Scenariul de omagiere a lui „Ștefan cel Mare și Sfînt”

Tatiana Lefter,
Profesoară de istorie,
Liceul Teoretic
„Ștefan cel Mare” or. Nisporeni

În sală răsună cîntece dedicate lui Ștefan cel Mare.

Omagiere începe cu imnul liceului care-l cîntă toată sala.

Prezentator I
Ștefan, Ștefan, Domn cel mare
Seamăn pe lume nu are
Decît numai mîndrul soare!

Prezentator II
Se spune că Moldova nu a fost niciodată mai întinsă , mai bogată şi mai respectată ca în acele vremuri, în care faima
domnitorului ei s-a răspîndit chiar şi în apusul creştin și în răsăritul necredincios, stîrnind admiraţia prietenilor şi respectul
duşmanilor

Prezentator I
Cu toţii ştim că Ştefan cel Mare a fost fiul lui Bogdan al II-lea, din familia domneasca a Musatinilor, ucis de Petru Aron în
anul 1451.

Cătălina Popescu eleva clasei a VIII-a, vorbește despre familia lui Ștefan cel Mare.
Se naşte (cel mai probabil) în 1433 la Borzesti. Părinții: fiu al lui Bogdan al II-lea și nepot al lui Alexandru cel Bun, din
familia domnească a Mușatinilor. Mama voevodului – doamna Oltea.
Ştefan cel Mare a avut trei căsătorii: cu Evdochia de Kiev, cu Maria de Mangop şi cu Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel
Frumos, domnul Ţării Româneşti, fratele lui Vlad Ţepeş. Toate erau de rang princiar, descendente din mari familii
domnitoare, între care cea de-a doua, Maria de Mangop, chiar urmaşa familiei imperiale bizantine a Asan-Paleologilor.
Prima soţie, Evdochia de Kiev (cu care s-a căsătorit la 5 iulie 1463) i-a născut doi feciori, Alexandru şi Petru, şi o fiică,
Elena, fiul cel mai mare, Alexandru, fiind favoritul domnitorului.
A doua soţie, Maria de Mangop, cu care s-a căsătorit în 1472 i-a născut doi băieţi: Ilie şi Bogdan.
A treia, Maria-Voichiţa l-a născut pe Bogdan, ajuns domn al Moldovei după moartea lui Ştefan cel Mare - s-a aflat pe
tronul ţării din 1504 pînă în 1517. Bogdan a avut două surori: Ana, moartă de timpuriu, şi Maria, căsătorită cu un prinţ
polon.

Prezentator II
În continuare vom audia uncîntec interpretat de elevii clasei a VI-a

Dorina Matran, eleva clasei a XII-a, prezentă cetățile din timpul lui Ștefan, în PowerPoint.
Ştefan-Vodă era iubitor de pace şi a căutat să trăiască în bună înţelegere cu vecinii. Dacă nu s-a putut întotdeauna,
vinovat n-a fost el, ci numai aceia care au ridicat sabia asupra Moldovei.
Ştiind că primejdia cea mai mare pentru libertatea poporului său era Imperiul Otoman, şi-a reorganizat armata şi şi-a
întărit cetăţile. O deosebită atenție a acordat Ștefan cel Mare organizării militare a țării. Domnul a întărit și înzestrat cu
artilerie cetățile țării: Suceava, Hotin, Neamț, Chilia, Cetatea Albă, Orhei și Soroca.

Prezentator I
Meritele lui Ștefan cel Mare, sunt slăvite în cîntece populare, în legende istorice. Tradiția populară orală este unanimă în
apriecierea lui Ștefan, drept un erou legendar de nebiruit, apărător al hotarelor țării, judecător drept și creștin evlavios.

Prezentator II
În continuare vom audia ansamblul vocal al liceului, conducător artistic - Tudor Arseni, cu cîntecul Ștefan, Ștefan

Prezentator I
Grigore Ureche îl descria, în Letopiseţul Țării Moldovei, pe marele voievod: ”Fost-au acest Ştefan Vodă om nu mare de
stat… lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vîra că văzîndu-l ai săi să nu se îndepărteze şi pentru aceea
războiul de nu biruia şi unde-l biruia alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut jos se ridica deasupra biruitorilor. “
Prezentator II
Ștefan, Ștefan, Domn cel mare,
În Suceava cuibu-și are
Ca un șoim voinic și tare.

Prezentator I
Din Suceava cînd el sare
Zi și noapte, de călare,
Se bate-n patru hotare.
Pe tătari îi căsăpește,
Pe unguri îi pîrjolește,
Și pe turci îi risipește.

Prezentator II
Datorită iscusinței sale, a știut să utilizeze pe deplin metode specifice de luptă, iar pentru apărarea țării el a ţinut piept
mai ales năvălirilor turcilor.

