STRTEGIILE DE

COMBATERE A
TERORISMULUI
ȚEPORDEI MARIA RI GR 303
PLAN:
 Definiții ale terorismului
 Organizare

 Cauzele terorismului

 Rezultatele terorismului

 Terorismul islamic în UE

 Strategia de combatere a terorismului în UE

 Concluzii

 Bibliografie
DEFINIȚII ALE TERORISMULUI

Dificultatea definirii terorismului este o problemă de percepție

culturală, politică și socială a actului de violență și a scopului politic urmărit
prin teroare.
Deși țintele pot fi diferite:
• cucerirea opiniei publice prin manipulare mediatică (poziția mediei, care
se bazează, în marea majoritate a cazurilor, pe o comunitate de interese,
terorismul crescând rating-ul, manipulată și manipulatoare, devine
centrală în triunghiul conflictual teroriști-populație-conducere);
• acțiuni de „pedepsire” și răzbunare pentru nedreptăți reale sau
imaginare;
• atingerea unor obiective politice: schimbarea conducerii, schimbarea
sistemului de guvernare, impunerea unor alte linii de conduită, religioasă,
politică, morală, economică, cuceriri teritoriale, etc.
Metoda va fi - prin definiție - violentă și spectaculară aplicată
asupra unei populații civile, neangajate direct în conflict, dar cu potanțial de
a influența conducera-țintă.
 Statele membre ale Uniunii
Europene definesc terorismul ca o sumă de acte
criminale cu scopul de a intimida populația și de a
obliga statele să se supună cererilor formulate de
autorii acestor acte sau/și pentru a destabiliza
structurile fundamentale politice, economice,
constituționale sau sociale ale unei țări sau ale unei
organizații internaționale. UE continuă să servească
drept zonă pentru finanțarea, oferirea de logistică, de
refugiu și recrutare pentru grupările teroriste care
operează în principal în afara Europei.
 Definirea și înțelegerea corectă și completă a fenomenului de
terorism sunt absolut necesare pentru elaborarea unor
strategii și tactici eficiente de luptă antiteroristă. Deoarece nu
există un model general valabil, definirea și analiza actului
terorist trebuie făcută pentru fiecare caz în parte. Principalele
elemente de definire a terorismului sunt:
1. Mijloace: acțiuni violente asupra populației neangajate.
2. Metoda: sabotaj, acte criminale aleatorii, panică.
3. Ținta: civili (necombatanți).
4. Scop: producerea unei schimbări politice majore.
5. Participanții: indivizi sau grupuri care se autodeclară
nonstatale
 Al cincilea factor este foarte controversat. Unii analiști susțin
punctul de vedere american care consideră că se poate defini
noțiunea de "stat terorist". Alții consideră că există numai
politicieni, guverne și structuri ale statului ce pot fi implicate în
susținerea și promovarea terorismului.

