Cursul nr.

10

Supratensiuni atmosferice datorate loviturii directe a trăsnetului (continuare )

1. Forma undelor de supratensiune atmosferică
Utilizându-se metoda lui D.V.Ravezig modificată astfel încât să se ţină seama de forma undei
de curent apropiată de impulsul de tensiune de trăsnet standardizat, 1,2/50 μs, s-a determinat
forma undelor de supratensiune atmosferică.
Calculele s-au efectuat considerând căderea trăsnetului pe vârful stâlpului, pe conductorul de
protecţie şi pe conductorul activ, pentru liniile de 750, 400, 220 şi 110 kV din ţara noastră.
In continuare se prezintă aceste forme ale supratensiunilor atmosferice pentru unele din
cazurile nominalizate.
a. Căderea trăsnetului pe vârful stâlpului
- Linia de 750 kV
Linia cu simplu circuit are conductoare active montate într-un plan orizontal cu distanţa între
faze de 17,5 m şi două conductoare de protecţie, unghiul de protecţie fiind de 20 o. Lanţul de
izolatoare este format din 41 de izolatoare de tip CTS 160, în fiecare fază sunt 5 conductoare
jumelate de tipul 300 mmpOl-Al, cu distanţa dintre conductoare de 0,4 m. Pentru rezistenţa de
legare la pământ s-au considerat valori variabile între 10 şi 50 Ω. Curentul de trăsnet luat în
calcul este de tip rampă şi are valorile indicate în figura 1. Pentru caracteristica tensiune-timp a
lanţului de izolatoare s-a considerat o relaţie de forma: U(t) = 3100(1+k/t)1/2, unde t este dat în
µs iar k=0,9. In figura 1 se prezintă forma supratensiunilor atmosferice în cazul când R p= 40 Ω.

Fig.1. Forma supratensiunii

atmosferice în cazul căderii
trăsnetului pe stâlpul unei
linii de 750 kV, cu Ri = 40 Ω.

Din datele menţionate rezultă că în cazul căderii trăsnetului pe vârful stâlpului liniei de
750 kV, conturnarea lanţului de izolatoare are loc numai pentru valori ridicate ale rezistenţei de
legare la pământ Ri.
- Linia de 400 kV simplu circuit
Linia de 400 kV are conductoarele montate într-un plan orizontal cu distanţa dintre faze de
11m, pe fiecare fază sunt două conductoare jumelate de 450 mmp, distanţa dintre conductoare
fiind de 0,4 m.
In figura 2 se dau supratensiunile ce rezultă în cazul căderii trăsnetului pe vârful stâlpului şi
în urma conturnării lanţului de izolatoare, pentru Rp= 10 Ω şi o deschidere dinre stâlpi de 350 m.

Fig. 2. Supratensiunea la căderea

trăsnetului pe vârful stâlpului unei
linii de 400 kV, cu Ri = 10 Ω.

Se poate constata că panta undei de curent este foarte importantă. Cu cât aceasta este mai
mică, cu atât supratensiunea are o valoare mai redusă, iar timpul de conturnare creşte, ajun-
gând până la 25 µs.Odată cu creşterea rezistenţei de legare la pământ Ri, valoarea supra-
tensiunii creşte, probabilitatea este mai mare, iar timpii respectivi sunt mai mici, astfel, pentru Ri
= 30 Ω , timpii de conturnare variază între 1,7 şi 11 µs faţă de 3,3 şi 25 µs pentru Ri = 10 Ω.
b. Căderea trăsnetului pe conductorul de protecţie
- Linia de 750 kV cu caracteristicile menţionate anterior
Supratensiunile au fost calculate prin condiţii relativ defavorabile liniei, în sensul că
intensitatea curentului a fost de 100 kA şi panta de 24 kA/μs. In cazul căderii trăsnetului pe un
singur conductor de protecţie, amplitudinea supratensiunii este de 2670 kV, iar în cazul căderii
trăsnetului pe ambele conductoare de protecţie, această amplitudine este de 1840 kV (figura 3).
Se constată că în ambele cazuri nu are loc conturnarea izolaţiei liniei şi deci linia nu este
afectată de căderea trăsnetului pe conductorul de protecţie.

Fig.3. Forma supratensiunii

în cazul căderii trăsnetului pe
un singur conductor de pro-
tecţie (a) şi pe ambele con-
ductoare de protecţie (b) ale
unei linii de 750 kV.
- Linia de 400 kV cu caracteristicile prezentate anterior
Curentul a fost considerat de tip rampă iar valorile obţinute sunt indicate în figura 4.
Calculele s-au efectuat pentru două valori ale rezistenţei de legare la pământ: Ri = 10 Ω şi
Ri = 40 Ω. Se constată că influenţa rezistenţei R i este relativ redusă.De asemenea, ca şi în cazul
liniei de 750 kV, la căderea trăsnetului pe un singur conductor de protecţie linia nu este
conectată, valoarea supratensiunii fiind sub valoarea tensiunii de conturnare a lanţului de
izolatoare.
Valorea acestor supratensiuni este influenţată într-o oarecare măsură de mărimea
deschiderii între doi stâlpi, precum şi de valoarea impedanţei caracteristice echivalente a
canalului de trăsnet.
Calculele efectuate, analog, pentru o linie de 220 kV şi 110 kV, conduc la aceleaşi concluzii,
în sensul că loviturile de trăsnet pe conductorul de protecţie nu afectează practic linia respectivă
de înaltă tensiune.

Fig. 4. Supratensiunea atmosferică în cazul căderii trăsnetului pe conductoarele de protecţie

ale unei linii de 400 kV pentru Ri = 10 Ω (a) şi Ri = 40 Ω (b).
c. Căderea trăsnetului pe conductorul activ
- Linia de 750 kV
Considerându-se un curent de trăsnet de formă oarecare (de exemplu de tip rampă), calculul
supratensiunii ce se aplică lanţului de izolatoare se determină cu ajutorul relaţiei:
U izca = io(t) Zt x Zcca x (1-Kd)
2Zt + Zcca
Prin intersecţia curbelor care dau variaţia supratensiunii în timp, cu caracteristica tensiune-
timp a lanţului de izlatoare, se obţin timpii respectivi. In acest mod se determină forma
supratensiunii, cu considerarea căderii de tensiune ce apare după conturnare.
 In figura 5 se prezintă forma supratensiunii ce apare la căderea trăsnetului pe conductorul
activ, pentru diferite pante ale curentului de trăsnet.

Fig. 5. Forma supratensiunii

după conturnarea izolaţiei în
cazul căderii trăsnetului pe
conductorul activ al unei linii
de 750 kV.

- Linia de 400 kV
Calculul supratensiunii se efectuează în acelaşi mod ca şi în cazul liniei de 750 kV. In
figura 6 se prezintă supratensiunile ce rezultă după conturnarea lanţului de izolatoare.

Fig. 6. Forma supratensiunii

după conturnarea izolaţiei la
căderea trăsnetului pe con-
ductorul activ al unei linii de
400 kV.

Din calculele efectuate rezultă că în cazul căderii trăsnetului pe conductorul activ, prin defect
de ecran, are loc conturnarea lanţului de izolatoare chiar şi pentru curenţii de trăsnet cu o
probabilitate mai mare de apariţie (a = 6 kV/ μs).
 Calculele efectuate arată că pentru linia de 400 kV şi îndeosebi pentru liniile de 750 kV,
numărul de deconectări ale liniei este determinat, în mare parte, datorită căderii trăsnetului pe
conductorul activ.
In consecinţă, alegerea unui unghi de protecţie corespunzător pentru aceste linii, are o
importanţă deosebită privind comportarea liniei la loviturile de trăsnet.
Analog se analizează comportarea liniilor de 110 kV şi 220 kV la căderea trăsnetului pe
conductorul activ, cu observaţia că, cu cât tensiunea nominală scade, cu atât creşte pondera
conturnării lanţurilor de izolatoare la căderea trăsnetului pe vârful stâlpului.
5. Probabilitatea de deconectare a liniilor electrice
5.1. Conturnarea lanţului de izolatoare
Pentru ca linia să fie deconectată este necesar ca valoarea supratensiunii să fie suficient
de mare ca să aibă loc conturnarea izolaţiei şi ca această conturnare, de origine atmosferică să
treacă în arc electric.
a. Condiţiile de conturnare a izolaţiei
In condiţiile căderii trăsnetului pe un conductor activ, forma supratensiunii atmosferice se
consideră ca fiind cea a impulsului de tensiune de trăsnet standardizat 1,2/50 μs.
Carcateristica tensiune - timp a descărcării electrice, este reprezentată, în acest caz, de o
relaţie de forma: ______
u(t) = U50 x √ 1+k/t
unde U50 reprezintă tensiunea de conturnare cu probabilitate de producere de 50%, t - timpul în
μs, iar k – o constantă de exemplu, pentru linia de 400 kV se recomandă k = 3,4.
Se ştie faptul că descărcarea are un caracter aleator şi deci şi caracteristica tensiune-timp va
fi reprezentată printr-o zonă de dispersie.
In cazul căderii trăsnetului pe vârful unui stâlp, undele de supratensiune sunt caracterizate,
de o durată a semiamplitudinii de valoare redusă şi anume 2....10 μs. In aceste condiţii
tensiunea de conturnare a izolaţiei liniei este cu circa 40% mai mare decât tensiunea de
conturnare la impulsul de tensiune de trăsnet standardizat 1,2/50 μs.
b. Trecerea conturnării de impuls în arc electric
Conturnarea de impuls nu conduce la deconectarea liniei, durata fenomenului fiind prea mică
pentru a fi sesizată de protecţia prin relee. Pe de altă parte, probabilitatea ca această
descărcare să ducă la distrugerea unui izolator este redusă; acest lucru poate să apară numai în
cazul unei unde de tensiune cu front deosebit de abrupt, ceea ce ar favoriza străpungerea
electrică a izolaţiei, însă probabilitatea de apariţie a acestora este foarte mică. Prin trecerea
conturnării de impuls de-a lungul canalului de descărcare, în arc electric, alimentat de la ten-
siunea reţelei, are loc un scurtcircuit monofazat, respectiv bifazat, în cazul reţelelor cu neutrul
izolat, ceea ce duce la deconectarea liniei.
 Probabilitatea ca o conturnare de impuls să treacă în arc electric este dată de relaţia:
Parc = 1,6 Userv/lc - 0,06
unde Userv reprezintă valoarea efectivă a tensiunii de serviciu, în kV, pe fază sau între faze, de-a
lungul liniei de conturnare (de-a lungul lanţului de izolatoare sau de-a lungul acestui lanţ şi a con-
solei sau stâlpului de lemn, în cazul liniilor din acest material). Pentru linii cu tensiuni U mr = 123
kV sau mai mult, valoarea lui Parc se apropie de 100 %.
5.2. Probabilitatea de deconectare a liniei
In exploatare interesează numărul probabil de deconectări ale liniei datorită loviturilor
directe ale trăsnetului. Numărul probabil specific de deconectări ale unei linii, referitoare la
perioada de un an, depinde de:
- numărul de lovituri de trăsnet pe stâlp, N st, respectiv pe conductorul activ al liniei;
- probabilitatea defectului de ecran al conductorului de protecţie P dc;

- probabilitatea ca intensitatea şi panta curentului de trăsnet să depăşească anumite valori, care

duc la supratensiuni mai mari decât tensiunea minimă de conturnare a izolaţiei (P io, dio/dt);
- probabilitatea ca o conturnare să treacă în arc electric.
Numărul specific de deconectări ale liniei datorită loviturilor directe ale trăsnetului este dat de
relaţia: nnpd = Nst Pcst Parc + Nca Pcca Parc
unde Pcst şi Pcca se referă la probabilitatea apariţiei conturnării izolaţiei în cazul căderii
trăsnetului pe vârful stâlpului, respectiv pe conductorul activ.
Fiecărei pante a curentului de trăsnet îi corespunde o valoare dată a amplitudinii, pentru
care se obţine valoarea minimă a supratensiunii atmosferice ce conduce la conturnarea lanţului
de izolatoare. Din figura 7. a) rezultă că orice curent de trăsnet având parametrii (amplitudinea
şi panta) definiţi de un punct din domeniul D, va conduce la conturnarea izolaţiei. In figura 7. b)
se prezintă curba probabilităţii parametrilor primejdioşi, în cazul căderii trăsnetului pe vârful
stâlpului, respectiv pe conductorul activ.

Fig. 7. Curbele curenţilor de trăsnet periculoase (a) şi ale probabilităţii parametrilor periculoşi (b)
6. Protecţia liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune împotriva supratensiunilor
atmosferice
6.1. Consideraţii generale
Există mai multe criterii de analiză a comportării liniilor electrice aeriene la supratensiuni
atmosferice şi anume:
a) Intensitatea curentului de protecţie care reprezintă valoarea maximă, de calcul, a
intensităţii curentului de trăsnet, de formă dată, pentru care are loc conturnarea izolaţiei liniei.
Valoarea intensităţii curentului de protecţie depinde de forma curentului de trăsnet luat în
considerare (de exemplu, durata frontului) precum şi de locul căderii trăsnetului (pe stâlp, pe
conductorul de protecţie, pe conductorul activ).
b) Curbele curenţilor de trăsnet primejdioşi, care, după cum s-a menţionat, determină
dependenţa dintre doi parametri ai curentului de trăsnet şi anume amplitudinea şi panta (sau
durata) frontului undei; această curbă se referă la acele valori limită ale celor doi parametri
asociaţi, pentru care nu are loc conturnarea izolaţiei.
c) Indicele de fiabilitate a liniei la supratensiuni atmosferice, care se referă la numărul
probabil de deconectări ale linei nsp, sau la inversul acestei cifre, reprezentând numărul de ani,
nan ,pentru care are loc funcţionarea fără avarii. In mod obişnuit aceşti indici se calculează
pentru o lungime dată (100 km) şi un indice Kk (de exemplu egal cu 20) sau cronoteraunic de
100 de ore.
d) Criteriul economic de analiză a comportării liniei la supratensiuni şi al protecţiei împotriva
acestor supratensiuni. Acest criteriu, în principal cel mai complet, este dificil de aplicat deoarece
depinde de o serie de parametri (cum ar fi costul daunelor la întreruperea în alimentarea cu
energie elctrică a consumatorilor) a căror valoare este dificil de stabilit cu suficientă exactitate.
Comportarea unei linii la supratensiuni cu front rapid depinde de mijloacele de protecţie ce
sunt utilizate şi anume montarea conductoarelor de protecţie, protecţia împotriva conturnărilor
denumite inverse, reanclanşarea automată rapidă, utilizarea acţiunii bobinelor de stingere sau a
rezistenţei de legare la pământ a neutrului reţelelor de medie tensiune.
6.2. Montarea conductoarelor de protecţie
Utilizarea conductoarelor de protecţie reprezintă un mijloc eficace de reducere a
numărului de deconectări ale liniilor electrice aeriene datorită loviturilor de trăsnet.
Conductoarele de protectie se monteaza pe liniile de 110, 220, 400 si 750 kV astfel incat
probabilitatea caderii trasnetului pe conductorul activ sa fie cat mai mica.
Unghi de protecţie al conductoarelor de protecţie este unghiul format de verticala dusă prin
urma conductorului de protecţie cu dreapta care uneşte această urmă, cu urma conductorului
activ protejat, aceste urme fiind situate într-un plan perpendicular pe axa liniei electrice aeriene
protejate (figura 8). Unghiul de protecţie de referinţă (pentru dimensionarea LEA) se consideră
cel realizat la stâlpul LEA.
Unghiul de protectie trebuie sa fie destul de mic pentru ca defectul de ecran sa aiba
valori reduse. Se recomanda unghiurile de protectie din Tabelul nr.1
Valori recomandate ale ungiurilor de protectie Tabelul nr.1

Tensiunea nominala (kV) 750 400 220 110

Unghiul de protectie α 20 º 20 º …25 º 25 º 30 º

Fig. 8. Unghiul de protecţie al conductoarelor de protecţie ale unei LEA; hST - înălţimea de sus-
pensie a conductoarelor de protecţie; a - distanţa pe orizontală între conductoarele de protecţie.
Unghiul de protectie trebuie sa aiba valori corespunzatoare in tot lungul deschiderii. Din acest
punct de vedere este necesar sa se ia in considerare posibilitatea apropierii, peste limita
admisibila, dintre conductorul de protectie si cel activ (indeosebi in cazul conductoarelor jumela-
te) la saltul acestora in urma desprinderii bruste a chiciurii sau a zapezii. Pentru aceasta se
recomanda ca in zonele cu depuneri de chiciura, distanta pe orizontala dintre conductorul activ
si cel de protectie, sa fie de cel putin:
d oriz = Ksalt (f ca +f cp)
unde f ca si f cp sunt sagetile conductorului activ respectiv de protectie, cu considerarea chiciurii
si a vantului iar k salt = 0,1 ... 0,3, este un coeficient care depinde de probabilitatea de salt si de
tensiunea nominala a liniei.
Se mentioneaza faptul ca eficienta conductorului de protectie depinde de valoarea rezistentei
de legare la pamant a stalpilor.
Liniile de medie tensiune (6...20 kV) se realizeaza fara conductoare de protectie deoarece
eficienta acestui mijloc de protectie, relativ scump, este mai mica.
In mod obisnuit conductorul de protectie este conectat la fiecare stalp. In cazul liniilor de
foarte inalta tensiune se alege solutia de legare la pamant a acestor conductoare (de protectie),
prin intermediul unor izolatoare prevazute cu eclatoare de amorsare. Aceasta solutie se utilizea-
za in cazul transmisiilor de inalta frecventa prin conductoarele de protectie si pentru deschiciu-
rarea electrica a liniilor de inalta tensiune.
La utilizarea conductoarelor de protectie pentru transmisii de inalta frecventa, conectarea
acestor conductoare se face prin intermediul a 2 ... 3 izolatoare capa - tije si cu alegerea cores-
punzatoare a distantei dintre eclatoarele de amorsare cu care se prevede acest lant de
izolatoare.
Distanta dintre eclatoarele de protectie se alege stfel incat tensiunea de descarcare dintre
bornele eclatoarelor sa fie cu (10 ... 20) % mai mica decat tensiunea de conturnare a lanturilor
de izoatoare utilizate pentru legarea la stalp a conductorului de protectie.
In cazul supratensiunilor de comutatie care ar putea duce la amorsarea eclatoarelor de
protectie, numarul de izolatoare capa-tija se alege conform relatiei:
n sc = k x E cc / h iz x U dsc
unde E cc este gradientul tensiunii de conturnare la solicitarea cu impuls de comutatie a lantului
de izolatoare sub ploaie (370 kV/mm); k - coeficient de protectie cu valoarea de 1,1 ... 1,2;
h iz – inaltimea constructiva a unui izolator (m); U dsc - tensiunea de descarcare, la impuls
de tensiune de comutatie, dintre bornele eclatorului de protectie, care se determina din figura 9.

Fig. 7. Tensiunea de descarcare

la impuls de tensiune de comutatie,
intre bornele eclatorului de protectie

In cazul aparitiei supratensiunilor atmosferice eclatoarele de protectie amorseaza, realizand

astfel legarea la pamant a conductorului de protectie, conditie necesara la caderea trasnetului
pe stalp sau pe conductorul de protectie. Numarul necesar de izolatoare se determina pe baza
relatiei:
n sa = l s / h iz
unde l s reprezinta lungimea necesara de suspensie, prin intermediul izolatoarelor a conductoru-
lui de protectie, in m; valoarea lui l s se alege conform figurii 10.
Fig. 10. Lungimea necesara de
suspensie ls a conductorului de
protectie prin intermediul izola-
toarelor, linia fiind de 750 kV:
1 - carlig de scoaba; 2 - ochi de
sustinere; 3 - armatura de pro-
tectie superioara; 4 - izolator de
tip CTS 120 - 1; 5 - nuca;
6 - armatura de protectie infe-
rioara; 7 - clema de sustinere
(dimensiunile sunt indicate in mm).
 Tensiunea de conturnare a lantului deizolatoare la impuls de tensiune de trasnet trebuie sa
fie cu (10 ...20) % mai mare decat cea de descarcare dintre bornele eclatoarelor de protectie.
Din aceasta conditie se poate alege valoarea tensiunii de descarcare U dsa. Cunoscandu-se
valoarea U dsa se poate alege distanta dintre electrozi pe baza diagramei din figura 11.

Fig.11. Diagrama de
determinare a distantei
necesare dintre electrozi

Dintre valorile obtinute pentru nsc si n sa se alege cea care da un numar maxim de izolatoare.
O solutie moderna ca perspective de utilizare tot mai larga in viitor consta in realizarea
conductoarelor de protectie cu inima din fibre optice. Avantajele acestei solutii se refera la
sistemul de telecomunicatii si de protectie diferentiala si anume: insensibilitatea la perturbatii
radioelectrice, o crestere a capacitatii de transmisie, un timp de transmitere de valoare redusa si
totodata constanta, o imbunatatire a exploatarii retelelor electrice de inalta tensiune.
6.3 Protectia impotriva conturnarilor inverse
Tensiunea ce se aplica izolatiei liniei in urma caderii trasnetului pe varful unui stalp sau pe
conductorul de protectie depinde de valoarea rezistentei de legare la pamant a stalpului R i . Cu
cat aceasta rezistenta are o valoare mai mica, cu atat este mai redusa tensiunea aplicata lantu-
lui de izolatoare, iar probabilitatea de conturnare este mai mica.
Conturnare inversă este fenomenul de producere a unei descărcări între stâlp sau
elementele de legare la pământ a paratrăsnetelor şi unul sau mai multe elemente sub tensiune
ale instalaţiilor electrice învecinate, datorat creşterii potenţialului elementelor legate la pământ,
ca urmare a scurgerii curentului de trăsnet prin priza de pământ a acestora. Conturnarea inversă
poate să se producă atunci când o lovitură de trăsnet
- fie atinge direct stâlpul sau un conductor de protecţie (când el există)
- fie după ce a atins un conductor de fază şi după ce a provocat o amorsare la un stâlp are
astfel de caracteristici electrice încât curentul ce se scurge prin stâlp şi priza de pământ
provoacă o creştere de potenţial, suficientă pentru ca să amorseze o altă fază sănătoasă
(fază fără defect) până în acel moment.
In figura 12 este prezentata probabilitatea de conturnare, asa-numita inversa, in urma caderii
trasnetului pe varful stalpului unei linii de 400 kV, pentru trei deschideridintre stalpi si pentru
valori ale rezistentei de legare la pamant cuprinse intre 10 si 50 ohmi.
Fig.12. Probabilitatea de
conturnare a lantului de
izolatoare ale unei linii
de 400 kV in functie de
rezistenta de legare la
pamant a stalpului.

Din diagramele prezentate in figura 12, se poate remarca faptul ca probabilitatea de

conturnare creste odata cu cresterea valorii lui R i.
Din aceste considerente pentru a reduce probabilitatea conturnarii, zise inverse, ce apare la
caderea trasnetului pe varful unui stalp, este necesar sa se reduca rezistenta de legare la
pamant a stalpilor la valori relativ mici.
6.3. Reanclanşarea automată rapidă (RAR)
Descărcările electrice produse de supratensiunile atmosferice trec, cu o probabilitate mare,
în arc electric care este alimentat de sursă. Prin deconectarea liniei, pentru o perioadă de timp,
arcul electric se deionizează şi se stinge; în acest mod, linia asigură, cu o anumită probabilitate,
continuitatea în alimentarea cu energie a consumatoarelor. In consecinţă, RAR duce la
creşterea siguranţei în funcţionare a liniei, în urma acţiunii supratensiunilor cu front rapid.
Pentru ca eficienţa RAR să fie mai ridicată se pune problema alegerii pauzei de întrerupere
de la sursă şi a numărului ciclurilor acestei automatizări. In acest scop este necesar să se ţină
seama de durata unei descărcări atmosferice, de faptul că pot să apară descărcări atmosferice
multiple, de timpul de stingere a arcului electric, care depinde de natura reţelei, de cuplajul
capacitiv cu celelalte faze şi de probabilitatea apariţiei supratensiunilor cu front lent. De
menţionat că utilizarea reanclanşării automate rapide repetate, cu creşterea pauzei de
întrerupere de la sursă, duce la îmbunătaţirea efcienţei RAR însă constituie, totodată, o cauză
de apariţie a supratensiunilor de comutaţie, cu consecinţe adesea grave asupra aparatajului din
staţie.
Pentru reţelele de medie tensiune (6÷20) kV se utilizează în mod obişnuit RAR trifazat cu
două sau trei cicluri, cu următoarele pauze: (1ciclu) - 0,9 s;(2 cicluri )- 10....15 s; (3 cicluri) - 30 s.
Liniile de 110 kV sunt prevăzute cu RART, dispozitivele de acţionare nepermiţând acţionarea
monofazată.
Liniile de 220 kV şi 400 kV sunt prevăzute cu RARM cu pauză de 0,9 s, cu controlul
sincronismului şi cu RARM cu pauză de 1,9 s, fără sisteme de compensare şi cu pauză de 1 s,
cu sisteme de compensare. In cazul utilizării RARM, îndeosebi la liniile de foarte înaltă tensiu-
ne,influenţa celorlate faze este nefavorabilă. Din cauza cuplajului electromagnetic cu celelalte
faze, apare o valoare ridicată a tensiunii de restabilire a arcului electric dintre contactele
întrerupătorului. Existenţa reactoarelor de compensare transversală, montate între fiecare fază
şi pământ, duce la o creştere suplimentară a tensiunii de restabilire. Din aceste considerente,
utilzarea RARM la liniile de foarte înaltă tensiune, îndeosebi pentru durate de pauze relativ mici -
impune utilizarea sistemului de compensare.
RAR-ul reduce sensibil numărul specific de deconectări ale liniei de înaltă tensiune. Dacă
nsp reprezintă numărul specific de conturnări urmate de arc electric, care să conducă la
deconectarea liniei, numărul real al acestor deconectări, nspr, cu considerarea acţiunii RAR este:
nspr = nsp (1- PRAR)
unde PRAR reprezintă probabilitatea de acţionare reuşită a RAR, obţinută din datele de
exploatare. Valoarea acestei probabilităţi se poate considera ca fiind egală cu 0,7 s pentru liniile
de medie tensiune, de 0,8 s pentru liniile de 110...220 kV şi de 0,8 s pentru liniile de 400 kV.
6.5. Protecţia împotriva supratensiunilor atmosferice a liniilor de medie tensiune
Reţelele de medie tensiune cu neutrul izolat sau tratat.
Tratarea neutrului reprezintă, intr-un fel şi o protecţie împotriva supratensiunilor cu front
rapid. In cazul conturnării izolaţiei unei faze, la căderea trăsnetului pe conductorul activ,
respectiv, tratarea neutrului, asigură continuitatea în funcţiune pentru o durată de timp a liniei.
Modalitatea cea mai indicată de a îmbunătăţi comportarea liniei la supratensiuni atmosferice
constă, după cum s-a menţionat, în folosirea RAR. Totodată este necesar să se ţină seama de
faptul că valoarea minimă a curentului de trăsnet, care duce la conturnarea izolaţiei celei de a
doua faze, depinde de rezistenţa de legare la pământ a stâlpului, R i.
In consecinţă, un mijloc de reducere a numărului de deconectări ale liniei de medie tensiune,
pe stâlpi metalici sau din beton armat, la loviturile directe ale trăsnetului, constă în reducerea
valorii rezistenţei Ri, care se recomandă să fie de cel mult 10 Ω.

Bibliografie:
1. Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir,
Bucuresti, 2001
2. Normativ privind alegerea izolaţiei, coordonarea izolaţiei şi protecţia instalaţiilor electroenerge-
tice împotriva supratensiunilor - indicativ NTE 001/03/00
 Cursul nr. 11
Supratensiuni atmosferice datorate loviturii directe a trasnetului (continuare)
7. Protecţia instalaţiilor electrice împotriva loviturilor directe de trăsnet şi protecţia
împotriva undelor de supratensiune de trăsnet care se propagă pe liniile electrice
aeriene
7. 1. Consideratii privind protectia instalatiilor electrice
Protectia instalatiilor electrice se refera la protectia undelor de supratensiune atmosferica,
respectiv la protectia impotriva loviturlor directe ale trasnetului.
Masurile de protectie impotriva supratensiunilor atmosferice cuprind doua domenii distincte:
a) masuri referitoare la linia aeriana pe care se propaga unda de supratensiune;
b) masuri in cadrul statiilor electrice.
Prima categorie de masuri se refera la influenta descarcarii corona de impuls asupra formei
undei de supratensiune si la eventuala conectare a liniei la statie prin intermediul unui cablu.
Pentru ca deformarea undei sa fie suficient de intensa este necesar ca propagatea sa aiba loc
pe o distanta minima necesara; aceasta distanta se poate determina astfel:
- dupa recomandarile CEI 71-2 se considera o deschidere sau doua deschideri intre stalpi;
- pe baza de relatii de calcul.
O metoda simpla de determinarea lungimii de protectie la intrarea in statie este prezentata
in continuare. Se pleaca de la perioada, in ani R, pentru care poate sa apara cel mult o
conturnare. Daca lp reprezinta lungimea de protectie necesara, nl - numarul de linii conectate
in statie si n c - numarul de conturnari ce apar pe linie pe lungimea de 100 km si an, se poate
scrie:
R = 100/ l p x n c x n l
De aici se poate determina: l p = R = 100/ R x n c x n l

Cunoscandu-se R = 100 ani si presupunandu-se n l = 0,5, pentru trei linii conectate la statie,
se obtine l p = 0,67 km sau acoperitor, 1 km. Cu scaderea numarului de linii, valoarea lui l p

creste, devenind egala cu 3 km, in cazul unei singure linii conectate in statie.
Referitor la undele de supratensiune ce se propaga spre statie este necesar sa se
considere si cazul undelor ce apar datorita celei de a doua descarcari principale a unui trasnet.
Dupa o prima conturnare a izolatiei liniei, descarcarea poate trece in arc electric, situatie in
care intrerupatorul deconecteaza linia; unda de supratensiune creata de a doua descarcare
principala a trasnetului, ajungand la capatul deschis al liniei, se va dubla ca amplitudine si deci
va solicita izolatia intrerupatorului cu o tensiune ridicata.
Conectarea liniei in statie prin intermediul unui cablu poate fi determinata fie de necesitatea
asigurarii unei protectii mai bune fie din cauza unor conditii locale.
 In cadrul statiilor electrice protectia echipamentelor electrice este asigurata de
descarcatoare cu rezistenta variabila sau oxizi metalici. In mod practic, in tara noastra,
protectia impotriva undelor de supratensiune este efectuata in conformitate cu norma tehnica
energetica NTE 001/03/00.
7.2. Protecţia instalaţiilor electrice împotriva undelor de supratensiune de trăsnet, care
se propagă pe liniile electrice aeriene in tara noastra
7.2. 1. Cerinţe impuse la alegerea schemei de protecţie
La alegerea unei scheme de protecţie a unei instalaţii electrice împotriva undelor de
supratensiune de trăsnet, care se propagă de pe linia electrică, trebuie respectate condiţiile de
coordonare a izolaţiei.
Schemele de protecţie ale staţiilor trebuie să cuprindă măsuri de protecţie de bază şi
măsuri de protecţie suplimentare pe liniile electrice aeriene, la intrarea acestora în staţii.
a) Protecţia de bază se realizează cu descărcătoare cu rezistenţă variabilă. Protecţia de bază
trebuie să asigure protejarea integrală a echipamentului din instalaţie, în cazul întreruptorului
de linie închis, împotriva undelor de supratensiune de trăsnet, care se propagă de pe linie în
staţie, ca urmare a loviturilor de trăsnet în linie.
b) Protecţii suplimentare pentru intrările liniilor electrice aeriene se realizează prin
- montarea conductoarelor de protecţie;
- montarea de paratrăsnete la intrarea în staţie;
- montarea de descărcătoare cu rezistenţă variabilă.
Alegerea acestor măsuri este determinată de tensiunea nominală a reţelei, importanţa şi
regimurile de funcţionare ale instalaţiei ce trebuie protejată, precum şi de indicele
cronokeraunic al zonei în care este amplasată instalaţia.
Pentru instalaţiile electrice cu tensiuni nominale până la 400 kV, inclusiv, la amplasarea
descărcătoarelor cu rezistenţă variabilă din condiţii de supratensiuni de trăsnet, trebuie să se
asigure în regimurile normale de funcţionare ale instalaţiei o marjă de siguranţă de 20 %, ceea
ce înseamnă că trebuie să se respecte la bornele fiecărui echipament din staţie următoarea
condiţie amplitudinea maximă a supratensiunilor de trăsnet de la bornele acestuia, multiplicată
cu factorul convenţional de siguranţă a = 1,2 la supratensiuni de trăsnet, trebuie să fie mai
mică sau cel mult egală cu tensiunea nominală de ţinere a echipamentului la impuls de
tensiune de trăsnet (1,2/50 s). Pentru celelalte regimuri de funcţionare ale instalaţiilor se
poate admite o marjă de siguranţă cuprinsă între 10  20%.
Pentru staţiile de 750 kV, marja de siguranţă în regimurile normale de funcţionare ale
instalaţiei este de 10%. Pentru celelalte regimuri de funcţionare ale instalaţiilor se poate admite
în cazul acestor staţii o marjă de siguranţă cuprinsă între 5  10%.
 Pentru stabilirea schemelor de protecţie la instalaţiile electrice cu tensiuni nominale de
110750 kV împotriva supratensiunilor de trăsnet, se va utiliza un program de calcul
specializat.
Amplasarea mijloacelor de protecţie se va face astfel încât să se respecte condiţiile de
coordonare a izolaţiei .
Pentru stabilirea schemelor de protecţie la instalaţiile electrice cu tensiuni nominale până la
35 kV, inclusiv, se va utiliza un program de calcul specializat, fie se vor avea în vedere
prevederile in cadrul capitolelor 7.2.2 si 7.2.3, referitoare la protecţia posturilor de transformare
şi a instalaţiilor electrice cu tensiuni nominale până la 35 kV, inclusiv.
Nu se vor utiliza formule simplificate/orientative de calcul, deoarece acestea pot
conduce la erori deosebit de mari.
Protecţia echipamentului din celula de linie, cuprins între polul întreruptorului de linie şi
linie, în ipoteza întreruptorului de linie deschis, trebuie să se realizeze cu descărcătoare cu
rezistenţă variabilă în cazul liniilor electrice aeriene de 110 kV şi 220 kV cu dublă alimentare
care funcţionează timp îndelungat deconectate la unul din capete.
Protecţia autotransformatorului contra undelor de supratensiune trebuie să se realizeze
prin montarea descărcătoarelor cu rezistenţă variabilă, fără aparate de comutaţie la bornele
fiecărei înfăşurări (figura 1).
Alegerea caracteristicilor descărcătoarelor trebuie să se facă cu relaţiile
U  1 
U rez,IT  0,91   înc.MT  U fIT 1   (1 )
 kIM  kIM  k 

U  k 
U rez,MT  0,91   înc .IT  U fMT 1   (2 )
 kMI  kMI 

unde
- Uînc.MT, Uînc.IT sunt tensiunile de încercare la impuls de tensiune de trăsnet, atât pentru
izolaţia internă, cât şi pentru izolaţia externă a înfăşurărilor de medie
tensiune (MT) şi de înaltă tensiune (IT)
- kIM , kMI - coeficienţi de transmitere ai supratensiunilor din înfăşurarea de înaltă
tensiune în înfăşurarea de medie tensiune (kIM), respectiv din înfăşurarea
de medie tensiune în înfăşurarea de înaltă tensiune (kMI)
- Urez.IT , Urez.MT - tensiunile reziduale nominale pe descărcătoare DRV1 şi, respectiv, DRV2
- UfIT , UfMT - tensiunile de fază la înaltă tensiune şi, respectiv, la medie tensiune
k - raportul de transformare definit de relaţia
k = UfIT / UfMT (3 )
Note
1) Semnele + sau - se aleg în funcţie de semnul expresiei din paranteza rotundă, în aşa fel ca
valoarea membrului drept să fie minimă.
2) Simbolurile IT, MT, JT sunt definite în raport cu tensiunile înfăşurărilor transformatorului şi
nu în raport cu tensiunile convenţionale ale reţelei.
3) Coeficienţii de transmitere şi supratensiunilor kIM şi respectiv, kMI se indică de către
constructorul de echipament sau se pot determina experimental.
Montarea descărcătoarelor pe partea de joasă tensiune este necesară atunci când
UţJT  kT1  UţIT şi UţJT  kT2  UţMT , (4 )
unde
- Uţ este tensiunea nominală de ţinere la impuls de trăsnet a izolaţiei înfăşurării respective;
- kT1 şi kT2 - rapoartele tensiunilor de încercare definite de relaţiile
k T1 = UîncJT / UîncIT (5 )
k T2 = UîncJT / UîncMT (6 )
În alegerea caracteristicilor descărcătorului se va ţine seama de coeficienţii de transmitere
ai supratensiunilor din înfăşurarea de IT, respectiv din cea de MT în înfăşurarea de JT.
MT IT

DRV2 DRV1

JT DRV3

Fig. 1. Protecţia înfăşurărilor autotransformatorului cu descărcătoare cu rezistenţă variabilă.

