Baraje, Prize, Castele PDF

5.
UVRAJE ALE SCHEMELOR

AMENAJĂRILOR HIDROENERGETICE
5.1 Barajele
– 5.1.1 Clasificarea barajelor
– 5.1.2. Rolul funcţional al barajelor
– 5.1.3. Alegerea amplasamentului barajelor
– 5.1.4. Forţele care acţionează asupra barajelor
5.2. Prizele de apă
5.3. Canalele
5.4. Galerii hidrotehnice
5.5. Conducte de derivaţie
– 5.5.1. Conducte de beton armat
– 5.5.2. Conducte metalice
5.6. Camere de echilibru
5.7. Clădirea centralei hidroelectrice
11/29/2006 Cap. 5. Uvraje ale schemelor amenajărilor hidroenergetice 1
5.1. Barajele
Barajele sunt construcţii hidrotehnice, transversale cursului de apă, ce
au rolul de a ridica şi controla nivelul apei în bieful amonte sau de a
realiza acumularea unui anumit volum de apă în acest bief.
5.1.1. Clasificarea barajelor

După scopul urmărit:
– baraje de acumulare de mare înălţime, care creează lacuri de acumulare de mare
capacitate cu scopul de a realiza regularizarea debitelor, atenuarea viiturilor,
satisfacerea nevoilor de apă ale consumatorilor industriali şi agricoli (Bicaz, Vidraru-
Argeş, Mărişelu-Someş, Vidra-Lotru, Oaşa etc.);
– baraje de retenţie (de derivaţie), de mică înălţime, care realizează ridicarea
nivelului apei în măsura necesară pentru ca apa să poată fi derivată pe o aducţiune
(Oieşti, Vaduri, Piatra Neamţ, etc.). Volumele de apă acumulate în lacurile create de
aceste baraje sunt mici şi nu permit regularizări de durată.

Baraj de acumulare de mare înălţime, Vidraru, Argeş
Cap. 5. Uvraje ale schemelor

11/29/2006 amenajărilor hidroenergetice 3
După structură:
– fixe - baraje de înaltă cădere, cu acumulări mari;
– mobile - baraje de mică înălţime, formate din elemente fixe şi
mobile, care se construiesc în zonele de şes ale râurilor, cu
scopul de a realiza înălţimea necesară devierii apelor pe
aducţiunile ce duc apa la folosinţe (centrală hidroelectrică,
alimentarea cu apă a unei zone industriale sau a unei aşezări
omeneşti, irigaţii etc.). Acumulările realizate cu astfel de
baraje au o capacitate mică.
După materialul din care sunt executate:

– din lemn;
– din pământ (materiale locale);
– din anrocamente (materiale locale) şi zidărie uscată;
– din zidărie din piatră;
– din beton sau beton armat;
– metalice fixe sau mobile;

După modul în care preiau diversele solicitări şi le transmit
terenului de fundaţie:
– baraje de greutate - construcţii masive din beton armat care
transmit terenului de fundaţie sarcinile preluate din diversele
încărcări cu ajutorul greutăţii proprii. Stabilitatea acestor baraje la
răsturnare şi alunecare se asigură prin masa lor şi prin forţele de
frecare care iau naştere între baraj şi terenul de fundaţie, forţe care
sunt direct proporţionale cu greutatea barajului;
– baraje arcuite - barajele la care presiunea hidrostatică a apei
(principala încărcare) este preluată de către o membrană din beton,
de grosime variabilă, curbată atât în plan orizontal, cât şi în plan
vertical, şi care lucrează ca o structură complexă în spaţiu.
Transmiterea eforturilor către versanţi şi terenului de fundaţie se
face în plan orizontal prin intermediul arcelor, iar în plan vertical
prin cel al consolelor;
– baraje evidate şi cu contraforţi - barajele la care golurile
provenite din lărgirea rosturilor devin mult mai mari şi care preiau
presiunea apei şi din contraforţi, pe care se reazemă elementele de
retenţie şi care transmit sarcina terenului de fundaţie;
– baraje descompuse - baraje alcătuite din elemente de retenţie de
diferite forme (plăci, bolţi, cupole, etc), care preiau presiunea apei
şi din contraforţi, pe care se reazemă elementele de retenţie şi care
transmit sarcina terenului de fundaţie.
Moduri de preluare a solicitărilor şi de transmiterea lor fundaţiei

După modul de descărcare al apelor mari din bieful
amonte în cel aval:
– baraje deversoare (barajele din beton, de diferite tipuri);
– baraje nedeversoare (barajele din materiale locale).
Barajele deversor Tău şi nedeversor Râuşor.

