Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
44
Henri Bergson, Eseu asupra datelor imediate ale conştiinţei
© Institutul European Iaşi, pentru prezenta versiune în limba română
ISBN 973-586- 1 40- 1 PRINTED IN ROMANIA
HENRI BERGSON
Ediţia a II-a
INSTITUTUL EUROPEAN
1998
.
..� i r � '.::" �
" , •
l ',p � .� '· �i' i '\ ; � �� � �
,.,
FILOSOFIA DURATEI iNTRE INTUITIE
,
ŞI ANTIINTELECTUALISM
acum noile date ale ştiinţei (în primul rînd ale fizicii); nu
întîmplător. Durată şi simultaneitate are ca subtitlu: apropo
de teoria lui Einstein.
Pe linia bergsonismului, distincţia este inciusivă, adică
două fluxuri exterioare care ocupă aceeaşi durată sînt simul
tane pentru că ambele ţin în durată de un al treilea; de eu, de
eul multiplu sub forma singulară a lui noi. Distincţia este,
bergsonian, accentuată pe linia duratei şi simultaneităţii. Iată
momentul spaţializării duratei: de la simultaneitatea a două
fluxuri nu putem trece la aceea a două momente dacă rămînem
în durata pură: durata pură (timpul real) nu are momente.
Dar. în mod natural, ne formăm ideea de momente şi, la fel,
cea de momente simultane din aceea că avem obişnuinţa de a
converti în spaţiu - timpul. Adică, dacă o durată nu are mo
mente, o linie trebuie să se terminejără puncte. Iar dacă unei
durate amjăcut să-i corespundă o linie, părţilor liniei trebuie
să-i corespundă " porţiuni de durată", iar extremităţii unei
linii o " extremitate a duratei"; o asemenea extremitate este
momentul (clipa, instantaneul), ceva ce nţl există decît virtual.
Momentul, pentru Bergson, termină durata dacă aceasta se
opreşte, dar cum durata nu este specificată de momente la fel,
nu timpul real este acela care procură momentul (clipa,
întreruperea); momentul este născut din timpul matematic,
din spaţiu adică, dar cu prezenţa necesară a duratei. Instanta
neitatea (sau simultaneitatea a două percepţii într-un act al
spiritului) implică deci continuitatea timpului real pe de o
parte şi timpul spaţializat pe de altă parte. Consecinţa este o
linie descrisă de o mişcare unde linia devine simbolul timpului.
Acest timp spaţializat, care comportă puncte, ricoşează pe
timpul real şi face să apară întreruperea (momentul). În acest
fel, timpul spaţializat devine a patra dimensiune a spaţiului,
avem adică un timp al relativităţii restrînse şi nu un spaţiu al
relativităţii generalizate.
8 HENRI BERGSON
/O Ibidem, p. 64.
1/ A /bert Thiballdet, Le Bergsonisme, voi. I. Paris, 1923, p. 20
/1 Ibidem, p. 52
/3 Edollard Le Roy, Une philosophie nouvellc, H. Bergson, Felix
A /can, Paris. 1922, pp. 136-137
ESEU ASUPRA DA TELOR IMEDIA TE ALE CONŞTIINŢEI I I
"
