Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Copiute Examen Filosofia Dreptului
Copiute Examen Filosofia Dreptului
In ceea ce priveşte funcţiile filosofiei dreptului, ele sunt cele caracteristice tuturor ştiinţelor, şi anume:
informativă, cognitivă,educativă etc. In afară de acestea, filosofia dreptului are ca principaleurmătoarele
funcţii: funcţia conceptuală şi funcţia metodologică
Funcţia conceptual a filosofiei dreptului constă in aceea că eainarmează oamenii cu cunoştinţe generale
despre drept, despre principiile realităţii juridice. Reprezentand atitudinea omului faţă deexistenţa
juridică, viziunile lui asupra scopului şi sensului vieţii, asupralegăturii dintre interesele şi necesităţile lui şi
sistemul de drept generalsocial, filosofia dreptului stă la baza orientării sociale, a activităţiioamenilor, a
atitudinii lor faţă de fenomenele juridice ale vieţii sociale.Astfel, datorită faptului că filosofia dreptului
are un obiect de studiuraportat la intreaga realitate juridică, ea oferă o concepţie de ansambluasupra
lumii juridice in care işi găseşte realizarea dialogul permanentdintre om şi lume.
Funcţia metodologică a filosofiei dreptului constă in aceea că datorităobiectului ei de studiu, ea
contribuie la elaborarea unor noi procedee şimetode de lămurire, studiere şi transformare a realităţii
juridice.Metodele generale de activitate, scopurile şi idealurile elaborate şi promovate de filosofia
dreptului in măsură egală se referă şi la activitateaştiinţifică. Deaceea, filosofia dreptului se manifestă ca
metodologiegenerală pentru ştiinţele juridice speciale, pe care le ajută să-şiorganizeze şi sistematizeze
propriile sisteme de cunoştinţe. In concluzie, trebuie să menţionăm că necătand la faptul că
filosofiadreptului este o disciplină teoretică şi abstractă, ea are şi o importanta funcţie practică –
propune şi pregăteşte recunoaşterea pozitivă a idealului juridic.
Sofistii erau cei ce sutineau ca in plan uman totul este relativ.Ei considerau ca
legile ca si obiceiurile sunt supuse schimbarii si deci sunt relative.Sofistii
concepeau individul uman ca masura a tuturor lucrurilor.Odata cu sofistii se
evidentiaza conflictul dintre cetate si individ.Este pentru prima oara cind individul
iese in prim plan.Daca legile sunt relative inseamna ca ele sunt create de oameni,
omul fiind si in aceasta situatie masura lor.Combatind absolutismul si investind
incredere in individ, individualismul sofistilor presupune democratia, asa cum
democratia presupune libertate individuala.Sofistii au distins între dreptul pozitiv(stabilit de
cetate)si dreptul natural (ca drept nescris, conform naturii umane) si au sustinut ca dreptul pozitiv
trebuie sa se întemeieze pe cel natural.
TEST 3: Socrate
TEST 4: Platon
In conceptia lui Platon educarea indivizilor umani are un mare rol in bunul mers al societatii si in
organizarea de stat.Numai prin educatie poate fi instaurata dreptatea in stat.Numai in felul acesta omul
va alege acea forma de organizare a statului care ii va asigura in cel mai mare grad libertatea.In
conceptia lui Platon un filosof trebuie sa conduca statul, deoarece doar el poate aduce individul la
lumina adevarului.Bazindu-se pe oameni cu caractere puternice statul va fi puternic si va asigura
fericirea tuturor, pentru ca statul imprumuta de la oameni caracterul acestora.Pentru ca un stat sa fie
drept si deosebit trebuie ca cetatenii sai sa fie educati in spiritul dreptatii, singurul care poate inalta
cetatea la ideea de Bine.Platon distinge urmatoarele forme de
guvernamint:Timocratia,Oligarhia,Democratie,Tiranie. Platon spune ca cel mai bun stat este staul unde
toti sunt egali, si toate bunurile sunt comune.Individul trebuie sa se supuna autoritatii statului, legii.
TEST 5: Aristotel
1.1Prezentaţi concepţiile lui Aristotel referitor la apariţia, esenţa şi forma statului.
Baza oganizarii statale este Constitutia care izvoraste din natura sociala a omului.Se sustine ca statul a
aparut din cauza insuficientei de sine a individului uman.La Aristotel statul este anterior individului,
aceasta idee sprijininduse pe faptul ca intregul este anterior partii.Statul fiind asimilat unui organism
complet este anterior individului uman care nu este decit o parte a acestui organism.Astfel la inceput
dupa Aristotel a fost casatoria si sclavia din care ia fiinta casa locul in care locuieste familia.Din
comunitatea mai multor case apare satul iar comunitatea formata din mai multe comune este statul
complet.Constitutia este cea ce determina in stat organizarea sistematica a tuturor puterilor dar mai
ales a puterii suverane iar suveranul cetatii in toate locurile este guvernamintul.dupa Aristotel exista 3
forme de stat:regalitatea, aristocratia si republica.
1.2. Clasificaţi justiţia după Aristotel şi caracterizaţi categoriile acesteia.
Raportul dintre poliltică şi etică Aristotel ni-1 dezvăluie în abordarea sa cu privire la problema justiţiei.
Justiţia, în concepţia lui, îşi are sursa în virtute şi este orientată în folosul altuia, al societăţii întregi.
Justiţia şi virtutea sînt identice ca esenţă, însă, după manifestările lor, ele, în parte, se deosebesc: justiţia
se manifestă în raport cu alţii, iar virtutea este o calitate deosebită a sufletului11.
Principiul justiţiei este egalitatea aplicată în diferite feluri. Astfel, Aristotel distinge două specii de
justiţie: distributivă şi corectivă.
