XV

Jocul interior [i stresul

CUPRINS

PREFAŢĂ: Ce ne-au învăţat pacienţii noştri ................. IX

INTRODUCERE: Jocul interior şi stresul ................ XVII

PARTEA ÎNTÂI: Jocul de stres ......................................1

Unu: Cine are nevoie de stres ............................................3
Doi: Cei doi „eu”..............................................................19
Trei: Fă cunoştinţă cu producătorul de stres ...................39
Patru: O alternativă la comportamente
de tip „luptă – fugi – nu mişca”........................................59
Cinci: Mai iute, mai încet – între accelerare şi ralanti .....85

PARTEA A DOUA: Cum dominăm stresul ...............107

Şase: Codul de învăţare a Jocului interior: ACT ...........109
Şapte: Arborele Stabilităţii ............................................129
Opt: Construieşte un Scut Personal ...............................141
Nouă: Fii Managerul vieţii tale......................................157

PARTEA A TREIA: Jocul interior – Uneltele de lucru.....169

Zece: Jocul interior – Unealta 1: Stop............................171
Unsprezece: Jocul interior – Unealta 2:
Fii managerul tău............................................................183
 XVI Doisprezece: Jocul interior – Unealta 3:
W. Timothy Gallwey

Cele trei întrebări de control ......................................... 191

Treisprezece: Jocul interior – Unealta 4:
Probează o nouă atitudine.............................................. 199
Paisprezece: Jocul interior – Unealta 5:
Stiloul magic.................................................................. 209
Cincisprezece: Jocul interior – Unealta 6:
Transpunerea ................................................................ 215
Şaisprezece: Jocul interior – Unealta 7:
Redefinirea .................................................................... 221
Şaptesprezece: Jocul interior – Unealta 8:
Triunghiul PIB............................................................... 229
Optsprezece: Folosirea instrumentelor:
povestea lui Eileen......................................................... 235
Nouăsprezece: Folosirea instrumentelor:
Probleme de viaţă şi de moarte...................................... 245

CONCLUZII: Jocul interior şi viaţa............................ 259

ANEXA A: Precizări medicale ..................................... 277

ANEXA B: Metoda Jocului interior – resurse.............. 293

MULŢUMIRI .............................................................. 297

DESPRE AUTORI ...................................................... 303

 XVII

Jocul interior [i stresul

INTRODUCERE
JOCUL DE STRES

S-a întâmplat la un moment dat ca o jucătoare de golf

de renume mondial să dorească să îi fiu coach. Mi-a spus că
avea nevoie de ajutor pentru a scăpa de stresul pe care îl
simţea spre finalul jocului – atunci când mai erau doar
câteva găuri – tocmai când avea toate şansele să câştige
competiţia respectivă. Mi-a zis: „Încep să îmi tremure
mâinile şi nu mai reuşesc să simt cum trebuie crosa, îmi ies
din mână”. Presiunea pe care o resimţea crescuse pentru că,
dacă ar fi câştigat doar încă două turnee, avea şansa să intre
în Golf Hall of Fame.
Practic, era imposibil să simulăm împrejurările care îi
produceau acel stres din teren într-o sesiune de coaching,
aşa că i-am pus două întrebări simple:
 XVIII „Care este scopul golfului?”
W. Timothy Gallwey

„De ce joci tu golf?”

Primele răspunsuri ale jucătoarei au fost clare şi simple:
„Scopul golfului este să termini fiecare traseu cu cât mai puţine
lovituri. De ce joc eu? a continuat ea. În primul rând, pentru
că îmi place mediul în care se desfăşoară acest joc; în al doilea
rând, îmi place competiţia şi, în al treilea rând, îmi face plăcere
să îmi manifest talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu.”
O priveam cu atenţie în timp ce vorbea şi i-am spus:
„Deocamdată, nu îţi tremură mâinile.” Nu se vedea nicio
schimbare care i-ar fi putut afecta calitatea jocului. Am pus
încă o întrebare: „Te poţi gândi că există şi alte motive care
te-au determinat să te dedici golfului?”
A reflectat câteva secunde apoi a exclamat: „Da, există şi
alte motive! Primul este că datorez foarte mult golfului. Înainte
de a deveni jucătoare de golf eram un nimeni. Golful m-a făcut
cineva. Un alt motiv este că datorez foarte mult fanilor mei –
fără mine, ei nu ar avea de ce să se mobilizeze să mă susţină
la fiecare turneu.” S-a oprit puţin, m-a privit, apoi a spus:
„Acum au început să îmi tremure mâinile, nu-i aşa?”
Aşa era, şi i-am spus-o. Nervozitatea a fost inevitabilă
de îndată ce a trecut de la povestea pasiunii ei pentru golf la
sentimentele pe care i le provocau părerile şi aşteptările
altora. Se vedea deja la capătul drumului, într-un viitor în
care nu se va mai bucura de loialitatea fanilor şi nici de
poziţia ei de jucătoare de golf de top. Era o persoană cu un
talent fenomenal, dar stresul interior – teama de a nu fi la
înălţimea imaginii de sine sau a celei proiectate de alţii
asupra ei – declanşa această nelinişte şi îi influenţa XIX

Jocul interior [i stresul

performanţa şi bucuria de a juca.
Apoi, când a început să înţeleagă ce anume o bloca,
jucătoarea şi-a recăpătat calmul şi a început să povestească
despre eforturile pe care le-a făcut pentru a fi mereu în
formă, capabilă să joace golf profesionist. Vorbind despre
toate acestea, era ca şi cum se întreba la modul foarte serios
dacă ceea ce obţinuse meritase toate acele eforturi. Şi a decis
că da, tot ce făcuse avea rost. Mai târziu am aflat că, deşi nu
a câştigat turneul care s-a desfăşurat după sesiunea de
coaching, a învins în următorul. La finalul acestuia,
optimismul şi bucuria ei au izbucnit: pur şi simplu a sărit în
lacul aflat lângă a optsprezecea gaură!
Această jucătoare profesionistă de golf se lupta, de fapt,
cu o realitate cu care ne confruntăm fiecare dintre noi: cum
distingem între cine suntem şi ce facem. În viaţă, jucăm
multe roluri – părinte, soţ, jucător de golf, director –, dar ceea
ce se vede în afară nu este ceea ce suntem cu adevărat. Una
din sarcinile Jocului interior este să facă această distincţie şi
să permită sinelui nostru să iasă la iveală strălucitor, nestăvilit
de concepţii şi aşteptări care nu se potrivesc cu scopul nostru
în viaţă. De îndată ce facem acest lucru, ne vom putea elibera
de stres şi vom „juca” folosind tot ce avem mai bun în noi –
fie că e vorba de golf, de serviciu sau de viaţă, pur şi simplu.
Pe măsură ce veţi citi această carte, veţi găsi multe exemple
despre oameni care şi-au schimbat modul obişnuit de
gândire, ce le inducea stres şi care nu se potrivea cu felul în
care aceştia simţeau că se pot dezvolta. Sperăm ca aceste
 XX exemple să vă inspire să reflectaţi şi să găsiţi propria voastră
W. Timothy Gallwey

cale de a vă elibera de stres.

Înainte de a trece mai departe, aş vrea să spun câteva
cuvinte despre Jocul interior. Se poate afirma că fiecare
joacă un joc interior, fie că îl recunoaşte, fie că nu. Acest
fapt înseamnă că, atunci când suntem implicaţi în jocuri
exterioare (pentru a depăşi obstacolele din lumea în care
trăim în scopul de a ne atinge ţelurile exterioare), suntem în
acelaşi timp confruntaţi cu obstacole interioare – cum ar fi
frica, îndoiala de sine, frustrarea, durerea, distragerea –, care
ne împiedică să manifestăm întreaga paletă a capacităţilor
noastre şi să ne bucurăm la cel mai înalt grad de ceea ce
trăim. Premisa Jocului interior – principiile, metodele şi
tehnicile pe care le ofer pentru a-i ajuta pe oameni în ceea
ce priveşte jocurile interioare sau exterioare – a rămas
aceeaşi: succesul în viaţă e dat de măsura în care păstrăm
echilibrul în atenţia acordată ambelor jocuri.
În centrul metodologiei Jocului interior există trei
principii:

1. Conştientizarea a tot, fără a judeca acest tot,

2. Încrederea în sine însuşi,
3. Exerciţiul de a alege în mod deliberat şi în cunoştinţă
de cauză.

Iniţial, am aplicat în antrenamentele sportive

metodologia de învăţare izvorâtă din aceste principii, iar
mai târziu am folosit-o în mediul corporatist. Am observat
că oamenii pot învăţa să depăşească obstacolele interioare, XXI

Jocul interior [i stresul

pot să îşi îmbunătăţească orice abilitate fără instrucţiuni
tehnice specifice, pot să se dezveţe de obiceiuri mentale şi
comportamentale şi pot să se bucure de ceea ce sunt în timp
ce fac asta. Faptul că am văzut că aceste lucruri se întâmplă
zi după zi – fie în coaching-ul pentru atleţi, fie în cel pentru
directori – mi-a dat încrederea profundă că oricine poate să
înveţe în mod firesc şi poate să facă schimbările pe care le
doreşte în viaţa sa. Fără îndoială, orice eveniment exterior
poate atrage stresul. Dacă eşti îngrijorat că vei fi concediat
– ceea ce se întâmplă destul de des în zilele noastre –, acest
lucru este un factor de stres extrem de puternic. Întrebarea
este: poţi să faci diferenţa între slujba pe care o ai şi
persoana care eşti tu? Această capacitate de a distinge între
cine eşti şi circumstanţele în care trăieşti poate fi învăţată –
răsplata constă în claritatea şi perspectiva cu care te
raportezi la ceea ce te înconjoară, iar acestea înlătură stresul
şi îţi permit să îţi atingi obiectivele exterioare.
Faptul de a stăpâni cu măiestrie Jocul interior îţi permite
să treci peste provocările vieţii fără să te îmbolnăveşti din
cauza stresului cronic. Secretul constă în a şti că ai
posibilitatea să alegi, că ai alternative: la modul în care te
raportezi la evenimentele exterioare, la modul în care le
defineşti, la înţelesurile pe care li le atribui şi la felul în care
reacţionezi mental şi emoţional la aceste evenimente.
Una din credinţele principale ale Jocului interior este
aceea că orice persoană are înţelepciunea interioară de a evita
frica şi frustrările care îl conduc spre ciclul negativ al stresului.
 XXII De exemplu, atunci când îi ajutam pe jucătorii de
W. Timothy Gallwey

tenis să înveţe să-şi îmbunătăţească loviturile directe,

reverul şi serviciul, îi ajutam de fapt să înveţe cum să fie
mai eficienţi pe dinăuntru. A învăţa cum să înveţi era mai
important decât să loveşti mingea în teren. Astfel, lecţiile
din sport au devenit fundamentale în viaţă. Când jocurile
– interior şi exterior – sunt în sincronie, stresul scade,
performanţa se îmbunătăţeşte, învăţarea are loc în mod
firesc şi creşte bucuria şi plăcerea cu care desfăşori acea
activitate. Unii sportivi numesc asta „playing in the
zone”1. Jocul interior se referă la a învăţa să fii în zona
ta de excelenţă în fiecare zi a vieţii tale.
Jocul interior şi tehnicile sale au şi o altă valoare unică:
aceea că pot capta capacitatea noastră naturală de a satisface
nevoile esenţiale. Darul omenesc de a învăţa poate să se
manifeste pe tot parcursul vieţii. Copiii învaţă să meargă, să
vorbească, să se joace din bucurie şi curiozitate. Aceste
procese sunt fireşti şi plăcute. Aşa că a învăţa să menţii
echilibrul – între a intra în viteză pentru a face faţă unei
provocări şi a trece la ralanti pentru a putea să te odihneşti
şi să te relaxezi – poate fi simplu şi plăcut. Avem abilitatea
naturală de a fi înţelepţi şi calmi în mijlocul asaltului zilnic
al luptelor exterioare. În lumea în care trăim, un astfel de
talent merită să fie dezvoltat.

