Inot sincron

Era o zi calduroasa de vara intre betoanele din Bucuresti, cand unchiul meu, Ionut, fratele

mamei mele, un moldovean veritabil, a venit in vizita la parintii mei.

Pentru ca acesta nu era obisnuit cu toropeala din capitala, traind toata viata intr-o clima

predominant montana, in inima orasului Targu Neamt, a cerut insistent sa lase treburile din acea

zi deoparte si sa fie dus la strand, in speranta de a se racori. Si cum toti stim, de gura unui

moldovean hotarat nu scapi, astfel ca, in cateva ore, se aflau pe un sezlong( fiecare pe cate unul,

dar ati inteles voi, da?), impreuna cu alti membrii ai familiei, intr-un strand din sudul capitalei.

Nimic nu parea sa strice buna dispozitie a tuturor: apa era curata( pe atunci nu foloseau atat

de mult clor in piscine), briza batea exact atat cat trebuie, iar soarele rumenea cat pentru un

bronz perfect(...si nu ca pentru o arsura de gradul 2).

Dar (..pentru ca mereu exista un dar), asta era doar linistea dinainte furtunii. Nu o furtuna

adevarata, dar pacea si linistea, specifica unei zile de relaxare, care parea sa se fi instalat peste

strand si cei prezenti va fi tulburata de o intamplare (nu chiar) nefericita, dar intr-o buna masura,

amuzanta.

Dintr-un exces de zel, cred eu, specific zonei, unchiul meu a vrut sa le arate tuturor cum

sare in bazinul de 4 metri, de pe trambulina aflata cea mai sus. Desi nu avea nimic de dovedit,

Ionut nu voia nici in ruptul capului sa se razgandeasca. Dupa ce a urcat scara lunga de aproape 2

metri si a pasit pe marginea trambulinei, tata a vrut sa se asigure inainte si l-a intrebat, mai in
gluma, mai in serios, daca stie sa inoate. Acesta, pe un ton aproape superior, a raspuns, foarte

hotarat:

--Am facut inot sincron!

Astea au fost ultimele cuvinte rostite, ca apoi sa se auda un strigat de bucurie si apoi asurzitoarea

coliziune dintre corpul lui si apa, care a fost improscata peste toti spectatorii prezenti. Acestia au

inceput sa aplaude, deoarece cumva, tot show-ul li s-a parut amuzant.

Aplauzele au incetat si Ionut inca nu iesise la suprafata. Tata( care ,din intamplare, nu

facuse inot sincron) a sarit dupa el in bazin, probabil neimpresionat ce cele vazute. Dupa o

scufundare pana pe fundul piscinei, a iesit la suprafata, cu Ionut de brat.

Din fericire, isi tinuse respiratia (macar atat sa faca, daca n-a stiut sa inoate) si a fost

salvat la timp. De aceea, nu a patit nimic. Asta, daca nu luam in considerare toate glumele care

au urmat imediat dupa.

Pestele de uscat, cum a fost poreclit la cateva minute dupa, a fost exilat in bazinul

pentru copii pentru urmatoarele treizeci minute, ca apoi sa fie invatat (speram noi) sa inoate, sa

faca pluta pe spate si sa calce apa.

Chiar si acum, dupa aproape 8 ani de la incident, peste de uscat se fereste de

bazinul pentru adulti. Glumele despre inotul sincron nu au incetat, si probabil ca nici peste inca

opt, sau inca saisprezece ani nu va fi uitat show-ul pestelui de uscat.