Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drept Roman 11
Drept Roman 11
I.
Obiectul dreptului privat roman
Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul
roman si este un sistem extreme de vast si complex, format dintr`o multitudine de ramuri
si institutii juridice. Acest system de drept a trait o viata milenara caci el s`a nascut in
epoca fondarii statului Roman si s`a aplicat pana la moartea imparatului Justinian, adica
din secolul VI inainte de Ch. Pana in sec VI d.C. Pentru a intelege specificul dreptuluo
roman, trebuie sa retinem ca la origine, si romanii ca si celelalte popoare ale lumii antice,
au confundat dreptul cu morala si cu religia, dar *spre deosebire de celelalte popoare ale
antichitatii, romanii au depasit aceasta confuzie, si au realizat o distinctie foarte clara
intre normele dreptului, normele religioase, si normele de morala. Dovada ca inca din
epoca foarte veche, romanii desemnau normele dreptului prin cuvantul ius, iar normele
religioase prin cuvantul fas. La romani, gandirea juridica, ideologia juridica, si`a pus
amprenta asupra intregii vieti spirituale. De aceea in antichitate se spunea “Ca asa cum
grecii sunt un popor de filosofi, romanii sunt un popor de juristi”, iar daca tanarul
cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica, trebuia sa faca dovada si proba ca a
fost discipol al unui jurist consult celebru (jurist-consultii romani erau oameni de stiinta,
cercetatori ai dreptului). Si cu toate acestea, in unele texte juridice clasice, persista in
mod ciudat, stravechea confuzie dintre drept, religie si morala. Astfel, printr`un text care
ni s`a transmis prin opera legislativa a Imparatului Justinian, se da o definitie a
jurisprudentei sau a stiintei dreptului. Potrivit acelei definitii : “iurisprudenteia est
divinarum atcve humanarum rerum notitia iusti atcve iniusti scientia” (“jurisprundenta
este cunoasterea lucrurilor divine si umane stiinta a ceea ce este drept si nedrept”) .
In aceasta definitie, dreptul se confunda si cu religia si cu morala.
Jurisconsultul Celsus ne`a transmis o definitie a dreptului : “Ius est ars boni et
ecvi” (“dreptul este arta binelui si a echitabilului”). Si de data aceasta dreptul se
confunda cu morala, intrucat conceptul de bine tine de sfera moralului, iar conceptul de
echitate avea la romani 2 sensuri :
-moral
-juridic
Faptul ca in unele texte juridice clasice persista confuzia dintre drept, religie si morala
*in ciuda faptului ca aceasta confuzie fusese de mult depasita in practica, se explica in
primul rand, prin faptul ca romanii au fost profund conservatori, un popor traditionalist,
un popor care nu a renuntat niciodata la valoriile sale traditionale, chiar daca erau
depasite de noile realitat.
In al 2lea rand, romanii au fost inzestrati cu un ascutit simt practic. Aceasta
trasatura a psihologiei lor si`a pus amprenta si asupra cercetarii fenomenului juridic, caci
jurisconsultii romani nu isi incepeau prelegerile cu introduceri teoretice sau istorice, ci
incepeau cu expunerea unor spete, adica unor cazuri din practica judiciara, pe care le
analizau impreuna cu discipolii lor, si constatau ca intre acele spete exista baze comune.
Astfel incercau sa formuleze reguli generale sau principii de drept. Insa acele principii
erau consacrate, adica recunoscute ca atare de toti jurisconsultii numai daca erau in
masura sa ofere solutii optime pt. toate cazurile dintr`un anumit domeniu.
Practica juridica romana a creat concepte, categorii, principii si institutii care s`au
dovedit instrumente ideale ale gandirii juridice. Iata de ce ele au fost preluate si utilizate
cu deplin succes atat in societatea medievala sau feudala, cat si in societatea moderna.
Aceasta evolutie a fost posibila datorita faptului ca romanistii s`au preocupat foarte serios
de reconstituirea tezaurului ganditii juridice romane, inca de la inceputul Evului Mediu.
( se numesc romanisti cercetatorii dreptului roman de dupa caderea Imperiului Roman. ).
In sec VII d.C. in orasul Ravenna, s`a fondat prima scoala de Drept roman, care
si`a propus sa reconstituie valoriile juridice romane.
In sec X d.C. s`a fondat o scoala similara si la Pavia. Lucrariile elaborate de
profesorii celor 2 scoli s`au pierdut. Le cunoastem numai din izvoare indirecte. Cert este
ca acele lucrari nu au putut avea un nivel stiintific remarcabil, notabil, pt ca in mod sigur,
reprezentatii acelor scoli nu au cunoscut digestele Imparatului Justinian (digestele lui
Justinian sunt o culegere de fragmente din lucrariile jurisconsultilor clasici, lucrari care
s`au pierdut, pe cand digestele s`au pastrat pana in ziua de azi. Astfel, prin intermediul
digestelor, au putut fi reconstituite lucrariile jurisconsultilor clasici.
In sec XI. D.C. in orasul Bologna, prof. Irnelius a fondat Scoala Glosatorilor.
Glosatorii s`au condus in cercetarile lor dupa metoda exegetica, in sensul ca ei au
comentat testele juridice romane de asa maniera incat acele texte sa poata fi intelese si de
profani (fara pregatire specialitate), iar comentariile lor au fost denumite glose. Acele
comentarii nu s`au aplicat in practica insttelor judecatoresti, incat scoala Glosatorilor nu a
avut finalitate practica. Cel mai valoros reprezentant al acestei scoli a fost profesorul
Acursius, care a scris “Marea Glosa”, care cuprinde 96.260 de glose/comentarii.
In sec. XIV d.C , tot la Bologna, profesorul Bartolus a fondat scoala post-
glosatorilor, de numita si Scoala Bartoliana. Post-glosatorii s`au condus dupa metoda
dogmatica, intrucat ei nu au cercetat nemijlocit direct textele juridice romane, ci au
studiat glosele cu scopul de a extrage din acele glose principii care sa fie aplicate in
practica istantelor judecatoresti. Asadar, scoala Bartoliana a avut o finalitate practica, iar
pricnipiile formulate de reprezentatii acestei scoli s`au aplicat nu numai in Italia, ci in
intreaga Europa de apus, mai ales in Germania, deoarece in secolul XV, germanii au
renuntat la dreptul lor national, si au preluat principiile formulate de post-glosatori, leau
adaptat si leau aplicat la realitatiile din Germania medievala. Pe aceasta cale, in sec. XVI
d.C., in Germania s`a format un nou sistem de drept, denumit “Uzuz modernus
pandectarum” sau “Uzuz Hodiernus Pandectarnum” , adica “Dreptul modern al
pandetelor sau “Dreptul de astazi al pandetelor.” (grecii desemnau digestele lui Justinian
drept pandecte)
In sec. XVI, in FR , profesorul Alciat a fondat Scoala Istorica a Dreptului Roman
care a marcat o inflorire a cercetarilor de drept roman intrucat reprezentatii acestei scoli
au valorificat pe langa textele juridice romane si cunostinte din alte domenii cum ar fi
istoria, filosofia si mai ales filologia. Cel mai valoros reprezent. Al Scolii Istorice a fost
prof. Jaque Cujas, care pt. prima oara a incercat si a si reusit partial sa reconstituie
lucrariile jurisconsultilor clasici pe baza digestelor lui Justinian.
In anul 1802, prin prelegeriile pe care le`a tinut la Univ. Din Marburg, marele
profesor Sagvny a fondat noua Scoala Istorica a Dreptului Roman. Aparitia acestei scoli a
marcat o noua inflorire a cercetariilor de drept roman, deoarece in conceptia prof.