5.1.2. Rolul funcţional al barajelor
Realizarea condiţiilor funcţionale se are în vedere la alegerea soluţiilor
constructive ale barajului şi în primul rând la alegerea amplasamentului
acestuia. Astfel, rolul funcţional al barajelor indiferent de tipul lor este:
– să realizeze cu minimum de cheltuieli condiţiile de nivel şi volum de apă
dorite de beneficiar;
– să permită tranzitarea din amonte în aval în condiţii de siguranţă a
debitelor maxime din perioadele de ape mari (prin deversoare);
– să preia şi să transmită terenului de fundaţie sarcinile permanente şi
accidentale în condiţii de siguranţă a stabilităţii construcţiei;
– să asigure golirea în timp relativ scurt a lacului de acumulare pentru
necesităţi de revizii sau reparaţii;
– să asigure stabilitatea construcţiei în cele mai defavorabile ipoteze de
funcţionare;
– să asigure impermeabilizarea cât mai bună a terenului de fundaţie şi a
cuvetei lacului, pentru a nu se produce pierderi de apă din lac;
– să asigure funcţionarea normală în orice moment a tuturor echipa-mentelor
hidromecanice cu care este prevăzut barajul.

5.1.3. Alegerea amplasamentului barajelor
Se face ţinând seama de o serie de condiţii şi
anume:
– condiţii topografice şi morfologice (se preferă
amplasamente unde liniile de nivel arată o îngustare a
albiei);
– condiţii geologice ale rocii de fundaţie şi anume:
rezistenţa mecanică (rezistenţă mare – baraj înalt);
omogenitatea (permite tasări uniforme ale terenului de
fundaţie);
permeabilitatea (terenul de fundaţie trebuie să aibă
permeabilitate redusă pentru a reduce costurile cu injecţiile);
– condiţii hidrologice (favorabil din punctul de vedere al
debitelor);
– condiţii geografice (strămutări de localităţi, exproprieri,
diguri contra inundaţiilor).
5.1.4. Forţele care acţionează asupra barajelor
După natura forţelor acestea pot fi:
– forţe masice (greutatea proprie, forţele seismice);
– hidrostatice;
– de subpresiune (datorate apelor infiltrate pe sub corpul barajului);
– hidrodinamice (datorate apelor deversate peste corpul barajului);
– datorate variaţiilor de temperatură;
– datorate împingerii gheţii în regim static şi dinamic;
– date de împingerea aluviunilor depuse la piciorul barajului amonte;
– datorate vântului;
– speciale – se referă la încărcările date de diferite echipamente, ridicarea
apei peste cote normale;
– datorate valurilor.
După durata forţelor acestea pot fi:
– forţe cu caracter permanent;
– forţe cu caracter nepermanent.
La proiectarea construcţiilor hidrotehnice se iau în calcul diferite
combinaţii de forţe avându-se în vedere combinaţiile cele mai
defavorabile dar posibil a se produce simultan.
5.2. Prizele de apă
Prin prize de apă se înţelege totalitatea construcţiilor şi
instalaţiilor care servesc la introducerea în aducţiune a
debitului instalat.
Ansamblul uvrajelor prizei trebuie să asigure, pe lângă
cantitatea de apă, şi calitatea corespunzătoare pentru
buna funcţionare a folosinţei deservite.
La prizele de folosinţă energetică, apa captată trebuie să
fie lipsită de debit solid, de impurităţi (frunze, crengi,
plutitori), de zai şi de gheaţă.
Condiţii asemănătoare, mai mult sau mai puţin severe se
întâlnesc şi în cazul prozelor pentru celelalte folosinţe –
alimentări cu apă, irigaţii etc Amestec mărunt de apă şi
gheaţă.
Pornind de la aceste considerente rezultă că prizele
trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:
– să reţină plutitorii;
– să împiedice intrarea în aducţiune a aluviunilor târâte;
– să asigure spălarea depunerilor;
– să permită reglarea debitului derivat.
În acelaşi timp funcţionarea trebuie să fie
permanentă, cu pierderi de sarcină minime.
Când eliminarea aluviunilor în suspensie se impune
cu stricteţe, priza se asociază cu un denisipator.
Acesta poate face corp comun cu priza sau poate fi
plasat în aval, pe aducţiune.

Clasificare prize de apă
după natura folosinţelor deservite:
– prize pentru alimentări cu apă;
– prize pentru irigaţii;
– prize hidroenergetice;
– prize pentru folosinţe complexe.
după presiunea de la intrare:
– prize cu nivel liber;
– prize de mică presiune;
– prize de mare presiune.
după natura curgerii:
– prize gravitaţionale;
– prize pentru pompaj.

Prizele cu nivel liber şi cele de mică presiune sunt
dependente în mare măsură de caracteristicile
morfologice ale albiei râului şi de transportul solid.
Dispoziţiile şi instalaţiile fiind în cea mai mare parte

comune, ele alcătuiesc o clasă unică, aceea a
prizelor de râu.
Prizele de râu se amenajează cu sau fără baraj.

Captările fără baraj sunt limitate de condiţia ca râul
să aibă albie stabilă, iar coeficientul de captare
(raportul dintre debitul afluent şi debitul captat) să nu
depăşească valoarea 0,25.

