SOLICITARI ELECTRICE IN APARATE

SI INSTALATII ELECTRICE

Solicitarea electrica apare asupra unui izolant electric atunci cand doua regiuni ale sale se
afla la potentiale diferite. Tensiunea aplicata intre cele doua regiuni tinde sa formeze o cale
conducatoare de curent, fie prin strapungere, fie prin conturnarea izolantului. Se numeste
strapungere formarea unui canal conducator de electricitate (fig.1) prin interiorul unui izolant
solid, lichid sau gazos, iar conturnarea reprezinta formarea unui canal conducator pe suprafata
unui izolant solid.

Fig. 1 Solicitarea izolatiilor

Cauzele solicitarilor electrice sunt supratensiunile ce solicita aparatele si instalatiile

electrice si pot fi clasificate in:

- supratensiuni de origine atmosferica;

- supratensiuni datorate descarcarilor electrostatice;

- supratensiuni de comutatie;

- supratensiuni temporare (la frecventa industriala).

1 SUPRATENSIUNI IN RETELE ELECTRICE

Instalatiile electrice functioneaza la o tensiune nominala Un. Aceasta functionare implica

o solicitare dielectrica prin campului electric la care-i supus materialul izolant, solicitare
produsa de valoarea de amplitudinea tensiunii nominale. La aparitia unei supratensiuni intr-o
instalatie, campul electric creat depaseste valoarea produsa de amplitudinea tensiunii nominale
si exista riscul strapungerii izolatiei. Problema care se ridica este cum putem dimensiona izolatia
echipamentelor si instalatiilor electrice astfel incat sa reziste la solicitarile supratensiunilor ?
Supratensiunile, conform prezentarii din acest capitol functie de tipul lor, au valori ale
amplitudinii intr-o gama foarte mare. Intrebarea logica este la ce valoare a tensiunii trebuie sa
reziste izolatia in scopul asigurarii continuitatii in serviciu a instalatiei sau echipamentului
electric? O supradimensionare excesiva a izolatiei echipamentelor si instalatiei nu-i economica si
totodata imposibila de realizat pentru toata gama de supratensiuni in special a celor de origine
atmosferica. Nu ar fi mai economic dimensionarea pana la un anumit nivel de tensiune a
instalatiei electrice in corelare cu practicarea unor masuri de reducere a supratensiunilor?
Raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ si poarta denumirea de coordonarea izolatiei ce
cuprinde un ansamblu de masuri privind dimensionarea izolatiei echipamentelor electrice pentru
a realiza in mod economic o protectie impotriva supratensiunilor si in scopul asigurarii
continuitatii in serviciu a instalatiei electrice. Am ajuns astfel la alta intrebare: care este nivelul
de tensiune cel mai economic si cum il obtinem? Raspunsul rezida din analiza supratensiunilor
si caracterizarea acestora functie de amplitudine si durata. Raportand amplitudinea cea mai
mare a supratensiunii la amplitudinea tensiunii nominale putem defini factorii de supratensiune.
Clasificarea supratensiunilor pe categoriile prezentate (temporare ,comutatie, atmosferice) a fost
realizata functie de factorii de supratensiune dar si de durata frontului. Analiza fiecarei
categorii de supratensiune functie de factorii de supratensiune si durata acesteia poate determina
severitatea solicitarii .

1.1 Nivelul supratensiunilor temporare

Supratensiunile temporare denumite si supratensiuni la frecventa industriala au cauze

diverse, dar pot fi rezumate si caracterizate prin factori de supratensiune redusi (< ) si durata
ridicata (> 1secunda). Dintre cele mai frecvente cauze ale acestor supratensiuni amintim:

 Punerea la pamant a unei faze conform figurii 2 solicita izolatia dintre faza si pamant de
pana la ori.

Fig. 2 Punerea la pamant a unei faze

Punerea la pamant a unei faze functie de modul de tratare al neutrului poate fi un

scurtcircuit a carui durata este mai mare de o secunda motiv pentru care solicitarea electrica a
izolatiei dintre faza si pamant este caracterizata numai prin factorul de supratensiune.
Supratensiunea ce apare intre faza si pamant depinde de modul de tratare al neutrului, altfel spus
de valoarea reactantei homopolare. Notand raportul reactanta homopolara Xo pe reactanta
directa Xd prin factorul k=Xo/Xd, atunci se poate defini solicitarea dielectrica (severitatea
acesteia)

(1)

ce pentru:

 retelele cu neutru izolat:

Xo= (Zn= ) si Ss= (2)

 retelele cu neutru legat direct la pamant:

Xo=Xd (Zn=0) iar Sd= 1. (3)

 in cazul general al retelelor electrice Xo< 3 Xd , iar severitatea

dielectrica are valoarea Sd= 1,25 (4)

In concluzie punerea la pamant a unei faze se caracterizeaza printr-o durata mai mare de o
secunda si un factor de supratensiune cuprins intre 1< Sd <

 efectul Ferranti

Liniile electrice (cabluri sau linii aeriene) constituie sarcini capacitive la functionarea lor
in gol. Conductoarele liniilor avand potentiale diferite sunt parcurse de curenti capacitivi ce se
inchid prin dielectricul dintre conductoare sau dintre conductoare si pamant. Trecerea curentului
capacitiv prin reactanta inductiva a bobinei produce la extremitatea libera a liniei o tensiune mai
mare in raport cu tensiunea de la extremitatea de alimentare (Efect Ferranti). Acest efect apare
numai in cazul liniilor electrice lungi (sute de Km) intrucat inductivitatea specifica este redusa
(0,05-0,1 H/m pentru cabluri). In cazul liniilor electrice aeriene reactanta lineica in /Km este
pentru linii cu conductoare multiple de ordinul 300 /Km.

Considerand linia de transport un cuadripol in , conform figurii 3, tensiunea extremitatii

libere U3 poate fi exprimata functie de tensiunea extremitatii de alimentare U2 din ecuatiile
generale ale cuadripolului:

(5)

Pentru simplitatea calculelor, in determinarea supratensiunii ce solicita extremitatea libera

a liniei poate fi considerata linia fara pierderi (fig. 13b). In acest caz avem:
- ; (6)

- ; (7)

- ; (8)

- . (9)

Impunand ecuatiilor cuadripolului conditia de functionare in gol (I3=0), deducem factorul

de supratensiune: (10)

Linia fiind cu extremitate libera pe care se propaga unda electromagnetica de lungime

(T=20 ms), cu cat lungimea liniei se apropie mai mult de valoarea cu atat cresterea
de tensiune este mai pronuntata.

Fig.3 Efectul Ferranti

Simuland numeric alimentarea cuadripolului de la o sursa de tensiune alternativa cu

frecventa de 50 Hz si oscilografiind tensiunea in cele doua extremitati, rezulta o crestere mai
pronuntata a tensiunii U3 cu cat inductivitatea L este mai mare.
Fig. 4. Simularea numerica a efectului Ferranti

Comutarea acestei linii (inchiderea sau deschiderea)este insotita intotdeauna de

supratensiuni ce solicita intreruptorul. Factorul de supratensiune total definit ca raport intre
tensiunea la extremitatea libera si tensiunea sursei poate fi determinat din relatia:

(11)

conducand la: (12)

Cazul functionarii in gol a liniilor electrice apare foarte rar si, in special,
il intalnim dupa un scurtcircuit cand actioneaza Reanclansarea Automata
Rapida (R.A.R.). Pentru determinarea factorilor de supratensiune se cupleaza
in ambele extremitati ale liniei reactante inductive pentru a face curentul,
chiar la functionarea in gol a liniei, sa aiba un caracter inductiv.

In concluzie, efectul Ferranti are un factor de supratensiune

(13)

ce, in cazul retelelor electrice cu lungimea de 300Km are valoarea 1,05 iar la o lungime de 500
Km are valoarea de 1,16. Durata supratensiunii este mai mare de o secunda .

 Ferorezonanta este rezultatul rezonantei aparute intre capacitatea liniei si inductivitatea

unei bobine cu miez de fier saturate cum ar fi bobina unui transformator electric conform figurii
5 . Unei tensiuni e a sursei de alimentare ii corespund trei valori ale curentului I marcate cu
M,N P Functionarea la ferorezonanta (punctele N sau P) unde ul=uc conduce la existenta unor
tensiuni pe elementele reactive (capacitatea este a retelei ) independente de valoarea tensiunii
sursei si mult mai mari decat aceasta . Raportul tensiune pe condensator pe tensiunea sursei
defineste solicitarea electrica a retelei ce poate atinge valoarea 2

Fig 5 Ferorezonanta

1.2 Nivelul supratensiunilor de comutatie

Cauza supratensiunilor de comutatie o constituie schimbarea brusca a

structurii retelei rezultat al scurtcircuitelor ce conduce la nivele de tensiuni
diferite in general foarte joase. Deconectarea scurtcircuitelor este
intotdeauna insotita de aparitia tensiunii tranzitorii de restabilire
caracterizata printr-o amplitudine mult mai ridicata si oscilatii pe frecvente
superioare.

La o incarcare normala a retelei cu un factor de putere kp=P/S mai

mare de 0,7 nivelul supratensiunii (amplitudinea) este puternic atenuat din
cauza caracterului rezistiv (P ridicat) al retelei. In acest caz, factorul de
supratensiune are valori cuprinse intre 1,2-1,5 cu probabilitatea atingerii
valorii 2 (factorul de oscilatie al tensiunii tranzitorii de restabilire
impune nivelul supratensiunii) si frecvente de oscilatie cuprinse in gama
250-500 Hz

La curenti redusi de incarcare a retelei caderea de tensiune rezistiva

este neglijabila si se manifesta reactanta liniei(C2 si L2) ce poate intra in
rezonanta cu reactanta aparatului de comutatie. Rezonanta se caracterizeaza
prin aparitia supratensiunilor cu frecventa proprie de oscilatie dependenta de
tipul aparatului de comutatie, frecventa suprapusa undei de frecventa
industriala. Spre exemplificare se prezinta in figura 6 deconectarea unei
sarcini inductive L2 de un aparat de comutatie ce prezinta inductivitatea
proprie Lp1 si capacitatea proprie Cp1.Frecventa de oscilatie a circuitului D-
Lp1-Cp1 este de ordinul MHz,

(14)

a circuitului secundar D-C1 –Lo-C2 , este intre 100-500 kHz

(15)

iar a intregului circuit este cuprinsa intre 5-20 kHz

(16)

Dintre cele mai periculoase cauze ale acestor supratensiuni in retelele de medie si inalta
tensiune amintim:

 Defectul in linie, numit si defect kilometric, consta in aparitia unui scurtcircuit, nu

imediat dupa intreruptor, ci pe o linie la cativa km de intreruptor dupa cum se indica in figura 7
b. Reteaua s-a reprezentat prin sursa de curent alternativ de tensiune u, rezistenta R1,
inductivitate L1, capacitate C1, iar linia scurtcircuitata la un capat prin inductivitatea L2, rezistenta
R2 si capacitatea C2. In figura 7c, cu linie plina s-a trasat nivelul tensiunilor efective pe durata
scurtcircuitului, iar cu linie punctata - nivelul tensiunilor dupa ridicarea scurtcircuitului si
amortizarea fenomenelor tranzitorii.

Pe durata scurtcircuitului valoarea de varf a tensiunii la ambele borne ale intreruptorului

este u0, tensiunea punctului de scurtcircuit este nula, iar tensiunea sursei se mentine practic
constanta la valoarea de varf .
Fig. 7. Defectul in linie.

Dupa intreruperea curentului de scurtcircuit, tensiunea bornei 2 a intreruptorului

oscileaza, tinzand catre valoarea zero iar tensiunea bornei 1 oscileaza, tinzand catre valoarea .
Tensiunea oscilanta de restabilire intre bornele 1 si 2 este u1, 2 = u1 – u2 si constituie o solicitare
dielectrica importanta a intreruptorului din cauza pantei mari in etapa initiala. Panta mare a
tensiunii oscilante de restabilire se datoreaza frecventei ridicate de oscilatie a liniei de lungime
relativ mica.

Tensiunea bornei 2 se calculeaza prin stabilirea unui circuit echivalent pentru linia
intrerupta, cu o extremitate libera si cu cealalta conectata la pamant. Daca se neglijeaza
amortizarea liniei rezulta o linie fara pierderi, care oscileaza pe sfert de lungime de unda, adica:

Pentru aceasta linie se poate stabili un circuit echivalent pentru

fundamentala (n =0), daca se impune sa aiba aceeasi frecventa de oscilatie
si acelasi curent capacitiv ca linia reala cu constante uniform distribuite. In
aceste conditii, linia va oscila pe sfert de lungime de unda, ca in figura 8, iar
frecventa proprie de oscilatie va fi:

(17)

unde: - L = L0l; C = C0l; - l = lungimea liniei; - C0, L0 = constante uniform repartizate.

Fig. 8 Oscilatiile de curent si tensiune ale unei linii scurtcircuitate.

Conditia de a avea acelasi curent capacitiv este: , iar conditia de a obtine aceeasi

frecventa de oscilatie este, sau de unde rezulta:

(18)

In ipoteza intreruperii curentului la trecerea prin valoarea zero, din circuitul echivalent al
liniei din figura 7 b, rezulta:

sau

cu notatiile:

- ; - ; - (19)

se obtine curentul: (20)

iar tensiunea bornei 2 este:

(21)

In ipoteza amortizarii nule (R2=0; 2=0), expresia tensiunii u2 devine

(22)
 Tensiunea bornei 1 se calculeaza pe baza circuitului echivalent al retelei din figura 7 b.
Daca se admite ca pe o durata mica, la trecerea curentului de scurtcircuit prin zero, tensiunea u a

sursei are valoarea constanta, se scrie: sau , de

unde rezulta:

(23)

unde: - ; - ; -

In ipoteza amortizarii nule, tensiunea devine:

(24)

Fig. 9 Diagrama tensiunii de restabilire la un defect in linie

In figura 9 s-au reprezentat grafic, curbele tensiunilor u2 , u1 si u 1, 2 = u1 - u2, care

reprezinta tensiunea de restabilire la bornele intrerupatorului. Se constata ca frecventa de
oscilatie a liniei este mult superioara frecventei de oscilatie a retelei si ca panta initiala a tensiunii
u1,2 este accentuata.

Observatie:

Calculul efectuat pentru determinarea tensiunii de restabilire u1,2 este aproximativ,

intrucat s-au facut ipoteze simplificatoare pentru a scoate in evidenta fenomenele principale.
Pentru obtinerea unor rezultate mai exacte se recurge fie la modelarea retelei si a liniei, fie la
utilizarea calculatoarelor electronice.
 In cazurile practice, frecventa tensiunii u2 este de ordinul 100 KHz, a tensiunii u1 de
ordinul 15 KHz, iar zona periculoasa este cuprinsa intre 0,8 si 9 km.

Pericolul defectului kilometric consta in reamorsarea arcului electric in intreruptor,

deoarece din cauza vitezei mari de crestere a tensiunii de restabilire, aceasta intrece ca valoare
tensiunea de tinere intre contactele intreruptorului.

Cu cat valoarea tensiunii u0, existenta la ambele borne ale intreruptorului in momentul
izolarii liniei, este mai mare, cu atat panta initiala a tensiunii oscilante de restabilire este mai
mare, ceea ce se poate urmari si pe figura 18.

Valoarea maxima a tensiunii u0 depinde de valoarea curentului de scurtcircuit si in

prima aproximatie, de reactanta liniei scurtcircuitate, conform relatiei:

unde: - I - este curentul de scurtcircuit, ca valoare efectiva;

- l - lungimea liniei;

- X0 - reactanta liniei pe unitatea de lungime.

In retelele in care curentul de scurtcircuit are valori moderate, adica mai mici decat 20
KA, valoarea tensiunii u0 ramane relativ redusa, iar panta initiala a tensiunii oscilante de
restabilire este mica si ca urmare nu se produc reamorsari in intreruptor. Defectul kilometric este
sesizabil numai in retelele in care curentul de scurtcircuit este mai mare decat 20 KA si unde
puterea de rupere a intreruptorului este apropiata de puterea de scurtcircuit a retelei in punctul
considerat.

Dupa Pouard, severitatea (Sev) solicitarii intrerupatorului depinde de:

- solicitarea termica data de curentul de scurtcircuit I;

- valoarea UA=2uo a primului maxim al tensiunii oscilante de restabilire;

- panta dur/dt a tensiunii oscilante de restabilire pana la primul maxim, dupa relatia:

(25)

Curentul de scurtcircuit (valoarea efectiva) se calculeaza cu relatia:

 unde: - X1 - este reactanta retelei;

- X0 – reactanta pe 1 km de linie;

- l - lungimea liniei.

Valoarea UA a primului maxim se calculeaza aproximativ:

Panta tensiunii de restabilire se calculeaza aproximativ:

(26)

unde: - ZC este impedanta caracteristica a liniei scurtcircuitate. Cu relatiile deduse expresia

severitatii solicitarii devine:

 Deconectarea unui scurtcircuit la bornele transformatorului

Acest proces de comutatie produce la bornele intreruptorului o tensiune oscilanta de

restabilire cu panta mare, intocmai ca la deconectarea defectului kilometric. In figura 10, s-a
reprezentat:

a) pozitia intreruptorului in reteaua cu scurtcircuit la bornele transformatorului;

b) schema electrica echivalenta, unde s-a neglijat influenta rezistentelor;

c) diagrama tensiunilor: u a sursei, u1 a bornei intreruptorului spre retea, u2 a bornei

intreruptorului spre transformator si u1,2 = u1-u2, care reprezinta tensiunea oscilanta de restabilire
la bornele intreruptorului.

Pe durata scurtcircuitului raportul intre tensiunea la bornele transformatorului UT si

tensiunea U a sursei, presupusa de putere infinita, este: (27)

unde: - XR - reactanta retelei;

- XT reactanta transformatorului.

Cu cat transformatorul are o putere nominala mai mica, cu atat reactanta sa este mai
mare, iar tensiunea la bornele transformatorului este mai mare. Pentru cazurile practice
raportul UT /U= 0,60,9.
Fig. 10 Deconectarea unui transformator cu scurtcircuit in secundar

Frecventa proprie de oscilatie a transformatorului la scurtcircuit variaza intre 10 KHz, la

tensiuni de ordinul 400 KV si 2030 KHz, la tensiuni de ordinul 50 KV. Frecventa proprie de
oscilatie a retelei din amonte este de ordinul 13 KHz.

Intocmai ca la defectul kilometric, solicitarea dielectrica produsa de tensiunea oscilanta

de restabilire u1,2 este data atat de valoarea amplitudinii UA, cat si de frecventa proprie de
oscilatie a transformatorului in scurtcircuit. Se poate obtine astfel o panta de ordinul 5,9 KV/s,
pentru UA = 148 KV, ceea ce reprezinta o solicitare extrem de dura pentru intreruptor.

In concluzie, deconectarea unui scurtcircuit in apropierea unui

transformator poate conduce la solicitari dielectrice importante, daca puterea
transformatorului este mica, spre exemplu ..10% fata de puterea de
scurtcircuit a intreruptorului.

 Deconectarea in opozitie de faza

Aceasta situatie poate aparea in retelele de inalta tensiune, interconectate, alimentate de

cel putin doua centrale. Ca urmare a deconectarii intreruptorului, care asigura functionarea in
paralel a celor doua centrale, tensiunea de restabilire la frecventa industriala poate atinge valori
2Un, unde Un este tensiunea compusa a retelei. Procesul va fi studiat pe schema electrica
echivalenta monofazata din figura 11a.
a) circuit monofazat b)configuratie reala

Fig.11 Deconectarea in opozitie de faza

Doua generatoare echivalente G1 si G2 alimenteaza consumatorul prin intermediul liniilor

de inductivitate L1 si L2. In functionare normala, tensiunile la bornele celor doua generatoare sunt
in faza. La aparitia unui scurtcircuit la bornele sarcinii Z, ambele generatoare vor contribui la
obtinerea curentului de scurtcircuit cu valoarea:

(28)

Existenta scurtcircuitului face sa dispara sarcina activa a generatoarelor si, ca urmare,

cele doua generatoare ies din sincronism. Dupa eliminarea scurtcircuitului, prin deschiderea
intreruptorului B, intre cele doua generatoare se va stabili un curent de circulatie determinat de
diferenta de faza existenta intre tensiunile la borne ale celor doua generatoare. Acest curent de
circulatie este de natura unui curent de scurtcircuit, iar valoarea lui cea mai mare apare la
opozitia de faza intre tensiunile la bornele celor doua generatoare. Daca U este tensiunea la borne
a unui generator, acest curent este:

(29)

Raportul intre curentul de scurtcircuit in opozitie de faza si curentul I1 de scurtcircuit

normal este: (29)

 Raportul k are valoarea cea mai mare (k = 0,5) pentru L1 = L2. Curentul de scurtcircuit I2
este intrerupt prin deschiderea intreruptorului A, iar tensiunea de restabilire, la frecventa
industriala, este U1,2 ca in figura 12.

Fig. 12. Diagrame fazoriale la deconectarea in opozitie de faza

In regim de scurtcircuit, dupa deconectarea intrerupatorului B, tensiunea U1,2 se aplica

deconectarea in opozitie de faza inductivitatilor L1 si L2. Tensiunea de restabilire UB a
intreruptorului B este redusa ca marime si ca urmare intreruptorul B deconecteaza scurtcircuitul
in conditii usoare. Tensiunea oscilanta de restabilire u1,2 a intreruptorului A, pentru cazul
opozitiei totale de faza, este indicata calitativ in figura 13 si rezulta ca o diferenta a tensiunilor de
restabilire u1 si u2 care exista la bornele condensatorului C1, respectiv C2.

Fig. 13 Diagrame de marimi instantanee la deconectarea in opozitie de faza.

Frecventele proprii de oscilatie ale acestor tensiuni de restabilire sunt diferite:

(30)
deci, in general f1f2. Ca urmare si valorile de varf ale tensiunilor nu coincid in timp si deci
factorul de oscilatie y, considerat la valoarea de varf , este mai mic adica in acest caz =1,2.
Pentru constructorii de aparate, deconectarea in opozitie de faza impune conditii grele in
realizarea intreruptorului. Acesta urmeaza sa reziste la o solicitare dielectrica egala cu de doua
ori valoarea de varf a tensiunii de exploatare si la curent de rupere de 0,5 din curentul de
scurtcircuit al retelei. Deoarece iesirea din sincronism a celor doua generatoare este posibila, dar
ajungerea in opozitie de faza completa este putin probabila, in scopul realizarii unor constructii
economice de intreruptoare se convine intre constructori si exploatatori ca valoarea curentului de
rupere, la incercarea in opozitie de faza, sa fie redusa de la 0,5I1 la 0,25I1.

Concluzie:

Supratensiunile de comutatie sunt caracterizate prin amplitudini

ridicate de nivel 2 - 4 dar si prin frecvente ridicate deci front de crestere
ridicat t=1/f =(1/5-1/20)10-3 =0,2-0,05 milisecunde .

1.3 Nivelul supratensiunilor datorate descarcarilor atmosferice si electrostatice

Mecanismul incarcarii norilor cu sarcini electrice este un fenomen natural ce nu este

deplin elucidat. Norul, incarcat cu sarcini electrice, este, fata de pamant, un veritabil dipol. In
climat temperat (cazul tarii noastre) majoritatea norilor contin sarcini negative in partea
inferioara. Problema incarcarii si orientarii dipolilor constituenti ai norului se presupune ca este
functie de traseul ascendent sau descendent de miscare a maselor de aer.

Pentru aparitia unei descarcari electrice intensitatea campului electric trebuie sa

depaseasca 20 KV/m. Procesul fizic al descarcarii sub forma de trasnet este studiat cu ajutorul
camerei fotografice Boys. Descarcarea atmosferica incepe de la norul negativ si inainteaza cu o
viteza de cateva sute de Km/s, pana cand aceasta descarcare se stinge. Urmeaza o predescarcare
de la nor la punctul de stingere al descarcarii pilot (fig. 14).

In momentul in care predescarcarea a ajuns la extremitatea canalului format anterior de

descarcarea pilot, aceasta extremitate straluceste puternic datorita formarii unui camp electric si a
unei ionizari intense. Din aceasta extremitate pleaca o noua descarcare pilot pe o distanta de 15 -
80 m. Procesul este reluat de mai multe zeci de ori cu panze de 60 - 70 s pana cand o
predescarcare atinge solul.
Fig. 14 Descarcarea atmosferica

Practic, pana in acest moment se formeaza un canal ionizant intre nor si sol. In momentul
atingerii solului incepe descarcarea principala de la sol la nor. Urmeaza apoi mai multe lovituri
de traznet separate prin intervale de timp de 2ms – 0,5 secunde. Fiecare lovitura de traznet
corespunde unei predescarcari de la nor la sol si a unei descarcari principale de la sol la nor.

Fig. 15 Curentul descarcarii atmosferice

In figura 15 sunt redate loviturile de traznet pe o durata de 0,5 secunde, lovituri ce

evidentiaza cresteri ale curentului cuprinse intre 50- 100 KA/s pentru prima descarcare.

In tabelul 1 este prezentata statistic valoarea curentului si probabilitatea obtinerii lui din
energia descarcarii atmosferice.

Tabelul 1

Curent Probabilitate Panta de Durata Nr. de

crestere totala lovituri de
 KA % KA/s sec traznet
26 50 48 0.09 2 14
73 10 74 0.56 5 70
180 1 97 2.7 12 330

Din aceasta statistica rezulta ca supratensiunile de origine atmosferica sunt unipolare cu o

durata a semiamplitudinii de 50 s. Descarcarile atmosferice pot fi directe sau indirecte.

A Descarcarea atmosferica directa se obtine daca traznetul cade pe un conductor activ al

unei linii electrice aeriene. Amplitudinea acestei supratensiuni se calculeaza cu relatia divizorului

de tensiune: (31)

unde:

- - reprezinta supratensiunea pe linie fata de pamant;

- - tensiunea norului fata de pamant;

- - impedanta caracteristica a liniei;

- - impedanta caracteristica a canalului ionizant nor-linie.

Relatia se explica cu ajutorul figurii 14 unde lovitura de traznet cade pe linia de

impedanta Zc si se propaga spre stanga si spre dreapta, motiv pentru care in calcul a fost o
portiune de linie de impedanta Zc / 2. Intensitatea curentului de descarcare este calculata cu

relatia: si are valori conform tabelului 2 (25 - 200 KA).

Supratensiunea atmosferica se propaga pe linie sub forma unei unde calatoare care, in
punctele de modificare a impedantei caracteristice ( ) sufera o frangere (fig. 16).

Locurile de modificare ale impedantei caracteristice sunt trecerea de la o linie aeriana la

cablu, la o instalatie capsulata sau in cazul terminarii unei linii (statie). In aceste locuri, unda de
amplitudine U1 se frange intr-o unda transmisa Ut ce se propaga mai departe si o unda care se
reflecta de amplitudine Ur. Notand cu k indicele de reflexie (k=Ur/U1), atunci unda transmisa
poate fi scrisa sub forma:

(32)

intrucat Ur are sens opus undei incidente si conform relatiilor:

 (33)

sau, in modul . (34)

Fig. 16 Unda de supratensiune atmosferica

Din cauza reflexiilor multiple si a frangerii undei supratensiunea poate atinge valoarea dubla a
amplitudinii undei incidente. Pentru a descarca supratensiunea pe o linie, la orice modificare de
impedanta caracteristica a liniei, trebuie sa se monteze descarcatoare electrice in acord cu
principiile coordonarii izolatiei. Pentru a proteja conductoarele active (fig. 17) de descarcarile
atmosferice directe se utilizeaza conductoare de garda.

Fig. 17 Protectia liniilor aeriene

Tot o descarcare atmosferica de tip invers se obtine in cazul in care traznetul

loveste stalpul liniei aeriene (fig. 17.a).

Considerand rezistenta stalpului metalic si respectiv inductivitatea sa

, atunci tensiunea la care este supus lantul de izolatoare poate

fi determinata utilizand circuitul din figura 18b.cu relatia

(35)
 B Descarcarea atmosferica indirecta

Intr-o descarcare atmosferica indirecta, presupunem ca traznetul loveste un corp din

apropierea unui post de transformare (fig. 18).

Fig. 18 Descarcare atmosferica indirecta

Presupunand D distanta fata de punctul de impact, potentialul intr-un

punct oarecare poate fi aproximat cu relatia: (36)

unde:- I - curentul descarcarii atmosferice;

- - rezistenta solului.

Calculand potentialul pentru cazul instalatiei din figura 18 cu ,

, , , se obtine potentialul prizei neutrului de
40 KV, iar cel al prizei instalatiei de 80 KV. Rezulta astfel o diferenta de
potential de 40 KV ce solicita instalatia de joasa tensiune. Acest exemplu
demonstreaza posibilitatea aparitiei unei supratensiuni ridicate intr-o
instalatie de joasa tensiune, caz foarte rar, tinand cont de faptul ca aceasta
supratensiune este functie de distanta fata de punctul de impact si rezistenta
solului.

C Supratensiuni datorate descarcarilor electrostatice

Descarcarea atmosferica ce loveste stalpul induce sarcini in linie,

sarcini ce se scurg pe circuitul din figura 18.b, fie prin interiorul izolatorilor
(strapungerea), fie pe suprafata acestora (conturnarea). Durata de crestere
a frontului de unda este de ordinul nanosecundelor .In momentele
premergatoare unei descarcari atmosferice , norul dipolar induce (fig. 19) in
liniile aeriene sarcini.
Fig. 19 Descarcari electrostatice

Aceste sarcini induse cresc pe o durata foarte scurta potentialul

conductoarelor, implicit campul electric fata de pamant . Capacitatile partiale
linie – pamant sunt supuse unor tensiuni de 150-500 kV ce produc campuri
electrice mai mari de 30KV/m ce strapung aerul dintre linie si sol. Apare
astfel o descarcare electrostatica a sarcinilor induse in linie Pentru protectie
se utilizeaza eclatoare si descarcatoare cu rezistenta variabila, conform
principiilor coordonarii izolatiei.

Tot o descarcare de scurta durata apare in cazul topirii fuzibilului

sigurantelor ultrarapide pentru protectia componentelor semiconductoare. In
figura 20.a este prezentata schema electrica simplificata necesara
exemplificarii functionarii la scurtcircuit a sigurantei fuzibile (SF). Parametrii
retelei sunt LR, RR, CP, iar impedanta receptorului scurtcircuitat este ZR. In
figura 20 b sunt trasate diagramele de tensiuni si curenti, cu explicatiile din
legenda. Procesul formarii supratensiunii se explica pe baza ecuatiei de
functionare a schemei din figura 20 a, considerand ca rezistenta
echivalenta RR, este mult mai mica decat rezistenta echivalenta a arcului
electric si apoi a 'omizii' incandescente din siguranta:

(37)
Fig. 20 Supratensiuni la topirea fuzibilului

In aceasta ecuatie se considera trei etape reprezentative:

Etapa 1, in care curentul este crescator in timp, iar tensiunea sursei uS este mai mare
decat tensiunea u a arcului electric, formata din suma tensiunilor de arc elementare, intre
picaturile de metal lichid. Numarul de picaturi de metal topit este relativ mic si, corespunzator, si
tensiunea de arc este redusa. Relatiile care caracterizeaza aceasta etapa sunt:

(38)

Etapa 2, poate fi considerata punctuala, curentul i ajunge la valoarea maxima il (de

limitare). Numarul de picaturi de lichid si de arcuri electrice elementare este cel mai mare, iar
relatiile sunt:

(39)

Etapa 3, este caracterizata prin valori descrescatoare ale curentului, iar tensiunea arcului
electric este mai mare decat tensiunea sursei. Tensiunea suplimentara a arcului electric este de
autoinductie, iar energia suplimentara corespunzatoare provine din energia campului magnetic.
Relatiile corespunzatoare sunt:
 (40)

Aceasta este etapa de formare a supratensiunii de amplitudine . Procesul formarii

supratensiunii se poate scoate in evidenta, in mod simplu, daca se admite ca evolutia curentului,
cu panta negativa, este liniara de forma:

(41)

unde ta - este durata de ardere a arcului electric. Ecuatia tensiunilor se transforma in:

(42)

Cantitatea cu care tensiunea u depaseste valoarea de varf a tensiunii sursei se

numeste supratensiune si este direct proportionala cu durata arcului electric. Valoarea de varf a
tensiunii de comutatie solicita izolatia nu numai a sigurantei fuzibile, ci si a intregii instalatii
electrice, si de aceea - prin recomandarile C.E.I., publicatia 282-1, in concordanta cu normele de

coordonare a izolatiei - valoarea u este limitata prin raportul:

(43)

Nota:

Tensiunea u poate avea si un usor caracter oscilant, avand in vedere capacitatea

parazita CP si inductivitatea LR. Pe durata arcului electric in siguranta fuzibila si a formarii
“omizii” de nisip sinterizat rezistenta electrica a intervalului intre bornele sigurantei fuzibile
creste. Aceasta rezistenta este de natura sa amortizeze puternic procesul oscilant.

Concluzii:

 Supratensiunile datorate descarcarilor electrostatice si atmosferice

analizate in acest capitol sunt caracterizate prin supratensiuni foarte
ridicate 107 V, deci factori de supratensiune mai mari de 4 , dar si prin
fronturi de crestere ridicate cuprinse intre 1- 10 microsecunde producand
campuri electrice de ordinul 1000 kV/ .

 Sintetic, toate supratensiunile analizate si caracterizate prin amplitudine

si durata sunt prezentate in tabelul urmator:

Categoria de Factor de Durata Front de Solicitare

 supratensiun supratensiun crestere a produsa
e e sau
frecventa
Temporare < >1 s Industriala mica
<500Hz
Comutatie 2–4 1ms 1-20 kHz medie
Descarcari >4 1-10 1000kV/ . mare

 Reprezentarea grafica a factorului de supratensiune si tipul

supratensiunii reda nivelurile de tensiuni din instalatii electrice .

2 NIVELUL TENSIUNII DE IZOLATIE IN INSTALATII ELECTRICE

Coordonarea izolatiei cuprinde un ansamblu de masuri privind

dimensionarea izolatiei echipamentelor electrice pentru a realiza in mod
economic o protectie impotriva supratensiunilor si in scopul asigurarii
continuitatii in serviciu a instalatiei electrice.

Protectia economica impotriva supratensiunilor se refera la

 costul izolatiei;

 costul echipamentului de protectie;

 costul lucrarilor de inlocuire a echipamentului defect, a echipamentului

inlocuit dar si costul intreruperii alimentarii cu energie a consumatorilor;

Stabilirea nivelului de protectie la care rezista echipamentul electric si

instalatia fara alte masuri suplimentare este o problema tehnologica
dependenta de caracteristicile echipamentelor utilizate si a instalatiei. O
prima masura , utilizata este de supradimensionarea izolatiei instalatiei si
echipamentului electric pentru a rezista la supratensiuni cu nivel mai mic de
2.
 Protectia la supratensiuni cu nivel mai ridicat de 2 este posibila prin
introducerea unor elemente de protectie a caror zona de protectie trebuie
bine definita. Zona de protectie trebuie sa fie delimitata functie de nivelul de
tensiuni dar si localizata fizic .

Delimitarea si limitarea zonei de protectie trebuie realizata pentru intreaga gama a nivelurilor
de tensiuni.

Nivelele de izolatie au doua componente, si anume:

 Nivelul tensiunii de tinere, la care echipamentul incercat trebuie sa reziste, in sensul ca nu

sufera nici conturnare, nici strapungere.

 Nivelul tensiunii de protectie.

2.1 Nivelul tensiunii de tinere

Nivelul tensiunii de tinere (rezistenta) deriva din doua notiuni: strapungerea (gaze,
lichide, solide) si conturnarea (numai pe suprafata materialelor izolante solide).

Tensiunea de tinere (de rezistenta) este functie de tipul supratensiunii aplicate, de

frecventa acesteia, de panta de crestere si de durata. Factorii de baza care o influenteaza sunt
pentru:

 Solide: - conditiile de mediu (umiditatea, poluarea, radiatiile ultraviolete);

- valoarea campului electric permanent;

 Gaze: - variatia presiunii aerului cu altitudinea;

- variatia presiunii in camera de stingere.

Tensiunea de tinere , fiind functie de tipul supratensiunii aplicate, trebuie analizata pentru
fiecare categorie de supratensiuni, astfel:

Supratensiunile de frecventa industriala (temporare)

Tensiunea de tinere a unei retele sau echipament electric trebuie sa fie mai mare decat
nivelul acestor supratensiuni temporare. Supratensiunile temporare, caracterizate printr-un factor
de supratensiune si cu o durata cuprinsa intre o secunda si cateva ore, conduc la tensiuni
de tinere caracterizate printr-un nivel superior ( ) si o durata de un minut. Astfel, in retelele
de joasa tensiune ( ), tensiunea de tinere are o valoare de 2500 V c.a. aplicata timp de
1 minut. Incercarea echipamentului de joasa tensiune se face la o tensiune de frecventa
industriala cu valoarea 2,5 KV cu ajutorul M si se considera ca echipamentul rezista daca
rezistenta de izolatie este mai mare de 10 M.

In retelele de inalta tensiune, tensiunea de tinere are nivelul 3 ceea ce presupune

incercarea echipamentului si izolatiei la o tensiune alternativa de frecventa industriala cu
valoarea aproximativa timp de 1 minut.

Standardul CEI – 171 prezinta valoarea tensiunii aplicate de frecventa industriala timp de
1 minut functie de valoarea tensiunii nominale a liniei conform tabelului urmator:

Tensiunea 3,6 7,2 12 17,5 24 36 52 72,5 123 145 170 245

nominala
[KV]
(valoare
efectiva)
Tensiune 10 20 28 38 50 70 95 140 185 230 275 325
a de
tinere 230 275 325 400

aplicata
timp de 1
minut

Supratensiunile de comutatie sunt caracterizate prin factori de supratensiune cuprinsi in

gama 2 – 4 si durata scurta. Rezistenta echipamentului si a instalatiei la astfel de supratensiuni,
implicit determinarea tensiunilor de tinere constituie obiectul unor studii de probabilitate, fiind
dependenta de frontul de crestere al supratensiunii (figura 21) si de durata acesteia (T2 – timp de
injumatatire a primei amplitudini), iar parametru este distanta dintre partile conductoare (distanta
dintre doua plane conductoare aflate in aer).

Fig. 21 Tensiunea de tinere

Analiza minimului de rezistenta la front de crestere variabil al undei aplicate si la durata

de aplicare variabila a condus la definirea prin recomandarea CEI – 60 a unui impuls
standardizat de incercare la supratensiuni de comutatie a echipamentelor electrice. In datele
prezentate in figura 21 ,tensiunea U50 are un minim (U50 reprezinta tensiunea la care
probabilitatea aparitiei arcului este de peste 50%) si conduce la un impuls de tensiune aplicat pe
medie si inalta tensiune cu un front de crestere de 250 s si o durata de 2500 s (durata
masurata pana in momentul injumatatirii amplitudinii impulsului).

Amplitudinea impulsului este functie de tensiunea nominala a retelei fiind redata sintetic
in tabelul 3

Fig. 22 Impuls standardizat pentru tensiuni de comutatie

Impulsul standardizat pentru incercarea la supratensiuni de comutatie pe joasa tensiune

a circuitelor inductive respectiv capacitive este redat in figura 22 b si c cu valoarea amplitudinii
de 1000 V

Supratensiunile datorate descarcarilor electrostatice si atmosferice au un front de

crestere mult mai rapid si o durata foarte scurta. Aceleasi studii probabilistice au determinat unda
impuls de tensiune ce are front de crestere de 1,2 cu o durata de 50 s si numai de polaritate
pozitiva. Amplitudinea impulsului este functie de tensiunea nominala a retelei fiind redata
sintetic in tabelul 3.
 Impulsul de curent, conform recomandarii CEI - 60 este de 8/20 s,
ceea ce corespunde unei cresteri a frontului de 8 s cu o durata de 20 s.

Fig. 23 Impuls standardizat a) - de curent b) - de tensiune

Intrucat in astfel de incercari apare arc electric, izolatiile respective se numesc

autoregeneratoare deoarece rigiditatea dielectrica a mediului se reface dupa disparitia arcului
electric de conturnare.

Probabilitatea de strapungere, respectiv de tinere a unei izolatii este indicata in figura 24

pentru unda de impuls data. Valoarea U50 reprezinta valoarea tensiunii aplicate la care se produc
50 % amorsari ale arcului prin izolatie.

Fig. 24 Riscul de clacare al izolatiei

In retelele de inalta si medie tensiune, aceasta tensiune este calculata functie de distanta
de conturnare prin relatia: . (44)

Tensiunea de tinere se alege sub valoarea tensiunii U50 pentru a avea probabilitatea de
tinere mai mare decat probabilitatea de clacare. Formula de determinare a tensiunii de tinere
functie de distanta este:

. (45)
In ambele cazuri tensiunea este exprimata in MV iar distanta in metri.

5.2.2 Nivelul tensiunii de protectie

Solicitarile electrice impun coordonarea izolatiei prin definirea factorilor de

supratensiunea tipurilor de supratensiuni, a tensiunii de tinere si a tensiunii de protectie
conform urmatoarei diagrame.

Pana in prezent au fost studiate masurile ce sunt luate pentru a face echipamentele si instalatiile
electrice sa reziste la supratensiuni. Aceste masuri nu sunt suficiente si trebuie completate cu
masuri de reducere a supratensiunilor.

In acest sens, in retelele electrice se introduc elemente ce limiteaza

supratensiunile si, totodata, se iau masuri de compensare a liniilor.
Compensarea liniilor se realizeaza longitudinal prin introducerea de
condensatoare si transversal prin introducerea de bobine. Elementele ce
descarca liniile de supratensiuni sunt descarcatoarele. Acestea sunt
construite cu un nivel de izolatie inferior echipamentului din instalatie.

Descarcatoarele au fost concepute initial pentru protectia impotriva descarcarilor de

origine atmosferica iar, in faza actuala, prin dezvoltarea capacitatii termice, pot face fata si
supratensiunilor de comutatie. Din aceste motive, descarcatoarele au o tensiune nominala de
tinere (rezistenta) superioara nivelului supratensiunii provocate de punerea la pamant a unei faze
iar tensiunea de protectie (nivelul tensiunii de lucru) apartine nivelului supratensiunilor de
comutatie si atmosferice.

In figura 25 (a-d), sunt date cateva exemple privind locul descarcatorului intr-o retea
electrica, dupa cum urmeaza:

a) Intre neutrul unui transformator si pamant. O unda de supratensiune care ar patrunde in

transformator se poate reflecta in locul de modificare a impedantei, adica in punctul neutru.

b) Intre linia aeriana si pamant, in posturile de transformare rurale,

pentru a limita supratensiunile atmosferice si a proteja transformatorul.
 c) La intrarea unei linii aeriene intr-o statie de conexiuni sau de transformare.

d) La conexiunea prin cablu a unui motor electric.

Fig. 25 Relativ la locul descarcatoarelor in instalatii electrice

Eclatoarele sunt utilizate in retelele de medie si inalta tensiune, fiind plasate in punctele de
intrare al statiilor de transformare, inclusiv in cele de medie si joasa tensiune. Functia lor este de
a crea in anumite puncte de control a retelei o slabire a izolatiei prin arcul ce se formeaza daca
tensiunea retelei depaseste valoarea unei tensiuni impuse (nivel de tensiune).

Constructiv, primele eclatoare si cele mai vechi dispozitive de protectie contin doi
electrozi arcuiti , conectati unul la pamant iar al doilea la conductorul ce trebuie protejat.
Electrozii plasati in aer sunt fixati la o distanta reglabila de un suport izolator.

Principiul de functionare al eclatoarelor este foarte simplu, constand in amorsarea arcului

intre electrozi, daca tensiunea depaseste un nivel impus. Arcul creat intre electrozi se dezvolta
conducand la scurgerea supratensiunii liniei.
Fig. 26 Eclatoare (Merlin Gerin)

Unele eclatoare contin intre cei doi electrozi o vergea (tija) cu scopul de a preveni
scurtcircuitele datorate stationarii pasarilor pe electrozi.

Reglarea distantei dintre electrozi conduce la ajustarea nivelului de protectie. Aceste

dispozitive, foarte simple si economice dar au o serie de dezavantaje, precum:

- tensiunea de amorsare a arcului are o mare dispersie si dependenta de conditiile

atmosferice (variatie de pana la 40%);

- nivelul de amorsare a arcului (caracteristica arcului) este dependenta de amplitudinea

supratensiunii (fig.27)

- creste durata de amorsare a arcului la descresterea supratensiunii.

Fig. 27 Nivelul de amorsare a arcului in eclatoare

 In aceste conditii, un impuls de tensiune poate sa produca arc
(strapungere) intr-un dispozitiv cu o tensiune de tinere mai mare decat a
eclatorului, pentru simplu motiv ca acest dispozitiv are o intarziere mai mica
a amorsarii arcului (exemplu: in cabluri apare strapungerea). Mai mult, in
eclatoare, dupa amorsarea arcului dintre electrozi din cauza aerului ionizat,
arcul continua sa existe si la disparitia supratensiunii. In acest caz apare,
rezultat al unei supratensiuni, o punere la pamant in retelele cu neutru.
Acest curent de punere la pamant este sesizat de dispozitivele de protectie a
curentului de defect ce comanda deconectarea liniei iar apoi reaclansarea
automata rapida (R.A.R.)

Pentru inlaturarea acestor neajunsuri in retele electrice se utilizeaza descarcatoarele ce au

capacitatea de a impiedica scurgerea de curent a eclatoarelor dupa disparitia supratensiunii

Rolul functional al descarcatorului electric este de a limita supratensiunile de origine

atmosferica si cele de comutatie, in acord cu principiile coordonarii izolatiei.

 Din punct de vedere constructiv, dupa cum se vede in figura 28 un descarcator este alcatuit
din:

- coloana de eclatoare 1. Numarul acestora depinde de tensiunea

nominala a retelei. Pentru retelele de joasa tensiune descarcatorul are un
singur eclator;

- rezistentele nelineare 2, care asigura repartizarea tensiunii in mod uniform pe spatiile

disruptive;

- rezistenta nelineara principala 3, formata din inserierea mai multor discuri realizate din
carbura de siliciu sau oxid metalic (ZnO 90%, Bi203, CoO);

- anvelopa din portelan 4, care adaposteste reperele 1, 2, 3.

Reperele l, 2, 3 se afla in atmosfera de azot; anvelopa este inchisa ermetic

avand in vedere ca rezistentele nelineare sunt higroscopice si ca amorsarea
eclatoarelor depinde de umiditatea continuta in atmosfera. Se poate folosi si
pentaoxidul de fosfor pulbere pentru eliminarea umiditatii reziduale.

Functionarea descarcatorului se initiaza prin amorsarea eclatorului la aparitia unei

supratensiuni. Relatia de dependenta intre curentul i si tensiunea u aplicata rezistentei nelineare
este de forma: unde c = (650700) V/A si  = 0,160,3, la rezistentele din carbura de
siliciu (SiC). La rezistentele din oxizi metalici.  = 2050, adica rezistenta este extrem de
nelineara. Unele firme constructoare realizeaza descarcatoare pana la cele mai mari tensiuni
nominale numai cu rezistente nelineare din oxizi metalici si deci fara eclatoare. Dupa scurgerea
sarcinilor electrice, intensitatea curentului electric scade, rezistenta nelineara creste foarte mult si
eclatoarele se sting.
Fig.28 Schita unui descarcator 1 – coloana cu eclatoare; 2 – rezistenta
nelineara cu rol de divizor de tensiune 3 – rezistenta nelineara principala; A,
B – bornele aparatului

Exista o mare varietate constructiva de descarcatoare ce depinde de marimea si felul

tensiunii nominale a instalatiei.

Pentru tensiuni joase (Un< 1.000 V) descarcatorul are un singur eclator (fig.29 ).

Fig. 29 Eclatorul unui descarcator de joasa tensiune:

1, 3 – electrozi de Am; 2 – saiba izolanta de mica

Pentru tensiuni medii eclatorul este inglobat in rezistenta nelineara, care, intocmai unui
divizor de tensiune, asigura o egala repartizare a tensiunii pe intervalele disruptive (fig.30). La
tensiunea nominala, in absenta unei supratensiuni, din geometria constructiei si neuniforma
intensitate a campului electric se realizeaza o stare de preionizare in zone imediat apropiate
intervalelor disruptive.
Fig. 30 Eclator cu rezistente de uniformizare pentru descarcator de medie tensiune

1 – electrod; 2 – rezistenta nelineara; 3 – canal de expandare; 4 – spatiu preionizat

Pentru tensiuni continue relativ joase (Un = I.000 3.000 V) eclatorul este prevazut cu un
sistem de suflaj magnetic care introduce arcul electric intr-o camera de stingere cu pereti reci si
fanta progresiv ingustata in vederea stingerii (fig.31).

Fig. 31 Eclatorul descarcatorului de curent continuu:

1. magnet permanent; 2, 3 – electrozii eclatorului

Pentru tensiuni inalte si foarte inalte descarcatorul este construit din module conectate in
serie. In figura 32 este prezentata schema electrica a unui modul de 810 kV, al unui descarcator
electric cu suflaj magnetic. Un asemenea modul cuprinde mai multe eclatoare de amorsare si
stingere Eas, conectate in serie cu un subansamblu format din bobina de suflaj L si rezistenta
nelineara R1 si cu rezistenta nelineara principala R2. Fiecare modul este suntat de rezistenta
nelineara R3, care asigura repartizarea uniforma a tensiunii pe module.
Fig. 32 Un modul de descarcator cu suflaj magnetic

La tensiuni nominale fiecare modul este prevazut si cu condensator de

capacitate C = 50 100 pF, pentru a asigura o repartitie inca mai uniforma pe module. In principiu,
prin constructie este necesar sa se asigure suflaj magnetic. repartizarea uniforma a tensiunii pe
eclatoarele unui modul si scoaterea de sub influenta diferitelor cuplaje capacitive a coloanei
eclatoarelor. Aceasta se realizeaza prin introducerea eclatoarelor(figura 30) in interiorul unui tub,
care reprezinta rezistentele 2 din figura 28 si reperul 2 din figura 29.

 Functionarea descarcatorului se urmareste pe diagramele din figura 33 a si schema

electrica din figura 32. Ca referinta s-a luat diagrama tensiunii ui. In absenta unei supratensiuni,
prin rezistenta R3 trece un curent de ordinul miliamperilor. In momentul t1 apare o supratensiune,
iar in momentul t2 amorseaza eclatoarele Eas la tensiunea de amorsare ua. Curentul de descarcare
id trece prin rezistenta R1 de suntare a bobinei B. Prin aceasta nu trece un curent important,
deoarece impedanta ei este practic infinita pentru armonicele de frecventa inalta ale curentului de
descarcare td. Acest curent parcurge si rezistenta nelineara principala R2. Tensiunea cea mai mare,
dupa amorsare, la bornele descarcatorului este tensiunea reziduala ur. Dupa conducerea la
pamant a sarcinilor electrice ale descarcarii, eclatoarele isi conserva ionizarea, iar prin
descarcator va trece, incepand cu momentul t3, curentul de insotire ii. Acesta este limitat la cateva
sute de amperi de catre rezistentele R2. Curentul de insotire fiind de frecventa relativ redusa (50
sau 60 Hz) va trece prin bobinele de suflaj magnetic L. Acestea determina inductia magnetica B
in zona eclatoarelor si astfel se dezvolta forte Lorentz, care imping arcul electric in camerele de
stingere cu fanta si pereti reci. Datorita racirii intense a arcului electric, tensiunea lui de ardere
creste si in cele din urma arcul electric se stinge (momentul t4). Dupa cum se vede in figura 33 b,
curentul de insotire este determinat de tensiunea sursei si de impedanta buclei de scurtcircuit, in
care intra si rezistenta arcului electric in eclatoare si rezistenta principala R2.
Fig. 33 Functionarea unui descarcator:

a) diagrame de marimi electrice; b) formarea curentului de insotire ii

In absenta descarcatorului supratensiunea ajunge, dupa linia punctata, la valoarea ustn.

Tensiunea de protectie a descarcatorului upd este practic tensiunea de amorsare sau cea reziduala.

 Rezistenta nelineara. Aceasta se prezinta sub forma de discuri cu diametrul de 7..100

mm si grosime 1..20 mm. Caracteristic pentru un asemenea disc este dependenta nelineara intre
tensiune si curent.

In figura 34 este data caracteristica volt-amper a unui disc din carbura de siliciu (material
cu caracteristica nelineara), obtinuta la aplicarea unui impuls de curent. Tensiunea cea mai mare
obtinuta se numeste tensiune reziduala ur la valoarea maxima a curentului, care in figura 34 este
de 10 kA.

Fig. 34 Caracteristica nelineara a unui disc de SiC, din componenta rezistentei R2

Carbura de siliciu (SiC) este obtinuta la temperatura arcului electric din reactia carbunelui
(C) cu nisipul de cuart (SiO2). Materialul rezultat este spalat de fier cu ajutorul acizilor, macinat,
deferizat din nou cu ajutorul separatorului magnetic si sortat dupa granulatie. In aceasta stare
materialul primeste un liant (de exemplu: sticla lichida) este aglomerat sub forma de discuri cu
ajutorul presei hidraulice si apoi calcinat la aproximativ 600°C. Pentru a stabiliza nelinearitatea
discurilor se aplica cateva socuri (impuls 10/20 s) de amplitudine egala cu intensitatea
nominala, de exemplu 10 kA.

Performantele unui descarcator sunt determinate in mare masura de

nelinearitatea rezistentelor si precizia amorsarii si stingerii eclatoarelor. Cu
cat rezistentele sunt mai nelineare conducerea sarcinilor electrice la pamant,
sub forma curentului de impuls, este mai rapida, iar in etapa finala a
vehicularii sarcinilor electrice, cand intensitatea curentului este redusa,
rezistenta ia valori mari, ceea ce favorizeaza stingerea arcului electric.
Precizia la amorsarea si stingerea eclatoarelor se obtine printr-un control
riguros al tensiunii ce revine fiecarui eclator. Din punct de vedere practic,
acest control se realizeaza cu ajutorul divizoarelor capacitive, rezistive sau
mixte.

Specificatiile principale ale unui descarcator sunt:

a) Tensiunea nominala, care se alege in functie de tensiunea de serviciu a liniei si de

coeficientul de punere la pamant. Tensiunea nominala a descarcatorului trebuie sa fie usor
superioara tensiunii fazelor sanatoase in situatia punerii la pamant a unei faze.

b) Tensiunea de amorsare la unda 1.2/20 s. Aceasta tensiune poate fi definita prin

relatia:

unde n este numarul eclatoarelor conectate in serie, iar ua1 este tensiunea de amorsare a unui
eclator.

c) Tensiunea reziduala, care este definita prin relatia:

unde uri reprezinta tensiunea reziduala individuala a unui disc, iar m este numarul discurilor care
formeaza rezistentele de tip R2 ale descarcatorului (fig.32).

d) Tensiunea de amorsare pe frontul undei 1,2/50 s. Tensiunea de amorsare la unda de

1,2/50 s, aceea de amorsare pe frontul undei 1,2/50 s, divizata cu 1,15 si tensiunea reziduala
au valori apropiate si constituie nivelul de protectie. Raportul intre nivelul de tinere la unda
1,2/50 s si nivelul de protectie trebuie sa fie minimum 1,2. Pentru supratensiunile de comutatie
(unda 250/2500 s) acest raport este de minimum 1,1

e) Curentul nominal este curentul maxim de impuls 10/20 s, care se poate repeta fara a
deteriora descarcatorul. Valori nominalizate sunt de 5 kA si 10 kA. La aceasta se asociaza
curentul singular pe care il poate suporta un descarcator, spre exemplu 100 kA.

f) Curentul de insotire poate ajunge la 1 000 Amax, iar durata lui se poate prelungi pana la
cateva ms. La descarcatoarele moderne tensiunea maxima obtinuta la trecerea curentului de
insotire nu depaseste de 2, 3 ori tensiunea nominala a descarcatorului.

Nota: Diferenta functionala intre un descarcator si un eclator apare din examinarea

caracteristicii volt-secunda in varianta amorsarii pe frontul undei de impuls de tensiune. In figura
35 s-au trasat amplitudinile tensiunii de impuls pentru pante diferite ale frontului undei, sub
forma unor zone - pentru a tine seama de caracterul statistic al descarcarii - in cazurile
urmatoare:

- un transformator, curba l, reprezentand nivelul de tinere;

- un descarcator cu rezistenta variabila, curba 2, reprezentand nivelul de protectie;

- un eclator, curba 3, reprezentand nivelul de protectie sub forma cea mai ordinara.

Se constata astfel ca descarcatorul cu rezistenta variabila 2 protejeaza transformatorul 1

pentru orice pante ale tensiunii de impuls, ca de exemplu:

- 200 kV/s, dreapta a; 100 kV/s, dreapta b; 18,75 kV/s, dreapta c,

Fig. 35 Caracteristica volt – secunda pe frontul undei: 1 – transformator; 2

– descarcator; 3 - eclator

In figura 36 se arata cum descarcatorul cu

rezistenta variabila limiteaza amplitudinea
tensiunii (curba a), iar eclatorul taie unda (curba b)
si prin acesta creeaza solicitari extreme (gradient
de potential) in infasurarile transformatoarelor
existente in reteaua electrica.

Eclatorul a ramas sub forma unor electrozi

plasati la extremitatile unui lant de izolare, ca in
figura 37 , cu rolul functional de a uniformiza
gradientul de potential in lungul lantului de
izolatoare, de a evita descarcarile partiale si de a
feri lantul de izolatoare de actiunea arcului electric.
 Eclatorul nu ofera protectie decat pentru unde cu pante reduse (18,75 kV/s, dreapta c).
Rezulta de aici ineficacitatea protectiei cu ajutorul eclatoarelor, care, desi sunt aparate simple, au
neajunsurile de a provoca scurtcircuite la pamant, deoarece nu sunt capabile sa stinga arcul
electric al curentului de insotire la frecventa industriala, de a produce o unda de impuls taiata si
de a amorsa cu intarziere relativ mare.

Fig. 5.36 Diagrame comparative:

a) tensiunea limitata dedescarcator,

b) tensiuneataiata de eclator

Fig. 37 Lant
de izolatoare
1, 2 armaturi; 3 izolator

DESCARCATORUL CU REZISTENTA NELINEARA DIN OXIZI METALICI

(ZINC OXIDE VARISTOR)

Cuvantul “varistor” provine de la asocierea a doua cuvinte: “Variable rezistors”. Inainte

ca descarcatoarele bazate pe varistoare de ZnO sa apara pe piata dispozitivelor de protectie a
circuitelor electrice, elementele mai sus mentionate erau folosite, pentru diminuarea avariilor, cu
toate dezavantajele lor. Astfel:

- Eclatorul: are doua mari dezavantaje - variatia tensiunii de protectie cu timpul de

crestere a supratensiunii (durata frontului undei) si existenta curentului de insotire.

- “Silicon jonction” (precum Diodele, Tiristoarele) sunt utilizate doar in circuite de joasa
tensiune si de mica energie (cca. 1 Joule)

- Varistoarele: sunt reprezentate de doua tipuri de materiale - Carbid Siliconic si Oxid de

Zinc.

Primul tip de material (SiC) prezinta un ridicat curent de scurgere (peste 10 mA) si o
neliniaritate slaba (de 10 ori mai mica decat la varistoarele pe baza de ZnO) - ceea ce a impus la
utilizarea lor in serie cu eclatoare de amorsare. Tensiunea de prag a acestui ansamblu serie incepe
sa devina foarte sensibil la timpul de crestere a supratensiunii.

Al doilea tip de material (ZnO), de curand intrat pe piata, nu este exceptat de defecte, dar
varistoarele bazate pe ZnO reprezinta un compromis acceptabil in domeniul energiei, curentului
de scurgere, raspunsului in timp si a costului.

Istoric

In 1958, Kosman si Gesse din fosta URSS, au descoperit, pentru prima data, proprietatile
neliniare ale materialelor bazate pe ZnO, insa fara un prea mare ecou pe piata industriala.

Abia in 1968, Matsuoka de la “Matsushita Electronic Components” a anuntat

descoperirea efectului de varistor dupa multe cercetari efectuate pe contacte realizate intre o
ceramica semiconductoare (ZnO) si un metal (Argint).

La cativa ani dupa publicarea descoperirii lui Matsushita in 1970, principalele companii
producatoare de echipamente pentru energetica s-au angajat pentru aceeasi aventura: aplicatii
diversificate pentru protectie, incepand de la JT pana la IT - General Electric Company, ABB,
Meidensha Company (aceasta din urma beneficiind de colaborarea cu Matsushita).

Cazul GECo este foarte sugestiv de relatat in acest sens

- dupa ce Matsushita a anuntat in 1970 realizarea varistoarelor pe baza de ZnO, GECo se

lanseaza in 1971 in cercetarea si dezvoltarea de materiale, prin solutionarea succesiva a
problemelor legate de: neliniaritatea varistorului, stabilitatea sub tensiune continua si alternativa,
alegerea electrozilor si acoperirea varistoarelor pentru a preveni conturnarea acestora; aceasta
munca a durat 5 ani ;
 - la sfarsitul lui 1976, GECo a inceput sa produca descarcatoare pentru retele de curent
alternativ de la 10 600 kV ;

- primul descarcator cu ZnO de curent alternativ - 588 kV, fara eclatoare, este instalat
pentru prima data in sistemul ITAIPU- Brazilia .

Similar cu aceste eforturi de dezvoltare, cercetarile au continuat cu tarie in scopul

intelegerii mecanismului de conductie in acest tip de material, al corelarii intre unele elemente de
impurificare si proprietatile electrice ale materialului.

In anii ’80 au aparut cca. 80 articole/an in reviste stiintifice, avand ca subiect varistoarele
cu ZnO, pentru a se stabiliza (in mod curent) la cca. 40 articole/an.

Este foarte dificil de estimat exact aportul economic al varistoarelor bazate pe ZnO, dar
se poate preciza cu exactitate ca in Japonia se fabrica cca. 1,2 bilioane unitati/an.

Producatori europeni renumiti: Harris, ABB, Soule, Siemens, Raychem, Iskra, LCC-
Thomson .

Compozitie

Intr-un varistor cu ZnO, procentul cel mai mare de material este de peste 90 mol % ZnO
si compozitia este echilibrata prin adaugarea de alti oxizi metalici.

Un numar de diferiti oxizi suplimentari poate fi folosit pentru realizarea proprietatilor

materialului varistorului: Bi, Pr, Ba, Sr, La, Co, Mn, Ni, Cr, Sb, Si, B, Ti.

Un varistor tipic cu ZnO contine suplimentar - Sb2O3 , Bi2O3 , CoO , MnO si Cr2O3 .

Pudrele de oxizi (obtinute prin macinare) sunt amestecate, uscate si presate apoi in
corpuri “brute” care apoi sunt sinterizate la temperaturi in jur de 1200 0C.

Proces de fabricatie

Varistoarele pe baza de ZnO sunt realizate, in general, printr-un proces conventional

folosit si la fabricarea ceramicelor.

Oxizii aditionali utilizati pentru impurificare (“dopare”) in formarea pudrei cu dimensiuni

de cativa microni, sunt cantariti si amestecati cu oxidul de zinc prin intermediul bilelor de
macinare. Durata acestei operatii este de cateva ore in mediul umed, cu adaugare de produse
organice precum lianti si lubrifianti care sa faciliteze operatiile urmatoare. Aceasta ultima
operatie permite obtinerea unei pudre cu “sferoide” de 100 m diametru. Pudra este presata intr-
o matrita cu o forma corespunzatoare si mostrele obtinute sunt apoi sinterizate la 1100-1300 0C.
Aceasta operatie este foarte importanta deoarece ea asigura dezvoltarea (“cresterea”) cristalina a
granulelor de ZnO si formarea microstructurii de care depinde proprietatile electrice ale
varistorului .
 Microstructura

Microstructurile rezultate constau din granule de ZnO si faze intergranulare, constituite

(de fapt) din spineli minerali (de tip Zn7Sb2O12) si un numar de faze bogate in Bi; mai sunt si alte
faze minore care nu se pot detecta prin tehnica conventionala .

Grauntele de spineli sunt in mod uzual prezente intre granulele de ZnO si sunt considerate
a fi izolante electric si nu contribuie direct la caracteristica neliniara curent/tensiune.

Formulele chimice ale produselor sinterizate sunt complexe, complexitatea lor fiind
dependenta de natura elementelor de impurificare (“dopare”), care sunt o prezenta invariabila in
fiecare faza .

Impurificatorul principal in faza ZnO este cobaltul, dar manganul, cromul nichelul si
antimoniul sunt deasemenea prezente in foarte mici concentratii. Componentele principale ale
materialului granular sunt toate dopate prin crom, mangan, cobalt si nichel.

Tensiunea de strapungere a varistorului este determinata de dimensiunile granulelor de

ZnO din materialul varistorului. Ele variaza de la cativa microni (pentru aplicatii la IT) sute de
microni (pentru aplicatii la JT in electronica). Dimensiunile granulelor sunt controlate prin
cantitatea si natura oxizilor aditionali.

Blocul de baza introdus in varistor este granula de ZnO formata ca rezultat al sinterizarii.

In timpul acestui proces, variate elemente chimice sunt distribuite in asa fel incat
microstructura formata va avea proprietati puternic rezistive in zona de vecinatate a grauntilor de
ZnO si proprietati puternic conductive in interiorul grauntilor de ZnO.

Microstructura functionala a varistoarelor de ZnO poate fi descrisa ca fiind constituita din

:

- granule de ZnO semiconductoare impurificate;

- interfete ZnO care asigura bariere la conductia electrica si care dau o “crestere” a
caracteristicilor neliniare curent/tensiune

- o retea continua asigura o cale alternativa de conductie, si poate aduce o contributie

semnificativa la conductivitatea din regiunea de pre-strapungere a caracteristicilor
curent/tensiune.

Mecanismul de conductie in varistorul de ZnO

Datorita microstructurii granulare a varistorului de ZnO, exista bariere de

potential intre granulele de ZnO datorate unor electroni captati.
 Practic, frontiera unitara dintre doua granule de ZnO reprezinta un semiconductor unic cu
caracteristica neliniara si proprietatile rezistorului sunt date de o retea de microvaristoare
conectate serie-paralel. La fiecare frontiera, bariera de potential controleaza trecerea curentului
de la o granula la alta (se opun trecerii curentului pentru tensiunea de nivel scazut, dand o mare
rezistivitate materialului).

Cand tensiunea aplicata pe doua granule adiacente (pe o frontiera unitara) este in jur 3 V,
se produce un fenomen de recombinare care neutralizeaza sarcina spatiala si provoaca un colaps
al barierei de potential, curentul incepand sa circule prin rezistor. Rezistivitatea materialului
descreste puternic si ea este limitata doar de rezistivitatea granulelor de ZnO. Datorita unei foarte
pronuntate neliniaritati a rezistentei de ZnO, la o crestere relativ mica a tensiunii, curentul atinge
valori de ordinul sutelor-miilor de amperi.

Aplicatii ale varistorului cu ZnO in retele de joasa tensiune

Supratensiunile sunt intotdeauna prezente in retelele electrice (la joasa sau inalta
tensiune).

Pentru sistemul de distributie la joasa tensiune, supratensiunile provin de la “surse

externe” fata de retea - supratensiuni de trasnet, supratensiuni care provin de la defecte ale
sistemului de distributie, precum si de la “surse interne” - arderea sigurantelor in circuite
inductive etc .

O statistica arata ca supratensiunile apar, in medie, de 5 ori/an cu o amplitudine care

poate creste pana la 4 kV.

Pe de alta parte, luand in considerare faptul ca tensiunea la care se produc strapungerile

dielectricului la cele mai uzuale masini electrice nu depaseste 1500 V (regula 2U + 1000), se
poate constata usor ca pericolul de deteriorare este mare sau, in cel mai favorabil caz, se va
observa o diminuare a duratei de viata a masinii.

Ca urmare, este imperativ necesara utilizarea dispozitivelor de protectie care se

amplaseaza in paralel pe intrarea liniei de alimentare. Intr-un sistem trifazat, se plaseaza cate un
dispozitiv pe fiecare faza, intre faze si pamant si intre neutrul retelei si pamant.

Caracteristicile “folositoare” ale varistorului de ZnO sunt :

- un foarte bun coeficient de neliniaritate (mai mare de 50);

- un foarte bun coeficient de calitate: V (1 mA) / V (5 kA) = 1.6 - 1.8;

- o mare capacitate de absorbtie a energiei de descarcare (200 J/cm3);

- o slaba diminuare a caracteristicilor datorita imbatranirii.

 Componentele folosite in sistemul de protectie (un modul) are, in general, varistoare de
ZnO si eclatoare in gaz.

Eclatorul de amorsare este un dispozitiv de protectie folosit in trecut in domeniul

telecomunicatiilor. El este compus din electrozi metalici si o anvelopa ceramica umpluta cu un
gaz rar. Pe peretele anvelopei se depun linii de grafit care servesc la initierea descarcarii.

Capacitatea de absorbtie a energiei eclatoarelor nu este mare. Interesul pentru ele rezida
in valoarea foarte scazuta a capacitatii lor. Din acest motiv, ele sunt folosite la protectie liniilor
de semnal.

Modulele de protectie de joasa tensiune sau descarcatoarele de joasa tensiune sunt

realizate pentru a fi conectate in sistemul public de distributie sau in instalatiile electrice cu
tensiuni sub 1000 V, pentru protectia lor impotriva supratensiunilor atmosferice sau industriale.
Modulele sunt realizate doar cu varistoare de ZnO sau prin asociere varistoare ZnO - eclatoare.
Eclatoarele sunt foarte rar utilizate singure pentru liniile de putere de 250/400 V, deoarece se
pune problema incendiului.

Caracteristici

1. Limitarea supratensiunilor intr-o retea electrica se poate face prin doua categorii de
masuri - masuri tehnice si masuri privind coordonarea izolatiei .

- Masuri tehnice: au rolul de reducere functionala a supratensiunilor si care se practica in

special in retelele de IT; ca de exemplu: echiparea LEA cu fire de garda, echiparea statiilor cu
paratrasnete Franklin, echiparea intreruptoarelor cu rezistente sunt pentru conectarea LEA,
conectarea controlata - sincronizata sau cu control de polaritate;

- Masuri privind coordonarea izolatiei: care au rolul de a permite realizarea unei

protectii economice prin dimensionarea corespunzatoare a izolatiei echipamentului si de a
asigura continuitatea in functionare a retelei .

Una din principalele masuri, din ansamblul de masuri ce constituie coordonarea

izolatiei, este introducerea descarcatoarelor electrice .

2. Descarcatorul cu rezistenta variabila (drv) reprezinta protectia primara impotriva

diferitelor categorii de supratensiuni: exterioare (atmosferice, care se propaga pe LEA ) si interne
(de comutatie). El se monteaza in paralel cu echipamentul care va fi protejat, in general intre faza
si pamant si, mult mai rar, intre faze .

3. Elementele active ale drv-ului din ultima generatie sunt realizate dintr-un material
rezistiv cu puternic caracter neliniar (caracteristica rezistiva neliniara U-I mult mai “puternica”
decat la drv-urile cu SiC si spatii de amorsare), material compus din mai multe parti oxid de zinc
si alti oxizi de metal si sinterizate impreuna. In consecinta, drv-ul modern poate fi numit - in mod
uzual - descarcator ZnO (cu oxid de zinc ) sau MO (metal oxid).
 Rezistenta din oxizi metalici este un semiconductor, proprietatile electrice speciale fiind
rezultatul microstructurii acesteia. Granulele de ZnO au o conductivitate electrica foarte buna si
fiecare frontiera unitara dintre doua granule de ZnO reprezinta un semiconductor unic cu
caracteristica puternic neliniara. Astfel, proprietatile rezistentei sunt date de o retea de
microvaristoare conectate serie-paralel si la fiecare frontiera, o bariera de potential controleaza
trecerea curentului de la o granula la alta. Cand tensiunea de deschidere este depasita, barierele
de potential (care in conditii normale, sub tensiunea de continua functionare Uc, limiteaza
circulatia curentului la valori de ordinul zecilor de A) “cad” si curentul incepe sa circule prin
rezistor. Datorita unei foarte pronuntate neliniaritati a rezistentei de ZnO, la o crestere relativ
mica a tensiunii, curentul atinge valori de ordinul sutelor - miilor de amperi .

In felul acesta, in cazul aparitiei unor supratensiuni, drv-ul intra in conductie prin
cresterea imediata si puternica a curentului, limitand nivelul supratensiunii la valoarea tensiunii
reziduale ce se stabileste la bornele descarcatorului prin trecerea curentului de descarcare. Cand
supratensiunea dispare, drv-ul revine imediat la starea sa esentiala de “ne-conductie”, cu un
curent de scurgere extrem de redus (nesemnificativ).

4. O diferenta majora fata de drv-ul clasic (cu carbura de siliciu) este si aceea ca nu are
spatii de amorsare si ca urmare, elementele active sunt acum solicitate continuu sub tensiunea de
serviciu a retelei, tot atat de mult ca sub orice conditii anormale de serviciu. In consecinta, drv-
ul cu ZnO este dimensionat la solicitari astfel incat el sa poata rezista la aceste solicitari pentru
toata viata lui (tinand cont de fenomenul de imbatranire naturala a elementelor active, repartitia
neliniara pe blocurile active, supratensiunile de comutatie si atmosferice provocate de trasnet,
supratensiuni temporare cu durata lunga, stabilitate termica ) .

Proprietatile electrice ale varistorului ZnO in domeniul curentului de scurgere permit

obtinerea unei scheme echivalente, ca in figura 38

Fig. 1 Schema echivalenta a varistorului cu ZnO

Pentru un ansamblu drv cu ZnO, in conditii normale de functionare, este predominanta

componenta capacitiva a curentului total, in timp ce, componenta rezistiva este minora.

NOTA

In timp ce, pentru drv-urile cu ZnO de inalta tensiune domeniul tipic in care ia valori
componenta capacitiva este 0,..3 mA (valoare de varf, si este dependenta de capacitatile parazite
si de tensiunea de continua functionare Uc) si, in acelasi timp, componenta rezistiva este in
domeniul 50250 A (valoare de varf), la 20 oC (ex. marca ABB, tip EXLIM - montate in SEN),
pentru drv-urile de medie tensiune limitele maxime sunt: 1 mA - curent total de scurgere si < 10
A - componenta rezistiva de conductie (ex: marca RAYCHEM, tip HDA).

Specialisti din tarile nordice (ex: Power Gride Company NORWAY) afirma ca, dintr-un
util punct de vedere, este de dorit sa se verifice starea drv-ului cu ZnO la intervale regulate de
timp, prin “procesarea” curentului de scurgere si fara scoaterea de sub tensiune a drv-ului.
Instrumentul uzual folosit la verificarea drv-urilor 'clasice' in serviciu ( mA-metru ) nu este
solutia optima pentru verificarea drv-ului cu ZnO, deoarece nu poate diferentia componentele
curentului total ; mA - metru va masura curentul total de scurgere. In plus, el nu poate separa
curentul de scurgere intern de curentul de scurgere de pe suprafata izolatorului.

Cea mai precisa metoda de verificare a drv-ului, in conditii de serviciu, este de a masura
componenta rezistiva de conductie a curentului de scurgere prin drv .

De exemplu: pentru drv-urile de IT, ABB a proiectat un sofisticat aparat cu microprocesor

- numit LCM (Leakage Current Monitor - monitorul curentului de scurgere), care poate lucra cu
orice tip de drv cu ZnO de IT, dar echipat cu contor - de tip TXC. Metoda optima de masurare
consta in analiza armonica a curentului de scurgere prin descarcator, metoda cu care se obtin
rezultate de incredere si prin introducerea unei probe in camp, proba ce permite o compensare
pentru armonicele de curent generate de armonicele de tensiune.

Evident, si componenta rezistiva a curentului total de scurgere prin drv este dependenta
de tensiunea aplicata si de temperatura. Ca urmare, la masuratoarea in conditii de exploatare
este necesara cunoasterea metodologiei de corectie a valorilor masurate pentru a putea fi
comparate cu cele de referinta .

Pentru drv-urile cu ZnO cu anvelopa din masa polimerica (etanse, fara spatiu de aer),
firmele de renume nu recomanda nici macar masurarea curentului total de scurgere

6. Printre avantajele care impun utilizarea lor rapida in locul celor “clasice” se remarca :

- influenta neglijabila a temperaturii asupra caracteristicii neliniare la ZnO ;

- stabilitatea caracteristicii neliniare la impulsuri de curent repetate ;

- pierderile de putere activa mai reduse cu cca. 35 - 40% ;

- nivele de protectie mult mai coborate, fapt ce permite coeficienti de siguranta mari;

- atenuarea mai rapida a supratensiunilor temporare, pe care le suporta un timp limitat;

-capacitate de descarcare mai mare si comportare mult mai buna la supratensiuni de comutatie ;

- durata de viata mai mare ;

- constructia anvelopelor din mase polimerice speciale, indeosebi polimer siliconic, asigura
excelente caracteristici dielectrice pe suprafata exterioara si o mare rezistenta la conditii severe
de poluare (apa de mare, praf, nisip, poluare industriala)

Constituind piesa vitala a echipamentului la bornele caruia este montat cat si in asigurarea
altui echipament din statie impotriva distrugerii, este esential ca drv-ul sa aiba o mare
sensibilitate intrinseca in orice conditii de functionare a sistemului.

Drept urmare, sistemul in care va fi introdus drv-ul co ZnO trebuie cunoscut in toate
conditiile de functionare, cu accent pe conditiile de supratensiuni temporare (tranzitorii) .

7. In general, doar supratensiunile temporare aparute in cazul punerilor la pamint si la

pierderea sarcinii prezinta interes.

Anumite configuratii de retele pot da (uneori) si supratensiuni de rezonanta, care pot fi

evitate prin proiectarea sistemului si nu pot constitui un motiv de baza pentru alegerea capacitatii
drv-ului de a suporta supratensiunea temporara. Daca la pierderea sarcinii se produce o punere la
pamant, supratensiunile temporare pe fazele sanatoase tind sa creasca mai mult decat ar ajunge
daca evenimentele se produc separat.

Dar, aceste situatii fiind rare in exploatare, poate fi justificata acceptarea defectarii drv-
ului in loc de alegerea unui drv mai performant si care, avand un inalt nivel de protectie, scade
mult marja de protectie a echipamentelor din statie (definita conf. PE 109/ 92 ) .

8. Pentru a cunoaste marimile ce caracterizeaza noua generatie de drv-uri, si pentru a

sublinia necesitatea cunoasterii supratensiunilor temporare din sistemul in care se va introduce
drv-ul cu ZnO, trebuie sa definim urmatoarele:

- tensiunea (maxima) de continua functionare Uc, [kVef] (Maximal Continuous

Operating Voltage - MCOV sau COV) - valoarea eficace admisa, la frecventa sistemului, care
poate fi aplicata in mod continuu intre bornele drv-ului si care trebuie sa indeplineasca conditia
minima:

Uc > Um , pentru retele cu neutru izolat sau tratat prin bobina ;

Uc > Um/ 3 , pentru retele cu neutru legat direct sau tratat prin rezistenta,

unde : Um - tensiunea maxima de functionare a sistemului, [kVef] .

- tensiunea nominala Ur, [kVef] (Rated Votage) - tensiunea eficace pe care trebuie sa o
suporte drv-ul timp de minimum 10 secunde, dupa ce a fost preincalzit la 60 0C si a fost supus
unei injectii mari de energie conform standardelor .

Drept urmare, intr-o retea cu o anumita tensiune maxima de serviciu se pot alege drv-uri
cu diferite tensiuni nominale Ur, pentru conditii diferite de supratensiuni .
 - capacitatea de absorbtie a energiei E, [kJ/kV din Uc sau Ur] (Energy Capability) -
energia electrica maxima pe care drv-ul o poate absorbi la un moment dat, fara sa necesite o
pauza pentru racire si fara a diminua stabilitatea termica la care a fost fabricat (si testat) in
conditii normale de functionare cu un impuls inalt de curent de amplitudine si durata specificate ;

- nivel admis de supratensiuni temporare Tr sau Tc, [u.r.] (Temporary Overvoltage

Withstand Strength Factor) - caracterizeaza rezistenta la solicitarile supratensiunilor temporare si
reprezinta cresterea temporara a tensiunii de frecventa industriala pe care drv-ul o poate suporta
pe o durata de t secunde.

Comportare la supratensiuni temporare se prezinta sub forma unei curbe: T (calculat ca

raport intre valoarea supratensiunii temporare pe descarcator si valoarea efectiva a tensiunii Uc
sau Ur a drv-ului, functie de firma) functie de durata timpului de solicitare in tensiune, la o
anumita temperatura ambientala si pentru doua situatii - cu impuls anterior prin drv (drv
“energizat”) si fara impuls anterior .

- nivel de protectie la supratensiuni atmosferice (de trasnet) - tensiunea reziduala

generata de un impuls de curent nominal [kA, forma 8/20 s] .

- caracteristici de protectie - multimea valorilor tensiunii reziduale [kVef] obtinute pentru

diferite forme si amplitudini de curent de impuls [kA, 1/10 s - 8/20 s - 30/60 s] .

9. Daca tensiunea Uc se alege functie de tensiunea maxima de serviciu a retelei, tensiunea

nominala Ur a drv-ului se alege functie de conditiile de supratensiuni specifice retelei; deci
tensiunea Ur este o masura a capacitatii de a suporta supratensiunile temporare.

Progresul tehnologic privind realizarea rezistentelor neliniare din oxizi metalici pe baza
de ZnO, Bi2O3, CoO permit realizarea unui descarcator fara eclator (figura 38). Dificultatea
depasita a fost de a mentine curentul de regim permanent prin rezistenta neliniara la valori
acceptabile, de cativa mA. La cresterea tensiunii (supratensiune atmosferica sau de comutatie)
din cauza neliniaritatii accentuate a rezistentei, acesta trece in stare de conductie si astfel se
limiteaza tensiunea la borne.
 Fig. 38 Descarcator cu oxid de zinc

Absenta aerului si inlocuirea acestuia cu oxidul de zinc ZnO conduce la existenta unui
curent de scurgere permanent cu o valoare redusa 10mA. Dependenta neliniara a tensiunii de
curent pentru ZnO face ca rezistenta acestuia sa descreasca de la 1,5 M la 15 . Curentul de
scurgere pentru descarcatoarele cu ZnO si SiC este redat in figura 39

Fig. 39 Curentul de scurgere

Spre exemplificare sunt redate in continuare specificatiile pentru descarcatoarele cu oxid

de zinc produse de Telemecanique ale descarcatorului HN 65S20:

Tensiunea maxima permanenta 12,7KV

Rata tensiunii 24KV
Valoarea reziduala a tensiunii la <75KV
descarcarea curentului
Rata de descarcare a curentului (impuls 5KA
6/20 s)
Rezistenta (tinerea) la impulsul de
curent4/10s)