ORGANIZARE

Practic nu există două fenomene teroriste cu același tipar de

organizare, iar o clasificare poate fi făcută numai pe baza
numărului de persoane implicate direct în acțiunile teroriste:
Terorism Individual
 Este un caz foarte rar în care indivizi izolați comit acte de
terorism. În general numărul de victime și pagubele materiale
produse de acești teroriști sunt reduse, dar efectul de frică și
psihoza produsă pot fi serioase.
 Terorismul individual este cel mai dificil de combătut.
 Adesea, terorismul individual e comis de persoane psihotice.
Un celebru terorist individual este Theodore Kaczynski,
supranumit în engleză Unabomber. Absolvent al Universității
Harvard, doctor în matematică și fost profesor la Universitatea
California Berkley. Suferind de schizofrenie, a comis un număr
de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, omorând 3 persoane
și rănind alte 18. A fost capturat numai datorită faptului că
fratele său i-a recunoscut scrisul, într-un manifest publicat în
presă, și a anunțat poliția.
 Grup terorist izolat
 Este format în general dintr-un grup mic de persoane care, fiind rude sau
prieteni, se cunosc personal înainte de începerea activităților teroriste și decid
în mod spontan să treacă la acte de terorism. Este un caz rar și dificil de
detectat, combătut și anihilat.
 Ca exemplu este considerat cazul teroriștilor Timothy McVeigh și Terry
Nichols, responsabili pentru atentatul asupra clădirii FBI din Oklahoma. Există
surse care se îndoiesc de faptul că cei doi ar fi un grup izolat și că de fapt
Terry Nichols ar fi colaborat cu grupul terorist islamic Abu Sayyaf, în timpul
serviciului său militar, la o bază militară din localitatea Cebu din Filipine).
 Grup terorist de franciză
 Inițial acest concept de organizare aparținea celulelor anarhiste de la începutul secolului, dar a
revenit în actualitate datorită acțiunilor grupului terorist Al Qaeda.
 În esență este vorba de încercarea de a oferi o umbrelă ideologică, politică și religioasă
comună pentru a favoriza apariția spontană a unui număr mare de grupuri teroriste izolate, care
să acționeze pentru atingerea unor obiective asemănătoare fără a avea legături clare de
comandă, control și susținere logistică.
 Se consideră că acest mod de organizare are o eficiență redusă, compensată fiind de formarea
unui număr mare de celule.
 Elementele de noutate aduse de Al Qaeda în terorismul de franciză sunt:
1. Elaborarea unei ideologii extremiste complexe, bazată pe ideea unei conspirații creștino-
evreiești („cruciați și sioniști") care e pe punctul de a subjuga total lumea islamică și a distruge
religia musulmană.
2. Spre deosebire de anarhie, Al Qaeda menține un monopol ideologic total asupra conținutului
ideatic de franciză, cu trăsături evidente de branding.
3. Folosirea intensivă a internetului pentru răspândirea francizei, atragerea de noi aderenți și
ducerea campaniei de propagandă a propriei audiențe.
4. Elaborarea unui pachet de franciză complet. Al Qaeda pune la dispoziția oricărui doritor, nu
numai baza ideologică, dar și manuale complete de instrucție (de la metode de acțiune și
organizare până la manuale de fabricare a bombelor artizanale) și furnizează la cerere
susținere financiară și asistență tehnică dată de instructori, de teroriști.
5. Al Qaeda este primul caz de grup terorist propriu-zis, care își menține modul de organizare
convențional, dar în același timp încurajează franciza bazată pe grupuri izolate. Din acest motiv
unii analiști consideră că franciza este folosită numai pentru a crea diversiuni sau ca o sursă de
carne de tun.
 Numărul membrilor organizațiilor teroriste de franciză, în funcție de numărul de grupuri izolate
care preiau franciza, poate fi cuprins între zeci și mii, majoritatea acestor membri fiind implicați
direct în planificarea și executarea actelor teroriste.
 Grup terorist cu susținere externă
 În general orice grup terorist a primit sau va primi în timpul existenței
sale susținere de la un stat interesat.
 Încă din timpul „războiului rece” au existat grupuri teroriste care nu aveau
bază de susținere proprie, fiind de fapt grupuri teroriste organizate și
dependente de un stat sau de un grup de state.
 În general grupurile teroriste cu susținere externă sunt compuse din
până la 20 de membri care sunt cu toții implicați direct în planificarea și
executarea actelor teroriste (atribuțiile de suport, comandă și logistică
fiind asigurate de unul sau mai multe servicii secrete de stat).
 Exemple de terorism cu susținere externă au fost gruparea teroristă
condusă de Carlos Șacalul (Carlos Ilici Ramirez - vezi Ion Mihai Pacepa)
care a fost sprijinit și de statul comunist român), gruparea teroristă
palestiniană Septembrie cel Negru, creată inițial contra Iordaniei, cu
baze și susținere în Siria și Liban - gruparea Abu-Nidal din această
organizație a organizat atacul terorist contra sportivilor israelieni
la Olimpiada de vară de la München, munițiile și armamentul fiind
transportate în bagajul unor diplomați bulgari.
 Grup terorist afiliat
 Majoritatea organizațiilor teroriste importante sunt afiliate unei mișcări politice, religioase, sau a unui
curent ideologic (naționalist, social, ecologist etc.). Aceste organizații mai sunt denumite și grupări
teroriste propriu-zise.
 Există o mare varietate sub aspectul organizării, metodelor de acțiune și letalității grupurilor din această
categorie, elementele lor comune fiind:
1. Organul militar și operativ al unei mișcări (politice, religioase sau ideologice) civile necombatante, cum
ar fi:
1. Wahabismul > Al Qaeda
2. Separatismul > ETA, grupul cecen condus de Alsan Mashadov
3. Un partid extremist > „Calea luminoasă” (în spaniolă Sendero Luminoso)
4. Curente naționalist-islamice > Abu Sayaf, Hamas, Hezbollah
2. Funcționează sub un control exercitat de structura civilă de susținere.
3. Au elemente clare de comandă, control, comunicații și logistică, fapt care, în mod paradoxal, le face
mult mai vulnerabile și ușor de infiltrat, supravegheat, combătut și eliminat.
4. În momentul în care structura civilă de susținere devine implicată într-un proces politic democratic,
grupul terorist se autodesființează.
 Grupurile teroriste afiliate pot avea până la câteva mii de membri, împărțiți în:
 -conducători civili și/sau comandanți militari;-luptători;-informatori;-responsabili cu logistica, relații
externe - presă, recrutarea de cadre, identificarea elementelor corupte, identificarea țintelor de atacat,
etc.Organizații de insurgență și terorism
 Aceasta e o categorie destul de disputată și e reprezentată de grupurile de insurgență care alunecă pe
panta terorismului, sau folosesc terorismul ca supliment tactic și operațional.
 Cel mai tipic exemplu de grup de terorism și insurgență este reprezentat de grupul de
gherilă columbian FARC.
 Unii specialiști consideră IRA ca un exemplu tipic de grup aflat la granița dintre organizațiile de
insurgență cu tactici teroriste și grupurile teroriste afiliate.
 Organizații de insurgență și terorism
 Aceasta e o categorie destul de disputată și e
reprezentată de grupurile de insurgență care alunecă pe
panta terorismului, sau folosesc terorismul ca supliment
tactic și operațional.
 Cel mai tipic exemplu de grup de terorism și insurgență
este reprezentat de grupul de gherilă columbian FARC.
 Unii specialiști consideră IRA ca un exemplu tipic de
grup aflat la granița dintre organizațiile de insurgență cu
tactici teroriste și grupurile teroriste afiliate.

