Metode experimentale in biofizica medicala

Laserii si aplicatiile lor medicale

Cuvantul LASER, acronim creat din initiale cuvintelor englezesti Light Amplification by
Stimulated Emission of Radiation aminteste modul de producere al acestei radiatii:
amplificarea prin emisie stimulata. La baza obtinerii luminii LASER stau doua fenomene:
emisia stimulata si inversia de populatie.

Emisia stimulata

Cand un atom se gaseste pe nivelul excitat E2, impactul unui foton cu energia de hν=E2-E1
produce dezeexcitarea atomului pe nivelul E1 si emisia unui foton identic cu cel incident,
acesta nefiind absorbit. Rezulta doi fotoni de aceeasi frecventa, ale caror unde asociate sunt in
faza. Astfel prin emisie stimulata se obtine lumina coerenta. Directia luminii emise stimulat
este cea a luminii incidente.

Inversie de populatie

Pentru a provoca emisia stimulata eficace este necesar sa existe mai multi atomi intr-o stare
excitata decat in stare fundamentala; trebuie provocata o inversie de populatie.

In aceste conditii pentru un foton incident, probabilitatea de a produce o emisie stimulata este
mai mare decat cea de a fi absorbit. Datorita acestei situatii in cursul traversarii mediului,
intensitatea luminii va creste in loc sa scada si va avea loc amplificarea luminii. Inversia de
populatie poate fi obtinuta furnizand energie dupa procedeul numit ”pompaj optic” propus in
1956 de Alfred Kastler.

Aplicaţiile laserilor in medicina au inceput imediat după anul 1960 când s-a pus in
funcţiune primul laser cu rubin. Medicii au fost atraşi de folosirea laserului datorita
abilitaţii fasciculelor laser focalizate de a coagula vasele sanguine din retină şi de a secţiona
ţesutul. Retina a constituit un candidat serios pentru terapia laser, deoarece celelalte
componente ale ochiului sunt transparente pentru radiaţia laserilor ce emit în vizibil.
Coagularea vaselor sanguine retiniene a reprezentat prima aplicaţie neinvazivă a laserelor.
Multe din încercările iniţiale au fost empirice, cu o înţelegere sumară a mecanismelor
de interacţie laser-ţesut. Aplicaţiile medicale ale laserelor au cunoscut o dezvoltare
continuă, accelerându-se mai ales în ultimii 10-15 ani. Cercetările continuă cu
intensitate şi în prezent, noi metode şi tehnologii sunt raportate odată cu perfecţionarea
instalaţiilor cu laser şi în special a accesoriilor, care diversifică aplicarea aceluiaşi laser în
mai multe specialităţi medicale.

La noi în ţară primul laser (cu He-Ne) a fost realizat la Institutul de Fizică Atomică în
anul 1962 de un colectiv condus de prof. Ion Agârbiceanu. În acel moment, România se
plasa printre primele ţări din lume care poseda un astfel de dispozitiv, ca urmare a
entuziasmului şi profesionalismului unui grup de cercetători şi în ciuda unordotări tehnice
precare.
Deci aplicaţiile laserului în biomedicină pot fi clasificate după cum urmează:

1. diagnosticul laser, bazat pe interacţia laser-materie rezonantă (selectivă spectral) sau

nerezonantă;

2. terapia laser, bazată pe procese moleculare induse cu laserul, ca urmare a excitării

rezonante a anumitor molecule;

3.chirurgia laser, bazată pe macroefecte distructive induse cu laserul.

Schema bloc a unui laser:

Mediul activ laser este o entitate fizica capabila sa stimuleze, sa emită radiaţie
optica si in acelaşi timp sa o amplifice; amplificarea având loc prin faze succesive de la
emiterea radiaţiei prin mediul activ in interiorul cavităţii optice (rezonator optic) limitata
de oglinzile de reflexie. Mediile active laser pot fi: gaze (de obicei amestecuri de gaze
pure), lichide (sau amestecuri de soluţii in solvenţi), in stare solida, semiconductoare si
plasme.
Pentru a emite radiaţie laser, mediul activ trebuie sa ofere energie si trebuie
introdus intr-o cavitate optica (rezonator). Sursa de energie produce in mediul activ laser
energia necesara pentru producerea inversiei de populaţie intre atomii, moleculele sau
ionii care constituie mediul. Energia poate fi produsa si transmisa mediului activ laser in
mai multe moduri, cele mai importante sunt arătate in Fig. 1.2; dintre acestea cele mai
folosite sunt sursele electrice de putere si sursele de pompaj optic. Sursa de energie
poate fi in primul rând un generator de tensiune mica sau de tensiune mare. Alt tip de
sursa electrica produce un câmp de radio frecventa (RF) care excita direct atomii,
moleculele sau ionii.

Generatoarele electrice au fost folosite in mod curent in construcţia laserilor

inca de la inceput; chiar si când a fost realizat pompajul optic al mediului activ laser cu
radiaţie necoerenta, producerea razelor laser este realizata folosind tensiuni mari ce se
descarcă in gaze cu compoziţie controlata. O sursa alternanta este sursa care emite raze
laser cu particule incarcate (electroni sau particule grele).

Al doilea mod important de transmitere a energiei in mediul activ laser este

pompajul optic, in care atomii, moleculele sau ionii sunt excitaţi si inversia de populaţie
este realizata prin absorbţia radiaţiei optice produsa de o lampa cu descărcare sau de un
laser. Avantajul laserului este ca datorita monocromaticitatii energia optica este
concentrata strict in jurul unei lungimi de unda care se intampla sa fie absorbita de un al
doilea mediu activ laser; la limita nici o lungime de unda nefolositore nu este emisa ca in
cazul lămpii cu flash-uri si in aceste condiţii eficienta pompajului total este mai mare. In
toate cazurile menţionate 2 regimuri de lucru pot fi folosite conducând la excitaţie
continua sau in pulsuri a laserului. In principiu orice sursa de energie poate fi folosita
pentru a produce inversia de populaţie in mediul activ laser.

