Psihologie

Psihicul
Psihicul nu este omogen, uniform, nediferentiat, linear, dimpotriva, el exista si se
manifesta n variate forme. Uneori este mai clar, mai lucid, alteori mai tulbure, mai obscur;
nanumitesituatii ne dam seama de noi nsine, de trairile noastre, n altele nu.Diverse actiuni sau
gnduri, care ne-au captat cndva atentia si efortul ncep, o data cutrecerea timpului, sa se
realizeze aproape de la sine, fara a mai fi necesara concentrareaasupralor. Sunt si cazuri cnd
ceva din interiorul nostru, pe care nici macar nu-l banuiam, iese lasuprafata, ne
acapareaza si ne chinuie existenta.Cu alte cuvinte, psihicul cunoaste o mare diferentiere si
neuniformitate existentiala sifunctionala. Exista urmatoarele forme ale vietii psihice
(numite si ipostaze ale psihicului) : constiinta, subconstientul si inconstientul.
1. Constiinta
Constiinta este una dintre cele mai importante niveluri de organizare a vietii psihice
(nivelulsuperior de dezvoltare al psihicului). Deci constiinta este structura psihica de suport
avietii interioare si constituie nucleul vietii psihice.
Constiinta poate fi definita ca fiind totul (psihologia fara inconstient) sau nimic
(psihologia fara constiinta). Dintr-un termen esential la debutul psihologiei stiintifice,
constiinta s-a transformat ntr-untermen ignorat timp de mai bine de 70 de ani. Constiinta a fost
eliminata din psihologia stiintifica si a revenit n prim-plan numai n ultimii ani, dupa sapte
decenii deexil (Baars,1998).Este meritul lui Piaget (1974) de a-i fi redat statutul stiintific de
prim rang. Astazi termenul de constiinta si problematica fascinanta a constiintei fac obiectul
predilect alstiintelor spiritului, al psihologiei cognitive si al neurostiintelor.
au publicat articole si monografii de specialitate dedicate problematicii constiintei,cu mare
audienta nu numai n lumea specialistilor, ci si n cea a publicului larg. Asadar,constiintasi reia
statutul central si fundamental n gndirea si cercetarea psihologica.Dificultatea definirii
constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din faptulca se manifesta n
experientele personale, nefiind, de regula, accesibila altuia. Constiintaestelocul senzatiilor si al
perceptiilor noastre, realitatea subiectiva a acestora, materia prima avietii noastre psihice: ea
organizeaza datele simturilor, ne situeaza n timp si spatiu, estecunoasterea a ceea ce nsoteste
activitatea spiritului (Sillamy, 1980, vol. I, p.264). Definitialui Sillamy, desi reuseste sa
surprinda unele elemente esentiale ale naturii si functiilor c o n s t i i n t e i , s u g e r e a z a c u
m a i m a r e a c u i t a t e n t r e b a r e a C e n s e a m n a a f i constient?.
n

vederea

clasificarii

ei

argumentate,

scurta

incursiune

i s t o r i a psihologiei poate fi instructiva. Dupa opinia psihologilor romni, n definirea

constiinteiau fost parcurse trei mari etape: prima se nscrie n intervalul de la nceputurile
psihologiei stiintifice si pna prin anii 30; a doua cuprinde perioada anilor 4060; a treia

Psihologie

ncepe cu anii70 si continua pna n zilele noastre.Etimologia cuvntului (con-scientia: conscience; so-znanie ) demonstreaza ca organizareaconstienta este o reproducere cu stiinta ,
n care individul dispune de o serie de informatii, ce potfi utilizate n vederea descifrarii,
ntelegerii si interpretarii unui nou obiect, fenomen,eveniment.Sub raport psihologic, omul si da
seama de ceva anume si l reproduce n subiectivitateasa sub forma de imagini, notiuni,
impresii. n virtutea experientei anterioare obiectul are unecou informational n subiect, n
sensul

ca

este

constientizat

aproape

imediat.

Constiinta presupune includerea

particularului n general si identificarea generalului n particular.