Sagvny, normele juridice nu pot imbraca forma legii, intrucat spunea el “statul nu este
legitimat sa creeze drept, ci dreptul izvoraste din psihologia poporului sau din sufletul
national” astfel incat normele dreptului pot fi exprimate in mod legitim numai in forma
nescrisa a obiceiurilor, sau in forma traditiei juridice creata de popor. Ori, asa cum am
vazut, traditia juridica germana s`a format pe baza principiilor preluate de la post-
glosatori, astfel incat intelegerea corecta a traditiei juridice germane era conditionata de
cunoasterea aprofundata a dreptului roman. De aceea, cercetatorii romani, au elaborat
lucrari de o valoare inestimabila.
In a 2° jumatate a sec al XIXlea, s`a remarcat profesorul Theodor Mommsen care
a scris cea mai buna istorie a Romei si care s`a condus dupa metoda dialectica, intrucat el
a cercetat fenomelnul juridic roman in evolutia sa istorica si in stransa relatie cu
realitatiile economice, sociale si politice.
La inceputul secolului XX s`a remarcat prof. Girarld, la Paris, este autorul unui
tratat de drept “tratatul Girarld”, modern pt toti romanistii, si de asemenea, autor al unei
colectii care cuprinde toate documentele dreptului roman.
In perioada interbelica, in Italia s`a remarcat profesorul Pietro Borfante, autorul
celei mai bune editii a operei legeislative a Imparatului Justinian.
La noi la romani, cercetarea stiitifica in domeniul dreptului roman a inceput odata
cu Titu Liviu Maiorescu, eminent jurist, a aratat in stiudiul sau intitulat “In contra scoalei
Barnutiu” prin care a aratat ca intelegerea corecta a institutiilor juridice romane este
conditionata de raportarea lor la formele de organizare pe care le`a cunoscut statul
roman in evolutia sa istorica.
La inceputul sec. XX, la Universitatea din Bucuresti, s`a remarcat cu rezultate
deosebite, prof. Stefan Loginescu, autor al unui tratat de drept roman , “ Tratatul
Loginescu”, deosebit de si in tara si in strainatate.
In per. Interbelica s`au remarcat , la Cluj, Ion Catuneanu, iar la Bucuresti, Nicolae
Corodeanu, Constantin Stoicescu, Grigore Dimitrescu (autorul celui mai accesibil curs) si
Gheorghe Dumitriu.
Dupa al 2lea razboi mondial, catedrele de Drept Roman au fost ilustrate in mod
stralucit , la Bucuresti de prof. Constantin Tomulescu, membru al Academiei
constantiniene de Drept Roman de la Perugia. La Cluj, profesorul Vladimir Hanga, iar la
Iasi de prof. Mihai Jakota.
***nu vom studia intregul drept roman, ci numai dreptul privat roman, deoarece
dreptul privat este domeniul in care romanii au dat intreaga masura a spiritului lor
creator. Dreptul privat este domeniul prin care romanii au creat principii si institutii, care
se aplica si astazi. Romanii au avut reprezentarea distinctiei dintre dreptul public si
dreptul privat, dar nu au teoretizat aceasta distinctie; abia la sf sec II d.C, jurisconsultul
Ulpian ne infatiseaza criteriul pe baza caruia putem distinge intre dreptul public si dreptul
privat. Potrivit lui Ulpian, “publicum ius est cvod ad statum rei romane spectat privatum
cvod ad singulorum utilitatem “ [:dreptul public este acela care se refera la organizarea
statului, iar dreptul privat este acela care se refera la interesele fiecaruia”]. Aceasta este
criticabila deoarece, in conceptia lui Ulpian, ar exista anumite norme juridice care dau
expresie unor interese generale ale societatii alaturi de alte norme juridice care exprima
interese individuale, ale indivizilor. In realitate, toate normele juridice, fara exceptie, dau
expresie unor interese generale ale societatii. De aceea criteriul de distinctie spre dreptul
public si dreptul privat este altul, si anume, criteriul sferei de reglementare juridica,
deoarece normele dreptului public reglementeaza anumite categorii de relatii sociale, iar
normele dreptului privat reglementeaza alte categorii de relatii sociale, astfel, normele
dreptului public reglementeaza relatiile sociale care iau nastere in legatura cu organizarea
statului precum si relatiile dintre stat si cetateni, pe cand normele dreptului privat
reglementeaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane cu un continut
patrimonial (este patrimonial tot ceea ce poate fi apreciat in bani), precum si relatiile care
iau nastere intre persoane cu ocazia solutionarii proceselor private. Sunt private acele
procese care au un obiect patrimonial.
CURS II
Inca din epoca renasterii, romanistii s`au preocupat sa puna in lumina importanta
istorica a dreptului privat roman deoarece, acest sistem juridic* a supravietuit societatii
care l`a creat si s`a aplicat atat in Evul Mediu cat si in societattea moderna . Spre
deosebire de celelalte sisteme de drept ale antichitatii, care au ramas simple documente
arheologice. Si nu prezinta o importanta istorica, ci numai o valoare si o importanta
culturala (prezinta importanta istorica , acele valori care au fost preluate din societatea
antica in cea moderna).
Acest fenomen, cu totul neobisnuit, a fost explicat de cercetatori, fie prin factori
de natura obiectiva, fie prin factori de natura subiectiva, inclusiv de natura psihologica.
Fenomenul acesta se explica in primul rand prin faptul ca dreptul privat roman este
expresia juridica generala si abstracta a realitatiilor dintr`o societate care se intemeiaza pe
proprietatea privata si pe economia de schimb. Astfel, orice societate, care cunoaste
proprietatea privata si economia de schimb, gaseste gata elaborate in dreptul privat roman
toate procedeele juridice necesare in vederea reglementarii relatiilor din aceea societate.
In al 2lea rand, dreptul privat roman, este un vast teren de verificare a doctrinelor
cu privire la aparitia si la evolutia fenomenului juridic, intrucat societatea este un
ansamblu organizat, este un sistem format din mai multe componente, intre care si
componenta juridica. Toate aceste componente se afla intr`o stransa relatie de
interconditionare, iar aparitia si evolutia dreptului privat roman ne ofera prilejul sa
urmarim dialectica relatiilor dintre componenta juridica si toate celelalte componente ale
sistemului social (comp. Economica, morala, religioasa s.a).
In al 3lea rand, pt prima oara in istoria lumii, romanii au creat un sistem de
concepte rezervat exprimarii ideilor juridice. Aceste concepte *care sunt distincte de
limbajul comun* se numesc :
-alfabetul dreptului - limbajul dreptului - terminologia juridica
Pe aceasta cale, romanii au creat un criteriu de ordin formal sau de ordin lingvistic, pe
baza caruia putem distinge intre ceea ce este juridic si ceea ce este nejuridic. Toate
celelalte popoare ale antichitatii, nu au fost in masura sa creeze un asemenea limbaj, si au
exprimat *toate categoriile* de norme sociale prin acelasi limbaj, iar consecinta a fost ca
acele popoare nu au reusit niciodata sa realizeze distinctia dintre normele dreptului, cele
religioase si cele morale.
