Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Morfologia este partea gramaticii care se ocupa cu clasificarea cuvintelor in general in parti de
vorbire. Se mai ocupa de modificarile lor formale in flexiune si de organizarea si structura
interna a cuvintelor.
Partile de vorbire din limba romana sunt unitati fundamentale ale morfologiei.
a) Flexibile:
b) Neflexibile:
Adverbul: aici, acolo, apoi, astfel, putin, mult;
Prepozitia: din, pe, pe langa, gratie, contra;
Conjunctia: si, desi, ca sa, daca, fiindca;
Interjectia: of! valeu! poc! bis! pac!
Substantivul
Substantivul din morfologia limbii romane
Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte (fiinte, lucruri,
fenomene, actiuni etc).
Substantivul este una dintre partile principale de vorbire in cadrul valorilor morfologice
din categoria din care face parte si adjectivele si numeralele si anume categoria numelui.
Substantivul este o parte de vorbire din limba romana independenta si capabila de a primii
determinatii (adjective sau numerale) si de a fi inlocuit prin pronume.
Substantivul este o clasa cu autonomie semantica cu un sens lexical suficient.
Substantivul constituie o sursa inepuizabila de imbogatire a lexicului limbii romane prin
cuvintele derivate si cuvintele compuse pe care le realizeaza.
Felul substantivelor
Dupa structura:
a) substantiv simplu (formate dintr-un singur cuvant): fata, patrie, scoala, casa, Bucuresti,
Gigel, Arges etc.
b) substantiv compuse (formate din doua sau mai multe cuvinte): bunavointa, binefacere,
caine-lup, Stefan cel Mare, Campulung, Piatra Neamt etc.
Genul substantivelor
Substantivul epic are o singura forma pentru masculin si feminin: carabus, elefant, tantar,
privighetoare, dihor, greier, vultur, lebada, papagal etc.
Substantivele mobile sunt substantivele nume de fiinta care au o forma pentru masculin si alta
pentru feminin.
masculin | feminin
profesor, muncitor | profesoara, muncitoare
Procedeul cu ajutorul caruia putem forma substantive feminine din cele masculine si invers se
numeste motiune.
Numarul substantivelor
Exemple de substantive:
c.2. cu forme multiple de singular: pantec - pantece; foarfec - foarfece; oaspete - oaspe.
Substantivul colectiv denumesc o totalitate de obiecte de acelasi fel: stol, grup, oaste,
studentime, bradet, pietris, porumbiste etc.
Declinarea substantivelor
Declinarea substantivelor din limba romana
Cazurile sunt formele pe care le iau substantivele pentru a indeplini o functie sintactica in
propozitie.
Trecerea unui substantiv prin toate formele si constructiile cauzale poarta denumirea
de declinare.
SINGULAR
PLURAL
Valoare adverbiala:
a) cand determina un verb sau un adjectiv :
Ea s-a maniat foc. (foarte rau)
Fata era desteapta foc. (foarte desteapta)
b) cand substantivele denumesc anotimpurile, zilele sau momente ale zilei (toamna, dimineata,
noaptea).
Deosebirea dintre aceste adverbe si substantivele din care provin consta in faptul ca atunci cand
sunt adverbe determina verbul:
Locutiunile substantivale
Morfologia Limbii Romane - Locutiunile substantivale
Locutiunile substantivale sunt grupurile de doua sau mai multe cuvinte care, impreuna, au
intelesul unui substantiv.
Cele mai multe locutiuni substantivale au aparut din locutiuni verbale, prin transformarea infinitivului lung in
substantiv propriu-zis.
Cuvintele din care este alcatuita o locutiune substantivala nu se pot analiza separat.
(Al Russo)
(M. Eminescu)
parerilor de rau = locutiune substantivala (regretelor), genul feminin, numarul plural, cazul
genitiv, articulat cu articolul hotarat lor, functie sintactica de atribut substantival genitival.
In cele ce urmeaza veti gasii cateva exemple cu articolul din limba romana:
Chiar daca avem in atentie numai articolul hotarat si nehotarat, definitia nu corespunde realitatii
lingvistice, pentru ca ele insosesc si adjectivul.
ARTICOLUL HOTARAT (enclitic) se alipeste la sfarsitul cuvantului, aratand in mod precis (hotarat) obiectul denumit.
ARTICOLUL NEHOTARAT (proclitic) se asaza inaintea substantivelor care denumesc obiecte necunoscute dinainte, fara
a le determina precis.
CAZ MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR
N./Ac. un elev niste elevi o eleva
G./D. unul elev unor elevi unei eleve
Observatii:
3. cand substantivele masculine nene, bade, mos in G./D. sunt urmate de un nume propriu :
Mama lui badita Ion isi petrecea baietul la groapa.
Leaga numele obiectului posedat de numele posesorului, avand formele : ai, a, ai, ale.
Articolul posesiv care preceda un substantiv sau un pronume cu functia de atribut se acorda in gen si numar cu
substantivul determinat, nu cu substantivul sau pronumele in genitiv:
Observatii:
Articolul demonstrativ (adjectival) se acorda in gen, numar si caz cu substantivul determinat de adjectivul sau de
numeralul pe care-l insoteste:
N./Ac.eleva cea silitoare
D./G. elevei celei silitoar
e
- serveste numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor parti de vorbire.
Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza
Deasupra capului zari lujerul unui crin ce se ridica asa de inalt, ca parca floarea din varf isi
deschidea paharul chiar dedesuptul bulgarului de aur sa-i culeaga razele.€
(Emil Garleanu)
deasupra capului = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul genitiv
precedat de prepozitia compusa deasupra, articulat cu articolul hotatat lui, functie sintactica de
complement circumstantial de loc.
lujerul = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul acuzativ, articulat
cu articolul hotarat l, functie sintactica de complement direct.
unui crin = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, articulat
cu articolul nehotarat proclitic „unuiâ€, functie sintactica de atribut substantival genitival.
floarea = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, articulat
cu articolul hotarat a, functie sintactica de subiect.
din varf = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, precedat de
prepozitia simpla din, nearticulat, functie sintactica de atribut substantival prepozitional.
paharul = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, articulat cu
articolul hotarat l, functie sintactica de complement direct.
dedesuptul bulgarului = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul
genitiv, precedat de prepozitia dedesuptul, articulat cu articolul hotarat lui, functie sintactica de
complement circumstantial de loc.
de aur = substantiv comun, numai cu forma de singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia
simpla „deâ€, nearticulat, functie sintactica de atribut substantival prepozitional.
razele = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, articulat cu
articolul hotarat le, functie sintactica de complement direct.
Adjectivul
ADJECTIVUL din morfologia limbii romane
Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea (caracteristica) unui
obiect.
Adjectivul insoteste si determina un substantiv, avand forme deosebite pentru genul si numarul substantivului:
A. Adjective variabile - care-si schimba forma dupa gen, numar si caz: bun, buna, buni, bune.
a.1. Adjectivul cu doua terminatii, cand, la singular, au o forma pentru genul masculin si alta
pentru feminin:
frumos-frumoasa;
negru - neagra.
a.2. Adjectivul cu o singura terminatie, cand, la singular, au aceeasi forma si pentru masculin
si pentru feminin:
B. Adjective invariabile- care-si pastreaza forma indiferent de gen, numar si caz. Ele provin din
limbi straine si sugereaza culori (gri, maro, bordo, oliv, vernil) sau alte caracteristici (eficace,
propice, vivace, atroce, locvace):
b.5. adjective de intarire: el insusi, tu insuti, Ioana insasi, noi insine, ei insisi;
O constructie in care se afla un substantiv insotit de adjectiv poate fi simplificata prin inlaturarea
substantivului:
In constructia simplificata, cuvantul lenesul nu mai insoteste un substantiv, deci si-a pierdut
valoarea gramaticala de adjectiv, si s-a substantivat, a devenit substantiv. Substantivarea
adjectivului lenes s-a facut prin articularea lui cu articolul hotarat enclitic (-l).