Justiţia distributivă (calitativă) exprimă relaţiile dintre colectivele de indivizi în baza ideii de
proporţionalitate. Ea este distinsă de Aristotel ca proporţie geometrică, aplicată la repartizarea
onorurilor, bunurilor şi are destinaţia de a urmări ca fiecare să primească după merit.
Justiţia corectivă (cantitativă), spre deosebire de cea distributivă, ordonează raporturile de schimburi
reciproce. Principiul egalităţii, în acest caz, se aplică într-o formulă deosebită de cea menţionată,
referindu-se doar la măsurarea, în mod impersonal, a daunei şi cîştigului. Această justiţie este mijlocul
dintre daună şi cîştig, în baza căreia fiecare din cele două părţi aflate într-un raport să se găsească una
faţă de alta într-o condiţie de paritate, în aşa fel ca nici una să nu fi dat sau să nu fi primit nici mai mult,
nici mai puţin. Justiţia corectivă se aplică la orice fel de schimburi sau raporturi, atît de natură civilă, cît şi
penală. Aristotel ajunge la concluzia că justiţia în politică poate fi numai între persoane libere şi egale
care aparţin unei comunităţi, iar prerogativele şi dreptul trebuie să fie în mod necesar identice. Însăşi
natura lucrurilor respinge puterea unei singure persoane asupra tuturor cetăţenilor, deoarece aceasta ar
da naştere bunului plac. Cea mai eficace sursă a libertăţii este suveranitatea legii.
1.3.Apreciaţi corelaţia formei de guvernământ şi regimului politic pornind de la concepţia
aristotelică despre forma statului.
Constitutia este cea ce determina in stat organizare sistematica a tuturor puterilor, dar mai ales
a puterii suverane iar suveranul cetatii in toate locurile este guvernamintul.Guvernul este insasi
Constitutia.Constitutiile care au in vedere interesul obstesc sunt pure , cele care au in vedere
numai folosul celor ce guverneaza sunt defectuoase si sunt forme corupre ale constitutiilor
bune.Primele guverneaza peste oamenii liberi celelalte sunt despotice tratindui pe guvernanti
ca pe niste sclavi.Exista dupa Aristotel 3 specii de constitutii pure carora le corespund tot atitea
forme de guvernamint: regalitatea, aristocratia si republica.Exista si alte 3 specii deviatii a celor
dintii:Tirania pentru regalitate, oligarhia pentru aristocratie si demagogia pentru republica.
Regalitatea este forma de guvernamint care se bazeaza pe superioritatea absoluta a individului
care domneste, superioritate data de virtute.
Aristocratia este forma de guvernamint in care aristocratii sunt alesi dupa merit cel putin tot
atit cit si dupa avutie.
Oligarhia este forma de guvernamint in care suveranitatea apertine celor bogati.
Tirania apare acolo unde puterea este concentrata in mina unei singure persoane care nu
detine nici virtute nici avere si care conduce in mod despotic.
ideal al fiinţei, eliberat de orice influență externă15. Astfel, omul, eliberîndu-se de orice
pasiune, devine o fiinţă liberă, iar această libertate nu poate fi interzisă de nici o
autoritate. Idealul omului liber trebuie să fie scopul fiecărui om, deoarece aceasta este calea
spre o judecată dreaptă. Omul, prin propria sa natură, participă la edictarea unei
legi de valoare universală, fiindcă natura umană este o parte a naturii, a creaturii, a lumii
conşninţa fiecărui individ. A urma cerinţele legii naturii, aseamnă a trăi cinstit, a fi
Relaţiile naturale ale oamenilor, bazate pe această lege naturală, pun temelia
conceptului echităţii.
Etica dezvoltată de Stoa derivă din principiile proprii ale fizicei: universul este guvernat de legi
absolute care nu admit excepții, iar esențialul naturii umane este rațiunea. Aceste principii se
sumează în celebra maximă: „Trăiește în acord cu natura!”. Din această formulă derivă noțiunea
de virtute, cu cele patru aspecte cardinale: înțelepciunea, curajul, dreptatea și temperanța,
corespondând învățăturilor lui Socrate. În timp ce în etica aristoteliană se recunoștea locul pasiunilor
în natura umană, urmând ca acestea să fie reprimate prin rațiune, stoicii cer anihilarea pasiunilor,
mergând până la ascetism („askesis”), pentru că virtutea reprezintă unica fericire. A fi virtuos,
înseamnă a fi indiferent la durere și suferință („apatheia”) și, în același timp, doritor de cunoaștere. De
aici importanța acordată științei, fizicei, logicei, pentru că ele reprezintă bazele moralității, rădăcinile
oricărei virtuți. Omul înțelept este sinonim cu om bun. Nefericirea și răutățile lumii sunt rezultatele
ignoranței. De aici recomandarea practicii filosofiei, examinării permanente a propriilor judecăți și a
comportamentului, pentru a putea constata dacă ele diferă de rațiunea universală a naturii
1.2Stabiliţi cauzele răspândirii ideilor şcolii stoice în Roma Antică şi evidenţiaţi particularităţile ideilor
stoicilor romani.
Zenon a introdus ideea de "cetăţean al lumii" - o idee cu totul nouă şi generoasă în acele timpuri. A
avut de luptat cu prejudecăţile, întrucât această idee necesita depăşirea barierelor "cetăţii" - unitate de
bază a culturii, şi chiar politicii eline. Imperiul roman acceptase mai demult această idee, însă nu datorită
urmării unor scopuri nobile, ci expansiunii militare.
Cuvântul "Imperiu" vine de la latinescul "imperio"= a triumfa. În forma sa nobilă, acest cuvânt desemna
triumful spiritului asupra materiei, sau viaţa aservită Divinităţii. La nivel politic, ar fi trebuit să însemne
armonizarea contrariilor.