Mom. 1 – trebuie sa retinem ca in Dacia Traiana, s`a realizat un proces de impletire pana
la contopire a dreptului privat roman, cu dreptul geto-dac. Din aceasta impletire, a
rezultat un nou sistem de drept. Un sistem de drept original in cadrul caruia valoriile
juridice romane au dobandit noi functii si noi finalitati. Acel sistem de drept este denumit
*Dreptul Daco-Roman*, iar in epoca feudalismului timpuriu s`a format dreptul romanesc
feudal nescris, denumit legea Tarii, obiceiul tarii, sau Obiceiul Pamantului, care are la
temelia sa dreptul daco-roman.
Cercetatorii moderni au cosntatat ca intre institutiile dreptului privat roman si
institutiile legii tarii exista numeroase elem comune. Iar aceasta unitate de continut
juridic, a fost explicata prin faptul ca Institutiile dreptului privat roman au ajus nin legea
tarii prin intermediul dreptului daco-roman.
Mom 3 – Al. I. Cuza a elaborat o uriasa opera legislativa care marcheaza formarea
sistemului romanesc modern de drept. Locul central revine codului civil , care a fost
elaborat prin preluarea valorilor juridice romane in forma pura, adica fara adaptari.
Asa cum dreptul roman, in ansamblul sau se divide in drept public si drept privat,
la randul lui, dreptul privat roman este structurat in 3 ramuri distincte de drept :
- dreptul Civil sau iuscivile
- dreptul gentilor sau iusgentium
- dreptul natural sau iusnature
I. Epoca prestatala
II. Epoca statala
Epoca prestatala a durat de la jumatatea sec VIII i.C. pana la jumat sex VI i.C. In
legatura cu istoria foarte veche a Romei trebuie sa retinem ca istoriografia romana, adica
istoria scrisa a romanilor a inceput abea in sec III inainte de Cristos, incat toate
informatiile pe care le detinem in legatura cu evenimentele anterioare secolului 3 au
parvenit fie prin surse indirecte (izvoare grecesti) fie prin traditie si legenda. De aceea,
toate aceste informatii trebuie privite cu reticenta fiind nesigure. Asadar, potrivit acestor
informatii orasul Roma, s`ar fi fondat in anul 753 i.C. de catre 3 triburi denumite
*triburile fondatoare formate din sabini, latini si etrusci*.
Membrii celor 3 triburi fondatoare, precum si urmasii lor, erau denumiti
patricieni. Alaturi de patricieni, in epoca prestatala, la Roma traiau si plebeii, care
proveneau in principal dintre autohtoni. Insa conducerea era exercitata numai de catre
patricieni, prin 3 organisme de conducere sociala, fara caracter statal. Este vorba despre
*comitia curiata* despre rege si despre Senat.
Comitia Curiata era structurata in 3 triburi , 30 de curi si 300 de ginti. Si intrucat
fiecare dintre curi dispunea de un vot, aceasta adunare a fost denumita “Comitia Curiata”
sau Adunarea Uriilor. Aceasta adunare adopta toate hotarariile cu privire la viata cetatii.
Regele era ales de Comitia Curiata si exercita atributiuni de ordin religios si militar.
Senatul era un Sfat al batranilor format din sefii gintilor si cuprindea 300 de
membrii.; fata de faptul ca plebeii participau la viata economica a cetatii, dar nu aveau
acces la conducerea ei, intre patricieni si plebei s`a declansat un conflict, care s`a agravat
si care s`a finalizat cu fondarea statului Roman, deoarece pe la jumatatea sec VI, regele
Servius Tulius, in dorinta de a solutiona acel conflict, a initiat 2 reforme prin care a pus
bazele statului roman. Avem in vedere o reforma sociala, si o reforma administrativa, in
virtutea reformei sociale, Servius Tulius a impartit intreaga populatie a Romei in 5
categorii sociale, pe criteriul averii . La randul lor, cele 5 categorii sociale, au fost
impartite in centurii, care erau in acelasi timp si unitati militare, si unitati de vot, caci
fiecare centurie avea un vot. Insa centuriile nu aveau un nr egal de membrii, caci
centuriile din prima categorie numarau cateva zeci de membri, pe cand centuriile din
urmatoarele categorii sociale numarau sute de membrii. Asa a fost posibil ca prima
categorie sociala, desi era minoritara in cetate, sa dispuna de majoritatea centuriilor, adica
de majoritatea voturilor, de vreme ce , prima categorie dispunea de 98 de centurii din
totalul de 193.
De aceea istoricii afirma ca in momentul fondarii sale, statul Roman s`a intemeiat
pe un regim politic de aristrocatie sclavagista. Prin ferorma Administrativa, Servius
Tulius a impartit teritoriul Romei in circumscriptii administrativ teritoriale denumite
triburi (la vechii romani, cuvantul trib desemna si o forma de comunitate umana, si o
unitate administrativ teritoriala sau un cartier.). In total, el a creat 4 triburi/cartiere urbane
, si 17 triburi/cartiere rurale. Din acel moment, in cazul Romei, s`au intrunit cele 2 criterii
pe baza carora putem distinge intre societatea prestatala si societatea organizata in stat
(statala). Este vorba despre criteriul stratificarii sociale introdus prin reforma socialasi
despre criteriul teritorial introdus prin reforma administrativa (societatea care cunoaste
stratificarea sociala si impartirea pe circumscriptii administrativ teritoriale este organizata
in stat). In virtutea criteriului teritorial, apartenenta individului la comunitatea umana nu
se mai face in functie de rudenia de sange, cum se facea in epoca prestatala, ci in functie
de teritoriul locuit, in sensul ca, fac parte din aceeiasi comunitate umana toti aceea care
locuiesc pe acelasi teritoriu indiferent daca sunt sau nu rude de sange.
In istoria sa, statul Roman a cunoscut 3 forme distincte de organizare. Regalitatea,
Republica si Imperiul.
Epoca Regalitatii
- a durat de la jum. Sec VI i.C. pana in anul 509 i.C. , cand s`a fodnat Republica
Romana.
Epoca Republicii – de la 509 i.C. pana la 27 i.C. cand s`a fondat Imperiul
Epoca Imperiului – 27 i.C. pana in anul 565 d.C. la moartea lui Iustinian
- a evoluat in 2 faze – Principatul - Dominatul
Discriminarea pe plan politic decurgea din faptul ca desi plebeii aveau acces la adunarea
centuriilor sau la Conditia Centuriata , ei nu aveau acces si la Comitia Curiata, care a
ramas si pe mai departe inchisa, accesibila doar patricienilor.
Pe plan juridic, inegalitatea decurgea din faptul ca la aceea epoca normele juridice erau
exprimate in forma nescrisa a obiceiurilor, iar obiceiurile juridice nu erau cunoscute de
poporul roman, ci erau tinute in secret, decatre pontifi care erau preotii cultului pagan
roman, si erau alesi nuam idintre patricieni. Daca se declansa un litigiu intre un patrician
si un plebeu, partile in litigiu se adresau pontifilor, pt a afla care este reglementarea
juridica in aceea materie. Pontifii erau suspectati ca dau raspunsuri partinitoare,
favorabile patricienilor.
In epoca Republicii, pe plan social, conflictul dintre patricieni si plebei a continuat , insa
ca urmare a concesilor succesive facute de patricieni prin sec III , cele 2 categorii sociale
s`au nivelat si nu mai existau criterii clare de distinctie intre patricieni si plebei, cu atat
mai mult cu cat intre timp stravechile genti incare erau organizati patricienii s`au
dizolvat. Insa, pe fondul dezvoltarii economiei de schimb, au aparut noi categorii sociale.
In primul rand, nobilii si cavalerii.
