Sunteți pe pagina 1din 5

Scheletul capului

Scheletul capului in cadrul ansamblului componentelor sale osoase prezinta o serie de structuri de
rezistenta, o veritabila arhitectura a craniului care din unele ratiuni practice artificiale si in buna parte de
ordin didactic a fost impartita intr-o arhitectura a neurocraniului si o arhitectura a viscerocraniului, ambele
constituind insa un tot inseparabil ce poarta amprenta actiunii factorilor filogenetici ai cefalizarii. Structurile
functionale de rezistenta ale craniului au constituit mereu si constituie inca interesul multor specialisti printre
care TANDLER, DUBEK, FELIZET, BENNINGHOFF, SICHER, TESTUT. In ultimele decenii o importanta
deosebita si-a adus-o scoala medicala de la Timisoara.
Arhitectura functionala a neurocraniului.
In cadrul arhitecturii neurocraniului trebuie avut in vedere faptul ca structura boltii craniene este
relativ omogena in timp ce structura bazei craniului este heterogena atat prin alternanta de tesut osos compact
si spongios cat si prin existenta a numeroase orificii, canale, santuri care sunt sapate in oasele care o compun.
De asemenea suturile prezente la nivelul boltii craniene nu micsoreaza ci din contra, cresc rezistenta acesteia,
marind in acelasi timp si elasticitatea boltii cutiei craniene. Trebuie luata in consideratie rezistenta pe care o
confera craniului aponevroza epicraniana dar si duramater, aceasta din urma atat prin aderenta la oasele cutiei
craniene cat si prin prelungirile pe care le emite (coasa creierului, corpul cerebelului si coasa cerebelului).
Trebuie avut in vedere faptul ca legatura dintre structurile functionale de rezistenta ale neuro si
viscerocraniului se face nu numai pe cale osoasa ci si pe cale musculara prin intermediul muschilor
masticatori. Clasic, structurile functionale de rezistenta ale neutocraniului sunt reprezentate de arcuri la
nivelul boltii, capriori la nivelul bazei craniului si stalpi la locul de intalnire dintre arcuri si capiori, acestia
realizand totodata si legatura dintre structurile de rezistenta ale neuro si viscerocraniului.
Arcurile de rezistenta: se grupeaza in sagitale, transversale, suturale
Arcurile sagitale sunt in numar de 3: unul medio-sagital si doua latero-sagitale. Fiecare arc latero
sagital are un segment superior cu concavitatea inferior si un segment inferior care este orizontal. Portiunea
superioara a arcului latero-sagital este insotita de un arc latero sagittal accesor situat sub arcul latero sagittal
principal, care isi merita pe deplin denumirea de arc. Portiunea inferioara a arcului latero sagittal a fost
denumita arc transversal lateral. I se descriu 2 portiuni: una exacraniana, laterala, ce trece prin arcada
zigomatica, si alta craniana, medial, dispusa in acelasi plan cu precedenta, care trece prin marginea care
separa fata temporala de fata infratemporala a aripii mari a sfenoidului. Arcul mediosagital(frontooccipital)
porneste de la nodul frontal, merge de-a lungul crestei frontalului, de-a lungul suturii sagitale, aceasta
portiune fiind portiunea suturala a arcului mediosagital, si trecand prin creasta occipital se termina la nodul
occipital care este reprezentat de protuberanta occipital externa. Arcurile laterosagitale pleaca fiecare de la
nodul zigomatic, urmeaza linia temporala a frontalului, linia temporala inf a parietalului si ajunge la nodul
mastoidian de unde se indreapta postero-anterior prin radacina longitudinala a procesului zigomatic si arcada
zigomatica pana la nodul zigomatic. Se descrie si un arc latero-sagital accesor care corespunde portiunii
superioare a celui principal situat la jumatate de cm, maxim 1 cm sub aceasta.