Constiinta este nivelul psihic superior de reflectare a realitatii caracteristic
doar omului si nun toate cazurile. Constiinta este forma cea mai superioara de
reflectare psihologica, este rezultatul conditiilor social-istorice de formare a omului n
cadrul activitatii de munca, care se afla permanentn comunicare (cu ajutorul limbajului) cu alti
oameni.n acest sens constiinta este un produs social. Omul este unicul dintre fiinte, care
estecapabil de autoanaliza, autocontrol si autoapreciere.Aptitudinea de a se reflecta pe sine nsasi
n complexul activitatii vitale este aptitudinea de a fi constient de sine.
Reflectarea relatiilor sociale de catre om se numeste constiinta sociala
. Constiinta sociala se prezinta sub doua forme fundamentale:
ideologica;
psihologica.Frecvent se spune ca specificul psihicului uman este aparitia constiintei.
Dar exista douafeluri de constiinta:
constiinta implicita
primitiva, nediferentiata, care exista si la animalele superioare;
constiinta reflexiva
constiinta de sine, de eu, ntr-adevar specific umana.
Constiinta de sine (explicita) e precedata de sentimentul de sine, stare confuza,
dinainteamomentului, cnd persoana va judeca, va aprecia modul sau de existenta. La
bazaevolutiei constiintei sta formarea treptata a unei scheme corporale si a unei imagini a
propriuluicorp.Prin sistematizarea reflectiilor asupra fenomenului de constiinta si a definitiilor
diverse dateacestuia se pun n evidenta, implicit sau explicit, si functiile constiintei:
functia de semnificare sau de cunoastere;
functia de relatie;
functia de sinteza;
functia de autosupraveghere;
functia de adaptare;
functia reglatorie (de autoreglaj voluntar);
functia informational-cognitiva;

Psihologie

functia de orientare spre scop;

functia anticipativ-predictiva;
functia creativ-proiectiva;
functia finalista.Henri Ey (19001977) savant francez, teoretician al constiintei, ofera n doua
dintre lucrarilesale (Constiinta, 1963; Manual de psihiatrie, 1967, mpreuna cu Bernard si
Brisset) oconceptie profunda referiotare la constiinta.A fi constient ar fi un atribut
distribuit tuturor aspectelor vietii psihice sau doar unora dintre acestea.Savantul
francez propune o definire complexa a constiintei, asigurnd astfel unitatea sitotodata
eterogenitatea fenomenelor de constiinta. A fi constient nseamna a trai particularitatea
experientei proprii, transformnd-o n universalitatea stiintei ei. Cu altecuvinte, constiinta trebuie
descrisa ca o structura complexa, ca organizare a vietii de relatie asubiectului cu altii sicu
lumea.Ey demonstreaza ca a fi constient nseamna a dispune de un model personal al lumii.
Asadar, individul si ncorporeaza un model al lumii n care sunt incluse propriile
saleexperientesi de care el dispune, n mod liber, ca persoana.n sfrsit, fiind consecventi ai
unui punct de vedere mai vechi exprimat ntr-un manual de psihologie (1976), este preferabil sa
definim constiinta ca o forma suprema deorganizare psihica, prin care se realizeaza integrarea
activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza raportarea / adaptarea
continua a individului la mediul natural sisocial.Prin aceasta definitie cercetatorii au dorit sa
specifice ca sfera constiintei nu se suprapune peste sfera psihicului; constiinta este doar o parte
a psihicului, desigur, cea mai importanta.
n al doilea rnd, a fost subliniata
functia generala a constiintei
(integrarea activ-subiectiva),n fine, precizam finalitatea constiintei (adaptarea la mediu).
Printr-o asemenea formulares-arealizat un acord cu unele puncte de vedere foarte recente.
2. Subconstientul
Pozitia subconstientului n psihologie este destul de imprecisa. Termenul a
aparut la sfrsitulsecolului al XIX-lea nceputul secolului XX, capatnd diferite denumiri.
Astfel, el afost considerat cnd o postconstiinta,cnd o preconstiinta
. Unii autori l-au denumitchiar inconstient normal
. n prezent, exista tendinta de a-l defini prin opozitie cuconstiinta, spunndu-ni-se mai degraba
ce nu este dect ce este. Grand dictionnaire da le psychologie (1994, p.760) defineste
subconstientul ca fiind ansamblul starilor psihice, de care subiectul nueste constient, dar care
influenteaza comportamentul sau.Tot de acolo aflam ca constientul reprezinta un continut de
gandire mai putin constient,aflat la limita accesibilitatii n spirit, la limita stabilitatii n
constiinta. Termenul, nopiniaautorului citat, este n momentul de fata abandonat. Reber, n

Psihologie

schimb, apropie subconstientulde inconstient. El afirma ca n anumite circumstante termenul de

subconsteint este sinonim cucel de inconstient.n aceste conditii, o serie de clarificari sunt
absolut necesare. Notiunea de subconstient, subo forma sau alta, cu o denumire sau alta, se
pastreaza si este utilizata n psihologie. Unii autorio includ chiar n titlurile cartilor lor. De
exemplu, Ion Biberi a publicat n a. 1938 olucrare intitulata
Functiile creatoare ale subconstientului iar n a. 1970 o alta, cu titlul
Visul si structurile subconstientului.
Conservarea notiunii de subconstient n psihologie este fireasca, deoarece
subconstientulreprezinta una dintre ipostazele importante ale psihicului, care nu poate fi nici
ignorata,nici redusa sau identificata cu alte ipostaze ale acestuia. Pentru psihanalisti,
subconstientul este parte a psihicului, care tinde sa revinan constiinta si preseaza n mod
continuu asupra constiintei omului. Este o zona abisala(profunda) limitata, n care nu se poseda o
constiinta clara.Sigmund Freud si neofreudistii considera subconstientul ca fiind:
1) deschis si orientat spre constiinta;
2 ) presupune o oarecare transparenta, putnd fi considerat o constiinta latenta;
3) este un ansamblu de servo-mecanisme si implicatii nemijlocite ale constientului, rezerva de
informatii si operatii din care se constituie faptele de constiinta.Trasaturile definitorii sunt:
proximitatea fata de constiinta si compatibilizarea cu aceasta.ntelegerea continutului specific,
mecanismelor si finalitatilor proprii subconstientului nu aufost realizate dintr-o data, ci a
parcurs o serie de etape.
ntr-o prima etapa cei mai multiautori concep subconstientul ca pe o formatiune sau un nivel
psihic, ce cuprinde actelefoste cndva constiente, dar care n prezent se desfasoara n afara
controlului constient.El este rezervorul unde se conserva amintirile, automatismele, deprinderile,
ticurile,montajele intelectuale sau perceptive stereotipizate, deci toate actele, ce au trecut cndva
prin filtrul constiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla ntr-o stare latenta, de
virtualitate psihica,

putnd

nsa

sa

redevina

oricnd

active,

sa

paseasca

pragul

constiintei.A c e a s t a a c c e p t i e t r a n s p a r e d i n c e l e m a i m u l t e d e f i n i t i i c a r e i s a u d a t . A s t f e l , T h . R i b o t a definit subconstientul drept o constiinta stinsa. Lasnd la o

parte faptul ca o constiintastinsan-ar avea nici un fel de rol n viata psihica a individului (poate
mai degraba ar fi trebuit safie considerat o constiinta adormita, capabila oricnd, n functie de
mprejurari si desolicitari, sase trezeasca), se remarca definirea subconstientului pornind de la
constiinta.si n viziunea altor autori, cum ar fi de pilda Janet si Pierce,
subconstientul apare ca un felde constiinta inferioara, ce coexista cu cea centrala.
O parte mai mult sau mai putin considerabila a acestor reactii continua sa ramna nchisa
nforma inferioara. Acestea sunt actele subconstiente.S-a acreditat si ideea ca, desi