CAUZELE TERORISMULUI

 Înțelegerea corectă a cauzelor terorismului este esențială pentru adoptarea unor

strategii de combatere a acestui fenomen cât și pentru reducerea numărului de
victime și a efectelor negative sociale, politice sau economice.
 Efortul de analiză și înțelegere corectă și completă a acestor cauze nu trebuie în
nici un caz confundat cu încercarea de a justifica actele teroriste. 'Nu poate exista
nici un fel de justificare morală pentru actele teroriste, indiferent de
legitimitatea cauzelor invocate.'
 De asemenea înțelegerea cauzelor terorismului nu are nimic de a face cu
atitudinea de capitulare și satisfacere necondiționată a obiectivelor grupurilor
teroriste.
 De obicei mass-media oferă explicații emoționale și simpliste pentru a explica
terorismul ca pe un fenomen deviant, prezentând teroriștii ca pe oameni frustrați, a
căror copilărie și tinerețe a fost traumatizantă psihic sau care, chiar dacă provin din
familii bogate, au suferit de lipsa afecțiunii. Ca exemplu este citat Giangiacomo
Feltrinelli, care se trăgea dintr-o familie extrem de bogată dar care a crescut în
grija unor guvernante germane și a fost întotdeauna tratat cu răceală.
 Majoritatea analiștilor susțin că terorismul are o cauză strict politică. Orice mișcare
teroristă ce capătă suficient acces la putere politică pentru a-și promova
obiectivele, renunță la terorism din proprie inițiativă.
 Motivele specifice ale terorismului pot fi foarte diverse, dar cele mai comune sunt:
 Obținere de bani și avantaje
 Unul dintre scenariile cele mai temute în țările vestice - prelucrat de
industria hollywoodică - este obținerea de arme neconvenționale (chimice, biologice,
nucleare) de către un grup nestatal, stat instabil sau care are interesul să la
comercializeze. Scenariul clasic este următorul: Entitatea dispune de 2 bombe nucleare.
Guvernul (SUA) primește o amenințare cu distrugere a unui oraș dacă o sumă mare de
bani nu este transferată entității. Americanii nu iau în serios prima amenințare. Entitatea
își publică amenințarea și o listă de ținte și detonează prima bombă nucleară. Guvernul
american plătește suma și încearcă să dea de urma teroriștilor. Cu o parte din banii
primiți entitatea cumpără alte bombe și amenință detonarea lor dacă se încearcă
capturarea lor. Ei pot să-și îmbrace gigantica lor operație de estorcare în religie, anti-
globalizare, anti-Vest sau orice altă idee de circulație, pentru a dezorienta opinia publică.
 Dorința de a răspândi un mesaj
 Actul de violență este comis numai pentru a atrage atenția unei stări de fapt, a transmite
un mesaj sau pentru a aduce niște idei în dezbaterea publică. Teroriștii sunt mai
preocupați de cantitatea și calitatea "timpului de antenă" decât de provocarea unui număr
mare de victime.
 Cele mai cunoscute cazuri sunt:
1. Theodore Kaczynski - Unabomber, suferind de schizofrenie, a comis un număr de 23 de
atentate pe parcursul a 18 ani, numai pentru a obține publicarea propriilor "manifeste" (ce
conțineau un program delirant neoludist împotriva tehnologiei moderne).
2. „Weather Underground”, grup terorist hippie, care între 1969 și 1975 a acționat în SUA
pentru a protesta împotriva războiului din Vietnam și a campaniei dusă de poliție
și FBI împotriva mișcărilor pentru drepturile civile.
 Terorismul „justițiar”
 Terorismul justițiar a fost numit astfel deoarece are ca țintă și pretext răzbunarea și pedepsirea unor
acțiuni considerate de teroriști nedrepte. Terorismul justițiar este destul de rar, fiind de obicei responsabil
pentru asasinate politice.
 Exemple:
1. Asasinarea lui Armand Călinescu de către legionari ca „pedeapsă pentru rolul jucat de acesta în
asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu.
2. Asasinarea primului ministru indian, Indira Gandhi, de către un soldat sikh (aparținând unui grup terorist
religios-etnic sikh) din garda personală de pază, pentru responsabilitatea sa în masacrul sikhilor comis
de armata indiană la asaltul Templului de Aur din Punjab.
3. Asasinarea primului ministru israelian, Ițhak Rabin de către Igal Amir, secondat de fratele său (o grupare
teroristă formată din două persoane), extremiști de dreapta, pentru semnarea Acordului de la Oslo,
considerat de ei ca un act de trădare națională.
4. Atentatul împotriva clădirii FBI din Oklahoma, comis de un grup terorist izolat ca pedeapsă pentru
operațiunea FBI împotriva sectei Davidienilor din Waco, Texas.
 Fanatismul religios
 Fanatismul religios poate constitui un substrat fertil, o bază de susținere a unor grupări, sau organizații
teroriste, deși adesea, ei folosesc manipulativ acest fanatism pentru propriile interese. Motivul real al
terorismului Al-Qaida rămâne ocult, dar propaganda acestui grup se folosește abil de fanatismul islamic
pentru a justifica politica de teroare și pentru a amplifica efectele actului terorist.
 Alte exemple de folosire a fanatismului religios în scopuri teroriste:
1. Atentatul cu serină comis de secta apocaliptică Aum Shinrikyo în metroul din Tokyo în 1995 soldat cu 12
morți și câteva mii de spitalizați. Anchetatorii poliției japoneze au considerat că scopul atacului nu a fost
pentru a grăbi un final apocaliptic al lumii, ci pentru a distrage atenția poliției de la o anchetă criminală
asupra liderului sectei.
2. Atentatele comise de teroriști izolați sau de către grupuri izolate, împotriva unor medici și clinici unde se
practicau avorturi în SUA.
3. Asasinarea de către extremiști islamici a traducătorului japonez (în 1993) și rănirea gravă a editorului
norvegian (în 1995) al cărții „Versetele Satanice”, cartea scriitorului britanic anatemizat Salman Rushdie,
considerată o blasfemie criminală la adresa Profetului Mahomed.
 Subminarea autorității de stat
 Deși multe grupări teroriste urmăresc ca obiectiv secundar subminarea puterii de stat, numai
pentru mișcarea anarhistă a reprezentat motivul principal pentru activitatea teroristă.
 Lupta pentru eliberare, emancipare și obținerea puterii politice
 Se spune că în timp ce insurgența este strategia săracului, terorismul este strategia săracului
disperat. Multe grupări teroriste sunt motivate de idealuri legitime ce nu pot fi obținute pe căi
politice, militare sau economice:
• Lupta împotriva Apartheidului - UmKhonto we Sizwe (MK) grup terorist afiliat Congresului
Național African (Africa de Sud)
• Lupta pentru independență sau autonomie - Mișcarea separatistă bască ETA, Armata
Republicană Irlandeză (IRA), Frontul de Eliberare al Quebecului (FLQ), Organizația Tigrii Tamili
(ELAM)
• Lupta pentru emancipare economică și politică: Mișcarea Zapatistă și
mișcările comuniste și anarhiste de insurgență și terorism.
 În undele cazuri, idealurile legitime care au fost motivele inițiale, pe parcursul alunecării pe
toboganul violenței se pervertesc și se transformă într-un amestec demagogic numai pentru a
justifica o continuare a violenței. Unul din exemplele cele mai clare este Manifestul FLQH în
care revendicările de autonomie sunt amestecate cu idei de stânga, lupta anticorupție, protestul
anti-federalist, revendicări sindicale etc.
 În alte cazuri organizațiile teroriste apelează la dezinformare și manipulare pentru a recruta noi
membri sau a-și extinde influența. Această dezinformare și manipulare poate fi făcută într-un
mod foarte profesionist și credibil. De exemplu, Al Qaida, pe lângă propagandă jihadistă, a
difuzat pe data de 13 Decembrie 2004 un videoclip de propagandă și dezinformare în limba
engleză, având ca țintă tineretul musulman din Vest în care, din oportunism tactic, Al Quaeda
încearcă să se prezinte ca o mișcare de rezistență propriu-zisă, promovând jihadul global în
numele rezistenței împotriva ocupației Irakului:. 6 emis de Plutonul de (luptă) mass-media al
Armatei Jihadului Islamic din 10 Decembrie 2004.
REZULTATELE TERORISMULUI

 În conflictul asimetric dintre puterea de stat și terorism primele victime sunt cetățenii inocenți, care sunt
afectați fie de actul terorist propriu-zis, fie de răspunsul exagerat al organelor de stat, fie de efectele
economice colaterale.
 "Nicio crimă politică nu poate ajunge la malurile adevărului" a spus celebrul romancier Leonardo
Sciascia, dar a fost contrazis de multe ori de istoria terorismului.
 Rezultatele terorismului depind însă în final de alegerea majorității populației civile necombatante de a
susține puterea de stat sau cauza (dar niciodată metodele) teroriștilor. Astfel terorismul poate avea ca
rezultat:
1. Atingerea totală a scopurilor politice. În ciuda opiniei generale, terorismul este o metodă
eficientă de obținere a unei revendicări politice. Dacă organizația teroristă e afiliată unei mișcări
politice (grup terorist afiliat), iar motivele sunt susținute de majoritatea populației civile implicate
în conflict, victoria e numai o problemă de timp. Cele mai cunoscute cazuri sunt:
1. Formarea statului Israel, pentru mișcările Haganah și Irgun
2. Formarea Autorității Naționale Palestiniene, pentru Fatah, OEP
3. Abolirea politicii de Apartheid în Africa de Sud, pentru UmKhonto we Sizwe
2. Atingerea parțială a scopurilor politice:
1. Acordurile din Vinerea Bună (Good Friday Accords) -IRA
2. Obținerea de drepturi suplimentare pentru canadienii de origine franceza din Quebec - FLQ
3. Obținerea retragerii trupelor spaniole din Irak înainte de termen prin schimbarea cursului
alegerilor din Spania, în urma atentatelor de la Madrid din 11 Martie 2004. - Al Qaeda
3. Prelungirea ciclului de Violență. Este un caz tragic de remiză între puterea politică și
terorism, exemplele cele mai cunoscute fiind:
1. Războiul civil din Columbia
2. Conflictul din Cecenia

