GEOLOGIE GENERALA

IULIANA LAZAR
BARBU VICTOR
OCTAVIAN PAUNESCU

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

Note de curs si lucrari practice pentru studentii Facultatii de Geografie, anul I, ID si FR

LUCRĂRI PRACTICE
ELEMENTE DE MINERALOGIE
Ce sunt mineralele?
Mineralele sunt substanţe anorganice omogene din punct de
vedere fizico-chimic, formate natural în scoarţa terestre, în condiţii
de geneză foarte diferite, controlate de procese geologice complexe.
Cu mici excepţii (exemplu: mercurrul), majoritatea mineralelor sunt
substanţe anorganice solide.
În natură, mineralele nu apar izolate, ci sub forma unor
asambluri de minerale denumite roci. Luând în considerare modul
de formare al rocilor, acestea pot fi:
- endogene – formate în urma unor procese de dinamică internă, în
cadrul scoartei terestre; Sunt grupate rocile magmatice şi
metamorfice;
- exogene - formate în urma unor procese de dimanică externă, la
suprafaţa scoartei terestre; cuprind rocile sedimentare.
Rocile endogene reprezintă 95 % din volumul total al litosferei.
Proprietăţile Macroscopice al Mineralelor
Considerăm ca fiind proprietăţi macroscopice al mineralelor
acele proprietăţi care pot fi determinate cu ochiul liber sau prin
procedee de testare simple, accesibile în condiţii de teren.
Proprietăţile macroscopice utilizate în determinarea mineralelor
sunt următoarele:
A) proprietăţi morfologice;
B) proprietăti legate de coeziune;
C) densitate/greutate specifică;
D) proprietăţi optice;
E) alte proprietăţi ce sunt specifice doar anumitor minerale.
1
GEOLOGIE GENERALĂ
A. Proprieţăţi morfologice
În cadrul proprieţilor morfologice sunt grupate:
1) proprietăţi legate de starea fizică a mineralului;
2) proprietăti legate de forma exterioară şi
3) modul de de asociere al cristalelor.
1. Starea fizică
În natură, cu câteva excepţii, mineralele sunt substanţe solide, cu
structură cristalizată, mai rar amorfă.
Starea cristalizată presupune o distribuţie ordonată a
componentelor (anioni şi cationi) în reţele spaţiale, după anumite
reguli de simetrie foarte precise.
Reţele cristalizate presupun reperarea periodică a componentelor
elementarea ale mineralelor (anioni şi cationi, molecule neutre
electric) în cadrul unei celule reticulare. O astfel de celulă reticulară
are forma unui paralelipiped şi este definită de parametri dimensionali
(a, b, c) şi unghiurile dintre aceste dimensiuni (α, β, γ), în baza unor
stricte relaţii de simetrie, în lungul celor trei direcţii spaţiale (x, y, z)
(Fig. 1).
În lumea minerală, deşi au fost evidenţiate câteva mii de minerale,
nu există decât 7 sisteme de cristalizare: cubic (Fig. 1), tetragonal sau
pătratic, trigonal sau romboedric, hexagonal, rombic, monoclinic şi
triclinic. Pentru fiecare sistem cristalografic, celulele elementare au
parametri constanţi (Tabel 1).
Starea amorfă este caracterizată prin faptul că particulele solide
(atomi, ioni, molecule) sunt aşezate haotic, dezordonat, deci nu poate
îmbrăca o formă (exemplu: Opal – starea amorfă a cuarţului). În timp
geologic, starea instabilă a materiei solide (amorfă) se va transforma
în stare stabilă (cristalizată).
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Figura. 1. Celulă reticulară (a, b, c – dimensiunile

relative ale celulei, dezvoltate în lungul axelor x, y, z şi
α, β, γ – unghiurile dintre axe)