Prezentator I
„A fost un om vrednic, iscusit şi războinic norocos. Căci el a învins pe Matei, regele Ungariei într-o luptă de noapte la Baia.
Pe tătari i-a alungat de multe ori. Pe Mahomed, împăratul turcilor… îl bătu, iar oştile cele mai mari ale duşmanilor, le
risipi.

Prezentator II
Pe lângă aceasta îl învinse şi pe regele Albert…, Ştefan a fost înzestrat cu virtuţi de erou, aşa încât pe drept cuvânt merita
să fie socotit printre bărbaţii vestiţi în arta războiului.” (cronicarul polonez Wapowski, sec. XV – XVI)

Cuciurca Ana, eleva clasei a X, vorbește despre luptele pe care le-a dus Ștefan cel Mare pentru menținerea independenței
Moldovei, și care se terminau aproape întotdeauna cu înfrîngerea dușmanului, prezentare în PowerPoint.
- “bărbat cu nimic mai prejos decât comandanţii eroici, de care atât ne mirăm […] este cel mai vrednic să i se încredinţeze
[…] cinstea de comandant împotriva turcilor.” (Ion Dulgosz, Istoria Poloniei). Iată cum este lăudat de străini acest mare
domnitor al Moldovei. Domnia lui Ştefan cel Mare a reprezentat punctul culminant al luptei pentru neatârnare şi afirmare
a românilor moldoveni. În plan intern, voievodul a realizat acel echilibru social care i-a îngăduit să consolideze instituţiile
statului şi să dea Moldovei stabilitate şi prosperitate. Cei 47 de ani de domnie au fost marcaţi de numeroase bătălii: cu
ungurii la Baia (1467), cu tătarii la Lipnic (1469), cu polonii la Codrii Cosminului (1497), dar mai ales cu turcii la Vaslui
(1475), Războieni (1476), Cătlăbuga (1485), Scheia (1486).

Prezentator I
Elevii claselor a V-a vin cu un recital de poezii dedicate lui Ștefan cel Mare (3-4 poezii)

Bîrlad
Turcii intră-n ţară, trec, se grămădesc,
Alţii totodată la hotar murgesc
Dar Ştefan cel Mare cu oştile sale
Spre Bârlad se duce şi-i aşteaptă-n cale.
Un boier îi zice:
- “Doamne! Mulţi mai sânt,
Mulţi se varsă turcii pe acest pământ!”
Ştefan îi răspunde:
- “Şi mai bine-mi pare.
Nu vom sta noi nimeni fără de lucrare.”
Zice. Late valuri cetele-i pornesc.
Pulberea se-nalţă, armele lucesc.
Domnul pune oastea sub trei capi de ţară.
Avangarda pleacă… Lupta-ncepe-amară.
Numărul lor mare pe moldavi îi strange
-Soarele s-ascunde sub un nor de sânge,
Noaptea împrumută zilei val de dor,
Negură şi pâclă pe pământ cobor.
Cum din munţi coboară două repezi unde,
Se-ntânlnesc pe cale, scot mugiri profunde,
Apoi preunate, pe un singur pat,
Spumegă, şi-aleargă, şi-alergând se bat.
Astfel se-ntâlniră ambele armate
Şi d-a lor lovire par împovărate.
Oameni puşi să sune, prin adânci păduri,
Sună din cimpoaie, buciume, tamburi.
Turcii stau şi-ascultă larma depărtată!
Cu-alte trei armii cred c-au să combată.
Rîul îi constrânge. Umbra ce s-a-ntins
Îndoieşte spaima. Focul lor s-a stins.
Cei mai mari s-adună… Ce vor face oare?
Buciumele sună, răspândesc teroare.
Unul ia d-a fuga… Toţi îl urmăresc,
Ca pulberea-n vânturi toţi se risipesc.
Ştefan îi preurmă, fuga lor nu-i scapă.
Mulţi, cuprinşi de spaimă, sar şi pier în apă.
Alţii, între dânşii singuri se ucig,
Alţii-n spada noastră, năvălind, se-nfig.
Astfel multe paseri, prin furtuni turbate,
Zboară risipite, par înspăimântate!
Unele s-aruncă peste râpi şi mor,
Altele pe sînul celor ce le-omor.
Râul spumă sînge. Turburile-i valuri,
Strînse de cadaveri, se revărs pe maluri.
Ştefan, pretutindeni îi doboară-amar,
Dîndu-le gonire pînă la hotar,
Cum pe calea coasei, pe întinse crînguri,
Maldărul cel verde zace rînduri, rînduri!
Astfel pretutindeni zac şi morţii lor.
Corbii, cete late, peste dînşii zbor.
Dar Ştefan cel Mare capii îi uneşte
La voioase mese şi-astfel le vorbeşte:
- “Raz-acestei lupte petrecută-n nori,
Luce ca lumina soarelui în zori,
Dar a sa lumină foarte lucitoare,
Să nu ne răpască prin a sa vulvoare.
Fala e un soare mândru, strălucit,
Ce orbeşte ochiul care l-a privit.”
Astfel zice domnul. Cupele-aurite,
Cheamă, prin toaste, zile strălucite.
Tinere fecioare cununau cu flori,
Cu-a lor dulce mînă, bravii vingători.
Altele, pe harpe, cîntă dulce, lin,
Gloria română şi-al Moldovei chin.
Iar Ştefan ascunde faţa-i strălucită
În regala-i mantă cu aur mîndrită.

