Meleancă Denisa – Elena

Clasa X D

Terorismul

Terorismul nu are o definiție unanim acceptată. Dificultatea definirii provine

atât din complexitatea sa cât și dintr-o largă divergență de poziții ale persoanelor,
organizațiilor sau statelor implicate în lupta antiteroristă.
Cea mai simplă definiție este cea de "scop și metodă":
Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea
unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate
asupra unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de
presiune asupra conducerii, câteodată conducerea face acte de terorism asupra
populației (stat, organizații, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane
civile) în sensul scontat de teroriști - producerea unui efect psihologic generalizat de
panică și intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul
atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenționale.

Terorismul poate fi:

 un fenomen caracteristic conflictului asimetric, fiind purtat de pe poziții inferioare
de forță (militară, politică sau economică),
 sau purtat de state, grupe de state, organizații statale, organizații
extraparlamentare, sau interstatale, ca o formă de război nedeclarat,
neconvențional, care face abstracție de la regulile impuse de Convențiile de la
Geneva.

Practic nu există două fenomene teroriste cu același tipar de organizare, iar o

clasificare poate fi făcută numai pe baza numărului de persoane implicate direct în
acțiunile teroriste:
Terorism individual
Este un caz foarte rar în care indivizi izolați comit acte de terorism. În general
numărul de victime și pagubele materiale produse de acești teroriști sunt reduse, dar
efectul de frică și psihoza produsă pot fi serioase.
Terorismul individual este cel mai dificil de combătut.
Adesea, terorismul individual e comis de persoane psihotice. Un celebru terorist
individual este Theodore Kaczynski, supranumit în engleză Unabomber. Absolvent al
Universității Harvard, doctor în matematică și fost profesor la Universitatea California
Berkley. Suferind de schizofrenie, a comis un număr de 23 de atentate pe parcursul
a 18 ani, omorând 3 persoane și rănind alte 18. A fost capturat numai datorită
faptului că fratele său i-a recunoscut scrisul, într-un manifest publicat în presă, și a
anunțat poliția.

Grup terorist izolat

Este format în general dintr-un grup mic de persoane care, fiind rude sau prieteni, se
cunosc personal înainte de începerea activităților teroriste și decid în mod spontan
Meleancă Denisa – Elena
Clasa X D

să treacă la acte de terorism. Este un caz rar și dificil de detectat, combătut și

anihilat.
Ca exemplu este considerat cazul teroriștilor Timothy McVeigh și Terry Nichols,
responsabili pentru atentatul asupra clădirii FBI din Oklahoma. Există surse care se
îndoiesc de faptul că cei doi ar fi un grup izolat și că de fapt Terry Nichols ar fi
colaborat cu grupul terorist islamic Abu Sayyaf, în timpul serviciului său militar, la o
bază militară din localitatea Cebu din Filipine).

Grup terorist de franciză

Inițial acest concept de organizare aparținea celulelor anarhiste de la începutul
secolului, dar a revenit în actualitate datorită acțiunilor grupului terorist Al Qaeda.
În esență este vorba de încercarea de a oferi o umbrelă ideologică, politică și
religioasă comună pentru a favoriza apariția spontană a unui număr mare de grupuri
teroriste izolate, care să acționeze pentru atingerea unor obiective asemănătoare
fără a avea legături clare de comandă, control și susținere logistică.
Se consideră că acest mod de organizare are o eficiență redusă, compensată fiind
de formarea unui număr mare de celule.
Elementele de noutate aduse de Al Qaeda în terorismul de franciză sunt:

1. Elaborarea unei ideologii extremiste complexe, bazată pe ideea unei

conspirații creștino-evreiești („cruciați și sioniști") care e pe punctul de a
subjuga total lumea islamică și a distruge religia musulmană.
2. Spre deosebire de anarhie, Al Qaeda menține un monopol ideologic total
asupra conținutului ideatic de franciză, cu trăsături evidente de branding.
3. Folosirea intensivă a internetului pentru răspândirea francizei, atragerea de
noi aderenți și ducerea campaniei de propagandă a propriei audiențe.
4. Elaborarea unui pachet de franciză complet. Al Qaeda pune la dispoziția
oricărui doritor, nu numai baza ideologică, dar și manuale complete de
instrucție (de la metode de acțiune și organizare până la manuale de
fabricare a bombelor artizanale) și furnizează la cerere susținere financiară și
asistență tehnică dată de instructori, de teroriști.
5. Al Qaeda este primul caz de grup terorist propriu-zis, care își menține modul
de organizare convențional, dar în același timp încurajează franciza bazată
pe grupuri izolate. Din acest motiv unii analiști consideră că franciza este
folosită numai pentru a crea diversiuni sau ca o sursă de carne de tun.
Numărul membrilor organizațiilor teroriste de franciză, în funcție de numărul de
grupuri izolate care preiau franciza, poate fi cuprins între zeci și mii, majoritatea
acestor membri fiind implicați direct în planificarea și executarea actelor teroriste.

Grup terorist cu susținere externă

În general orice grup terorist a primit sau va primi în timpul existenței sale susținere
de la un stat interesat.
Încă din timpul „războiului rece” au existat grupuri teroriste care nu aveau bază de
susținere proprie, fiind de fapt grupuri teroriste organizate și dependente de un stat
sau de un grup de state.
Meleancă Denisa – Elena
Clasa X D

În general grupurile teroriste cu susținere externă sunt compuse din până la 20 de

membri care sunt cu toții implicați direct în planificarea și executarea actelor teroriste
(atribuțiile de suport, comandă și logistică fiind asigurate de unul sau mai multe
servicii secrete de stat).
Exemple de terorism cu susținere externă au fost gruparea teroristă condusă de
Carlos Șacalul (Carlos Ilici Ramirez - vezi Ion Mihai Pacepa) care a fost sprijinit și de
statul comunist român), gruparea teroristă palestiniană Septembrie cel Negru, creată
inițial contra Iordaniei, cu baze și susținere în Siria și Liban - gruparea Abu-Nidal din
această organizație a organizat atacul terorist contra sportivilor israelieni
la Olimpiada de vară de la München, munițiile și armamentul fiind transportate în
bagajul unor diplomați bulgari.
Grup terorist afiliat
Majoritatea organizațiilor teroriste importante sunt afiliate unei mișcări politice,
religioase, sau a unui curent ideologic (naționalist, social, ecologist etc.). Aceste
organizații mai sunt denumite și grupări teroriste propriu-zise.
Există o mare varietate sub aspectul organizării, metodelor de acțiune și letalității
grupurilor din această categorie, elementele lor comune fiind:

1. Organul militar și operativ al unei mișcări (politice, religioase sau ideologice)

civile necombatante, cum ar fi:
o Wahabismul > Al Qaeda
o Separatismul > ETA, grupul cecen condus de Alsan Mashadov
o Un partid extremist > „Calea luminoasă” (în spaniolă Sendero Luminoso)
o Curente naționalist-islamice > Abu Sayaf, Hamas, Hezbollah
2. Funcționează sub un control exercitat de structura civilă de susținere.
3. Au elemente clare de comandă, control, comunicații și logistică, fapt care, în
mod paradoxal, le face mult mai vulnerabile și ușor de infiltrat, supravegheat,
combătut și eliminat.
4. În momentul în care structura civilă de susținere devine implicată într-un
proces politic democratic, grupul terorist se autodesființează.
Grupurile teroriste afiliate pot avea până la câteva mii de membri, împărțiți în:
-conducători civili și/sau comandanți militari;
-luptători;
-informatori;
-responsabili cu logistica, relații externe - presă, recrutarea de cadre,
identificarea elementelor corupte, identificarea țintelor de atacat, etc.
Organizații de insurgență și terorism
Aceasta e o categorie destul de disputată și e reprezentată de
grupurile de insurgență care alunecă pe panta terorismului, sau
folosesc terorismul ca supliment tactic și operațional.
Cel mai tipic exemplu de grup de terorism și insurgență este
reprezentat de grupul de gherilă columbian FARC.
Unii specialiști consideră IRA ca un exemplu tipic de grup aflat la
granița dintre organizațiile de insurgență cu tactici teroriste și grupurile
teroriste afiliate.
Meleancă Denisa – Elena
Clasa X D

Analiza organizării terorismului este complicată de faptul că, pentru a

supraviețui și a-și atinge scopurile, grupurile teroriste trebuie să se transforme și să
evolueze în permanență. Exemple în acest sens ar putea fi, de dragul paralelismului
și făcând abstracție de discrepanța de amploare, zonele de acțiune, cruzime,
colaborarea cu terorismul internațional, etc., dintre cei doi factori
adverși, Hagana și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP).
Organizația sionistă Hagana („Apărarea”)D

 A fost fondată în Palestina în 1920. În timpul atacurilor armate ale unor

grupări paramilitare organizate și a unor grupe neorganizate arabe contra
locuitorilor evrei palestinieni (1936-1939) - inspirate și sponsorizate de
oficialitățile mandatare britanice cu scopul de a dezbina populația locală și
a-și perpetua prezența colonialistă în zonă - conduce acțiuni de apărare,
considerate de istoriografia arabă drept acte teroriste împotriva populației
arabe civile.
 Deși menționată ca o grupare teroristă ilegală de către administrația
britanică a Palestinei, colaborează cu forțele de securitate britanice în
reprimarea revoltelor arabe („Plutoanele de Noapte”, unități evreiești de
apărare de sub îndrumarea căpitanului (apoi, general) britanic Orde
Wingate, decorat cu DSO - pentru activitatea sa în Palestina), și ca
luptători în cadrul armatei britanice în Al doilea război mondial.
 În 1941 Hagana devine oficial o forță paramilitară, participând sub
comandă britanică la efortul de război.
 Un grup de militanți evrei s-au separat în 1930 de Hagana, formând
organizația sionistă Irgun (Organizarea Militară Națională, în ebraică Irgun
Țvai Leumi, EȚEL considerată de britanici teroristă (a luptat contra
mandatului britanic în Palestina și a restrictivelor „Cărțile
albe britanice care limitau drastic emigrarea refugiaților evrei
din Europa spre Palestina) care va rămâne permanent în ilegalitate.
 Din 1945 Hagana participă alături de Irgun la lupta împotriva ocupației
britanice.
 Pe data de 22 iulie 1946, Irgun-ul (condus de Menahem Begin) detonează
o bombă artizanală de 350 kg de explozibil în hotelul Regele David
din IerusalimE, sediul Cartierului General britanic în Palestina mandatară,
unde erau cazați mulți ofițeri britanici. Anunțul telefonic prealabil nu a fost
luat în considerație. Victimele atentatului au fost 91 de morți (28 britanici,
41 arabi, 17 evrei și 5 de alte naționalități) și 45 de răniți. În urma acestui
atentat Regatul Unit se retrage din Palestina, returnând
mandatul Organizației Națiunilor Unite
 După retragerea britanică, Irgun devine un partid politic, iar Haganah e
transformată în Țahal (Forțele Armate Israeliene).
Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP)

 A fost fondată în 1964 ca o organizație umbrelă, reunind mișcări

paramilitare palestiniene de insurgență.
 Mișcarea de gherilă Fatah sub conducerea lui Yasser Arafat începe o
campanie intensă de terorism pe teritoriul israelian. În 1968 o unitate a
armatei israeliene lansează un atacG împotriva bazei militare Fatah situată
la Al Karameh, pe teritoriul iordanian, la granița cu Israelul, bază de
Meleancă Denisa – Elena
Clasa X D

atacuri palestiniene permanente asupra satelor israeliene din zonă.

Rezistența luptătorilor palestinieni și intervenția tancurilor „Legiunii Arabe”
iordaniene transformă operațiunea într-un eșec pentru Israel, iar Arafat
devine cel mai proeminent lider palestinian Operațiunea Al Karameh.
 Arafat devine conducătorul OEP în 1969, transformând-o într-o
organizație tipică de insurgență și terorism și sprijinită masiv de
majoritatea statelor arabe și de statele blocului sovietic și neangajate.
 După o serie de atacuri teroriste contra Statului Iordanian, contracarate
sângeros de armata iordaniană în septembrie 1970, OEP este expulzată
din Iordania. „Septembrie cel Negru” va deveni numele unei sub-
organizații a OEP, cunoscută ca autoarea atacului terorist contra
delegației sportive israeliene la Olimpiada de la Munchen. OEP va
continua să execute acțiuni teroriste împotriva Israelului pornind din
bazele de pe teritoriul libanez, devenit un fel de „Fatahland”.
 Atentatul terorist palestinian de la Olimpiada din München (1972), unde au
fost asasinați 11 sportivi israelieni aduce o imensă publicitate și prestigiu
în lumea arabă pentru Arafat, iar o abilă manipulare a mass-media
din Europa de vest conferă o aură romantică terorismului palestinian.
 Sudul Libanului devenise o imensă bază de antrenament teroristă
condusă de OEP și sponsorizată de „Lagărul Țărilor Luptătoare Pentru
Pace” (comuniste - în bazele OEP s-au antrenat și reorganizat, printre
alții, Carlos, teroriști din gruparea Baader-Meinhof, din Armata Roșie
Japoneză, etc.). La 30 mai 1972 japonezii Yasuyuki Yasuda și Tsuyoshi
Okudaira, conduși de Kōzō Okamoto, membrii ai „Armatei Roșii
Japoneze” antrenați în bazele OEP din sudul Libanului, au aterizat la
aeroportul israelian „Ben-Gurion" (Lod) cu un avion Air France venit
din Roma și au declanșat un sângeros masacru printre pasagerii din
aeroport Israelul a decis să elimine această amenințare permanentă la
securitatea sa. În urma invaziei israeliene din Liban (1982) („Primul război
libanez”), OEP, înfrânt și cu bazele distruse, se exilează în Tunisia.
 Masacrul din taberele de refugiați palestinieni Sabra și Shatila executat de
grupări insurecționale creștine libaneze, fără ca armata israeliană, care nu
fusese informată, să intervină suficient de prompt pentru a le împiedica,
este folosit propagandistic, cu abilitate de OEP acuzând Israelul de
responabilitate
 Arafat lansează prima Intifadă în 1987.
 În 1988, Arafat este primit în Adunarea Generală ONU, unde declară
renunțarea la terorism și recunoașterea dreptului la existență a Israelului,
OEP urmând să se transforme într-o mișcare politică. Țările din blocul
comunist și cu vederi de stânga se grăbesc să-i acorde recunoașterea
internațională ca reprezentant legitim al poporului palestinian. Actele
teroriste împotriva Israelului sunt continuate de mici grupări teroriste
neoficiale, cu denumiri ad-hoc, și în special, de gruparea islamistă de
inspirație iraniană Hamas.
 În urma acordului de la Oslo, Arafat primește aprobarea Israelului de a se
întoarce în teritoriile Palestinei, în zona devenită ulterior Autoritatea
Națională Palestiniană iar în 1996 este ales în funcția de președinte al
Autorității Palestiniene cu o majoritate de 82% din voturi.
Meleancă Denisa – Elena
Clasa X D

Epilog

 Primul ministru israelian, Menahem Begin (fost lider al Irgunului) primește

în 1978 Premiul Nobel pentru Pace pentru semnarea tratatului de pace
cu Egiptul
 Președintele Yaser Arafat primește în 1994 Premiul Nobel pentru Pace
împreună cu primul ministru israelian Ițhak Rabin (general de armată, fost
șef de operații în Hagana) și Șimon Peres (fost șef de cadre în Hagana).
 Acțiuni teroriste palestiniene contra populației civile israeliene continuă și
astăzi.

