Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul II
Capitolul II
MEDIUL HIDRAULIC
În sistemele de acţionare hidraulică purtătorul de energie este mediul hidraulic. Acesta este supus în permanenţă unor
variaţii importante de presiune, temperatură şi viteză. Contactul mediului hidraulic cu materialele elementelor prin care circulă
poate produce reacţii chimice. În funcţie de domeniul de utilizare a acţionării, interesează şi comportarea mediului hidraulic în
condiţii de câmp magnetic şi radiaţii nucleare.
Forţele masice volumice sunt proporţionale cu masa fluidului. Existenţa acestora este datorată unor câmpuri
exterioare (câmp gravitaţional, inerţial, etc.), figura 2.1.a. Forţa masică ∆Fm , distribuită în masa de fluid şi raportată la
masa unitară ∆ M, este forţa masică unitară fm care se determină cu relaţia :
13
ACŢIONAREA HIDRAULICĂ A MAŞINILOR-UNELTE
Capitolul II
∆Fm d Fm
f m = lim = (2.1)
∆M → 0 ∆M dM
Forţele de suprafaţă sunt forţe exterioare care acţionează asupra fluidului. Acestea sunt repartizate uniform pe
elementul de suprafaţă ∆ S sub forma unor forţe normale de compresiune ∆Fn şi tangenţiale (de frecare) ∆ Ft (figura
2.1.b). Efortul unitar mediu de compresiune pm , sau tensiunea normală este dată de raportul dintre componenta normală a
forţei de suprafaţă şi suprafaţa pe care acţionează :
∆Fn
pm = (2.2)
∆S
Efortul unitar în punctul A este :
∆Fn d Fn
p = lim = (2.3)
∆S→0 ∆S dS
Efortul unitar este un vector cu direcţia şi sensul forţei Fn . La fluide, eforturile unitare sunt numai de compresiune
iar direcţia este normală la suprafaţă.
Tensiunea tangenţială τ se exprimă în mod similar efortului unitar:
∆Ft dFt
τ = lim = (2.4)
∆S→0 ∆S dS
În tehnică, pentru măsurarea efortului unitar normal, se utilizează o mărime scalară, respectiv presiunea statică p care
caracterizează parţial (ca intensitate ) starea de tensiune într-un punct din masa de fluid:
∆Fn dFn
p = lim = (2.5)
∆S→0 ∆S dS
F
Din relaţia de definiţie a presiunii se obţine relaţia dimensională [p] = 2 , din care rezultă unităţile de măsură. În
L
SI, unitatea de măsură este 1 [N/m 2]=1[Pa] denumită Pascal. În practică se mai utilizează şi alte unităţi de măsură derivate,
prezentate în tabelul 2.1.
Pentru măsurarea presiunii se folosesc manometrele, care după principiul de funcţionare sunt : cu lichid, cu element
elastic, cu burduf, cu piston, cu traductoare electrice.
Tabelul 2.1
daN
bar 105 0,1 1 1,02 1,02·104 750,24 2,09·103
cm 2
Kgf
9,8067·104 9,8067·10-2 0,980 1 104 7,35·102 2,04·103
cm 2
mm col.
9,8067 9,8067·10-6 9,8067·10-5 10-4 1 7,35·10-2 0,2048
apa
mm col.
133 1,33·10-4 1,33·10-3 1,36·10-3 13,6 1 2,784
mercur
bf
47,82 47,82·10-6 47,82·10-5 4,88·10-4 4,88 0,359 1
ft 2
14
ACŢIONAREA HIDRAULICĂ A MAŞINILOR-UNELTE
Capitolul II
Greutatea specifică γ se defineşte în mod similar ca fiind greutatea unităţii de volum:
G N
γ= (2.7)
V m3
La creşterea temperaturii, densitatea şi greutatea specifică scad. Variaţia cu presiunea este mai mică în cazul
lichidelor, în schimb foarte mare în cazul gazelor.