Statutul de cetăţean al lumii însemna, pentru stoici, o stare de spirit, caracterizată prin dominarea
propriului eu. Acest statut îl putea obţine orice om civilizat, indiferent de formele culturale sau politice
cărora le aparţinea. . Stoicii îşi impuneau o înaltă ţinută morală, şi aveau drept modus vivendi acţiunea
justă.În Imperiul Roman, stoicismul a găsit un teren favorabil. Romanii au acceptat cu uşurinţă ideea de
cetăţean al lumii. Diferenţa dintre cetate şi provincie dispărea treptat. Romanii au fost nu atât
colonizatori (cei care impuneau o cultură), cât cuceritori, civilizatori (au construit cetăţi, au oferit o bază
materială teritoriilor cucerite).Stoicismul roman a impus ideea de om liber.
Epicureismul, școală filosofică numită astfel după numele filosofului Epicur (Επικουρος, 341 - 270 î.Chr),
fondată de acesta la Atena în jurul anului 306 î.Chr., este axat pe căutarea fericirii și a înțelepciunii,
având ca ultim scop atingerea ataraxiei, o stare de liniște absolută a spiritului. Pentru a evita suferința,
trebuie evitate sursele acelor plăceri, care nu sunt nici naturale, nici necesare. Epicureii nu preconizează
căutarea cu orice preț a plăcerii, cum este de multe ori înțeles în mod eronat, ei văd în filosofie
instrumentele esențiale pentru obținerea fericirii (Tetrapharmakos):
• Liberarea oamenilor de teama de divinități, demonstrând că zeii, în splendoarea lor, nu se preocupă
de ceea ce se întâmplă cu oamenii.
• Liberarea oamenilor de teama de moarte, demonstrând că aceasta nu reprezintă nimic pentru
oameni, din moment ce "când noi existăm, nu există moarte, iar când e moarte, nu mai existăm noi".
• Demonstrarea posibilității de a obține plăcerea.
• Demonstratrea limitării răului, adică a caracterului de scurtă durată a durerii.
Epicur își bazează gândirea sa pe trei principii: logica sau canonica, fizica (atomismul) și etica (semi-
ateismul).
• Principiu după care senzația este singurul criteriu al adevărului ("sensism") și al binelui (care se
identifică cu plăcerea).
• Atomismul, principiu preluat de la Democrit, prin care se explică formarea și transformarea lucrurilor
prin unirea și separarea atomilor. Nașterea senzațiilor derivă din acțiunea atomilor proveniți de la
lucruri asupra atomilor spiritului.
• Principiu conform căruia zeii există într-un spațiu între universuri (intermundia), dar nu se preocupă
de mersul lucrurilor terestre, de lumea materială, cu atât mai puțin de viața oamenilor. În consecință,
singura fericire este plăcerea, corespunzătoare nevoilor naturale necesare, care rezultă din absența
durerii (aponia) și neliniștii (ataraxia). Limitarea calitativă și cantitativă a plăcerilor este instrumentul
virtuților morale, caracteristică condiției umane.
TEST 8: Cicero
1.3Estimaţi legătura conceptuală a ideilor politico – juridice ale lui Cicero şi Aristotel.
Operele sale De republica şi De legibus se apropie de tematica platoniană, dar sînt aristotelice şi stoice
după conţinut.
TdA subordoneaza ideea de drept natural ratiunii divine astfel ca fenomenul juridic nu poate fi decit
rational.Dreptul este intemeiat pe ratiune. El a fost cel ce sia exprimat ideea ca guvemdmintul si
legea trebuie sa aiba un scop moral. A fost un exponent de frunte al traditiei legii naturale. Teoria sa
a dreptului a pus in legaturi, prin intermediul ratiunii, legea eteme a lui Dumnezeu, legea naturala,
legea pozitiva a oamenilor si legea divina. Pentru Augustin, justificarea guvernamintului rezida in
scopul acestuia - acela de a asigura binele comun. A fost in favoarea monarhiei limitate printr-o
constitutie mixte. Guvernarea celor multi era o forma valida de guvenamint,
insi avea avantajele si dezavantajele ei. Tirania, pe de alta parte, presupunea incalcarea binelui
comun.
1.2Comparaţi raportul stat – biserică şi scopul statului la sf. Augustin şi sf. Toma d'Aquino.
Toma are putine lucruri semnificative de spus despre Biserice si Stat ca structuri de putere.Toma afirma
ca “Puterea seculara si cea spirituala sunt distincte si isi au amindoua originea in Dumnezeu, in asa fel
incat puterea spirituala trebuie sa fie respectata inaintea celei seculare in problemele legate de
mantuire, iar cea seculara, inaintea celei spirituale, in problemele privitoare la bunastarea civila.
Aceasta diviziune este aplicabila ,doar daca nu se intimpla cumva ca puterea seculara sa fiee unita cu
cea spirituala, aaa cum se intampla, de pilda, in cazul Papei, care se afla in fruntea ambelor puteri.
SF.Toma subliniaza rolul indrumarilor oferite de preoti, atunci cand acestia ii calauzesc
pe oameni catre scopul lor suprem, contemplarea lui Dumnezeu. Rolul regilor este unul inferior, anume
acela de a guvena treburile seculare. in virtutea ierarhiei scopurilor vietii umane, nici un guvernamint
secular nu poate fi complet autonom. Puterea in regatul lui Hristos le este rezervata preotilor. De fapt,
asa cum spune Toma apoi, ,dupa legea lui Hristos, regii ar trebui se se supune preotilor".
