Sunteți pe pagina 1din 13

Caractrizarea personajului principal al nuvelei lui Ion Dru

Toiagul pstoriei noastre

Am citit undeva, c de-a lungul istoriei lor zbuciumate, moldovenii au avut patru mari
povestitori Ion Neculce, Ion Creang, Mihai Sadoveanu i Ion Dru. Aceast apreciere
aparine cercettorului literar din Romnia Theodor Codreanu. Tocmai de aceea Ion Dru e una
din legendele plaiului nostru, una din zidirile, cu toate c n ultimul timp cam contradictorii, dar
de rezisten ale literaturii noastre naionale. Iar eroii si literari sau dramatici creeaz cu to ii o
familie mare de oameni vii, reali, asemenea nou, dar mai ales asemenea buneilor i strbuneilor
notri. De la aceste personaje nvm ani de-a rndul spiritual, nobleea, demnitatea i
frumuseea dragostei de om i de via.
''Toiagul Pastoriei'' este o pies de rezisten a lui Ion Drut, ce ne reconfirm aplecarea lui
spre structurile baladeti i spre parabol modern, dar i sugestivitatea nuvelei. Scris n 1984 i
publicat civa ani mai trziu n Literatura si arta, lucrarea a rmas fr ecoul critic meritat i
e pcat, pentru c n ea s-au conturat cteva din ideile lui despre via i om. Citind "Toiagul
Pstoriei", rmnem uluii de simplitatea subiectului coninutul lucrrii ar putea ncpea n
cteva fraze. Conflictul: omul i destinul; omul i timpul; omul i oamenii. Subiectul nuvelei:
traseul unui destin, destinul uman i problema lui; omul nedreptit de soart, de timp, de
semeni; nenelegerea uman; surzenia spiritual. Toiagul are i el un sens, n bun msur,
simbolic, fiind, n primul rnd, o emblem a ciobniei, simbol al unei demnitti, n care ciobanii
i sprijin singurtatea i dorul. Protagonistul nuvelei s-a sprijinit pe buntate si credin ; pe
omenire i putere luntric. Toiagul fiind i un sprijin tainic, un suport luntric, acest suport al
Pstorului este dragostea de pmntul natal, un legmnt trainic, prezent pn la ultimul fir de
iarb. Este apoi acel simbol al binelui care ilustreaz nelepciunea i puterea acestui om
inofensiv, care seamn cu dealul su, cu cmpurile, cu pmntul. Toiag mai nseamn lumnarea
ncolcit, care trebuie aprins timp de 40 de zile, presupunndu-se c sufletul celui plecat mai
dinuie pe undeva pe-aproape. Toiagul este, in sens figurat, un CREZ n care s-a sprijinit pe
vremi pstorul, un suport spiritual.
Titlul scrierii este i el o metafor, ce vizeaz un anume mod de existen, rezistena omului n
faa furtunilor i a destinului.
Subiectul nuvelei ne duce cu aciunea n cadrul rustic, n vatra satului, pe de o parte, fiind
evocat o lume concret, banal-realist - satul basarabean de dup rzboi, un cadru aspru, care
limiteaz, nedreptete, reprezentnd existena imediat-absurd, tern, nocive - o lume aproape
de erou la nivelul percepiei senzoriale. Dar, absurd cum este - lumea aceasta e patria lui, a
Pstorului.

