ILIE MOISE, CONFRERII CARPATICE DE

TINERET. CEATA DE FECIORI

Ed. IMAGO, SIBIU, 1999

ÎNAPOI LA ESENŢE

Asist. univ. drd. DIANA CÂMPAN

Univ. "1 Decembrie 1918", Alba Iulia

Într-o societate românească ce se pretinde a fi din ce în ce mai apropiată de marile

desfăşurări moderne ale lumii tehnicizate, computerizate, se nasc invariabil decalaje de spiritualitate
ce au ca punct de pornire tocmai aşezarea într-un tip de cultură sau în altul. Nu se poate tăgădui
faptul că omul modern, prins în mirajul narcisist al contemplării satisfăcătoare a propriei evoluţii,
se îndepărtează sistematic,- adeseori programatic! - de Dumnezeu. Trăim, cu alte cuvinte, într-un
cosmos ce înaintează spre desacralizare şi din ce în ce mai puţini sunt cei care simt nevoia
intrinsecă de a dialoga nemediat cu divinitatea. Ne place sau nu, trebuie să recunoaştem că spaţiul
tradiţional românesc, universul patriarhal cu doza lui de autenticitate şi cu tot farmecul faptelor de
cultură neaoşe este cu un pas mai aproape de cer şi de acele esenţe ale spiritului pe care locuitorii
spaţiului citadin le-au uitat. Satul românesc rămâne cel mai pur loc de refugiu în care omul din
secolul vitezei îşi poate astâmpăra setea de linişte şi mai poate coborî în străfundurile sinelui în
varianta sa primordială.
Problema este că, prinşi în hârjoana materialităţii, tot mai rari sunt cei ce vor să intre
desculţi, pe uşa din faţă a spaţiului patriarhal. Este drept că ruptura de modernitate este adeseori
şocantă şi presupune curaj, însă, odată ajuns în ambianţa molcomă a arhetipurilor, cercetătorul
desfăşoară indubitabil un exerciţiu al bunei aşezări în lume şi al purificării sinelui.
Pe un fond nativ, unui astfel de demers privilegiat i se dedică prof. univ. dr. ILIE MOISE,
folclorist şi etnograf, cercetător sensibil al destinului comunităţii tradiţionale româneşti. Numărului
mare de volume (dintre care amintim Creatori populari sibieni, Butea Junilor, Pe unde umblă doru,
Portul popular în judeţul Sibiu), universitarul dr. Ilie Moise a adăugat, în 1999, un titlu cu largi
semnificaţii: Confrerii carpatice de tineret. Ceata de feciori, care a contribuit şi el la conferirea
premiului Fundaţiei Culturale ETHNOS pentru activitatea de cercetare în domeniul etnologiei.
Cercetătorul sibian îşi stabileşte ca obiect al studiului un fapt de cultură tradiţională
specific Mărginimii Sibiului, Ţării Oltului şi parţial zonei Târnavelor şi încadrat în larga serie de
ceremonii ce marchează sărbătorile de iarnă. În urma unor cercetări personale şi a unor studii
efectuate de autor în perioada 1969-1992, se oferă o amplă prezentare a unui episod simbolic al
comunităţii, prins în datele sale cutumiare: CEATA DE FECIORI. Este îndeobşte cunoscut că
fiecare comunitate din perimetrul satului păstrează adesea nealterate anumite determinări ritualice
fără de care s-ar fractura chiar miezul spiritualităţii de tip arhetipal. Starea de spectacol, tentaţia
ludicului cu valenţe sacrale, adevărurile rostite cu nuanţe sacerdotale de bătrânii satului, plăcerea
aşezării lângă celălalt întru reîntregirea primordială a fiinţei, toate acestea se rostuiesc în marea
scenă a satului sub forma pitorească a cetelor de flăcăi. Acestea primesc practic statutul de

209
magister ludi cu valenţe apotropaice, dincolo de care se ghiceşte nevoia de ordine dominantă,
senzaţia clară de ceremonial necesar pentru conturarea unei atmosfere reale de sărbătoare.
Studiul în discuţie beneficiază din partea autorului de o excelentă structură ideatică,
devenind el însuşi spectacol. Există un firesc evenimenţial peste care nu se poate trece şi autorul
găseşte de fiecare dată instrumentul ideal pentru creionarea ritualului, ca şi când traseul ar fi al
unei iniţieri sui generis: alegerea conducătorilor cetei, găsirea gazdei, pregătirea pentru sărbători,
prezentarea obiectelor şi a darurilor rituale, colindatul şi descolindatul, jocul cetei, îngroparea
anului ş.a. Accentul cade de fiecare dată pe rolul fiecărui membru al comunităţii, mai ales că
momentul activării cetei de feciori coincide cu perioada de maximă încărcătură religioasă a
sărbătorilor de iarnă.
Mizând pe perspectivele interdisciplinarităţii şi pe facilităţile oferite de cercetările la faţa
locului , în chiar miezul spectacolului, prof. dr. Ilie Moise reuşeşte să sedimenteze în conştiinţa
cititorului modern ideea de necesitate a întoarcerii fără prejudecăţi şi inhibiţii în chiar punctul
iniţial al marii culturi contemporane, socotită a fi majoră: cultura spaţiului arhetipal, îmbibat de
esenţele tari ale bunei vieţuiri. Cultura-mamă, cea a începutului de drum.

210