Sf.Augustin distinge doua categorii de state :Cetatea paminteasca si cetatea lui dumnezeu.Biserica este
prezentata ca o forma de manifestare a cetatii lui dumnezeu pe pamint.Statul are scopul de a ajuta
biserica in vederea instaurarii cetatii lui Dumnezeu.Dupa parerea lui Sf.Augustin orice interventie a
puterii statului in domeniul relatiilor spirituale si bisericesti sau a bisericii in domeniulputerii de stat este
periculoasa. În ceea ce priveşte raportul Bisericii cu Statul, Sf. Augustin arată în De civitate Dei existenţa
cetăţii pământeşti şi a cetăţii cereşti, care se opun una alteia prin scopurile şi sarcinile pe care le au:
Statul conduce administrarea bunurilor temporale, Biserica se ocupă de interesele spirituale. În acest caz
ele nu se opun, pentru că sunt amândouă voite de Providenţă; creştinul datorează ascultare puterii
temporale, dar, în acelaşi timp, trebuie să asculte Biserica în problemele mântuirii sufletului său. Atât
statul, cât şi Biserica sunt supuse Justiţiei. Pe de altă parte, ele îşi datorează reciproc ajutor, iar statul
trebuie să acorde protecţie Bisericii. Raporturile dintre Biserică şi Stat se bazează pe următoarele
principii: Biserica are dreptul de protecţie de la Stat, în timp ce ereziile şi toate cultele false nu pot
reclama aceste favoruri. Ele pot chiar să fie obiectul unor măsuri de rigoare.
1.2Stabiliţi semnificaţia maximei „Scopul scuză mijloacele” pe baza ideilor lui Nicolo Machiavelli
In opera sa principele M.spunea ca in vremurile grele cind e vorba de salvarea statului, omul de actiune
nu trebuie sa se impiedice de nici un considerent de justitie sau injustitie, de omenie sau confuzie, de
rusine sau glorie:esentialul care prevaleaza asupra orice afirma Machiavelli este de asigura salvarea si
libertatea.IN acest context a fost formulat sloganul „scopul scuza mijloacele” care a primit numele de
machiavelism .In fond Machiavelli a teoretizat cu siceritate si curaj ceea ce stia de cind lumea , anumeca
ceea e conteaza in politica sunt interesele si forta nu consideratii de justitie si morala. In vederea
realizarii scopului politic urmarit Machiavelli propune in calitate de mijloace de atingere a scopurilor
politice: siretenia, viclenia, tradarea, violenta, cruzimea etc.Asemenea mijloace fara indoiala erau
utilizate la scara larga in acele timpuri.Insa faptul ca au fost propuse in mod deschis a influentat negativ
asupra renumelui autorului.Aceasta formula:”scopul scuza mijloacele” nu este utilizata in opera lui
machiavelli chiar daca se deduce din aceasta si reflecta continutul politic al operei acestui autor.
Puternic influentat de noua orientare de gindire produsa de Renastere, convisn fiind ca dezbinarile
teologice nu pot duce la principii unitare care sa intemeieze activitatea politico-juridica,Grotius
considera ca singurele care pot asigura aceasta unitate sunt principiile dreptului natural.Grotius
considera dreptul natural izvoraste din nevoia de a trai in societate, din grija pe care o are omul de a
pastra societatea.Gr. afirma ca apartine dreptului natural tot ceea ce este in conformitatea cu natura
rationala si sociala a omului.Deasemenea dreptul natural nu apartine vointei fie ea umana sau
divina.Sustinind ca dreptul natural este imuabil,Grotius va spune ca aceasta nu numai ca nu depinde de
vointa omului ci nici chiar vointa lui Dumnezeu nu-l poate schimba.Deci dreptul natural este o dispozitie
a ratiuni care isi trage valoarea din natura sa din puterea sa inascuta dintrun imperativ nascut din
constiinta sociala a omului.
1.2.Determinaţi contribuţia lui H.Grotius în dreptul internaţional public.
Premergător tratatului de pace de la Westfalia, juristul olandez Hugo Grotius (1583-1645), considerat
părintele ştiinţei dreptului internaţional, prin operele sale şi îndeosebi Mare Liberum (Marea Liberă) şi
De jure belli ac pacis(Despre dreptul războiului şi păcii), realizează prima expunere de ansamblu a
dreptului internaţional. El dădea astfel, un fundament juridic puternic independenţei şi suveranităţii
statelor, care creau reguli de conduită între ele. A dat, de asemenea, dovadă de toleranţă, respingând
discriminările în relaţiile dintre statele creştine şi cele „infidele‖ şi admiţând încheierea de tratate cu
acestea. Dezvoltând ideea războiului just, a formulat reguli de purtare a acestuia, inspirate din
considerente umanitare. Nu întâmplător literatura consacrată evoluţiei dreptului internaţional public
precizează că „adevăratul fondator al dreptului internaţional rămâne însă olandezul Hugo Grotius,
creatorul unei teorii intermediare între concepţia tradiţională, bazată pe religie, şi concepţia pozitivistă,
potrivit căreia dreptul nu se întemeiază pe voinţa divinităţii, ci pe conştiinţa şi raţiunea umanităţii. Pacea
Westfaliană rămâne ca un moment de referinţă în viaţa internaţională, deoarece a consfinţit – într-un
tratat convenit după negocieri dificile şi complicate – încetarea Războiului de 30 de ani. Tratatele
Westfalice inaugurează în istoria Europei începutul congreselor europene şi reaşezarea raporturilor între
statele continentului. H. Grotius formula principiul libertăţii de comerţ, navigaţie şi pescuit în
largul mării în sensul că marea „dincolo de o anumită limită‖ de la ţărm nu poate fi însuşită de state sau
persoane particulare, prin ocupaţie sau alte mijloace, iar folosirea mării de un stat să nu împiedice
libertatea altor state.
principiul forţei obligatorii, exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, este acea regulă de drept
potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune părţilor (în cazul contractelor) sau părţii (în cazul
actelor juridice unilaterale) întocmai ca legea. În alte cuvinte, executarea actului juridic civil este
obligatorie pentru părţi, iar nu facultativă. în aplicarea principiului pacta sunt servanda, s-a decis că o
parte contractantă nu poate să modifice, în mod unilateral, preţul convenit în momentul încheierii
contractului
1.3Exprimaţi o atitudine faţă de ideea lui Thomas Hobbes despre egoismul înnăscut al omului.
