Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Note de curs
AŞEZARILE RURALE
1. Elemente generale:
- caracterul teritorial al satului, prin cele două componente fundamentale:
intravilanul (vatra satului) şi extravilanul (moşia - terenurile de cultură, pădurile,
etc.)
- dinamica aşezărilor rurale: deplasarea vetrei satului (spontană, prin voinţa
proprietarului terenului sau prin măsuri administrative), dispariţia şi apariţia
aşezărilor; ocuparea şi exploatarea economică progresivă a teritoriului prin
colonizare (internă şi externă)
- menţionarea satelor în documentele istorice: sec. XI în Transilvania, sec.
XIV în Ţara Românească şi Moldova
2. Satul ca formă de viaţă socială:
- obştea sătească - organizare comunitară care a asigurat evoluţia în
virtutea obiceiului şi a "legii pământului". Cauzele succesive care au dus la
erodarea autorităţii obştii săteşti: apariţia proprietăţii private (în vatra satului şi
apoi în extravilan), pătrunderea unor elemente străine obştii, vânzarea terenurilor,
intervenţia administrativă în perioada modernă.
- satul devălmaş - expresia fizică a obştii săteşti
3. Criterii de clasificare a satelor: istoric; statutul de existenţă - sate libere
şi sate aservite (domnitorului, boierilor, mănăstirilor); modul de apariţie - spontană
şi de colonizare; geografic - sate de munte, de deal şi de câmpie; mărimea;
structura (relaţia spaţială dintre gospodării, elementul fundamental constitutiv al
satului) - cu gospodării izolate, răsfirate şi adunate; forma - neregulată şi regulată;
dependenţa dintre satul (regulat) geometric, colonizarea teritoriului şi existenţa
planului prestabilit şi. apoi, a proiectului; funcţiunea predominantă - sat pastoral,
agricol şi mixt; etnia populaţiei preponderente
4. Tipuri principale de aşezări rurale, având caracteristici rezultate din
corelarea criteriilor:
a. până în secolul al XVII-lea
- sate cu gospodării izolate (risipite), considerate forma cea mai veche, din
cauza structurii embrionare; situare în teritoriu, funcţiune etc.
- sate cu gospodării împrăştiate (răsfirate): situare în teritoriu, funcţiune etc
- sate liniare (de vale şi de drum); situare în teritoriu, funcţiune etc. Cazul
particular al satelor săseşti din Transilvania.
- sate cu gospodării aglomerate: situare în teritoriu, funcţiune etc.
b. secolul al XVIII-lea
- colonizarea tereziană din Banat; importanţa dispoziţiilor imperiale (1766)
privind întocmirea planurilor şi a regulilor de construcţie
c. epoca modernă
- Regulamentul Organic şi perioada regulamentară în Principatele Române:
măsuri pentru regularizarea satelor existente şi apariţia proiectelor de sate noi;
proiecte-tip pentru clădirile comunitare.
- reformele agrare din 1864 şi 1919-1921: colonizarea şi proiectele de sate
noi; caracteristicile acestora.
2
TRANSILVANIA ŞI BANATUL
* Construcţii de apărare
§ Cetăţi sau castre regale
Dreptul de a construi cetăţi - drept regal. Construcţia lor avansează spre
est pe măsură ce se încearcă consolidarea cuceririi. Multe dintre ele au dispărut
sau au fost transformate de-a lungul timpului, purtând pecetea stilurilor care s-au
succedat în Europa centrală (Renaştere, Baroc, etc.). Faza iniţială, cea la care ne
referim, îmbracă forme simple, destinate să adăpostească o garnizoană regală.
Exemple: Deva, Odorhei, Ciceu, Hunedoara.
§ Cetăţile Cavalerilor teutoni
Caracter tehnic, astilistic, determinat strict de evoluţia armamentului de
atac şi de apărare; dimensiuni dictate de potenţialul uman - o cât ami mare
suprafaţă de teren înconjurată de ziduri cu perimetru cât mai scurt; amplasare cât
mai greu accesibilă, ocupând în acelaşi timp puncte importante pe căile de acces.
Exemple: Feldioara (Marienburg), Codlea, Cetatea Crucii.