Arcurile transversale, sunt in numar de doua, ant si post, au fost descriese de GR. T. POPA si au rolul
de a solidariza extremitatile anterioare, respectiv posterioare ale arcurilor sagitale. Arcul transversal anterior
corespunde crestei transversal a frontalului sau creasta fronto-faciala a lui POIRIER, unind un nod zigomatic
cu cel de partea opusa si trecand prin nodul frontal. Arcul transversal posterior merge de-a lungul liniei
nucale superioare intinzandu-se intre cele 2 noduri mastoidiene si trecand prin nodul occipitalului. Arcurile
suturale sunt de asemenea in numar de doua: unul anterior care corespunde suturii coronare si unul posterior
care corespunde suturii lambdoide. Primul este cuprins intre nodurile zigomatice iar cel de-al doilea intre
nodurile mastoidiene.
Arcurile de rezistenta ale boltii sunt intarite prin suturile de la acest nivel care intervin ca arcuri de
rezistenta datorita felului de angrenare a oaselor care le constituie. Majoritatea suturilor sunt dintate, dintii

intrepatrunzandu-se, asigurand rezistenta, iar aripa mare a sfenoidului si solzul temporalului au marginea
taiata piezis in dauna lamei compacte interne, in timp ce parietalul si frontalul au marginile taiate in dauna
lamei compacte externe, astfel incat aripa mare a sfenoidului si solzul temporalului impiedica deplasarea in
afara a frontalului si parietalului.
Capriorul etmoido-frontal, nepereche; capriorii sfeno-frontali drept si stang descriindu-se unul
principal si unul accesoriu fiind orientate usor oblic spre anterior si lateral; capriorii temporali dispusi oblic
dinspre anterior si medial spre posterior si lateral.
Capriorul occipital porneste de la corpul sfenoidului prin doua brate care reprezinta segmentul ant al
capriorului, si ajungand la foramen magnum fiecare brat se trifurca. O ramura medial care inconjoara gaura
occipital si se uneste cu ramura similara de partea opusa, in partea post a foramen magnum, constituind astfel
un inel de rezistenta in jurul acestuia. A 2-a ramura e ramura mijlocie care merge la stalpii pterigoidieni. Cea
de-a 3-a ramura, laterala merge spre nodul mastoidian. Din partea posterioara si mediana a foramen magnum
pleaca catre nodul occipital segmental post al capriorului occipital care este unic si este socotit de multi drept
adevaratul caprior occipital. Faptul ca segmentul ant este dublu, iar cel posterior este unic explica de ce unii
autori descriu capriorul occipital ca un caprior pereche iar altii ca un caprior unic. Multi considera ca
segmental anterior si inelul de rezistenta din jurul gaurii occipitale intra in complexul de rezistenta de la baza
craniului alaturi de corpul sfenoidului, motiv pentru care numele de caprior occipital il merita doar segmental
posterior al clasicului caprior occipital. Si de aceea ramura de trifurcatie laterala este denumita drept caprior
occipito-mastoidian.
Capriorul etmoido frontal se intinde de la nodul frontal, trece prin crista gali a etmoidului, pana la
corpul sfenoidului, orientarea sa fiind sagitala.
Capriorul sfeno frontal este cuprins intre corpul sfenoidului si nodul zigomatic mergand de-a lungul
aripii mici a sfenoidului si a suturii dintre aceasta si portiunea orizontala a frontalului. Acest caprior este
dublat de un caprior accesor, dupa unii merge pe marginea post a aripii mici a sfenoidului, dupa altii ar merge
pe marginea libera a aripii mari a sfenoidului fiind dispus intre partea laterala a corpului sfenoidului, inapoia
celui principal si nodul zigomatic, la care ajunge impreuna cu cel principal. Orientarea capriorului accesor
este oblica, dinspre medial si posterior spre lateral si anterior.
