Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

Cap. II. Importanța ergonomiei în procesul de proiectare

2.1 Conceptul de proiectare

Este o practică comună a multor autori de a dezvoltă la începutul unei lucrări o serie de
definiții sau concepte.
Proiectarea inginerească necesită astfel o definiție. Acest lucru presupune insă
prezentarea unor aspecte esențiale legate de activitătile inginerești. Este dificil de a găsi o
definiție generală care să cuprindă toți parametrii definitorii și în același timp să fie valabilă
pentru toate profesiile. Inginerul chimist, cel mecanic sau cel din construcții au concepte diferite
referitoare la proiectare în funcție de câmpul de interes al fiecăruia.
Deși definițiile verbale sunt uzual diferite, este posibil să găsim concepte comune.
Prin termenul proiectare se desemneazǎ în totalitate activitatea de proiect. Este un termen
extrem de controversat. O serie de autori au definit la diverse momente de timp acest concept.

Tabelul 2.1

Autor Definiţie Cuvinte cheie

Taylor (1959) Procesul de aplicare a Principii tehnice, științifice

principiilor tehnice şi ştiinţifice Realizare fizicǎ
pentru definirea unui
dispozitiv, proces sau sistem,
în suficient detaliu pentru
realizarea sa fizicǎ
Asimov (1962) Activitate directionatǎ spre Factor uman Necesitate /
îndeplinirea cerințelor umane. Fabricație Incertitudine
Decizii de fabricație cu
perspective incerte și penalităti
pentru eroare.
Feildden (1963) Proiectarea mecanicǎ constǎ în Structurǎ Masinǎ Sistem
utilizarea principiilor științifice, Eficientǎ
informațiilor tehnice și a
imaginației pentru definirea
structurilor mecanice, a mașinilor
și sistemelor cu funcții pre-
specificate,cu economie și
eficientǎ maximǎ
C. Alexander (1963) Stabilirea de proprietăţi pentru Decizie, fizic
componentele fizice din
structuri fizice
Matchett (1966) Soluție optimǎ pentru o sumǎ Necesitǎti reale/Soluție optimǎ
de necesitǎti reale în
circumstanțe particulare
 Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

VDI 2223 (1973) Proiectarea este o activitate Creativitate /Cunoaștere

predominant creativǎ, creatǎ Experientǎ /Documentație
prin cunoaștere și experientǎ și
urmǎreste soluții optimale
pentru construcția structuralǎ și
functionalǎ că urmare a unei
documentații realizate
Suh (1989) crearea unei soluții sintetizate Parametri de proiectare Cerințe
prin formǎ, a unor produse, funcționale
procese sau sisteme ca urmare
a unor cerințe funcționale a
unor parametri de proiectare
din domeniul fizic

Proiectarea nu este completă sau este nereusită dacă nu satisface necesitătile preconizate.
Bineințeles o proiectare perfectă nu se realizează în general în intervalul practic de timp.
Proiectantul este obligat insă a găsi o cale de satisfacere a necesitătilor prin utilizarea
informațiilor disponibile și a datelor în intervalul de timp permis pentru problema de proiectare
practică.

O reprezentare sistemicǎ a noţiunii de proiectare este dată în figura 2.1:

Fig. 2.1 Reprezentare sistemicǎ a proiectǎrii

Se poate concluziona că activitatea de proiectare este definită, în general, că o strategie

creativă pentru realizarea unor sarcini fizice, mentale, morale sau artistice în scopul unei
necesităti reale. Scopul proiectării (Mostow, 1985) este construit pe o structură de forma:

Satisfacerea unor specificații funcționale date;

 Se conformează cu limitările impuse de mediu;

 Presupune implicit sau explicit cerințe de performantă – timp, spațiu, putere,

cost etc.- și structură – stil, claritate etc.

 Satisfacrea unor restricții impuse de procesul de proiectare însuși.