1
playing in the zone – sintagmă folosită mai ales în sport, „a fi în zona ta de
excelenţă, a avea un nivel maxim de conştienţă şi concentrare, fiind în acelaşi
timp deschis şi mai puţin analitic”, (n. tr.)
 CUM S~ FACI ECHIP~ CU DOCTORII XXIII

Jocul interior [i stresul

În anii ’70, pe când scriam „The Inner Game of Tennis”,
m-am împrietenit cu doi medici remarcabili – John Horton
şi Edd Hanzelik. Am stat mult de vorbă despre munca
fiecăruia şi am constatat un mare grad de compatibilitate în
felul nostru de gândire.
John şi Edd îşi dedicaseră activitatea unei altfel de
practici medicale, care punea accent pe tratarea persoanei
văzute ca întreg şi încuraja participarea plenară a acesteia la
propria îngrijire, având încredere în capacitatea înnăscută de
autovindecare a corpului uman. Din experienţa de lucru cu
pacienţii lor, cei doi doctori constataseră că stresul cronic
era sursa multor boli şi erau în căutarea unor căi prin care
să îşi ajute pacienţii să scape de stres fără să folosească
medicamente. Principiile şi tehnicile Jocului interior li s-au
părut deosebit de potrivite cu nevoile pacienţilor lor.
Mai târziu, când am început să mă întâlnesc cu John şi
Edd pentru a discuta despre posibilitatea unei colaborări în
cadrul unui seminar dedicat stresului, mi-am dat seama că
stresul era ceva cu mult mai serios decât o barieră ce limita
performanţa atleţilor sau directorilor – era mult mai legat de
problemele medicale decât crezusem până atunci. De fapt,
stresul era o uşă deschisă în faţa bolii – un factor determinant
pentru mare parte din pacienţii care ajungeau la medic.
Cum eram preocupat de posibilitatea de a lucra cu medici,
mi-am reamintit aceste gânduri cu ocazia ajutorului pe care
l-am dat unui oftalmolog în realizarea unui program de training
 XXIV pentru un anume tip de intervenţie chirurgicală pe ochi, extrem
W. Timothy Gallwey

de complexă. Faptul că ceea ce se punea în joc erau globii

oculari, şi nu mingi de tenis sau ego-uri mi-a dat senzaţia că
m-am trezit brusc, ca dintr-o ameţeală. Aceeaşi senzaţie de
trezie o simţisem şi atunci când vorbisem cu cei doi medici
despre stres şi efectul lui asupra bolii: miza Jocului interior
era sănătatea şi calitatea vieţii. Legat de acest subiect aveam
prilejul să fac ceva deosebit cu oameni care nu erau preocupaţi
de performanţe. A accepta această provocare însemna pentru
mine o mai adâncă înţelegere a Jocului interior.
Alte câteva observaţii legate de stres m-au ajutat să mă
decid să colaborez cu cei doi medici. Astfel, am înţeles că
stresul cronic era mult mai important şi mai dăunător decât
credeam. Părea că e determinat cu precădere de modul în
care oamenii percepeau evenimentele şi circumstanţele
vieţii lor – şi nu de realităţile în sine.
Am aflat că remediile oferite de către comunitatea
medicală pentru stresul cronic erau cel mai adesea bazate pe
tratamente medicamentoase care însă, de obicei, nu aveau
efect asupra cauzei stresului. Alte prescripţii standard – ca
exerciţiile fizice, dieta şi odihna –, deşi lucruri bune în sine,
se dovedeau, de asemenea, nepotrivite pentru a trata cauza
stresului. În cele din urmă, cei doi medici m-au făcut să îmi
dau seama că ultimele cercetări medicale în domeniu veneau
să susţină principiile fundamentale şi metodele folosite de
Jocul interior şi m-au ajutat să înţeleg posibilitatea de a
accesa capacităţi umane mai profunde decât coordonarea
fizică sau intelectuală.
 Astfel, am început să înţeleg că Jocul interior putea să XXV

Jocul interior [i stresul

trateze cauzele percepute pentru frică, frustrare sau durere
de o manieră care să-i ajute pe oameni să înveţe cum să
gestioneze stresul, printr-un proces de autodescoperire, care
să le facă plăcere. Un astfel de proces nu vizează atât
eliminarea stresului, cât un obiectiv mult mai bun – acela de
a construi o stabilitate interioară dinamică, ceva legat de
valoarea intrinsecă a oricărei fiinţe umane, oricând, nu
numai atunci când trece printr-o stare de stres.