Baia
Trage-ţi încă-o dată spada fulgeroasă,
Ţară de mari fapte, ţara mea frumoasă.
Un minut în viaţă tu te-ai odihnit
Şi pe păru-ţi mândru florile-au pălit!
Dulcile surîderi pe buze de fecioare
Stinsu-s-au la umbra grijii gînditoare.
Peste tot răsună cîntece de dor
Cu suspine triste îngînate-uşor!
Cetele maghiare pe cîmpii s-adun,
La cetatea Baia tabăra lor pun,
Mateiaş soleşte marelui Ştefan
Ca să-l recunoască drept un suzeran.
Dar eroul nostru încă-i dă de ştire:
- “Pînă ce românii, mîndri de mărire,
Pentru ţară moartea vor dispreţui,
Mîinile de lanţuri nu-şi vor umili!”
În cetatea veche ungurii-au rămas
Şi-n plăceri molateci inimile las.
Într-o noapte tristă, într-o sărbătoare,
Ei înşeală dulce grija gânditoare.
Viaţa, dezbrăcată d-ale ei dureri,
Cură pentru dînşii plină de plăceri.
Dar p-atunci românii cu cel călcător
Nu beau dintr-o cupă viaţa ţării lor.
P-a fecioarei frunte, aste sărbători
Nu puneau plăpînde şi suave flori.
Noaptea toate seamăn mai spăimântătoare,
Moartea le-mprumută valul de teroare.
Conjuraţi de-odată, în orgia lor,
Ei se dau ca mieii la cei ce-i omor.
Ştefan pune focul. Pe cetatea lată
Către cer se-nalţă flacăra turbată.
Junele bacante, bete, despletite,
Mai cătînd cu gura sărutări dorite,
Cu amanţii tineri, spectacol amar!
Într-un rîu de flăcări, repede dispar.
Iar Corvin cel mare, revărsând suspine,
Cu trei răni şi singur fuge cu ruşine.

Codrul Cosminului
Vînturile negre, într-a lor turbare,
Nu bat faţa mării fără încetare;
Iar tu, dragă ţară, pace nu mai ai!
Nu se şterse bine sîngele pe plai
Şi alt râu de sînge mîine o să-l ude!
Mîine, alte lupte! Alte doruri crude!
Fiii tăi trec viaţa sub armele lor;
Pruncii lor îi uită, părăsiţi în dor!
Iară, vîntul luptei geme cu turbare!
Un minut, o, ţară, cîtă dezmierdare!
Crude au să fie luptele ce vin!
Dar nepieritoare fi-vor cel puţin;
Ale tale lupte, splendide, sublime,
Te-or scăpa de moarte pe viitorime!
- “Nu a geme numai şi-a vărsa suspine
E lăsat la inimi nobile, sublime!
Plîngerea purcede din suflet robit
Unei vieţi trândave ce l-a umilit!
Cel brev nu s-abate când cel rău îl frânge,
Ci cu arma-n mână se îmbată-n sânge.”
Astfel strigă Ştefan şi cu bravii săi
Pleacă cu urgie la Cosmin în văi.
Au intrat polonii pe văi la Cosmin;
Între două măguri ei coboară lin.
Soarele răsare; focul splendid luce,
P-armele lor mîndre cade şi străluce.
Liberă de grijă, moarte sau robie,
Inima lor zboară către bucurie.
Gîndul lor întrece pasurile lor,
Către dulcea ţară alergînd cu dor.
Dar mai sus de măguri cei din ţară vin,
Herăstrez stejarii cîţi pe rîpi se-nclin;
P-ale lor tulpine aninaţi îi lasă;
Iar mai jos de dînşii armiile pasă.
Un semnal, şi-aceste cete vor pieri.
Soarele dispare… Ceru-ngălbeni!…
Munţii-nalţi, vechi, scutur coama lor virgină,
Aburii se mişcă, se-nvîrtesc, se-nclină.
Umbra se măreşte… Aerul tăiat,
Strîns s-aruncă-n valuri, vîjîie turbat.
Muntele tresare! Trăsnete, mugiri,
Şuierări bizare, vaiete, răcniri
Se ridic în aer, cresc, se variază,
Şi, din munte-n munte, trec, se repetează,
Brazii vechi ca lumea peste tot s-abat,
Cad din rîpă-n rîpă; orişiunde bat,
Stîncile, pe cale, gem, trăsnesc şi saltă,
Se sfărîmă, pleacă, bubuiesc, tresaltă…
Cerul şi pămîntul parcă se lovesc,
Pînă se confundă şi se nimicesc.
Şi-unde se revarsă pe văile adînci,
Alţi munţi formează din copaci şi stînci.
Muntele rămîne negru dezvelit;
Rîul schimbă cursu-i, geme năbuşit;
Caii, cavalerii, cetele făloase,
Armele iau forme crude şi hidoase,
Rîuri largi de sînge din pămînt ţîşnesc,
Codrii-n fum şi-n umbră, saltă, clocotesc!…
Ştefan însă vine cu a lui armie.
Ce mai e în viaţă, sfărîmă cu urgie.