Capriorul temporal drept si stang. Dispus oblic dintre ant si med spre posterior si lateral, corespunde
axului stancii temporalului si se intinde de la partea postero-laterala a corpului sfenoidului la nodul
mastoidului. Capriorul temporal dintr-o parte este parca situat in prelungirea capriorului sfeno-frontal si mai
ales a capriorului accesor de partea opusa, formandu-se astfel la baza craniului un caprior in X ale carui brate
se incruciseaza la nivelul corpului sfenoidului si in component caruia capriorii sfeno-frontali si temporali. La
inceput, bazandu-se pe faptul ca toti capriorii converg spre corpul sfenoidului s-a considerat ca la baza
craniului cheia structurilor de rezistenta a acesteia este reprezentata de corpul sfenoid. Mai tarziu, FELIZET a
opinat ca zona de maxima rezistenta a bazei craniului o constitiuie corpul sfenoidului si suprafata bazilara a
occipitalului. Ulterior, se considera ca piesa de rezistenta maxima a bazei neurocraniului este procesul basilar
al occipitalului, care nu se fractureaza decat foarte rar. Fracturile bazei craniului interesand in primul rand
zonele mai slabe situate intre structurile functionale de rezistenta. Trebuie mentionat de asemenea si faptul ca
la nivelul calvariei, liniile de fractura situate intre arcurile de rezistenta vizeaza in primul rand tablia sau lama
interna.
Stalpi, pilieri sau noduri de rezistenta
Clasic, au fost denumiti stalpi sau pilieri insa in ultimul timp, pentru unii s-a adoptat denumirea de
noduri de rezistenta deoarece reprezinta locul de intalnire dintre arcurile boltii si capriorii bazei precum si
legatura dintre suturile de rezistenta functionala ale neurocraniului cu cele ale viscerocraniului. De aceea s-a
considerat ca notiunea de pilieri sau stalpi este inadecvata, propunandu-se utilizarea notiunii de nod de
rezistenta care este mult mai apropiata de adevarul morfologic, corespunzand totodata si noilor concepte
morfologice. Aceste structuri se grupeaza in componente principale si accesorii, notiunea de stalp sau pilier
pastrandu-se numai pentru cele acesorii.
Nodurile de rezistenta principale: doua sunt nepereche - este vorba de nodul frontal si celalalt
occipital si doua sunt pereche - zigomatic si mastoidian. Cei accesorii sunt stalpii sau pilierii pterogoidieni si

cei condilieni. Se includ in nodurile nepereche si nodurile bregmatic si cel lambdadic. Cel bregmatic este
situat la intalnirea arcului mediosagital cu arcul sutural anterior. Nodul de rezistenta lambdadic corespunde
locului de intersectare al arcului medio sagittal cu arcul sutural posterior. Nodul frontal este situate la nivelul
glabelei si la nivelul bazale a frontalului. De la el incepe arcul medio sagittal, prin el trece arcul transversal
anterior si intre el si corpul sfenonidului este capriorul etmoido-frontal. Nodul occipital, corespunde
protuberantei occipitale. La el se termina arcul medio-sagital si capriorul occipital si prin el trece arcul
transversal posterior. Nodul zigomatic este situat la nivelul osului zigomatic, intre nodurile zigomatice
intinzandu-se arcul transversal anterior. Spre ei se indreapta arcul sutural anterior. De la ei incep si se termina
arcurile latero sagitale si intre ei si corpul sfenoidului se intind capriorii sfeno frontali si accesorii lor. Nodul
mastoidian este situat la nivelul mastoidei si la ei vin capriorii temporali, ramurile laterale de trifurcatie ale
capriorului occipital, spre ei se indreapta extremitatile arcului sutural posterior, prin ei trec arcurile laterosagitale si intre ei se intinde arcul transversal posterior. Stalpii sau pilierii pterogoidieni, corespund lamelor
verticale ale palatinului. Stalpii condilieni sunt reprezentati de condilii occipitalului, atasati inelului de
rezistenta care inconjoara foramen magnum. Stalpii sau pilierii situati la intalnirea arcurilor boltii cu capriorii
bazei solidarizeaza aceste structuri de rezistenta realizand totodata legatura dintre arhitectura functionala a
neurocraniului si cea a viscerocraniului ale carui structuri de rezistenta preiau fortele de masticatie si prin
intermediul acestor stalpi le transmit spre capriorii bazei si arcurile boltii. Dupa unii, cea mai mare parte a
fortelor de masticatie se indreapta spre procesul bazilar al occipitalului, nodul frontal, cele doua noduri
zigomatice. Stalpii accesori pterogoidieni precum si nodurile mastoidiene au rol in integrarea structurilor
functionale de rezistenta ale neuro si viscerocraniului si in transmiterea fortelor de masticatie. Nodurile
mastoidiene si cel occipital precum si stalpii condilieni joaca rol in miscarile capuluuii. Numai stalpii
condilieni intervin in transmiterea greutatii capului pe coloana vertebrala prin intermediul articulatiei atloidooccipitale.