 Natura proiectǎrii se reflectǎ și sub alte forme de exprimare. Tipice sunt
 Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

expresiile de formă, “proiectarea este”:

 artǎ, dar nu o stiintǎ;

 rezolvare de problemǎ practicǎ;
 execuția unei decizii;
 aplicare a științei
 cǎutare euristicǎ;
 creativitate și imaginație;
 transferǎ și transformǎ cunoștințe;
 colecatre și procesare de date;
 desen și calcul.

Proiectarea inginerească este unica activitate, după literatura de specialitate, unde un lucru
făcut de om este creat după imaginație. În rest se consideră concludente trăsăturile ingineriei:

 proiectarea inginerească este creativă;

 proiectarea inginerească este iterativă;
 proiectarea inginerească este metodologică.

Proiectarea inginerească este preocupată de dezvoltarea de noi produse. Din acest motiv
creativitatea este inevitabilă în orice activitate de proiectare inginerească. Printre factorii
importanţi cu efect de creativitate se pot preciza: experienţa proiectantului, abilitatea
proiectantului, factori economici, preferinţe personale ale proiectantului. Factorii semnificativi
cu efect în proiectarea inginerescă sunt clasificaţi în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2.

Tehnologia existentă este probabil cel mai important factor în proiectarea inginerească.
Acest lucru este ilustrat sugestiv în figura 2.2. pentru produsul de inscipţionare al unui text.
 Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

Figura 2.2 Nivelul efectului dezvoltării tehnologice în proiectarea produselor

Proiectantul nu este complet “liber” în acţiunile sale de proiectare. Iată câteva dintre
restricţiile de care trebuie să ţină cont:

1. Etapa şi nivelul de industrializare a unei societăţi este un factor important. Populaţia unei
societăţi cu un grad înalt de industrializare poate să nu fie mulţumită de produse simple.
2. Tradiţiile sociale nu se înving uşor. Protecţia, factori religioşi, deprinderile zilnice sunt
exemple elocvente.
3. Complexitatea produsului este determinată de utilizator. Aceast aspect trebuie avut în
vedere la lansarea proiectului. Utilizatorul – bărbat sau femeie – este un factor hotărâtor.
Femeile au forţă redusă, un produs frumos – estetic, mai elegant şi mai selectiv este
preferabil. A proiecta pentru copii sau pentru adulţi este de asemenea important de avut
în vedere.
4. Durata de viaţă. Toate produsele proiectate trebuie să aibă o durată de viaţă sigură.
Proiectantul trebuie să aleagă şi să proiecteze elementele sistemului astfel încât acesta să
funcţioneze propriu-zis acest timp. De asemenea proiectantul trebuie să precizeze ce se
face cu produsul după acest timp (uzură morală). Proiectantul trebuie să considere toate
posibilele evenimente în durata de viaţă a produsului. Condiţiile ambietale au un rol
important în acest aspect.
 Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

5. Condiţiile economice. Produsul proiectat are ca beneficiar utilizatorul. Cineva trebuie să

plătească pentru proiect. De aceea nivelul economic este un important criteriu. Un produs
pentru o populaţie cu venit scăzut este diferit faţă de un produs pentru o populaţie cu
venit ridicat.
6. Condiţiile geografice şi climatice. Natura iterativă a procesului de proiectare inginerească
este prezentată în figura 2.3.

Fig. 2.3 Procesul iterativ în proiectare

Oricare proces de proiectare inginerească are la bază doi factori. Primul este starea de
cunoştinţe tehnice şi tehnologice iar cel de-al doilea este tema de proiect care înglobează datele
informatice iniţiale despre viitorul produs. După etapa de proiectare iniţială are loc o evaluare a
produsului în laborator sau chiar la utilizator. Observaţiile în urma acestei funcţionări sunt
utilizate ca şi autocontrol. Pentru varianta realizată sunt aduse modificările de rigoare.

Pe parcursul mai multor zeci de ani specialiștii în ergonomie au făcut numeroase studii
care pun în evidentă omul – că măsură a tuturor lucrurilor, analizând fiziologia și psihologia
acestuia, atât mediul care-l inconjoară cât și mijloacele de care el se folosește, pentru a-i oferi
confortul necesar în diferite condiții de muncă sau odihnă. Studiile s-au reflectat în numeroase
monografii care cuprind grafice, tabele, date, concluzii care vin în ajutorul specialiștilor
proiectanți, micșorând și ușurând sarcină la proiectare.