O lista mai completa a surselor de pompaj si a agenţilor care au fost folosiţi cu succes este
următoarea:

 Surse de electroni: Descărcări in gaze; Raze energetice de electroni

 Surse optice: Surse necoerente; Surse coerente
 Surse de căldura
 Unităţi de reacţii chimice: Unităţi cu ardere chimica; Unităţi cu ardere rapida
 Unităţi de particule grele: Surse de raze ionice
 Sisteme de radiaţii ionizate: Surse de raze X.
Proprietatile radiatiei laser
 Coerenta- permite interactia intre pachetele de unda si conduce la aparitia fenomenelor
de difractie si interferenta;
 Monocromaticitatea – proprietatea radiatiei laser de a avea o singura lungime de unda
pentru toti fotonii constituenti;
 Directionalitatea – proprietatea radiatiei laser de a avea o directie bine stabilita;
 Stralucirea – proprietatea radiatiei laser de a avea o densitate energetica superioara
sursei de lumina.
Radiatia laser are si caracteristici ce pot fi variate la o anumita sursa data sau schimband sursa
laser: putere, lungime de unda, intensitate, durata.
Clasificarea laserilor
 Laseri cu emisie continua. Pentru acesti laseri se mentioneaza puterea in W.
 Laseri in pulsuri. Pentru acest tip de laseri se mentioneaza energia ( J ), puterea unui
puls ( W ), durata unui puls ( de la sute de μs, la zeci de fs), frecventa ( Hz – KHz ).
Efectele radiatiei laser asupra tesutului viu
Biofotonica este ramura fizicii care se ocupa cu studiul interactiei radiatiei
electromagnetice cu mediile biologice.
Lumina la interactia cu mediile biologice este afectata de cateva procese fundamentale:
a) Absorbtia
Acest fenomen descrie modul in care energia unui foton din unda incidenta este preluata de
componentele biochimice (atomi, molecule) ale mediului respectiv. Fenomenul de absorbtie
poate fi descris la nivel macroscopic prin coeficientul de absorbtie al mediului, dar si la nivel
microscopic.
b) Reflexie si refractie se refera la proprietatea unei unde de a se imparti in doua unde
reflectata si refractata. Un parametru important care descrie fenomenul de refractie este
indicele de refractie al mediului respectiv.
c) Imprastiere descrie modul in care radiatia luminoasa isi schimba directia atunci cand
intalneste un obstacol. Fenomenul de imprastiere are doua componente:
 Imprastiere elastica ( fotonii incidenti si imprastiati au aceeasi frecventa)
 Imprastiere inelastice ( fotonii incidenti si imprastiati au frecvente diferite).
In tesuturile biologice, imprastierile inelastice sunt slabe. Tesuturile biologice sunt medii
turbide, adica medii in care atat fenomenul de absorbtie cat si cel de imprastiere au
importanta mare.
Efectele induse in tesuturile biologice de radiatia laser sunt de doua tipuri:
 Radiative sunt efectele in care se obtine o radiatie emisa de tesutul care
interactioneaza cu radiatia laser. Sunt folosite in procesele de tip imagistic ( ex.
fenomenul de fluorescenta si autofluorescenta a tesuturilor);
 Neradiative sunt efectele in urma carora energia captata de un tesut nu este regasita
sub forma radiativa. Acestea pot fi:
a) Interactii fotochimice care se refera la reactiile catalizate sau induse de un anumit tip de
laser;
b) Interactii fototermice apar in urma transformarii energiei inmagazinate in tesut in caldura,
prin diferite procese in functie de temperatura pe care o atinge tesutul in urma procesului de
incalzire:
- coagulare ( temeperatura tesutului este aproximativ 600C);
- vaporizare ( temperatura tesutului este aproximativ 1000C);
- carbonizare ( temperatura tesutului este aproximativ 1500C);
- topire care are loc la temperaturi inalte, care ating punctul de topire al materialului din care
este alcatuit tesutul.
c) Interactii fotoablative care se datoreaza actiunii unui puls laser intens in domeniul UV.
Rezulta in urma descompunerii fotochimice a anumitor componente a mediului celular si
extracelular si a departarii acestora din tesutul care interactioneaza cu pulsul laser.
d) Interactii fotodisruptive apar in tesuturile moi.
Aceste tipuri de interactii depind de tesutul iradiat si de parametrii radiatiei laser. Deoarece
radiatia laser poate avea efecte nocive asupra tesutului, trebuie avut in vedere:
- compozitia chimica a tesutului;
- proprietatile optice ale acestuia ( coeficientul de absobtie si imprastiere);
- proprietatile termice ( capacitatea tesutului de a transmite caldura);
- structura anatomica si fiziologica a tesutului.
Tipuri de laseri
Laseri cu Nd: YAG; Nd: YLF
Denumirea acestor laseri provine de la mediul activ folosit: cristal de Y 3Al5O12 impurificat cu
ioni de Nd3+ sau cristal de YLiF4 impurificat cu Nd3+. Acest tip de laseri functioneaza in regim
continuu si pulsat ( pulsuri scurte 30-120 ps sau pulsuri lungi sute de ns- sute de μs).
Lungimea de unda la care pot functiona acest tip de laseri este 1064 nm pentru Nd:YAG si
1053 nm pentru Nd : YLF.
Radiatia cu lungime de unda de 1064 nm este folosita pentru coagularea maselor tumorale,
pentru tratamentul hemangioamelor adanci si a leziunilor precanceroase ale pielii, cat si
pentru oprirea hemoragiilor gastrice. Aceste tipuri de laseri se folosesc in : stomatologie,
oftamologie, chirurgie si dermatologie.
Laserii cu dioxid de carbon: mediul activ este o plasma de dioxid de carbon la care se
adauga azot si heliu pentru sporirea eficientei.
Lungimea de unda la care pot functiona acest tip de laseri este 10,6 μm, in IR indepartat.
Acest tip de laseri sunt folositi in chirurgie si oftamologie la excizia unor tesuturi si
vaporizarea unor leziuni.
Dioda laser
Mediul activ al acestui tip de laseri este un material semiconductor. Au lungimea de unda in
domeniul vizibil si IR apropiat. In ultimii ani au fost descoperite diode laser care acopera o
parte din lungimea de unda UV apropiat. Acest tip de laseri sunt folositi in : biostimulare,
incalzirea unor tesuturi, interventii oftamologice.
Laserii cu Er: YAG
La acest tip de laseri mediul activ este cristal de YAG impurificat cu Er3+. Alternativ poate fi
folosit un cristal de YSGG sau medii ceramice.Functioneaza in regim continuu si pulsat. Au
lungimea de unda cuprinsa intre 2,9-3 μm. Sunt folositi in : stomatologie si chirurgia
tesuturilor osoase.
Laserii cu Ar
La acest tip de laseri mediul activ este Ar la presiunea p=1torr. Functioneaza in regim
continuu, au lungimea de unda cuprinsa intre 488-514,5 nm. Sunt folositi in oftamologie.
https://ehealthromania.com/ce-trebuie-sa-stii-despre-ekg-ghid-pentru-pacienti/