Prize de râu:
– a - fără baraj;
– b - cu baraj;
1 – prag amonte;
2 – baraj;
3 – stavilă de spălare;
4 – epiu.
Epiu = dig de piatră sau de

nuiele, construit
transversal, cu un capăt
încastrat în mal, pentru a
regulariza cursul apei, a-i
micşora lăţimea sau a
apăra malurile de eroziuni.

Când debitele captate sunt mai mari sau când nivelul de
intrare în priză trebuie supraînălţat se adoptă prize cu
baraj.
Când nivelul în râu nu asigură curgerea gravitaţională,

priza se combină cu o staţie de pompare.
Priză cu pompare:
1 – râu regularizat; 2 – captare; 3 – canal de acces; 4 – staţie de pompare; 5 –
conductă de refulare; 6 – bazin de refulare; 7 – canal magistral

Grătarele sunt elemente de protecţie a prizei împotriva
impurităţilor şi plutitorilor şi constau din bare metalice verticale şi
înclinate, cu secţiunea transversală dreptunghiulară, legate în
panouri.
Construcţia unui grătar plan:
1 - bară de grătar;
2 - rigidizare;
3 - profil de prindere;
4 - cadru de oţel;
5 - peretele prizei;
6 - bulon de fixare

5.3. Canalele
Canalele sunt construcţii hidrotehnice care asigură
transportul apei cu nivel liber, fiind utilizate ca
aducţiuni la centralele hidroelectrice, în domeniul
alimentărilor cu apă, al irigaţiilor, al navigaţiei etc.
De multe ori funcţiile unui canal se cumulează, în
sensul că este utilizat şi pentru producerea de
energie şi pentru alimentări cu apă, irigaţii etc.
Canalele se execută în săpătură sau în umplutură
faţă de terenul natural, iar pentru reducerea
pierderilor se iau măsuri de căptuşire şi
impermeabilizare
După forma lor, profilele transversale ale canalelor pot fi:
– dreptunghiulare;
– trapezoidale;
– cu două pante;
– în formă de albie;
– semicirculare;
– parabolice.

După amplasamentul canalului, canalele pot fi:
– canale în teren plat
Poziţia profilului canalului pe

teren plat faţă de teren:
a - în săpătură;
b - în umplutură;
c - în profil mixt;
1 – căptuşeală;
2 – bermă;
3 - rigolă;
4 - umplutură compactată;
5 - teren natural

– canale pe versanţi
Profilele canalelor pe versanţi:

a - în săpătură;
b - în semisăpătură;
c - în semiumplutură cu trepte
de înfrăţire;
d - în semiumplutură cu zid de
sprijin;
1 – căptuşeală;
2 - umplutură compactată;
3 – rigolă;
4 - pinten;
5 - trepte de înfrăţire;
6 - zid de sprijin

– canale pe terenuri stâncoase
Canale construite pe versanţi stâncoşi:

a - cu zid de sprijin inferior; b - cu două ziduri de sprijin; c - în semitunel;
1 - zid de sprijin; 2 - excavaţie necăptuşită; 3 - umplutură de beton; 4 - deluviu

Deşi tendinţa de a realiza un traseu cât mai drept între
extremităţile canalului, depresiunile, văile şi terenul
accidentat fac imposibil un astfel de traseu. Se recomandă
ca traseul să urmărească pe cât posibil liniile de nivel
Traseul unui canal de derivaţie de la o centrală hidroelectrică:

1 - stăvilar; 2 - retenţie; 3 - canal înscris în teren; 4 - apeduct; 5 - galerie; 6 - cameră de
încărcare; 7 - conducta forţată; 8 - centrala hidroelectrică; 9 - canal de fugă.

5.4. Galerii hidrotehnice
Galeriile hidrotehnice sunt construcţii care servesc
pentru transportul apei, executate prin excavare în
scoarţa pământului, fără îndepărtarea terenului de
deasupra.
În prezent galeriile hidrotehnice sunt utilizate într-o
măsură destul de mare în schemele hidroenergetice,
pentru amenajările marilor aducţiuni de alimentare
cu apă, pentru irigaţii etc.
În ţara noastră, toate amenajările hidroenergetice de
mare cădere de după 1944 au fost prevăzute cu
aducţiuni principale sau secundare sub formă de
galerii (Moroeni, Sadu V, Corbeni, Lotru etc).
Principalele avantaje ale galeriilor hidrotehnice
sunt:
– scurtarea traseului aducţiunii, care se poate apropia
de linie dreaptă;
– mărirea siguranţei şi duratei exploatării;
– independenţa execuţiei şi exploatării faţă de
condiţiile de climă;
– reducerea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii;
– economicitatea lucrărilor, asigurată în mare parte
prin contribuţia mediului stâncos la preluarea
eforturilor interioare.