Dar cu părere de rău, nu la toate specializările este atrasă o atenție corespunzătoare

asupra acestei discipline, ceea ce duce la unele greșeli în momentul proiectării, și că urmare
reproiectarea poate să presupună cheltuieli în plus, iar cîteodată să fie imposibil de executat.

Conştientizarea ştiinţifică a acestor probleme a avut loc nu cu mult timp în urmă,

parcurgând câteva etape. Termenul de ergonomie a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de
 Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul său Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a

muncii, dar în limbajul comun de specialitate a fost lansat mult mai târziu, în anul 1949, de
psihologul englez K.F.H. Murrell (de la Universitatea Bristol – Anglia). Dacă la început a
circulat sub diferite denumiri în diferite ţări: în SUA – „Cercetarea factorului uman”, în Anglia –
„Ergonomia”, în Germania – „Antropotehnica”, în Uniunea Sovietică – „Ergologia” (de
asemenea ea s-a mai numit ştiinţa muncii, psihologia muncii, chiar şi psihologie inginerească),
astăzi denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea specialiştilor. Deşi sensul etimologic
este mai larg, el s-a circumscris la început tot mai mult unei sfere care cuprindea numai lumea
muncii mecanice, efectuată cu ajutorul maşinilor.

Ergonomia a început să se dezvolte ca specialitate profesională în cel de-al doilea război

mondial. În aceea perioadă cerinţele unor sisteme de echipament militar mai complexe şi mai
avansate au dezvăluit necesitatea unei înţelegeri sporite a posibilităţilor şi a limitărilor oamenilor
repartizaţi în rolurile de operatori în aceste noi sisteme complicate şi costisitoare. Aceste studii
au fost utile prin contribuţia la standardizarea dispozitivelor din cabina pilotului şi la reducerea
numărului de accidente. Succesul acestor programe a condus la organizarea unor laboratoare
pentru cercetarea factorilor umani în cadrul diferitelor specialităţi militare.

Celelalte ramuri industriale, puse în faţa acestei noutăţi şi a interesului armatei pentru
ingineria factorilor umani, au început să organizeze laboratoare proprii de factori umani pentru a
se asigura că echipamentul pe care îl dezvoltă este în conformitate cu abilităţile omului de a-l
stăpâni.
În timp ce o mare parte dintre ergonomişti mai lucrează la proiectarea echipamentului
militar, aplicarea metodologiei factorilor umani s-a extins într-o mare varietate de domenii,
printre care vehiculele spaţiale, echipamentele educaţionale, sistemele medicale, proiectarea de
automobile, echipamentul de comunicare. Se pare că nu există limite dincolo de care această
nouă şi ştiinţă să nu poată fi aplicată cu succes. Oriunde există cerinţa integrării cu succes a
eforturilor omului cu uneltele sau echipamentul pe care acesta trebuie să le manipuleze, există un
rol pentru specialistul în ergonomie.
Este de asemenea cel mai bine ca specialistul în ergonomie să fie un membru al grupului
de proiectare decât un consultant care se limitează să critice eforturile colegilor săi în inginerie.
Aceasta deoarece este mult mai simplu să proiectezi corect un system decât să-i convingi pe
ingineri să modifice un proiect care a fost deja definitivat.
Cele expuse mai sus arată necesitatea ca însuşi proiectantul să fie familiarizat cu sfera de
activitate a ergonomiei şi, în momentul proiectării, să nu necesite obligatoriu o colaborare cu
specialistul în ergonomie, ci el însuşi să aplice datele puse la dispoziţie de aceşti specialişti, care
sunt reflectate în lucrările de specialitate.
Multitudinea de obiecte care ne înconjoară astăzi face ca cerinţele faţă de aceste obiecte
să crească, respectiv calitatea produselor este în continuă creştere. Aceasta reprezintă un fapt
pozitiv pentru consumator, dar totodată şi o problemă pentru producător. Calitatea reprezintă
modul în care o firmă poate supravieţui în contextul contemporan, respective într-o lume a
concurenţei crescute şi a cererii tot mai sofisticate. Ea poate fi obţinută numai printr-o
îmbunătăţire continuă a performanţelor firmei şi o pregătire adecvată a lucrătorilor, care trebuie
să perceapă calitatea ca pe un element de competitivitate.
Dar această percepţie devine posibilă numai dacă se iau în consideraţie elemente de ordin
social, politic, economic, psihologic şi de piaţă şi se plasează obiectivul realizării calităţii la
 Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