Toma Doina, eleva clasei a X-a prezintă cîteva din mănăstirile și bisericile ctitorite de Ștefan cel Mare, în PowerPoint.
- Poporul l-a numit „cinstit”, bun, mare şi sfînt. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; „Mare”,
pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucît prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; „Sfînt”,
pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cît şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi
înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mîntuirea credincioşilor.
Ştefan cel Mare şi Sfânt, cum este numit de către Biserica Ortodoxă, n-a fost numai conducător de oşti, iscusit diplomat, ci
şi un mare ctitor de lăcaşuri bisericeşti. Marele Voievod “au construit 44 de mănăstiri” după cum scria Grigore Ureche.
Voi prezenta doar câteva dintre ele:
Biserica “Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Putna
La un an după cucerirea Cetăţii Chilia şi la îndemnul Sihastrului Daniil, Ştefan celMare a hotărât înălţarea unui “înfloritor
lăcaş, menit să întreacă în strălucire pe toatecelelalte aşezăminte româneşti ridicate până atunci pe pământul Moldovei”
(GrigoreUreche). Lucrările au început pe 10 iulie 1466, iar sfinţirea ei s-a făcut pe 3 septembrie1470. Aici şi-a pregătit
Ştefan cel Mare locul de veci, poruncind sculptarea plăcii dinmarmură de Carrara, de culoare alb-gălbuie.
Biserica “Sf. Cruce” din Pătrăuţi
Ridicată în 1487, pentru mănăstirea de maici de la Pătrăuţi, ca un fel de spitalpentru ostaşii răniţi. Pe o lespede aflată
deasupra uşii de la intrare se găseşte pisania: “IoŞtefan Voievod, domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, am
început clădireaacestui hram în numele Sfintei Cruci, în anul 6995 [1487], iulie 3”.
Biserica “Sf. Procopie” din Milişăuţi
A fost zidită de Ştefan cel Mare în 1487, lăcaşul fiind închinat sfântului care secredea că i-a ajutat pe moldoveni să
dobândească victoria de la Râmnic. Esteasemănătoare cu Biserica din Pătrăuţi, ridicată în acelaşi an.
Biserica “Sf. Mare Mucenic Gheorghe” de la Mănăstirea Voroneţ
Ridicată, conform legendei consemnate de Ion Neculce, după bătălia de la ValeaAlbă, când Voievodul s-a dus la Daniil
Sihastrul. După patru luni de la începereaconstrucţiei, la 14 septembrie 1488, biserica este sfinţită.
Biserica “Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” din Vaslui
Construită în 1490, pentru a comemora strălucita victorie de la Podul Înalt, împotriva lui Soliman Paşa.
Biserica “Pogorârea Sfântului Duh” – Dobrovăţ
Înlocuind o aşezare monastică în stil boieresc, mănăstirea a fost rectitorită deŞtefan cel Mare între anii 1503-1504.
Biserica “Sf. Nicolae Domnesc” din Iaşi
Construită între 1491-1492 şi refăcută la sfârşitul secolului al XIX-lea, este cel maivechi edificiu religios din Iaşi, care s-a
păstrat până astăzi. Fiind situată în imediatavecinătate a vechii Curţi Domneşti şi pentru faptul că aici au fost unşi în
domnie cu Sfântulşi Marele Mir, aproape toţi domnii Moldovei, de la Despot-Vodă până la Alexandru IoanCuza, bisericii i
s-a spus “Sfântul Nicolae Domnesc”.
Biserica “Sf. Gheorghe” din Hârlău
 Înălţată în anul 1492, ca paraclis al Curţii Domneşti din Hârlău. A fost ridicată dinpiatră, fiind decorată cu brâie de
cărămidă făţuită, firide şi ocniţe. Din 1906, în urmarestaurării, frescele exterioare (pictate în 1503, în timpul lui Petru
Rareş) deteriorate cutimpul, au fost înlăturate.
Biserica “Sf. Nicolae” din Popăuţi-Botoşani
Ridicată în 1496, biserica în stil trilobat, cu turla pe naos şi acoperiş fragmentat,prelucrează, îmbogăţindu-le, formele de