Intre nobili si cavaleri s`a declansat un conflict care a degenerat in razboaie civile la
sfarsitul carora , prin victoria cavalerilor, s`a instaurat Imperiul sub forma Principatului.
O alta categorie sociala era formata din Proletari. Cuvantul PROLETAR vine de la
[proles = copii] , intrucat proletarii erau oameni saraci, ruinati , ce nu aveau alta avere
decat copiii. Ei veneau la Roma, din intreaga Italie, pt a trai pe seama statului, ca o masa
parazitara, intrucat statul roman, prin institutiile sale, facea distribuiri periodice de
alimente, bani si de vesminte. Insa acei proletari, erau cetateni romani. Aveau drept de
vot, iar voturile lor puteau fi cumparate. De aceea, Caius Iulius Caesar, afirma ca
“datorita masei parazitare a proletarilor, Republica Romana a devenit o forma goala de
continut, si trebuia inlocuita.”
Tot pe plan social, in epoca republicii, sclavia a atins nivelul clasic al dezvoltarii sale in
sensul ca viata economicase intemeia in principal pe munca sclavilor.
*Pe plan statal, in epoca republicii, societatea romana era condusa de 3 organisme
politice :
- Adunariile poporului -Senatul - magistratii
Comitia Curiata – s`a intrunit pana in sec 3, cand, o data cu dizolvarea Gentilor, ea si`a
incetat activitatea
Comitia Centuriata – a fost reorganizata, si a exercitat cele mai importante atributiuni de
ordin legislativ
Concilium Plebis – era adunarea plebeilor, care initial adopta hotarari obligatorii numai
pt plebei, denumite [plebiscite]
- mai tarziu, acele hotarari au devenit obligatorii si pt patricieni; din acel
moment , patricienii au inceput sa participe si ei la lucrarile Adunarii
Plebeilor, pt a`si apara interesele. Din acel mom, Concilium Plebis s`a
transformat in Comitia Tributa, o adunare la lucrariile careia participa intregul
popor roman, organizat pe triburi sau cartiere; intrucat in aceasta epoca,
numarul cartierelor a crescut pana la 35, in aceasta Adunare se expirmau 35
de voturi
In anul 494, s`a creat Tribunatul. Plebeii au dobandit dreptul de a`si alege 5 tribuni. Acei
tribuni erau investiti ci IUS INTERCESIONIS sau dreptul de VETO, in baza caruia
puteau anula orice act juridic de natura sa lezeze interesele plebeilor.
In anul 443 (probabil) , s`a creat Cenzura. Cenzorii erau alesi din 5 in 5 ani, nu anual, pt
ca atributia lor cea mai importanta era efectuare Recensamantului persoanelor si
bunurilor in vederea stabilrii impozitelor. Recensamant care, se facea din 5 in 5 ani. Dura
cam 18 luni. Totodata, cenzorii supravegheau impreuna cu Senatul, respectarea traditilor
si moravurilor, iar ulterior , au preluat de la consuli, dreptul de ai numi si de ai revoca pe
senatori.
In anul 367, a aparut Preatora. Preatorii au juact un rol f important in formarea si evolutia
dreptului privat roman intrucat ei exercitau cele mai importante atributiuni de ordin
judiciar , intrucat ei organizau judecarea proceselor private. Ocazie cu care, daca se
convingeau ca pretentiile reclamantului sunt legitime, ii dadea posibilitatea acelui
relcamant sa isi valorifice pretentiile pe cale judiciara, adica prin proces, ceea ce echivala
cu sanctionarea unor noi drepturi subiective, si cu extinderea sferei de reglementarea
juridica, pe cale procedurala. Initial, preatorii organizau judecarea proceselor, dintre
cetatenii romani, si se numeau preatori urbani, iar incepand din anul 242, au aparut si
preatorii perigrini , care organizau judecarea proceselor dintre cetateni si perigrini.
Forma de stat pe care a creat`o Octavian a fost denumita Principat, si a durat din 27 i.C.
pana in 284 d.C.
In epoca Principatului, pe plan social, s`a adancit si mai mult prapastia dintre cei bogati si
cei saraci; in documntele vremii, cei bogati erau denumiti [homestiores] , adica ‘cei mai
onorabili’, iar saracii erau denumiti [humiliores] , sau ‘cei mai umili’. Totodata, a inceput
sa se manifeste primele semne ale decaderii sistemului sclavagist, intrucat munca
sclavilor devenise nerentabila. In aceste conditii, a aparut o noua categorie sociale,
denumita [Coloni]. Initial, ei erau mici arendasi care luau in arenda anumite suprafete de
pamant in schimbul unor sume de bani. Si intrucat obligatiile acestor arendasi erau
stabiliteprin contract sau pe baze contractuale, ei au fost denumiti coloni voluntari.
Incepand cu jumatatea sec II, in vremea lui Marc Aurelius , au aparut si coloni siliti,
deoarece unii prizonieri de razboi nu mai erau transformati in sclavi, ci in coloni. Si pt ca
deveneua coloni fara voia lor, au fost denumiti coloni siliti.
Incepand cu sec III, au aparut colonii servi, care erau legati de pamant si puteau fi vanduti
odata cu mosia.
Principele : - era in sens formal un magistrat, alaturi de ceilalti, dar in fapt, prin atributiile
care ii reveneau, el putea conduce statul ca un autocrat.
Dupa anul 284, vremea imparatului Diocletian, s`a instaurat Dominatul. Epoca
Dominatului se caracterizeaza prin decaderea generala a societatii romane. Noile conditii,
marii proprietari funciari denumiti [potentiores] sau ‘cei mai puternici’, exercitau pe
domeniile lor o parte din functiile statului , caci aveau armate proprii, aveau un aparat
administrativ propriu, si judecau procesele pe domeniile lor. Totodata, populatia a fost
impartita in categorii sociale inchise si ereditare, denumite caste sau caste sociale,
organizate pe criterii profesionale, religioase, si pe criterii etnice.
Sclavia a ajuns in ultimul stadiu al decaderii, iar rolul sclavilor in viata economica
a fost preluat de colonii servi.
Pe plan statal, Imparatul a fost proclamat Dominus et Deux [Stapan si Zeu] , iar
dupa edictul de la milano din anul 313, stapan si Dumnezeu. In fapt insa, statul era
condus de un consiliu restrans denumit Consistorium Principis in subordinea caruia se
afla un urias aparat administrativ, militarizat si birocratizat.
Imperiul Roman de Apus, a supravietuit pana in anul 476, iar Imperiul Roman de
Rasarit pana in anul 565, cand s`a bizantinizat, adica s`a transformat in Imperiul Bizantin.
Inseamna ca pe plan economic, relatile de tip sclavagist au fost inlocuite cu relatii de tip
feudal, iar pe plan cultural, limba latina a fost inlocuita cu limba greaca.
Epoca Veche – a durat de la fondarea statului roman pana la fondarea Principatului, adica
de la jumatatea sec VI`lea i.C pana in anul 27 i.C. ; ceea ce insemana ca pe plan statal,
Epocii Vechi ii corespund Regalitatea si Republica.
Epoca Clasica – a durat din anul 27 i.C. pana in anul 284 d.C., iar acestei epoci , pe plan
statal, ii corespunde Principatul.
Epoca Post- Clasica – a durat din 284 d.C. pana in 565, si ii corespunde Dominatul.
Pana in sec V, obiceiul a fost unicul izvor al dreptului privat roman, iar
obiceiurile nu erau cunoscute de popor, ci erau tinute in secret de catre pontifi. De
aceea plebeii, au cerut in mod repetat ca obiceiurile sa fie codificate/sistematizate
si afisate in forum, pt ca toti cetatenii sa cunoasca dispozitiile normelor de drept.