Stabilirea oportunităţii protejării înfăşurărilor neutilizate ale transformatoarelor cu trei

înfăşurări se va face pe baza coeficienţilor de transmitere ai supratensiunilor între înfăşurări,
indicaţi de fabrica constructoare sau determinaţi experimental.
Protecţia înfăşurărilor neutilizate ale transformatoarelor de putere se realizează prin
descărcătoare cu rezistenţă variabilă.
7.2. 2. Protecţia posturilor de transformare de 6  35 kV
Protecţia posturilor de transformare de 335 kV cu intrare aeriană se realizează cu
descărcătoare cu rezistenţă variabilă pe bază de oxizi metalici. Suplimentar, suporturile
izolatoarelor liniilor electrice aeriene se leagă de pământ pe o distanţă de minimum 200 m de
post, prizele de pământ ale stâlpilor având o rezistenţă de maximum 10 .
Prevederea se aplică şi pentru protecţia separatoarelor telecomandate şi reancaşatoarelor
montate pe liniile aeriene de medie tensiune.
 Adaptarea instalaţiilor existente în care au fost instalate descărcătoare cu coarne (DC)
se va face treptat (esalonat), în cazul acţiunilor de retehnologizate/ reabilitare a instalaţiilor
respective.
Se recomandă să se renunţe la utilizarea de aparatele de protecţie a posturilor de
transformare cu intrare în cablu în cazul în care lungimea porţiunii de linie în cablu la intrarea
în post este mai mare decât lungimile prezentate în tabelul nr.1.

Tabelul nr.1

Lungimea cablului care asigură autoprotecţia în schema linie electrică

aeriană - cablu - transformator.

Raportul  dintre impe- Lungimea cablului (m), care asigură autoprotecţia în

danţa caracteristică a cazul în care raportul dintre tensiunea de 50% con-
LEA şi cea a cablului turnări a izolaţiei liniei şi tensiunea nominală de
ţinere a cablului este

1 1,2 1,4
10 1000 1100 1300
20 450 600 760
40 250 300 350

În posturile de transformare, la care lungimea cablului este mai mică decât lungimile
prezentate în tabelul nr.1 protecţia se realizează cu descărcătoare cu rezistenţă variabilă pe
bază de oxizi metalici care se vor monta în postul de transformare. Dacă din motive de spaţiu,
aceste descărcătoare nu se pot monta în post, protecţia contra supratensiunilor de trăsnet se
va realiza prin montarea setului de descărcătoare cu rezistenţă variabilă pe bază de oxizi
metalici pe joncţiunea linie electrică aeriană - cablu.
Bornele de legare la pământ ale descărcătoarelor şi ale transformatoarelor se vor lega la
mantaua cablului pe drumul cel mai scurt, iar mantaua cablului se va lega la pământ la ambele
capete, în cazul în care cablul permite acest lucru.
De asemenea, se recomandă ca suporturile izolatoarelor liniilor electrice aeriene să se lege
de pământ pe o distanţă de minimum 200 m de la joncţiunea linie electrică aeriană - cablu,
prizele de pământ ale stâlpilor având o rezistenţă de maximum 10 .
Se va evita rămânerea în schema de funcţionare linie electrică aeriană - cablu în gol. În
cazul în care această cerinţă nu se poate respecta, se va monta un set de descărcătoare cu
rezistenţă variabilă pe joncţiunea linie electrică aeriană - cablu.
În cazul în care sunt instalate descărcătoare cu coarne în cadrul instalaţiilor existente
trebuie respectate următoarele condiţii tehnice pentru optimizarea funcţionării reţelei
a) folosirea reanclanşării automate rapide (RAR) cu unul-două cicluri şi a protecţiei rapide;
b) folosirea protecţiei maximale sensibile la duble puneri la pământ;
c) verificarea stabilităţii termice la scurtcircuite a descărcătoarelor cu coarne;
d) valoarea rezistenţei prizei de pământ a descărcătoarelor cu coarne nu trebuie să
depăsească 10 .
În tabelul nr. 2 sunt date reglajele pentru descărcătoarele cu coarne existente în
posturile de transformare şi pe liniile electrice aeriene, folosite ca protecţie suplimentară.

Tabelul nr. 2
Reglajele pentru descărcătoarele cu coarne montate la posturile de transformare
şi pe liniile electrice aeriene ca protecţie suplimentară
Tensiunea Reglajul conform tipului de descărcător (mm)
nominală
a reţelei (kV) În postul de transformare Pe linie pentru protecţia
suplimentară
*) **)
Tipul d1+d2 Tipul d Tipul d1+d2*) Tipul d**)
6 10+10 10 20+20 20
10 18+18 20 25+25 30
15 23+23 30 30+30 40
20 30+30 40 40+40 55
25 40+40 65 55+55 85
35 50+50 80 60+60 110

Note: *) Descărcătoare cu coarne cu două intervale cu electrod antipasăre

**) Descărcătoare cu coarne cu un singur interval disruptiv.
7.2.3. Protecţia instalaţiilor electrice cu tensiuni nominale până la 35 kV inclusiv
Protecţia instalaţiilor electrice din staţiile electrice cu tensiuni nominale până la 35 kV,
inclusiv, trebuie să se realizeze după cum urmează
a) se montează câte un set de descărcătoarele cu rezistenţă variabilă pe bază de oxizi
metalici pe barele colectoare de medie tensiune ale staţiilor de transformare şi la bornele de
medie tensiune ale transformatoarelor de IT/MT;
b) suporturile izolatoarelor liniilor electrice aeriene se leagă de pământ, pe o distanţă de
minimum 150 m de de primul stâlp, prizele de pământ ale stâlpilor având o rezistenţă de
maximum 10 ;
c) se montează câte un set de descărcătoare cu rezistenţă variabilă pe liniile electrice aeriene
care funcţionează timp îndelungat deconectate, pentru protecţia echipamentului din celula de
linie cuprins între polul întreruptorului de linie şi linie în ipoteza întreruptorului de linie deschis.
Pentru verificarea necesităţii şi a locului de montare a descărcătoarelor cu rezistenţă
variabilă pe barele colectoare de medie tensiune ale staţiilor de transformare se recomandă
utilizarea unui program de calcul specializat.
 Protecţia instalaţiilor electrice cu conexiuni linie electrică aeriană - cablu se face conform
prevederilor de la pct. 7.2.2, tabelele nr. 1 si nr. 2, si articolele aferente acestora.
Reţelele electrice formate numai din cablu nu sunt supuse la loviturile directe de trăsnet şi
nu este necesară protecţia lor cu descărcătoare împotriva supratensiunilor de trăsnet.
În cazul în care sunt instalate descărcătoare cu coarne în cadrul instalaţiilor existente, trebuie
respectate următoarele condiţii tehnice pentru optimizarea funcţionării reţelei
a) folosirea reanclanşării automate rapide (RAR) cu unul-două cicluri şi a protecţiei rapide;
b) folosirea protecţiei maximale sensibile la duble puneri la pământ;
c) verificarea stabilităţii termice la scurtcircuite a descărcătoarelor cu coarne;
d) valoarea rezistenţei prizei de pământ a descărcătoarelor cu coarne nu trebuie să depă-
şească 10 .
În tabelul nr.3 sunt date reglajele intervalelor de amorsare pentru descărcătoarele cu
coarne folosite la protejarea intrărilor în instalaţiile existente cu tensiuni nominale de 6 35 kV.
Tabelul nr. 3
Reglajul intervalului de amordare pentru descărcătoare cu coarne folosite
în instalaţiile cu tensiuni nominale de 6 35 kV, la protejarea intrărilor

Tensiunea Nivelul de ţinere Valoarea Tensiune Tensiunea

nominală al izolaţiei intervalului de a de de amorsare la
a reţelei amorsare amorsare frecvenţă industrială
la la frecv. Tip Tip la impuls Tip Tip
impuls de 50 d1 + d2 1) d2) 1,2/50 s d 1+d 2 d
1,2/50 Hz
s
(kV) (kV) (kV) (mm) (mm) (kV) (kV) (kV)
6 60 27 29 16 45 1718 2225
10 75 35 40 25 62 1922 2832
15 95 45 52 35 82 2324 3237
20 125 55 66 46 105 2628 3642
25 150 65 - 100 80130 - 4565
35 195 85 100110 150 100160 - 6590

Note: 1) descărcătoare cu coarne cu două intervale de amorsare cu electrod antipasăre;

2) descărcătoare cu coarne cu un singur interval de amorsare.
7.2.4. Protecţia instalaţiilor electrice cu tensiuni nominale de 110  750 kV
Protecţia de bază a staţiilor de 110  750 kV împotriva supratensiunilor de trăsnet se
realizează cu descărcătoare cu rezistenţă variabilă.
Alegerea numărului de descărcătoare cu rezistenţă variabilă, precum şi a locului de
amplasare a acestora în staţie trebuie să se facă respectându-se condiţiile de coordonare a
izolaţiei, avându-se în vedere si considerentele de ordin economic.
 Stabilirea oportunităţii protejării cu descărcătoare a înfăşurării de medie tensiune a
transformatoarelor se va face şi pe baza coeficientului de transmitere a supratensiunii din
înfăşurarea de înaltă tensiune în cea de medie tensiune, indicat de constructor sau determinat
experimental, conform precizarilor de la cap. 7.2.1., referitoare la protectia
autotransformatoarelor. În cazul în care nu se cunosc coeficienţii de transmitere, stabilirea
schemei de protecţie pe medie tensiune se va face numai după efectuarea măsurătorilor
necesare de către institute specializate.
În cazurile excepţionale, în care nu este posibilă realizarea nivelului de izolaţie minim
admis pentru distanţele de izolare în aer din staţiile de 110  220 kV de tip vârf-placă (de
exemplu, vârf cuţit separator - structură metalică legată la pământ), este necesar să se asigure
cel puţin valorile minime admise pentru distanţele de izolare în aer din staţia de tip conductor-
structură şi să se realizeze protecţia împotriva supratensiunilor a distanţelor de izolare de tip
vârf-placă, ţinându-se seama de nivelul real de izolaţie al acestor distanţe.
În staţiile de 220  750 kV descărcătoarele cu rezistenţă variabilă trebuie să se monteze la
bornele transformatoarelor, autotransformatoarelor şi bobinelor de compensare. În cazul în
care aceste descărcătoare nu asigură protecţia tuturor echipamentelor din staţie, trebuie
montate seturi suplimentare de descărcătoare pe unele linii.
Pentru stabilirea numărului de descărcătoare ce trebuie montate pe linii, precum şi a locului
lor de montare, se va utiliza un program de calcul specializat, caree va ţine seama şi de
condiţiile impuse din considerente de protecţie împotriva supratensiunilor de comutaţie.
La protectia statiilor de 750 kV si celor de 400 kV se utilizeaza descarcatoare care
protejeaza atat impotriva supratensiunilor atmosferice, cat si a celor de comutatie.
Legatura dintre descarcator si transformator sau autotransformator de putere trebuie sa fie
cat mai scurta posibil, deoarece, cu cat creste distanta dintre aceste doua aparate, cu atat este
mai mare amplitudinea supratensiunii aplicate transformatorului sau autotransformatorului.
O problema importanta este si protectia neutrelor transformatoarelor. Se stie ca in cazul in
care neutrul transformatorului este izolat, in aceasta zona pot sa apara valori ridicate ale
supratensiunii. Din aceste considerente, izolatia infasurarii in zona neutrului trebuie protejata
cu ajutorul unui descarcator cu rezistenta variabila. Tensiunea nominala a descarcatorului se
alege in functie de valoarea supratensiunii in neutrul transformatorului.
În staţiile de 110 kV, descărcătoarele cu rezistenţă variabilă trebuie să se monteze, de
regulă, la bornele transformatoarelor, asigurând protecţia pentru toate echipamentele staţiei. În
cazul în care montarea descărcătoarelor cu rezistenţă variabilă la bornele transformatoarelor
ar duce la scheme de protecţie supraechipate cu aceste descărcătoare, stabilirea numărului
de seturi de descărcătoare şi a locului de montare se va face prin utilizarea unui program de
calcul specializat.
 Descărcătoarele cu rezistenţă variabilă, ce urmează să se monteze pe sistemul de bare,
trebuie să fie prevăzute cu supape de presiune, pentru evitarea apariţiei defectelor pe bare ca
urmare a deteriorării descărcătoarelor.
Descărcătoarele cu rezistenţă variabilă trebuie să fie legate pe calea cea mai scurtă la
circuitul de legare la pământ al staţiei.
Protecţia liniilor electrice aeriene în porţiunile de intrare în staţiile de transformare trebuie
să se realizeze astfel
a) Pe porţiunea dintre stâlpul terminal şi cadrele staţiei, conductoarele de protecţie trebuie să
realizeze acelaşi unghi de protecţie ca pe tot restul liniei, şi anume maximum 30 0 pentru
liniile de 110 kV şi 220 kV, simplu şi dublu circuit, şi de 400 kV simplu circuit şi de
maximum 200 pentru liniile de 400 kV dublu circuit şi liniile de 750 kV.
- La liniile electrice aeriene, la nu se montează conductoare de protecţie pe întreaga linie, (in
zonele cu depuneri intense de chiciura sau in cele in care rezistivitatea solului este ≥105 Ω m)
trebuie să se monteze conductoare de protecţie de aproximativ 2 km la intrarea liniei în staţie.
- Rezistenţele prizelor de legare la pământ nu trebuie să depăşească 10 .
b) a liniile de 110 kV şi 220 kV cu dublă alimentare (care funcţionează buclat), pentru
situatiile în care funcţionează deconectate la unul din capete, trebuie să se monteze pe
linie, la intrarea în staţie, un set de descărcătoare cu rezistenţă variabilă pentru protecţia
echipaentului de linie deconectat de la barele staţiei.
c) În cazul liniilor radiale sau cu dublă alimentare (care funcţionează buclat), pentru situaţiile
în care nu funcţionează, de regulă, deconectate la unul din capete nu este necesară
protejarea prin descărcătoare a echipamentului din celula de linie.
Protecţia staţiilor de 110 kV, 220 kV şi 400 kV, având la intrare joncţiuni linie electrică
aeriană - cablu, se realizeaza astfel:
- în cazul schemelor de tip “linie electrică aeriană - cablu - transformator”, protecţia izolaţiei
transformatorului şi a cablului se realizează prin montarea unui set de descărcătoare cu
rezistenţă variabilă la bornele transformatorului;
- în cazul în care, din motive de spaţiu, nu se pot monta descărcătoare la bornele
transformatorului, acest set de descărcătoare se va monta pe joncţiunea linie electrică
aeriană - cablu.
Se va evita rămânerea în schema de funcţionare linie electrică aeriană - cablu în gol. În
cazul în care această cerinţă nu se poate respecta, se va asigura protecţia cablului,
conformprecizarilor de la liniile de 110 si 220 kV cu dubla alimentare care functioneaza buclat.
Protecţia instalaţiilor de 110 kV în SF 6 se va face cu descărcătoare cu rezistenţă variabilă,
montate pe ieşirea spre transformatorul de putere, dacă există, şi, în funcţie de necesitate, pe
ieşirile aeriene şi în celulele de descărcător în SF6, cât mai aproape de instalaţia în SF6.
7.3. Protecţia instalaţiilor electrice împotriva loviturilor directe de trăsnet
Instalaţiile exterioare având tensiuni nominale mai mici sau egale cu 20 kV (staţii de
conexiune, cabine de secţionare sau posturi de transformare cu suprafaţă redusă) nu se
protejează special împotriva loviturilor de trăsnet.
Instalaţiile exterioare, având tensiuni mai mari de 20 kV, trebuie protejate împotriva
loviturilor directe de trăsnet prin paratrăsnete verticale şi/sau orizontale, legate la centura de
legare la pământ a staţiei.
Paratrăsnetul este un dispozitiv de protecţie a structurilor aflate la sol împotriva loviturilor
directe de trăsnet; este alcătuit din elemente de captare amplasate deasupra structurii
protejate, elemente de coborâre şi elemente de legare la pământ.
Zonă de protecţie a unui paratrăsnet vertical este reprezentata de spaţiul cuprins în jurul
paratrăsnetului în care un obiect este protejat cu un factor de risc de 10 -3 împotriva loviturilor
directe de trăsnet datorată orientării trăsnetului spre paratrăsnet (figura 1).

Secţiune prin zona de protecţie

asigurată de paratrăsnet la rx - h - înălţimea paratrăsnetului;
înălţimea hx - hx - înălţimea obiectului protejat;
- rx - raza zonei de protecţie la
nivelul cercetat hx;
- ha = h - hx - înălţimea activă a
paratrăsnetului
Paratrăsnet
Limitele zonei vertical
de protecţie
asigurată de
paratrăsnet h
Obiect protejat.

rx
hx

Fig. 1. Zona de protecţie a unui paratrăsnet vertical.

Alegerea tipului de paratrăsnet, precum şi modul de amplasare a acestora se vor face pe
baza unui calcul tehnico-economic, ţinându-se seama de
- distanţele dintre cadrele staţiei
- distanţele între echipamente
- înălţimea stâlpilor
- zonele de protecţie asigurate de paratrăsnetele verticale şi orizontale;
- cheltuielile de întreţinere şi reparaţii (vopsirea periodică etc).
 Zonă de protecţie a unui paratrăsnet orizontal este spaţiul cuprins în jurul paratrăsnetului,
în care un obiect este protejat cu un factor de risc de 10 -3 împotriva loviturilor directe de trăsnet
(figura 2).

Secţiune prin zona de

protecţie asigurată de
rx
paratrăsnet la înălţimea
h

Paratrăsnet orizontal
(conductor de protecţie)
Limitele zonei
de protecţie
asigurată de
paratrăsnet

ha
h Obiect
protejat
rx
hx

Fig. 2. Zona de protecţie a unui paratrăsnet orizontal.

La instalaţiile cu tensiuni de 110 kV, 220 kV, 400 kV şi 750 kV, paratrăsnetele se montează
pe cadrele instalaţiei respective. În calculul zonelor de protecţie se poate avea în vedere şi
efectul de protecţie al stâlpilor terminali.
Instalarea paratrăsnetelor verticale pe construcţiile staţiilor de 110 kV se poate efectua în
funcţie de rezistivitatea echivalentă a solului în sezonul ploios, şi anume
- până la 1000 m, indiferent de suprafaţa conturului de legare la pământ a staţiei;
- între 1000 şi 2000 m, atunci când suprafaţa conturului de legare la pământ a staţiei
este egală sau mai mare de 10.000 m2.
De la suportul construcţiei cu paratrăsnet a staţiei de 110 kV trebuie să se asigure
răspândirea curentului de trăsnet pe magistralele de legare la pământ pe cel puţin două-trei
direcţii. În afară de aceasta, trebuie instalaţi unul-doi electrozi verticali de 35 m lungime, la o
distanţă de suportul pe care este instalat paratrăsnetul mai mare decât lungimea electrodului.
La instalaţiile cu tensiuni de 20  35 kV, paratrăsnetele verticale se montează pe cadrele
instalaţiei numai dacă tensiunea rezultată pe cadrele respective, în cazul trecerii curenţilor de
trăsnet este mai mică decât tensiunea nominală de ţinere a izolaţiei.
Astfel, instalarea paratrăsnetelor verticale pe construcţiile staţiilor de până la 35 kV se
poate efectua, de asemenea, în funcţie de rezistivitatea echivalentă a solului în sezonul ploios,
şi anume
- până la 500 m, indiferent de suprafaţa conturului de legare la pământ a staţiei
- între 500 şi 700 m, atunci când suprafaţa conturului de legare la pământ a staţiei este
egală sau mai mare de 10.000 m2.
De la suportul construcţiei cu paratrăsnet trebuie să se asigure repartizarea curentului
de trăsnet pe magistralele de legare la pământ pe cel puţin trei-patru direcţii. În afară de
aceasta trebuie să se instaleze doi-trei electrozi verticali de 3  5 lungime, la o distanţă faţă de
suporţii pe care este instalat paratrăsnetul mai mare decât lungimea electrodului.
Lanţurile de izolatoare de pe portalele de 35 kV cu paratrăsnete trebuie să aibă două
izolatoare mai mult decât cele alese în mod normal.
Distanţa în aer de la construcţia staţiei pe care a fost instalat paratrăsnetul vertical la părţile
parcurse de curent trebuie să fie mai mare decât lungimea lanţurilor de izolatoare.
Dacă aceste condiţii nu se pot respecta, paratrăsnetele trebuie montate pe stâlpi speciali.
În cazul unor staţii de transformare noi, paratrăsnetele pot fi instalate pe portalurile
transformatoarelor, bobinelor de reactanţă şi pe construcţii ale staţiei îndepărtate de acestea,
la o distanţă mai mică de 15 m pe calea de curent, atunci când rezistivitatea echivalentă a
pământului în sezonul ploios nu este mai mare de 350 m şi cu respectarea următoarelor
condiţii
a) la toate înfăşurările transformatoarelor până la 35 kV se montează descărcătoare cu
rezistenţă variabilă, la o distanţă de maximum 5 m pe calea de curent;
b) este necesar să se asigure scurgerea curentului de trăsnet din paratrăsnet pe cel puţin trei-
patru magistrale de legare la pământ;
c) pe magistralele de legare la pământ, la distanţa de 3  5 m de suportul paratrăsnetului,
trebuie amplasaţi doi-trei electrozi verticali de 3  5 m lungime;
d) la staţiile cu tensiunea cea mai înaltă de până la 110 kV (inclusiv), în cazul amplasării
paratrăsnetelor pe portalul transformatorului, rezistenţa de legare la pământ a acestuia nu
trebuie să depăşească 4 , neţinând seama de priza de pământ a restului staţiei;
e) legăturile la pământ ale descărcătoarelor şi transformatoarelor la priza de pământ a staţiei
se recomandă să se efectueze în apropiere una de alta sau să se execute astfel ca locul de
racordare a descărcătorului la priza staţiei să se afle între punctele de legătură ale portalului
cu paratrăsnet şi ale transformatorului.
Distanţa în aer între elementele legate la pământ şi elementele aflate sub tensiune ale
instalaţiei trebuie să fie mai mare decât distanţa la care s-ar produce străpungerea, la o
tensiune considerată egală cel mult cu tensiunea de conturnare a lanţurilor de izolatoare.
Protecţia împotriva loviturilor directe de trăsnet a clădirilor de pe teritoriul staţiilor şi
centralelor electrice trebuie să se realizeze cu paratrăsnete orizontale sau verticale, cu
condiţia ca zonele de protecţie ale acestora să satisfacă cerinţele de protecţie impuse de
normativ.
Protecţia clădirilor de pe teritoriul staţiilor şi centralelor electrice împotriva loviturilor directe
de trăsnet nu este necesară, dacă aceste clădiri intră în zona de protecţie a altor instalaţii
situate în apropiere (de exemplu, coşuri de fum etc.).
Toate elementele componente ale instalaţiilor de paratrăsnete (elemente de captare,
coborâre, legare la pământ, racord la părţile metalice ale clădirilor, suporturi de susţinere sau
de fixare etc.) se vor executa conform normativului pentru proiectarea şi executarea
instalaţiilor de paratrăsnet pentru construcţii (I 20/2000).
Protecţia împotriva loviturilor directe de trăsnet este obligatorie pentru construcţiile înalte
din incinta centralelor şi staţiilor electrice (coşuri de fum, castele de apă etc.), pentru
rezervoarele ce conţin substanţe combustibile şi pentru clădiri în care sunt depozitate cantităţi
mari de materiale combustibile.
Dispozitivele de captare, de coborâre şi prizele de legare la pământ se vor monta direct pe
aceste instalaţii, conform normativului pentru proiectarea şi executarea construcţiilor din
punctul de vedere al prevenirii incendiilor (NPSI) şi normativului pentru proiectarea şi
executarea instalaţiilor de paratrăsnet pentru construcţii (I 20/2000).

Bibliografie:
1. Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir,
Bucuresti, 2001
2. Normativ privind alegerea izolaţiei, coordonarea izolaţiei şi protecţia instalaţiilor
electroenerge-tice împotriva supratensiunilor - indicativ NTE 001/03/00
 Cursul nr. 6

Supratensiuni cu front foarte rapid

1. Consideraţii generale
In cadrul acestui capitol vor fi abordate următoarele aspecte:
 cauze generatoare de supratensiuni cu front foarte rapid;
 comportarea unor izolaţii la supratensiuni cu front rapid;
 comportarea echipamentelor de protecţie împotriva supratensiunilor la aceste tipuri
de solicitări;
 instalaţii de încercare la impuls de tensiune cu front foarte rapid.
2. Cauze generatoare de supratensiuni cu front foarte rapid
Sursele principale de supratensiuni cu front foarte rapid, identificate până în prezent
după frecvenţa de apariţie a evenimentului şi care acţionează asupra instalaţiilor
electroenergetice de înaltă tensiune sunt :
 comutaţiile realizate de separatoare (cu contacte în aer, la presiunea atmosferică
normală sau în SF6) ; cele mai importante surse de supratensiuni cu front foarte rapid apar
la manevrele efectuate cu separatoare, în instalaţii capsulate în SF 6;
 trăsnete caracterizate de curenţi având anumiţi parametri (pante şi/sau amplitudini
ridicate);
٠impulsul electromagnetic nuclear, care are drept cauză exploziile directe de mare
amplitudine (extraatmosferice);
 cedările de izolaţii provocate fie de acţiunea unor supratensiuni cu front foarte rapid,
fie ca urmare a unei supratensiuni încadrabilă într-o altă categorie, fie datorită chiar
tensiunii normale de funcţionare a instalaţiei, dacă izolaţia a suferit un proces de degradare
progresivă.
Acţiunea supratensiunilor cu front foarte rapid se exercită, pe de o parte, în mod direct
asupra izolaţiilor de înaltă, medie şi joasă tensiune ale liniilor electrice sau ale aparatajului
primar, de curenţi tari, aferenţi acestora iar, pe de altă parte, în mod indirect, prin cuplaj
galvanic, electric, magnetic sau prin radiaţie asupra instalaţiilor de curenţi slabi, afectând
funcţionarea corectă a circuitelor secundare ce deservesc instalaţiile electromagnetice.
2.1. Supratensiuni cu front foarte rapid în instalaţii capsulate, cu izolaţie de
hexaflorură de sulf
2.1.1. Clasificarea supratensiunilor cu front foarte rapid specifice instalaţiilor
capsulate
Instalaţiile capsulate cu izolaţie în SF6 au cunoscut o dezvoltare continuă în ultimii
30 - 35 de ani. Avantajele pe care le prezintă, legate de gradul ridicat de compactizare
(ocupă 10....25% din suprafaţa necesară unei staţii de complexitate şi tensiune similară, în
aer liber), protecţie asigurată faţă de factorii de mediu poluanţi, electrosecuritate sporită,
calităţile gazului, de mediu izolant şi mediu de stingere, au condus la extinderea lor în
reţelele cu tensiuni nominale cuprinse între 110 şi 750 kV.
Supratensiunile cu front foarte rapid iniţiate într-o astfel de instalaţie, ca urmare a
proceselor de comutaţie, nu au pus probleme deosebite privind ţinerea izolaţiei atâta timp
cât tensiunea nominală este sub 300...400 kV. La tensiuni mai mari, au fost constate cedări
de izolaţie (între contactele echipamentului de comutaţie şi anvelopă, de-a lungul
distanţelor izolante, a izolatoarelor de trecere, în transformatoarele de măsură).
În continuare vor fi abordate următoarele probleme caracteristice supratensiunilor cu
front foarte rapid generate în instalaţiile capsulate cu izolaţie de hexafluorură de sulf:
 originea tensiunilor cu front foarte rapid;
 propagarea supratensiunilor ce front foarte rapid:
- prin conducţie, în interiorul instalaţiilor capsulate şi în echipamentele conectate
la acestea;
- prin radiaţie, în jurul anvelopei şi liniilor conectate la instalaţia capsulată.
 caracteristicile supratensiunilor cu front rapid generate de către instalaţiile cu SF6.
2.1.2 Originea supratensiunilor cu front foarte rapid in instalatii cu izolatie in SF6
a) Consideartii privind variatia tensiunii in timpul cedarii unei izolatii in SF 6
In cazul cedarii izolatiei gazoase dintre calea de curent si anvelopa ca si pe durata
producerii unei amorsari intre contactele unui separator in timpul manevrei efectuate cu
acestea, evolutia tensiunii la bornele intervalului disruptiv prezinta, practic, acelasi aspect.
Ca urmare a unui astfel de eveniment, supratensiuni, avand o forma apropiata de cea a
unei trepte de tensiune sunt injectate in toate caile conductoare legate galvanic la zona de
defect sau la bornele separatorului.
 In cazul acestor evenimente, timpii de crestere care se inregistreaza sunt foarte mici
si se datoreaza faptului ca descarcarile se produc intr - un camp electric intens (datorat
tensiunii aplicate de valoare ridicata, pe distante disruptive mici).
Gradientul mediu de potential depinde de:
- intensitatea relativa a campului electric de initiere a unei descarcari in SF6;
- presiunea gazului in anvelopa;
- gradul de neuniformitate a campului electric.
La presiuni uzuale ale gazului din anvelopa de 0,3 ... 0,4 MPa, rezulta valori ale
timpului de crestere cuprins intre 5 si 2,5 ns.
Proeminentele metalice, eventuala rugozitate accentuata a electrozilor, particulele
conductoare in suspensie (contaminarea atmosferei gazoase) pot conduce la marirea
timpului de crestere a tensiunii. Timpi de crestere a tensiunii considerati a fi foarte lungi,
pentru supratensiunile initiate in astfel de instalatii, de ordinul a 200 ns, pot sa se
inregistreze numai uin situatia unor campuri extrem de neomogene, determinate de
prezenta unor proeminente metalice deosebite.
b) Supratensiuni cu front foarte rapid produse de manevre cu separatoare si
intrerupatoare
Mecanismul de producere a supratensiunii cu front foarte rapid la o manevra de
inchidere a unui separator poate fi usor inteles urmarind fenomenele ce apar, intr-o schema
simpla (figura 1). In aceasta schema separatorul S conecteaza o sursa de tensiune
alternativa pe o capacitate neincarcata C (echivalenta barei sau tronsonului instalatiei),
sursa prezentand
o rezistenta interna Rs.
Fig.1 Reprezentarea schemei
echivalente la conectarea unui
separator pe o capacitate neîncărcată.
Pe masura apropierii contactelor, campul electric dintre aceste atinge valori ce
permit initierea unei descarcari electrice. Aceasta prima descarcare apare, practic, atunci
cand tensiunea de frecventa industriala atinge valoarea sa de varf si aceasta datorita
vitezei relativ mici de deplasare a contactelor separatorului. Curentul ce va parcurge
aceasta prima descarcare, va determina incarcarea capacitatii de sarcina, C. In timpul
acestui proces, tensiunea dintre contacte (dar si curentul de incarcare a capacitatii) va
descreste progresiv astfel incat descarcarea electrica initiala se poate stinge. La borna
dinspre sursa a separatorului, tensiunea urmareste evolutia, scazand dupa atingerea valorii
de varf. Condensatorul C ramanand incarcat, diferenta de potential dintre contacte va
creste din nou, dar isi va schimba polaritatea. Tensiunea de amorsare între contacte este
întotdeauna mai mare pe una dintre polarităţi datorită asimetriei câmpului electric, ca
urmare a concepţiei constructive a contactelor şi prima amorsare se realizează cel mai
adesea, atunci când polaritatea contactului mobil este negativă (figura 2).

