Curs 7

Terapia cu lumina polarizata

Fototerapia, actinoterapia sau terapia cu lumină reprezintă domeniul din fizioterapie ce
utilizează acţiunea energiei radiante luminoase asupra organismului. Ea poate fi naturală, lumina
solară sau artificială fiind lumina furnizată de spectrul de iradiere emis în anumite condiţii de
corpurile încălzite. Diferitele dispozitive medicale care furnizează energie radiantă luminoasă
pentru tratament, transformând energia electrică în energie luminoasă.
Fototerapia cu infraroşu utilizează diverse dispozitive (lămpi cu arc voltaic cu
incandescenţă, tuburi neon) prezentând avantajul că radiaţia emisă este absorbită de toate
ţesuturile pătrunzând până la o adâncime de 5-10 mm.Acţiunea lor este reprezentată de un eritem
caloric cu hipertermie activă, care apare la 1-3 minute de aplicare şi durează 60 de minute.
Hipertermia rezultată determină scăderea pragului sensibilităţii dureroase, printr-o
inhibiţie seroasă infiltrativă ce accelerează procesele metabolice tisulare şi a circulaţiei, având ca
efect o acţiune bactericidă sangvină cu resorbţia produşilor catabolici. Se produce, de asemenea,
o excitare a funcţiei de termoreglare, apar reflexe consensuale de hiperemie şi contractură la
distanţă, mai ales în muşchi şi unele organe interne.
S-a urmărit realizarea unui aparat prin care datele teoretice şi practice duc la obţinerea
unei lungimi de undă din spectrul vizibil şi apropiat de infraroşu, iar prin polarizare să mărim
eficacitatea activităţii biologice obţinute.
Lumina polarizată obţinută poate fi verificată cu ajutorul dispozitivului de polarizare iar
lungimea de undă obţinută verificată cu ajutorul dispozitivelor de măsurare spectroscopică.
Astfel s-a realizat un aparat cu LLP/SVAIR a cărei intensitate de emisie variază de la 0 la 1800
mW.
Un dispozitiv care produce polarizarea luminii se numeşte polarizor. Dispozitivul care
serveşte la analizarea stării de polarizare a unui fascicul de lumină se numeşte analizor.
Un aparat format dintr-un polarizor şi un analizor se numeşte polariscop.
Aplicații ale luminii polarizante în medicină
Aplicaţiile luminii polarizate în biologie se bazează pe observaţia că lumina polarizată
poate produce modificări în structura specifică a celulei vii. Alte aplicaţii includ analiza spectrală
a elementelor chimice din celule, numărarea automată a celulelor în culturi, microscopic
tridimensionale, etc.
 Studiile efectuate au condus la înţelegerea interacţiei luminii cu ţesuturile vii.
Monocromaticitatea luminii polarizate a oferit posibilitatea de a demonstra influenţa
radiaţiei de o anumită lungime de undă asupra unul anumit proces, într-o varietate mare de
experienţe. De exemplu, s-a arătat că radiaţia λ = 3471,5 Å poate deteriora şi distruge celulele
nepigmentate într-o cultură de ţesuturi, în timp ce radiaţia λ = 6943 Å nu produce nici o
schimbare morfologică a celulelor în aceeaşi cultură.
Pulsurile extrem de scurte au o importanţă deosebită în studiul reacţiilor rapide din
ţesuturile vii. Decolorarea hemoglobinei în globulele roşii din sânge, şi oprirea selectivă a
enzimelor citocrome au sugerat că efectele au fost produse înainte ca să fie împrăştiată căldura la
moleculele vecine.
Probabil că cea mai importantă caracteristică a luminii polarizate în ceea ce privesc
ţesuturile vii este intensitatea. Iradierea cu fascicule de lumină polarizată conduce atât la
ridicarea temperaturii, cât şi la producerea undelor ultrasonore sau hipersonore. Aceste fenomene
pot produce schimburi în structura celulei şi a ţesuturilor în condiţii bine controlate.
Proprietatea de coerenţă a fasciculelor permit uşor alinierea şi focalizarea critică a
fotonilor în ţinte de diametru mic. Monocromaticitatea elimină problema aberaţiilor cromatice.
Variaţia intensităţii fasciculului poate produce efecte ce se întind de la alterarea fotochimică a
cromoforelor până la producerea de perforaţii fizice în celule organice.
Iradierea cu microfascicule care lucrează în regiunea vizibilă a spectrului produce o
deteriorare mai selectivă decât cea produsă cu lumină polarizată situată în ultraviolet. Faptul că
acizii nucleici şi proteinele absorb tot utravioletul îndepărtat, fac ca, componenţii celulei să fie
supuşi pericolului proceselor fotochimice sau termice. Aceasta înseamnă că celulele de deasupra
şi dedesubtul ţintei vor absorbi energia de la fascicul.
Ca rezultat, nu există îndeajuns ATP (adenosine triphosphate) pentru a alimenta procesele
chimice, reducând astfel potenţialul celulei (nivelul de energie) la aproximativ -20 eV.
Informaţia stocată în ADN şi conţinută în nucleu nu mai poate fi eliberată, ducând, de exemplu,
la o stagnare a proceselor regenerative.
Lumina polarizată realiniază fizic polii electrici ai membranei celulei dând posibilitatea
enzimelor şi a receptorilor lor să reia procesarea metabolică a nutrienţilor. Mitocondria începe
din nou să producă ATP, reactivând celula şi crescându-i potenţialul până la nivelul celulei
sănătoase (-70 eV).
 Răspunsurile iniţiale ale neuronilor din sistemul integrativ al durerii sunt rapide şi
mediate de procese scurte care cuprind:
 potenţiale de receptor nociceptori
 conducerea potenţialelor de acţiune
 transmiterea simpatică, aceasta implicând eliberarea neurotransmitătorilor clasici
ce vor acţiona pe receptorii post-simpatici ce sunt cuplaţi direct la ionofori, toate
aceste procese depinzând de nivelul energetic al celulei.

Prin folosirea controlată a luminii liniar polarizate – spectru vizibil şi apropiat de

infraroşu (LLP-SVAIR), la nivelele energetice similare celor de la nivelul celulei putem
influenţa procesele metabolice celulare.
Efectele biologice sunt cele realizate prin însumarea acţiunii luminii polarizate şi a
căldurii radiante corespunzătoare spectrului ales 0,6-1,6 nm, spectru vizibil şi apropiat de
infraroşu, include vasodilataţia locală cu îmbunătăţirea circulaţiei locale, şi creşterea acţiunii
activatorilor circulanţi care suprimă stimularea nervoasă în special durerea cronică.

Laser terapia (Low Level Laser Therapy)

Cuvântul ,,LASER” este un acronim de la ,,amplificarea luminii prin emisia stimulată de
radiaţii” (Low Level Laser Therapy, Low Amplifications by Stimulated Emission Radiations).
Un aparat laser este o sursă de lumină care este transmisă sub forma undelor
electromagnetice. Diferenţa dintre lumina soarelui şi radiaţia laser este foarte simplă: prima este
o radiaţie care conţine câteva lungimi de undă diferite (apărând sub forma luminii albe), cea de-a
doua este o radiaţie cu o singură lungime de undă.
Lumina laser are următoarele caracteristici:
 Monocromatism; Coerenţa spaţială,
 Direcţionalitate: raza este unidirecţională, cu divergenţa minimă,
 Intensitate: concentraţia foarte mare a energiei luminoase.

Principalele componente ale unui aparat pentru terapia cu laser sunt următoarele: o
substanţă activă care poate transfera fotonii cu o anumită lungime de undă;sursa externă de
energie care poate excita substanţa activă într-o cavitate optică rezonantă.
 Lumina laser uşoară activează şi catalizează întreg metabolismul celulei. Acest proces,
numit biostimulare, este similar celui produs de lumina soarelui la plante care folosesc lumina
soarelui pentru a produce substanţe complexe din dioxid de carbon şi apă (fotosinteză).
Densitatea optima de energie laser pentru obţinerea biostimulării este între 3 şi 7
jouli/cm² (optima la 4 jouli/cm²).
Puterea laserului este constantă şi densitatea de energie constantă la 4 jouli/cm², numai
suprafaţa iradiată şi timpul de expunere variază, într-o relaţie directă. Timpul de expunere
variază variază în funcţie de absorbţia specifică ţesutului, care variază, la rândul ei, în funcţie de
hidratare, pigmentare şi proprietăţi organoleptice.
Frecvenţa şi numărul aplicărilor
Aceşti factori trebuie luaţi în considerare, aşa cum vom vedea mai târziu, în funcţie de
tipul bolii. În unele cazuri poate fi suficientă doar o singură aplicare. Chiar şi în aceste cazuri
sunt indicate două sau mai multe aplicări, pentru prevenirea recidivei. Iradierea zilnică, pe o
perioadă scurtă, a culturilor de fibroblaste umane nu a indicat o creştere necontrolată a acestora.
Rezultate bune sunt obţinute abia după 4 zile de tratament: aceasta demonstrează că este
necesară continuarea tratamentului pentru obţinerea bioreglării. Dacă tratamentul este aplicat
corect, 5-10 şedinţe sunt în general suficiente. Totuşi, dacă nu sunt obţinute rezultate
satisfăcătoare după un ciclu de 7-10 şedinţe, este indicat să se întrerupă tratamentul pe o perioadă
de 2-3 săptămâni şi apoi să se reia cu un ciclu mai scurt, de 3-5 şedinţe. Deseori se observă
rezultate în perioada în care pacienţii nu sunt trataţi (răspuns întârziat). Dacă repetarea ciclului dă
rezultate bune, acestea se pot repeta la intervale de 2 săptămâni până la vindecare. Dacă, în
schimb, nu se constată ameliorări după ciclul al doilea, nu se va continua tratamentul.
Contraindicaţia tratamentului cu LASER
Spre deosebire de razele X sau gamma, radiaţia laser este monoionizantă. Nu s-au
observat efecte carcinogene sau mutagene asupra ţesuturilor animale sau umane expuse iradierii
cu laser. Trebuie avute în vedere unele precauţii legate de starea particulară a zonei supuse
iradierii:
a) neoplasmele maligne ale pielii (de ex. melanoame) nu se iradiază. Se ştie foarte bine
că până şi expunerea la razele normale ale soarelui este contraindicată pacienţilor cu boli maligne
ale pielii, din moment ce expunerea excesivă la soare este considerată una dintre cauzele posibile
ale neoplasmului pielii.
 b) tiroida: nu se supune tratamentului prelungit cu laser. După M.A. Trellers, aplicarea
laserului în această zonă duce la creşterea asimilării radioizotopilor, indicând astfel o stare de
hipertiroidie.
c) retina: cele mai periculoase radiaţii sunt cele cu lungimile de undă în intervalul care se
transmite prin mediile oculare şi se focalizează pe retină (aşa numitul „spectru retinal” între 400
nm şi 1400 nm).
d) sarcina şi menstruaţia: chiar dacă nu s-au raportat efecte adverse în cazul pacientelor
gravide sau la menstruaţie, folosirea luminii laser în aceste situaţii nu este recomandată.
Aplicaţii clinice
• Stomatologie: Stomatita, gingivita, abcesul periapical, granulomul periapical, chist
radicular, periodontita, vindecarea după intervenţii chirurgicale sau extracţii, pulpita, boli ale
articulaţiei temporomandibulare.
• Dermatologie: Acnee, ulceraţii de decubit, ulcer varicos şi dermatitele corespunzătoare,
arsuri de gradele 1 şi 2, radiodermatita, ulcer diabetic (numai în cazurile în care diabetul este
bine compensat), lipodistrofie diabetică, ragade, herpes simplex, herpes zoster,
hipodermodermita (numită şi „celulita” de autorii francezi sau italieni) şi cicatrice, alopecie.
• Ortopedie: nevralgii cervicale şi cervico-brahiale, dureri de spate, nevrita intercostală,
lumbago, sciatica, nevralgii crurale şi ischiale, osteoartrita genunchiului, artrita articulaţiilor
mâinii, sindromul de tunel carpal, periartrita scapulo-humerala.
• Traumatologie şi medicina sportivă: tendinita, dislocări ale articulaţiilor, capsulita,
bursita, epicondilita, miosita, osteita, periostita, traumatisme.
• ORL: otita externă şi sinuzita pot fi tratate cu lumina laser.

Bibliografie
[1] Stratulat S. I. ,,Reabilitare medicala. Aplicatii in medicina dentara”, Ed.Academiei Romane,
Iasi, 2013;
[2] Stratulat S. I. ,,Recuperare medicala, Balneoclimatologie, Fizioterapie. Aplicatii in medicina
generala”, Ed. Performatica, Iasi, 2005;
[3] Stratulat S. I. ,,Recuperare medicala, Balneoclimatologie, Fizioterapie”, Ed. Performatica,
Iasi, 2005;
[4] Stratulat S. I., Gurlui S. ,,Aplicatii medicale ale luminii liniar polarizate”, Ed. Tehnopress,
Iasi, 2003;