Curs Geometrie Descriptiva PDF

GEOMETRIE DESCRIPTIVĂ 5
CAPITOLUL 1
STANDARDE GENERALE PRIVIND

REPREZENTĂRILE ÎN CONSTRUCŢIA
DE MAŞINI
1.1. Linii utilizate în desenul tehnic -

ISO 128-20:1996
1.1.1 Tipuri şi clase de grosime

În standardul ISO 128-20:1996 sunt prezentate liniile de bază utilizate în desenul
tehnic şi variaţii ale acestora, aşa cum este arătat în tabelul 1 (extras din standard).
Tabelul 1
Nr.(cod) Aspect Denumire
01 Linie continuă (continuous line)
02
Linie întreruptă (dashed line)
03
04
Linie punct (dashed dotted line)
10
05
Linie două puncte (dashed double-dotted line)
12
07 Linie punctată (dotted line)
Linia continuă ondulată uniform
(uniform wavy continuous line)
Linia continuă în spirală uniformă
(uniform spiral continuous line)
Pentru linia întreruptă, linia punct şi linia două puncte, lungimea segmentelor, a
distanţelor dintre acestea, respectiv a distanţelor dintre segmente şi puncte sunt diferite, în
funcţie de codul liniei.
În vechiul standard, STAS 103-84 se stabilesc tipurile, clasele de grosime, cât şi
regulile de execuţie ale liniilor utilizate în desenul tehnic. Astfel, liniile se clasifică în patru
tipuri:
• linie continuă;
• linie întreruptă;
• linie punct;
• linie două puncte.
6 GEOMETRIE DESCRIPTIVĂ
În funcţie de grosime, liniile se împart în două clase de grosime: linie groasă şi linie
subţire. Fiecare linie, de un anumit tip şi de o anumită clasă de grosime, sau o combinaţie a
celor două clase, se simbolizează printr-o literă majusculă, conform tabelului 2.
Tabelul 2
Denumirea liniei Tip Aspectul liniei Cazuri de utilizare (exemple)
Linie continuă
A - contururi şi muchii reale vizibile
groasă
- muchii fictive vizibile;
- linii de cotă, ajutătoare şi de
indicaţie;
- haşuri;
- conturul secţiunilor suprapuse;
Linie continuă
B - reprezentarea simplificată a
subţire
liniilor de axă (scurte);
- linii de fund la filetele vizibile;
- linii teoretice de îndoire pe
reprezentările desfăşurate ale
obiectelor.
- linii de ruptură pentru delimitarea
Linie continuă C vederilor şi secţiunilor în orice
subţire: material, cu excepţia lemnului şi
- ondulată numai dacă limita respectivă nu
- în zig-zag D este o linie de axă;
- linii de ruptură în lemn.
Linie întreruptă:
- groasă E - contururi şi muchii reale
- subţire F acoperite.
- linii de axă;
- suprafaţa de rostogolire pentru
Linie-punct subţire G roţi dinţate;
- traseele planelor de simetrie;
- traiectorii.
Linie-punct mixtă H - traseele planelor de secţionare
- indicarea suprafeţelor cu
Linie-punct groasă J prescripţii speciale (tratamente
termice, de suprafaţă etc.)
- conturul pieselor învecinate;
- părţi situate în faţa planului de
secţionare;
Linie-două puncte - liniile centrelor de greutate, când
K
subţire acestea nu coincid cu liniile de
axă;
- poziţii intermediare şi extreme de
mişcare ale pieselor mobile.
1.1.2 Grosimea liniilor

Grosimea de bază, notată cu b, este grosimea liniei continue groase (A) şi se alege din
următorul şir de valori standardizate: 2; 1.4; 1.0; 0.7; 0.5; 0.35; 0.25; 0.18, în funcţie de
mărimea, complexitatea şi natura desenului. Raportul dintre grosimea de bază, b şi grosimea
liniei subţiri, b1, trebuie să fie de minimum 2.
Pe acelaşi format, pentru toate proiecţiile liniile subţiri şi cele groase trebuie trasate cu
aceeaşi grosime.
Modul de utilizare a diferitelor tipuri de linii în desenul tehnic industrial este
exemplificat în figura 1.
Fig.1
1.1.3 Reguli de execuţie a liniilor
1. Liniile punct şi liniile-două puncte încep, se termină şi se intersectează după segmente.

2. În cazul liniei întrerupte, liniei-punct şi liniei-două puncte, lungimea segmentelor şi
intervalele dintre acestea trebuie să fie uniforme. Schimbarea direcţiei unor astfel de linii
se face întotdeauna pe segmente (fig.2).
Fig.2
Standardul SR EN ISO 128-21:2002 prezintă modul de reprezentare a liniilor descrise

în standardul ISO 129-20:1996, utilizate în sistemul CAD.
1.2.Scrierea standardizată
SR EN ISO 3098/0…2:2002
Pentru scrierea cotelor, simbolurilor sau textelor pe desenele tehnice se utilizează literele
latine, greceşti sau chirilice, cât şi cifrele arabe sau romane.
Se utilizează două moduri de scriere:
a) scriere înclinată (cu caractere înclinate la 750 spre dreapta);
b) scriere dreaptă (cu caractere perpendiculare faţă de linia de bază a rândului).
Dimensiunea nominală a scrierii este înălţimea h a literelor majuscule şi a cifrelor,
exprimată în mm şi se alege din şirul înălţimilor standard: 2,5; 3,5; 5; 7; 10; 14; 20 mm, cât şi
oricare altă înălţime obţinută prin amplificarea mărimilor anterioare cu 10n (n = 1,2…k).
În funcţie de grosimea liniei utilizate, se stabilesc două tipuri de scriere:
- scriere tip A (scrierea îngustă), cu grosimea liniei de scriere aproximativ egală cu (1/14)h.
- scriere tip B (scriere normală), cu grosimea liniei de scriere aproximativ egală cu (1/10)h.
Pe un desen sau pe toate desenele unei documentaţii tehnice trebuie utilizat acelaşi tip de
scriere.
Grosimile liniei de trasare, calculate în funcţie de dimensiunea nominală sunt
prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3
Dimensiunea Grosimea liniei de trasare (în mm)
nominală a scrierii
(în mm) A(1/14) B(1/10)
2.5 0.18 0.25
3.5 0.25 0.35
5 0.35 0.5
7 0.5 0.7
10 0.7 1.0
14 1.0 1.4
20 1.4 2.0
Elementele caracteristice celor două tipuri de scriere, în funcţie de dimensiunea h a

scrierii sunt indicate în tabelul 4 şi în figura 3.
Tabelul 4
Elemente caracteristice Tip A Tip B
Înălţimea literelor mari şi a cifrelor (h) (14/14)h (10/10)h
Înălţimea literelor mici (c1) (10/14)h (7/10)h
Grosimea liniei de scriere (d) (1/14)h (1/10)h
Distanţa între două litere ale unui cuvânt, două (2/14)h (2/10)h
cifre ale unui număr sau între o literă şi o cifră
ale unui simbol (a)
Distanţa minimă între două cuvinte sau două (6/14)h (6/10)h
numere alăturate (e)
Distanţa minimă între liniile de bază a două (20/14)h (14/10)h
rânduri succesive, la două reţele complete
Distanţa între liniile de bază pentru indici, faţă (3/14)h (2/10)h
de linia de bază a rândului
Distanţa între liniile de bază pentru exponenţi, (8/14)h (6/10)h
faţă de linia de bază a rândului
Distanţa minimă între liniile de bază a două
rânduri (b1) (25/14)h (19/10)h
(b2) (21/14)h (15/10)h
(b3) (17/14)h (13/10)h

Distanţa între litere şi diacritice (f) (5/14)h (4/10)h
Fig.3
Observaţii:
1. Dimensiunile indicilor şi exponenţilor înscrişi pe desen sunt în general egale cu
jumătate din dimensiunile literelor şi cifrelor care sunt afectate de indice sau exponent,
dar nu mai mici de 2,5 mm (fig. 5 şi 6).
Fig.5 Fig. 6
2. Dimensiunea scrierii toleranţelor este 0,5…0,6 din dimensiunea nominală a cotelor;
Scriere înclinată tip A Scriere dreaptă tip A

Fig. 7
Scriere înclinată tip B Scriere dreaptă tip B

Fig. 8
1.3. Formatele desenelor tehnice

ISO 5457:1999
Prin ISO 5457:1999 se stabilesc dimensiunile, modul de notare, regulile de prezentare
şi utilizare a formatelor.
Formatul reprezintă spaţiul delimitat pe coala de desen printr-un chenar, necesar
decupării copiei desenului original. Acest contur, având dimensiunile (a1 x b1), se execută cu
linie continuă subţire (fig. 9).
1 1
10
2
10
20
b1
b3
a1
a3
b2
a2
20 2
b2 a2
b1 a1
b3 a3
Formatele A0….A3 Formatul A4

Fig. 9
1- este conturul pentru decuparea desenului original (marginea formatului, a3 x b3) şi
se trasează cu linie continuă subţire.
2- este spaţiul util pentru desenare, cu dimensiunile a2 x b2
Formatele se aleg în următoarea ordine de preferinţă:
a) Formatele seria A, sunt formate preferenţiale (de bază) şi sunt alese din seria
principală A, conform ISO 216 (tabelul 5).
Tabelul 5
Simbol a1 x b1 (mm) a2 x b2 (mm) a3 x b3 (mm)
A0 841 x 1189 821 x 1159 880 x 1230
A1 594 x 841 574 x 811 625 x 880
A2 420 x 594 400 x 564 450 x 625
A3 297 x 420 277 x 390 330 x 450
A4 210 x 297 180 x 277 240 x 330
b) Formatele alungite speciale, se obţin prin alungirea dimensiunii a1 a formatelor din

seria A, ISO, astfel încât lungimea (dimensiunea b1) formatului alungit să fie un
multiplu întreg al dimensiunii a1 a formatului de bază ales.
Simbol a1 x b1 (mm)
A3 x 3 420 x 891
A3 x 4 420 x 1189
A4 x 3 297 x 630
A4 x 4 297 x 841
A4 x 5 297 x 1051
c) Formatele alungite excepţionale, se pot obţine prin alungirea dimensiunii a1 a

formatelor din seria A, ISO, astfel încât lungimea (dimensiunea b1) formatului alungit
să fie un multiplu întreg al dimensiunii a1 a formatului de bază ales (tabelul 6).
Tabelul 6
Simbol a1xb1 (mm) Simbol a1xb1 (mm)
A0 x 2 1189 x 1682 A3 x 5 420 x 1486
A0 x 3 1189 x 2523 A3 x 6 420 x 1783
A1 x 3 841 x 1783 A3 x 7 420 x 2080
A1 x 4 841 x 2378 A4 x 6 297 x 1261
A2 x 3 594 x 1261 A4 x 7 297 x 1471
A2 x 4 594 x 1682 A4 x 8 297 x 1682
A2 x 5 594 x 2102 A4 x 9 297 x 1892
Submultiplii formatului A0 sunt prezentaţi în figura 10.

841
A0
594
A1
420
A2 A2.1 A2.0
297
A4 A3 A3.2 A3.1 A3.0
0 210 420 594 841 1189

Fig.10
1.3.1 Elementele grafice ale formatelor
Elementele grafice ale formatelor sunt prezentate în figura 11.
1 2 4
10
3 1 1 8
5
A A
6 A
5 5
20
B B
Fig. 11
1 Marcajul de decupare a copiei se amplasează în cele 4 colţuri ale formatului. Are

dimensiunile 10 mm x 5 mm;
2 Zona neutră;
3 Sistemul de coordonate, se trasează cu linie continuă subţire în zona neutră la o distanţă
de 5 mm de chenar; este utilizat pentru identificarea rapidă a diferitelor zone ale
desenului. Numărul de diviziuni trebuie să fie par. Lungimea unei diviziuni va fi cuprinsă
între 27 şi 75 mm. Literele şi cifrele se scriu cu caractere drepte, conform ISO
3098/2:2002 în zona neutră, cu înălţimea de scriere de 3,5 mm. Pentru formatul A4, acesta
se reprezintă numai pe laturile de sus şi dreapta ale formatului.
4 Chenarul formatului, se execută cu linie continuă groasă;
5 Spaţiul util de desenare;
6 Limita de tăiere a formatului;
7 Reperele de centrare se execută la extremităţile celor două axe de simetrie ale planşei şi se
reprezintă cu linii continue cu grosimea minimă de 0,5 mm care încep de la marginea
formatului şi depăşesc cu aproximativ 5 mm chenarul. Aceste repere se execută în scopul
poziţionării corecte a formatelor la multiplicare sau microfilmare.
8 Indicatorul se execută conform SR ISO 7200:1994 şi se desenează la toate formatele, la
baza acestora, colţul dreapta jos al câmpului desenului, atât pentru planşe tip X în
lungime, cât şi pentru planşe tip Y în lăţime (fig.12).
Tip X -lungime
Tip Y - latime
Fig.12
1.3.2 Utilizarea formatelor
Desenul original se execută pe cel mai mic format care permite reprezentarea clară a
obiectului respectiv.
Formatele alungite speciale şi excepţionale se utilizează numai pentru obiectele ce nu
pot fi reprezentate pe formatele de bază.
Formatele pot fi utilizate fie pe lungime – format tip X, fie pe lăţime – format tip Y,
având ca bază dimensiunea a sau b. Excepţie face formatul A4, care este format tip Y şi
formatele alungite A4 x n, care sunt formate tip X.
Baza formatului este latura inferioară a acestuia în poziţia normală de citire a
desenului, pe care este amplasat indicatorul.
1.4. Indicatorul SR ISO 7200:1994
Indicatorul serveşte la identificarea desenelor de execuţie şi a modificărilor operate pe

acestea, aplicându-se pe fiecare desen şi pe fiecare din planşele ce îl compun.
Indicatorul se amplasează pe baza formatului şi alipit de chenar în colţul din dreapta
jos al câmpului desenului, atât pentru planşe tip X cât şi pentru planşe tip Y.
Indicatorul conţine o zonă de identificare şi una sau mai multe zone de informaţii
suplimentare.
Zona de identificare se amplasează în unghiul inferior dreapta al indicatorului şi se
execută cu linie continuă, de aceeaşi grosime ca linia folosită la trasarea chenarului. Zona
trebuie să cuprindă următoarele informaţii de bază (fig.13):
a) numărul de înregistrare sau de identificare al desenului;
b) denumirea desenului;
c) numele proprietarului legal al desenului.
c
b b
c
b
a c a a
max. 170 max. 170 max. 170
a) b) c)
Fig.13
Zonele de informaţii suplimentare se amplasează fie deasupra, fie în stânga zonei de
identificare şi conţin:
1. informaţiile indicative:
• simbolul care indică metoda de proiectare;
• scara principală a desenului;
• unitatea pentru exprimarea dimensiunilor liniare, dacă este alta decât milimetrul.
2. informaţiile tehnice:
• informaţii privind starea suprafeţei;
• metoda de indicare a toleranţelor geometrice;
• valorile toleranţelor generale care se aplică, dacă nu sunt indicate toleranţe
individuale;
• orice alt standard din domeniul desenelor tehnice.
3. informaţii de ordin administrativ:
• formatul planşei de desen;
• data primei ediţii a desenului;
• indicele aferent unei revizii (se înscrie în rubrica corespunzătoare numărului
desenului)
• data şi descrierea succintă a revizuirii aferente indicelui;
• alte informaţii de ordin administrativ (semnăturile persoanelor responsabile pentru

desen şi pentru actualizare).
În figura 14 se exemplifică un model de indicator, cu o dispunere posibilă a
informaţiilor menţionate mai sus.
Fig.14
Desenele alcătuite din mai multe planşe, cu acelaşi număr de identificare, trebuie
numerotate cu numere succesive pe fiecare planşă, numărul total de planşe fiind indicat pe
prima planşă (“Planşa n/p”, unde n = numărul planşei; p = numărul total de planşe).
Un exemplu de indicator redus, aplicabil unui desen de ansamblu este prezentat în
figura 15.
Fig.15
Indicatorul care se va utiliza în cadrul orelor de geometrie descriptivă şi de desen
tehnic este prezentat în figura 16.
20 50 5x20
3 Material Scara
10
Desenat 4 5
n/p
10
Verificat 6 7 8
UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS" DIN GALATI

1
FACULTATEA DE MECANICA
30
CATEDRA: G. M. T.
10
Grupa 2
30 30
170
Fig.16
1 – denumirea planşei;
2 – numărul desenului;
3, 6 – numele şi prenumele persoanei care a executat (verificat) lucrarea;
4, 7 – semnătura persoanei care a executat (verificat) lucrarea;
5, 8 – data executării (verificării) lucrării;
n – numărul de ordine al lucrării;
p – numărul total de lucrări din cadrul documentaţiei respective.
1.5. Împăturirea desenelor tehnice

SR 74:1994
Desenele se împăturesc prin pliere, aducându-se la mărimea formatului A4. Desenele
se împăturesc astfel încât zona de identificare a indicatorului să fie complet vizibilă, în poziţia
normală de citire a desenului, iar fâşia de îndosariere, în cazul împăturirii copiilor destinate
perforării, să apară complet neacoperită pe toată lungimea sa.
Împăturirea modulară
1.6. Scara unui desen SR EN ISO 5455:1997

Scara unui desen tehnic reprezintă raportul dintre dimensiunea liniară din desen şi
dimensiunea liniară reală a segmentului respectiv.
Scara se alege în funcţie de complexitatea, dimensiunile obiectului de reprezentat şi de
destinaţia desenului respectiv. Ea trebuie să fie suficient de mare pentru a permite
interpretarea corectă a datelor furnizate de desenul respectiv.
Scara şi dimensiunile obiectului de reprezentat influenţează alegerea formatului de
desenare.
Scările de reprezentare sunt standardizate şi se aleg din tabelul următor:
Scări de mărire Scara naturală Scări de micşorare

2:1 20:1 200:1 1:2 1:20 1:200
5:1 50:1 500:1 1:1 1:5 1:50 1:500
10:1 100:1 1000:1 etc. 1:10 1:100 1:1000 etc.
Scara principală a desenului se înscrie în indicator, într-o rubrică destinată înscrierii

acesteia. Dacă pe un desen există proiecţii executate la scări diferite (vedere, secţiune,
detaliu), scările corespunzătoare acestora se înscriu lângă sau sub proiecţiile respective.
CAPITOLUL 2
CONSTRUCŢII GEOMETRICE
1. Împărtirea unui segment în n părţi egale
Pentru a împărţi un segment în n părţi egale se procedează astfel (fig.17):
a) Se consideră un segment arbitrar de lungime u;
b) Se construieşte o semidreaptă (d) concurentă cu segmentul dat AB;
c) Se aşază segmentul u de n ori peste semidreapta d;
d) Se uneşte ultimul punct marcat M cu cealată extremitate a segmentului AB;
e) Se construiesc paralele cu direcţia MB prin fiecare din punctele balustrate;
f) Se găsesc punctele 1, 2, …n, care reprezintă tocmai punctele care împart segmentul
AB în n părţi egale.
A 1 2 3 4 5 6 7 B
(u)
(d)
M
Fig.17 (n=7)
2. Împărtirea unui cerc în n părţi egale

Pentru a împărţi un cercîn n părţi egale se procedează astfel (fig.18):
a) Se consideră diametrul vertical AB;
b) Se construiesc două arce de cerc cu centrele în A şi B, de rază AB care se
intersectează în M şi N;
c) Se împarte segmentul AB în n părţi egale (după metoda prezentată mai sus);
d) Se unesc punctele M şi N cu cifrele pare sau impare şi se prelungesc dreptele până
intersectează cercul dat;
e) Se obţin punctele pe cerc care reprezintă tocmai diviziunile căutate.
A 0
1
2
3
4
M N
5
6
7
8
9
B
Fig.18 (n=9)
Cazuri particulare:
n=2 Se construieşte un diametru
N
n=4 Se construiesc două diametre A
perpendiculare
D
C
A
n=6 Se poartă un segment de
lungime egală cu raza cercului B F
peste cerc şi se găsesc
vârfurile hexagonului regulat
înscris in cerc.
C E
3. Constructia unei drepte paralele cu o dreaptă dată, situată la distanţa h(fig.19).