Daca nu sunt precedate de articolul adjectival (cel, cea, cei, cele), pot fi insotite de articolul
nehotarat: Un credincios al imparatului a iesit din palat.
Valoare adverbiala
Cele mai multe adjective pot fi folosite ca adverbe de mod pentru a arata caracteristica unei
actiuni sau a unei insusiri exprimate de alt adjectiv.
Colegul meu scrie frumos (valoare de adverb de mod, deoarece determina verbul scrie)
Pasarea avea penele frumos colorate (valoare de adverb de mod, deoarece arata caracteristica
insusirii exprimate de adjectivul colorate)
Adjectivele folosite cu valoare de adverb devin parti de vorbire neflexibile, intrucat ele nu se
mai refera la un substantiv :
frumos = adverb de mod provenit din adjectiv, simplu, grad de comparatie pozitiv, functie
sintactica de complememt circumstantial de mod.
Locutiuni adjectivale
Locutiuni adjectivale din morfologia limbii romane
Insusirea unui obiect poate fi exprimata si prin locutini adjectivale (grupuri de cuvinte
care au valoarea unui adjectiv). Ele se comporta ca un adjectiv.
Adjectivul la gradul pozitiv poate fi insotit sau nu de articolu demonstrativ (adjectival) cel, cea,
cei, cele: elevul cel silitor; elevii cei silitori.
B. COMPARATIV - cand insusirea unui obiect este comparata cu aceeasi insusire a altui obiect
sau a aceluiasi obiect in momente diferite:
b.1. Comparativul de superioritate (adverbul mai):
Caietul lui este mai ordonat decat al tau.
b.2. Comparativul de egalitate (la fel de, tot atat de, tot asa de):
Secerisul fusese tot atat de greu ca si mai inainte.
b.3. Comparativul de inferioritate (mai putin):
Verisorul tau este mai putin voinic.
C. SUPERLATIVUL exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad.
c.1. Superlativul relativ exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad, prin
comparatie cu alt obiect:
lonescu este cel mai silitor elev din clasa a VII-a.
- de inferioritate:
Muntele acela este cel mai putin inalt dintre toti muntii.
c.2. Superlativul absolut exprima, fara comparatie, gradul cel mai inalt sau cel mai scazut al
unui obiect. Se construieste cu adverbele foarte tare sau prin alte mijloace mai expresive:
* diferite expresii in care adjectivul este insotit de un substantiv ce-i da valoare de superlativ
absolut:
suparat foc, rea de mama focului etc.
Observatii
Nu au grade de comparatie :
A. adjectivele care exprima insusiri ce nu pot fi comparate: gigantic, urias, colosal, complet,
intreg, unic, principal, perfect, egal, vesnic.
Model de analiza
Morfologia Limbii Romane - Model de analiza
Astazi tot se mai vad daramaturi de cetatuie intr-acest loc minunat de frumos si plin de legende
si suveniri despre Negru-Voda, domnul cel mai popular intre taranii nostri.€
(N. Balcescu)
acest = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara, genul neutru, numarul
singular, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
minunat de frumos = adjectiv propriu-zis, variabil, cu doua terminatii genul neutru, numarul
singular, cazul acuzativ, grad de comparatie superlativ absolut, functie sintactica de atribut
adjectival.
plin = adjectiv propriu-zis, variabil, cu doua terminatii, genul neutru numarul singular, cazul
acuzativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
cel mai popular = adjectiv propriu-zis, variabil cu doua terminatii, genul masculin, numarul
singular, cazul nominativ, grad de comparatie superlativ relativ de superioritate, functie
sintactica de atribut adjectival.
nostri = adjectiv pronominal posesiv (mai multe obiecte posedate - mai multi posesori),
persoana I, numarul plural, genu masculin, cazul acuzativ, functie sintactica de atribu adjectival.
De jur imprejur, stau muntii cu piscuri inalte, peste care bradisul negru se intinde ca
o imensa haina de doliu. Nici o pasare nu-si indreapta zborul sau peste salbaticia si tacerea de
mormant a locurilor acestora.€
(C. Hogas)
inalte = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul neutru, numarul plural,
cazul acuzativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
negru = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul neutru, numarul
singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut, adjectival.
imensa = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul feminin, numarul
singular, cazul acuzativ, fara grad de comparatie, functie sintactica de atribut adjectival.
nici o = adjectiv pronominal negativ, compus, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ,
functie sintactica de atribut adjectival.
sau = adjectiv pronominal posesiv (un obiect posedat, un singur posesor), persoana a III-a,
numarul singular, genul neutru, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
acestora = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara, genul neutru, numarul
plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
Acum eram liber. in ceasul acela am gustat cea mai mare fericire in sufletul meu, caci nimic pe
lume nu e mai scump si mai slavit decat libertatea: ea este darul cel mai nepretuit.€
(V. Alecsandri)
liber = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul masculin, numarul
singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de nume predicativ.
acela = adjectiv pronominal demonstrativ de departare, forma literara, genul neutru, numarul
singular, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
cea mai mare = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu o terminatie, genul feminin, numarul
singular, cazul acuzativ, grad de comparatie superlativ de superioritate, functie sintactica de
atribut adjectival.
meu = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor), persoana I,
numarul singular, genul neutru, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
mai scump si mai slavit = adjective propriu-zise, simple, variabile, cu doua terminatii, genul
neutru, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie comparativ de superioritate,
coordonate prin conjunctia copulativa și, functie sintactica de nume predicativ multiplu.
cel mai nepretuit = adjectiv provenit din participiu, forma negativa, genul neutru, numarul
singular, cazul nominativ, gradul de comparatie superlativ relativ de superioritate, functie
sintactica de atribut adjectival.
Vorba ceea: un nebun arunca-o piatra in balta si zece cuminti n-o pot scoate.€
(I. Creanga)
un nebun = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune), genul masculin,
numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
cuminti = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune), genul masculin,
numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
(M. Sadoveanu)
cea fara de prihana = locutiune adjectivala (pura, neprihanita) alcatuita din substantivul
prihana si prepozitia compusa fara de, insotita de articolul demonstrativ adjectival cea, genul
feminin, numarul singular, cazul acuzativ, gradul de comparatie pozitiv, functie sintactica de
atribut adjectival.
foarte de treaba = locutiune adjectivala (foarte cumsecade), alcatuita din substantivul treabă si
prepozitia de, cazul nominativ, gradul de comparatie superlativ absolut, functie sintactica de
nume predicativ.
mai cu rabdare = locutiune adjectivala (mai rabdatori), alcatuita din substantivul rabdare,
prepozitia cu, cazul nominativ, gradul de comparatie comparativ de superioritate, functie
sintactica de nume predicativ.
Pronumele
Pronumele din limba romana
Pronumele este compus din urmatoarele grupuri de cuvinte: (pro + nomen = pentru nume)
PERSOANA I
Singular Plural
Functie
CazuriIntrebare Forme Forme Forme Forme
sintactica
accentuÂate neaccentuate accentuate neaccentuate
N. cine? eu - noi - subiect
complement
Ac. (pe) cine ? (pe) mine ma, m- (pe) noi ne
direct
complement
D. cui? mie imi, mi noua ne, ni
indirect
al, a, ai, ale
G. - - - - -
cui?
V. - - - - - -
PERSOANA a II-a
Singular Plural
Functie
CazuriIntrebare Forme Forme Forme Forme
sintactica
accentuÂate neaccentuate accentuate neaccentuate
N. cine? tu - voi - subiect
complement
Ac. (pe) cine ? (pe) tine te- (pe) voi va, v-
direct
complement
D. cui? tie iti, ti- voua va, vi, v-
indirect
al, a, ai, ale
G. - - - - -
cui?
V. - tu! - voi! - -
Observatii
Pronumele de persoana I si a II-a au aceleasi forme pentru masculin si feminin, iar cele de
persoana a III-a au forme speciale pentru masculin si feminin.
Pronumele personale de persoana I si a II-a nu au forme pentru cazul genitiv. Vocativ au numai
pronumele personale de persoana a II-a singular si plural (tu; voi).