EKG – electrocardiografia este o metodă neinvazivă de monitorizare și înregistrare a

semnalelor electrice ale inimii. Este, în prezent, parte esențială în evaluarea pacienților cu risc
cardiovascular.

Inima produce mici impulsuri electrice care se răspândesc prin mușchiul ei pentru a produce
contracțiile inimii. Aceste impulsuri pot fi detectate de aparatul EKG. Această procedură
medicală este utilă în monitorizarea sănătății inimii și diagnosticarea bolilor
cardiovasculare. O electrocardiogramă (EKG) este unul dintre cele mai simple și mai rapide
teste utilizate pentru evaluarea inimii. Electrozii sunt plasați în anumite regiuni pe piept, brațe
și picioare, fiind conectați la un dispozitiv EKG cu ajutorul firelor de legătură. Activitatea
electrică a inimii este apoi măsurată, interpretată și tipărită pe hârtie specială.

Se folosesc două variante de abrevieri: ambele sunt corecte, atât ECG, cât și EKG (care vine
de la elektro-kardiographie).

În 1786, dr. Luigi Galvani, medic și fizician italial la Univeritatea din Bologna, a studiat
curentul electric ce poate fi înregistrat din musculatura scheletică.
• În 1842, dr. Carlo Matteucci, profesor de fizică la Universitatea din Pisa a înregistrat pentru
prima dată activitatea electrică a inimii, la o broască.
• În 1887, dr. Augustus Waller, a înregistrat pentru prima dată activitatea electrică a inimii la
om, folosind un electrometru capilar și electrozi plasați pe piept și spate.
• În 1893, dr. Willem Einthoven a rafinat și îmbunătățit considerabil procedura, a folosit
pentru prima dată termenul „electrocardiografie – elektrokardiographie ”. În 1901 acesta a
dezvoltat un dispozitiv EKG pe 3 canale pe bază de galvanometru. În 1924 a primit premiul
Nobel pentru aceasta. Acesta a rafinat procedura și a stabilit primele corelații dintre
modificările din cadrul unui EKG și boli specifice de inimă.
Cum funcționează INIMA?
Inima este un organ muscular care pompează sângele din corpul nostru. Sistemul circulator
este format dintr-o rețea de vase de sânge, ca arterele, venele și capilarele. Aceste vase de
sânge transportă sânge în corp și îl readuc la inimă din toate zonele corpului. Sângele
transportă oxigenul și substanțele nutritive pe care organele trebuie să le primească. De
asemenea, transportă dioxidul de carbon (un produs rezidual) la plămâni.

Dacă o afecțiune sau alte probleme afectează sau slăbesc funcționarea inimii, organele
corpului nu vor primi sânge suficient pentru a funcționa în mod normal.

Sistemul electric al inimii

Inima este, în termeni simpli, o pompă formată din țesut muscular. La fel ca toate pompele,
inima necesită o sursă de energie pentru a funcționa.  Energia de pompare a inimii provine
dintr-un sistem de conducție electrică intrinsecă. Inima este controlată de un sistem electric și
utilizează semnale electrice pentru contracțiile pereților musculari. Când aceștia se
contractă, sângele este pompat în sistemul circulator. Supapele de intrare și ieșire din
camerele inimii asigură fluxul de sânge în direcția cea bună.

Cum reușește inima să bată?

Energia electrică a inimii este generată de nodulul sinusal (numit și nodul sinoatrial sau
nodul SA), care este o mică masă de țesut specializat situată în atriul drept (camera superioară
dreaptă) al inimii. Nodulul sinusal generează periodic un stimul electric (60-100 de ori pe
minut în condiții normale). Acest stimul electric se deplasează prin căile de conducere și face
ca regiunile inimii să se contracte și să pompeze sânge. Atriile sunt stimulate mai întâi și
contractate o perioadă scurtă de timp înaintea ventriculilor

Impulsul electric ajunge la nodulul atrioventricular (AV), unde se oprește pentru o perioadă

foarte scurtă, apoi continuă spre ventricule. În mod normal, pe măsură ce impulsul electric
circulă prin inimă, inima se contractă de aproximativ 60-100 de ori pe minut. Fiecare
contracție reprezintă o bataie a inimii.