Etape:
a) Se construiesc arce de cerc cu raza h şi cu centrele în puncte situate pe dreapta dată;
b) Se construieşte tangenta comună exterioară a acestor cercuri, care reprezintă tocmai
dreapta căutată.
Fig. 19
4. Racordarea a două drepte concurente printr-un arc de cerc de rază dată R (fig.20).
Etape:
a) Se construiesc două drepte paralele cu dreptele date, la distanţa R;
b) La intersecţia celor două drepte se află punctul O, centrul cercului de racordare;
c) Se construiesc din O perpendiculare pe dreptele date şi se obţin punctele T1 şi T2 de
tangenţă ale arcului de racordare cu dreptele date.
D
R
T1
O
d
T2
Fig. 20
5. Racordarea unei drepte cu un cerc (raza r) printr-un arc de cerc de rază dată R (fig.21)
a) Se construieşte cercul cu centrul în O de rază R+r;
b) Se construieşte o paralelă la dreapta dată la distanţa R;
c) La intersecţia lor se află centrul cercului de racordare O1;
d) Punctele de tangenţă ale arcului de racordare cu cele două elemente geometrice care se
racordează sunt T1 şi T2. Acestea se află astfel: T1 este piciorul perpendicularei din O1 pe
dreapta dată, iar T2 este punctual în care dreapta OO1 intersecteză cercul dat.
T1
O1
D T2 R+ r
d' O
Fig. 21
6. Racordarea a două cercuri printr-un arc de cerc de rază dată R, cu tangenţă exterioară (fig.22)
a) Se construiesc două cercuri cu centrele în O1 şi O2 de raze R+R1, respectiv R+R2;
b) Se determină centrul cercului de racordare O la intersecţia celor două cercuri;
c) Se determină punctele de tangenţă T1 şi T2 la intersecţia cercurilor date cu dreptele OO1,
respectiv OO2.
O
T1
T2
O1 R+ O
R1 2
R2
R+
Fig. 22
O1O2 − (R1 + R2 )
Observaţie: Problema admite soluţii doar dacă R ≥
2
7. Racordarea a două cercuri printr-un arc de cerc de rază dată R, cu tangenţă interioară (fig.23)
d) Se construiesc două cercuri cu centrele în O1 şi O2 de raze R-R1, respectiv R-R2;
e) Se determină centrul cercului de racordare O la intersecţia celor două cercuri;
f) Se determină punctele de tangenţă T1 şi T2 la intersecţia cercurilor date cu prelungirile
dreptelor OO1, respectiv OO2.
O
R-R2
O1 O
R- 2
R1
T2
T1
Fig. 23
O1O2 + (R1 + R2 )
Observaţie: Problema admite soluţii doar dacă R ≥
2
8. Racordarea a două cercuri printr-un arc de cerc de rază dată R, tangent interior la un cerc şi
exterior la celălalt (fig.24)
g) Se construiesc două cercuri cu centrele în O1 şi O2 de raze R-R1, respectiv R+R2;
h) Se determină centrul cercului de racordare O la intersecţia celor două cercuri;
i) Se determină punctele de tangenţă T1 şi T2 la intersecţia cercurilor date cu prelungirea
dreptei OO1, respectiv cu dreapta OO2.
O
R+
R2
T2
O
O1 2
R-
R1
T1
Fig. 24
9. Construcţia tangentelor comune exterioare la două cercuri date (fig. 25)
O1O2
a) Se construieşte cercul cu centrul în O, mijlocul segmentului O1O2, de rază ;
2
b) Se găsesc punctele de intersecţie ale cercului construit anterior cu cercul cu centrul în O1
de rază R1-R2 (R1>R2); se determină A şi B;
c) Se unesc punctele A şi B cu O2 şi dreptele rezultate reprezintă direcţiile tangentelor
comune exterioare;
d) Segmentele O1A, respectiv O2B se prelungesc şi la intersecţia cu cercul cu centrul în O1
se află punctele T1 şi T2;
e) Prin punctele T1 şi T2 se construiesc paralelele la O1A, respectiv O2B şi se obţin
tangentele comune exterioare (T1T3, respectiv T2T4).
T2
T4
B
O
O
O1 2
T3
T1
Fig. 25
10. Construcţia tangentelor comune interioare la două cercuri date (fig. 26)
O1O2
a) Se construieşte cercul cu centrul în O, mijlocul segmentului O1O2, de rază ;
2
b) Se găsesc punctele de intersecţie ale cercului construit anterior cu cercul cu centrul în O2
de rază R1+R2; se determină A şi B;
c) Se unesc punctele A şi B cu O1 şi dreptele rezultate reprezintă direcţiile tangentelor
comune interioare;
d) Segmentele O1A, respectiv O2B se prelungesc şi la intersecţia cu cercul cu centrul în O2
se află punctele T1 şi T2;
e) Prin punctele T1 şi T2 se construiesc paralelele la O1A, respectiv O2B şi se obţin

tangentele comune exterioare (T1T3, respectiv T2T4).
T4
T2
O
O
O1 2
T1
T3
A
Fig. 26
Aplicaţii:
Să se realizeze modelele următoare folosind construcţiile geometrice. Se vor realiza toate
construcţiile intermediare.
Tema 1
54
O85
R2
R9
2
O26
6 gauri O8 14
uri O
O 50 3 ga R1
O68 3
R1
6
R2
R8 7
28
120
O26
i O22
3 gaur
R7
0
0
R9
65
18 R8
10
45°
45°
15
8
80
Tema 2
55
O18
O36
R75
R10
56
5
2g
R1
aur
R24
O6 0 iO
O8 26
0
0 R5
O8
2
0
0
ri O 1
O12
5 gau
R77
R10
R1
7 46
R5
75
R25
12
R1
O3 0
45°
45° O14
Tema 3
O8
R6
14
uriO ri
R14 2 ga au
6g
O4
2
R5
°
2
30
O2
O66
4 28 R9
R3 8
R 25
66
10
R100
32 6
O3
6
R3
0 O40
O2
3
ri
R3
R7 2 gau
30°
30° 30°
Tema 4
R32
R24 6
O2
76
2
ga
ur
R1
iO
R2
6
R1
2
18
4
R45
O26
12
1
R2
46
R1
110
5
R2
2
R1
8
1
R2
R4
5
34
R3
3
34
R1
73
8
0 R2
O124
10
R1
50
O4
0 R18
0
0
O6
R1
O5
5
2
R2 2g
2 0 au
R2 ri
O2
0
76
Tema 5
O6
6 6
R1
6 O4
45° R5
60
R2
8
2 ga u
ri O 1 R1
R6 5
82
R60
R55 R67
0
R1
2 60
16 O5 R12
85
O
ri R6
R5
au 30
3g ri O
10
8 gau
O72 O6 0
O2
5
6
R30
Tema 6
i O12
3 gaur
O 56
R8
O36
6
O2
R1
2
5
O7
R5 R1
3
20
O36
R1
O95
130
18 R10
4
R1
72
R15 R2
6
O16
15° 15°
Tema 7
4g
aur
iO
10
R75
33
R2 R6
0
4 R1
66
4 R6 12
R2 iO
R72
aur
18
R7
42 4g
R21
0
O8
R38
O34
3
R6
0
R3
45°
45°
30° O110
30°
Tema 8
R28 R16
O2
R45
2
O12
R2 14
0 ri O
au
6g
O16
O9 R10
0
0
57
R4 3
2
6
O2
104
O58
O78
O32
R2 0
O26
R1 0
R108
8 O36 R28
O1
uri
ga
0
2
R4
90
R14
30° 30°
Tema 9
36
O58 4 ga
uri O
O10 10
8 gauri
O
R12
40
R1 2
5
0
R1
R2
5
R1
O1
6
20
R32
O40
100
69
4
O2
2
R20
O5
8
6 gauri O
8
O36
6
O2
40 40 2
R3
66
Tema 10
90
2g
O5 16 au
ri
2 iO O2
ur 0 20
ga 0
8 R2
O26
0
4
O6
R7
85
R 42
6
O2 R12
84
R96
72
R42
O3 6
O14
60
R1
30
80 4
6
ri O1
au
3g
R1
4
90
CAPITOLUL 3
PUNCTUL
3.1 Tripla proiecţie ortogonală a

punctului
Se consideră un reper format din trei plane reciproc perpendiculare: planul orizontal
[H], planul vertical [V] şi planul lateral [W], reprezentat în figura 27.
Fig.27
Planul vertical şi planul orizontal împart spaţiul tridimensional în patru diedre:
• D1 - delimitat de [Ha] şi [Vs];
• D2 - delimitat de [Vs] şi [Hp];
• D3 - delimitat de [Hp] şi [Vi];
• D4 - delimitat de [Vi] şi [Ha].
Planul lateral [W] împarte cele patru diedre în opt triedre:
Cele trei plane se intersectează după trei drepte care formează axele sistemului de
referinţă:
• Ox = [H ] I [V ] ;
• Oy = [H ] I [W ] ;
• Oz = [V ] I [W ]
Cele trei axe ale sistemului de referinţă sunt concurente în punctul O, numit originea
sistemului de referinţă. Sensurile pozitive ale axelor sunt marcate cu săgeţi.

Fie un punct A situat în triedrul 1 (T1) (fig.28). Pentru a determina proiecţiile
punctului A pe cele trei plane de proiecţie, se construiesc proiectante faţă de [H], [V], [W]. Se
obţin punctele:
• a se numeşte proiecţia orizontală a punctului A. Segmentul Aa reprezintă

distanţa de la punctul A la [H] şi se numeşte cota punctului A.
• a’ se numeşte proiecţia verticală a punctului A. Segmentul Aa’ reprezintă
distanţa de la punctul A la [V] şi se numeşte depărtarea punctului A.
• a” se numeşte proiecţia laterală a punctului A. Segmentul Aa” reprezintă
distanţa de la punctul A la [W] şi se numeşte abscisa punctului A.
z
a' az
A a"
H
ax O
x ay
a
y
V
W
Fig.28
Poziţia punctului este deci descrisă prin cele trei coordonate descriptive ale sale:
abscisa, depărtarea şi cota.
Convenţia cu privire la semnele coordonatelor este redată în tabelul de mai jos.
T1 T2 T3 T4 T5 T6 T7 T8
Abscisa + + + + - - - -
Depărtarea + - - + + - - +
Cota + + - - + + - -
În figura 29 sunt reprezentate în triplă proiecţie ortogonală, punctele B şi C aparţinând

triedrelor 4, respectiv 5.
z z
cz c'
C
c"
H H
bx O cx
x by x O
b cy c
b' bz y y
V V
b"
B W W
a) b)
Fig.29
3.2 Epura punctului

Reprezentarea în epură presupune prezentarea pe planul vertical a proiecţiilor
punctelor din spaţiu. În acest scop se rabat planele orizontal şi lateral peste planul vertical de
proiecţie.
Rabaterea planului orizontal de proiecţie se face prin rotirea acestuia în jurul axei Ox
până la suprapunerea pe planul vertical de proiecţie, iar rabaterea planului lateral se face prin
rotirea acestuia în jurul axei Oz (fig.30).
z
a' az
A a"
H
ax O
x
ay
a
y
V
W
Fig.30
Se observă că:
• punctele a şi a’ se găsesc pe aceeaşi perpendiculară pe axa Ox, numită linie de ordine
faţă de Ox.;
• punctele a’ şi a” se găsesc pe aceeaşi perpendiculară pe axa Oz, numită linie de ordine
faţă de Oz.;
• axa Oy va ocupa doua poziţii în urma rabaterii planelor [H] şi [W], în prelungirea axei
Oz şi, respectiv în prelungirea axei Ox, poziţie în care va fi notată cu Oy1.
Epura punctului constă în reprezentarea acestuia în planul desenului, prin proiecţiile

sale, construite cu ajutorul coordonatelor (fig.31).
a' az a"
ax O ay1
x y1
a
ay
Fig.31
Din convenţia cu privire la semnele coordonatelor şi din modul de obţinere a

reprezentării în epură rezultă:
• abscisele pozitive se măsoară pe axa Ox în stânga originii sistemului de referinţă, iar cele
negative în dreapta;
• depărtările pozitive se măsoară pe linii de ordine faţă de axa Ox sub aceasta, iar
depărtările negative deasupra acesteia;
• cotele pozitive se măsoară pe linii de ordine faţă de axa Ox deasupra acesteia, iar cotele
negative sub aceasta.
În figura 32 este prezentat modul de construire a epurei punctului A (20, 35, 30) situat
în primul triedru.
Etape:
1. Se trasează axele sistemului de referinţă; abscisa fiind pozitivă, se măsoară pe axa Ox din
origine spre stânga un segment de 20 mm obţinându-se ax;
2. Se trasează prin ax linia de ordine faţă de axa Ox; depărtarea fiind pozitivă, pe linia de
ordine, sub axa Ox, se măsoară depărtarea - 35mm - obţinându-se proiecţia orizontală a;
3. Cota se măsoară pe linia de ordine deasupra axei Ox (fiind pozitivă), obţinându-se

proiecţia verticală a’;
4. Punctul ay se obţine intersectând axa Oy cu linia de ordine faţă de aceasta, dusă prin
proiecţia orizontală a;
5. Punctul az se obţine prin intersectarea axei Oz cu linia de ordine prin proiecţia verticală
a’; cu centrul în O şi cu raza Oay se trasează un arc de cerc în sens trigonometric;
6. Prin punctul de intersecţie dintre arcul de cerc şi axa Oy1 - notat cu ay1 - se duce linia de
ordine faţă de Oy1;
7. Prin intersectarea acesteia cu linia de ordine faţă de axa Oz dusă prin a’, se obţine
proiecţia laterală a”; arcul de cerc poate fi înlocuit cu o dreaptă dusă prin ay care face un
unghi de 450 cu axa Oy.
z
z
a' az a"
a' az a"
ax ay1 ax O ay1
O
y1 x y1
x
a a
ay ay
y y
Fig. 32
În figura 33a este prezentată epura punctului B (30, -20, 50) situat în triedrul 2, iar în
figura 33b epura punctului C (-40, 20, -45) din triedul 8.
z
z
b' b" bz
O cx cy
1
by y
b x c 1
z c' c"
O
x bx by1 y1
c
y c
y y
a) b)
Fig.33
Întrebări referitoare la epura punctului
1. Care segment din epură măsoară distanţa de la punct la planul vertical de proiecţie?
Care este denumirea acestei distanţe? Dar de la punct la planul orizontal?
2. Cum sunt situate proiecţiile unui punct faţă de axa Ox atunci când el se află în diedrele
IV, II, VII şi V?
3. Fiind date două proiecţii ale unui punct, să se explice cum se obţine cea de-a treia
proiecţie.
4. Cum se determină coordonatele unui punct, cunoscând epura acestuia?
5. Care este semnul coordonatelor punctelor situate în triedrele III, VIII, I şi VI?
Probleme propuse
1. Să se reprezinte în epură următoarele puncte şi să se precizeze căror triedre aparţin:
a) pe aceeaşi epură b) pe aceeaşi epură

A (30, -20, 30); M (80, 30, 40);
B (-20, 30, 25); N (40, -20, -50);
C (-40, -15, 40); P (-50, -30, -20);
D (50, 25, -60). Q (-70, 40, 60).
2. Să se reprezinte în epură următoarele puncte şi să se precizeze poziţia particulară pe

care o ocupă:
a) pe aceeaşi epură
H (40, -20, 0);
V (-30, 0, 40);
W (0, 50, -40).
3. Să se determine a treia proiecţie a punctelor A, B, C cunoscându-se:
z
z
a'
O
O x y1
x y1
b' b ''
a y
y
a) b)
O
x y1
c" c'
c)
CAPITOLUL 4
DREAPTA
4.1 Reprezentarea dreptei

Dreapta este reprezentată prin proiecţiile sale care se obţin unind proiecţiile de acelaşi
nume a două puncte aparţinând dreptei.
În figura 34 este reprezentată proiecţia axonometrică principală a dreptei determinată de
punctele A şi B.
Figura 35 conţine reprezentarea în epură a dreptei AB. Un punct aparţine unei drepte dacă
proiecţiile sale sunt situate pe proiecţiile de acelaşi nume ale dreptei.
z
a' a
z
a' az
a"
A
a" b' bz
b' bz b"
B
b" bx ax b y1 a y1
x ay ax
O by
x O y1
b a
y b by
a y a ay
Fig.34 Fig.35
4.2 Urmele dreptei

Urma unei drepte pe un plan este punctul în care dreapta intersectează planul.
Urma orizontală este punctul de intersecţie a dreptei cu planul orizontal de proiecţie.

Urma orizontală H (h, h', h") a dreptei⎯D (d, d', d") este un punct al acesteia care are cota
nulă, adică proiecţia verticală h' trebuie să se găsească la intersecţia proiecţiei verticale a dreptei
cu axa Ox, iar proiecţia laterală h" trebuie să se găsească la intersecţia axei Oy cu proiecţia
laterală a dreptei (fig.36).
În figura 37 este prezentat modul de obţinere, în epură, a urmei orizontale a dreptei.

Etape:
1. Se prelungeşte proiecţia verticală a dreptei până la intersecţia acesteia cu axa Ox şi se notează
cu h' punctul de intersecţie;
2. Prin h' se construieşte linia de ordine care intersectează prelungirea proiecţiei orizontale a
dreptei în h;
3. Se determină h” şi dacă s-a lucrat corect, h” trebuie să fie situat la intersecţia proiecţiei
laterale a dreptei cu axa Oy1.
a' a
z z
A a' az
a" a"
b' b
z b' bz
B b"
h' b" h' bx a
x b y1 a
y1
x a
y
a
x O h" by
x O h" y1
h
H=h b a
y b by
a
y a ay
Fig.36 Fig.37
Urma verticală este punctul de intersecţie a dreptei cu planul vertical de proiecţie

Urma verticală V (v, v', v") a dreptei ⎯D (d, d', d") este punctul de pe dreaptă care are
depărtarea nulă, adică proiecţia orizontală v se află la intersecţia proiecţiei orizontale a dreptei cu
axa Ox, iar proiecţia laterală v" trebuie să se găsească la intersecţia proiecţiei laterale a dreptei cu
axa Oz.
În figura 38 este reprezentat axonometric modul în care se obţine urma verticală, iar în
figura 39 este reprezentarea în epură.
Etape:
1. Se prelungeşte proiecţia orizontală a dreptei şi se notează cu v intersecţia acesteia cu axa Ox;
2. Linia de ordine faţă de Ox dusă prin v intersectează prelungirea proiecţiei verticale a dreptei
în v';
3. Proiecţia laterală v" rezultă din intersectarea axei Oz cu linia de ordine faţă de aceasta, dusă
prin proiecţia verticală v'.
V=v' v"
b'
bz
b" z
a' az v' v"
B b' bz b"
a" a' az
A a"
v bx ax O v bx ax b y1 a y1
x by x O h" y1
b
ay by
b
a
y ay
a y
Fig.38 Fig.39
Urma laterală este punctul de intersecţie al dreptei cu planul lateral de proiecţie.