Fig.2. Evoluţia tensiunii pe borna conectată la sursa us, şi pe borna conectată la sarcina
capacitivă uc, în timpul unei manevre de includere a separatorului (ud este tensiunea
distruptivă între contacte).
A doua amorsare se va produce la o diferenţă de potenţial mai mare comparativ cu
cazul primei amorsări şi va apărea atunci când tensiunea la borna dinspre sursă a depăşit
valoarea zero, devenind pozitivă. Pe durata manevrei pot să apară un număr mare de
reamorsări, dar la ,,trepte˝ de tensiune din ce în ce mai reduse. Amplitudinea tensiunilor
produse scade progresiv.
In practică, se constată că fiecare reamorsare produsă între contacte are o durată
mai mare decât cea calculată deoarece treapta de tensiune formată este însoţită de curenţi
tranzitorii de înaltă frecvenţă care întreţin arcul electric şi stingerea acestuia nu se
realizează la trecerea prin zero a componentei fundamentale a curentului. In consecinţă,
arcul durează mai mult, până la atenuarea componentelor de frecvenţă înaltă. Ca urmare,
durata totală a fiecărei reamorsări poate fi de căteva zeci de μs.
Numărul de reamorsări şi distribuţia amplitudinilor acestora depind, în primul rând,
de concepţia constructivă a aparatului de comutaţie precum şi de viteza de deplasare a
contactelor sale, în al doilea rând de comportarea mediului gazos după fiecare stingere a
unei reamorsări şi în al treilea rând, de procedurile de exploatare specifice instalaţiei
(frecvenţa de efectuare a manevrelor, durata dintre manevre etc.).
Intrerupătoarele şi separatoarele de sarcină pot să producă şi ele supratensiuni
tranzitorii cu front foarte rapid, dar datorită vitezelor mari de deplasare ale contactelor
acestora, numărul de reamorsări pe durata manvrei va fi redus.
Cazul instalaţiei trifazate cu o singură anvelopă este considerabil mai complicat de
tratat în comparaţie cu cazul instalaţiei având fiecare faza în anvelopă proprie. Aceasta
deoarece tensiunile de tip treaptă de tensiune apar nu numai între faza afectată şi
anvelopă ci şi între faze, fiecare având diferite amplitudini. Forma fiecărei unde de
supratensiune depinde de structura instalaţiei, de modul (ordinea) în care sunt cuplate
fazele, de prezenţa sau absenţa arcului electric între cele două perechi de contacte. După
prima amorsare, supratensiunile produse pe o fază pot favoriza sau pot inhiba apariţia
amorsării pe celelalte faze iar mai târziu pot să modifice total comportarea la reamorsare a
tuturor perechilor de contacte aferente separatoarelor de pe fiecare fază.
c) Evaluarea supratensiunilor tranzitorii între anvelopă şi pământ, la defecte în
interiorul instalaţiei capsulate
Tensiuni tranzitorii pe suprafaţa anvelopei apar atât în cazul în care cauza este
exterioară instalaţiei capsulate (de exemplu o supratensiune provocată de o lovitură de
trăsnet şi care se propagă pe linia aeriană conectată la o instalaţie capsulată, cu izolaţie în
SF6), cât şi la defecte în interiorul anvelopei; se va analiza numai ultimul caz.
In cazul unui defect de anvelopa, este produsă iniţial a cvasitreaptă de tensiune a
cărei amplitudine este egală cu tensiunea de amorsare dintre calea de curent şi anvelopă.
Valoarea maximă a acestei amplitudini poate fi presupusă a fi egală cu :
U100=U ITT 10 (instalaţie capsulată) x 1,2 x 1,12
Coeficientul 1,2 ţine seama de raportul tensiunilor disruptive pe fiecare polaritate,
respectiv U+d/U-d (polaritatea care favorizează descărcarea disruptivă fiind cea negativă).
Coeficientul 1,12 permite trecerea de la U10 la U 100.
Conform normativului CEI 60517/90 izolaţia unei instalaţii capsulate în SF 6, este
încă dimensionată la impuls standardizat de tensiune de trăsnet (ITT). Relaţia de evaluare
a amplitudinii maxime a supratensiunii, de mai sus, foloseşte ca referinţă tensiunea de
ţinere la ITT standardizat a instalaţiei şi consideră similară comportarea izolaţiei gazoase la
ITT cu cea la solictarea la o supratensiune cu front foarte rapid. Relaţia ţine seama de
efectul de polaritate şi de faptul că tensiunea de ţinere este o tensiune de 10% descărcări
disruptive (U100 este tensiunea de 100% descărcări desruptive).
2.1.3. Propagarea prin conducţie a supratensiunilor cu front foarte rapid
Fenomenele de cedare a izolaţiei gazoase din instalaţia capsulată, fie între
contactele separatorului, fie între calea de curent şi anvelopă, generează supratensiuni cu
timpi de creştere de câteva μs şi care se propagă în toate direcţiile începând cu locul unde
au fost produse. Supratensiunile produse în interiorul anvelopei vor afecta şi celelalte
echipamente racordate la instalaţia capsulată.
a) Propagarea supratensiunilor în interiorul instalaţiei capsulate
Forma complexă a undei de supratensiune cu front foarte rapid rezultă din
suprapunerea, în general a patru componente şi anume:
- o (cvasi) treaptă de tensiune;
- un domeniu de oscilaţii de foarte înaltă frecvenţă, f 1 (de până la 100 MHz), produs de
micile şi numeroasele schimbări ale impedanţei caracteristice a liniei din interiorul instalaţiei
(schimbări de direcţie ale anvelopei);
- un domeniu de oscilaţii de înaltă frecvenţă, f 2 (de până la 30 MHz), produs de reflexiile ce
apar la schimbările semnificative ale impedanţei caracteristice cum ar fi capătul închis al
instalaţiei şi ieşirile către liniile în cablu sau aeriene;
- un domeniu al oscilaţiilor de joasă frecvenţă, f 3 (de la 0,1 la 5 MHz), produs de
rezonanţele cauzate de echipamentele exterioare ce prezintă capacităţi proprii mari, cum ar
fi transformatoarele de măsură de tensiune, de tip capacitiv sau condensatoarele de cuplaj
ale instalaţiilor de comunicaţii prin conductoarele liniei de înaltă tensiune.
Modul de formare a undelor de supratensiune, dintr-o instalaţie capsulată, poate fi
analizat tratând fiecare secţiune a acesteia (bara şi alte componente) ca o linie lungă
având o impedanţă caracteristică dată şi o anumită lungime. Undele de supratensiune
incidente întâlnind discontinuităţi pe aceste linii de transmisie, cum ar fi separatoare
deschise, joncţiuni în ,,T” sau de alt tip, vor fi supuse fenomenelor de reflexie şi transmisie
cu amplitudini determinabile conform teoriei clasice a propagării semnalelor pe linii lungi.
Suprapunerea tuturor acestor componente produse în interiorul instalaţiei capsulate va da
forma rezultantă a supratensiunii într-un punct precizat. Forma supratensiunii poate să
difere semnificativ în puncte din interiorul instalaţiei situate la distanţe de câţiva centimetri.
b) Tensiunile tranzitorii ale anvelopei
Fenomenul se manifestă prin apariţia unor tensiuni, între anvelopă şi pământ cu un
timp de creştere redus şi o durată relativ mică. Figura 3 prezintă schematic, cauza
apariţiei TTA (tensiunea tranzitorie dintre anvelopă şi pământ).
Aceste tensiuni apar datorită faptului că legăturile la pământ ale anvelopei,
proiectate din considerente privind funcţionarea la tensiune de frecvenţă industrială, sunt
prea lungi (cu alte cuvinte, prezintă inductivităţi prea mari) pentru a putea asigura legătura
efectivă la pământ şi pentru curenţi cu variaţia foarte rapidă.

Fig.3. Propagarea unei supratensiuni iniţiate în anvelopă (1), din LEA prin izolatorul de
trecere (2) şi apariţia TTA (3). Legătura la priza de pământ executată corect (4) sau
incorect (5).
Curenţii de înaltă frecvenţă provoacă o creştere tranzitorie a potenţialului local, din
cauza reactanţei relativ ridicate a legăturilor la priza de pământ. De exemplu, o conexiune
convenţională la priza de pământ cu o lngime de 1m, confecţionată din cupru, poate avea
la 10 MHz o reactanţă de ≈ 60 Ω, în timp ce la 50 Hz ea nu va avea decât 0,003 Ω.
Aceste conexiuni trebuie să fie cât mai scurte şi mai rectilinii, curburile putând
provoca o creştere a reactanţei la frecvenţe ridicate.
 In cazul unor conexiuni la pământ incorect executate, tensiunile tranzitorii ale
anvelopei pot să atingă valori de 50 kV sau chiar mai mult, în funcţie şi de tensiunea
nominală a instalaţiei, punând probleme deosebite izolaţiilor cablurilor de comandă,
măsură, control ce pătrund în anvelopă. In practică, anvelopa trebuie să fie legată la
pământ în apropierea izolatorului de trecere (traseul 4 din figura 3).
Tensiunea tranzitorie a anvelopei este practic iniţiată de curenţii din reţeaua de
legare la pământ. Ampliturdinea depinde de capacitatea faţă de pământ a anvelopei
instalaţiei capsulate, timpii de creştere înregistraţi sunt de 3 până la 20 ns iar duratele
totale de 20....30 μs.
Aşa cum circulaţia curenţilor de înaltă frecvenţă se realizează numai la suprafaţa
conductorului, datorită efectului pelicular, curenţii de înaltă frecvenţă produşi de o
supratensiune rapidă, generată în anvelopă, au o circulatie limitată la suprafaţa interioară a
anvelopei. Acest fapt este valabil numai dacă apar discontinuităţi în construcţia anvelopei.
In zona unei discontinuităţi cum este un racord către o linie aeriană, sunt create condiţii
pentru apariţia de tensiuni tranzitorii şi pe suprafaţa exterioară a anvelopei (figura 4).

Fig.4. Reprezentarea schematică a fenomenelor de propagare a supratensiunii iniţiate în

interiorul instalaţiei capsulate (1), apariţia supratensiunii externe (2) şi a tensiunii tranzitorii
a anvelopei (3).
Cu toate că există şi alte discontinuităţi – flanşe izolante utilizate pentru separarea
tronsoanelor folosite pentru montarea transformatoarelor de curent exterioare, ferestre ale
separatoarelor, treceri ale conexiunilor la înfăşurările secundare ale transformatoarelor de
măsurare, dispozitive de supraveghere, vizoare sau alte deschideri tehnologice – cele mai
importante surse de tensiuni tranzitorii ale anvelopei rămân izolatoarele SF6-aer.
c) Supratensiuni cu front foarte rapid, externe
Aşa cum s-a arătat anterior, o parte a supratensiunii generată în interiorul anvelopei
va traversa conexiunea către linia exterioară şi se va propaga, în continuare, pe linie şi pe
alte componente ale sistemului de transmisie a energiei.
Propagarea undei de supratensiune se face, în mod real, cu pierderi, cea ce se
reflectă într-o mărire a timpului de creştere a tensiunii. Totuşi măsurătorile efectuate au
arătat că, în cazul unor conexiuni scurte către o LEA, supratensiuni cu o creştere de
(10....20) ns se vor propaga prin conexiune, catre linia aeriana si catre alte componente ale
instalatiei energetice, cum ar fi trransformatoarele de forta.
In general, supratensiunile ce ajung pe linia aeriana prezinta doua caracteristici
distincte:
- forma de ansamblu a lor este modelata de catre circuitele cu parametrii concentrati, cum
ar fi capacitatile transformatoarelor de tensiune, inductanta liniei si a conexiunilor de legare
la pamant;
- forma de unda contine si o portiune cu front foarte rapid, rezultata ca urmare a propa-
garii prin conexiunea spre linie; aceasta portiune prezinta un timp de crestere de circa
20 ns si din cauza numeroaselor discontinuitati pe calea de transmisie, amplitudinea undei
se reduce (la circa 20 ... 40 % din amplitudinea undei incidente).
2.1.4. Propagarea prin radiatie a supratensiunilor cu front foarte rapid
Campul electromagnetic asociat supratensiunilor tranzitorii cu front foarte rapid este
radiat atat de catre anvelopa, cat si de catre linia aeriana conectata la instalatia capsulata.
Orice aparat electronic si, in general, orice circuit de curenti slabi, aflat la mica
distanta de acestea, va putea fi perturbat datorita tensiunilor si curentilor indusi in
componentele sale.
Amplitudinea tipica a campului electric in apropierea anvelopei se situeaza in jurul
valorii de 10 kV/m. Frecventa campului electromagnetic depinde de particularitatile
constructive ale instalatiei, dar se situeaza in domeniul 10 ... 20 MHz.
Campul magnetic are amplitudinea in gama catorva zeci de A/m. Intr-o instalatie cu
tensiunea cea mai ridicata pentru echipament de 420 kV, in conditiile in care anvelopa se
afla la o inaltime de 2,5 m si intr - un punct situat la 1 m inaltime fata de sol, se pot inregis-
tra valori de varf ale intensitatii campului electric de ordinul 10 kV/m iar ale intensitatii
campului magnetic de 1 A/m.
2.1.5. Caracteristicile supratensiunilor cu front foarte rapid si ale tensiunilor
tranzitorii ale anvelopei
a) Caracteristici ale supratensiunilor interne
Supratensiunile interne sunt provocate, asa cum s-a mentionat, de injectarea in
directii opuse fata de locul de amplasara al separatorului sau fata de punctul in care a
aparut defectul de izolatie, a doua cvasitrepte de tensiune. Aceste unde se vor suprapune
la bornele sursei de tensiune ca si la bornele sarcinii. In cea mai defavorabila situatie,
inchiderea separatorului avand la borne tensiuni in opozitie de faza, valoarea initiala a
uneia din reptele de tensiune astfel formate va fi, in modul, de 2 u.r. Amplitudinile supra-
tensiunilor rapide, inregistrate intr - un punct dat, vor depinde atat de caderea de tensiuine
initiala Ui, dintre contactele separatorului cat si de pozitia de amplasare a separatorului si
sarcina remanenta pe tronsonul deconectat.
Considerente teoretice, simulari pe calculator pentru o gama larga de configuratii
uzuale, precum si masuratori in laborator si in instalatii reale, conduc la urmatoarele
concluzii:
• Valorile de initiere si valorile de varf ale supratensiunii rezultante:
- Ui = 2 u.r. poate fi considerat cazul cel mai defavorabil, corespunzator unei tensiuni
reziduale de 1 u.r. datorita sarcinii remanente pe partea sarcinii deconectate, in cazul unui
separator rapid sau in cazul conectarii a doua tensiuni in opozitie de faza. Pentru acest caz
valoarea de varf, maxima a supratensiunii rezultate, va fi, pentru configuratii tipice, cuprinsa
intre 1,5 si 2 u.r. Pot sa apara, ca exceptii, si situatiii in care valoarea de varf a
supratensiunii sa ajunga la 2,5 u.r., dar acestea se intampla in foarte putine cazuri.
- Pentru conditii normale de deconectare pentru configuratii constructive uzuale nu se
depaseste Ui= 1,5 u.r. , ceea ce ar avea ca rezultat supratensiuni cu valori de varf de
Ui =1,7 u.r. in cele mai multe cazuri si de 2 u.r. in cazuri exceptionale.
• Caracteristicile de frecventa ale supratensiunilor foarte rapide:
- In apropierea separatorului pot sa se suprapuna, pe forma supratensiunii, oscilatii
cu frecventa de pana la 100 MHz, produse de reflexii la parti adiacente situate la mica
distanta fata de separator sau chiar la elemente componente ale acestuia.
- Frecventa principala (de modulatie) a supratensiunii este data de lungimea totala a
tronsonului conectat/deconectat de catre sepatator. Prin transmisie si atenuare
componentele de foarte inalta frecventa din spectrul tensiunii se reduc, in mod normal dupa
cateva µs, asa incat raman numai oscilatii avand o singura frecventa, situata in gama
1 ... 40 MHz.
Este acceptat, in general, faptul ca pentru instalatii corect executate si pentru valori
ale Um ce nu depasesc 525 kV, cedarea izolatiei la supratensiuni cu front foarte rapid nu se
produce la o amplitudine inferioara celei corespunzatoare tensiunii de tinere la ITT, stabilita
conform CEI 60157/90.
Orice defect intern sau contaminarea atmosferei gazoase, conduce la intensificarea
locala a campului electric, mai cu seama in zona conductorului sub tensiune. In consecinta,
poate sa reduca tensiunea de tinere a izolatiei, la supratensiuni cu front foarte rapid, la
valori inferioare tinetii la ITT.
In general insa, la presiunile de lucru utilizate curent, diferentele dintre tensiunile
disruptive masurate la cele doua tipuri de solicitari nu sunt insemnate.
Comportarea corecta a unei instalatii capsulate la actiunea supratensiunilor cu front
foarte rapid este in prezent verificata atat prin incercarile la ITT, cat si prin determinarea
nivelului descarcarilor partiale la tensiune alternativa de frecventa industriala.
b) Caracteristici ale supratensiunilor externe
La interfata dintre instalatia capsulata si LEA o supratensiune generata din interior
se divide in trei; o unda reflectata, o unda care se transmite pe LEA si o alta unda care
parcurge linia formata dintre anvelopa si pamant. Aceasta divizare a undei incidente se
face in functie de impedantele caracteristice ale sistemului de trei linii considerat.
Cu toate ca amplitudinea partii din supratensiunea care se transmite in exterior este,
in general, mai mica decat cea din interiorul instalatiei capsulate, panta supratensiunii tran-
smise, se poate situa in gama 10 ... 30 MV/ µs, ceea ce este echivalent cu o solicitare la
impuls de tensiune taiat. Deoarece aceste supratensiuni apar in conditii normale de exploa-
tare ale instalatiei capsulate si la fiecare manevra de separator se pot genera zeci pana la
sute de supratensiuni elementare, trebuie luat in considerare efectul de imbatranire a
izolatiei componentelor externe ale instalar\tiei capsulate.
 In transformatoarele de putere, manevrele efectuate cu echipamentele de comutatie
ale instalatiei capsulate pot produce rezonante ale circuitului, in gama de frecvente situata
intre cativa MHz la cateva zeci de MHz.
Modul de conectare al transformatoarelor de putere (direct - prin izolatoare de
trecere SF6/ulei sau indirect - prin izolatoare de trecere SF6/aer si apoi izolatoare aer/ulei)
influenteaza modul de propagare a supratensiunii. Strabatand izolatorul de trecere, panta
supratensiunii scade, dar amplitudinea acesteia creste cu circa 30 %. Valoarea reala a
supratensiunii depinde de tipul infasurarilor. Solicitarile maxime apar in zona primelor spire,
in cazul infasurarilor in straturi iar in cazul infasurarilor in galeti, acestea apar pe bobina de
intrare.
c) Caracteristici ale tensiunilor tranzitorii ale anvelopei
Aparitia tensiunilr tranzitorii ale anvelopei nu reprezinta singura consecinta a unei
supratensiuni rapide generate intr - o instalatie capsulata. Manifestarea TTA este vizibila
prin aparitia unor descarcari electricve intre partile metalice componente ale anvelopei si
alte parti sau structuri legate la pamant. Amplitudinea acestor supratensiuni tranzitorii poate
varia in functie de localizarea punctului de masurare pe anvelopa. Ea atinge valoarea cea
mai mare in apropierea punctului de jonctiune dintre instalatia capsulata si LEA.
Aceste descarcari electrice sunt manifestari de slaba energie si nu sunt periculoase
pentru sanatatea personalului de exploatare care lucreaza in statiile electrice de transfor-
mare. TTA pot, de asemenea, sa produca perturbatii electromagnetice sau chiar avarii in
aparatura de contol, protectie sau chiar in circuitele secundare ale statiei.

Bibliografie:
Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir,
Bucuresti, 2001
 Cursul nr. 7
Supratensiuni cu front foarte rapid (continuare)

2.2. Supratensiuni cu front foarte rapid produse de comutatii cu separatoare in

instalatii in aer liber
Supratensiunile cu front foarte rapid apar si in timpul manevrelor de inchidere a separatoa-
relor din statiile de transformare in aer liber. In acest caz amplitudinea supratensiunii poate
atinge 1,2 ...1,3 u.r.. Cuplarea sau decuplarea separatoarelor semnifica introducerea sau
scoaterea din circuit a unor sarcini capacitive (sistemul de bare sau linii in gol), in timpul
manevrei aparand intre contacte un arc electric intermitent parcurs de un curent de valoare
redusa. In timpul acestor manevre s-au semnalat perturbatii in functionarea circuitelor
secundare ale statiei electrice dar si cedari ale izolatiei transformatoarelor de masurare si
izolatoare de trecere de tip condensator si chiar descarcatoare cu rezistenta variabila.
In literatura de specialitate nu apar date experimentale privind supratensiunile produse de
manevrele cu separatoare, in aer. Aceasta datorita faptului ca nu s-a putut realiza un divizor
de tensiune adecvat benzii de frecventa a semnalului de masurat si care sa prezinte o
capacitate proprie suficient de redusa pentru a nu influenta marimea de inregistrat, atat in
ceea ce priveste timpul de crestere cat si amplitudinea acesteia.
In vederea stabiliri parametrilor caracteristici ai supratensiunii de acest tip, au fost
efectuate simulari numerice. Factorii de supratensiune la manevrele separatoarelor in aer
sunt inferiori celor corespunzatori manevrelor cu separatoare in instalatii capsulate in
hexaflorura de sulf iar banda de frecventa este inferioara celei determinate pentru manevre
similare in instalatii in SF6.
Spre deosebire de cazul instalatiilor in SF6, in cazul intervalelor de aer nu apar conditii
favorabile de stingere a arcului electric. Din aceasta cauza, lungimea arcului electric dintre
contacte si durata arderii acestuia este relativ mare. Datorita acestui aspect, trebuie sa se
asigure distante corespunzatoare fata de celelalte faze ale retelei si fata de pamant, in zona
in care este montat separatorul.
2.3. Supratensiuni cu front foarte rapid produse de trasnete
Trasnetele caracterizate de anumiti parametrii (timpi scurti ai frontului curentului,
amplitudini si/sau pante mari ale acestuia) pot produce in instalatiile electroenergetice
supratensiuni incadrabile in categoria celor cu front foarte rapid. Aceste apar ca urmare a
localizarii trasnetelor :
a) pe conductoarele active ale unei linii electrice aeriene;
b) pe conductoarele de protectie, in deschiderea liniei, sau pe varful stalpului LEA;
c) in vecinatatea unei LEA.
Relatiile de calcul a supratensiunilor produse de trasnete arata proportionalitatea dintre
supratensiunea produsa si amplitudinea curentului de trasnet si/sau panta acestuia.
In principiu, un trasnet cu o panta a frontului foarte rapida si/sau o amplitudine mare
poate genera o supratensiune foarte rapida.
In cazurile (a) si (b), forma supratensiunii depinde de forma curentului de trasnet, durata
frontului fiind proportionala cu durata frontului curentului de trasnet, diferente aparand in
ceea ce priveste durata spatelui: proportionala cu durata spatelui curentului de trasnet, in
cazul (a) si mult mai mica decat aceasta, in general, in cazul (c).
In cazul (b), pot aparea diferente mai pronuntate intre forma supratensiunii rezultante si
cea a curentului de trasnet. Aceste diferente sunt datorate schemei echivalente a circuitului
implicat (impedanta caracteristica a conductorului de protectie, parametrii de circuit prin care
este modelat stalpul) precum si carcteristicile disruptive ale izolatiei liniei. In acest caz
supratensiunea ce se propaga pe linie apare ca urmare a cedarii izolatiei unui lant de
izolatoare prin asa numita "conturnare inversa".
In afara parametrilor curentului de trasnet, sunt de considerat urmatorii factori de influenta
asupra supratensiunilor care solicita izolatoarele:
- parametrii constructivi ai liniei (geometria stalpului si a conductoarelor, distantele dintre faze
si fata de sol);
- rezistenta prizei de pamant a stalpului;
- descarcarea corona pe conductoare;
- descarcarile ce apar pe izolatoare.
Principalele concluzii care pot fi trase, in ceea ce priveste solicitarile izolatiilor unei linii, la
supratensiuni datorate trasnetului, sunt :
- cele mai multe solicitari apar la liniile fara conductoare de protectie, cu console legate la
pamant;
- la aparitia conturnarilor inverse, solicitarile sunt cu atat mai mari cu cat rezistenta prizei de
pamant a stalpului este mai mare; in cazul liniilor de medie tensiune, unul sau doua
izolatoare trebuie sa suporte intreaga supratensiune. In acest caz problemele legate de
solicitarile la supratensiuni cu front foarte rapid sunt cele mai mari;
- riscul de defect este cu atat mai mare cu cat este mai intensa activitatea oragioasa in zona.
2.4 Supratensiuni cu front foarte rapid produse de impulsul electromagnetic nuclear
Detonarea unei incarcaturi nucleare la o altitudine ce depaseste 30 km, in afara
atmosferei terestre, genereaza o unda electromagnetica in impuls, asa numitul impuls
electromagnetic nuclear (IEMN). Acesta poate induce in instalatiile electroenergetice aflate la
suprafata solului sau dispuse subteran, dar la adancimi reduse, supratensiuni cu front foarte
rapid.
Amplitudinea impulsului variaza foarte mult in raport cu inaltimea la care s-a produs
explozia, cu orientarea si cu distanta dintre punctul in care se face masuratoarea si verticala
la sol a punctului exploziei.
Instalatiile electroenergetice, in ansamblul lor, ca si cele de telecomunicatii sunt insa fecta-
te de toate componentele impulsului electromagnetic nuclear si aceasta cu atat mai mult cu
cat extinderea acestor instalatii in spatiu este mai mare.
In figura 1 este indicata reprezentarea undelor incidente, reflectate si transmise, datorate
impulsului electromagnetic nuclear.
Cand unda de impuls atige solul, o parte a energiei se transmite in sol, afectand structurile
ingropate, proportional cu adancimea la care sunt plasate si cu conductivitatea solului.

Figura 1. Reprezentarea undelor incidente, reflectate si transmise, datorate impulsului

