Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Radioprotecţia
1.1. Introducere
Radioprotecţia are drept obiectiv să asigure protecţia persoanelor şi a
mediului ambiant faţă de efectele radiaţiilor ionizante. Întrucât aceste radiaţii
pot reprezenta un pericol pentru om, radioprotecţia acoperă ansamblul
aspectelor tehnice şi de reglementare întreprinse pentru asigurarea
securităţii.
La nivel mondial, organizaţia care asigură expertiza în materie de
radioprotecţie este Comisia Internaţională de Protecţie Radiologică, în timp
ce, pentru Europa, comisia EURATOM este însărcinată cu reglementarea
activităţilor nucleare.
Autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear, care exercită
atribuţiile de reglementare, autorizare şi control conform legii (111/1996)
este Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare – CNCAN.
1.2. Radiaţii ionizante
1.2.1. Caracterizarea radiaţiilor ionizante
Radiaţiile ionizante pot fi:
Cu particule încărcate: radiaţii , +, -. Radiaţia este
formată din particule masive (nuclee de heliu), nu parcurge
decât câţiva centimetri în aer şi poate fi oprită printr-o foaie de
hârtie. Radiaţia , formată din electroni şi pozitroni, parcurge
câţiva metri în aer şi poate fi oprită printr-un perete de lemn sau
sticlă.
Cu particule neîncărcate: radiaţia este formată din neutroni, cu
mare putere ionizantă, dar este puternic atenuată de către
substanţe hidrogenate, cum ar fi, apa obişnuită şi cea grea.
Radiaţii electromagnetice: de tip X şi Y. Radiaţia X este
compusă din fotoni, iar pentru a o opri sunt necesare ecrane de
plumb. Radiaţia Y formată tot din fotoni, dar cu o energie mai
mare decât cei X, poate parcurge mai multe sute de metri în aer:
ecrane dense de plumb sau beton sunt necesare pentru a o opri.
Surse de radiaţii:
Surse nesigilate: sunt surse radiologice, care prin prezentare şi
prin condiţiile normale de utilizare nu permit prevenirea
dispersării de substanţe radioactive. Exemple: Iod125, Fluor18
etc.
Surse sigilate: invers faţă de precedentele, sunt surse constituite
din substanţe radioactive solid încorporate în substanţe inerte.
Exemplu: radioterapie prin bombe cu cobalt.
Generatoare de raze X: adică aparate radiologice.
Acceleratoare de particule.
1.2.2. Iradierea accidentală
Iradierea externă
- Sursa acţionează la distanţă: ţinând cont de drumul scurt parcurs în
aer de către radiaţiile şi , periculoase nu pot fi decât radiaţiile
neutronice, cea X şi cea Y.
- Sursa este în contact cu pielea: se produce o iradiere la baza pielii,
cât şi o iradiere în interior.
Iradierea internă are loc prin:
- Calea cutanată: contaminare superficială sau prin rană şi/sau
piscătură.
- Calea respiratorie: contaminare cu gaz sau aer.
- Calea digestivă: prin apă, prin alimente sau prin contact bucal cu
un obiect contaminat.
Împotriva iradierii externe, există trei posibilităţi de protecţie:
- Creşterea distanţei – expunerea este invers proporţională cu
pătratul distanţei faţă de sursă.
- Micşorarea timpului de expunere – iradierea este direct
proporţională cu timpul de expunere.
- Utilizarea unui ecran – se produce o slăbire a intensităţii radiaţiilor
denumită şi atenuare.
Pentru o aceeaşi intensitate a radiaţiilor incidenţa şi atenuarea
intensităţii fasciculului de radiaţie depinde de grosimea şi natura
materialului, după o relaţie exponenţială de forma:
I I 0 e x (1)
I0 – intensitatea radiaţiilor incidente
I – intensitatea radiaţiilor atenuate după ce au străbătut ecranul
x – grosimea ecranului cm .
Grosimea de înjumătăţire este acea grosime a materialului dat, care
este capabilă să reducă la jumătate intensitatea radiaţiei incidente.
0,693
D0 ,5 (2)
Această mărime este importantă pentru dimensionarea ecranelor de
protecţie, primare şi secundare.
unde DTR este doza absorbită (Gy) de către ţesutul de la tipul de radiaţie R,
iar WR este factor de ponderare al radiaţiei pentru tipul de radiaţie R.
Unitatea de măsură este Sievert-ul.
1Sv = 1J kg-1.
Întrucât pentru razele X factorul de ponderare este 1, atunci doza
absorbită exprimată în Gray este egală cu doza echivalentă exprimată în
Sievert.
Doza efectivă (E): reprezintă suma dozelor echivalente ponderale
provenită din expunerea internă şi externă, efectuată pe toate ţesuturile şi
organele corpului. Unitatea de măsură este Sievert-ul (Sv).
E EDT WT (4)
T
PDL = IVDT x L
3. Detectoarele cu scintilaţii
Aceste detectoare utilizează principiul fizic al scintilaţiei prin cuplajul
între o fibră optică şi un senzor (scintilator). Senzorul de fosfor (de mărimea
unei gămălii de chibrit) este conectat la o fibră optică. Lumina generată ca
urmare a expunerii la raze X, este dirijată prin fibra optică până la un
semiconductor fotosensibil. Intensitatea semnalului luminos captat de acesta
este proporţională cu doza la suprafaţa intrare.
Se oferă avantajul urmăririi în timp real a dozimetriei pacientului.