare a persoanei si care elaboreaza in baza
acestor cunostinte metode si mijloace tehnico-criminalistice de colectare, sistematizare si
aplicare a datelor in scopul desfasurarii diferitor activitati de cautare, descoperire, identificare a
persoanelor sau a cadavrelor. Metoda portretului vorbit reprezinta o metoda stiintifica de
descriere a semnalmentelor si trasaturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor in vederea
identificarii faptuitorului sau a altor persoane implicate in activitate infractionala.
Semnalmentele exterioare reprezinta trasaturile exterioare generale si particulare in baza carora o
persoana poate fi recunoscuta sau identificata. In practica si teoria criminalistica trasaturile sau
semnalmentele exterioare sunt clasificate in 4 mari categorii: semnalmentele anatomice (statice)
particularitatile morfofiziologice ale corpului, capului, ale fetei si regiunilor adiacente ale
acestora, care vor conduce la determinarea sexului, varstei, inaltimii, constitutiei fizice;
semnalmentele functionale (dinamice) tinuta corpului, pozitia capului, alura mersului, expresia
fetei, vocea, vorbirea, gesturi, activitati; semnalmentele particulare anumite particularitati
anatomice sau deficiente ale persoanei dobandite ereditar sau pe parcursul vietii precum ar fi
cicatricile, culoarea parului, tatuajele, ridurile; hainele si obiectele purtate de persoana acestea
nu constituie elemente stabile si reprezinta un nivel scazut de informatii in vederea recunoasterii
si identificarii persoanei. Principiile si premisele stiintifice permit identificarea persoanei si a
cadavrului in baza semnalmentelor exterioare sunt: unicitatea persoanelor si stabilitatea relativa a
trasaturilor exterioare. Perceperea si memorarea semnalmentelor exterioare prezinta un element
relevant pentru identificarea. La audierea persoanei carea a realizat percepere este necesar de a
tine cont de totalitatea factorilor care pot influenta perceperea si memorare. In literatura de
specialitate acestia sunt clasificati in: obiectivi (natura locului in care s-a realizat perceperea),
vizibiliatea in acel moment, conditiile atmosferice, distanta dintre locul desfasurarii faptei si cel
al perceperii, durata perceperii, pozitia persoanei observate, imbracamintea ei, factorii subiectivi
in care sunt puse deficientele celui care percepe varsta inaintata sau frageda, capacitatea de
memorare, nivel intelectual, experienta de viata, profesia persoanei, factorul emotiv.
Semnalmentele anatomice: 1.Talia: scunda <1.60; mijlocie >1.60 <1.75; inalta >1.78;
2.Constitutia fizica: se determina in functie de sistemul osos, masa musculara, tesutul adipos;
constitutia poate fi solida/robusta, mijlocie/atletica, uscativa. Aspectul general sau tinuta corpului
poate fi evaluat ca sportiva, eleganta, atletica, greoaie, asociata unor profesiuni: militari;
3.Descrierea capului: forma capului (alungita, ovala, dreptunghiulara, triunghiulara, baza sus sau
jos, romboidala, colturoasa); conturul fetei (rombic, asimetric, etc.); conturul in dependenta de

regiunile fronto-nazale pot fi: profil continuu, frant, paralel, curbat, ondulat; fata se imparte in 3
zone: frontala, nazala, bucala. Fiecare element component al fetii se descrie separat; Parul se
descrie dupa culoare, insertie frontala, forma, desimea; Fruntea se descrie dupa latime, contur,
inclinare, modul de ridicare, forma si distanta dintre riduri; Ochii se descriu dupa forma, pozitie,
marime, asezare in orbite, culoare, particularitatile pleoapelor, genelor, sprancenelor, forma si
culoarea acestora; Nasul se apreciaza dupa forma: rectiliniu, concav, convex; In raport cu baza;
dupa inaltime, proeminenta, latimea bazei. Dupa varf: sfera, turtit, bilobat, dublu, ascutit. Gura si
buzele: contur, marime, culoare, proeminenta buzei superioare fata de cea inferioara. Barbia:
profil, inaltime, latime, particularitati (plata, ascutita). Urechea reprezinta un dublu caracter din
punct de vedere al pozitiei sale statice, a nivelului informational care poate fi asociat desenelor
papilare fiind unice; dupa departarea urechilor: lipite de cap, departare totala, etc. Semnalmentele
functionale se refera la acele trasaturi exterioare caracteristice unei persoane care apar si pot fi
observate in timpul desfasurarii anumitor activitati: tinuta corpului este determinata de
comportarea muschilor si de armonia miscarii; tinutele sunt: rigide, sportive, agresive, cochete;
se tine cont de pozitia mainilor in timpul miscarii, stationarii. Alura de mers este determinata de
elementele sale constitutive precum ar fi lungimea pasului, latimea pasului, unghiul acestuia,
modul de desprindere a talpii in timpul mersului, atitudinea corpului in timpul mersului, formele
exagerate (balansarea umerilor, ondulatiile bazinului); expresiile fizionomiei (calma, enervata,
mirata, confuza, frustrata, obosita, trista, rictusuri, ticuri); expresia ochilor imobila, trista, fixa,
care denota suparare, tristete, varsta, boala, bucuria. Gesticulatia determinata prin acte flexorice
ale persoanei create prin obicei, care pot fi manifestate prin diverse forme, miscari voluntare sau
involuntare (clipirea rapida a ochilor, miscarea sprancenelor in sus, miscarea capului, miscarea
marului in adam, scobitul in dinti, roaderea unghiilor, pocnitul palmelor. Vocea si vorbirea: voce
de copil, adult, femeie, batran; Pronuntie: suierata, balbaita, afectata, peltica. Atentie deosebita se
atrage asupra particularitatilor vorbirii: utilizarea cuvintelor straine, dialectice, neologisme,
regionalisme, vorbirea cu defecte. O atentie deosebita o reprezinta recunoasterea persoanelor
dupa voce si vorbire. Semne particulare patologice, ereditare, datorate unor plagi, cicatrice, etc.
Se descrie pozitia, forma. Culoarea pielii tenul, reprezinta diferenta dintre rase sau prezenta
unor anumite boli, ingeratiilor de alcool, expunerea la anumite temperaturi inalte sau scazute,
actiunea unor substante chimice, etc. Malformatii congenitale: piciorul plat, in forma de x, o, etc.
modificarile coloanei vertebrale, strabismul; dimensiuni, culoare diferita a ochilor, polidactilie,
amplasare diferit a urechilor.
Cercetarea prealabila a documentelor
Expertiza criminalistica a documentelor suspecte
Desi notiunea de document nu este direct prevazuta de CPP in articolul 6, el serveste la definirea
altor termeni si expresii, e.g. act procedural este definit ca document prin care se consemneaza
orice actiune procesuala si anume ordonanta, proces verbal, rechizitoriu, incheiere, sentinta sau
decizie. Act de constatare se defineste drept document prin care oganul de constatare
consemneaza orice actiune premergatoare urmaririi penale, in vederea stabilirii si confirmarii
banuielii rezonabile ca a fost savarsita o infractiune. Insa conform art. 93.2 documentul
reprezinta un mijloc de proba care pot proveni atat pe cale oficiala cat si neoficiala. Astfel in
continuare vom opera cu notiunea de document desi in literatura de specialitate sunt utilizati si
alti termeni spre exemplu inscrisuri sau acte. De asemenea se recomanda de a exclude
acceptiunea larga a termenului document din care fac parte fotografiile, benzile videomagnetice,
schemele, plansele, etc.
Din punct de vedere al cercetarilor criminalistice prin document se prezinta orice inscrisuri care
provin de la autoritatile publice, intreprinderi, institutii, organizatii, alte persoane juridice si
fizice continutul carora atesta anumite stari de fapt sau imprejurari necesare stabilirii adevarului
intr-o cauza penala. Cercetarea criminalistica a documentelor in acceptiunea sa corespunzatoare

reprezinta un domeniu distinct bine conturat al tehnicii criminalisticii care are urmatoarele
obiective: 1)cercetarea tehnica a inscrisurilor de mana avand drept scop stabilirea autenticitatii
scriitorului sau a persoanei care a operat modificari intr-un document, precum si depistarea unor
astfel de modificari ca deghizarea sau imitarea scrisului; 2)cercetarea tehnica a actelor scrise
destinate in special depistarii elementelor elementelor si semnelor de fals sau contrafacere a
documentelor, inclusiv a celor dactilografiate; 3)cercetarea falsului de bancnote, monede, timbre,
cecuri, opere de arta, indeosebi picturi. In literatura de specialitate documentele sunt clasificate
dupa urmatoarele criterii: 1)aspectul procesual: documente mijloace de proba materiala, sunt
documentele care au servit obiectul unui atentat infractional sau au servit la comiterea
infractiunii; documente mijloace de proba scrise sunt totalitatea documentelor care prin
continutul sau atesta anumite raporturi juridice ori stari, imprejurari, elemente de fapt referitoare
la obiectul cauzei sau la persoana faptuitorului. 2)dupa modul de creare: documente manuscrise
(alfabetice si criptografice); documente dactilografiate; documente in format electronic;
3)originalitatea: originale, copii; 3)dupa sursa emitenta: emise de autoritati publice, de institutii,
intreprinderi, de persoane fizice; 4)dupa gradul de reflectare a veridicitatii informatiei:
documente veridice; false; intocmite eronat. Cunoasterea criteriilor este importanta din punct de
vedere al asigurarii specialistilor, inaintarii si elaborarii regulilor de manipulare a documentelor,
examinarea prealabila, de ridicare, de conservare, dar si in domeniul expertizei criminalistice a
documentelor la delimitarea si punerea la punct a sarcinilor expertizei respective, adica
intrebarilor ce sunt inaintate expertului in ordonanta.
OUP investit cu atributii de desfasurare a perchezitiilor, a ridicarii de documente, a cercetarilor
la fata locului, este obligat ca la primul contact cu aceste documente sa respecte cerintele minime
de precautie necesare pastrarii, conservarii documentului in starea in care a fost descoperit. De
regula examinarea o efectueaza insasi ofiterul de UP sau specialistul criminalist. Examinarea
prealabila a documentelor este o etapa initiala prin care se determina necesitatea expedierii
documentului in institutia de expertiza. Sarcinile cercetarii prealabile: determinarea
caracteristicilor generale sau de ansamblu care constau in stabilirea continutului textual, scopul
intocmirii, natura suportului, materialele cu care s-a scris si destinatia acestuia. Stabilirea
autenticitatii documentului consta in verificarea cerintelor de forma pentru document: numarul
de inregistrare, data intocmirii, semnatura persoanei imputernicite, impresiunea de tampila,
fotografia persoanei, fixa documentului si alte elemente. Termenii documentului ajuta la
determinarea valabilitatii unor categorii specifice precum ar fi procurile, legitimatiile, permisele
de acces, contractele de prestari servicii, etc. Prin cercetarea prealabila a documentelor, OUP
poate determina vechimea aproximativa a documentului dupa; suport, specificul limbajului;
depistarea semnelor de manipulare a continutului; datele privind persoanele care au intocmit
documentul sau cele care au venit in contact acest document; necesitatea dispunerii
criminalistice a documentului. Este necesar ca la examinarea documentelor OUP sa respecte
regulile unanim elaborate de catre practica judiciara si teoria criminalistica: documentele
presupuse a fi purtatoare de urme sunt ridicate de colturi cu ajutorul unei pensete, cleme, mana
inmanusata; atentie deosebita la factorii de mediu; se interzic efectuarea precizarilor referitoare
la continut, efectuarea sublinierilor, incercuirilor, mentiunile la aspectele si locurile asupra carora
trebuie sa atraga o atentie sporita expertul pe suprafata documentului; documentele nu se cos, nu
se pliaza, nu se capseaza, nu se pliaza, decat in situatiile speciale cand aceasta este absolut
necesar si in acest caz numai in limitele urmelor de indoire deja existente; documentele, pentru a
fi protejate sunt introduse in plicuri de hartie sau mape speciale; metodele de cercetare cu
caracter distructiv sunt admise de a fi aplicate doar de catre expert in cadrul expertizei si doar cu
incuviintarea prealabila a OUP. Prealabil de a purcede la aplicarea metodelor distructive,
expertul este obligat sa efectueze o fotografie in culori a documentului pentru a pastra imaginea
initiala a actului; reconstituirea documentului dupa partile sale componente se realizeaza doar in
conditii de laborator cu participarea epxertului; partile sale componente/fragmentele pana la
transportarea in institutie de expertiza se pastreaza in plicuri de hartie; fragmentele vor fi fixate

intre 2 placi de sticla dupa care se va efectua fotografia de a ansamblu a documentului obtinut; se
interzice lipirea fragmentelor pe suprafete de hartie sau carton sau incleierea cu ajutorul
scociului, altor materiale adezive; documentele arse partial sunt ridicate si plasate intr-o cutie
peretii carora vor fi captusiti cu si asupra acestora moar vata; daca documentul a ars in intregime
sau o mare parte a acestuia, se recomanda inainte de a purcede la ridicarea lui pulverizarea serlac
pentru conferirea elasticitatii, sau cu o solutie de de 20% glicerina dizolvata in apa distilata care
va conferi rigiditate documentului.