Asta s`a intamplat in anul 451 i.C.
Atunci cand Conventia se incheia intre 2 persoane fizice, cuvnatul lex era
utilizat cu intelesul de contract. Atunci cand conventia se incheia intre magistrat si
popor, cuvantul lex era utilizat cu intelesul de lege, ca izvor formal de drept. Caci,
intradevar, adoptarea legii romane presupunea o conventie incheiata intre
magistrat si popor. In cadrul acestei proceduri, unul dintre magistrati prezenta
proiectul de lege printr`un edict in fata poporului constituit in una dintre Adunari.
Dupa ce poporul lua act de textul proiectului de lege, acel text era dezbatut
timp de 24 de zile in Adunari Ad-Hoc. Dupa expirarea termenului, poporul era
convocat din nou pt a se pronunta. -> daca era de acord cu textul acelui proiect,
poporul pronunta cuvintele [Uti Rogas] , iar daca nu erau de acord se pronunta
[Anticvo] = Lucrurile sa raman ca inainte.
Prin urmare, poporul nu putea aduce amendeamente la poporul de lege,
adica nu putea produce modificari, fie accepta lege in bloc, fie o respingea in bloc
[in intregime].
Daca legea era votata de popor urma sa fie inaintata Senatului, in vederea
ratificarii, iar daca Senatul ratifica legea, ea intra in vigoare.
Cea mai veche si totodata, cea mai importanta lege romana, este Legea
celor XII table sau [Lex XII Tabularum]. Aceasta lege a fost adoptata pe fondul
conflictului dintre patricieni si plebei, caci, plebeii au cerut cu insistenta ca
obiceiurile juridice sa fie codificate si publicate in forum.
Fata de aceasta cerere, in anul 451 i.C s`a fomat o comisie din 10 barbati
denumiti Decenviri Legibus Scribundis sau Cei 10 Barbati Care Sa Scrie
Dreptul.
Comisia a sistematizat obiceiurile si le`a afisat pe 10 table de lemn in acelasi an.
Dar plebeii au afirmat ca acea codificare nu este completa. De aceea, dupa 2 ani,
in 449 i.C. s`a format o noua comisie, din 5 patricieni si 5 plebei, care a elaborat o
codificare completa a obiceiurilor si le`a publicat in forum pe 12 table de bronz.
Edictul codificat s`a pierdut, fiind distrus, de aceea in Epoca Moderna, s`a
pus problema reconstituirii sale. Reconstituire care s`a facut pe baza lucrarilor
jurisconsultilor care au comentat EDICTUM PERPETUUM.
Cea mai valoroasa reconstituire ii apartine romanistului german Otto
Lenel, care a publciat o lucrare celebra intitulata tot Edictum Perpetuum.
De altfel, inca din vremea lui Octavian Augustus, s`au creat 2 scoli de
drept: Scoala Sabiniana si Scoala Proculiana.
CURS 6 LIPSA
In cazul actiunilor [in factum] , praetorul descria in formula toate faptele care au
dus la declansarea litigiului a.i. judecatorul sa stie cum sa solutioneze acel proces
In cazul actiunilor [fictici] , praetorul intruducea in formula o fictiune cu scopul
de a extinde sfera de aplicare a unei actiuni. Ex Actiunea in revendicare, este o actiune
civila si ca atare, ea putea fi intentata numai de cetatenii romani. Daca insa , praetorul
introducea in formula actiunii in revendicare fictiunea, ca un strain (peregrin) este
cetatean roman, atunci actiunea in revendicare putea fi intentata si de acel strain.
Formula cu transpozitiune are o redactare care se abate de la regula generala
intrucat potrivit regulii generale, si [in intentio] si [in condemantio] figurau aceleasi nume
. Pe cand , la formula cu transpozitiune, in mod exceptional, in [intentio] figureaza un
nume iar in [condemantio] alt nume. Ex prin formula cu trnaspozitiune se putea realiza
pe cale indirecta , reprezentarea in justitie, caci reprezentarea in justitie nu era admisa de
catre romani, dar ea reprezenta o necesitate practica, iar reprezentarea in justitie este
sistemul conform caruia o persoana denumita reprezentant participa la proces din
imputernicirea altei persoane denumita reprezentat. In acest scop, in [intentio] a formulei
era mentionat numele reprezentatului deoarece reprezentatul era titularul dreptului dedus
in justitie, iar in [condemnatio] era mentionat numele reprezentantului , deoarece
reprezentantul participa la dezbaterile procesului si urma sa suporte efectele sentintei.
Fata de aceasta redactare a formulei, in faza a 2°a, judecatorul verifica daca cel mentionat
in [intentio] adica reprezentatul , este titularul dreptului dedus in justitie, si daca se
convingea ca este ii dadea castig de cauza reprezentantului, intrucat el participa la proces,
si suferea efectele sentintei.
Actiuni :
- directe
- utile
Actiunile directe erau cele create pt anumite cazuri determinate, iar actiunile utile
erau cele extinse de la cazuri pt care au fost create la cazuri similare. Prin urmare
actiunile [fictici] sunt utile;
Actiuni :
-private
-populare
Actiuni :
- penale
- persecutorii
Actiuni:
- de drept strict
- de buna credinta
I. Persoanele
Inca din Epova Foarte Veche, numai cetatenii romani se bucurau de plelitudinea
drepturilor politice si civile. De altfel, la origine, cetatenia se confunda cu libertatea de
vreme ce in Epoca Foarte Veche, orice strain venit Roma cadea in sclavie automat,
asadar la aceea epoca puteau fi oameni liberi numai cetatenii romani.
Cu timpul, strainii au inceput sa fie tolerati dar, statutul lor juridic era inferior in
sensul ca aveau o capacitate limitata. Spre deosebire de cetatenii romani care se bucurau
de [ius comercii] =dreptul de a incheia acte juridice in conformitate cu cerintele dreptului
civil roman. Aveau si [ius conubii] = dreptul de a incheia o casatorie civila romana.
Aveau si [ius militiae] = dreptul de a fi soldati in legiunile romane, si [ius sufragii] =
dreptul de vot, si [ius honorum] = dreptul de a fi ales magistrati.
Cetatenia romana se dobandea in primul rand prin nastere. Cel nascut in sanul
casatoriei dobandea statutul juridic al tatalui sau, din mom in care l`a conceput. Pe cand,
cel nascut inafara casatoriei dobandea statutul juridic al mamei sale din mom in care l`a
nascut. De asemenea cetatenia se mai dobandea prin lege, caci romanii votau legi
speciale prin care se acorda cetatenia unei persoane sau unor persoane determinate. Se
mai dobandea si prin beneficiul legii intrucat anumite legi romane, prevedeau care sunt
conditiile necesare pt dobandirea cetateniei a.i. toti aceia care intruneau conditiile legii,
deveneau cetateni romani.
Cetatenia se mai dobandea si prin efectul dezrobitii, intrucat dezrobitul urma statutul
juridic al patronului sau, asa incat dezrobitul cetateanului roman devenea si el cetatean.
Cetatenia romana se pierdea in primul rand prin pierderea libertatii, intrucat libertatea
era cea dintai premiza a cetateniei. In al 2lea rand, cetatenia se pierdea prin efectul
principiului inadmisibilitatii dublei cetatenii, ceea ce inseamna ca acela care dobandea
cetatenia altui stat pierdea automat cetatenia romana, dupa cum pierdeau cetatenia cei
care sufereau pedeapsa exilului.
dpdv etnic, erau denumiti latini toti cei care erau rude de sange cu romanii.