În construcţiile hidrotehnice galeriile se
utilizează în diferite scopuri:
– galerii de aducţiune – când transportul apei la
centrală între priză şi castelul de echilibru se face
printr-o galerie;
– galerii forţate sau puţuri forţate – când transportul
apei între castelul de echilibru şi centrală se face
printr-o galerie de pantă mare sau chiar verticală;
– galerii de fugă – care transportă debitul evacuat din
centrală în albia râului;
– galerii purtătoare de conducte – soluţii cu conducte
metalice în interiorul unor galerii;
– galerii de deviere a apelor – realizate în timpul
construcţiei unui baraj.
CHE Lotru: a - profil în lung; b - plan de situaţie al galeriei principale
1 - priză de apă; 2 - puţ de vane; 3 - galerie de aducţiune; 4 - traversări aeriene; 5 - castel de echilibru; 6 -
casă de vane; 7 - galerie forţată; 8 - ferestre de atac; 9 - centrala subterană; 10 - galerie de fugă; 11 -
blindaj metalic;
Galerie de deviere la barajul Vidra – Lotru
1 – platformă şi batardou amonte; 2 - platformă şi batardou aval; 3 - galerie de deviere; 4 -
racord pentru amenajarea galeriei de deviere ca golire de fund; 5 - galerie de injecţii,
drenaj şi vizitare; 6 - galerie de evacuare ape mari.
Clasificarea galeriilor
Din punct de vedere al destinaţiei pe care îl au
în cadrul gospodăririi apelor galeriile pot fi:
– energetice;
– de irigaţii;
– de alimentări cu apă;
– de navigaţie şi plutărit;
– de descărcare – folosite pentru evacuarea apei din
bieful amonte;
– combinate
Din punct de vedere hidraulic, galeriile se împart în:
– galerii sub presiune, funcţionează ca o conductă cu secţiunea plină de
apă şi suportă suprapresiunea acesteia. Din calcule hidraulice rezultă o
pantă piezometrică ce determină poziţia liniei piezometrice. Panta
piezometrică diferă de cea constructivă, care poate varia în lungul galeriei,
dar întotdeauna galeria trebuie să fie aşezată sub linia piezometrică pentru
poziţia ei cea mai de jos. Aceasta înseamnă realizarea unui debit maxim şi
nivel minim în lacul de acumulare, asigură o suprapresiune în galerie şi
împiedică formarea vidului.
– Galeriile sub presiune au elasticitate în funcţionare şi pot transporta debite
variabile în funcţie de linia lor piezometrică.
– Galeriile sub presiune pot fi:
galerii cu suprafaţă liberă, în care apa curge liber pe întreaga lungime, galeria
comportându-se ca un canal.
galerii de joasă presiune, cu presiunea interioară a apei mai mică decât 5 mca;
galerii de mare presiune, cu presiunea interioară a apei mai mare ca 100 mca.
Din punct de vedere constructiv, galeriile se pot clasifica în:

– galerii hidrotehnice propriu-zise, când axa acestora este orizontală sau
înclinată cu o panta de maximum 10%;
– galerii hidrotehnice forţate sau puţuri, când axa acestora este înclinată
mai mult de 10% sau este chiar verticală.

Consideraţii constructive
Forma secţiunii transversale a unei galerii cu nivel liber depinde de
natura rocilor, de condiţiile geologice în care este amplasat traseul şi
de condiţiile de execuţie ale lucrării.
Poate fi de mai multe tipuri:
– Tipul I – dreptunghiular, cu boltă redusă sau fără boltă, se folosesc la
galerii de secţiuni mici săpate în rocă foarte rezistentă;
– Tipul II – mâner de coş, cu bolta semicirculară, pentru secţiuni de
dimensiuni mijlocii, în roci rezistente, când împingerea verticală a muntelui
este mică şi nu există împingeri laterale;
– Tipul III – alungit, cu secţiune ovoidală, utilizate în roci moi, când
împingerea verticală a muntelui este mare şi împingerea laterală este mică;
în cazul unor variaţii foarte mari ale nivelului apei;
– Tipul IV – potcoavă, cu întregul contur curb, folosit în roci moi, cu
împingere în toate direcţiile;
– Tipul V – circular, se foloseşte în cazul rocilor foarte moi, cu împingeri în
toate direcţiile.

Secţiuni uzuale pentru galerii
cu nivel liber şi sub presiune.

Forma secţiunii transversale a unei galerii sub
presiune este de tipul V, circulară.
Sprijinirea galeriei se realizează în funcţie de

tipul terenului în care se sapă galeria în
următoarele scopuri:
– preluarea împingerilor şi înlăturarea pericolului
surpării rocilor;
– în roci rezistente pentru împiedicarea surpării
blocurilor;
– ferirea stâncii de acţiunea aerului şi apei;
– reducerea rugozităţii stâncii;
– micşorarea infiltraţiilor apei în munte.

Astfel se pot întâlni următoarele tipuri de
căptuşeli:
– roca de bază – roci stâncoase, fără crăpături, se
realizează căptuşire numai dacă este cazul pentru
micşorarea rugozităţii cu torcret;
– torcret – roci stâncoase, cu fisuri, căptuşirea este
necesară pentru reducerea infiltraţiilor;
– beton sau beton armat – roci cu stâncă slabă sau
terenuri moi, necoezive, este necesară căptuşirea
cu beton care se armează în funcţie de tipul
terenului.

