Glossa

de Mihai Eminescu
-

comentariu literar -

Poezia Glossa a aparut in volumul de Poesii editia I de Titu

Maiorescu in decembrie 1883,. Pornind de la semnificatia cuvantului "glosa",care
inseamna a explica un cuvant,un fragment,s-a ajuns la poezia cu forma fixa..
Poezia lui Eminescu reprezinta o culme a creatiei sale.Prin
continut,poezia are valoare filosofica, (de cunoastere),constituindu-se intr-un
adevarat cod de cunoastere,de etica,cu valoare de generalizare maxima.Forma
poetica este clara,sobra.
"Glossa" lui Eminescu se incadreaza intre marile creatii universale si ale literaturii
romane,avand ca tema fundamentala timpul,iar ca motive:fugit irreparabile
tempus(timpul fuge fara sa se mai intoarca);fortuna labilis(soarta schimbatoare) si
vanitos
vanitatum
(desertaciunea
desartaciunilor).
"Glossa" este poezia care graviteaza in jurul conditiei geniului care datorita
conceptiilor sale superioare este nevoit sa se sustraga lumii inguste in care traieste
omul comun.
Glosa este alcatuita dintr-un numar egal de strofe cu numarul versurilor din prima
strofa.Incepand cu a doua strofa se comenteaza fiecare vers al strofei-tema,ultima
strofa reluand,ca o concluzie,prima strofa,in ordinea inversa a versurilor.
Tema poemului se constitue intr-un cod etic al omului de geniu, care,
datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze departe de
viietele oamenilor de rand.
Poezia numara 9 strofe in loc de 10 strofe,ale textului
definitiv,aceasta cunoaste 11 versiuni,care se situeaza intre Iasi(1876) si
Bucuresti(1882).Ultimele doua versiuni se plaseaza in urma Luceafarului si
capata influentele poemului. Poemul contine 10 strofe, fiind o glosa de tip german.
In prima strofa, se regasesc cugetari si aforisme, poetul prezinta
spectacolul lumii din care insa omul de geniu trebuie sa retina doar pe cele mai
importante; primele versuri "Vreme trece, vreme vine,/Ce e rau si ce e bine"sunt o
meditatie pe tema timpului,opunand timpul universal celui omenesc. De la
onologie se trece la morala, omul de geniu trebuind sa deosebeasca "binele" de
"rau".
Strofa a doua prin "vreme trece, vreme vine" figureaza astfel
pericolul disolutiei timpului sacru in cel profan: punctul de maxima repetabilitate,
din cercul eternitatii, devine linie, cu toate limitele impuse de o evolutie liniara,
monotona, care nu mai rezolva problemele existentiale si indreapta omul catre
preocupari marunte si pasiuni inutile, nedemne de originea sa arhetipala, insusi
cuvantul "vreme" dobandeste un semantism greoi, sugerand o roata a timpului

miscata incet, dar implacabil, spre apocalipsa unei omeniri ce nu mai poate sa
aduca noul, condamnandu-se la moarte prin inexistenta.eternitatii-umane.
Strofa a treia prin metafora balantei, inedita si deosebit de sugestiva,
poetul indeamna omul de geniu la o viata rationala in detrimentul fericirii, care
este efemera iar in cercetarea ei nesigura, geniul trebuie sa se izoleze si astfel sa
tinda spre autocunoastere "Tu aseazate deoparte,/ Regasindu-te pe tine, ".
Strofa a patra - Ideea lumii ca teatru Privitor ca la teatru Tu in lume sa tenchipui: Joace unul si pe patru Totusi tu ghici-vei chipu-i". Recunoastem aici ideea
indiana a reincarnarii sufletului, preluata de Eminescu din filozofia lui
Schopenhauer. Acesta din urma compara lumea cu o scena" pe care apar actorii"
(oamenii) care isi ,Joaca rolul" (traiesc viata) si apoi dispar in culise; dupa o vreme,
aceeasi actori" apar in alte roluri" (sufletul migrand, dupa moarte, intr-o alta
incarnare si traind o noua viata). Toti sunt miscati in scena de Regizorul universal
(despre care Schopenhauer scria ca este Vointa de a trai). Rezulta ca, fiecare om
este doar reprezentarea vremelnica si neinsemnata a vointei universale.
S1:
strofa
tema
a
poeziei
cuprinde
cugetari
si
aforisme
versurile
se
grupeaza
doua
cate
doua
in
patru
distihuri
- primele versuri Vreme trece, vreme vine,/Ce e rau si ce e binesunt o meditatie
pe tema timpului,opunand timpul universal celui omenesc. De la onologie se trece
la morala, omul de geniu trebuind sa deosebeasca binele de rau.
- totul e pus sub semnul zadarniciei Ce e val, ca valul trece
- Nu spera si nu ai teama geniul trebiuie sa renunte la sentimentele omenesti ale
sperantei si temerii si sa se distanteze fata de lumea inconjuratoare
,asemenea Luceafarului: De te-ndeamna, de te cheama/ Tu ramai la toate
rece,
rece
avand
sensul
de
nepasator,
indiferent
- cuvintele vreme si toate sugereaza partea statornica a existentei, partea pe
care
geniul
trebuie
sa
o
aprofundeze.
S2:
- incepe cu o imagine a cunoasterii empirice, prin simturi: Multe trec pe dinainte,/
In auz ne suna multe....Verbul trec sugereaza efemeritatea a tot ce ne
inconjoara.
- empirismul este ilustrat de cuvintele suna si asculte (Si ar sta sa le
asculte ?...). Interogatia retorica este refuzul unei astfel de cercetari empirice a
intregului,
care
se
incearca
prin
repetarea
pronumelui
multe.
- Lumea ce ne inconjoara fiind efemera, trecatoare, iar cercetarea ei nesigura,
geniul trebuie sa se izoleze si astfel sa tinda spre autocunoastere Tu aseazate
deoparte,/
Regasindu-te
pe
tine,
.
S3:
-Recea cumpan-a gandirii metafora saraca, ampla, sugereaza ratiunea, care
refuza iluzia fericirii masca fericirii si subliniaza desertaciunea ei.
- Ce din moartea ei se naste/ Si o clipa tine poate ; temporalitatea este redusa la

clipa, accentuand si mai mult faptul ca fericirea este trecatoare.

-Toate-s vechi si noua toate; statornicul se manifesta in efemer luand mereu alte
masti.
S4:
-Privitor ca la teatru/ Tu in lume sa te-nchipui Eminescu introduce motivul lumii
ca teatru, larg raspandita in filosofia antica hindusa. Fiind un teatru lumea si
viata
nu
trebuie
sa
ne
amageasca
- Tu in petreci in tine omul de geniu se distanteaza de actorii subiectivi si se
obiectiveaza printr-o dubla interiorizare.petrecerea din sufletul geniului
contrasteaza cu plansul si cearta omului comun, judecat dintr-o perspectiva
shopenhaueriana
pesimista.
- privind acest teatru, omul superior va putea sa disocieze binele de rau, ca
un
adevarat
critic
al
actorilor.
S5:
- Viitorul si trecutul/ Sunt a filei doua fete,/.../ In prezent le-avem pe toate,
sugereaza faptul ca trecutul, prezentul si viitorul sunt doar o conventie. De fapt,
noi traim intr-un prezent etern, care inglobeaza totul (idee preluata de
Shopenhauer
de
la
Sfantul
Augustin
).
prezentul
este
singura
forma
concreta
a
existentei.
S6:
- Caci acelorasi mijloace/ Se supun cate exista esenta lumii este aceeasi, desi
manifestarile ei sunt altele si aceasta esenta trebuie sa ajunga s-o cunoasca omul
de
geniu.
S7,
S8,
S9:
- Eminescu apeleaza la mijloacele satirei, antiteza shopenhaueriana dintre geniu si
oamenii
de
rand
devenind
si
mai
clara.
- misei si natarai sunt cei ce nu au idealuri, ci doar scopuri imediat; omul de
geniu
nu
trebuie
sa
li
se
prinda
lor
tovaras.
- ultimul vers Ce e val, ca valul trece impune in strofa urmatoare existenta unor
imagini acvatice cantec de sirena, lucii mreje, varteje sugerand faptul ca
lumea
este
la
fel
de
schimbatoare
ca
si
marea.
- versurile Tu pe-alaturi te strecoara,/ Nu baga nici chiar de seama.../ , De teating, sa feri in laturi/ De hulesc, sa taci din gura.../ , Ca sa nu-ndragesti
nimica,/ Tu ramai la toate rece.refuzul total de a se reintegra in lumea
inconjuratoare.
S10:
- reia versurile din prima strofa, insa in ordine inversa, constituind axiome. Glosa seamana cu o demonstratie matematica.

Desi Eminescu se autodefineste ca fiind poet romantic,maiestria

artistica a acestei creatii poetice consta in tocmai in clasicitatea ei ce reiese in

primul rand din respectarea regulilor pe care le impune o poezie cu forma fixa cum
este Glossa,precum si lapidaritatea convingatoare a versurilor.