CE PROMITE JOCUL INTERIOR

Strategia iniţială folosită în seminarele noastre dedicate

stresului era aceea de a-i ajuta pe oameni să îşi construiască
o viaţă interioară suficient de stabilă pentru a le permite o
revenire rapidă în faţa factorilor de stres externi ce apar, în
mod inevitabil, în viaţa oricui. Prin intermediul acestei cărţi,
vom oferi fructul cercetărilor şi capacităţii noastre de
înţelegere privitor la modul în care poate fi obţinută acea
stabilitate şi, odată cu ea, speranţa că viaţa poate fi trăită fără
efectele nocive ale stresului cronic.
În paginile ce urmează, John, Edd şi cu mine te vom
însoţi pe calea învăţării Jocului interior – o călătorie pe
parcursul căreia să te deprinzi cum să îl joci, folosind
deopotrivă experienţa din munca mea cu atleţi şi manageri
şi pe cea a celor doi medici, legată de pacienţi şi poveştile
lor, precum şi de perspective şi intuiţii medicale.
 XXVI În prima parte a cărţii, vom descrie principiile Jocului
W. Timothy Gallwey

interior în contextul stresului şi te vom ajuta să înţelegi cam

care e propriul nivel de stres. Vei observa că fie şi numai
acest lucru va produce o schimbare în modul în care
răspunzi la stres. Tocmai aceasta este frumuseţea învăţării
adevărate: nu este un proces abstract, ci creează o modificare
organică în modul în care vezi lumea şi în care îi răspunzi.
În partea a doua, te vom ajuta să identifici bazele
stabilităţii tale, acel ceva al unei fiinţe care joacă rolul
rădăcinilor pentru o plantă. Va fi vorba aici nu atât despre
stresul prin care treci, cât despre resursele pe care le posezi,
cele care te fac să îi rezişti, care acţionează ca nişte ancore
în faţa lui. Pentru că, aşa cum se exprima unul dintre
participanţii la un seminar: „Când ţi-ai luat-o peste bot, nu
trebuie să îţi mai tragi şi un pumn în nas”. Vom învăţa cât
de important este să statorniceşti rădăcinile stabilităţii care
să te menţină ferm în lungile perioade când eşti aruncat
încolo şi încoace şi care să creeze un scut de apărare
împotriva factorilor de stres cotidieni.
Partea a treia este instrumentarul Jocului interior –
opt tehnici practice şi eficiente pe care le poţi folosi pentru
a-ţi creşte gradul de stabilitate şi a combate stresul zilnic.
Sunt tehnicile pe care le-am prezentat atleţilor şi
managerilor de-a lungul multor ani şi pe care le folosim
la cursurile noastre. Ele pot fi utilizate efectiv când ai de
înfruntat o provocare dificilă sau poţi să te bazezi pe ele
pentru a te simţi zilnic puternic. Poţi alege acea tehnică
care se potriveşte cel mai bine împrejurărilor în care te afli
la un moment dat – chiar faptul că ştii că ai la îndemână XXVII

Jocul interior [i stresul

un astfel de set de instrumente puternice îţi va da mai
multă încredere şi mai multă siguranţă interioară: vei fi
capabil să faci schimbările pe care doreşti cu adevărat să
le faci în viaţa ta.
Pe parcursul acestei cărţi, am inclus exerciţii care permit
fiecăruia să aplice ceea ce scriem în împrejurările sale de
viaţă. Alegeţi cum vreţi să folosiţi aceste exerciţii – puteţi
să faceţi unele din ele chiar pe parcursul lecturii, iar pe altele
să stabiliţi că le veţi face mai apoi; puteţi să vă scrieţi
răspunsurile într-un carneţel, pe măsură ce citiţi cartea;
puteţi alege doar să citiţi exerciţiile şi să vă gândiţi la ele.
Speranţa noastră este că vă veţi găsi singuri cea mai bună
cale de a folosi aceste exerciţii, aplicând înţelesul lor
propriilor voastre experienţe.
Am auzit la un moment dat cum era antrenat Tiger Woods
de tatăl lui să facă faţă stresului din timpul unui joc de golf. Îi
spunea că era în regulă să simtă orice emoţie în timpul
partidei, dar numai dacă nu se lăsa cuprins de ea mai mult de
zece paşi. Cu toţii avem în minte imaginea lui Tiger Woods,
parcă plimbându-se, plasând fără probleme mingea în zona
din preajma găurii – cool şi încrezător; ca şi cum nici nu vedea
mulţimea de spectatori, pe de-a-ntregul în zona sa de confort,
îmbibat de concentrare şi de o energie calmă. Nu e vorba aici
de a nu fi conştient de tot ceea ce te înconjoară, de a fi rupt de
realitatea acelei mulţimi de spectatori, ci vorbim de măsura
în care cineva este capabil să stea în pielea lui, şi nu în calea
lui. Cu toţii putem avea această capacitate.
 1

Jocul interior [i stresul

PARTEA ÎNTÂI

JOCUL DE STRES2

2
the game of stress, în original – am ales această traducere prin comparaţie cu
formarea sintagmelor care desemnează diverse sporturi: joc de tenis, joc de
fotbal etc., pentru a sublinia că este un capitol dedicat cunoaşterii stresului şi
implicaţiilor lui. (n. tr.)
 3

Jocul interior [i stresul

UNU

CINE ARE NEVOIE DE STRES?

„Sunt aşa de stresat!” Auzim propoziţia asta de zeci de

ori pe zi. E spusă în diferite feluri, în diverse limbi, peste tot
în lume. În California, unde locuiesc, stresul e un mod de
viaţă. Ne îngrijorează focurile care mistuie frumuseţea
naturii, ne îngrijorează cutremurele şi inundaţiile care ne
înghit casele; ne îngrijorează preţul benzinei care pune pe
butuci cultura noastră axată pe mersul cu maşina. Ne
îngrijorează supravieţuirea economică, concedierile,
războiul şi sistemul de asigurări de sănătate. Dacă aveai de
gând să fii îngrijorat, ai nimerit secolul care trebuia!
Este evident pentru majoritatea dintre noi că suntem
hăituiţi de factori de stres globali şi ai vieţii de zi cu zi.
 4 Revărsarea mesajelor media cu care suntem bombardaţi este
W. Timothy Gallwey

un adevărat asalt – colaps economic, prăbuşirea pieţei

imobiliare, terorism, războaie, pierderea economiilor, lipsa
de hrană, falimentele, dezastrele naturale şi eşecul sistemului
de sănătate. Aceste mesaje accentuează tensiunea pe care o
simţim din cauza factorilor de stres zilnic: certurile în
familie, dificultăţile în creşterea copiilor, suprasolicitarea la
locul de muncă, zbuciumul de a ne plăti facturile, grijile
legate de sănătate şi aşa mai departe.
Din păcate, stresul hrăneşte stresul. Cu cât suntem mai
stresaţi, cu atât mai uşor e să ne supărăm din nimicuri.
Îngrijorarea ne afectează capacitatea de a gândi clar şi de a
funcţiona bine, iar aceste lucruri ne stresează încă şi mai mult.
Suntem atât de obişnuiţi să fim stresaţi, că am ajuns să ne
gândim că e normal ca stresul să facă parte din viaţa noastră.
Totuşi, stresul nu este ceva normal. Corpul resimte un
dezechilibru când sistemul de producere a stresului este
activat de o manieră cronică. Factorii de stres, stresorii, pot
fi interni sau externi, dar un lucru e clar: stresul pe care îl
simţim este inconfortabil, ne influenţează capacitatea de a
funcţiona şi este, la modul general, nociv pentru starea
noastră de sănătate fizică.
Unul dintre pacienţii lui Edd Hanzelik i-a spus odată
acestuia: „Cred că ar fi foarte ciudat să fii eliberat de stres.”
Adevărul e că se poate întâmpla să simţim un fel de energie
seducătoare care ne determină să trăim viaţa la un nivel foarte
ridicat de stres. Sunt oameni care cred că stresul e bun, că
poate motiva şi poate duce la competitivitate maximă. Când
fac coaching cu oameni de afaceri, văd o astfel de atitudine 5

Jocul interior [i stresul

la toţi: „Pentru a reuşi, trebuie să fii mai agresiv decât
competitorul. Trebuie să te străduieşti, să fii determinat.
Trebuie să ai mentalitate de luptător.” Trăim într-o societate
în care admirăm oamenii care trăiesc cu un nivel ridicat de
adrenalină, cărora le zumzăie continuu blackberry-ul, care
muncesc optsprezece ore pe zi. Iar dacă cineva se poate
descurca dormind numai trei-patru ore pe noapte, credem că
ar trebui să poarte o distincţie, o medalie de onoare.
Suntem condiţionaţi să vedem stresul ca pe ceva necesar
şi inevitabil, când tocmai opusul acestei convingeri este
adevărul. Corpul nostru căută homeostazia – echilibrul.
Aceasta este starea naturală şi, totodată, starea care permite
să funcţionăm bine. La fel, mintea are nevoie să fie în
echilibru, nu în harababură. Priorităţile trebuie să fie clare,
iar printre ele este şi propria noastră stare de bine. Nevoia de
stres pentru a avea performanţe înalte e un mit. Dimpotrivă,
cercetările arată că stresul cronic ne afectează sănătatea, duce
la boli grave şi împiedică prestaţiile de succes.
Suntem impresionaţi când vedem persoane asediate de
tot felul de provocări, dar care reuşesc totuşi să îşi păstreze
calmul. În timpul campaniei prezidenţiale, Barack Obama a
fost numit de mass-media „No Drama Obama” (Nicio dramă
Obama) şi conduita lui calmă a dat speranţe mari oamenilor
din întreaga lume. Un alt exemplu celebru este Nelson
Mandela: după ce a stat douăzeci şi şapte de ani într-o
închisoare din Africa de Sud, a ajuns să facă parte dintr-un
guvern format din cei care îl condamnaseră. Despre această
 6 perioadă din viaţa lui, Mandela a declarat mai târziu: „Pentru
W. Timothy Gallwey

un prizonier politic, hotărârea şi înţelepciunea înving frica

şi fragilitatea umană.”
Într-un fel, cu toţii suntem ţinuţi închişi de ameninţările
din jurul nostru sau de propria situaţie. Pentru unii, boala
este o închisoare. Pentru alţii, tristeţea, sărăcia sau
zbuciumul familial devin realităţi paralizante. Aici se pune
întrebarea: cum putem să accesăm propria noastră hotărâre
şi înţelepciune şi să nu ne lăsăm copleşiţi de lipsa de ajutor
şi de speranţă? Aşa cum stresul hrăneşte stresul, speranţa şi
înţelepciunea hrănesc stabilitatea şi starea de bine, indiferent
de ceea ce vine din afara noastră.

PRESIUNE VERSUS PROVOCARE

Putem să începem prin a recunoaşte propriul nostru rol

în crearea stresului. Îmi amintesc un interviu cu Gustavo
Kuerten, un jucător brazilian de tenis relativ puţin cunoscut,
care a reuşit să câştige French Open de trei ori. Uluiţi că
învinsese jucători mult mai bine cotaţi, reporterii l-au întrebat:
„Cum faci faţă presiunii jocului?” Brazilianul a răspuns:
„Care presiune?! Nu am de făcut faţă niciunei presiuni – nu o
simt.” Nimeni nu a părut că înţelege răspunsul lui. Cei din
presă au continuat să întrebe: „Cum e posibil să nu simţi nicio
presiune în conjunctura asta?” Răspunsul lui a fost: „A fost
minunat. Mi-a plăcut să joc cu oamenii ăştia. Mi-a plăcut că
am jucat bine. Nu înţeleg la ce vă referiţi – ce presiune?!”
 Evident, pentru reporteri, „presiunea” era o realitate care 7

Jocul interior [i stresul

exista în cazul competiţiilor de înalt nivel. Dar pentru Kuerten
această realitate nu exista. Pentru el, realitatea care exista era
oportunitatea pe care o avea de a juca cu cei mai buni jucători
din lume şi de a se bucura că joacă bine. Starea lui mentală îi
mărea plăcerea de a juca şi nivelul de performanţă. Într-o
astfel de stare nu prea poate să pătrundă stresul.
Poate ar trebui menţionat că, după ce a câştigat primul
French Open, în 1997, Kuerten nu a rămas la fel de lipsit de
stres. Popularitatea în creştere de care se bucura în Brazilia
şi aşteptările mari ale celor din jur au declanşat în el ceva ce
percepea ca fiind o presiune, iar calitatea jocului său a avut
de suferit vreme de câţiva ani – nu a mai câştigat Open-ul
până în 2000.
Ideea că avem nevoie de presiune pentru a reuşi să
facem ceva ne este întipărită din copilărie. Cam de pe la trei
ani, presiunea e pusă în funcţiune: mergi mai repede,
vorbeşte mai mult, fă lucrurile mai bine. E un subiect
constant care ne urmăreşte toată viaţa. Şi nu dispare
niciodată. Însă, din experienţa mea, pot să afirm că abia
atunci când încetezi să pui presiune pe tine poţi să ai mai
mult succes. În fiecare dintre noi există ceva înnăscut care
ne face să vrem să ne îmbunătăţim performanţele. Totuşi,
când fac coaching cu manageri, constat că le ia ceva timp să
înţeleagă lucrul acesta. Prezumţia oricărui şef este: „Dacă
nu pun presiune, nu se face treabă.” Iar angajaţii îşi spun:
„Dacă nu o să pară că îmi forţez limitele, şeful o să creadă
că nu muncesc din greu.” E o buclă neproductivă.
 8
W. Timothy Gallwey

E important să se facă distincţia dintre presiune şi

încercare. Când simt că am în faţă o provocare pe care o accept
ca pe ceva relativ la care doresc să fac tot ce pot, de cele mai
multe ori nu devin stresat, şi totuşi mă ridic la înălţimea ocaziei
respective – mă mobilizez şi pot să îmi folosesc toate
abilităţile. În cazul presiunii, deşi o trăim ca pe ceva interior,
simţim ca şi cum e ceva, din afara noastră, care ne împinge. A
trăi conform aşteptărilor celorlalţi faţă de noi înlocuieşte
propria motivaţie de a excela. Odată cu presiunea, apar frica
de eşec şi conflictul interior. Odată cu o provocare acceptată
apar concentrarea relaxată, claritatea a ceea ce ai de făcut şi
capacitatea de a da tot ce ai mai bun. Şi una, şi alta ne duc 9

Jocul interior [i stresul

într-o stare de atenţie trează. Dar o provocare acceptată, chiar
dacă în final va duce la oboseală, nu târăşte după ea acele
subproduse ale stresului, atât de nocive la nivel fizic şi mental.
La un moment dat, am făcut coaching cu echipele de
vânzări ale unei excepţionale firme de consultanţă de pe Coasta
de Est. Le-am explicat tuturor echipelor că performanţa în
vânzări nu era singurul „joc” care avea loc – celelalte se refereau
la ceea ce învăţaseră în acel proces de vânzare şi la cât de mult
le plăcea ceea ce făceau. Acestea erau cele trei componente
stabile ale muncii lor: performanţa, învăţarea şi bucuria.
Le-am recomandat ca, pentru succesul firmei, dar şi de
dragul succesului lor personal, să încerce să ţină în echilibru
aceste trei obiective ale muncii lor. Ceea ce nu ştiam când
le-am spus asta era că membrii echipei de vânzări cel mai slab
cotate au luat foarte personal recomandările mele, considerând
că erau o formă de a pune presiune pe ei pentru că nu aveau
performanţe mulţumitoare. Conducătorul echipei, hotărât să
redreseze situaţia, le-a spus: „Luna viitoare vreau să mergeţi
pe teren, să vă simţiţi bine şi să învăţaţi cât de mult se poate
despre client şi să aflaţi ce părere are el despre produsele
noastre şi despre produsele concurenţei.” Ceea ce le transmitea
de fapt era: „Fiţi curioşi şi bucuraţi-vă de ceea ce faceţi.”
Am aflat despre toate acestea o lună mai târziu, când
s-a dovedit că această echipă a ajuns de pe ultimul loc pe
primul. Era evident că, atunci când presiunea pe performanţă
a dispărut, provocarea de a fi performant a rămas – fapt
demonstrat de rezultatele lor. Ceea ce probabil nu au realizat
 10 în acel moment era că energia pe care o puseseră în acest
W. Timothy Gallwey

demers, lipsit de presiune, era o formă de energie care putea

fi folosită de fiecare dată, iarăşi şi iarăşi, fără să ajungă la
epuizare, la situaţii de burnout3. Cele trei componente ale
muncii sunt interdependente. Dacă, în strădania de a avea
performanţă, componenta de învăţare este ignorată,
performanţa va scădea inevitabil sau se va opri la un anumit
nivel. La fel, dacă bucuria lipseşte din ecuaţia muncii, atât
învăţarea, cât şi performanţa vor avea de suferit. Aceste
observaţii sunt valabile în orice activitate umană.

FOAIE DE OBSERVAŢIE
Completată de doctorul Edd Hanzelik
– SEDUCŢIA STRESULUI –

Sam, un bărbat de 52 de ani, era un exemplu perfect de

om care se baza pe stres în munca sa; dar asta îl distrugea.
Îndemnat de soţie şi de prietenii lui, deşi neîncrezător, a
stabilit până la urmă o consultaţie la cabinetul nostru. Sam
avea multiple simptome fizice: dureri de cap, greaţă, dureri
abdominale, vomita uneori şi simţea un soi de tremur
interior. Nu voia să se lase dus la medic pentru că era
îngrozit de eventualitatea de a primi un diagnostic de cancer
sau chiar de tumoare pe creier. I-am făcut lui Sam toate
analizele şi l-am supus unei examinări fizice atente, dar nu
am găsit niciun semn de anormalitate.

3
mistuire (n. tr.)
 11
„Cum se poate să mă simt atât de rău şi toate analizele

Jocul interior [i stresul

să iasă bine?”, m-a întrebat Sam. Când am sugerat că stresul
ar putea fi la originea simptomelor lui, a fost surprins şi
neîncrezător. La fel ca alţi oameni de afaceri supraîncărcaţi,
Sam considera stresul o parte necesară a vieţii alocate
muncii – o parte cu care se putea descurca. Avea un serviciu
solicitant, în industria aerospaţială, care implica ore
suplimentare, efort când mare, când redus, dar acesta era
modul lui de a-şi câştiga existenţa. Într-un fel, Sam era mai
speriat de a nu-şi pierde „vârfurile de stres”, decât de
simptomele lui. Era o situaţie cu care mă mai întâlnisem –
unii dintre pacienţii noştri chiar se descriau ca „dependenţi
de adrenalină” şi spuneau că, dacă nu ai o problemă care te
stresează, lumea crede că nu munceşti cine ştie ce.
Corpul omenesc nu este proiectat să aibă de-a face
cu stresul cronic. Sistemul de reacţie la stres este parte
integrantă a răspunsului fiziologic de prezervare a vieţii
în situaţii care pun în pericol existenţa cuiva. El nu este
un mod de a fi, o stare permanentă. Când sistemul de
reacţie la stres este pornit, se creează un dezechilibru
chimic în organism, iar dacă starea de homeostazie nu
este restabilită, este afectată puternic bunăstarea fizică,
mentală, emoţională şi socială a persoanei respective.
Prin coaching, Sam a învăţat că stresul nu îi garanta
deloc că este „pe culme” şi că opusul stresului nu era
ceva de lăsat la urmă – dimpotrivă, însemna ceva care
să îţi asigure stabilitate în faţa turbulenţelor vieţii şi
 12
muncii. Cu timpul, Sam a acceptat că stresul are un
W. Timothy Gallwey

impact negativ semnificativ asupra capacităţii sale de

„funcţionare” şi a devenit mai interesat să înveţe cum
poate să menţină o stare de bine, indiferent ce s-ar
întâmpla în jurul lui. „Am descoperit că uneori trebuie
să spun «nu»”, mi-a spus şi a mărturisit că a încetat să
se mai „atace” pentru că nu face ceva mai bine. „Acum
recunosc că serviciul pe care îl fac nu are sens dacă nu
mă pot simţi bine în timp ce muncesc.” Pentru Sam a
fost o adevărată revelaţie să înţeleagă aceste lucruri şi
efectul asupra stării lui de sănătate a fost semnificativ.
Pe parcursul practicii medicale, am înţeles că cel mai
comun tip de stres – efortul de adaptare la presiuni
exterioare nerezonabile, pe seama neglijării nevoilor perso-
nale – este şi cel mai funest. O astfel de adaptare poate părea
lipsită de consecinţe şi chiar normală, dar, până la urmă, va
duce la epuizare şi, ca urmare, la boală. De aceea, una din
primele informaţii pe care dorim să le aflăm de la un pacient
este cât de tensionat e, cât de mult trage de el. Pentru mine
nu a fost o surpriză că, odată cu reducerea anxietăţii şi a
stresului, simptomele lui Sam s-au redus. Simpla
conştientizare a ceea ce ţi se întâmplă poate să aibă un
impact mult mai mare decât îşi închipuie majoritatea
oamenilor. Dar a accepta că ceva ţi se întâmplă e numai
primul pas în a depăşi stresul – pentru a merge mai departe
e nevoie de o implicare profundă şi asumarea acesteia e
ceva ce numai Sam putea să decidă dacă o va face sau nu.
 E{TI STRESAT? 13

Jocul interior [i stresul

Înainte de a trece mai departe, aş dori să îţi petreci
câteva momente luând temperatura propriului stres. A trăi
stresul nu este o experienţă abstractă – şi nici aceasta nu
e o carte despre chestiuni generale pe care le denumim
stres, dimpotrivă, este ceva real şi care te priveşte
personal, iar felul în care trăieşti propriul nivel de stres
îţi va da indicii despre felul în care vei abor da restul
cărţii. Stresul este dăunător propriei sănătăţi, aşa că
luându-ţi temperatura vei afla dacă ai ceea ce noi numim
„febra stresului” şi vei afla totodată cât de serioasă este
această febră.
Ia o foaie de hârtie şi răspunde la următoarele întrebări:

1. Fără să stai prea mult să te gândeşti, scrie un număr

de la unu la zece care să reflecte cât de stresat te-ai
simţit în ultima vreme.

2. Acum notează toţi factorii de stres care e posibil să

fi contribuit la acest nivel de stres. Alocă-le un
număr între unu şi zece în funcţie de cât de mult stres
determină evocarea fiecăruia. De exemplu:

ü Şeful impune termene nerealiste de atingere a

obiectivelor. (7)
ü Certuri cu fiul adolescent. (5)
 14 ü Nu pot să plătesc factura la electricitate. (9)
W. Timothy Gallwey

ü Părintele mai în vârstă are nevoie de spita -

lizare. (8)
ü Trebuie să îmi fac timp să cumpăr un cadou de
nuntă cuiva. (3)

Lista ta poate să fie mai lungă sau mai scurtă – chiar

şi lucrurile mai puţin importante pot fi stresante: să
descoperi că nu mai ai lapte când copiii vor cereale cu
lapte la micul dejun! Toţi aceşti factori de stres mărunţi
ce se adună pe parcursul unei zile pot să ne supere serios.

3. Scrie cum te fac să te simţi factorii de stres pe care

i-ai notat înainte. Ce simptome ai – fizice, emoţionale,
mentale, sociale. De exemplu:

Simptome fizice: palme umede, dureri de cap, dureri

de stomac

Simptome emoţionale: sunt cu lacrimile în ochi, îmi

vine să mă dau cu capul de pereţi

Simptome mentale: minte înceţoşată, mă concentrez

cu greutate

Simptome sociale: mă îngrijorează că nu pot să mai

fac faţă sarcinilor de serviciu, că şeful mă va critica
şi s-ar putea chiar să mă dea afară.
4. După ce te gândeşti la răspunsurile pe care le-ai dat 15

Jocul interior [i stresul

şi parcurgi descrierea de mai jos, plasează-te undeva
pe termometrul pentru stres.

37ºC – Temperatura ta este normală. Te simţi

relaxat, odihnit şi plin de vigoare. Îţi place să te
recreezi. Îţi faci timp să reflectezi la ceea ce ţi se
întâmplă. Nu manifeşti simptome – fizice, mentale,
 16 emoţionale, sociale – care au legătură cu stresul. Te
W. Timothy Gallwey

simţi bine.

37,8ºC – Ai un stres uşor şi câteva simptome care au

legătură cu stresul – o oarecare înţepeneală a
muşchilor cefei, indigestie. E posibil să te simţi când
extrem, când doar uşor obosit. Stresul nu îţi afectează
prea mult bucuria de a fi, claritatea gândirii sau
capacitatea de muncă.

38,3ºC – Ai un stres moderat. Corpul îţi este afectat

în toate aspectele – fizic, mental, emoţional şi social.
Te simţi ceva mai obosit. Responsabilităţile ţi se par
poveri care îţi pot afecta echilibrul general.

38,9 C – Ai un stres serios. Eşti iritabil şi stresul te

afectează foarte mult. Corpul şi mintea fac vizibile
efectele stresului. Nu poţi să gândeşti la fel de clar
ca de obicei. Te simţi oarecum obosit şi epuizat în
cea mai mare parte a timpului. Te îngrijorează faptul
că, dacă mai apar câteva sarcini, s-ar putea să o iei
la vale.

39,4ºC – Te apropii de niveluri foarte periculoase

de stres. Corpul şi mintea sunt serios afectate de
simptome datorate stresului. Încă o sursă de stres şi
e posibil să clachezi. Te simţi epuizat mai tot
timpul. Mai ales responsabilităţile curente îţi
 provoacă o stare de disconfort. Conştient sau 17

Jocul interior [i stresul

inconştient, cauţi căi de scăpare.

40ºC – sau mai mult – Eşti intoxicat cu stres. Ai o

boală datorată stresului. Ştii că multe simptome din
corpul şi mintea ta sunt cauzate de stres. Nu vezi cum
să stopezi stresul. Îţi e teamă de ceea ce ar putea să
urmeze. Eşti epuizat. Activităţile cotidiene, obişnuite,
sunt serios compromise. Ai nevoie de medicamente
ca să faci faţă situaţiei şi să dormi. Încă un factor de
stres şi eşti terminat.

În mod normal, când ai febră, iei situaţia în serios. Stai

acasă, îţi iei liber de la serviciu, te odihneşti. Dacă
temperatura este peste 40ºC, te duci la doctor. Nu îţi spui:
„O să trec şi peste asta”. La fel e şi cu febra stresului, şi
totuşi mulţi oameni cred că pot să se ţină tari, să o ignore,
iau diferite substanţe ca să se simtă mai bine şi, până la
urmă, se adaptează stresului. Cu cât ai de mai multă vreme
febra stresului şi cu cât aceasta e mai severă, cu atât e mai
puţin posibil să te prefaci că nu o ai.
Sper că acest exerciţiu simplu v-a făcut mai conştienţi
de măsura în care vă afectează stresul. Pentru a-l depăşi,
pentru a scăpa de stres, e nevoie de o strategie mai profundă
decât managementul stresului. Nimeni nu ar încerca să
înlăture febra aplicând „managementul febrei” şi nici de
stres nu se poate scăpa prin management. Dar se poate
scăpa.
 18
METODA JOCULUI INTERIOR
OFER~ O ALT~ OP}IUNE
W. Timothy Gallwey

Cele mai multe conversaţii în care se vorbeşte despre

stres sunt centrate pe „cum să scapi de neplăcerile stresului”.
Oamenii care spun „Stresul face rău” sunt cei care întreabă
„Ce să fac să scap de el?” Să înţeleg că vrei să îţi trăieşti
viaţa vrând să scapi de lucrurile neplăcute? Lupta cu stresul,
managementul stresului – nu funcţionează. Trebuie să îţi
propui o ţintă pozitivă, mai inteligentă. Jocul interior îţi
oferă o opţiune diferită: focalizarea pe ceea ce chiar vrei.
A aplica metoda Jocului interior înseamnă să
construieşti un miez de stabilitate care îţi va permite
să ai o prestaţie la cel mai bun nivel al jocului tău, evitând
astfel consecinţele stresului cronic. Prin această stabilitate
poţi să îţi menţii echilibrul, claritatea, atenţia şi pacea
interioară în faţa numeroaselor încercări neprevăzute pe
care le aduce viaţa.

Exerciţiu: Alege-ţi stresul!

Uită-te pe lista de factori de stres pe care ai scris-o

anterior, când ai făcut exerciţiul „Termometrul
stresului”, şi alege unul sau mai mulţi pe care să te
focalizezi pe măsură ce citeşti cartea, fă exerciţiile şi
aplică tehnicile despre care este vorba în ea. Alege acei
stresori care, odată rezolvaţi, vor face o diferenţă
semnificativă în modul în care îţi trăieşti viaţa.