Centrul de rezistenta al bazei craniului.
In prezent se considera ca in centrul structurilor de rezistenta de la nivelul bazei craniului se afla un
complex reprezentat de corpul sfenoidului, procesul bazilar al occipitalului si inelul de rezistenta ce
inconjoara foramen magnum, extinzandu-se astfel parerile clasice. Prin acest complex sau centru de
rezistenta, situat in centrul structurilor functionale de rezistenta de la nivelul craniului trec aproape toate
centurile de rezistenta din cadrul arhitecturii neurocraniului, centurile fiind rezultatul contiunuitatii arcurilor
boltii cu capriorul bazei. Notiunea de centura este o notiune relativ noua si centurile de rezistenta se pot
grupa intr-o centura transversala si centuri in plan sagital, frontal si oblic. Centura de rezistenta frontala este
orizontala, fiind situata la limita dintre calvaria si baza craniului. Este formata astfel: anterior - arcul
transversal anterior; lateral - atat in dreapta cat si in stanga, arcul transversal lateral adica portiunea
inferioara, orizontala a arcului latero sagital; posterior - arcul transversal posterior.
Centurile de rezistenta in plan sagital una laterala si 2 mediale. Centura de rezistenta mediosagitala
pornesste de la nodul frontal, parcurge arcul medio-sagital a carui portiune mijlocie, este de natura suturala
ajunge la nodul occipital si apoi merge dinspre posterior spre anterior, trecand prin capriorul occipital unic
pana la foramen magnum, trece prin centrul de rezistenta al bazei craniului si apoi prin capriorul frontal,
ajunge la nodul de rezistenta frontal. Pleaca de la nodul zigomatic, merge de-a lungul arcului latero sagital si
latero sagital accesor pana la nodul de rezistenta mastoidian si prin arcul transversal lateral ajunge din nou la
nodul zigomatic
Centurile de rezistenta in plan frontal
Cea anterioara are o portiune superioara reprezentata de arcul sutural anterior si una inf constituita de
cei doi capriori sfenofrontali. Centura de rezistenta posterioara are si ea 2 portiuni: superioara si inf (capriorii
occipito-mastoidieni). Sunt centuri de rezistenta oblice, una dreapta si una stanga. Fiecare avand cate 5
portiuni dintre care doar 2, cele reprezentate de capriorul temporal si sfeno frontal accesor sunt proprii.,
celelalte 3 portiuni fiind portiuni de imprumut de la celelalte centuri. Prima portiune este capriorul temporal.
Ce-a de-a 2-a portiune este formata din jumatatea corespunzatoare a arcului sutural posterior. Cea de-a 3-a
portiune este comuna ambelor centuri oblce si situata pe linia mediana, fiind formata de portiunea mijlocie a

arcului medio sagital. A 4-a portiune si cea de-a 5-a portiune se situeaza de partea opusa primelor doua, cea
de-a 3-a fiind mediana si comuna. A 4-a portiunea fiind reprezentata de jumatatea arcului sutural superior iar
a 5-a portiune de capriorul sfeno-frontal accesor. Se realizeaza o structura de rezistenta in forma de X, asa
numitii capriori in X si care se incruciseaza unul cu celalalt la nivelul corpului sfenoidal.
Arhitectura functionala a viscerocraniului
Prezinta o serie de structuri functionala de rezistenta care sunt legate de structurile de rezistenta a
neurocraniului. In cadrul arhitecturii viscerocraniului se disting strucuturi de rezistenta care apartin etajului
superior al viscerocraniului si structuri care apartin etajului inf. Privite in ansamblul lor, toate structurile
viscerocraniului au ca rol esential preluarea fortelor de masticatie si trasmiterea acestora spre structurile de
rezistenta a neurocraniului. Descrierile clasice ale lui Braus prezinta prezenta a 2 arcuri de rezistenta ambele
dispusa in plan transversal si cu concavitatea orientata posterior - un arc maxilar si celalalt mandibular.
Structurile functionale de rezistenta ale etajului superior al viscerocraniului: la acest nivel este descris un arc
maxilar reprezentat de o condensare la nivelul radacinilor dintilor implantati in maxila. De la arcul maxilar
pornesc in sus spre structurile de rezistenta ale neurocraniului, 3 perechi de stalpi. Frontonazal, zigomatic si
pterigoidian(pteriogopalatin). Stalpul frontonazal(sau anterior) isi are originea in arcul maxilar corespunzator
celor doi incisivi superiori si caninii. Se indreapta ascendent si se trifurca intr-un ram medial spre nodul
frontal si doua ramuri laterale, sup si inf care merg pe portiunile orizontala ale frontalului (marginile supra si
infra orbitale). Stalpul zigomatic (sau mijlociu) porneste din dreptul premolarilor si a primului molar
superior. Ia traiect ascendent si se trifurca intr-un ram lateral spre nodul zigomatic si doua ramuri mediale:
superioara si inferioara pe marginile supra si infra orbitale la orbite, intalnindu-se cu ramurile similare
provenite din stalpul fronto-nazal. Astfel, se formeaza la baza orbitei un veritabil inel de rezistenta la
formarea caruia participa frontalul, maxila, osul zigomatic si procesul frontal al maxilei. Stalpul pterigoidian
(sau posterior) incepe la nivelul stalpului superior, ia traiect ascendent, terminandu-se in stalpul pterigoidian.
Ulterior, celor trei perechi de stalpi verticali li s-a adaugat si un stalp median reprezentat de portiunea osoasa
a septului nazal(lama perpendiculara a etmoidului si vomerul). Acest stalp median se intinde de la bolta
palatina la capriorul etmoido-frontal si corpul sfenoidului. Concavitatea arcului maxilar este umpluta de bolta
palatina care solidarizeaza bratele arcului maxilar. In cadrul boltii palatine au fost descrise o serie de linii de
forta, unele transversale, altele arciforme paralele cu arcuri maxilare. Tot in descrierile clasice sunt prezentate
si 3 structuri orizontale: sup, mijlocie si inf care leaga stalpii verticali. Structura orizontala superioara.
corespunde marginilor supraorbitale, cea mijlocie marginilor infraorbitale iar cea inf arcului maxilar.
Cercetari recente bazate pe portiuni osoase, imagini radiografice, tomografie computerizata si pe sectiuni
anatomice au concluzionat ca arhitectura functionala a etajului superior a viscerocraniului este reprezentata
de 8 structuri lamelare 5 verticale si 3 oriontale, acestea din urme fiind mentionate si in descrierile clasice.
Structurile lamelare verticale: una mediana si 2 paramediane(mediala si laterala) . lama mediana este
reprezentata de portiunea osoasa a septului nazal. lama mediala este formata din structuri osoase ce formeaza
peretele lateral al cavitatilor nazale. Lama laterala este reprezentata de peretele osos al fetei anterioare a
maxilei. In structura lamei laterale se include stalpii verticali fronto-nazal, zigomatic si pterigoidian, din
descrierile clasice. Fortele de masticatie preluate de arcul maxilar urmeaza practic 3 directii. Prima urca prin
lama laterala. Cea de-a 2-a prinn lama mediala, ce-a de-a 3-a avand un traiect mai complex, se orienteaza
transversal la nivelul boltii palatine pentru a se uni cu cea de partea opusa, urmand ca apoi sa urce impreuna
prin lama mediana. Se poate considera ca intalnirea pe lama mediana a fortelor orientate transversal prin
bolta palatina cu rezistenta opusa de stalpul vertical median duce la aparitia tonusului palatin. Structurile
lamelare orizontale (3): superioara, mijlocie si inferioara, ele solidarizand lamele de rezistenta verticale.
Lama superioara este reprezentata de portiunile orbitale ale frontalului, plafonul cavitatilor orbitale si lama
orizontala a etmoidului. Lama mijlocie este intrerupta pe linia mediana de prezenta foselor nazale, fiind
reprezentata de peretele osos care formeaza fata superioara, orbitala a maxilei, adica planseul cavitatilor
orbitale. Lama inferioara este formata de bolta palatina. Structurile lamelare din cadrul arhitecturii
viscerocraniului realizeaza prin minimum de material un maxim de rezistenta. Pneumatizarea oaselor ce
compun etajul superior al viscerocraniului fiind o materializare a actiunii factorilor filogenetici ai cefalizarii.