nivelul întregului sistem. Respectiv, dacă o firmă doreşte să îşi ridice productivitatea şi să
confere o calitate înaltă produselor oferite de ea, această firmă trebuie să ridice nivelul condiţiilor
de muncă pentru angajaţii săi. Design-ul şi ergonomia obiectelor sunt câteva din mijloace ce stau
la dispoziţia firmelor pentru a-şi personalize oferta proprie.
Privită din punct de vedere al obiectului preocupărilor, ergonomia poate căpăta în acest
caz două forme: ergonomia aplicată la proiectarea produselor (mijloace de muncă şi bunuri de
larg consum), cunoscută sub denumirea de ergonomia produsului şi ergonomia aplicată la
proiectarea proceselor de producţie, cunoscută sub denumirea de ergonomia producţiei.

La fiecare loc de muncă se execută anumite operaţii de muncă la care participă forţa de
muncă, mijloacele de muncă şi obiectele muncii. În cadrul locului de muncă, omul acţionează
asupra obiectelor muncii prin intermediul mijloacelor de muncă, iar activitatea se desfăşoară într-
un anumit cadru ambiental fizic şi psihologic.

Privite din punct de vedere ergonomic, cele trei elemente menţionate se găsesc în
interacţiune, comunică unele cu altele şi urmăresc un scop comun, deci formează un sistem,
denumit sistemul „om – mijloc de muncă (obiect) – mediu”.
Elementul principal al sistemului este omul. Pentru realizarea obiectivelor pentru care a
fost creat sistemul „loc de muncă” omul intră în interacţiune cu: mijloacele de muncă, mediul
ambiant fizic şi mediul ambiant psio-fiziologic.

În general cel mai eficient este să examinezi condiţiile de lucru de la caz la caz, aplicând
principiile de bază a ergonomiei pentru a soluţiona sau a preveni o problemă. Câteodată nişte
schimbări ergo nomice minore în design-ul echipamentului, locului de muncă sau instrumentelor
pot afecta confortul, sănătatea, siguranţa şi productivitatea lucrătorului Următoarele situaţii sunt
câteva exemple ale schimbărilor ergonomice care, dacă ar fi implementate, ar putea aduce la
îmbunătăţiri semnificative:
– raţionalizarea metodei de muncă, astfel ca omul să-şi desfăşoare majoritatea mişcărilor
în apropierea planului său de simetrie, cu antrenarea pe cât posibil a unor mase musculare cât
mai reduse şi într-o poziţie normală, firească, a corpului, evitând eforturile statice timp prelungit.
–conceperea ergonomică a sculelor, dispozitivelor şi verificatoarelor, astfel încât
utilizarea acestora să asigure consumuri minime de energie umană şi
eficacitate sporită;
–degrevarea mâinilor de operaţii care necesită efort fizic însemnat prin realizarea de
dispositive ajutătoare, mecanizarea operaţiilor etc.;
–economia de efort pentru munca fizică – se realizează atunci când metoda de muncă
asigură că muşchii şi ligamentele determină poziţia corectă a corpului în timpul efortului pentru a
exercita forţa solicitată (ex. la manipularea greutăţilor);
–utilizarea frecventă a zonei normale de muncă pentru activităţile care necesită
concentrare, îndemânare deosebită, atenţie sau solicitare intensă a vederii;
– degajarea pe cât posibil a mâinilor executantului de activităţi neproductive (ex.
ţinerile) prin conceperea de dispozitive speciale;
– ori de câte ori este posibil trebuie utilizată gravitaţia;
– orice metodă de muncă trebuie să ţină seama obligatoriu de asigurarea securităţii
muncii.
 Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

