Inst.

Munteniţa Carmen
Şcoala Gimnazială Smulţi
Jud. Galaţi
Un copac bătrân odată,
Cu scoarţa de gâze mâncată
Sau poate de-un copil zgâriată,
Sta cu coroana aplecată.
Soarele blând îl mângâia
Durerea a i-o alina:
Pădurea-mamă dispăruse
Căci...poluarea o „înghiţise”.
Vioi, cântând despre natură,
Încântat peste măsură,
Radiind de fericire,
Copilul spuse cu uimire:
Atât de falnic şi... de trist!
Te-aş picta de-aş fi artist,
Dar sunt mic şi fără carte.
Voi pleca deci mai departe.
- Nu pleca! Mai stai un pic!
O vorbă eu vreau să-ţi zic:
Chiar de eşti atât de mic
Poţi s-ajuţi şi...nu un pic!
Poluarea îmi e duşman,
Şi, ca-n fiecare an,
Vă rog mult ca să veniţi,
Să-ncercaţi să o goniţi!
Plantează, dragă copile,
Chiar aici, lângă mine,
Un copăcel, o floare,
Fii exemplu pentru orişicare.
Natura să o îngrijeşti
Chiar şi-atunci când ai să creşti!
Vei fi mândru când vei vedea
Ce curată-i ţara ta!