SISTEM SIMBO PARAMETRI CELULEI EXEMPLE DE POLIEDRE

CRISTALIZATE L
CUBIC [C] a=b=c; α=β=γ=900 cub, octaedru, tetraedru, dodecaedru pentagonal
TETRAGONAL [4] a=b≠c; α=β=γ=900 prismă tetragonală, piramidă tetragonală, trapezoedru tetragonal
TRIGONAL [3] a=b≠c; α=β=900; γ(x,y)=1200 romboedru, piramidă trigonală (baza un triunghi echilateral),
bipiramidă trigonală.
HEXAGONAL [6] a=b=d≠c; α=β=δ=900; γ(x,y)=1200 prismă hexagonală, piramidă hehagonală, trapezoedru hexagonal
ROMBIC [R] a≠b≠c; α=β=γ=900 prismă ortorombică, bipiramidă rombică, piramidă rombică
MONOCLINIC [M] a≠b≠c; α=γ=900 β≠900 prisme monoclinice, poliedre compuse
TRICLINIC [T] a≠b≠c; α≠β≠γ=900 prisme triclinice, poliedre compuse
Tabel 1. Sisteme de cristalizare - parametri celulei elementare, exemple

2
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

2. Habitus
Habitusul reprezintă proprietatea morfologică care se refera la
modul de dezvoltare spaţială a unui mineral (cristal) în raport cu cele
trei direcţii ale spaţiului (x, y, z).
Tipuri de habitus: Figura. 2.
1) izometric – cristalul se dezvoltă în mod egal pe cele trei TIPURI DE
direcţii ale spaţiului; HABITUS
2) prismatic – cristalul se dezvoltă preferenţial pe o direcţie în (IZOMETRIC,
raport cu celelalte două; variante: columnar, acicular, fibros; PRISMATIC SI
3) tabular – cristalul se dezvoltă preferenţial pe două direcţi în TABULAR)
raport cu ceea de a treia; variante: lamelar, foios (Fig. 2).
Pentru identificarea habitusului nu este necesar prezenţa
obligatorie a unor forme geometrice.
În Fig. 3 sunt prezentate exemple pentru habitus tabular (a, b),
habitus izometric (c, d) şi habitus prismatic (e, f, g).

3. Modul de asociere
În natură, rareori se întâlnesc cristale solitare. De obicei, cristalele
apar sub forma unor asociaţii complexe. Se pot asocia cristale de
acelaşi tip (exemplu: cristale de cuarţ) sau cristale diferite (exemplu:
cristale de cuarţ, pirită şi stibină).

B. Proprietăţi legate de coeziune (mecanice) Figura 3. Tipuri de habitus exemplificate pe diferite cristale
Proprietăţile din acestă categorie se refără la modul de comportare
al mineralelor la acţiunea unor forţe mecanice. Răspunsul dat de
către mineral la acţiunea forţei mecanice este determinat de relaţiile
de coeziune dintre componentele reţelei cristalizate.