Pstorul ntruchipeaz mentalitatea unui om al naturii, produs al unei civilizaii de tip pastoral ,
n care putem vedea un semn al vechimii unui popor.
"Toiagul Pastoriei" este o nuvel condensata, cu evidente trsturi de balad, de parabol si de
elegie. "i n-avea oi", aa ncepe lucrarea (n balada popular oile au rmas fr cioban, pe cnd
la Dru ciobanul a rmas fr oi). Cu att mai dureroas este constatarea c a fost invidiat,
urmrit, nedreptit doar pentru presupusele turme. De fapt le avea n amintire i imagina ie,
turmele acestea.
Pstorul - un om ciudat la prima vedere, prin felul de a fi al cruia scriitorul a exprimat o
seam de adevruri crunte referitoare la noi i la istoria noastr. Era nalt i zdravn cat un
munte, cci de acolo, de la munte, o fi cobort neamul lor pentru a se cptui pe dealurile noastre.
Era tcut, trist. Msurat la umblet, msurat la cattur, msurat n toate pornirile sale. Nimeni n-a
zrit n ograda lui oi, nu l-a vzut s mnnce brnz, i totu i l credeau bogta, chiabur, n
listele n care oamenii puterii notau averile Pstorului vecinii au introdus attea oi, nct bietul lor
constean s-a pomenit dator statului cu ln, brnz i pielicele. Ar fi putut Pstorul s le spun
oamenilor, inclusiv funcionarilor cu recensmntul averilor, c n-are oi, c nici nu le-a avut
vreodata? n realitate aa ar fi procedat oricine, n nuvel personajul e acela care la orice
ntrebare rspunde cu un singur cuvnt: Bine. El este acela care-i ncearc de minte i pe
consteni, i pe oamenii puterii: nevznd oaie la casa lui, vor ndrzni oare s-l considere
bogta? Oamenii au ndrznit. Vor ndrzni s-l deporteze ca pe un contra? Au ndrznit i l-au
deportat. A venit timpul reabilitrilor i a fost reabilitat. Apoi a fost brfit din nou, acum c o fi
adus aur de pe unde fusese deportat. Lumea l nvinge, prin insensibilitate i indiferen , dar i
omul triumf "cu moarte pre moarte clcnd".
Pstorul este un apostol al toleranei, ngduinei i iubirii pentru aproapele, este capacitatea
de a rmne neclintit n faa vieii i a destinului. Este un model al pstorului. Toate dramele
pstorului au fost o punere la ncercare, iar sub aspect moral el rmne virtutea incoruptibil.
Totodat este o ntrupare a unei vinovii publice (a ficruia pentru toi i a tuturor pentru toate).
Bunvoina, tria interioar a celui care tie s neleag i s ierte, milosrdia cretineasc sunt
caliti care-l reprezint, el nfind un temparament, un anumit tip de moralitate. Nu tie ce-i
pornirea rutcioas. Blnd i mrinimos, nzestrat din belug cu nelegere, dar i cu trie
luntric, e plin de curenie moral i cldur, nduiotor prin capacitatea de a trece peste
obodie nenelege i ranchiune. Personajul lui Ion Dru a suferit i el asprimele cerului i
pmntului", are i el ceva din trie de rob" i din ingenuitatea primordial. El crede statornic n
puterea de rezisten a binelui, urmrete spectacolul lumii ca o privire inocent i ierttoare... l
caracterizeaz credina sincer i netirbit n oameni, blndeea i buntatea... Itirinerariul lui
este o via n care a trecut cu demnitate ntre Scilia i Caribda, ntre limitele unei lumi nedrepte,
pe care ns o iart i o suport. n plan general pstorul este omul ntre oameni. n plan social
este un ran moldovean, pe care teroarea istoriei a ncercat s-l desfiineze prin surghiun
siberian. n plan psihologic este nsinguratul, romanticul interiozat, taciturn, inadaptat. n sens

religios este omul credinei cretine care le suport poe toate cu nelepciune i stoicism, e
ascetul biblic de tip arhaic.
Pstorul este o condensare emblematic de virtui. Pstorul e un taciturd: se mai zicea c e
mul prea zgrcit la vorb i atunci cnd nu vrea el, nu poi scoate cu cletele vorba dintr-nsul. i
se mirau stenii - pentru ce o fi adunat el acolo n sufletul lui cuvnt la cuvnt, glum la glum, ce
are el de gnd s fac cu dnsele la btrnee?". Muenia carpatin a omului i a peisajului este un
motiv pe care l ntlnim adesea la Ion Dru.
Pstorul este un romantic, un vistor care triete amintiri despre o turm de alt dat (real
sau visat), despre locuri i timpuri pe care le recheam n memorie. Romanticul se las legnat
de reveria vaporoas, uneori confuz, fr obiect, i contururi precise, reverie n timpul creia
contiina se las invadat de glasurile naturii ambiante sau de fluxul memoriei. Bucuria
Pstoruluie este bucuria unui ran care triete armonia i plintatea naturii, strlucirea i
profunzimile ei, dar e i bucuria artistului! El pstreaz gndul c o dat i o dat, de peste munte,
va porni iar cu turma pe poteci.
Drumul prin via al pstorului, mai mult sugerat, dect urmrit, este destinul unui om dintr-un
timp anume- anii 30'- 60', cu neguri i nseninri, cu drumurile forate spre Siberia i napoi, cu
excesele lui: timpul vitreg l-a lipsit de turm (la propriu i la figurat), timpul a adus nstrinarea
dintre om i om, dintre om i sat. Iar din toate se configureaz nu numai timpul eroilor, ci i
semne din biografia moral a epocii. Crestul pe lng stn sub pupola albastr a cerului, de
diminea pn sara, de cu primvar pn toamna trziu, an cu an o fi ajuns singur cu mintea lui
la cel mare adevr ca nimic nu e venic pe lume-toate sunt trectoare". Se trece cu pstorul. i
n-a rfi att de dureroas trecerea aceasta dac n-am simi fiorul rece al singurtii. Psatorul e
singur: c o fi ajuns singur cu mintea lui la acel adevr" i a inut mori s le fac pe toate
singur cu mna lui" pn la a mi se spune: Ca toi ciobanii cobori din singurtatea dealurilor,
chiar i atunci cnd es pomenea n mijlocul mulii, rmnea oare cum sub ocrotirea propriei
singurti". Nu avea nevast, nu avea copii. i n-ar fi putut s- i aib, pentru c pstorul nu e
att o ndeletnicire, ct o vacaie, un destin, o cruce pentru toat viaa i cel care a luat toiagul,
ndemnnd turma n urma lui, nu va mai putea nici el fr turm,nici turma fr el ".
n Toiagul pstoriei" amrciunea, tensiunea dramatic sporete spre final, autorul
reprezentnd ns o risipire dramatic, lipsa punilor de comunicare afectiv ntre El i Cellalt.
Am ateptat finalul ca pemplinirea unui act de dreptate; actul nu s-a produs autorul a voit s ne
demonstreze pn la sfrit imoralitatea indiferenei: satul ce s-a incumetat sa-l inmormanteze, a
vrut s-i depun i un monument la mormnt, insa nu a adunat surse si locul a rmas aa prsit i
uitat de toi. Iar ntr-o zi de primavar friguroas, cnd nc nu se dezmor ise bine rna, stenii
au observat c pe locul mormntului acestui pstor a aparut un covora verde de iarb deas. Toi
se minunau. ns nimeni nu i-a dat seama c acel cioban fr oi le-a fost ca un nger pzitor i
un adevarat ndrumtor.

