Relieful eolian

1. Notiuni generale
2. Relieful de eroziune eoliana
3. Relieful de acumulare eoliana

Neacsu Teodor
&
Duman Alex
 1. Notiuni generale

Activitatea eoliana este efectiva numai in arealele lipsite complet de
covor vegetativ si materialul de suprafata este numai ocazional
umed. Cele mai importante asemenea zone sunt regiunile aride ale
lumii, dar si zonele de tarmuri, terenurile nude (in special unde
masurile de protectie a solului sunt slabe) si in campiile fluviale cu
albii in migrare, in special in jurul marginilor ghetarilor si calotelor
glaciare. In asemenea medii procesele eoliane pot juca un rol
important in evolutia reliefului, iar in marile deserturi ale lumii
vantul este cel mai important agent geomorfologic.

Deoarece cea mai importanta parte a reliefului creat de vant se afla

in deserturile fierbinti ale lumii, ne vom ocupa in mod special de
acestea. Formele eoliene care se formeaza in mediile costiere sau
periglaciare sunt abordate la capitolele respective
 2. Relieful de eroziune eoliana

Eroziunea eoliana (deflatia si coraziunea)
Eroziunea eoliana se caracterizeaza prin doua principale
procese:deflatia si coraziunea.

DEFLATIAeste actiunea de spulberare si sortare a particulelor de la

suprafata terenurilor cauzata de vant. Deserturile fierbinti ale lumii sunt
o sursa majora de praf atmosferic. Se estimeaza ca intre 130 si 800
megatone de material este spulberat anual de pe continente prin
deflatie, iar Sahara contribuie singura cu 60 - 200 megatone de praf.
Deflatia este un proces concentrat spatial si temporar. Chiar in regiunile
aride el este restrans la zone de favorabilitate. O mare parte din
materialul deflat in fiecare an este transportat in timpul marilor furtuni
de praf care de obicei tin cateva zile.

CORAZIUNEAsauABRAZIUNEA EOLIANAeste actiunea de lovire a

rocilor sau ale altor suprafete de particulele transportate de vant. Ea se
resimte mai ales in vecinatatea solului, deoarece incarcatura de nisip
este aici maxima. La peste 2 m de suprafata coraziunea devenind
aproape nula.
A) Forme de eroziune
datorate deflatiei

Desi eroziunea eoliana poate fi activa pe campiile aluviale si pe plaje,
formele de eroziune sunt rareori pastrate in asemenea medii din cauza
distrugerii lor de catre actiunea fluviala sau a valurilor. Numai in
regiunile aride unde alti agenti erozionali sunt mai putin importanti,
formele de eroziune eoliana sunt abundente.

O mare parte a deserturilor este acoperita de asa-numitulpavaj de

deflatie, format din elemente de roca mai grosiere care depasesc
competenta vantului si raman astfel pe loc .

Asemenea intinderi spulberate de vant poarta in Sahara numele

deregiar in Australia numele degiber plains. Cele mai tipice ocupa
vechi campii fluviale acoperite cu o patura subtire de nisipuri grosiere
sau pietrisuri, care cu timpul sunt lustruite si acoperite de o pojghita
superficiala de oxizi de fier sau magneziu (patina desertica).

 Tot in categoria pavajelor de deflatie pot fi
incadrate si unele forme oarecum
asemanatoare reg-urilor, cum ar fi:

sai-urile din desertul Tarin, care corespund unor
campii piemontane formate din pietrisuri grosiere, lustruite
de vant si din care materialul fin a fost spulberat;

hamadeledin Sahara, vechi suprafete de eroziune

sau platouri structurale de pe care deflatia spulbera
cuvertura de sfaramaturi fine, ramanand doar un pavaj de
pietris grosier;

serir- urile din platourile calcaroase ale desertului

Libiei.
 B) Forme de eroziune datorate coraziunii

Microforme

O trasatura caracteristica suprafetei deserturilor de piatra este prezenta unor

pietre numiteventifacte, care variaza in dimensiune de la pietris la blocuri.
Ventifactele au doua caracteristici comune: prima, suprafata lor este fatetata
si, a doua, acestea sunt slefuite. Bucatile de roca, prea grele pentru a fi
miscate de vant, sunt polizate pe directia vantului in unghiuri de 30 - 60 o.

Ventifactele pot avea o fateta, doua sau mai multe. O categorie obisnuita in
Sahara are trei fatete si se numeste dreikanter(din cuvintul german: trei
fete). Coraziunea a mai multor fatete ar indica faptul ca au existat mai multe
directii ale vantului. Or, studiile experimentale au aratat ca ventifactele pot fi
formate in principal de vanturile unidirectionale. In acest cazcoraziunea are
loc simultan pe toate fetele, pe masura ce particulele de praf sunt
transportate in vartejuri in directia curgerii. Ventifactele sunt apoi rostogolite
intr-o noua pozitie si procesul de slefuire are loc pe alta fateta.

 B) Forme de eroziune datorate coraziunii

Mezoforme

In aceasta categorie sunt o varietate de forme canelurate si microdepresiuni cu
dimensiuni de zeci pana la sute de metri.
Cele mai caracteristice suntyardangurile, niste santulete alungite in directia
vantului, cu curbe aerodinamice, despartite de creste instabile. Adancimea acestora
este sub 10 m, de regula, 2 - 3 m, iar lungimea lor de 100 m si chiar peste. Pastrarea in
relief a crestelor se datoreste mai ales fixarii argilei de catre smocurile de iarba si tufele
rare. Yardangurile sunt frecvente in argilele uscate, deoarece rezistenta lor la actiunea
abraziva a grauntelor de nisip este mica. Sunt tipice in pustiurile din Asia Centrala.
Asemenea santulete se intalnesc si pe cresteledin gips din desertul Libiei (unde se
numescdjef-djef) sau in vestul Egiptului in granite si cuartite extrem de rezistente.
Similare yardangurilor ca scara de marime sunt o seriede microdepresiuni,
formate in regiuni desertice cu relief de mica altitudine. Acestea au o varietate de nume
locale dar toate s-au format ca microdepresiuni de deflatie. Ele variaza de la mai putin
de 1 m adincime si cativa metri latime, pana la forme mari care gradat trec spre
macroforme de eroziune eoliana. Evolutia microdepresiunilor de deflatie este
influentata de acei factori care controleaza procesul de deflatie, in special conditiile
locale date de continutul deumezeala a stratului erodat sau prezenta vegetatie.
Coraziunea si deflatia in asociatie cu dezagregarea ataca cu precadere straturile
de roci friabile, formatiunile mai dure ramanand tot mai proeminente. Apar
astfelcreste, ciuperci eoliene, stalpi. Cand baza ciupercilor este subtiata si apoi rupta,

 B) Forme de eroziune datorate coraziunii

)Macroforme

Existenta unor mari bazine in cadrul deserturilor au fost facute cunoscute de primii
exploratori ai acestor regiuni, dar extinderea si regularitatea desfasurarii lor au fost apreciate
odata cu tehnicile satelitare. Bazinele sunt forme de relief de la cativa metri adancime si
peste 100 m latime. Exemple suntpans-urile din Africa de Sud, forme depresionare mari, cu
adancimi de peste 100 m si latimi de peste 100 km. Depresiunile mai mici sunt formate
datorita deflatiei locale, orientata in lungul liniilor de drenaj, in timp ce altele sunt localizate
intre dune. Cele mai cunoscute forme de acest tip suntfuldji, vadisidepresiunile de
coraziune si deflatie.
Fuldjisunt adancituri de forma ovala ce seamana cu urma uriasa a unei copite de cal.
In pustiul Arabiei aceste excavatii sunt mai adancite in partea frontala (concava), situata in
directia vantului.
Vadisunt culoare alungite care se intind pe o lungime de cativa kilometri, amintind
albiile unor rauri. Prin actiunea de coraziune si deflatie, versantul care sta in calea vinturilor
dominante este mai abrupt, in timp ce in partea opusa are o panta domoala, permitand chiar
unele acumulari incipiente de nisip.
Depresiunile de coraziune si deflatiesunt bazine depresionare foarte mari mult
mai complexe ca origine. Unele par sa fie de origine tectonica, dar deflatia este cea care le
mentine ca forma depresionara. Cea mai remarcabila concentrare de mari bazine
depresionare se afla in Egipt unde acopera mai mult de 70 000 km 2si au o adancime medie
de 250 m. Aici se afla depresiunea Qattara, cel mai adanc bazin, care atinge o adancime de
134 m sub nivelul marii si un volum de 3200 km 3.
 3. Relieful de acumulare eoliana

Cele mai importante forme de relief asociate cu
procesele eoliene sunt cele de acumulare, mari
aglomerari de nisip si praf pe care vantul le-a smuls sau
le-a spulberat. Majoritatea acumularilor eoliene se
suprapun pe amplasamentul unor panze aluviale
depuse in perioadele pluviale ale Cuaternarului. Ele
ocupa mari zone numitemari de nisip(sauerg-uri in
Sahara), caracterizate prin asamblaje de forme care
dau suprafetei terenului aspectul asemanator undelor.
Cercetarile au aratat caexista o ierarhie a formelor de
acumulare eoliana pe clase de dimeniuni ce consta
dinriduri,dunesi megadunesaudraa
 Ridurile

Ridurile variaza in amplitudine de la 0,1 cm la
100 cm si sunt spatiate de regula la 20 m. Ele
sunt asimetrice in sectiune transversala, cu
pante in jur de10ope fata expusa vantului si
de 30 - 35ope fata de sub vant. Dupa modelul
lui Bagnold (1941), ele se dezvolta pornind de
la neregularitati foarte mici pe suprafata
nisipului printr-o combinatie de creep de
suprafata (tarare) si saltatie.
 Dunele

Dintre toate formele de relief caracteristice deserturilor, dunele au primit cea
mai importanta atentie dinpartea oamenilor de stiinta. Pentru ca o duna sa se
formeze trebuie mai intai sa se acumuleze o cantitate de nisip.
Aceasta se aduna acolo unde viteza vantului se reduce, fie datorita
neregularitatii terenului, fie instabilitatii primare a dinamicii aerului. Dunele
ating un profil caracteristic de echilibru care poate fi impartit in trei
componente:panta de eroziunesau panta dinspre vant,creastasipanta de
acumularesau panta de sub vant. Nisipul erodat de pe panta dinspre vant se
acumuleaza pe panta de sub vant, astfel ca dunele se misca in directia
vinturilor dominante. Ratele de deplasare a dunelor depind de tipul si
dimensiunea dunelor si de frecventa si forta vinturilor. Tipice sunt rate de 10 -
20 m/an.
Inaltimea dunelor creste pana ce se stabilizeaza de-a lungul unei forme de
echilibru. Cele mai multe dune variaza in inaltime de la sub 3 m la peste 100
m, in rare cazuri au fost observate dune si peste 500 m. Megadunele sunt
similare in sectiune transversala dunelor, dar ele sunt complicate datorita
prezentei dunelor supraimpuse.
Dunele se impart in doua mari categorii:dunele libere, care sunt in functie
directa de viteza vanturilor sidunele constranse, care sunt impiedicate de
diferite obstacole sa se dezvolte (vegetatie, bariere topografice etc).
 Dunele libere

Dunele simple, drepte, paralele sunt numitedune trasversale, apoidune cu
creste barcanoide, alcatuite din dune asemanatoare barcanelor, unite de-a
lungul unor aliniamente sibarcanesimple.

Formele extrem de alungite cu doua, mai multe sau mai putine pante de
acumulare aflate in sensuri opuse sunt numitedune
liniare(saulongitudinale). In contrast cu dunele transversale, transportul de
nisip este paralel la linia de creasta. Nu exista o unitate de opinii privind originea
dunelor liniare, dar cei mai multi cercetatori considera ca ele se dezvolta acolo
unde exista doua vanturi dominante convergente oblic. Dunele liniare pot atinge
lungimi de zeci de kilometri si ele se pot uni formand jonctiuni in forma de Y.

Dunele cu mai multe pante de acumulare orientate in directii diferite au o

forma aproximativ piramidala, dar cu brate alungite adesea neregulate. Aceste
forme care sunt atribuite vanturilor puternice ce bat din mai multe directii
diferite in timpul unui ciclu anual au o varietate de nume, dar de obicei ele sunt
numitedune sub forma de stea. Alte acumulari de nisip in care se
includpanzele de nisip, siruri de nisip, dunele domnu prezinta pante abrupte de
sub vant si pot atinge dimensiuni impresionante.

 Dunele constranse

O alta varietate de dune sunt in relatie cu vegetatia, barierele topografice sau
localizarea surselor de nisip. Varietati de asemenea dune sunt prezentate in fig.
7. In acumularile de nisip care au fost stabilizate de vegetatie, o serie de
perturbari care indeparteaza vegetatia duc la formarea unor microdepresiuni de
tip cratere(blowout). Acestea au forma circulara sau eliptica, de obicei de numai
cativa metri si s-au format prin deflatia nisipului

Daca deflatia este intensa, depresiunile devin mai mari, asemanatoaredunelor

parabolice, dar cu orientare inversa fata de vantul dominant (fig. 7 B). Lunetele
se formeaza pe suprafata pans-urilor, depresiunilor lacustre saraturate si de-a
lungul lagunelor mareice (fig. 7 C) si sunt alcatuite din particule de argila si sare.
Periodic sarurile si argilele uscate sunt transportate pana intalnesc vegetatie.
Tufisurile izolate si palcuri de vegetatie in desert genereaza acumulari de nisip
care sunt cunoscute sub numele dedune - crangsaunebka(fig. 7 D). Aceste
situatii se intalnesc nu numai in deserturi, ci si in tinuturile temeperate, de-a
lungul tarmurilor unde miscarea nisipurilor intalneste vegetatie.