Psihologie

amplasat ntre constient si inconstient, subconstientul esteorientat mai mult spre constiinta. El
nu este total obscur, ci presupune un anumit graddetransparenta, putnd fi considerat, de aceea, o
constiinta implicita
n a doua etapa a fost constientizat nu numai caracterul limitat al definirii subconstientului,ci s-a
trecut la elaborarea unei noi conceptii.Meritul cel mai mare i revine lui Henri Wallon, care a
formulat nca din a. 1924 o serie deidei extrem de iteresante cu privire la subconstient.
Subconstientul este definit de HenriWallon(1924) ca o cerebratie latenta, ce are loc sub
simplicitatea aparenta a perceptiilor.n afara de surprinderea si sublinierea caracterului dinamic
al subconstientului, secontureaza mai pregnant ideea existentei lui ca nivel de sine statator,
dinstict att deconstient,ct si de inconstient.Acest punct de vedere, o data cstigat, permitea
concentrarea asupra caracteristicilor subconstientului, pe functiile lui specifice, care sa-l
diferentieze

si

sa-l

individualizeze

nraportcu

celelalte

doua

ipostaze

ale

psihicului.Principalele trasaturi ale subconstientului apar din amplasarea lui topografica ntre
constientsi inconstient. Acestea sunt:
latenta si potentialitatea (continuturile subconstientului se mentin ntr-o stare latenta
pna cnd vor fi reactivate si disponibilizate de catre constiinta);
coexistenta cu constiinta (de obicei, continuturile subconstientului sunt o alta expresie
acontinuturilor constiintei, poate mai concentrata, mai condensata, ele neintrnd nconflict cu
continuturile constiintei, ci coexistnd cu acestea);
facilitatea, servirea constiintei(subconstientul se pune n slujba constiintei, devine un fel de
servitor al ei);
filtrarea si medierea continuturilor, care trec dintr-un nivel n altul (continuturileconstiintei nu
trec direct n inconstient, ci se opresc pentru perioade de timp mai scurte saumai lungi n
subconstient, la fel petrecndu-se lucrurile si cu continuturileinconstientului, care mai nti
tranziteaza subconstientul si abia apoi patrund nconstiinta).Toate aceste particularitati ale
subconstientului au fost bine sintetizate de Paul Popescu- Neveanu, care vorbea de
proximitatea subconstientului fata de constiintasi

decompatibilitateacu ea. Aceasta

demonstreaza ca, desi se amplaseaza ntre constient si inconstient,subconstientul este

maiaproape de constient, iar continuturile lui sunt mai asemanatoare cu cele aleconstientului
dect cu cele ale inconstientului.Subconstientul este considerat din aceasta perspectiva un servomecanism al constiintei,ipostaza a psihicului aflata n slujba constiintei, o rezerva de informatii si
operatii dincare se constituie, uneori, faptele de constiinta, aceasta din urma avndu-si totusi
izvorul nafara ei, n realitatea materiala si sociala nconjuratoare. Aceasta idee apare si la alti
autori.Subconstientul contine ceea ce nu se afla n centrul atentiei, dar care poate avea
efecteasupra constientei (Atkinson et al., 1993).

Psihologie

n fine, subconstientul nu este un simplu dublet al constientului, ci dispune

de o fizionomie proprie, de continuturi si legitati de functionare bine individualizate.
3. Inconstientul
Inconstientul constituie cel mai controversat nivel de organizare a vietii psihice, n legaturacu
care pozitiile de negare sunt de afirmare abunda n literatura de specialitate. Discutiilecu privire
la acceptiile notiunii, la natura psihica a inconstientului, la rolul lui n existentaumana sunt att
de numeroase, prolixe si contradictorii, nct creeaza un tablou deconcertantreferitor la
inconstient.Se afirma chiar ca psihologia a renuntat sa mai plaseze n centrul preocuparilor sale
teoreticesi practice notiunea de constiinta, n favoarea celei de inconstient. Chiar
dacainconstientul acaptat n ultima vreme ntr-o mai mare masura atentia psihologilor, nu se
poate sustinefara a gresi ca ei au ncetat sa se mai preocupe de studiul constiintei. Vom ncerca sa
analizamcteva dintre problemele mai importante ale inconstientului ca ipostaza a
psihicului.Exista un numar destul de mare de fenomene si reactii psihice, care intervin n
activitateanoastra, fara a ne da seama de prezenta lor. Ansamblul lor, ca si al posibilitatilor
deactiune existente, neactualizate l denumim, n mod obisnuit, inconstient .
Astazi includem n inconstient mai nt i tot bagajul de cunostinte, imagini,
idei achizitionatesi care nu ne sunt utile n prezent. Ele ramn ntr-o stare deLaten ; unele
vor fiactualizatefrecvent, altele poate niciodata. Apoi gasim toata rezerva de acte
automate, priceperisi deprinderi, care nu sunt necesare pentru moment (stiu sa dansez, dar nu
e cazul etc.). Ele intervin cnd o cere situatia prezenta.Tot inconstiente sunt unele perceptii
obscure (sub pragul, la care devin constiente), dar influentnd comportamentul (multi
excitanti conditionati pot ramne n afara constintei). n fine, afectivitatea este n mare
masura inconstienta: scopuri, dorinte, sentimente, care n-aulegatura cu momentul prezent. n ce
priveste sentimentele, chiar cnd sunt actualizate, cnd intervin n conduita, ele nu
suntconstiente n ntregimea lor (mi dau seama ca tin la tatal meu, dar nu stiu ce sacrificii as fin
stare sa fac pentru a-l sti multumit.) Psihologul japonez Tanenari Chiba (18841972) sustinea ca
functiile constiente siinconstiente ale vietii psihice nu difera fundamental, ele fiind guvernate de
legi, ce dispundeaceeasi natura.Constiinta si inconstientul au aceeasi orientare si
continuturi de aceeasi natura. Identificarea celor doua niveluri de organizare a vietii
psihice echivaleaza practic cu negareaspecificului ambelor.Aceste obstacole epistemologice
au frnat constituirea si evolutia conceptiilor asupra inconstientului.
Afirmarea inconstientului se sprijina, n principal, pe conceptia lui Sigmund Freud,
medic- psihiatru vienez (parintele psihanalizei), care, desi nu a introdus

notiunea

respectivan psihologie, a elaborat o conceptie structurata cu privire la continutul si

rolul inconstientuluin viata psihica a individului, furniznd chiar si o metoda de sondare si

Psihologie

asanare a lui.Teoria inconstientului a fost multa vreme dominata de conceptia lui S.

Freud, acesta aremeritul incontestabil de a fi subliniat rolul important al inconstientului, dar a
ajuns lamari exagerari si unilateralitate.n ultima sa teorie asupra structurii psihicului, el a
descris trei instante.
1. Sinele (id) care ar fi principalul sediu al inconstientului, imaginat ca un rezervor
undeclocotesc dorintele noastre, instinctele. Freud a caracterizat doua instincte esentiale:
instinctul vietii tendinta spre placere (Libido), pe care mereu a identificat-o
cutendintele sexual
Ambele instincte ncearca mereu sa treaca la actiune, dar sunt tinute n fru de a douainstanta;
2. Supraeul superego
acesta este alcatuit din normele, imperativele morale, din idealul eului. El se
formeaza datorita interventiei parintilor, care nfrneaza tendintelecopiilor neconforme cu
moralitatea;
3. Eul (ego) principalul sediu al constiintei. El tine cont de dorintele prezente n sine,de
interdictiile supraeului, cautnd un compromis ntre ele, n functie de realitate.Acest
compromisobliga eul sa alunga n inconstient (sinele) toate tendintele, aspiratiile, carenu se pot
realiza (fenomen numit de Freud refulare).Conceptia lui Freud are o baza reala: exista mereu
conflicte ntre dorintele noastre siobligatiile morale
Eul

n functie de constiinta morala si de realitate, cauta mereu osolutie optima. Dar

Freud sustine o suprematie a sinelui, a fortelor inconstiente.Investigatiile si cercetarile directe

asupra inconstientului au fost precedate de lansareafilosofica a notiunii respective de catre
marii metafizicieni germani din epoca postkantiana(Schelling, Hegel, Schopenhauer).
Filosofia inconstientului (mai cunoscuta este cea alui Hartman) a creat o ambianta favorabila
recunoasterii inconstientului. De asemenea,cercetarile experimentale efectuate dupa a. 1880 de
scoala de la Salpetriere (Charcot) saude cea de la Nancy (Bernheim) au constituit solul fertil n
care si-a nfipt radacinile, maitrziu, psihanaliza centrata pe psihologia profunzimilor si pe
gasirea unui continutspecific notiunii de inconstient.Din filosofia inconstientului doua idei
prezinta interes: una dintre ele considera ca prinnatura sa inconstientul este irational,
cealalta vede n inconstient o adevarata forta, ce guverneaza ntreaga viata a individului.
Prima idee se contureaza cel mai bine nopera lui Arthur Schopenhauer (17881860), n lucrarea
Lumea ca vointa si reprezentare (1819). Pentru filosoful german vointa reprezinta o
forta irationala si activa, omul nsusi fiind o vointa fara constiinta. Intelectul uman se afla
n serviciul vointei. Vointa este profesorul, iar intelectul servitorul (dupa Schopenhauer).Acest
mod de a concepe inconstientul va contamina multe conceptii psihologice
elaborateulterior. Cea de-a doua idee va avea nsa o mai mare raspndire. Carl-

Psihologie

GustavCarus (Vorlesungen ber Psychologie, 1831) considera ca viata psihica constienta si

arecheia n regiunea inconstientului. Pentru E. von Hartman (18421906) (Philosophie
del' Inconstient , a.1869), att viata organica, ct si cea spirituala (psihica) sunt dominate de
inconstient. nopinialui Hartman, inconstientul este prezent n perceptii, n formularea
conceptelor, nrationamente;el guverneaza sentimentele; n el si au sursa descoperirile geniale.
Multi alti filosofi auavutcontributii remarcabile la fundamentarea filosofica a inconstientului.
Kant foloseaexpresiareprezentari ntunecate pentru a desemna inconstientul. Fichte vorbea
despre intuireafaraconstiinta a lucrurilor, Schelling despre inconstientul etern ca temei
absolut alconstiintei, Nietzsche, n prelungirea moralistilor francezi, despre impuritatile
spiritului Informatiile pertinente cu privire la fundamentarea filosofica a inconstientului gasim
ntr-olucrare semnatade V.D. Zamfirescu (1998).Primele rezultate ale cercetarilor medicale
facute n cea de-a doua jumatate a secolului alXIX-lea asupra isteriei, hipnotismului,
somnambulismului si disocierii personalitatii auconturat mult mai mai bine premisele unei
psihologii a inconstientului. Binet si Janet, eleviilui Charcot, psihiatrul american Morton Prince
(18541929), care a studiat la Nancy, vedeaun inconstient reversul constiintei, incapabila de a
sintetiza ansamblul vietii psihice, unelefenomene scapndu-ide sub focarul analizei.
Inconstientul aparea n viziunea acestor autori mai degraba caoslabiciune a Eului si a
constiintei, ca o deficienta psihologica, n sfrsit, ca un automatism psihic. Oricum,
rolul inconstientului nu mai putea fi negat, din moment ce ncepusera a seaduce probe
experimentale sau cvasiexperimentale n sprijinul existentei lui.Freud va fi nsa cel, care va da o
definire si o fundamentare stiintifica inconstientului.Inspirat si influentat de ideile filosofilor,
psihologilor si psihopatologilor dinaintea lui,Freud a propus o asemenea conceptie despre
inconstient organiznd elementele primite (biologice, sociale, culturale), modelndu-le,
integrndu-len psihic si dnd un sens fiintelor si lucrurilor (Sillamy, 1980).
n dinamica vitala a constientului principalul sistem de referinta ramne constiinta,deoarece prin
intermediul ei omul reproduce n mod adecvat realitatea, asa cum esteea, si numai n virtutea
acestui fapt el si poate conduce si regla corespunzator conduita. Este necesar sa consemnam,
sustinea Ei, subordonarea organica ainconstientului fata de constient (Ey, 1983), deoarece
numai n felul acesta vom ajunge n posesia constiintei morale si vom evita pierderea libertatii
adusa de dezorganizarea fiinteiconstiente o data cu maladiile mintale. Constiinta se implica n
nsasi realizareadestinului uman, acesta din urma nefiind altceva dect constiinta actiunii si
ascopurilor sau constiinta personalitatii ntregita n dimensiunea ei temporara(Pavelcu, 1982).