Pornirea unui război. Actul terorist fiind folosit de către puterea politică de
stat ca pretext pentru pornirea unor războaie. Cele mai cunoscute exemple
sunt:
1. Atentatul de la Sarajevo folosit ca pretext pentru Primul Război Mondial.
2. Atentatele din 11 Septembrie 2001 care au fost folosite ca argument pentru a
justifica invazia din Irak.
Restrângerea libertăților individuale sau instaurarea unei dictaturi:
1. Introducerea Legii Patriot (Patriot Act) în SUA ca urmarea a atentatelor din 11
Septembrie 2001
2. Introducerea în 1933 a Legii de Împuternicire (Ermächtigungsgesetz) în
Germania, ca urmare a incendierii Reichstag-ului, care a fost esențială
pentru ascensiunea lui Adolf Hitler la putere.
Efecte economice colaterale. Efortul de luptă antiteroristă poate afecta
temporar economia unei regiuni sau țări. În unele cazuri efectele pot fi de
lungă durată în special în zonele care depind economic de industria
turismului cum ar fi:
1. A doua Intifadă și atentatele sinucigașe Hamas care au afectat puternic
industria turismului din Israel.
2. Atentatele comise de Jemaah Islamiah în Bali, insulă cu populație majoritar
hindusă din Indonezia, pentru care turismul este industria majoră.

 Indicele Global al Terorismului
TERORISMUL ISLAMIC ÎN EUROPA
 După anul 1990, s-au înregistrat în Europa circa 40
de atacuri atribuite terorismului islamic. Atribuirea
aceasta se face în urma revendicării lor de către
diverse organizaţii (ISIS, Al-Qaida etc.) sau în urma
mesajelor cu conţinut religios transmise de
atacatori. De pildă, multe atentate sunt precedate
de strigătul „Allahu akbar”.
 Circa 70% dintre atacurile teroriste din perioada
1990–aprilie 2016 s-au produs în ultimii cinci ani.
Doar în anul 2015 au avut loc un sfert din numărul
total de atacuri. Franţa are frecvenţa cea mai mare
a atacurilor, Rusia are cei mai mulţi morţi,
iar Spania cei mai mulţi răniţi.
 5r4777r474577yr47e7
STRATEGIA UE DE COMBATERE A TERORISMULUI
 Statele membre ale Uniunii Europene sunt angajate pe deplin să lupte
împreună împotriva terorismului și să asigure cetățenilor săi un nivel cât
mai ridicat de protecție. În acest sens, Consiliul a adoptat în 2005
strategia UE de combatere a terorismului. Strategia se axează pe patru
piloni principali: prevenirea, protecția, urmărirea și răspunsul.
 Una dintre prioritățile UE în domeniul combaterii terorismului este
identificarea și abordarea factorilor care contribuie la radicalizare și a
proceselor de recrutare a persoanelor care comit acte de terorism. În
acest sens, Consiliul a adoptat o strategie UE pentru combaterea
radicalizării și a recrutării în scopuri teroriste. Având în vedere evoluțiile
recente, precum fenomenul persoanelor care acționează singure și al
luptătorilor străini sau potențialul tot mai mare de mobilizare și de
comunicare al mijloacelor de comunicare sociale, Consiliul a adoptat o
versiune revizuită a acestei strategii în iunie 2014. În decembrie 2014,
miniștrii justiției și afacerilor interne au adoptat o serie de orientări pentru
Strategia revizuită a UE pentru combaterea radicalizării și a
recrutării. Aceste orientări stabilesc o serie de măsuri care să fie puse în
aplicare de către UE și statele membre.
 A doua prioritate a strategiei UE de combatere a terorismului este
protecția cetățenilor și a infrastructurii și reducerea vulnerabilității la
atacuri. Aceasta cuprinde protejarea frontierelor externe, îmbunătățirea
securității transporturilor, protejarea țintelor strategice și reducerea
vulnerabilității infrastructurilor critice. În acest domeniu, UE lucrează în
prezent la elaborarea unor acte legislative prin care se reglementează
utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) în scopul
asigurării respectării legii.
 UE depune eforturi în vederea combaterii capacității de planificare și de
organizare a organizațiilor teroriste și a aducerii acestora în fața justiției.
Pentru a realiza aceste obiective, UE și-a îndreptat atenția asupra mai
multor aspecte: consolidarea capacităților naționale, îmbunătățirea
cooperării practice și a schimbului de informații între autoritățile
polițienești și judiciare (în special prin intermediul Europol și Eurojust),
abordarea chestiunii finanțării terorismului și dejucarea mijloacelor de
organizare a atacurilor și de comunicare ale organizațiilor teroriste.În mai
2015, Consiliul și Parlamentul European au adoptat noi norme de
prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului.
 Cel de al patrulea obiectiv al strategiei UE de combatere a terorismului
este pregătirea, în spiritul solidarității, în vederea gestionării și a reducerii
la minim a consecințelor unui atac terorist. Acest lucru se realizează prin
îmbunătățirea capacității de a gestiona urmările, coordonarea
răspunsului și nevoile victimelor. Printre prioritățile din acest domeniu se
numără elaborarea unor modalități ale UE de coordonare a situațiilor de
criză, revizuirea mecanismului de protecție civilă, dezvoltarea
procedurilor de evaluare a riscului sau schimbul de bune practici privind
asistența acordată victimelor terorismului.

 În orientările strategice privind justiția și afacerile interne, adoptate în iunie 2014,
Consiliul European a solicitat instituirea unei politici eficiente de combatere a
terorismului, care să integreze aspectele interne și externe. La 12 februarie 2015,
șefii de stat și de guvern din UE au subliniat importanța pentru UE a unei cooperări
sporite cu țările terțe în domeniul securității și combaterii terorismului. În ceea ce
privește relațiile dintre UE și țările terțe, programul de combatere a terorismului se
concretizează în diferite moduri, precum dialogurile politice la nivel înalt, adoptarea
unor clauze și acorduri de cooperare sau proiectele specifice de consolidare a
capacității și de asistență acordată unor țări strategice. UE cooperează pentru
combaterea terorismului cu țări din Balcanii de Vest, Sahel, Africa de
Nord, Orientul Mijlociu, Cornul Africii și America de Nord, precum și
din Asia. Cooperarea cu SUA reprezintă o componentă fundamentală a strategiei
UE. În ultimii ani au fost încheiate acorduri de cooperare în domenii precum
finanțarea terorismului, transporturile și frontierele, asistența judiciară reciprocă
sau extrădarea. Autoritățile SUA colaborează tot mai strâns cu Europol și Eurojust.
O altă componentă importantă a dimensiunii externe a combaterii terorismului
implică colaborarea strânsă cu alte organizații internaționale și regionale în
vederea consolidării consensului internațional și a promovării standardelor
internaționale de combatere a terorismului. Uniunea Europeană colaborează cu
organizații internaționale, inclusiv cu ONU și cu Forumul mondial privind
combaterea terorismului, și cu organizații regionale, cum ar fi Consiliul
Europei, OSCE, Liga Statelor Arabe și Organizația de Cooperare Islamică. În
cadrul cooperării sale cu Organizația Națiunilor Unite, și în urma unor rezoluții ale
Consiliului de Securitate al ONU, UE a adoptat anumite măsuri restrictive împotriva
unor persoane sau entități care au legătură cu rețeaua Al-Qaida.
ORGANIZAȚIILE RESPONSABILE PENTRU
COMBATEREA TERORISMULUI
 Consiliul Europei este o organizație internațională,
interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5
mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii
Europene precum și alte state din centrul și estul Europei.
Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și
de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene.
Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.
 Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă,
reprezentată de "Adunarea Parlamentară", alcătuită din
parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă,
interguvernamentală, întruchipată de "Comitetul Miniștrilor",
alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre. Comitetul
Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului
Europei.
 România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al
Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 - mai 2006.

 Obiective
• Protejarea drepturilor omului
• Protejarea democrației pluraliste
• Protejarea supremației dreptului
• Favorizarea conștientizării și încurajarea dezvoltării identității și a diversității
culturale a Europei
• Dezvoltarea stabilității democratice în Europa prin susținerea
reformelor politice, legislative și constituționale
• Căutarea soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă societatea europeană:
• discriminarea minorităților
• xenofobia
• intoleranța
• protecția mediului
• Clonarea umană
• SIDA
• drogurile
• terorismul
• crima organizată

ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE
ÎN EUROPA

 Organizația pentru Securitate și Cooperare în

Europa (OSCE) este o organizație
internațională pentru securitate. Se concentrează
asupra prevenirii conflictelor, administrării crizelor și
reconstrucției post-conflictuale. Este formata din 57
de țări participante
din Europa, Mediterană, Caucaz, Asia
Centrală și America de Nord, acoperind spațiul
emisferei nordice "de la Vancouver la Vladivostok".

LIGA ARABĂ

 Liga Arabă în arabă:Al Jamiya (Al Arabiya) , este o organizație internațională regională a
statelor arabe și a unor state cu afinitate pentru lumea arabă, care își propune „strângerea
relațiilor dintre țările membre și coordonarea colaborării dintre ele, prezervarea independenței și
a suveranității lor și, în manieră generală, apărarea cauzelor și intereselor țărilor arabe.” În
prezent Liga Arabă are 22 membri, însă participarea Siriei a fost suspendată din
noiembrie 2011 ca urmare a acțiunilor represive ale guvernului sirian în cursul Războiului civil
din Siria. În anul 2011 Liga Arabă a suspendat temporar și Libia, atunci condusă de
colonelul Muammar Al Gaddafi și expusă și ea unui lung război civil.
 Din Liga Arabă fac parte și trei state care nu sunt de limbă arabă - Somalia, de mulți ani pradă
unor războaie civile și divizată,Djibuti și Insulele Comore. Liga arabă este condusă de un
Consiliu în care are un reprezentant fiecare stat membru. Liga Arabă își are sediul la Cairo,
capitala Egiptului, unde a fost înființată la 22 martie 1945, pe baza Protocolului de la
Alexandria, de către șase țări fondatoare:Regatul Egiptului, Regatul Irakului, Emiratul
Transiordaniei (din 1949 Regatul Hașemit al Iordaniei), Republica Libaneză, Regatul Arabiei
Saudite și Republica Siriană.
 Prin instituțiile sale, ca de pildă Organizația Ligii Arabe pentru Educație, Cultură și Știință
ALECSO, și Consiliul Economic și Social al Ligii Arabe - Consiliul Unității Economice Arabe
CAEU, Liga Arabă facilitează programe politice, economice, culturale, științifice și sociale
menite să promoveze interesele lumii arabe. Ea servește drept forum pentru statele membre ca
să-și coordoneze pozițiile politice, să dezbată probleme de interes comun, să soluționeze
dispute dintre statele arabe și să limiteze conflictele care apar în cadrul lor (de exemplu Criza
din Liban din 1958).
 Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea
mai importantă organizație internațională din lume.
Fondată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, are
astăzi 194 de state membre. Întemeierea ei a constat
din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții
Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document,
ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”,
„respectarea drepturilor omului”, „cooperarea
internațională” și „respectarea dreptului internațional”.
Sediul central al organizației este la New York.
 Obiectivele ONU
 Menținerea păcii și securității
 Respectarea drepturile omului
 Dezvoltarea economică și asistența umanitară

CONCLUZII
 Actele de terorism reprezintă diferite acțiuni de violență, prin
care persoane sau grupuri de persoane: atentează la viața și la
integritatea corporală sau bunurile unor demnitari,
personalități politice, a membrilor de familie ai acestora;
savârșesc asemenea acte, împotriva unor grupări politice,
organizații sociale, instituții, grupuri de persoane reunite, în
mod organizat sau aflate, în mod întâmplător, în locuri sau
localuri publice sau private. Dacă asemenea acte sunt
îndreptate contra ordinii internaționale, atunci ele pun în
pericol relațiile internaționale, constituie o amenințare directă
împotriva păcii, pot crea tensiuni și înrăutăți relațiile dintre
state, produc instabilitate într-o anumită zonă geografică ori
situații de confruntări și-n orice caz, prejudiciază climatul
internațional.
BIBLIOGRAFIE

• European Union Terrorism Situation and Trend Report

2016Europol. doi:10.2813/525171. ISBN 978-92-95200-
68-5

• Singer, Saul: Confronting Jihad: Israel's Struggle & The

World After 9/11, Publ. Cold Spring Press, 2003 ISBN
1593600011, ISBN 978-1593600013.
• Dershowitz, Alan M.: Is There a Right to Remain Silent?:
Coercive Interrogation and the Fifth Amendment After 9/11
(Inalienable Rights), Oxford University Press, USA; First
edition - May 6, 2008, ISBN 0195307798, ISBN 978-
0195307795.
• Dershowitz, Alan M.: Why Terrorism Works: Understanding
the Threat Responding to the Challenge, Yale University
Press, September 4, 2002, ISBN 0300097662, ISBN 978-
0300097665.