Preţul unui Număr 2 cr.

i ici
 Norocul şi mintea.
(poveste)
î n t r ' o pădure mare s'au înîelnit odată d o i
6menî, unul mergea cătra răsărit şi cel'alalt că-
tră sfinţit; şi se prinseră la vorbă :
— Bună diua, v e r e ! dice unul.
— Să fi sănătos, dice cel'alalt, dar de unde
şi până u n d e ?
Vin din lume
F ă c e n d tot trebî bune,
Şi mă d u c în Iunie
Să fac tot trebî b u n e , dice cu îngâmfare
unul din omenii ceî d o î ; dar tu cine escî şi u n d e
mergi şi de unde v i i !
— Eu, răspunde cel'alalt, sunt mintea, um­
blu prin astă lume secretă şi dereg ce strică
blăstămatul de n o r o c .
— C u m poţi tu vorbi aşa, că eu sunt norocul.
— Mă g â n d e a m că tu veî fi, că escî prea
îngâmfat.
—• Şi de ce să nu fiu îngâmfat ? întrebă
norocul, de ce să nu fiu fudul şi s u m e ţ ? A u nu
eu fac tot ce-î bun în lumea asta?
Bogăţiile cele mari cine le dă 6 m e n i l o r ?
Nu n o r o c u l ? Rangurile şi domniile cine le îm­
parte ? N u norocul ? D a c ă t6te acestea le face n o ­
rocul, trebue să fiu fudul, că eu sunt n o r o c u l !
— Aşa, aşa, grăi mintea clătind din c a p :
tu faci b o g a t pe câte un nemernic care apoi sub­
j u g ă şi chinuesce mulţime de 6menî până ajung
eu la el de'lu mai mustru puţin; dar orbit de
bogăţie nu mă ascultă mai nici o d a t ă ; tu rădici la
domnie pe câte un tigru setos de sânge.... şi alte
bazaconii mai faci, apoi dicî că f'ericescî lumea ; vai
de ea ar fi lumea dacă ar fi lăsată numai pe mâna
ta! D e n'aşî merge eu tot în urma ta, câţi 6menî
sunt atinşi de mâna ta, toţi ar turba ori ar' ne-
 3

buni, numai eu mai ţin câte pe unul în frâu; apoi

afară de aceea să nu credi tu că fără mine poţi
îmbogăţi nici barem pa cineva, necum ferici!
— Nu?
— Nu!
— H a i să ne rămăsim!
— Hai !
Şi se ieu amândoi pe d r u m . înainte până
ajung la marginea pădureî; acolo dafl de un o m ,
care aduna nesce uscături să-şî ducă de foc.
— Se mă laşi pe mine să mă înţeleg cu
omul acela, dise norocul fudul.
— Bucuros, dice minte\ înţelegete cât-'ţî place !
Şi prinde n o r o c u l la v o r b ă cu o m u l !
— Ce cauţi p'aici măi o m u l e ?
— A m venit, bade, după vreo două lemne
de f o c .
Unde-ţî este c a r u l ? Cu ce se le duci a c a s ă ?
— Sunt o m sărac, nu am car nici c6dă de
vită la casă; o să le d u c în spate.
— H m ! dise n o r o c u l , şi nu-ţî sunt prea
grele în spate de aici până a c a s ă ?
— L e uşureză sărăcia!
— Mă omule, iute, aici ai o p u n g ă de bani,
mergi acasă, cumperă-ţî car şi b o i , vaci şi ol, să ai
de dulce-n casă şi să nu mai cari lemne în spate.
— D-deu te ţină, dise bietul o m sărac, şi plecă
voios pe c6stă la vale punend p u n g a în m â n e c a
cămeseî.
Când a fost lângă sat dă de nesce ţigani
pescuind într'o bălt6că. El, nu să-şî ţină drumul,
să bagă în bălt6că şi prinde pesci cu ţiganii. Şi
stă până de cătră seră când merga acasă cu vre-o
câţiva pescuţî şi fără p u n g ă ; o scăpase în băl-
t6ca şi atâta a mai aflat'o.
— Dar tu ce vii aşa terdiu din pădure, b a ­
r e m ! adus'ai l e m n e ?
4