Înțelegerea corectă a cauzelor terorismului este esențială pentru adoptarea unor

strategii de combatere a acestui fenomen cât și pentru reducerea numărului de
victime și a efectelor negative sociale, politice sau economice.
Efortul de analiză și înțelegere corectă și completă a acestor cauze nu trebuie în nici
un caz confundat cu încercarea de a justifica actele teroriste. 'Nu poate exista nici
un fel de justificare morală pentru actele teroriste, indiferent de legitimitatea
cauzelor invocate.'
De asemenea înțelegerea cauzelor terorismului nu are nimic de a face cu atitudinea
de capitulare și satisfacere necondiționată a obiectivelor grupurilor teroriste.
De obicei mass-media oferă explicații emoționale și simpliste pentru a explica
terorismul ca pe un fenomen deviant, prezentând teroriștii ca pe oameni frustrați, a
căror copilărie și tinerețe a fost traumatizantă psihic sau care, chiar dacă provin din
familii bogate, au suferit de lipsa afecțiunii. Ca exemplu este citat Giangiacomo
Feltrinelli, care se trăgea dintr-o familie extrem de bogată dar care a crescut în grija
unor guvernante germane și a fost întotdeauna tratat cu răceală.
Majoritatea analiștilor susțin că terorismul are o cauză strict politică. Orice mișcare
teroristă ce capătă suficient acces la putere politică pentru a-și promova obiectivele,
renunță la terorism din proprie inițiativă.
Motivele specifice ale terorismului pot fi foarte diverse, dar cele mai comune sunt:
Obținere de bani și avantaje
Unul dintre scenariile cele mai temute în țările vestice - prelucrat de
industria hollywoodică - este obținerea de arme neconvenționale (chimice, biologice,
nucleare) de către un grup nestatal, stat instabil sau care are interesul să la
comercializeze. Scenariul clasic este următorul: Entitatea dispune de 2 bombe
nucleare. Guvernul (SUA) primește o amenințare cu distrugere a unui oraș dacă o
sumă mare de bani nu este transferată entității. Americanii nu iau în serios prima
amenințare. Entitatea își publică amenințarea și o listă de ținte și detonează prima
bombă nucleară. Guvernul american plătește suma și încearcă să dea de urma
teroriștilor. Cu o parte din banii primiți entitatea cumpără alte bombe și amenință
detonarea lor dacă se încearcă capturarea lor. Ei pot să-și îmbrace gigantica lor
operație de estorcare în religie, anti-globalizare, anti-Vest sau orice altă idee de
circulație, pentru a dezorienta opinia publică.
Meleancă Denisa – Elena
Clasa X D

Dorința de a răspândi un mesaj

Actul de violență este comis numai pentru a atrage atenția unei stări de fapt, a
transmite un mesaj sau pentru a aduce niște idei în dezbaterea publică. Teroriștii
sunt mai preocupați de cantitatea și calitatea "timpului de antenă" decât de
provocarea unui număr mare de victime.
Cele mai cunoscute cazuri sunt:
1. Theodore Kaczynski - Unabomber, suferind de schizofrenie, a comis un
număr de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, numai pentru a obține
publicarea propriilor "manifeste" (ce conțineau un program delirant neoludist
împotriva tehnologiei moderne).
2. „Weather Underground”, grup terorist hippie, care între 1969 și 1975 a
acționat în SUA pentru a protesta împotriva războiului din Vietnam și a
campaniei dusă de poliție și FBI împotriva mișcărilor pentru drepturile civile.

Terorismul „justițiar”
Terorismul justițiar a fost numit astfel deoarece are ca țintă și pretext răzbunarea și
pedepsirea unor acțiuni considerate de teroriști nedrepte. Terorismul justițiar este
destul de rar, fiind de obicei responsabil pentru asasinate politice.
Exemple:

1. Asasinarea lui Armand Călinescu de către legionari ca „pedeapsă pentru rolul

jucat de acesta în asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu.
2. Asasinarea primului ministru indian, Indira Gandhi, de către un
soldat sikh (aparținând unui grup terorist religios-etnic sikh) din garda
personală de pază, pentru responsabilitatea sa în masacrul sikhilor comis de
armata indiană la asaltul Templului de Aur din Punjab.
3. Asasinarea primului ministru israelian, Ițhak Rabin de către Igal Amir,
secondat de fratele său (o grupare teroristă formată din două persoane),
extremiști de dreapta, pentru semnarea Acordului de la Oslo, considerat de ei
ca un act de trădare națională.
4. Atentatul împotriva clădirii FBI din Oklahoma, comis de un grup terorist izolat
ca pedeapsă pentru operațiunea FBI împotriva sectei Davidienilor
din Waco, Texas.

Fanatismul religios
Fanatismul religios poate constitui un substrat fertil, o bază de susținere a unor
grupări, sau organizații teroriste, deși adesea, ei folosesc manipulativ acest fanatism
pentru propriile interese. Motivul real al terorismului Al-Qaida rămâne ocult, dar
propaganda acestui grup se folosește abil de fanatismul islamic pentru a justifica
politica de teroare și pentru a amplifica efectele actului terorist.
Alte exemple de folosire a fanatismului religios în scopuri teroriste:

1. Atentatul cu serină comis de secta apocaliptică Aum Shinrikyo în metroul

din Tokyo în 1995 soldat cu 12 morți și câteva mii de spitalizați. Anchetatorii
poliției japoneze au considerat că scopul atacului nu a fost pentru a grăbi un
Meleancă Denisa – Elena
Clasa X D

final apocaliptic al lumii, ci pentru a distrage atenția poliției de la o anchetă

criminală asupra liderului sectei.
2. Atentatele comise de teroriști izolați sau de către grupuri izolate, împotriva
unor medici și clinici unde se practicau avorturi în SUA.
3. Asasinarea de către extremiști islamici a traducătorului japonez (în 1993) și
rănirea gravă a editorului norvegian (în 1995) al cărții „Versetele Satanice”,
cartea scriitorului britanic anatemizat Salman Rushdie, considerată o
blasfemie criminală la adresa Profetului Mahomed.

Subminarea autorității de stat

Deși multe grupări teroriste urmăresc ca obiectiv secundar subminarea puterii de
stat, numai pentru mișcarea anarhistă a reprezentat motivul principal pentru
activitatea teroristă.

Lupta pentru eliberare, emancipare și obținerea puterii politice

Se spune că în timp ce insurgența este strategia săracului, terorismul este strategia
săracului disperat. Multe grupări teroriste sunt motivate de idealuri legitime ce nu pot
fi obținute pe căi politice, militare sau economice:

 Lupta împotriva Apartheidului - UmKhonto we Sizwe (MK) grup terorist afiliat

Congresului Național African (Africa de Sud)
 Lupta pentru independență sau autonomie - Mișcarea separatistă bască ETA,
Armata Republicană Irlandeză (IRA), Frontul de Eliberare al Quebecului (FLQ),
Organizația Tigrii Tamili (ELAM)
 Lupta pentru emancipare economică și politică: Mișcarea Zapatistă și
mișcările comuniste și anarhiste de insurgență și terorism.
În undele cazuri, idealurile legitime care au fost motivele inițiale, pe parcursul
alunecării pe toboganul violenței se pervertesc și se transformă într-un amestec
demagogic numai pentru a justifica o continuare a violenței. Unul din exemplele cele
mai clare este Manifestul FLQH în care revendicările de autonomie sunt amestecate
cu idei de stânga, lupta anticorupție, protestul anti-federalist, revendicări sindicale
etc.
În alte cazuri organizațiile teroriste apelează la dezinformare și manipulare pentru a
recruta noi membri sau a-și extinde influența. Această dezinformare și manipulare
poate fi făcută într-un mod foarte profesionist și credibil. De exemplu, Al Qaida, pe
lângă propagandă jihadistă, a difuzat pe data de 13 decembrie 2004 un videoclip de
propagandă și dezinformare în limba engleză, având ca țintă tineretul musulman din
Vest în care, din oportunism tactic, Al Quaeda încearcă să se prezinte ca o mișcare
de rezistență propriu-zisă, promovând jihadul global în numele rezistenței împotriva
ocupației Irakului: 6 emis de Plutonul de (luptă) mass-media al Armatei Jihadului
Islamic din 10 decembrie 2004.
Meleancă Denisa – Elena
Clasa X D

Rezultatul terorismului
În conflictul asimetric dintre puterea de stat și terorism primele victime sunt
cetățenii inocenți, care sunt afectați fie de actul terorist propriu-zis, fie de răspunsul
exagerat al organelor de stat, fie de efectele economice colaterale.
"Nicio crimă politică nu poate ajunge la malurile adevărului" a spus celebrul
romancier Leonardo Sciascia, dar a fost contrazis de multe ori de istoria terorismului.
Rezultatele terorismului depind însă în final de alegerea majorității populației civile
necombatante de a susține puterea de stat sau cauza (dar niciodată metodele)
teroriștilor. Astfel terorismul poate avea ca rezultat:

1. Atingerea totală a scopurilor politice. În ciuda opiniei generale, terorismul

este o metodă eficientă de obținere a unei revendicări politice. Dacă
organizația teroristă e afiliată unei mișcări politice (grup terorist afiliat), iar
motivele sunt susținute de majoritatea populației civile implicate în conflict,
victoria e numai o problemă de timp. Cele mai cunoscute cazuri sunt:
o Formarea statului Israel, pentru mișcările Haganah și Irgun
o Formarea Autorității Naționale Palestiniene, pentru Fatah, OEP
o Abolirea politicii de Apartheid în Africa de Sud, pentru UmKhonto we
Sizwe
2. Atingerea parțială a scopurilor politice:
o Acordurile din Vinerea Bună (Good Friday Accords) -IRA
o Obținerea de drepturi suplimentare pentru canadienii de origine franceza
din Quebec - FLQ
o Obținerea retragerii trupelor spaniole din Irak înainte de termen prin
schimbarea cursului alegerilor din Spania, în urma atentatelor de
la Madrid din 11 martie 2004. - Al Qaeda
3. Prelungirea ciclului de Violență. Este un caz tragic de remiză între puterea
politică și terorism, exemplele cele mai cunoscute fiind:
o Războiul civil din Columbia
o Conflictul din Cecenia
4. Pornirea unui război. Actul terorist fiind folosit de către puterea politică de
stat ca pretext pentru pornirea unor războaie. Cele mai cunoscute exemple
sunt:
o Atentatul de la Sarajevo folosit ca pretext pentru Primul Război Mondial.
o Atentatele din 11 septembrie 2001 care au fost folosite ca argument
pentru a justifica invazia din Irak.
5. Restrângerea libertăților individuale sau instaurarea unei dictaturi:
o Introducerea Legii Patriot (Patriot Act) în SUA ca urmarea a atentatelor
din 11 septembrie 2001
o Introducerea în 1933 a Legii de Împuternicire (Ermächtigungsgesetz) în
Germania, ca urmare a incendierii Reichstag-ului, care a fost esențială
pentru ascensiunea lui Adolf Hitler la putere.
6. Efecte economice colaterale. Efortul de luptă antiteroristă poate afecta
temporar economia unei regiuni sau țări. În unele cazuri efectele pot fi de
lungă durată în special în zonele care depind economic de industria
turismului cum ar fi:
Meleancă Denisa – Elena
Clasa X D

o A doua Intifadă și atentatele sinucigașe Hamas care au afectat puternic

industria turismului din Israel.
o Atentatele comise de Jemaah Islamiah în Bali, insulă cu populație
majoritar hindusă din Indonezia, pentru care turismul este industria
majoră.

Bibliografie:
 Wikipedia
 Singer, Saul: Confronting Jihad: Israel's Struggle & The World After 9/11,
Publ. Cold Spring Press, 2003
 Dershowitz, Alan M.: Is There a Right to Remain Silent?: Coercive
Interrogation and the Fifth Amendment After 9/11 (Inalienable Rights), Oxford
University Press, USA; First edition - 6 mai 2008
 Dershowitz, Alan M.: Why Terrorism Works: Understanding the Threat
Responding to the Challenge, Yale University Press, 4 septembrie 2002