Isus din copilărie

Vasile Voiculescu

Date despre autor

Activitatea literară a lui Vasile Voiculescu (1884-1963) s-a desfăşurat în direcţia
tuturor celor trei genuri literare:
 Genul liric: volumele de poezii Din ţara zimbrului (1918), Pârgă (1921), Poeme
cu îngeri (1927), Destin (1933), Urcuş (1937), Întrezăriri (1939), Ultimele sonete
închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu (1964)
 Genul epic: povestirile Lostriţa, Capul de zimbru, Ultimul Berevoi şi romanul
Zahei orbul
 Genul dramatic: Umbra
Adept al gândirismului, Vasile Voiculescu promovează în lirica sa credinţa ortodoxă.
Este cel mai important poet religios din literatura română.
Geneza poeziei
Poezia face parte din volumul Pârgă apărut în anul 1921. Punctul de plecare îl
reprezintă imaginea lui Isus din cele patru Evanghelii.
Tema o constituie viziunea personală a eului liric, aflat la vârsta copilăriei, asupra
Patimilor şi Învierii lui Isus Cristos. Ea înfăţişează un mod inocent al copilului de a se
raporta la Mântuitorul lumii.
Analiza textului
Incipitul poeziei prezintă nerăbdarea elevilor de a vedea venind sărbătoarea
Floriilor, ocazie de a părăsi gazda din oraş şi de a reveni în mediul familial din satul natal.
Plecarea spre casă se face cu ajutorul unor „brişci şi căruţe” pe „drumuri domoale de
plasă”. Ajungând acasă, copilul consideră că Patimile lui Isus sunt proiectate asupra
întregii naturi: „nori întruchipând răstigniri şi vedenii”. Atmosfera austeră este însă
însoţită de „tainica bucurie” că Isus va birui suferinţa şi moartea.
Joi copiii ies în pădure pentru a culege „călţunaşi şi viorele”. Bucuria ieşirii în
mijlocul naturii pare a estompa semnificaţiile religioase ale suferinţelor lui Isus. Totuşi,
„roşia floare” a coastei însângerate a Mântuitorului continuă să lucească, vie, zugrăvită pe
icoană.
Apogeul durerii este atins în Vinerea mare. Sătenii percep profund suferinţele lui
Isus: „Şi muream şi noi toţi cu tine”.
Însă Duminica Învierii aduce din nou bucuria. Copiii sunt atraşi şi de partea
materială a marii sărbători: ouă, miel şi cozonaci.
Finalul poeziei pune în evidenţă recunoştinţa eului liric faţă de Isus, care i-a fost
alături în toate momentele grele ale vieţii:
„Mângâietorule încununat cu spini,
Oricâte amărăciuni am înghiţit pe cale,
Mi-s încă stupii sufletului plini
De toată mierea amintirii tale.”