Principiile unui EKG

https://www.youtube.com/watch?v=qELgWEwyzW8

https://www.youtube.com/watch?v=j2WlySKVVsg

https://www.youtube.com/watch?v=KEmJTqGpw7A

https://www.youtube.com/watch?v=Cue7dWkNXQQ

Electrozii
Un electrod EKG este un dispozitiv atașat pe piele în anumite părți ale corpului pacientului –
în general, brațe, picioare și piept – în timpul unei proceduri EKG; aceștia detectează
impulsurile electrice produse de fiecare dată când inima bate.
Fiecare electrod EKG plasat pe corp este atașat printr-un cablu la un dispozitiv EKG.
Electricitatea detectată de un electrod este transmisă prin intermediul acestui fir către aparat,
ce traduce rezultatele în linii ondulate pe care mașina le înregistrează apoi pe hârtia specială.

Un electrod EKG este compus, de obicei, dintr-o placă metalică mică, înconjurată de un
tampon adeziv, care este acoperit cu gel de conducere pentru a ajuta la transmiterea
semnalului electric. Firul care conectează electrodul la aparatul EKG este fixat în partea din
spate a electrodului. Unii electrozi sunt reutilizabili, iar alte tipuri sunt de unică folosință.

Un EKG standard utilizează 10 cabluri pentru a obține 12 reprezentări ale activității electrice
a inimii. Diferențele de potențial dintre electrozi definesc derivațiile, care apar pe rezultatele
unui EKG.

Trei electrozi sunt atașați la brațul stâng, la brațul drept și, respectiv, la piciorul stâng. Un
electrod este, de asemenea, atașat la piciorul drept, dar acesta este un electrod de
împământare. Alți șase electrozi, plasați în poziții standard pe peretele toracic, dau naștere la
alte șase derivații unipolare , V1-V6.

Derivații standard:
• DI – brațul stâng și piciorul drept
• DII – piciorul stâng și brațul drept
• DIII – piciorul stâng și brațul stâng

Derivațiile unipolare ale membrelor:

• aVR – derivația brațului drept
• aVL – derivația brațului stâng
• aVF – derivația membrului inferior stâng

Derivațiile toracice:
• V1 – spațiul IV intercostal drept
• V2 – spațiul IV intercostal stâng
• V3 – mijlocul distanței dintre V2 și V4
• V4 – în socul apexian
• V5 – linia orizontală a lui V4, la intersecția cu linia axilară anterioară
• V6 – linia orizontală a lui V4 la intersecție cu linia axilară mijlocie
Pe lângă acestea, se mai folosesc uneori și alte derivații specifice.
Derivațiile standard și unipolare formează un triunghi echilateral – triunghiul lui Einthoven.

Hârtia EKG – Rezultatele EKG sunt înregistrate pe hârtie specială. Axa orizontală a hârtiei
EKG înregistrează timpul. Fiecare bloc mare este egal cu 0,2 secunde. Axa verticală
înregistrează amplitudinea (tensiunea) EKG. În blocurile mari sunt 5 blocuri mici, fiecare
reprezentând 0,04 secunde.
Pentru a măsura precis activitatea electrică a inimii, plasarea corectă a electrozilor este
crucială. Într-un EKG cu 12 canale, există 12 conduceri calculați utilizând 10 electrozi.

Rezultatele unui EKG apar pe hârtie ca niște unde, care formează complexul PQRSTU:

Ce înseamnă aceste unde?

• unda P – depolarizarea atriilor (o undă mică)
• complexul QRS – depolarizarea ventriculară
• segmentul ST – repolarizarea ventriculară
• unda U – timpul dintre debutul depolarizării atriale și debutul depolarizării ventriculare
Intervalele
• durata QRS: durata depolarizării musculare ventriculare
• interval QT: durata depolarizării și repolarizării ventriculare
• interval RR: durata ciclului cardiac ventricular
• interval PP: durata ciclului atrial

Când este recomandată o electrocardiogramă?

Electrocardiograma este recomandată pacienților care se confruntă cu simptome de:
• dureri cardiace – pot fi date de faptul că inima nu primește suficient oxigen;
• palpitații – bătăi cardiace puternice, rapide sau neregulate;
• aritmii – ritm cardiac neregulat, rapid sau lent;
• oboseală severă, dificultăți de respirație, amețeală sau leșin;
• pentru a verifica starea generală de sănătate a inimii;
• după tratamentul unor afecțiuni ca atacul de cord, endocardita sau după intervenții
chirurgicale;
• pentru a vedea cum funcționează un stimulator cardiac implantat;
• pentru a testa eficiența unor tratamente pentru inimă pe care le urmați;
• pentru a măsura capacitatea cardiacă în timpul unui efort fizic;
• dacă sunt alte semne de afectare a inimii;
• în caz de hipertensiune arterială;
• dispnee – scurtarea respirației;
• sincopă – pierderea conștienței;
• pericardită – inflamarea pericardului, anume a sacului cu lichid subțire ce înconjoară inima;
• miocardită – inflamația mușchiului cardiac;
• defecte congenitale cardiace.

Un EKG poate da informații despre: ritmul cardiac, puls, anomalii de funcționare a inimii,
orientarea inimii în cutia toracică, semne de îngroșare a mușchiului inimii (hipertrofie), semne
de deteriorare a mușchiului inimii, afectarea circulației la inimă, semne de tulburări de ritm
cardiac.

Pe baza acestor observații, ECG va ajuta la examinarea și diagnosticarea următoarelor boli:

• ritm cardiac rapid sau neregulat, sau lent – tahicardie sau bradicardie;
• conducere anormală a impulsurilor electrice cardiace, semn de tulburări cardiace sau
metabolice;
• infarct miocardic anterior sau prezent;
• boală arterială coronariană;
• deteriorări ale inimii din cauza acestora;
• mărirea unor camere ale inimii;
• semne de electrolitți anormali în sânge – calciu, magneziu, potasiu;
• inflamația inimii (miocardită) sau a mucoasei acesteia (pericardită);
• cardiomiopatie – afecțiune în care miocardul nu funcționează așa cum trebuie.

Cum te pregătești înainte de un EKG?

În mod normal, nu este nevoie de pregătire specială pentru un EKG de repaus.
• Evită cremele și loțiunile uleioase sau grase în ziua efectuării procedurii, deoarece pot afecta
contactul dintre piele și electrod.
• Evită ciorapii lungi, deoarece electrozii trebuie plasați direct pe pielea piciorului. Poartă
fustă sau pantaloni largi, ce pot fi ridicați ușor în zona picioarelor.
• Poartă bluze care pot fi îndepărtate ușor, pentru plasarea electrozilor pe piept.
• Este indicat să îndepărtezi orice bijuterii sau alte obiecte care ar putea interfera cu testul.
• Încearcă să consumi alimente ușoare în acea zi și evită consumul de cofeină cu câteva ore
înainte de testare. Medicul îți poate recomanda uneori să întrerupi anumite tratamente cu 1-2
zile înainte de EKG, deoarece unele medicamente pot interfera cu activitatea inimii și pot
oferi rezultate false.
• Spune-i medicului despre toate tratamentele urmate în trecutul recent sau prezent, fie că
vorbim de medicamente, suplimente, ceaiuri etc., sau dacă ai un stimulator cardiac.

Cum se efectuează o electrocardiografie?

EKG de repaus
Un EKG este rapid, nedureros și neinvaziv. După îndepărtarea hainelor în zona membrelor
și a pieptului, un specialist medical atașează electrozii cu un gel pe piept, brațe și picioare.
Acești electrozi sunt atașați de cabluri electrice (fire), care sunt apoi atașate la aparatul EKG.
Uneori, este posibil ca pielea să trebuiască să fie rasă în zonele respective, pentru a detecta
mai ușor semnalul electric și pentru a reduce disconfortul atunci când electrozii sunt
îndepărtați.

Pe durata procedurii vei sta întins, relaxat, fără a te mișca, respirând normal, cât timp
dispozitivul face măsurătorile. EKG este, de obicei, realizată în mod continuu și ți se poate
cere să îți menții respirația pentru perioade scurte de timp în momentul procedurii.
Dispozitivul va prelua activitatea electrică și va produce apoi un grafic ce reprezintă
activitatea inimii tale.

Nu trebuie să vorbești în timpul testului. Este important să fii relaxat și calm în timpul
înregistrării EKG deoarece orice mișcare, inclusiv tremurul, poate modifica rezultatele. După
procedură, electrozii sunt îndepărtați. Întreaga procedură durează aproximativ 10 minute.

EKG de efort
Un EKG de efort durează de obicei aproximativ 20 de minute. Electrozii vor fi atașați în
același mod ca și în cazul unui EKG de repaus. Apoi, ți se va cere să mergi pe o bandă de
alergare sau pe o bicicletă ergonomică într-un ritm lent. Pe măsură ce testul continuă, panta
sau viteza benzii de alergat se vor mări sau bicicleta va deveni mai greu de pedalat. Acest
lucru va face inima sa lucreze mai greu.

În timpul acestui exercițiu se va monitoriza activitatea inimii, împreună cu tensiunea

arterială și frecvența cardiacă. Scopul nu este de a testa capacitatea și performanțele fizice,
ci de a înregistra funcția inimii în caz de efort. Dacă simți că îți este greu sau nu mai poți, este
important să nu te suprasoliciți. De asemenea, se va înceta testarea în cazul în care tensiunea
arterială se modifică, apar dureri în piept sau electrocardiograma arată schimbări speciale.

Testarea Holter de 24 ore

Pentru acest test, vei purta un mic dispozitiv portabil care este atașat de o centură pe care o vei
ține în jurul taliei. Se vor atașa pe piept electrozi conectați la acel dispozitiv.

În timpul purtării, vei efectua activitățile tale obișnuite din zi, dar evitând baiea sau dușul cu
aparatul pornit. Ți se poate cere să ții un jurnal al tuturor activităților pe care le faci în timpul
testului și să notezi dacă apar simptome. După ce au trecut 24 de ore, va trebui să revii la
spital pentru a preda dispozitivul.

Interpretarea rezultatelor
Înregistrarea arată ca o linie ondulată, cu o serie de unde care se raportează la diferitele faze
ale bătăilor inimii. Un EKG normal nu variază foarte mult de la persoană la persoană. Fiecare
bătaie produce același tipar. Dacă ai o problemă cu inima, modelul poate părea diferit: undele
pot fi prea mari sau prea mici, prea apropiate sau prea îndepărtate sau unele dintre
unde pot lipsi. Forma undelor și a segmentelor poate indica ce este în neregulă cu inima.

O inimă sănătoasă normală are un model caracteristic regulat, și orice anomalie sau
deteriorare a inimii va apărea diferit față de modelul normal al inimii. Citirea unui ECG este
destul de complexă și poate dura ceva timp; medicii au o pregătire specială în acest domeniu.
Unele aparate EKG au software special care ajută la interpretarea testului.

Din păcate, ECG arată doar starea și funcția inimii la momentul exact în care este înregistrată
activitatea – nu poate prezice întotdeauna ce se va întâmpla în viitor.

Problemele de inimă nu apar întotdeauna pe un EKG. Pe de altă parte, rezultatele pot părea
anormale, chiar dacă inima ta este sănătoasă. Este posibil să ai nevoie de mai multe teste, cum
ar fi o ecocardiogramă, pentru a afla mai multe dacă medicul consideră că există o problemă,
sau, dacă inima ta arată normal, să analizezi ce cauzează simptomele.
În analiza unui EKG medicul va verifica ritmul cardiac, pe baza rezultatelor grafice, va vedea
dacă complexele QRS sunt normale, va analiza undele P și intervalul PR, ritmul cardiac,
prezența undelor T.

Rezultate normale
Rezultatele testelor normale includ:
• pulsul: 60-100 bătăi pe minut
• ritmul inimii: unde normale și uniforme

Rezultatele EKG anormale pot fi un semn de:

• deteriorare sau modificare a mușchiului cardiac
• modificări ale cantității de electroliți (de exemplu potasiu și calciu) din sânge
• defecte congenitale
• îngroșarea musculaturii inimii
• acumulare de lichid în jurul inimii
• inflamația inimii
• infarct miocardic actual sau trecut
• afectarea fluxului de sânge la inimă
• aritmii etc.

Unele probleme cardiace care pot duce la modificări ale testului EKG includ:
• fibrilație atrială
• insuficiență cardiacă
• tahicardie atrială multifocală
• tahicardie supraventriculară paroxistică
• sindrom sinusal etc.

Tipuri de teste EKG

Principalul test EKG este cel clasic, de repaus. Alte variante sunt:
• EKG de efort – Unele probleme cu inima apar doar în timpul exercițiilor fizice. În timpul
testelor de efort, se va efectua un EKG în timpul exercițiilor. De obicei, acest test se
efectuează în timp ce mergi pe o bandă de alergare sau în timp ce pedalezi pe o bicicletă
staționară.
• EKG Holter pentru monitorizare 24 ore – Un astfel de test măsoară activitatea inimii în
decurs de 24 până la 48 de ore în timp ce menții un jurnal al activității tale pentru a ajuta
medicul să identifice cauza simptomelor. Se folosesc senzori atașați și un dispozitiv protabil
ce colectează datele.
• Dispozitive de depistare a evenimentelor cardiace – Este similar cu un monitor Holter,
dar înregistrează activitatea electrică a inimii doar atunci când apar simptome. Unele astfel de
sisteme se activează automat când detectează simptomele. Altele necesită apăsarea unui buton
când pacientul resimte anumite simptome și informațiile ajung automat la medic.

Riscurile electrocardiogramei
Un EKG în repaus este o procedură foarte simplă și este complet nedureroasă. Aparatul de
înregistrare nu trimite niciun fel de energie electrică în corpul tău – acesta înregistrează doar
activitatea fizică a corpului. Un EKG monitorizează pur și simplu activitatea electrică a
inimii. Nu emite nicio electricitate și este complet sigură.
Când electrozii sunt îndepărtați, se poate simți un ușor disconfort. Unii oameni pot prezenta o
erupție cutanată în cazul în care au fost plasați electrozi, dar de obicei acest lucru dispare fără
tratament.

Persoanele supuse unui test de stres pot fi expuse riscului de infarct, dar acest lucru este legat
de exercițiu, nu de EKG. Testul de efort atrage după sine o serie de riscuri, și poate cauza ritm
cardian anormal, durere toracică. La primele semne de afectare, procedura se va întrerupe.

Ce limitări are procedura?

EKG-urile nu sunt 100% precise deoarece unele boli cardiace nu pot fi detectate. Persoanele
suspecte de boli de inimă sau care au suferit un atac de cord pot avea nevoie de mai mult
decât un EKG, dar nu este necesar să se efectueze alte investigații la persoanele sănătoase, cu
excepția cazului în care există un risc moștenit sau este necesar pentru cerințele de muncă sau
de asigurare de viață.

Anumiți factori sau boli pot interfera sau pot afecta rezultatele EKG. Acestea includ, dar nu se
limitează la: obezitate, sarcină, ascite (acumulare de lichid în abdomen), factori anatomici, ca
dimensiunea pieptului sau localizarea inimii în piept, mișcarea în timpul procedurii activitatea
fizică sau fumatul înainte de testare, anumite medicamente, dezechilibre electrolitice, ca
excesul sau deficitul de potasiu, magneziu sau calciu în sânge.

Atât ecocardiograma, cât și EKG sunt foarte importante și sunt frecvent utilizate în
diagnosticarea diferitelor forme de boli de inimă. Ecocardiograma este o ecografie a inimii
care oferă imagini în timpul activității cardiace și informații despre structura și funcția inimii.
EKG este o imagine a activității electrice a inimii care oferă în principal informații despre
ritmul inimii.
Ambele sunt complet neinvazive. EKG este indicată mai frecvemt, ecocardiograma fiind
recomandată atunci când există semne și simptome ale bolii cardiace prezente.

Ecocardiograma oferă imagini privind funcția de pompare a inimii și dimensiunile camerelor

inimii, precum și informații foarte precise privind funcția valvelor inimii. Aceste două
proceduri se completează reciproc, fiind ambele extrem de utile.

Tipuri de dispozitive EKG

• În general, dispozitivele EKG sunt cu 12 canale, ce folosesc 10 electrozi cu fire colorate (6
plasați pe piept și 4 pe membre).
• Dispozitivele cu 5 canale folosesc 5 electrozi, dintre care 4 plasați pe membre și 1 pe piept.
Un astfel de sistem este folosit, în general, pentru monitorizarea continuă, ca în cazul unei
intervenții chirurgicale sau în ambulanță.
• Sistemele cu 3 canele folosesc 4 senzori plasați pe membre, fiind folosite adesea pentru
monitorizarea ritmului cardiac.