Cercetari recente au condus la descrierea unor structuri functionale de rezistenta. Descriindu-se cilindri si
conurile de rezistenta. Cilindrii de rezistenta sunt orientati antero-posterior, turtiti transversal, fiind

reprezentati de peretii foselor nazale. Conurile de rezistenta plancheaza de o parte de de alta cilindrii de
rezistenta, fiind cate 2 conuri, unul superior si celalalt inferior. Cel superior corespunde peretilor cavitatii
orbitale, avand axul orientat oblic dinspre anterior si lateral spre posterior si mediall, baza fiind orientata
anterior. Conul de rezistenta inferior corespunde peretilor sinusului maxilar, avand axul dispus oblic dispre
posterior si lateral spre anterior si medial, baza fiind orientata posterior. Se poate considera ca atat cilindrii
cat si conurile de rezistenta nu sunt numai elemente structurale de rezistenta ci si de elasticitate, un veritabil
ansamblu functional de rezistenta elastica.
Structurile de rezistenta ale etajului inf al viscerocraniului.
Este descris un arc mandibular reprezentat de acea condensare osoasa, pornind de la arcul mandibular,
o serie de linii de forta se orienteaza spre ant si post, marea majoritate mergand de-a lungul liniilor oblice ale
mandibulei spre ramura mandibulei de unde liniile de forta se impart in 2 directii: prima directie urmeaza
procesul coronoidian al mandibulei de la care pleaca fibrele muschiului temporal si indreptandu-se spre arcul
neuro-sagital al neurocraniului. Cea de-a 2-a directie are ca punct terminus condilul mandibulei. Ulterior a
fost descris si un arc mandibular accesor care corespunde marginii inferioare a mandibulei si astfel vechiul
arc mandibular devine arc mandibular superior iar arcul mandibular accesor ia denumirea de arc mandibular
inferior. Arcul mandibular inferior preia o parte din fortele de masticatie provenite de la arcul mandibular
superior precum si fortele care provin de la nivelul gonionului. La nivelul ramurii mandibulare, fortele de la
nivelul arcului mandibular inferior se orieenteaza superior, alaturandu-se celor care provin de la arcul
mandibular superior, urmand aceleasi directii, arica procesul coronoidian si procesul condilar. Se poate
considera ca exista un al 3-lea arc mandibular cu orientare oblica care corespunde liniilor oblice ale
mandibulei. Acest arc isi are portiunea sa anterioara in contact cu arcul mandibular inferior iar extremitatile
posterioare situate la intalnirea cu extremitatile corespunaztoare ale arcului mandibular superior.
Concluzionand, la nivelul etajului inferior al viscerocraniului se disting 3 arcuri mandibulare:
superior, mijlociu si inferior, legate intre ele. De la nivelul ramurii mandibulare, transmisia fortelor nu se face
numai pe linie osoasa, ci si pe linie musculara (m. masticatori). Acestia preiau fortele de la mandibula si le
orienteaza spre structurile functionale de rezistenta ale neurocraniului. Astfel, muschiul temporal transmite
fortele de la procesul coronoidian la arcul latero-sagital al neurocraniului. Muschiul pterigoidian lateral preia
fortele de la condilul mandibulei si le transmite spre stalpul de rezistenta pterigoidian. Spre acelasi stalp de
rezistenta se indreapta si fortele preluate de la fata mediala a ramurii mandibulare de catre muschiul
pterigoidian medial iar muschiul maseter transmite fortele de la nivelul partii laterale a ramurii mandibulare
spre portiunea extracraniana a arcului transversal lateral(arcada zigomatica). Cunoasterea structurilor
functionale de rezistenta ce intra in constitutia arhitecturii viscerocraniului are o importanta nu numai din
punct de vedere anatomic ci are rol si in diagnosticul fracturilor, in chirurgia maxilo-faciala, estetica, plastica
si reparatorie, precum si in aplicarea protezelor din practica stomatologica curenta.