Aplicarea principiilor şi regulilor practice ale economiei de mişcări constituie o cerinţă

ergonomică a organizării muncii, un mijloc de eficientizare a muncii în condiţiile unor
consumuri energetice umane optime.
Un fenomen specific pentru etapa actuală – automatizarea tot mai completă a proceselor
tehnologice şi mărirea continuă a capacităţii instalaţiilor industrial – ridică pentru ergonomie o
serie de problem teoretice şi practice noi, printre care şi cele legate de recepţia şi prelucrarea
adecvată a informaţiei. Una din probleme este strâns legată de tendinţa spre miniaturizarea
aparatelor de măsură şi control, tendinţa impusă de necesitatea încadrării unui număr mare de
surse informative într-un spaţiu limitat al tabloului şi pupitrului de comandă pentru a se evita
mărirea excesivă a acestuia. Miniaturizarea surselor informative presupune nu numai o micşorare
a dimensiunilor acestora, ci şi găsirea unor noi forme de prezentare a datelor.
Informaţia recepţionată de către om trebuie să aibă o anumită semnificaţie, realizată prin
codificare. Codificarea se realizează utilizând dimensiunile stimulilor:
prezentarea vizuală a informaţiei se realizează prin formă, mărime, poziţie, culoare, lumină,
configuraţii etc., iar în caz de necesitate a măririi informaţiei se recurge la prezentarea auditivă,
unde sunt utilizate dimensiunile sunetului – intensitatea, frecvenţa, durata şi direcţia sunetului,
sau în cazuri mai rare se recurge la prezentarea senzorială a informaţiei (vibraţii). Un exemplu
bun poate fi telefonul modern care include toate aceste trei componente.
Unul dintre cei mai importanți factori ale progresului tehnic şi al înnoirii în societatea
noastră îl constituie pătrunderea computerului în cele mai variate domenii ale vieţii economice şi
sociale, culturale şi manageriale. Cea mai frecventă problemă cauzată de computer o reprezintă
disconfortul vizual, care duce la reducerea productivităţii. Mediul de lucru cu computerul este
determinat de o serie de factori fizici, cum ar fi: iluminatul, poziţia utilizatorului, amplasarea
computerului, zgomotul, calitatea aerului.

Ergonomia vine cu câteva măsuri pentru diminuarea stresului vizual: displayuri plate
bidimensionale, limitarea contrastului – o cameră fără diferenţe mari de luminozitate, caracterele
negre pe fundal alb care asigură confortul vizual maxim, înălţimea recomandată pentru caractere
fiind între 2,5 mm şi 3,00 mm, tastaturile proiectate ergonomic, ochelarii speciali pentru
computer, distanţa de la care se priveşte ecranul monitorului (47-70 cm), computerul trebuind să
fie aşezat pe un suport mobil care să permit reglarea poziţiei etc. Ergonomia are o importanţă
foarte mare la locul de muncă. Un scaun ergonomic care să respecte curburile fiziologice ale
coloanei vertebrale, care să fie reglabil, stabil, ușor manevrabil şi un loc de muncă amenajat
corect, ţinând cont de funcționalitate şi confort sunt importante pentru sănătatea angajatului. O
postură sănătoasă şi obiceiuri corecte vor avea efecte benefice în timp.