Hobbes afirma ca omul nu este sociabil de la natura , omul este in mod natural egoist, cauta numai
binele sau propriu este insensibil fata de cel al altora.Daca omul ar fi privit ca guvernat numai de natura
sa ar trebui sa se recunoasca drept inevitabil un razboi permanent intre fiecare individ si semenii sai,
pentru a fiecare cauta sa aiba un folos in dauna celorlalti.
1.2.Analizaţi principiile obligatorii pentru stabilirea regimului de libertate evidenţiate de John Locke.
Libertatea indivizilor reprezintă o regulă imuabilă de viaţă, obligatorie pentru toţi membrii societăţii.
Garanţia libertăţii o constituie egalitatea tuturor, obligativitatea legii. Legile elaborate de stat trebuie să
corespundă legii naturale, ca expresie generală pentru toţi, atît pentru legislator, cît şi pentru indivizi.
Membrii societăţii trebuie să se conducă de acele legi de care se conduce societatea, deoarece toți sînt
egali după legea naturii.
Lock considera ca nici o putere in stat nu poate fi o putere absolut arbitrara.Pentru aceasta puterile in
stat trebuie sa fie separate pentru c exercitarea puterilor in stat de catre acelasi organ al puterii poate
duce la tentatia de a abuza de aceasta, in felul acesta drepturile naturale ale omului putind fi incalcate.
1.3.Apreciaţi influenţa doctrinei lui Jean J. Rousseau asupra programului revoluţiei franceze.
Rousseau a influențat hotărîtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept
și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză
din 1789.Rasunetul ideilor lui Rousseau este dovedit de faptul ca "Declaratia drepturilor omului si ale
cetateanului", devenita program al Revolutiei de la 1789, din Franta a fost elaborata pe baza
"Contractului social", regasit, în mare parte apoi, în prima Constitutie republicana a Frantei, precum si în
alte constitutii europene. Impactul puternic al ideilor contractualiste rousseau-iste a fost asupra
iacobinilor care au văzut în minitratatul de drept politic, „Contractul social”, instrumentul de distrugere
a statului monarhic-feudal, de construire a unei noi ordini politice. Jean Jack Rousseau ın lucrari criticınd
regimul din Franta a scos ın evidenta noi cai de solutionare. In special Rousseau sustinınd ca statul
apartine poporului şi nu conducerii a fost eficient ın ınsuşirea ıntelesului de stat-natiune. A initiat
prabuşirea suveranitatii divine a regelui şi ın loc a scos ın evidenta vederea suveranitate a poporului.
Rousseau sustinınd ca toti oamenii s-au nascut egali şi liberi a subliniat stringenta continuarii şi ın viata
sociala a egalitatii şi libertatii. Cu notiunea de consens social a atras atentie la reprezentarea vointei
generale, a pus bazele legilor şi constitutiei actuale. Razboaiele la care a participat ın sec. 18 Franta a
adus statul ın pragul falimentarii cu exceptia regelui şi aristocratiei poporul traia ın saracie şi mizerie,
toate acestea au constituit motive ce au instigat revolta.
1.3Adaptaţi ideile lui Im. Kant din lucrarea „Despre pacea perpetuă” la ideia contemporană despre
integrare europeană.
. A gândi pacea nu este o iluzie politică, le aminteşte Kant eventualilor săi detractori: este un
ideal spre care umanitatea trebuie să tindă. „Despre pacea perpetuă”, tratat tipărit de Kant în 1795,
prezintă principiile filosofice ale dreptului internaŃional. Kant susŃine că vocaŃia umanităŃii este de a
forma un Stat unic; timpul când popoarele se vor uni în acest mod este încă departe, dar nu putem
tăgădui că tendinŃa este în acest sens, nici nu ne putem îndoi că scopul va fi atins. Fără îndoială că
opera lui Immanuel Kant marchează etapa cea mai importantă în istoria doctrinei pacifismului. Lucrarea
Zum ewige Frieden reprezintă concluziile practice ale conceptelor sale sociologice asupra războiului si a
păcii. Se pronunTă pentru crearea unui Congres al Statelor, împărtăsind ideea că pacea se va statornici
definitiv pe măsură ce libertatea popoarelor va fi câstigată si războiul înlăturat pentru totdeauna.Planul
lui Kant de organizare a lumii preconiza o Uniune de state, aceasta fiind, după el,singurul mijloc de a
împiedeca războiul si de a înlătura violenTa. Kant credea că războaiele pot fi înlocuite cu arbitrajul. De
altfel, toate principiile stabilite de către el în Spre pacea eternă sunt astăzi aproape universal
recunoscute. Aceasta ne arată că doctrine de acest fel nu sunt numai exerciTii dialectice, ci chiar factori
istorici, care însoTesc si reglementează progresul real.
TEST 18: Utilitarismul englez (Jeremy Bentham, John Mill, Herbert Spencer)
1.3Evaluaţi distincţia dintre stat şi societatea civilă pornind de la ideile politico - juridice ale lui Georg
Hegel.
Hegel şi apoi Karl Marx defiena societatea civilă ca: „...o stare atinsă de popoarele avnsate, dar marcate
însă de egoism şi avariţie, lipsă de coeziune morală, deci se referea în special la ordinea economică şi
socială cu principii proprii, independent de cerinţele etice, juridice sau politice”.
Ideea de societate civilă reprezintă treapta de mijloc pe drumul organizării sociale de la familie la stat.
Destinul conceptului de societate civilă în opera lui Hegel trebuie judecat de pe un palier teoretic în care
statul apare ca întruchipare absolută a ideilor universale de libertate, dreptate şi moralitate. Totodată,
statul exprimă ideea de întreg, de unitate civilă deplină şi reprezintă un factor unic de stabilitate socială
şi politică. la baza constituirii societăţii civile se află trei moment esenţiale: deplina coerenţă între
trebuinţele individuale şi sistemul trebuinţelor sociale; asigurarea libertăţii individuale; alături de
ocrotirea proprietăţii, impunerea unei puteri administrative care să aibă grijă de interese particulare şi
comune ale societăţii.Referindu-se la ideea de stat Hegel şi-a imaginat o structură piramidală de
organizare politică şi administrativă. În prefaţa „Prelegerilor de filosofie a istoriei” a oferit un top
cratologic în cadrul căruia locul suprem revine monarhului. Următorul nivel este ocupat de funcţionarii
de stat şi guvernanţi, iar ultimul loc revine corporaţiilor şi stărilor. Relaţia individului cu statul este
mediată de societatea civilă, în sensul că realizarea idealurilor individuale este în strînsă legătură cu
satisfacerea intereselor comune ale cetăţenilor.
1.2Determinaţi conţinutul noţiunii „masă de conştiinţe individuale” în cadrul teoriei dreptului obiectiv
a lui Léon Duguit.
Duguit susţine că supremaţia unei voinţe asupra alteia e o noţiune metafizică implicând o
ierarhie a persoanelor şi a valorilor ce trebuie exclusă dintr -o disciplină pozitivă.Voinţa generală
se poate impune, dar cu condiţia ca ea să fie legitimă, adică conformă cu dreptul obiectiv şi cu
morala politică.Statul e doar un aparat de gestionare a serviciilor publice însărcinat cu realizarea
solidarităţii sociale. Antivoluntarismul îl va împinge pe Duguit să conteste şi noţiunea de
drept subiectiv ce atribuie voinţeiindividuale o putere a proape mistică – metafizică.
Dar dacă dreptul nu este ceea ce doresc guvernanţii, atunci ce este? Duguit cere guvernanţilor să
respecte„dreptul obiectiv”, adică cere să existe independent de voinţa lor. Stabilitatea acestui
drept s-ar face princonstatarea sa sociologică şi ar fi constituit din ceea ce„masa spiritelor”
doreşte să impună printr -o reacţiesocială organizată.
Omul este în acelaşi timp individual şi social şi aceste două caracteristici inseparabile ale
conştiinţei şi voinţei lui se fortificate reciproc. Asociat, omul se simte mai om – în grupurile
corporative individualitatea creşte. Astfel, Duguit trage concluzia că solidaritatea oamenilor este
un fapt prim şi că acestfapt real al solidarităţii este fundamentul dreptului. Dreptul devine un fapt
social derivat din solidaritate, care este sursa reală a regulilor de drept şi a instituţiilor juridice.
1.3Formulaţi o atitudine faţă de ideea despre drept ca factor psihologic al vieţii sociale promovată de
teoria prsihologică a dreptului.
1.3Apreciaţi rolul voinţei legislatorului la aplicarea legii, pornind de la ideile lui Mircea Djuvara.
Pentru realizarea justiţiei este nevoie de o conducere politică,pentru realizarea unei ordini in acţiunile
naţiunii este nevoie de conducerea unei elite politice, de o legatură solidă între conduşi şi conducători.
Iată de ce Mircea Djuvara considera că politicul nu poate fi desfăcut de juridic, ci el este forma cea mai
înaltă a juridicului,întrucât se subordoneaza ideii de justiţie.Asa fiind, activitatea rationala a legislatorului
nu mai pare suficienta pentru realizarea acestei ordini de drept rational. Pentru aceasta Mircea Djuvara
merge cu conceperea judiciarului pana la interzicerea avocatilor de a face greva: pentru ca avocatul ,,
este si trebuie sa ramana aparatorul ordinii legale, el reprezinta in definitiv subtilitatea rafinata a ratiunii
si a convingerii, adica Dreptul insusi, in lupta victorioasa cu forta patimasa si brutala”.
1.1Expuneţi principalele idei despre stat şi drept ale lui Eugeniu Speranţia.
Principalele sale opera:Principii fundamentale de filosofie juridică (1936), Viaţă, spirit, drept şi stat
(1938), Introducere in filosofia dreptului (1946). Din activitatea sa filosofico-juridica putem delimita citeva
probleme cheie care au fost abordate de ginditor.:-contributia sa la conturarea statului dreptului ca stiinta-aprecierile cu
privire la opera de legiferare si autoritatea legii-combaterea teoriilor rasiste privind dreptul-raportul dintre drept
subiectiv si drept obiectiv-preocuparea de a descoperi legile obiective ale evolutiei dreptului.Statul este prin originea sa o
dezvoltare,o amplificare a nevoii de justitie.Statul tinde sa devina un scop insine.Scopul principal si fundamental al
statului dupa E.S. este de a asigura si apara aplicarea consecventa a unui anumit ansamblu de principii referitoare la viata
sociala,adica realizarea unei justitii conceputa intr-unanumit mod.
1.2Generalizaţi şi analizaţi legile obiective ale evoluţiei dreptului după Eugeniu Speranţia.
Abordand problema legilor evoluţiei dreptului, Eugeniu Speranţia stabileşte următoarele două legi
generale, şi anume: 1) Dreptul, ca unul dintre aspectele sociale ale vieţii, evoluează in mod analog cu
orice proces vital; 2) Dreptul, ca fapt spiritual, evoluează prin afirmarea progresivă a spiritualităţii
omeneşti.Dreptul obiectiv:dreptul este un system deductiv de norme sociale destinate ca,printr-un minimum de
justitierealizabila sa asigure un maximum de socialitate intr-un grup social determinat.Dreptul subiectiv:interes garantat
printr-o norma sociala.Are 3 elemente:1.interesul2.obiectul interesului3.garantarea interesului printr-o
norma.Ginditorul recunoaste ca exista dovezi suficiente care sa demonstreze faptul ca poate exista norme ce
aparainteresele individuale independente de atitudinea societatii.aceste norme tot fac parte din drept deoareceprovin
din ratiunea umana.De asemenea E.S. specifica ca aceste norme,acest drept nu fa vi recunoscutniciodata de dreptul
obiectiv deoarece este o creatie a societatii pentru societate si are drept scop unmaximum de sociabilitate posibila.
1.3Estimaţi sancţiunea ca element definitoriu pentru drept (prin prisma ideilor lui Eugeniu Speranţia).
Germenii acestei teorii au apărut în antichitate, iar ca teorie cu pondere şi o influenţă majoră ea s-a
manifestat în gîndirea filozofică şi politico-juridică din evul mediu,întemeietorul şcoliidreptului natural
este considerat filozoful grec Socrate .Ideile sale despre adevăr,echitate, justiţie vor fi preluate mai
târziu de discipolii săi, precum şi de alţi cugetători de seamă. În perioada evului mediu teoria dreptului
natural a fost dezvoltată de către Toma dinAquinounul dintre cei mai de vazĂ reprezentanţi ai Scolasticii.
Un alt reprezentant al şcolii dreptului natural, perioada modera, este Jean-Jacques Rousseau, autorul
lucrărilor Contractul social şi Discursul asupra origina şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni
1.2 Comparaţi conceptul clasic a dreptului natural şi conceptul dreptului natural renăscut.
1.3Evaluaţi importanţa istorică a şcolii dreptului natural.
Ideea principala era opozitia absoluta fata de lege, nu se recunosteau legile, legile reprezinta o stopare a
evolutiei dreptului , unicul izvor al dreptului este obiceiul.Deasemenea era considerat ca izvor al
dreptului constiinta juridica populara.Se negau codificarile si legile.O alta teza a acestui curent era ca
dreptul se naste in mod spontan ca si limba, se cristalizeaza in mod inconstient, se dezvolta in strinsa
legatura cu spiritul poporului.O alta teza este ca legiuitorul este un organ al constiintei umane, el nu
dispune de putere creatoare de drept.Si o ultima teza a acestui curent este ca legile nu au o valabilitate
si o aplicabilitate universala.
1.3Analizaţi raportul drept-obicei în contextul ideilor istoricismului juridic (şcolii istorice a dreptului).
Nu legea, ci cutuma reprezintă principalul izvor al dreptului şi baza acestuia. În raport cu cutuma, legea
nu are decât o importanţă secundară,legea nu formează reglui conştiente, ea nu poate face altceva
decâtsă capteze ceea ce s-a dezvoltat de la tine în viaţa socială de-a lungul istoriei unui popor si să-i
asigure formularea.Teoria acestei şcoli afirmă că există o corelaţie esenţială intre orice manifestare
juridică şigeniul naţional al poporului respectiv. Pentru această şcoală dreptul nu se naşte ca un produs
reflectat allegislatorului; dreptul este un produs organic al societaţii şi legea, cand formează reguli
constiente, nuface decat să prindă ceea ce a crescut de la sine în viaţa socială şi istorică, spre a-l pune în
formule. În aceste condiţii dreptul de astăzi este produsul lent şi foarte complex al unei lungi desfăsurări
istorice.Şcoala istorică a dreptului a asociat astfel dreptul cu istoria. Dreptul sustinea Savigny „nu e facut,
ci seface singur”. Dreptul este un un fenomen natural, comparat de catre Savigny cu limba pe care o
vorbim,care nu este o creaţie individuală şi nici nu se naşte din vointa cuiva. Ea este rezultatul
culturii,credinţelor, educaţiei etc a unui popor de-a lungu timpului.Ca şi limba unui popor tot aşa şi
dreptulreflectă instituţiile în procedeele, în scopurile şi în amănuntele sale cele mai mici, întreg
trecutulistoric alunui popor.
Termenul de „pozitivism” a fost folosit pentru prima oara de Henri, contele de Saint-Simon pentru a
indica metoda stiintifica si legătura ei la filosofie. Adoptat în cele din urmă de Auguste Comte, acesta
devine un puternic curent filozofic ce a influentat diferite domenii ale stiintei, începând cu secolul al
XVIII-lea. Comte a urmărit infiinţarea unei filosofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului stadiu la care
omenirea trebuia să tindă, după ce a trecut prin starea teologică şi acea metafizică, ce reprezentau trepte
necesare ale omenirii, in mersul ei de la copilărie spre maturitate pe care o reprezintă cea de a treia
treapta, a spiritului pozitiv. doctrina pozitivistă promovată de Comte se limitează la instaurarea unui stat
totalitar în care puterea este acaparată de un grup de savanţi, care în numele ştiinţei transformă politica în
dogmă. Se resping deci, ideile revoluţionare promovate până la el, numite „drepturile omului”, drepturi
naturale şi morale, inalienabile. Individul fiind doar un titular de drepturi pe care i le conferă societatea.
Prin urmare tot punctul de greutate al concepţiei lui Comte cade asupra faptelor omeneşti, asupra
relaţiilor dintre oameni, relaţii care-i constituie pe oameni într-un tot, într-o societate în care oamenii sunt
legaţi printr-o interdependenţă, o solidaritate foarte activă între ei.În aceste condiţii nu poate fi vorba de
drepturi, există numai puterea societăţii de a ne constrânge să facem anumite lucruri. Legea intervine cu
constrângerea efectivă socială.
O doctrină desprinsă din şcoala pozitivistă, care începe să se afirme în Germania secolului al XIX-lea şi
ţine până la inceputul secolului XX, este pozitivismul etatic în care se pune accentul pe puterea de stat.