Alegerea traseului
Pe cât posibil traseul urmează linia dreaptă între priza de apă şi
amplasamentul castelului de echilibru sau al bazinului de punere sub
presiune.
Alegerea traseului este influenţată de:

– particularităţile geologice ale regiunii;
– condiţiile şi termenele de execuţie;
– alegerea căptuşelii, comportarea în exploatare;
– costul galeriei.
Se evită:
– roci care dau împingere mare a muntelui;
– roci cu degradări tectonice;
– roci puternic fisurate;
– roci cu pânze bogate de ape subterane;
– roci degradate;
– zone de alunecări de teren.

Condiţii de care trebuie să se ţină cont la proiectarea traseului:
– stabilirea amplasamentelor portalelor de intrare şi de ieşire şi apoi a
traseului;
– pentru galeriile lungi este raţional să se adopte un traseu curb cât mai
aproape de suprafaţa terenului pentru a se putea ataca din mai multe părţi
construirea acestuia, iar pentru galeriile scurte trasee cât mai drepte;
– ferestrele şi puţurile trebuie să fie amplasate în adâncituri şi depresiuni, în
roci rezistente şi pe cât posibil fără apă, în apropierea platformelor comode
pentru montarea echipamentelor mecanice (de ventilaţie, de evacuare a
apei, compresoare) şi a locurilor care se pretează pentru depozitarea
sterilului scos din galerie;
– se evită traseul galeriilor pe coaste şi în porţiunile de alunecări de teren
care intersectează versantele văilor;
– unghiul dintre direcţia straturilor rocii şi galerie trebuie să fie relativ mare;
– este de preferat soluţia cu ferestre laterale de atac fiind mai ieftină decât
cea cu puţuri verticale.
Din punctul de vedere al execuţiei, pentru accelerarea lucrărilor,
uşurinţa instalării ventilaţiei, îmbunătăţirea condiţiilor de evacuare a
rocii, apare util să se atace lucrarea din mai multe puncte.
La traseul în curbă trebuie respectată condiţia ca raza curbei să nu fie
mai mică de 5 lăţimi sau diametre ale galeriei, iar unghiul curbei să nu
fie mai mic de 120˚.

5.5. Conducte de derivaţie
5.5.1. Conducte de beton armat
Prin modul în care sunt alcătuite, conductele de beton armat sunt mai
avantajoase decât cele metalice, dar utilizarea acestora este limitată la
presiuni interioare de 3...4 atmosfere.
Avantajele conductelor din beton armat, în raport cu cele metalice,
sunt:
– se economiseşte metalul şi au o durată de exploatare mare, nu sunt
expuse coroziunii;
– iau orice formă constructivă, funcţie de cofraj;
– au rigiditate mare şi se comportă bine la presiuni şi împingeri din exterior
spre interior;
– au cheltuieli de întreţinere mici;
– la presiuni interioare mici, costurile conductelor de beton armat sunt mici.
Din punct de vedere hidraulic, conductele de beton armat se comportă
asemănător conductelor de metal.

Conductele de beton armat au şi dezavantaje
în raport cu cele metalice:
– variaţiile dese şi bruşte ale presiunilor interioare
produc îmbătrânirea rapidă a betonului şi chiar
avarii (cu excepţia conductelor de beton
precomprimat);
– rosturile conductelor din beton armat, în special al
celor prefabricate, prezintă defecţiuni şi repararea
acestora în exploatare se face cu dificultate;
– betonul armat este un material casant, de aceea
trebuie manevrate cu grijă, fără loviri sau ciocniri.

Clasificare
Clasificarea conductelor de beton armat se face după
mai multe criterii:
– după locul de execuţie:
conducte din tuburi prefabricate;
conducte turnate la faţa locului.
– după tehnologia de execuţie:
tuburi din beton sau beton armat prefabricate – elemente tubulare
din beton care se îmbină la faţa locului, formând tronsoane
continue:
– cu secţiune circulară;
– cu secţiune circulară cu talpă;
– cu secţiune ovoidală.
Tuburi de beton armat prefabricate:

a - secţiune circulară;
b - secţiune circulară cu talpă;
c - secţiune ovoidală.

conducte de beton armat executate la faţa locului prin
vibrare sau torcretare – se execută direct în săpătură, prin
executarea cofrajului, de montare a armăturii şi de turnare
a betonului şi au secţiuni transversale:
– circulare pe pat de beton;
– clopot;
– dreptunghiulară;
– circulară cu pat monolit;
– circulară cu talpă.
Secţiuni transversale de conducte:

a, d - circulare pe pat de beton;
b – clopot;
c – dreptunghiulară;
e - circulară cu talpă;
f - circulară cu pat monolit.

tuburi de beton precomprimat – procedeul aplicării
unui efort iniţial de comprimare în beton pentru
compensarea eforturilor la întindere.
– după alcătuirea constructivă:
tuburi din beton sau beton armat obişnuit care rezistă
la presiuni interioare de maxim 3...4 atmosfere;
tuburi din beton armat cu tablă care rezistă la
presiuni interioare de maxim 8...10 atmosfere;
tuburi de beton precomprimat cu/fără cilindru de oţel
care rezistă la presiuni interioare de maxim 10...15
atmosfere.