Singular Plural
Functie
CazuriIntrebare Forme Forme Forme Forme
sintactica
accentuÂate neaccentuate accentuate neaccentuate
N. cine? ea - ele - subiect
complement
Ac. (pe) cine ? (pe) ea o- (pe) ele le-
direct
complement
D. cui? ei ii, i- lor le, li
indirect
atribut
al, a, ai, ale
G. ei - lor - pronominal
cui?
genitival
V. - - - - - -
La persoana a III-a in afara de pronumele el, ea, ei, ele se folosesc si pronumele
personale: dansul, dansa, dansii, dansele.
Pronumele personal de politete are forme numai pentru persoanele a II-a (dumneata, dumitale,
dumneavoastra) si a III-a (dumnealui, dumneaei, dumnealor).
Formele neaccentuate ale persoanei I si a II-a singular la cazul dativ (mi-, ti-, imi, iti) se
intrebuinteaza cu rol stilistic in basmele si baladele populare pentru a arata ca povestitorul
participa sufleteste la desfasurarea actiunii. Dativul folosit in acest scop se numeste dativ etic:
Peste gatul incordat al calului, cu fruntea ridicata sus, ochii lui privesc si piata
goala dimprejurul lui parca se umple de lume.
Indaratul ei un ceas a batut si tot soiul de oameni au inceput sa roiasca spre vechile curti unde
tinea el sfat odata.€
(D. Anghel)
lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv,
functie sintactica de atribut pronominal genitival.
dimprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul
genitiv, precedat de prepozitia compusa dimprejurul, functie sintactica de atribut pronominal
prepozitional;
indaratul ei = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul
genitiv, precedat de prepozitia „indaratulâ€, functie sintactica de complement circumÂstantial
de loc.
el = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ,
functie sintactica de subiect.
(I. Pillat)
mi = pronume personal, persoana I, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata,
functie sintactica de atribut pronominal;
cu dansa = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ,
precedat de prepozitia simpla âcuâ, functie sintactica de complement indirect;
ți = pronume personal, persoana a II-a, numarul singular, cazul dativ posesiv (oasele tale), forma
neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal.
Pronumele de intarire insoteste un pronume personal (el insusi) sau un substantiv (eleva insasi) cu
scopul de a-l preciza; este folosit numai ca adjectiv pronominal de intarire.
Aceste forme sunt alcatuite din vechile pronume personale ins(u), carora li s-au adaugat formele
de dativ ale pronumelor personale sau reflexive neaccentuate : mi, ți, și, ne, vă, le.
SINGULAR PLURAL
Masculin Feminin Masculin Feminin
ins (u) ins (a) ins (i) ins (e)
-mi (eu) -mi (eu) -ne (noi) -ne (noi)
-ți (tu) -ți (tu) -vă (voi) -vă (voi)
-și (el) -și (ea) -și (ei) -și (el/ea)
(I. Creanga)
- are numai cazurile acuzativ si dativ, iar formele au aceeasi persoana si acelasi numar ca si
subiectul verbului determinat.
- reprezinta aceeasi persoana ca si subiectul, avand forme proprii numai pentru persoana a III-a.
- aceste forme sunt nediferentiate dupa gen si numar, iar la persoanele I si a II-a se folosesc
formele neaccentuate de acuzativ si de dativ ale pronumelui personal.
Pronumele reflexive isi, si- determina substantivul “palariaâ€, respectiv “banii†si arata
ca subiectul (el - Costel) este posesorul obiectului “palariaâ€, respectiv “baniiâ€.
isi = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma
neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal,
si- = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma
neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal.
Specificul pronumelor reflexive cu sens posesiv consta, deci, in faptul ca ele determina un
substantiv, care denumeste obiectul posedat de subiect.
Pronumele reflexiv sine, construit cu diferite prepozitii are urmatoarele functii sintactice :
complement direct:
complement indirect:
Din structura sa face parte articolul posesiv (al, a, ai, ale) si are forme diferite dupa persoana,
gen, numar si partial, dupa caz.
Articolul posesiv al, ai, a, ale se schimba dupa genul si numarul obiectului posedat inlocuit.
cartea / cartile / pomul / pomii - a mea / ale mele / al meu / ai mei.
Pe banca sunt ale noastre (cartile) - genul feminin, numarul plural, cazul nominativ.
Pe-al meu (caietul) l-a corectat - genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ.
Functii sintactice
Observatii:Cazurile dativ si genitiv se exprima prin articolul posesiv, care are forma alor, urmat
de formele pronumelui care arata mai multe obiecte posedate: alor mei, alor tai, alor sai, alor
nostri, alor vostri.
Cand determina un substantiv care denumeste obiectul posedat, pronumele posesiv isi schimba
valoarea gramaticala, se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz si devine
adjectiv pronominal posesiv, cu functie sintactica de atribut adjectival.
Sinan se mira de indrazneala alor nostri. El gasi de cuviinta sa spuna si alor sai.€
(N. Balcescu)
alor nostri = pronume posesiv (un singur obiect posedat, mai multi posesori), persoana I,
numarul plural, genul masculin, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival.
alor sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a III-a,
numarul singular, genul masculin, cazul dativ, functie sintactica de complement indirect.
Acel imparat mare si puternic isi intinsese marginile imparatiei sale si toti imparatii erau
indatorati a-i da cate un fiu de-ai sai ca sa-i slujeasca.€
(P. Ispirescu)
sale = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor), persoana a III-
a, numarul singular, genul feminin, cazul genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
de-ai sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a III-a,
numarul singular, genul masculin, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simplă de, functie
sintactica de atribut pronominal prepozitional.
Formele populare ale pronumelui demonstrativ sunt: asta, asta, ala, ala, astalalt, astalalta, alalalt,
ailalta:
Cand pronumele demonstrativ determina un substantiv (omul acela), el isi schimba valoarea
gramaticala devenind adjectiv pronominal demonstrativ, acordandu-se cu substantivul
determinat in gen, numar si caz, cu functia sintactica de atribut adjectival.
Topica
Adjectivele demonstrative pot sta inainte sau dupa substantiv, exceptie facand adjectivul
demonstrativ de identitate, care sta numai inaintea substantivului (acelasi elev, aceiasi oameni).
Adjectivele demonstrative compuse nu-si schimba forma, indiferent de pozitia lor fata de
substantiv (omul celalalt, celalalt om), pe cand adjectivele demonstrative simple pierd particula
-a cand sunt antepuse: acest elev, acel creion, fata de elevul acesta, creionul acela.
acestia = pronume demonstrativ de apropiere, simplu, forma literara, genul masculin, numarul
plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect
aceiasi = pronume demonstrativ de identitate, compus, forma literara, genul masculin, numarul
plural, cazul nominativ, functie sintactica de nume predicativ
Pe vremea cand apele acestora netezeau aceleasi campii, scoarta pamantului lucra, incretindu-
se treptat.
(G. Bogza)
acestora = pronume demonstrativ de apropiere, forma literara, genul feminin, numarul plural,
cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival
aceleasi = adjectiv pronominal demonstrativ de identitate, genul feminin, numarul plural, cazul
acuzativ, functie sintactica de atribut adejectival
Valoare substantivala
Prin articulare, pronumele personal de persoana I singular eu si pronumele reflexiv, persoana a III-a,
cazul acuzativ sine devin substantive.
Formele pronumelui relativ sunt: care, cine, ce, ceea ce, cat, cata, cati, cate. Pronumele
relativ cine se refera la fiinte, care si ce se pot referi atat la fiinte cat si la lucruri, iar cat se
refera la cantitatea obiectelor.
Fiecare dintre pronumele relative poate introduce atat propozitii in relatie cu un substantiv
(propozitii atributive), cat si propozitii in relatie cu un verb.
-atribut pronominal genitival:El s-a asezat langa o fantana 1/ a carei apa se scurgea. 2/
- complement direct: Zmeul acesta este mai puternic decat fratii lui 1/ pe care i-a lovit.2/
- complement indirect (in dativ): El a chemat elevul 1/ caruia i-a dat caietul. 2/
Pronumele relativ care la cazul genitiv asezat la inceputul propozitiei este atribut al substantivului si este
precedat de articolul posesiv:
Insotind un substantiv, pronumele relative care, ce, cat, cata, cati, cate se acorda cu acesta in
gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival:
Model de analiza
Acum Vitoria se abatea iarasi intr-o tara cu totul necunoscuta, cu nume de sate si munti pe
care nu le mai auzise. A facut popasul obisnuit intr-un sat caruia ii zice Sabasa.€
(M. Sadoveanu)
pe care = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul plural, cazul acuzativ, precedat de
propozitia simpla pe, functie sintactica de complement direct.
caruia = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul dativ, functie sintactica
de complement indirect.
In casa bunicilor am simtit nevoia sa notez ceea ce era chiar sub ochii mei.€
(I. Teodoreanu)
ceea ce = pronume relativ compus, forma neutra, numarul singular, cazul nominativ, functie
sinatctica de subiect.
Observatie:
Ceea ce este un pronume relativ compus cu sens neutru, cand se refera la un fapt, la o situatie
anterioara : Vom discuta 1/ ceea ce ai propus.2/
cat = adjectiv pronominal relativ, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, functie
sintactica de atribut adjectival.
cata = adjectiv pronominal relativ, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, functie
sintactica de atribut adjectival.
Pronumele interogativ
Morfologia Limbii Romane. Pronumele interogativ
Pronumele interogativ substituie anticipat obiectul, cuvantul sau grupul de cuvinte
asteptat ca raspuns la un enunt interogativ. Se caracterizeaza printr-o intonatie specifica.
Pronumele interogative care, cine, ce, cat, cata, cati, cate sunt folosite, de obicei, in propozitii
interogative.
Pronumele interogativ care distinge opozitii de gen, numar si caz numai la G. si D.:
N./Ac.- care;
G./D. - caruia (numarul singular, genul masculin);
- careia (numarul singular, genul feminin);
- carora (numorul plural).
N./Ac.- cine?
G./D. - cui?
Cat, cata, cati, cate se refera la cantitatea sau numarul obiectelor si distingem opozitii de gen si numar:
Cand insotesc un substantiv si-l determina, pronumele interogative isi schimba valoarea
gramaticala, devin adjective pronominale interogative, se acorda cu substantivul in gen, numar
si caz si au functie sintactica de atribut adjectival.
In asemenea constructii pronumele sau adjectivul interogativ are rolul de a stabili relatia intre
subordonata in care indeplineste functia sintactica si regenta ei.
Pronumele interogativ a devenit pronume interogativ- relativ, iar adjectivul interogativ a
devenit adjectiv interogativ-relativ.
Model de analiza
Dumneavoastra, cinstiti oaspeti, se vede ca pasteti bobocii, de nu va pricepeti al cui fapt este
acesta?
- Cine nu stie?€
(I. Creanga)
al cui = pronume interogativ - relativ, numarul singular, cazul genitiv, precedat de articolul
posesiv genitival al, functia sintactica de atribut pronominal genitival, cu rol de conjunctie in
fraza;
cine = pronume interogativ – relativ, numarul singular, cazul nominativ, functia sintactica de
subiect.
(G. Cosbuc)
cate = pronume interogativ – relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functia
sintactica de complement direct, cu rol de conjunctie in fraza;
cate = adjectiv pronominal interogativ – relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ,
functia sintactica de atribut adjectival, cu rol de conjunctie in fraza;
Pronumele nehotarat
Morfologia Limbii Romane. Pronumele nehotarat
Pronumele nehotarat substituie un substantiv fara sa dea indicatii precise cu privire la
obiect.
N./Ac.Singular: unul / altul Plural: unii / altii compuse, din elemente de compunere: ori-,
G./D. Singular: unuia / Plural: unora / oare-, fie-, alt-, -va, vre-, cu pronumele
altuia altora relative ce, cine, cat, care, rezultand
formele: orice, oricine, oricat, oricare, oarece, oarecine, oarecare, fiece, fiecine,
fiecare, ceva, cineva, careva, catva, altceva, altcineva, altcineva, altcareva etc.
este pronume nehotarat compus din elementul de compunere vre- si pronumele nehotarat unul.
Pronumele nehotarat compuse flexioneaza dupa modelul pronumelui relativ sau nehotarat component:
N./Ac.oricine;
G./D. oricui;
N./Ac.fiecare;
G./D. fiecaruia / fiecareia
Compusele cu pronumele ce (ceva, altceva etc) sunt invariabile la fel ca si pronumele ce.
Cand pronumele nehotarate determina un substantiv, isi schimba valoarea gramaticala, se acorda
cu acesta in gen, numar si in caz si devin adjective pronominale nehotarate.
Observatii:
Pronumele si adjectivele nehotarate orice, oricare, oricat pot fi elemente de relatie intre
subordonata si propozitia regenta:
Model de analiza
A trecut, ajutat de cativa, toate piedicile neintelegerii si la capatul atator incercari s-a pomenit
acolo sus in cer, zburand.
(N. lorga)
de cativa = pronume nehotarat, compus, genul masculin, numarul plural, cazul acuzativ,
precedat de prepozitia simpla „deâ€, functie sintactica de complement indirect.
toate = adjectiv pronominal nehotarat, simplu, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ,
functie sintactica de atribut adjectival.
atator = adjectiv pronominal nehotarat, simpiu, genul feminin, numarul plural, cazul genitiv,
functie sintactica de atribut adjectival.
Pronumele negativ
Morfologia Limbii Romane. Pronumele negativ
Pronumele negativ neaga un substantiv, aparitia lui in context presupunand obligatoriu
prezenta unui termen de negatie.
N./Ac.- nimeni;
G./D. - nimanui.
Model de analiza
nici un = adjectiv pronominal negativ, compus, genul masculin, numarul singular, cazul
nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
nimic = pronume negativ, simplu, invariabil, cazul acuzativ, functie sintactica de complement
direct.
Observatii:
Sa nu se confunde adjectivul pronominal negativ nici un, nici o sau pronumele negativ nici
unul, nici una cu substantivele articulate nehotarat precedate de conjunctia nici.
Cand determina un substantiv, pronumele negativ nici unul isi schimba valoarea gramaticala
si devine adjectiv pronominal negativ. Ca adjectiv pronominal negativ are formele nici un,
nici o si neaga numele determinat, acordandu-se cu el in gen, numar si caz.
Numeralul
Numeralul definitia si alcatuirea morfologica a sa
Numeralul este partea de vorbire flexibila care are inteles lexical deplin si exprima un
numar sau ordinea numerica a obiectelor.
Observatii:
Pot avea:
Pot avea:
Numeralele adverbiale indica de cate ori insusirea sau caracteristica exprimata de adjectiv sau
de adverb este superioara sau inferioara altei insusiri sau caracteristici.
Observatii:
Numeralul adverbial o data se poate confunda cu substantivul o data si adverbul de timp odata.
Contextul ne ajuta sa le distingem:
Model de analiza
Model de analiza pentru numeral
Cei doi nu prea voiau sa primeasca, dar dupa multa staruinta din partea celui de-al doilea au
primit. Dupa aceea, calatorul strain a pornit-o spre amandoi.€
(I. Creanga)
cei doi= numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul masculin, cazul nominativ,
insotit de articolul demonstrativ adjectival cei, functie sintactica de subiect.
celui de-al doilea = numeral ordinal, simplu, valoare substantivala, genul masculin, cazul
genitiv, insotit de articolul demonstrativ adjectival celui, functie sintactica de atribut substantival
genitival.
spre amandoi = numeral colectiv, valoarea substantivala, genul masculin, cazul acuzativ,
precedat de prepozitia simpla spre, functie sintactica de complement circumstantial de loc.
(B.St. Delavrancea)
cate zece = numeral distributiv, valoare substantivala, genul masculin, cazul nominativ, functie
sintactica de subiect.
(Geo Bogza)
milioane = numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul neutru, cazul nominativ,
functie sintactica de subiect.
de mii de ori = numeral adverbial, functie sintactica de complement circumstantial de timp.
Verbul
Verbul in gramatica limbii romane
Definitia verbului este:
Verbul din limba romana este partea de vorbire flexibila care exprima stari, actiuni,
existente, evolutii (procese in desfasurare) care se petrec intr-un timp mai scurt sau
indelungat.
Verbul este partea de vorbire principala, una dintre cele mai reprezentative, dupa
substantiv impreuna cu care formeaza miezul unei bune comunicari;
Verbul intrece toate celelalte parti de vorbire in ceea ce priveste bogatia flexiunii, putand
ajunge la numeroase forme, majoritatea compuse;
Verbul are categorii gramatice specifice (timpul, modul si diateza) asociate cu cele
nespecifice de numar, persoana si gen;
Categoriile gramaticale specifice ale verbului ii asigura o flexiune proprie
numita conjugare;
Sintactiv verbul poate devenii “centrul comunicarii intr-o propozitie, fie in propozitia
de predicat verbal, fie in cea de copula intr-un predicat nominal (ajutata bineinteles de un
nume predicativ).
a) tranzitiv / intranzitiv;
b) personale / impersonale;
c) predicativ / nepredicative.
Verbeul tranzitiv reprezinta cuvantul care admit un complement direct, adica a caror actiune se
rasfrange in mod direct asupra unui obiect:
Ele admit numai relatia verb - complement indirect sau complement circumstantial.
Verbul personal reprezinta cuvantul care admit un subiect, nume de persoana: scriu, scrii,
scrie etc.
Verbul impersonal este verbul care nu pot admite un subiect sau se refera la fenomene
meteorologice.
Se mai numesc si unipersonale, deoarece au numai persoana a III-a (ploua, tuna, ninge, fulgera,
trazneste). Verbele a trebui, a placea sunt impersonale.
Verbul predicativ poate forma singur predicatul cand sunt la un mod predicativ.
Verbul copulativ nu pot forma singur predicatul decat cu ajutorul unui nume predicativ,
alcatuind un predicat nominal. Ele nu au inteles de sine statator.
Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a se face, a parea, a ramane, a
insemna, a constitui, a reprezenta etc.
Cand au inteles de sine statator, verbele a fi,a ajungeâ, a iesi, a insemna, a face,a ramane sunt
predicative.
(B.St. Delavrancea)
De asemenea, verbul a parea la diateza activa este verb copulativ, (iar ca verb reflexiv
impersonal este verb predicativ:
(M. Eminescu)
Verbul auxiliar reprezinta cuvintele care ajuta la formare a modurilor si a timpurilor compuse
precum si a diatezei pasive (a fi).
Toate timpurile si modurile diatezei pasive se construiesc auxiliarul a fi: sunt chemat (a); eram
chemat (a); as fi fost chemat (a); sa fi fost chemat (a) etc.
Verbul a avea serveste ca auxiliar pentru formarea perfectului compus si a modului conditional-
optativ, timpul prezent si perfect:
Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru exprimarea unei forme a
viitorului popular (construit cu modul conjunctiv): am sa citesc, ai sa citesti, are sa
citeasca, avem sa citim, aveti sa cititi, au sa citeasca.
Verbul a vrea este folosit ca verb auxiliar pentru formarea viitorului propriu-
zis: voi scrie, vei scrie, va scrie, vom scrie, veti scrie, vor scrie.
Flexibilitatea Verbului
Flexibilitatea Verbului din limba romana
Conjugarea este flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, numar si persoana.
Diatezele sunt formele pe care le iau verbele pentru a exprima relatia dintre actiune si autorul el.
b) Diateza pasiva: Subiectul gramatical sufera actiunea facuta de altcineva (de subiectul logic = complementul de
agent).
Subiectul logic (de profesor) nu sta in nominativ, ci in acuzativ precedat de prepozitiile de, de
catre si este autorul actiunii pe care o sufera subiectul gramatical. Diateza pasiva se construieste
cu ajutorul verbului auxiliar a fi care precizeaza modul, timpul, persoana si numarul.
a) Diateza reflexiva are un caracter eterogen. Formal se distinge prin prezenta pronumelui
reflexiv in acuzativ sau in dativ.
In diateza reflexiva subiectul face actiunea si tot el o sufera.
Dupa Gramatica Limbii Romane, ed. a II-a, Bucuresti, 1966 pot aparea la aceasta diateza numai
verbele insotite de pronume reflexive care nu pot fi inlocuite cu pronume personale.
2. Impersonal, cu subiectul neexprimat, intrucat important este ca actiunea are loc, neinteresand
cine o face:
Aici se citeste bine.
Se calatoreste comod.
Se pare, se spune etc.
Asadar, verbele pronominale sunt verbe active construite cu complemente exprimate prin
pronume reflexive.
Modurile verbului
Modurile verbului din morfologia limbii romane
Modurile Verbului sunt formele pe care le ia verbul pentru a se preciza cum considera
vorbitorul actiunea.
Modurile verbului sunt personale (predicative), cand verbul isi schimba forma dupa persoana
si numar si formeaza predicatul propozitiei.
Modurile nepersonale (nepredicative) nu-si schimba forma dupa persoana si au alte functii
sintactice, nu aceea de predicat verbal.
A. Indicativul exprima o actiune reala sub forma unor timpuri bine delimitate: prezent,
imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect, viitor propriu-zis, viitor anterior.
Actiunea exprimata de un verb la imperfect este situata in trecut, fata de momentul vorbirii,
neterminata: invatam, invatai, invata, invatam, invatati, invatau.
Verbul la perfectul simplu exprima o actiune trecuta si terminata de curand: vorbii, vorbisi,
vorbi, vorbiram, vorbirati, vorbira.
Verbul la mai mult ca perfect exprima o actiune trecuta, terminata inaintea altei actiuni trecute:
Verbul la timpul viitor exprima o actiune care se va indeplini dupa momentul vorbirii (viitor
propriu-zis).
D. Imperativul exprima o porunca, un indemn, o rugaminte, o urare, avand forme numai pentru
persoana a ll-a singular si plural:
* forma afirmativa:
a) singular: scrie! (tu)
b) plural: scrieti! (voi)
* forma negativa:
a) singular: nu scrie! (tu)
b) plural: nu scrieti! (voi)
Modul infinitiv are ca marca prepozitia a, care dispare cand infinitivul urmeaza dupa verbele a
putea, a sti.
C. Participiul indica rezultatul actiunii, este o forma de baza pentru formarea timpurilor si
modurilor compuse la diateza activa, reflexiva si pasiva.
Are valoare adjectivala, cand se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz:
Cartea citita a fost interesanta.
Are valoarea substantivala, cand este articulat cu articol enclitic sau este precedat de un articol
proclitic:
Ranitul s-a vindecat.
Un ranit a fost adus la spital.
D. Supinul indica scopul actiunii, destinatia si provenienta unui obiect. Se formeaza din
participiul invariabil precedat de o prepozitie simpla sau compusa: de, dupa, la, pentru, de la.
Model de analiza
Model de analiza
Zapada era batuta si ei alunecau strasnic. Uneori se tineau unul de altul. Alteori, sirul se
rupea si mai ales cei din spate erau zvarliti departe in zapada.
era batuta = predicat nominal, alcatuit din verb copulativ era, intranzitiv, persoana a III-a,
numarul singular, conjugarea a IV-a, diateza pasivă, modul indicativ, timpul imperfect si numele
predicativ batută, exprimat prin adjectiv provenit din participiu, genul feminin, numarul
singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv.
alunecau = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a,
numarul plural, conjugarea I, diateza activa, modul indicativ, timpul imperfect.
se tineau = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a,
numarul plural, conjugarea a III-a, diateza reflexiva, modul indicativ, timpul imperfect.
se rupea = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a,
numarul singular, conjugarea a III-a, diateza reflexiva, modul indicativ, timpul imperfect.
erau zvarliti = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a
III-a, numarul plural, conjugarea a IV-a, diateza pasiva, modul indicativ, timpul imperfect.
Locutiuni verbale
Locutiuni verbale din morfologia limbii romane
Locutiunile verbale sunt grupurile de cuvinte (in care se afla obligatoriu un verb) cu
pozitie fixa, alcatuind un tot cu sens unitar, echivalente in majoritatea cazurilor cu un verb
simplu:
a) verb si determinari substantivale: a-si da sufletul (a muri), a-si baga mintile in cap (a se
cuminti), a ajunge la sapa de lemn (a saraci), a da de veste (a instiinta);
b) verb cu determinari intre care apare si un pronume cu valoare neutra: a o lua la fuga (a
fugi), a o scalda (a raspunde evaziv);
Verbul care intra in componenta locutiunii verbale are rolul gramatical de a preciza modul,
timpul, numarul si persoana actiunii, iar celalalt cuvant (substantiv, numeral, adverb) da, de
obicei, sensul locutiunii.
Cand, in analiza gramaticala, se intalnesc locutiuni verbale, trebuie stiut ca functia sintactica a
acestora este de predicat verbal si ca analiza morfologica nu i se aplica decat verbului.
Verbele care intra in structura locutiunilor verbale (a da, a face, a lua, a duce, a aduce, a
baga etc) sunt instrumente lexicale sau auxiliare lexicale. Exista locutiuni care sunt
echivalente cu un verb insotit de o complinire: a baga de seama (a observa, a fi atent); a baga in
seama (a acorda atentie).
Asemenea verbelor (cu care sunt echivalente din punct de vedere semantic), locutiunile verbale
pot avea complemente directe, indirecte sau circumstantiale si pot fi complinite chiar prin
propozitii intregi:
Concludent este faptul ca intre elementele componente ale locutiunilor verbale pot fi intercalate
alte parti de vorbire:
Ii lua pe toti la rost.
Isi bate foarte rau joc de el
Sta adeseori de vorba cu prietenul sau.
Model de analiza
Morfologia Limbii Romane - Model de analiza
Trebuia sa ia parte la placerea lui si a pus la cale isprava aceea de pomina.
sa ia parte = locutiune verbala, intranzitiva formata din verb si substantiv, diateza activa,
conjugarea I, modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a III-a, numarul singular, functie
sintactica de predicat verbal.
a pus la cale = locutiune verbala tranzitiva, formata din verb si substantiv, diateza activa,
conjugarea a III-a, modul indicativ, timpul perfect compus, persoana a III-a, numarul singular,
functie sintactica de predicat verbal.
Adverbul
Adverbul din morfologia limbii romane
Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica unei actiuni, stari
sau insusiri, determinand un verb, un adjectiv sau un alt adverb.
b) adverb de mod: astfel, asa, degraba, taras, alene, cum, bine, romaneste etc.
b) adverb relativ in fraza, cand introduc propozitii subordonate, in care indeplinesc functii
sintactice: unde, cand, cum si compusele lor: oriunde, oricand, oricum.
Adverbele bine, greu, rau, devin substantive cand sunt articulate enclitic sau insotite de un
articol nehotarat:
Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza
€žDeasupra se boltea un cer alburiu de singuratate. Mergeau incet pe un drum de tarana. Un
stol de stanci si grauri puliti alene pe vant, mai apoi se lasa intr-o valcea.€
(M. Sadoveanu)
incet = adverb de mod, simplu, grad de comparatie pozitiv, functia sintactica de complement
circumstantial de mod;
alene = adverb de mod, compus, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de complement
circumstantial de mod;
mai apoi = adverb de timp, grad de comparatie comparativ de superioritate, functie sintactica de
complement circumstantial de timp.
Locutiuni adverbiale
Locutiuni adverbiale ale limbii romane
Grupurile de doua sau mai multe cuvinte care indeplinesc rolul unui adverb se numesc
locutiuni adverbiale.
a) substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau doua prepozitii: zi de zi, din vreme in
vreme, rand pe rand, din ce in ce, din cand in cand;
b) substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obiecei negativ), numeral sau adverb cu
una sau mai multe prepozitii: de dimineata, de voie, de nevoie, in graba. in tacere, din nou, pe
de rost, pe nepusa masa, de-a pururea, pe neasteptate, pe negandite, incetul cu incetul, cu una
cu doua, etc.
Se scriu cu cratica:
Ca structura, expresiile adverbiale sunt mult mai complexe si deseori in diferite lucrari de
specialitate, in manuale scolare se confunda sau se asmileaza cu locutiunile adverbiale propiu-
zise.
Spre deosebire de locutiunile adverbiale autentice, expresiile adverbiale sunt mai putin sudate
si in mod obligatoriu purtatoare de expresivitate. De aceea unitatile lexicale componente pot fi
analizate si separat din punct de vedere sintactic.
la voia intamplarii
la pastele cailor
pe toate cararile
cat vezi cu ochii
cum scrie la carte
cu lacrimi de sange
Faptul ca unele expresii adverbiale sunt propozitii intregi si ca ele sunt incluse printre locutiuni
inseamna ca granitele fintre cele doua concepte sunt totusi foarte labile si greu de fixat.
Ele sunt: de prisos, cu siguranta, fara indoiala, de buna seama, fara doar si poate etc.
Pentru ca acestea sa constituie singure predicatul unei regente si sa aiba drept subordonata o
propozitie subiectiva este necesar sa fie urmate de conjunctia ca ori sa (in cazul locutiunii
adverbiale “de prisosâ€).
De prisos 1/ sa continuam. 2/
Ori de cate ori predicatul este exprimat prin adverbe sau locutiuni adverbiale predicative, el
poate fi, dupa imprejurari, nominal sau verbal.
Se considera ca daca o astfel de locutiune adverbiala poate admite pe langa ea verbul copulativ a
fi, atunci formeaza un predicat nominal.
Cand locutiunea adverbiala nu poate primi verbul copulativ a fi, atunci ea se comporta ca un
predicat verbal.
De prisos 1/ sa muncesti. 2/
E de prisos 1/ sa muncesti. 2/
Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza
€žPe malul lui inflorit venea in sat, oprindu-se din vreme in vreme sa-si aseze in oglinda lui
naframa.
(I. Agarbiceanu)
din vreme in vreme = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si un substantiv
repetat, functie sintactica de complement circumstantial de timp.
€žCand auzeau obuzele vuind, se aruncau de-a valma la pamant si se tarau in tacere pe zapada.
€
(A. Mihale)
de-a valma = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitii, si adverb, functie sintactica
de complement circumstantial de mod.
in tacere = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitie si substantiv, functie sintactica
de complement circumstantial de mod.
(M. Eminescu)
de-a pururea = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si adverb, functie sintactica
de complement circumÂstantial de timp.
Cu siguranta ca recentele rascoale ale maselor taranesti produceau in Europa emotii si uimire.
(I.L Caragiale)
Prepozitia
Prepozitia din limba romana
Prepozitia este partea de vorbire neflexibila, fara autonomie sintactica.
Prepozitia serveste ca mijloc de exprimare a unei relatii de subordonare in planul propozitiei intre atribut si regentul
sau, intre complement si regentul sau.
Unele prepozitii sunt provenite din adverbe folosite cu forma articulata sau nearticulata:
Observatii:
Cand au forma articulata, prepozitiile se construiesc cu substantive sau pronume la genitiv :
(M. Eminescu)
Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza
Vulturul a intins aripile ca o flamura deasupra brazilor batrani. Oamenii nu se
zareau: imprejurul lui nu era nici o vietate.€
(E. Garleanu)
ca o flamura = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ,
precedat de prepozitia simpla ca, articulat cu articolul nehotarat o, functie sintactica de
complement circumstantial de mod.
deasupra brazilor = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul plural, cazul genitiv,
precedat de prepozitia compusa deasupra, functie sintactica de complement circumstantial de
loc.
imprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul
genitiv, precedat de prepozitia compusa imprejurul, - functie sintactica de complement
circumstantial de loc.
Locutiuni prepozitionale
Morfologia Limbii Romane - Locutiuni prepozitionale
Relatia dintre atribut sau complement si cuvintele determinate se face si prin locutiuni
prepozitionale (grupuri de cuvinte care prezinta unitate de sens si indeplinesc rolul unei
prepozitii).
substantiv articulat sau nearticulat: in urma, din pricina, in fata, in spatele, fata de, in loc de;
un adverb articulat sau nearticulat: pe dinaintea, alaturi de, aproape de, afara de, in
afara etc.
Locutiunile prepozitionale in structura carora se afla un substantiv sau un adverb articulat se
construiesc cu substantive si pronume in genitiv: in fata blocului, in afara gradinii, in urma
ei etc.
Observatii:
Sa se compare:
Dintre locutiunile prepozitionale cu o structura diferita sau mai complexa pot fi adaugate : de-a
lungul, de-a latul, in raport cu, o data cu, referitor la, privitor la sau chiar in ceea ce
priveste, al carei statut locutional este dat de faptul ca aceasta imbinare frazeologica calchiaza
francezul en ce qui concerne.€
a) simpla: si, dar, iar, ca, sa, ci, fie, sau, ori etc.
b) compusa: ci si, ca sa, incat sa etc.
A. coordonatoare - realizeaza, de regula, jonctiunea intre unitati sintactice aflate pe acelasi plan
(parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel):
a) copulative: si, nici;
b) disjunctive: ori, sau, fie;
c) adversative: ci, dar, iar, insa, ba;
d) conclusive: deci, asadar.
Conjunctia sau realizeaza un raport de coordonare disjunctiva intre propozitii de acelasi fel
(propozitii principale).
€žE nevoie 1/ sa spunem 2/ca toti si-au purces pipele 3/deoarece nu se stia 4/ daca fumeaza 5/ ori
nu 6/.
(M. Sadoveanu)
Propozitia 6 (SB.) are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul de negatie, verbul
fiind subinteles (fumeaza).
Observatie:
Cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de conjunctie sau adverb in functie de context.
Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza
žTrenul se pravalea peste vai si campuri ca o furtuna. Orasele ori satele se faceau nevazute.€
(AL. Macedonski)
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre
doua complemente circumstantiale de loc (peste vai și campuri).
ori = conjunctie coordonatoare disjunctiva, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre
elementele subiectului multiplu (orasele - satele).
Din nenumarate generatiuni de foi putrede si ingramadite de vremuri isi ridica fruntea
sfios si rar o floare albastra sau rosie.€
(C. Hogas)
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre
cele doua atribute adjectivale (putrede - ingramadite).
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre
cele doua complemente circumstantiale de mod (sfioasă, rar).
sau = conjunctie coordonatoare disjunctiva, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre
cele doua atribute adjectivale (albastra - rosie).
(I. Slavici)
ca = conjunctie subordonatoare simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre propozitia
principala regenta nr.1 si propozitia subordonata completiva directa pe care o introduce.
fiindca = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste relatia intre
propozitia nr.2 si propozitia subordonata cauzala pe care o introduce.
In constructiile date mai sus, cuvintele nici, si, iar, ba sunt conjunctii, pentru ca realizeaza
legatura intre doua parti de propozitie sau intre doua propozitii, neavand sens lexical de sine
statator.
Valoare de adverb:
Nici nu m-a auzit. (adverbul nici intareste negatia exprimata prin adverbul nu)
Cum m-a observat, a si iesit. (indata, imediat) S-a dus iar acolo, (iarasi)
- Asa e? Ba. (nu)
- Nu e asa? Ba da.
Ba are sensul adverbului de negatie nu cand este folosit singur, iar cand precede
adverbul da sau nu are rolul de a intari afirmatia sau negatia: ba da, respectiv ba nu.
In aceste contexte cuvintele:œnici, si, iar,ba au valoare de adverb si ca orice adverb au sens
lexical de sine statator.
In componenta unei locutiuni conjunctionale se afla totdeauna o conjunctie sau alta parte de
vorbire cu rol de conjunctie (pronume relativ sau adverb relativ). Mai frecvente sunt
urmatoarele: indata ce, pana ce, dupa ce, pentru ca sa, fara sa, pana sa, cu toate ca, macar ca,
chiar daca, pentru ca, asa incat, din cauza ca, in timp ce, in vreme ce, ori de cate ori, in loc sa,
ca si cand, ca si cum, de parca etc.
Din cauza ploii a ajuns tarziu. -> locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie, leaga c
Din cauza ca a plouat 1/a ajuns tarziu.2/ -> locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza, leaga propo
Am adus flori si cadouri pentru fiecare. -> conjunctie coordonatoare copulativa, raport de coordonare in propoz
Pe mine m-a si amuzat. -> adverb, cu sensul de „imediat,ždeja
Inainte de plecarea ta am dat telefon. -> locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie
Inainte sa pleci am dat telefon. -> locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza
Locutiunile conjunctionale nu trebuie confundate cu cele adverbiale, mai ales cand se afla in
corelatie.
Astfel, intr-o fraza de felul: “Decate ori te aud, 1/ de atatea ori ma bucur. 2/, prima locutiune
este conjunctionala si introduce o propozitie subordonata circumstantiala de timp, iar a doua (de
atatea ori) este locutine adverbiala si indeplineste functia sintactica de complement
circumstantial de timp pe langa verbul ma bucur.
Interjectia
Interjectia din gramatica limbii romane
Interjectia este partea de vorbire neflexibila cu intonatie specifica (exclamativa) care
exprima:
- predicat verbal:
Hai si noi la craiul, draga...
(M. Eminescu)
- nume predicativ:
E vai de el!
- atribut adjectival:
Halal!
- complement direct:
€œDe cate ori auzeau jart, auzeau si aoleo!
(B.St. Delavrancea)
Dupa interjectii se pune semnul exclamarii sau virgula, marcand astfel intonatia specifica
(exclamativa).
€œ- Mai, vina mai aproape. Hai! vorbi gazda mea catre primar.€
(C. Hogas)
Interjectiile compuse din elemente identice si sinonime sau din elemente care formeaza o
unitate se scriu, de obicei, cu cratima : teleap-telea, tic-tac, hodoronc-tronc, hei-rup, lipa-
lipa etc.
Daca interjectia insoteste un substantiv in cazul vocativ, atunci se desparte intregul grup prin
virgula:
(I. Creanga)
Interjectia ia urmata de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de acesta prin nici un
semn de punctuatie:
(M. Sadoveanu)
Avea un of la inima.
Hopul acesta este mai greu.
Interjectia este specifica stilului colocvial. Interjectiile apropiate ca sens de vocativ sau
imperativ au topica libera si sunt folosite singure sau impreuna cu substantivul si verbul:
Mars de-aici!
Unele dintre aceste interjectii (mai, bre) sunt folosite ca mijloc de marcare a vocativului:
Mai baieti, sa ne apucam serios de munca!
Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza
Neghinita intelese si tusti in urechea stanga.
(B.St. Delavrancea)
Sintaxa
Sintaxa din limba romana
Sintaxa din limba romana reprezinta acea parte a gramaticii care cuprinde majoritatea
regulilor provitoare la imbinarea cuvintelor intr-o propozitie si de asemenea imbinarea
propozitiilor in fraza.
In sintaxa limbii romane exista si parti de propozitie dezvoltate, constituite din imbinari de doua
sau mai multe cuvinte cu sens lexical de sine statator. (ex: dupa cativa ani, acum cativa ani,
Maria ta, drum-de-lut, etc ).
Cuvintele din cadrul unei asemenea combinatii, se gasesc intr-un raport sintactic, dar ca parte de
propozitie, imbinarea in ansamblu se afla intr-un raport sintactic fata de restul propozitiei.
Unitatile sintaxei
Unitatile sintaxei sunt propozitia si fraza
Sintaxa propozitiei
Se ocupa cu imbinarea cuvintelor din limba romana in propozitii - deci cu studiu propozitiei in
sine, indiferent de legatura pe care o are cu alte propozitii.
Sintaxa frazei
Sintaxa propozitiei
Propozitia
Propozitia este un enunt sau o comunicare in care exista un singur predicat. Propozitia
comunica, de obicei, o judecata logica sau o idee cu caracter afectiv sau act de vointa.
Ex:
Fapta buna, deviza altruistului.
Neatentia, trasatura neatentului.
Dupa cum ati putut vedea pentru impartirea unei fraze in mai multe propozitii este bine sa tine
cont nu de verbele la modurile personale intalnite ci mai mult de predicate.
Modul infinitiv al verbului are in mod exceptional functie de predicat atunci cand este
intrebuintat, in propozitiile principale, cu valoare de imperativ.
Ex:
A nu se calca iarba (nu calcati), din parc!
A nu se fuma (nu fumati), pericol de explozie!
Clasificarea propozitiilor
Dupa scopul comunicarii propozitiile sunt:
Propozitii enuntiative
In cadrul propozitiilor enuntiative (exclamative sau neexclamative) se disting mai multe tipuri de
propozitii:
Propozitiile enuntiative interogative sunt acele propozitii care cer o informatie si care pot fi
fie exclamative fie neexclamative.
Ex.
El recita expresiv? (Aici putem vedea semnul intrebarii ceea ce denota caracterul pur
interogativ)
El recita expresiv?! (Aici exprima si ironia si se folosesc doua semne de punctuatie)
prin negatia œnu asezata langa predicat. Ex: Nu pot invata cursurile.
prin negatia €œnu intarita de adverbe negative: niciodata, nicicand, nicaieri. Ex: Nu
gasesc nicaieri placerea sufletului
prin negatia œnu intarita de pronume (adjective) negative: nimeni, nimic, nici unul, nici
una, nici o. Ex: Nu doresc nimic, Nimeni nu ma va ajuta acum. Nici un preiten nu ma
ajuta.
Observatie:
Cand negatia nu se afla se gaseste pe langa alta parte de propozitie decat pe langa predicat,
atunci propozitia nu mai este negatica asa cum ne-am astepta ci devine pozitiva.
Ex:
propozitii formate numai din predicat. Ex: Ninge, Am studia, Bate vantul.
propozitii formate din subiect si predicat. Ex: A venit toamna.
formate din subiect multiplu si predicat. Ex: Vasile, Marian si George studiaza.
propozitii formate dintr-un predicat nominal si un subiect. Ex: Vasile a devenit sofer.
propozitiile formate din subiect, predicat si un substantiv in vocativ care nu are o functie
sintactica. Ex: Copii, a sosit iarna!
2) Propozitii dezvoltate (propozitii care pe langa principalele parti de vorbire, contin una sau
mai multe parti secundare de propozitie):
propozitii formate din subiect, predicat si un atribut. Ex: Toamna tarzie a venit.
propozitii formate dintr-un compelment si un predicat. Ex: Viscoleste neincetat.
propozitii formate din subiect, predicat si complemet. Ex: El a venit tarziu.
propozitii formate din subiect, predicat, atribut si complement. Ex: Vremea buna, insorita
este favorabila pentru drumetii lungi.
Observatii:
Deosebirea dintre propozitiile simple si cele compuse nu se face dupa numarul cuvintelor ce le
compun, ci dupa multitudinea partilor de vorbire ce compun aceste propozitii.
Mai jos puetti gasi o mica comparatie intre doua propozitii formate din aproape acelasi numar de
cuvinte:
Propozitiile pot fi in acelasi timp enuntiative sau interogative (depinde de scopul comunicarii),
afirmative sau negative (dupa forma lor) ori propozitii simple sau dezvoltate (dupa structura care
alcatuiesc acele propozitii).
Partile de propozitie
Partile de propozitie din sintaxa limbii romane
Partile de propozitie sunt acele cuvinte sau grupuri de cuvinte din alcatuirea unei propozitii care
pot fi identificate ca unitati sintactice dupa functia specifica indeplinita in cadrul ei.
IMPORTANT
-Sunt parti de propozitie doar cuvintele care au un sens lexical de sine statator.
-Conjunctiile propriu-zise NU sunt parti de propozitie si nici nu intra in structura unor parti de
propozitie, ci au un rol de element de legatura intre diverse parti sintactice.
-partile de propozitie pot fi constituite si din imbinari de doua sau mai multe cuvinte ca in cazul
locutiunilor sau al constructiilor infinitivale, genuziale, participiale.
Alte cuvinte constribuie la exprimarea comunicarii fara a constitui parti de propozitie, ci sunt
considerate unitati sau propozitii neanalizabile.
Ele constituie minimul necesar pentru realizarea unei comunicari in jurul carora se grupeaza si
celelalte parti de propozitie.
2) Parti secundare:
Ele se grupeaza in jurul principalelor parti de vorbire sau al altor parti, tot secundare, adaugand
informatii, uneori, foarte importante si asigurand o anumita expresivitate a comunicarii.
OBSERVATIE
-Distinctia dintre partile principale de propozitie si cele secundare este exclusiv de ordin
gramatical si nu se refera la importanta pe care o are intr-o comunicare una dintre aceste parti de
propozitie.
Complementul Cat timp are mai mare importanta in comunicare decat predicatul lipseste care
este o parte principala de propozitie.
Ex: Padurea de brazi din apropiere a fost sadita de padurarii aflati in zona.
Sintaxa frazei
Sintaxa frazei din limba romana
FRAZA este o unitate de sine statatoare mai importanta decat propozitia care este
alcatuita din doua sau mai multe propozitii.
Exemplu de fraza: Toamna tufele semanau cu niste salcii/ si ramaneau in picioare pana in
martie,/ cand putrezeau de ploaie,/ pentru ca viscolul trecea deasupra lor,/ fara sa le stinga./
(FANEL NEAGU - Ingerul a strigat)
1. Propozitii principale
2. Propozitii secundare (sau propozitii subordonate)
Propozitii principale
Propozitia principala este propozitia care inteles de sine statator (adica al carei inteles principal
nu depinde de o alta propozitie sau fraza ajutatoare.)
Intr-o fraza pot exista una sau mai multe fraze principale urmate bineinteles de propozitii
secundare. In alte situatii fraza nu este alcatuita decat de propozitii principale aflate in raport de
coordonare.
Ex: Soarele rasare/ sau apune pe rarau,/ norii se aduna/ sau se imprastie de pe rarau,/ Moldova si
Bistrita curg de o parte si de cealalta a Raraului.(GEO BOGZA)
Propozitia secundara (subordonata) este propozitia al carei inteles depinde de alta propozitie si
indeplineste, in forma de propozitie, functia unei parti de propozitie a regentei.
Ex: Dragu-mi era staul nostru cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul1/ in care
se oglindeste cu mahnire Cetatea Neamtului de atatea veacuri2/ (ION CREANGA)
2) Aici apare propozitia subordonata atribuita care indeplineste functia de atribut pe langa
substantivul Ozana din propozitia regenta.
Propozitia regenta (supraordonata) este propozitia de care depinde o propozitie secundara, iar
cuvantul determinant de propozitie secundara se numeste termen regent.
Propozitia incidenta
Propozitia incidenta este propozitia principala sau secundara care noteaza, de obicei, interventia
sau spusele autorului si care poate lipsii din text.
Ex: Costea Chiorul, 1/ desi este cel mai marsavâ Ś dintre toti grecii din Tara Romaneasca,
2/ dar ce-mi pasa! 3/ el nu va putea 1/ sa-mi manance mosia. 4/ (NICOLAE FILIMON)
Propozitia independenta
Propozitia independenta este propozitia care are sens lexical de sine statator, fara a avea o relatie
cu restul frazei.
Ex: Ceea ce poti 1/ sa stii 2/ este lucrul facut cu pricepere, 3/ e drept, 4/ care te ajuta 5/ sa fi tot
mai pretentios. 6/
Subiectul arata cine savarseste actiunea exprimata de predicatul verbal sau cui i se atribuie o
insusire ori o caracteristica exprimata prin numele predicativ.
Ex:
Trasaturile subiectului:
(preluare http://savageshadow.do.am/dasdfas.html)