14 V. Janke levitch, " De la simplicite , în H. Bergson, Essai et
Temoignages, Neuchatel, 1943, p. 175
15 H. Bergson, Introduction a la metaphysiq ue, În " R e vue de
Metaphysique et de Morale", ianuarie 1903, pp. 1-38
10 Ibidem, p. 3
17 H. H6jJding, La philosophie de Bergson, Expose et critique, Felix
A lcan, Paris, 1917, A ppendice, p. 160
1 2 HENRI BERGSON
/. Ibidem, p. 161
/9 A. Thibaudet, op. cit., pp. 131-147
ESEU ASUPRA DATELOR IMEDIA TE ALE CONŞTIINŢEI I 3
10
H. Bergson, L'evolution creatrice, Felix A lcall, Paris, 1921, pp.
146-147
1/ Ibidem, p. 161
22 Ibidem, p. 164
1J Ibidem, pp. 167-192
U J. Lacroix, " L 'intuition, methode de purification ", În H. Bergson,
Essais. . , p. 190
1 4 HENRI B ERGSON
30 Ibidem, p. 157
3/ Ibidem, pp. 158-159
32 H. Bergson, L'energie spirituelle, Felix A lcall, Paris, 1938, pp.
47-49
.... l. Petrovici, Studii istorico-fiI osofice, Ed. Casa Şcoalelor.
Bucureşti, 1929, pp. 269-290
1 6 HENRI B ERGSON
47 Ibidem, p. 22
4R L. Brunschvicg, L'idealisme contemporain, Felix A lcan, Paris,
1921, pp. 101-111
22 HENRI BERGSON
5/ Ibidem, p. 217
51 Jean A berman, Curentul antiintelectualist francez, Bucureşti,
1939, p. 320
5J Ibidem, p. 333
ESEU ASUPRA DA TELOR IMEDIA TE ALE CONŞTllNŢEI 2 5
-,'(-
'
.� " L:
.,'
1 ,'1
A A
CUVINT INAINTE
Februarie 1888
NB.
CAPITOLUL I
DESPRE INTENSITATEA
STĂRILOR PSIHOLOGICE
Note
I I L 'homme et l 'intelligence, p. 36
1 2 Ibid. , p. 37
1 3 Ibid. , p. 43
14 Expression des emotions, p. 84
1 5 Ch. Fere, Sensation et mouvement, Pari s, 1 8 8 7
Note
vor spune: aţi ezitat, aţi deliberat, deci Y era posibil. Ceilalţi
vor replica: aţi ales punctul X, deci aveaţi anumite motive să-I
alegeţi şi dacă Yeste declarat ca egal posibil înseamnă că aceste
motive sînt uitate; adică una dintre condiţiile problemei a fost
lăsată la o parte. Dar dacă cercetez în profunzime, dincolo de
cele două soluţii opuse, voi descoperi un postulat comun: atît
unii cît şi ceilalţi se situează după acţiunea X odată împlinită,
şi reprezintă procesul activităţii mele voluntare printr-o rută
MO care se bifurcă în punctul O, căile OX şi OY simbolizînd
cele două direcţii distincte prin abstracţie în interiorul activităţii
continue căreiaXîi este punctul final. Dar, în timp ce determi
niştii, ţinînd cont de tot ceea ce ştiu, constată că drumul MOX
a fost parcurs, adversarii lor repetă ignorarea uneia dintre datele
cu care şi-au construit figura, şi după ce trasează liniile OX şi
O Ycare trebuie să reprezinte, reuni te, progresul activităţii eului,
întorc eul în punctul O pentru a oscila pînă la noi ordine.
Nu trebuie uitat că această figură, adevărată dedublare în
spaţiu a activităţii psihice, este pur simbolică şi în această cali
tate nu poate fi alcătuită dacă ne plasăm în ipoteza unei deliberări
perfecte şi a unei hotărîri deja luate. Puteţi foarte bine să o
schiţaţi dinainte: ar însemna că aţi presupus scopul deja atins,
asi stînd prin imaginaţie la actul final. Pe scurt, această figură
nu-mi arată acţiunea pe cale de împlinire, ci acţiunea gata împli
nită. Nu mă întrebaţi deci dacă eul, parcurgînd traseul MO şi
optînd pentru X, ar fi putut să opteze pentru Y: voi răspunde că
e o întrebare lipsită de sens, pentru că nu există nici o linie MO,
nici un punct O, nici un traseu OX şi nici o direcţie Of. A
formula o asemenea întrebare înseamnă a admite posibilitatea
de reprezentare a timpului prin spaţiu şi a unei succesiuni
printr-o simultaneitate. Înseamnă a atribui figurii pe care am
schiţat-o valoarea unei imagini, nu valoarea unui simbol ; în
seamnă a fi încredinţaţi că am putea urmări pe această figură
procesul activităţii psihice, la fel cum urmărim pe hartă drumul
unei armate. Am asistat la toate fazele deliberării eului pînă la
1 50 H ENRI B ERGSON
tea unei asemănări perfecte între două dintre aceste fapte, atîta
timp cît ele constituie două momente diferite ale unei istorii. În
timp ce obiectul exterior nu poartă în sine semnul timpului trecut
şi de aceea, în ciuda diversităţii momentelor, fizicianul se va
putea transpune în prezenţa condiţiilor elementare identice,
durata este reală pentru conştiinţa care îi păstrează urma, la
acest nivel neputînd fi vorba de condiţii identice, întrucît un
acelaşi moment nu se prezintă de două ori înaintea conştiinţei.
