Sunteți pe pagina 1din 3

Formele fara fond

Definitia formelor fara fond:


Formele fără fond sunt consecința modernizării societății românești, predominat rurale, cu activitate
agrară axată pe cultivarea pământului. Dăinuirea unui regim politic agrar, bazat pe sate, și nu pe orașe,
a intrat în contradicție cu spiritul capitalist. Satul românesc a fost depozitarul principal al civilizației
românești, pentru că era mai puțin supus presiunii externe. Rolul dinamizator în civilizația română
modernă l-a avut orașul, dar susținut material și cultural de către sat, pentru că orașul era lipsit de
industrie performantă și cu profit. Comunismul a radicalizat ceea ce a încercat regimul burghez din
România și a forțat industrializarea, dislocând în acest fel mase uriașe de țărani, mutându-i în zone
urbane și industriale. Românii trăiesc într-o continuă tranziție, pentru că nu au rezolvat nici astăzi
problema lor din totdeauna: chestiunea agrară și țărănească.

În condițiile în care spațiul românesc a constituit dintotdeauna obiectul disputelor dintre


marile puteri europene, fiind mărginit atât de granițe fizice cât și de hotarele mai puțin
vizibile ale culturii, națiunea română s-a văzut pusă mereu în situația de a fi asimilată de către
vecini. Fiind conștient că de modul în care ne vom raporta la aceste presiuni va depinde însăși
soarta noastră ca popor, dar și ca stat național unitar, am hotărât să prezint unele dintre
teoriile și abordările sociologilor români referitoare la acest subiect.

Este interesant faptul că foarte mulți dintre adepții explicațiilor oferite de teoria formelor fără
fond s-au remarcat printr-o activitate publică ce promova naționalismul drept cale primară
pentru păstrarea identității, dar în același timp pentru a ne adapta noilor condiții și cerințe ale
modernității. În opoziție cu aceștia dintâi, au activat ceilalți, care au încercat să adopte un
discurs pro-european ”de umplutură”, fără a privi în adâncul problemelor care frământau cu
adevărat societatea românească. Printre acestia se regasesc si urmatorii doi.
Procesul de modernizare românească a cunoscut fenomenul formelor fără fond, care a făcut obiectul
unei teorii speciale, teoria formelor fără fond. Despre formele fără fond au scris Ion Heliade
Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Ioan Maiorescu, Gh. Asachi, Ion Ghica, George
Barițiu, B. P. Hasdeu
Cel care oferă o analiză a formelor fără fond ca o teorie
a procesului de modernizare românească este Titu
Maiorescu, continuată și dezvoltată de M. Eminescu.
Fruntașul junimist menționează enunțul ,,formă fără
fond“, destul de rar, dar aceasta s-a impus ca una dintre
cele mai populare sintagme datorită impulsului dat cu
articolul “În contra direcției de astăzi în cultura
română”, apărut într-o perioadă de mari controverse și
convulsii sociale, când România părea neguvernabilă,
iar filosoful a căutat o explicație a acestei situații.
Maiorescu susține că orice formă fără fond trebuie
înlăturată, întrucât numai astfel se reconstruiește
cultura română începând cu fundamentul ei.

O persoana de asemenea importana care a vorbit


despre teoria din spatele formelor fara fond este Eugen
Lovinescu critic si istoric literar dar si teoretician al
literaturii si sociolog.
Concepția despre formele fără fond a lui Lovinescu derivă din
viziunea sa organicistă și evoluționistă despre progres, care nu
acceptă dezvoltarea socială. El dezbate esența procesului de
modernizare românească, anume acordul dintre noul organism
politico-juridic de sorginte occidentală și fondul românesc.
Românii nu au participat la edificarea noii civilizații moderne ci
doar au adoptat prin copiere o cantitate enormă de forme care cu
greu se configurează în structuri instituționale eficiente. Spre
deosebire de alți gânditori români, Lovinescu nu vede în formele
fără fond doar o simplă nepotrivire între instituțiile de tip
occidental introduse la noi și fondul autohton, ci ar reprezenta o
falsificare brutală a profilului poporului român, o contradicție
între aceste instituții și spiritul românesc.

Bibliografie
Web:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Formele_fără_fond
https://destepti.ro/formele-fara-fond-neadevarul-o-problema-romaneasca-valabila-si-dupa-un-secol-si-
jumatate-cauza-constanta-a-superficialitatii-fatale-de-la-noi/
https://paginiromanesti.ca/2013/03/04/titu-maiorescu-si-formele-fara-fond/
https://www.researchgate.net/publication/258507477_formele_fara_fond_un_brand_romanesc
https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Lovinescu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu
https://www.researchgate.net/publication/258507477_formele_fara_fond_un_brand_romanesc
Carti:
“Contradictia lui Maiorescu” de Nicolae Manolescu. Editura: CARTEA ROMANEASCA 1970

http://dspace.bcu-iasi.ro/static/web/viewer.html?file=http://dspace.bcu-
iasi.ro/bitstream/handle/123456789/5618/Pana%20Dindelegan%2c%20Gabriela%2c%20C.%
20Dimitriu%2c%20Gramatica%20limbii%20romane%20explicata.%20Morfologia%2c%20S
CL%2c%20An%2031%2c%20Nr.%203%20mai-iunie%2c%201980%2c%20p.%20325-
330.pdf?sequence=1&isAllowed=y
Nu am gasit numele de la asta vezi daca gasesti tu cand le aranjezi daca nu lasa asa.

S-ar putea să vă placă și