Urma laterală W (w, w', w") a dreptei⎯D (d, d', d") este punctul de pe dreaptă care are
abscisa nulă, deci proiecţia orizontală w se găseşte la intersecţia axei Oy cu proiecţia orizontală a
dreptei, iar proiecţia verticală w' se găseşte la intersecţia axei Oz cu proiecţia verticală a dreptei.
În figura 40 este reprezentarea axonometrică în care este arătat modul în care se
determină proiecţiile urmei laterale, iar în figura 41 este reprezentarea în epură.
Etape:
1. Se prelungeşte proiecţia orizontală a dreptei până la intersecţia cu axa Oy. În acest punct se
află w;
2. Se prelungeşte proiecţia verticală a dreptei până la intersecţia cu axa Oz. În acest punct se află
w’;
3. Se construieşte proiecţia laterală w"; pentru verificare w" trebuie să aparţină proiecţiei
laterale a dreptei.
z
b'
bz
b" z
a' az
B b' bz b"
w'
a" a' az
A a"
w' w"
bx ax O bx ax
x by x O b y1 a y1 y1
b W=w"
ay by
b
a
ay
w
y
a
w
y
Fig.40 Fig.41
4.3 Regiunile dreptei

Pentru a identifica diedrele şi triedrele pe care le străbate o dreaptă, după ce s-au
determinat urmele dreptei, se ia câte un punct pe fiecare porţiune a dreptei, adică între urme şi în
afara zonei dintre urme şi se studiază semnele coordonatelor acestor puncte.
În figura 42 este reprezentată axonometric dreapta D, iar în figura 43 este reprezentată în
epură.
A B C E
x + + - -
y + + + -
z - + + +
Triedrul T4 T1 T5 T6
E
e" V=v' e'
v"
d"
c'
c"
w' C
W=w"
b'
B
d' d
b"
h'
O
e
x H=h
w"
c
v
a' b h"
a
D A a"
y
Fig.42
e" e'
v" v'
c'
c"
w' w"
b' b"
h' O h" v e
x y
a" 1
a' c
w
b
h
a
T4 T1 T5 T6
y
Fig.43
Dreapta oarecare din figura 44a care intersectează axa Ox, trece prin trei triedre: T1, T3,
T5, iar dreptele oarecare care trec prin originea sistemului de referinţă străbat triedrele 1 şi 8
(fig.44b).
d' z z
d'
h=h'=v=v'=w=w'
h=h'=v=v'
x O y1 x O y1
d d
y y
a) b)
Fig.44
4.4 Poziţiile particulare ale dreptelor

După poziţia pe care o ocupă în sistemul de referinţă, dreptele pot fi: simplu particulare
(drepte paralele cu unul din planele sistemului de referinţă) sau dublu particulare (drepte
perpendiculare pe planele sistemului de referinţă sau paralele cu două plane ale sistemului de
referinţă).
4.4.1. Drepte simplu particulare

O dreaptă paralelă cu un plan este determinată de două puncte situate la aceeaşi distanţă
faţă de acel plan. Segmentele situate pe o dreaptă paralelă cu unul din planele de proiecţie se
proiectează în adevarată mărime pe respectivul plan de proiecţie. O dreaptă paralelă cu unul din
planele sistemului de referinţă nu are urmă pe acel plan de proiecţie.
Există trei categorii de drepte simplu particulare:
¾ dreptele de nivel sau orizontalele, sunt paralele cu [H] şi se notează cu G (g, g’,g”)
Proprietăţi:
• Toate punctele unei drepte de nivel au aceeaşi cotă şi deci proiecţia verticală a'b' a
dreptei de nivel AB este paralelă cu axa Ox; iar proiecţia laterală a"b" este paralelă cu
axa Oy. (fig.45).
• Unghiul pe care dreapta îl face cu [V] se proiectează în mărime reală între proiecţia
orizontală ab şi axa Ox.
• Complementul acestuia, adică unghiul pe care proiecţia orizontală îl face cu axa Oy
este adevărata mărime a unghiului pe care dreapta AB îl face cu [W].
• Segmentul AB din spaţiu se proiectează în mărime reală pe [H].
z
w'=v" z
b' a" a' b'v"=w' a" b" w"
v'
a' b"
v' A B w"
x O y1
O
v α
v α β w
a β
a b
b
x y w
y
Fig.45
¾ dreptele de front sau frontalele, sunt paralele cu [V] şi se notează cu F (f, f’, f”).
Proprietăţi:
• Toate punctele unei drepte de front au aceeaşi depărtare şi deci proiecţia orizontală ab
a dreptei de front este paralelă cu axa Ox, iar proiecţia laterală a"b" este paralelă cu
axa Oz. (fig.46).
• Unghiul pe care dreapta îl face cu [H] se proiectează în mărime reală între proiecţia
verticală a’b’ şi axa Ox.
• Unghiul pe care proiecţia verticală a’b’ îl face cu axa Oz este adevărata mărime a
unghiului pe care dreapta AB îl face cu [W].
• Segmentul AB din spaţiu se proiectează în mărime reală pe [V].
z
w'
w'
z w"
γ w"
b' b'
b"
B b"
a' γ
a' O a"
a" x h' O y1
β
β h"=w h"
h' A
b
a
h a b w
x h y
y
Fig. 46
¾ Dreptele de profil, sunt paralele cu [W].

Proprietăţi:
• Toate punctele unei drepte de profil au aceeaşi abscisă şi deci proiecţia orizontală ab a
dreptei de profil este paralelă cu axa Oy, iar proiecţia verticală a’b’ este paralelă cu
axa Oz. (fig.47).
• Unghiul pe care dreapta îl face cu [H] se proiectează în mărime reală între proiecţia
laterală a”b” şi axa Oy1.
• Unghiul pe care proiecţia laterală a”b” îl face cu axa Oz este adevărata mărime a
unghiului pe care dreapta AB îl face cu [V].
• Segmentul AB din spaţiu se proiectează în mărime reală pe [W].
v" z
v"
β v'
v' a"
a' a"
a' β
A
O b' b"
b' b"
x O
y1
α
B α
h'=v v=h' h"
a a
h"
b
h
x y b
Fig.47
În figura 48 sunt reprezentate în epură drepte simplu particulare cărora li s-au
determinat urmele.
Se observă că dreapta de nivel nu are urmă orizontală, cea de front nu are urmă
verticală, iar cea de profil nu are urmă laterală.
z
f" d' z d"
g' w" v' v"=w' f'
g"
w
x h' O h" y
x O
y 1 x h'=v O
y
1
1
f h"
v w w" h
h
w' v' v"
g y y y
Fig.48
4.4.2 Drepte dublu particulare

Dreptele dublu particulare sunt perpendiculare pe unul din planele sistemului de referinţă.
Ele sunt paralele cu celelalte două plane de referinţă şi paralele cu axa lor de intersecţie.
Segmentele situate pe aceste drepte se proiectează în adevarată mărime pe două din planele
sistemului de referinţă. Dreptele perpendiculare pe unul din planele sistemului de referinţă au
urmă numai pe planul pe care sunt perpendiculare.
Există trei categorii de drepte dublu particulare:
a) Verticalele sunt dreptele perpendiculare pe [H].
Toate punctele unei verticale au aceeaşi abscisă şi aceeaşi depărtare deci, proiecţiile pe
planul vertical şi lateral ale acesteia sunt paralele cu axa Oz, iar proiecţia ei orizontală se
reduce la un punct, ce coincide cu urma orizontală a dreptei (fig.49).
z
z
a' a"
a' a"
A
b' b"
O
b' b" h"
h' O y1
x
h' B h"
a=b=h
x a=b=h y
Fig.49
b) Dreptele de capăt sunt perpendiculare pe [V].

Toate punctele unei drepte de capăt au aceeaşi abscisă şi aceeaşi cotă deci, proiecţiile pe
planul orizontal şi lateral ale acesteia sunt paralele cu axa Oy, iar proiecţia ei verticală se
reduce la un punct ce coincide cu urma verticală a dreptei (fig.50).
z
z
v"
b"
v" b" a"
a'=b'=v'
a'=b'=v' a"
B O
v
A O y1
x
v b
b
x y
a a
Fig.50
c) Fronto-orizontalele sunt perpendiculare pe [W].
Toate punctele unei drepte fronto-orizontale au aceeaşi depărtare şi aceeaşi cotă deci,
proiecţiile pe planul orizontal şi vertical ale acesteia sunt paralele cu axa Ox, iar proiecţia
ei pe planul lateral se reduce la un punct ce coincide cu urma laterală a dreptei (fig.51).
w'
b'
a' b' w' a"=b"=w"
a' a"=b"=w"
O
B O
y1
x
A
w
b
a b w
x y
a
Fig.51
În figurile 52, 53 şi 54 sunt reprezentate drepte conţinute în planele de proiecţie.
Astfel:
- dreapta conţinută în [H] are proiecţia verticală suprapusă peste axa Ox, iar proiecţia ei
laterală peste axa Oy (fig.52);
z
O
b' a" x v' a' b' O a" b" w" y1
a' b"
v
a
A=a B=b
b
x y w
y
Fig.52
- dreapta conţinută în [V] are proiecţia orizontală suprapusă peste axa Ox, iar proiecţia ei
laterală peste axa Oz (fig.53);
b" w'
z
B=b' b'
b"
a"
A=a' O a'
a"
h' y1
b
x a b O
a
y
y
x
Fig.53
- dreapta conţinută în [W] are proiecţia orizontală suprapusă peste axa Oy, iar proiecţia ei
verticală peste axa Oz (fig.54).
v" z
a' v"
A=a" a"
a'
b'
O b' b"
B=b"
x O
y1
a
h"
x b a
h"
y b
y
Fig.54
4.5 Poziţiile relative a două drepte

Două drepte pot avea în spaţiu următoarele poziţii: paralele, concurente sau disjuncte
(oarecare).
1. Dreptele paralele au proiecţiile de acelaşi nume paralele (fig.55);
2. Dreptele concurente au proiecţiile de acelaşi nume concurente, intersecţiile acestora
sunt situate pe aceeaşi linie de ordine (fig.57);
3. Dreptele⎯D şi⎯∆ reprezentate în epură în figura 56 nu sunt concurente (proiecţiile de
acelaşi nume se intersectează, dar punctele nu sunt pe aceeaşi linie de ordine).
d' d'
d'1
m' m'
d'1 d' d'1
x O x O x O
d1 d1 d
d d n d m 1
Fig.55 Fig.56 Fig.57
4.6 Proiecţia unghiului drept
Teorema de proiecţie a unghiului drept:
Dacă un unghi drept are o latură paralelă cu unul din planele de proiecţie, atunci pe acel
plan unghiul drept se proiectează în adevărată mărime.
Sau
Un unghi drept se proiectează în adevărată mărime pe un plan paralel cu una din laturile
sale.
O aplicaţie directă a acestei teoreme este dată de construcţia perpendicularei dintr-un

punct pe o dreaptă aflată într-o poziţie particulară.
În figura 58 este prezentată construcţia perpendicularei dusă prin punctul A pe dreapta de
nivel⎯G; unghiul drept se proiectează în adevărată mărime pe planul orizontal, deoarece una din
laturile acestuia este paralelă cu acest plan de proiecţie.
În figura 59 sunt prezentate etapele construirii perpendicularei dintr-un punct pe o dreaptă
de front; unghiul dintre dreapta de front⎯F şi perpendiculara prin punctul S se proiectează în
adevărată mărime pe planul vertical de proiecţie.
m'
Etape:
1. Se obţine proiecţia orizontală i a piciorului g' i'

perpendicularei ducând o perpendiculară pe
proiecţia orizontală g a dreptei de nivel prin
proiecţia orizontală a punctului;
2. Proiecţia verticală i' se află la intersecţia x O
liniei de ordine dusă prin proiecţia
g
orizontală i cu proiecţia verticală g' a
dreptei de nivel; m
3. Proiecţia verticală a perpendicularei se
obţine prin unirea proiecţiei verticale a' cu
proiecţia verticală i'. i
Fig. 58
Etape:
1. Se construieşte mai întâi proiecţia verticală f' n'

i' a piciorului perpendicularei ducând o
perpendiculară prin n’ pe proiecţia verticală i'
f' a dreptei de front;
2. Proiecţia orizontală a acestuia rezultă prin
intersectarea proiecţiei orizontale f a
frontalei cu linia de ordine dusă prin
proiecţia verticală i'. x O
n
f i
Fig. 59
Întrebări referitoare la epura dreptei
1. Definiţi urma dreptei.

2. Care sunt etapele de construire a urmei orizontale a unei drepte? Dar a urmei
verticale? Laterale?
3. Cum se stabileşte în epură poziţia relativă a două drepte?
4. Când se proiectează un unghi drept pe planul de proiecţie în mărime reală?
Probleme propuse:
1. Să se reprezinte în epură dreapta AB, să se determine urmele acesteia şi să se

stabilească diedrele şi triedrele pe care le străbate. Se cunosc:
a. A (15, 5, 30); B (35, 20, 10);
b. A (-20, 8, 23); B (15, 20, 10);
c. A (-55, 40, -8); B (40, -10, 38);
d. A (-15, -15, 32); B (35, 20, 10);
e. A (12, -32, 7); B (47, -6, -27);
2. Să se găsească proiecţiile punctelor M, N şi P situate pe dreapta AB. Se cunosc:

A (40, 30, 40); B (10, 0, 20), M (30, y, z); N (x, 40, z), P (x, y,-10).
3. Să se construiască prin M o dreaptă D (d, d’) paralelă cu dreapta AB. Se cunosc:

A (70, 40, 20), B (10, 68, 60), M (30, 10, 30).
4. Să se determine proiecţiile figurii plane ABCD cunoscând:

A (70, 20, 40); B (50, 60, 20), C (20, 40, 60); D (60, 10, z).
5. Să se construiască prin punctul M (10, 5, 30) drepte perpendiculare pe AB şi CD. Se

cunosc: A (30, 12, 10), B (0, 35, 10); C (35, 15, 15); D (35, 30, 35).
CAPITOLUL 5
PLANUL
5.1. Reprezentarea planului
Un plan poate fi reprezentat în epură în următoarele moduri:
1. Prin proiecţiile a trei puncte din plan (fig. 60 a);
2. Prin proiecţiile unei dreapte şi ale un punct din plan (fig. 60 b);
3. Prin proiecţiile a două drepte concurente (fig. 60 c);
4. Prin proiecţiile a două drepte paralele (fig. 60 d);
5. Prin urmele sale (fig 61 b).
Urmele planului [P] sunt dreptele de intersecţie ale acestuia cu planele de proiecţie:
• Ph –se numeşte urmă orizontală. În acest caz se notează numai proiecţia ei pe [H],
proiecţiile verticală şi laterală fiind suprapuse peste Ox şi respectiv Oy;
Urma orizontală mai poate fi definită ca fiind locul geometric al urmelor orizontale ale
tuturor dreptelor din plan.
• Pv – se numeşte urmă verticală. În acest caz se notează numai proiecţia ei pe [V],
proiecţiile orizontală şi laterală fiind suprapuse peste Ox şi respectiv peste Oz;
Urma verticală mai poate fi definită ca fiind locul geometric al urmelor verticale ale
• Pw – se numeşte urmă laterală. În acest caz se notează numai proiecţia ei pe [W],
proiecţiile orizontală şi verticală fiind suprapuse peste Oy şi respectiv peste Oz.
Urma laterală mai poate fi definită ca fiind locul geometric al urmelor laterale ale
b' b' b'

b'
c' c' c' c'
a' a' a' a'
x O x O x O x O
a a c a a c
c c
b b b b
a b c d
Fig.60
z
z
Pz
Pz
Pv Pw
Pw
Pv O
Px Py1
y1
x
Ph Py Ph
Px
Py
x y
a b
Fig. 61
Poziţiile urmelor sunt determinate de poziţia planului în sistemul de referinţă - fig.62.
Pv Pw
Q O
v
Px
Py
Qx Ph
Qh
x y
Fig. 62
5.2 Plane particulare

5.2.1 Plane perpendiculure pe unul din planele
sistemului de referinţă. Plane simplu
particulare
a) Plan proiectant faţă de [H] – (fig.64).
Proprietăţi:
• Este perpendicular pe planul orizontal de proiecţie, (paralel cu axa Oz);
• Urmele verticală şi laterală sunt paralele cu axa Oz;
• Unghiul α dintre axa Ox şi urma orizontală este adevărata mărime a unghiului pe care
planul proiectant îl face cu planul vertical de proiecţie;
• Unghiului β este mărimea unghiului dintre planul proiectant şi planul lateral de
proiecţie;
• Toate punctele conţinute într-un plan proiectant faţă de [H] au proiecţiile orizontale
situate pe urma orizontală a acestuia.
b"
Pv b' z Pw
a" a' a"
Pv a' A Pw
O x O Py1
Px α y1
Px Py
a β
a Ph
Ph
b
x y
Py
y
Fig 64
b) Planul proiectant faţă de [V] – (fig.65).

Proprietăţi:
• Este perpendicular pe planul vertical de proiecţie (paralel cu axa Oy); se mai numeşte
plan de capăt;
• Urmele orizontală şi laterală sunt paralele cu axa Oy;
• Unghiul β dintre axa Ox şi urma verticală este adevărata mărime a unghiului pe care
planul proiectant îl face cu planul orizontal de proiecţie;
• Unghiul γ este măsura unghiului dintre planul proiectant şi planul lateral de proiecţie;
• Figurile conţinute într-un plan proiectant faţă de [V] au proiecţiile verticale situate pe
urma verticală a acestuia.
Pz z
Pz Pw
γ
b' b' b"
B Pw Pv
a' γ
a' O a"
x Px β O
β y
1
Px A
Ph a
x y
Ph b y
Fig. 65
c) Planul proiectant faţă de planul lateral de proiecţie – (fig.66).

Proprietăţi:
• Este perpendicular pe [W] (paralel cu axa Ox);
• Urmele orizontală şi verticală sunt paralele cu axa Ox;
• Unghiul pe care planul proiectant îl face cu [H] este α, adică unghiul dintre urma lui
laterală şi axa Oy1;
• Unghiul β dintre urma laterală şi axa Oz, este măsura unghiului pe care planul proiectant
îl face cu planul vertical de proiecţie;
• Figurile conţinute într-un plan proiectant faţă de [W] au proiecţiile laterale situate pe
urma laterală a acestuia.
z
v" z
Pv Pz
β
a" a"
a'
a' β
A P
w
O b' b"
y1
x O α
α
Py1
a a
h"
x y b
Ph Py
Fig. 66
5.2.2 Plane paralele cu unul din planele

sistemului de referinţă. Plane dublu
particulare
1. Planul de nivel – (fig. 67).
Proprietăţi:
• Este paralel cu [H];
• Toate punctele planului au aceeaşi cotă, de unde rezultă că urma verticală a unui astfel de
plan este paralelă cu axa Ox, iar cea laterală, paralelă cu axa Oy.
z
z
Nz
b'
Nv a' b' a"=b" Nw
Nv a"
a' b"
O
B Nw O
A y1
x
b
a a b
x y
Fig 67
2. Planul de front – (fig.68).