electromagnetic nuclear
Asupra uneil inii electrice aeriene actioneaza un camp rezultant, dependent de inaltimea
liniei fata de sol si de conductivitatea acestuia (figura 1). O foarte mare importanta o prezinta
unghiul de incidenta a undei de impuls cu linia electrica aeriana considerata, aceasta
depinzand de pozitia punctului fata de verticala locului exploziei. Intensitatea campului
electric creste cu valoarea acestui unghi, fiind maxima pentru un unghi de incidenta de 90 º.
2.5. Supratensiuni cu front foarte rapid produse de cedarile de izolatii
Supratensiuni cu front foarte rapid pot sa apara in urmatoarele situatii:
- La cedarea unei izolatii, produsa ca urmare a unei solicitari la o supratensiune sau chiar
la tensiunea de functionare normala a izolatiei (ca urmare, de exemplu, a unui proces de
imbatranire); viteza de scadere a tensiunii la bornele intervalului depinde de caracteristicile
disruptive ale acestuia, la solicitarea de tensiune precizata, precum si de caracteristicile
circuitului electric in care apare descarcarea.
- In cazul lanturilor lungi de izolatoare, indiferent de tipul supratensiunii (cu front rapid sau
cu front lent, cu durate ale frontului de ordinul zecilor sau sutelor de µs), tensiunea aplicata
unui singur izolator nu este determinata numai de distributia dupa capacitati a tensiunii, ci si
de procesul de dezvoltare a descarcarii.
3. Comportarea izolatiei la supratensiunii cu front foarte rapid
Indiferent de cauza care a condus la aparitia supratensiunii cu front foarte rapid, s-au
constatat urmatoarele efecte, produse de supratensiunile cu front foarte rapid, in instalatiile
electroenergetice:
- cedari, mai ales prin perforare ale izolatiilor ce echipeaza liniile electrice aeriene;
- cedari ale unor intervale de aer, la amplitudini mai mici decat in cazul unor solicitari cu
tensiuni mai lent crescatoare (comparativ, de exemplu, cu impulsul standardizat de tensiune
de trasnet);
- cedari ale izolatiei gazoase, in cazul instalatiilor capsulate cu izolatie din SF6, si ale
izolatiilor unor echipamente conectate la acestea;
- cedari ale izolatiilor combinate (hartie-ulei) ale transformatoarelor electrice de putere si ale
celor de masurare, la valori ale tensiunii aplicate mai mici decat in cazul aplicarii de impulsuri
de tensiune cu fronturi mai lent crescatoare.
3.1. Comportarea izolatoarelor liniilor aeriene la supratensiuni cu front foarte rapid
Solicitarea unui izolator din componenta unui lant de izolatoare ce echipeaza o linie
aeriana la o supratensiune cu front foarte rapid poate sa conduca nu doar la conturnarea
izolatorului, ci chiar la perforarea sa, in conditiile unei proiectari defectuoase a izolatorului
sau in conditiile unei retete necorespunzatoare a materialului dielectric solid (sticla calita sau
portelan). Incercarile unui izolator din sticla calita, efectuata in aer, cu impuls de tensiune cu
front foarte rapid, pot permite depistarea izolatoarelor cu un continut marit de potasiu (peste
limita admisibila) in compozitia sticlei.
Un izolator capa-tija trebuie sa tina, fara sa se perforeze, o tensiune de impuls avand
amplitudinea de 3 pana la 5 ori mai mare, comparativ cu tensiunea de 50% conturnari la
impulsuri de tensiune de trasnet standardizat (1,2/50 µs) a aceluiasi izolator.
Limitele amplitudinii impulsului de tensiune de incercare, cu front foarte rapid, care nu
trebuie sa conduca la aparitia unor perforari trebuie stabilita in functie de tipul izolatorului, de
rata de defectare acceptata si de activitatea oranjoasa din zona.
In cazul in care sursa de supratensiuni cu front foarte rapid este impulsul electromagnetic
nuclear, apar probleme specifice in ceea ce priveste impactul asupra izolatiilor liniilor
electrice aeriene. In primul rand, zona afectata simultan este deosebit de extinsa. In al doilea
rand, apar efecte cu un impact substantial diferit asupra instalatiilor electroenergetice:
- IEMN - imediat (si intermediar) conduce la aparitia de supratensiuni induse, care pot pro-
duce conturnari (sau perforari) ale izolatiilor echipamentelor retelelor de energie si ale celor
de telecomunicatii;
- IEMN - MHD (ultima parte a impulsului electromagnetic nuclear, denumita
magnetohidrodinamica) afecteaza doar liniile de lungimi mari, suprapunand un curent
cvasicontinuu prin infasurarile transformatoarelor si ale bobinelor de reactanta. Astfel,
aceasta componenta a impulsului poate provoca saturarea circuitelor magnetice si, in
consecinta, incalziri ale cuvelor transformatoarelor, ale conductoarelor, supratensiuni
temporare de ferorezonanta, actionarea protectiei diferentiale a unor transformatoareetc..
3.2. Comportarea unor intervale de aer la supratensiuni cu front foarte rapid
Numeroase studii de specialitate au fost consacrate intervalelor lungi de aer supuse la im-
pulsuri de tensiune cu variatii lente, nestandardizate, cu timpi ai frontului de mai multe sute
de µs, sau detip de impuls de tensiune de comutatie standardizat (ITC). Aceasta optiune
este explicabila prin aceea ca nivelul tensiunilor disruptive la supratensiuni de comutatie, in
cazul intervalelor lungi de aer, in anumite conditii, poate fi primejdios de apropiat fata de
nivelul tensiunilor disruptive la tensiunea de frecventa industriala a unei linii de inalta
tensiune. Drept consecinta, tensiunea de tinere la ITC este una dintre tensiunile de
dimensionare pentru izolatia din clasa II (Um > 245 kV). alta tensiune de tinere de
dimensionare pentru aceste izolatii este cea ITT standardizata.
Supratensiunile provocate de trasnet avand un front mai rapid decat cel al impulsului de
tensiune de trasnet standardizat se pot dovedi a fi mai periculoase pentru izolatiile LEA.
Problema este rezolvata, in general, prin supradimensionarea izolatiei.
Scaderea tensiunii disruptive la solicitari cu tensiuni foarte rapid crescatoare, ar putea fi
explicata astfel: o crestere mai lenta a tensiunii, conduce, intr - un interval izolant dat, aparitia
unei sarcini spatiale care determina, local, un camp rezultant de valoare mai scazuta decat
cel care ar exista in lipsa sarcinii spatiale. Consecinta este, desigur, realizarea unei
descarcari disruptive la o valoare mai ridicata a tensiunii aplicate. In cazul aplicarii unei
tensiuni prezentand o crestere foarte rapida, nu mai exista timpul necesar dezvoltarii unei
sarcini spatiale, care sa constituie o frana in dezvoltarea fenomenului disruptiv si
descarcarea se va produce la o valoare mai redusa a tensiunii aplicate.
3.3. Comportarea izolatiei de SF6 si a izolatiilor echipamentelor conexe unei instalatii
capsulate, la supratensiuni cu front foarte rapid
3.3.1. Comportarea izolatiei transformatoarelor conectate la instalatia capsulata
Transformatoarele de forta pot fi conectate la instalatia caplata direct, prin izolatoare de
tre-cere SF6 -ulei sau indirect, prin izolatoare de trcere SF6 -aer, tronson de linie aerian si
izolatoare de trecere aer-ulei.
Asupra infasurarii transformatoarelor conectate direct au fost observate doua tipuri de
efecte:
- supratensiunile cu front foarte rapid produc o foarte neliniara distributie a tensiunii in lungul
infasurarii de inalta tensiune conectata prin izolator de trecere ulei-SF6;
- oscilatiile caracteristice supratensiunilor tranzitorii din interiorul instalatiei capsulate pot
determina rezonante de tensiune de valori foarte ridicate in infasurarile transformatoarelor.
Pentru transformatoarele conectate direct pot fi transmise, prin izolatoarele de trecere
SF6-ulei, frecvente de pana la cativa MHz. Pentru cele conectate indirect, cele mai mari
frecvente ce se pot fi transmise prin cele doua izolatoare si tronsonul de linie aeriana nu pot
depasi, in general, 1 MHz.
In ambele cazuri, rezonantele de tensiune se produc in zone ale infasurarii apropiate de
punctele extreme cum ar fi: intrarile infasurarilor sau ale comutatorului de ploturi in sarcina,
infasurarea de reglaj fiind situata catre punctul neutru.
Pentru transformatoarele conectate indirect, bucla formata din doua izolatoare de trecere
si linia aeriana mareste durata frontului impulsului aducandu - l la valori comparabile cu
undele taiate de tensiune. In cazul adoptarii acestui mod de conectare, experienta acumulata
in cazul exploatarii a sute de transformatoare din lumea intreaga arata ca ele suporta
solicitarile determinate de aceste supratensiuni. Din investigatiile experimentale efectuate,
s-a dovedit ca factorul de atenuare a oscilatiilor tranzitorii din interiorul instalatiei capsulate
determina atat amplitudinile datorate componentelor de rezonanta, cat si tinerea izolatiei de
ulei la solicitari cu tensiune de inalta frecventa. Cu cat este mai mic raportul dintre doua valori
de varf succesive si de aceeasi polaritate, cu atat sunt mai mici amplitudinile datorate
rezonantelor si cu atat este mai buna tinerea izolatiei.
3.3.2. Comportarea separatoarelor si intrerupatoarelor
Conform normativelor privind incercarea echipamentului de comutatie, in vigoare in pre-
zent, incercarile se efectueaza la impuls de tensiune specificat sau la tensiune de frecventa
industriala, contactele fiind in pozitie deschis sau inchis. Nu sunt specificate incercari ale
echipamentului de comutatie in situatia in care contactele acestuia se afla in pozitii interme-
diare, desi apar descarcari si cand contactele ocupa pozitii intermediare.
Datorita conceptiei constructive a intrerupatoarelor si separatoarelor de sarcina, pe durata
manevrelor efectuate cu aceste echipamente de comutatie nu apar defecte cu pamantul (la
anvelopa), nici in echipamentul de comutatie propriu-zis si nici in componentele adiacente
instalatiei capsulate. Deoarece sistemul de contacte al acestor echipamente lucreaza intr-o
atmosfera gazoasa la presiune relativ inalta si distantele dintre contacte sunt mai mici
comparativ cu cele dintre contacte si anvelopa, solicitarea dielectrica a intervalului contact-
anvelopa este prea mica pentru a genera o amorsare.
Supratensiunile cu front foarte rapid initiate de manevre cu separatoare pot sa provoace
defecte la pamant. In functie de configuratia constructiva a separatorului, schimbarea
gradientului de potential maxim din directia longitudinala in directia radiala, poate fi esentiala
pentru producerea defectului si acest fapt se poate produce in cazul unei reamorsari sau a
unei predescarcari intre contactele separatorului.
In cazul tensiunilor nominale de cel putin 300 kV, conceptia constructiva a separatoarelor
poate sa faca probabila producerea unei descarcari care tinde sa se ramifice. Astfel, dupa ce
intervalul dintre contacte a fost unit printr-un canal de descarcare, se poate dezvolta catre
anvelopa o ramura reziduala a canalului de descarcare, sustinuta de schimbarea directiei
gradientului maxim de potential electric, provocata si de undele de supratensiune aparute ca
urmare a reflexiilor ce au loc in interiorul instalatiei capsulate. Aceasta problema ramane, in
continuare, in atentia cercetatorilor, pentru a se putea adopta forma constructiva adecvata a
separatoarelor utilizate in instalatiile de acest tip, astfel incat sa poata fi eliminate avariile
provocate de manevrarea lor.
3.3.3 Comportarea izolatiei de hexaflorura si a distantoarelor
Intr-o instalatie capsulata, corect dimensionata, strapungerea gazului izolant, respectiv
conturnarea distantoarelor sunt evenimente ce apar practic la aceleasi valori ale tensiunii.
Acest fapt se datoreaza nesemnificativei intensificari a campului electric realizat de catre
distantoarele utilizate in instalatiile actuale sau provocate de starea suprafetei acestora.
Conform caracteristicii tensiune-timp determinata la ITT standardizat, la fronturi cu panta mai
mare, toate tensiunile de amorsare si de conturnare provocate de supratensiunile cu front
foarte rapid se vor situa deasupra nivelului de amorsare la ITT standardizat.
O cedare a izolatiei gazoase in timpul unei manevre uzuale, datorita supratensiunilor cu
front rapid, este, totusi, un eveniment cu mica probabilitate de producere.
3.3.4 Comportarea izolatoarelor de trecere
Izolatoarele de trecere reprezinta o componenta esentiala in realizarea unei instalatii
capsulate cu izolatie de SF6 , ele permitand integrarea acestuia in sistemul electroenergetic:
conectarea instalatiei la o linie aeriana, cablu sau transformator.
Pentru realizarea trecerilor SF6 -aer sunt aplicate, in principal, doua solutii: izolatoare de
trecere cu izolatie de hexaflorura de sulf si respectiv izolatoare de trecere de tip condensator.
In ceea ce priveste izolatoarele de trecere ale transformatoarelor racordate la o astfel de
instalatie, acestea sunt, de regula, de tip condensator. Solutia este aplicata atat in cazul
trecerilor aer/ulei (conectare indirecta a instalatiei la transformator, printr-un racord aerian),
cat si a trecerilor SF6 /ulei (conectare directa a transformatorului, la instalatia capsulata).
Izolatoarele de trecere avand izolatia principala realizata din SF6 pot fi tratate similar cu
alte componente ale instalatiei capsulate. Din aceasta cauza interesul este, in general,
indreptat catre izolatoarele de trecere de tip condensator, in care izolatia principala este
realizata din ulei sau folii epoxy impregnate.
3.3.5 Comportarea unor izolatii combinate (hartie-ulei) la supratensiuni cu front foarte
rapid
Au fost efectuate incercari experimentale pentru determinarea tensiunilor de 50%
descarcari disruptive pentru cinci impulsuri de forme diferite, aplicate unor izolatii de hartie-
ulei. S-au retinut pentru a fi comparate rezultatele obtinute la aplicarea a trei forme de de
impuls: un impuls de tensiune cu front foarte rapid (IFR) de forma 10 ns/2500 µs, ITT
standardizat (1,2/50 µs) si ITC standardizat (250/2500 µs).
S-a constatat faptul ca tensiunile de 50% descarcari disruptive obtinute la incercarile cu
impuls de tensiune cu front foarte rapid au valori inferioare comparativ cu cele ce se obtin in
cazul aplicarii impulsului de tensiune de trasnet standardizat. Determinarile au fost efectuate
pe esantioane de izolatie plasate intr-un camp electric uniform.
Valorile tensiunilor de 50% perforari sunt, in general, mai mici la IFR comparativ cu orice
alta forma de impuls, in timp ce tensiunile de 50% perforari la ITC sunt cele mai mari.
S-a mai constatat ca efectul grosimii hartiei este mai pronuntat la solicitarea cu ITC si ITT
standardizat, comparativ cu solicitarea la IFR. cea mai afectata de grosime este comportarea
la ITC, gradientul de potential in kV/mm, scazand cu cresterea grosimii.
Aceasta arata ca descarcarea la solicitari IFR, comparativ cu cea realizata in cazul
solicitarii cu ITC, se desfasoara dupa mecanisme diferite.
Rezultatele experimentale obtinute in ceea ce priveste efectul aplicarii de impulsuri
repetate (trenuri de impulsuri) izolatiilor incercate, au condus la concluzia ca apare un efect
cumulativ asupra izolatiilor incercate. Astfel, tensiunile de perforare, obtinute prin aplicarea
a100 de impulsuri de aceiasi polaritate, sunmt inferioare cu 15% celor obtinute prin aplicarea
unui singur impuls. Aplicand impulsuri cu polaritate alternanta, reducerea este de circa 25%.
Riscul de cedare a acestor izolatii la solicitari cu supratensiuni cu front foarte rapid este
mai mare comparativ cu cazul solicitarilor la suoratensiuni avand o variatie mai lenta.
In ceea ce priveste comportarea izolatiilor neautogeneratoare la supratensiuni cu front
foarte rapid, se precizeaza ca in cazul unor incercari cu impulsuri de tensiune de forma
60/300 ns, de polaritate pozitiva, efectuate asupra unor cutii terminale de cablu s-au obtinut
mai frecvent perforari decat conturnari ale acestora.
4. Comportarea descarcatoarelor cu rezistenta neliniara la supratensiuni cu front
foarte rapid
Cercetari teoretice si experimentale au dovedit faptul ca supratensiunile cu front foarte
rapid afecteaza negativ caracteristicile de protectie ale descarcatoarelor cu rezistenta
neliniara. Aceasta in sensul ca la bornele acestor echipamente pot sa apara tensiuni a caror
valori sunt superioare celor descrise de caracteristicile lor de protectie sau depasesc nivelul
lor de protectie.
 Nivelurile nominale de protectie ale descarcatoarelor cu oxizi metalici sunt definite pentru
un curent nominal de forma si amplitudine precizate. Atat nivelul de protectie cat si
caracteristicile tensiune-timp sunt precizate pentru impulsuri de curent , respective de
tensiune. Astfel, incercarile de determinanre a tensiunii reziduale se fac, pentru descarcatorul
cu carbura de siliciu (SiC), la impuls de current de forma 8/20 µs.
Pentru descarcatorul cu rezistente confectionate din oxizi de zinc (ZnO), incercarile de
acest tip, pentru determinarea tensiunii reziduale la ITT, se fac la impuls de curent de forma
8/20 µs, (dar pentru acest tip de incercare ,durata semiamplitudinii nu reprezinta un parame-
tru critic). Pentru determinarea tensiunii reziduale la ITC, in cazul aceluiasi tip de descarca-
tor, se aplica un impus de curent de forma 30 …100 µs/ circa 2 x (30 … 100) µs.
In cazul descarcatoarelor cu oxizi metalici se efectueaza si o incercare de verificare a
tensiunii reziduale la impuls de current denumit “cu front rapid”, forma sa fiind 1/20 µs.
Pentru ambele tipuri de descarcatoare se efectueaza si incercarea la impuls de current
de mare amplitudine, forma curentului fiind, in acest caz, 4/10 µs.
Pana in acest moment, nu sunt prevazute, incercari standardizate la impulsuri de
tensiune sau de current cu fronturi mai rapide decat cele mentionate mai sus.
La bornele descarcatoarelor pot sa apara solicitari (la tensiuni sau curenti) mai rapide
decat cele standardizate. Se pune, deci, problema modului de comportare a descarcatorului
in cazul acestor solicitari.
In cazul descarcatoarelor fara eclatoare, modul de comportare va depinde numai de com-
Portarea rezistyentei neliniare, in timp ce in cazul descarcatoarelor cu eclatoare serie, va
intervene si caracteristica de amorsare a acestora la solicitarile de tensiune cu front foarte
rapid.
4.1. Comportarea descarcatoarelor cu eclatoare serie la solicitari de tensiune mai
rapide decat cele standardizate
Modul de comportare a descarcatorului depinde, pentru acest tip de echipament de
protectie, atat de reactanta rezistentelor neliniare, cat si de cea a eclatoarelor, la solicitari de
tensiune cu front foarte rapid.
Experimente efectuate pe descarcatoare de medie tensiune, s-a constatat ca la aplicarea
unei tensiuni de impuls cu pante cuprinse intre 75 kV/µs si 225 kV/µs apare o crerstere a
tensiunii de amorsare a eclatoarelor cu 10 ...15 % fata de cele corespunzatoare celor mai
mici pante. Conform acestor cercetsari apare o reactie intarziata a eclatoarelor la tensiuni cu
fronturi mai rapide.
Experimente efectuate pe descarcatoare cu tensiunea nominala mai mare de 264 kV au
condus, de asemenea, la concluzia ca are loc o crestere a tensiunii de amorsare a
eclatoarelor pentru impulsuri de tensiune cu timpiai frontului de 0,6 µs, comparativ cu
impulsuri avand timpi ai frontului de 10 µs si respectiv de 100 µs.
Calcule efectuate prin aplicarea unei metode in care se tine seama de caracteristica
disruptiva a eclatoarelor descarcatorului cu carbura de siliciu conduc la concluzia ca
tensiunile care apar la bornele descarcatorului, la solicitari de impulsuri de tensiune de forma
0,6/6 µs sunt mai mari decat cele corespunzatoare descarcatoarelor cu oxizi metalici.
Ceea ce afecteaza negativ comortarea descarcatoarelor cu carbura de siliciu comparativ
cu cele cu oxizi metalici este, pentru forma date de solicitare, intarzierea amorsarii
eclaoarelor.
4.2. Modificarea caracteristicilor de protectie ale descarcatoarelor cu oxizi metalici
la solicitari cu tensiuni cu front foarte rapid
Rezistoarele unui descarcator cu oxizi metalici sunt confectionate dintr-o ceramica
reralizata din ZnO in amestec cu mici cantitati de materiale aditve (Bi 2O2 ,Cr203, MnO,
Sb2O3). Amestecul este granulat, uscat si apoi sinterizat sub forma de disc. Granulele de
ZnO au un diametru de circa 10 µm, prezinta o rezistivitate scazuta si sunt inconjurate de un
invelis format dintr-un oxid de mare rezistivitate, cu o grosime de circa 0,1 µm.
Schema echivalenta a unui disc este prezentata in figura 2. In aceasta schema RI repre-
zinta rezistenta neliniara a invelisului granulat de ZnO. Rezistivitatea acestui invelis se
modifica, de la valori de ordinal 10 8 Ω m, pentru un camp electric de intensitate redusa, pana
la valori de ordinal a 0,01 Ω m, pentru un camp de intensitate ridicata. Invelisul prezinta o
permitivitate dielectrica relative cuprinsa intre 500 si 1200, dependenta de procesul de
fabricatie.
Rz reprezinta rezistenta determinate de granulelr de ZnO, rezistivitatea acestui material
avand o valoare de circa 0,01 Ω m iar L reprezinta inductivitatea discului. Valoarea acestei
inductivitati este dependenta de geometria discului si de traseul caii de curent.

Fig 2. Schema echivalenta a

unui element de descarcator
cu oxizi metalici.

In cazul aplicarii de impulsuri de current cu front foarte rapid, pentru masurarea tensiunii la
bornele elementului rezisiv neliliar, se inregistreaza varfuri ale tensiunii la borne. Un element
rezistiv se comporta, pana la o anumita valoare a tensiunii aplicate, ca un circuit parallel RC
rezistenrta are o valoare foarte mare. Dupa depasirea pragului de tensiune, comportarea de
tip rezistor neliniar devine dominanta (dupa ce s-a produs incarcarea capacitatii echivalente).
Comutarea de pe caracteristica de tip capacitiv pe cea de tip rezistenta neliniara se face intr-
un interval de timp de ordinul a 3 ns, la tensiuni aplicate avand pante de ordinal 1,5 kV/ns.
Este de evidentiat faptul ca varful de tensiune masurabil in cazul incercarii pe un
descarcator complet, nu depinde numai de caracteristicile de material ale elementelor
rezistive, ci si de configuratia descarcatorului (dimensiuni geometrice ale acesuia) si de
modul sau de amplasare.
Tensiunea masurata la bornele elementelor elementelor rezistive din ZnO, parcurse
de impulsuri de curent cu durate ale frontului cuprinse intre 2 ns si 100 ns, este mai mare cu
10 pana la 30 % in comparatie cu tensiunea masurata la aplicrea unui impuls de curent dublu
exponential 8/20 µs, folosit uzual pentru determinarea tensiunii reziduale a descarcatorelor
sau pentru incercarile de functionare a acestora.
O paralela intre coportarea izolatiilor respectiv a echipamentelor de protectie impotriva
supratensiunilor devine interesanta. Comparand modul de comportare a izolatiilor la
supratensiuni cu front lent si respectiv cu front rapid, se constata, mai ales pentru izolatiile
autoregeneratoare, valori superioare ale tensiunilor disruptive la solicitarile mai rapide.
Aceasta caracteritica naturala a unei parti importante din ansamblul izolatiilor este favorabila
utilizarii lor in instalatiile electroenergetice, deoarece supratensiunile cu front foarte rapid
(cele mai multe provocate de actiunea trasnetului) sunt, de regula, mai mari ca amplitudine,
compatativ cu supratensiunile cu front lent (cele mai multe provocate de comutatii).
In aceiasi tendinta naturala se inscrie si comportarea echipamentelor de protectie.
Acestea prezinta tensiuni reziduale mai mari la impus de trasnet comparativ cu cele
determinate la impuls de curent de comutatie. Se poate considera ca echipamentele de
protectie au o compoprtare defavorabila (in sensul ca prezinta un nivel de protectie mai
ridicat) intr-un domeniu de solicitari in care izolatia de protejat se comporta mai bine.
In ceea ce priveste supratensiunile cu front foarte rapid, studiile efectuate arata ca, cel
putin pentru o parte a izolatiilor si in anumite conditii de structura de camp electric si de
polaritate a tensiunii aplicate, apare o comportare mai slaba a acestora comparative cu cea
determinate de solicitarile la supratensiuni cu front rapid. In schimb, echipamentele de
protectie reactioneaza mai lent, permitand aparitia la bornele lor a unor valori ale tensiunii
mai mari comparativ cu cele determinate de supratensiunile cu front rapid. In acest caz,
echipamentele de protectie se comporta defavorabil tocmai intr-un domeniu de solicitari in
care izolatiile de protejat sunt mai sensibile.
5. Producerea impulsurilor de tensiune cu front foarte rapid, necesare incercarilor
de laborator specifice
5.1. Necesitatea producerii in laboratoarele de incercari a tensiunilor de impuls cu
front foarte rapid

5.2. Generatoare de impuls de tensiune cu front foarte rapid

Bibliografie:
Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir,
Bucuresti, 2001

sunt definite pentru un curent nominal de forma si amplitudine precizate.

 Cursul nr. 8
Supratensiuni atmosferice induse
1. Generalităţi
Supratensiunile atmosferice induse apar la căderea trasnetului în apropierea unei linii
electrice aeriene. Aceste tensiuni pot să producă avarii atât în reţelele electrice aeriene de
medie tensiune cât şi în reţelele de control şi comandă a circuitelor electronice. Datorită
probabilităţii ridicate de apariţie, aceste supratensiuni constituie o cauză de deconectare a
reţelelor electrice, mai frecventă decât aceea datorită loviturilor directe ale trăsentelor.
2. Rezultatele încercărilor experimentale
Pentru cunoaşterea caracteristicilor diferitelor procese şi mărimi privind supratensiunile
atmosferice induse, s-au efectuat numeroase încercări experimentale. Incercările s-au axat, de
regulă, pe măsurarea următoarelor mărimi:
-curentul la baza canalului descărcării principale;
-intensitatea câmpului electric vertical şi a câmpului magnetic orizontal;
-intensitatea câmpului electric orizontal;
-viteza descărcării principale a trăsnetului;
-tensiunea indusă pe o linie experimentală.
3. Modele de calcul
Modelarea analitica permite generalizarea rezultatelor experimentale; modelarea analitica ia
in considerare influenta diferitilor parametrii si in consecinta o mai larga analiza si cunoastere a
proceselor studiate. Pentru calculul supratensiunilor atmosferice induse prezinta interes
urmatoarele modele analitice de calcul:
- modelul curentului de la baza canalului de trasnet;
- modelul curentului descarcarii principale a trasnetului;
- modelul de calcul a campului electromagnetic
- modelul de calcul al cuplajului dintre campul electromagnetic al trasnetului si conductoa-
rele liniei electrice aeriene.
4. Mărimi care influenţează valoarea tensiunilor induse
4.1.Influenţa rezistivităţii solului
Rezistivitatea solului poate afecta în mod deosebit valoarea tensiunilor induse, chiar pentru
loviturile de trăsnet apropiate de linie. Pentru a analiza influenţa rezistivităţii solului asupra valorii
tensiunii induse se consideră o linie de înaltă tensiune cu un singur conductor şi cu lungimea de
1 km. Pentru acest caz se presupune că înălţimea conductorului faţă de sol este de 10 m, o
valoare tipică pentru liniile elctrice de distribuţie. Conductivitatea solului se consideră de valoare
redusă, egală cu 0,001 S/m. Permitivitatea relativă a solului este egală cu 10. La ambele capete
linia se termină cu rezistenţe de ≈ 500 Ω, valoare care corespunde cu cea a impedanţei
caracteristice a liniei fără pierderi. Locul de cădere a trasnetului este echidistant faţă de ambele
capete şi situat la 50 m faţă de mijlocul linie (figura 1). Curentul descărcării principale a
trăsnetului s-a considerat ca având amplitudinea de 12 kA şi valoarea maximă a derivatei în
raport cu timpul de 40 kA/µs; viteza de propagare a frontului descărcării principale pe canalul
descărcării are valoarea de 1,3 x 108 m/s.

Fig.1.Geometria schemei. Linia este adaptată la ambele capete.

Tensiunea indusă pe linie, obţinută prin calcul, este prezentată în figura 2a (curba 1). In
aceeaşi figură se arată, rezultatele obţinute pentru aceeaşi configuraţie, dar considerându-se
solul ca un conductor perfect (curba 2). Se poate remarca influenţa semnificativă a conductivită-
ţii solului asupra amplitudinii şi formei tensiunii induse. Influenţa rezistivităţii depinde de polarita-
tea tensiunii. Conductivitatea solului influenţează caracteristicile tensiunii induse prin două
mecanisme: în calculul câmpului electromagnetic de excitaţie si în calculul parametrilor liniei
electrice.

Fig.2 Influenta rezistivitatii solului asupra tensiunii induse in cazul loviturii de trasnet echidistante
fata de capetele liniei
In figura 2 b sunt prezentate tensiunile induse pentru următoarele trei cazuri:
- curba 1: inductivitatea solului este luată în considerare atât în calculul intensităţii cât şi al
propagării undei de-a lungul liniei;
- curba 2: influenţa valorii finite a conductivităţii solului este luată în considerare pentru calculul
câmpului electric de excitaţie, neglijându-se impedanţa solului;
-curba 3: influenţa unei valori finite a conductivităţii solului este luată în considerare numai în
calculul propagării undei de-a lungul limiei; pentru acest caz, câmpul electric de excitaţie a fost
calculat în ipoteza unei conductivităţi perfecte a solului.
Se poate remarca că pentru cazul considerat, îndeosebi pentru o linie relativ scurtă,
propagarea undei de-a lungul liniei nu este influenţată prea mult de o valoare dată a
conductivităţii solului. Această concluzie are importante aplicaţii atât în ceea ce priveşte valorile
de calcul, cât şi pentru interpretarea rezultatelor. Este de notat că influenţa conductivităţii asupra
propagării undei de impuls depinde, în mare măsură, de lungimea liniei.
In figura 2c rezultatele prezentate sunt analoge celor din figura 2b, lungimea liniei fiind
de 5 km. Se poate constata că atenuarea undei la propagarea de-a lungul liniei nu se poate
neglija, iar tensiunile induse sunt mult influenţate de pierderile în sol, atât în ceea ce priveşte
propagarea undei.
4.2 Influenţa curentului de la baza canalului lovitură de trăsnet localizată în A
Se consideră două localizări ale trăsnetului: în punctul A, echidistant faţă de capetele de linie
şi în punctul B, apropiat de un capăt al liniei (figura 1). Primul punct (A) este caracteristic pentru
toate loviturile de trăsnet situate departe de capetele liniei, al doilea caz (B) se referă la loviturile
de trăsnet localizate aproape de unul din capetele liniei.
Figura 3 prezintă tensiunile induse la capetele liniei datorită curenţilor la baza canalului, descrişi
în Tabelul 1, care indica amplitudinea valorii de vârf şi valoarea maximă a derivaţiei în raport
cu timpul, a curentului de trăsnet al descărcării principale .
Tabelul 1
Curentii
A1 A2 = D2 A3 D1 D2= A2 D3
I varf (kA) 12 12 12 4,6 12 50
(di/dt)max (kA/µs) 12 40 120 40 40 40
Curbele reprezentate
cu linie continuă se refe-
ră în cazul unei conducti-
vităţi perfecte a solului (li-
tera P din figură), iar cele
reprezentate cu linie între-
ruptă se referă la cazul
solului imperfect (litera I).
 Fig.3.Tensiunile induse la capetele liniei pentru localizarea trăsnetului în punctul A
Curenţii A1, A2 şi A3 au aceeaşi amplitudine de 12 kA, dar se diferenţiază prin valoarea
derivatei în raport cu timpul. Curenţii D1, D2 şi D3 au aceeaşi valoare a derivatei în raport cu
timpul (40 kA/ µs), dar amplitudini diferite.
Se poate observa în cazul considerat, pentru o conductivitate finită a solului, are loc o
reducere atât a valorii de vârf, cât şi a pantei tensiunii induse, cu aproximativ 20...30%.
Rezistivitatea solului exercită o influenţă tot mai importantă odată cu creşterea valorii curenţilor
de trăsnet. De asemenea se poate remarca faptul că datorită rezistivităţii solului apare un vârf
de polaritate negativă, cu atât mai mare cu cât valoarea maximă a derivatei curentului în raport
cu timpul este mai ridicată.
Aceste rezultate se pot explica constatându-se că pentru punctul de localizare şi pentru
punctul de observaţie luate în considerare, tensiunea indusă este, practic, dată de contribuţia
câmpului electric orizontal.
Pentru distanţa redusă până la punctul de localizare a loviturii de trăsnet şi pentru un sol
perfect conductor, câmpul electric este de polaritate pozitivă. Odată cu scăderea rezistivităţii
solului, scăderea câmpului electric orizontal (figura 4), conduce la scăderea tensiunii datorate
acestui câmp şi în consecinţă, la scăderea tensiunii induse totale.

Fig.4.Componenta orizontală a câmpului electric la înălţimea de 8 m deasupra solului, calculată

cu formula Cooray-Rubinstein. Parametrii tipici ai curentului pentru descărcările subsecvenţiale
(amplitudinea 12 kA), valoarea maximă a derivatei 40 kA/ µs, vizează de propagare a frontului
descărcării principale pe canalul descărcării: 1,9 x 108 m/s.
a) Intensitatea câmpului electric la 4 distanţe r faţă de locul de cădere a trăsnetului (din
considerente de prezentare ilustrativă, valorile sunt multiplicate cu pătratul distanţei până la locul
de localizare a trăsnetului) calculată pentru o conductivitate a solului de 0,01 S/m.
b) Intensitatea câmpului la 250 m de locul de cădere a trăsnetului pentru trei valori diferite ale
conductivităţii solului 0,1; 0,001; 0,0001 S/m;
c) ca şi la b) dar la 1 km de locul de cădere a trăsnetului.
Referitor la vârful iniţial de polaritate negativă, acesta este corelat cu apariţia unui vârf de
polaritate negativă a câmpului electric, datorită rezistivităţii solului, cu cât creşte distanţa dintre
punctul de localizare a trăsnetului şi punctul de observaţie, cu atât se măreşte şi valoarea
vârfului de polaritate negativă.
Situaţia se schimbă dacă, pentru un punct de impact precizat al trăsnetului, se consideră
diferite puncte de observaţie. De exemplu, considerând tensiunea la mijlocul liniei, rezistivitatea
solului conduce la o creştere a tensiunii induse. Aceasta se poate explica prin faptul că, pentru
acest punct de observaţie, contribuţia câmpului electric vertical asupra tensiunii induse este în
ansamblu pozitivă şi nu poate fi neglijată; pe de altă parte, pentru punctul de observaţie luat în
considerare, tensiunea determinată de câmpul electric orizontal este de polaritate negativă.
4.3 Influenţa curentului de la baza canalului de trăsnet: lovitura de trăsnet localizată în B
Pentru lovitura de trăsnet localizată în punctul B, rezultatele sunt prezentate în figurile 5 şi
6. Figura 5a, arată tensiunile induse la capătul din stânga al liniei pentru curenţii A1, A2 şi A3 din
tabelul 1. In figura 5b se prezintă tensiunile induse în acelaşi capăt al liniei, pentru curenţii
D1,D2 şi D3 din tabelul 1.

Fig.5. Tensiunile induse în capătul din stânga al liniei pentru localizarea trăsnetului în punctul B
In figura 5 curbele trasate cu linii continue se referă la cazul unui sol presupus a avea
conductivitate perfectă, iar curbele trasate cu linie întreruptă, cazul unui sol conductivitate finită.
In mod analog, figura 6 arată tensiunile induse la capătul din dreapta al liniei.

Fig.6. Tensiunile induse în capătul din dreapta al liniei pentru localizarea trăsnetului în punctul B
 Se poate constata că în cazul unui sol având conductivitate finită, tensiunea indusă la
capătul apropiat al liniei va avea o amplitudine de valoare mai ridicată decât cea
corespunzătoare unui sol de conductivitate perfectă.
La capătul îndepărtat al liniei, influenţa conductivităţii de valoare finită este mai evidentă în
ceea ce priveşte apariţia unui vârf de polaritate negativă, a tensiunii induse.
Această comportare poate fi explicată luându-se în considerare influenţa conductivităţii de
valoare finită a solului, asupra câmpului electric orizontal. Pentru punctul de observaţie situat la
stânga capătului liniei, se obseră că influenţa câmpului electric orizontal şi a celui vertical, este
practic aceeaşi cu cea pentru punctul de observaţie la mijlocul liniei, punctul de localizare a
trăsnetului fiind A.. Cu cât ne apropiem de capătul din dreapta al liniei, vârful de polaritate
negativă de la începutul linie creşte.
In figura 7 este indicată valoarea vârfului de polaritate negativă a tensiunii induse de-a
lungul liniei, pentru lovitura de trăsnet localizată în punctul B. Se prezintă totodată valorile
vârfului de polaritate negativă în cazul în care solul este cu pierderi.

Fig.7. Amplitudinea tensiunilor induse în lungul liniei. Localizarea tăsnetului în punctul B.

Este interesant de reţinut că dacă valorile de polaritate pozitivă descresc odată cu distanţa
de la capătul apropiat al liniei, valorile de polaritate negativă cresc, atingând valoarea lor
maximă la capătul îndepărtat al liniei.
Pentru liniile lungi, vârful de polaritate negativă de la capătul îndepărtat al liniei poate depăşi
vârfurile de polaritate pozitivă de la capătul apropiat. De notat că la o lungime dată, în funcţie de
caracteristicile solului şi forma undei, efectul menţionat mai sus tinde să fie compensat de
atenuarea undei datorată pierderilor pe linie şi în sol, aşa cum se arată în figura 8.
In figura 8 curentul de trăsnet este A2. Conductivitatea solului este 0,001S/m. Curbele cu
linie întreruptă reprezintă tensiunile calculate luându-se în considerare rezistivitatea solului
numai la calculul câmpului, dar nu şi la propagarea undei. Cu linie continuuă s-au reprezentat
tensiunile calculate considerându-se rezistivitatea solului atât la calculul câmpului cât şi la
propagarea undei.
Fig.8. Tensiuni induse pentru
4 puncte de observaţie de-a
lungul liniei având o lungime
de 5 km, localizarea trăsne-
tului fiind în punctul B.