Ştiinţa proiectării include un set de scopuri pentru explorarea proceselor de proiectare,

pentru organizarea şi memorarea tuturor cunoştinţelor referitoare la proiectare. Pentru crearea
unui sistem real şi optimal sunt necesare în principal două decizii a fi nominalizate:

 Despre conţinutul, elementele, terminologia etc. şi prin aceasta despre frontiera

sistemului;
 Despre structura internă, relaţii, taxonomie etc.
Au fost propuse mai multe paradigme pentru descrierea procesului de proiectare:
 Proiectarea → cǎutare. Privit sistemic un proiect se bazeazǎ pe o mulţime de parametric
de intrare şi o serie de “obiecte” care trebuie poziţionate relativ
 Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

conform unor relaţii funcţionale astfel încât sǎ se poatǎ defini mǎrimea de ieşire reprezentatǎ de
modelul produsului proiectat. Procesul de proiectare constǎ într-o cǎutare de variante şi soluţii.
 Proiectarea → satisfacere a unor condiţii.
 Proiectarea → compilare.
 Proiectarea → optimizare.

Există cunoştinţe care pot fi desemnate ca şi cunoştinţe tradiţionale de proiectare. Cunoştinţe

despre rezistenţa materialelor, elemente constructive, tehnologie sau alte domenii sunt strict
necesare pentru proiectarea mecanică. Nu întotdeauna aceste cunoştinţe sunt sub prezentate o
formă convenabilă proiectanţilor. Cunoştinţele existente trebuie sortate şi revizuite.
O mare parte de cunoştinţe despre sisteme şi proiectare trebuie să completeze baza de
cunoştinţe ale unui proiectant.
Pornind de la aceste aspecte, se enunţă patru concepte fundamentale pentru conţinutul ştiinţei
proiectării:
 Cunoştinţe tradiţionale şi extinderi;
 Selecţiuni din cunoştinţele tradiţionale şi extinderi, completări;
 Selecţiuni revizuite din cunoştinţele tradiţionale şi extinderi, completări;
 Numai extinderi.

Primul concept include toate ştiinţele inginereşti în interiorul ştiinţei proiectării.

În cel de-al doilea concept domeniul este îmbunătăţit numai dacă cunoştinţele comune sunt
selectate. Chiar şi în acest caz formele de cunoştinţe nu răspund încă la întrebările formulate de
proiectanţi.
Cel de-al treilea concept poate îndeplini obiectivul referitor la cunoştinţele relevante pentru
proiectanţi în formă convenabilă.
Ultimul concept este atractiv deoarece nu apar contradicţii pentru ordinea existentă. În plus
cercetarea procesului de proiectare pare să fie chiar sarcina corectă de cercetare. Acest punct de
vedere este posibil numai dacă proiectanţii s-ar presupune că sunt singurele puteri executive de
bază ale procesului efectiv de proiectare. Nici o bază completă nu poate să apară în acest fel care
să descrie transformările generale ale informaţiei aşa cum apar ele în procesul de proiectare
incluzând pe cele realizate cu calculatorul.

În concluzie, aş vrea să menţionez, încă o dată, necesitatea studiului ergonomic în toate

sferele de proiectare, deoarece ergonomia presupune soluţii la întrebările care apar în timpul
proiectării şi, respectiv, o îmbunătăţire a locului de muncă ce duce la o productivitate mai înaltă
şi la progres în toate sferele de activitate a omului.

2.2 Relaţia proiectare – intuiţie / inspiraţie

Pentru majoritatea proiectanţilor şi cercetǎtorilor din proiectare cuvântul “intuiţie” este un

cuvânt cheie. Ce este intuiţia ? Existǎ o legǎturǎ dintre aceasta şi proiectare ? Iatǎ douǎ întrebǎri
 Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

pertinente. Intuiţia se defineşte în forme diferite, însemnând o “înregistrare spontanǎ mentalǎ“,

“punct de vedere original, meditaţie sau o viziune mentalǎ, o revelaţie asupra unui fapt, acţiune
etc.”.
Un aspect mai apropiat de ce înseamnǎ intuiţia putem obţine dacǎ analizǎm pshianalitic
activitatea mentalǎ a individului în general şi spre actul creativ în particular.
Intuiţia este una din cele patru funcţii mentale (gândirea, afectivitatea, senzitivitatea,
intuiţia) ale omului. Prin acestea se poate defini conştientul ca acea parte a minţii umane care
poate fi cunoscutǎ de individ şi care ajutǎ la dezvoltarea individului.
Individul este caracterizat în acelaşi timp de inconştientul personal ca acea parte a
personalitǎţii care stocheazǎ experienţe personale, conflicte, inclusiv cele care par fǎrǎ
importanţǎ pe moment.
Inconştientul colectiv este parte cea mai importantǎ a “sufletului” unui individ şi nu este
dependent de experienţǎ. Se considerǎ cǎ individual se moşteneşte schema de dezvoltare a
activitǎţii mentale, ca o structurǎ preformatǎ (analog schemei corporale).
Inconştientul colectiv conţine atât ceea ce este raţional (de ex. inteligenţa, una din funcţiile
intelectuale posibile) cât şi ceea ce este iraţional (ceva dincolo de raţiune). În iraţional sunt
incluse ca funcţii pshice de prim ordin în activitatea creativǎ: intuiţia, senzaţia, întâmplarea.

2.3 Proiectare şi creativitate

Combinaţia celor douǎ idei se poate formula printr-o formǎ unicǎ: proiectantul trebuie sǎ
fie creativ. Metodologiile de proiectare oferǎ metode care suportǎ creativitatea.
Creaţia este definitǎ ca şi o activitate prin care se produc bunuri materiale, valori
culturale şi spirituale etc.
Cuvântul “creativ” înseamnǎ a fi “capabil de a crea”, “ de a fi inventiv”, “de a avea
imaginaţie” în acumularea de competenţǎ profesionalǎ şi cunoştinţe.
Creativitatea este un potenţial uman nativ şi/sau cultivat fǎrǎ de care creaţia nu se poate
produce. Creativitatea nu se poate considera ca un produs fizic care sǎ se compare calitativ sau
cantitativ.
“Creativitatea este mai importantǎ decât ştiinţa. Ştiinţa este limitatǎ, insǎ creativitatea
cuprinde întregul univers” (Einstein).
Creativitatea reprezintǎ un potenţial uman nativ şi / sau cultivat, fǎrǎ de care creaţia nu se
produce şi nu se valorificǎ.
Extrem de frecvent se întâlneşte ideea cǎ invenţiile – inovaţiile sunt privelegiul unor
persoane cu capacitǎţi intelectuale ieşite din comun. Este adevǎrat cǎ au existat şi astfel de cazuri
referitoare la descoperiri sau creaţii epocale. S-a demonstrat însǎ cǎ orice persoanǎ normalǎ poate
deveni creativǎ, poate rezolva în mod specific nou unele probleme. Se considerǎ cǎ orice
problemǎ de viaţǎ impune practic actul gândirii creativ.
Însuşirea temeinicǎ şi exersarea unor tehnici specifice poate transforma o persoanǎ
normalǎ într-una puternic creativǎ.
Invenţia este o creaţie ştiinţificǎ sau tehnicǎ, concretǎ şi completǎ care prezintǎ noutate şi
progres faţǎ de ceea ce se cunoaşte în prezent. Invenţia înseamnǎ materializarea unor idei, cu
ajutorul legilor din naturǎ, care prin punerea în aplicare în viaţa de zi cu zi ar aduce efecte
(economice, fiabilitate, calitate etc.) sigure, autentice şi utile.
Inovaţia înseamnǎ o realizare tehnicǎ nouǎ la nivelul unei unitǎţi (atelier, societate comercialǎ,
întreprindere etc.).
 Principii de proiectare ergonomică a echipamentelor industriale

Thomas Alva Edison menţiona: “invenţia nu substituie munca” şi “geniul creator este 1
% inspiraţie şi 99 % transpiraţie”.
Existǎ diferenţe între descoperire şi invenţie ? Descoperirea unui obiect, un fenomen, o
lege înseamnǎ conştientizarea prin mijloace specifice şi diverse a existenţei acestora în condiţiile
în care pre-existau în momentul conştientizǎrii. Invenţia înseamnǎ o creaţie inexistentǎ înainte de
materializarea sa de cǎtre autor.