plan şi elementele structurate şi plastice alebisericuţei “Sf. Treime” din Siret (jud. Suceava). Între lungimea şi înălţimea
bisericii sepăstrează o proporţie constantă, potrivit căreia silueta edificiului se înscrie într-un pătrat.
Biserica “Sf. Nicolae” din Dorohoi
O altă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, înălţată în 1495. Deşi restaurat de mai multeori în perioada 1896-1921, lăcaşul şi-a
păstrat totuşi forma iniţială. Are un plan triconiccu turlă pe pronaos, specific stilului moldovenesc al vemii. Biserica are
una din cele maibogate şi frumoase decoraţii exterioare, realizată din cărămidă smălţuită.
Biserica “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Războieni
Înălţată în 1496, în memoria oştenilor săi căzuţi în bătălia de pe Pîrîul Alb cuarmata condusă de sultanul Mohamed al II-
lea.
Biserica Înălţării – Mănăstirea Neamţ
Mănăstirea Neamţ şi-a dobândit adevăratul chip, ce dăinuie până în zilele noastre, în timpul strălucitului voievod Ştefan
cel Mare şi Sfânt. În 14 noiembrie 1497 a fost sfinţitlăcaşul de închinăciune cu hramul Înălţării Domnului, ctitorie
voievodală care împresionează şi astăzi prin măreţia şi arhitectura sa.
Biserica “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi
Situată în municipiul Huşi, a fost ridicată în perioada 1494-1495. În 1599 a fostrefăcută de Ieremia Movilă, în 1711
incendiată de turci şi reparată din noi între 1711-1715 de Nicolae Mavrocordat. În anii 1910-1911 i s-a adăugat pridvorul,
iar în 1940-1945 au fost executate picturile murale interioare.
Biserica “Sf. Ilie” din Suceava
Înălţarea acestei biserici cu hramul Sf. Ilie Tesviteanul a durat cinci luni şi 14 zile (1mai – 15 octombrie 1488). Elementul
care îi dă valoare de unicat este redarea completă înimagini a vieţii şi minunilor Sf. Prooroc Ilie, în pronaosul bisericii.
Biserica “Sf. Ioan” din Piatra Neamţ
Parte componentă a complexului feudal cunoscut sub numele de Curtea Domnească, Biserica “Sf. Ioan” a fost zidită în anii
1497-1498. Din punct de vederearhitectonic, împreună cu zidirile din Borzeşti şi Războieni, biserica din Piatra
Neamţinaugurează un stil nou, rafinat, denumit drept “stil moldovenesc”.
Biserica “Naşterea Maicii Domnului” a Mănăstirii Tazlău
Aşezarea monahicească de la poalele Măgurii Tazlăului s-a făcut cunoscută maiales după ctitorirea de către Ştefan cel
Mare şi Sfânt, în 1496-1497, a bisericii cu hramul“Naşterea Maicii Domnului”, apreciate de specialişti drept una dintre
cele maimonumentale zidiri ridicate cu osârdia marelui voievod.17
Mănăstirea Bistriţa – Turnul clopotniţă
În 1498, Ştefan ridica după victoria de la Codrii Cosminului asupra regelui polonIoan Albert, o clopotniţă monumentală,
cu paraclis. Clopotniţa este compusă din treinivele, paraclisul ocupând primul etaj.
Biserica “Înălţarea Sfintei Cruci” din satul Volovăţ
Cea mai veche biserică de lemn din ţinutul Sucevei, ridicată de Dragoş Vodă în1346 şi mutată de Ştefan cel Mare în 1468
la Putna. În anul 1500 Ştefan a construit în Volovăţ o altă biserică, din piatră.
Biserica “Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” din Reuseni
Este ctitoria din 1503 a lui Ştefan cel Mare şi terminată de fiul său Bogdan al III-lea. Biserica a fost ridicată pe locul unde a
fost decapitat Bogdan, nefericitul tată al luiŞtefan cel Mare.
Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Borzeşti
Construită în 1493-1494, pe locul străvechii sihăstrii din codrii seculari de pevalea Trotuşului, în ţinutul devenit legendar al
copilăriei lui Ştefan.

