Sunteți pe pagina 1din 16

Ordinul doric

Parthenonul
Ordinul doric a fost unul dintre cele trei ordine clasice canonice ale arhitecturii antice greceti.
Celelalte dou sunt ordinul ionic i ordinul corintic i succed celui doric n ordine cronologic.

Alctuirea stilului doric


1. Tympanon, 2.Acroter, 3.Sima, 4.Geison, 5.Mutulus, 7.Frizele triglifei, 8.Triglif, 9.Metop,
10.Regul, 11.Gutta, 12.Taenia, 13.Arhitrav, 14.Capitel, 15.Abac, 16.Echin, 17.Coloan,
18.Canelur, 19.Stylobat.

Ordinul doric este cel mai simplu dintre toate celelalte ordine greceti.
Soclul coloanei

Soclul (fundaia) este alctuit din: stereobat (baza), krepis (treptele). Solul pe care se ntinde
fundaia are o parte vizibil, numit euthynerie. Treapta superioar se numete stylobat i
reprezint fundamentul pe care stau coloanele.

Coloana

Spre deosebire de coloana ionic i cea corintic, coloana doric st direct pe stylobat, neexistnd
ntre acestea nicio treapt intermediar.

Coloana se subiaz n sens ascendent i este prevzut, n seciune transversal, cu nite adncituri
concave semirotunde, numite caneluri. Coloanele se termin prin capitelele cu decoraia specific,
cea mai simpl dintre toate ordinele greceti.

Grinda

Grinda are dou trepte: arhitrav i friz.

Imagini

Coloanele templului din Taranto

Cldire actual din Cincinnati


Templul doric din Sageste

Ordinul ionic
Ordinul ionic este unul dintre cele trei ordine clasice ale arhitecturii antice greceti, celelalte dou
fiind ordinul doric i cel corintic. Acest stil arhitectonic ofer un aspect suplu, punnd accent pe
elementele decorative.

Elemente ale ordinului ionic: 1 - antablatur (antablament), 2 - coloan, 3 - corni, 4 - friz, 5 -


arhitrav (epistil), 6 - capitel (abac compus i volute), 7 - fusul coloanei, 8 - baza coloanei, 9 -
stylobat, 10 - stereobat.

Soclul este alctuit din stereobat (fundamentul coloanei) i krepis (treptele). Partea vizibil a
fundaiei pe care se afl soclul se numete euthynerie.

Trepta superioar a krepis-ului este stylobat-ul (platforma).

Spre deosebire de ordinul doric, la cel ionic coloana este susinut de baz, care separ fusul
coloanei de stylobat.

Coloana
Coloana i seciunea transversal

De asemenea i sistemul de caneluri al coloanei ionice difer de cel doric. Dac stilul doric
prevede canelurile de forma unor muchii ascuite, n cadrul celui ionic muchiile sunt teite avnd,
n seciune transversal, forma unui trapez isoscel.

Abaca ionic este mai redus fa de cea doric.

Grinda (face parte din antablament)

Grinda are dou pri:

arhitrava: neted i mprit n trei sau mai multe benzi


frizele: pot fi bogate n basoreliefuri i alte ornamente

Istoric
Ordinul ionic a fost inventat i dezvoltat de grecii care locuiau n zona insular (n zona
continental a evoluat ordinul doric) i pe rmurile Asiei Mici.

Ordinul corintic

Templul lui Zeus Olimpicul din Atena


Ordinul corintic este unul din stilurile clasice ale arhitecturii greceti i romane, alturi de cel
doric i cel ionic.

Descriere

Capitel corintic

Coloana este mai zvelt i are capitelul ornat cu frunze de acant.

Soclul coloanei

Soclul (fundaia) este alctuit din: stereobat (baza) i krepis (treptele). Solul pe care se ntinde
fundaia are o parte vizibil, numit euthynerie. Treapta superioar se numete stylobat i
reprezint fundamentul pe care stau coloanele.

Coloana

Fusul coloanei este asemntor cu cel ionic, dar ceva mai zvelt. Ceea ce ofer particularitate
coloanei corintice este capitelul. Acesta prezint ornamentul numit acant, preluat ulterior i de
capitelurile compozite.

Istoric
Ordinul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine de arhitectur al antichitii greceti.
Evoluia sa ncepe n jurul anului 400 .Hr. dar abia peste trei secole ajunge la forma sa canonic.
Cel mai vechi edificiu cu capiteluri corintice este Templul lui Apollo din Bassai (c. 400 .Hr.). Alte
edificii construite ulterior conin fie elemente corintice n arhitectura interioar (Tholos din Delphi,
Tholos din Epidauros, Templul Atenei din Tegea), fie doar detalii ornamentale (Monumentul lui
Lysicrate, Ptolemaion din Samotrace, Mausoleul din Belevi).

ncepnd din secolul al III-lea .Hr. capitelul corintic este tot mai prezent n arhitectura
monumental a templelor. Un exemplu elocvent l constituie Olympieion-ul din Atena (174 - 164
.Hr.).

Templul grec. Ordinele doric, ionic, corintic

Inainte de a prezenta imaginile cu Colosseumul, vreau sa povestesc cateva lucruri despre templul
grec si despre oridinele doric, ionic si corintic pe care le vom regasi la Colosseum.

In arta greaca, in perioada arhaica (sec. al VII-lea - incep. sec. al V-lea i.Hr.) apare ca element tipic
in arhitectura templul. Templul adapostea statuia de cult a zeului protector, cat si tezaurul, iar
accesul in templu era liber.

Planul templului era simplu: pronaosul (vestibul), naosul sau cella (incaperea unde se afla statiua
zeului) si opistodomul (incaperea unde se pastra tezaurul). Intrarea in opistodom se facea pe
partea opusa intrarii principale. Tezaurul era format din ex-voto-uri, adica diferite obiecte oferite
divinitatii, constand in mici sculpturi, tablouri, bijuterii etc. cu drept de vizitare. Astfel s-au format
primele colectii de arta.

Dupa plasarea coloanelor in exterior, templul putea fi prostil (cu patru coloane la intrarea
principala), amfiprostil (patru coloane la ambele intrari) si peripter (inconjurat de coloane).
Privita in sectiune verticala, constructia unui templu se compune din trei parti: un piedestral numit
stilobat, o colonada deasupra careia se afla antablamentul. Acoperisul e format din doua pante,
care formeaza pe laturile mici ale templului un triunghi numit fronton.

S-au elaborat doua oridine insemnate: doic si ionic, urmate de aparitia ordinului corintic. Diferenta
intre cele trei este vizibila mai ales la forma capitelurilor coloanelor.

Ordinul doric era raspandit mai ales in Pelopones si in coloniile grecesti din Italia de sud si
Sicilia. Templele dorice sunt puternice si greoaie.

Ordinul doric

Exemplu: Theseionul din Atena - templu doric, peripter


sursa poze

Oridinul ionic s-a dezvoltat in coloniile grecesti din Asia Mica si insulele din Marea Egee.
Templele au proportii grandioase si o decoratie mai bogata. Coloanele sunt mai zvelte, mai inalte si
se sprijina pe o baza. Fusul este prevazut cu caneluri adanci, iar capitelul este impodobit cu o
voluta dubla.
Ordinul ionic

Exemplu: Templul Atenei Nike de pe Acropole, templu ionic, amfiprostil


sursa

Ordinul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine arhitecturale ale antichitatii grecesti.
Fusul coloanei este asemntor cu cel ionic, dar ceva mai zvelt. Ceea ce ofer particularitate
coloanei corintice este capitelul. Acesta prezint ornamentul numit acant, preluat ulterior i de
capitelurile compozite.

Capitel corinitc
sursa

Exemplu: Templul lui Zeus din Atena

Cultura greaca - Arhitectura Greciei antice

ARHITECTURA GRECIEI ANTICE


13339tuu53rur8p

13339tuu53rur8p

13339tuu53rur8p

Cultura greaca s-a raspandit pe un teritoriu alcatuit din actuala Grecie, insulele Marii Egee si
regiunile unde au fost infiintat orasele-colonii: tarmurile Asiei Mici, Italia de sud si Sicilia,
litoralul Mari Negre, etc..

Din fuziunea popoarelor preelenice cu grupari migratoare aheeni,dorieni, ionieni- s-a constitut,
in jurul anului 1100 i.e.n., poporul grec. Pana catre anul 700 i.e.n., grecii au adus o viata
patriarhala, bazata pe o organizare tribala. Treptat, ca si in cazul altor civilizatii, s-au conturat
trasaturi proprii societatii sclavagiste.