Argumentele ce au stat la baza constituirii acestui nou curent, pot fi sintetizate ca fiind, singurele drepturi
subiective sunt cele garantate de Stat, iar aceste drepturi trebuie să fie izvorâte din sursele juridice etatice;
dreptul este faptul etatic pozitiv, adică dreptul este validat prin stat; dreptul se naşte din voinţe exterioare
individului şi reglementează condiţia exterioară a acestuia; statul este legat doar de reguli create de el
însuşi; se promovează astfel autolimitarea statului. Deosebit de interesantă este teoria autolimitări statului
ca singurul corectiv posibil al întregii puteri de Stat. Autolimitarea puterii este necesară pentru că „dacă
absolutizăm puterea de stat, şi atunci el va putea din punct de vedere juridic să facă totul, el nu poate să
suprime întreaga ordine juridică să fondeze anarhia, pentru că astfel el se distruge pe el însuşi”. Statul este
limitat de ordinea juridică a cărei expresie supremă este ordinea constituţională „pentru că Constituţia
determină formele sau condiţiile de exercitare a puterii publice, ea excluzând orice putere care se exercită
în afara acestor condiţii de formă (...)”.Din punctul de vedere al dreptului, voinţa oamenilor care au creat
statul a fost determinată de forţe, provenind din propriile lor instincte de sociabilitate, şi de aceea nu
trebuie confundate aceste impulsuri naturale care sunt causa remota a Statului, cu actul de creaţie efectivă
a statului care este causa proxima.
Dreptul este un fenomen istoric, sub forma instituţiilor, pe care sociologia îl studiază. El reprezintă ceva
pur material şi observabil prin simţurile noastre. Dreptul, consideră Duguit, nu trebuie să sancţ ioneze
obligaţii, garanţii sau să aibă caracter punitiv. Toate aceste caractere au fost dobîndite o dată Cu
intervenţia statului în viaţa societăţii şi, mai ales, din momentul m care guvernanţii au început a-şi
impune propria voinţă guvernaţilor.
Determinismul este o parte componenta a ontologiei in cadrul careia ocupa un loc major.Esenta lui
consta in recunoasterea existentei unor relatii de dependenta si conditionare in virtutea carora
producerea si existenta tuturor fenomenelor se realizeaza pe un temei propriu.Categoriile
determinismului sunt:cauza, necesitatea,intimplarea, posibilitatea, realitatea, probabilitatea, legea.
Legatura dintre cauza si efect poarta numele de raport cauzal sau raport de cauzalitate.In drept relatia
cauzala este reprezentata de raportul dintre fapta ilicita si prejudiciul cauzat.Legea cauzalitatii se
formeaza astfel:o anumita cauza produce cu necesitate intotdeauna si pretutindeni acelasi efect daca
sunt prezente aceleasi conditii .Cariatia conditiilor determina variatia efectelor aceleasi cauze.Pentru
problemele fundamentale ale dreptului raportul de cauzalitate ocupa un loc de frunte prezentind nu
numai un interes teoretic indiscutabil dar si o uriasa insemnatate pentru activitatea organelor de
stat.Necesitatea studierii temeinice a raportului de cauzalitate se impune si fata de interesul crescind
care se manifesta in activitatea organelor de justitie, de procuratura, de politie, de nevoia unei orientari
teoretice corecte pe care o resimte practica judiciara.
1.3Evaluaţi legea ca determinare juridică.
Legea este categoria filosofica ce desemneaza acel raport obiectiv necesar, general rekativ stabil si
repetabil intre diferite obiecte,intre obiecte si proprietati ale lor, precum si intre diferite etape succesive
ale evolutiei unui sistem.Legea este un raport obiectiv in sensul ca el se stabileste intre sisteme
independent de vointa arbitrara a omului.Legea are un caracter general –legea caracterizeaza un gen de
obiecte neexistind legi ale unor sisteme individuale.Legea are un caracter relativ stabil deoarece dureaza
atit timp cit dureaza conditiile favorabile si repetabile.Daca se schimba conditiile se modifica si actiunea
legii.Legea fizica exprima ceea ce este ceea ce se intimpla si corespunde intregii realitati pe cind legea
juridica nu-si trage adevarul din fenomene, nu exprima ceea ce este ci ceea ce trebuie sa fie.Legea
obiectiva exista si actioneaza independent de vointa oamenilor ea neputind fi creata sau distrusa dupa
dorinta, legile obiective sunt indierente in raport cu interesele oamenilor.Descoperite de om legile
obiective se formuleaza ca legi ale stiintei.
Gnoseologia (gnosis = cunoaştere; logos = teorie) juridică este teoria generală a cunoaşterii dreptului,
care cercetează cum are loc cunoaşterea dreptului şi care este adevărul despre drept
Prin epistemologie se intelege teoria cunoasterii stiintifice, iar epistemologia juridica se ocupa cu
cercetarea modului cum juristii dobindesc verifica si aplica cunostintle in domeniul dreptului.
Adevar-Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității
obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.
Adevar juridic-
Cunoasterea juridical constituie o realitate care in toata complexitatea ei este paralele cu realitatea
sociala si suprapusa ei , dar ea nu se poate niciodata produce separat ci se aplica intotdeauna acestor
realitati.Specific pentru orice domeniu al cunoasterii jridice este ca constructiile sunt abordate de pe
pozitiile a cel putin doua persoaneplasate intr-u raport juridic determinat . Fenomenul supus cunoasterii
juridice este legatura intre aceste doua sau mai multe persoane care isi coreleaza interesele si
convietuiesc in grupuri organizate, respectind un anume echilibru a relatiilor soiale, subiectul si obiectul
cunoasterii juridice se unesc intro singura realitate acea a omului ca personalitate culturala care
actioneaza si savirseste anumite fapte.
TEST 35: Fundamentele axiologiei juridice
TEST 36: