n toamna anului 1911 a avut loc aniversarea a 57 de ani a
Teatrului Naional din Craiova, director fiind Emil Grleanu, iar secretar literar Liviu Rebreanu. Din Capitala Romniei se urc n acelai compartiment al trenului spre Cetatea Banilor - Craiova, scriitorii: Victor Eftimiu, Octavian Goga i tefan O. Iosif. Pe la Slatina sau Piatra Olt, la una din ferestrele grii, probabil locuina efului, o tnr femeie privea trenul i-i urmrea plecarea cu melancolie. i-n ritmul roilor, cu imaginea acelei tinere femei n suflet - cei trei scriitori, am nceput s scandm, scrie V. Eftimiu, poezia Nevasta efului de gar, aprut sub o tripl semntur n revista Flacra:
Ducndu-i viaa solitar,
Un suflet trist i vistor, Nevasta efului de gar S-a ndrgostit de-un cltor.
Dar trenul a plecat i-n goana
Cu care monstrul a trecut n suflet i-a lsat icoana Frumosului necunoscut.
De-atunci trec zile, nopi de-a rndul
i trenuri trec nencetat Ea st i astzi, ateptndu-l La geamul venic luminat.
i trenuri vin i pleac iar
i nu tiu rnile ce-o dor. Nevasta efului de gar S-a ndrgostit de-un cltor!
La un moment dat a venit n compartimentul celor trei,
Cincinat Pavelescu care, ascultnd creaia, propuse alt final:
i trenuri vin i pleac iar
i plictisit-ntr-un trziu, Nevasta efului de gar A deraiat c-un macagiu.
i iat cum, n anul de graie 1911, s-a realizat
colaborarea a patru scriitori romni, n trenul de Craiova.