4.4 Influenta inaltimii liniei

Influenta inaltimii este indicata in figura 9. Se observa ca in limita valorilor luate in considera-
re, tensiunea indusa este aproximativ proportionala cu lungimea liniei. Acest lucru se explica
prin faptul ca atata timp este vorba de un fenomen liniar, efectul functiilor care excita linia
(campul electric orizontal si alte contributii) este proportional cu inaltimea conductorului fata de
sol.

Fig.9. Influenta inaltimii liniei asupra

tensiunii induse. Localizarea trasne-
tului: pct. A. Punctele de observatie:
capetele liniei. Curentul de trasnet:
A 2 din tabelul 1.
4.5 Influenta lungimii liniei
Dincolo de o distanta data pana la punctul de localizare a trasnetului, cuplajul
electromagnetic dintre campul de excitatie si linie devine practice neglijabil, datorita scaderii
intensitatii campului electric. Astfel se explica de ce, pentru o anumita lungime a liniei, tensiunea
indusa nu mai creste. Pentru configuratia de linie luata in considerare si pentru o localizare a
trasnetului in punctual A, distanta dintre punctul de localizare a trasnetului si linie ce determina
un cuplaj neglijabil este de aproximativ
1km (figura 10). Este important de men-
tionat ca pentru cazul localizarii trasne-
tului in punctual B, conform figurii 8, a-
ceasta distanta poate sa creasca mult.
In figura 10 localizarea trasnetului
este la distanta egala fata de ambele
capete ale liniei. Punctul de observatie
U0: capetele liniei; U1: centrul liniei. Fig.10. Influenta lungimii liniei asupra tensiunii induse.
Curentul de trasnet: A 2 din tabelul 1.
4.6 Influenta vitezei de propagare a frontului descarcarii principale in canalul descarcarii
Considerandu-se constanta intensitatea curentului s-au ales urmatoarele trei viteze de
propagare a frontului descarcarii principale: 1 x 10 8 m/s; 1,5 x 10 8 m/s si 2x 10 8 m/s (figura 11).
Din calculele efectuate, rezulta ca pentru configuratia luata in considerare, odata cu
cresterea vitezei de propagare a frontului descarcarii principale, creste panta frontului tensiunii
induse, fara a fi afectata, practic, valoarea de varf.
Rezultatul de calcul obtinut se explica luandu-se in considerare contributia diferitilor termeni
la stabilirea campului electric total si, in consecinta, a tensiunii induse.

Fig.11. Influenta vitezei curentului din canalul descarcarii asupra tensiunii induse. Localizarea
trasnetului: punctual A. Punctele de observatie: capetele liniei. Curentul de trasnet: A2 din tab. 1
4.7 Influenta distantei dintre linie si punctul de localizare a trasnetului
Pentru parametrii dati ai curentului de trasnet si considerandu-se un sol perfect conductor, se
poate accepta ca valoarea tensiunii induse intr-un punct determinat al liniei scade invers
proportional cu distanta. In figura 12 se prezinta variatia tensiunii induse in functie de distanta
dintr linie si canalul trasnetului.

Fig. 12. Influenta distantei pana la punctul de localizare a trasnetului (echivalent fata de capetele
liniei) asupra tensiunii induse. Puncte de observatie: capetele liniei. Curentul de trasnet: A2 din
tabelul 1
5 . Influenta descarcarii corona si a efectului pelicular asupra formei tensiunii induse
Aparitia unui varf de polaritate negativa se poate explica daca se iau in considerare
aspectele energetice ale procesului de propagare. Se stie ca in cazul unui camp electromag-
netic, densitatea fluxului de energie este data de vectorul lui Poynting:
S=ExH
In cazul unui camp electromagnetic plan vectorul lui poynting este dirijat in directia de pro-
pagare; modulul acestui vector are valoarea egala cu produsul dintre densitatea de energie si
viteza de faza a undei care se propaga pe linie.
Undele electromagnetice pentru linii cu pierderi nu sunt plane si vectorul lui Poynting are o
componenta S y, perpendiculara pe conductor. Sensul vectorului lui Poynting depinde de natura
pierderilor ce apar in procesul de propagare si anume: pierderi prin descarcarea corona si
pierderi prin efect pelicular, in conductor si indeosebi in sol.
In cazul cuplajului electromagnetic cu o linie cu pierderi apare o componenta longitudinala
(orizontala) a intensitatii campului electric E x. Aparitia acestei componente, datorita descarcarii
corona de impuls Exc si a efectului pelicular Exp se explica prin necesitatea de a compensa
pierderile in conductor luandu-se in considerare fluxul de energie electromagnetica dirijata spre
conductor.
3.1. Influenta descarcarii corona
In procesul de propagare are loc deformarea undei de impuls. Directia si sensul vectorului lui
Poynting S si a intensitatii campului orizontal este aratat in figura 13.
Datorita intensitatii campului electric Exc, are loc o deplasare a sarcinilor electrice de po-
laritate opusa polaritatii tensiunii induse. Cum pe conductor sunt sarcini de polaritate pozitiva,
sub influenta lui Exc va avea loc o deplasare de sarcini negative.
Luand in considerara legea de conservare a sarcinii electrice, acest proces are drept conse-
cinta aparitia pe frontul undei a unui exces de sarcini pozitive.Tensiunea creata de aceste sar-
cini este reprezentata in figura 13. Curba 2 reprezinta tensiunea indusa, iar curba 1 tensiunea
indusa rezultanta.

Fig.13 Influenta descarcarii corona asupra supratensiunii atmosferice induse. 3 - tensiunea

datorata descarcarii corona; 2 - influenta procesului de propagare a undei; 1 - tensiunea totala.
5.2 Influenta efectului pelicular
In acest caz, sensul vectorului lui Poynting este opus celui din cazul in care s-a considerat
descarcarea corona (figura 14). Datorita intensitatii campului electric E xp are loc propagarea
sarcinilor electrice de acxeiasi polaritate cu polaritatea tensiunii induse. Ca urmare, datorita legii
de conservare a sarcinii electrice, pe frontul undei induse raman sarcini de polaritate opusa.
Daca polaritatea undei de impuls este pozitiva, va apare un varf de polaritate negativa.
In figura 14 tensiunea datorata intensitatii campului electric Ex p este reprezentata de
curba 3. Curba 2 constituie tensiunea indusa, iar curba 1 tensiunea rezultanta.

Fig. 14. Influenta efectului pelicular asupra supratensiunii atmosferice induse. 3 - influenta
efectului pelicular; 2- influenta procesului de propagare a undei; 1 - tensiunea totala.
Luandu-se in considerare influenta descarcarii corona si a efectului pelicular, tensiunea
indusa rezultanta este data de urmatoarele componente (figura 15): 4 - tensiunea determinata
de pierderile pin efect pelicular; 3 - tensiunea determinata de pierderile prin descarcarea corona;
2 - tensiunea indusa de campul electromagneti; 1 - tensiunea rezultanta.

Fig. 15. Influenta descarcarii corona si a efectului pelicular asupra supratensiunii atmosferice
induse.
Evident, valorile fiecarei componente depind de o serie de parametrii, curbele prezentate
avand mai mult un caracter calitativ.
6. Probabilitatea de aparitie a supratensiunilor atmosferice induse
Se stie ca amplitudinea supratensiunii atmosferice induse depinde de: valoarea curentului de
trasnet I (kA), distanta dintre linie si punctul de impact z (m), inaltimea de suspensie a
conductorului.
 Pentru determinarea probabilitatii de aparitie a supratensiunilor atmosferice induse s-au ela-
borat programe de calcul. Primul program determina intensitatea critica a curentului de trasnet in
functie de distanta dintre punctul de impact al trasnetului si linia de inalta tensiune. Intensitatea
critica a curentului de trasnet a fost definita ca fiind valoarea minima a curentului de trasnet care
induce in conductorul de protectie o tensiune egala cu tensiunea initiala a descarcarii coro-na.
Distanta dintre linie si punctul de impact a fost variata in limitele 20 ... 170 m din 5 in 5 m.
Cel de al doilea program determina distanta maxima d max de localizare a trasnetului fata de
conductorul de protectie, pentru care un curent de trasnet de amplitudine precizata conduce la
aparitia unei supratensiuni induse de valoare cel putin egala cu tensiunea de aparitie a descar-
carii corona de impuls. S-a considerat un interval de valori ale curentilor de trasnet variind intre
5 ...100 kA din 5 in 5 kA.
In figura 15 se prezinta dependenta probabilitatii de aparitie a unei supratensiuni induse mai
mari decat tensiunea initiala de aparitie a descarcarii corona, de distanta dintre punctul de
impact al trasnetului pe sol si linia de inalta tensiune, pentru o repartitie log-normala a curentului
de trasnet.

Fig. 15 Dependenta probabilitatii de aparitie a supratensiunii atmosferice induse avand o valoare

mai mare decat tensiunea initiala a descarcarii corona, pentru h= 7,5 m, Ui = 170 kV.
Valoarea probabilitatii de aparitie a supratensiunii atmosferice induse avand amplitudine
mai mare decat tensiunea initiala de aparitie a descarcarii corona, creste odata cu scaderea
tensiunii initiale Ui si cu cresterea inaltimii de suspensie a conductorului, ceea ce este explicabil.
Pentru o repartitie data a intensitatii curentului de trasnet si pentru caracteristici construc-
tive precizate ale liniei, valorii tensiunii initiale a descarcarii corona si distantei dintre punctul de
impact al trasnetului si linie, se poate detrmina probabilitatea de aparitie a supratensiunii
atmosferice cu amplitudinea mai mare dacat U i, evident luand in considerare un indice keraunic
dat.
Bibliografie:
Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir,
Bucuresti, 2001
 Cursul nr. 9

Supratensiuni atmosferice datorate loviturii directe a trăsnetului

1. Introducere
Supratensiunile atmosferice reprezintă una din principalele cauze ale întreruperilor în
funcţionarea reţelelor electrice de înaltă tensiune.
Protecţia împotriva loviturilor de trăsnet s-a analizat, pentru prima dată, pe baza încercă-
rilor experimentale ale lui Benjamin Franklin efectuate în anul 1749, prin care s-a determinat
natura electrică a descărcărilor atmosferice.
Efectele negative ale trăsnetului au dus la necesitatea efectuării de cercetări care au fost
dirijate în două direcţii şi anume: studierea fenomenologiei trăsnetului şi determinarea
parametrilor săi precum şi analizarea mijloacelor de protecţie împotriva loviturilor de trăsnet.
2 . Precizarea unor mărimi şi relaţii de calcul
Utilizarea metodelor analitice de calcul ale valorii supratensiunilor atmosferice implică
cunoaşterea unor parametrii ai trăsnetului, a unor mărimi caracteristice componentelor liniei
luate în considerare, precum şi a unor relaţii de calcul referitoare la punctul de impact al
trăsnetului.
2.1. Inductivitatea şi impedanţa unui stâlp
La căderea trăsnetului pe vârful unui stâlp, o parte din curentul de trăsnet trece prin
acesta; fie ist (t) această parte a curentului de trăsnet io(t). In acest caz, tensiunea de la vârful
stâlpului este: ust (t) = Rp x i st (t) + Lst x di st (t) / dt,
unde Rp reprezintă rezistenţa de legare la pământ a stâlpului şi L st - inductivitatea stâlpului.
In cazul în care Rp este parcursă de un curent de trăsnet, cu formă de impuls, valoarea
sa se exprimă prin relaţii mai complexe.
Inductivitatea stâlpului
Lst depinde de cuplajul elec-
trostatic şi electromagnetic
între canalul curentului de
trăsnet şi stâlp, pe de o par-
te şi conductoarele liniei, pe
de altă parte, în consecinţă
Lst va avea valori diferite în
funcţie de panta şi amplitudi-
tudinea curentului de trăsnet. Fig.1. Variaţia cu înălţimea stâlpului a inductivităţii acestuia
1 - stâlp de 750 kV; 2 – stâlp de 400 kV.
 In figura 1 se prezintă dependenţa inductivităţii stâlpului de înălţimea sa, pentru două
tipuri de stâlpi din ţara noastră, de 750 si 400 kV.
Intr-o serie de relaţii intră în calcule impedanţa caracteristică a stâlpului. Valoarea acestei
impedanţe depinde de caracteristicile geometrice ale stâlpului, precum şi de parametrii
impulsului care se propagă de-a lungul tronsonului. Structura unui stâlp fiind complexă,
relaţiile de calcul mai exacte ale impedanţei caracteristice a stâlpului sunt greu deductibile.
2.2. Circuite echivalente de calcul ale supratensiunilor atmosferice
Trăsnetul poate să cadă pe vârful unui stâlp, pe conductorul de protecţie sau pe
conductorul activ al liniei.
Pentru determinarea circuitelor echivalente de calcul ale supratensiunilor atmosferice se
consideră un caz mai des întâlnit în pratică în care o undă de impuls se propagă de-a lungul
unei linii cu o impedanţă caracteristica Zo, având la capătul ei impedanţa Zs (figura 2,a).
Aplicând regula lui Petersen se poate trece la schema de calcul din figura 2,b; luând în
considerare teorema lui Thévenin se obţine schema de calcul din figura 2,c. Dacă i(t)
reprezintă curentul de impuls ce se propagă pe conductorul unei linii de impedanţă
caracteristica Zec (respectiv Zs - impedanţa sursei), curentul de trăsnet ce se propagă de-a
lungul canalului de trăsnet, de impedanţă caracteristică Zt ,este: io (t)=2 i(t), rezultă schema
echivalentă de calcul din figura 3. In consecinţă, se poate scrie:
u(t) = Zec x i(t)= io (t) x Zec (1 + Zec/zt )

Fig.2. Scheme echivalente de calcul

2.2.1. Căderea trăsnetului pe vârful unui stâlp
Se consideră o linie prevăzută cu conductoare de protecţie având impedanţa caracteris-
tică Zcp. In acest caz expresia impedanţei echivalente este Zec este: Zec = Zst /(1 + Zst/Zcp).
Relaţia dintre tensiunea u(t) şi curentul de trăsnet io (t) devine:

u(t) = io (t) x Zt x Zst x Zcp/ [Zt (Zcp + 2Zst ) + Zst x Zcp]

2.2.2. Căderea trăsnetului pe conductorul de protecţie sau pe conductorul activ

In cazul caderii trasnetului pe conductorul de protectie, relatia dintre tensiunea u(t) si
curentul de trasnet io (t), luand in considerare schema de calcul din figura 3, devine:
u(t) = io (t) x Zt x Zcp/( Zcp + 2Zt)
Fig.3. Schema echivalenta
de calcul in cazul caderii
trasnetului pe un conductor

In ipoteza căderii trăsnetului pe un conductor activ, se obţine o relaţie identică cu cea de

mai sus (din subcapitolul 2.2.1), cu menţiunea că în locul lui Zcp apare impedanţa
caracteristică a conductorullui activ Zca .
Este necesar să se menţioneze că, în cazul în care amplitudinea tensiunii ce se propagă
de-a lungul unui conductor este mai mare ca cea a tensiunii iniţiale de apariţie a descărcării
corona, se va lua în considerare impedanţa caracteristică a acestei descărcări, a
conductorului de protecţie Zcp respectiv Zca .
3. Supratensiuni atmosferice datorate loviturilor directe de trasnet
3.1. Supratensiuni atmosferice in cazul caderii trasnetului pe stalp, linia aeriana fiind
fara conductor de protectie
In cazul caderii trasnetului pe varful unui stalp, intr-o prima etapa, are loc dezvoltarea
unui lider ascendent in intampinarea liderului descendent. In consecinta, pentru determinarea
corecta a supratensiunii atmosferice ar trebui sa se tina seama de acest proces, ceea ce
complica calculele. Pe de alta parte, nu se cunosc foarte bine toate fenomenele ce apar du-
pa ce liderul ascendent a ajuns la liderul descendent, pana ce incepe descarcarea principala;
in consecinta stabilirea unei metode de calcul care sa tina seama de aceste aspecte intimpi-
na dificultati. Dupa toate probabilitatile, in perioada cuprinsa intre momentul ajungerii liderului
ascendent la liderul descendent si momentul inceperii descarcarii principale, au loc reflexii
succesive ale altui curent de-a lungul canalului liderului ascendent, intre stalp si capatul lide-
rului descendent, proces ce necesita un timp de (0,5 ...1) µs. Cum calculul supratensiunii se
face din momentul inceperii descarcarii principale, considerate de la varful stalpului, ca-
racterul tranzitoriu al descarcarii atmosferice se estompeaza si intregul proces se poate
considera cvasistationar.
Valoarea supratensiunii cu front rapid in cazul caderii trasnetului pe varful stalpului,
linia aeriana fiind fara conductor de protectie, este determinata de trei componente:
- caderea de tensiune de-a lungul rezistentei de legare la pamant a stalpului;
- componenta magnetica a tensiunii induse;
- componenta electrica a tensiunii induse datorita variatiei in timp a intensitatii campului
electric produs de sarcinile electrice ale stalpului si ale canalului de trasnet.
a. Caderea de tensiune de-a lungul rezistentei de legare la pamant a stalpului
Valoarea acestei componente este data de produsul: UR (t) = R i x I st (t), unde R i repre-
zinta rezistenta la impuls a prizei de legare la pamant a stalpului, iar ist (t), - intensitatea
curentului de trasnet care trece prin stalp.
Este necesar sa se mentioneze faptul ca la trecerea curentului de impuls prin priza de le-
gare la pamant, o parte din campul electric produs patrunde in aer, deasupra prizei. Pentru
inaltimi uzuale de suspendare a conductoarelor active, influenta acestui camp asupra poten-
tialului conductorului (si deci asupra supratensiunii ce se aplica lanturilor de izolatoare) este
redusa, deoarece intensitatea campului electric se atenueaza relativ repede cu inaltimea de
la sol.
b. Componenta magnetica a tensiunii induse
Problema care intereseaza este sa se determine tensiunea ce se aplica lantului de
izolatoare al unei faze, linia fiind considerata cu stalpi metalici. Stalpul este reprezentat ca un
cilindru cu raza r st ( figura 4).

Fig. 4. Reprezentarea schematica

a unui stalp de inalta tensiune

Sub actiunea intensitatii campului electric E yst in stalp va avea loc o redistribuire a
sarcinilor electrice, compensandu-se in acest mod campul electric exterior la varful stalpului.
Inaltimea stalpului fiind relativ redusa se poate considera ca noua repartitie a sarcinilor
electrice se face sincron cu variatia campului electric exterior. In limitele inaltimii stalpului
aceste marimi creeaza un camp electric uniform, care au numai o componenta verticala; din-
colo de limitele stalpului, aceste sarcini vor actiona ca un dipole si, in consecinta, campul
electric va avea atat componenta verticala cat si orizontala. Componenta orizontala a
campului electric duce la o deplasare a sarcinilor electrice de pe conductorul active
considerat. Se poate presupune, cu suficienta exactitate, ca deplasarea sarcinilor electrice
din stalp si de pe conductoare se face practice instantaneu; se pot neglija procesele de
propagare in stalp si pe conductoare. In consecinta, tensiunea electromotoare ce se aplica
lantului de izolatoare se poate determina tinand seama numai de variatia campului magnetic.
c. Componenta electrica a tensiunii induse
Daca se neglijeaza sarcinile de pe stalp, a caror influenta este mica si in consecinta, com-
ponenta electrica a tensiunii induse se va determina numai in functie de sarcinile electrice ale
canalului trasnetului, care se deplaseaza cu viteza v < c. Fiind vorba de o componenta
electrica, se determina numai potentialul scalar.
Valoarea componentei electrice a tensiunii induse este dependenta de:
- panta curentului de trasnet (α);
- inaltimera stalpului si inaltimea de suspensie a conductoarelor acrive;
- viteza de dezvoltare a descarcarii principale (β);
- timpul.
Considerand o linie de 110 kV fara conductor de protectie, pe stalpi de beton armat
centrifugat, in figura 5 este prezentata variatia in timp a componentei magnetice, respectiv
electrice a tensiunii induse, pentru doua pante ale curentului de trasnet (a = 12 kA/µs si b =
24 kA/µs) si pentru doua valori ale vitezei de dezvoltare a descarcarii principale (β = 0,1 si
β = 0,3). Din aceasta figura se poate remarca influenta mare, asupra valorii supratensiunii, a
pantei curentului de trasnet. O influenta asupra valorii supratensiunii o are si viteza de
dezvoltare a descarcarii principale; in cazul componentei magnetice a tensiunii induse, odata
cu crestertea vitezei se constata o crestere relative redusa a acestei componente, compo-
nentta electrica a tensiunii induse scade odata cu cresterea vitezei descarcarii principale.

Fig. 5 Variatia in timp a componentei

magnetice (- - -) si a componentei
electrice (__) a tensiunii induse

Considerandu-se un curent de tip rampa, valoarea supratensiunii rezultante, determinate

de cele doua componente, creste continuu in timp, indeosebi pentru valori mici ale lui β.
Trebuie mentionat faptul ca pentru un current de tip rampa, supratensiunea nu poate
creste prea mult deoarece, la un moment dat, are loc conturnarea izolatiei.
3.2. Supratensiuni atmosferice in cazul caderii trasnetului pe conductorul activ, linia
fiind fara conductor de protectie
In cazul căderii trăsnetului pe conductorul activ, relaţia de calcul a impedanţei echivalente
Zec este Zec = Zcca/2, Zcca fiind impedanţa caracteristică instantanee, cu considerarea
descărcării corona de impuls (figura 6).
Fig. 6 Schema de calcul a supratensiunii în cazul căderii trăsnetului pe conductorul activ.
Valoarea supratensiunii atmosferice este:
Uo = io(t) Zcca/2 = io(t) Zt x Zcca
1+ Zcca/2 Zt 2Zt + Zcca
In figura 7 se prezintă diagrama care pemite determinarea impedanţei caracteristice Zt în
funcţie de intensitatea curentului de trăsnet.

Fig.7 Dependenţa impedanţei

caracteristice Zt de intensitatea
curentului de trăsnet.

In figura 8 este prezentată dependenţa supratensiunii în cazul căderii trăsnetului pe

conductoarele jumelate ale unei faze
a liniei de 400 kV.

Fig. 8 Dependenţa supratensiunii Uca

de intensitatea curentului de trăsnet:
1 - cu neglijarea descărcării corona la
impuls;
2 - cu considerarea descărcării corona
de polaritate pozitivă;
3 - cu considerarea descărcării corona
de polaritate negativă.

Valoarea lui Zcca depinde de valoarea supratensiunii, motiv pentru care calculul corect al
acestei supratensiuni s-a efectuat în urma câtorva iteraţii succesive.
 Legat de influenţa descărcării corona se poate remarca că apar diferenţe care nu se pot
neglija. Comportarea unei linii la aceste supratensiuni depinde de faptul că linia este pe stâlpi
metalici sau pe stâlpi de lemn, precum şi de modul de tratare a neutrului reţelei respective.
a. Linia aeriană pentru stâlpi metalici
In categoria stâlpilor metalici se consideră şi stâlpii de beton armat. Supratensiunea ce
apare în locul de impact se aplică, practic, izolaţiei conductorului lovit de trăsnet; prin
propagarea undei de supratensiune până la izolator, are loc o deformare a undei de
supratensiune, însâ distanţa de propagare fiind mică, deformarea este redusă şi se poate
neglija.
Pentru ca să apară conturnarea izolaţiei în reţelele cu neutrul legat efectiv la pământ este
necesar ca :
Uo = io(t) 2Zt + Zcca x U50
Zt x Zcca
unde U50 reprezintă tensiunea de 50% conturnari.
Din relaţia (1) se poate deduce valoarea minimă a curentului de trăsnet care conduce la
conturnarea izolaţiei. Tinând seama de caracteristica tensiune-timp a izolaţiei, rezultă că
panta curentului de trăsnet prezintă o importanţă redusă, chiar dacă timpul de predescărcare
variază. Valoarea minimă a curentului de trăsnet care conduce la conturnarea izolaţiei este:
I p = 2Zt + Zcca x U50
Zt x Zcca
In reţelele cu neutrul neizolat de 6....20 kV, pentru deconectarea liniei este necesara
conturnarea izolatoarelor a două faze.
In cazul liniilor pe stâlpi metalici, după conturnarea izolatoarelor unei faze, curentul de
trăsnet se scurge la pământ prin rezistenţa de legare la pământ a stâlpului respectiv; prin
aceasta potenţialul conductorului lovit de trăsnet devine egal cu IoRi, unde valoarea lui Ri se
determină luând în considerare coeficientul de impuls α. Neglijându-se tensiunea de serviciu,
pe celelalte două faze apare tensiunea Kd Io Ri, unde parametrul de cuplaj Kd ţine seama de
influenţa descărcării corona de impuls. Asupra izolaţiei unei faze se aplică tensiunea:
U50 = Iox Ri(1- Kd)
Dacă U50 reprezintă tensiunea minmă de conturnare a izolaţiei (izolator sau lanţ de
izolatoare), valoarea minmă a intensităţii curentului de trăsnet care va duce la conturnarea
izolaţiei unei a doua faze este: I p = U50 / Ri(1- Kd)
b. Linie aeriană pe stâlpi de lemn
In cazul reţelelor pe stâlpi de lemn, neutrul fiind izolat, ca să se producă deconectarea
liniei este necesar să aibă loc conturnarea izolaţiei a două faze alăturate (probabiltatea fiind
mai mare) fără să apară posibilitatea scurgerii la pământ a curentului de trăsnet, deoarece, în
acest ultim caz, tensiunea de conturnare necesară ar fi mult prea ridicată.
Dacă U50(2) reprezintă tensiunea minimă de conturnare a izolaţiei a două faze, cu
considerarea izolaţiei lemnului, valoarea minimă a intensităţii curentului de trăsnet care va
duce la conturare este:
I p(2) =2Zt + Zcca x U (2)50
Zt x Zcca
3.3 Supratensiunea atmosferica in cazul caderii trasnetului pe stalp, liniile aeriane fiind
cu conductoare de protectie
a. Consideratii generale
Caderea trasnetului pe o linie prevazuta cu conductor de protectie pune probleme mai
complexe, comparativ cu cazul liniilor fara aceste conductoare.
TrasnetuL cazand pe varful unui stalp, legat la pamant, o parte din curentul de trasnet tre-
ce prin conductoarele conectate la stalpul respectiv. Componenta intensitatii curentului de
trasnet care trece prin stalp se reflecta de la baza acestuia, unda reflectate fiind de sens
contrar undei incidente; din cauza acestor reflexii succesive, de la baza stalpului, valoarea
intensitatii curentului de trasnet ce trece prin conductor se micsoreaza in timp.
b. Intensitatea curentului din conductoarele de protectie.
Prin acest conductor trece un curent a carei valoare depinde de tensiunea electromotoare
si de impedanta circuitului format; intensitatea curentului din conductorul de protectie este
influentata, de asemenea, de caderea de tensiune in rezistenta de legare la pamant a stalpu-
lui respectiv.
Valoarea intensitatii curentului in stalp si in conductoarele de protectie se poate calcula
luand in considerare schema echivalenta de calcul data in figura 9.

Fig. 9 Schema de calcul, simplificata,

pentru determinarea supratensiunii in
cazul caderii trasnetului pe varful unui
stalp

In aceasta schema L st cp reprezinta inductivitatea stalpului lovit de trasnet; R i - rezistenta

de legare la pamant a stalpului; Z ccp - impedanta caracteristica a conductorului de protectie
cu considerarea influentei descarcarii corona; M cp - inductivitatea mutuala dintre canalul de
trasnet si bucla conductorului de protectie - pamant; i 0 (t) - intensitatea curentului de trasnet
 care cade pe varful stalpului.
Daca i cp si i st reprezinta intensitatea curentului ce trece prin conductorul de protectie,
respectiv prin stalp, se poate scrie:
R i x i st + L st cp x d i st /dt - 2 i cp x Z ccp/2 + α x M cp(t)

i st + 2 i cp = i 0 (t) = α x t
Curentul de trasnet se presupune a fi de tip rampa iar impedanta caracteristica instanta-
nee Z ccp depinde de tensiunea care apare pe conductorul de protectie.
c. Componenta electrica a tensiunii induse
Existenta conductorului de protectie duce la reducerea componentei electrice a tensiunii
induse. In perioada scurta, dt, de dezvoltare a descarcarii principale, potentialul pe conducto-
rul activ (1), determinat de intensitatea campului electric exterior, variaza cu valoarea dV1.
Presupunandu-se intensitatea campului electric dintre conductorul de protectie si sol este
practic constanta, se poate scrie ca variatia potentialului de pe conductorul de protectie (2),
dintr-un punct situat in acelasi plan, perpendicular pe cele doua conductoare:
dV2 = dV1 x h cp/ h ca
Conductoarele fiind considerate filiforme, se pot aplica relatiile lui Maxwell:
dV1 = α11 x dq 1 + α12 x dq 2
dV2 = ( h cp/ h ca) x dV1 = α12 x dq 1 + α22 x dq 2
Se mentioneaza faptul ca potentialul α22 tine seama de faptul ca pe conductorul de
protectie apare descarcarea corona.
Existenta conductorului de protectie reduce sarcina pe conductorul activ cu valoarea:
dq 1 = dV1 (α22 - α12 x h cp/ h ca)/ (α11 x α22 - α122 )
Deoarece conductorul de protectie este legat la pamant, sarcinile libere de pe acest con-
ductor se scurg rapid in sol iar de pe sol se propaga sarcini electrice ce reduc potentialul
conductorului de protectie la zero.
Existenta acestor sarcini duce in continuare la reducerea valorii elementare a tensiunii
induse pe conductorul activ.
d. Supratensiunea atmosferica aplicata lantului de izolatoare in cazul caderii
trasnetului pe varful stalpului, curentul de trasnet fiind de tip rampa

Fig. 10 Schema liniei de inalta

tensiune pentru calculul supra-
tensiunilor atmosferice la cade-
rea trasnetului pe varful unui stalp
 In practica nu este necesar sa se recurga la calcule pentru determinarea supratensiunii ce
apare in varful stalpului, in cazul caderii trasnetului pe acest stalp, considerandu-se m
respectiv n deschideri, de o parte si de alta a acestuia. Este suficient sa se considere
schema din figura 10.
Cea mai mare parte a curentului de trasnet se scurge prin stalpul lovit.. Curentii ce se re-
partizeaza conductoarelor de protectie au o intensitate mai mica; acesti curenti se inchid prin
prizele stalpilor alaturati deoarece, conform figurii 10, celelalte deschideri se neglijeaja.
Pentru a determina tensiunea ce se aplica izolatiei liniei se iau in considerare tensiunea ce
apare pe varful stalpului lovit de trasnet si tensiunea de pe conductorul activ.
U iz = U st - U ca
In cazul stalpului, tensiunea de la varful acestuia este determinata de:
- caderea de tensiune in rezistenta R i - de legare la pamant a stalpului;
- componenta magnetica a tensiunii induse.
Caderea de tensiune in rezistenta R i - este egala cu i st x R i, unde i st reprezinta inten-
sitatea stalpului ce trece prin stalpul lovit de trasnet;pentru rezistenta de legare la pamant este
necesar sa se tina seama de influenta coeficientului de impuls α.
Componenta magnetica a tensiunii induse este formata din doua marimi si anume:
L st cp x d i st /dt si M ca x d i 0 /dt
cp
Inductivitatea L st se refera numai la partea de stalp cuprinsa intre conductorul activ,
ca
presupus orizontal, si sol. M se refera la inductivitatea mutuala dintre canalul descarcari
ca
si bucla conductor - pamant. Valoarea lui M depinde de v x t, unde v reprezinta viteza de
dezvoltare a descarcarii principale.
Tensiunea de pe conductorul activ este determinata de:
- tensiunea indusa in conductorul activ datorita inductiei electromagnetice dintre conducto-
rul de protectie si acest conductor;
- componenta electrica a tensiunii induse;
- componenta determinata de tensiunea de serviciu a liniei (pentru U n ≥ 220 kV).
Conductorul de protectie capata potentialul pe care-l are varful stalpului la care este legat.
Tensiunea indusa in conductorul activ este determinata de parametrul de cuplaj dinamic
(deoarece pe conductorul de rotectie apare descarcarea corona) dintre cele doua conductoa-
re.
Tensiunea de la varful stalpului este data de relatia;
ust = istRi + Lcpst x dist/dt + Mcp x dio/dt
Valoarea intensitatii curentului electric care trece prin stalp, i st, se calculeaza tinand
seama de schema de calcul din figura 9.
 Tensiunea care se aplica lantului de izolatoare se determina cu relatia:
u iz(t)= ust – uca = istRi + Lcpst x dist/dt + Mcp x dio/dt -– [– uie(t) x (1- kd x hcp/hca) ] + 0,5Un
– kd x (istRi + Lcpst x dist/dt + Mcp x dio/dt)
In cazul in care s-a presupus un curent de tip rampa (i = α x t) si adoptand o serie de
simplificari, se obtine:
uiz(t)= ist Ri + Lcpst x dist/dt + 0,5 hca + hca a(1- kd x hcp/hca) + 0,5Un – kd x (ist Ri + Lcpst x
dist/dt + 0,5 hca x a)
3.4. Supratensiunea atmosferica in cazul caderii trasnetului pe conductorul de
protectie
Situaţia cea mai defavorabilă apare în ipoteza căderii trăsnetului la mijlocul deschiderii,
deoarece, în acest caz, timpul necesar unei unde de tensiune să se propage până la stâlp şi
să se întoarcă în punctul de impact este maxim; unda reflectată de la vărful stâlpului este de
polaritate opusă undei incidente şi în consecinţă, tensiunea în punctul de impact începe după
un timp să scadă.
Calculul amplitudinii şi formei supratensiunii se poate face considerând o linie cu m,
respectiv n deschideri, de o parte şi de cealaltă parte a deschiderii pe care cade trăsnetul şi
ţinând seama nu numai de reflexiile de la vârfurile stâlpului, ci şi de la baza acestora.
Această modalitate de calcul nu este necesară în practică.In mod obişnuit este suficient să
se considere numai deschiderea pe care cade trăsnetul; pentru calcule mai exacte, schema
echivalentă de calcul prevede şi câte o deschidere alăturată.
Linia de înaltă tensiune poate avea un conductor sau două conductoare de protecţie.
În cazul unui singur conductor de protecţie intervine impedanţa caracteristică a acestui
conductor. Pentru o linie cu două conductoare de protecţie trăsnetul poate să cadă numai pe
unul din aceste conductoare (în cazul, îndeosebi, a poziţie laterale a trăsnetului faţă de linie)
sau pe ambele conductoare (din cauza caracterului arbore scurt al trăsnet).
Tensiunile induse de câmpul electromagnetic creat de canalul descărcării principale a
trăsnetului sunt:
- componenta electrică a tensiunii induse; deoarece intensitatea câmpului electric creat de
descărcarea principală are semne de sus în jos, conductorul activ capătă, faţă de
conductorul de protecţie, o tensiune negativă;
- componenta magnetică a tensiunii induse; polaritatea acestei componente este aceeaşi cu
cea a componentei electrice a tensiunii induse.
Izolaţiei liniei i se aplică tensiunea de pe conductorul de protecţie precum şi cea
indusă electromagnetic în conductorul activ: Uiz = Ucp(1-Kd)
în care Ucp reprezintă tensiunea din conductorul de protecţie, creată de curentul de trăsnet,
iar Kd -parametrul de cuplaj, dinamic dintre cele două conductoare.
Rezultă că tensiunea aplicată lenţului de izolatoare al liniei, în cazul căderii trăsnetului
pe conductorul de protecţie este: Uizcp = Uiciz + Uimiz + Ucp (1-Kd)
Dintre aceste componente prezintă imporatnţă diferenţa de potenţial dintre
conductorul de protecţie şi cel activ, datorită cuplajului dintre cele două conductoare, cu
considerarea descărcării corona.
Metoda de calcul a tensiunii în punctul de cădere a trăsnetului este cea a reflexiilor
succesive. Schema echivalentă de calcul este dată în figura 11.

Fig.11 Schema echivalentă de calcul a

supratensiunii în cazul căderii
trăsnetului pe conductorul de protecţie.
Deoarece, faţă de punctul de impact, x, reţeaua este simetrică, calculele se vor efectua
numai pentru o parte din schemă.In punctul x vor sosi, cu timpii respectivi de întârziere,
undele reflectate de la vârful stâlpului1, respectiv de la vârful stâlpului 2 (în mod analog
intervin undele reflectate de la vârful stâlpului 4 şi al stâlpului 5), precum şi de la baza
stâlpului 1 şi a stâlpului 2 (intervenind, în mod analog şi undele de la baza stâlpilor 4 şi 5).
Dacă Z t reprezintă impedanţa caracteristică a canalului de trăsnet, Z cp (sau Z ccp )-
impedanţa conductorului de protecţie şi Z st - impedanţa caracteristică a stâlpului, calculul
coeficienţilor de transmisie α, în puctele nodale, nu întâmpină dificultăţi.Deasemenea
cunoscându-se valoarea unei deschideri dintre doi stâlpi, respectiv înălţimea stâlpilor, se pot
calcula timpii de întârziere respectivi.
3.5. Supratensiunea atmosferica in cazul caderii trasnetului pe conductorul activ
Căderea trăsnetului pe conductorul activ are loc prin defectul de ecran al conductorului de
protecţie.
 In cazul căderii trăsnetului pe conductorul activ, lanţului de izolatoare i se aplică
următoarele tensiuni:
- componenta electrică a tensiunii induse;
- componenta negativă a tensiunii induse;
- tensiunea rezultată din trecerea curentului de trăsnet prin conductorul activ a cărei valoare
este:
Uca = io(t) x Zt x Zcca/(2 Zt + Zcca )
unde Zcca reprezintă impedanţa caracteristică instanee a conductorului activ.
Tensiunea indusă în conductorul de protecţie prin cuplajul electromagnetic dintre
conductorul activ şi cel de protecţie este:
Uicp = Kd x Uca
In cazul căderii trăsnetului pe conductorul activ, tensiunea este de valoare ridicată şi
în aceste condiţii, aportul componentelor electrice U ieiz şi a componentei magnetice U imiz a
tensiunilor induse se pot neglija.
Rezultă tensiunea aplicată lanţului de izolatoare:
Uizca = Uca (1-Kd)
unde Kd reprezintă parametrul de cuplaj dinamic dintre cele două conductoare.

Bibliografie:
Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir,
Bucuresti, 2001
 Cursul nr.1

Obiectul cursului. Definirea unor marimi

Tematica tehnicii tensiuinilor inalte (TTI) se refera la realizarea si exploatarea izolatiei

retelelor si echipamentelor electrice de inalta tensiune, in conditii de fiabilitate ridicata in
functionare si, totodata de respectare a considerentelor economice. In acest scop, se impune
cunosterea solicitarilor electrice la care este supusa o izolatie, a fenomenelor care apar in urma
acestor solicitari (descarcari electrice in gaze, strapungerea dielectricilor lichizi si solizi), a meto-
delor de determinare a acestor solicitari, a criteriilor privind alegerea izolatiei echipamentelor si
retelelor de inalta tensiune, a mijloacelor de protectie ce se impun pentru limitarea avariilor.
Tehnica tensiuinilor inalte, are pe langa o componenta teoretica, o importanta componen-
ta experimentala. Disciplina tehnica tensiuinilor inalte a aparut in tara noastra acum circa 50 de
ani.
Una din principalele probleme in domeniul tehnicii tensiunilor inalte consta in alegerea
rigiditatii dielectrice a echipamentelor si retelelor electrice in raport cu tensiunile care pot sa
apara, luand in considerare mijloacele de protectie disponibile.
Definirea marimilor care privesc solicitarile electrice ale izolatiilor, sunt specificate in
recomandarile CEI 71 -1, care se refera la retele electrice trifazate.
Izolatia retelelor si echipamentelor electrice de inalta tensiune poate fi:
- interna;
- externa.
Prima categorie se refera la izolatia partilor interioare, solide, lichide sau gazoase ale unui
echipament, care nu sunt supuse influentei conditiilor atmosferice. Adoua categorie se refera la
distantele de separare in aer si de suprafetele in contact cu aerul a izolatiei solide.
Izolatia externa este caracteristica retelelor si echipamentelor care functioneaza in
exterior, situatie in care izolatia este supusa conditiilor atmosferice, poluarii, etc..
Izolatia externa, pentru retelele si echipamentele electrice destinate sa functioneze in
interior, este supusa numai in parte conditiilor atmosferice.
Din punct de vedere al comportarii izolatiei la aparitia unor descarcari electrice, exista:
- izolatii autogeneratoare, la care proprietatile izolante se refac dupa o descarcare
electrica; izolatia externa este autoregeneratoare.
- Izolatii neautogeneratoare, la care proprietatile izolante se pierd si nu se refac integral
dupa o descarcare electrica.
 Din punct de vedere al modului de izolare, izolatia poate fi:
- izolatie faza – pamant;
- izolatie intre faze;
- izolatie longitudinala, caracteristica aparatajului de comutatie in pozitie deschisa.
Izolatia retelelor si echipamentelor electrice poate fi supusa la urmatoarele solicitari de
natura electrica:
a) Tensiunea de frecventa industriala
Caracteristice pentru izolatii sunt:
- Tensiunea nominala , Un, care reprezinta valoarea efectiva a tensiunii dintre faze a
retelelor si echipamentelor trifazate;
- Tensiunea cea mai ridicata a retelei, Umr, data de valoarea electrica maxima a
tensiunii dintre doua faze ale retelei in conditii normale de functionare a acesteia;
- Tensiunea cea mai ridicata pentru echipament, Um, data de cea mai mare valoare
efectiva dintre faze pentru care este propiectat echipamentul din punct de vedere al izolatiei
acestuia.
Tensiunea nominala reprezinta o tensiune de referinta, fara sa aiba o semnificatie fizica
precisa. Din aceste considerente se recomanda sa se opereze in mai mica masura cu acerasta
marime.
Normativele iau in vigoare ca marime de referinta tensiunea cea mai ridicata pentru
echipament, deoarece izolatia echipamentelor electrice este mai slaba decat cea a retelelor
electrice.
In exploatare, izolatia este solicitata la diferite solicitari si anume: electrice, termice,
mecanice , chimice. Aceste solicitari duc in timp la imbatranirea izolatiei.
In cazul imbatranirii electrice a izolatiei interne, timpul de strapungere are un caracter
aleatoriu, deoarece procesul de strapungere ca si procesul de imbatranire a izolatiei reprezinta
procese aleatoare.
Din aceste considerente, rigiditatea dielectrica, in cazul actiunii de durata a tensiunii
maxime pentru echipament, se caracterizeaza prin doua marimi statistice si anume; speranta
matematica M lgt si dispersia б lgt.
Solicitarile electrice se refera la structurile izolante (izolatoare, izolatii in gaze, izolatii
lichide) si la bornele de tensiune. Se considera urmatoarele configuratii de izolatii:
- trifazate, constand din borne trifazate, o borna a neutrului si o borna de legare la
pamant;
- faza – pamant, constand dintr - o retea trifazata in care se neglijeaza bornele a doua
faze; in majoritatea cazurilor aceste retele au borna neutrului legata la pamant;
 - faza – faza, constand dintr - o retea trifazata la care borna unei faze se neglijeaza; in
unele cazuri borna neutrului si borna de legare la pamant nu se iau in considerare;
Bornele de faza se refera la o aceiasi faza a sistemului trifazat si care sunt temporar
separate intre ele (de exemplu in cazul unui separator in pozitie deschisa).
b) Supratensiunile reprezinta orice tensiune intre conductor si pamant sau intre doua
conductoare de faza, avand o valoare care depaseste valoarea celei mai mari valori a tensiunii
cea mai ridicata pentru echipament, Um.
In functie de forma si de durata, tensiunile si supratensiunile se impart in urmatoarele
clase:
- tensiune de frecventa industriala continua: - tensiunie de frecventa industriala care are o
valoare constanta a tensiunii efective si care se aplica in mod continuu unei perechi de electrozi
ai unei izolatii.
- supratensiuni temporare: supratensiuni de frecventa industriala de durata relativ mare
- supratensiunile tranzitorii: supratensiuni de scurta durata de cateva milisecunde sau mai
putin, oscilante sau neoscilante si care, in mod obisnuit, se amortizeaza intens.
Supratensiunile tranzitorii se impart in:
- supratensiuni cu front lent, cu durata pana la creasta 20 μs< ζf < 5000 μs si durata
spatelui ζ u ≤ 20 ms;
- supratensiuni cu front rapid, cu durata pana la creasta 0,1 μs< ζf < 20 μs si durata
spatelui ζ u ≤ 300 μs;
- supratensiuni cu front deosebit de rapid, supratensiuni tranzitorii, in mod obisnuit
unipolare;
- supratensiuni compuse (temporare, cu front lent, cu front rapid, cu front deosebit de
rapid) care constau din doua componente de tensiune aplicate simultan intre doua borne faza –
faza (sau longitudinala) si pamant.
Unele forme de supratensiuni sunt standardizate si anume:
- tensiune de frecventa industriala standard de scurta durata, o tensiune sinusoidala
avand frecventa intre (48 – 62)Hz si durata de 60 secunde;
- impulsul de comutatie standard, un impuls avand timpul pana la creasta de 250 μs
si durata semiamplitudinii de 2500 μs;
- impulsul de trasnet standard, un impuls avand durata conventiona a frontului de
1,2 μs si durata conventionala a semiamplitudinii de 50 μs;
- impuls de comutatie compus standard, tensiune de impuls avand doua componente de
valoare de creasta egala si de polaritate opusa.
Se definesc, de asemenea, supratensiuni reprezentative, Urp, supratensiuni propuse a
produce acelasi efect dielectric asupra izolatiei ca si supratensiunile de o clasa data, ce apar din
diferite cauze in timpul functionarii retelei electrice.
Forma si parametrii tensiunii de frecventa industriala continua si a supratensiunilor
temporare sunt specificate in Tabelul nr.1
In cazul supratensiunilor tranzitorii sunt necesare urmatoarele precizari:
In figura 1 este reprezentat impulsul de supratensiume de comutatie standardizat cu
durata pana la creasta de 250 μs si cu durata semiamplitudinii de 2500 μs.

Figura 1. Unda de impuls de comutatie standardizata

Supratensiuinile atmosferice sunt reprezentate printr – un impuls de trasnet
standardizat (vezi Figura 2). Impulsul de trasnet are durata conventionala a frontului ζ f iar
durata semiamplitudinii ζ u .

Figura 2. Unda de impuls de trasnet standardizata

Pentru determinarea acestor marimi, in figura 2, se duce o secanta pe frontul impulsului,
care trece prin punctele A si B, de ordonate0.3 respectiv 0,9, reprezentate in unitati relative.
Aceasta secanta determina pe abcisa o origine conventionala a timpului O 1, iar pe paralele la
abcisa de ordonata 1 – punctul C. Paralela la abcisa de ordonata 0,5 determina durata
conventionala a semiamplitudinii undei de impuls.
Impulsul de tensiune de trasnet standardizat are valori nominale ζ f = 1,2 μs si ζ u = 50 μs
au tolerante admise de 30 % respectiv 20 %.
In cazul in care unei izolatii I se aplica o unda de impuls avand o amplitudine suficient de
mare, apare o descarcare, iar tensiunea se reduce pana la valoarea zero sau apropiata de
aceasta valoare, cu sau fara oscilatii; prin aceasta are loc taierea undei. In practica intereseaza
momentul taierii undei.
In cazul unui impuls de tensiune de comutatie, durata ζ c pana la taierea undei este
determinata de intervalul de timp de la originea reala si momentul taierii undei de impuls de
comutatie. La un impuls de tensiune de comutatie taierea undei are loc in mod obisnuit pe
frontul ei; in cazul unui impuls de tensiune atmosferica aceasta taiere poate sa aiba loc pe
frontul sau pe spatele undei.
Durata pana la taiere ζ c, in cazul unui impuls de tensiune atmosferica, reprezinta
intervalul de timp cuprins intre originea conventionala a undei si momentul taierii acesteia (vezi
figurile 3 si 4).

Figura 3. Taierea undei de impuls de front

 Figura 4. Taierea undei de impuls de spate
Proprietatile dielectrice ale unei izolatii sunt caracterizate de tensiunile de tinere, care pot
fi impartite in doua categorii:
- tensiunea de tinere conventionala, in carte numarul de descarcari disruptive este zero.
Rezulta ca tensiunea de tinere corespunde unei probabilitati PS = 100 %.
- tensiunea de tinere statistica, in carte numarul de descarcari disruptive se asociaza
unei probabilitati de tinere specificate. In mod obisnuit aceasta probabilitate este P S = 90 %.
Se mentioneaza faptul ca tensiunea conventionala, respectiv statistica de tinere se refera
la izolatii autoregenerative.
La alegerea izolatiei se iau in considerare urmatoarele marimi:
• Tensiunea de tinere de coordonare (U tc): valoarea tensiunii de tinere a unei configuratii date
a izolatiei, corespunzator fiecarei clase de izolatie, care este conforma criteriului de alegere a
izolatiei..
Conform acestui criteriu, alegerea unei izolatii trebuie facuta astfel incat cunoscandu –se
cheltuielele de montare si de exploatare acceptabile, probabilitatea ca avariile produse
componentelor electrice, ca si probabilitatea privind intreruperea functionarii retelei electrice sa
fie cuprinsa in limitele admisibile.
• Factorul de coordonare (k c): prin care supratensiunea reprezentativa trebuie multiplicata
pentru a obtine tensiunea de coordonare a izolatiei.
• Nivelul nominal al izolatiei: un set al teniunilor de tinere standard, care caracterizeaza
rigiditatea dielectrica a izolatiei.
• Nivelul standard al izolatiei: nivelul estimat al izolatiei, avand tensiunile de tinere standard,
corespunzator tensiuniii Um.

Bibliografie:
Gleb Dragan – Tehnica tensiunilor inalte, volumul 1, Editura Tehnica, Bucuresti, 1996
 Cursul nr. 2

SUPRATENSIUNI TEMPORARE
1.Consideraţii generale
Supratensiunile temporare sunt tensiuni preponderent de frecvenţă industrială cu durata relativ
mare (de la câteva perioade ale tensiunii aplicate până la ore). Au forma unor oscilaţii neamortizate sau
slab amortizate. Supratensiunile temporare se caracterizează prin amplitudine, formă şi durată. Din punct
de vedere al frecvenţei oscilaţiilor caracteristice, supratensiunile temporare pot fi împărţite în trei
grupe:
A. Supratensiuni temporare cu frecvenţa oscilaţiilor egală sau apropiată de frecvenţa
industrială
Astfel de supratensiuni apar la deconectarea bruscă a sarcinilor de la sfârşitul liniei, la
scurtcircuite nesimetrice, fenomene de rezonanţă în reţelele liniare, de întrerupere a unei faze sau
la acţiuni nesincrone ale întrerupătoarelor. De asemenea, în această categorie întră oscilaţiile
armonice care apar în circuitele neliniare. Supratensiunile din această categorie pot determina
solicitări interne ale echipamentelor de protecţie, împotriva supratensiunilor, în special de natură
termică.
B. Supratensiuni temporare cu frecvenţa oscilaţiilor superioară frecvenţei industriale
Aceste tensiuni au forma unor oscilaţii sinusoidale de frecvenţă industrială peste care se
suprapun armonici de rang superior. Supratensiunile de acest tip, apar, în special, la creşteri de
tensiune determinate de comutaţii în reţeaua electrică, fiind datorate neliniarităţii din circuitele
elctrice. Forma şi amplitudinea lor sunt determinate de tipul comutaţiei, condiţiile iniţiale în
momentul comutaţiei, parametrii reţelei electrice. Deşi aceste supratensiuni sunt limitate sau
complet atenuate de funcţionarea echipamentelor de protecţie, în cazul descărcătoarelor cu
rezistenţă variabilă cu eclatoare de amorsare, pot determina reamorsări repetate ale acestora,
însoţite de solictări termice intense.
C. Supratensiuni temporare cu frecvenţa oscilaţiilor inferioară frecvenţei industriale
Apariţia acestor subarmonici este specifică liniilor electrice aeriene prevăzute cu
compensare longitudinală. Cele mai importante tensiuni temporare sunt cele din grupa A. Acestea
sunt luate în considerare la alegerea echipamentelor de protecţie împotriva supratensiunilor.
In mod uzual, supratensiunile temporare nu sunt periculoase pentru izolaţia echipamentelor
de înaltă şi foarte înaltă tensiune, dar sunt determinante în alegerea mijloacelor de protecţie
împotriva supratensiunilor. Acestea sunt dimensionate astfel încât să asigure limitarea
supratensiunilor cu front lent, rapid şi foarte rapid, dar nu pot să fie utilizate pentru limitarea
supratensiunilor temporare decât în cazuri speciale.
 Din acest motiv, supratensiunile temporare reprezintă unul dintre criteriile principale de
alegere a mijloacelor de protecţie împotriva supratensiunilor şi determină în acest fel, nivelul de
izolaţie al echipamentelor.
Supratensiunile temporare sunt determinante în alegerea izolaţiei liniilor de foarte înaltă
tensiune care traversează zonele poluate.
In analiza solicitărilor determinate de supratensiunile temporare sunt utilizaţi factorul de
supratensiune fază - pamânt:
K sfp = U sfp / U mr :/√ 3
şi factorul de supratensiune fază-fază;
K sff = U sff / U mr :/√ 3
unde U sfp este valoarea efectivă a supratensiunii tempoarare între faze şi pământ, U sff este
valoarea efectivă a supratensiunii tempoarare între faze, iar U mr este tensiunea cea mai ridicată
a reţelei (dată în valori efective).
Supratensiunile de comutaţie au un caracter statistic, determinat de configuraţia diferită a
sistemului energetic în momentul apariţiei supratensiunii, precum şi de mărimile cu caracter
aleatoriu care intervin în fiecare moment în reţeaua electrică.
Dintre mărimile care au un caracter aleatoriu şi care influenţează parametrii
supratensiunilor temporare sunt:
- tipul comutaţiei din reţea (dacă supratensiunea temporară este precedată de o comutaţie);
- valoarea tensiunii în reţea în momentul apariţiei supratensiunii (determinată de circulaţia de
putere din sistem);
- modul de funcţionare al regulatoarelor de tensiune de la generatoare;
- locul apariţiei defectului în reţeaua electrică;
- parametrii liniilor de înaltă tensiune;
- schema de funcţionare a reţelei în momentul defectului;
- neliniarităţi care apar în reţeaua cu defect.
Se face menţiunea că elementele neliniare din reţeaua electrică (caracteristicile magnetice
ale transformatoarelor, descărcarea corona) determină în general, limitarea supratensiunilor
temporare. Amplitudinea supratensiunilor temporare este determinată de configuraţia reţelei, de
caracteristicile echipamentelor din zonă, de sistemul de protecţie prin relee şi de modul de
exploatare a reţelei.
2 .Supratensiuni temporare în sistemele liniare
Apariţia supratensiunilor temporare în sistemele liniare este determinată, în special, de
fenomenele specifice care apar la funcţionarea în gol a liniilor electrice. Astfel de supratensiuni pot
apărea în următoarele cazuri:
- funcţionarea în gol sau cu sarcină redusă a liniilor electrice lungi;
- descărcarea bruscă de sarcină a unei linii lungi, prin deconectarea întrerupătorului de la sfârşitul
acesteia;
- apariţia unui scurtcircuit nesimetric pe o linie electrică funcţionând în gol;
- conectarea sau deconectarea defectuasă (nesincronă) a întrerupătorului unei linii electrce lungi;
- conectarea unei linii lungi prevăzute cu compensare transversală în paralel cu o linie aflată sub
tensiune şi apariţia fenomenului de rezonanţă datorită cuplajului capacitiv dintre linii.
In tabelul 1 sunt indicate valorile tipice ale unora dintre tensiuni şi durata lor.
Se precizează faptul că în acest tabel s - a notat cu X o impedanţa de secvenţă zero (impedanţa
homopolară) şi X + impedanţa de secvenţă pozitivă (impedanţa directă).
Tabelul 1

2.1.Supratensiuni la funcţionarea în gol a liniilor electrice lungi (efectul Ferranti)

Pentru anliza supratensiunilor temporare care apar la funcţionarea în gol a liniilor electrice
lungi, poate fi utilizată schema din figura 1.
Fig.1 Schema monofilară pentru calculul supratensiunilor temporare
U1 şi U2 sunt tensiunile de la începutul respectiv sfârşitul liniei de lungime L, funcţionând în gol;
E - este tensiunea sursei de alimentare din sistem.
In relaţiile de calcul ale tensiunilor U1 şi U2 intră:
- valoarea sursei de alimentare din sistem, E;
- = α + jβ – constanta de propagare pe linie ;
- raportul dintre impedanţa internă a sursei de alimentare Zs şi impedanţa caracteristică Zw a liniei
lungi.
Din punct de vedere al supratensiunilor temporare, impedanţa internă a sursei are un efect
asemănător cu creşterea lungimii liniei. In mod uzual, în calculele practice, se neglijează
atenuările determinate de rezistenţa electrică a liniei şi rezistenţa electrică a sursei.
Ca o exemplificare a modului de calcul, pentru liniile electrice cu o lungime sub 300 km,
relaţia de calcul a factorului de supratensiune fază-pământ la sfârşitul liniei:
K s2sfp=1 / 1 - Q/Ssc
unde: Q=U1x I1 este puterea reactivă generată în linie exprimată în MVAr;
- Ssc= 3U21/Zs=3U1x Isc – puterea de scurtcircuit a sursei de alimentare exprimată în MVA,
- Isc – curentul de scurtcircuit al sursei de alimentare.
In figura 2 este prezentată variaţia factorului de supratensiune temporară la începutul liniei (a)
şi la sfârşitul liniei (b) cu precizarea că X* = X s/Z w .
Fig. 2 Variaţia factorului de supratensiune la începutul liniei (a) şi la sfârşitul liniei (b)
Datele din figura 2 pot fi utilizate numai în zona liniară a caracteristicii de magnetizare a
transformatorului aflat, de obicei, între sursa de alimentare şi linie şi numai până la tensiunea
până la care apare descărcarea corona pe linie.
Dacă se cunoaşte valoarea tensiunii maxime admisă pe linie, în regim permanent, din
figura 2 poate fi stabilită lungimea limită a liniei pentru care nu este necesar a fi adaptate măsuri
de protecţie împotriva supratensiunilor temporare care apar la funcţionarea în gol.
Analiza datelor din figura 2 pune în evidenţă faptul că amplitudinea supratensiunilor
temporare care apar la funcţionarea în gol a liniilor electrice, creşte odată cu lungimea liniei şi cu
reactanţa internă a sursei de alimentare.
Din punct de vedere fizic, creşterea de tensiune pe liniile electrice lungi, funcţionând în gol,
este determinată de parcurgerea reactanţei inductive a liniei de către curentul capacitiv al
acesteia.
2.2. Utilizarea bobinelor de compensare transversală pentru limitarea supratensiunilor
temporare la funcţionarea în gol a liniilor electrice
Limitarea supratensiunilor care apar la funcţionarea în gol sau cu sarcină redusă a liniilor
electrice lungi, se realizează prin montarea de bobine de compensare transversală. Gradul de
limitare a supratensiunilor temporare depinde de numărul, locul şi puterea nominală a bobinelor
de compensare transversală.
2.2.1. Linie cu o bobină de compensare
Bobina de compensare transversală cu impedanţa Z 1 şi frecvenţa de lucru f ( pulsatia ω)
poate fi plasată la distanţa x faţă de începutul liniei, ca în figura 3.
Fig. 3 Plasarea unei bobine de compensare transverală pe o linie elctrică
Bobina de compenasare poate fi aleasă astfel încât tensiunea la sfârşitul liniei să aibă
aceeaşi amplitudine ca şi cea de la începutul liniei. La compensarea unei linii cu o bobină de
compensare transversală, definită de impedanţa Z L, supratensiunile la capetele liniei au aceeaşi
valoare cu supratensiunea care ar apare la o linie de acelaşi tip dar necompensată şi de lungime
egală cu jumătate din lungimea liniei compensate.
Din punct de vedere practic, se poate remarca faptul că la aceeaşi valoare a supratensiunii
acceptate, lungimea liniei compensate poate fi dublă faţă de linia necompensată.
Deşi linia compensată prin montarea unei bobine de compensare transversală de
impedanţă Z Lare la capete tensiuni egale, tensiunea pe linie (figura 4) prezintă o curbă de
repartiţie cu un maxim la mijlocul acesteia. Această tensiune nu trebuie să depăşească valoarea
admisibilă.

Fig. 4. Repartiţia tensiunii în lungul liniei compensate cu o singură bobină montată la sfârşitul liniei
(curba 1) şi cu 2 bobine (curba 2).
In cazul ideal, al liniei fără pirderi, tensiunea la mijlocul liniei compensate este egală cu
tensiunea la sfârşitul liniei necompensate, dar aceasta din urmă are lungimea egală cu jumătate
din lungimea liniei compensate.
In cazurile în care tensiunea de la mijlocul liniei compensate depăşeşte valoarea
admisibilă, este necesară secţionarea liniei, prin realizarea unei staţii electrice intermediare şi
plasarea în punctul de secţionare a unei bobine de compensare.In acest caz, repartiţia tensiunii
pe linie este dată de curba 2 din figura 4.
2.2. Linie cu bobine de compensare la ambele capete
Cazul uzual în care bobinele de compensare sunt plasate la ambele capete ale liniei, este
prezentat în figura 5.

Fig. 5 Linie compensată transversal la ambele capete

In schemele reale ale liniei elctrice lungi, numărul şi puterea nominală a bobinelor de
compensare transversală se aleg astfel încât în orice punct al liniei, la funcţionarea în gol sau cu
sarcină redusă şi în orice schemă a sistemului în care se încadrează linia studiată, să nu
depăşească nivelele admise ale supratensiunilor temporare fază-pământ. La funcţionarea liniei cu
sarcină nominală sau apropiată de aceasta, bobinele de compensare transversală se decuplează
de la linie, pentru a evita pierderile de energie în înfăşurările acestora.
Prezenţa pe linie a bobinelor de compensare transversală are o influenţă favorabilă şi la
apariţia supratensiunilor de comutaţie, în special a celor determinate de reconectarea în gol a
liniilor electrice de înaltă tensiune.
Bobinele de compensare transversală pot fi conectate pe barele staţiilor de înaltă tensiune
sau pe liniile electrice aeriene, înaintea întrerupătoarelor de linie.
Supratensiunile tempoare care apar în cazul funcţionării liniilor electrice lungi în gol, au în
general, forma sinusoidală, dar poate să apară o puternică distorsionare armonică sau
subarmonică în cazul intrării în zona saturată a caracteristicii de magnetizare a transformatoarelor
din schemă.
2.3. Supratensiuni temporare în reţelele de cabluri
Dezvoltarea reţelelor de cabluri, în marile oraşe, conduce la situaţia ca în orele de gol
apare o supratensiune determinată de energia reactivă generată de cabluri. Dacă reţeaua de
cabluri este reprezentată prin capacitatea echivalentă C (figura 6), tensiunea U pe barele staţiei
este:
U=E -jxXsxI
unde:
I=jxωxCxU
U = E – j2 xC ; (j2 = -1)
U–jxωxCxU=E
U = E/1 – ω x C x X s
 In mod uzual este cunoscut curentul de scurtcicuit I sc (sau puterea de scurtcircuit Sscc= 3 x
ExI sc ), astfel incat factorul de supratensiune temporara pe barele statiei de transformare are
expresia:

k s = 1/ 1 – ω x C x E/ I SC = 1/ 1 – ω x C x 3x E 2 / S SC

Fig. 6 Supratensiuni temporare in retelele de cabluri

Spre exemplificare, pentru o retea de cabluri cu tensiunea nominala de 20 kV si lungimea
totala de 50 km (capacitatea lineica de 460 nF/km), pe barele statiei cu puterea de scurtcircuit de
20 MVA (curentul de scurtcircuit de 600 A), rezulta un factor de supratensiune temporara k s =
1,16. Pentru limitarea supratensiunilor determinate de functionarea neancarcata a retelei de
cabluri, in statia de racord sunt montate bobine de compensare transversala.
2.4. Influenţa descărcării corona şi a neliniarităţii circuitelor de magnetizare ale
transformatoarelor asupra valorii supratensiunilor temporare
Curbele din figura 2 pun în evidenţă faptul că pentru o anumită lungime a liniei şi o
anumită impedanţă internă a sursei de alimentare, tensiunea la sfârşitul liniei atinge o valore,
teoretic, infinită. In cazul real al liniilor electrice, tensiunea maximă este limitată de descărcarea
corona şi neliniaritatea circuitului magnetic al transformatoarelor conectate în sistem.
Apariţia descărcării corona poate fi luată în considerare prin creşterea capacităţii lineice cu
ΔCo = (10....20) % faţă de capacitatea geometrică (în lipsa descărcării corona) şi prin creşterea
pierderilor transversale ale liniei până la valori comparabile sau chiar superioare pierderilor joule
din conductoare.
Conductanţa Go (U) a unei linii pe care apare descărcarea corona ca şi valoarea ΔCo (U),
cresc odată cu amplitudinea tensiunii pe linie.
Calculele efectuate pe baza coeficientului complex de propagare ca şi măsurătorile
efectuate pe modele analogice, au pus în evidenţă faptul că descărcarea corona conduce la
limitarea valorii supratensiunilor temporare.
In figura 7 sunt indicate valorile factorului de supratensiune temporară în lipsa descărcării
corona (curbele punctate) şi în prezenţa descărcării corona (curbele cu linie continuă).
Fig.7. Influenţa descărcării corona asupra amplitudinii supratensiunilor temporare
Analiza curbelor din figura 7, pune în evidenţă faptul că pentru lungimi uzuale ale liniilor de
înaltă tensiune din Europa (sub 400 km), descărcarea corona are o influenţă nesemnificativă
asupra supratensiunilor temporare.
Caracteristica neliniară a transformatorului din staţia electrică ce alimentează linia pe care
apar tensiuni temporare conduce, de asemenea, la limitarea acestor supratensiuni.

Bibliografie:
Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir, Bucuresti,
2001
 Cursul nr. 3

Supratensiuni temporare în sistemele liniare (continuare)

2.5 Supratensiuni temporare la deconectarea brusca de sarcina
Deconectarea brusca de sarcina poate apare la eliminarea normala a unui defect, in cazul
unei erori umane, la erori ale sistemului de protectii prin relee sau la supraincarcarea retelei.
Astfel, deschiderea intrerupatorului 3 din figura 1, cu intreruperea unei sarcini importante, va
determina cresterea vitezei generatoarelor din centrala G, cresterea tensiunii de la borne
(determinata de cresterea vitezei masinii, cat si datorita lipsei sarcinii), posibilitatea saturarii
circuitului magnetic al transformatorului bloc cu linia si aparitia de componente armonice si
subarmonice importante.
Supratensiunile temporare care apar la deconectarea brusca a sarcinii, intre faza si pamant
sau longitudinale (intre bornele echipamentului care asigura deconecterea), sunt specifice liniilor
lungi alimentate de la o sursa avand curentul (puterea de scurtcircuit) relativ redus iar
amplitudinea si durata acestora este determinata de valoarea sarcinii anterioara defectului,
lungimea liniei, viteza de raspuns a sistemelor de control a tensiunii. Supratensiunile intre fazele
liniei si pamant sunt in mod obisnuit egale, ceea ce retermina ca si supratensiunile intre faze sa
fie egale.

Fig. 1 Retea tip pentru studiul supratensiunilor temporare

In cazul aparitiei unui defect la consumatorul alimentat printr – o linie lunga (figura 2), are loc
deconectarea cu intrerupatorul k. Datorită faptului că sistemele de reglare a tensiunii la sursă
intervin după un interval de timp, se poate considera că tensiunea electromotoare E (ω) rămâne
constantă.

Fig. 2 Deconectarea brusca a sarcinii

 In figura 3 este indicata variaţia factorului de supratensiune Ks, pentru cazul concret al unei
linii cu tensiunea nominală Un = 400 kV, în funcţie de lungimea liniei şi de puterea naturală
(Pn= U2n/Zo) a acesteia.

Fig.3 Variaţia factorului de supratensiune cu lungimea liniei şi puterea naturală

Analiza datelor din figura 3 pune în evidenţă faptul că pentru liniile obişnuite, cu tensiunea
nominală de 400 kV, cu lungimea de 100...300 km şi surse caracterizate de curenţi de
scurtcirciut de 7,5...21,5 kA (puteri de scurtcircuit de 5...15 GVA, factorul de supratensiune Ks,
are valoarea de 1.05...1,25, ajungând numai în cazuri extreme la 1,3.
Legat de supratensiunile temporare la deconectare bruscă a sarcinii, pot fi luate în
considerare următoarele concluzii :
- in reţelele puţin dezvoltate, la decontarea bruscă a sarcinii nominale, pot să apară
supratensiuni fază-pământ, în general caracterizate de un factor de supratensiune sub 1,2;
durata acestora depinde de sistemele de reglare a tensiunii în reţea şi poate atinge câteva
minute;
- In reţelele puternic dezvoltate, la deconectarea bruscă a sarcinii nominale, supratensiunile
fază-pământ pot determina un factor de supratensiune de până la 1,5; această valoare este
datorată factorului Feranti şi fenomenelor de rezonanţă din sistem; durata acestor supratensiuni
poate ajunge la câteva secunde.
In cazul liniilor cu compensare transversală, supratensiunile de deconectare bruscă a
sarcinii, pot fi limitate la valori acceptabile din punct de vedere al solicitării izolaţiilor.
Deconectarea bruscă a sarcinii conectate la sfârşitul liniei pot determina şi
importantesupratensiuni temporare longitudinale între bornele echipamentului care a realizat
comutaţia. Dacă în partea deconectată nu sunt motoare sau generatoare, supratensiunea
longitudinală între bornele echipamentului care realizează deconectarea este egală cu
supratensiunea fază - pământ. In cazul în care în partea deconectată sunt motoare sau
generatoare, tensiunea la borna deconectată, poate fi considerată ca fiind egală cu U (L,ω). La
 sfârşitul liniei deconectate tensiunea va avea valoarea U’ (L,ω).Amplitudinea supratensiunilor
longitudinale depinde de discordanţă fazelor celor două tensiuni, fiind posibilă apariţia unei
tensiuni UL având valoarea maximă suma valorilor maxime ale celor două tensiuni de la borne
(cele două tensiuni fiind în opozţie de fază).
In mod normal supratensiunea care poate apărea va fi caracterizată de un factor de
supratensiune sub 2,5 (valori mai mari pot să apară numai în cazuri excepţionale, în reţelele de
foarte înaltă tensiune şi deosebit de dezvoltate). Supratensiunile temporare care apar la
deconectarea bruscă a sarcinii prezintă, în general, formă sinusoidală, dar în cazul reţelelor
caracterizate de un curent redus şi conţinând linii lungi, pot apărea importante distorsiuni
cuprinzând frecvenţe armonice şi subarmonice.
2.6. Supratensiuni temporare determinate de defecte monofazate la pământ
Un defect la pământ într-o reţea trifazată antrenează apariţia unei tensiuni tranzitorii şi
ulterior pot rezulta supratensiuni temporare importante pe fazele neafectate de defect.
Supratensiunile au în general formă sinusoidală cu frecvenţă egală cu cea industrială. Pot apărea
distorsiuni ale curbei supratensiunii în cazurile în care defectul are loc în apropierea unui
transformator şi intervine saturaţia curbei de magnetizare. Aceste supratensiuni, pentru cazul
reţelelor cu neutrul legat efectiv la pământ, sunt caracterizate, în general, de un factor de
supratensiune sub 1,4, valoare care depinde în mod special de locul defectului. Durata
supratensiunii este egală cu cea a defectului (până la eliminarea sa) şi depinde de sistemul de
protecţie utilizat pentru detectarea şi eliminarea defectului.
In cazul reţelelor cu neutrul conectat direct la pământ, durata acestor supratensiuni este în
mod uzual de câteva perioade de tensiuni alternative dar, în cazul eliminării defectului prin
protecţia de rezervă, poate ajunge la 1,5 sec.; în reţelele cu neutrul tratat cu bobină de
compensare, cu deconectarea defectului, durata supratensiunii nu depăşeşte 10 sec. Iar în
reţelele exploatate cu punere la pământ, durata supratensiunii poate fi de câteva ore.
Analiza supratensiunilor temporare care apar în cazul nesimetriilor transversale se realizează pe
schema din figura 4, utilizand componentele simetrice.

Fig.4 Scurtcirciut monofazat pe o linie lungă

 In această schemă se au în vedere următoarele considerente:
- parametrii proprii sunt egali pe cele trei faze şi parametrii mutuali sunt egali între ei, pentru
restul reţelei;
- defectul are loc pe faza A şi este caracterizat de rezistenţa Rd a canalului defect;
- pe fazele sănătoase curenţii au amplitudini neglijabile faţă de curenţii de defect;
- sursa de alimentare determină tensiuni electromotoare simetrice.
Amplitudinea supratensiunilor temporare, pe fazele neafectate de defect, depinde de
valoarea impedanţelor de secvenţă zero (homopolară), pozitivă (directă) şi negativă (inversă),
văzute din punctul de defect. In figura 5 factorul de supratensiune Ks defineşte raportul
tensiunilor de pe fazele neafectate de defect (B şi C), faţă de tensiunea electromotoare a sursei.

Figura 5 Variatia factorul de supratensiune in functie de raportul Xo/ X+

Dacă o schemă reală se află în apropiere de condiţia de rezonanţă, este necesar a se
adopta măsuri pentru modificarea schemei sau pentru modificarea modului de tratare a reţelei.
Este posibilă astfel modificarea atât a valorii cât şi a naturii impedanţei de secvenţă zero
(rezonanţa poate apărea, în general, în reţelele de cabluri, unde reactanţele Xo şi X+ au naturi
diferite - inductivă şi capacitivă).
In reţelele electrice din România, cu tensiunea nominală U n ≥ 110kV având neutrul legat
direct la pământ ( 1 ≤ Xo/X+ ≤ 3), factorul de supratensiune temporară, în cazul unei puneri la
pământ monofazate (scurtcircuit monofazat) nu depăşeşte valoarea 1,4. Valorile pot creşte mult
la sfârşitul liniei dacă în urma defectului are loc deconectarea bruscă a sarcinii (vezi figura 6),
datorită comutaţiei întrerupătorului la sfârşitul liniei, înaintea celui de la începutul acesteia. De
asemenea pot apărea valori mari ale factorului de supratensiune dacă are loc un scurtcircuit
monofazat la sfârşitul liniei în momentul conectării în gol a acesteia.

Fig. 6 Supratensiuni temporare pe fazele

sănătoase, la apariţia unui scurtcircuit
monofazat la sfârşitul unei linii lungi
funcţionând în gol.
 Supratensiunile temporare de valoare ridicată pot să apară şi în reţelele cu neutrul izolat faţă
de pământ, în cazul unui defect la pământ pe una din faze.
In regim de funcţionare normală, tensiunile pe fazele U A, U B şi U C sunt egale ca amplitudine
şi defazate cu 2π/3, iar sarcina electrică este echilibrată. In aceste condiţii potenţialul punctului
neutru N este nul, iar diferenţa de potenţial U NA , U NB şi U NC sunt egale cu tensiunile de fază
U A, U B şi U C (figura 7). Capacităţile liniei CA, CB şi CC, egale pe cele trei faze determină curenţi
capacitivi I A , I B şi IC , egală ca amplitudine şi defazaţi între ei cu 2π/3.

Fig.7 Punerea la pământ într-o reţea cu neitrul izolat (a) şi diagramele fazoriale înainte
de defect (b) şi după defect (c).
La o punere la pământ în punctul M, potenţialul faţă de pământ al fazei A, pe care a avut
locul defectul, devine nul, iar potenţialul fazelor sănătoase U BA şi U CA devin egale ca
amplitudinea, cu tensiunea dintre faze, ceea ce determină un factor de supratensiune temporară
pe fazele neafectate de defect egal cu 1,73. Durata acestei supratensiuni este dependentă de
concepţia de realizare a sistemului de protecţie prin relee. In cazul în care punerile la pământ
monofazate nu sunt deconectate automat, supratensiunea poate dura câteva ore. In multe dintre
cazuri, solicitarea izolaţiei fazelor neafectate de defect determină cedarea acesteia într-un punct
oarecare al reţelei, astfel încât defectul este deconectat datorită dublei puneri la pământ
(scurtcircuit între două faze). Principalul avantaj al funcţionării cu neutrul izolat (sau tratat cu
bobină de stingere) – alimentarea cu tensiune continuă, chiar în cazul unei puneri la pământ
monofazate, este astfel nefructificat datorită declanşării liniei la a doua punere la pământ.
Tratarea cu rezistor a neutrului reţelei determină ca orice punere la pământ, să se transforme
în scurtcircuit, cu declanşare prin protecţia prin relee.
2.7. Supratensiuni temporare determinate de scurtcircuite bifazate cu punere la pământ
Apariţia unui scurtcircuit bifazat cu punere la pământ conduce, pe faza neafectată de defect,
la supratensiuni temporare care determină o puternică solicitare a izolaţiei echipamentelor
electrice şi a aparatelor de protecţie. In figura 8 este prezentată schema pentru analiza
supratensiunilor temporare determinate de scurtcircuite bifazate cu punere la pământ.
In cazul uzual al reţelelor electrice la care rezistenţa electrică Rd la locul defecţiunii este
relativ mică în comparaţie cu impedanţele Z o, Z + şi Z -, impedanţele Z o, Z +şi Z - au o
componentă rezistivă redusă în raport cu cea inductivă, iar reactanţa de secvenţă este practic
egală cu cea negativă, pentru Xo/X+ = 0,5 pot să apară fenomene rezonanţe periculoase. In
cazurile reale, descărcarea corona şi neliniaritatea circuitelor magnetice ale transformatoarelor,
limtează tensiunile care ar putea să apară.

Fig. 8 Scurtcircuite bifazate cu punere la pământ pe o linie lunga

In reţelele de înaltă tensiune şi foarte înaltă tensiune, supratensiunile temporare în cazul unui
scurtcircuit bifazat, cu punere la pământ, nu determină un factor de supratensiune mai mare de
1,4. Această supratensiune se menţine până când are loc deconectarea de la cele două capete
ale liniei.
2.8. Supratensiuni transversale la întreruperea unei faze
Intreruperea unei faze în reţelele electrice trifazate poate avea loc, în mod special datorită
funcţionării incorecte a unui echipament de comutaţie (întrerupător, separator) şi poate
determina supratensiuni care să solicite izolaţia longitudinală (între borne) a acestuia
(echipamentului). In figura 9 este prezentată întreruperea de fază pe o linie lungă.

Fig. 9.Intrerupere de fază pe o linie lungă

 Pentru determinarea supratensiunii longitudinale, în cazul unei întreruperi pe fază, se
foloseşte schema echivalentă de calcul, care utilizează componente de secvenţă pozitivă
(directa), negativă (inversă) şi zero (homopolară).
2.9. Supratensiuni temporare longitudinale la întreruperea unei faze
In figura 10 este prezentată întreruperea pe două faze pe o linie electrică. Determinarea
supratensiunilor longitudinale se realizează cu ajutorul schemei echivalente de calcul în cazul
întreruperii fazelor B şi C, schemă care foloseşte componentele de secvenţă pozitivă (directă),
minus (inversă) şi zero (homopolară).

Fig. 10 Intreruperea pe două faze pe o linie electrică

Valori mari ale supratensiunilor longitudinale, la întreruperea unei faze sau a două faze,
rezultă în cazul unei linii funcţionând în gol sau în cazul unei linii având conectat la sfârşitul
acesteia un transformator funcţionând în gol. Amplitudinea acestor supratensiuni este
determinată de lungimea liniei, curentul de scurtcircuit al sursei, modul de compensare liniei.
In figura 11 este indicată variaţia factorului de supratensiune la sfârşitul liniei pentru o
întrerupere pe faza A (curbele U A ) şi pentru o întrerupere pe fazele B şi C (curbele U B,C), în
cazul în care la sfârşitul liniei este conectat un autotransformator funcţionând în gol.

Fig.11 Variaţia factorului de supratensiune temporară la nesimetrii longitudinale

Deşi aceste supratensiuni sunt limitate de neliniaritatea circuitului magnetic al
transformatorului, ele pot depăşi valori admise, astfel încât în exploatare nu este permisă
conectarea unei linii bloc cu un transformator funcţionând în gol.
Compensarea transversală a liniei determină modificarea reactanţelor acestora, astfel încât
zona de rezonanţă se deplasează spre alte valori ale lungimii liniei. Este posibil astfel a se evita
apariţia fenomenelor pe o linie dată, prin alegerea corespunzătoare a bobinelor de compensare
transversală.
2.10 Alte cazuri în care pot apărea supratensiuni temporare
La punerea sub tensiune a unui transformator conectat la sfârşitul unei linii lungi pot să apară
supratensiuni temporare determinând componente armonice în curba curentului electric
absorbit.
In mod uzual frecvenţa de rezonanţă a reţelei este apropiată de una dintre armonicile de
rang inferior (doi până la cinci) şi este posibilă realizarea condiţiilor de rezonanţă din sistem,
datorită componentei armonice a curentului de magnetizare. Această situaţie, de rezonanţă pe
armonice de rang inferior, poate să apară în reţelele cu linii lungi şi curent de scurtcircuit de
amplitudine redusă pe barele de alimentare.
In cazurile practice pot să apară situaţii în care supratensiunile temporare sunt determinate
de combinţii de cauze: configuraţii neuzuale ale unei reţele, deficienţe în funcţionarea protecţiei
prin relee în scheme speciale, conecatrea sau deconectarea incorectă a echipamentelor de
comutaţie.
3. Supratensiuni de rezonanţă şi ferorezonanţă
Reţelele electrice au în componenţa lor elemente reactive, capacitive şi inductive
(condensatoare, linii electrice, transformatoare, bobine) care formează circuite oscilante
complexe. In regim de funcţionare normală, aceste circuite oscilante sunt amortizate de
prezenţa circuitului de sarcină, în majoritatea cazurilor rezistiv. In regimuri de avarie şi
postavarie, când circuitul de sarcină este deconectat, există posibilitatea apariţiei unor procese
oscilante slab amortizate sau neamortizate care duc la supratensiuni temporare de valoare
importantă. Procesele oscilante sunt influenţate de prezenţa elementelor neliniare din reţeaua
electrică.
Amplitudinea U Lmax a tensiunii în circuitul oscilant RLC din figura 12 este limitată numai de
rezistenţa electrică a circuitului. Deoarece în circuitele reale atenuările sunt reduse, rezultă
pentru C=Ccr, la bornele bobinei din figura 12 poate să apară o tensiune superioară tensiunii
electromotoare E a sursei. Pentru diferite capacităţi ale condensatorului C din circuit, tensiunea
de la bornele bobinei B variază conform curbelor trasate în figura 13. Dacă la bornele bobinei
se acceptă un factor de supratensiune KSB, pentru a nu solicita izolaţia bobinei, este necesar a
se evita domeniul valorilor C1...C2 al condensatoarelor din figura 13.

Fig.12. Circuit oscilant RLC

 Supratensiuni de rezonanţă pot să apară, de exemplu:
a) în cazul unei linii cu două circuite, unul din circuite nefiind alimentat dar având conectată o
bobina de compensare transversală;
b) la conectarea sincronă a polilor unui întrerupător la punerea sub tensiune a unei linii lungi,
având montate bobine de compensare transversală.
Pentru cazul a) în mod uzual, descărcătoarele montate pe linie, descărcarea corona şi
caracteristica neliniară a bobinei, limitează nivelul supratensiunilor de rezonanţă la valori de
1,2...1,5. Una din cele mai eficiente soluţii pentru limitarea acestor supratensiuni constă în
conectarea la pamânt a liniei deconectate, la ambele capete, cu ajutorul separatoarelor de
punere la pământ.

Fig.13. Variaţia tensiunii la bornele bobinei din circuitul oscilant

Supratensiunile de ferorezonanţă pot fi determinate de apariţia unor defecte. In figura 14
este indicat cazul în care, la o distanţă x faţă de sursa G, are loc întreruperea uneia dintre faze.
Dacă sursa are neutrul conectat efectiv la pământ, iar linia de lungime L alimentează un
transformator T care funcţionează cu neutrul izolat şi fără sarcină, se poate remarca faptul că i,
curentul de defect, parcurge circuitul serie caracterizat de capacitatea Co(L-x)/L (unde Co este
capacitatea pe unitatea de lungime a liniei faţă de pământ) şi inductivitatea echivalentă a
circuitului. Rezultă în acest fel un circuit echivalent de forma celui din figura 11.
Deoarece întreruperea poate avea loc la o distanţă x variabilă (cel mai probabil întreruperea
poate fi determinată de un defect de închidere a întrerupătorului pe unul din poli) rezultă că pot fi
realizate condiţiile pentru apariţia ferorezonaţei.

Fig.14. Supratensiuni de ferorezonanţă la întreruperea unei

faze într-o reţea trifazată cu neutrul legat la pamânt
In figura 15 este prezentat cazul unei ruperi a conductorului cu căderea la pământ a porţiunii
defecte (cel mai probabil ruperea poate avea loc în clama de susţinere, cu căderea la pământ a
conductorului), într-o reţea cu neutrul izolat. In această figură se observă că circuitul serie este
caracterizat de capacitatea Co(L-x)/L şi de inductivitatea echivalentă este parcurs de curentul
electric de defect, obţinându-se o schemă de tipul celei indicate în figura 11. In funcţie de locul
de defect capacitatea va fi diferită şi deci pot fi realizate condiţiile de apariţie a fenomenului de
ferorezonanţă.

Fig.15. Supratensiuni de ferorezonanţă

la întreruperea unei faze într-o reţea
trifazată cu neutrul izolat

Din figurile 14 şi 15 se pote observa că fenomenele de ferorezonanţă ar putea apare numai

în cazul în care transformatorul de la sfârşitul liniei funcţionează în gol. La funcţionarea în
sarcină, reactanţa echivalentă a circuitului este conectată în paralel cu rezistenţa echivalentă a
sarcinii iar circuitul oscilant este amortizat.
Supratensiunile de ferorezonanţă pot să apară şi în circuitele transformatoarelor de tensiune
bobinate, în special în următoarele cazuri:
- transformatoarele de tensiune conectate între fază şi pământ pe o porţiune izolată de circuit,
prin intermediul unui întrerupător, restul circuitului rămânând sub tensiune; capacitatea dintre
bornele întrerupătorului împreună cu inductivitatea transformatorului de tensiune pot determina
apariţia unui fenomen de ferorezonanţă;
- transformator de tensiune între fază şi pământ, conectat la bornele unui transformator care
alimentează o porţiune scurtă de cablu, fără sarcină;
- transformator de tensiune între fază şi pământ, conectat pe un circuit scos de sub tensiune iar
circuitul paralel este sub tensiune, cuplajul capacitiv poate determina apariţia unui circuit fero-
rezonant.
Fenomenele de ferorezonţă pot să apară şi în cazul alimentătii inverse, atunci când o linie
sau un cablu de înaltă tensiune este conectat la un tranformator alimentat pe partea de joasă
tensiune.Inductivitatea serie a transformatorului împreună cu capacitatea liniei funcţionând în
gol, determină posibilitatea realizării unui circuit ferorezonant. Supratensiuni mari pot să apară în
acest caz dacă pe linia de înaltă tensiune se produce un scurtcircuit monofazat.
4 . Efecte ale supratensiunilor temporare asupra echipamentelor din reţeaua electrică
Supratensiunile temporare conduc la solicitări intense ale izolaţiei echipamentelor electrice şi
la o solicitare termică a circuitelor parcurse de curenţii electrici determinaţi de aceste
supratensiuni.
In mod direct, supratensiunile temporare pot afecta performanţele izolaţiei supusă acestor
solicitări. Astfel, în cazul transformatoarelor apariţia supratensiunilor temporare conduce la
saturarea circuitului magnetic, creşterea pierderilor şi a temperaturii înfăşurării, cu consecinţe în
reducerea duratei de viaţă a izolaţiei solide. De asemenea, pot interveni procese de degradare a
uleiului electroizolant. Apariţia supratensiunilor temporare la bornele unui descărcător cu oxizi de
zinc, conduce la creşterea intensităţii curentului electric prin elementele rezistive şi poate
antrena încălzirea excesivă a acestora. La alegerea acestui tip de descărcător este necesar să
se stabilească amplitudinea supratensiunilor temporare în zonă şi condiţiile privind solicitarea
termică a descărcătorului. Deoarece supratensiunile temporare apar în multe cazuri după
desfăşurarea unor procese însoţite de tensiuni tranzitorii care solicită descărcătoarele din zonă,
este necesar să se ia în consideraţie solicitarea termică determinată de ambele componente,
pentru a asigura funcţionarea sigură a sistemului de protecţie.
Supratensiunile temporare afectează motoarele şi bateriile de condensatoare prin creşterea
temperaturii (inclusiv a materialului izolant), care conduce la creşterea pierderilor. Creşterea
temperaturii materialului izolant, în anumite condiţii, determină degradarea acestuia.
5. Metode de limitare a supratensiunilor temporare
Analiza supratensiunilor temporare pune în evidenţă faptul că într-o reţea electrică, în special
la funcţionarea în gol, în situaţii de avarii sau postavarii, pot să apară valori ridicate ale acestor
supratensiuni şi chiar fenomene de rezonanţă şi ferorezonanţă. In principiu aceste supratensiuni
sunt limitate de atenuările şi neliniarităţile din reţeaua electrica (pierderile active, descărcarea
corona, neliniaritatea curbei de magnetizare a transformatorului). Chiar şi valorile limitate sunt în
general superioare valorilor admisibile, astfel încât în exploatarea sistemului electroenergetic
este necesar să fie luate o serie de măsuri pentru limitarea supratensiunilor temporare, atât ca
amplitudine cât şi ca durată.
Durata supratensiunilor temporare este determinată în principal, de modul în care este
concepută protecţia prin relee şi modul în care acţionează aceasta după depistarea defectului,
de tipul regulatoarelor de tensiune din centralele electrice şi de modul în care intervine
personalul de exploatare. In mod uzual, supratensiunile temporare care apar în urma unui defect
în reţeaua electrică pot dura de la câteva milisecunde la câteva secunde.
Utilizarea bobinelor de compensare transversală pe liniile electrice lungi este o metodă
eficientă pentru limitarea supratensiunilor temporare care apar la funcţionarea în gol. Această
soluţie nu este eficientă în cazul nesimetriilor.
Descărcătoarele cu oxizi metalici sunt, în general, eficiente pentru controlul supratensiunilor
de amplitudine ridicată, dar de durată relativ redusă. In cazul supratensiunilor temporare este
necesar să se ia în consideraţie capacitatea tehnică a descărcătoarelor şi posibilitatea disipării
energiei pe durata supratensiunii.
Automatica de sistem şi sistemele de protecţie prin relee au un rol important în reducerea
solictărilor determinate de supratensiunile temporare, în special prin limitarea duratei acestora.
 Pentru limitarea supratensiunilor temporare, în exploatare pot fi adoptate următoarele
măsuri:
- la punerea sub tensiune a unei linii electrice lungi, se va reduce amplitudinea tensiunii de pe
barele de alimentare;
- deconectarea unei linii se va face întâi de la capătul conectat la sursa având curentul de
scurtcircuit mai mare;
- nu se admite conectarea unei linii bloc cu transformatorul de la sfârşitul acesteia;
- deconectarea unei linii se face numai după descărcarea ei de sarcină.
Deşi supratensiunile temporare, prin amplitudinea şi durata lor, nu afectează într-o măsură
determinantă izolaţia reţelelor electrice actuale, cunoaşterea acestora are o importanţă
deosebită în alegerea corectă a sistemelor de protecţie împotriva celorlalte tipuri de tensiuni.
Impactul supratensiunilor temporare asupra descărcătoarelor cu oxizi metalici (DOM) este
diferit faţă de cazul eclatoarelor de protecţie (EP) şi al descărcătoarelor cu rezistenţă variabilă,
care nu sunt parcurse de curent electric pentru valori ale supratensiunilor temporare inferioare
tensiunii de amorsare a eclatorului. In cazul descărcătoarelor cu oxizi metalici, supratensiunile
temporare conduc la creşterea curentului electric prin descărcător şi deci la încălzirea acestuia.
Supratensiunile temporare constituie, în acest fel, un factor important în alegerea descăr-
cătoarelor cu oxizi metalici şi deci în rezolvarea problemelor de coordonare a izolaţiei. In acest
sens, analiza supratensiunilor temporare prezintă o importanţă deosebită, mai ales în cazul
reţelelor de înaltă şi foarte tensiune.

Bibliografie:
Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir,
Bucuresti, 2001
 Cursul nr. 5
Supratensiuni de comutaţie (continuare)

4. Supratensiuni la deconectarea bruscă a sarcinii de la sfârşitul liniei

Supratensiunile care apar la deconectarea bruscă a sarcinii prezintă importanţă practică
numai în cazul reţeleleor electrice în care supratensiunile la conectarea şi reconectarea liniilor
sunt limitate la un factor de supratensiune sub valoarea 2. In aceste condiţii supartensiunile de
deconectare bruscă a sarcinii trebuie analizate într-o schemă cuprinzând linia lungă şi
transformatorul de alimentare.
In principiu, supratensiunile la deconectarea bruscă a sarcinii sunt determinate de regimul
tranzitoriu care apare la trecerea din regimul de funcţionare normală la regimul de funcţionare în
gol.
In regim normal de funcţionare, schema echivalentă a sistemului, figura 7, cuprinde la
sfârşitul liniei o impedanţă Z care modelează sarcina.

Fig.8 Linie lungă încărcată cu sarcina Z.

Dacă se consideră faptul că deconectarea sarcinii are loc la momentul t o (figura 7) la

trecerea prin zero a curentului electric, trecerea de la regimul de sarcină la regimul de
funcţionare în gol determină oscilaţii, cu posibilitatea apariţiei unei solicitări electrice sub formă
de supratensiuni.

Fig.9 Supratensiuni la deconectarea bruscă a sarcinii

Analiza curbei supratensiunii Us (figura 8) care apare la deconectarea bruscă a sarcinii
pune în evidenţă faptul că amplitudinea acestor suprasarcini depinde în mare măsură de
lungimea liniei şi de factorul de putere al sarcinii de la sfârşitul liniei. De asemenea, amplitudinea
supratensiunii depinde de impedanţa internă a sursei de alimentare ca şi de gradul de încărcare
al liniei.
 Supratensiunile la deconectarea bruscă a sarcinii devin importante în cazul liniilor electrice
lungi, încărcate cu sarcină maximă şi alimentate de la surse cu impedanţa internă mare (curent
de scurtcircuit redus pe barele de alimentare).
5.Supratensiuni la deconectarea sarcinilor capacitive sau inductive reduse

Intreruperea sarcinilor capacitive sau inductive poate detremina supratensiuni importante

pentru izolaţia echipamentelor electrice. Principalele cazuri în care pot să apară supratensiuni
de acest tip sunt:
- întreruperea curentului de pornire al motoarelor electrice;
- întreruperea curenţilor inductivi (curentul de magnetizare al unui transformator sau al unei
bobine);
- funcţionarea cuptoarelor cu arc electric, caracterizată de întreruperi multiple ale curentului
electric din circuit;
- manevre cu cabluri electrice funcţionând în gol sau cu baterii de condensatoare;
- întreruperea circuitelor electrice prin arderea siguranţelor de înaltă tensiune.
Reamorsarea arcului electric în spaţiul dintre contactele întrerupătorului, datorită
supratensiunilor care apar la deconectarea curenţilor capacitivi (cablu funcţionând în gol sau
baterie de condensatoare) poate determina solicitări importante ale izolaţiei electrice.
La conectarea bateriilor de condensatoare, în cazul în care acestea nu au neutrul
conectat la pământ, pot să apară importante supratensiuni între faze.
5.1 Supratensiuni la deconectarea circuitelor capacitive
Pentru analiza supratensiunilor care apar la deconectarea bateriilor de condensatoare sau
a cablelor de energie funcţionând în gol este utilizată schema echivalentă indicată în figura 9, în
care s-a notat cu Es - tensiunea electomotoare a sursei de alimentare, L s - inductivitatea internă
a sursei, Cs - capacitatea echivalentă la bornele de alimentare, C o - capacitatea electrică a
elementului capacitiv deconectat.
Fig.9 Schema de calcul pentru determinarea
supratensiunilor la deconectarea circuitelor capacitive
Intreruperea curentului capacitiv are loc la trecerea acestuia prin zero (figura 9), moment
în care tensiunea la bornele elementului capacitiv are valoare constantă şi egală cu valoarea de
vârf a tensiunii de pe bornele de alimentare, înainte de deconectare.
După deconectare, în circuitul de alimentare (în amonte de întrerupătorul I) apare un regim
tranzitoriu determinat de trecerea pe sinusoida de amplitudine Ua. Frecvenţa oscilaţiilor care
rezultă în circuitul amonte de întrerupător este dependentă de L s şi Cs. Deschiderea
întrerupătorului conduce la creşterea rigidităţii dielectrice spaţiului dintre contactele acestuia.
 In acelaşi timp are loc creşterea tensiunii de revenire uA - uB, astfel că este posibilă
reamorsarea arcului electric în întrerupător.In cazul prezentat în figura 10, reamorsarea are loc
la momentul tp.

Fig.10 Supratensiuni la deconectarea circuitelor capacitive

In primul moment după reamorsarea arcului electric în întrerupător are loc redistribuirea
sarcinilor electrice între condensatoarele C s şi Co conectate în paralel, rezultând tensiunea U i :
Ui = Cs x Esi + Co xUB
CS + CO
unde Esi este tensiunea sursei în momentul reamorsării arcului electric în întrerupător.
Tensiunea uA = uB de la bornele elementului capacitiv va prezenta în continuare oscilaţii de
frecvenţa f1 în jurul valorii finale, o sinusoidă de amplitudine UA(0).
Atenuările din circuit afectează mai mult durata procesului tranzitoriu şi mai puţin valoarea
maximă a supratensiunii care corespunde primei semiperioade a oscilaţiei şi care este puţin
afectată de atenuări.
Valoarea maximă a supratensiunii care poate apare este egală cu 3 Es. Dacă se consideră
că este posibilă o nouă stingere a arcului electric urmată de o nouă reaprindere a acestuia,
factorul de supratensiune poate atinge, teoretic valoarea 5.
Pentru a evita apariţia solicitărilor periculoase ale izolaţiei, bateriilor de condensatoare sau
a cablurilor care funcţionează în gol, la deconectarea acestora, este necesară utilizarea
întrerupătoarelor rapide care nu determină reaprinderi.Deoarece bateriile de condensatoare din
ultima generaţie sunt protejate contra curenţilor de scurtcircuit interior cu ajutorul siguranţelor
fuzibile, întrerupătoarele utilizate pot fi de tip uşor, cu viteză mare de deschidere şi deci fără
reaprinderi.
5.2. Supratensiuni la deconectarea circuitelor inductive
Supratensiunile care apar la deconectarea circuitelor inductive sunt determinate de
oscilaţiile de tensiune care apar în schema echivalentă a circuitului deconectat, după stingerea
arcului electric.
Modelul simplificat de calcul al acestor supratensiuni este indicat în figura 11. In această
schemă s-a notat cu: Lt şi Ct inductivitatea, respectiv capacitatea circuitului deconectat (trans-
formator funcţionând în gol, bobină de compensare transversală, motor electric pe durata porni-
rii, etc.), L - inducivitatea legăturii dintre bornele de alimentare şi circuitul deconectat, iar L s şi CS
- inductivitatea internă respectiv capacitatea electrică echivalentă a sursei de alimentare,
caracterizată de tensiunea electromotoare E s.

Fig.11 Schema echivalenta a circuitului inductiv parcurs de un curent de intensitate redusa

In cazul în care circuitul inductiv care uremază a fi deconectat este parcurs de un curent
electric de intensitate redusă, este posibilă întreruperea curentului în circuit înainte de trecerea
sa naturală prin zero. Are loc ,, smulgerea”, ,,tăierea” sau ,,ruperea” de curent (vezi figura 12).

Fig.12 Curentul de taiere

Procesul instabil care are loc în întrerupător determină oscilaţii de înaltă frecvenţă în
circuitul CS – L – I Ct, care se suprapun peste curba curentului de frecvenţă fundamentală.
Rezultă astfel modificarea formei curentului electric din întrerupător în apropierea trecerii
naturale prin zero a curentului electric.
Pentru valori mai mari ale curentului electric în circuit, stingerea arcului electric are loc la
trecerea naturală prin zero a curentului electric şi nu este însoţită de apariţia supratensiunilor.
Dacă se consideră că tăierea curentului electric are loc în momentul t = 0, atunci când
curentul în circuit are valoarea I, iar tensiunea între faze şi pământ este Uf, în circuitul
deconectat apar oscilaţii de tensiune cu frecvenţa ft (vezi figura 13).
ft = 1/2π √Lt x Ct
Tensiunea µB(t) la bornele circuitului deconectat prezintă o variaţie de forma:
uB (t) = Umax x sin (ω t x t + φ)

Fig.13 Supratensiuni la tăierea de curent

 Amplitudinea Umax a oscilaţiilor de tensiune în circuitul deconectat poate fi calculată pe
baza bilanţului de energie în acest circuit. In momentul stingerii arcului electric, în circuitul
deconectat rămâne înmagazinată energie electrică în condensatorul Ct şi energie magnetică în
bobina Lt.
W = Ct x U2t /2 + Lt x I2t/2
Valoarea maximă a tensiunii la bornele circuitului deconectat rezultă în momentul în care,
datorită oscilaţiilor din circuit, întreaga energie se află înmagazinată în energie electrică.
Datorită frecvenţei relativ mari a oscilaţiilor din circuitul deconectat, panta tensiunii de
revenire uA (t) - uB(t) este ridicată şi este posibilă reaprinderea arcului electric între contactele
întrerupătorului.
Reaprinderea va avea loc dacă este îndeplinită condiţia:
u A (t) - uB(t) ≥ ur (t) sau
uB (t) ≥ ur(t) + uA (t)

In figura 14 este indicat cazul unui întrerupător care la deconectarea unui circuit inductiv
prezintă trei reamorsări, determinate de faptul că tensiunea de revenire uA (t) –uB(t) depăşeşte
caracteristica de restabilire a rigidităţii spaţiului dintre contactele întrerupătorului ur(t).

In figura 14 prima reamorsare a arcului electric are loc în punctul 1, unde este îndeplinită
condiţia uB (t) ≥ ur(t) + uA(t).
După reamorsare, tensiunea la bornele circuitului inductiv devine egală cu tensiunea uA(t) a
sursei iar curentul revine la valoarea determinată de circuitul complet.
Reamorsarea arcului în întrerupător determină un schimb de energie între circuitul
deconectat şi sursă. Oscilaţiile de curent care apar cuprind componente de înaltă, medie şi
joasă frecvenţă. Aceste oscilaţii determină, în primul rând, condiţiile unei noi stingeri a arcului
electric, la trecerea prin zero a curentului electric total.
Deoarece mediul de stingere din întrerupător continuă să acţioneze, este posibilă o nouă
tăiere de curent în momentul t1. Oscilaţiile de tensiune care apar, de amplitudine mai redusă
comparativ cu cea anterioară (având în vedere faptul că curentul de tăiere este mai redus),
poate determina ca în punctul 2 să apară o nouă reaprindere a arcului electric şi revenirea pe
curbele sinusoidale ale tensiunii şi curentului în circuitul complet. O nouă tăiere de curent poate
avea loc în punctul t2, cu apariţia de oscilaţii de tensiune care ar putea conduce la o nouă
reamorsare a arcului electric în punctul 3.
 Tăierea curentului în momentul t3, datorită valorii sale reduse, poate conduce la oscilaţii de
tensiune care să nu determine reamorsarea arcului electric. In acest fel, are loc întreruperea
definitivă a curentului electric din circuit.
Analiza datelor din figura 14 pune în evidenţă faptul că amplitudinea supratensiunilor la
bornele circuitului inductiv deconectat este dependentă, în mare măsură, de caracteristica ur(t)
de restabilire a rigidităţii dielectrice între contactele întrerupătorului.

Fig.14 Reaprinderi repetate la deconectarea circuitelor inductive

In cazul întrerupătoarelor rapide, caracterizate prin curba urI de restabilire a rigidităţii
dielectrice între contacte (figura 15), supratensiunile la deconectarea circuitelor inductive ating
valoarea maximă după un număr redus de reamorsări. La utilizarea întrerupătoarelor relativ
lente, caracterizate de curba urII, valoarea maximă a supratensiunii (teoretic de aceeaşi
amplitudine ca şi în cazul întrerupătoarelor rapide) rezultă după un număr mare de reamorsări,
apărute pe durata mai multor perioade.

Fig. 15 Influenta tipului de intrerupator asupra valorilor

supratensiunilor la deconectarea circuitelor inductive
In figura 15 se poate remarca faptul că la utilizarea întrerupătoarelor rapide, cu
caracteristica urI(t), prima reamorsare a arcului electric are loc în punctul 1, determină o
supratensiune ridicată şi mai este posibil numai un număr redus de reamorsări. La utilizarea
întrerupătoarelor lente, prima reamorsare are loc în punctul 2, determină o supratensiune relativ
redusă, dar mai este posibil un număr mare de reamorsări.
 Forma specifică a supratensiunilor care apar la deconectarea circuitelor inductive
(impulsuri scurte caracterizate prin energie relativ redusă) permite utilizarea descărcătoarelor cu
rezistenţă variabilă pentru limitarea acestora, fără să fie depăşită capacitatea termică a
descărcătorului.
Deconectarea trifazată a unui element inductiv (figura 16), cu neutrul izolat, poate
determina importante supratensiuni.
Schema încadrată în figura 16 corespunde cazului unui transformator având neutrul izolat,
încărcat cu sarcina nominală dar cu factor de putere redus. Bateria de condensatoare de pe
barele de alimentare compensează în mare măsură puterea reactivă absorbită de transformator,
astfel încât curentul care parcurge circuitul întrerupătorului I are o intensitate relativ redusă.

Fig. 16 Deconectarea circuitelor inductive trifazate

După ce se transmite comanda de deschidere a întrerupătorului, procesul de separare
electrică se va realiza pe prima fază în care curentul de frecvenţă fundamentală trece prin
valoarea zero. Dacă, de exemplu, prima trecere prin zero are loc pe faza A, în acest moment
curenţii de pe celelalte două faze au aceeaşi valoare, dar sunt în opoziţie de fază. Curenţii pe
aceste faze urmează să treacă prin zero după un interval de timp de 5ms. Dacă întreruperea pe
faza A are loc prin tăiere de curent, diferenţa de potenţial dintre contactele întrerupătorului uN(t),
determinate de deplasarea neutrului şi tensiunea ur(t), datorată regimului tranzitoriu apărut la
tăierea de curent.
Curenţii de înaltă frecvenţă determinaţi de tăierea de curent de pe faza A se închid prin
celelalte două faze şi prin suprapunere peste curentul electric de frecvenţă industrială, pot
conduce la realizarea de condiţii pentru stingerea curentului înainte de trecerea naturală prin
zero. In acest fel, poate să apară pe celelalte două faze, un proces asemănător tăierii de curent,
însoţit de importante supratensiuni. Acest proces, în care stingerea arcului electric este datorată
suprapunerii curentului de frecvenţă industrială cu un curent de înaltă frecvenţă, este definit ca o
întrerupere virtuală. Spre deosebire de tăierea de curent, determinată de interacţiunea
întrerupător - reţea, la care curenţii întrerupţi sunt de ordinul amperilor, în cazul unei întreruperi
virtuale, curenţii în circuit pot fi mai mari cu un ordin de mărime.
6. Supratensiuni la caderea directa a trasnetului pe linii electrice aeriene la distanta mare
de statie
In retelele care cuprind linii lungi (peste 100 km), caderea trasnetului pe una din faze, la
distanta mare de statie, poate determina solicitarea izolatiilor acesteia cu supratensiuni cu front
lent. Acest lucru are loc in cazurile in care curentul de trasnet este sufucient de redus ca
amplitudine iar in punctul de impact nu are loc conturnarea izolatiei liniei. Propagarea pe linie a
undelor de supratensiune rezultate este insotita de pierderi prin descarcarea corona si prin
efectul pelicular.
7. Limitarea supratensiunilor cu front lent
Supratensiunile cu front lent reprezinta unul dintre factorii importanti care determina
distantele izolante in aer. In general, aceste supratensiuni prezinta importanta mai ales in cazul
liniilor electrice cu tensiunea nominala egala sau mai mare de 123 kV.
Controlul electronic al momentului conectarii si utilizarea intrerupatorului cu varistoare
conectate in paralel cu camerele de stingere, determina reducerea supratensiunilor rezultate la
conectarea liniilor si la ruperea curentilor inductivi.
Transformatoarele de masura inductive montate pentru masurarea tensiunii pe l;inie
asigura o reducere eficienta a sarcinii electrice remanente pe linie, dupa deconectare. In acest
mod, supratensiunile rezultate la o reconectare trifazata au aceleasi caracteristici ca in cazul
unei conectari simple.
Descarcatoarele cu oxizi metalici (DOM) ca si eclatoarele de protectie, special proiectate,
asigura aproximativ acelasi nivel de protectie la supratensiunile cu front lent.
In cazul liniilor electrice lungi, prin montarea de descarcatoare la sfarsitul liniei pentru
limitarea supratensiunilor cu front lent, in mijlocul liniei pot sa apara supratensiuni mult mai mari
fata de cele de la capete. Aceasta precizare trebuie luata in considerare la analiza riscului de
deteriorare a izolatiei, fiind necesara cunoasterea modului in care se repartizeaza
supratensiunile in lungul liniei.
In general, se poate estima ca descarcatoarele cu oxizi metalici limiteaza amplitudinea
supratensiunilor faza - pamant la circa dublul tensiunii nomionale a descarcatorului. Se
considera ca descarcatoarele actuale cu oxizi metalici sunt capabile sa limiteze supratensiunile
cu front lent care apar in procesele de conectre si reconectare a lioniilor electrice, la ruperea
curentilor inductivi si capacitivi, dar nu pot asigura, in general, limitarea supratensiunilor care
apar la defectele la pamant, avand in vedere amplitudinea lor relativ redusa.
Supratensiunile la conectarea si reconectarea liniilor electrice pot conduce la curenti de
0,2 …2 kA. Comportarea descarcatorului cu oxid de zinc depinde intr – o anumita masura de
durata frontului curentului asociat supratensiunilor cu front lent.
La utilizarea descarcatoarelor pentru limitarea supratensiunilor cu front lent este necesar a
verifica prin calcul capacitatea termica a acestora.

Bibliografie:
Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir,
Bucuresti, 2001
 Cursul nr.4
Supratensiuni de comutaţie
1. Consideraţii generale
Supratensiunile de comutaţie fac parte din grupa supratensiunilor tranzitorii cu front lent.
Sunt caracterizate de o durată care nu depăşeşte câteva milisecunde, au o formă oscilatorie
sau nu, în general puternic amortizată; durata frontului supratensiunii este cuprins între 20 µs
şi 500 µs, iar durata spatelui nu depăşeşte 20 ms.
Supratensiunile de comutaţie apar, în general, la modificări bruşte ale configuraţiei unei
reţele electrice, fiind determinate de regimurile tranzitorii care conduc la realizarea unei noi
stări a sistemului. Modificările de configuraţie pot fi datorate unor defecte în reţeaua electrică
sau manevrelor din sistemul energetic. De asemenea, pot să apară supratensiuni cu parametri
asemănători celor de comutaţie la căderea trăsnetului pe o linie, la o distanţă mare faţă de
staţie.
La încercările în laborator, solicitările determinate de supratensiunile de comutaţie sunt
modelate cu ajutorul impulsului de comutaţie standardizat, având durata de 250 µs şi durata
semiamplitudinii egală cu 2500 µs.
Supratensiunile de comutaţie cele mai frecvente apar la următoarele tipuri de comutaţie:
- conectarea sau deconectarea în gol a liniilor electrice;
- eliminarea unor defecte din reţeaua electrică prin deconectarea cu ajutorul întrerupătoarelor,
la comanda sistemului de protecţie prin relee;
- deconectarea bruscă a sarcinii la sfârşitul unei linii electrice;
- deconectarea sarcinilor capacitive sau inductive;
- căderea directă a trăsnetului pe linii electrice aeriene, la distanţă mare de de staţie.
Unul dintre factorii principali care determină parametrii supratensiunilor de comutaţie este
întrerupătorul, definit prin caracteristicile sale de funcţionare.
2. Caracteristici funcţionale ale întrerupătorului de înaltă tensiune
Din punct de vedere al supratensiunilor de comutaţie, întrerupătorul este definit prin
caracteristica de refacere a rigidităţii spaţiului dintre contacte. Tensiunea de reamorsare în
camera de stingere a unui întrerupător este dependentă de distanţa dintre contacte şi
rigiditatea dielectrică a mediului. Creşterea tensiunii de reamorsare, este posibilă prin
modificarea unuia din cei doi factori.
Din punct de vedere practic sunt posibile următoarele soluţii:
- creşterea vitezei de deplasare a contactului mobil;
- utilizarea întreruperii multiple.
 Numărul camerelor de stingere care asigură întreruperea multiplă este limItat din
considerente economice. In mod uzual întrerupătorul se realizeaza modular, prin conectarea în
serie a mai multor elemente (camere de stingere). In cazul întrerupătoarelor cu ulei, în reţelele
cu tensiunea nominală de 110 kV se folosesc două module, în reţelele de 220 kV patru
module, iar în reţelele de 400 kV se utilizează întrerupătoare cu sase module.
Pentru domeniul tensiunilor medii, întrerupătoarele utilizate au o singură cameră de
stingere pe pol. Repartiţia tensiunii oscilante de restabilire, în mod egal pe camerele de
stingere ale întrerupătoarelor de înaltă tensiune, se realizează atât natural prin conductivitatea
canalului postarc dar mai ales datorită condensatoarelor conectate în paralel cu camerele de
stingere.
In cazul întrerupătoarelor cu ulei, rigiditatea dielectrică între contacte, poate fi obţinută
prin introducerea unui jet puternic de ulei, independent de intensitatea curentului în arcul
electric. In acest mod rezultă o caracteristică cu o creştere bruscă a rigidităţii dielectrice în
etapa iniţială.
Tendinţa actuală este de a se utiliza întrerupătoare cu hexafluorură de sulf (SF 6) pentru
domeniul tensiunilor înalte Un > 123 kV, iar în domeniul tensiunilor medii = 12…24 kV,
întrerupătoare cu ulei puţin în instalaţii care au curentul de scurtcircuit relativ redus (sub 15
kA), întrerupătoare cu SF6 în reţelele care prezintă un curent de scurtcircuit ridicat (15...25 kA)
şi întrerupătoare cu vid, posibil a fi utilizate în orice tip de instalaţie, unde poate asigura
funcţionarea în reţelele cu curentul de scurtcircuit până la 50 kA la 12 kV şi 31,5 kA la 36 kV.
Creşterea rezistenţei dielectrice a spaţiului dintre contactele întrerupătorului în procesul
de deconectare a curentului de defect, după stingerea arcului electric, este determinată de
viteza de deschidere a contactelor, de amplitudinea curentului de defect şi de mediul de
stingere.
3. Supratensiuni la conectarea şi reconectarea liniilor electrice
3.1. Fenomenologia apariţiei supratensiunilor la conectarea şi reconectarea liniilor
electrice
Reţeaua electrică prezintă elemente cu parametrii uniform distribuiţi (linii electrice
aeriene, linii electrice în cablu, înfăşurări de lungime mare), asfel încât se realizează un mare
număr de circuite oscilante de diferite frecvenţe proprii de rezonanţă. La funcţionare normală,
circuitele oscilante sunt practic scurtcircuitate de rezistenţa electrică a receptoarelor conectate
in reţea. La analiza supratensiunilor la comutaţii în reţea, o atenţie deosebită se acordă
cazurilor în care receptoarele rezistive sunt deconectate.
 Supratensiunile la conectarea sau reconectarea liniilor electrice aeriene sunt datorate
regimului tranzitoriu care apare la încărcarea sau reîncărcarea liniei la potenţialul sursei, prin
închiderea întrerupătorului de la începutul liniei.
In figura 1a) este prezentat cazul cel mai defavorabil în care conectarea sursei de
alimentare se face în momentul în care tensiunea are valoarea maximă.

Fig.1 Variaţia tensiunii la sfârşitul liniei

Curbele din figura 1b) pun în evidenţă faptul că în cazul unei linii relativ scurte,
monofazate, factorul de supratensiune la sfârşitul liniei poate atinge valoarea 2. La
reconectarea unei linii prin RAR trifazat (reanclanşarea automată rapidă), în urma unui defect
pasager pe una din faze, în urma deconectării iniţiale, rămân încărcate cu sarcină electrică
corespunzătoare tensiunii din momentul întreruperii.
In cazul liniilor funcţionând în gol, întreruperea curentului capacitiv la trecerea prin zero,
determină ca linia deconectată să rămână încărcată la valoarea de vârf a tensiunii.
Reconectarea liniei poate determina supratensiuni, cele mai importante rezultând în cazul
în care închiderea întrerupătorului are loc în momentul în care linia este încărcată la valoarea
maximă a tensiunii, iat tensiunea sursei are valoare maximă şi de polaritate opusa tensiunii de
pe linie.
Mărimile care influenţeză amplitudinea supratensiunilor de comutaţie la conectarea şi
reconectarea liniilor electrice sunt:
a) lungimea liniei;
b) impedanţa internă a sursei;
c) unghiul de conectare.
3.2. Mijloace pentru limitarea supratensiunilor la conectarea şi reconectarea liniilor
electrice
Limitarea supratensiunilor la conectarea şi reconectarea liniilor electrice poate fi realizată
acţionând asupra parametrilor reţelei în care este conectată linia analizată, asupra
configuraţiei reţelei sau asupra echipamentelor de comutaţie.
Principalele măsuri care pot fi adoptate sunt:
- modificarea nivelului de tensiune pe bara la care va fi conectată linia, prin modificarea
adecvată a raportului de transformare al transformatorului din staţia electrică sau prin
reducerea tensiunii, modificând excitaţia generatoarelor din centrala electrică conectată la bara
staţiei;
- creşterea curentului de scurtcircuit la bara unde urmează a fi conectată linia; acest lucru se
obţine prin conectarea de linii şi surse la această bară;
- conectarea pe linie (după întrerupătorul care urmează a fi acţionat), a bobinelor de
compensare transversală sau a transformatoarelor de măsură de tip inductiv;
- prezenţa pe linie a unor elemente inductive (bobine de compensare transversală,
transformatoare de măsură inductive), determină ca pe durata dintre deconectarea şi
reconectarea liniei, sarcina electrică reziduală (remanentă) să se reducă;
- utilizarea întrerupătoarelor cu control al unghiului de conectare (întrerupătoare sincrone);
- controlul momentului conectării poate reprezenta un mod eficient pentru limtarea
supratensiunilor la conectarea-deconectarea liniilor electrice de înaltă tensiune.
3.3. Caracteristici ale supratensiunilor la conectarea şi reconectarea liniilor electrice
Conectarea sau reconectarea liniilor electrice trifazate conduce la apariţia
supratensiunilor de comutaţie pe toate cele trei faze, având forme diferite. In acest fel, fiecare
comutare a unei linii trifazate determină trei supratensiuni fază-pământ şi trei supratensiuni
între fazele liniei. Având în vedere condiţiile aleatorii care caracterizează fiecare comutare,
supratensiunile la conectarea şi reconectarea liniilor electrice sunt definite prin funcţiile de
probabilitate de apariţie.
Amplitudinea supratensiunilor care apar la conectarea liniilor electrice este dependentă
de un mare număr de factori, dintre care se menţionează: tipul de întrerupător, curentul de
scurtcircuit caracteristic barelor la care are loc comutaţia, prezenţa mijloacelor de compensare
transversală, lungimea liniei, tipul sarcinii conectate la sfârşitul liniei sau lipsa acesteia etc.
Reconectarea unei linii trifazate poate genera supratensiuni importante mai ales în cazul
sarcinilor remanente pe linie, care poate conduce la valori ridicate ale tensiunii pe linia
deconectată. Tensiunea remanentă pe linia deconectată, determinată de sarcina electrică
reziduală în momentul reconectării, depinde în mare măsură de echipamentele rămase
conectate la linie, de conductanţa transversală a liniei (dată de izolaţie sau eventual de
descărcarea corona) ca şi de momentul reconectării. Valoarea tensiunii remanente pe linie
depinde, în mare măsură, de durata de timp scursă din momentul în care linia rămâne fără
tensiune, precum şi de condiţiile atmosferice (descărcarea naturală a liniei). In cazul unei
atmosfere uscate, intervalul de câteva secunde al pauzei de RAR nu asigură descărcarea
semnificativă a liniei. In caz de ploaie sau atmosferă umedă, un interval de 3 secunde
determină practic descărcarea completa a liniei prin conductanţa sa transversală. In mod
uzual, reconectarea monofazată nu conduce la supratensiuni mai importante comparativ cu
cele care apar la o conectare simplă. In cazul liniilor pe care pot să apară fenomene de
ferorezonanţă sau supratensiuni Ferranti, reconectarea monofazată poate determina
supratensiuni mai mari faţă de cazul reconectării trifazate.
3.4. Supratensiuni între faze
In definirea supratensiunilor dintre faze este necesar a lua în considerare caracteristicile
specifice ale izolaţiei liniei şi anume solicitările critice ale acesteia şi momentul în care acestea
se manifestă. Solicitarea critică poate fi definită suficient de exact prin unul din următoarele
cazuri:
a) valoarea maximă, pozitivă, a supratensiunii fază-pământ;
b) valoarea maximă, negativă, a supratensiunii fază-pământ;
c) valoarea maximă a supratensiunii între faze.
In figura 2 este indicat domeniul în care se găseşte raportul dintre supratensiunea fază-
pământ cu probabilitatea de depăşire de 2%, Ufp2 şi supratensiunea corespunzătoare între
faze Uff2. Limita superioară a domeniului cuprins între cele două curbe, corespunde proceselor
de reconectare trifazată rapidă, iar linia inferioară se referă la procesele de conectare trifazată.

Fig.2 Raportul dintre amplitudinea supratensiunilor între faze şi între fază şi pământ
Supratensiunile longitudinale care rezultă între bornele unui echipament deconectat aflat
la sfârşitul liniei, atunci când au loc procese de conectare sau de deconectare a liniei (cu
ajutorul întrerupătorului aflat la începutul liniei), corespund diferenţei dintre tensiunea
permanentă (de serviciu) la una dintre borne şi supratensiunea fază - pământ la cealaltă
bornă. In cazul deconectării unei linii cu alimentare la ambele capete, într-o reţea funcţionând
sincron, valoarea maximă a tensiunii de comutaţie şi tensiunea de serviciu au aceiaşi
polaritate, astfel încât supratensiunea longitudinală este inferioară celei între fază şi pământ.
In cazul conectării sau reconectării unei linii între două reţele care nu sunt în sincronism,
valoarea maximă a supratensiunii poate avea polaritate opusă cu tensiunea de serviciu, iar
supratensiunea longitudinală poate depăşi supratensiunea fază-pământ.
3.5. Supratensiuni la eliminarea unor defecte din reţeaua electrică
Apariţia şi eliminarea unor defecte în reţeaua electrică sunt însoţite de supratensiuni de
amplitudine relativ reduse (Ks < 2), ceea ce face ca în dimensionarea izolaţiei să fie luate în
consideraţie alte tipuri de supratensiuni, în special cele care apar la reconectarea liniei
funcţionând în gol. Dacă sunt adoptate măsuri eficiente pentru limitarea supratensiunilor la
conectarea (reconectarea liniilor electrice) supratensiunile care apar la eliminarea unor defecte
pot prezenta interes din punct de vedere al dimensionarii izolaţiei.
Analiza supratensiunilor care apar la eliminarea unor defecte prezintă un interes deosebit
deoarece orice defect manifestat de izolaţie, datorat acestor supratensiuni, poate antrena
defecte polifazate, care ar putea afecta stabilitatea sistemului electroenergetic. De asemenea,
în cazul liniilor cu mai multe circuite pe acelaşi stâlp, un defect pe un circuit poate antrena un
defect pe un circuit învecinat, cu deconectarea ambelor circuite şi deci o variaţie importantă a
puterii disponibile în sistem.
Apariţia defectului într-un punct al reţelei poate fi modelat prin aplicarea, ca şi în cazul
conectării, a unei trepte de tensiune de valoare egală cu tensiunea anterioară a defectului, dar
de polaritate opusă. In cazul liniilor alimentate de la ambele capete, supratensiunile care
rezultă sunt, în general, de amplitudine redusă. Cele mai importane supratensiuni apar în
cazul unui defect la pământ care conduce la deplasarea neutrului sistemului şi la solicitări ale
izolaţiei care depind de curentul de scurtcircuit al sursei, configuraţia reţelei şi factorul de
defect la pământ.
Supratensiunile care apar în cazul defectelor la pământ trebuie luate în considerare în
special în cazul reţelelor în care factorul de defect la pământ are valoare ridicată, caz care
apare în reţelele cu neutrul izolat sau tratat cu bobina de stingere.
3.5.1. Supratensiuni în cazul unui defect la pământ în reţelele cu neutrul izolat
In cazul reţelelor electrice de medie tensiune, care au în multe cazuri, neutrul izolat faţă
de pământ, pot să apară supratensiuni importante în cazul defectelor monofazate cu punere la
pământ prin arc electric.
In cazul unei reţele electrice trifazate cu neutrul izolat (figura 3) de lungime relativ
redusă, la un defect la pământ pe faza A, în momentul t=0, regimul tranzitoriu în urma căruia
fazele neafectate B şi C ajung în final la o tensiune faţă de pământ egală cu tensiunea între
faze, cuprinde două etape:
- în primul moment, practic instantaneu are loc redistribuţia sarcinii electrice între
condensatoarele din circuit; deoarece în momentul t = 0 condensatoarele CAB şi CB sunt
conectate în paralel (figura 4), potenţialul lor de consum faţă de UBO are valoarea:
UBO = UAB(0) x CAB + UB(0) x CB
CAB + CB
- în a doua etapă a regimului tranzitoriu, pe fazele neafectate de defect, apar oscilaţiile cu
frecvenţa f1; în cazul fazei B oscilaţiile u’AB (t) cu o amplitudine ~ U AB(0) - UB0 au loc în jurul
curbei finale de variaţie u AB (t) - figura 4c.
Tensiunea pe faza C are o variaţie asemănătoare (figura 4,d). Valoarea maximă a
tensiunilor pe fazele sănătoase se atinge în momentul t 1, după o semiperioadă a oscilaţiilor cu
frecvenţa f1, frecvenţă care depinde de valorile capacităţilor faţă de pământ ale celor trei faze,
valorile capacităţilor dintre faze şi de valoarea inductivităţii interne a sursei.

Fig.3 Retea electrica trifazata cu neutrul izolat fata de pamant

După apariţia defectului pe faza A, prin locul de defect trece curentul electric i d (figura 4,
b) compus dintr-o componentă capacitivă i1 (t) cu frecvenţa f a tensiunii aplicate şi o
componentă i2 (t) cu frecvenţa f1.
Amplitudinea I1 a curentului electric de frecveţă f poate fi determinată prin însumarea
fazorială a curenţilor capacitivi:
I1= | I AC + I AB |
Curenţii de frecvenţă f1 care parcurg condensatoarele CB şi CC sunt practic egali ca
amplitudine şi fază.
 La trecerea prin valoarea nulă a curentului electric id este posibilă stingerea arcului
electric (la fiecare trecere prin zero a curentului id de defect apare posibilitatea stingerii arcului
electric la locul de defect).

Fig. 4 Variatia marimilor electrice la punerea la pamant a unei faze in retelele electrice cu
neutrul izolat
Dacă se consideră că stingerea arcului electric are loc la prima trecere prin zero a
curentului de defect, regimul tranzitoriu, în urma căruia fazele neafectate ajung la tensiunea
faţă de pământ egală cu tensiunea dintre faze, cuprinde două etape:
- în prima etapă, care are loc practic instantaneu, se realizează redistribuirea sarcinilor
electrice între condensatoarele schemei, la bornele condensatoarelor de pe cele trei faze,
rezultând tensiunea comună UB1, numită tensiune de deplasare a nulului. Peste această
tensiune se suprapun tensiunile determinate de bornele de alimentare. Valorile finale rezultă în
urma unor oscilaţii cu frecvenţa f2.
U B1 = C x U ' AB max + C x U ' Ac max / 3C
Oscilaţia de tensiune pe faza A (figura 4,a) determină o valoare maximă UAp = 2(UB1 –Uf)
şi poate conduce la reamorsarea arcului electric în punctul de defect.
Reamorsarea arcului electric are loc dacă curba de restabilire a rigidităţii spaţiului în zona
de defect se intersectează cu oscilaţia de tensiune de pe faza A.
La începutul unei curbe de tipul a (figura 4, a) reamorsarea nu va mai avea loc iar
supratensiunea maximă determinată de defect nu va depăşi valoarea U f + UB1=~ 2,5 Uf .
Această situaţie este specifică reţelelor de lungime redusă (cu capacitate totală faţă de pământ
redusă) la care arcul electric se stinge la prima trecere prin zero a curentului de defect.
In cazul unei curbe de tip b (figura 4,a), reamorsarea arcului electric va avea loc aproape
după o semiperioadă a tensiunii de frecvenţă industrială.Acest tip de reamorsare conduce la
cele mai importante supratensiuni. Dacă se consideră faptul că reamorsarea are loc în
momentul t2, în primul moment va avea loc redistribuirea sarcinilor electrice pe
condensatoarele CAB şi CB, ca şi pe condensatoarele CAC şi CC. Rezultă tensiunile comune:
UB2 = UAB (t2) x CAB + UB (t2)x CB / CAB + CB
UC2 = UAC (t2) x CAC + UC (t2)x CC / CAC + CC
După redistribuirea sarcinilor electrice, tensiunea pe fazele neafectate de defect atinge
valoarea tensiunii între faze, prin oscilaţii de frecvenţă f1.
Datele experimentale, ca şi studiile pe modelele de regimuri tranzitorii, pun în evidenţă
faptul că supratensiunile, în cazul unui defect la pământ în reţelele cu neutrul izolat, pot atinge
valori de (3....3,2) Uf.
Una dintre metodele cele mai eficiente pentru limtarea supratensiunilor, în cazul unui
defect la pământ în reţelele cu neutrul izolat, constă în tratarea neutrului cu bobină de stingere
sau rezistor.
3.5..2 Supratensiuni în cazul scurtcircuitelor trifazate
Apariţia unui scurtcircuit pe barele staţiei de la sfârşitul unei linii (punctul 1, figura 5)
sau în aval de staţie (punctul2, figura 5) şi eliminarea defectului prin sistemul de protecţie prin
relee, conduce la importante supratensiuni determinate de regimul tranzitoriu care apare la
trecerea de la regimul de funcţionare în scurtcircuit (pe durata defectului) la regimul de
funcţionare în gol (după deconectarea liniei).

Fig. 5 Schema monofilară a reţelei în cazul unui scurtcircuit trifazat.

Apariţia unui scurtcircuit la sfârşitul unei linii din figura 6, determină ca tensiunea în acest
punct să se reducă până la valoarea USC (l)= I(l) SC x ZSC (figura 6, b), unde I(l) este curentul
de defect, iar impedanţa circuitului de defect (impedanţa dintre sfârşitul liniei şi pământ, prin
punctul de defect), tensiunea pe linie reprezintă o variaţie practic liniară, determinată de
variaţia cu lungimea a reactanţei acesteia.
 Trecerea de la regimul normal de funcţionare, în care tensiunea pe linie corespunde
curbei 1 (figura 6, b), la regimul de scurtcircuit, în care tensiunea pe linie corespunde curbei 2
(figura 6,b), determină un regim tranzitoriu indicat prin curba 3 (figura 6,b), pentru un punct
oarecare de pe linie (aflat la distanţa x faţă de începutul liniei). Se observă că în acest caz
regimul tranzitoriu determină oscilaţii a căror amplitudine nu depăşeşte valoarea de vârf a
tensiunii pe fază în regim normal de funcţionare.

Fig. 6 Supratensiuni de defect trifazat pe barele de la sfârşitul liniei

La deconectarea defectului cu ajutorul întrerupătorului I2, linia trece în regim de
funcţionare în gol (curba 1 din figura 6, c); în aceste condiţii în fiecare punct al liniei rezultă un
regim tranzitoriu (curba 3 din figura 6, c) care determină supratensiuni pe linie. Din figura 6, c
se poate observa că tensiunea maximă apare la sfârşitul liniei. Supratensiunea maximă care
poate să apară într-un punct oarecare al liniei, la trecerea din regimul de scurtcircuit în regimul
de gol, este caracterizată de factorul de supratensiune K sfp. Ea poate să apară la sfârşitul liniei,
atunci când defectul este determinat de un scurtcircuit net care conduce la tensiunea
U(l)SC = 0. In acest caz factorul de supratensiune poate atinge valoarea 2.

Bibliografie:
Gleb Dragan – Tehnica Tensiunilor Inalte, Volumul 2, Editura Academiei si Editura Agir,
Bucuresti, 2001