O bun parte a criticilor sunt de prere c Dru ne descrie aici un univers terifiant, n care
individul suprimat de diabolicul sistem social rezist prin recuperarea "izvoarelor" mioritice.
Inegalabilul Grigore Vieru meniona c nuvela Toiagul pstoriei este o inversare a genialei
idei mioritice. O inversare pe ct de neateptat, pe att de fireasc (Nu oile ramn fara pastor, ci
pstorul rmne fara oi).
ncerc n final s parafrazez o vorb neleapt: "Dac o ar nu are un Dru - s i-l
cumpere!" i pentru c am trit aievea vraja frunzelor de dor, am nvat s plngem de la
Vsiliua, s ateptm de la mtua Rua, s stm la masa tcerii cu mtu a Veta, s crem,
urmrin cum mo Mihail i meterete sania, s culegem nelepciune, numrnd psrile
tinereii noastre, mpreun cu Pavel Rusu i s ducem cu demnitate povara buntii noastre
pentru toate acestea i mulumim Cmpiei Sorocii. i mulumim c ni l-a druit pe Ion Dru.

Subiectul evolueaza o buna masura dupa logica alegoriei: episoadele


articulate simbolic si alegoric in subtext sensuri mai adinci,iar in modul de a
inbina realul concret cu suprarealitatea imaginata, fictiva autorul afla o
cheie subtila de incifrare a sensurilor si de largire al lor. "Toiagul Pastoriei"
este o nuveleta condensata, cu evidente trasaturi de balada, de

parabola,si de elegie. "Si n-avea oi", asa incepe lucrarea (in balada
populara oile au ramas fara cioban, pe cind la Druta ciobanul a ramas fara
oi).
Cu
atit
mai
dureroasa
este
constatarea
ca
a
fost
invidiat,urmarit,nedreptatit doar pentru presupusele turme. De fapt le avea
in amintire si imaginatie, turmele acestea. Pastorul a pus in bataie acelorasi
pericole, care sunt invidia, lacomia, rea-vointa Spatiul si atmosfera
baladesca sint respectate deci pina la pragul ultimal pastorului, moartea lui
fiind proiectata in afara unui 2 orizont motivational concret (cind, cum, de
ce?). Finalul acesta, important pentru deslusirea semnificatiilor operei,
aduce un panteism cu nuante romantice si releva imaginatia mistica a
povestitorului: se vehiculeaza o sugestie vazind osmoza mioritica,
contopirea cu cosmosul, dainuirea. Moartea nu face decit sa disocieze
inmanunchierea fortelor vitale intr-o organizare individualizata, intr-o
convergenta unitara, adica in individualitate, liberind anonim, divergent si
fara coeziune ceea ce era mai inainte ordonat si in echilibru. Prin moarte se
termina ciclul individualitatii organice, care se incheie definitiv; lantul
transformarilor energetice si continua insa la nesfirsit in alte cadre, inaintea
ciclurilor de evolutie. Pastorul poate "dainui in cosmos", floare fiind, mugur
si radacina, pilc de iarba "Locul acela sfint unde fusese pina mai nu demult
mormintul singuraticului de la marginea cimitirului () acum statea de jur
imprejur acoperit cu o patura de iarba deasa, iarba marunta, iarba frumoasa
ca matasa ". Ingropat "aici, pe aproape", in locul ultim al solitudinii sale,
pastorul isi continua post- existenta in simbolicul pilc de iarba, realizindu-se
astfel legamintul nuptial cu un "dincolo" mistic, cu metafizicul, acea osmoza
mioritica la care ne-am referit. Pilcul simbolic de iarba vine si ca o replica
la indiferenta imorala a satului. In plan etic individual este aici superior
colectivitatii. In contextul eroilor drutieni, pastorul se distinge, in primul
rind, prin faptul ca ne trimite la o sursa arhetipala. Etern repetitiv,
arhetipalul cuprinde niste particularitati care ramin indiferent de
circumstantele social-istorice concrete. Pastorul este un apostol al
tolerantei, ingaduintei si iubirii pentru aproapele, este capacitatea de a
ramine neclintit in fata vietii si a destinului. Este un arhetip al pastorului.
Toate dramele pstorului au fost o punere la ncercare (a creaiei a
credinei, a puterii luntrice); sub raport moral el rmne virtutea
incoruptibil. Totodat este o ntrupare a unei vinovii publice (a ficruia
pentru toi i a tuturor pentru toate). Bunvoina ingenuitatea, tria
interioar a celuicare tie s neleag i s ierte, milosrdia cretineasc, el
reprezint un temparament, un invers afect, un anumit tip de moralitate.
Nu tie ce-i pornirea rutcioas. Blnd i mrinimos, inzestrat din belugcu
comprehensiune, dar i cu trie luntric, el se ntrudete cu tipurile
sadoveniene, fiind-ca i acestea-plin de condoare i cldur, nduiotorprin
capacitatea de a trece peste obodie nenelege i ranchiune. Personajul lui

Ion Dru a suferit i el asprimele cerului i pmntului", are i el ceva din


trie de rob" i din ingenuitatea primordial. El crede statornic n puterea
de rezisten a binelui, urmrete spectacolul lumii ca o privire inocent i
ierttoare... l caracterizeaz credina sincer i netirbit n oameni,
blndeea i buntatea... Itirinerariul lui este o via n care a trecut cu
demnitate antre Scilia i Caribda, ntre limitele (limitrile) unei lumi
nedrepte, pe care ns o iart i o suport. n plan general pstorul este
omul ntre oameni. n plan social este un ran moldovean, pe care teroarea
istoriei a ncercat s-l desfiineze prin surghiun siberian. n plan psihologic
este nsinguratul, romanticul interiozat, taciturn, inadaptat. n sens religios
este omul credinei cretine care le suuport poe toate cu nelepciune i
stoicism, e ascetul biblic de tip arhaic. Dar a-l considera doar sub acest
aspect, defein primar, a orizontului partriarhal, ar nsemna s ngustm
percepia,nengduit, la detalii de suprafa, -menionaz Anton Cosma ntrun studiu despre romanul contemporan. Pentru personajullui Ion Drtu
este ns esenial tocmai substartul sufletes, imperioritatea cea mai 3
ascuns numai rareori iinsuficient luminat n raza contiinei lucide."
Pstorul este o condensare emblematic de virtui. Pstorul e un taciturd:
se mai zicea c e mul prea zgrcit la vorb i atunci cnd nu vrea el, nu poi
scoate cu cletele vorba dintr-nsul. i se mirau stenii-pentru ce o fi adunat
el acolo n sufletul lui cuvnt la cuvnt, glum la glum, ce are el de gnd s
fac cu dnsele la btrnee?". Muenia carpatin a omului i a peisajului
este un motiv pe care l ntlnim adesea la Ion Dru. n Toiagul pstoriei"
elementele sunt aceleai (agresatul i pstorul), universul se constituie dup
simetriile lui, natura fiind pentru eroii si i o substan vital, care
hrnete, ocrotete, dar i ceva mai mult. Acolo, pe deal, pstorul exist
fizic-imaginar, el exist n alt lume! O lume cu mioare, cu pasiune, cu
poteci de munte, cu pravile eterne... Pstorul este un romantic, un vistor
care triete amintiri despre o turm de alt dat (real sau visat), despre
locuri i timpuri pe care le recheam n memorie. Romanticul se las legnat
de reveria vaporoas, uneori confuz, fr obiect, i contururiprecise,
reverie n timpul creia contiina se las invadat de glasurile naturii
ambiante sau de fluxul memoriei. Bucuria Pstoruluie bucuria unui ran
care triete armonia i plintaea naturii strlucirea i profunzimile ei, dar e
i bucuria artistului! El pstreaz gndul c o dat i o dat, de peste munte,
va porni iar cu turma pe poteci, tot aa cum Ruta viseaz s mai vad o
dat flfind deasupra satului aripa de cucor. Timpul l vmuiete pe
pstorului; l grbovete nu numai fizic, ci i parial- luntric. Drumul prin
via al pstorului, mai mult sugerat, de ct urmrit n concreteia s, este
destinul unui om dintr-un tipm anume- anii 30'- 60', cu neguri i nseninri,
cu drumurile forate spre Siberia i napoi, cu excesele lui: timpul vitreg l-a

lipsit de turm (la propriu i la figurat), timpul a adus nstrinarea dintre om


i om, dintre om i sat. Iar din toate se configureaz nu numai timpul
eroilor, ci i semne din biografia moral a epocii. Crestul pe lng stn sub
pupola albastr a cerului, de diminea pn sara, de cu primvar pn
toamna trziu, an cu an o fi ajuns singur cu mintea lui la cel mare adevr ca
nimic nu e venic pe lume-toate sunt trectoare".Se trece cu pstorul. i narfi att de dureroas trecerea aceasta dac n-am simi fiorul rece al
singurtii. Psatorul e singur. Cuvintele singur", singuratic" singurtate"
se ntlnesc n puinele pagini ale lucrrii mai bine de zece ori,n forme i
contexte diferite, de la sublinierea faptului c o fi ajuns singur cu mintea
lui la acel adevr" i a inut mori s le fac pe toate singur cu mna lui"
pn la a mi se spune: Ca toi ciobanii cobori din singurtatea dealurilor,
chiar i atunci cnd es pomenea n mijlocul mulii, rmnea oare cum sub
ocrotirea propriei singurti". Nu avea nevast, nu avea copii. i n-ar fi
putut s- i aib, pentru c pstorul nu e att o ndeletnicire, ct o vacaie,
un destin, o cruce pentru toat viaa i cel care a luat toiagul, ndemnnd
turma n urma lui, nu va mai putea nici el fr turm,nici turma fr el ".
Subiect singurtatea destin, acceptat n mod contient retragerea
voluntar, contien a omuli care, dei, particip la bucutiile i necazurile
aproapelui, rmne totui oarecum izolat, suportnd resemnat, consecinele
acestei izolri. Apare (ce e drept, camuflat, sugerat, subneles) motivil
vinei- sentimentul cuplei i infuzez treptat, astfel nct la sfritul lecturii
trim i noi durerea pentru destinele umane nerealizate. Toiagul pstoriei"
amrciunea, tensiunea dramatic sporete spre final, autorul reprezentnd
ns o risipire dramatic, lipsa punilor de comunicare afectiv ntre El i
Cellalt. Am ateptat finalul ca pemplinirea unui act de dreptate; actul nu
s-a produs autorul a voit s ne demonstreze pn la sfrit imoralitatea
indiferenei.
n
final
se
face
simit un fel de fatalism sirdinzat, atmosfera capt un gust de resemnare,
vibreaz n subtext tema aspitaiilor zadarnice. nc un motiv druian, la
care ne-am referit cu un alt prilej: Focul. n faa focului vibreaz rugi li
dorine nespuse, atunci se nate cntecul, mirosin i el a flacr, a venicie;
cntecul care rscolete orizonturile, coboar n vale, mbrind rdcinile
satelor, troenite de vreme, topindu-se n existena lor i,poate, mblnzindule destinul. Cci dinuie n doinele Pstorului pmntul, cerul, anotimpurile,
psrile. i firete, turmele. Cci era un foc sub cerul curat, cu mturturi
de prin ograd, ca la stn. Cnd umbrele amurgului ajungeau pn la
picioarele lui, l gseau ezind n pilrostrii, lng cele trei petroaie calde, cu
fluierul la gur, i, ca s-i mai treac din urt, cum fac, de obicei, ciobanii,
depna acolo cte-o zdrean de cntec". Omului iplcea s-i triasc viaa
aa cum i-o cere inima i aceste popasuri lng foc erau, defapt, nite
gesturi ale sufletului. Pentru pstor casa este un spaiu al statorniciei i

puritii, al sguranei iu al retragerii n intimitate. n toiagul pstoriei",


forele adverse" sunt opuse mai puin ostentativ, dar ele exist i se
configureaz suficient de limpede. Nu sunt ciocniri violente, dar,ns o
permanen tematic din proza lui Ion Dru ar fi aceast
confruntare:legea- fr-de legea (legile pmntului, legile credinei i ale
omeniei, tradiia .a). toiagul pstoriei" este aa dar un poem filozofic i
parabolic un fel de mit invidual construit nluntrul unui cunoscut mit
naional: o uoar aur de semifantastic (fantasticul baladesc) nconjurndui i pe eroi, i aciunea-pn la pulverizarea contururilor concrete. Subiectul
cuprinde mai multe episoade la grania realului cu ficiunea, a tririi
imediate i a imaginarului. Lutul ca simbol al fertilitii telurice, dealulnlarea spiritual, casa- lca, iarba semnificnd permanena, neuitarea,
dinuirea-toate sunt simboluri care transcriu acelai sentiment al contopirii
fascinante cu elemntele, sentiment pe care ni-l transmite poezia popular.
Pastorul. Un om ciudat la prima vedere, prin felul de a fi al caruia scriitorul
a exprimat o seama de adevaruri crunte referitoare la noi si la istoria
noastra. Era nalt si zdravan cat un munte, caci de acolo, de la munte, o fi
coborat neamul lor pentru a se capatui pe dealurile noastre. Era tacut, trist.
Masurat la umblet, masurat la catatura, masurat in toate pornirile sale.
Nimeni n-a zarit in ograda lui oi, nu l-a vazut sa manance branza, si totusi il
credeau bogatas, chiabur, in listele in care oamenii puterii notau averile
Pastorului vecinii au introdus atatea oi, incat bietul lor consatean s-a
pomenit dator statului cu lana, branza si pielicele. Ar fi putut Pastorul sa le
spuna oamenilor, inclusiv func tionarilor cu recensamantul averilor, ca n-are
oi, ca nici nu le-a avut vreodata? In realitate asa ar fi procedat oricine, in
nuvela personajul e acela care la orice intrebare raspunde cu un singur
cuvant: Bine El este acela care-i incearca de minte si pe consateni, si pe
oame nii puterii: nevazand oaie la casa lui, vor indrazni oare sa-l con sidere
bogatas? Oamenii au indraznit. Vor indrazni sa-l deporteze ca pe un contra ?
Au indraznit si l-au deportat. A venit timpul reabilitarilor si a fost reabilitat.
Apoi a fost barfit din nou, acum ca o fi adus aur de pe unde fusese deportat.
Ion Druta a explorat aici cateva situatii absurde, intemeiate pe zvonuri si
presupuneri, fara sa-si puna personajul sa se injosea sca demonstrand la
stanga si la dreapta ca n-are oi si ca a fost calomniat. Si ne-a aratat ce fel
de
oameni
suntem
noi
atunci
cand
numai
in
vorbe
ne
numim frati, surori, oameni de acelasi neam etc. Ne-a aratat cat loc ramane
in viata noastra pentru barfeli, pentru tradari, pentru o totala lipsa de
omenie. Concluzii cu atat mai justificate si mai dureroase, cu cat Pastorul a
fost un om de mare omenie, unul care n-a facut nimanui nici un rau, ci
dimpotriva a lecuit oile pe care i le aduceau satenii, i-a ajutat pe acestia cu
sfaturi bune, a pastrat cantece batranesti. Nuvela Toiagul pastoriei este o

inversare a genialei idei mi oritice. O inversare pe cat de neasteptata, pe


atat de fireasca (Grigore Vieru). Nu oile raman fara pastor, ci pastorul
ramane fara oi. Acelasi confrate de breasla a facut observatia surprin
zatoare ca Pastorul urca pe deal... pentru a vedea mai clar si mai profund
dramele care se intampla in vale , urmata de o concluzie care merita toata
atentia: Pastorul reconstruieste, pe de o parte, secventele dramatice din
viata poporului. Pe de alta, el construieste prin Cantec misterul protector,
misterul miscand idei. Gasim in viata pastorului doua pozitii active
superioare, prin care el devine un personaj national . Nuvela este o parabola
sugestiva, din al carei final intelegem ideea daruirii de sine a Pastorului, de
vreme ce el si dupa moarte bucura ochiul consatenilor si ii imbie pe unicul
covoras de iarba verde, asternut intr-o primavara devreme in cimitirul de la
margi nea satului. Or, mai ales finalul adevereste caracterul preponderent
semanatorist al lucrarii, ca si acceptarea de catre personaj a des tinului
harazit. Prin operele sale de rezistenta scriitorul se implica in istoria
zbuciumata a oamenilor acestui pamant si ramane alaturi de toti acei care
pe-a lor spinare tara tin (Alexei Mateevici). n realitate, pstorul lui Dru
este o copie fidel a oierului din Mioria, la fel de pasiv i cuminte. El crede
n viaa de apoi i ignor vicisitudinile vieii de aici (deportarea n Siberia,
ostilitatea oamenilor). Contextul este, bineneles, altul, de unde i absena
oilor. Iat de ce ciobanul lui Dru viseaz la cadrul pastoral originar. Spre
deosebire de ciobanul mioritic, protagonistul nuvelei Toiagul pstoriei este
foarte singuratic, nu are nici o mioar care s-i furnizeze informaii,
micua lipsete i ea. Criticii interriverani sunt de prere c Dru ne
descrie aici un univers terifiant/kafkian, n care individul suprimat de
diabolicul sistem social rezist prin recuperarea "izvoarelor" mioritice. Or,
personajele lui Kafka caut (cu nfrigurare) soluii i nu le gsesc, pe cnd
cele ale lui Dru le au oricnd la ndemn. Ciobanul din Toiagul pstoriei
se simte n siguran, ca i ciobanul din Mioria, pentru c are n buzunar
"soluia" metafizic, el crede n perpetuarea vieii. Dac exist ns soluia,
nseamn c i rezistena ciobanului nu mai e tragic, iar universul
"plmdit" de Dru nu este ctui de puin nfricotor. Iat de ce
ciobanului "nu-i plcea groaza; nici s fie cuprins de groaz, nici s vre
groaza n alii nu-i plcea" i, bineneles, el nici nu este ngrozit: "Era tcut
iar cnd totui scotea o vorb, glasul i era sonor, senin, cu unduiri de glume
adunate de prin cntece vechi". n cel mai bun caz, Toiagul pstoriei este o
pasti a Mioriei care ne ndeamn s fim pasivi n plan social-politic, de
parc viaa de aici i acum nu are importan, s fim mioritici ntr-o lume
care nu este (doar) mioritic. Nu m mir faptul c i acest cioban este
idealizat, c el se vrea pstrtor al tradiiei i n acelai timp ignor cu
senintate toate inconvenientele de provenien social. Avem de-a face cu
o cacealma. "Las c-i bine" este o gselni care convine att

smntoritilor, ct i fosilelor realismului socialist. Crend aceste


personaje resemnate / senine / evlavioase, preocupate de creterea
animalelor i cultivarea pmntului, Dru a reuit s "recruteze" adepi n
dou tabere inamice. Din "hiurile" smntoriste ranii smerii ai lui
Dru par "patrioi" ai satului i "paznici" ai "specificului naional", pe cnd
de pe "baricadele" realismului socialist ei sunt vzui ca nite aborigeni
nstrunici, dar loiali puterii sovietice. Dru a profitat din plin de pe urma
acestor personaje "enigmatice", ambigue. "Aa e viaa" nseamn pentru
smntoriti o "condensare" a filosofiei strmoilor, iar pentru "mastodonii"
realismului socialist acceptarea ideologiei sovietice. ranii lui Dru parc
nu particip la edificarea socialismului, dar parc nici nu i se mpotrivesc.
Nu ntmpltor Dru este astzi scriitor canonic nu numai la Chiinu, ci i
n "rezervaia" comunist din stnga Nistrului. La Chiinu Onache Crbu e
considerat martir al neamului moldovenesc sau romnesc (n funcie de
cultura i opiunea politic ale cititorilor), iar la Tiraspol internaionalist,
prieten al poporului rus / sovietic, un "urma" destoinic al personajelor lui
Ion Canna. Spunea Dru, nu mai in minte unde, c "pmntul, istoria i
limba sunt, n esen, cei trei stlpi pe care se ine neamul". Adevrul este
c pmntul lui Dru se termin la Prut, limba n care scrie prozatorul de la
Moscova este moldoveneasc, iar istoria noastr, aa cum ne-o repovestete
acesta, este "furit" de Potiomkin (vezi romanul Biserica alb (1981,1987).
Dup ce analizeaz cu "acribie" opera lui Dru de dup 1960, N. Bilechi
trage concluzia c aceasta "mai conine un suport tot att de temeinic ca i
cele trei - religia" (11). Aa o fi fiind, numai c religia la Dru e
subordonat panslavismului, redus la banalul "aa e viaa". De aceea,
supoziia lui Mihai Cimpoi din volumul Mrul de aur (1998), aceea c "ansa
basarabenilor de a intra n Europa ar putea fi sacrul i eticul lui Dru", mi
se pare de-a dreptul ciudat. Bnuiesc c ntre timp i-a revizuit-o el nsui.
S-o spunem tranant: Dru e un scriitor minor, un "idol" mecher ale crui
picioare de lut sunt nfipte n dou "parcele" literare anacronice. Cu "sacrul
i eticul" lui Dru poi intra doar n Transnistria lui Igor Smirnov, n nici un
caz
n
Europa.
postat la 15 Octombrie 2010 16:07

Fiind frate cu stelele, pamintul, iarba, omul este nemuritor, fiindca sufletul omului, o parte
launtrica a lui este vesnica, ea nu moare niciodata si nimeni nu o poate distruge. Despre
nemurirea sufletului se discuta mult, oamenii apara si se impotrivesc acestei idei, dat totusi
inauntrul sau omul intelege ca el este o fiinta unica, originala, ca nu este posibil ca el sa
apara pe acest pamint si sa plece ca aburul fara ca sa ramina ceva dupa el.

Chiar in Biblie scrie ca trupul este o casa pentru personalitatea noastra, pentru
sufletul nostru.
In acest cioban singuratic noi vedem o lume interioara bogata, un caracter integru. El a avut
niste principii de viata total diferite de ale acelora din jurul sau. Aceste principii nu eerau
formate dependent de situatii si imprejurari, ci curgeau dinauntrul sufletului lui. Asta l-a facut
un om deosebit, sau , chiar, dupa parerea multora straniu.
Experientele vietii lui au fost grele, pline de conflicte, birfe, vorbe si actiuni rele. El a inteles
ce inseamna sa primesti raul fiind nevinovat, sa fii invinuit pe nedrept, sa fii rupt din zona de
comfort a vietii tale si sa suferi pentru rautatea altora. Multi oameni trecind prin astfel de
situatii in viata, devin cruzi, rai si aspri, si inima lor se impietreste. Dar acest om nu a permis
situatiilor grele din viata, problemelor si obstacolelor sa-l schimbe, sa-i fure integritate,
onestitatea si pacea sa launtrica. El a ramas bun, blind, smerit si multumit de viata chiar
cind s-a intors la acesti oamni rai care, chiar dupa multi ani nu si-au schimbat atitudinea lor
urita fata de el. Ei il urau, si cautau posibilitati sa-i faca rau.
Chiar daca nu l-au iubit, chiar daca il urau, ei il considerau sfint. Ce inseamna sfint?
Separat, pus deoparte pentru un scop anumit. Anume asa a fost personajul nostru. Traind in
mijlocul generatiei rele, el nu s-a amestecat cu raul, nu a permis raului sa-i modeleze
caracterul, a ramas credincios chemarii sale de trai curat si nepatat.
Acest personaj imi aminteste de Isus Hristos care era curat si a rabdat suferintele prin care
a trecut. Biblia ne invata ca facind ce este bine, sa astupam gura oamenilor nestiutori si
prosti.
Imi place invatatura Bibliei si imi place acest personaj care a aratat cum este posibil
de indeplinit aceasta porunca.

Referat despre Toiagul pastoriei de Ion Druta - Caracterizarea pastorului Ion


Fiind frate cu stelele, pamintul, iarba, omul este nemuritor, fiindca sufletul
omului, o parte launtrica a lui este vesnica, ea nu moare niciodata si nimeni
nu o poate distruge. n acest cioban singuratic noi vedem o lume interioara,
bogata, un caracter integru. El a avut niste principii de viata total diferite d e
ale acelora din jurul sau. Aceste principii nu erau formate dependent de situa
tii si imprejurari, ci curgeau dinauntrul sufletului lui. Asta l-a facut un om

deosebit, sau , chiar, dupa parerea multora straniu. Experientele vietii lui au
fost grele, pline de conflicte, brfe, vorbe si actiuni rele. El a inteles ce
inseamna sa primesti raul fiind nevinovat, sa fii invinuit pe nedrept, sa fii rupt
din zona de comfort a vietii tale si sa suferi pentru rautatea altora.
El a ramas bun, blnd, smerit si multumit de viata chiar cnd s-a intors la ace
sti oameni rai care, chiar dupa multi ani nu si-au schimbat atitudinea lor urita
fata de el. Ei l urau, si cautau posibilitati sa-i faca rau. Chiar daca nu l-au
iubit, chiar daca l urau, ei l considerau sfnt. Ce inseamna "sfnt"? - Separat,
pus d eoparte pentru un scop anumit. Anume asa a fost personajul nostru.
Traind in mij locul generatiei rele, el nu s-a amestecat cu raul, nu a permis
raului sa-i mode leze caracterul, a ramas credincios chemarii sale de trai curat
si nepatat.
Ciobanul nostru e tnar, puternic, visator, incaptinat, perseverent, intelept, d
ar mai ales poseda o stranie putere spirituala asupra consatenilor sai. Un alt m
otiv des intlnit la Druta e mutenenia: " Se mai zicea ca e mult prea zgrcit la
vor ba, si atunci cnd nu vrea el, nu poti scoate cu clestele vorba dintr-nsul".
nvaluindu-si eroul intr-o aura poetica, Druta el vede simbolic. O trasatura a s
a e incandescenta spirituala. E omul stapnit de o pasiune creatoare, are
devotame nt pentru un anumit mod de viata.

In opera bToiagul pastorieib de Ion Druta, autorul descrie viata unui singuratic
sitrist pastor ce-si are radacinile bine infipte in pamantul stramosesc si se trag e dintrun neam ne pastori cinstiti si destepti.
Deoarece era inalt si voinic, puternic si iscusit in toate, isi construise o cas uta
ciobaneasca pe varful dealului in satucul in care a ajuns. Era tacut si tris t, iar la
intrebarile satenilor despre viata sa gasea doar cuvantul bbineb. Precum e ra respectat
si cinstit in acel sat, astfel era si invidiat pentru faptul ca ave a multe oi, ceea ce
evident a fost o inventie a satenilor, caci bietul om avea d oar acea hrana spirituala pe
care si-o crea cantand in noptile de vara la fluier
, indrumand si povatuind lumea satului atunci cand cobora in vale la petrecerileei.
Invidia consatenilor a fost cauza care i-a pricinuit sarmanului pastor o viata grea. Pe
vremurile impozitelor oamenii i-au scris ciobanului o avere mare pentrucare trebuia sa
plateasca, iar lipsa de surse a cauzat deportarea ciobanului pepamanturile reci ale

Siberiei, unde acesta a fost supus la munci grele. Insa si acest obstacol pastorul l-a
depasit.
El a revenit in tara si sat, stabilindu-se cu traiul pe un alt deal, caci casa i
-a fost daramata si pamantul luat. Starea rea a sanatatii dupa chinurile din Siberia a
influentat asupra lui. Era slabit si sleit de puteri, iar frigurile ierni i au provocat o
boala de care nu a putut scapa.
Satul s-a incumetat sa-l inmormanteze. A vrut sa-i depuna si un monument la
morm ant, insa nu a adunat surse si locul a ramas asa parasit si uitat de toti. Iar i ntro zi de primavara friguroasa, cand inca nu se dezmortise bine tarana, satenii au
observat ca pe locul mormantului acestui pastor a aparut un covoras verde de iarba
deasa. Toti se minunau. Insa nimeni nu si-a dat seama ca acel cioban fara oi le-a fost
ca un inger pazitor si un adevarat indrumator.