§ Aşezările saşilor din Transilvania
Bisericile fortificate săteşti, cetăţile ţărăneşti
La început se construiesc cetăţi de refugiu aparţinând mai multor sate, în
paralel cu reşedinţele fortificate ale "greavilor" (donjon înconjurat de val de
pământ sau ziduri). Aceste construcţii se dovedesc ineficiente la năvălirea tătarilor
(1241) şi sunt abandonate. Se trece la fortificarea mai vechilor biserici săteşti sau
3
Moduri de fortificare:
1. BISERICA
- transformarea turnului-clopotniţă de la vest în donjon (turnul capătă acces
separat, la parter ---> depozit de arme şi provizii, etajele au guri de tragere, drum
de strajă cu machicouli-uri la partea superioară);
- ridicarea unui al doilea turn deasupra corului (la est), având aceeaşi
funcţiune cu turnul de vest, adeseori comunicând prin pod cu acesta;
- supraetajarea navei cu un nivel folosit pentru apărare şi refugiu, mai ales
atunci când corpul bisericii este paralel cu drumul; coridor de apărare scos în
consolă de-a lungul navei.
2. INCINTA DE ZID
* Cea mai veche formă ---> circulară sau ovală, preluând forma valului de
pământ, peste care sunt adeseori ridicate - avantaje ---> eliminarea unghiurilor
moarte; formă poligonală neregulată, obligată de neregularităţile terenului; formă
rectangulară, în cazurile în care biserica era amplasată în mojlocul satului, pe
teren plat.
- poartă cu turn şi uneori tunel de intrare;
- alte turnuri amplasate în locuri expuse sau/şi machicouli-uri cu acces din
drumul de strajă sau/şi din turnuri;
- dublarea zidului spre exterior cu un zid mai scund (zidul-scut);
- uneori şanţ de apă cu pod ridicător.
ORAŞUL MEDIEVAL
Caractere definitorii:
- la parter, spre stradă ---> atelierul sau prăvălia, gang de trecere spre
curte
- etaj cu dublu tract spre stradă
- uneori soluţii constructive (sisteme de boltire) şi elemente sculptate
renascentiste - ancadramente, portaluri
7
§ Castele şi curii
Reşedinţe de ţară ale nobilimii, principilor şi guvernatorilor Transilvaniei.
Castelul - funcţiune de locuire, incluzând şi ample spaţii gospodăreşti
legate de exploatarea proprietăţii, precum şi reduse amenajări defensive. Curia -
mai modestă; fie locuinţă temporară a unui nobil de la oraş, fie reşedinţă
permanentă a unui nobil mai puţin înstărit; amplasată şi ea în cadrul moşiei .
Uneori o mai veche curie este amplificată şi transformată în castel.
* Intemeierile
° TR ---> pe locul unor voievodate şi cnezate preexistente,
localităţi săseşti, Moldova ---> dezvoltare şi consolidare rapidă datorată
drumurilor comerciale ("drumul moldovenesc" care îl înlocuieşte pe cel "tătărăsc")
° Actul întemeierii
* act de autoritate, de insubordonare faţă de Regatul maghiar
* întemeiere de independenţe locale ce-şi afirmă existenţa prin
înscăunarea unui principe şi aderarea la cultul bizantin, cult
care: este diferit de cel oficial din Regatul maghiar din care provin
întemeietorii, este cultul populaţiei existente, poartă aura imperială şi are calitatea
de a avea centrul la oarecare depărtare ce face grea sau imposibilă o intervenţie
din acea zonă
° structura socială
- ţărănime - liberă (răzeşi, moşneni)
- rumâni, iobagi, clăcaşi, posluşnici
*instituţiile
° forma de guvernământ ---> domnie absolută; domnul "stăpâneşte întreg
pământul ţării, exercită funcţia legislativă, administrează ţara, împarte dreptatea,
exercită funcţia militară."
*Programe de arhitectură -
arhitectura secolelor XIV-XVIII în TR şi M, o "arhitectură de ansamblu" "
MOLDOVA
* Primele biserici
Curând după înscăunarea sa ca domn al voievodatului independent al
Moldovei (1359), Bogdan I pune să se zidească biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi.
Aceleiaşi epoci i se datorează zidirea bisericii Sf. Treime din Siret.
* Bisericile
11
* Bis. mănăstirii Galata (sf. sec. XVI) - influenţe ale arhitecturii religioase
din Valahia
12
* Mănăstirile Moldovei
Un capitol aparte din arhitectura Moldovei îl constituie mânăstirile. Locuri
de desfăşurare a vieţii monahale de tradiţie bizantină, ele au fost în acelaşi timp
gândite şi realizate ca puncte de apărare şi refugiu în vremuri de restrişte.
