CONDITIA TARANULUI IN LITERATURA ROMANA

Agricultura si zootehnia au fost, si sunt in continuare, elemente indispensabile pentru

orice societate. Aceste activitati au fost dintotdeauna intreprinse, in mare parte, de
catre tarani. Astfel, literatura romana prezinta taranul in diferite ipostaze, de cele mai
multe ori in lupta sa pentru cea mai de pret posesie pe care o poate avea, anume
pamantul.

Un prim argument ar fi faptul ca, in principiu, scopul principal al taranului este de a

obtine cat mai mult pamant, acest subiect reprezentand elementul primordial ce ii
poate aduce fericirea. Spre exemplu, in romanul Ion, presonajul cu acelasi nume
este prezentat ca renuntand la iubirea sa, Florica, pentru a se casatori cu Ana, fapt cei ofera ceea ce, aparent, isi doreste cel mai mult, pamant. Astfel, Rebreanu
ridiculizeaza, in acelasi timp, mentalitatea omului modern, aceea de a transforma
satisfactia materiala si in sufleteasca, eventual pierzand notiunea reala de implinire
spirituala.

In al doilea rand, dupa cum spuneam, mai exista si alte tipologii de tarani de care
literatura se leaga. Unul dintre acestea poate fi tipul taranului contemplativ, care
reprezinta conceptia traditionalista fata de pamant si familie. Ilie Moromete este
prototipul acestui tip de taran, acesta nefiind obsedat de pamant, ci de problematica
disparitiei traditiei si a destramarii familiei.

In concluzie, putem observa ca literatura romana prezinta mai multe tipuri de tarani
care ilustreaza diverse trasaturi ale omului din trecut, cat si din modernitate, de la
care se pot preia multe invataturi pentru a duce o viata frumoasa alaturi de familie,
fara a fi corupti de diversi factori.