In perioada patriarhala, miturile diferitelor grupari etnice au fuzionat, generand formele


complexe ale religiei grecesti. In mitologia greacilor antici, fenomenele naturale erau
personificate printr-un mare numar de zeitati carora li se atribuie nu numai o infatisare umana
idealizata, ci si actiuni, reactii si sentimente omenesti.

In conditiile izolarii diferitelor regiuni datorita reliefului muntos al tarii, s-au format primele
orase-cetati independente uu339t3153ruur

Pana catre secolul al V-lea, forma de organizare politica a cetatilor grecesti a fost cea a
aristocratiei sclavagiste. Un progres insemnat l-a constituit trecerea la o forma evoluata de
conducere a comunitatii, cu o larga participare a cetatilor libere la viata politica: democratia
sclavagista. Sub conducerea abila si inteleapta a lui Pericles (450-430 i.e.n.) cetatea Atenei a
devenit un adevarat model de organizare democratica pentru toate celelalte orase grecesti.

In epoca lui Pericles au fost create conditiile unei maxime infloriri a artei, stiintelor si gandirii
filozofice, fiind socotita, impreuna cu deceniile ce I-au urmat, epoca de aur a culturii grecesti.

URBANISMUL.In timpurile cele mai vechi, polisurile se dezvoltau relativ intamplator, cu


cartierele de locuinte grupate in jurul sanctuarului cetatii, ridicat de obicei pe o inaltime
fortificata: acropola. Inunele cazuri, intregul oras era protejat cu ziduri puternice de piatra
(Atena). In secolul al V-lea i.e.n. au aparut germanii unui urbanism ratinal, bazat pe o trama
rectangulara de strazi.

Epoca elenistica si-a insusit principiile hippodamice, concretizate in centrele urbane Alexandria,
Milet, Priene; pietele comerciale-agorele- si constructiile publice inscrise in textura ordonata a
strazilor alcatuiau compozitii complexe, cu axe de simetrie.

PROGRAME. Templul a fost cea mai importanta tema a arhitecturii Greciei antice. Construit
pe o inaltime, in cadrul incintei sacre a cetatii sau facand parte din ansamblul marilor sanctuare
panelenice, templul indeplinea rolul de locuinta a zeului caruia ii era dedicat, personificat printr-
o statuia simbolica.
Cel mai simplu tip de templu era alcatuit dintr-un naos si un vestibul deschis, cu doua coloane
intre prelungirile zidurilor, purtand denumirea de in antis.

La templele clasice, rapotul dintre numarul de coloane ale laturilor scurte si ale celor lungi era
fix, dictat de formula 2n+1 care stabilea numarul de coloane laterale fata de cele frontale (n). In
varianta circulara, templul se numeste tolos.

Sanctuarul, ansamblul de mari dimensiuni., folosite de intregul popor grec, era ridicat in locuri
cu semnificatie religioasa sau in legatura cu existenta unor izvoare tamaduitoare: Delphi,
Olimpia, Eleusis, unde se desfasurau mistere, oracole si alte forme de cult. Sanctoarele
cuprindeau temple, altare, teatre, statui, monumente votive, in raza lor ridicandu-se diferite
edificii destinate gazduirii vizitatorilor (un fel de hanuri).

Constructiile publice mai importante erau grupate de obicei in jurul agorei, piata in care se
desfasura viata politica si comerciala a orasului.

Constructiile pentru spectacol, legate si de unele practici religioase, au detinut un loc insemnat
in arhitectura greaca. Teatrul, la inceput din lemn, apoi, din secolul al V-lea din piatra, era o
constructie descoperita alcatuita dintr-un teatron cu gradenele asezate pe panta naturala a
trenului, avand un plan a carui forma depasea un semicerc si imbratisa orchestra-locul corului- o
platforma circulara de dale. In perioada tarzie, ca urmare a evolutiei artei dramatice, scena s-a
dezvoltat mult devenind un organism complex (skene). Este caracteristica pentru teatrele
grecesti rezolvarea impecabila a problemelor de acustica.

Adaptarea pentru desfasurarea spectacolelor muzicale, teatrul, in acest caz acoperit, se numea
odeon.

Constructiile pentru educatie fizica erau nelipsite in cadrul cetatilor sau in zona sanctoarelor.
Printre aceste se numara: stadionul pentru intreceri atletice, hipodromul pentru curse de cai.

Locuintele erau de obicei modeste, inchise catre exterior, cu incaperile grupate in jurul unor
curti inerioare cu coloane (peristil). Partea rezervata barbatilor (andronitis) era de obicei
separata de cea destinata femeilor (gynekonitis).

Dupa o prima perioada in care materialul principal de constructie a fost lemnul, s-a trecut la
folosirea pe scara larga a pietrei: diferite calcare, marmura de Paros, de Pentelic etc. Zidaria era
realizata di blocuri cioplite regulat, nelegate cu mortar. Asamblarea diferitelor elemente se facea
cu ajutorul unor piese metalice (scoabe, crampoane, etc.).

Sistemul costructiv, traspunerea in piatra a strcturii de lemn, se baza pe principiul trilitului: doua
elemente verticale care sustineau un element orizontal. Acoperirea spatiilor se facea cu grinzi de
piatra. Invelitorile in doua ape, generand in cazul templelor frontoane pe fatadele mici, erau
realizate din solzi de piatra, material ceramic etc.

FORME ARHITECTURALE SPECIFICE.. Capacitatea creatoare a arhitectilor greci s-a


concentrat in realizarea unor volume cu caracter scuptoral, urmarind stabilirea unor raporturi
expresive intre cladirile ce alcatuiau ansamblul. Efecte speciale erau obtinute prin compizitii
bazate pe o asimetrie plina de rafinament. Ca o reflectare a umanismului, arhitectura greaca nu
s-a indepartat de scara omului, nici chiar in edificiile reprezentative. Caracterul monumental al
constructiilor acestei epoci rezida in rigoarea si simplitatea formelor.

Plastica arhitecturala se baza pe folosirea porticului de coloane, atat la cladirile laice, cat si la
temple.

De-a lungul istoriei arhitecturii grecesti s-au constituit cele trei tipuri principale de colonade
apartinand ordinelor doric, ionic si corintic.

Ordinul doric a fost folosit cu precadere in Grecia continentala. Formele sale sunt simple,
severe, dand impresia de soliditate si forta. Principalele caracteristici sunt:

Lipsa bazei, coloana rezemand direct pe stilobat partea superioara a platformei


deasupra careia se ridica templul;
Fusul coloanei are caneluri verticale cu muchii vii;

Captelul alcatuit dintr-o echina rotunjita si o abaca prismatica;

Friza decorativa cu metope sculptate si triglifi;

Ordinul ionic a aparut in Asia Mica si in insulele marii egee, patrunzand apoi, cu unele
modificari, in Grecia continentala, in special in Attica. Se resimte preferinta specific orientala
pentru o decoratie mai bogata, ionica remarcandu-se prin suplete si eleganta. Ordinul iomic se
caracterizeaza prin:

Coloana rezemata pe stilobat prin intermediul unui baze;


Fusul coloanei zvelt, avand caneluri cu muchi tesite;

Capitelul decorat cu volute;

Friza in varianta attica, decorata cu basoreliefuri in camp continu.

Ordinul corintic mai putin folosit de greci decat celelalte doua, difera de ionic prin aceea ca are
coloana usor mai inalta si capitelul imbracat in frnze de acant.

Uneori coloana era inlocuit cu reprezentari sculpturale ale corpului uman. Pentru accentuarea
unor anumite efecte s-a folosit culoarea: straturi de pictura in tonuri vii care subliniau
antablamentul si capitelurile, sau elemente ceramice.

Arhiectura greciei antice a parcurs o intreaga evolutie, de-a lungul careia s-au constituit formele
sale carcteristice.
PERIOADA ARHAICA (1100-450 i.e.n.). Arhitectura perioadei arhaice a urmat o linie
evolutiva marcata de acumulari succesive, de o continua perfectionare a formelor si proportiilor,
punandu-se trptat bazele maturitatii artistice a epocii clasice.

In plastica arhitecturala, formele greoaie sunt caracteristice primelor monumente dorice:


coloane robuste (6-8 moduli), puternic galbate, echina capitelului foarte evazata, antablamentul
masiv. Parcurgand diferite etape inermediare, spre sfarsitul epocei arhaice s-a ajuns la asa
numitul arhaic avansat, in cadrul caruia formele ordinulu doric se apropie de cele clasice,
exemplul cel mai caracteristic fiind templul Atenei Aphaia din insula Aegina (495- 485 i.e.n.).
Coloana a devenit mai ingusta, ajungand la o inaltime de 10-11 moduli, raportul ei fata de
latimea antablamentului fiind de 2,5: 1, iar inclinarea echinei apropiata de 45o .

Daca ordinul doric a fost folosit cu precadere in Grecia continentala si in coloniile din Magna
Grecia, in Asia Mica a aparut si s-a dezvoltat ordinul ionic. O imagine a primelor forme o ofera
capitelul gasit la Neandria. Monumentele ionice cele mai cunoscute din vremurile arhaice sunt
cele doua temple diptere de mari dimensiuni: Heraionul din Samos (secolul VI i.e.n.) si
Arthemisionul din Ephes (550-500 i.e.n.) care au suferit ulterior transformari.

Patrunzand in Grecia, ordinul ionic a imbracat si unele forme particulare. La tezaurul


Siphnienilor din sanctuarul de la Delphi (535530 i.e.n.), in locul coloanele au fost folosite ca
puncte de sprijuin,cariatide: elemente scupturale reprezentand femei.

PERIOADA CLASICA (450-306 i.e.n.). In epoca de aur si in deceniile ce i-au urmat,


arhitectura greceasca a atins deplinul ei maturitate.

Democreatia sclavagista a favorizat edificarea constructiilor publice: agore, gimnasioane, sali


pentru reuniuni politice, teatre, monumente comemorative si funerare.

Cel mai celebru ansamblu al perioadei clasice, acropola cetatii Atena este reprezentativa pentru
intreaga arhitectura greceasca. Dupa distrugerea sanctoarului de catre persi, in anul 447 i.e.n.,
Pericles a initiat refacerea tuturor constructiilor acropolei, incredintand conducerea lucrarilor
marelui sculptor Phidias.

Primul edificiu ridicat, cel mai prestigios monument al cetatii, Partenonul, templul Atenei,
protectoarea orasului construit intre anii 447-439 i.e.n. de arhitectii Ictinos si Calictras, a ramas
pana in zilele noastre.

Ionicul si-a gasit insa expresia desavarsita intr-un alt edificiu construit de arhitectul Philokles in
anii imediat urmatoari, 421-405 i.e.n. Erechteionul dedicat Atenei polais si lui Poseidon
Erechteu. Templul trebuia sa cuprinda cateva locuri cu semnificatie scara: maslinul plantat de
Atena, izvorul de apa sarata si urmele tridentului lui Poseidon, semn al luptei celor doi zei
pentru suprematia orasului.

Inintreaga perioada clasica, in Grecia continentala ca si in Magna Grecia, ordinul doric a fost
cel preferat de arhitecti, in forme apropiate de cele ale Parthenonului.
In Asia Mica, ponderea principala a detinut-o in continuarea ordinul ionic, in edificii de mari
proportii cum ar fi Arthemisionul din Ephes refacut integral dupa anul 356 i.e.n..

PERIOADA ELENISTICA (306-30 i.e.n.). Ultima forma de dezvoltare a culturii grecesti, cea
elenistica, a fost rodul contactului direct stabilit intre vechea Grecie si regiunile inglobate in
imperiul macedonean. Cultura elenistica s-a constituit in secolul al III-lea i.e.n., centrulau de
greutate gasindu-se in marile orase orientale: Alexandria, Pergam, Priene, Milet.

In urbanism, principiile dipodamice, intarite de o legislatie autoritara, au capatat o larga


utilizare. Orasele elenistice Alexandria, Priene, Milet- erau alcatuite conform unor structuri
ordonate cu parcelari dreptunghiulare, intre care se inserau constructiile publice. O gandire
rationala a stat la baza amenajarilor edilitare, a orientarii optime in raport cu punctele cardinale
etc.

Teatrele si-au cucerit un rol din ce in ce mai insemnat in viata orasului elenistic. Forma lor a
devenit mai complexa. Deplasarea spatiului de joc de pe orchestra pe avanscena a implicat o
dezvoltare a intregii structuri scenice. Sant celebre teatrele de la Priene (secolele IV-III i.e.n.) si
Pergam (secolul III i.e.n.), care prin formele lor, fac trecerea intre teatrele grecesti si cele
romane.

In constructia cladirilor de cult elenistice, traditia clasica a fost amplificata printr-o vadita
tendinta catre forme monumentale, grandioase: refacerea templului lui Apollo Didymaeionul
din Milet (313 i.e.n.), completat cu alte spatii de cult, altarul lui Zeus din Pergam (180 i.e.n.),
dominat de plastica dinamica a altoreliefurilor ce decorau soclul etc.

S-ar putea să vă placă și