5.5.2. Conducte metalice
Conductele metalice au multiple întrebuinţări: în
domeniul amenajărilor hidroenergetice, alimentărilor cu
apă, canalizărilor, irigaţii etc., fiind indicate, în special,
pentru presiuni mari. În hidroenergetică sunt folosite mai
ales la conductele forţate, dar şi la aducţiunea apei în
cazul microhidrocentralelor.
Conductele metalice sunt alcătuite din tuburi îmbinate la
locul de montaj. Traseul acestora este în general frânt şi
depinde de condiţiile topografice de pe teren.
În funcţie de mărimea debitului, conductele pot fi cu un
fir sau cu mai multe fire. În prezent, se realizează, în
general conducte cu un singur fir, indiferent de variaţia
debitului.

În funcţie de poziţia conductei faţă de teren,
conductele metalice pot fi îngropate şi
descoperite.
La diametre mai mici, conductele îngropate
sunt mai avantajoase pentru că umplutura de
pământ asigură izolaţia împotriva variaţiilor de
temperatură şi a îngheţului.
La diametre mari însă, realizarea conductei
îngropate nu mai este avantajoasă din punct de
vedere economic.
Dezavantajul îngropării este că eventualele
defecţiuni sunt greu de depistat şi de remediat.

Conducta forţată de la CHE Moroeni:
1 - castel de echilibru; 2 - galerie forţată; 3 - casă de vane; 4 - masiv de ancoraj;
5 - reazem intermediar; 6 - centrala; 7 - plan înclinat; 8 - troliu; 9 - platforma trafo; 10 -
canal de fugă; 11 - traversare aeriană

Tuburile din care este alcătuită o conductă de metal
sunt de două tipuri:
– tuburi de fontă - utilizate pentru conductele de
canalizare şi niciodată în energetică. Principalul avantaj
este că fonta are o rezistenţă anticorozivă naturală, iar
ca dezavantaje sunt: fonta are rezistenţă redusă la
şocuri, întindere, încovoiere; număr mare de rosturi din
cauza lungimii mici a tubului.
– tuburi din oţel;
– tuburi laminate - au diametre până la 600 mm şi lungimi
până la 12 m;
– tuburi nituite - folosite mai rar;
– tuburi sudate - utilizate la presiuni oricât de mari;
– tuburi fretate - utilizate mult în ultimul timp în cazul
conductelor forţate de diametre mari, supuse la presiuni
mari.
Îmbinările tuburilor se fac prin sudură (procedeu foarte utilizat),
cu mufe (la presiuni mici şi mijlocii), cu nituri (se foloseau mult în
trecut, pentru orice presiune), cu eclise nituite, cu flanşe (cost
mai ridicat dar îmbinare uşoară) sau cu manşoane de dilataţie
(indicate la presiuni mici şi debite mari pe conductă).
Conductele metalice se montează pe diferite dispozitive de

rezemare, cum ar fi: masive de ancoraj (blocuri de beton în care
se încastrează conducta), pe şei (reazem alunecător pentru
variaţii de temperatură) sau pe reazeme cu role.
Echipamentul auxiliar conductelor constă în: găuri de vizitare (la

distanţe de cca. 500 m), ventile de aerisire (asigură intrarea
aerului în conductă la formarea de depresiuni), ventile de
dezaerare (asigură ieşirea aerului din conductă la umplerea
acesteia), manometre de presiune (măsoară presiunea pe
conducte) şi dispozitive de măsurare a debitelor

5.6. Camere de echilibru
Camerele de echilibru utilizate în hidroenergetică, în funcţie de
tipul aducţiunii sunt de două feluri:
– camere de încărcare – sunt dispuse la capătul aval al aducţiunilor
cu curgere au ca rol:
asigură apă în conducta forţată la pornirea turbinelor;
permit vizitarea galeriilor şi serveasc drept organ de racord în caz că
centrala e alimentată cu mai multe captări;
compensează debitele;
– castele de echilibru – dispuse pe traseul derivaţiilor sub presiune, la
întâlnirea dintre conducta forţată şi aducţiune, au ca rol:
amortizează oscilaţiile hidrodinamice provenite de la regulatoarele turbinei;
transformă energia cinetică produsă la închiderea turbinei în energie
potenţială (lovitura de berbec), pentru a elimina suprapresiunile care
deformează conductele şi dăunează maşinilor;
debitează suficientă apă în conducta forţată la pornirea turbinelor;
să permită vizitarea galeriilor şi să servească drept organ de racord în caz
că centrala este alimentată cu mai multe captări.

Camera de punere sub presiune
(camere de încărcare)
Camera de încărcare, numită uneori cameră de
punere sub presiune, face legătura între aducţiunea
cu nivel liber (canal de derivaţie) şi conductele
forţate.
Camera împiedică propagarea pe derivaţie a
undelor de presiune din lovitura de berbec.
Camera de încărcare se compune din următoarele
elemente:
– bazinul de încărcare;
– casa vanelor;
– descărcător (care permite trecerea debitului în bieful
aval ocolind centrala).
Camerele de încărcare, din punct de vedere al
modului de construcţie, se împart în:
– camere de încărcare subterane (uneori sunt
considerate castele de echilibru alimentate pe
partea de sus) – când versanţii sunt abrupţi sau
instabili;
– camere de încărcare aeriene (cele mai utilizate) –
plasate la distanţă de pantă sau în imediata
vecinătate a pantei conductei forţate;
Din punct de vedere al instalaţiilor de
descărcare, camerele pot fi:
– fără descărcători (CHE de derivaţie cu descărcare
proprie)
– cu descărcători pentru surplusul de debit

Tipuri de camere de încărcare:
a - subterane; b - la distanţă de panta versantului; c - în vecinătatea pantei conductei forţate;
1 - canal de aducţiune; 2 - cameră de încărcare; 3 - conductă forţată; 4 - frontul camerei;
5 - puţ forţat.


Castelul de echilibru
La amenajările hidroenergetice sau la
alimentările cu apă care au aducţiuni lungi sub
presiune, datorită fenomenelor care intervin la
deplasarea unor volume mari de apă (inerţia
acestora), se impune un înmagazinator al apei
până la realizarea stării de regim.
De asemenea, la închiderea parţială sau totală
a aparatului obturator al centralei, se formează
suprapresiuni (lovitura de berbec), care, de
asemenea, sunt preluate de canalul de
echilibru.
În funcţie de poziţia castelului faţă de teren
se deosebesc următoarele tipuri:
– castele aeriene sub formă de conducte
înclinate pozate pe versant sau de turnuri
rezervoare construite la suprafaţă;
– castele subterane sub formă de puţuri şi galerii
orizontale sau înclinate, construite total în
stâncă;
– castele cu profil mixt, sub formă de puţuri ce
au partea superioară aeriană

Castel de echilibru aerian:
a - sub formă de conductă pozată pe versant; b - sub formă de turn rezervor;
1 - aducţiune; 2 - coloană; 3 - cameră superioară; 4 - conductă forţată; 5 - conductă metalică.

Castel de echilibru subteran
1 - cameră inferioară; 2 - cameră superioară; 4 - conductă forţată;
5 - casă de vane; 6 - aducţiune

Castel de echilibru parţial subteran:
1 - puţ; 2 - coloană interioară; 3 - fereastră de aerisire; 4 - planşeu;
5 - galerie de racord; 6 - galerie de presiune

5.7. Clădirea centralei
hidroelectrice
Centrala hidroelectrică reprezintă ansamblul de clădiri şi
echipamente electrice şi mecanice din cadrul unei amenajări
hidroenergetice, în care se realizează efectiv transformarea
energiei potenţiale şi cinetice a apei în energie mecanică şi apoi
în energie electrică.
Echipamentul electromecanic este format dintr-un echipament
principal şi unul auxiliar. Echipamentul principal cuprinde turbina
(sau pompe, în centralele de pompare sau cu acumulare prin
pompare) şi generatorul (sau motorul electric) iar echipamentele
şi instalaţiile auxiliare, cum ar fi: vane, regulatoare de viteză,
regulatoare de presiune, instalaţia de ulei sub presiune,
acumulatorii sau staţia de transformare pentru servicii interne
etc. La toate acestea se mai adaugă şi staţia de transformare
care este în clădirea centralei sau aproape de aceasta.

Centrala hidroelectrică, cuprinde din punct
de vedere constructiv următoarele părţi:
– sala maşinilor – turbinele şi generatoarele (în
cazul grupurilor cu ax orizontal) sau numai
generatoarele (în cazul grupurilor cu ax
vertical);
– infrastructura – susţine echipamentul principal şi
turbinele (în cazul grupurilor cu ax vertical);
– sala de comandă – cuprinde aparatajul de
comandă, control şi semnalizare;
– încăperi anexe şi postul de transformare.

Centralele hidroelectrice se pot împărţi,
după cădere, în:
– centrale de joasă cădere (H < 15m, întreaga
cădere se realizează în interiorul centralei);
– centrale de cădere mijlocie (15m < H < 50m,
există o conductă forţată sau un puţ forţat care
face corp comun cu infrastructura centralei);
– centrale de mare cădere (H > 50m, conducta
forţată este independentă de construcţia
centralei).

Tipuri de centrale hidroelectrice,
clasificate după cădere:
a - de cădere joasă;
b - de cădere mijlocie;
c - de mare cădere;
1 – grătar; 2 - nişă de batardou;

3 - camera spirală; 4 - turbină;
5 – generator; 6 - pod rulant;
7 – aspirator; 8 - nişă batardou aval;
9 - conductă de beton armat;
10 - vană de admisie;
11 - conductă forţată îngropată;
12 - conductă forţată aeriană;
13 - masiv de ancoraj.

În funcţie de tipul de energie hidraulică pe care o
prelucrează, centralele pot fi:
– centrale hidroelectrice gravitaţionale;
– centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompare;
– centrale mareomotrice;
– centrale care utilizează energia valurilor.
În funcţie de amplasamentul centralei, centralele
hidroelectrice se împart în:
– centrale baraj, amplasate pe firul apei şi preiau căderea
direct din bieful amonte; sunt specifice amenajărilor de
tip fluvial cu debite mari şi căderi mici;
– centrale amplasate la piciorul barajului, dispun de
aducţiuni secundare scurte;
– centrale pe derivaţie, nu preiau apa direct din bieful
amonte ci printr-un canal sau conductă.

După poziţia centralei faţă de suprafaţa terenului, centralele
hidroelectrice pot fi:
– centrale aeriene;
– centrale subterane:
subterane propriu-zise;
în versant;
îngropate;
centrale semi-îngropate;
– centrale acoperite.
Categorii de centrale
amplasate în subteran:
a - subterane propriu-zise;
b, b’ - în versant;
c – îngropate;
d - centrale semi-îngropate;
e - centrale acoperite.

Accesul la centrală influenţează poziţia şi cota
platformei de montaj. Acesta se face pe şosele,
pe căi ferate normale proiectate astfel încât să
permită transportul echipamentelor până la
platforma de montaj.
Dacă centrala este amplasată pe o cale
navigabilă, accesul se face pe apă.
La centralele subterane transportul pieselor
grele necesită amenajări suplimentare faţă de
centralele aeriene (tuneluri de acces, puţuri,
galerii înclinate dotate cu utilaje de ridicat şi de
transportat).

Racordarea centralei la reţeaua electrică de transport se
face prin intermediul unor instalaţii de înaltă tensiune.
De obicei barele colectoare ale generatorului sunt
racordate la postul de transformare şi la serviciile interne
ale centralei, apoi mai departe la liniile de transport.
La centralele mari pentru serviciile interne sunt
prevăzute posturi suplimentare de transformare dotate
cu transformatoare coborâtoare sau grupuri diesel.
Centralele mici cu grupuri puţine au o singură încăpere
care ţine loc şi de sala maşinilor şi de cameră de
comandă.
Instalaţiile auxiliare sunt formate din cablurile electrice
dispuse în canale accesibile şi izolate, instalaţiile de
răcire ale generatoarelor, instalaţia de ulei sub presiune
pentru comanda agregatelor, instalaţia de evacuare a
infiltraţiilor, instalaţia de prevenirea şi stingerea
incendiilor etc.

Baraje, Prize, Castele PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Baraje, Prize, Castele PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5.

UVRAJE ALE SCHEMELOR

5.1.1. Clasificarea barajelor

11/29/2006 Cap. 5. Uvraje ale schemelor amenajărilor hidroenergetice 2

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

 După materialul din care sunt executate:

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Barajele deversor Tău şi nedeversor Râuşor.

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

11/29/2006 Cap. 5. Uvraje ale schemelor amenajărilor hidroenergetice 8

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

 Dispoziţiile şi instalaţiile fiind în cea mai mare parte

 Prizele de râu se amenajează cu sau fără baraj.

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

 Epiu = dig de piatră sau de

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

 Când nivelul în râu nu asigură curgerea gravitaţională,

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Construcţia unui grătar plan:

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Poziţia profilului canalului pe

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Profilele canalelor pe versanţi:

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Canale construite pe versanţi stâncoşi:

1 - zid de sprijin; 2 - excavaţie necăptuşită; 3 - umplutură de beton; 4 - deluviu

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Traseul unui canal de derivaţie de la o centrală hidroelectrică:

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

 Din punct de vedere constructiv, galeriile se pot clasifica în:

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

 Sprijinirea galeriei se realizează în funcţie de

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

 Alegerea traseului este influenţată de:

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Tuburi de beton armat prefabricate:

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Secţiuni transversale de conducte:

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

 Conductele metalice se montează pe diferite dispozitive de

 Echipamentul auxiliar conductelor constă în: găuri de vizitare (la

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

Cap. 5. Uvraje ale schemelor

După materialul din care sunt executate:

Dispoziţiile şi instalaţiile fiind în cea mai mare parte

Prizele de râu se amenajează cu sau fără baraj.

Epiu = dig de piatră sau de

Când nivelul în râu nu asigură curgerea gravitaţională,

Din punct de vedere constructiv, galeriile se pot clasifica în:

Sprijinirea galeriei se realizează în funcţie de

Alegerea traseului este influenţată de:

Conductele metalice se montează pe diferite dispozitive de

Echipamentul auxiliar conductelor constă în: găuri de vizitare (la