În general starea de echilibru termodinamic a unei mase de fluid M este definită cu ajutorul a doi parametri de stare,
volumul V şi temperatura T. Ecuaţia de stare exprimă dependenţa f(p, v, T) = 0, de regulă sub forma v = v (p,T), sau ρ =
ρ (p,T), în care v = 1/ρ este volumul specific. Pentru lichidele supuse transformărilor izoterme se foloseşte relaţia:
dV = - α T V dp (2.8)
care arată că variaţia dV a volumului V al masei de lichid este proporţională cu valoarea volumului, respectiv şi cu variaţia
presiunii dp prin intermediul mărimii α T care poartă numele de coeficient de compresibilitate izotermă. Relaţia este valabilă
pentru variaţii moderate ale presiunii. Semnul (-) arată că la creşterea presiunii există întotdeauna o scădere a volumului.
Considerând presiunea p, volumul V şi temperatura T, se integrează ecuaţia 2.8 între starea iniţială po, Vo, T şi finală
p,V,T şi rezultă:
V = Vo ⋅ e − α T ( p− po ) (2.9)
v = v o ⋅ e − α T ( p − po ) (2.10)
Deoarece coeficientul α T are valori foarte mici (pentru apă şi majoritatea uleiurilor α T∼ 5,3⋅ 10 -10 2
m /N), se pot
reţine numai primii doi termeni din dezvoltarea în serie a ecuaţiilor 2.9 şi 2.10 :
V = Vo [1-α T (p-po)] (2.11)
v = v o [1-α T (p-po)] (2.12)
ρ = ρ o [1+α T (p-po)] (2.13)
Transformarea izobară, efectuată la presiune constantă, este caracterizată prin proporţionalitatea:
dV
dV = α p V dT ; = αpdT (2.14)
V
în care α p este coeficientul de dilatare volumică izobară, pozitiv pentru toate lichidele cu excepţia apei care prezintă
anomalia de a avea volum minim la +4oC. Integrând ecuaţia 2.14 între limitele (po, Vo, To) şi (po, V,T) se obţine:
− α ( p − po )
V = Vo ⋅ e p (2.15)
− α ( p − po )
v = vo ⋅ e p (2.16)
Deoarece coeficientul α p are valori mici (pentru apă 4,3⋅ 10 K ], rezultă
-4 -1
1 ∆V
∆p = (2.24)
β V
Ecuaţia 2.24 este similară legii lui Hooke pentru compresiune volumică deoarece ∆ p = σ iar ∆ V/V = ε , respectiv:
σ =E⋅ ε (2.25)
Rezultă astfel:
1 ∆p
=V⋅ =E (2.26)
β ∆V
1
în care E = este modulul de elasticitate volumică a lichidului.
β
15
ACŢIONAREA HIDRAULICĂ A MAŞINILOR-UNELTE
Capitolul II
În cazul uleiurilor minerale dacă conţinutul de gaz este nul modulul de elasticitate este (1,4..2) 109 N/m2. În practică,
aceasta descreşte rapid cu prezenţa aerului nedizolvat. Consecinţa este deosebit de importantă asupra caracteristicilor dinamice
ale sistemului de acţionare.
Modulul de elasticitate volumic efectiv
Prezenţa aerului nedizolvat în masa lichidului este dăunătoare prin aceea că modifică substanţial modulul de
elasticitate al acestuia.
Fie cazul general când recipientul (figura 2.2 a) care conţine lichid suferă deformaţii sub acţiunea presiunii interioare
(figura 2.2 b) şi în acelaşi timp lichidul conţine gaz nedizolvat. Dacă Vt = V + Vg este volumul total ocupat de lichid ( V )
şi de gaz (Vg), la deplasarea pistonului volumul Vt scade cu ∆ Vt = - ∆ Vg - ∆V + ∆ Vr, în care ∆ Vr provine din dilatarea
recipientului.
a b
1
Considerând modulul de elasticitate E = , rezultă :
β
1 1 1 Vg 1 1
= + + ⋅ − (2.31)
Ee E E r Vt Eg E
Deoarece E >> Eg , rezultă:
1 1 1 Vg 1
≈ + + ⋅ (2.32)
Ee E E r Vt E g
În cazul când în masa de lichid nu există gaz, modulul de elasticitate volumic efectiv este dat de relaţia,
1 1 1
= + (2.33)
Ee E E r
Determinarea exactă a modulului de elasticitate efectiv se poate realiza numai experimental. Prezenţa aerului în lichid
reduce substanţial modulul de elasticitate şi conduce la diminuarea performanţelor sistemului. Instalaţiile hidraulice cu
importanţă deosebită sunt vidate înainte de punerea în funcţiune. Adausul de aditivi în lichidul de lucru măresc capacitatea de
evacuare a aerului, fără formarea de emulsii.
În sistemele ordinare şi de joasă presiune se poate neglija efectul compresibilităţii lichidului. În mod normal însă, în
sistemele actuale de acţionare hidraulică, efectul compresibilităţii este luat în considerare întotdeauna datorită valorilor mari
ale presiunilor de lucru.
2.2.4. Vâscozitatea
16
ACŢIONAREA HIDRAULICĂ A MAŞINILOR-UNELTE
Capitolul II
La fluidele în mişcare apar deplasării relative ale particulelor de fluid care conduc la dezvoltarea unor tensiuni interne
tangenţiale τ . Acestea au ca efect frânarea deplasărilor interioare relative ale particulelor.
Pin vâscozitate se înţelege frecarea internă care apare la deplasarea relativă a două straturi de particule materiale ale
unui fluid (mişcare laminară).
Conform legii frecării vâscoase a lui Newton, tensiunile tangenţiale de frecare sunt direct proporţionale cu gradientul
de viteză dv/dz faţă de direcţia normală pe direcţia de curgere, figura 2.3.
dFt dv
τ= = −η (2.34)
dS dz
Coeficientul de proporţionalitate η din relaţia 2.34 poartă denumirea de vâscozitate dinamică. Semnul negativ arată
sensul fizic al fenomenului, respectiv că forţa tangenţială are sensul invers direcţiei de mişcare.
Forţa de frecare datorată vâscozităţii între două straturi vecine de fluid cu suprafaţa A este:
F=τ ⋅ A (2.35)
Din ecuaţia 2.34 rezultă expresia coeficientului de vâscozitate dinamică η .
dv
η = τ/ [Ns/m2]= 1 [Poiseuille] = 10 [Poise] (2.36)
dz
Vâscozitatea cinematică ν şi fluiditatea ϕ se exprimă prin:
ν = η/ ρ [m2/s] şi ϕ =1/ η (2.37)
iar unitatea de măsură în sistemul GGS se numeşte stokes, respectiv 1St=1cm2/s.Unitatea SI a vâscozităţii cinematice este
1m2/s
În multe aplicaţii industriale, vâscozitatea se exprimă în unităţi convenţionale. În Europa, se utilizează gradele
Engler, în Marea Britanie – secunda Redwood, în SUA – secunda Saybold (SSU), iar în Franţa, unităţi Barbey.
Vâscozitatea Engler (oE) la o anumită temperatură, reprezintă raportul dintre timpul de curgere sub efectul greutăţii proprii a
200 cm3 lichid examinat, printr-un orificiu calibrat cu diametrul de 2,8 mm, şi timpul necesar curgerii unei cantităţi egale
de apă, la temperatura de 20oC:
[o E] = tt uleilalaT20[[oCC]]
o
apa (2.38)
Vâscozitatea Redwood şi Saybold sunt date prin numărul de secunde necesare curgerii unei cantităţi de lichid
determinat printr-un orificiu calibrat. Există relaţii de conversie a gradelor Engler, secundelor Redwood şi Saybold, în unităţi
SI. Pentru conversia gradelor Engler, există relaţia lui Ubbelohde:
0,0631
ν = 0,0731 o E − [St] (2.39)
o
E
În figura 2.4 este prezentată diagrama de convesie a unităţilor de măsură ale vâscozităţii în centistokes.
17
ACŢIONAREA HIDRAULICĂ A MAŞINILOR-UNELTE
Capitolul II
În cazul unui amestec de lichide vâscozitatea se poate calcula cu relaţia lui Cadmer:
η[o E] =
(
a o E1 + bo E 2 − k o E1 −o E 2 ) (2.40)
100
în care a,b sunt procentele în care intră componentele, iar k este un coeficient funcţie de a şi b.
Variaţia vâscozităţii cu temperatura este importantă. La lichidele newtoniene vâscozitatea scade cu creşterea
temperaturii conform relaţiei:
λ
η = η o e- (T-To) (2.41)
în care λ este o constantă care depinde de natura lichidului.
Punctul de congelare este temperatura la care, în anumite condiţii fixate de norma de încercare, lichidul nu mai curge.
La temperaturi joase în lichid se formează un precipitat alb cu aspect de nori şi în legătură cu acesta se defineşte punctul de
tulburare. Aceste caracteristici sunt importante pentru utilajele acţionate hidraulic care lucrează în exterior sau în hale
neîncălzite.
Pentru uleiurile minerale variaţia vâscozităţii cu temparatura este caracterizată prin indicele DD (Dean-Davis).
Curbele de vâscozitate N (în centistokes) în funcţie de temperatura T pentru un ulei a cărui vâscozitate se modifică mult
cu temparatura, respectiv P - curba pentru un ulei cu o dependenţă redusă de variaţia temperaturii, sunt prezentate în figura
2.5.
18
ACŢIONAREA HIDRAULICĂ A MAŞINILOR-UNELTE
Capitolul II
Ca lichide etalon se consideră lichidele naftenice şi parafinice din care se iau două uleiuri care au la 100 oC aceeaşi
vâscozitate cu uleiul considerat. Pentru temperatura T=38oC, se notează vâscozităţiile cinematice corepunzătoare, respectiv
ν N, ν p, ν U. Uleiurile etalon parafinice au indicile de vâscozitate 100, iar cele naftenice -zero.
Cu cât indicile IDD este mai mare, cu atât variaţia vâscozităţii cu temparatura este mai redusă, deci uleiul mai
convenabil pentru acţionarea hidraulică.
Variaţia vâscozităţii cu presiunea urmează o lege practic exponenţială, exprimată prin relaţia:
p
−1 (2.43)
p
η = ηo ⋅ K o
în care η este vâscozitatea la presiunea p; η o-vâscozitatea la presiunea po iar K - coeficient caracteristic fluidului. În cazul
uleiurilor minerale, K = 1,003.
Vâscozitatea de dilatare (a doua vâscozitate) se manifestă printr-o disipare de energie care are loc în masa de fluid
atunci când se produce o comprimare sau o dilatare. Acest fenomen are influenţă asupra transmiterii undelor de presiune cu
frecvenţe ridicate în conducte şi sisteme de acţionare.
Vâscozitatea este o caracteristică esenţială a lichidelor hidraulice deoarece asigură portanţa lagărelor, limitează
pierderile volumice prin elementele de etanşare, generează forţe de frecare care amortizează oscilaţiile parametrilor funcţionali.
De mărimea vâscozităţii depind pierderile de energie la transportul lichidului prin conducte şi în spaţiile dintre piesele în
mişcare relativă. De asemenea neliniarităţile caracteristicilor de curgere ale orificiilor de comandă sunt influenţate de
vâscozitate.
19
ACŢIONAREA HIDRAULICĂ A MAŞINILOR-UNELTE
Capitolul II
2.2.6. Cavitaţia
La micşorarea secţiunii de curgere printr-o conductă viteza mediului hidraulic creşte iar presiunea scade. Dacă
presiunea coboară sub presiunea vaporilor saturaţi pv corespunzătoare temperaturii la care se află lichidul, atunci în interiorul
acestuia se degajă vapori şi se separă bule de gaz (fig. 2.7 a.) care se concentrează în cavităţii de dimensiuni mari ce se depun
în partea superioară a conductei (fig. 2.7. b.).
Acest fenomen de distrugere locală a continuităţii fluxului de lichid cu formarea bulelor de gaz şi vapori datorită
scăderii presiunii sub valoarea presiunii de vaporizare pv se numeşte cavitaţie. În lichidul aflat în mişcare, cavităţile (bulele)
astfel formate pot fi transportate într-o regiune în care presiunea lichidului este mai mare decît presiunea de vaporizare (care
practic este presiunea din interiorul bulelor). Se constată atunci o surpare bruscă a pereţilor cavităţii spre interiorul acestora.
Acest proces numit implozie, este însoţit în primul rînd de apariţia unor presiuni foarte mari (mii de bari) datorită micşorării
rapide a volumului cavităţilor. Dacă implozia se produce lîngă un perete solid, presiunea se exercită direct asupra acestuia.
Dacă implozia se produce la o oarecare distanţă faţă de perete, presiunea se transmite sub formă de undă de presiune. Pe lângă
fenomenele mecanice (preponderente), se produc fenomene termice, chimice şi electrochimice.
Concret, fenomenul de cavitaţie se poate observa pe un tub Venturi, figura 2.8.
Fluidul, la o presiune de cîteva atmosfere, trece prin robinetul A şi apoi prin tubul Venturi, transparent, care în prima
zonă îngustează fluxul de lichid. Apoi acesta se destinde şi trece prin robinetul B în rezervor. Pentru deschideri mici a
robinetului A, deci pentru valori mici ale debitului, viteza în secţiunea 2-2 este mică. Scăderea presiunii este neînsemnată şi
cavitaţia lipseşte. Prin deschiderea treptată a robinetului se produce creşterea vitezei lichidului, iar presiunea absolută scade.
Dacă această scădere are loc până la o valoare mai mică decît presiunea de vaporizare pv , atunci apare zona de cavitaţie sub
formă de bule de vapori şi gaz.
Cavitaţia modifică regimul normal de curgere în sistemul hidraulic, iar în unele cazuri duce la distrugerea elementelor
ce compun instalaţia hidraulică. Apariţia cavitaţiei în pompă conduce la scăderea debitului ei, la oscilaţii de frecvenţă ridicată
în conducta de refulare şi la încărcări dinamice de valori mari asupra elementelor constructive ale pompei. În sistemele
hidraulice, cavitaţia apare în special în conductele de joasă presiune (aspiraţie). Pentru caracterizarea rezistenţelor locale din
punct de vedere al cavitaţiei, se aplică un criteriu adimensional numit cifra de cavitaţie, σ c.
Din ecuaţia Bernoulli scrisă între secţiuniile 1-1 şi 2-2, pentru cazul apariţiei cavitaţiei rezultă :
v12 v 2v
p1 + ρ ⋅ = pv + ρ (2.46)
2 2
v 2v − v12 v2 v2
p1 − p v = ρ ⋅ =ρ⋅ 1 ⋅ v2 − 1 (2.47)
2 2 v1
p1 − p v v 2v
σc = = −1
v2 v12 (2.48)
ρ⋅ 1
2
După cum se observă din ecuaţia (2.48) condiţia de evitare a cavitaţiei, p1 > pv implică σ c > 0.
În proiectarea instalaţiilor hidraulice se va lua în considerare şi fenomenul de cavitaţie, asigurîndu-se coeficienţi de
rezistenţă locală ζ la valori relativ mici pentru a obţine cifre de cavitaţie pozitive (mai mici decît valoarea critică a lui σ c).
Apariţia cavitaţiei în conducte duce la creşterea rezistenţei hidraulice odată cu micşorarea debitului. În cazul unei
conducte de secţiune mică se formează dopuri de gaze iar mişcarea fazelor lichid-gaz provoacă pulsaţii.
20
ACŢIONAREA HIDRAULICĂ A MAŞINILOR-UNELTE
Capitolul II
În cazul pompelor cavitaţia are loc cînd lichidul se desprinde de pe elementul activ. În camera de aspiraţie apare
atunci cînd presiunea de aspiraţie (presiunea absolută a lichidului la intrarea în pompă) nu este capabilă să învingă pierderile
hidraulice.
Cavitaţia este un fenomen nedorit în instalaţiile hidraulice.
Există totuşi cazuri cînd efectele cavitaţionale capată utilitate în practică. Astfel se pot construi dispozitive cu efect
cavitaţional pentru stabilizarea debitului de fluid (regulatoare de debit), figura 2.9.
Regulatorul de debit este alcătuit din rezistenţa fixă 1 care determină debitul de lichid şi droselul asimetric de tip ac 2
care permite introducerea dispozitivului în regim de cavitaţie.
Dacă presiunea pe la ieşirea din tubul Venturi scade atunci cînd presiunea de intrare pi este constantă, viteza
fluidului în secţiunea îngustă creşte. Scăderea acestei presiuni pînă la o valoare ce corespunde începutului cavitaţiei (pe=pv),
conduce la formarea bulelor de vapori şi gaz, iar rezistenţa hidraulică ζ a ajutajului se măreşte proporţional cu intensificarea
cavitaţiei. Debitul prin ajutaj, după apariţia cavitaţiei, se stabilizează menţinîndu-se constant indiferent de scăderea mai departe
a presiunii la ieşirea din ajutaj. Micşorarea acestei presiuni conduce numai la lărgirea zonei de cavitaţie. Acest tip de regulator
de debit asigură un domeniu larg de reglare şi stabilizare a debitului (≥ 10). În figura 2.10 se prezintă dependenţa debitului
reglat de căderea de presiune pe ajutaj pentru diferite valori ale presiunii de intrare (de la 10 la 30 bar). Presiunea de ieşire se
poate modifica între 0÷ 30 bar.
Din caracteristica de stabilizare este evident că debitul se păstrează constant într-un domeniu larg a raportului
presiunilor.
Înrăutăţirea stabilităţii debitului se produce pentru valoarea critică a presiunii la ieşire, pe≈ pi .
21
ACŢIONAREA HIDRAULICĂ A MAŞINILOR-UNELTE
Capitolul II
procedeu des utilizat în sistemele de acţionare hidraulică în scopul modificării parametrilor energetici de alimentare ai
motoarelor hidraulice, se produce o încălzire a lichidului care poate fi evaluată din egalitatea:
1
L = ( p1 − p 2 ) = c( T1 − T2 ) (2.49)
ρ
în care:
L - este lucrul mecanic disipat prin laminare;
ρ - masa specifică a lichidului;
p1-p2=∆ p – variaţia de presiune în zona considerată;
T1-T2 =∆ T – variaţia de temperatură în lichidul de lucru;
c – căldura specifică a lichidului.
Din relaţia (2.46) rezultă:
∆p
∆T = (2.50)
ρ⋅ c
Aplicând relaţia 2.47 se poate calcula că la o cădere de presiune de 100 bar se produce o creştere a temperaturii
uleiului de 6oC.
Conductivitatea termică exprimă fluxul de căldură de 1W printr-o suprafaţă de 1m2 a corpului de lichid la un gradient
de temperatură de 1 oK în direcţia fluxului. La uleurile hidraulice conductivităţile termice sunt de ordinul 0,11…0,135 W/m 2K.
În general, la lichide conductivităţile termice sunt mai mari ca la gaze şi scad cu creşterea temperaturii.
Dintre proprietăţile electrice interesează rezistivitatea şi rigiditatea dielectrică, în special în cazul sistemelor de
acţionare electro-hidraulice (determinarea rezistenţei de izolaţie).
Spumarea lichidelor hidraulice este rezultatul emulsionării acestora cu aerul având urmări negative asupra capacităţii
de lubrifiere şi în special asupra comportării dinamice a sistemului prin creşterea elasticităţii mediului hidraulic. Ca urmare
scade precizia şi promptitudinea sistemului. Utilizarea aditivilor antispumanţi asigură în mare măsură degajarea aerului
conţinut, fără formarea emulsiei.
Condiţii de admisibilitate
Caracteristici
H32 H46 H68 H100
Densitate relativă la 15 oC max. 0,890 0.895 0,905 0,910
Punct de inflamabilitate M, oC min. 190 205 215 220
Vîscozitate cinematică la 40 oC, cSt 28,8 ... 35,2 41,4 ... 50,6 61,2 ... 74,8 90 ... 110
Vîscozitate convenţională la 50 oC, E 2,8 ... 3,3 3,6 ... 4,6 5,2 ... 6,2 7 ... 8,5
Indice de vîscozitate, min. 95 95 95 90
Cenuşă, % max. 0.01 0.01 0.01 0,01
Punct de curgere, oC max. -16 -16 -16 -8
Condiţii de admisibilitate
Caracteristici
H18A H32A H46A H60A
Densitate relativă la 15 oC max. 0,900 0.900 0,905 0,905
Vîscozitate cinematică la 40 oC, cSt 16,7 ... 21,2 27,8 ... 33,4 44,4 ... 49 58,3 ... 63,7
Punct de inflamabilitate M, oC min. 155 175 183 103
Indice de vîscozitate, min. 90 90 90 90
Punct de curgere, oC max. -35 -35 -30 -25
Condiţii de admisibilitate
Caracteristici
H15EP H22EP H32EP H46EP H68EP H100EP
Densitate relativă la 15 0,895 0,885 0,895 0.895 0,895 0,905
o
C max.
Vîscozitate cinematică la 13,5 ... 16,5 19,8 ... 24,2 28,8 ... 35,2 41,4 ... 50,6 61,2 ... 74,8 90 ... 110
40 oC, cSt
Punct de inflamabilitate 140 185 200 205 205 210
M, oC min.
Punct de curgere, oC -37 -15 -15 -12 -12 -8
max.
Indice de vîscozitate 90 95 95 95 90 90
min.
23
ACŢIONAREA HIDRAULICĂ A MAŞINILOR-UNELTE
Capitolul II
Siliconii prezintă caracteristici de temperatură şi vâscozitate superioare tuturor lichidelor hidraulice. Pot fi utilizaţi
până la temperaturi de +315oC. Prezintă dezavantajul unor proprietăţi de lubrifiere mai reduse, dar care pot fi ameliorate cu
aditivi. Prezintă o variaţie accentuată a modulului de elasticitate cu temperatura, fapt care poate conduce la apariţia
fenomenului de rezonanţă hidraulică în gama frecvenţelor joase.
Metalele lichide pot fi utilizate în unele cazuri ca fluide hidraulice.
Se recomandă un aliaj endectoid compus din 77% Na şi 23% K, avînd punctul de topire la -12 oC şi cel de fierbere la
850 oC, modulul de elasticitate volumică E=5,2·104 daN/cm2 la temperatura de 40 oC şi vâscozitate aproape constantă. Prezintă
pericolul oxidării violente în aer, impunând condiţii de etanşare extrem de pretenţioase.
La presiuni ridicate se poate folosi un amestec de ulei de transformator (avînd vîscozitate foarte mică) cu petrol care
rezistă la presiuni de 1000 bar şi temperaturi cuprinse între 0 şi 100 oC.
Sub temperaturi de 40-50 oC se poate utiliza eter de petrol. La temperaturi foarte joase –200 oC se foloseşte heliul
lichid care poate funcţiona la presiuni pînă la 1000 bar.
dv
τ=η (2.51)
dz
Aerul este puternic compresibil. Volumul specific v, respectiv densitatea ρ = 1/v depind de presiunea p şi
temperatura T. Starea unui gaz este caracterizată prin aceste trei mărimi, numite mărimi (sau parametri) de stare, între care
există o relaţie de forma v = v (p,T) sau ρ = ρ (p,T). Relaţia se poate scrie sub forma ecuaţiei de stare f (p,v,T)
= 0. În cazul gazelor perfecte ecuaţia de stare (Clapeyron-Mendeleev), este:
pV = m R T (2.52)
în care:
V - este volumul gazului a cărui masă este m;
p - presiunea gazului;
T - temperatura gazului;
R - constanta gazelor 0,287 [kJ / kg 0K].
Gazele reale sunt caracterizate, în afara constantei R, şi de alţi parametri, de exemplu temperatura critică Tc şi
presiunea critică pc corespunzătoare punctului de lichefiere a gazului. O ecuaţie folosită obişnuit pentru gazele reale este
ecuaţia lui Van der Waals:
1 ρ α
p = ρRT − 1 (2.53)
1 − ρ α2 RT
Se notează :
R
n =1− (2.61)
c − cv
Se obţine după transformări simple ecuaţia transformării politrope:
p vn = po v on = const . (2.62)
Dacă în timpul evoluţiei gazului T = const., transformarea este izotermă, n= 1 şi rezultă :
p v = const. (2.63)
Dacă în timpul evoluţiei gazului cantitatea de căldură schimbată cu exteriorul este nulă, adică în timpul transformării
q = const., ea se numeşte adiabatică. În acest caz exponentul k = cp / cv = 1,4, iar ecuaţia transformării este:
p vk = const. (2.64)
Din relaţiile 2.54 şi 2.58 se obţine legătura dintre căldurile specifice :
n−k
c= ⋅ cv (2.65)
n −1
Aerul tehnic din instalaţiile de acţionare pneumatică conţine întotdeauna vapori de apă în stare saturată. Cantitatea de
vapori de apă din aer se determină de obicei prin umiditatea relativă ur, care reprezintă raportul dintre umiditatea absolută a
gazului şi umiditatea absolută maximă la aceeaşi presiune şi temperatură a amestecului. Practic, umiditatea relativă se găseşte
între limitele 0,6…0,8. Dacă ur> 1, aerul este suprasaturat în vapori de apă, îşi pierde transparenţa iar o parte din umiditate se
separă în picături mici. În general schimbarea de stare a aerului umed atrage după sine şi modificarea umidităţii relative.
Comprimarea determină o creştere a temperaturii iar umiditatea relativă scade. Destinderea determină o scădere a temperaturii,
fapt care poate duce la separarea umidităţii din aer.
25