Dpdv juridic, latinii erau de 4 feluri :
1) latinii veteres
2) latinii coloniari
3) latinii iuniani
4) latinii fictivi
Latinii Veteres – erau vechii locuitori ai Laziumului, rude de sange cu romanii si care se
bucurau de ius comercii, ius conubilii si ius sofragii.
Acelasi statut juridic l`au dobandit si locuitorii coloniilor fondate in Italia pana in
268.
Locuitorii coloniilor fondate in Italia dupa 268 se bucurau numai de ius comercii si erau
denumiti latini coloniari.
Latinii ficitivi – erau locuitorii din provincii care se bucurau de ius comercii si sn
fictivi deoarece ei se bucurau de latinitate numai dpdv juridic. Nu erau latini si dpdv
etnic.
Peregrinii dediticii erau locuitorii cetatiilor care s`au opus (armat) expansiunii
romane astfel incat romanii le`au distrus cetatiile; ei erau oameni liberi, fara cetate. Ei nu
puteau veni la Roma fara a cadea in sclavie, si nu puteau dobandii cetatenie romana.
Cuvantul [familia] vine de la famulus, iar famulus insemna sclav. Aceasta etimologie a
cuvantului familia se explica prin faptul ca vechii romani nu au facut distinctie intre
familia ca forma de comunitate umana , si familia ca forma de proprietate. Dovada : in
textele romane, cuv familia era utilizat cu 3 sensuri :
1) primul sens , familia desemna totalitatea sclavilor care se aflau in proprietatea
unei persoane
2) familia desemna totalitatea persoanelor si bunurilor care se aflau sub puterea
aceluiasi sef de familie, denumit pater familias
3) cuv familia desemna totalitatea persoanelor care se aflau sub puterea aceluiasi
pater familias
Sn Sui Iuris – acele persoane care nu se aflau sub puterea cuiva; practic, era persoana sui
iuris numai pater familias, devreme ce femeia se afla sub puterea barbatului, fii, ficele si
nepotii din fii se aflau sub puterea lui pater familias.
Pater familas inseamna sef de familie intrucat putea fi pater familias si un barbat
necasatorit, care aveao familie constand in bunurile sale.
Multa vreme, secole dea randul, numai agnatiunea a produs efecte juridice pe plan
patrimonial, caci cognatiunea avea relevanta pe plan juridic numai in materia casatoriei,
intrucat era piedica la casatorie.
Agnatiunea se intemeia pe ideea de putere , iar potrivit textelor romane, exista 3 categorii
de agnati, sau 3 cercuri ale agnatiunii.
1) prima categorie de agnati – toti aceia care la un mom dat, se aflau sub puterea
aceluiasi pater familias (ex : fratii, cat timp traia tatal lor)
2) toti aceia care s`au aflat in trecut sub puterea aceluiasi pater familias, dar ulterior
au devenit persoane sui iuris (ex. fratii dupa moartea tatalui lor s.a)
3) toti aceia care s`ar fi aflat sub puterea aceluiasi pater familias daca pater familias
ar mai fi trait in mom nasterii lor (ex . verii primari care se nasc dupa moartea
bunicului)
2 frati ideali – cat timp le traieste tatal, fac parte din prima cat de agnati;
daca unul dintre frati se naste dupa moartea tatalui fac parte din cat 3;
Fixarea cercului agnatiunii prezinta o importanta deosebita in dreptul roman, mai ales in
materie succesorala, pt ca vreme de aproape 5 secole agnatiunea a fost unicul fundament
al succesiunii, iar succesiunea era deferita in ordinea celor 3 categorii de agnati.
Cognatiunea sau rudenia de sange este legatura dintre persoanele care au un autor comun,
sau legatura dintre pers care descind din acelasi autor; rudenai de sange este de 2 feluri :
1) rudenie de sange in linie directa
2) rudenie de sange in linie colaterala
a)rudenia de sange in linie directa este legatura dintre persoanele care descind una din
alta
b)rudenia de sange in linie colaterala este legatura dintre persoanele care nu descind una
din alta dar au un autor comun, iar gradul de rudenie la r.s.c. se stabileste numarand
generatiile de la prima persoana care ne intereseaza pana la autorul comun, si coborand
apoi pana la cealalta persoana care ne intereseaza.
Pe langa cognatiunea reala , care izvoraste din natura umana, romanii au cunoscut si
cognatiunea fictiva, care izvoraste dintr`un text al legii celor XII Table, conform carora
toti agnatii sunt cognati, iar daca admitem ca toti agnatii sunt coganti, trebuie sa mai
admitem si faptul ca nu toti cognatii sunt rude de sange.
Copilul adoptat trece sub puterea adoptantului, astfel devenind agnat. Fiind agnat devine
automat cognat, dar nu este ruda de sange.
Prin urmare sn cognati fictivi toti acei agnati care nu sunt rude de sange.
Puterea pe care pater familias o exercita asupra descendentilor s.n. patria potestas , sau
puterea parinteasca. Ea prezeinta 2 caractere definitorii :
- ea are un caracter perpetuu (a.i. puterea parinteasca dureaza pana la moartea
lui pater familias, indiferent de varsta fiului de familie). La romani, nu era
cunoscuta ideea de majorat in domeniul privat, in sensul ca, persoana nu
dobandea o deplina capacitate in materie patrimoniala la implinirea unei
varste anumite, ci numai la moartea lui pater familias, incat fiul de familie
putea sa aiba orice varsta, sa aiba orice funtie in stat, daca pater familias traia,
fiul de familie nu avea patrmoniu propriu, si nu putea incheia acte juridice
patrimoniale in nume propriu.
- Avea un caracter nelimitat/absolut , caracter care se manifesta atat asupra
persoanelor cat si asupra bunurilor; potrivit legii celor XII Table, caracterul
nelimitat al puterii parintesti asupra persoanelor isi gasea expresia in dreptul
de viata si de moarte asupra descendentilor, in dreptul de abandon a
descendentilor si dreptul de a`i vinde pe descendenti. In legatura cu dreptul de
a`i vinde, legea celor XII Table spunea [daca pater familias il vinde pe fiul de
familie de 3 ori, fiul va iesi de sub puterea parinteasca. Fiecare vanzare fiind
valabile pe termen de 5 ani]. Dar caracterul nelimitat al puterii parintesti se
manifesta si asupra bunurilor, in sensul ca fiul de familie nu avea bunuri
proprii, si nu putea incheia acte juridice in nume propriu, totusi, o data cu
dezvoltarea economiei de schimb, din considerente de ordin practic, s`a admis
ca fiul de familie sa incheie acte juridice imprumutand capacitatea lui pater
familias si cu conditia ca prin efectul acelor acte juridice, situatia lui pater
familias sa devina mai buna din punct de vedere patrimonial, adica prin
efectul acelor acte sa devina proprietar, sau creditor si nu debitor.
Puterea parinteasca putea fi creata pe cale naturala, prin casatorie, si pe cale artificiala
prin adoptiune si prin legitimare. La origine, casatoria a fost actul juridic prin care femeia
trecea sub puterea barbatului, si intrucat puterea pe care barbatul o exercita asupra femeii
maritate, era denumita manus, si aceata forma de casatorie a fost denumita casatoria cu
manus.
Spre sfarsitul Republicii, sub influenta moravurilor venite din Orient, femeile
romane au inceput sa traiasca in uniuni de fapt. Fenomen de natura sa ameninte echilibrul
vietii sociale, fiind la romani, familia a fost principalul factor de echilibru social.