Bărbatul spuse muiereî t,6tă întâmplarea, c u m

s'a întâlnit în pădure cu 2 6 m e n î ; c u m unul i-a
dat o p u n g ă de b a n i ; c u m el venind cătră casă
a vădut pe ţigani pescuind în bălt6ca de lângă
sat şi uitând de p u n g ă s'a apucat şi a pescuit
şi el c u ţiganii, £r p u n g a a pierdut'o în bălt6eă.
A u d i n d muierea t6te acestea era se se pră-
păde\scă de supărare şi î n c e p u la e l : Nerodule
şi prăpădîtule, dacă al căpătat tu o p u n g ă de
bani nu puteai veni acasă să ne cumpărăm vite
de j u g şi hrană la c o p i i ? ! Şi mî-ţi-lî sfădi, şi mi-
ţî-lu ocări de gândeai că în veci nu s'or mai împăca.
A d6ua di er merse omul în p ă d u r e ; noro­
cul cu mintea erau tot acolo. Cum vede n o r o c u l
pe o m mergând în pădure numai cu săcurea se
mânie de gândeai că are să-1 prăpădescă c u m
s'a apropia de e l ; dar mintea-î d i s e : nu te în­
furia, nor6ce, mai bine-ţî mai c^rcă odată noro­
cul c u el, că-se mă credi, nu e vinovat.
C u m de vi dr numai cu toporul la p ă d u r e ?
unde-ţi sunt boii şi carul ? ce ai făcut cu banii
de ieri ? I-ai băut în crîşmă ? Ce ? Respunde ! dice
n o r o c u l înfuriat.
•— Să fie c u iertăciune, moşule, dise bietul
o m ; mergând cătră casă cu punga în mâneca
cămaşei am ajuns până la balta de lângă sat;
acolo nesce hăramurî de ţigani pescuiau şi sco­
teau nesce drăguţi de pesci de să tot mănânci
din ei. A m l o c o m i t şi eu flămând c u m eram,
să-mi prind vr'un pescuţ să mi-1 frig pe cărbuni
dacă ajung acasă. C u m ara umblat, c u m nu,
destul că mî-am pierdut p u n g a ; de aceea venii
eră să duc uscături în spate.
— N a ! dice norocul, 'ţi mai dau o pungă
de bani, mergi şi-ţi cumpără car şi b o i , şi se nu
te mai văd cărând lemne în spate. Dar vedi
şi-î mai prăpâdesce ă"ră banii.
 5
Şi mulţămesce o m u l norocului şi merge tot
cu banii în măneca cămăşii până întră în sat;
acolo înaintea birtului se băteau doi omeni b e ţ i ;
el nu se-şî caute de cale, întră între ei să-î d o -
mol^scâ să-i împace. Şi unde mi se p u n amân­
doi beţivii pe el şi dă-i, dă î ! până-î sfârtică
t6te hainele şi-lu bat ca menii. Scăpând ca
printre pene fuge ca din puşcă oblu a casă,
dar p u n g a ca-'n palmă, nu-i şi p a c e !
Muierea c u m îl vede bătut şi sdrănţuit,
prinde la e l : Aşa, că tu în loc se mergi în pă­
dure, să aduci lemne, în l o c se cerci d6ră vei
da de omul cel b u n de ieri se te mai miluescă
cu ceva, tu umbli prin făgădaie, tu te baţi cu
beţivii, prăpăditule, hăbăucule, n e g h i o b u l e . . .
— Dar taci muiere, că d6ră din pădure
vin, eră am păpătat o pungă de bani, dar când
vi neam cătră casă am aflat pe vărul C uliţă şi
pe cumătrul P a h o n pricinindu-să la birt şi am
voit să-î despart, ăr ei cam beţi c u m sunt mă
bătură şi-mi sfârticară cămaşa, apoi fugind că­
tră casă ce mai sciu eu unde am pierdut p u n g a .
Nicî să fi turnat uns6re pe f o c par-că nu
s'ar fi b o b o t i t mai tare de c u m s'a b o b o t i t mu­
ierea când a audit vorbele acestea.
In ce-alaltă dimineţă ără placă o m u l nostru
în pădure, firesce numai cu toporul pă umăr.
Până nu pleca de acasă, bătutu-ia muierea pe­
rele c u m să se p6rte de s'ar întâlni cu o m u l cel
bun, c u m să se r6ge de iertare şi — de i-or
mai da ceva c u m să vină sf6ră acasă.
Când îl vede norocul apropiindu-se, de pă­
dure tot numai cu toporul pe umăr şi mai sdrăn-
ţos decât în celelalte dile, şi tot sgăriat, sta să-
îşî iesă din piele. — 'Mi vine să-1 toc în cap se-1
o m o r — dice norocul cătră minte — că încă
atâta năcaz nime nu mi-a făcut ca mişelul acesta.
 striga la e i : h o bouren, cea surilă! apoi din
când în când te mai uită şi în dărătul carului
la v a c ă ; viţelul să-Iu legi lung de grumazi cu
o fune &r celălalt capăt a funiî-îl înfăşurî pe
lângă grumadii vacii. Bagă bine de semă, că
aşa fac gazdele. Şi ascultă omul, apoi îşi făcu
trei sfinte cruci, dise un d o m n e ajută şi plecă,
6r a.treia di întră în sat sedând p e feleherţul
unui car noii, şi strigând: ho bourean, cea su­
rilă! de feleherţul din dărept era legată o vacă
şi de grumadii vacii un viţel ca de 9 săptămâni,
vinea adecă chiar precum îl povăţuise muierea.
Părerea de bine a muiereî că o-a ascultat!
E r 6menii din sat se mirau de unde el. un
sărăntoc, a v u ataţa bani odată ? B a să chiar ciu-
deau şi diceau : Mă, de când a dat norocul de el,
par că e şi mai c u m i n t e !
In sat era plin că el are mulţime de bani
scnmpî. D e c i , cine ave ceva lucru frumos de
vândut, numai la el mergea. El era însă o m cu­
minte, nu cumpăra t6te nimicurile, ci numai de
ce avea neapărată trebuinţă.
într'o di el era la ogor, cu boii lui şi cu
•plugul lui, copilul cel mai mărişor ca de 6 ani
mâna boii la j u g . Era chiar într'o Miercure, par
că acum văd, di de post. Acasă la muiere merg
doi ţigani cu un pesce cât un copil de 3 ani.
— Cumpără jupânesă pescele acesta dela noi,
că e prea bun, noi nu ne îndurăm să-1 mâncăm,
dăne ce ni da pe el şi să-1 mâncaţi sănătoşi.
Muierea cumpără pescele şi îl spintecă să
facă mâncare din el. A d e c ă când îl spintecă. Z u p !
o pungă cu bani din folele pesceluî.
A«ta nu fu s c u m p pesce dise muierea şi puse
p u n g a bine. D u p ă acea nu trecu vreme de un
cias bun şi vine la ea o muiere bătă c u o traistă
s