Falsul in documente este raspandit sub 2 aspecte: fals intelectual care presupune expunerea
imprejurarilor intr-un act scris ce nu corespund realitatii; falsul material consta in alterarea
continutului initial al documentelor prin inlaturare, adaugire, refacere de text si contrafacerea
rechizitelor. Verificarea suspiiunilor de fals, confirmarea lor, combaterea poate avea loc prin
desfasurarea expertizei tehnice a documentelor. Falsul prin inlaturare de text: mecanica (razuirea
si radierea lama, radierea, bisturiul) si chimica (corodare, decolorare apa oxigenata, solutia
de var, acid citric concentrat, sulfit de natriu). Semnele inlaturarii mecanice sunt: subtierea
hartiei in zona radierii; scamosarea hartiei; deteriorarea sau pierederea luciului, elementelor de
protectie sau celor tipografice, inlaturarea semnelor invecinate, prezenta urmelor de coloranti a
textelor invecinate, Semnele inlaturarii chimice: pierderea elasticitatii, pierderea luciului,
decolorarea, aparitia fisurilor rezultate din deshidratarea si uscarea suportului de hartie dupa
aplicarea substantei chimice; denivelarile zonei provocate de umezirea suportului, Falsul prin
adaugire - consta in introducerea unor elemente straine in continutul intocmit initial; Adaugirea
poate fi realizata atat de catre persoana care a intocmit textul, cat si de o alta persoana. La
determinarea falsului material se iau in considerare 3 categorii de elemente caracteristice: indicii
ordonarii scrisului, a deplasarii lui spatiale; elemetele caracteristice ale insusirilor substantelor de
scris folosite pentru adaugire; inghesuirea textului; prescurtarile nejustificate. Contrafacerea
rechizitelor: in practica OUP cel mai frecvent sunt depistate situatiile cand sunt falsificate
urmatoarele rechizite: semnaturi, impresiuni de tampila, fotografia, etc. Semnaturile:
contrafacute prin imitare (imitare dupa memorie sau dupa inchipuire), copiere (copiata prin
transparenta, transfer cu ajutorul hartiei de calc sau indigo si cea creata prin apasarea traseului
semnaturii autentice si trasarea ulterioara a conturului obtinut cu materialul de scris; semne:
opriri neintemeiate in mijlocul de scris, inceput si sfarsit punctat al semnaturii; in cazul
fotografierii cu hartie speciala sau prin apasare se vor crea respectiv urme lasate de indigo,
dublari de trasee, forme de apasare. Impresiunea de tampila pot fi copiate prin mijloace
rudimentare precum ar fi albusul de ou, hartie fotografica sau copiativa, precum si prin aplicarea
mijloacelor electronice moderne, prin scanare, prelucrare, transferare. Copierea impresiunii de
tampila poate fi realizata prin crearea impresiunii dupa modelul celei originale; semne ale
falsulu: caracterul nestandardizat al literelor si cifrelor, lipsa uniformitatii semnelor grafice,
simetria elementelor care reprezinta continutul impresiunii de tampila, deosebirea de pozitie a
axelor longitudinale, ale semnelor fata de liniile de baza a inscrisului, inghesuiri nejustificate,
prescurtari, etc.