Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Adina Dragomirescu - Morfosintaxa Limbii Romane. Sinteze Teoretice Si Exercitii PDF
Adina Dragomirescu - Morfosintaxa Limbii Romane. Sinteze Teoretice Si Exercitii PDF
4
editura universităţii din bucureşti
Şos. Panduri, 90−92, Bucureşti − 050663; Tel./Fax: 021.410.23.84
E-mail: editura_unibuc@yahoo.com
Internet: www.editura.unibuc.ro
5
CUPRINS
Introducere ................................................................................................................ 13
Abrevieri ................................................................................................................... 17
Simboluri .................................................................................................................. 18
Sigle .......................................................................................................................... 18
6
3. Apoziţionarea .................................................................................................. 42
3.1. Tipuri de apoziţii ................................................................................................. 42
3.1.1. [Apoziţii nominale: I. ecuativă, calificativă, de identificare; II.
categorizantă] .......................................................................................
...............................................................................................................
42
3.1.2. [Apoziţii simple şi complexe] ............................................................... 43
3.2. Apoziţia şi modificatorul restrictiv denominativ ................................................ 43
4. Particularităţi ale românei ............................................................................... 44
Exerciţii .............................................................................................................. 44
IV. Verbul şi grupul verbal ....................................................................................... 47
1. Definiţie şi caracteristici generale ................................................................... 47
1.1. [Definiţia verbului] ............................................................................................. 47
1.2. [Definiţia grupului verbal] .................................................................................. 47
2. Mod, timp, aspect; număr şi persoană ............................................................. 47
2.1. Categoriile gramaticale ale verbului ................................................................... 47
2.2. Analitic vs sintetic în paradigma verbului românesc .......................................... 48
2.3. Mijloace analitice de formare a modurilor şi a timpurilor .................................. 49
2.4. Probleme speciale ale unor forme din paradigma verbală .................................. 51
2.5. Exprimarea aspectului în limba română ............................................................. 53
2.6. Particularităţi ale românei ................................................................................... 54
Exerciţii ........................................................................................................ 54
3. Clasificarea flexionară .................................................................................... 57
3.1. Verbele cu flexiune regulată ............................................................................... 57
3.2. Verbe cu flexiune neregulată .............................................................................. 61
3.3. Particularităţi ale românei ................................................................................... 62
Exerciţii ........................................................................................................ 62
4. Clasificare sintactică şi sintactico-semantică a verbelor ................................. 64
4.1. Criteriile de clasificare sintactică ........................................................................ 64
4.2. Clase sintactice .................................................................................................... 65
4.2.1. [Clasificare în funcţie de numărul de complemente] ................................ 65
4.2.2. [Clasificare în funcţie de restricţiile formale impuse complementelor] ... 66
4.2.2.1. [Verbe monovalente] .................................................................. 66
4.2.2.2. [Verbe bivalente] ........................................................................ 66
4.2.2.3. [Verbe trivalente]......................................................................... 66
4.2.3. [Clasificare în funcţie de prezenţa/absenţa unei poziţii sintactice strâns
legate de verb] ..........................................................................................
...................................................................................................................
67...............................................................................................................
4.2.3.1. Poziţia complementului direct .................................................... 67
4.2.3.2. Poziţia subiectului ....................................................................... 68
4.2.3.3. Poziţia numelui predicativ şi cea a complementului
predicativ al obiectului ............................................................................. 69
4.2.4. [Clasificare în funcţie de prezenţa şi de statutul formantului/
morfemului reflexiv]
69
7
4.3. Clasificarea semantică a verbelor – în funcţie de grila de roluri tematice pe
care verbul le atribuie argumentelor
70
4.3.1. Roluri tematice atribuite de verb
70
4.3.2. Clase semantice şi semantico-sintactice de verbe
71
4.3.2.1. [Verbe agentive şi nonagentive]
71
4.3.2.2. [Verbe inacuzative şi inergative; verbe tranzitive agentive şi
nonagentive]
....................................................................................................
....................................................................................................
71
4.4. Particularităţi ale românei
72
Exerciţii
73
5. Variaţii în structura argumentală a verbului
75
5.1. Operaţii care modifică tranzitivitatea .................................................................. 75
5.1.1. Tranzitivizarea .......................................................................................... 75
5.1.1.1. Adăugarea şi ştergerea complementului intern ........................... 75
5.1.1.2. Tranzitivizarea unor verbe impersonale ...................................... 76
5.1.2. Detranzitivizarea ....................................................................................... 77
5.1.2.1. Pasivizarea .................................................................................. 77
5.1.2.2. Anticauzativizarea ....................................................................... 77
5.2. Impersonalizare vs personalizare ........................................................................ 78
5.2.1. Impersonalizarea ....................................................................................... 78
5.2.2. Personalizarea ........................................................................................... 79
5.3. Păstrarea numărului de argumente ...................................................................... 79
5.3.1. Reflexivizarea ........................................................................................... 79
5.3.2. Variaţia sintactică „liberă” ........................................................................ 80
5.4. Particularităţi ale românei ................................................................................... 80
Exerciţii ........................................................................................................ 81
6. Forme verbale nepersonale/nonfinite: infinitiv, supin, participiu, gerunziu .... 83
6.1. Trăsături comune ................................................................................................ 83
6.1.1. Îndepărtarea de comportamentul verbal ................................................... 83
6.1.2. Trăsături sintactice şi sematico-sintactice de tip verbal ........................... 84
6.1.3. Includerea în paradigma verbală ............................................................... 85
6.2. Diferenţa dintre forme ......................................................................................... 86
6.2.1. Trăsături nominale ale infinitivului şi ale supinului ................................. 86
6.2.2. Trăsături adjectivale ale participiului ....................................................... 86
6.2.3. Trăsăturile gerunziului .............................................................................. 86
6.2.4. Gradul de îndepărtare de verbul prototipic ............................................... 86
6.3. Poziţii sintactice în care apar formele verbale nonfinite (tablou comparativ) .... 87
6.4. Particularităţi ale românei ................................................................................... 89
8
Exerciţii ........................................................................................................ 89
7. Structura şi funcţiile GV ................................................................................. 93
7.1. Ierarhia sintactică a argumentelor ....................................................................... 93
7.1.1. [Complementul direct] .............................................................................. 94
7.1.2. [Complementul secundar] ......................................................................... 94
7.1.3. [Numele predicativ] .................................................................................. 94
7.1.4. [Complementul indirect] ........................................................................... 94
7.1.5. [Complementul prepoziţional] .................................................................. 94
7.1.6. [Complementul predicativ al obiectului] .................................................. 95
7.1.7. [Circumstanţialul obligatoriu] .................................................................. 95
7.1.8. [Subiectul] ................................................................................................. 95
7.1.9. [Realizări comune] .................................................................................... 95
7.2. Poziţii sintactice apărute prin reorganizare ......................................................... 96
7.2.1. [Complementul posesiv] ........................................................................... 96
7.2.2. [Complementul de agent] ......................................................................... 97
7.2.3. [Predicativul suplimentar] ........................................................................ 97
7.3. Complemente. Tabel recapitulativ ...................................................................... 97
7.4. Ierarhia sintactico-semantică a adjuncţilor/circumstanţialelor ............................ 99
7.5. Mijloace de realizare a coeziunii în interiorul GV .............................................. 102
7.5.1. [Coeziunea sintactică] ............................................................................... 102
7.5.1.1. [Mărcile de actanţă] .................................................................... 102
7.5.1.2. [Acordul] ..................................................................................... 103
7.5.2. [Coeziunea sintactico-referenţială, semantică şi lexico-selecţională] ...... 103
7.6. Distribuţia GV ..................................................................................................... 104
7.7. Particularităţi ale românei ................................................................................... 104
Exerciţii ........................................................................................................ 105
9
2.2.3. Marcarea analitică ..................................................................................... 118
2.2.3.1. Marcarea prepoziţională .............................................................. 118
2.2.3.1.1. [Relaţia de genitiv] ...................................................... 118
2.2.3.1.2. [Relaţia de dativ] ......................................................... 119
2.2.3.2. Marca proclitică lui ..................................................................... 120
2.3. Marcarea vocativului .......................................................................................... 121
2.4. Poziţia limbii române, între sintetic şi analitic .................................................... 121
Exerciţii ........................................................................................................ 122
3. Contextele şi funcţiile sintactice ale cazurilor ................................................. 124
3.1. Nominativul ........................................................................................................ 124
3.2. Genitivul ............................................................................................................. 125
3.3. Dativul ................................................................................................................. 125
3.4. Acuzativul şi cazul nonmarcat/cazul „direct”/„neutru” ...................................... 126
3.4.1. Acuzativul ................................................................................................. 126
3.4.2. Cazul „direct”/„neutru” ............................................................................ 126
3.5. Vocativul − cazul adresării ................................................................................. 127
Exerciţii ........................................................................................................ 127
4. Tipologia substantivelor ................................................................................. 129
4.1. Clasificarea flexionară ........................................................................................ 129
4.1.1. Substantivele cu flexiune (declinare) regulată .......................................... 129
4.1.2. Substantivele cu flexiune neregulată ........................................................ 130
4.2. Clasificarea lexico-semantică ............................................................................. 131
4.2.1. Substantivele comune ............................................................................... 131
4.2.2. Substantivele proprii ................................................................................. 131
4.2.3. Substantivele masive ................................................................................ 133
4.2.4. Substantivele abstracte .............................................................................. 133
4.2.5. Substantivele colective ............................................................................. 134
4.2.6. Substantivele „personale” ......................................................................... 135
4.2.7. Substantivele relaţionale ........................................................................... 135
4.2.8. Substantivele postverbale ......................................................................... 137
4.2.9. Substantivele postadjectivale .................................................................... 138
4.3. Particularităţi ale românei ................................................................................... 138
Exerciţii ........................................................................................................ 139
5. Structura şi funcţiile GN ................................................................................. 141
5.1. Structura GN. Ierarhia constituenţilor [determinanţi, cuantificatori,
modificatori, complemente] ................................................................................ 141
5.2. Mijloace de realizare a coeziunii în interiorul GN .............................................. 146
5.2.1. [Coeziunea sintactică] ............................................................................... 146
5.2.1.1. [Acordul] ..................................................................................... 146
5.2.1.2. [Morfeme de caz] ........................................................................ 146
5.2.1.3. [Conectori prepoziţionali] ........................................................... 146
5.2.1.4. [Conectori conjuncţionali] .......................................................... 147
5.2.1.5. [Topică fixă] ................................................................................ 147
5.2.2. [Coeziunea semantică] .............................................................................. 147
5.3. Distribuţia şi funcţiile GN ................................................................................... 147
5.4. Particularităţi ale românei ................................................................................... 150
Exerciţii ........................................................................................................ 150
10
VII. Pronumele şi grupul nominal cu centru pronume ............................................... 155
1. Definiţie .......................................................................................................... 155
1.1. [Definiţia pronumelui] ........................................................................................ 155
1.2. [Definiţia grupului nominal cu centru pronume] ................................................ 155
2. Tipuri de pronume .......................................................................................... 155
2.1. Clasificare în funcţie de categoria gramaticală a persoanei ................................ 155
2.1.1. Pronumele personale ................................................................................. 155
2.1.1.1. Pronumele personale propriu-zise ............................................... 155
2.1.1.2. Pronumele de politeţe ................................................................. 156
2.1.1.3. Pronumele de întărire .................................................................. 157
2.1.1.4. Pronumele reflexive .................................................................... 157
2.1.1.5. Pronumele posesive .................................................................... 158
2.1.2. Pronumele nepersonale ............................................................................. 159
2.1.2.1. Pronumele demonstrative ............................................................ 159
2.1.2.2. Pronumele nehotărâte/indefinite ................................................. 159
2.1.2.3. Pronumele negative ..................................................................... 160
2.1.2.4. Pronumele interogative ............................................................... 160
2.1.2.5. Pronumele relative ...................................................................... 161
2.2. Clasificare în funcţie de modul de obţinere a referinţei ...................................... 161
2.2.1. Pronumele cu utilizare deictică ................................................................. 161
2.2.2. Pronumele cu utilizare anaforică .............................................................. 162
2.2.3. Pronumele cu referinţă variabilă ............................................................... 162
3. Determinanţi şi cuantificatori .......................................................................... 162
4. Grupul nominal cu centru pronume ................................................................ 164
4.1. Structura grupului ............................................................................................... 164
4.2. Specificul grupului .............................................................................................. 165
5. Particularităţi ale românei ............................................................................... 165
Exerciţii ............................................................................................................. 166
VIII. Adjectivul şi grupul adjectival .......................................................................... 169
1. Definiţie şi caracteristici generale ................................................................... 169
1.1. [Definiţia adjectivului] ........................................................................................ 169
1.2. [Definiţia grupului adjectival] ............................................................................. 169
2. Flexiune şi clase flexionare ............................................................................. 169
3. Tipologia adjectivelor ..................................................................................... 171
3.1. Tipologie semantico-gramaticală ........................................................................ 171
3.1.1. [Adjective calificative şi categoriale] ....................................................... 171
3.1.2. [Adjective situaţionale/de modificare a referinţei] ................................... 173
3.2. Clasificare în funcţie de relaţia derivativă cu alte clase, în special cu verbul ..... 174
3.2.1. [Adjective derivate cu sufixe] ................................................................... 174
3.2.2. [Adjective participiale] ............................................................................. 174
4. Poziţiile ocupate de grup în organizarea propoziţiei ....................................... 174
5. Structura internă a grupului ............................................................................ 175
5.1. Structura extinsă a grupului adjectival ................................................................ 175
5.2. Particulele focale ................................................................................................. 176
5.3. Modificatorii ....................................................................................................... 177
5.3.1. [Tipuri de modificare] ............................................................................... 177
5.3.2. [Realizarea modificatorilor] ...................................................................... 177
11
5.3.3. [Topica modificatorilor] ........................................................................... 177
5.4. Complementarea ................................................................................................. 177
5.4.1. Clasificarea adjectivelor după cum autorizează sau nu complemente ...... 177
5.4.2. Clasificarea adjectivelor după tipul de complement ................................. 178
5.5. Adjuncţii/circumstanţialele ................................................................................. 180
5.5.1. Adjuncţii adjectivelor prototipice ............................................................. 181
5.5.2. Adjuncţii adjectivelor de provenienţă verbală .......................................... 181
6. Specificul limbii române ................................................................................. 181
Exerciţii ............................................................................................................. 182
IX. Adverbul şi grupul adverbial ............................................................................... 185
1. Definiţie .......................................................................................................... 185
1.1. [Definiţia adverbului] .......................................................................................... 185
1.2. [Definiţia grupului adverbial] ............................................................................. 185
2. Tipologia adverbelor ....................................................................................... 185
2.1. Clasificarea semantică ........................................................................................ 185
2.1.1. [Adverbe lexicale şi adverbe gramaticalizate] .......................................... 185
2.1.2. [Adverbe pline semantic, deictice şi anaforice] ........................................ 186
2.1.3. [Adverbe modale, de cuantificare, situative] ............................................ 186
2.2. Clasificarea sintactică ......................................................................................... 188
2.2.1. Adverbe cu autonomie sintactică şi fonetică ............................................ 188
2.2.2. Adverbe fără autonomie, depinzând de un suport sintactic şi fonetic
(Semiadverbele)
..................................................................................................................
..................................................................................................................
188
2.2.2.1. [Caracteristici generale] .............................................................. 188
2.2.2.2. [Inventarul şi eterogenitatea clasei] ............................................ 189
2.3. Clasificarea în funcţie de structura internă şi de relaţia cu alte clase lexico-
gramaticale
.............................................................................................................................
.............................................................................................................................
190
3. Poziţia ocupată de GAdv în organizarea propoziţiei şi a frazei........................ 190
4. Structura internă a GAdv ................................................................................ 192
4.1. [Modificatori şi particule focale] ........................................................................ 192
4.2. [Complementarea] ............................................................................................... 192
4.3. [Adjuncţia] .......................................................................................................... 193
5. Specificul limbii române ................................................................................. 193
Exerciţii ............................................................................................................. 194
12
4.1. [Particule focale] ................................................................................................. 200
4.2. [Modificatori] ...................................................................................................... 200
4.3. [Complemente] ................................................................................................... 201
4.3.1. Complementul realizat prin nominal ........................................................ 201
4.3.2. Complementul realizat prin adjectiv ......................................................... 202
4.3.3. Complementul realizat prin formă verbală nonfinită ................................ 202
4.3.4. Complementul realizat prin adverb .......................................................... 202
4.3.5. Complementul realizat prin GPrep ........................................................... 202
4.3.6. Complementul realizat prin propoziţie ..................................................... 202
5. Particularităţi ale românei ............................................................................... 203
Exerciţii ............................................................................................................. 203
Glosar ...................................................................................................................... 207
13
INTRODUCERE
15
justifică suplimentar unele interpretări propuse în carte, iar, în cazuri de evoluţie
sintactică evidentă, subliniază diferenţele dintre stadiul actual de limbă şi cel din limba
veche.
● În finalul fiecărui capitol, iar, dacă un capitol este mai mare, în finalul fiecărui
subcapitol, s-a introdus câte un set de exerciţii diversificate, menite să asigure
continuitatea activităţii de curs (de predare) cu cea de seminar: exerciţii de recunoaştere şi
de analiză, exerciţii de construcţie pe o schemă sintactică dată, exerciţii „teoretice”,
pentru a compara şi/sau a argumenta unele opţiuni de interpretare ale cărţii.
4. Teoretic, Morfosintaxa limbii române reflectă, în mare parte, concepţia din
GALR. Cum relaţia dintre cele două cărţi este cea dintre „amplu/detaliat” şi „sintetic”1,
am adăugat într-un chenar, la finalul fiecărui capitol/subcapitol, o indicaţie bibliografică
referitoare la părţile corespunzătoare din GALR. Această trimitere la GALR „se traduce”,
în esenţă, prin recomandarea expresă făcută cititorilor de a asocia la lectura noii cărţi şi
descrierea mai amplă, mai detaliată pe care o oferă GALR.
5. Inovaţiile în raport cu GALR (atât în ce priveşte teoria generală, cât şi în ce
priveşte descrierea de detaliu a limbii române) se bazează pe o serie de articole şi de cărţi
apărute în ultimul timp, fie posterioare lucrului la GALR, fie neintrate atunci în sfera
noastră de interes. Majoritatea noilor lucrări sunt teze de doctorat finalizate în ultimii ani,
precum şi articole şi cărţi care au dus cercetarea din domeniul gramaticii mai departe,
aprofundând şi detaliind descrierile existente. În acest sens trebuie înţeleasă „Bibliografia
selectivă” a cărţii, care cuprinde numai acele studii şi cărţi neintrate în bibliografia
anterioară a GALR.
● Dintre modificări, cele mai semnificative vizează, pe de o parte, introducerea
unei perspective mai accentuat morfosintactice, iar, pe de altă parte, modul de concepere
a sintaxei grupului nominal (GN).
– Astfel, în Morfosintaxă grupurile sunt urmărite, în acelaşi timp, sub
aspect strict sintactic (organizarea internă a grupului şi locul de inserare a
fiecăruia în ansamblul propoziţiei) şi sub aspect flexionar (sunt examinate
trăsăturile flexionare ale centrelor de grup, în ipostaza acestora de centre
flexibile). Se evită, astfel, repetiţiile, precum şi separările prea categorice dintre
morfologie şi sintaxă.
– În privinţa organizării grupului nominal, în Morfosintaxă se renunţă
definitiv2 la funcţia sintactică de atribut din gramatica tradiţională. Ca tip de
funcţie, atributul este totalmente nereprezentativ3, acoperind, în absenţa
ierarhizărilor sintactice şi sintactico-semantice, componenţi dintre cei mai
diverşi: determinanţi, cuantificatori, modificatori, complemente sau, mai în
1
Pentru relaţia „general/detaliat” vs „didactic/sintetic”, am avut un model admirabil în cele două
cărţi englezeşti datorate lui R. Huddleston şi G. K. Pullum (ca autori şi ca editori): prima – 1842
de pagini (2002: The Cambridge Grammar of the English Language), iar a doua – 312 pagini
(2008/2005: A Student’s Introduction to English Grammar, Cambridge University Press).
2
În GALR, deşi descrierea structurii GN avea în vedere, diferenţiat, funcţiile „determinare”,
„cuantificare”, „modificare”, în prezentarea funcţiilor se păstra, conform tradiţiei, clasa
atributului, clasă reunind, indiferent de funcţie, toţi componenţii aflaţi în „subordinea” formală
(acord, subordonare prin caz, prepoziţie, conector relativ sau conjuncţional) a centrului de grup.
3
Vezi şi observaţii asemănătoare în GALR, Introducere, II: 10.
16
detaliu, acoperind modificatori posesivi, restrictivi şi nonrestrictivi, iar, în cazul
complementelor, complemente de diverse feluri1.
– În consecinţă, în Morfosintaxă se ajunge la o diferenţiere mai
categorică a grupului verbal de grupul nominal, primul caracterizat prin clasa
complementelor, iar al doilea, prin clasa determinanţilor şi a modificatorilor.
Numai în cazul grupurilor nominale neprototipice (fie cu centre de provenienţă
verbală şi adjectivală, fie cu centre substantivale „de relaţie”2), pot apărea,
simultan, determinanţi, modificatori şi complemente; altfel, determinanţii şi
modificatorii, pe de o parte, şi complementele, pe de alta, sunt în distribuţie
complementară.
Şi alte aspecte din carte s-au bucurat de detalieri, îmbogăţiri, îmbunătăţiri în
raport cu materialul faptic din GALR (clasele de verbe şi relaţiile lor cu structura
argumentală şi cu variaţiile acestei structuri; tipologia adjectivelor; tipologia adverbelor
modale; clasa semiadverbelor; tipurile de prepoziţii funcţionale, lexicale şi semilexicale
etc.).
6. Dar, poate, cea mai importantă noutate de orientare priveşte introducerea
interesului pentru „specificul”/„individualitatea” limbii române, reluându-se, astfel, o
tradiţie mai veche a gramaticii româneşti3 şi anticipându-se, sub unele aspecte, cercetări
legate de perspectiva comparativă şi tipologică în studiul limbii române.
Într-o lucrare de tipul acesteia (restrânsă ca număr de pagini şi ca destinaţie),
noua orientare s-a făcut vizibilă doar în chenarele de la sfârşitul capitolelor, chenare
strângând inventarul cel mai reprezentativ (aşa cum apare el din cercetări anterioare) al
acestor trăsături. „Sintezele de specificitate” trebuie privite numai ca puncte de plecare şi
ca „îndemnuri” pentru cercetări ulterioare mai detaliate, mai aprofundate, urmând să intre
în sfera de interes a cursurilor de masterat şi de doctorat.
1
În descrierea GN, am adoptat punctul de vedere teoretic prezentat şi detaliat, în lucrări recente,
de Camelia Stan (vezi Stan, 2007, 2009a, 2009b), punct de vedere concordant cu lucrări din
lingvistica străină a momentului.
2
Pentru tipologia substantivelor, vezi capitolul VI, Substantivul şi grupul nominal, 4.
3
Vezi Alexandru Niculescu, Individualitatea limbii române între limbile romanice, I–III,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică (I–II), 1965, 1978, Editura Clusium (III), 1999, unde apare şi o
bibliografie a lucrărilor anterioare.
17
ABREVIERI
19
SIMBOLURI
SIGLE
1. Definiţia enunţului
Din punct de vedere strict lingvistic, enunţul este o secvenţă sonoră (sau grafică)
cuprinsă între două pauze, dotată cu o anumită semnificaţie. Din perspectivă
comunicativ-pragmatică, enunţul reprezintă produsul enunţării, actul (individual) de
folosire concretă a limbii.
Reflexul sintactic al acestui act poate fi o propoziţie (Ion cântă la pian), o frază
alcătuită din propoziţii principale coordonate (Ion cântă la pian şi bea vin roşu), o frază
alcătuită din una sau mai multe propoziţii principale şi una sau mai multe propoziţii
subordonate (Lui Ion îi place să cânte la pian şi să bea vin roşu când nu are altceva de
lucru), un grup sintactic nonverbal (Bietul Ion!), o interjecţie (Au!).
Schema organizării sintactice a unui enunţ de tipul Chiar/[am aflat] că Ion a
primit o casă astăzi este următoarea:
GComplementizatorului
3
Spec
(particule focale/ GFlex
complementizator) 3
Chiar/...că GDet − Spec Flex
(S) 3
Ion Flex GV
a 3
Spec V
(S) 3
Spec V
(S) 3
V GAdv − Adjunct
3 astăzi
V GDet − Complement
primit o casă
1
Prepoziţia are un statut special, putând fi atât o categorie funcţională, cât şi una lexicală.
19
Morfosintaxa limbii române
(a) GComplementizatorului
3
Spec Complementizator
tocmai 3
că GFlex
3
GDet − Spec Flex
(S) 2
Ion Flex GV
a 2
Spec V
(S) fugit
(b) GComplementizatorului
3
GPrep − Spec Complementizator
Pentru prima dată 3
Ø GFlex
3
Spec Flex
(S) 2
Ion Flex GV
a 2
Spec V
(S) 2
Spec V
(S) 2
V GDet − Complement
pierdut meciul
1
În ceea ce urmează, în mod convenţional, nu vom mai reprezenta în schemele arborescente
proiecţia GComplementizator atunci când specificatorul său este neocupat. În general, ne vom opri
cu detalierea schemelor arborescente la aspectele relevante pentru problema discutată.
22
Organizarea sintactică. Tipuri de enunţuri
(c) GComplementizatorului
3
GAdv − Spec Complementizator
Astăzi 3
Ø GFlex
3
Spec Flex
(S) 2
Ion Flex GV
a 2
Spec V
(S) 2
Spec V
(S) 2
V GPrep − Adjunct
2 pentru prima dată
V Complement
câştigat Ø
GFlexiunii este proiecţia cea mai importantă dintr-o propoziţie, care găzduieşte
informaţiile de flexiune a verbului (mod, timp, aspect şi, prin acord cu subiectul,
persoană, număr), şi este proiectat exclusiv de formele verbale finite. Poziţia de
specificator al GFlex este rezervată subiectului, care ajunge în această configuraţie (din
specificatorul proiecţiei V, trecând prin specificatorul GV) pentru a primi cazul
nominativ.
23
Morfosintaxa limbii române
24
Organizarea sintactică. Tipuri de enunţuri
25
Morfosintaxa limbii române
1
Pentru fiecare tip de enunţ, numai unul dintre acte (marcat cu bold în tabel) reprezintă realizarea
prototipică, celelalte fiind acte indirecte de vorbire.
26
Organizarea sintactică. Tipuri de enunţuri
Exerciţii
1. Se dau textele:
„CJ: Săracu’ Titu!
LDJ: Ştiţi ce?
CJ: Şi ştii cum mânca când i-am dus astea? Săracu’! Vaaai, Doamne! Aşa, cu lăcomie,
cu... cu foamea aia.
VJ: Profundă.
CJ: Foaia. Ancestral, aşa-zicând, ştii? Ce... ce i-au chinuit pe oamenii ăştia şi cum! Şi
uite, ca şi cum nimic n-ar fi fost.
LDJ: Şi ce... ce făceau ei?
CJ: Şi-acuma mai... mai... mai... mai... au neobrăzarea să spuie că «bătrânii» şi
«ăştia». După ce i-au chinuit aşa şi i-au...
LDJ: Erau obligaţi să muncească acolo? Sau nimica? Nu li se cerea nimic decât să
stea-n condiţii proaste.
CJ: Păi, vara... vara munceau. Da’ iarna ce să munceşti?
VJ: Trebuia să munceşti ca să obţii ceva, adică era o gospodărie colectivă, ce-o fi fost
acolo, I.A.S.
CJ: Da. Ce-o fi fost acolo vara nu ştiu... În orice caz, era balta aproape, aşa-zisa Baltă
a Dunării.” (transcriere adaptată după CORV)
„Maşina cobora pe Calea Griviţei, spre oraş. În dreptul Gării de Nord, Paul făcu
semn şoferului să oprească.
− Pleacă vreun tren la ora asta?
Şoferul întoarse capul spre ciudatul său client.
− De ce?
− Întreb dacă pleacă vreun tren.
− La ora asta nu. Primul tren este la 5 şi 40. Personalul de Timişoara.”
(M. Sebastian, Accidentul)
2. Se dau textele:
„− Ştii să citeşti în palmă?, întrebă Nora.
− Nu. Dar îmi place să privesc. (...)
27
Morfosintaxa limbii române
„− (...) N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi acolo, şi a
venit vacă? Oare Grigore a lui Petre Lucăi de la noi din sat pe la ce şcoli a învăţat, de
ştie a spune atâtea bongoase şi conăcăria pe la nunţi? Nu vezi tu că, dacă nu-i glagore-n
cap, nu-i, şi pace bună!
− Aşa a fi, n-a fi aşa, zise mama, vreu să-mi fac băietul popă, ce ai tu?”
(I. Creangă, Amintiri din copilărie)
28
Organizarea sintactică. Tipuri de enunţuri
sintactice.
„... Se trezi târziu, cu o tresărire de alarmă. Câtă vreme pierduse oare visând?
Nu îndrăzni să se uite la ceas. Privi în jur şi nu-şi dădu seama unde se afla. Nu mai era
în Grădina Icoanei, strada îi era necunoscută, casele − străine.” (M. Sebastian,
Accidentul)
29
II. PREDICATUL ŞI PREDICAŢIA
1.1. Predicatul semantic (logic) este acel component al propoziţiei care asociază
unei entităţi o proprietate (predicate cu un singur argument: Există o soluţie, El este
Dan, El este atent, El este mecanic, Copilul fluieră, Floarea se ofileşte); în cazul
predicatelor cu două sau trei argumente (Ion este prieten cu Maria, Ion este gelos pe
Maria, Ion îi este fidel Mariei, Ion seamănă cu tatăl lui, Ion are o maşină roşie, Ion îl
faultează pe Dan, Ion îi trimite Mariei o felicitare de Crăciun, Mă destinde vacanţa/să
plec în vacanţă) este vorba de o proprietate de tip relaţie între două sau trei entităţi.
Pot funcţiona drept predicate semantice cuvinte din diferite clase lexico-
gramaticale:
● verbe (Copilul aleargă, Ion o iubeşte pe Maria, iubind-o pe Maria, a o iubi pe
Maria, de citit romane);
● adjective (Ion este harnic/discret/loial familiei/sigur pe el);
● substantive în poziţia de nume predicativ, complement predicativ al obiectului,
predicativ suplimentar, apoziţie izolată (Ion este bebeluş, a fi bebeluş, Pe Ion l-au ales
preşedinte, alegându-l preşedinte pe Ion, Îl consider pe Ion profesor (bun), Ion, foarte
bun profesor, a avut rezultate excelente);
● prepoziţii lexicale1 (Ion locuieşte lângă mall, Ion a plecat cu/fără Maria);
● adverbe (Ion locuieşte aproape de şcoală, Ion se comportă identic mamei sale).
GV GFlex
3 3
V GDet Spec Flex
a spune 3 Ion 3
Det GN Flex GV
o poezie spune 3
Spec V
Ion 3
V GDet
spune 3
Det GN
o poezie
2. Predicat simplu/complex
32 29
Predicatul şi predicaţia
33
Morfosintaxa limbii române
Exerciţii
1. Se dau textele:
„Nu trebuie să uităm de asemenea că toată această şcoală a lui Zeno vorbeşte
despre raportul care poate fi stabilit, în ultimă instanţă, între mesajul politic al lui
Quintillus şi cel exprimat de filosoful numit de-a lungul întregii dezbateri Maestrul şi
deconspirat în final ca nefiind altcineva decât Plotin.”
„Dar poate că aşa a trebuit să fie; poate că dacă am crezut în Esenin fără a
cerceta trebuia să revin la el după ce uit tot ce am învăţat între timp, atunci când pot să
privesc din nou poezia nu prin ceea ce ştiu despre ea, ci numai din apropierea morţii sau
în apropierea morţii.”
„Vocea stinsă, aproape imperceptibilă, părea să fie a tatei, dar îmi făceam curaj
spunându-mi că nu se poate să fie a lui. Întâi, fiindcă el mă rugase să nu mai vin şi a
doua zi, spunându-mi că nu-l mai pot ajuta cu nimic. Apoi pentru că eu coborâsem prea
multe scări ca să-l mai pot auzi de acolo de unde l-am lăsat.” (I. Mălăncioiu, Călătorie
spre mine însămi)
34
Predicatul şi predicaţia
(e) Stabiliţi care dintre predicatele subliniate la (d) sunt simple şi care sunt
complexe şi descrieţi structura fiecărui predicat.
(f) Ce diferenţe de structură observaţi în cazul predicatelor complexe cu
operator modal identificate în textele de mai sus?
(g) Există, în textele de mai sus, predicate complexe care nu sunt şi
predicate ale enunţării? Dacă da, arătaţi care este structura acestora.
(a) Folosind textul de mai sus, comentaţi următoarea afirmaţie din GALR
II: 245: „În cazuri rare, predicatului enunţării poate să nu-i corespundă un
predicat semantico-sintactic”.
(b) Analizaţi construcţiile sintactice în care se includ interjecţiile
onomatopeice din textul de mai sus, folosindu-vă de următorul citat din GALR II:
252: „(...) interjecţiile onomatopeice (...) numai accidental îndeplinesc rolul de
predicat, substituind un verb pe care îl sugerează şi preluând toate caracteristicile
verbului înlocuit, şi anume: construcţia acestuia (inclusiv posibilitatea de
combinare cu un subiect), precum şi trăsătura predicativităţii”.
35
III. RELAŢII SINTACTICE:
COORDONARE, SUBORDONARE, APOZIŢIONARE
1. Relaţia de coordonare
38 35
Relaţii sintactice: coordonare, subordonare, apoziţionare
● Restricţii generale
■ Conjuncţiile coordonatoare se disting de cele subordonatoare sub
câteva aspecte de ordin sintactic:
1
Conjuncţiile coordonatoare pot apărea şi între constituenţi, la nivelul propoziţiei, şi între
propoziţii, la nivelul frazei.
2
Nu toate conjuncţiile subordonatoare răspund la testele din tabel (de exemplu, deşi nu acceptă
asocierea cu semiadverbul numai; conjuncţia încât nu se asociază cu şi, deoarece nu poate fi
repetată la al doilea membru al coordonării – *L-am aşteptat atât de mult, încât am îngheţat şi
încât m-am enervat; locuţiunea conjuncţională cu valoare cauzală odată ce nu poate apărea pe
primul loc într-un răspuns la o întrebare – De ce a venit? – *Odată ce a promis).
39
Morfosintaxa limbii române
● Restricţii particulare
Subclasa conjuncţiilor adversative se distinge atât prin nuanţele semantice ale
fiecărui component, cât şi prin restricţiile sintactice de utilizare.
− Semantic, s-a propus o scară a gradelor de opoziţie pe care le exprimă
conjuncţiile adversative. În această ierarhie, ci marchează cel mai puternic relaţia
opozitivă (şi datorită asocierii, în propoziţia principală, cu morfemul de negaţie), dar,
însă şi or se află pe o treaptă intermediară, iar conjuncţia iar are un sens adversativ mai
slab, apropiindu-se în unele contexte de conjuncţiile copulative. Din punct de vedere
pragmatic, s-a arătat că cele trei „trepte semantice” pot fi asociate cu următoarele
raporturi adversative: contrazicerea aşteptărilor (dar, însă, or), corectarea şi substituirea
unei ipoteze negate explicit (ci), contrastul tematic (iar).
− Sintactic, toate conjuncţiile adversative conectează propoziţii. Faţă de
conjuncţiile dar, însă şi ci, conjuncţiile iar şi or nu permit elipsa predicatului, întrucât
presupun predicate diferite pentru subiecte diferite:
Părinţii au plecat, iar copiii s-au dus pe stadion vs *Părinţii, iar copiii...
Popescu era cunoscut drept un bun diplomat, or gestul acesta l-a descalificat vs
*un bun diplomat, or gestul.
Conjuncţiile dar, însă şi ci permit elipsa predicatului, evident, când acesta este
identic în ambele părţi ale relaţiei (compară exemplele de la (a) şi (b) cu cele de la (c) şi
(d)):
(a) Este apreciat ştiinţific, dar/însă [este] nerespectat ca om, Era frumoasă,
dar/însă [era] rea, Îl consideră inteligent, dar/însă [(îl) consideră] leneş
(b) Nu Maria [a întârziat], ci Ioana a întârziat
(c) A venit, dar/însă a plecat repede vs *A venit, dar/însă repede
(d) Nu s-au bătut Ion şi Gheorghe, ci s-au certat vs *Nu Ion şi Gheorghe, ci s-au
certat.
40
Relaţii sintactice: coordonare, subordonare, apoziţionare
plural al sintagmei coordonate prin sau în poziţia de subiect: O carte sau o floare sunt
cadouri potrivite pentru o studentă la Litere.
Uneori, relaţia de coordonare adversativă poate fi marcată prin şi (însoţit adesea
de morfemul negativ nu): A muncit, şi nu a aşteptat mila altora.
2. Relaţia de subordonare
● Se stabileşte între două unităţi sintactice, dintre care una este dependentă de
cealaltă; unitatea dependentă/subordonată faţă de termenul ierarhic superior, respectiv de
centru, are fie statut de complement (Ion este prietenul Mariei, Ion citeşte cărţi, Vrea să
plece), fie statut de adjunct/modificator (Merge la munte, Copilului îi plăcea povestea cu
vânătorul).
● Curent, se exprimă prin mărci ale subordonării: în propoziţie – prepoziţia,
cazul, acordul; în frază – conjuncţia subordonatoare, pronumele, adjectivul şi adverbul
relativ. Mai rar (iar la nivelul frazei foarte rar), se exprimă şi prin juxtapunere (Înveţi, iei
examenul; nu înveţi, nu-l iei).
41
Morfosintaxa limbii române
42
Relaţii sintactice: coordonare, subordonare, apoziţionare
43
Morfosintaxa limbii române
44
Relaţii sintactice: coordonare, subordonare, apoziţionare
3. Apoziţionarea
● Reprezintă o relaţie de echivalenţă discursivă şi referenţială între doi
constituenţi ai enunţului, dintre care unul este baza, iar celălalt apoziţia (Maria, prietena
mea).
● Din punct de vedere semantic, baza reprezintă o entitate căreia i se asociază o
denotaţie de tip individ, iar apoziţia este un predicat logic/semantic care se „referă” la
individ.
● Se realizează prin juxtapunere (Ion, colegul nostru) sau cu ajutorul unor
apozeme (S-a vorbit mult despre problema actuală, respectiv/şi anume despre criza
politică) ori chiar al unor conectori subordonatori (Şi-a dorit un singur lucru, să ajungă
la Paris).
● Este obligatoriu izolată: prozodic, prin pauze, iar grafic, prin virgule.
● Are topica obligatoriu postpusă bazei.
45
Morfosintaxa limbii române
cinste)
II. Apoziţia – – – +
categorizantă1 (Alexandru, (I-a făcut urări (Maria, mamă (A scris o
căpitan al prietenului său, responsabilă, îşi lucrare despre
echipei de jurnalist – *I-a urmăreşte atent Camil
fotbal, a făcut urări copiii – *Maria, Petrescu,
declarat că este prietenului său, adică mamă scriitor
optimist – jurnalistului3) responsabilă, îşi interbelic – A
*Căpitan al urmăreşte atent scris o lucrare
echipei de copiii) despre Camil
fotbal, Petrescu)
Alexandru a
declarat că este
optimist2)
46
Relaţii sintactice: coordonare, subordonare, apoziţionare
Exerciţii
47
Morfosintaxa limbii române
48
Relaţii sintactice: coordonare, subordonare, apoziţionare
49
IV. VERBUL ŞI GRUPUL VERBAL
47
51
Morfosintaxa limbii române
tip de formă acoperind, în stadiul actual de limbă, anumite zone ale paradigmei, aşa cum
se poate vedea din tabelele de mai jos.
Timp Trecut
Impf. Pf. compus Pf. simplu Mmcp
Mod sint. anal. sint. anal. sint. anal. sint. anal.
Indicativ + − − + + − + −
aram am arat arai arasem
● Auxiliare
Auxiliarele sunt verbe care şi-au pierdut (într-o măsură mai mare sau mai mică)
autonomia lexicală şi gramaticală, ajungând să funcţioneze ca mărci pentru realizarea
52
Verbul şi grupul verbal
1
Ca etimon al auxiliarului de condiţional, cel puţin pentru unele persoane, a fost invocat şi verbul a
vrea; un stadiu intermediar de evoluţie ar fi forma reaş, prezentă în Banat până în secolul al XIX-lea.
53
Morfosintaxa limbii române
celor două valori: ca preia rolul de conector propoziţional, iar să, rolul de marcă a
conjunctivului: Aş vrea să vină − Aş vrea ca Ion să vină/Aş vrea ca acum să vină Ion.
În propoziţiile independente − incidente (A făcut tot ce a putut, să zicem),
interogative directe (Să-l invit, să nu-l invit?), imperative (Să vină secretara!) − şi în
subordonatele în care subordonarea se realizează prin alt conector (Îmi cumpăr o casă în
care să mă simt bine), să are numai rolul de a marca morfologic conjunctivul (prezent
sau perfect).
Să poate fi omis la persoana 3, în propoziţii principale cu structură fixată:
Ducă-se!, Ferească Sfântul!.
● Valorile prezentului
În funcţie de plasarea pe axa temporală şi de relaţia cu procesul denotat, prezentul
poate avea mai multe valori:
■ poate descrie actualitatea (prezentul instantaneu): Acum scriu la
capitolul „Mod, timp, aspect”;
■ poate specifica un interval temporal al cărui punct de pornire se află în
trecut: De când mă ştiu, îmi place să citesc;
■ poate descrie un proces permanent (prezentul generic): Pământul se
roteşte în jurul Soarelui;
■ se poate referi la trecut (prezentul retrospectiv): În GALR se discută
problema analizei sintactice; În 1850 se naşte Mihai Eminescu;
■ se poate referi la viitor (prezentul prospectiv): Plec mâine în vacanţă.
54
Verbul şi grupul verbal
55
Morfosintaxa limbii române
56
Verbul şi grupul verbal
Exerciţii
1. Se dau textele:
57
Morfosintaxa limbii române
58
Verbul şi grupul verbal
3. Se dau textele:
„Se însenină şi reveni seara asupra patului meu, continuă să mă închine şi eu o
lăsai. Curând însă îi dădui o lovitură care o răni adânc. Nici nu ştiu dacă această rană s-a
mai închis vreodată.” (M. Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, I)
„− Acu câteva zile, nimerii io fără să vreau, aşa, fusei martor la o ceartă, la o
ceartă între nepotu-meu Sucă şi prietenu’ lui, Sache a lu’ Zăpăcitu. (...) Mă, din ce să
luară ei, nu prea ştiu io bine, că nimerii tocma’ la mijlocu’ hărmălăii, când striga Sache
cât îl ţinea gura: «Bă Sucă, bă, bă, tu vorbeşti, bă, faci pe deşteptu’? Parcă nu-mi spusă
mie Marghioala lu’ Tălăposu că te-apucaşi şi udaşi prunii din capu’ vii cu vitriol, ca să
iese (sic!) ţuica tare!»” (Nea Mărin, interpretat de Amza Pellea, transcriere)
(a) Care este valoarea perfectului simplu în cele două tipuri de text?
(b) Folosindu-vă de cel de-al doilea text, comentaţi următoarea afirmaţie:
„În româna actuală, perfectul simplu este un timp viu mai ales în Oltenia, unde
redă un proces încheiat de curând (24 de ore), aşadar în trecutul apropiat” (GALR
I: 422).
59
Morfosintaxa limbii române
* *
*
3. Clasificarea flexionară
60
Verbul şi grupul verbal
Conjugarea I tradiţională
Subclase Trăsături Flective şi omonimii Exemple
flexionare distinctive
Subclasa I ● Inf.: -a Inf.: -a a ara, a
● Ind. prez., conj. a------l cânta, a
prez.: – [-ez] Ind. prez.: -Ø, -i, -ă, -ăm, -aţi, -ă detesta, a
Pf. s.: -ai, -aşi, -ăØ, -arăm, -arăţi, -ară îndopa, a
Impf.: -am, -ai, -aØ, -am, -aţi, -au zbura
a------l
Conj. prez.: -Ø, -i, -e, -ăm, -aţi, -e
Ger.: -ând
Part.: -at
Subclasa ● Inf.: -a Inf.: -a a avansa, a
a II-a ● Ind. prez., conj. a--------l divorţa, a
prez.: + [-ez] Ind. prez.: -ezØ, -ezi, -ează, -ăm, -aţi, -ează lansa, a
Pf. s.: -ai, -aşi, -ăØ, -arăm, -arăţi, -ară lucra
Impf.: -am, -ai, -aØ, -am, -aţi, -au
a-_-
_______-l
Conj. prez.: -ezØ, -ezi, -eze, -ăm, -aţi, -eze
Ger.: -ând
Part.: -at
61
Morfosintaxa limbii române
62
Verbul şi grupul verbal
63
Morfosintaxa limbii române
64
Verbul şi grupul verbal
suie), dar desinenţa -ă la pers. 6 ind. prez. (ei azvârlă, ca şi acoperi, referi); la
pers. 1 ind. prez. are desinenţa proprie -Ø (azvârl);
● prin apariţia în flexiune a unor flective proprii
■ a avea: desinenţele -m (eu am), -u (ei au);
■ a bea: desinenţa -u (eu/ei beau);
■ a fi: sufixul -a de imperfect (eram, faţă de veneam);
■ a şti: sufixul de pf. s. -u (ştiui, faţă de sării);
● prin prezenţa unor omonimii particulare
■ a vrea: pers. 3 ind. prez. = pers. 3, 6 conj. prez. = -Ø (el vrea – să vrea,
faţă de el tace – să tacă);
■ a lua: pers. 3 ind. prez. = pers. 3, 6 conj. prez. = -Ø (el ia – să ia, faţă
de el cântă – să cânte).
● Româna şi-a creat a 5-a clasă de verbe cu sufix propriu de infinitiv: -î. În cadrul
claselor cu sufixele de infinitiv -a, -i şi -î, româna distinge câte două subclase în funcţie
de sufixul de indicativ prezent: cu sau fără -ez pentru verbele în -a (zbor, lansez), cu sau
fără -esc pentru verbele în -i (vin, citesc), respectiv cu sau fără -ăsc pentru verbele în -î
(cobor, hotărăsc).
● În limba actuală, sub influenţă romanică, cea mai productivă clasă a devenit cea a
verbelor cu infinitivul în -a (faţă de limba veche unde era mai extinsă clasa verbelor în
-i), iar, în cadrul acesteia, subclasa tipic românească a verbelor cu sufixul -ez la indicativ
prezent.
● Variaţiile foarte mici dintre clasa verbelor cu infinitivul în -e şi cea cu infinitivul în -ea
favorizează trecerea verbelor dintr-o clasă în alta (vezi formele paralele: a plăcea vs
(nelit.) a place, va apărea vs (nelit.) va apare, tăcem vs (nelit.) tacem, facem vs (nelit.)
făcem).
● Verbele româneşti prezintă, mai mult sau mai puţin regulat, alternanţe fonetice ale
radicalului, care, asociindu-se mijloacelor flexionare, dobândesc funcţie de marcare
morfologică (a persoanei: port – porţi – poartă; a gerunziului: cred – crezând; a
conjunctivului: treče – să treacă etc.).
Exerciţii
1. Demonstraţi importanţa sufixului de infinitiv în clasificarea flexionară
a verbelor româneşti.
65
Morfosintaxa limbii române
3. Se dă textul:
„Şi tu, Ali Paşa, amărâtule, prăpăditule, ai uitat când te luptai cu paşalele
turceşti în ceata lui Andruţu Veruşiu Muciană şi cum le-ai cerşit alor noştri să-ţi
tocmească, pentru că erau mari şi tari, postul de dervengui paşa? Ei te-au crezut, or fi
avut în minte istoria vizirului protejat de Floca, probabil că şi tu ai pretins că le vei
respecta privilegiile şi apoi ce ai făcut? Degeaba am luptat lângă tine împotriva lui
Ibrahim Paşa din Berat şi a paşei din Epir de te-ai pomenit în 1784 paşă al Tesaliei şi
satrap al Epirului cu titlul de Rumili Valisi, titluri pe care le-ai obţinut, pretinde
Hughes şi o fi ştiind ce spune, cu firmane măsluite… Şi chiar mai târziu Vlahava,
Bucuvală şi Hristachi din Preveza te-au ajutat să-i înfrângi pe bajbuzucii răzvrătiţi.
Mai bine te-ar fi lăsat să cazi în mâinile lor, mânca-te-ar omizile!” (I. Nicolau, Haide,
bre!)
66
Verbul şi grupul verbal
* *
*
Verbele româneşti sunt variate nu numai sub aspect flexionar, ci şi sub aspect
sintactic, ele fiind responsabile, prin restricţiile sintactice şi semantico-sintactice pe care
le impun cuvintelor vecine (nominalelor în primul rând), de organizări sintactice (grile
sintactice) şi sintactico-semantice (grile tematice) extrem de diverse.
În funcţie de amploarea şi organizarea sintactică şi semantico-sintactică diversă a
structurilor generate de verb, s-a propus şi o clasificare sintactică a verbului românesc,
care o completează pe cea flexionară.
67
Morfosintaxa limbii române
68
Verbul şi grupul verbal
1
Sunt două modalităţi de exprimare a aceleiaşi organizări sintactice: prima priveşte restricţiile
formale, iar a doua, funcţiile atribuite.
2
În raport cu verbele zerovalente du sub 4.2.1.a, apare aici un argument suplimentar (în structuri
rare, marginale sintactic), indicând orientarea procesului spre o anumită Ţintă, realizată ca nominal
cu restricţie de acuzativ.
3
Aceeaşi observaţie de la nota 2, cu precizarea că argumentul suplimentar indică implicarea unui
Experimentator, cu formă de dativ.
4
Prin Nominalnemarcat desemnăm complinirile nominale cu formă „nemarcată” de N−Ac, acoperind
situaţiile în care complinirea legată direct nu suportă substituţia cu un clitic pronominal în acuzativ.
5
La nivelul restricţiilor formale, se includ în acelaşi tipar sintactic atât tipul: El mă întreabă
rezultatul, cât şi tipul: El m-a desemnat ministru, deşi se deosebesc sub aspectul funcţiilor: primul
include un complement secundar, al doilea, un complement de tip predicativ.
69
Morfosintaxa limbii române
● Verbe tranzitive:
■ cu tranzitivitate forte;
■ cu tranzitivitate slabă.
Tranzitive sunt verbele care cer poziţia CD, fie că această poziţie este saturată
(complementul fiind lexicalizat) sau nesaturată în context.
Verbe cu tranzitivitate forte sunt toate verbele cu obiect direct a cărui realizare
este fie o formă pronominală de clitic în acuzativ (O văd, Îl aştept), fie un grup nominal
complet sau o propoziţie substituibil/ă printr-o formă de clitic pronominal în acuzativ,
admiţând, implicit, dublarea prin clitic. Se includ aici verbele din construcţii ca:
(i) Îl accept, Îl ascult, Îl întreb, O privesc, O refuz, Îi verific;
(ii) Îl accept pe Ion, O îndrum pe Maria;
(iii) Citesc cartea – O citesc, Admir peisajul – Îl admir;
(iv) Accept că s-a greşit – Asta o accept, Nu doresc să plec/a pleca – Asta n-o
doresc.
Verbe cu tranzitivitate slabă sunt toate verbele (şi formele verbale) al căror
obiect direct este (sau a ajuns contextual) nesubstituibil printr-o formă specifică de
clitic pronominal, neadmiţând, implicit, dublarea prin clitic, precum şi verbele al căror
obiect direct este nelexicalizat în context (aşa-numitele tranzitive folosite absolut). Se
includ aici:
(a) verbe care admit un grup nominal incomplet (fără determinant), nesubstituibil
printr-o formă de clitic pronominal (tipul: Cumpăr casă, Alegem/Numim preşedinte, Are
avere; vezi cap. VI, Substantivul şi grupul nominal, 3.4.2.);
(b) verbe cu obiectul direct nelexicalizat (Îi place să mănânce şi să bea);
(c) verbe care primesc complement intern, imposibil de dublat printr-o formă de
clitic pronominal (A luptat o luptă dreaptă, A dansat un dans lent, A vorbit o vorbă
înţeleaptă);
(d) forme verbale care şi-au pierdut capacitatea de a primi clitic pronominal
(supinele tranzitive: Termină de citit lecţia, Mi-e greu de procurat cartea, maşină de
spart nuci).
70
Verbul şi grupul verbal
● Verbe intranzitive
Intranzitive sunt verbele care nu admit legarea directă a unui nominal, exceptând
nominalul-subiect, numele predicativ sau circumstanţialul neprepoziţional. Se includ aici
şi construcţii ca:
(a) Ion aleargă noaptea, Munceşte zile întregi, unde, în afara subiectului,
nominalul/grupul nominal neprepoziţional este substituibil printr-un adverb (Când
aleargă?, Cât munceşte?);
(b) Sportul înseamnă sănătate, unde nominalul nonsubiect nu permite realizarea
printr-un clitic pronominal şi, implicit, dublarea prin clitic, căci funcţionează ca NP, şi nu
ca obiect direct (CD).
● Verbe personale
Sunt personale verbele care primesc poziţia Subiectului, fie că acesta este
actualizat sau neactualizat în context; ele constituie majoritatea verbelor (Copilul citeşte,
Tu citeşti, Citesc şi scriu zilnic).
● Verbe impersonale
■ cu poziţia Subiectului imposibil de acoperit
■ cu poziţia Subiectului saturată, dar realizată prin propoziţie
conjuncţională sau prin formă verbală nepersonală.
71
Morfosintaxa limbii române
● verbe atributive – care cer în mod necesar ataşarea unui complement predicativ
al obiectului, complinire, semantic, predicativă (exprimă o proprietate referitoare la
entitatea din poziţia obiectului), complinire păstrată şi în formele nonfinite:
■ forme finite (L-au ales/numit/desemnat preşedinte);
■ forme nonfinite (N-a fost uşor de a-l alege/numi/desemna preşedinte).
72
Verbul şi grupul verbal
73
Morfosintaxa limbii române
1
Se includ în paranteze rolurile frecvent nelexicalizate, aflate într-o relaţie adesea prepoziţională,
mai puţin strânsă cu verbul.
74
Verbul şi grupul verbal
75
Morfosintaxa limbii române
Exerciţii
Se dau fragmentele:
„Vezi un tânăr de aparenţă foarte simpatică, se interesează la 1 toate, a învăţat
bine în şcoală, a fost dintre «premianţi», «promite mult». Trebuie să mai aştepţi înainte
de a-ţi forma judecata asupra lui. Nu e lucru mare să promită, lucru mare e să ţie ce
promite. Îl urmăreşti câtva timp, îl întâlneşti iarăşi după câţiva ani. Ce a făcut de atunci
încoace? A progresat în dezvoltarea lui? S-a înfiripat? A întreprins ceva cu succes? Şi-
a întemeiat cu propria sa muncă existenţa materială? A scris ceva şi lucrează mai
departe? Îl vezi după alţi ani. A mai crescut? Şi-a menţinut progresul? A rămas
credincios idealului din tinereţe? (...)
De aici se înţelege şi marea valoare a disciplinei intelectuale. Nu câte idei
felurite ai adunat în memoria ta este lucrul cel mai important, ci importantă este
legătura între idei. Tu poţi şti multe în multele momente ale vieţii: dacă nu-ţi aduci
aminte de ceea ce-ţi trebuie într-un anume moment şi dacă această aducere-aminte nu
trage după sine în şir regulat tot ce se află în tine pentru susţinerea, amplificarea şi
ilustrarea obiectului în discuţie, degeaba îţi sunt toate cunoştinţele rămase cufundate în
partea ascunsă a sufletului.” (T. Maiorescu, Critice)
1
În limba actuală, am spune de toate.
76
Verbul şi grupul verbal
77
Morfosintaxa limbii române
* *
*
5.1.1. Tranzitivizarea
Apare mai rar decât detranzitivizarea şi priveşte posibilitatea inserţiei
suplimentare a unui complement direct, care, iniţial, nu era inclus în structura
argumentală a verbului.
78
Verbul şi grupul verbal
(b) pe lângă un verb inergativ: a dormi un somn, a dansa un dans, a visa un vis;
(c) pe lângă un verb inacuzativ, în limba veche: Adormi Adam somnul cel amar
(Coresi, C2, 69, apud Creţia 19561: 129); Au vedeai furii, curreai cunrusulu şi cu
curvarul partea ta puneai (Psaltirea Hurmuzaki, 129);
(d) pe lângă verbele cu Experimentator, în limba veche: Şi se veseliră toţi veselie
îngerească (Ispirescu, L., 70, apud Creţia 1956: 118); Şi să scârbi mare scârbă
(Alexandria, 91).
În limba veche, construcţia cu un complement intern era mult mai frecventă şi era
acceptată de un număr mai mare de verbe decât în limba actuală. Astfel, situaţiile de la (c)
şi (d), posibile în limba veche, nu mai sunt reperabile în limba actuală.
Din punct de vedere sintactic, statutul acestui complement este diferit.
● Verbele tranzitive (a) acceptă un obiect specific sau indefinit, care poate fi
şters prin saturarea rolului tematic al obiectului2 (acest fenomen a fost descris ca „folosire
absolută” a verbului tranzitiv): Ion mănâncă mult, Ion a băut. În absenţa complementului,
sensul verbului se schimbă, trecând de la un sens de tip eveniment („În acest moment, Ion
mănâncă ceva anume”; „De când suntem aici, Ion a băut trei pahare de vin”), la un sens
de tip proprietate („Ion este mâncăcios”, „Ion a fost băutor (de vin)”).
● Complementul intern tranzitivizează verbele inergative (b), actualizând o
poziţie argumentală existentă, dar inactivă în mod obişnuit (încorporată). Graniţa dintre
verbele tranzitive (mai ales în cazul folosirii absolute) şi cele inergative se dovedeşte
astfel a fi foarte laxă, diferenţa majoră constând în actualizarea frecventă (pentru
tranzitive) vs neactualizarea/încorporarea frecventă (pentru inergative) a complementului
direct.
● Pe lângă verbele inacuzative şi pe lângă cele cu Experimentator (c, d),
complementul intern produce o falsă tranzitivizare, deoarece aceste verbe nu au
disponibilă poziţia sintactică a obiectului; în aceste cazuri, funcţionarea „complementului
intern” este asemănătoare cu cea a unui adjunct/circumstanţial, informaţia pe care o aduce
fiind de natură modală, cantitativă („a (a)dormit suficient”, „s-au veselit mult”). În
situaţiile de acest tip, „complementul” se asociază, de obicei, cu un modificator de tip
cantitativ-apreciativ (vezi: cel amar, îngerească, mare), şi, probabil, cu o intonaţie
specifică.
79
Morfosintaxa limbii române
5.1.2. Detranzitivizarea
Este o operaţie care presupune eliminarea complementului direct. Se poate realiza
prin două mecanisme: pasivizarea şi anticauzativizarea.
5.1.2.1. Pasivizarea
Este o operaţie lexicală (la nivelul Lexiconului) care afectează majoritatea
verbelor tranzitive şi, mai ales, pe cele cu tranzitivitate forte, având următoarele efecte
sintactice:
(a) structura tranzitivă devine intranzitivă;
(b) nominalul complement direct este externalizat şi ajunge să ocupe poziţia
subiectului;
(c) nominalul subiect este marginalizat şi ajunge într-o poziţie postverbală, cu
realizare prepoziţională, complementul de agent, sau este eliminat complet;
(d) structura pasivă are o marcare specifică:
Ion o sărută pe Ioana − Ioana este sărutată (de Ion); Ion şi-a bătut nevasta −
Nevasta a fost bătută (de Ion).
Pasivul poate avea două realizări morfologice:
● în mod prototipic, prin operatorul a fi, care poartă mărcile predicativităţii +
participiul verbului, care are comportament de tip adjectival: Ioana este cea mai căutată
din România (de către Poliţie);
● pasivul cu se, deşi echivalent din punct de vedere semantic cu pasivul cu
operator, apare în condiţiile neexprimării complementului de agent (În România, se caută
femei-interlop), ale unui subiect pasiv neindividualizat (În Deltă, se pescuieşte ştiucă),
ale impersonalizării construcţiei prin neexprimarea „subiectului pasiv” (Copilul aşteaptă
surpriza atunci când i se promite) sau prin apariţia unui subiect propoziţional (Se crede
că nimeni nu va câştiga la loto).
Spre deosebire de pasivul cu a fi, care are paradigmă completă, pasivul cu se este
limitat la persoana 3, singular şi plural: Se cumpără multe cadouri/măcar un cadou de
Crăciun.
5.1.2.2. Anticauzativizarea
Este o operaţie lexicală (la nivelul Lexiconului) care derivă numeroase verbe
ergative şi verbe cu Experimentator din corespondentele lor tranzitive; are următoarele
efecte sintactice:
(a) structura tranzitivă devine intranzitivă (detranzitivizare);
(b) nominalul complement direct este externalizat şi ajunge în poziţia subiectului;
(c) nominalul subiect cu rolul Agent este eliminat complet, fără a fi recuperat
semantic (punct în care diferă esenţial de pasiv);
(d) facultativ, se asociază cu o morfologie specifică (marca se):
Ion începe discuţia mai devreme (tranzitiv) − Discuţia începe mai devreme
(ergativ) − *Discuţia începe pentru a obţine [Ion] rezultatele dorite; dar: Discuţia se
începe mai devreme/este începută mai devreme pentru a obţine [Ion] rezultatele dorite
(pasiv);
80
Verbul şi grupul verbal
5.2.1. Impersonalizarea
Este o operaţie lexicală (la nivelul Lexiconului) aplicabilă majorităţii verbelor
nereflexive inergative şi inacuzative primare (care nu intră în alternanţa cauzativă, deci
nu au un corespondent tranzitiv) care acceptă subiect personal, uman; efectele sintactice
ale impersonalizării sunt:
(a) eliminarea unei poziţii argumentale a verbului;
(b) suprimarea nominalului din poziţia subiectului;
(c) marcarea specifică:
Oamenii dansează − Se dansează; Ei merg repede − Se merge repede; Toţi
angajaţii ajung târziu − Se ajunge târziu (dar: Apa ajunge la mal − *Se ajunge la mal),
Copiii cad pe gheaţă − Se cade pe gheaţă (dar: Ploaia cade − *Se cade).
Marca specifică impersonalizării este se (care are formă unică de persoana 3). De
aceea, verbele inerent reflexive nu pot apărea în construcţia impersonală. Nu acceptă
construcţia impersonală nici verbele copulative: Copiii sunt cuminţi − *Se este cuminte.
81
Morfosintaxa limbii române
5.2.2. Personalizarea
Se realizează prin apariţia pe lângă un verb zerovalent (sau un verb care acceptă
numai subiect propoziţional) a unui subiect personal. Personalizarea se poate produce în
două situaţii:
● avansarea subiectului din subordonată în regenta conţinând un verb impersonal
(care se şi acordă uneori cu subiectul avansat):
Se pare că Ion este vesel − Ion pare (că este) vesel; (Mi) se pare că fetele sunt
vesele − Fetele (mi) par vesele;
Trebuie ca Ion să fie atent − Ion trebuie să fie atent; Trebuia ca romanele să fie
citite − Romanele trebuiau citite.
● adăugarea unui subiect pe o poziţie sintactică ocupată în alte limbi de elemente
expletive, în cazul verbelor zerovalente care denotă fenomene naturale:
Dumnezeu plouă peste noi; L-a trăsnit Satana.
5.3.1. Reflexivizarea
Este o operaţie care se poate aplica atât în Lexicon, cât şi în Sintaxă, punând sub
semnul identităţii (coreferenţialitate) cele două argumente ale unei relaţii; afectează deci
atât subiectul, cât şi obiectul, dar fără a reduce o poziţie sintactică sau un rol tematic (cele
două roluri, frecvent Agent şi Temă, se „concentrează” în nominalul lexicalizat, iar cazul
acuzativ al obiectului este preluat de reflexiv):
Ion îl spală pe copil − Ion îl spală pe Ion − Ion se spală (pe sine)
Eu mă spăl pe mine − Eu mă spăl.
82
Verbul şi grupul verbal
83
Morfosintaxa limbii române
Exerciţii
1. Care este statutul complementului intern în următoarele exemple. În care
dintre aceste exemple se poate vorbi de „tranzitivizare”?
Ion şi Maria au jucat jocul preferat
Acest dans îl dansam la club (Pro TV, 2006)
Cântaţi Domnului cântec nou (Psaltirea Hurmuzaki)
Şi mirosi mirosul hainilor lui (BB, apud Frâncu 20091)
Iară eu aş rămâne aicea cu voi şi aş vie viiaţă îngerească (Alexandria)
Şi pohtiră pohtă în pustinie (Psaltirea Hurmuzaki)
Grăi-va limba mea cuventele tale (Psaltirea Hurmuzaki)
A ceti şi a nu înţelege iaste a vântura vântul sau a fiiarbe apa (M. Costin,
Viiaţa lumii)
2. Se dă următorul text:
„A. este indicat în tratamentul simptomatic al sindroamelor algice (...). De
asemenea, este recomandat în tratamentul durerilor postoperatorii (...). Reacţiile adverse
pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze (...). Deşi nu au fost
raportate interacţiuni în cazul administrării A. cu alte medicamente, se recomandă
prudenţă atunci când se administrează concomitent cu antiparkinsoniene (...). Datorită
1
Constantin Frâncu, 2009, Gramatica limbii române vechi (1521−1780), Iaşi, Casa Editorială
Demiurg.
84
Verbul şi grupul verbal
85
Morfosintaxa limbii române
86
Verbul şi grupul verbal
înger)
„Mă las locuit de o impresie sumară/beată poate” (Nichita Stănescu, Mă las
locuit)
„Stilul nu îl ai, ci îl eşti” (M. Cărtărescu, De ce iubim femeile).
* *
*
1
Ne deosebim de gramatica tradiţională, care le subordona categoriei modului, considerându-le
moduri nepersonale. Separarea de moduri se justifică prin absenţa oricărei semnificaţii modale:
niciuna dintre formele nepersonale nu exprimă atitudinea vorbitorului în legătură cu acţiunea/
starea exprimată de verb.
2
Prin verb prototipic se desemnează formele modale propriu-zise (personale).
3
Face excepţie infinitivul, care, formal, diferenţiază un infinitiv perfect (a reuşi – a fi reuşit), iar,
ca sens, diferenţiază, în unele contexte, o valoare de perfect (Îşi doreşte a reuşi [atemporal]/a fi
reuşit [+ Perfect] la examen). Sunt şi contexte în care distincţia temporală se neutralizează (înainte
de a reuşi = înainte de a fi reuşit, până a reuşi = până a fi reuşit).
87
Morfosintaxa limbii române
88
Verbul şi grupul verbal
89
Morfosintaxa limbii române
1
E vorba numai de unele trăsături adjectivale, şi nu de toate trăsăturile adjectivale. De exemplu,
sunt numeroase participii care nu admit mărcile şi contextele de gradare (*avere mai administrată
decât altele/*foarte administrată).
2
Nu este şi cazul gerunziului „argumental” (vezi infra, 6.3.).
3
Vezi supra, nota 3, p. 83.
90
Verbul şi grupul verbal
de diateză în cazul supinului şi al participiului1: Mi-e greu de urmat această cale [+ Activ]
– E imposibil de urmat această cale de întreaga populaţie [+ Pasiv]).
● Infinitivul şi supinul se leagă de regent prepoziţional (GN: dorinţa de a pleca,
fată de măritat; GV: Nu ştie a învăţa, Secretul lui constă în a învăţa continuu, Termină
de învăţat), în timp ce legarea prepoziţională a gerunziului şi a participiului este aproape
absentă2 (GN: un intelectual utilizând forţa cuvântului, un intelectual implicat în
politică; GV: Se aude tunând, Trebuie spus adevărul).
Cel mai îndepărtat este participiul, care, şi sub aspect flexionar, are trăsături
adjectivale. Şi între participii există diferenţe: participiile pasive (de la verbe tranzitive
agentive) sunt „mai verbale” decât participiile de la verbe tranzitive cu Experimentator (o
casă *mai scoasă la vânzare azi de către proprietar vs o fată mai dezgustată şi mai
plictisită decât oricând).
Cel „mai verbal” este gerunziul.
O poziţie intermediară au infinitivul şi supinul, iar, dintre ele, supinul este mai
îndepărtat de verb decât infinitivul (infinitivul păstrează cliticele pronominale, în timp ce
supinul nu: dorinţa de a da copiilor cartea – dorinţa de a le-o da, E greu de dat copiilor
cartea – E greu de *le-o dat).
Grupul
sintactic Poziţia
Infinitiv Supin Gerunziu Participiu
în care se ocupată
include
GV argument + + + +3
extern (S) E greu a E greu de Se aude tunând Trebuie spus
tăcea spus
argument + + +4 –
intern (CD) Ştie a citi Termină Aud tunând
de citit
1
Participiul încorporează, fără mărci speciale, valori de diateză: fie numai „pasiv”: cărţi citite,
film văzut, fie numai „activ”: om umblat, fie, în construcţii ambigue, ambele valori: drum ocolit,
om mâncat.
2
Gerunziul acceptă vecinătatea unei singure prepoziţii (ca-ul „calităţii”), apărând numai în
contexte unde exprimă proprietăţi (Îl consider ca făcând parte din elita universitară). Participiul
prepoziţional apare într-un număr mic de contexte, fie ca adjunct cauzal (De prost administrată ce
era, averea s-a risipit), fie ca exprimând proprietăţi în vecinătatea prepoziţiilor calităţii (O
consideră ca bine adaptată la situaţie).
*
3
Participiul argument este extrem de rar, fiind limitat la vecinătatea unor verbe impersonale.
4
Gerunziul argument apare rar, fiind circumscris la clasa verbelor de percepţie.
91
Morfosintaxa limbii române
argument + + – –
intern (CPrep) Se Se apucă
gândeşte de citit
a pleca
argument + + – +
predicativ Dorinţa Cartea e Pâinea e arsă
(NP) este a de citit
învinge
adjunct la – – + Instrumental: –
verb A scăpat fugind
(circ.)
P adjunct la P – + + +1
(circ.) Circ. de Timp/cauză/ Cauză:
relaţie: condiţie/concesie/ Plecată de
De plâns, modalitate: aici, n-a
a plâns Ieşind pe uşă, a sunat asistat la
destul telefonul; ceremonie
Începând ploaia, a
rămas acasă;
Încercând, ar putea
câştiga;
Neînvăţând, tot a luat
examenul;
Sincer vorbind, nu
are şanse.
GPrep complement + + –2 +/ –3
al Prep până/fără Se
a ajunge gândeşte
la plecat
GAdj complement + + – –
al Adj gata a bun de
pleca însurat
GAdv complement + – – –
al Adv înainte de
a pleca
GN modificator + + + +
(restrictiv ideea de maşină de soluţii vizând criza case văruite
sau a pleca spălat
nerestrictiv)
1
Participiul, ca adjunct propoziţional, apare extrem de rar, limitându-se la construcţii eliptice.
2
Singura prepoziţie admisă de gerunziu este ca-ul „calităţii”, acceptat rar şi numai în poziţii
predicative.
3
Singurele prepoziţii care acceptă participiu sunt de (De arsă, nu putea fi mâncată) şi prepoziţiile
calităţii (O consideră ca şi măritată), dar grupurile prepoziţionale, în ansamblu, se includ în alte
poziţii sintactice decât în cea de complement.
92
Verbul şi grupul verbal
Centru de predicat al + + – –
enunţ enunţării A nu se De scris
copia! toată
pagina!
Exerciţii
93
Morfosintaxa limbii române
(a) Alegeţi infinitivele, stabiliţi din ce grupuri sintactice fac parte, care este
structura fiecărui grup şi în ce poziţie sintactică se inserează grupul.
(b) Indicaţi care sunt semnele lingvistice ale naturii duale a infinitivelor,
verbală şi nominală.
(a) Alegeţi gerunziile, stabiliţi din ce grupuri sintactice fac parte, care este
structura fiecărui grup şi în ce poziţie sintactică se inserează grupul.
(b) Indicaţi care sunt, pe de o parte, semnele îndepărtării lor de
comportamentul verbului prototipic, iar, pe de alta, semnele lingvistice ale naturii
lor verbale.
„De meritat, toate merită să fie cunoscute şi, după părerea noastră, lăudate –
toate fără excepţie.”
„Dar mai sunt rezerve de făcut şi în privinţa celor zise de d-ta despre Creangă,
Popovici-Bănăţeanul şi d-l Slavici. Ai introdus însuţi deosebirea între aceşti trei autori.
Însă atunci e greu de priceput pentru ce ai pus pe cei trei autori în republica
poporanismului.” (T. Maiorescu, Critice)
„Această nătângă şi vulgară insinuare a fost una dintre marotele bietului VT, azi
ca şi dispărut. Oricum, e deprimant să constaţi că dragostea de ţară se reduce la a vorbi
de bine. «De rău» i-au vorbit «pe ai noştri» şi Eminescu, şi Caragiale, şi Cioran şi alţii,
toţi buni de dat – după domnul O. – pe mâna poliţiei.” (A. Pleşu, Comèdii la Porţile
Orientului)
94
Verbul şi grupul verbal
4. Se dă următorul fragment:
„Aceasta era etapa finală a unei programate uitări de sine, a definitivei
despărţiri de tine pe drumul împlinirii «performanţei culturale», a topirii eului în spaţiul
impersonal al «spiritului obiectiv».” (G. Liiceanu, Uşa interzisă)
(a) Extrageţi din text substantivele postverbale abstracte şi specificaţi
grupurile sintactice al căror centru îl constituie.
(b) Transformaţi centrul de grup într-o formă verbală de infinitiv (scurt)
şi urmăriţi ce modificări sintactice suferă grupul.
5. Se dă următorul fragment:
„Revocarea eliberării provizorii se dispune de către procuror prin ordonanţă, iar
de instanţă prin încheiere, cu ascultarea inculpatului asistat de apărător. Revocarea se
dispune şi în lipsa inculpatului, când acesta, fără motive temeinice, nu se prezintă la
chemarea instanţei. În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului
are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală (...).”
(Luncan, Duculescu, Drepturile omului)
(a) Stabiliţi ce este comun, din punct de vedere lingvistic, pentru cuvintele
subliniate.
(b) Delimitaţi grupurile sintactice în care se includ cuvintele subliniate şi
indicaţi structura fiecărui grup.
(c) Transformaţi centrul de grup într-o formă verbală de infinitiv scurt şi
examinaţi modificările sintactice produse.
95
Morfosintaxa limbii române
* *
*
7. Structura şi funcţiile GV
GV este alcătuit din centrul verbal, la care se ataşează:
96
Verbul şi grupul verbal
Schema generală a GV 2
7.1.1. Complementul direct (CD) este cel mai strâns legat sintactic şi semantic
de verb: Mănânc un măr, Scriu o carte. Verbul tranzitiv impune acestui complement
cazul acuzativ (structural), într-o configuraţie sintactică specifică. În situaţii speciale
(legate de apartenenţa la subgenul personal şi de definitudine), complementul direct se
1
Această poziţie corespunde numai adjunctului care se raportează la verb şi deci care face parte
din GV.
2
Această schemă este pur orientativă, subliniind existenţa unei ierarhii a complementelor, care, de
fapt, aparţin în majoritate primei proiecţii a verbului (stând în poziţia de „soră” a verbului lexical).
97
Morfosintaxa limbii române
construieşte cu pe: Îl văd pe Ion. Acest complement este caracterizat de dublarea clitică,
cele două segmente care realizează dublarea ocupând o poziţie sintactică unică (O ascult
pe mama, Cartea am citit-o de trei ori). În absenţa complementului direct, se vorbeşte
despre „folosirea absolută” a verbului tranzitiv (Citesc trei romane − Citesc).
7.1.3. Numele predicativ (NP) este un complement de tip special, la fel de strâns
legat sintactico-semantic de verbul copulativ cum este complementul direct legat de
verbul tranzitiv. Din punct de vedere semantic, numele predicativ exprimă, de obicei, o
proprietate, având o semnificaţie predicativă, şi nu una individualizantă (Vali este
băiat/cuminte, Ion devine înţelept). Efectul acestei trăsături semantice este antrenarea NP
în relaţii ternare, implicând, pe lângă relaţia cu verbul, şi raportarea la subiect.
98
Verbul şi grupul verbal
Există contexte în care acelaşi verb lexical se construieşte fie cu NP, dacă al
treilea membru al relaţiei este subiectul (El se numeşte Ion), fie cu CPO, dacă al treilea
membru al relaţiei este un complement (Ei îl numesc Ion).
7.1.8. Subiectul (S) este un tip special de complement, generat în interiorul GV,
dar care ajunge să ocupe poziţia unui argument extern (în Specificatorul proiecţiei
GFlex), pentru a primi cazul nominativ de la verb. La rândul lui, subiectul impune
verbului finit restricţii de acord (Copilul citeşte − Copiii citesc). Subiectul poate apărea
însă şi pe lângă forme verbale nonfinite, în absenţa acordului (Citind Ion poezia cu voce
tare, toţi au râs). Faptul că subiectul ajunge să ocupe o poziţie exterioară GV este
susţinut şi de apariţia subiectului, cu rare excepţii, numai în prezenţa verbului finit; spre
deosebire de subiect, complementele veritabile, care rămân în interiorul GV, pot apărea
cu uşurinţă pe lângă forme verbale nonfinite: a mânca un măr, a vorbi despre orice, a
apela la prieteni etc.
7.1.9. Se cuvine remarcat că, în afara realizării comune prin nominale, S, CD,
CSec şi CPrep au şi alte posibilităţi de realizare comune1.
1
Posibilităţile de realizare a CI sunt mai limitate, ca urmare a restricţiei de caz dativ impuse de
centru.
99
Morfosintaxa limbii române
Trebuie spus
numai adevărul
propoziţii Trebuie să Ion vrea să M-a rugat să vin Mă tem să vin
conjuncţionale reuşim plece
Trebuie ca Ion M-a rugat ca azi Mă tem ca astăzi
să reuşească Ion vrea ca să nu vin să nu plouă
altcineva să
Este sigur că plece Te anunţ că plec Mă tem că
vom reuşi Recunoaşte că timpul a expirat
Nu se ştie dacă ai greşit Îl întreb dacă El se gândeşte
vom reuşi Ion verifică vine sau nu dacă a procedat
dacă a închis bine
Nu se ştie cum lumina Ion mă întreabă El se miră cum
de am reuşit cum de am de am ajuns la
Ion întreabă reuşit timp
cum de s-a
întâmplat asta
propoziţii relative Nu se ştie Ion întreabă Ion mă întreabă Nu s-a gândit
interogative cine/ce/când va cine/când/ unde cine/ce/când va unde şi când va
câştiga va veni câştiga pleca
Ion m-a anunţat
unde pleacă
propoziţii relative Cine munceşte El cunoaşte pe Îl învăţ ceea ce El s-a gândit la
propriu-zise reuşeşte cine a venit trebuie să ştie ce se întâmplase
ieri
propoziţii relative N-are ce se Ion nu are ce − −
infinitivale întâmpla mânca/cu cine
Nu-i ce mânca veni la masă
100
Verbul şi grupul verbal
obligatorie: Nu-şi crede ochilor şi urechilor (*Nu crede ochilor şi urechilor), Îşi vede de
treabă (*Vede de treabă). Din punct de vedere semantic, CPos priveşte atât posesia
alienabilă (Îmi vin colegii), cât şi posesia inalienabilă (Mi-am rupt mâna).
101
Morfosintaxa limbii române
102
Verbul şi grupul verbal
GComplementizatorului
3
A3 GFlex
3
arg. ext. GV
3
V A2
3
V A1
3
V Complemente
103
Morfosintaxa limbii române
Clasificarea circumstanţialelor
104
Verbul şi grupul verbal
105
Morfosintaxa limbii române
Unele complemente cu realizare nominală pot varia între mărci cazuale şi mărci
prepoziţionale:
1
Funcţionează ca circumstanţiale ale enunţării şi conectorii discursivi de tipul: cu alte cuvinte,
altfel spus, mai precis; de pildă, de exemplu.
2
Acelaşi statut îl au şi conectori discursivi ca: în primul rând, apoi, mai ales; pe de o parte... pe
de altă parte; pe scurt.
106
Verbul şi grupul verbal
7.5.1.2. Prin acord − dintre complemente, numai subiectul poate impune verbului
(sau participiului din structura pasivului) restricţii de acord: Copilul citeşte repede −
Copiii citesc repede; Ion a fost lăudat − Ioana a fost lăudată − Copiii au fost lăudaţi.
107
Morfosintaxa limbii române
7.6. Distribuţia GV
Grupul verbal cu centru finit este nucleul enunţului, căruia îi conferă
autonomie, şi îndeplineşte funcţia de predicat al enunţării: Ion ascultă muzică, Ieri ne-am
plimbat pe malul Dunării.
Grupul verbal cu centru nonfinit apare în două ipostaze:
● rar, funcţionează ca predicat enunţiativ: A se agita înainte de a fi consumat!,
De plătit telefonul!
● în majoritatea situaţiilor, funcţionează ca predicat sintactic, care păstrează
capacitatea de a avea argumente, dar nu şi pe aceea de a conferi autonomie enunţiativă:
dorinţa lui Ion de a nu pleca Ioana niciodată acasă; graba lui Ion de spus cât mai multe
lucruri; spunând zilnic acestea. În această ipostază, GV poate ocupa toate funcţiile
sintactice specifice formelor verbale nonfinite (vezi supra, 6.3.).
108
Verbul şi grupul verbal
Exerciţii
1. Se dau textele:
„În căutarea cunoştinţei, nu este încă decât bucuria voinţei, bucuria de a adopta
şi de a deveni «ceea ce simt în mine»; şi dacă există nevinovăţie în cunoştinţa mea este
pentru că există în ea voinţa de a adopta.”
„Datorită unui avocat celebru pe atunci, am putut câştiga procesul şi primi
sentinţa prin care se adeverea că eu nu sunt copilul jidovului, ci al nimănui: «din flori»,
cum se mai spune. Am venit bucuros înapoi, m-am înscris imediat în mişcare şi numai
cu mare greutate m-au putut împiedica mama şi bunica să nu iau parte la rebeliunea din
Ianuarie de unde poate nu m-aş mai fi întors pentru a face mai departe umbră
pământului şi pentru a te amărî şi pe tine.” (L. Dimov, Scrisori de dragoste)
(a) Identificaţi grupurile verbale cu centru verb finit din textele de mai
sus, stabilind componenţa acestora.
(b) Care sunt diferenţele de structură între GV care au drept centru
verbul a fi?
(c) Identificaţi GV cu centru nonfinit şi analizaţi componenţa acestora.
109
Morfosintaxa limbii române
2. Se dau textele:
„Şi când te-am văzut azi, liniştită şi veselă chiar, m-am gândit că întreaga
problemă s-a rezolvat şi fără intervenţia mea de altfel ridicolă şi inoportună.”
(L. Dimov, Scrisori de dragoste)
„Se simţi ridicolă, trântită cum era − cine ştie de când? − în plină stradă,
într-un grup de trecători curioşi. Ar fi vrut să se ridice, dar singură ştia bine că nu va
putea.”
„Frumoasă cravată, dar nu ştie să şi-o facă. Nodul e prea strâmb. Am să-l
învăţ eu cum se face un nod ca lumea. (...) Îşi opri respiraţia şi ascultă cu urechea
aţintită spre odaia cealaltă, ca să prindă şi ea vocea din receptor. O auzi într-adevăr
vibrând metalică, îndepărtată ca pe un minuscul disc de patefon.” (M. Sebastian,
Accidentul)
„Balzac pare a-l regândi pe Rousseau prin intermediul citirii acestuia de către
Sainte-Beuve, iar Flaubert scrie declarat pentru acesta din urmă.”
3. Se dau textele:
„Eu locuiesc aici aproape, pe Bulevardul Dacia, şi tramvaiul 16 nu opreşte
decât ori la Dacia, ori la Vasile Lascăr. De asta cobor la cotitură, unde tramvaiul o ia
pe Orientului.”
„De ce durează aşa mult? Trebuie să fie înăuntru o căldură dulce de seră.
Balanţele de metal stau nemişcate. Lichidele grele, somnoroase, dorm în rafturi, în
110
Verbul şi grupul verbal
„Rămâne ca să ştii cum să mă legi din nou − remorcă − de maşina vieţii tale.”
111
Morfosintaxa limbii române
„Mi s-a părut că sunt mânat de acel insondabil destin care îi goneşte pe eroii
din operele lui Dostoievski. Şi că niciodată fatalitatea nu mă va aduce înapoi. Nu
credeam că voi putea fi încercat de un asemenea gând şi nici nu eram pregătit.”
(L. Dimov, Scrisori de dragoste)
„În bisericuţa afumată popa îi pomenea pe toţi pe cât de des cu putinţă, iar
lumânările de seu de vită ardeau necontenit, afumând tavanul scund ca pe fundul unui
ceaun.”
„Cei mai mari jucau fotbal cu o mingică de tenis şi zbierau la toţi cei care
treceau în fugă peste terenul lor.”
„Picioarele
le ţineam pe caloriferul de sub geam, care iarna îmi ardea tălpile.”
(M. Cărtărescu, Orbitor. Aripa stângă)
„Şi Lejnev îi reproşează lui Rudin că, amestecându-se într-o dragoste a lui din
tinereţe şi tot lămurindu-i lui şi iubitei lui relaţia care îi unea, vârându-se, cu alte
cuvinte, între ei (fără, desigur, intenţia de a-i răpi iubita, pur şi simplu dintr-un interes
cazuistic), sfârşise prin a-i face odioşi pe unul în locul celuilalt.” (N. Manolescu,
Cititul şi scrisul)
„Când termina de mâncat, alerga şi el din răsputeri printre sute de alţi copii,
strigând şi cântând în gura mare.” (M. Cărtărescu, Orbitor. Aripa stângă)
112
Verbul şi grupul verbal
11. Folosind exemplele de mai jos, comentaţi următorul citat din GALR
II: 54: „Pentru complementele realizate nominal, este relevantă, în ansamblul
limbii române, ambiguitatea unor mărci prepoziţionale, care, de la un verb la
altul, de la un registru stilistic la altul sau în funcţie de trăsăturile nominalului,
pot introduce complemente diferite”.
Îl cunosc pe Ion de trei ani; Mă bazez pe simţul lui de orientare; Nişte oameni
ai străzii locuiesc acum pe terasa blocului; Am lăsat cărţile pe masă
Am apelat la un medic specialist; Le-am spus secretul la trei colegi; Am
mâncat la restaurant
Ion este antrenat de tatăl lui; Ion se teme de tatăl lui; Ion nu s-a mai antrenat
de trei luni.
113
V. INTERJECŢIA ŞI GRUPUL INTERJECŢIONAL
2. Tipologia interjecţiilor
3. Structura GInterj
4. Adjuncţii GInterj
Exerciţii
1. Se dau textele:
„Vom face plachie cu costiţe de porc, de cele afumate, din pod, şi, Doamne,
bine vom mânca!”
„Apoi dar... dăă!... fă cum ştii; numai să nu ne bagi şi pe noi în belea. Hai,
fetelor, tăceţi, gura vă meargă; că nu-i bună pacea, şi mi-e dragă gâlceava. Şi iese
116 111
Interjecţia şi grupul interjecţional
117
VI. SUBSTANTIVUL ŞI GRUPUL NOMINAL
2. Marcarea cazurilor
1
Numai în flexiunea pronumelui personal cele două cazuri se disting ca formă.
Morfosintaxa limbii române
120 115
Substantivul şi grupul nominal
1
Pentru inventarul de desinenţe şi subclasele de flexiune, vezi infra, 4.1.1.
2
Este specifică, fiind diferită de cea de N−Ac.
3
Este nespecifică dată fiind identitatea cu cea de N−Ac.
4
În româna actuală, se accentuează natura neregulată a alternanţelor, existând, în aceleaşi condiţii
fonetice, forme substantivale, mai ales neologice, la care nu intervin alternanţele şi altele la care
intervin: barcă – bărci, dar remarcă – remarci (ultima formă este acceptată în DOOM2. în locul
mai vechiului remarce).
5
Al este o notare simbolică, acoperind toate formele flexionare ale acestuia: al, a, ai, ale.
121
Morfosintaxa limbii române
1
În cazul numelui propriu feminin, terminaţia -a este asimilată unui articol, ceea ce face inutilă
apariţia mărcii suplimentare a (Maria lui Ion).
2
Pentru statutul actual al prepoziţiei funcţionale de, care în limba veche era utilizată şi ea ca marcă
analitică a genitivului, vezi infra: 119.
122
Substantivul şi grupul nominal
(b) Alegerea lui a este facultativă, când pe prima poziţie a grupului apare un
cuantificator variabil sub aspectul cazului:
plecarea a câţiva colegi – plecarea câtorva colegi;
plecarea a mulţi colegi – plecarea multor colegi;
plecarea a anumiţi colegi – plecarea anumitor colegi.
2.2.3.1.2. Pentru relaţia de dativ, prepoziţia selectată este, în cele mai multe
situaţii, la.
(a) Este selectată obligatoriu, indiferent de registru stilistic, când primul
component al grupului este invariabil sub aspectul cazului:
1
Pentru exemple şi bibliografie, vezi Pană Dindelegan (2009a: 230–231).
123
Morfosintaxa limbii române
Dau la cinci copii, Trimit la ditamai profesorul, Cărţile aparţin la tot felul de
oameni.
(b) Are utilizare facultativă, când primul component al grupului este variabil sub
aspectul cazului, iar regentul atribuie rolul tematic Ţintă:
A trimis la aceşti copii – acestor copii, A dat/A aruncat la păsări – păsărilor, A
atribuit premii la mulţi copii – multor copii.
(c) În registrul cult, după prepoziţiile cu regim de dativ, în locul prepoziţiei la,
se extinde, uneori, a, atunci când primul component al grupului este invariabil:
graţie a cinci directori, datorită a zece directori.
(a) În registrul cult, mult mai conservator, se manifestă două direcţii de utilizare:
(i) ca marcă a unui genitiv−dativ pentru substantivele personale, mai ales pentru numele
de persoană masculine, dar şi cu lărgiri de uz dincolo de clasa masculinelor, (ii) ca marcă
a unui genitiv−dativ rezultat dintr-o substantivizare accidentală de tip autonimic.
● Ca marcă a unui G−D personal:
– precedă un nume propriu masculin de persoană (meritele lui Alecsandri,
moartea lui Vianu);
1
Extinderea şi dincolo de clasa de substantive aparţinând genului personal este mult limitată (vezi
infra).
124
Substantivul şi grupul nominal
125
Morfosintaxa limbii române
flexionară spre una analitică şi de la o marcare restrânsă a genului personal spre una cu
utilizare mai generală.
● Româna şi-a creat, în cazul genitivului, o marcă sintactică suplimentară, ceea ce, în
anumite contexte, permite o marcare simultan mixtă (flexionară şi analitică) a
genitivului.
● Româna actuală poate folosi, pentru marcarea genitivului, prepoziţiile a, la, iar, pentru
marcarea dativului, prepoziţia la şi, cu totul excepţional, a; fiecare prepoziţie are reguli
proprii de utilizare, unele obligatorii (de sistem), altele facultative (legate de un anume
registru stilistic).
● În trecerea de la perioada veche la cea actuală, româna şi-a diferenţiat cele două
construcţii sinonime de genitiv (construcţia sintetică şi cea prepoziţională cu de),
specializându-şi construcţia cu de pentru introducerea complementului şi a
modificatorului nondefinit, ceea ce aşază cele două construcţii în distribuţie
complementară.
● Româna, limbă caracterizată prin acord gramatical, poate transmite, prin acord în
grupul nominal, marca de caz de la primul component la întregul grup: asigurarea
[acestei prime importante şi necesare tranşe] a împrumutului de la FMI.
● Româna marchează puternic şi diversificat cazul vocativ, adăugând, la marcarea
suprasegmentală (prin intonaţie), şi marcarea desinenţială. Româna a conservat şi a
extins desinenţa -e din latină, a împrumutat desinenţa -o din slavă, dar şi-a creat şi
desinenţe proprii în interiorul limbii (vezi desinenţele -ule, pentru singular, şi -lor,
pentru plural), ajungând să posede desinenţe paralele, pe care le utilizează stilistic
diversificat.
Exerciţii
(b) „Asta înseamnă că ne lipseşte mai întâi temeiul lui «de unde?» (de unde
venim). Lipsa de provenienţă pe care e aşezată viaţa noastră Heidegger o numeşte
«aruncare». (...) Absenţa lui «de unde?» întemeiază nimiccitatea, iar viaţa noastră este
direct instalată pe neantul acestei explicaţii. (...) Misterului lui «de unde?» îi
126
Substantivul şi grupul nominal
127
Morfosintaxa limbii române
fără a-şi schimba forma de N−Ac; să se compare: cartea elevilor şi cartea a cinci
elevi). Cele două modalităţi se află, în funcţie de context şi de registru stilistic, fie în
distribuţie complementară, fie în alegere sintactic liberă, dar stilistic marcată.”
* *
*
3.1. Nominativul
(a) În grupul verbal (GV), apare ca argument extern, ocupând poziţia de Subiect:
● fie subiect al unei forme verbale personale/finite (Copilul aleargă, Ion
citeşte, Elevul îşi rezolvă temele, Cade zăpadă, Bate vântul),
● fie subiect al unei forme verbale nepersonale/nonfinite
■ Subiect al infinitivului (Înainte de a începe ploaia, primisem
rezultatul);
■ Subiect al gerunziului (Plecând copiii la joacă, mama şi-a văzut de
treburile ei);
■ Subiect al supinului (E important de ştiut adevărul de întreaga
comunitate);
■ Subiect al participiului (Odată plecat directorul, toată lumea s-a
relaxat).
(b) În GV, în relaţie cu un verb copulativ:
● nume predicativ
■ al unei forme verbale finite (El este student, El este fiu de profesor,
El este directorul, El este Ion);
128
Substantivul şi grupul nominal
3.2. Genitivul
(a) În GN prototipic, ocupă poziţia unui modificator posesiv (cartea fiului
nostru, cartea lui Ion).
(b) În GN având drept centru un substantiv de provenienţă verbală sau unul
relaţional, ocupă poziţia unui complement al numelui (plecarea elevului, păstrarea
averii, păstrătorul tradiţiilor, fiul lui Ion).
(c) În GAdj cu centru un adjectiv de origine verbală, ocupă poziţia unui
complement al adjectivului (substanţe producătoare ale bolii).
(d) În GV cu centru un verb copulativ, ocupă poziţia de nume predicativ
(Cartea este a profesorului).
(e) În GPrep având drept centru o prepoziţie sau o locuţiune prepoziţională cu
regim de genitiv, ocupă poziţia de complement al prepoziţiei (S-au năpustit [asupra
copiilor], Se vor căsători [în jurul Crăciunului]). GPrep, în ansamblu, este fie
adjunct/circumstanţial (în jurul Crăciunului), fie argument (S-a năpustit asupra copiilor).
(f) Apoziţie, cu suport în genitiv (cartea profesorului, a lui Ion Popescu).
3.3. Dativul
(a) În GV, ocupă poziţia de complement indirect
● al unei forme verbale finite (Trimit copiilor bani, Aparţine statului, Se dedică
studiului);
● al unei forme verbale nonfinite (E important a trimite copiilor bani, Cartea e
gata de dat copiilor, Banii trimişi copiilor sunt insuficienţi);
(b) În GAdj, ocupă poziţia de complement indirect al adjectivului (substanţe
[folositoare vieţii], idei [dragi contemporanilor]).
(c) În GAdv, ocupă poziţia de complement indirect al adverbului (El se
comportă [asemenea părinţilor lui]).
129
Morfosintaxa limbii române
130
Substantivul şi grupul nominal
Exerciţii
1
Nu acceptă însă şi alţi determinanţi (*Dragă acest prieten, vino mai repede!, *Celălalt prieten,
când ne mai vedem?, *Prietenul meu acesta drag!).
131
Morfosintaxa limbii române
1. Se dau textele:
„Domnilor membri,
Ortografia cu care au fost scrise acum publicările Academiei Române se
întemeiază pe o decizie luată de Societatea Academică în anul 1869 şi formulată de
aşa-numitul mod de scriere pentru publicarea Analelor şi a altor lucrări ale Societăţei
Academice Române (...). Modul de scriere, chiar aşa provizoriu cum era, a fost
rezultatul a multe şi înfocate dezbateri încinse în sânul Academiei.” (T. Maiorescu,
Critice)
„Săptămâna trecută, Guvernul României a găsit răgazul să se ocupe de fineţuri.
El a decis că un român adevărat nu poate fi botezat oricum (...) Cine s-ar fi aşteptat ca,
în puzderia de necazuri cu care se vede confruntat, Guvernul să aibă timp şi chef de
asemenea inefabile griji? O primă concluzie se impune: Guvernul are nervi buni. A
doua concluzie: Guvernul are simţ metafizic. Alegerea numelui pune rafinate probleme
speculative: a da nume potrivit lucrurilor şi vieţuitoarelor e o competenţă şi un
privilegiu pe care omul le deţine prin delegaţie de la Dumnezeu însuşi.” (A. Pleşu,
Comèdii la porţile Orientului)
132
Substantivul şi grupul nominal
* *
*
4. Tipologia substantivelor
133
Morfosintaxa limbii române
Ø – -uri, iar, pe de altă parte, prin corelaţia specifică a formelor de articol enclitic: -(u)l –
-le (creionul – creioanele, exerciţiul – exerciţiile).
134
Substantivul şi grupul nominal
135
Morfosintaxa limbii române
(b) la cele mai multe nume proprii de persoană genul este motivat (Ioana –
feminin, Ion – masculin), pe când la alte tipuri de nume proprii genul se poate stabili în
context, în funcţie de forma substantivului (această Craiova, aceşti Carpaţi);
(c) prezintă unele afixe specifice; vezi desinenţa -ă la unele masculine (Costică,
Lică), desinenţa -a neaccentuat (şi variantele -ea, -ia) la multe substantive feminine
animate sau inanimate (Ana, Floarea, Felicia; Craiova, România) şi la unele masculine
(Toma, Luca);
(d) păstrează radicalul nealterat de alternanţe fonetice (vezi formele oblice Ancăi,
Olgăi, Floarei, faţă de băncii, slugii, florii).
● Sintactic, prezintă restricţii de combinare, dintre care cele mai caracteristice
sunt:
(a) incompatibilitatea cu articolul hotărât şi nehotărât, numele proprii fiind
inerent determinate
136
Substantivul şi grupul nominal
137
Morfosintaxa limbii române
138
Substantivul şi grupul nominal
139
Morfosintaxa limbii române
Simetria termenilor implicaţi într-o relaţie este probată prin faptul că într-o
structură copulativă sunt interşanjabili (Ion este vecin cu Gheorghe – Gheorghe este vecin
cu Ion) şi pot fi redaţi ca un plural sau ca o structură coordonată (Ion este frate cu
Gheorghe → Ei sunt fraţi/Ion şi Gheorghe sunt fraţi).
140
Substantivul şi grupul nominal
este subînţeles, fapt care anulează condiţia unicităţii (El are un tată darnic, El are
un tată!…, El are un cap bun, El are un cap!); (b) dacă referinţa este arbitrară
(Profesorul a cerut să participe şi un tată la discuţiile cu elevii);
– numele relaţional construit cu un complement prepoziţional introdus
prin cu nu acceptă articolul (*Ion este un cumnat cu Gheorghe, *Ion este
prietenul cu Gheorghe);
■ ocurenţa în construcţii posesive
– construcţia cu dativ posesiv (Mi-au venit în vizită nişte veri, Clădirea
şi-a închis uşile cu nu mai puţin de un deceniu şi jumătate în urmă –
www.gandul.info);
– construcţia cu acuzativ posesiv, numai în cazul numelor relaţionale care
indică partea, în cadrul unei relaţii de posesie inalienabilă (Mă doare capul, Mă
supără ochii);
– construcţia cu nominativ posesiv (Eu nu am văzut-o pe mama, Ion a
ridicat mâna).
141
Morfosintaxa limbii române
● Substantivul şi-a ataşat enclitic (postpus şi legat de radical) articolul definit, ceea ce a
permis participarea lui la flexiune.
● În română există o clasă de gen distinctă de masculin şi de feminin – neutrul –,
caracterizat semantic, prin trăsătura nonanimat (puţinele substantive animate de gen
neutru sunt generice: animal, trib, star, vip), flexionar, prin corelaţii desinenţiale
specifice: Ø – -e, respectiv Ø – -uri, şi prin corelaţii specifice ale formelor de articol
enclitic: -(u)l – -le (scaunul – scaunele, consiliul – consiliile), rar, -le – -le : numele,
toracele (acesta) – numele, toracele (acestea) şi sintactic, prin acordul specific pe care îl
impune adjectivelor şi articolelor: formă de masculin la singular şi formă de feminin la
plural (scaun frumos – scaune frumoase).
● În română se evidenţiază clasa aşa-numitului „gen personal” care se corelează cu o
serie de particularităţi gramaticale relevante mai ales la nivel sintactic.
142
Substantivul şi grupul nominal
Exerciţii
1. Se dă textul:
„Limbajul modei este în primul rând o colecţie de termeni tehnici – care
pătrund destul de uşor în vorbirea curentă, o parte din ei având o existenţă efemeră.
Unele neologisme recente sunt adaptate rapid şi adesea neglijent. Există mai multe
categorii de termeni specifici din sfera vestimentaţiei: piese de îmbrăcăminte, părţi ale
costumului, tehnici de croitorie, nume de materiale, nume de culori etc.
Rubricile de modă din presă oferă uneori o combinaţie ciudată de snobism,
familiaritate şi sentimentalism banal; în afara vocabularului tehnic şi a neologismelor
moderne, apar unele trăsături prin care e caracterizat în diverse studii ipoteticul «limbaj
feminin»: abundenţa de diminutive – «se poartă mult botine de lac sau pantofi gen
ghetuţă cu şireţele şi toc mosorel» (TF 13, 1992) –, descrierea nuanţelor de culori:
«mătase bleu-gheaţă»; «alb vanilie» (Cotidianul 157, 1992, 7); afectivitatea artificială,
convenţională – «Aşadar, bomboanelor, purtaţi flori şi veţi arăta ca florile» (LF 28,
1996, 13).” (R. Zafiu, Diversitate stilistică în româna actuală)
(a) Indicaţi structura morfematică a substantivelor din citatul de mai sus.
(b) Există în textul de mai sus substantive cu flexiune incompletă? Dacă da,
cum se explică acest fapt?
143
Morfosintaxa limbii române
144
Substantivul şi grupul nominal
caracteristică comună se vor construi 2 exemple, câte unul pentru fiecare tip de
substantiv).
* *
*
5. Structura şi funcţiile GN
145
Morfosintaxa limbii române
GDet
3
(Spec − Det
particule adv.) 3
chiar Det GN
copilul 3
N modificator nonrestrictiv/posesiv
3 frumos
N complement
3 al Mariei
N modificator restrictiv
copil din flori
Exemple:
[GDet [chiar] [GDet această [GN muzică]] [GAdj frumoasă] [GPrep de [GDet Ø2 [GN petrecere]]]]]
particulă focală determinant nume modif. nonrestr. modificator restrictiv
[GDet venirea [GAdj grăbită] [GDet a lui [GN Ion]] [GAdv aici]]
nume modif. nonrestr. complement modificator nonrestrictiv
1
Schema este pur orientativă şi nu se poate actualiza integral într-un singur GN, ca urmare a
faptului că anumite componente nu pot fi coocurente (genitivul complement şi modificatorul
posesiv, vezi infra), prezenţa lor fiind condiţionată şi de natura centrului de grup.
2
Apariţia prepoziţiei determină ceea ce se numeşte restricţie de articulare, altfel spus,
încorporarea determinantului.
146
Substantivul şi grupul nominal
posibilităţile de construcţie a grupului sunt mai limitate decât în cazul în care centrul este
un substantiv:
● pronume (cel vechi, unul dintre colegi, tu de lângă Ion, acesta de acolo, asta
de mătase, acela care a muncit o viaţă întreagă);
● numeral (trei dintre cei de acolo, primul sosit la destinaţie, doi care au ajuns
ieri).
147
Morfosintaxa limbii române
148
Substantivul şi grupul nominal
(c) posesivi, care pot apărea pe lângă orice tip de substantiv, cu excepţia celor
care permit apariţia complementului numelui (astfel, poziţia de complement şi cea de
modificator posesiv sunt în distribuţie complementară); se exprimă prin:
■ genitive: cartea elevului, cartea lui Ion, cartea ei;
■ grupuri prepoziţionale echivalente cu genitivul: cartea a doi elevi,
(pop.) uşa la casă;
■ posesive acordate: cartea sa, apartamentul meu;
■ posesive clitice în dativ, a căror utilizare este limitată: cartea-ţi,
casa-mi.
Denumirea tradiţională „dativ posesiv” acoperă, de fapt, ipostaze sintactice
diferite ale cliticului pronominal în dativ:
● în GN, cliticul (dativul adnominal) ocupă fie poziţia de complement al numelui
(nepotu-ţi, fiica-i), fie pe cea de modificator posesiv (casa-ţi);
● în GV, cliticul ocupă poziţia de complement posesiv (Îşi iubeşte copiii, Îmi
mângâie pisica).
149
Morfosintaxa limbii române
5.2.1.2. Prin morfeme de caz (prototipic, prin morfeme de genitiv; rar, în cazul
unui cap substantival de provenienţă verbală sau al unui substantiv relaţional, şi prin
morfeme de dativ), indiferent de tipul de realizare a celor două cazuri:
● sintetică, prin:
■ desinenţă de caz: mărimea acestei stele;
■ articol hotărât enclitic legat: cartea elevului/elevilor;
■ desinenţă + articol hotărât: cartea profesoarei;
● analitică, prin prepoziţii: cartea a doi elevi, (pop.) curtea la biserică.
150
Substantivul şi grupul nominal
Importanţa acestor mijloace este diferită, unele dintre ele apărând şi în alte
grupuri sintactice. Specifice pentru GN sunt: (a) acordul; (b) morfemele de genitiv;
(c) dintre mijloacele prepoziţionale, conectorul de, a cărui „specificitate” este pusă în
evidenţă de transpunerea subordonaţilor dintr-un GV într-un GN, care cere obligatoriu
ataşarea prepoziţiei funcţionale de: casa de lângă munte, cuvintele de atunci, hotărârea
de acum zece ani, moda de după război.
Specifică pentru asigurarea coeziunii în GN este şi posibilitatea „reluării” la
distanţă a capului de grup prin elemente de tip „pronominal” (forme pronominale „slabe”,
create în interiorul limbii române), fără ca această reluare să fie de tip apozitiv. Să se
compare: M-am întâlnit cu [profesorul de istorie], [altul decât cel de anul trecut], unde
„reluarea” reprezintă, semantic, o „adăugare” de tip predicativ, iar, sintactic, o construcţie
obligatoriu izolată, cu structurile: toate cărţile de fizică cele noi; unde „reluarea” nu aduce
semantic o informaţie nouă predicativă, iar, sintactic, este obligatoriu neizolată.
5.2.2. Coeziunea sintactică este dublată de una semantică, ultima rezultând din
diversele relaţii semantice stabilite între centrul nominal şi subordonaţii acestuia:
● relaţia de „calificare” (caiet mare, copil firav);
● de „modificare” (vin românesc, obiceiuri de provincie);
● de „determinare” (acest copil, acelaşi copil, copilul acela, copilul cel din
dreapta);
● de „cuantificare”, definită şi nedefinită (cinci copii, mulţi copii, unii copii);
● „posesivă” (cartea elevului);
● „relaţii tematice”, în cazul unui regent de provenienţă verbală (roluri tematice:
trimitere de ajutoare sinistraţilor, unde centrul substantival selectează rolurile Temă +
Ţintă).
151
Morfosintaxa limbii române
GFlex
3
GDet GV
(argument extern) 3
3 V GDet
Det GN cumpăr (argument intern)
Eu Eu 3
Det GN
această carte
GAdj
3
Adj GDet (complement)
util 3
Det GN
colegilor colegilor
GAdv
3
Adv GDet (complement)
asemenea 3
Det GN
colegilor colegilor
GPrep
152
Substantivul şi grupul nominal
3
Prep GDet (complement)
lângă 3
Det GN
fereastră fereastră
GDet
3
Det GN
administrarea 3
N GDet (complement)
administrarea 3
Det GN
drumurilor drumurilor
GDet
3
Det GN
şeful 3
N GDet
şeful 3
Det N
lui Ion
153
Morfosintaxa limbii române
Citire „predicativă” are şi GN din poziţie apozitivă: Ion, prietenul meu din
copilărie, nu mi-a trădat niciodată aşteptările; Ion, profesor, a fost mai agreabil decât
Ion, ambasador.
Exerciţii
1. Se dă textul:
„Domnul Sima ne-a turnat ceaiul cu gust de izmă şi miros dulceag, în fine,
n-am să-l descriu, am să spun doar că noi patru ne-am aşezat pe scaune − erau patru
scaune în cameră −, iar tânărul acela cu sâni ca de femeie, despre care am aflat mai
154
Substantivul şi grupul nominal
apoi că se numea Iason (ţinea ceaşca de ceai în mâna stângă) s-a instalat peste omul
mort sau peste păpuşa de ceară lungită acolo, părea că nu-l vede.” (G. Naum, Zenobia)
2. Se dă textul:
„Anton nu avea soră, dar avea o verişoară mai mare cu câţiva ani, nepoată din
partea mamei, cred, rămasă orfană din primul război şi crescută în aceeaşi casă.”
(G. Adameşteanu, Întâlnirea)
155
Morfosintaxa limbii române
10. Există greşeli de marcare cazuală în exemplele de mai jos? Dacă da,
care este cauza lor?
A fost eliberat datorită vârstei înaintate şi a comportamentului exemplar
A acţionat aidoma eroilor din romane şi a celor din filmele de aventuri.
156
Substantivul şi grupul nominal
157
Morfosintaxa limbii române
158
VII. PRONUMELE ŞI GRUPUL NOMINAL CU CENTRU PRONUME
1. Definiţie
1.1. Pronumele sunt proforme (substitute) care îşi procură referinţa fie din
situaţia de comunicare (pronumele cu utilizare deictică), fie din contextul lingvistic
(pronumele cu utilizare anaforică), fie îşi iau orice valoare din domeniul de discurs
(pronumele cu referinţă variabilă).
1.2. Grupul nominal cu centru pronume strânge în jurul unui pronume toate
elementele dependente sintactic de acesta (nimic interesant); în absenţa acestor elemente,
GN este reprezentat numai de centrul pronominal (nimic).
2. Tipuri de pronume
2.1. Clasificare în funcţie de categoria gramaticală a persoanei
În funcţie de categoria persoanei, pronumele se împart în personale şi
nepersonale.
155
Morfosintaxa limbii române
noastre; (al) vostru, (a) voastră, (ai) voştri, (ale) voastre. Formă de genitiv
(omonimă cu cea de dativ) au numai pronumele de persoanele 3 şi 6, care nu se
acordă cu nominalul desemnând obiectul posedat (lui, ei, lor).
■ Spre deosebire de substantiv, pronumele personal are forme marcate de
acuzativ la persoanele 1 şi 2 (mine, tine) şi de dativ la persoanele 1, 2, 4 şi 5 (mie,
ţie, nouă, vouă). La celelalte persoane, apar omonimiile nominativ – acuzativ,
formă accentuată (el, ea; noi; voi; ei, ele) şi genitiv – dativ (lui, ei; lor).
● Forme clitice
La cazurile acuzativ şi dativ, pronumele cunoaşte forme clitice sau neaccentuate:
160
Pronumele şi grupul nominal cu centru pronume
● Gradele de politeţe
■ La persoana 2, se poate stabili o diferenţă de grad de politeţe între forma
dumneavoastră şi dumneata, prima indicând un grad de politeţe mai ridicat.
■ Ca formă de adresare politicoasă este utilizat şi pronumele personal
dânsul, situat ierarhic mai jos decât pronumele de politeţe de persoana 3 sau 6.
■ Cel mai înalt grad de politeţe au locuţiunile pronominale cu uz special
Domnia Voastră, Domnia Sa, Domniile Voastre, Domniile Lor, Excelenţa
Voastră, Înălţimea Voastră etc.
Când apare singur, pronumele de întărire este analizabil ca grup determinant, iar
când însoţeşte un grup determinant, este specificator al acestuia.
161
Morfosintaxa limbii române
162
Pronumele şi grupul nominal cu centru pronume
fonetică modificată (Soră-sa l-a ajutat să depăşească acel moment greu, dar Sora sa l-a
ajutat).
Posesivul clitic se analizează ca determinant, în timp ce posesivul nonclitic, care
se ataşează unui grup determinant, are rol de modificator.
● Ipostaze sintactice
■ Când este adiacent la un nume articulat hotărât, grupul posesiv apare
fără marca al (ceasul meu).
■ Când nu este adiacent la un nume articulat hotărât, grupul posesiv
prezintă marca al/a/ai/ale (ceasul nou al meu, un ceas al meu, două ceasuri ale
mele).
■ Când nu însoţeşte un nominal, al substituie obiectul posedat aflat în
contextul lingvistic (Erau mai multe ceasuri pe masă, însă al său era cel mai
frumos) sau situaţional (Dă-mi-l, te rog, pe al său!); în astfel de contexte, al este
pronume semiindependent, urmat obligatoriu de o complinire exprimând
posesorul.
163
Morfosintaxa limbii române
(a) cuantificatorii existenţiali: unul (una, unii, unele), vreunul (vreuna, vreunii,
vreunele), mult (multă, mulţi, multe), puţin (puţină, puţini, puţine), câtva (câtăva, câţiva,
câteva), atât (atâta, atâţia, atâtea), cineva, careva, ceva, nişte, niscai, niscaiva;
(b) cuantificatorii universali: toţi, fiecare, oricine, oricare, orice, oricât (oricâtă,
oricâţi, oricâte);
(c) alternativele: altul (alta, alţii, altele), altcineva, altceva;
(d) elementele de raportare indirectă la referent: alde, anume, atare, cutare.
Puţine nehotărâte sunt specializate pentru a indica persoane (oricine, cineva) sau
obiecte (ceva, orice); cele mai multe trimit la referenţi şi umani, şi nonumani.
● Sintactic, unele indefinite au numai statut pronominal (sunt analizabile ca grup
determinant), neputându-se asocia cu substantivul: oricine, altcineva, altceva, iar altele,
numai statut adjectival (analizabile ca modificatori sau ca determinanţi): atare, anume,
alde, nişte, niscai (vezi infra, 3., 4.).
164
Pronumele şi grupul nominal cu centru pronume
În afară de cine, care este numai pronume (deci GDet), celelalte interogative
cunosc şi varianta adjectivală, funcţionând ca determinanţi: care om, ce om, cât timp, al
câtelea examen.
165
Morfosintaxa limbii române
posesivele de persoanele 1, 2, 4 şi 5 ((al) meu, (al) tău, (al) nostru, (al) vostru). Celelalte
forme de persoană ale pronumelor indicate, precum şi pronumele demonstrative pot fi
deictice sau anaforice în funcţie de context.
3. Determinanţi şi cuantificatori
166
Pronumele şi grupul nominal cu centru pronume
GDet
3
Det GCuant
aceşti 3
Cuant GN
puţini cercetători
Cuantificarea definită se realizează prin numeral (cinci bile) sau prin construcţii
cu rol de specificator (un kilogram de mere, 2 litri de apă).
167
Morfosintaxa limbii române
GDet
3
Det GN
ceilalţi elevi
GCuant
3
Cuant GN
mulţi elevi
1
Ne referim aici numai la cuantificatorii realizaţi prin adjective pronominale. În mod similar însă
se pot analiza şi cuantificatorii definiţi realizaţi prin numerale utilizate adjectival.
168
Pronumele şi grupul nominal cu centru pronume
169
Morfosintaxa limbii române
Exerciţii
170
Pronumele şi grupul nominal cu centru pronume
171
Morfosintaxa limbii române
7. Se dă textul:
„Cei care vor să viziteze rezervaţia trebuie să ştie că accesul costă 4
RON/adult. Nu am înteles deloc pentru ce sunt acei 4 RON, clar este că rezervaţia este
«administrată» de SC Vulcanii Noroioşi SRL care, în afară de un gard care barează
drumul spre rezervaţie, nu pare a fi făcut altceva. În plus, dacă informaţiile de pe site-
ul Doing Business sunt corecte, această firmă are ca domeniu principal de activitate
«Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de
produse alimentare, băuturi şi tutun», având anul trecut un număr total de angajaţi egal
cu 5!!! Mă întrebam, văzând atâta spirit antreprenorial, bineînţeles în beneficiul celor
mulţi şi dornici să-şi cunoască ţara, prin modul în care o asemenea firmă, desigur,
nesusţinută din spate de satrapia care i-a concesionat rezervaţia, pardon, autoritatea
respectivă, locală sau centrală, are mare grijă de locul acela unic, pentru care patronul
acela nu face nimic decât să-l ia prizonier, de parcă i l-ar fi lăsat taică-său moştenire,
deci, mă întrebam, dacă nu pot încerca să copiez cu umilinţă iniţiativa şi să pun mâna
pe Casa Poporului să-i dau afară pe parlamentarii ăia care stau degeaba şi să iau, în
treacăt, şi Sfinxul din Bucegi… dar, desigur, eu n-am credibilitate, şi, până una-alta, ia
să nu dau idei, poate că unii băieţi deştepţi şi descurcăreţi vor fi în stare să-mi
transforme elucubraţia în realitate… orice are un început, iată, a început la Vulcanii
Noroioşi”. (Vulcanii Noroioşi, www.crampeiedinromania. wordpress.com)
(a) Analizaţi sintactic şi semantic determinanţii.
(b) Analizaţi sintactic şi semantic cuantificatorii.
172
Pronumele şi grupul nominal cu centru pronume
173
VIII. ADJECTIVUL ŞI GRUPUL ADJECTIVAL
Adjectivul prototipic (variabil) îşi schimbă forma în funcţie de gen, număr şi caz,
categorii impuse prin acordul adjectivului cu substantivul-centru sau cu un substitut al
acestuia (carte rară – cărţi rare – unei cărţi rare – uneia rare).
Marcarea acestor categorii se realizează: (a) prin desinenţă, care exprimă
simultan genul, numărul şi cazul (casei frumoas-e); (b) prin articolul enclitic, care
intervine numai în anumite contexte, când adjectivul precedă substantivul şi preia
articolul, acesta reprezentând fie o marcă flexionară unică (interesant-ului studiu), fie o
marcă suplimentară, ataşată desinenţei (frumoas-e-i case); (c) prin alternanţe fonetice,
care apar numai la unele adjective (o/oa : copil frumos – fată frumoasă; ea/e, z/j: copil
treaz – copii treji; â/i, ă/e: om tânăr – oameni tineri; e/ea : românesc – românească,
sc/şt: românesc − româneşti etc.).
Adjectivul şi grupul adjectival
1
Indicaţia „asilabic” priveşte modul de realizare fonetică a desinenţei -i, deosebind-o de realizarea
vocalică, nemarcată grafic, şi de realizarea ca semivocală, realizată grafic prin „căciulă” (-ĭ).
2
Adjectivele derivate postsubstantivale (arămiu, cărămiziu, cenuşiu, grijuliu, pământiu etc.) se
deosebesc de altele împrumutate (straniu şi întreaga clasă în -toriu: obligatoriu, peremptoriu,
reparatoriu) ca realizare a finalei diftongului (descendent, în primul caz, dar ascendent, în al
doilea).
3
Sub influenţa desinenţei de plural -i, adjectivele terminate în -c, -g (adânc, drag) îşi modifică
consoana finală, care suferă fenomenul de alternanţă (c/č, g/ğ), ceea ce atrage dificultăţi de
segmentare a noii realităţi fonetice.
169
175
Morfosintaxa limbii române
3. Tipologia adjectivelor
176
Adjectivul şi grupul adjectival
177
Morfosintaxa limbii române
3.1.2. În afara celor două subclase, s-a separat, în ultima vreme, o a treia
subclasă, denumită a adjectivelor situaţionale/de modificare a referinţei, care se
caracterizează prin următoarele trăsături:
178
Adjectivul şi grupul adjectival
rămânând în afara celorlalte două. Mai apropiate şi mai omogene ca tratament gramatical
sunt prima şi ultima subclasă (deicticele temporale şi afectivele).
3.2.1. Există sufixe care îndepărtează total adjectivele de baza verbală (-ăcios:
mânca > mâncăcios, plânge > plângăcios, supăra > supărăcios; -ăreţ: plânge >
plângăreţ, vorbi > vorbăreţ, zâmbi > zâmbăreţ), noile cuvinte comportându-se, în mare
măsură, ca adjective prototipice.
Sunt însă alte sufixe derivative care conservă în mai mare măsură trăsăturile
(sintactico-semantice) ale bazei verbale:
● -ător/-ator (apărător, aparţinător, donator, premergător, susţinător, temător);
● -ant (manipulant, participant);
● -(a)bil (comparabil, plătibil, preferabil, utilizabil).
Construcţii precum: suferinţă premergătoare operaţiei, este temătoare de
consecinţe, efecte comparabile cu cele anterioare, soluţie preferabilă celorlalte,
muncitor participant la revoluţie etc. reflectă particularităţi sintactice de tip verbal.
179
Morfosintaxa limbii române
180
Adjectivul şi grupul adjectival
(b) topica în raport cu centrul (postpoziţia este mai favorizantă extinderii grupului
decât antepoziţia);
(c) natura centrului (adjectiv propriu-zis vs adjectiv de provenienţă verbală):
adjectivul de provenienţă verbală este mai deschis faţă de complementare şi autorizează
mai multe complemente obligatorii decât adjectivul propriu-zis.
GFocus
3
(particule focale) GAdj
3
Spec − GComp Adj
(modif. preadj., 3
mărcile gr. de intensit.) Adj (modif. postadj.)
3
Adj (compl. facultative)
3 GPrep // GN în D
A Adj (compl. oblig.)
GPrep // GComplementizator // GN în D // GN în G
Exemple:
GFocus
3
Spec GAdj
chiar 3
Spec − GComp Adj
foarte 3
Adj GPrep
3 în ultimii ani
suferindă GPrep
de inimă
GDet
3
Det GN
un 3
Spec N
bun 3
profesor GAdj
bun
181
Morfosintaxa limbii române
5.3. Modificatorii
Acoperă componente îndeplinind următoarele funcţii:
● exprimă gradarea (foarte frumoasă, prea frumoasă, teribil de frumoasă, nespus
de frumoasă, mai puţin frumoasă, suficient de frumoasă);
● exprimă progresia gradării (din ce în ce mai frumoasă, tot mai frumoasă);
● neagă predicaţia (nu tocmai frumoasă, deloc frumoasă, nicidecum frumoasă);
● aproximează predicaţia (cam urâtă, oarecum urâtă, în oarecare măsură urâtă,
relativ satisfăcătoare, ceva mai relaxată);
● validează predicaţia (certamente frumoasă, sigur/cu siguranţă inteligentă, cu
desăvârşire nouă, totalmente nouă);
● modalizează predicaţia (cică/pasămite bolnavă, pretins/aşa-zis bolnavă);
● delimitează predicaţia (bolnavă psihic/psihiceşte, bună de gură/la fizică).
5.4. Complementarea
182
Adjectivul şi grupul adjectival
1
În cazul construcţiei cu dativul, participiul s-a îndepărtat de natura lui verbală, căci verbul
corespunzător nu acceptă dativul.
2
Deşi aflat în relaţie semantică cu un verb, dator este un adjectiv moştenit direct din latină.
3
În vecinătatea adjectivului, nu e permisă apariţia formei clitice de dativ (accesibil mie, dar
*accesibil mi). Pentru ca forma clitică să poată apărea, e nevoie de inserarea unui copulativ (Îmi
este accesibilă).
183
Morfosintaxa limbii române
cu, egal cu, identic cu, paralel cu, sincron cu, sinonim cu, solidar cu, tangent cu,
vecin cu);
■ adjective construite cu prepoziţia cu (complementul având rolul de
restrângere a însuşirii prin „orientarea” către o anumită persoană: aspru cu, atent
cu, brutal cu, distant cu, docil cu, drastic cu, exigent cu, grijuliu cu, ironic cu,
înţelegător cu, neînduplecat cu, politicos cu, prevenitor cu, prietenos cu,
sarcastic cu, zgârcit cu);
■ adjective construite cu prepoziţia de (apt de, avid de, capabil de,
conştient de, demn de, gata de, lacom de, plin de, sătul de, setos de, sigur de,
străin de, susceptibil de, suspect de, vinovat de, vrednic de, inclusiv adjective de
stare psihică, pentru care grupul prepoziţional exprimă Stimulul: bucuroasă de,
fericită de, furioasă de);
■ adjective construite cu la, prepoziţia exprimând „orientarea” însuşirii/
Ţinta (atent la, imun la, receptiv la, surd la);
■ adjective construite cu prepoziţia pe, prepoziţia introducând rolul
tematic Ţintă (furios pe, gelos pe, invidios pe, mânios pe, sigur pe);
● adjective postverbale, reprezentate prin patru tipare de construcţie:
■ adjective participiale şi adjective obţinute prin derivare sufixală, care
păstrează regimul prepoziţional al bazei verbale (ahtiată după, căsătorită cu,
comparabilă cu, înrudită cu, interesată de, obligată la, participantă la,
predispusă la, referitoare la, temătoare de);
■ adjective participiale de la verbe tranzitive psihologice − îşi
„internalizează” rolul Stimul, legându-l prin prepoziţia de (decepţionată de,
dezamăgită de, indignată de, indispusă de, intrigată de, încântată de);
■ adjective derivate sufixal de la verbe tranzitive − îşi leagă
complementul care exprimă Tema/Pacientul prin prepoziţia de (lovitură
cauzatoare de moarte, debut dătător de speranţă); complementul prepoziţional se
deosebeşte de cel în genitiv prin natura nedeterminată a nominalului-complement
(copii purtători de viruşi [– Definit] vs copii purtători ai virusului HIV
[+ Definit]);
■ adjective participiale cu sens pasiv şi unele adjective derivate cu sufixul
-bil (cu sens pasiv), construite cu un complement de agent (trimisă de/de către
profesori, propusă de/de către guvernanţi, soluţie acceptabilă de ambele părţi).
184
Adjectivul şi grupul adjectival
(d) Adjectivele care admit un complement ataşat direct apar cu totul izolat,
reducându-se la:
● unicul adjectiv dator ([Ion îmi este] dator viaţa/recunoştinţă), în raport cu care
pozitia complementului direct este instabilă, variind cu un complement prepoziţional sau
cu un cantitativ1 (Îmi este dator cu ceva/Îmi este dator ceva; Ce/Cât îmi este dator?);
● câteva participii pasive de la verbe dublu tranzitive, care, după pasivizare,
păstrează tranzitivitatea slabă în relaţie cu obiectul secundar (copil învăţat tabla
înmulţirii, copii anunţaţi data examenului).
Vecinătatea adjectivului face, distribuţional, imposibilă apariţia cliticului
pronominal, ceea ce înseamnă imposibilitatea realizării complementului adjectivului prin
clitic.
(e) Adjectivele care admit gradarea acceptă, implicit, un complement
comparativ.
Complementul comparativ este un complement tipic pentru GAdj2, având drept
specific faptul că nu este cerut de capul adjectival, ci de un modificator al capului, anume
de modificatorul gradual (mai frumoasă decât, la fel de sigură ca, mai puţin frumoasă
decât, cea mai frumoasă din/dintre).
Complementul comparativ se realizează: (i) prin nominal, precedat de una dintre
prepoziţiile comparaţiei (mai frumoasă decât mama, la fel de frumoasă ca mama);
(ii) prin propoziţie (mai frumoasă decât mi-am imaginat/decât era în copilărie).
5.5. Adjuncţii/circumstanţialele
Frecvenţa de apariţie, compatibilităţile cu diversele tipuri de adjuncţi depind:
● de natura verbală sau nonverbală (prototipică) a adjectivului; adjectivele
postverbale păstrează mai mare „deschidere” faţă de adjuncţie, acceptând adjuncţi cu
diverse valori semantice;
● de tipul de „stare” (permanentă vs temporară);
● de funcţia capului adjectival, care, în poziţie predicativă, este mai „deschis” la a
primi adjuncţi în raport cu poziţia de modificator dintr-un GN.
185
Morfosintaxa limbii române
186
Adjectivul şi grupul adjectival
Exerciţii
187
Morfosintaxa limbii române
(b) „Fiecare înger capătă funcţia de înger păzitor o singură dată, pentru un
singur om. El e solidar până la capăt cu succesul sau eşecul misiunii sale şi nu e
„transferabil” altei persoane. (...) Omul e la fel de inseparabil de îngerul său pe cât de
188
Adjectivul şi grupul adjectival
inseparabil e ecoul de prototipul sonor căruia îi corespunde.” (A. Pleşu, Despre îngeri)
189
IX. ADVERBUL ŞI GRUPUL ADVERBIAL
1. Definiţie
2. Tipologia adverbelor
185
191
Morfosintaxa limbii române
192
Adverbul şi grupul adverbial
1
Contextual, se recategorizează drept conjuncţie.
193
Morfosintaxa limbii române
1
Din perspectiva teoriei deficienţei, aplicată la clasa semiadverbelor de Mîrzea Vasile (2008).
194
Adverbul şi grupul adverbial
1
Sunt neanalizabile din punctul de vedere al stadiului actual de limbă, chiar dacă istoria unora
evidenţiază că, la origine, nu sunt adverbe primare (vezi compusele acasă, afară, alene sau
curând, adverb obţinut prin conversiunea unui gerunziu).
195
Morfosintaxa limbii române
196
Adverbul şi grupul adverbial
GFocus
3
197
Morfosintaxa limbii române
Spec GAdv
chiar 3
Spec − GComp Adv
foarte 3
Adv GPrep
departe de Universitate
4.1. Pentru modificatori şi particule focale, vezi cap. VIII, Adjectivul şi grupul
adjectival.
4.3. Adjuncţia este rară, dată fiind relaţionarea curentă a adjuncţilor la verb (sau
la GV), şi nu direct la adverb (GAdv).
● Chiar dacă utilizările sunt marginale (în româna actuală), trebuie remarcat
paralelismul dintre unele forme adverbiale „nearticulate” şi corespondentele lor
prepoziţionale „articulate” (împotrivă-ţi, înainte-ţi vs împotriva-ţi, înaintea-ţi),
precum şi capacitatea amândurora de a cliticiza forme pronominale de dativ.
● În româna actuală, se constată o mare disponibilitate – ca inventar şi ca randament
funcţional – de adverbializare a adjectivului (atât a celui calificativ, cât şi a celui
categorizant) şi a participiului. Româna, limbă de tip preponderent derivativ, preferă,
în cazul adverbului, o relaţie de omonimie (conversiune) cu adjectivul/participiul.
1
Să se deosebească între adverbul indiferent (Indiferent de sondajele recente, au şanse toţi
candidaţii) şi adjectivul indiferent (elevă apatică, indiferentă la ceea ce o înconjoară).
198
Adverbul şi grupul adverbial
199
Morfosintaxa limbii române
Exerciţii
200
Adverbul şi grupul adverbial
8. Construiţi cât mai multe exemple (cel puţin trei) prin care să ilustraţi
posibilitatea variaţiei de topică a semiadverbelor chiar şi doar.
201
X. PREPOZIŢIA ŞI GRUPUL PREPOZIŢIONAL
2. Clasificarea prepoziţiilor
197
Morfosintaxa limbii române
1
Sensul prepoziţiei este relaţional (diferit deci de al categoriilor lexicale precum substantivul,
verbul etc.), precizându-se în context. De exemplu, cu poate exprima asocierea (Ion merge cu
Maria la concert) sau instrumentul (Călătoreşte cu avionul), dintre poate fi locativă (locul dintre
noi), simetrică (distanţa dintre el şi ea) sau partitivă (unul dintre ei).
2
În general, prepoziţiile lexicale nu sunt cerute de regent, dar există anumite
compatibilităţi/incompatibilităţi între acestea şi regent (de exemplu, merge la/în/pe/spre/
după/cu/pentru, dar *merge despre).
3
Se înregistrează foarte puţine excepţii, când prepoziţiile semilexicale pot fi înlocuite de altele: a
consta în/din, apt de/pentru. Substituţia se face însă fără a se schimba sensul prepoziţiei (şi,
implicit, al construcţiei), faţă de substituţia prepoziţiilor lexicale care se asociază cu schimbare de
204
Prepoziţia şi grupul prepoziţional
prepoziţii
205
Morfosintaxa limbii române
GPrep
V
Spec Prep
(particule focale) 2
şi Spec Prep
(modificator) V
pe Prep GDet
lângă V
Det GN
perete perete
1
În raport cu GAdj sau GAdv, Complementul nu apare între paranteze rotunde, prezenţa lui fiind
obligatorie pentru orice prepoziţie.
206
Prepoziţia şi grupul prepoziţional
207
Morfosintaxa limbii române
În construcţii precum De mic i-au plăcut maşinile, este preferabilă analiza prin
elipsă (ca relativă redusă) a grupului de mic (< de [când era] mic).
208
Prepoziţia şi grupul prepoziţional
fost însoţit de Ion. Acestui complement îi corespunde forma de infinitiv a verbului (Mai
are de aşteptat până a ajunge acolo, Nu ar fi ajuns acolo fără a fi fost însoţit de Ion).
Exerciţii
3. Se dă textul:
„Să începem cu prima întrebare: într-adevăr avem acces la bazele de date din
economie, cea mai importantă bază de date este chiar aceea creată de INS şi conţine
209
Morfosintaxa limbii române
datele elaborate de noi. Accesul la baze de date, respectiv surse de date ale altor
instituţii îl realizăm aproape exclusiv în scopul suplimentării sau complementării
propriilor noastre informaţii rezultate din cercetările statistice întreprinse direct de către
INS. Chiar dacă am fi tentaţi să facem predicţii sau estimări vizând perspectiva
dezvoltării economiei, nu o putem face, în primul rând, din punct de vedere legal, şi, în
al doilea rând, nici sub aspect principial. Legea statisticii româneşti defineşte clar
obiectivele statisticii oficiale, inclusiv ale INS. Într-o expresie succintă, fără a intra în
detalii, aceasta poate fi exprimat prin faptul că rolul statisticii constă în evaluarea ex-
post a derulării unui fenomen sau proces economico-social. Deci, noi, statisticienii,
răspundem cerinţelor utilizatorilor, inclusiv a factorilor de decizie politică, prin datele şi
informaţiile noastre la întrebarea cât a fost, şi nu cât va fi. Pentru a răspunde la ultima
întrebare, în România există o altă instituţie, şi anume Comisia Natională de Prognoză,
care face astfel de estimări şi previziuni, desigur, bazându-se pe tendinţele ce se
manifestă sau rezultă din seriile de date statistice, corelările de date, precum şi cu
ajutorul modelelor şi altor instrumente de statistică-matematică, pe care le utilizează.”
(www.revista-piata.ro)
210
Prepoziţia şi grupul prepoziţional
211
GLOSAR
ACTANT
Concept (aparţinând lingvistului francez L. Tesnière) care desemnează entităţile
participante la procesul descris de verb, realizate sintactic ca argumente (v.
ARGUMENT), cărora verbul le impune restricţii de formă. Clasele de verbe (zerovalente,
monovalente, bivalente, trivalente) diferă în funcţie de numărul de actanţi (v. şi
STRUCTURĂ ARGUMENTALĂ).
ACTANŢĂ (MĂRCI DE ~)
Restricţii de formă (caz, prepoziţii, conjuncţii, relative) impuse de regent
complementelor, având rolul de a lega complementele de regent şi de a diferenţia
complementele între ele.
ADJUNCT
Constituent sintactic facultativ (realizat ca GAdv: Vine azi; a veni azi; GPrep: A venit de
ieri; GDet: Citeşte nopţile; propoziţie subordonată/GComplementizator: Vine când poate)
care se ataşează la GFlex sau la GV. În celelalte grupuri sintactice, adjuncţilor le
corespund modificatorii (nonrestrictivi) (v. MODIFICATOR). Adjunctul ocupă o poziţie
structurală inferioară ierarhic complementului şi nu este cerut sintactico-semantic de
centrul la care se ataşează, neprimind caz şi rol tematic de la acesta. Termenul adjunct
este echivalent cu circumstanţialul, cu excepţia „circumstanţialelor obligatorii”, al căror
statut sintactic este asemănător complementelor.
ANAFORIC
În accepţie gramaticală, component al enunţului fără referinţă proprie, dar care şi-o obţine
prin raportare la o sursă referenţială exprimată, de obicei, anterior, numită antecedent. Se
include în clasa proformelor. Pot avea utilizare anaforică elemente din următoarele clase:
pronume (Ioanai si-a îmbrăcat cu rochia albastră), numeral (Studenţiii mei sunt interesaţi
de lingvistică. Doii au scris deja câte un articol), adjectiv (O carte bunăi este apreciată
de cititor, pentru că o asemeneai carte ajunge la sufletul lui), adverb (Loculi undei s-au
întâlnit era romantic).
207
Morfosintaxa limbii române
ARGUMENT
Constituent obligatoriu sintactico-semantic care este cerut de un centru predicativ (v.
PREDICAT SEMANTIC): verb (Citesc o carte), adjectiv (gata de luptă), substantiv (fiul
Mariei), adverb (aproape de şcoală), prepoziţie (lângă şcoală). În GV, se disting un ~
INTERN, generat în interiorul GV, în poziţia de complement, şi un ~ EXTERN, generat
în interiorul GV, în poziţia de Specificator (v. SPECIFICATOR) al GV (altfel spus, cerut
de ansamblul V + complement), dar deplasat în afara acestuia, în poziţia de Specificator
al GFlex, unde primeşte cazul nominativ.
ATRIBUIREA CAZULUI
Fenomen prin care un constituent nominal subordonat unui centru (Flex şi Prep, cel mai
frecvent) primeşte Caz de la acesta din urmă, într-o configuraţie de dominanţă, în care
centrul este superior ierarhic constituentului căruia îi atribuie caz. Orice GDet aflat într-o
poziţie argumentală trebuie să poarte Caz. Capacitatea unui item de a atribui Caz este
specificată în Lexicon (v. LEXICON). Atribuirea cazurilor este supusă condiţiilor de
localitate: un centru nu atribuie caz la distanţă; de exemplu, nominativul este atribuit în
configuraţia de Specificator al GFlex; acuzativul este atribuit în poziţia structurală de
complement. În teoriile generative recente, cazul nu este atribuit de un centru, ci verificat
într-o anumită configuraţie, printr-o potrivire de trăsături.
CAZ
~ NEUTRU/DIRECT
214
Glosar
Concept care acoperă toate situaţiile în care substantivul are formă nemarcată de N−Ac,
neputând fi substituit printr-un clitic pronominal de Ac sau prin forma de N a pronumelui.
Cazul „neutru”/„direct” caracterizează, în general, nominale neprepoziţionale care apar în
următoarele poziţii sintactice: CSec (M-a învăţat gramatică), CPO (L-au ales
preşedinte), circumstanţial (A lipsit de acasă zile întregi) şi S sau CD cu lectură de tip
„proprietate” (Se caută profesor, Căutăm profesor).
~ STRUCTURAL
Caz atribuit în anumite poziţii sintactice (v. ATRIBUIREA CAZULUI), independent de
atribuirea rolului tematic sau de itemul lexical care îl selectează. Nominativul şi
acuzativul sunt, în orice apariţie, cazuri structurale, asociate cu o anumită configuraţie şi
care pot fi asociate cu roluri tematice diferite.
~ LEXICAL/INERENT
Caz dependent fie de itemul lexical care selectează un GDet, fie de rolul tematic purtat de
acel GDet. În limba română, sunt întotdeauna lexicale cazul „direct”/„neutru” purtat de
CSec şi de CPO şi de circumstanţialul obligatoriu realizat ca GDet, circumscrise unei
clase limitate de verbe. Genitivul şi dativul pot fi atât structurale (atribuite în poziţia de
complement), cât şi lexicale (legate de rolul Posesor, respectiv Ţintă/Beneficiar).
CENTRU
Constituentul în jurul căruia se organizează grupurile sintactice (centre lexicale: GV,
GN, GAdj, GAdv; centre funcţionale: GFlex, GDet, GPrep, GComplementizator), care
selectează complementele şi atribuie roluri tematice complementelor realizate ca GDet.
COMPLEMENT
Constituent selectat de un centru (lexical) care se supune restricţiilor gramaticale şi
semantice impuse de acesta. În configuraţiile arborescente, apare imediat la dreapta
centrului de grup. De exemplu, în structura GV, se disting: complementul direct,
complementul secundar, complementul indirect, complementul prepoziţional, numele
predicativ, complementul predicativ al obiectului, circumstanţialul obligatoriu şi
subiectul, iar în GN – complementul numelor postverbale, complementul numelor
relaţionale şi complementul partitiv al indefinitelor cu trăsătura inerentă [+ Partitiv].
Complementul poate fi cerut şi de un centru funcţional (vezi, de exemplu, complementul
determinantului: un elev) sau de alt constituent, în afară de centru, al grupului sintactic
(vezi complementul comparativ cerut de modificatorul adjectivului/adverbului: mai bun
decât el).
215
Morfosintaxa limbii române
COMPLEMENTIZATOR
Centru funcţional al grupului complementizator (al propoziţiei). Elementele cu statut de
complementizator sunt: că, să, dacă, de (pop. şi arh.), cum că, precum că. În gramatica
tradiţională, complementizatorii erau analizaţi drept conjuncţii subordonatoare
necircumstanţiale.
CONJUNCŢIE
Element care marchează o relaţie de coordonare (conjuncţia coordonatoare) sau de
subordonare circumstanţială (conjuncţia subordonatoare). Conjuncţiile coordonatoare
sunt: copulative (şi, precum şi, ca şi, cât şi, cum şi), adversative (dar, însă, or, ci, iar),
disjunctive (ori, sau, fie). Conjuncţiile subordonatoare introduc subordonate
circumstanţiale (adjuncţi propoziţionali): cauzală (Are emoţii fiindcă a greşit), concesivă
(Deşi a acţionat rapid, nu a salvat multe obiecte), condiţională (Dacă va încerca, va şti
că a avut măcar o şansă), consecutivă (A strigat atât de tare încât l-au auzit vecinii),
finală (L-a chemat ca să îl ajute) etc. Spre deosebire de complementizatori, conjuncţiile
coordonatoare nu-şi proiectează grup.
CUANTIFICATOR
Component care are rolul de a specifica din punct de vedere cantitativ alt component al
unui grup (nominal, verbal, adjectival, adverbial). În clasa cuantificatorilor intră
elementele cantitative indicând: o cantitate definită (cinci, zece, de două ori), o cantitate
nedefinită (mulţi, puţini, câţiva; numeros; mult, puţin, câtva, oricât), o cantitate nulă
(niciun; nicicât, deloc). În GN, cantitatea definită sau nedefinită poate fi exprimată şi cu
ajutorul unor construcţii cu rol de specificator de tipul un kilogram de, trei metri de, o
cantitate de, un număr de etc. Cuantificatorii sunt existenţiali (mulţi, puţini, destui, câţiva
etc.) sau universali, trimiţând la totalitate într-o manieră globală (toţi) sau distributivă
(fiecare, oricare, orice).
DEICTIC
Component al enunţului fără referinţă proprie care îşi obţine referinţa de la unul dintre
componentele situaţiei de comunicare (emiţător, receptor, loc, timp). Pot avea utilizare
deictică elemente din următoarele clase: pronume (Tu nu ai ce spune în această privinţă),
numeral (Amândoi să veniţi acum la mine), adverb (Îţi las biletul aici), adjectiv (La
pagina următoare găsim definiţia deicticelor).
DETERMINANT
Constituent al grupului nominal, ocupând poziţia cea mai înaltă în ierarhia grupului. Fac
parte din clasa determinanţilor: articolul (definit şi indefinit), adjectivul pronominal
demonstrativ, posesivul conjunct/cliticul posesiv legat de substantive nume de rudenie
nearticulate (tat-su, mă-sa), adjectivul pronominal relativ şi interogativ, adjectivul
pronominal negativ şi unele adjective pronominale indefinite (vreun, niciun, niscai,
niscaiva). În cadrul teoretic generativ, reprezintă centrul funcţional al grupului
determinant care selectează un complement realizat ca grup nominal organizat în jurul
unui substantiv. Are rolul semantico-pragmatic de integrator enunţiativ.
DETRANZITIVIZARE
216
Glosar
EXTERNALIZARE
Deplasare a unui argument intern (v. ARGUMENT) din interiorul unui grup sintactic în
afara acestuia, în speţă, din GV în afara GV. Constituentul externalizat ajunge să fie
întotdeauna argument extern, adică subiect. Este un proces sistematic, care are două
variante:
(a) externalizarea subiectului, generat în poziţia de Specificator al GV şi deplasat în afara
GV, în poziţia de Specificator al GFlex, unde primeşte caz; (b) externalizarea
complementului direct, generat în poziţia de complement al GV şi deplasat în poziţia de
subiect (specificator al GFlex), în urma aplicării operaţiilor de pasivizare sau de
anticauzativizare (v. PASIVIZARE, ANTICAUZATIVIZARE).
FINIT
Propoziţia ~ă este o structură sintactică autonomă (un enunţ), organizată în jurul unui
predicat al enunţării (v. PREDICAT), altfel spus o structură sintactică în care este
proiectat GFlex. Deşi în cele mai multe limbi numai propoziţiile finite pot avea subiect în
nominativ, româna are o situaţie specială, acceptând cu uşurinţă exprimarea subiectului
formelor verbale nonfinite.
IERARHIE SINTACTICĂ
Ordine a constituenţilor organizaţi în jurul unui centru (v. CENTRU) în funcţie de relaţia
semantico-sintactică pe care o au cu acesta şi de poziţia în configuraţia arborescentă. În
ierarhia sintactică, dintre termenii subordonaţi centrului, constituentul superior ierarhic
este cel care ocupă poziţia de complement şi, pentru GN, şi de modificator restrictiv, pe
când adjunctul şi modificatorul nonrestrictiv ocupă poziţii inferioare ierarhic. În
configuraţia arborescentă, constituenţii superiori ierarhic sunt cei mai apropiaţi de centru,
deci cei „de jos”, iar constituenţii inferiori ierarhic sunt cei mai îndepărtaţi de centru, deci
de „de sus”.
INACUZATIV
Clasă de verbe intranzitive nonagentive, care denotă schimbarea de stare (a se altera, a
(se) mucegăi, a îmbătrâni), configuraţia spaţială (a se depărta, a se situa), mişcarea
direcţionată (a se apropia, a (se) urca, a ajunge), existenţa, apariţia/dispariţia (a apărea,
a se ivi), emisia de sunete, de miros, de substanţe (a se prelinge, a se infiltra) sau care
217
Morfosintaxa limbii române
INERGATIV
Clasă de verbe intranzitive agentive (a dansa, a dormi, a merge, a vorbi, a strănuta, a
tuşi) cu un singur argument, extern, care acceptă, de obicei, prezenţa unui complement
intern şi nu acceptă adjectivizarea participiului.
IMPERSONALIZARE
Operaţie aplicată la nivelul Lexiconului (v. LEXICON) majorităţii verbelor nereflexive
inergative (v. INERGATIV) şi inacuzative primare (v. INACUZATIV) care acceptă
subiect personal, uman (Oamenii dorm mult > Se doarme mult; Copii adorm uşor la
televizor > Se adoarme uşor la televizor). Este o operaţie complementară pasivizării (v.
PASIVIZARE), ultima afectând verbele tranzitive. Efectele aplicării acestei operaţii sunt:
eliminarea unei poziţii argumentale a verbului; suprimarea nominalului din poziţia
subiectului; marcarea specifică (prin se).
LEXICON
Parte componentă a Gramaticii care cuprinde dicţionarul mental al vorbitorilor, conţinând
informaţii despre itemii lexicali şi funcţionali. O intrare lexicală conţine matricea
fonologică, categoria sintactică şi proprietăţile de atribuire a rolurilor tematice şi poate fi
supusă anumitor operaţii (reflexivizare, pasivizare etc.).
MODIFICATOR
Constituent care modifică sau precizează semantic referinţa unui alt constituent. În
funcţie de sens şi de poziţia sintactică ocupată, se disting: modificatorul restrictiv, care
participă la denotaţia grupului (triunghi isoscel, frate geamăn), nonrestrictiv/calificativ
(fată frumoasă, creion colorat) şi posesiv (casa Mariei/sa). În structura grupurilor
sintactice din care face parte (GN: cărţi interesante/multe, GAdj: bolnavă mintal, GAdv:
incredibil de frumoasă), ocupă o poziţie inferioară ierarhic complementului.
Modificatorii reprezentaţi de mărcile de gradare din GAdj şi din GAdv ocupă poziţia de
specificator (foarte bună, mai bine).
NONFINIT
Propoziţia ~ă este o structură sintactică fără autonomie enunţiativă, organizată în jurul
unui predicat semantico-sintactic verbal care nu este şi un predicat al enunţării (v.
PREDICAT), altfel spus o structură sintactică în care nu este proiectat GFlex. În foarte
multe limbi, dar nu şi în română, propoziţiile nonfinite, organizate în jurul formelor
verbale nepersonale, nu pot avea, de regulă, un subiect în nominativ.
218
Glosar
PARTICULĂ FOCALĂ
Constituent facultativ, care se ataşează la stânga unui grup sintactic într-o poziţie de
specificator: GV (numai citeşte), GN (doar ideea ta), GAdj (tot frumoasă), GAdv (chiar
acolo), GPrep (şi la noi). Particulele focale sunt semiadverbe având rolul de a declanşa
anumite presupoziţii.
PASIVIZARE
Operaţie care se aplică la nivelul Lexiconului (v. LEXICON) majorităţii verbelor
tranzitive (în special celor cu tranzitivitate „forte”), având următoarele efecte sintactice:
detranzitivizare; externalizarea (v. EXTERNALIZARE) nominalului complement direct,
care ajunge în poziţia subiectului; marginalizarea subiectului, care fie ajunge într-o
poziţie postverbală, marcată prepoziţional, fie este eliminat sintactic (dar întotdeauna
recuperabil semantic); o marcare specifică (a fi + participiu sau marca se): Copiii sunt
trimişi la şcoală (de către părinţi)/Copiii se trimit la şcoală la 6 ani.
POSESIE
Relaţie semantică stabilită între două nominale desemnând posesorul şi obiectul posedat.
Poate fi alienabilă (relaţie temporară între posesor şi obiectul posedat, acesta din urmă
putând fi înstrăinat) sau inalienabilă (relaţie permanentă, inseparabilă între cele două
entităţi). Caracterul alienabil sau inalienabil al relaţiei dintre posesor şi obiectul posedat
se corelează cu particularităţi în plan gramatical. De exemplu, construcţia cu acuzativ
posesiv nu se foloseşte decât pentru a reda o relaţie de posesie inalienabilă de tipul parte a
corpului – individ, deţinător al părţii corpului (Mă doare capul). Relaţia de posesie poate
fi realizată în cadrul GN (cartea Ioanei, fata cu ochelari) sau în GV, în structuri ternare
(cu dativ posesiv – Şi-a găsit geanta −, cu acuzativ posesiv – Îl înţeapă la inimă − sau cu
nominativ posesiv − Ion ridică mâna). Verbele de posesie de tipul a avea, a aparţine, a
poseda se construiesc obligatoriu cu două argumente corespunzând posesorului, respectiv
obiectului posedat (Tema).
PREDICAT
~ SEMANTIC/LOGIC Componentul propoziţiei care asociază unei entităţi o
proprietate (predicate cu un singur argument) sau care stabileşte o relaţie între două sau
trei entităţi (predicate cu două sau trei argumente). Pot fi predicate semantice: verbe,
adjective, substantive, prepoziţii, adverbe.
~ SINTACTIC Centrul unui grup sintactic aflat într-o poziţie semantic predicativă, în
care se manifestă capacitatea predicatului de a-şi atrage argumentele/complemente şi de a
le atribui caz şi rol tematic.
~ AL ENUNŢĂRII Centrul unui enunţ autonom din punct de vedere sintactico-semantic,
care dispune de trăsătura specifică a predicativităţii, responsabilă de stabilirea unei
219
Morfosintaxa limbii române
PRINCIPIUL UNICITĂŢII
Principiu conform căruia componentele aceluiaşi grup sintactic nu pot îndeplini funcţii
sintactice identice. Astfel, principiul unicităţii stă la baza distincţiei dintre diversele
complemente în grupul verbal (complement direct – complement secundar, complement
indirect – complement prepoziţional – complement posesiv).
PRO-DROP
Parametrul tipologic al neexprimării subiectului pronominal (a cărui poziţie este
reprezentată ca „micul pro” în teoriile generative recente) sau al „subiectului nul”. Acest
parametru diferenţiază limbi ca româna şi italiana, care permit neexprimarea subiectului,
de limbi ca franceza şi engleza, care nu permit nerealizarea fonologică a subiectului.
PROIECŢIE
Expansiune a unor centre/categorii lexicale (V, N, Adj, Adv) sau funcţionale (Prep,
Complementizator, Flex, Det), reprezentată, în configuraţia arborescentă, în poziţii de
dominare (GV faţă de V, GDet faţă de Det etc.). Spre deosebire de categoriile lexicale,
categoriile funcţionale sunt dependente referenţial de complementul lor, nu-şi selectează
semantic complementul, nu atribuie roluri tematice şi îşi selectează întotdeauna categoria
sintactică a complementului (GFlex selectează întotdeauna un GV drept complement,
GDet selectează întotdeauna un GN drept complement etc.).
REORGANIZARE SINTACTICĂ
Amalgamare a unor grupuri sintactice, care are drept rezultat apariţia unor poziţii
sintactice neargumentale: CPos (Ion o iubeşte pe soţia lui > Ion îşi iubeşte soţia), CAg
(Ion îl bate pe Dan > Dan este bătut de (către) Ion), PS (Ştiam că eşti sănătoasă > Te
ştiam sănătoasă); avansare a unor componente nominale: avansarea subiectului din
subordonată în regentă (Trebuie ca Ion să înveţe > Ion trebuie să înveţe), avansarea
complementului unui adjectiv (Ion este recunoscător Mariei > Îi este recunoscător).
ROL TEMATIC
Funcţie semantică îndeplinită de nominal (GDet) în raport cu predicatul semantic (v.
PREDICAT). Rolurile tematice sunt concepte relaţionale incluse în gramatica generativă
pentru a explica modul de integrare a structurii argumentale a predicatului în sintaxă. Nu
există un consens asupra listei de roluri tematice: Agent, Temă, Pacient, Experimentator,
Beneficiar, Ţintă, Parcurs, Stimul, Sursă etc.
220
Glosar
SPECIFICATOR
Poziţie structurală din grupul sintactic, proiectată imediat la stânga proiecţiei grupului.
Specificatorul grupului flexionar este poziţia tipică pentru subiect. Specificatorul grupului
verbal este poziţia în care este generat subiectul, înainte de a se deplasa în afara grupului
verbal. Specificatorul grupului adjectival sau al grupului adverbial găzduieşte mărcile de
gradare.
STRUCTURĂ ARGUMENTALĂ
Component al Lexiconului (v. LEXICON) care precizează numărul de argumente al
fiecărui predicat. La nivelul structurii argumentale au loc operaţii precum
impersonalizarea (v. IMPERSONALIZARE), pasivizarea (v. PASIVIZARE), formarea
inacuzativelor derivate (v. INACUZATIV, ANTICAUZATIVIZARE), tranzitivizarea (v.
TRANZITIVIZARE), operaţii care afectează numărul de argumente al unui predicat.
TEMATIZARE
Termenul tematizare sau topicalizare desemnează mecanismele sintactice (deplasare la
stânga, cu integrare sintactică − Pe Ion îl ştia de mic − sau cu ruptură sintactică şi
fonetică − Ion, nu ştiam niciodată ce să cred despre el) prin care anumiţi constituenţi
ajung în poziţie preverbală, adesea prima poziţie din enunţ (poziţie tematică/de topic).
TRANZITIVIZARE
Operaţie care permite inserţia suplimentară a unui complement direct, care nu este inclus
în structura argumentală a verbului intranzitiv. Tranzitivizarea se realizează prin prezenţa
unui complement intern în cazul verbelor inergative (dorm un somn bun; v.
INERGATIV) sau prin prezenţa unui complement direct „al direcţiei” în cazul verbelor
impersonale (mă plouă).
VARIABILĂ (REFERINŢĂ ~)
Component nonanaforic şi nondeictic al enunţului care poate lua orice valoare din
universul de discurs. Au referinţă variabilă unele pronume: interogative (cine, ce, care,
cât), indefinite (oricine, orice, oricât, cineva), relative fără antecedent (Care va depune
dosarul la timp are şanse să obţină bursa) şi unele adverbe: indefinite (oriunde, oricând,
oricât), relative fără antecedent (Nu ştim unde s-a ascuns, Se duce oriunde găseşte un loc
de muncă).
221
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Alboiu, Gabriela, Michael Barrie, Chiara Frigeni, 2004, SE and the Unaccusative-
Unergative Paradox, în: Martine Coene, Gretel de Cuyper, Yves d’Hulst (eds.),
Curent Studies in Comparative Romance Linguistics, Antwerp Papers in Linguistics,
107, p. 109–139.
Brăescu, Raluca, 2009, Există a treia clasă de adjective?, în: Rodica Zafiu, Blanca
Croitor, Ana-Maria Mihail (editori), Studii de gramatică. Omagiu Doamnei
Profesoare Valeria Guţu Romalo, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti,
p. 9−22.
Cinque, Gugliermo, 1988, „On Si Constructions and the Theory of Arb”, Linguistic
Inquiry, 19, 4, p. 521−581.
Chierchia, Gennaro, 2004, A Semantics for Unaccusatives and its Syntactic
Consequences, în: Artemis Alexiadou, Elena Anagnostopoulou, Martin Everaert
(eds.), The Unaccusativity Puzzle. Explorations of the Syntax-Lexicon Interface,
[Oxford], Oxford University Press, p. 22–59.
Cornilescu, Alexandra, 2007, Despre trăsăturile periferice şi cum le-am putea folosi, în:
Camelia Stan, Rodica Zafiu, Alexandru Nicolae (editori), Studii lingvistice. Omagiu
profesoarei Gabriela Pană Dindelegan, la aniversare, Bucureşti, Editura
Universităţii din Bucureşti, p. 43−56 .
Dragomirescu, Adina, 2010, Ergativitatea. Tipologie, sintaxă, semantică, Bucureşti,
Editura Universităţii din Bucureşti.
Gheorghe, Mihaela, 2009, Observaţii cu privire la utilizarea absolută a unor verbe
tranzitive, în: Rodica Zafiu, Blanca Croitor, Ana-Maria Mihail (editori), Studii de
gramatică. Omagiu Doamnei Profesoare Valeria Guţu Romalo, Bucureşti, Editura
Universităţii din Bucureşti, p. 81−84.
Giurgea, Ion, 2008, Recherches sur la structure interne des pronoms et des expressions
nominales sans nom exprimé, thèse de doctorat, Université Paris 7 (ms.).
Huddleston, Rodney, Geoffrey K. Pullum, 2008 [2005], A Student’s Introduction to
English Grammar, Cambridge, Cambridge University Press.
Levin, Beth, Malka Rappaport Hovav, 2006 [2005], Argument Realization, [Cambridge,
New York, Melbourne, Madrid, Cape Town, Singapore, São Paulo], Cambridge
University Press.
Manning, Christopher D., 1996, Ergativity. Argument Structure and Grammatical
Relations, Stanford, CSLI Publications.
Morfosintaxa limbii române
224 217
Bibliografie selectivă
225
Tiparul s-a executat sub cda 2572/2010
la Tipografia Editurii Universităţii din Bucureşti
Bibliografie selectivă
227