TERORISMUL

NON-ISLAMIC
 Terorismul nu are o definiţie unanim acceptată. Dificultatea definirii provine atât din
complexitatea sa, cât şi dintr-o largă divergenţă de poziţii ale persoanelor, organizaţiilor sau
statelor implicate în lupta antiteroristă.
Practic nu există doua fenomene teroriste cu acelaşi tipar de organizare, iar o clasificare
poate fi facută numai pe baza numărului de persoane implicate direct în acţiunile teroriste.
Terorismul non-islamic face referire la acţiunile teroriste care nu sunt asociate cu Islamul, o religie
a păcii, care treptat s-a transformat într-un teren fertil cultivării terorismului, luând naştere mai
multe grupări teroriste care împartaşesc un caracter islamic.
Revenind la organizarea terorismului, un act de terorism individual non-islamic a fost cel al
celebrului terorist individual Theodore Kaczyinski, supranumit în engleză Unabomber. De ce îl
numesc terorist? Deoarece teroristul este acea persoană care recurge la acţiuni neconvenţionale cu
un anumit scop. Printre cauzele terorismului se numară şi motivaţia lui Unabomber, şi anume,
dorinţa de a răspândi un mesaj. Având în vedere argumentele aduse, împreună cu modul sau de a
acţiona de unul singur, îl includ pe Theodore Kaczyinski în categoria teroriştilor individuali non-
islamici. Absolvent al Universităţii Harvard, doctor în matematică şi fost profesor la Universitatea
California Berkley, Theodore suferea de schizofrenie. Această boală l-a împins să comită un număr
de 23 de atentate, pe parcursul a 18 ani, omorând 3 persoane şi rănind alte 18. A fost capturat
numai datorită faptului că fratele său i-a recunoscut scrisul, într-un manifest publicat în presă şi a
anunţat poliţia.
Privind tot din prisma organizării, alte exemple de terorism non-islamic se găsesc şi în
categoria organizaţiilor de insurgenţă şi terorism. Cel mai tipic exemplu de grup non-islamic de
terorism şi insurgenţă este reprezentat de grupul de gherilă columbian FARC. Unii specialişti
consideră şi IRA un astfel de exemplu.
Grupul terorist FARC este considerat cel mai longeviv din America Latină. Acest grup a
fost fondat prin anii 1960 şi a fost finanţat din taxele obţinute din plantaţiile de coca. Pe lângă
aceste finanţări, bilanţul organizaţiei FARC include şi venituri care provin din şantaj, răpiri şi
jafuri armate în bănci. Cel mai recent caz de răpire este cel al lui Ingrid Betancourt, o femeie de 48
de ani, o voce a schimbării în rândul politicienilor. De aceea, rivalii ei au încercat să o reducă la
tăcere. La data de 23 februarie 2002, Ingrid Betancourt a fost rapită de catre FARC şi ţinută în
captivitate în junglă mai bine de şase ani, eliberarea ei având loc în anul 2008, operaţiunea fiind
sprijinită de guvernul de atunci.
Un caz de actualitate este reprezentat de răpirea unui jurnalist francez, în aprilie 2012, care
plecase împreună cu o patrulă militară în Columbia. Atacul ce a avut loc în sudul ţării s-a soldat cu
patru morţi. Jurnalistul dispărut este Roméo Langlois, corespondent în Columbia al canalului tv
France24,. Langlois însoţea o brigadă a armatei în departamentul Caqueta, pentru a relata despre
ofensiva rebelilor marxişti din Forţele Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC). Jurnalistul se
găsea în interiorul unei unităţi militare care realiza o operaţiune anti-drog în momentul în care au
fost atacaţi dur de FARC. Autorităţile caută acum mai multe persoane dispărute în cursul atacului,
printre care şi jurnalistul. Jurnalistul are 30 de ani şi se află de zece ani în Columbia. De şase ani,
lucrează pentru France24. Jurnalistul realiza un reportaj despre lupta contra traficului de droguri şi
activitatea minieră ilegală din această ţară. În acceaşi ofesivă în care a fost răpit, ptrei militari şi un
poliţist au fost ucişi şi alţi patru soldaţi au fost răniţi.
IRA reprezintă Armata Republicană Irlandeză, cunoscută ca fiind primul grup terorist ce-şi
desfaşoară activitatea în Europa postbelică. Radicalii basci constituie de altfel singurul grup care a
propagat violenţa ca mijloc de rezolvare a diferendelor politice încă din perioada interbelică şi
până la “restructurarea” sa din perioada 1969-1970.
Din anul 1922, IRA va întreţine o campanie teroristă timp de aproximativ jumătate de
secol, apoi restructurată (naşterea PIRA şi OIRA) va continua să producă insecuritate Irlandei de
Nord dar şi fragilei democraţii din Republica Irlandeză. Activitatea IRA se poate prezenta printr-o
succesiune etape istorice, bazate pe aspecte operaţionale ori considerente istorice. Este indubitabil
caracterul instabil al activităţii IRA, fluctuând între perioade de tensiune şi acalmie.
Originile IRA se afundă în zorii obscuri, ai sfârşitului de secol XIX, când norii şovăielnici
ai unei Irlande blestemate în hora istoriei, purtau mirosul puternic al sângelui revoluţionar. Din
societăţi secrete, binecuvântate de zelul naţional al sfârşitului de veac, se nasc acele frăţii (Frăţia
Republicanilor Irlandezi) ori asociaţiile militanţilor agrarieni irlandezi (Apărătorii; Ribbonmen) ce
încearcă să trezească un puls naţional irlandez atât de încercat în cursul istoriei. Numărul
suporterilor Ligii Pământului Irlandez creştea considerabil, din SUA diaspora trimitea tot mai
mulţi bani cauzei republicane. „Frăţia Feniană din America îşi va forma propriile regimente
paramilitare pe care le va numi IRA” (este prima consemnare a acronimului IRA). Termenul s-a
răspândit în timpul luptelor pentru independenţa Irlandei 1919 – 1921. În 1914 Europa îşi „reintra”
în matcă, respectându-şi „tradiţia” seculară de spaţiu predestinat violenţei politice. Irlandezii vor
negocia cu guvernul din Londra, participarea lor la luptele de pe continent. 20.000 de irlandezi
conduşi de John Redmond, liderul Partidului Parlamentar Irlandez, au acceptat să lupte sub
coroana reginei în schimbul promisiunii că vor primii statutul de autonomie politică.
12.000 de membri ai mişcării Irlandezii Voluntari vor refuza să lupte în primul război
mondial. Atitudinea lor a fost explicată şi prin atitudinea liderului lor Eoin MacNeill. Acesta
plănuia în secret o revoltă a irlandezilor, considerând că datorită războiului, riposta britanică va fi
una slabă. Revolta a izbucnit în 1916, de sărbătoarea paştelui, răsculaţii citind o proclamaţie prin
care declarau independenţa Irlandei. Guvernul din Londra va aloca o forţă însemnată pentru a
dispera rebeliunea. 16.000 militari sunt trimişi în insulă. Acţiunea rebelilor nu a fost populară în
rândurile compatrioţilor irlandezi din aceea vreme. De abia peste ani, acţiunea lor fiind glorificată.
Partidul Sinn Fein a fost greşit acreditat ca iniţiator al acestor evenimente. Conducerea partidului a
fost preluată de supravieţuitorii rebeliunii după un an, în 1917 şi nu a avut decât o contribuţie
izolată în timpul rebeliunii din 1916. În perioada 1916 – 1918, partidele Sinn Fein şi Parlamentar
Irlandez s-au luptat pentru a câştiga încrederea electoratului fidel, irlandez. În 1918 Sinn Fein
obţine multe mandate în legislativul englez, pe care îl părăseşte pentru a-şi forma propriul
legislativ, Dail-ul, declarând totodată independenţa Republicii Irlanda. Voluntarii Irlandezi în
număr de circa 100.000 îşi vor schimba numele în IRA. Sinn Fein va prelua reprezentativitatea
politică a IRA în Dail. Partidul era condus de Eamon de Valera.
ETA este un grup terorist armat din Spania, care cere formarea unui stat socialist
independent basc. Simbolul său este un şarpe încolăcit pe un topor. Deviza sa este “Bietan
jarrai”("Continuă ambele"). ETA este cea mai importantă sursă de violenţă politică în Spania
postbelică şi alături de IRA devine “fondatoare” a terorismului european. Această organizaţie
forțează, pe plan local şi la nivelul administrației centrale, recunoașterea sa ca un partener
imperativ de negociere politică. Cum orice entitate politică are nevoie (mai ales) de o justificare
„metapolitică" – de invenția unei națiuni culturale, afinități spirituale și tradiții comune –, ETA le-a
născocit bascilor un prototip coleric de identitate care să-i deservească politic grupării. Sigur, într-
un procent firav, există simpatizanți ETA. Însă identificarea vehemenței ETA cu naționalismul
majoritar al Partidului Naționalist Basc (PNB), de exemplu, este o confuzie paguboasă. Bascii
susțin independența (într-o proporție, poate, de 50%), dar nu anexați unei grupări armate de
eliberare (fictivă), ci ca suporteri ai unei ideologii democrate. Printr-un discurs proindependență
potent, partide ca PNB sau Aralar pot atrage voturi consistente care le-ar legitima ulterioare
exigențe politice. Orizontul unei Țări Basce independente este o opțiune agreată de un procent
important din populație, deși nu se știe în ce măsură implicațiile afluente ale unui astfel de gest
sunt complet evaluate, ca și în cazul Cataloniei, în contextul unei Europe integrate și din ce în ce
mai federale. În orice caz, ocaua mică prin care se drămuiește independența nu declanșează
nemulțumiri severe cetățenilor comuni, cât irascibilitate în rândul unei secte extremiste.
Primul act terorist efectuat de ETA a fost deraierea unui tren în 1961. Între 1968-1975,
numărul de asasinate realizate de ETA a fost foarte mic, sub 40 de persoane. După căderea
regimului franchist, activităţile teroriste ETA au crescut în intensitate demonstrând imposibilitatea
vreunei negocieri şi determinând guvernul de atunci din Madrid să sporească securitatea. Punctul
culminant al acţiunii ETA, în decursul guvernării franchiste, îl constituie atentatul din 20.12.1973
ce a provocat moartea primului-ministru spaniol, amiralul Luis Carrero Blanco, prin aruncarea în
aer a automobilului blindat în care se afla amiralul. Teroriştii ETA plasaseră trei mine antitanc
puternice pe strada pe care trecea zilnic Carrero Blanco spre biroul său. Moartea amiralului a
provocat un adevărat cutremur regimului, ce şi-a văzut apusul în mai puţin de doi ani.
Sentimentul civic basc are, de asemenea, un metabolism robust. În 2004, după atentatul din
Madrid, spaniolii (inclusiv bascii) s-au manifestat public, cu o sonoritate categorică, acuzând
răzbunarea politică plătită de Al-Qaida guvernului proamerican al lui Aznar. Ca reacție la noul
atentat ETA, voci inflamate condamnă din nou, cu majuscule, agresiunile. Spania este o zonă care,
din 1986 încoace, s-a stabilizat social, sub patrafirul Uniunii Europene, astfel încât liniștea
existențială poate acomoda și jocul ideilor, și autoreflecția, și principii ferme. Am avut noi înșine
perioada noastră (interbelică) de tihnă, când atenția se putea îndrepta spre „Dimensiunea
românească a existenței" (Mircea Vulcănescu) sau spre proiecte gigant ca „Istoria literaturii
române" (G. Călinescu). Astăzi însă, o societate încă traumatizată și contorsionată istoric, politic și
social, ca și cea românească, este preocupată mai curând de lipsurile asfaltului decât de voiaje
abstracte pe autostrada spiritului.
În ceea ce priveşte viaţa zilnică, bascii trăiesc, fără schimbări brusce, ritmurile unei vieți
egale. Sigur, bascii mănâncă la ore diferite decât flămânzii altor nații; sunt temperamentali; au
frezuri bizare și tendințe vestimentare năstrușnice. La modul concret, bilbainii nu au un
comportament pietonal precipitat, preferă metroul, se plimbă vesperal pe Gran Via („strada
principală") și vânează chilipiruri în magazinele cu reduceri. Cu toate acestea, nu m-am simțit
niciodată ireconciliabil străin de „alma vasca" (sufletul basc) pe care Miguel de Unamuno, bilbain
prin origine, îl poetiza pe la începutul secolului XX. Ceea ce într-adevăr delimitează răspicat pe
basci („raza vasca" – Miguel de Unamuno) de alte seminții este probabil limba proprie, euskera,
vorbită astăzi mai puțin ca altădată, în favoarea spaniolei. Educația școlară se face totuși bilingv.
Iraultza este cel mai recent grup terorist de inspiraţie marxistă. A fost înfiinţat în 1982,
membrii fondatori şi liderii acestuia nefiind cunoscuţi. Zona de operaţii cuprinde provinciile basce.
Grupul a provocat numeroase pagube materiale intereselor americane din Spania, prin atentatele
sale. Membrii Iraultza plasează bombe artizanale (pe timpul nopţii) în apropierea ţintei alese.
Grupul este unul dintre cele mai obscure din Europa, având un număr mic de membri. Nu se
cunosc date despre finanţarea grupului (se presupune că prin donaţii), structura şi conducerea
grupului. Bombele rudimentare demonstrează capacitatea operaţională limitată a grupului.
Terorismul non-islamic se regaseşte şi în altă modalitate de sortare a organizaţiilor
teroriste. Aceste organizaţii teroriste pot fi organizaţii teroriste religioase, naţionaliste, de stânga
sau de dreapta.
Dintre organizaţiile teroriste religioase non-islamice menţionez :
a) organizaţii creştine :
  Rebelii din Nagaland (înfiinţată în 1947 şi care mai activează şi în prezent)
 Frontul de eliberare naţionala a Tripura (1989 – prezent)
b) organizaţii hindu :
 Shiv Sena (cunoscută ca armata lui Shiva)
 Brigada Shambaji (grup hindu de tineret)
c) organizaţii iudaice :
 Kahane Hai – KAH (Israel, USA)
d) organizaţii religioase din Japonia :
▪ Aum Adevărul Suprem
Dintre organizaţiile teroriste naţionaliste non-islamice amintesc :
 în Irlanda : IRA, Confreria Fenian, Armata Provizională Republicană Irlandeză,
Armata de Eliberare Naţională Irlandeză, Voluntarii Orange, Asociaţia de Apărare
Ulster etc.
 în Ungaria : Vânătorii Turanici, Asociaţia Turul, Garda Zdrenţăroşilor, Garda
Naţională, Comitetul maghiar pentru menţinerea ordinii publice etc.
 în Sri Lanka : Tigrii Tamili.
 alte regiuni : Partidul Muncitorilor din Kurdistan (Turcia), Frontul de Eliberare
Naţională a Corsicii (Franţa), Uniunea Populară (Mexic), Los Macheteros (Puerto
Rico), Frontul de Eliberare a Quebec-ului (Canda), Frăţia Revoluţionară Croată
(Iugoslavia) etc.
Dintre organizaţiile teroriste non-islamice de dreapta menţionez :
 Ku Klux Klan (SUA, Regatul Unit)
 Rosa dei Vente (Italia)
 Escadronul Morţii (Brazilia)
 Ojo per ojo (Guatemala)
 Charles Martel Club (Franţa)
 Armata de eliberare a Rwandei (Rwanda)
Finalizez prin a aminti câteva dintre organizaţiile teroriste non-islamice de stânga :
 Armata Roşie Japoneză (Japonia)
 Khmerii Roşii (Cambodgia)
 Brigăzile Roşii (Italia)
 Calea Luminoasă (Peru)
 Organizaţia separatistă bască ETA (Spania)
  Montoneros (Argentina)
 Weathermen (SUA)
În încheiere, aş dori să fac referire la trei atentate teroriste non-islamice de actualitate :
1) Teroristul norvegian Anders Breivik, care a comis un atentat soldat cu moartea a 69
de persoane. Acesta voia să îl omoare şi pe Barack Obama, însă a abandonat planul
de a-l ataca pe şeful de stat al SUA cand venea să îşi ridice premiul Nobel pentru
Pace din Oslo, întrucât măsurile de securitate erau mult prea mari.
2) În anul 2010 a avut loc un atentat terorist în India, unde au murit nouă persoane, iar
alţi 53 de oameni au fost grav răniţi. O bombă a explodat la Pune, capitala culturală
a statului Maharashtra, într-un restaurant foarte popular. Bomba a explodat în
momentul în care o persoană a încercat să deschidă o geantă abandonată.
3) 26 noiembrie 2008 a fost ziua în care o serie de zece atacuri teroriste simultane a
avut loc în cel mai mare oraş din India, Mumbai. Au murit 170 de persoane.
Atacurile s-au produs în South Mumbai, într-o gară, la două hoteluri de 5 stele, la
restaurantul turistic “Leopold Cafe”, la spitalul Cama şi la sediul poliţiei. Atentatele
au fost revendicate prin e-mail de o grupare necunoscută înainte de atentate,
Mondjahidin Deccan (Mujahedinii Deccanului).
Bibliografie :

1. Brzezinski, Zbiegniew, Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele

sale geografice, Bucureşti, 2000.
2. Crăciun, Ioan, Prevenirea conflictelor şi managementul crizelor, Bucureşti, 2006.
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism
4. http://www.athenian-legacy.com/2010/07/armata-republicana-irlandeza-i/
5. http://www.athenian-legacy.com/2010/02/euskadi-ta-askatasuna/
6. http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_organiza%C8%9Bii_teroriste
7. http://ro.wikipedia.org/wiki/Armata_Ro%C8%99ie_Japonez%C4%83