-colubium
-consimtamantul
-varsta
Ex : fratele si sora aveau colubium general, dar nu si colubium relativ; caci existau
anumite piedici la casatorie
- in epoca veche, daca vitorii soti erau persoane sui iuris se cerea,
consimtamantul lor, dar pt femeia sui iuris se mai cerea si consimtamantul
tutorelui pt ca femeia sui iuris se afla sub tutela perpetua a agnatilor ei. Iar
daca viitori soti erau persoane alieni iuris, in epoca veche nu se cerea
consimtamantul lor, ci era suficient consimtamantul celor 2 padres familiaes.
- In perioada .... chiar daca viitorii soti erau pers alieni iuris, se cerea si
consimtamantul lor
Varsta casatoriei
Corpus : - este identic cu corpus al posesiunii, caci consta in totalitatea faptelor materiale
prin care se exercita stapanirea fizica asupra unui lucru;
Animus (al detentiunii) – consta in intentia persoanei de a stapanii lucrul, nu pt sine ci pt
proptietar , astfel incat, detentorul nu se comporta fata de lucru ca un adevarat proprietar,
caci el, intentioneaza sa restituie lucrul proprietarului, fie la cerere, fie la termenul
stabilit. Spre deosebire de posesor, detentorul nu are perspectiva de a deveni proprietar.
Asadar, romanii au creat figura juridica a detentiunii pt a face posibile o serie de
operatiuni juridice cum ar fi inchirierea unei case sau arendarea unui teren, caci spre
exemplu, arendarea unui teren nu ar fi posibila daca terenul respectiv ar fi transmis cu
titlul de posesiune.
In textele juridice, dreptul de a dispune, sau dreptul de dispozitie mai este denumit
ius disponendi sau ius distrahendi. Prin urmare, acela care exercita in acelasi timp asupra
unui lucru ius utendi, ius fruendi et abutendi are calitatea de proprietar.
XXXX afirma ca regele Romulus ar fi impartit solul roman in 3 mari loturi intre cele 3
triburi fondatoare; grecul Dionis din Halicarnas spunea ca Romulus ar fi impartit solul
roman in 30 de loturi intre cele 30 de curii.
In Epoca Veche, a aparut proprietatea colectiva a statului care purta asupra lui
ager publicus si asupra servilor/sclavilor publici; caci asa cum s`a mai spus, pamanturile
cucerite de la dusmani treceau in proprietatea statului cu titlu de ager publicus.
Unii dintre prizonierii de razboi treceau in proprietatea statului care ii folosea ca
functionari inferiori, si totodata a aparut prima forma a proprietatii private, denumita
proprietatea cviritara.
Caracterul absolut – titularul acestui drept putea exercita ius utendi ius fruedti et
abutendi fara vre`o limita, avand inclusiv dreptul de a distruge lucruri. Ea are si un
caracter perpetuu, intrucat ea nu se stinge prin exercitare, ci dimpotriva, se consolideaza.
Spre deosebire de drepturile de creanta, care sunt prin excelenta temporare, in sensul ca
in mom exercitarii sale, dreptul de creanta se stinge [ex : dreptul de creanta al
vanzatorului asupra pretului se stinge in mom in care il incaseaza]
Dreptul de prop cviritara, ca orice alt drept real, nu se stinge prin exercitare. In acest sens,
romanii spuneau proprietas ad tempus constitui non potest .= nu poate exista proprietate
pana la un anumit termen caci ea exista pt totdeauna;
LIPSA
Proprietatea peregrina
In Epoca Post Claica, in urma unor reforme succesive, cele 4 forme de proprietate s`au
unificat intr`o singura forma de proprietate denumita dominium, care asa cum spunea
Hegel, se caracteriza printr`un foarte inalt grad de subiectivizare, in sensul ca titularul
dreptului de proprietate putea dispune de obiectul dreptului sau printr`o simpla
manifestare de vointa.
Asa cum spuyneau jurisconsultii romani, ocupatiunea sau ocupatio este cel mai legitim
mod de dobandire a proprietatii , intrucat consta in luarea in stapanire a lucrurilor care nu
apartin cuiva, care nu au stapn, si care erau denumite res nulius = lucrurile nimanui. Din
aceasta categorie faceau parte in primul rand res hostiles = lucrurile dobandite de la
dusmani, pt ca in conceptia romanilor, dusmanii lor nu aveau nici un drept. Prin urmare,
nici dreptul de proprietate, iar lucrurile lor erau considerate fara stapan, ale nimanui, si
treceau in prorietatea statului roman, care ulterior le vindea persoanelor particulare prin
intermediul cvestorilor.
Tot prin ocupatiune erau dobandite si lucrurile parasite de proprietar, denumite
res derelicte care treceau in proprietatea primului venit, printr`o prescriptie achizitiva
instantanee.
Proprietatea se mai dobandea prin uzucapiune sau uzus capio. Uzucapiunea este
un mod de dobandire prin indelunga folosinta a lucrului, si presupune intrunirea
urmatoarelor elemente; posesiunea, termenul, justul titlu, buna credinta, si un lucru
susceptibil de a fi uzucapat. La origine, simpla posesiune a lucrurilor nu era suficienta, ci
era necesara chiar folosirea lui, in conformitate cu destinatia economica pe care o avea.
Termenul era de un an, pentru lucrurile mobile, si de 2 ani pt imobile. Justul titlu, era
actul sau faptul juridic prin care se justifica luarea in posesie a lucrului. Spre exemplu, la
romani, contractul de vanzare, era un just titlu pt uzucapiune. Intrucat vanzatorul avea
obligatia de a transmite posesiunea linistita a lucrului, si nu proprietatea incat
cumparatorul devenea un simplu posesor, urmand sa devina proprietar dupa ce pe langa
justul titlu care exista, se intruneau si celelalte conditii necesare uzucapiunii.
Buna credinta este convingerea posesorului, ca a dobadit lucrul de la proprietar,
sau cel putin de la o persoana care avea capacitatea necesara pt a transmite acel lucru. In
sfarsit, nu orice lucru putea fi uzucapat. Spre exemplu, nu puteau fi uzucapate lucrurile
nepatrimoniale. De asemenea, lucrurile dobandite prin .... nu puteau fi furate, ......
OBLIGATIILE
Potrivit lui Iustinian, obligatio est iuris vinculum cvo necesitate astringimur
alicuius solvende rei secundum nostre civitatis iura. = obligatia este o legatura de drept
prin care suntem constransi a plati ceva, potrivit dreptului cetatii noastre.
Din aceasta definitie rezulta ca obligatia este o legatura de drept desemnata in
definitie prin cuvintele iuris vinculum, pe care noi modernii o denumim raport juridic
obligational sau obligatie. Acest raport juridic, sau aceasta obligatie prezinta 3 elemente:
- subiectele
- obiectul
- sanctiunea
- contracte reale
- contracte consensuale
- contracte nenumite
LIPSA
Acest principiu s`a format in legatura cu utilizariile pe care le`a avut stipulatiunea
in materie contractuala, caci asa cum spunea Gaius , stipualtiunea este de 2 feluri,
stipulatiunea obisnuita si stipulatiunea pt altul. Potrivit lui Gaius, la stipulatiunea
obisnuita, Primus il intreba per Secundus “promiti sa imi dai 100?” , iar Secundus
raspunde “promit.” Aceasta stipulatiune este valabila intrucat ea urmeaza sa isi produca
efectele intre parti, Primus si Secundus, deci este valabila. Pe cand, la stipulatiunea pt
altul, Primus il intreaba pe Secundus “Promiti sa ii dai 100 lui Tertius?” , iar Secundus
raspunde “promit” ; aceasta stipulatiune este nulasi fata de Primus si fata de Tertius,
deoarece Primus nu are interes in contract.