Proprietăţi:
• Este paralel cu [V];
• Toate punctele planului au aceeaşi depărtare, de unde rezultă că urma orizontală a unui
astfel de plan este paralelă cu axa Ox, iar cea laterală, paralelă cu axa Oz.
z
z
Fw
Fw a' a"
a' a"
b' b' b"

A O
Fw
b"
O y1
x
B
Fy
b
Fh a b Fh
x a y
Fh
Fig.68
3. Planul de profil - fig.69

Proprietăţi:
• Este paralel cu [W];
• Toate punctele planului au aceeaşi abscisă, de unde rezultă că urma orizontală este
paralela cu axa Oy, iar cea verticală, cu axa Oz.
z
z
Pv
b"
b'
b"
Pv
a"
a'
b'
O Pv
a" B a"
Ph O y1
x
Px A b
b
x y
a P a
h
Ph
y
Fig. 69
Observaţii:
1. Un plan paralel cu unul din planele sistemului de referinţă nu are urmă pe acel plan de
proiecţie.
2. Figurile conţinute într-un plan paralel cu unul din planele sistemului de referinţă se
proiectează pe acesta în adevărată mărime.
3. Proiecţiile figurilor pe celelalte plane de proiecţie sunt situate pe urmele corespunzătoare ale
planului.
5.3 Dreapta şi punctul conţinute în plan

O dreaptă aparţine unui plan dacă două puncte ale sale sunt conţinute în plan.
Un punct este conţinut într-un plan dacă este situat pe o dreaptă conţinută în plan.
În epură, o dreaptă este conţinută într-un plan dacă urmele sale sunt pe urmele de acelaşi
nume ale planului. Se pot defini urmele planului ca fiind locurile geometrice ale urmelor tuturor
dreptelor conţinute în plan.
Dreapta HV (fig. 70) este conţinută în planul [P] deoarece urmele acesteia sunt situate pe
urmele de acelaşi nume ale planului. Punctul M (m, m') aparţine planului [P] deoarece el este
situat pe dreapta HV.
z
w"
w'
Pz
a'
v'
Pv Pw 1' m'
b'
m'
Px w
h' v Py1 c'
m y1
x x O
h Ph c
b
1 m
Py
a
y
Fig. 70 Fig 71
În figura 71 dreapta MB aparţine planului plăcii triunghiulare ABC deoarece ea trece prin
două puncte ale acesteia (punctul 1 este situat pe dreapta BM).
Dreapta⎯D (d, d') din figura 72 aparţine planului ABC deoarece ea trece prin punctul B al
planului şi este paralelă cu latura AC.
b' d'
d' d'1
a' c'
b'
a'
c'
x O x O
a c
c
d1
d a b
d
b
Fig. 72 Fig.73
În figura 73 punctul C (c, c’) nu aparţine planului determinat de dreptele paralele D şi D1,
deoarece el nu aparţine dreptei AB conţinută în plan.
Pentru a determina urmele planului definit prin două drepte concurente, se procedează
astfel (fig. 74):
• Se construiesc urmele celor două drepte;
• Se construiesc urmele planului prin unirea urmelor de acelaşi nume ale celor două drepte.
Pv
v'1
d'
v'
m'
d'1
Px h'1 v h' v1
x O
m
d1 d
h1
Ph
h
Fig. 74
5.4 Drepte remarcabile ale unui plan

Dreptele remarcabile ale unui plan sunt drepte conţinute în plan şi paralele cu unul din
planele sistemului de referintă, adică orizontalele, frontalele şi dreptele de profil ale planului. O
altă categorie de drepte remarcabile ale unui plan este reprezentată de liniile de cea mai mare
pantă.
1. Orizontalele planului – (fig. 75) - sunt drepte paralele cu [H] şi care aparţin planului;
urmele lor verticale şi laterale sunt situate pe urmele de acelaşi nume ale planului;
proiecţia orizontală este paralelă cu urma Ph a planului. Dreapta⎯G este o orizontală a
planului.
z
z
Pz
Pz
P
g' g" w Pv Pw
Pv O
G
g' g"
g Px Py1
Ph Py
Px y1
x g
Ph
x y
Py
Fig. 75
2. Frontalele planului – (fig. 76) - sunt drepte paralele cu [V] şi care aparţin planului;
urmele lor orizontale şi laterale sunt situate pe urmele de acelaşi nume ale planului; sunt
paralele cu urma verticală a planului; dreapta⎯F este o frontală a planului.
z
z
Pz
Pz
f"
Pv Pw
Pw f'
Pv f'
O f" Px Py1
F
f y
x
f Py
Px
Ph Ph
Py
x y
y
Fig. 76
3. Dreptele de profil ale planului – (fig. 77) - sunt drepte paralele cu [W] şi care aparţin
planului; urmele lor orizontale şi verticale sunt situate pe urmele de acelaşi nume ale
planului; au proiecţiile laterale paralele cu urma verticală a planului; dreapta⎯D este o
frontală a planului.
z
z
Pz
Pz
d'
Pw
Pw Pv
d"
Pv O d" Px
d' Py1
d D y1
x
Ph Py Ph
Px
d
Py
x y
y
Fig. 77
4. Liniile de cea mai mare pantă faţă de [H], ([V], [W]) sunt drepte conţinute în plan şi
perpendiculare pe urma lui orizontală, verticală, respectiv laterală şi implicit pe toate
orizontalele, frontalele, respectiv dreptele de profil ale planului.
În figura 78 dreapta Lh este linie de cea mai mare pantă faţă de [H] (l.c.m.m.p./H)
deoarece este perpendiculară pe urma orizontala Ph a planului [P] şi implicit pe toate orizontalele
acestuia. Linia de cea mai mare pantă a unui plan determină complet acel plan.
Etapele de construire a planului [P] atunci când se cunoaşte linia de cea mai mare pantă faţă
de [H] sunt următoarele:
• Se construieşte urma orizontală a planului Ph având direcţia perpendiculară pe proiecţia
orizontală a liniei de cea mai mare pantă faţă de [H] şi trecând prin urma orizontală a lui
Lh;
• Se construieşte urma verticală a planului, Pv, unind punctul Px aflat la intersecţia urmei
orizontale cu axa Ox, cu proiecţia verticală a urmei verticale a dreptei, v’.
• Unghiul α, obţinut prin rabatere, reprezintă mărimea reală a unghiului pe care planul [P] îl
face cu planul [H].
Pv
v'
Px l' h
h' v
x O
lh
α v1
Ph
Fig. 78
5.5 Poziţiile relative a două plane

Planele pot ocupa următoarele poziţii relative: plane paralele şi plane concurente.
Planele paralele au urmele de acelaşi nume paralele (fig. 79), ca urmare a faptului că
planele paralele se intersectează cu un al treilea plan după drepte paralele.
z
Qv
Pv Q
v
Pv O
Px Qx
Qx
x O
Ph Qh
Px Q
h
Ph
x y
Fig 79
Pentru a construi un plan [Q] paralel cu un plan dat [P] care trece printr-un punct M
exterior planului [P], se parcurg etapele (fig. 80):
• Se construieşte prin M o orizontală (frontală) a planului [Q]. Aceasta are proiecţia
orizontală (verticală) paralelă cu urma Ph (Pv) a planului [P];
• Se determină urma verticală (orizontală) a dreptei considerate;
• Prin urma verticală (orizontală) a dreptei trece urma verticală (orizontală) a noului plan
[Q] care este paralelă cu urma de acelaşi nume a planului [P] dat;
• Se găseşte punctul Qx la intersecţia acesteia cu axa Ox şi prin acest punct se construieşte
cealaltă urmă, paralelă cu urma de acelaşi nume a planului [P].
Pv Q
v
v' m' g'
Px Qx
v O
x
m
g
Ph Qh
Fig. 80
Planele concurente se intersectează după o dreaptă oarecare. Planele concurente se pot
întâlni sub un unghi oarecare sau pot fi perpendiculare.
Dreapta de intersecţie dintre două plane este determinată de două puncte ce aparţin
ambelor plane sau de un punct ce aparţine ambelor plane şi de o direcţie cunoscută.
Pentru a determina dreapta de intersecţie a planelor [P] şi [Q] date prin urme, se
intersectează urmele de acelaşi nume ale celor două plane şi se obţin punctele H (h, h') şi V (v, v')
care determină drapta ∆(δ , δ ') .
Pv
Q
v
v'
δ'
Px
h' v Qx
x δ
O
Q h
h
Ph
Fig. 81
În figura 82 este arătat modul în care se rezolvă intersecţia dintre un plan proiectant faţă
de [V] dat prin urme şi o placă triunghiulară. Se parcurg etapele:
• Se culeg punctele în care urma Pv a planului proiectant întâlneşte laturile AB, respectiv
AC ale plăcii triunghiulare ABC.
• Se obţin mai întâi proiecţiile punctelor pe planul vertical m’ şi n’ şi apoi, construind linii
de ordine faţă de Ox se găsesc proiecţiile pe planul orizontal (m şi n) la intersecţia
acestora cu dreptele ab, respectiv ac.
b' b' f'
Pv
d' n'
m' m'
n' c' c'
a' Px
a' e'
x b O
x b O
m
d
m
a e n f
a
n
c
Pv
c
Fig.82 Fig.83
Pentru cazul în care se intersectează două placi triunghiulare ABC şi DEF (fig. 83), placa
DEF fiind conţinută într-un plan vertical proiectant faţă de [H], pentru determinarea dreptei de
intersecţie se parcurg etapele:
• Se construiesc mai întâi proiecţiile orizontale m şi n ale segmentului de intersecţie; prin
intersectarea laturilor ab şi bc cu urma orizontală a planului DEF (def);
• Se ridică linii de ordine faţă de Ox şi la intersecţia acestora cu proiecţiile verticale ale
dreptelor a’b’ şi b’c’ se află proiecţiile punctelor M şi N pe planul vertical, respectiv m’ şi
n’.
În cazul în care se intersectează două plane proiectante, se determină dreapta de

intersecţie la intersecţia urmelor de acelaşi nume.
a) Pentru plane proiectante faţă de [H] dreapta de intersecţie este o verticală
(fig.84a);
b) Pentru plane proiectante faţă de [V] dreapta de intersecţie este o dreaptă de capăt
(fig.84b);
Qv Pv
d'
Pv Qv
d'
x Qx Px O x Qx Px
Ph d
Qh d
Qh Ph
a) b)
Fig. 84
Planele perpendiculare sunt plane concurente sub un unghi diedru de 900. Două plane
sunt perpendiculare dacă un plan conţine normala la celălalt plan.
Pentru a construi un plan perpendicular pe un plan dat care trece printr-un punct M, se
parcurg etapele (fig.85):
• Se construiesc orizontala G şi frontala F din planul plăcii triunghiulare.
• Din punctul M se costruiesc proiecţiile perpendicularei pe planul ABC, având direcţiile
perpendiculare pe proiecţia orizontală a orizontalei (paralelă cu urma orizontală a planului
ABC), respectiv pe proiecţia verticală a frontalei (paralelă cu urma verticală a planului
ABC);
• Se determină urmele acestei drepte;
• Problema admite o infinitate de soluţii. Pentru a reprezenta una dintre ele, se alege un
punct pe axa Ox, Px şi se uneşte acesta cu proiecţiile h şi respectiv v’, obţinându-se urma
orizontală a planului Ph, respectiv urma verticală, Pv.
b'
Pv
Pv
2'
f'
1' m'
g' c'
v' h
a'
Px v
x b h' O
1 m
Ph
2 f
a
g
Fig. 85
Pv Sv
Q Rv
v
Px Qx Sx Rx
x O x O
Ph Sh
Qh Rh
a) b)
Fig.86
În figura 86 sunt reprezentate plane perpendiculare pe planele proiectante. Astfel, planul

de capăt [Q] este perpendicular pe planul oarecare [P], deoarece urma verticală Pv este
perpendiculară pe planul de capăt (fig. 86a), iar planul vertical [R] este perpendicular pe planul
oarecare [S], deoarece urma orizontală a planului oarecare Sh este perpendiculară pe urma
orizontală a planului proiectant, Rh (fig. 86b).
5.6. Poziţiile unei drepte faţă de un

plan
O dreaptă poate avea următoarele poziţii relative faţă de un plan:

• dreaptă paralelă cu planul, în particular dreapta conţinută în plan;
• dreaptă concurentă cu planul, în particular dreapta perpendiculară pe plan.
5.6.1 Dreapta paralelă cu un plan
O dreaptă este paralelă cu un plan [P] dacă este paralelă cu o dreaptă conţinută în plan.
Printr-un punct pot fi construite o infinitate de drepte paralele cu un plan. Se obţine o
soluţie unică dacă se impune încă o condiţie.
Astfel, pentru a construi o dreaptă paralelă cu planul ABC, care trece printr-un punct M şi
care este paralelă şi cu planul vertical de proiecţie, se parcurg etapele (fig. 87):
• Se construieşte frontala F conţinută în plan;
• Se reprezintă dreapta⎯∆ paralelă cu frontala F care trece prin proiecţiile m şi m’ ale
punctului M.
b'
d'
1'
m' f'
c'
a'
x b
m d
f 1
a
c
Fig. 87
În figura 88 sunt reprezentate în epură drepte paralele cu planele proiectante.

b' Pv
Pv Pv
a' a'
a" P
b' w
b'
x O x Px
a' O x O b"
y1
Px a a
b
b
a
Ph Ph b
Ph
Fig. 86
5.6.2 Dreapta concurentă cu un plan
Aflarea punctului în care o dreaptă înţeapă un plan se reduce la rezolvarea intersecţiei a

două plane, considerând că dreapta dată este conţinută într-un plan simplu sau dublu-particular,
după caz.
Pentru construirea punctului de intersecţie dintre dreapta⎯D şi planul oarecare [T] (fig.87)
se ia un plan auxiliar [Q] care conţine dreapta⎯D şi se construieşte dreapta⎯∆ de intersecţie a
acestuia cu planul dat [T]; printr-o dreaptă se pot duce o infinitate de plane; pentru simplificare şi
pentru diminuarea volumului de lucru, planul auxiliar se alege proiectant; punctul de intersecţie
căutat este punctul de intersecţie K dintre dreptele⎯D şi⎯∆.
Fig. 87
Etapele de aflare a proiecţiilor punctului în care o dreaptă înţeapă un plan sunt

următoarele (fig. 88a):
• Se construieşte un plan auxiliar care conţine dreapta. Fie acesta planul [P], proiectant faţă
de [H];
• Se intersectează urmele de acelaşi nume ale planelor [P] şi [Q]. Se obţine dreapta de
intersecţie ∆ (δ, δ’).
• Dreptele ∆ şi D se intersectează în punctul I (i, i’) care reprezintă tocmai punctul în care
dreapta D înţeapă planul [Q].
sau (fig. 88b):

• Se construieşte un plan auxiliar care conţine dreapta. Fie acesta planul [P], proiectant faţă
de [V];
• Se intersectează urmele de acelaşi nume ale planelor [P] şi [R]. Se obţine dreapta de
intersecţie ∆ (δ, δ’).
• Dreptele ∆ şi D se intersectează în punctul I (i, i’) care reprezintă tocmai punctul în care
dreapta D înţeapă planul [R].
Qv Pv
v' Rv
d' δ'
Pv d'
i' v'
δ' i'
Qx O Rx
x h' x Px=h' v
Px=v
i
i
δ
h d =δ d
h
Rh
Qh Ph Ph
a) b)
Fig. 88
Considerând planele opace, se impune clarificarea viziblităţii dreptei D în raport cu planul

[P]. Astfel, se pot enunţa următoarele reguli de vizibilitate:
• Dintre două puncte care au proiecţiile confundate pe planul orizontal de proiecţie, este
vizibil pe [H] acel punct care are cota cea mai mare (fig. 89);
• Dintre două puncte care au proiecţiile confundate pe planul vertical de proiecţie, este
vizibil pe [V] acel punct care are depărtarea cea mai mare (fig.89);
Astfel, punctul A este vizibil pe [H] deoarece cota acestuia este mai mare decât cota
punctului B.
Pe planul vertical este vizbil punctul A, deoarece depărtarea acestuia este mai mare decât
depărtarea punctului A.
A [V]
a'=b'
B
B
a=b A
[H]
Fig 89
Pentru a determina punctul în care dreapta D(d, d’) intersectează placa triunghiulară ABC
se procedează astfel (fig. 90):
• Se construieşte un plan auxiliar de căpăt care conţine dreapta P (Ph, Pv);
• Se intersectează planul P cu planul plăcii triunghiulare ABC; se obţine dreapta de
intersecţie MN (mn, m’n’);
• Punctul în care dreapta D înţeapă planul ABC este punctul în care aceasta se intersectează
cu MN, I (i, i’);
• Se clarifică vizibilitatea considerând punctul 1≡M şi 2≡3.
b'
3'
Pv
m'=1' i'
n ' 2' c'
d'
a' Px
x b O
d
m
2=3
a i
1
n
c
Pv
Fig. 90
5.6.3 Dreapta perpendiculară pe un plan
O dreaptă perpendiculară pe un plan este perpendiculară pe două drepte distincte din plan.
Astfel, o dreaptă⎯D perpendiculară pe plan, are în epură, proiecţiile perpendiculare pe urmele de
acelaşi nume ale planului.
Rv d'
m'
Rx O
x
d
Rh
Fig. 91
Pentru construcţia perpendicularei în punctul M pe planul planul plăcii triunghiulare
ABC, se parcurg etapele (fig 92):
• Se construieşte orizontala C2 a planului triunghiului ABC;
• Se trasează proiecţia orizontală a perpendicularei d ⊥ g ;
• Se construieşte frontala A1 a planului triunghiului ABC;
• Se trasează proiecţia verticală d ' ⊥ f ' .
b'
d' 1'
f'
g' 2' c'
a' m'
x O
c
d
a m f
1
g
Fig. 92
În figura 93 sunt reprezentate drepte perpendiculare pe plane proiectante faţă de planele

de proiecţie. Perpendiculara pe un plan proiectant este paralelă cu planul de proiecţie pe care este
perpendicular planul proiectant. Astfel:
a) Dreapta D este perpendiculară pe planul vertical [P] şi este paralelă cu [H];
b) Dreapta D este perpendiculară pe planul de capăt [Q] şi este paralelă cu [V];
c) Dreapta D este perpendiculară pe planul [R] ⊥ [W] şi este paralelă cu planul lateral de
proiecţie.
Observaţie: Dreptele perpendiculare pe planele paralele cu planele sistemului de referinţă

sunt drepte dublu particulare, respectiv: verticale, de capăt şi fronto – orizontale.
Pv Qv
z
i' d' d'

d' m' Rv
i'
i" d"
m' i'
m' Rw
Px Qx m"
x x O x O y1
O m
m
i
d
d i m i Rh
Ph
Qh d y
a) b) c)
Fig.93
Pentru construcţia unei perpendiculare pe o dreaptă oarecare D, dusă printr-un punct M,

se parcurg următoarele etape (fig. 94):
• Se construieşte planul [P] care conţine punctul M şi este perpendicular pe dreaptă;
• Se construieşte urma verticală Pv a planului, paralelă cu proiecţia frontalei f' construită prin
m’ şi perpendiculară pe proiecţia verticală a dreptei, d’;
• Urma orizontală Ph a planului este perpendiculara dusă prin urma orizontală h a frontalei pe
proiecţia orizontală d a dreptei, iar urma lui verticală Pv este paralela la f' dusă prin intersecţia
Px a axei OX cu urma orizontală Ph;
• Se construieşte planul vertical proiectant [Q] care conţine dreapta⎯D;
• Qh≡d; urma verticală Qv este perpendiculara pe axa OX dusă prin punctul de inersecţie Qx al
acesteia cu urma orizontală Qh;
• Se construieşte dreapta de intersecţie⎯∆ dintre planele [P] şi [Q];
• Punctul I (i, i') de intersecţie dintre dreptele⎯∆ şi⎯D este piciorul perpendicularei pe
dreapta⎯D prin punctul M.
Qv
v' Pv
d'
m'
i' f'
δ'
Px h'1 h'
x i Q =v O
x
h1
d=Qh=δ Ph
h m f
Fig. 94
5.6.4. Intersecţia dreptelor cu planele

proiectante.Vizibilitate
a) Intersecţia unei drepte cu un plan vertical (fig. 95). Proiecţia orizontală a punctului de
intersecţie se află la intersecţia urmei orizontale a planului cu proiecţia orizontală a
dreptei.
Pv
i'
d'
Px
x
O
d
i
Ph
Fig. 95
b) Intersecţia unei drepte cu un plan de capăt (fig. 96). Proiecţia verticală a punctului de
intersecţie se află la intersecţia urmei verticale a planului cu proiecţia verticală a dreptei.
Qv
d'
i'
Qx
x O
d
i Qh
Fig. 96
c) Intersecţia unei drepte cu un plan proiectant faţă de [W] (fig. 97). Proiecţia laterală a
punctului de intersecţie se află la intersecţia urmei laterale a planului cu proiecţia pe
planul lateral a dreptei.
z
Rv
i' i" d"

d' Rw
x O y1
d
i
Rh
Fig. 97
Întrebări referitoare la reprezentarea în epură a planului