Prezentator II
Despre personalitatea marelui voievod mulţi scriitori români amintesc în operele lor: Grigore Ureche în ,,Letopiseţul
Ţării Moldovei”; Dimitrie Bolintineanu „Muma lui Ştefan cel Mare” și „Visul lui Ştefan cel Mare”;

Prezentator I
Vasile Alecsandri, „Dumbrava roşie” și ”Imn lui Ştefan cel Mare”; Gheorghe Asachi, „Ştefan cel Mare înaintea Cetăţii
Neamţu”; Nicolae Gane, „Stejarul din Borzeşti”, etc.

Prezentator II
Elevii claselor a VI-a vin cu un recital de poezii dedicate lui Ștefan cel Mare (3-4 poezii)

Închinare
Ştefan, al Moldovei soare,
Ştefan, glie roditoare,
Sol din cer, sabie dreaptă,
Ştefan, minte înţeleaptă,
Spaima ghearelor păgîne
Ce se cred pe tot stăpîne;

La hotar, ne-ntîrziat
Un castel ai ridicat
Cu creneluri argintate,
Turnuri bine ferecate
Şi străjeri neînfricaţi
În războaie încercaţi.

Inimă nespus de mare,

În dreptate-ncrezătoare,
Dumnezeu nouă te-a dat
Să-i fii păcii împărat;
Bob de rouă din colindă
A strămoşilor oglindă,

O comoară s-a păstrat

Datina la noi în sat,
C-ai oprit în piept stihii
Şi smintitele urgii.
Ocrotit de Domnul Sfânt
Ai fost fulger pe pământ.

După fiece izbândă

--A duşmanului osândă--
Mila păcii ai sporit
Şi altare ai clădit.
Ai adus din ceruri aur,
Din al tronului tezaur,

La întoarceri din război

Când aveai victorii noi,
Făurind catapeteasmă
Cu a raiului mireasmă.
Ştefan cu credinţă tare,
Vrăşmaşului înfricare,

Curmător de spini în floare,

Creştinilor apărare,
În a vieţii încercare
Primeşte a mea-nchinare
Sufletului alinare,
Sfinte Ştefane cel Mare!

Prezentator I
Elevii clasei a V-aA, ne vor înscena „Muma lui Ștefan cel Mare” de Dimitrie Bolintineanu

Muma lui Ştefan cel Mare

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

Un orologiu sună noaptea jumătate.

În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniţă la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!"
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.

Prezentatorul II
Elevii clasei a V-aA, ne vor înscena un fragment mic din viața domnitorului: „Solul sultanului Mahomed la curtea
domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare, ceîndu-i supunere”.

Solul Eu, Mahomed al II, fiu al lui Murat, trimis a lui Alah pe pămînt, domn al domnilor lumii, stăpîn al tivelor omenești,
rigă al rigilor, Împărat de apus și de răsărit, cel ce binevoiește a da tihnă sau război lumii, către Ștefan, Beiul de la
Moldova. De data aceasta să-mi aduci tu însuși tributul din ultimii doi ani, așa după cum îl aduce domnul Valahiei, ca să
putem avem încredere în prietenia Ta. Îți poruncesc să-mi deschizi îndată Porțile cetățiilor tale de la Marea, Chilia și
Cetatea Albă. Te povățuim totodată să te desfaci de sfaturile vecinilor tăi, ale Papei de la Roma și a venețienilor și îți va fi
ție bine pe pămînt, altfel să nu faci, căci mila noastră e adiere de primăvară dar supărarea volbură a furtunii.
Ștefan cel Mare Cunoaștem puterea împărăției otomane, știm că o țară mică poate părea o pradă ușoară, pentru oștile
preamăritului sultan. Noi însă îl rugăm pe Măria sa, să ne lase să trăim în tihnă aici, în acest colț de lume, unde neamul
nostru românesc a prins rădăcini adînci ca și codrii de stejari, nu suntem datori nimănui și nu am prigonit nicodată pe
nimeni. Vrem să trăim în bună înțelegere cu vecinii care ni ia dat Dumnezeu cît și cu celelalte țări mai îndepărtate.
Bucuroși am fi ca solii și neguțătorii noștri să ajungă și la înalta poartă, așa cum îmblă pe la curțile principilor creștini, mie
nu-mi plac războiele, am luptat însă ori de cîte ori neatîrnarea și hotarele țării mele au fost amenințate, iar dacă va fi
nevoie, vom ști să ne apărăm și împotriva oștilor care au cucerit Constantinopolul.

Cuciurca Ana eleva clasei a X-a, vorbește despre stejarul lui Ștefan.
Legenda glăsuieşte că acum cinci sute de ani, Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a avut în apropierea satului Cobîlnea
o luptă crîncenă cu tătarii, pe care i-a biruit, alungîndu-i din ţară.
Şi, după cum era datina în acele vremuri, după fiecare bătălie cîştigatăse ridica o biserică sau o mănăstrire. Aşa dar, Ştefan
Vodă a înălţat o bisericuţă de lemn la marginea satului lîngă un stejar tînăr, la umbra căruia se odihnea în timpul luptelor
sau în clipele de răgaz...
După aceea stejarul a început să crească ca din apă, întinzîndu-şi ramurile viguroase în toate părţile. Neumbrit de alţi
arbori, tulpina creştea mai mult în grosime, iar creanga se rotungea prin părţi. Se povesteşte că în vremurile de cumpănă,
cînd năvăleau turcii sau tătarii, în scorbura acestui stejar falnic ar fi fost ascunse obiecte de mare preţ. Cu timpul, scorbura
stejarului s-a închis cu lemnul copacului, tăinuind în tulpină comori nenumărate.
Nici iernile aspre, nici hoardele străine, care s-au abătut asupra acestor locuri nu au fost în stare să-l înfrîngă. Stejarul lui
Ştefan cel Mare şi Sfînt se înalţă viguros şi falnic spre cer, amintind de gloria luminatului Domn.
Însă, legenda spune că odată, într-o zi de primăvară, pe şesul Trotuşului, nu departe de satul Borzeşti, unde s-a născut
Ştefan, se încinse un joc, cunoscut sub numele de ,,Tătarii". Ceata era împărţită în două tabere, una sub comanda lui
Gheorghe, un copilandru cu plete negre şi ochi de mure, ce erau ,,tătarii" iar cealaltă sub comanda lui Ştefăniţă, ce erau
moldovenii. Fiecare copil era înarmat cu săbii de şindrilă, cu suliţe de trestii şi lupta începu, de clocoteau văile Trotuşului.
Bătălia crîncenă a ţinut cît a ţinut, dar, în sfîrşit, a cîştigat ceata lui Ştefăniţă, care avea darul de a se război de la tatăl său.
Atunci, îl prinseră pe hanul tătarilor, Gheorghe, şi-l legară de de creanga unui stejar, martor la ,,lupta" copiilor. Deodată,
pămîntul începu a se zgudui. Liniştea copiilor a fost răspicată. Sus, pe deal, se apropia tot mai mult o oaste întreagă de
soldaţi, lăsînd în urma lor rîuri de foc şi sînge şi se auzea ,,Tătarii! Tătarii! Fugiţi, vin tătarii!". Băieţii au
luat-o la fugă, uitînd de micul Gheorghiţă, care atîrna pe creanga stejarului. În acel moment o sută de săgeţi şi o sută de
suliţe se înfipseră în trupul băietanului.
Treizeci de ani au trcut după acea întîmplare şi micul Ştefan, schimbînd sabia de lemn pe paloşul de oţel, ajunsese să fie
numit Domn al Ţării Moldovei, dar un gînd îl urmărea din copilărie, cînd îşi amintea de micul Gheorghe ucis de tătari şi,
oriunde s-ar fi dus, orice ar fi
făcut, chipul cel oacheş şi drăgălaş i se înfăţişa necontenit, cerîndu-I parcă răzbunare.
A răzbunat Ştefan moartea prietenului său, procedînd la fel cu hanul tătarilor cum a procedat el cu Gheorghe, însă
durerea din suflet, a rămas pentru totdeauna.

Stejarul lui Ștefan

Nu mai suntem în cel hotar,
Împrăştiaţi suntem prin lume,
De timpuri chiar şi cel stejar
Se pare că-a uitat de nume.

Împovărat de multe secole,

Trecut prin confruntări ridicole,
Abia de îşi mai ţine ramul
De ani prea gîrbovit sărmanul.

Îmbătrînit, dar nu cedează,

Precum un bun oştean e-n pază,
E verde şi somnul veghează
Lui Ştefan cel Mare şi Sfînt.

Cîntecul: Cînd a fost să moară Stefan

Cînd a fost să moară Ştefan,
Multă jale-a fost în ţară:
Cîte braţe-n deznădejde
Către cer nu se-nălţară?

Cîte jertfe la altare,

Cîtă smirnă şi tămâie,
Pentru ca viteazul Ştefan
Viu şi teafăr să rămâie!

Se părea că nici pămîntul

Nu se-ndură să-l primească,
Pe acel ce-a fost preavrednic
Peste tot să-l stăpînească.

Şi de groază şi durere
S-a cutremurat pămîntul,
Ca în ziua răstignirii
Celui ce-a vestit cuvîntul...

Cînd a fost să moară Ştefan,

Multă jale-a fost în ţară.
Cine ar putea să spună
Cîte inimi sîngerară?

Iarnă grea ca niciodată

Şi o foamete cumplită
Se-abătură-n anul cela
Peste ţara lui iubită.

Însă nici pe patul morţii

Nu putea s-o dea uitării
Cela ce pe drept fusese
Poreclit: Părinte-al Ţării...

Lîngă patul său chemîndu-i,

Mîngîie pe toţi sărmanii,
Plîng şi îi sărută mîna
Văduvele şi orfanii.

Plîng şi-l binecuvîntează,

Şi se-ntorc pe la căminuri,
Iar boierii zi şi noapte
Stau la patul său de chinuri...

Când a fost să moară Ştefan,

Multă jale-a fost în ţară:
Lângă patul său de chinuri
Toţi boierii s-adunară.

În ceardac cerînd să-l ducă,

A luat în mîini ocheana,
Să mai cate încă-odată
La Moldova lui, sărmana!

Şi de ce-a văzut într-însa

L-a cuprins întîi fiorul —
În ocheana fermecată
El citise viitorul!

Veacuri negre, de urgie,

Şi de lupte, şi de jale,
S-arătară, într-o clipă,
Fulgerând privirii sale...

Vis e însă, ori aieve?

Dinspre Olt, urcînd, zăreşte
Un vultur măreţ ce-ntinde
Aripile — şi-adumbreşte

Toată Ţara Muntenească

Şi Moldova şi Ardealul...
Vai! dar noapte şi mai oarbă
Îşi aruncă-n urmă-i valul!

Dintr-o dată, fără veste,

Faţa iar i se-nsenină:
Pîcla grea deschide iarăşi
Gene-albastre de lumină.
Pe cîmpia dunăreană
Vede oşti române-n zare;
Mîndru prinţ din ţări străine
Merge-n fruntea lor călare...

Cântece de biruinţă
Cresc şi umplu tot văzduhul
Ştefan-Vodă al Moldovei
Ştefan-vodă-şi dete duhul!...

Dar cu dangăt plin de jale

Mii de clopote dau veste:
,,Ştefan-Vodă al Moldovei,
Ştefan-Vodă nu mai este!"

Tristă-i mănăstirea Putnei,

Porţile deschise-aşteaptă
Strălucit convoi ce vine
Şi spre ele-ncet se-ndreaptă.

Este Ştefan. Azi străbate

Cel din urmă drum prin ţară,
Dar pe unde trece-acuma,
În măreaţa zi de vară,

Plînge dealul, plânge valea,

Plîng pădurile bătrîne,
Şi norodu-n hohot plînge:
,,Cui ne laşi pe noi, stăpîne?"

EPILOG
Patru veacuri de durere
Au trecut - şi-n noapte-adâncă
Doarme Ştefan, dar şi astăzi
Neamu-ntreg îl plânge încă.

Şi-l vor plînge codrii veşnic

Fremătînd duios din ramuri,
Cât vom fi-n cuprinsul nostru
Tot iloţi ai altor neamuri!

Jalnic apele l-or plânge;

Şi zadarnic, multă vreme,
Din adânc de văi pierdute,
Triste buciume-or să-l cheme...

Însă cînd suna-va ceasul

De dreptate pentru ţară,
Din mormîntu-i va străbate
Vârful sabiei de pară...

Şi va fi războiul mare
Între neamurile toate;
Caii, în potop de sînge,
Pîn-la coame-or să înoate...

Peste noi atunci pluti-va

Duhul lui Ştefan cel Mare —
Şi vom rumpe orice lanţuri,
Vom sfărma orice hotare!
Prezentator I
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama părintilor,

Prezentator II
Clopotele să le tragă
Ziua ’ntreagă, noaptea ’ntreagă,
Doar s’a ’ndura Dumnezeu
Ca să-ti mîntui neamul tău!
Tu te ’nalta din mormînt
Să te-aud din corn sunînd
Și Moldova adunînd.

Prezentator I
Pășind în nemurire și lăsîndu-ne drept moștenire porunca ce dăinuie de ani și ani prin Țara Moldovei atît de inspirat și
zguduitor evocată de Barbu Delavrancea în piesa "Apus de soare":

Prezentator II
"... Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care n-a fost baci pînă la adînci bătrînețe... că Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a
fost a mea și nu este a noastră, ci a urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor !..."

VICTORINĂ
1. Cînd și unde s-a născut Ștefan cel Mare?
2. Dinastia domnească din care descinde Ștefan cel Mare.
3. Cine au fost părinții lui Ștefan –Vodă?
4. De cine a fost ucis tata lui Ștefan-Vodă?
5. Cînd a urcat pe tronul Țării Moldovei Ștefan - Vodă?
6. Cîți ani a domnit Ștefan cel Mare?
7. Care a fost prima activitate a lui Ștefan cel Mare în calitate de domnitor?
8. Din cine era constituită oastea lui Ștefan cel Mare?
9. Cum îi răsplătea Ștefan cel Mare pe viteji?
10. Capitala Moldovei pe timpul lui Ștefan cel Mare.
11. Cîte războaie de apărare a țării a purtat Ștefan cel Mare?
12. Cînd, pe cine și cum a înfrînt Ștefan cel Mare în Codrii Cozminului?
13. În ce scop a fost construită mănăstirea de la Războieni?
14. Cînd s-a produs și care a fost primul pas important spre îmbogățirea relațiilor moldo-ungare?
15. Cetate în delta Dunări numită de Baiazid al II-lea cheia și poarta în Moldova și Polonia.
16. Cînd a fost întemeiată mănăstirea Putna?
17. Cine, cînd și în cinstea cărui eveniment sfințește mănăstirea Putna?
18. Cine primul i-a atribuit Domnitorului calificativul „cel Mare”?
19. Cînd a decedat Ștefan cel Mare?
20. Unde se află mormîntul lui Ștefan cel Mare?
21. În ce an a fost canonizat Ștefan cel Mare?