Stipulatiunea pt altul prezenta interes practic, caci utilizandu`se stipulatiunea pt
altul, 2 obligatii distincte se stingeau printr`o singura plata. Ex : Daca Primus avea o
creanta de 100 fata de Secundus, si o datorie de 100 fata de Tertius, prin plata facuta de
catre Secundus lui Tertius se stingeau ambele obligatii. De aceea, romanii au creat un
mecanism special prin care desi stipulatiunea pt altul ramanea nevalabila ea devenea
executorie. Acest mecanism special se intemeiaza pe o stipulatiune denumita stipulatio
peoene sau stipulatiunea unei penalitati, care se incheia alaturi de stipulatiunea pt altul,
caci dupa ce se incheia stipulatiunea pt altul, Primus il intreba pe Secundus” Daca nu ii
vei plati 100 lui Tertius, promiti sa imi platesti mie 500 ? “, iar Secundus raspundea
“Promit.” . Aceasta stipulatiune (a penalitatii) este valabila pentru ca ea urmeaza sa isi
produca efectele intre parti, incat Secundus avea tot interesul sa execute stipulatiunea pt
altul, care era nevalabila, caci altmiteri, trebuia sa execute stipulatiunea penalitatii, care
era mai mare. Iata cum, desi stipulatiunea pt altul ramanea nevalabila, ea devenea totusi
executorie, intrucat Secundus avea tot interesul sa o execute. In legatura cu nulitatea
prmisiunii pt altul, romanii spuneau “nemo alienum factum promitere potest” adica ->
nimeni nu poate promite fapta altuia.
Cu ocazia aceste promisiuni, Primus ii promitea lui Secundus ca Tertius ii va da
100.Aceasta promisiune este nula si fata de Primus si fata de Tertius. Fata de Primus ea
este nula intrucat Primus nu a promis fapta sa. Ea este nula si fata de Tertius, pt ca Tertius
nu a promis nimic, dar aceasta promisiune prezenta si ea interes practic, de aceea pretorul
a initiat o reforma prin care a modificat forma acestei promisiuni, iar potrivit formei
modificate, Primus ii promitea lui Secundus ca va proceda de asa maniera incat sa il
determine pe Tertius sa ii dea 100. Aceasta promisiune este valabila deoarece Primus
promite de data aceasta propria fapta. Iar daca Tertius nu ii platea lui Secundus ceea ce ia
promis Primus, atunci Secundus il chema in judecata cu succes pe Primus care comisese
fapta sa.
Cel de`al 3lea princiiu care decurge din principiu general al relativitatii efectelor
contractelor este principiul nereprezentarii in contracte. Reprezentarea in contracte este
procedeul juridic prin care un pater familias denumit reprezentat se obliga prin contractul
incheiat de un alt pater familias denumit reprezentant. Acest sistem nu a fost admis de
romani secole de`a randul, pt ca se opunea principiul relativitatii. Pe de alta parte, in
Epoca Foarte Veche, in conditiile economiei naturale, inchise, contractele se incheiau
foarte rar, erau adevarate evenimente in viata cetateanului, incat in practica, nici nu se
punea problema reprezentarii in contracte, dar catre sfarsitul Republicii, in conditiile
revolutiei economice, romanii aveau interesul sa incheia contracte in acelasi moment, in
locuri diferite. De aceea, s`a simtit necesitatea initierii unor reforme pentur a se permite
realizarea operatiei juridice a reprezentarii in contracte. Astfel incat, prin efectul acelor
reforme s`a admis mai intai reprezentarea imperfecta in contracte, iar mai apoi s`a admis
in anumite cazuri, chiar si reprezentarea perfecta in contracte, caci, in functie de efectele
pe care le produce, reprezentarea in contracte este perfecta si imperfecta.
Actio institoria – era data impotriva lui pater familias atunci cand il imputernicise pe fiu
sa exercite un comert pe uscat
Actio exercitoria – se dadea impotriva lui pater familias atunci cand il imputernicise pe
fiu sa exercite un comert maritim
Actio cvodiusu – era dat impotriva lui pater atunci cand imputernicise pe filius sa incheie
un anumit contract (ex:vaznare)
Actio de peculio et de in rem verso – se dadea impotriva lui pater familias atunci cand
fiul de familie exercita acte de comert cu bunurile din peculiul sau fara stirea si fara
aprobarea lui pater familias
Actio tributoria – se dadea impotriva lui pater familias atunci cand fiul exercitase acte
de comert cu bunurile din peculiul sau fara aprobarea expresa a lui pater familias, cu toate
ca pater familias a cunoscut si a tolerat acele acte de comert
Prin urmare, sistemul actiunilor cu caracter alaturat, se apropie din multe puncte
de vedere de mecanismul reprezentarii in contracte, deoarece pater familias se obliga prin
contractul pe care nu l`a incheiat el insusi ci fiul, alta persoana, si cu toate acestea, nu
sunt intrunite inca toate conditiile necesare reprezentarii in contracte deoarece acest
sistem nu functioneaza in relatiile dintre 2 patres familie, ci numai in relatiile dintre filius
si pater. De aceea, pretorul a intervenit si a facut un pas mai departe in sensul ca el a
acordat actio institoria si actio exercitoria inpotriva acelui pater familias care l`a
imputernicit pe un alt pater familias sa exercite un comert pe uscat sau pe mare. In acest
stadiu, sistemul reprezentarii in contracte este gata constituit caci el functioneaza in
relatiile dintre 2 patres familiae. Dar, el n u se aplica pe scara generala, adica nu se aplica
la toate contractele, si numai la acele contracte care au fost incheiate in legatura cu un
comert pe uscat si pe mare. Astfel, au intervenit jurisconsultii, si au facut un pas mai
departe, prin actio cvasi institoria care era data impotriva acelui pater familias care l`a
imputernicit pe alt pater familias sa incheie un contract indiferent in ce domeniu. In acest
stadiu, reprezentarea in contracte se aplica pe scara generala, adica se aplica la toate
contractele, dar numai in forma imperfecta, deoarece si reprezentantul si reprezentatul au
calitatea de debitori.
Mai tarziu, sub influenta dreptului egitean, romanii au admis in mod exceptional
si 3 cazuri de reprezentare perfecta in contracte. Este vorba despre 2 cazuri de
reprezentare perfecta activa si pasiva, si despre un caz de reprezentare perfecta activa.
In sistemul noxalitatii, daca fiul de familie comitea un delict, pater familias avea dreptul
sa abandoneze pe fiul de familie delincvent in mainile victimei delictului, pt ca victima sa
isi exercite dreptul de razbunare asupra fiului delincvent, dovada ca fiul de familie
raspundea in nume propriu pentru delictul comis. Totusi, pater familias avea si
posibilitatea sa ii plateasca victimei o suma de bani cu scopul de a rascumpara dreptul de
razbunare al victimei. In acest caz, fiul de familie era exonerat de raspundere si ramanea
sub puterea lui pater familias. Asadar, in sistemul noxalitatii, pater familias are numai 2
posibilitati, nu o are si pe a 3°, adica nu are si posibilitatea de a face dovada nevinovatiei
presupusului delincvent. De aceea s`au creat actiunile noxale.