Degeaba spunem că, dacă nu există o bună asemănare între
două stări profunde ale sufletului, analiza va descifra totuşi, în
intimitatea acestor stări, diferite elemente stabile, susceptibile
de a fi puse în comparaţie. Ar însemna să uităm că elementele
psihologice, chiar şi cele mai simple, au personalitate şi viaţă
proprie, indiferent cît de puţin profunde ar fi. Ele devin neîncetat
şi, un acelaşi sentiment, prin simplul fapt că se repetă, este deja
un sentiment nou. Mai mult, nu avem nici un motiv să-i păstrăm
vechiul nume, în afară de faptul că ar corespunde aceleiaşi
cauze exterioare sau că s-ar manifesta în afară prin semne ana
loge. Am comite o adevărată abatere de la principiu deducînd
din pretinsa similitudine a celor două stări că aceeaşi cauză
produce acelaşi efect. Pe scurt, dacă relaţiile cauzate se păstrea
ză şi în zona faptelor interne, nu pot în schimb prezenta nici o
analogie cu ceea ce numim cauzalitate În natură. Pentru fizician,
o aceeaşi cauză generează întotdeauna acelaşi efect; pentru un
psiholog care nu se lasă amăgit de analogii aparente, o cauză
internă profundă îşi dă măsura o singură dată, printr-un efect
pe care nu-l va mai repeta. Dacă vom spune acum că respectivul
efect este indispensabil legat de cauză, afirmaţia ar avea o dublă
semnificaţie posibilă: fie că am fi putut prezice acţiunea viitoare,
antecedentele fiind considerate drept cunoscute; fie că, acţiunea
o dată împlinită, oricare altă acţiune va apărea, în condiţiile
date, drept imposibilă. Dar am constatat deja că aceste două
enunţuri sînt lipsite de sens, presupunînd ele însele o concepţie
eronată asupra duratei.
1 64 HENRI BERGSON
Note
II, p. 267
5 Stallo, La matiere et la physique moderne, Paris, 1 8 84, p.
69
6 La Philosophie de Hamilton, trad. Cazelles, p. 554
7 Ibid, p. 566
8 Ibid. , p. 5 5 5
9 The Emotion and the Will, cap. VI
10 Fouillee, La Liberte el le Delerminisme
II
La Philosophie de Hamilton, p. 55 1
12 Ibidem, p. 554
" >
L •
L'
:
'; i
CONCLUZII
Note
Studiu introductiv 5
Cuvînt înainte 27
Capitolul 1
Despre intensitatea stărilor psihologice 29
Capitolul II
Despre multipli citate a stărilor de conştiinţă 79
Capitolul III
Despre organizarea stărilor de conştiinţă.
Libertatea 1 23
Concluzii . 1 79
In colecţia
ESEURI DE IERI ŞI DE AZI
au mai apărut:
În pregătire :
[I(
[ �pen tru Co op e r a re Cultura l-Şti i n ţ ific ă Iaşi •