1. Ce sunt urmele planului?
2. Care sunt planele proiectante faţă de planele de proiecţie? Ce proprietăţi au?
3. Descrieţi etapele de construie a urmelor unui plan definit prin două drepte
concurente.
4. Cum se determină poiecţiile unui triunghi situat într-un plan definit prin urme?
5. Care este condiţia ca un punct să aparţină unui plan?
6. Ce poziţii ocupă în epură proiecţiile orizontalelor şi frontalelor unui plan?
7. Ce sunt liniile de cea mai mare pantă? Descrieţi modul în care se pot construi
urmele unui plan când se cunosc proiecţiile liniei de cea mai mare pantă faţă de
[H].
Probleme propuse
1. Să se determine urmele planului determinat de punctele A (35, 25, 10); B (15, 33, 30)
C (50, 5, 25).
2. Să se determine proiecţia verticală a triunghiului ABC conţinut în planul P. Se cunosc:

[P]=[Px(90,0,0); M(80,9,0); N(80,0,8)]; A (60, 10, zA); B (50, 25, zB); C (25, 15, zC).
3. Să se determine dreapta de intersecţie a planelor P şi Q, definite prin urme. Se cunosc:

[P]=[Px(90,0,0); M (80,3,0); N (80,0,8)]; [Q]=[Qx(10,0,0); A (15,6,0); B (15,0,3)].
4. Să se determine punctul comun (de intersecţie) a trei plane. Se cunosc:

[P]=[Px(90,0,0); M (80,5,0); N (80,0,7)]; [Q]=[Qx(5,0,0); A (10,2,0); B (10,0,6)];
[R]=[Rx(25,0,0);C (30,12,0); N (30,0,8)].
Indicaţie: se intersectează planele două câte două; punctul căutat este punctul de
concurenţă a dreptelor de intersecţie. Se vor intersecta P şi Q, respectiv P şi R.
5. Să se determine punctul în care dreapta AB înţeapă planul P. Să se clarifice

vizibilitatea. dreptei în raport cu planul P. Se cunosc:
[P]=[Px(25,0,0); M(35,7,0); N(35,0,10)]; A (75, 18, 5) B (30, 48, 53).
6. Să se găsească punctul în care dreapta MN înţeapă placa triunghiulară ABC. Să se

clarifice vizibilitatea dreptei în raport cu planul ABC. Se cunosc:
A (65, 30, 15), B (45, 10, 40), C (10, 45, 5) M (60, 13, 14), N (25, 50, 27).
7. Să se determine dreapta de intersecţie dintre plăcile triunghiulare ABC şi MNP. Să se

clarifice vizibilitatea. Se cunosc:
A (102, 45, 24), B (75, 81, 58), C (34, 7, 3), M (105, 34, 8), N (68, 0, 63);
P (18, 51, 21).
CAPITOLUL 6
POLIEDRE
6.1 Reguli de reprezentare în epură a

poliedrelor
Prisma este poliedrul mărginit de un număr oarecare de feţe având forme de

paralelograme sau dreptunghiuri şi de două feţe paralele şi egale între ele, numite baze ale
prismei. Numărul laturilor unei baze este acelaşi cu numărul feţelor laterale.
Prismele ale căror muchii laterale sunt perpendiculare pe baze se numesc prisme
drepte, iar feţele laterale ale prismelor drepte sunt dreptunghiuri.
Prismele ale căror muchii laterale sunt înclinate faţă de baze se numesc oblice, iar
feţele laterale ale prismelor oblice sunt paralelograme.
Piramida este poliedrul la care una din feţe este un poligon cu un număr oarecare de
laturi şi care se numeşte bază, iar celelalte feţe sunt triunghiuri ce au un vârf comun numit
vârf al piramidei.
Poliedrele se reprezintă în epură prin proiecţiile muchiilor. Proiecţiile muchiilor se
obţin prin unirea proiecţiilor vârfurilor în aceeaşi succesiune ca şi în spaţiu.
Poligonul rezultat din intersecţia suprafeţei poliedrale cu planul de proiecţie se
numeşte contur aparent al poliedrului pe plan. După planele pe care se obţin proiecţiile, se
disting contururi aparente pe [H], [V] [şi [W].
Reguli de vizibilitate:
a) Feţele poliedrului sunt opace;
b) Conturul aparent este întotdeauna vizibil;
c) Punctele conţinute în feţe vizibile sunt vizibile;
d) Dacă în interiorul conturului aparent, două muchii se intersectează aparent, atunci
una din muchii este vizibilă, iar cealaltă este invizibilă;
e) Dacă într-un punct din interiorul conturului aparent converg mai multe muchii,
atunci toate muchiile sunt vizibile sau invizibile, după cum este vizibil sau
invizibil punctul de convergenţă.
În figura 98 este reprezentată o prismă triunghiulară ABCDEF, cu baza conţinută în

[H]. Muchiile laterale au proiecţiile de acelaşi nume paralele. Pentru clarificarea vizibilităţii,
s-au aplicat regulile enunţate anterior.
În figura 99 este reprezentată epura unei piramide triunghiulare oarecare SABC, cu

baza ABC situată într-un plan oarecare, S fiind vârful piramidei. Proiecţiile muchiilor se obţin
unind proiecţiile de acelaşi nume ale vârfului piramidei cu proiecţiile vârfurilor triunghilui de
la baza acesteia. Se aplică regulile de vizibilitate.
d' z d '' f ''

e' f' e ''
b' c' a' a '' b '' c ''

x O y1
a
b
c
d
e
f
y
Fig. 98
a' z
a ''
b' b ''
s'
s ''
c''
c'
x O y1
c
a
y
Fig. 99
6.2. Secţiuni plane în poliedre

Forma secţiunii determinată de un plan într-o piramidă depinde de poziţia planului de
secţiune. Astfel:
• dacă o piramidă este secţionată de un plan ce îi intersectează toate muchiile laterale,
secţiunea este un poligon cu un număr de laturi egal cu al poligonului de bază (fig. 100a);
• dacă planul secant intersectează baza piramidei, atunci una din laturile poligonului de
secţiune este conţinută în baza acesteia (fig. 100b).
• dacă planul de secţiune conţine vârful piramidei, poligonul de secţiune rezultat este un
triunghi (fig. 100c).
a) b) c)
Fig. 100
Forma secţiunii determinată de un plan într-o prismă depinde de poziţia planului de

secţiune. Astfel:
• dacă prisma este secţionată de un plan ce îi intersectează toate muchiile laterale, secţiunea
este un poligon cu un număr de laturi egal cu al poligonului de bază (fig. 101a);
• dacă planul de secţiune este paralel cu muchiile laterale ale prismei, secţiunea este un
paralelogram (fig. 101b);
• dacă planul de secţiune este neparalel cu muchiile laterale ale prismei, dar îi intersectează
bazele, secţiunea este un trapez (fig. 101c).
a) b) c)
Fig. 101
Pentru a determina vârfurile poligonului de secţiune, obţinut prin secţionarea unei

prisme triunghiulare oblice cu baza conţinută în [H], cu un plan oarecare [Q], se procedează
astfel (fig. 102):
• Se construiesc planele auxiliare proiectante (în exemplul considerat plane de capăt) P1,
P2, P3, care conţin muchiile prismei;
• Se intersectează aceste plane cu planul Q, obţinându-se dreptele H1V1, H2V2, H3V3;
• Se intersectează muchiile prismei cu dreptele determinate anterior şi se găsesc
punctele M, N, P care reprezintă vârfurile poligonului de secţiune;
• Se clarifică vizibilitatea acestuia.
Pv2 Pv3 Pv1
e' f' d'

Qv
v'1
v'3
v'2 m'
n' p'
Qx v2 a' O
x b ' v3 v1 c'
a
b
n
m
h2
c
d p
e h3 h
1
Qh
Ph2 Ph3 Ph1
Fig. 102
Pentru a determina vârfurile poligonului de secţiune obţinut, prin secţionarea unei

piramide patrulatere oblice cu baza conţinută în [H], cu un plan oarecare [Q] (fig. 103), se
procedează astfel:
• Se construiesc planele auxiliare proiectante (în exemplul considerat plane de capăt) P1,
P2, P3, P4 care conţin muchiile piramidei;
• Se intersectează aceste plane cu planul Q, obţinându-se dreptele H1V1, H2V2, H3V3,
H4V4;
• Se intersectează muchiile piramidei cu dreptele determinate anterior şi se găsesc
punctele M, N, P, Q care reprezintă vârfurile poligonului de secţiune;
• Se clarifică vizibilitatea acestuia.
s'
P1v P
4v
Q
v
v'
1 v'
2
v'4
m' v'
q' 3
n'
p'
a' b' d' v4 v3 c' Qx
x v1 d O
q
a
m c
s P4h
p
h3
n
b
P3h
P2h
h4
P
1h h2
h1
Qh
Fig. 103
În cazul în care planele de secţiune sunt plane simplu particulare, se determină

vârfurile poligonului de secţiune astfel:
a) Pentru prisma patrulateră oblică cu baza conţinută în [V] care se secţionează cu planul
[P] proiectant faţă de [H], se parcurg etapele (fig. 104):
• Se intersectează muchiile acesteia cu urma orizontală a planului Ph;
• Se găsesc proiecţiile vârfurilor poligonului de secţiune mnpq pe [H];
• Se ridică linii de ordine din aceste puncte şi pe proiecţiile verticale ale
muchiilor prismei se găsesc proiecţiile verticale ale vârfurilor poligonului de
secţiune m’n’p’q’;
• Se clarifică vizibilitatea.
v
b'
1
a'
c' 1
1
n'
d' m'
1
b'
p' q'
a'
c'
P d'
x c b d a
x O
q
m
P
h
c b d a
1 1 1
Fig. 104
b) Pentru piramida triunghiulară oblică cu baza conţinută în [H] care este secţionată de
planul [P] proiectant faţă de [V], se parcug etapele (fig. 105):
• Se intersectează muchiile acesteia cu urma verticală a planului Pv;
• Se găsesc proiecţiile vârfurilor poligonului de secţiune m’n’p’ pe [V];
• Se coboară linii de ordine din aceste puncte şi pe proiecţiile orizontale ale
muchiilor piramidei se găsesc proiecţiile orizontale ale vârfurilor poligonului
de secţiune mnp;
s'
Pv
n'
m'
p'
b' a' c' Px

x a O
m
b n
p
c Ph
Fig. 105
În cazul în care planele de secţiune sunt plane dublu particulare, iar bazele poliedrelor
sunt în planele de proiecţie, poligonul de secţiune este paralel cu baza poliedrului (fig. 106).
În figura 106a este reprezentată, în epură, secţiunea făcută într-o prismă triunghiulară
oblică cu baza în [H] de un plan de nivel Nv. Proiecţia secţiunii în plan vertical este suprapusă
peste urma planului.
În figura 106b este reprezentată în epură secţiunea făcută într-o piramidă triunghiulară
oblică cu baza în [V] de un plan de front Fh. Proiecţia secţiunii în plan orizontal este
suprapusă peste urma planului.
e' f' d'
Nv 2' 3' 1' Nv

s' 1' a'
b'
2'
b' c' a' O
x 3'
a
b
c'
1
c x c a b O
2
d
e Fh 3 1 2 Fh
3
f s
a) b)
Fig 106
6.3. Intersecţiile poliedrelor cu drepte

Problema determinării punctelor în care o dreaptă înţeapă un poliedru se reduce la
problema secţiunii plane într-un poliedru. Planul de secţionare auxiliar este un plan proiectant
care conţine dreapta (metoda secţiunii transversale) sau un plan care conţine dreapta şi
secţionează longitudinal poliedrul (metoda secţiunii longitudinale). Pentru clarificarea
vizibilităţii sunt necesare următoarele precizări:
• Dreapta este vizibilă în afara conturului aparent al poliedrului;
• Între punctele în care înţeapă poliedrul, dreapta este invizibilă;
• Se clarifică vizibilitatea porţiunilor din dreaptă situate între punctele de intersecţie şi
conturul aparent al poliedrului, analizând vizibilitatea feţelor pe care sunt situate
punctele de intersecţie.
Metoda secţiunii transversale
Pentru a determina punctele în care o dreaptă înţeapă un poliedru (prismă, piramidă)

se construieşte un plan auxiliar care conţine dreapta şi care este perpendicular pe unul din
planele de proiecţie. Se găsesc punctele căutate la intersecţia dreptei cu poligonul de secţiune.
În figura 107 este rezolvată intersecţia dintre o prismă şi o dreaptă, folosind metoda
secţiunii transversale.
Etape:
• Se reprezintă în epură proiecţiile dreptei D (d, d’) şi ale prismei ABCDEF;
• Se construiesc urmele planului Q, proiectant faţă de [V], care conţine dreapta
D (Qv≡d’, Qh┴Ox);
• Se determină proiecţiile secţiunii transversale [123];
• Se găsesc proiecţiile punctelor M şi N în care dreapta D intersectează secţiunea

transversală. Acestea reprezintă chiar punctele în care dreapta D înţeapă
prisma considerată;
d' =Q v f'
2'
m'
3'
n'
1'
b' c' a' Q O
x
x a
Qh
b
1
n
2 3
m d
d
e
f
Fig.107
În figura 108 este rezolvată intersecţia dintre o piramidă şi o dreaptă, folosind metoda
secţiunii transversale.
Etape:
• Se reprezintă în epură proiecţiile dreptei D1 (d1, d1’) şi ale piramidei SABCD;
• Se construiesc urmele planului P, proiectant faţă de [H], care conţine dreapta D
(Ph≡d1, Pv┴Ox);
• Se determină proiecţiile secţiunii transversale [1234];
• Se găsesc proiecţiile punctelor M şi N în care dreapta D intersectează secţiunea
transversală. Acestea reprezintă chiar punctele în care dreapta D înţeapă
piramida considerată;
s'
3'
2'
d'1
m'
Pv 4'
n'
1'
b' c' a' d'

x a
1 m s
2 n
b
3
4 Ph
d1
d
c
Fig. 108
Metoda secţiunii longitudinale
În acest caz, planul de secţiune auxiliar conţine dreapta şi secţionează longitudinal

poliedrul. Secţiunea este fie un triunghi (în cazul piramidelor) fie un paralelogram (în cazul
prismelor).
Pentru piramide, planul care secţionează longitudinal piramida conţine dreapta şi
vârful pramidei, iar pentru prisme, planul auxiliar de secţiune conţine dreapta şi este paralel
cu muchiile prismei.
Pentru a rezolva intersecţia unei drepte cu o piramidă (fig. 109) se parcurg etapele:
• Se reprezintă piramida şi dreapta, în epură;
• Se consideră un punct oarecare pe dreaptă I (i, i’);
• Se construieşte urma planului auxiliar determinat de dreapta D şi vârful S al
piramidei, pe planul care conţine baza piramiei;
• Se intersectează urma Pv a planului auxiliar cu baza piramidei. Se obţin punctele 1
şi 2;
• Se construieşte secţiunea longitudinală [1234] care este un paralelogram;
• Se găsesc punctele în care această secţiune este intersectată de dreapta D (d, d’);
• Se găsesc punctele M şi N care sunt tocmai punctele căutate. Dacă s-a lucrat corect
proiecţiile m şi m’, respectiv n şi n’ se află pe aceeaşi linie de ordine;
d' s'
m'
a'
Pv
n'
1' i'
v'1 v' Pv
b' 2' c'
a 1 b 2 c v1
x v O
i
n
d m
s
Fig. 109
Pentru a rezolva intersecţia unei drepte cu o prismă (fig. 110) se parcurg etapele:
• Se reprezintă prisma şi dreapta, în epură;
• Se consideră un punct oarecare pe dreaptă I (i, i’), prin care se construieşte o
dreaptă paralelă cu muchiile prismei;
• Se construieşte urma planului auxiliar determinat de dreapta D şi paralela
construită prin I la muchiile prismei, pe planul care conţine baza piramidei;
• Se intersectează urma Ph a planului auxiliar cu baza piramidei. Se obţin punctele
1’ şi 2’;
• Se construieşte secţiunea longitudinală [S12];
• Se găsesc punctele în care această secţiune este intersectată de dreapta D (d, d’);
• Se găsesc punctele M şi N care sunt tocmai punctele căutate. Dacă s-a lucrat corect
proiecţiile m şi m’, respectiv n şi n’ se află pe aceeaşi linie de ordine;
b'1 1
d'1
i'
m'
n'
d'
h'1
h'
x a1
b' 2' a' 1' c' O
4 3
i
b m d1
1 a
c1
h1
Ph
n
d Ph 1
2
h
b c
Fig. 110
Întrebări referitoare la poliedre

1. Dacă este dată proiecţia unui punct care aparţine unei feţe a unui poliedru, cum se
găsesc celelalte proiecţii?
2. Care sunt regulile de vizibilitate pentru poliedre?
3. Cum se poate construi poligonul de secţiune într-un poliedru?
4. Cum se găsesc punctele în care o dreaptă intersectează un poliedru?
Aplicaţii propuse:
1. Să se determine punctele în care dreapta MN intersectează piramida triunghiulară oblică
SABC cu baza în [H]. Se cunosc:
A (140, 36, 0), B (100, 62, 0), C (80, 10, 0), S (14, 60, 60), M (120, 64, 36), N (46, 32, 0).
¾ Metoda I: Metoda secţiunii transversale;
¾ Metoda II: Metoda secţiunii longitudinale.
2. Să se determine punctele în care dreapta MN intersectează prisma triunghiulară oblică
ABCA1B1C1 cu baza în [V]. Se cunosc:
A(150, 0, 17), B(126, 0, 52), C(78, 0, 9), A1 (26, 100, 64), M(120, 56, 84), N(30, 16, 13).
¾ Metoda I: Metoda secţiunii transversale;
¾ Metoda II: Metoda secţiunii longitudinale.
CAPITOLUL 7
CORPURI CILINDRO-CONICE
7.1 Reguli de reprezentare în epură a

corpurilor cilindro-conice
Suprafaţa cilindrică este descrisă de o dreaptă care se deplasează în spaţiu, sprijinindu-
se pe o curbă directoare, fiind paralelă cu o direcţie dată.
Cilindrul este corpul mărginit de o suprafaţă cilindrică având curba directoare închisă de
două plane paralele între ele, cele două secţiuni ale acesteia cu planele paralele fiind bazele
cilindrului. Dacă bazele sunt cercuri, cilindrul este circular şi poate fi drept sau oblic, după cum
distanţa dintre centrele bazelor este perpendiculară sau nu, pe planul bazei.
Un punct aparţine suprafeţei laterale a unui cilindru dacă proiecţiile sale sunt situate pe o
generatoare a suprafeţei cilindrice.
Suprafaţa conică este descrisă de o dreaptă numită generatoare, care se deplasează în

spaţiu trecând printr-un punct fix şi care se spijină pe o curbă numită directoare
Conul este un corp mărginit de o suprafaţă conică cu o curbă directoare închisă şi de un
plan care trece prin punctul fix numit vârf. Suprafaţa conică determină pe acest plan baza
conului. Conurile circulare au baza cercuri, dar pot exista şi conuri eliptice etc. Conul este drept
dacă dreapta care uneşte vârful conului cu centrul bazei este perpendiculară pe planul bazei.
Altfel este oblic.
În epură, se reprezintă bazele, axele, vârful conului şi generatoarele de contur aparent.

Generatoarele de contur aparent ale conului pe un plan de proiecţie sunt cele două
generatoare tangente la baza conului, iar generatoarele de contur aparent ale cilindrului sunt
generatoarele tangente la baza acestuia şi paralele cu axa cilindrului.
În toate consideraţiile care urmează se va face referire doar la corpuri cilindro-conice cu
bazele conţinute în plane de proiecţie. Un punct aparţine suprafeţei laterale a unui con dacă
proiecţiile sale sunt situate pe o generatoare a suprafeţei conice.
În figura 111 este reprezentat un con circular oblic, cu baza conţinută în [H]. Ca urmare,
pe acest plan, baza conului se reprezintă în mărime reală. Deci, cu vârful compasului în proiecţia
o se construieşte cercul având raza dată. Proiecţia cercului pe planul vertical se suprapune peste
axa Ox şi este segmentul a’b’.
• Conturul aparent pe [H] şi pe [V] este dat de generatoarele de contur aparent şi de
porţiunea din cercul de bază situată între acestea. Astfel, pe planul orizontal conturul
aparent este scds, iar pe planul vertical s’a’b’s’.
• Porţiunea din cercul de bază situată în interiorul conturului aparent este invizibilă. Toate
generatoarele acestei porţiuni sunt invizibile, pe planul orizontal de proiecţie.
• Pe planul vertical sunt vizibile generatoarele care se sprijină pe porţiunea acb a bazei;
celelalte sunt invizibile;
• Proiecţiile axei conului se reprezintă cu linie punct subţire.
a' c' o' d' b'

x O
d
a o
b
Fig. 111
În figura 112 este reprezentat un cilindru circular oblic, cu baza conţinută în [V]. Ca
urmare, pe acest plan baza conului se reprezintă în mărime reală. Deci, cu vârful compasului în
proiecţia o’ se construieşte cercul având raza dată. Baza superioară este conţinuă într-un plan de
front şi ca urmare, pe planul vertical se va proiecta în adevărată mărime. Astfel, cu vârful
compasului în proiecţia o’1 se va construi un cerc identic cu cercul bazei inferioare. Proiecţia
cercului bazei inferioare pe planul orizontal se suprapune peste axa Ox şi este segmentul ab, iar
proiecţia bazei superioare este un segment paralel cu segmentul a’b’.
• Conturul aparent pe [H] şi pe [V] este dat de generatoarele de contur aparent şi de
porţiunea din cercul de bază situată între acestea. Astfel, pe planul vertical conturul
aparent este dat de tangentele comune exterioare la proiecţiile celor două cercuri de
bază, de baza superioară (vizibilă în întregime pe acest plan) şi de o porţiune din baza
inferioară, iar pe planul orizontal este un paralelogram.
• Porţiunea din cercul de bază situată în interiorul conturului aparent (d’b’c’) este
invizibilă. Toate generatoarele acestei porţiuni sunt invizibile, pe planul vertical de
proiecţie.
• Pe planul orizontal sunt vizibile generatoarele care se sprijină pe porţiunea a’c’b’ a
bazei; celelalte sunt invizibile;
• Proiecţiile axei cilindrului se reprezintă cu linie punct subţire.
o'1
a'1 b'1
c'
d'1
a' o' b'
d'
a c o d b
x O
a'1 c1 o1 d1 b1
Fig. 112
7.2 Plane tangente la suprafeţe cilindro-

conice
Planele tangente la suprafeţe cilidro-conice sunt determinate de generatoarea

suprafeţei în punctul considerat şi de tangenta la curbă dusă pe suprafaţa respectivă,
concurentă cu generatoarea punctului.
Vor fi exemplificate trei cazuri de construcţie a planelor tangente la suprafeţe cilindro-
conice:
a). construcţia planului tangent la suprafaţa cilindro-conică printr-un punct dat de pe aceasta;
b). construcţia planului tangent la suprafaţa cilindro-conică printr-un punct exterior acesteia;
c). construcţia planului tangent la suprafaţa cilindro-conică paralel cu o direcţie dată;
a). Construcţia planului tangent la suprafaţa cilindro-conică printr-un punct dat de pe

aceasta
Construcţia planului tangent la conul din figura 113, prin punctul M (m, m’)
aparţinând suprafeţei laterale a conului, se face parcurgând următoarele etape:
• Prin punctul M se construieşte generatoarea conului SK (sk, s’k’) pe care acesta se
află;
• Deoarece baza conului este în [H], prin k se construieşte urma orizontală a planului
tangent la con, având direcţia tangentă la cercul de bază (Ph); Ph I Ox = {Px }
• Deoarece punctul M aparţine planului tangent, prin M va trece o orizontală a planului,

notată G (g, g’), care are proiecţia orizontală g, paralelă cu urma Ph;
• Se determină urma verticală a acestei orizontale V (v, v’);
• Se determină urma verticală a planului tangent Pv unind Px cu v’.
Pv s'
v; m'
g'
Px
o'
x v k'
k m
g
Ph
s
Fig. 113
b). Construcţia planului tangent la suprafaţa cilindro-conică printr-un punct exterior

acesteia
Construcţia planului tangent la cilindrul din figura 114, prin punctul M (m, m’)
exterior suprafeţei laterale a cilindrului se face parcurgând următoarele etape:
• Prin punctul M se construiesc proiecţiile dreptei D (d, d’) paralele cu generatoarele
cilindrului (oo1, o’o’1);
• Se deteremină urma orizontală a acestei drepte (baza cilindrului este în [H]);
• Prin proiecţia orizontală h, se construieşte urma orizontală a planului tangent la
cilindru, având direcţia tangentă la cercul de bază (Ph); Ph I Ox = {Px } . Problema
admite două soluţii, deaorece printr-un punct exterior unui cerc se pot construi două
tangente la un cerc, se obţin urmele Ph1 şi Ph2, iar pe cerc, punctele de tangenţă 1 şi 2.
În continuare se va construi doar un plan tangent, pentru celălalt construcţia fiind
identică;
• Deoarece punctul M aparţine planului tangent, prin M va trece o orizontală a planului,
notată G1 (g1, g1’), care are proiecţia orizontală g1, paralelă cu urma Ph1;
• Se determină urma verticală a acestei orizontale V1 (v1, v1’);
• Se determină urma verticală a planului tangent Pv1 unind Px cu v1’.
o'1
d;
P 1v
v'1 m'
g'1
h' o'
x v P
1 1x P2h
2
h
d m o
P1h
o1 g1
Fig. 114
c). Construcţia planului tangent la suprafaţa cilindro-conică paralel cu o direcţie

dată;
Construcţia planului tangent la conul din figura 115, paralel cu drepta D (d, d’) dată,
se face parcurgând următoarele etape:
• Se construieşte prin vârful conului o paralelă D1 (d1, d’1) la dreapta D (d, d’);
• Se determină urma verticală a acestei drepte (baza conului este conţinută în [V]);
• Se construiesc prin v’ urmele verticale ale planurilor tangente, direcţiile lor fiind
tangente la cercul de bază al conului. Problema admite două soluţii.
• Se determină urmele orizontale ale planelor tangente unind punctele Px cu urma
orizontală a dreptei D1, notată cu h. Pv I Ox = {Px }.
d' s'
1'
o' d'
1
P 1v
2'
P2v
P P v
o 2x 1x h'
x O
d
h
d1 v'
Fig. 115
În figura 116 sunt prezentate etapele care trebuie parcurse pentru a construi un plan
tangent la cilindrul circular oblic cu baza în [V], paralel cu dreapta D (d, d’).
• Se reprezintă în epură cilindrul şi dreapta D (d, d’);
• Se consideră un punct I (i, i’) oarecare de pe dreapta D;
• Prin acest punct se construiesc proiecţiile dreptei D1 (d1, d’1) paralelă cu generatoarele
cilindrului. Planul tangent trebuie să conţină o dreaptă paralelă cu generatoarele
cilindrului;
• Se determină urmele planului P [Ph, Pv] determinat de cele două drepte concurente D
şi D1;
• Se construiesc urmele T1v şi T2v ale planelor tangente, paralele cu urma Pv a planului
auxiliar şi care tangentează baza cilindrului conţinută în [V];
• La intersecţia acestora cu axa Ox se află punctele T1x şi T2x prin care se vor construi
urmele T1h, respectiv T2h ale planelor tangente, paralele cu urma Ph a planului auxiliar.
d'
T2v
o'1
Pv
2'
T1v
h1
d'1 o'
i'
v'1
1'
T2x v h' 2 T1x 1
T Px v1 h'1 o O
2h x h
v'
d1 i
Ph
T1h d
o1
Fig. 116
7.3. Secţiuni plane. Intersecţii cu

drepte
Metodele de obţinere a poligonului de secţiune folosite la poliedre pot fi folosite şi în
cazul suprafeţelor cilindro-conice. Deoarece se obţin curbe de secţiune, pentru o precizie cât mai
bună, se recomandă precizarea unui număr cât mai mare de puncte aparţinând acestor curbe.
7.3.1.Secţiuni plane în con. Intersecţii cu

drepte
A. Secţiuni plane
Teorema Dandelin. Secţiunea practicată cu un plan într-un con poate fi o elipsă, o
hiperbolă sau o parabolă, după cum planul de secţiune taie o singură pânză a conului, ambele
pânze ale conului, respectiv este paralel cu un plan tangent la con.
Forma secţiunii poate fi determinată dacă se compară planul de secţiune cu un plan
paralel cu acesta, dus prin vârful conului. Astfel:
• Dacă planul paralel cu planul de secţiune, dus prin vârful conului, întâlneşte conul
într-un singur punct (vârful conului) atunci secţiunea are forma unei elipse (fig. 117);
• Dacă planul paralel cu planul de secţiune, dus prin vârful conului, este tangent la con
după o generatoare, atunci secţiunea are forma unei parabole (fig. 118);
• Dacă planul paralel cu planul de secţiune, dus prin vârful conului, intersectează conul
după două generatoare, atunci secţiunea are forma unei hiperbole (fig. 119).
1. Secţiune eliptică
Se consideră un con circular drept cu baza conţinută în planul [H] şi planul secant [P].
Pentru a determina secţiunea facută în con de acest plan se parcurg etapele (fig. 117):
• Se construiesc plane auxiliare de secţiune (plane de nivel);
• Se construiesc secţiunile pe care aceste plane le determină pe suprafaţa conului.
Acestea sunt cercuri (de exemplu planul N5 taie conul după un cerc concentric cu
cercul bazei, de rază r) concentrice cu cercul bazei, deoarece planele auxiliare sunt
paralele cu planul bazei;
• Se construiesc dreptele de intersecţie ale planelor auxiliare cu planul secant care sunt
drepte de capăt.
• La intersecţia dintre cercurile de secţiune şi dreptele de capăt obţinute, se află punctele
care aparţin elipsei de secţiune.
• Se unesc proiecţiile printr-o curbă continuă.
Observaţie: cu cât numărul planelor auxiliare este mai mare, cu atât precizia de
construcţie a elipsei de secţiune este mai bună.
s'
Pv
N 1v 1' N 1v
N 2v 2'=3' N 2v
N3v 4'=5' N3v
N4v N4v
N5v 6'=7' N5v
8'=9' r
N6v N6v
10'
Px o'
O
8 6 4 2
10
s=o 1
9 7 5 3
Ph
Fig. 117
2. Secţiune parabolică
Pentru a determina secţiunea parabolică facută într-un con circular drept, cu baza în
[H] de un plan [P] se parcurg etapele (fig. 118):
Acestea sunt cercuri (de exemplu planul N10 taie conul după un cerc concentric cu
cercul bazei, de rază r) concentrice cu cercul bazei, deoarece planele de auxiliare sunt
drepte de capăt.
care aparţin parabolei de secţiune.
construcţie a parabolei de secţiune este mai bună.
s'
Pv
N 1v 1' N 1v
N 2v 2'=3'
4'=5' N 2v
N3v 6'=7' N3v
N4v N4v
N5v 8'=9' N5v
N 6v 10'=11'
12'=13' N 6v
N 7v 14'=15' N 7v
N 8v 16'=17' N 8v
N 9v 18'=19' N 9v
N 10v N 10v
r
Px
o'
x 20'=21'
O
20
18
14
10
6
r
2
s=o
1
3
7
11
15
21 19
Ph
Fig. 118
3. Secţiune hiperbolică
Pentru a determina secţiunea hiperbolică făcută într-un con circular drept, cu baza în
[H] de un plan [P] se parcurg etapele (fig. 119):
Acestea sunt cercuri concentrice cu cercul bazei, deoarece planele auxiliare sunt
drepte de capăt.
care aparţin hiperbolei de secţiune.
construcţie a hiperbolei de secţiune este mai bună
Pv
1'=2'
N 1v 3'=4' N 1v
N 2v 5'=6' N 2v
N 3v 7'=8' N 3v
9'
N 4v N 4v
N 5v 10' N 5v
N 6v 11'=12' N 6v
13'=14' N 7v
N 7v
15'=16'
x 1 O
15 3
13 5
11 7
10
9
128
6
14
4
16
2
Ph
Fig. 119
B. Intersecţii cu drepte
Pentru a determina punctele în care o dreaptă intersectează un con circular oblic cu

baza în [V] (fig. 120) se procedează astfel:
• Se construiesc urmele unui plan auxiliar care conţine dreapta şi vârful conului. În
acest scop se consideră un punct I (i, i’) pe dreapta dată şi se construiesc proiecţiile
dreptei SI. Dreptele D şi SI determină un plan care va secţiona conul longitudinal.
• Se determină urma verticală a acestui plan auxiliar (Pv) – deoarece baza conului este
conţinută în [V];
• Se găsesc punctele de pe cerc în care urma Pv intersectează cercul de la baza conului;
• Se construiesc proiecţiile secţiunii longitudinale (triunghiul S12);
• Se găsesc punctele de intersecţie ale acestui triunghi cu dreapta D, adică I1, I2 care
sunt tocmai punctele căutate.
• Se clarifică vizibilitatea ţinând cont de următoarele reguli:
o Dreapta este vizibilă în afara conturului aparent;
o Dreapta este invizibilă între I1 şi I2;
o Se stabileşte vizibilitate dreptei pentru porţiunile cuprinse între I1, I2 şi
conturul aparent, analizându-se vizibilitatea generatoarelor conului pe care se
găsesc punctele de intersecţie.
d' s'
P i'
v 1
1'
i'2
2' i'
o' v'
v'1
P
V
1 2 v1
o
x v
O
i i
2
i1
Fig. 120
7.3.2.Secţiuni plane în cilindru. Intersecţii

cu drepte
A. Secţiuni plane
Secţiunile plane într-un cilindru circular pot fi:
• Elipse, atunci când planul de secţiune taie toate generatoarele cilindrului;
• Cercuri, când planul de secţiune este paralel cu planul bazei;
• Paralelograme, când planul de secţiune este paralel cu axa cilindrului.
Secţiune eliptică
Pentru a găsi proiecţiile elipsei după care un cilindru circular oblic este secţionat de
planul de capăt [P] (fig.121) se procedează astfel:
• Se intersectează planul [P] cu generatoarele cilindrului. Acestea se aleg în număr cât
mai mare pentru ca precizia de construcţie a elipsei să fie cât mai bună.
• Se găsesc punctele 1-12 care aparţin elipsei de secţiune şi care se unesc printr-o curbă
continuă, ţinând cont de vizibilitate. Punctele elipsei de secţiune situate pe generatoare
invizibile sunt, la rândul lor, invizibile.
• Pe planul vertical elipsa de secţiune se proiectează complet deformat, după urma Pv a
planului.
o'1
Pv
1'
2'=3'
4'=5'
6'=7'
8'=9'
10'=11'
12'
o' Px
x
7 9 O
5 11
3
o
1 12
10
2 8
4 6 o1
Ph
Fig. 121
Secţiune circulară
Pentru a găsi proiecţiile cercului după care un cilindru circular oblic este secţionat de
un plan de front [F] (fig.122) se procedează astfel:
• Se găseşte centrul cercului de secţiune la intersecţia axei cilindrului cu urma
orizontală Fh a planului de front considerat.
• Se găsesc punctele 1 şi 2 în care cercul de secţiune tangentează conturul aparent al
cilindrului pe planul vertical.
• Cercul de secţiune are aceeaşi rază ca şi cercul bazei, fiind conţinut într-un plan
paralel cu planul bazei.
• Pe planul orizontal, cercul de secţiune se proiectează complet deformat, după urma Fh
a planului de secţiune.
c'1
o'1
1' a'1 b'1
c'
ω' d'1
a' o' b'
2'
d'
a c o d b
x O
Fh Fh
1 ω 2
a'1 c1 o1 d1 b1
Fig.122
Paralelogram de secţiune
Pentru a găsi proiecţiile paralelogramului după care un cilindru circular oblic este
secţionat de un plan paralel cu axa cilindrului [P] (fig.123) se procedează astfel:
• Se găsesc punctele în care urma Pv a planului paralel cu axa cilindrului taie baza
cilindrului, conţinută în [V];
• Se construiesc prin proiecţiile punctelor A şi B paralele la generatoarele cilidrului,
care intersectează baza superioară a acestuia în C şi D;
• Se obţin astfel proiecţiile paralelogramului de secţiune ABCD. Se ţine cont de

vizibilitatea generatoarelor AC şi BD pe cele două plane de proiecţie
o'1
c'
d'
Pv
o'
a'
b'
x Px b a
o O
Ph
d o1 c
Fig.123
B. Intersecţii cu drepte
Pentru a determina punctele în care o dreaptă intersectează un cilindru circular oblic
cu baza în [H] (fig. 124) se procedează astfel:
• Se construiesc urmele unui plan auxiliar care conţine dreapta şi este paralel cu
generatoarele cilindrului. În acest scop se consideră un punct M (m, m’) pe dreapta
dată şi se construiesc proiecţiile dreptei D1, paralelă cu axa cilindrului. Dreptele D şi
D1 determină un plan care va secţiona cilindrul longitudinal.
• Se determină urma orizontală a acestui plan auxiliar (Ph) – deoarece baza conului este
conţinută în [H];
• Se găsesc punctele de pe cerc în care urma Ph intersectează cercul de la baza
cilindrului, 1 şi 2;
• Se construiesc paralele la axa cilindrului prin aceste puncte şi se determină secţiunea
longitudinală în cilindru (paralelogramul haşurat). Se respectă regulile de vizibilitate
ale generatoarelor care trec prin 1 şi 2;
• Se găsesc punctele de intersecţie ale acestui paralelogram cu dreapta D, adică I1, I2
care sunt tocmai punctele căutate.
• Se clarifică vizibilitatea ţinând cont de următoarele reguli:
o Dreapta este vizibilă în afara conturului aparent;
o Dreapta este invizibilă între I1 şi I2;
o Se stabileşte vizibilitatea dreptei pentru porţiunile cuprinse între I1, I2 şi

conturul aparent, analizându-se vizibilitatea generatoarelor conului pe care se
găsesc punctele de intersecţie.
o'1
d'
i'1
i'2
d'1
m'
1' o' 2' h'1 h'
x Ph h
h1 O
m d1
1 2
o i2
i1
o1
d
Fig. 124
Întrebări referitoare la corpuri cilindro-conice
1. Câte plane tangente se pot construi printr-un punct la o suprafaţă cilindrică? Dar la
una conică?
2. Care sunt regulile de vizibilitate pentru reprezentarea în epură a suprafeţelor cilindro-
conice?
3. Ce contur delimitează secţiunea în diferite cazuri de secţionare a unui con circular?
4. Cum se găsesc punctele în care un corp cilindro-conic este intersectat de o dreaptă?
Aplicaţii propuse:
1. Să se determine punctele în care dreapta AB intersectează cilindrul circular oblic cu baza

în [H]. Se cunosc:
Ω (60, 25, 0), Ω1 (0, 60, 60), R=20mm A (15, 20, 12), B (75, 65, 78). Se va folosi metoda
secţiunii longitudinale.
2. Să se determine punctele în care dreapta AB intersectează conul circular oblic cu baza în

[V]. Se cunosc:
Ω (75, 0, 30), S (0, 55, 65), R=25mm A (30, 5, 35), B (80, 20, 60). Se va folosi metoda
secţiunii longitudinale.
3. Să se construiască planul tangent la suprafaţa conului de centru Ω (70, 35, 0), rază
R=30mm, vârf S (5, 5, 50) care conţine punctul M (50, yM, 25) aflat pe suprafaţa conului.
4. Să se construiască planul tangent la cilindru, într-un punct M de pe suprafaţa acestuia. Se

cunosc: centrele bazelor, Ω (40, 0, 30), Ω1 (110, 50, 60), raza R=20mm şi poziţia
punctului M (92, 26, zM).
5. Să se construiască un plan tangent la con, paralel cu o dreaptă dată AB. Se cunosc: centrul
bazei Ω (30, 0, 50), raza R=25mm, vârful S (100, 50, 5), A (117, 11, 20), B (135, 50, 50).
6. Să se construiască planul tangent la cilindru, paralel cu dreapta AB. Se cunosc:

Ω (40, 25, 0), S (100, 40, 40), R=20mm A (150, 35, 0), B (142, 0, 21).
CAPITOLUL 8
INTERSECŢII DE CORPURI GEOMETRICE

Intersecţia corpurilor geometrice, respectiv a suprafeţelor care delimitează aceste
corpuri se face prin determinarea punctelor comune suprafeţelor. Pentru aceasta, se folosesc
suprafeţe auxiliare (plane sau sferice) alese astfel încât să intersecteze suprafeţelele după linii
ce pot fi construite direct.
Etapele care trebuie parcurse pentru rezolvarea problemelor de intersecţie de corpuri
geometrice sunt următoarele:
• Determinarea planelor auxiliare care secţionează longitudinal corpurile;
• Stabilirea tipului de intersecţie (pătrundere, rupere, simplu sau dublu tangenţiale –
fig.125), utilizând planele limită;
• Determinarea punctelor curente de intersecţie;
• Stabilirea ordinii de unire a punctelor curente, utilizând metoda mobilului sau a
desfăşuratelor convenţionale;
• Clarificarea vizibilităţii, cu referire la vizibilitatea liniei de intersecţie şi vizibilitatea
celor două corpuri, unul în raport cu celălalt.
L1
L1 L1
L1
O1 O1 O1
K K K
O2 O2 O2 O2
L2
K L2
O1 L2 L2
Rupere Pătrundere Intersecţie simplu Intersecţie dublu

tangenţială tangenţială
Fig. 125
Metoda mobilului este folosită pentru determinarea ordinii de unire a punctelor care
aparţin liniei de intersecţie şi presupune parcugerea etapelor:
• Se consideră un punct M mobil care parcuge poligonul sau curba de intersecţie a celor
două corpuri şi două puncte mobile m1 şi m2 care parcurg bazele (curbele directoare)
ale celor două corpuri care se intersectează, simultan cu punctul M;
• Toate cele trei puncte trebuie să fie situate simultan în acelaşi plan auxiliar, punctele
m1 şi m2 fiind obligate să parcurgă un contur închis, parcurgând toată porţiunea de
suprafaţă care participă la intersecţie. Punctele m1 şi m2 nu pot trece peste porţiunile
din bazele celor două corpuri care nu participă la intersecţie;
• Se completează un tabel care conţine muchiile sau generatoarele suprafeţelor, punctele
curente ale intersecţiei, precum şi vizibilitatea punctelor pe [H] şi pe [V], notând cu
semnul (+) vizibil, iar cu semnul (–) invizibil.
În figura 126 este reprezentată intersecţia a două prisme triunghiulare oblice, cu

bazele conţinute în [H]. Pentru determinarea intersecţiei se parcurg etapele:
• Pintr-un punct oarecare I (i, i’) se construiesc drepte paralele cu muchiile celor două
prisme;
• Cele două drepte concurente în I determină un plan, căruia i se află urma orizontală
(Ph), deoarece bazele celor două corpuri sunt în [H]; planele auxiliare care secţionează
longitudinal cele două corpuri vor fi paralele cu planul [P].
• Se construiesc planele auxiliare care au urmele Ph1…3 paralele cu urma Ph şi care trec
prin vârfurile poligoanelor de bază ale celor două prisme. Sunt considerate plane utile
numai planele care trec prin vârful unei baze şi taie baza celeilalte prisme. Planele
limită sunt planele Ph1 şi Ph3.
• Se notează punctele de pe baza celeilate prisme cu 1,2,3…6. Intersecţia este o
pătrundere, deoarece baza ABC participă în totalitate la intersecţie, iar pe baza MNP
porţiunile haşurate nu participă la intersecţie. Se vor obţine două poligoane, unul de
intrare şi unul de ieşire.
• Se găsesc pe muchiile corespunzătoare, punctele din spaţiu ce aparţin intersecţiei;
• Se aplică regula mobilului, întocmindu-se tabelul.
c'6 b'4
c'5
a'
2
b'
3
a'1
i'
c' b' a' h'1 h'2 O

x a m' p' n'
b m h1
m1 h Ph
1 2
m2 n
2 m Ph1 i
3 2
c Ph2
a1 4
5
6
Ph3
a2 p
b3
b4
c5
c6
Fig. 126
Tabel - regula mobilului

m1 Є (ABC) A B C A A B C A
m2 Є (MNP) 1 3 5 1 2 4 6 2
M A1 B3 C5 A1 A2 B4 C6 A2
Vizibilitate m1 + + + - + + + -
[H] m2 - - - - + + + +
M - - - - + + + -
Vizibilitate m1 - - - + - - - +
[V] m2 + + + + + + + +
M - - - + - - - +
• Se unesc punctele în ordinea indicată în tabel, ţinându-se cont şi de vizibilitate, pe [H]

şi pe [V].
Fig. 127
Metoda sferelor auxiliare este folosită pentru rezolvarea intersecţiei corpurilor cilindro-
conice, cu axele concurente. Metoda constă în înscrierea unor suprafeţe sferice, cu centrul în
punctul de concurenţă al axelor, sferele construite fiind astfel coaxiale cu oricare dintre cele
două suprafeţe. Aceste sfere secţionează fiecare suprafaţă după două cercuri. Cele patru
cercuri ce rezultă pe sferă, dacă se intersectează între ele, determină opt puncte reale care
aparţin curbelor de intersecţie ale celor două suprafeţe.
Metoda prezintă avantajul că se poate găsi proiecţia curbei de intersecţie şi numai în
planul de proiecţie cu care axele corpurilor sunt paralele.
Cazuri particulare:
Intersecţia a doi cilindri

a). Se consideră cilindrii I şi II cu axele concurente şi perpendiculare între ele, cu
diametre diferite, situate într-un plan paralel cu [V] (fig. 128). Punctele a’, b’, c’ şi d’ sunt
puncte de întoarcere, curbele de intersecţie fiind simetrice faţă de planul de front al axelor.
Cea mai mică sferă de care este nevoie este sfera tangentă la cilindrul cel mai mare, în
cazul prezentat, la cilindrul I.
Această sferă de rază R1, cu centrul în ω’ este tangentă la cilindrul I, după cercul care
se proiectează complet deformat 11-11 şi taie cilindrul II după cercuri complet deformate pe
[V], respectiv 12-12. Cele trei cercuri se intersectează în patru puncte care au proiecţiile
confundate (punctele 1’) şi care reprezintă vârfurile hiperbolei de intersecţie. Axa acestei
hiperbole este axa cilindrului II.
Pentru a găsi alte puncte care aparţin intersecţiei se consideră alte sfere (R2, R3, …).
Astfel, sfera R2 taie cilindrul I după cercurile 21-21, iar cilindrul II după cercurile 22-22. La
intersecţia acestora se obţin 8 puncte care aparţin hiperbolei de intersecţie, două câte două,
având proiecţiile confundate (punctele notate 2’). La fel pentru sfera R3.
Observaţie: Conform teoremei lui Monge, două suprafeţe de gradul al doilea (în
particular doi cilindri) dacă pot fi circumscrise unei suprafeţe sferice cu centrul în punctul de
intersecţie al axelor, se intersectează după două curbe plane.
4' 42
II 4
4'
2
41 a' 31 21 11 21 31 b' 4
1
32 3' 3' 32
I 22
2' 2'
22
12 12
1'
R1 R2
R3
ω' R4
1'
12 12
2' 2'
22 22
3 2 3' 3'
32
41 31 21 1 21 31 4
d' 1 c' 1
4'
4 4 4'
2 2
Fig. 128
b). Se consideră cilindrii I şi II cu axele concurente şi perpendiculare între ele, cu

acelaşi diametru, situate într-un plan paralel cu [V] (fig. 129).
Repetând raţionamentul anterior, se constată, în acest caz, că cea mai mică sferă este
tangentă la ambii cilindri, iar punctele de intersecţie ale cercurilor de secţiune sunt confundate
cu punctul de intersecţie a axelor.
Analog se obţin patru puncte duble notate cu 2’ şi patru puncte duble notate cu 3’.
Unind punctele se obţin două drepte care trec prin segmentele a’c’ şi b’d’. Toate punctele
acestor segmente corespund soluţiilor reale, deci aparţin curbelor, iar cele care sunt în afara
lor, corespund soluţiilor imaginare (punctele notate cu 3’).
Observaţie:
În acest caz, cele două drepte rezultate pot fi considerate ca urmele a două plane
proiectante. Aceste plane proiectante intersectând toate generatoarele celor doi cilindri,
curbele rezultate sunt elipse (conform teoremei Dandelin), egale între ele.
Dacă unul dintre cei doi cilindri ar avea diametrul mai mic, atunci intersecţia s-ar
realiza după arce de hiperbolă, aşa cum s-a văzut mai înainte.
II
3' 32 32 3'
3 2 1 2 31
1 1 1 1
I a'
22
2' 2' b'
22
12 1'= ω' 12
2' 2'
22 22
31 2 11 21 31
1
d' c'
3' 3
2 32 3'
Fig. 129
Intersecţia unui cilindru cu un con

Se disting trei cazuri :
• Sfera de rază R1 este tangentă la ambele suprafeţe (fig. 130);
• Sfera de rază R1 este tangentă la con (fig. 131);
• Sfera de rază R1 este tangentă la cilindru (fig. 132).
În figura 130 cele două curbe de intersecţie (elipse) vor apărea complet deformate,
proiectându-se după diagonalele trapezului isoscel a’b’c’d’. Pentru a determina şi alte puncte
ce aparţin curbelor de intersecţie se folosesc şi alte sfere auxiliare, ca în cazul cilindrilor.
În figura 131 sfera de rază R1 este tangentă la cilindru după cercul 11-11 şi
intersectează conul după cercurile 12-12 cu ajutorul cărora se obţin proiecţiile 1’ care sunt
vârfurile hiperbolei după care se proiectează curbele pe acest plan de proiecţie.
În figura 132 sfera de rază R1 este tangentă la con după cercul 11-11 şi intersectează
cilindrul după cercurile 12-12 cu ajutorul cărora se obţin proiecţiile 1’ care sunt vârfurile
hiperbolei după care se proiectează curbele pe acest plan de proiecţie.
Pentru obţinerea altor puncte se folosesc sfere cu centrul în punctul de intersecţie a
axelor celor două corpuri, cu raze diferite.
3' 32 32 3'
a' 21 11 21 b'
22 2
2
2' 2'
12 1' 12
2
2
2'
ω' 2' 2
2
3' R1 3'
32 32
d' c'
31 2 1 21 31
1 1
Fig. 130
3' 32 32
3'
31 a' 21 11 21 b' 31
22 2
2
12 2' 2' 1
1' 2
R1
12
ω' 12
22
1' 22
2' 2'
32 32
3' 3'
d' c'
3 2 1 2 3
1 1 1 1 1
Fig. 131
3' 32 32
3'
31 a' 21 11 11 21 b' 31
22 22
2' 1' 2'

12 1' 12
2' 2'
22
ω' 22
R1
32 32
3' 3'
d' 1 11 c'
1
31 21 21 31
Fig. 132
Întrebări referitoare la intersecţia corpurilor

1. Ce sunt planele limită?
2. Câte tipuri de intersecţii pot exista?
3. Cum se stabileşte ordinea de unire a punctelor?
4. Care sunt regulile de vizibilitate?
5. În ce constă metoda sferelor auxiliare? Când este utilă? De ce?
Probleme propuse:
1. Să se determine intersecţia prismelor ABCA1B1C1 şi NPRTN1P1R1T1. Se cunosc:
A (109, 44, 0), B (201, 105, 0), C (241, 15.5, 0), A1 (223, 64, 115)
N (365, 60, 0), P (235, 97, 0), R (230, 80, 0), T (286, 12, 0) T1 (82, 5, 115).
2. Să se determine intersecţia dintre trunchiul de con vertical cu axa ΩΩ1 şi trunchiul de

con fronto-orizontal cu axa C1C2. Se cunosc:
Ω (90, 80, 0), Ω1 (90, 60, 115), R1=55mm, r1=25 mm, C1 (160, 60, 55), C2 (50, 60, 55),
R2= 50mm, r2=20mm.
3. Să se determine intersecţia dintre conul vertical drept cu baza în [H], de centru

Ω1(80,60,0), rază R1=60 mm, vârf S (80, 60, 40) şi cilindrul de capăt cu baza în [V],
centrul bazei în Ω2 (115, 0, 40), raza bazei R2=35 mm şi înălţimea h=130 mm.
CAPITOLUL 9
METODA RABATERII- METODĂ A GEOMETRIEI

DESCRIPTIVE
Rabaterea constă în rotaţia unui plan în jurul unei urme, până când coincide cu planul
de proiecţie. Planul poate fi rotit şi în jurul unei drepte particulare, conţinută în plan, până
când devine paralel cu unul din planele de proiecţie.
Poziţia rabătută a unui punct dintr-un plan poate fi determinată construind triunghiul
de poziţie sau de rabatere, sau determinând poziţia rabătută a unei drepte din plan pe care este
situat punctul respectiv.
9.1. Rabaterea planelor oarecare

a). Rabaterea unui punct construind triunghiul de rabatere
Se consideră punctul M situat pe orizontala G a planului [P] (fig. 133)
V Pv Pv
V=v' m' g' V=v' m' g'

M
Px G Px
v v
m O O
x x
m1
g m
Ω
M0 Ph m1
H ω
g
m0
Ph
Fig. 133
Dacă se roteşte planul [P] în jurul urmei orizontale Ph, punctul M descrie un arc de
cerc cu raza egală cu perpendiculara coborâtă din M pe urma Ph a planului. Punctul Ω se
numeşte centru de rabatere, segmentul MΩ se numeşte rază de rabatere, iar Ph axă de rabatere.
Triunghiul MmΩ se numeşte triunghi de rabatere sau triunghi de poziţie. M0 este poziţia
rabătută a punctului M.
În epură, se parcurg următoarele etape:

• Se construieşte perpendiculara din m pe axa de rabatere;
• Se construieşte triunghiul de poziţie mωm1, unde mm1 are lungimea egală cu cota
punctului M şi direcţia paralelă cu axa de rabatere;
• Se construieşte cercul cu centrul în ω şi raza ωm1 şi se prelungeşte până la intersecţia
cu dreapta mω.
• Punctul m0 reprezintă poziţia rabătută a punctului M.
a). Rabaterea unui punct determinând poziţia rabătută a unei drepte particulare
Se consideră planul [P] şi dreapta de nivel G din plan. Pentru a determina poziţia rabătută
a dreptei G se rabate urma verticală a orizontalei G, folosind triunghiul de poziţie (fig. 134).
Punctele situate pe axa de rabatere coincid cu propriile lor rabătute, deci punctul Px este
neschimbat. Se obţine urma Pv0, unind Px cu V0. Aceasta reprezintă urma Pv rabătută. Se
construieşte poziţia rabătută a orizontalei, G0, paralelă cu urma Ph a planului. Poziţia rabătută
a punctului M, respectiv M0, se obţine construind din m o perpendiculară pe axa de rabatere şi
prelungind-o până la intersecţia cu G0.
Observaţie: Se poate determina poziţia rabătută a urmei Pv a planului construind cercul cu

centrul în Px, de rază Pxv’ şi intersectându-l cu perpendiculara dusă din v pe axa de rabatere.
V Pv Pv
m' g' v' m' g'

V=v'
M
Px G Px
v v
m O O
x x
g m
Ω
V0 V0
Ph
M0 G0
H
g
Pv0 M0
G0 Ph
Pv0
Fig. 134
9.2. Rabaterea planelor proiectante
9.2.1. Rabaterea planelor verticale
În cazul rabaterii unui plan vertical pe planul orizontal de proiecţie axa de rabatere
este urma orizontală a planului care se rabate, iar în cazul rabaterii pe planul vertical, axa de
rabatere este urma verticală a planului.
În cazul planelor proiectante se păstrează perpendicularitatea urmelor în poziţie
rabătută.
În figura 135a este reprezentată rabaterea unui plan vertical pe planul orizontal de
proiecţie. Axa de rabatere este urma orizontală a planului. Urma verticală în poziţie rabătută
este perpendiculară pe urma Ph a planului, identică cu proiecţia sa rabătută.
Pv axa Pv
Mo
m' m'
Px P Px
O h0 O
x x
m m
axa
m'o Ph Ph
Pv0 Mo
a b
Fig. 135
Pentru punctul M situat în plan, se determină poziţia sa rabătută astfel:

• Se construieşte urma rabătută Pv0 a planului P, ducând din Px o perpendiculară pe axa
de rabatere;
• Din m se construieşte perpendiculara pe axa de rabatere (Ph);
• Din m’ se construieşte perpendiculara pe urma Pv a planului;
• Se roteşte punctul anterior până când ajunge peste urma rabătută Pv0, în poziţia m’0.
• Din m0’ se construieşte perpendiculara pe urma Pv0 a planului.
• Se găseşte poziţia rabătută a punctului M, respectiv M0, la intersecţia celor două
perpendiculare.
În figura 135b este reprezentată rabaterea unui plan vertical pe planul vertical de
proiecţie. Axa de rabatere este urma verticală a planului. Urma orizontală în poziţie rabătută
este perpendiculară pe urma Pv a planului, suprapusă peste axa Ox.
• Se construieşte urma rabătută Ph0 a planului P, suprapusă peste axa Ox;
• Se construieşte cercul cu centrul în Px de rază Pxm care intersectează urma Ph0;
• Din punctul astfel obţinut se construieşte o paralelă la axa de rabatere;
drepte.
9.2.2. Rabaterea planelor de capăt
În cazul rabaterii unui plan de capăt pe planul orizontal de proiecţie axa de rabatere
este urma orizontală a planului care se rabate, iar în cazul rabaterii pe planul vertical, axa de
rabatere este urma verticală a planului.
În figura 136a este reprezentată rabaterea unui plan de capăt pe planul orizontal de
proiecţie. Axa de rabatere este urma orizontală a planului. Urma verticală în poziţie rabătută
este perpendiculară pe urma Ph a planului, suprapusă peste axa Ox.
Pv axa Pv Mo
m' m' Ph0
Px Pv0
O O
x x Px
m m
Mo
axa Ph Ph
a b
Fig. 136

• Se construieşte urma rabătută Pv0 a planului P suprapusă peste axa Ox
• Din m se construieşte perpendiculara pe axa de rabatere (Ph);
• Se roteşte punctul m’ până când ajunge peste urma rabătută Pv0;
• Din punctul astfel obţinut se construieşte perpendiculara pe urma Pv0 a planului.
perpendiculare.
În figura 136b este reprezentată rabaterea unui plan de capăt pe planul vertical de
proiecţie. Axa de rabatere este urma verticală a planului. Urma orizontală în poziţie rabătută
este perpendiculară pe urma Pv a planului şi trece prin Px.
• Se construieşte urma rabătută Ph0 a planului P;
• Se roteşte punctul de pe urma Ph şi din punctul obţinut se construieşte o paralelă la axa
de rabatere;
drepte.
9.3. Ridicarea rabaterii

Ridicarea rabaterii este operaţia inversă de rabatere şi este folosită, în general, pentru
oţinerea proiecţiilor unor figuri plane, pornind de la poziţiile lor rabătute.
Astfel, dacă se cere să se determine proiecţiile unui cerc situat într-un plan oarecare
[P], având centrul în Ω şi raza R, se procedează astfel (fig. 137):
• Se rabate planul [P] peste unul din planele de proiecţie, de exemplu peste [H];
• Se determină poziţia rabătută a centrului cercului Ω0;
• Se construieşte, în mărime reală, în poziţie rabătută cercul cu centrul în Ω0 de rază R;
• Se aleg puncte pe cerc şi se ridică rabaterea, în scopul construirii elipselor, după care
se proiectează cercul.
Pv
f'1
d' g'2
v' ω' g'

b' a'
Px v c' g'1
O
x b d
e ω f f1
h
V0 c
a
E0 g2
D
0
B0 g
Ω0 g
1
G 10
A0 G0 Ph
C
0 F
0
F10 G20
Pv0
Fig. 137
• Pentru o reprezentare cât mai exactă a elipselor de proiecţie se aleg puncte situate pe
axele mari şi axele mici ale elipselor. Punctele de pe axa mare sunt situate pe
orizontale/frontale ale planului, iar cele de pe axa mică, pe liniile de cea mai mare
pantă faţă de [H]/[V], care trec prin centrul cercului.
• În figura 137 s-au considerat punctele A, B, C, D situate pe orizontalele planului, iar
punctele E şi F pe frontale ale planului.
Dacă se cere să se determine proiecţia unui pătrat, situat într-un plan oarecare, căruia i
se cunosc proiecţiile unei laturi AB, se procedează astfel (fig. 138):
• Se rabate planul [P] peste unul din planele de proiecţie, de exemplu [H];
• Se rabate latura AB a pătratului;
• Se construieşte pătratul în poziţie rabătută, în mărime reală;
• Se ridică rabaterea şi se determină proiecţiile celorlate două vârfuri ale pătratului, C şi
D.
Pv c'
v' g'3
3
v'4 g'
4
v'2
d'
g'2
v'1
b'
a' g'
1
Px
v1 v2 v4 v3
O
x d c
a
v'10 g
b 3
A0 g
4
g
2
v' 20 g
1
Ph
v' 40 D0 G10
B 0 G 20
v'30
Pv0 G 30
C0 G40
Fig. 138
Întrebări referitoare la rabatere
1. Cum se rabate planul de poziţie generală, dat prin urme pentru a-l suprapune peste
[H]?
2. Cum se rabate planul de poziţie generală, dat prin urme pentru a-l suprapune peste
[V]?
3. Ce este triunghiul de poziţie?
Aplicaţii propuse:
1. Să se determine mărimea reală a secţiunii făcute de planul [P]={Px(70, 0, 0), Ph┴ Ox,
α(Pv,Ox)= 450} în cilindrul circular drept de bază Ω(30, 30, 0), R= 25mm, h=60 mm.
2. Să se determine mărimea reală a secţiunii făcute de planul [P]={Px(65, 0, 0), Ph┴ Ox,
α(Pv,Ox)= 450} în conul circular drept de bază Ω(35, 30, 0), R= 20mm, h=50 mm.
3. Să se determine adevărata mărime a triunghiului ABC prin metoda rabaterii. Se

cunosc:
A (120, 10, 10), B (95, 40, 35), C (65, 20, 5).
4. Să se determine mărimea adevărată a unghiului făcut de dreptele MA şi MB prin

metoda rabaterii. Se cunosc: A (90, 30, 5), B (40, 25, 10), M (60, 15, 30).
5. Să se determine proiecţiile pătratului ABCE situat în planul [P], cunoscând diagonala

AC a pătratului. Se cunosc: [P]= {Px(10, 0, 0), M (90, 60, 0), N (90, 0, 35)},
A (70, 35, zA); C (95, yC, 15).
6. Să se determine centrul cercului circumscris triunghiului ABC, precum şi mărimea

reală a razei sale, prin metoda rabaterii. Se cunosc: A(75,40,25), B(30,50,50),
C(45,25,60).
7. Se consideră planul [P]= {Px(200, 0, 0), M(90, 45, 0), N(120, 0, 75)} şi un punct
Ω(50, yΩ, 60) ce aparţine planului. Să se determine proiecţiile triunghiului echilateral
ABC, înscris în cercul cu centrul în Ω, de rază R=25 mm, situat în planul [P].
BIBLIOGRAFIE
1. O., Abrudan, L., Tomescu, - Desen tehnic – Reprezentarea corpurilorgeometrice,

Editura Semne, Bucureşti, 2000.
2. V., Alexandru, A., Morărescu, ş.a. - Geometrie descriptivă şi desen tehnic, partea I,
Geometrie descriptivă - curs şi aplicaţii - Universitatea din Galaţi, 1982
3. I., Enache, ş.a. - Geometrie descriptivă şi desen tehnic- probleme şi aplicaţii- Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
4. V., Iancău, ş.a. - Geometrie descriptivă şi desen tehnic de construcţii- Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975
5. T., Ivănceanu, ş.a. - Geometrie descriptivă şi desen tehnic Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1978
6. A. Matei, ş.a. - Geometrie descriptivă - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1967
7. A. Matei, ş.a. - Geometrie descriptivă – culegere de probleme - Editura Didactică şi
8. A., Matei, V., Gaba, T., Tacu – Geometrie descriptivă – Editura Tehnică, 1982
9. A., Morărescu, - Geometrie descriptivă şi desen tehnic – Editura Academica, Galaţi,
2001
10. P., Precupeţu, ş.a. - Geometrie descriptivă şi desen tehnic, Institutul Politehnic
Bucuresti, 1978
11. D., Şolea, ş.a. - Geometrie descriptivă şi desen tehnic, vol. I, Universitatea din Galaţi,
1979
12. D., Şolea, ş.a. - Geometrie descriptivă şi desen tehnic, vol. II, Universitatea din Galaţi,
1980
13. D., Şolea, ş.a. - Geometrie descriptivă şi desen tehnic, vol. III – aplicaţii,
Universitatea din Galaţi, 1981
14. D., Şolea, ş.a. - Geometrie descriptivă şi desen tehnic, îndrumar pentru lucrări
practice, Universitatea din Galaţi, 1990
15. A., Tănăsescu, Geometrie descriptivă, perspectivă, axonometrie - Editura Didactică şi
16. D., Velicu, - Geometrie descriptivă şi desen industrial - Universitatea din Braşov,
1978
CUPRINS
CAPITOLUL 1
STANDARDE GENERALE PRIVIND REPREZENTĂRILE ÎN CONSTRUCŢIA DE MAŞINI...............5

1.1. LINII UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC - ISO 128-20:1996 ...............................................................................5
1.1.1 Tipuri şi clase de grosime.......................................................................................................................5
1.1.2 Grosimea liniilor ....................................................................................................................................7
1.1.3 Reguli de execuţie a liniilor....................................................................................................................7
1.2.SCRIEREA STANDARDIZATĂ ............................................................................................................................8
SR EN ISO 3098/0…2:2002................................................................................................................................8
1.3. FORMATELE DESENELOR TEHNICE ...............................................................................................................10
ISO 5457:1999...................................................................................................................................................10
1.3.1 Elementele grafice ale formatelor ........................................................................................................12
1.3.2 Utilizarea formatelor ............................................................................................................................13
1.4. INDICATORUL SR ISO 7200:1994................................................................................................................14
1.5. ÎMPĂTURIREA DESENELOR TEHNICE .............................................................................................................16
SR 74:1994 ........................................................................................................................................................16
1.6. SCARA UNUI DESEN SR EN ISO 5455:1997.................................................................................................17
CAPITOLUL 2
CONSTRUCŢII GEOMETRICE ......................................................................................................................18
CAPITOLUL 3
PUNCTUL............................................................................................................................................................29
3.1 TRIPLA PROIECŢIE ORTOGONALĂ A PUNCTULUI ............................................................................................29
3.2 EPURA PUNCTULUI ........................................................................................................................................31
CAPITOLUL 4
DREAPTA............................................................................................................................................................36
4.1 REPREZENTAREA DREPTEI ............................................................................................................................36
4.2 URMELE DREPTEI ..........................................................................................................................................36
4.3 REGIUNILE DREPTEI ......................................................................................................................................39
4.4 POZIŢIILE PARTICULARE ALE DREPTELOR .....................................................................................................41
4.4.1. Drepte simplu particulare....................................................................................................................41
4.4.2 Drepte dublu particulare ......................................................................................................................43
4.5 POZIŢIILE RELATIVE A DOUĂ DREPTE ............................................................................................................46
4.6 PROIECŢIA UNGHIULUI DREPT .......................................................................................................................47
CAPITOLUL 5
PLANUL...............................................................................................................................................................50
5.1. REPREZENTAREA PLANULUI.........................................................................................................................50
5.2 PLANE PARTICULARE ....................................................................................................................................52
5.2.1 Plane perpendiculure pe unul din planele sistemului de referinţă. Plane simplu particulare .............52
5.2.2 Plane paralele cu unul din planele sistemului de referinţă. Plane dublu particulare..........................54
5.3 DREAPTA ŞI PUNCTUL CONŢINUTE ÎN PLAN ...................................................................................................55
5.4 DREPTE REMARCABILE ALE UNUI PLAN.........................................................................................................57
5.5 POZIŢIILE RELATIVE A DOUĂ PLANE ..............................................................................................................59
5.6. POZIŢIILE UNEI DREPTE FAŢĂ DE UN PLAN ..............................................................................................63
5.6.1 Dreapta paralelă cu un plan ................................................................................................................ 64

5.6.2 Dreapta concurentă cu un plan............................................................................................................ 65
5.6.3 Dreapta perpendiculară pe un plan ..................................................................................................... 67
5.6.4. Intersecţia dreptelor cu planele proiectante.Vizibilitate ..................................................................... 70
CAPITOLUL 6
POLIEDRE .......................................................................................................................................................... 73
6.1 REGULI DE REPREZENTARE ÎN EPURĂ A POLIEDRELOR .................................................................................. 73
6.2. SECŢIUNI PLANE ÎN POLIEDRE ...................................................................................................................... 75
6.3. INTERSECŢIILE POLIEDRELOR CU DREPTE .................................................................................................... 80
CAPITOLUL 7
CORPURI CILINDRO-CONICE...................................................................................................................... 85
7.1 REGULI DE REPREZENTARE ÎN EPURĂ A CORPURILOR CILINDRO-CONICE ................................................ 85
7.2 PLANE TANGENTE LA SUPRAFEŢE CILINDRO-CONICE .............................................................................. 87
7.3. SECŢIUNI PLANE. INTERSECŢII CU DREPTE .............................................................................................. 91
7.3.1.Secţiuni plane în con. Intersecţii cu drepte .......................................................................................... 91
7.3.2.Secţiuni plane în cilindru. Intersecţii cu drepte ................................................................................... 96
CAPITOLUL 8
INTERSECŢII DE CORPURI GEOMETRICE............................................................................................ 101
CAPITOLUL 9
METODA RABATERII- METODĂ A GEOMETRIEI DESCRIPTIVE ................................................... 108
9.1. RABATEREA PLANELOR OARECARE ........................................................................................................... 108
9.2. RABATEREA PLANELOR PROIECTANTE ....................................................................................................... 110
9.2.1. Rabaterea planelor verticale............................................................................................................. 110
9.2.2. Rabaterea planelor de capăt ............................................................................................................. 111
9.3. RIDICAREA RABATERII............................................................................................................................... 112
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................................... 115
CUPRINS ........................................................................................................................................................... 116

Curs Geometrie Descriptiva PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Geometrie Descriptiva PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GEOMETRIE DESCRIPTIVĂ 5

STANDARDE GENERALE PRIVIND

1.1. Linii utilizate în desenul tehnic -

1.1.1 Tipuri şi clase de grosime

1.1.2 Grosimea liniilor

1.1.3 Reguli de execuţie a liniilor

1. Liniile punct şi liniile-două puncte încep, se termină şi se intersectează după segmente.

Standardul SR EN ISO 128-21:2002 prezintă modul de reprezentare a liniilor descrise

Elementele caracteristice celor două tipuri de scriere, în funcţie de dimensiunea h a

(b2) (21/14)h (15/10)h

(b3) (17/14)h (13/10)h

2. Dimensiunea scrierii toleranţelor este 0,5…0,6 din dimensiunea nominală a cotelor;

Scriere înclinată tip A Scriere dreaptă tip A

Scriere înclinată tip B Scriere dreaptă tip B

1.3. Formatele desenelor tehnice

Formatele A0….A3 Formatul A4

b) Formatele alungite speciale, se obţin prin alungirea dimensiunii a1 a formatelor din

c) Formatele alungite excepţionale, se pot obţine prin alungirea dimensiunii a1 a

Submultiplii formatului A0 sunt prezentaţi în figura 10.

0 210 420 594 841 1189

1 Marcajul de decupare a copiei se amplasează în cele 4 colţuri ale formatului. Are

1.3.2 Utilizarea formatelor

1.4. Indicatorul SR ISO 7200:1994

Indicatorul serveşte la identificarea desenelor de execuţie şi a modificărilor operate pe

max. 170 max. 170 max. 170

• alte informaţii de ordin administrativ (semnăturile persoanelor responsabile pentru

UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS" DIN GALATI

1.5. Împăturirea desenelor tehnice

1.6. Scara unui desen SR EN ISO 5455:1997

Scări de mărire Scara naturală Scări de micşorare

Scara principală a desenului se înscrie în indicator, într-o rubrică destinată înscrierii

2. Împărtirea unui cerc în n părţi egale

n=4 Se construiesc două diametre A

3. Constructia unei drepte paralele cu o dreaptă dată, situată la distanţa h(fig.19).

e) Prin punctele T1 şi T2 se construiesc paralelele la O1A, respectiv O2B şi se obţin

3.1 Tripla proiecţie ortogonală a

• a se numeşte proiecţia orizontală a punctului A. Segmentul Aa reprezintă

În figura 29 sunt reprezentate în triplă proiecţie ortogonală, punctele B şi C aparţinând

3.2 Epura punctului

Epura punctului constă în reprezentarea acestuia în planul desenului, prin proiecţiile

Din convenţia cu privire la semnele coordonatelor şi din modul de obţinere a

3. Cota se măsoară pe linia de ordine deasupra axei Ox (fiind pozitivă), obţinându-se

Întrebări referitoare la epura punctului

1. Să se reprezinte în epură următoarele puncte şi să se precizeze căror triedre aparţin:

a) pe aceeaşi epură b) pe aceeaşi epură

2. Să se reprezinte în epură următoarele puncte şi să se precizeze poziţia particulară pe

3. Să se determine a treia proiecţie a punctelor A, B, C cunoscându-se:

4.1 Reprezentarea dreptei

4.2 Urmele dreptei

Urma orizontală este punctul de intersecţie a dreptei cu planul orizontal de proiecţie.

În figura 37 este prezentat modul de obţinere, în epură, a urmei orizontale a dreptei.

Urma verticală este punctul de intersecţie a dreptei cu planul vertical de proiecţie

Urma laterală este punctul de intersecţie al dreptei cu planul lateral de proiecţie.

4.3 Regiunile dreptei

4.4 Poziţiile particulare ale dreptelor

4.4.1. Drepte simplu particulare

¾ Dreptele de profil, sunt paralele cu [W].

4.4.2 Drepte dublu particulare

b) Dreptele de capăt sunt perpendiculare pe [V].

4.5 Poziţiile relative a două drepte

d'1 d' d'1

Fig.55 Fig.56 Fig.57

4.6 Proiecţia unghiului drept