Monitorul Holter

Monitorul Holter este un dispozitiv ECG portabil care poate fi purtat de un pacient pentru o
durată de 24 până la 48 de ore, în timp ce dispozitivul monitorizează continuu ritmul cardiac.
Acest dispozitiv medical este util pentru detectarea anomaliilor în ritmul cardiac, care ar putea
fi ușor de ratat în timpul unui test EKG clinic. După perioada de monitorizare, dispozitivul
este returnat medicului pentru ca datele de pe dispozitiv să fie preluate și analizate.

Sistemele portabile de monitorizare EKG

Monitoarele portabile ECG portabile sunt cele mai mici tipuri de dispozitive ECG de pe piață
în prezent. În ciuda dimensiunilor mici, pot afișa și înregistra ritmul cardiac ca și omologii lor
mai mari. Pot depista date critice care sunt utile în managementului bolilor cardiace și pot
oferi o evaluare automată în 30 de secunde. Nu se aplică electrozi pe piele. Au un electrod
încorporat, deci tot ce trebuie să faci este să apeși un buton sau două pe dispozitiv și acesta va
începe înregistrarea. Aceștia pot identifica cel puțin 9 tipuri de aritmii.

Sisteme de EKG fără fir

EKG-urile wireless sunt similare aparatelor EKG standard, dar fără fire. Electrozii utilizați au
sistemele fără fir transmit date către calculator sau stația de control. Un EKG fără fir oferă
mai multă funcționalitate și confort pacienților, poate fi benefic în obținerea informațiilor de
bază privind un pacient cu afecțiuni cardiace, monitorizarea unui pacient într-un spital sau
urmărirea ritmului cardiac în timpul intervenției chirurgicale.

Sistem de înregistrare a evenimentelor cardiace

Uneori, simptomele pot să nu apară în timpul ECG și al unui test Holter. În astfel de cazuri,
medicul poate sugera un sistem de înregistrare a evenimentelor cardiace, care poate fi purtat
continuu pentru o perioadă lungă de timp (2-4 săptămâni). Dispozitivul este de dimensiune
redusă și are cabluri foarte mici cu electrozi. Spre deosebire de monitorul Holter, un astfel se
sistem nu înregistrează continuu ritmul cardiac. Atunci când pacientul se confruntă cu
simptome, el poate activa un buton sau în alte cazuri sistemul detectează primele semne ale
unui eveniment cardiac. Datele se transmit automat către medic.

Alte astfel de sisteme au forma unui stilou și se duc la nivelul inimii pentru a înregistra ritmul
cardiac, altele pot fi implantate în cutia toracică.

Ce beneficii au electrocardiografiile?
Un test ECG ajută la diagnosticarea unor varietăți de probleme cardiace. Este cea mai la
îndemână modalitate de a verifica dacă inima ta este sănătoasă sau de a monitoriza bolile
cardiace existente.

EKG poate detecta o problemă de inimă care ar putea duce la apariția unui accident vascular
cerebral sau poate chiar să depisteze o problemă din trecut, cum ar fi un atac de cord anterior.
Cele mai frecvente probleme depistate de EKG sunt aritmiile, defectele cardiace, inflamațiile
inimii, un stop cardiac, afectarea fluxului de sânge, boala coronariană, atacul de cord etc.

Este o soluție neinvazivă și eficientă de monitorizare a sănătății inimii și ajută la

depistarea la timp a bolilor cardiace și prevenirea agravării lor. Procedura se face la indicațiile
medicului, în caz de urgență sau la cererea pacientului.

Dispozitive moderne și aplicații pentru EKG

Sistemele de monitorizare EKG la distanță și tot felul de astfel de gadget-uri sunt dezvoltate
din ce în ce mai mult. Aici intră acele dispozitive wearable de monitorizare care au
încorporați senzori, ceasuri inteligente cu astfel de senzori, plasturi inteligenți, textile
inteligente cu senzori sau aplicații mobile (au la bază în general fotopletismografia de
contact sau fără comtact). Astfel de sisteme folosesc algoritmi de înaltă precizie și sunt
incluse sau vor fi incluse pe viitor în sistemele de telemedicină – telecardiologie. Trebuie
subliniat faptul că sistemele de utilizare independentă, ca gadget-uri sau aplicații mobile, nu
trebuie să înlocuiască un consult medical de specialitate și un EKG clasic, mai ales dacă aveți
simptome de boli cardiace sau astfel de sisteme nu garantează precizia.

Aplicatiile biofizicii in medicina

1. Circulatia sanguina este componenta importanta de transport al oxigenului si diferitelor
substante (aminoacizi, ioni etc.) sau a procesului de termoreglare. Circulatia sanguina este
pulsatila. Sangele este un lichid newtonian. Peretii vaselor de sange sunt elastici.

Inima este considerata o pompa dubla, ale carei valve asigura curgerea sangelui in directia
corecta.

Circulatia sanguina este: atriul stang → ventricul stang → aorta→ artere → arteriole →
capilare → vene → atriul drept → ventricul drept →artera pulmonara → plamani → atriul
stang.

Partea stanga a inimii pompeaza sange in organism, in timp ce partea dreapta pompeaza sange
in plamani. Pentru functionarea corecta, inima trebuie sa asigure o presiune minima. Curgerea
are loc in pulsuri, datorita miscarii ritmate a muschilor cardiaci.

Presiunea maxima pe durata pulsului se numeste presiune sistolica, iar presiunea minima pe
durata pulsului se numeste presiune diastolica.

La un adult presiunea sistolica este 120 mm Hg, iar presiunea diastolica este 80 mm Hg. In
consecinta presiunea medie este 100 mm Hg.
Arteroscleroza

Stenoza cailor sanguine ( depunerea de placa peretilor vaselor ) este cea mai raspandita la ora
actuala. Presupunand ca debitul ramane constant, ingustarea unui vas sanguin produce o
crestere a vitezei de curgere. Daca raza tubului prin care are loc curgerea scade de 2 ori, viteza
sangelui creste de 4 ori. Conform legii lui Bernoulli se poate observa cum cresterea in viteza a
curgerii, duce la scaderea presiunii in interiorul vasului ceea ce determina stenoza sau
blocarea totala a curgerii ( ischemie ).

Presiunea exterioara apasa asupra peretilor vaselor, determinand reducerea diametrului

acestuia. Crescand viteza de curgere, pot sa apara manifestari ale curgerii turbulente. Curgerea
nu mai este paralela cu peretii vasului de sange, ci are componente indreptate spre pereti care
disloca placa depusa, acesta ajungand in sistemul circulator blocand curgerea.

Metoda ”cutt-off” de masurare a presiunii sanguine este principala metoda de masurare a

presiunii sanguine in sistemul circulator.

Aceasta metoda se bazeazape actiunea mecanica a unei presiuni externe capabila sa intrerupa
circulatia in punctul respectiv. La eliberarea treptata a presiunii externe se noteaza momentul
in care circulatia este restabilita( presiunea sistolica), moment insotit de un sunet caracteristic
(curgere turbulenta). Continuind scaderea presiunii externe se noteaza cel de- al doilea
moment in care sunetul dispare ( presiunea diastolica ), iar curgerea devine laminara.

2. Presiunea osmotica – aparitia edemelor

Osmoza ( osmos= impuls ) este fenomenul care consta in trecerea solventului printr-o
membrana semipermeabila care separa doua medii cu concentratii diferite si are loc
dinspre solutii diluate spre solutii concentrate pana la echilibrarea celor doua
concentratii.

Osmoreglarea include totalitatea proceselor care asigura o valoare constanta a presiunii

osmotice a lichidelor din organism, mai ales in ceea ce priveste apa si sarurile minerale.

Masurarea presiunii osmotice se realizeaza cu ajutorul osmometrului prin doua metode:

 Metoda statica bazata pe masurarea directa a presiunii hidrostatice necesara realizarii

echilibrului osmotic;
 Metoda dinamica atunci cand se exercita o contrapresiune asupra solutiei sau o
subpresiune asupra solventului, urmarind realizarea echilibrului osmotic.

Un exemplu important al influentei presiunii osmotice este transportul sanguin prin capilare,
care explica aparitia edemelor.
 Exista doua componente ale presiunii care actioneaza asupra peretelui capilarului:

 Presiunea statica care se modifica in lungul capilarului ( 30 torr la capatul arterial si 15

torr la capatul venular;
 Presiunea osmotica datorata unei concentratii de proteine mai mare in plasma sanguina
Aceasta este constanta de-a lungul capilarului 25 torr.

La capatul arterial, presiunea statica depaseste presiunea osmotica, iar apa iese din capilar. L a
capatul venular presiunea osmotica este superioara presiunii statice, iar apa revine in interiorul
capilarului.

Daca fluxul de apa care intra in capilar este egal cu cel care iese din capilar atunci circulatia
se desfasoara normal. Daca fluxul de apa care iese din capilar este superior celui care intra, se
produce acumularea de apa la nivelul tesutului respectiv, deci apar edemele. Edemul
reprezintă acumularea de lichid în ţesutul celular subcutanat.

Atunci când se caracterizează un edem se ține cont de următoarele elemente:

 localizarea;
 culoarea: roşu (edemul inflamator sau alergic), alb (edemul renal), cianotic (edemul cardiac şi
venos), dermită ocră (edemul venos cronic);
 temperatura tegumentelor supraiacente:  poate fi moale, pufos, lasă uşor godeu – edemul renal,
carenţial (hipoproteinemie) sau dur, care lasă mai greu sau deloc godeu la apăsare – edemul
inflamator şi venos;
 consistența: poate fi crescută – edemul inflamator, normală – edemul renal sau scăzută –
edemul cardiac;
 evoluția în timp (circadian și/sau pe intervale mai mari).
Factori care intervin în formarea edemelor:
 scăderea presiunii coloid – osmotice (forţa principală care se opune presiunii hidrostatice),
prin hipoproteinemie; proteinelor plasmatice (în particular, a albuminelor) le revine rolul
important de a reţine lichidele în vasele sanguine (edemul apare când albuminemia scade
sub 2,5 g/dl);
 creşterea presiunii hidrostatice (stază venoasă);
 hiperaldosteronismul (creşte reabsorbţia tubulară de sodiu şi, consecutiv, de apă);
 hipersecreţia de hormon antidiuretic (ADH);
 creşterea permeabilităţii capilare; obstrucţia drenajului limfatic.

Tipuri de edeme
      După aspectul clinic, cauze şi mecanismul de apariție, edemul poate fi: cardiac, renal,
hepatic, carential ( edemul de foame ), endocrin, limfatic, venos, inflamator, alergic, iatrogen.
 Tratamentul edemelor:

 tratamentul bolii de bază;

 medicamente cu acțiune diuretică (diuretice de ansă – Furosemid, diuretice economisitoare
de potasiu – Spironolactonă, diuretice tiazidice – Hidroclorotiazidă);
 dietă hiposodată cu o activitate fizică regulată, evitarea consumului de alcool și a aportului
excesiv de fluide.
https://newsmed.ro/edemul-cauze-tipuri-evaluare-tratament