Ridicate în secolele XV-XVII, mânăstirile de la Neamţ, Putna, Bistriţa, Secu,
Probota, Galata, Suceviţa, Moldoviţa, Slatina, Solca, Cetăţuia, Dragomirna îşi
înalţă şi azi puternicele ziduri cu turnuri semeţe, ca de cetate. La adăpostul lor,
călugări caligrafi, întocmitori de cronici, miniaturişti, zugravi de biserici şi pictori
de icoane, mai târziu tipografi, au creat opere de valoare, expresie a originalei
culturi româneşti.
ŢARA ROMÂNEASCĂ
* Arhitectura religioasă
§ "Bisericile începuturilor"
Sub conducerea lui Basarab I se întemeiază, la ~1330, primul stat
independent românesc - Tara Românească (Valahia).
- biserica domnească Sf. Nicolae (terminată în 1352), plan "în cruce
greacă înscrisă", tip constantinopolitan
- biserica mânăstirii Cotmeana (sf. sec. XIV) aduce elemente spaţiale şi
decorative din lumea bizantino-balcanică. De plan dreptunghiular, cu cele două
abside ale altarului de-abia sugerate, ea este îmbrăcată într-o haină monocromă
de cărămidă aparentă, ale cărei unice accente coloristice sunt date de podoaba
discurilor de ceramică smălţuită.
- biserica mânăstirii Cozia (1387-1388), ctitorie a lui Mircea cel Bătrân,
are un plan treflat, cu turla rdicată deasupra naosului, asemănătoare cu modelul .
- biserica mânăstirii Dealu (1499-1501) aduce ca inovaţie sporirea
numărului de turle şi decorarea faţadelor placate cu piatră, prin registre de arcaturi
inspirate din arhitectura caucaziană.
- biserica mânăstirii Argeşului (terminată la 1517), ctitorie a lui Neagoe
Basarab, stabileşte un nou tip de construcţie, cu pronaosul lărgit incluzând o
13
- tipologie şi parament
SECOLUL AL XIX-LEA
ARHITECTURA NEO-ROMÂNEASCA
până la primul război mondial
1. Premise
- arhitectura neo-românească se înscrie în mişcarea romantismului
european, de redeşteptare a spiritului şi a identităţii naţionale, care, în cazul
particular al României, a dominat întregul secol al XIX-lea, nu numai în sfera
ideologiilor artistice, ci în primul rând, pe aceea a politicului. %n privinţa
arhitecturii nu mai era vorba de recuperarea istoriei, în general, ci pe aceea
naţională.
- precursori: Alexandru Odobescu şi Dimitrie Berindei, care afirmă, la
mijlocul secolului, necesitatea unei arhitecturi româneşti, ca şi sursele principale
ale acesteia: vechea arhitectură cultă şi arhitectura populară.
- sporirea interesului pentru monumenele istorice şi pentru protejarea lor;
reacţia la restaurările lui Lecomte de Nouÿ şi prima lege pentru protecţia
monumentelor.
2. Ion Mincu (1850-1912)
- formaţia sa profesională; sursele sale de inspiraţie: importanţa acordată
bisericii Stavropoleos pentru proiectarea unei noi arhitecturi în forme naţionale.
- lucrările - manifest: casa Lahovari (1886), Şcoala centrală de fete (1890),
Bufetul de la Şosea (1892), proiectul pentru Primăria capitalei (1900-1904);
analiza stilistică. Alte construcţii ale lui I. Mincu.
3. Şcoala de arhitectură
- începuturile învăţământului românesc de arhitectură (1891) şi formarea
studenţilor în spiritul arhitecturii iniţiate de Mincu: proiectele în "stil neo-românesc"
şi releveele după vechile monumente naţionale.
4. Principalii protagonişti ai perioadei: Petre Antonescu, Grigore
Cerchez, Nicolae Ghica Budeşti, Cristofi Cerchez. Analiza unor clădiri
semnificative pentru căutările lor plastice.
1. Contextul:
- schimbarea regimului politic: dispariţia statului democratic - ideologia
comunistă domină integral societatea, iar statul totalitar devine proprietarul
aproape absolut al tuturor domeniilor economiei (naţionalizarea din 1948,
colectivizarea agriculturii din 1962). %ntreaga economie este dirijată centralizat,
are loc industrializarea forţată a economiei.
- efectele asupra arhitecturii şi urbanismului:
20
Sursa: Prof. dr. arh. Anca BRĂTULEANU, Conf. dr. arh. Nicolae LASCU
“ISTORIA ARHITECTURII ÎN ROMÂNIA” - Note de curs
UNIVESITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU”