ŞCOALA NAŢIONALǍ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

De la Formele fără fond la globalizare

Student: Tanasă Mădalina Nicoleta

ANUL al II-lea , GRUPA 10C

Ianuarie 2015
 I. Sistematizare
Evoluția de la fond la formă, o falsă problemă a modernizării culturii
române

În contextul globalizării, îmi propun ca în acest referat să surpind diverse aspecte ale acestui
fenomen de natură eonomică, politică, socială și culturală. Din punct de vedere geopolitic,
globalizarea are trei vectori esențiali și anume : vectori economici, vectori politici și vectori
culturali. În atenția acestui referat îmi îndrept atenția către dimensiunea culturală și voi încerca să
elucidez dacă globalizarea și teoria formelor fără fond pot fi astăzi gândite ca fiind disjuncte.

Important este sã ne reprezentãm globalizarea în complexitatea sa. Din aceastã

perspectivã, Giddens respingea raportãrile stereotipe la procesul globalizãrii doar în
termeni economici. „Aceasta este o greșealã. Globalizarea este politicã, tehnologicã
și culturalã, la fel cum este economicã.“1
Teoria formelor fără fond, teoretizată de Titu Maiorescu, a apărut ca rezultat al dorinței de
europenizare rapidă, preluându-se multiple forme de cultură și de civilizație din Europa occidentală
fără a fi adaptate specificului românesc, acestea devenind realități prost întocmite și lipsite de
adevăr, periculoase. “Se cuvine să comentăm teza formelor fără fond care, se știe, ocupă un rol
cardinal în ideologia junimistă. O teză care, beneficiind de o formulare fericit găsită, a făcut o
extraordinră carieră în toate zonele culturii și, de aici, poate prin puterea de sugetie a literaturii, în
politică, sociologie, ideologie și chiar în anumite despărțăminte ale filozofiei”2.

Dezbaterea despre globalizare este în primul rând o dezbatere culturalã. Dacã acest
lucru se omite, globalizarea poate induce procese mai costisitoare decât avantajele sale
(certe), poate genera conflicte dureroase, poate conduce la o sãrãcire fundamentalã a
noastrã. Hubert Vedrine are dreptate sã devinã foarte critic atunci când vorbește despre
o anumitã preponderențã culturalã în cadrul globalizãrii; mai ales cã, în acest caz, de
multe ori produsele culturale sunt vãzute și apreciate drept produse și servicii obiș-
nuite: „Statele Unite sunt pe cale de a se transforma într-un imens Microsoft, atunci
când este vorba despre produsele culturale de masã.“

1
Anthony Giddens, Runaway World. How Globalization Is Reshaping Our Lives, Routledge, New York, 2000,
p. 28

2
Ornea Z., Junimea și junimismul, Editura Minerva, București, 1998, p. 186.
 În această ordine de idei, numeroase împrumuturi s-au dovedit a fi forme lipsite de conținut,
realități superficial create, iluzii în care un popor întreg riscă să creadă și, mai mult, pe baza acestora
își continuă evoluția. În lupta sa, „Titu Maiorescu a impus o direcție nouă în cultură, apreciată de el
drept singura cu adevărat modernă și, tocmai din acest motiv, nu a recunoscut tradiția culturii de
dinaintea sa, fiind convins că numai prin construirea unei culturi și a unei civilizații românești
moderne, pornind de la fondul intern, românii ar putea pretinde aceeași valoare cu orice altă cultură,
dar în acord cu individualitatea și personalitatea poporului român” 3. Principiile sale vizau creșterea
organică a culturii, acea evoluție făcută natural, pas cu pas, neacceptându-se arderea etapelor.
Totodată, se sublinia că această preluare a formelor occidentale nu este benefică pentru români
pentru că nu este luat în vizor un lucru fundamental: aceste forme ce se doresc introduse în propriul
spațiu cultural nu sunt aduse cu tot cu metoda ce a stat la baza consolidării lor.
Nu putem ajunge pănâ în acel punct în care să afirmăm că Titu Maiorescu nu avea ca țel
evoluția țării, ci pur și simplu, acesta dă naștere unor noi direcții mai potrivite, din punctul său de
vedere, pentru recuperarea decalajului creat între noi și Occident. Ideile sale se regăsesc în lucrările
unor precursori ai junimismului, cum ar fi Alecu Russo, Simion Bărnuțiu, Ion Heliade Rădulescu,
Ion Ghica și alții. Dacă până în acel moment, evoluția se crea de la formă la fond, aparențele fiind
transformate în esență, Maiorescu inversează acest proces. El crede că avem nevoie de un
fundament propriu care, pe lângă faptul că ar reprezenta fiecare român în parte, ar constitui și o bază
solidă pentru formele ce-i preced.
Luând în considerare toate cele amintite până acum, nu pot să trec cu vederea multiplele
întrebări, incertitudini ce se creează privind acest subiect. Sintetizându-le, voi formula întrebarea ce
va constitui, de fapt, punctul de plecare pentru referatul meu: „Este sau nu benefică evoluția de la
formă la fond pentru modernizarea culturii române?”. Așadar, voi reflecta, ghidându-mă după
drumul parcurs de Maiorescu în teoretizarea formelor fără fond, asupra modului în care liderul
junimist combate preluarea formelor occidentale. Este adevărat, argumentele sale sunt numeroase și
precise, însă nu este, oare, exagerat atunci când afimă că „forma fără fond nu numai că nu aduce
niciun folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură”?
Acestea le vom afla spre finalul referatului.
Doresc acum să mă opresc puțin asupra motivelor ce m-au determinat „să pun la îndoială ”
critica maioresciană în ceea ce privește evoluția formă-fond. În primul rând, mi-am dat seama că
teoria sa este puternică în momentul în care cultura română ar putea să se detașeze de cele ce se
întâmplă în Occident, de ceea ce se consumă la nivel cultural, economic, politic, social, educațional
3
Contantin Schifirneț, Formele fără fond - un brand românesc, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2007, p. 51.
în afara cadrului desfășurării și evoluției sale, ceea ce mi se pare absoult imposibil. De ce afirm asta?
Pentru că nu putem să trăim izolați de exterior, luptând să ne fondăm propriile credințe fără a primi
sprijinul unor puternice voci străine.
În al doilea rând, e cert că și Titu Maiorescu găsește soluții numeroase pe care, într-o
oarecare măsură, nu le voi accepta. Atunci, care sunt soluțiile viabile în care societatea românească
ar putea crede? Până la urmă, în opinia mea, această atenție mărită acordată formării fondului
propriu nu face decât să pună în lumină un fundament de excepție, iar forma nu va deveni nimic
altceva decât o forțare de atingere al acestui stadiu. Forma va fi, în final, lăsată uitării și va constitui
un prea mic instrument al angrenajului cultural. Pragmatică fiind, voi dori să accentuez că și acel
fundament puternic necesită, în definitiv, suprapunerea unor forme.
Pentru a nu a deveni confuză prin lipsa de răspunsuri la fiecare din aceste probleme ridicate,
voi aștepta momentele potrivite ce nu vor înceta să apară pe parcurs pentru a clarifica fiecare punct.
Concluzionând, problema de la care am pornit va ajuta la confirmarea sau infirmarea rolului pe care
îl au formele fără fond în modernizarea culturii autohtone. În ridicarea acestei probleme, am avut în
vedere și urmărirea îndeaproape a transpunerii teorii elaborate în anul 1868 în actualitate deoarece
societatea românească se luptă în continuare, fără doar și poate, cu incertitudinea identitații naționale
și a influențelor din exterior. De câte ori nu auzim revolta românească în fața adoptării unor sărbători
( ca Valentine’s Day, Halloween), cuvinte, concepte care nu ne aparțin? Așadar, am ales problema
aceasta pentru că mă lovesc (ne lovim) de ea zi de zi.
Tot pentru o bună continuare a studiului, voi nota etapele pe care le voi parcurge, și anume:
voi surprinde soluțiile pe care le aduce Maiorescu în veșnica problemă a formelor lipsite de fond, iar
mai apoi voi prezenta argumentarea propiu zisă a teoriei formelor fără fond în contextul globalizării
urmând ca în final să accentuez o altă interpretare a evoluției formă-fond.
Cu cât globalizarea va înainta, cu atât descoperirea culturii, a identitãții, a particularului va fi
mai influentã. Comunicarea și fluxurile de comunicare moderne au o importanțã mai mare în
procesul globalizãrii decât suntem tentați sã credem la prima vedere.
Înainte de a intra cu adevărat în subiect, țin să menționez studiul fundamental în care
Maiorecu teoretizează teoria formelor fără fond, și anume „În contra direcției de astăzi în cultura
română”. Acestei lucrări li se vor adăuga și alte referințe ce vor ajuta la analiza problemei propuse,
încercând să le îmbin părerile personale acestora.

II. Argumentare
 Dezbaterea problemei formelor fără fond. Soluții

Așa cum am promis mai sus, voi relua subiectul imitației deorece îmi susține clar părerea și
răspunsul la întrebarea de la care am pornit. Așadar, o problemă poate la fel de importanta ca cea
introductivă este: „a rezolvat teoria maioresciană procesul imitației/imitării din cultura română”?
Chiar dacă mi-ar plăcea să ofer un răspuns afirmativ, realizez că acest lucru este de-a dreptul
imposibil. Orice alt argument aș da, nimic nu este mai puternic decât evoluția istorică în sine.
Privesc acum, cu o distanță de două secole între teoria lui Maiorescu și prezent și observ că forma
încă mai apare înaintea fondului. Nu văd nimic rău în acest aspect, ci o interpretez ca pe o evoluție
naturală, imitația devenind, adesea, indispensabilă unei culture. A te feri de ea este un pas prea mare,
în multe cazuri. E ca și cum, spre exemplu, noi, românii nu am accepta importul noilor laptop-uri
din simplul motiv că nu ele nu au fost inventate de noi. În acest caz, ne-am lupta, fundament
intelectual având, să găsim singuri un înlocuitor la fel de bun al acestui produs. Nu ar necesita prea
mult timp și nu ar exista posibilitatea ca în final să ne ferim de un uriaș eșec?
Maiorescu afirma că „Avem politică şi ştiinţă, avem jurnale şi academii, avem şcoli şi
literatură, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituţiune. Dar în realitate toate
aceste sunt producţiuni moarte, pretenţii fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr”. Mă văd
iarăși în situația de a nu fi de acord cu un aspect al studiului mai sus prezentat. Pentru liderul
junimist, ceea ce este preluat și neadaptat specificului românesc nu are valoare, este total lipsit de
consistență. Cu riscul de mă repeta, consider respingerea totală a formelor străine imposibilă. Acum
poate să mi se aducă argumentul pe care chiar eu l-am ilustrat la începutul studiului meu, și anume:
Maiorescu nu refuză în întregime împrumuturile. Aici intervine o nouă problemă: dacă refuzăm
excesul de importuri, atunci de ce le-am accepta doar pe unele? Dacă tot ne luptăm pe propriile
forțe, dacă tot avem voința, intenția și elanul de a ne forma singuri, atunci de ce nu am face acest
lucru de la începutul până la sfârșitul procesului fără niciun fel de intervenție exterioară?
Această idee este regăsită și la Nicolae Manolescu care subliniază „obsesia începutului
absolut”4 pe care o are Maiorescu. Privitor la afirmația lui Manolescu, Liviu Rusu adaugă că aceasta
îl vede pe Maiorescu ca pe „un fel de demiurg care vrea să reducă la zero cultura românească
existentă și care pretinde că prin forța sa de creație o va putea crea din nou”5.
Aș vrea să atrag atenția asupra unui aspect important. Nu cred că trebuie să trecem cu
vederea că toate acțiunile mari făcute de poporul roman au necesitat mult timp, nimic nu s-a realizat

4
Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, editura Humanitas, București, 2000, p. 26.
5
Liviu Rusu, Scrieri despre Titu Maiorescu, editura Cartea Românească, 1979, p. 56.
peste noapte. Românii mereu au privit spre ceea ce a fost, ci nu spre viitor. Dacă francezii au avut
nevoie de revouție abia după ce au avut contextul cultural prielnic, românii acționează în sens invers
– formează cadrul după revoluție. Deși prima tendință este cea de a critica acest demers, privesc mai
bine subiectul și realizez că nu suntem cu nimic inferiori occidentalilor. Este vorba, pur și simplu, de
un alt mod de a ne raporta la exterior. Acesta constituie, categoric, un alt argument că evoluția se
face de la formă la fond în modernizarea culturii române.
Maiorescu numește cultura authtonă până la el „barbarie orientală.” 6. Să fie oare atât de grav
stadiul la care ajunsesem? Bine, imitația nu este, din punctual său de vedere, cea mai bună alegere a
românilor, dar chiar nu a avut niciun efect pozitiv? Vin aici și întreb: dacă nu am fi imitat forme
occidentale, unde am fi rămas?
În ceea ce mă privește, Maiorescu exagerează. Simplul fapt că am putut asimila forme fără a
avea un fundament solid constituie un pas. Fără acestea, fondul propriu nu ar putea fi creat. Până la
urmă, ce importanță are direcția în care se face modernizarea (fond-formă sau formă-fond), dacă
reușim să nu mai stăm în loc? Oferind o opinie total diferită față de Maiorescu, „Lovinescu spune că
forma este ierarhic superioară fondului, fiindcă ea provine din societăți moderne și este preluată ca
atare, în totalitate și neselectiv ”7
„Imitaţia nu procedează, după cum susţine Tarde, dinăuntru în afară, ci din afară înăuntru, cu
alte cuvinte, de la formă şi cu tendinţa probabila spre fond. Prima parte a acestei afirmaţii e evident
şi scapă, deci, oricărei aprecieri; cea de a doua e, întrucât ne priveşte, un adevăr în mers şi unica
posibilitate de dezvoltare a civilizaţiilor tinere. ”8
Tot vorbesc despre negarea directivelor maioresciene, dar aș vrea acum să ofer și o alternativă.
Să arăt cum ar putea sta lucrurile pentru a fi așa cum îmi cred eu că e normal. Astfel, înlătur
atitudinea de respingere pe care o are Maiorescu în fața formelor fără fond. O soluție posibilă ar fi
acceptarea formelor fără fond, preluărilor din alte culturi mai dezvoltate căci „acţiunea le-a fost atât
de mare încât, impunându-se ca o evidenţă contemporanilor, au trecut în moştenirea generaţiilor noi,
încercând să dizolve prin negaţiunea sa străduinţele a o sută de ani de imens progres.” 9 Așadar, le
acceptăm ca atare și ne focusăm pe crearea unui fond care să le asigure susținerea lor. Din punctul
meu de vedere, din moment ce formele luate din exterior există deja în spațiul românesc, eliminarea
lor și înlocuirea cu altele noi, specifice fondului autohton, nu ar fi nimic altceva decât o stagnare. În
timp ce noi ne-am chinui să distrugem pentru a construi la loc (iar, cu un risc de a eșua), alte

6
Titu Maiorescu, op. cit., p. 124.
7
Constantin Schifirneț, op. cit., p. 161.
8
E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, București, editura Ancora, 1924-1925, p. 72.
9
E. Lovinescu, Critice, București, editura Minerva, 1982.
popoare și-ar continua modernizarea și ne-am vedea într-un impas greu de depășit. Conștientizez că
și soluția mea are un defect: se poate ca modicarea ulterioară a fondului să nu se potrivească formei.
Cu toate acestea, probabilitatea ca lucrurile să meargă bine în condițiile modificării unui fond ale
cărui forme deja există este cu mult mai ridicată față de cel în care ne-am construi de la zero un
fond, iar apoi l-am acoperi cu forme proprii.

De la forme făra fond la globalizare

Ce este globalizarea? In linii mari pentru a defini termenul de globalizare nu s-a găsit o
definiție potrivită de exprimare a acestui fenomen. O putem considera ca fiind „procesul care
marchează, definitoriu, contemporaneitatea. Amploarea procesului de globalizare, în ultimul sfert de
secol a determinat susținute dezbateri teoretice, care alcătuiesc larga și controversata ”ideologie” a
globalizării”.10

Regăsim globalizarea tot mai mult in cotidian. Credințele noastre, scopurile noastre,
principiile pe care le susținem, toate acestea tind să îmbrace periculoasa ispită a gobalizarii. Ne
întrebam de ce este periculoasă această tentație? Uniformizarea, lumea metropolă ne malaxează pe
toți până la pierderea identitații. Reprezintă ea oare o amenintare pentru interculturalitate?

Globalizarea, conform definiției din dicționare, reprezintă determinarea sau producerea la

scară mondială, reuniunea într-un tot a elementelor lipsite de simetrie, judecarea unei probleme în
ansamblu sau caracterul universal dat lucrurilor. Cultura, pe de altă parte, reprezintă totalitatea
valorilor materiale și spirituale create de omenire și a insituțiilor necesare pentru comunicarea
acestor valori.

Puține expresii ale globalizării sunt atât de vizibile, larg răspândite si pătrunzătoare ca
proliferarea mondială a mărcilor de consum comercializate la scară internațională, ascensiunea
simbolurilor si artefactelor culturii populare si comunicarea simultană de evenimente, cu ajutorul
transmisiunilor prin satelit, către milioane de oameni de pe toate continentele. "Simbolurile cele mai
cunoscute ale globalizării sunt Coca-Cola, Madonna si stirile de le CNN. Oricare ar fi semnificația
cauzală si practică a acestor fenomene, fără îndoială că una dintre cele mai direct percepute si trăite
forme ale globalizării este cea culturală" 11. În ciuda complexității interacțiunilor culturale dintre

10
Elena Cobianu, Cultura si valorile morale în procesul de globalizare, 2008, p.57

11
Ilie Bădescu, Ioan Mihăilescu Geopolitică, Integrare, Globalizare, , Editura Mica Valahie,
București
societăți în ultimele trei milenii, miscarea tot mai intensă a imaginilor si simbolurilor si varietatea
extraordinară a modurilor de gândire si a modurilor de comunicare constituie trăsături unice si fără
precedent ale sfârsitului de secol XX si ale noului mileniu. Trecem asadar de la "o lume în care
predomina izolarea culturală la o lume în care domină factorii interculturali, de la o eră caracterizată
de autonomia culturală a grupurilor izolate tradiționale la o eră a generalizării interrelațiilor si
comunicațiilor". Epoca noastră are marele privilegiu istoric de a trece de la o lume a civilizațiilor
izolate, bazate într-o oarecare măsură pe spații si timpuri diferite, la o lume unică, ce este
caracterizată de acelasi spațiu (piața mondială) si de acelasi timp (sincronicitatea tuturor
evenimentelor), de nasterea unei comunicări si a unei comunități mondiale. Comunitatea a precedat
întotdeauna comunicarea; aceasta din urmă s-a constituit, mai întâi în interiorul grupului: indivizi
vorbind aceeasi limbă, împărtăsind aceeasi religie, aceleasi valori, aceeasi istorie, aceleasi tradiții,
aceeasi memorie. Astăzi însă observăm trecerea de la o planetă a civilizațiilor închise la o lume
deschisă tuturor oamenilor prin călătorii si prin mass-media.
Fenomenul de globalizare așa cum este el perceput azi prezintă o serie de avantaje si
dezavantaje. În primul rand, prin intermediul acestui fenomen, micilor civilizații li se dă șansa să
participe la marea cultură și să se lase influențate de ea, în tentativa de a-și îmbogați propria cultură.
Mai apoi, globalizarea poate duce la înăbușirea războiului cultural, dacă putem să-i spunem așa,
provocat de orgoliul marilor națiuni, care se credeau superioare din punct de vedere cultural.

Cel mai mare dezavantaj pe care îl implică globalizarea este ca ea anihilează însuși caracterul
identitar al națiunilor. Ceea ce fusese perceput ca specific, caracteristic pentru fiecare popor e pe
punctul de a disparea, iar toate culturile existente par pregatite sa se reuneasca sub scutul unei culturi
unice. Se va produce, deci, inevitabil o sincronizare a tuturor culturilor pe toate palierele, intr-o
incercare de a elimina toate discrepanțele și contradicțiile anterior existente.

Mai alarmant e faptul că noua cultură de masă așa cum se intrevede ea nu mai are nimic din
măreția vechii culturi. Valorile culturale autentice sunt abandonate în detrimentul unor non-valori,
dar care sunt in concordanta cu specificul timpului nostru. Acest lucru e clar numai daca ne gandim
ce extindere s-a dat dat termenului de cultura mai nou; se vorbeste tot mai des de „cultura Coca-
Cola", „cultura hamburger", or aceasta alaturare de termeni este cu totul incompatibilă. Oamenii par
sa fi uitat ca cultura este cu totul altceva; ea presupune existența unor valori spirituale create de o
societate, a unui set de cunostinte si moduri de raportare la existenta, care sunt menite sa asigure
desavarșirea ființei umane.
 Din pacate noi suntem tentați să împrumutam mai degrabă aceste aspecte ce țin de viata
cotidiana imediată, sa le ridicam la rangul de cultură, chiar dacă ele nu au nimic de a face cu aceasta.
De aici, o serie de controverse, o serie de acuze aduse de oamenii de cultură mai ales împotriva
culturii americane, care tinde sa-și impuna dominația. Ei susțin, și pe buna dreptate, ca este nevoie
de un fel de „filtru" in receptarea culturii, care ar avea rolul sa separe valorile de non-valori si sa
protejeze popoarele de acestea din urma. Uniformizarea culturala să se producă prin schimbul a ceea
ce este mai bun si mai folositor in fiecare cultură.

Formele făra fond în contextul globalizării

Cercetând răspunsul americanului Samuel Huntington în fața fenomenului

globalizării, dar la o filozofie a isoriei care, chiar dacă nu este epuizată prin ea, ”se întâlnește uimitor
cu fundamentul ideatic al paradigmei pe care o numim a formelor fără fond. Nimic obcur și nimic
mecanic în acest diagnostic”12. Acesta nu folosește sintagma ”forme fără fond” a lui Titu Maiorecu,
ci creează pe tot parcursul textului un subînțeles. În acest text Samuel Huntington enunță două teze,
prima debutează brutal cu idee după care ” cultura occidentală este și ar trebui să fie cultura lumii
întregi”. ”Teză colonizatoare prin cultura Coca- Cola”, așadar cultura popoarelor occidentale a
acaparat lumea, părere care este expusă si de criticul Titu Maiorescu. A doua teză, asa numită a
modernizării, aceasta afirmă nu numai că civilizația occidentală a ghidat lumea spre ”societățile
moderne”, dar și că „ în măsura în care celelalte civilizații se modernizează, ele se și
occidentalizează”, respectiv își „abandonează valorile tradiționale, instituțiile și obiceiurile”.

”Ambele teze proiecteză imaginea apariției unei lumi occidentale omogene și universale și
ambele sunt , în grade diferite, nechibzuite , arogante, false și periculoase”13 .

Paradigma pe care o denumim a ”formelor fără fond” ne permite, așa cum o probează
elocvent Samuel Huntington, să înțelegem dinamica deseori contradictorie a proceselor globalizante.
Ignorarea acestei realități și fundamentarea în continuare a discursului său politic pe supoziția
globalizare egal universalism și omogenizare. Secolul al XIX-lea a produs și propus în spațiul
răsăritean paradigma formelor făra fond ca explicație a proceselor declanșate de o revoluție

12
Ilie Bădescu, Ioan Mihăilescu Geopolitică, Integrare, Globalizare, , Editura Mica Valahie, București

13
Ilie Bădescu, Ioan Mihăilescu Geopolitică, Integrare, Globalizare
industrială ce părea atotbiruitoare, dacă în a doua jumătate a secolului al XX-lea s-a izvodit
sintagma globalizării, înțeles inițial ca proces unilinear și omogen, sfășitul veacului se întoarce, în
fața eșecului perspectivei liberale, la vechea paradigmă a formelor fără fond.

„Globalizarea este văzută în general ca un fenomen negativ prin care un popor sau o anume
civilizaţie se impune, şi valorile sale sunt asimilate de un alt popor sau o altă civilizaţie,
în dauna valorilor culturale şi morale pe care acesta le posedă”14. Pentru că nu putem să trăim izolați
de exterior, luptând să ne fondăm propriile credințe fără a primi sprijinul unor puternice voci străine.

III. Concluzii

Privind rolul pe care Titu Maiorescu l-a avut în cultura română, nu pot să nu admit că acesta
a ajutat la pătrunderea subiectului imitării și că a dat directive noi în ceea ce privește criticismul
autohton, direcții ce au fost urmate ani buni într-o oarecare măsură. Trecând peste imaginea pozitivă
văzută de către mulți, mie, totuși, teoria formelor fără fond mi se pare o problemă ce nu a fost
rezolvată de Maiorescu. Soluția sa este una falsă, analizând rezultatele care au fost obținute ulterior
în cultura authtonă. Altele ar fi fost datele problemei dacă s-ar fi apelat la o soluție precum
acceptarea formelor occidentale (atât de benefice poporului nostru) și modificarea fondului pentru a
le putea susține. Rămân la ideea că aceasta ar fi fost o variantă benefică pentru că îmbină cele două
aspecte deloc de neglijat, care ar asigura modernizarea culturală: beneficiile pe care le-am avea
adoptând forme gata create și imprimarea specificului românesc prin transformarea fondului. În
această situație, nu s-ar mai vorbi de fenomenul imitației, ci s-ar structura imaginea unei culturi
proprii ce se desfășoară în spiritul veacului.

„Formula maioresciană a avut și continuă să aibă o forță extraordinară, ea formulând concis

una dintre problemele arzătoare ale epocii si generând numeroase conflicte de idei în cultura română
modernă.”15.

Așadar, ceea ce clădește Maiorescu va rămâne pentru totdeauna un reper ce a constituit, fără
doar și poate un prim pas al modernizării prin simplul fapt că a condus la conștientizarea problemei
formelor fără fond. Soluțiile date de liderul junimist rămân incerte și au iscat, iscă și vor mai isca
numeroase controverse, însă rolul de catalizator al modernizării pe care l-a avut Maiorescu nu poate
14
Ilie Bădescu, Ioan Mihăilescu Geopolitică, Integrare, Globalizare
15
Grigore Georgiu, Istoria culturii române moderne, București, editura Comunicare.ro, 2000, p 134.
fi negat. Revenind la întrebarea care mi-a făcut posibilă desfășurarea întregii lucrări, prin
argumentele pe care le-am prezentat pe parcurs, un lucru este cert: formele fără fond nu sunt defecte
ale culturii române, ci constituie elemente ale modernizării.

Fenomenul de globalizare va mai dura, in conditiile in care el este privit cu reticența de

unele culturi. Exemplul cel mai concret ar fi cel al Orientului, care se desprinde foarte greu de
vechile traditii și refuză încă să se lase invadat de noua cultură. Tocmai de aceea, gandindu-ne la
„coca-colanizarea culturală" ne intrebam de ce Coca Cola este simbolul globalizarii, iar ceaiul negru
nu este considerat un exponent? Raspunsul la aceasta intrebare nu face decat sa arate directia din
care vine globalizarea.

În condițiile in care globalizarea bate la ușă, este foarte important să conștientizăm că acest
fenomen trebuie controlat, dacă nu vrem sa pierdem tocmai ceea ce ne definește pe noi ca ființe
umane – cultura. Noi suntem singurii care putem sa nu acceptăm ceea ce ni se oferă, ci sa fim mai
selectivi, iar astfel putem contribui la stoparea caricaturizarii culturii si a valorii culturale românești,
caci, chiar daca decide sa se integreze intr-o realitate globala, fiecare nație trebuie sa aibă puterea să-
și păstreze specificul, într-o formă sau alta.

Raportul globalizare- forme fără fond drept ax al acestui eseu, a evidențiat paradigma de
”forme fără fond” ca fiind apanaj al perspectivei critice asupra globalizării. Globalizarea nu este un
fenomen unilinear, ci unul complex, cu ”dublă tensiune”, generator de incompatibilități între formă
și fond. Globalizarea și teoria formelor fără fond nu pot fi gandite astăzi ca „disjuncte”16.

IV. Bibliografie:

1. Anthony Giddens, Runaway World. How Globalization Is Reshaping Our

Lives, Routledge, New York, 2000

16
Ilie Bădescu, Ioan Mihăilescu Geopolitică, Integrare, Globalizare
2. Elena Cobianu, Cultura si valorile morale în procesul de globalizare, Editura Grinta, Cluj-
Napoca, 2008
3. Georgiu, Grigore, Istoria culturii române moderne, editura Comunicare.ro, București, 2000.

4. Lovinescu, E., Istoria civilizației române moderne, București, Editura Ancora, 1924-1925.

5. Maiorescu, Titu, Critice, În contra direcției de astăzi în cultura română, Editura Minerva,
București, 1989.

6. Ornea, Z., Junimea și junimismul, Editura Minerva, București, 1998.

7. Rusu, Liviu, Scrieri despre Titu Maiorescu, Editura „Cartea Românească”, 1979.

8. Schifirneț, Contantin, Formele fără fond - un brand românesc, Editura Comunicare.ro,

Bucureşti, 2007.

9. Ilie Bădescu, Ioan Mihăilescu Geopolitică, Integrare, Globalizare, Editura Mica Valahie,
București