de făină: „ T u M ă r i u c ă , dănrî doue groşiţe pe

îâina asta, îî dao la purcei ori la vacă, eră b a b a
T o d o r a ş'ar stîmpera inima cu o leeă de rachiu.
Nevasta, numai se se vadă scăpată de T o ­
dora cea băut6re, îî dădu doue groşiţe pe făină,
şi o goli în lăturariul porcilor. A d e c ă şi din
făină h u z d u p ! o p u n g ă c u bani.
Dacă veni bărbatul acasă i spuse muierea
t6tă întâmplarea, er el respunse:
Pungile acelea a le mele au fost şi a le
mele sunt, ersl că aşa au fost hotărit, ceea ce a
căci ut din pesce o pierdui în baltă colo pescuind,
pescele a mâncat'o, ţiganul l'a prins clar D-deu
l'a îndemnat pe Ţ i g a n se vină la noi- cu pescele
er pe tine se-1 c u m p e r i ; punga cea din făină
— numai aşa au putut ajunge acolo. Când cer­
cam să despart pe beţivii ceia la birt, ei 'niî
sfârtificară cămaşa şi eu perdui p u n g a ; T o d o r a
cea beţivă c o b o r a treptele cu traista cu făină
pe umăr, ea a aflat punga şi a ascuns'o în fă­
ină ; botă fiind, a uitat de e a ; acum, ne mai
avend pe ce be, ţi-a vândut ţie p u n g a cu făină
cu tot pe 2 g r o ş i ţ e ; eftină făină! Dar punga
a mea, a fost şi la mine a venit âră singură.
Să mulţumim numai lui D-deu de darurile cu
care ni-au învrednicit.
In scurtă-vreme adunară l o c mai mult decât
un grof, că deslegară pungile, şi tot cumpăra şi
cumpăra, er omenii d i c e a u :
P'acela sciu că l'o păscut un n o r o c ; âr mu-
merile, ca mai sfât,6se, a d â o g a u :
Norocul şi cu mintea vreu să-1 facă d o m n
cu puterea. Şi ele aveau dreptate!
Cine o sci mai departe, eu nu-1 opresc, spu­
nă-o, că eu atâta o-am audit câtă v'am spus'o.