3
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

1. Duritatea 2. Clivajul
Prin duritate se înţelege gradul de rezintenţă pe care îl opune Clivajul este proprietatea unui mineral de a se desface după feţe
mineralul la acţiunea unei forţe mecanice exterioare. mai mult sau mai puţin plane, în momentul aplicări unei forţe
Pentru identificarea durităţii mineralelor se utilizează duritatea la exterioare. Clivajul se realizează întotdeauna după planele de minimă
zgâriere, duritate ce se estimează cu ajutorul unei scări comparative, rezistenţă din cadrul reţelei cristalizate, plane unde legătura dintre
cu 10 trepte (Tabel 2). Această scară a fost realizată de Mohs (1912), atomi este foarte slabă. Clivajul este unul dintre cele mai utilizate
iar treptele de duritate sunt arbitrare. În mod curent, pentru aprecierea instrumente în indentificare a unui mineral deoarece clivajul este
durităţii se utilizează şi etaloane de comparaţie comune, cum ar fi: identic pentru un mineral dat indiferent de exemplul studiat. În mod
unghia, acul de oţel şi sticla, etaloane ce sunt la îndemână pe teren şi special, clivajul este utilizat la identificarea mineralelor în cadrul
care ne pot indica cu o precizie destul de ridicată ordinul de mărime rocilor, acolo unde acestea apar sub forma unor “granule”. După
al durităţii. uşurinţa cu care se realizează desfacerea şi după calitatea suprafeţei
TREAPTA MINERALUL ALTE REPERE DE obţinute în urma desfaceri, clivajul poate fi:
DE ETALON APRECIERE - perfect – se deface uşor, iar suprafaţele obţinute sunt perfect netede
DURITATE (de exemplu: muscovit, biotit, grafit – Fig.4a; feldspat – Fig. 4b;
1 TALC se zgârie cu unghia amfibol – Fig. 4c; halit, galenă – Fig. 4d; calcit – Fig. 4e, fluorină,
2 GIPS diamant);
3 CALCIT se zgârie cu acul, - foarte bun – se desface relativ uşor, cu feţe netede;
4 FLUORINĂ nu zgârie sticla - bun – se desface mai dificil, cu feţe mai aspre sau discotinui;
- slab – se desface cu greutate, după feţe de obicei în trepte sau
5 APATIT
curbe;
6 ORTOZĂ zgârie sticla,
- absent – fără posibilitate de clivaj (de exemplu: pirită, cuarţ).
7 CUARŢ fară să o taie
După caz, mineralele pot avea un plan de clivaj (muscovit, biotit,
8 TOPAZ taie sticla, grafit – Fig. 4a), 2 plane de clivaj ce se intersectează la un unghi de
9 CORINDON la lovire produce scântei 900 (feldspat – Fig. 4b) sau diferit de 900 (amfiboli – Fig. 4c), 3 plane
10 DIAMANT de clivaj ce se intersectează la un unghiri de 900 (halit, galenă – Fig.
Tabel 2. Scara comparativă a durităţilor după Mohs 4d) sau diferit de 900 (calcit – Fig. 4c), 4 plane de clivaj (fluorină,
diamant) sau mai mult de 4 plane de clivaj. Recunoaşterea tipului de
Testul de duritate se realizează pe cristale izolate. clivaj şi determinarea relaţiilor angulare dintre palnele de clivaj se
Duritatea este diferită în funcţie de direcţia şi/sau sensul în care realizează prin practică. Studenţii ce identifică pentru prima dată
aplic forţa exterioară. diverse mineralele tind să ignore această proprietate deoarece clivajul
nu este evidenţiat imediat, aşa cum ar fi culoarea. Determinarea
clivajului reprezintă în multe cazuri cheia identificări unui mineral.

4
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

4A 4B

4c 4d

Figura 4. Tipuri plane de clivaj

(după Zumberge & Rutford, 1992 – imagini prelucrate).

4e

5
LUCRĂRI PRACTICE
3. Spărtura
Spărtura reprezintă o suprafaţă rezultată în urma ruperii unui
mineral (cristal). Suprafaţa rezultată nu are nici o legătură cu structura
internă a mineralului, deci este posibilă realizarea unei spărturi în
afara direcţiilor planelor de clivaj.
Pot fi identificate următoarele tipuri de spărturi:
1) regulată (geometrică, în trepte) – caracteristică mineralelor cu
un clivaj perfect sau foarte bun, la care orice şoc determină
desfacerea după planele de clivaj: în general, la mineralele cu
un clivaj perfect este greu de obţinut spărtura.
2) neregulată – suprafaţa este dezvoltată întâmplător, haotic;
3) concoidală – suprafaţa obţinută prezintă forme curbe şi, în
general, este netedă;
4) fibroasă – suprafaţa obţinută prezintă striuri mai mult sau mai
puţin paralele sau radiare;
5) aşchioasă – suprafeţele obţinute sunt mărginite de muchii
ascuţite.
4. Greutatea specifică
Greutatea specifică (G) a unui mineral este un număr care
reprezintă raportul dintre greutatea mineralului şi greutatea unui
volum de apă egal. În contrast cu densitatea, definită ca fiind
greutatea pe unitatea de volum [g/cm3], greutatea specifică prezintă o
valoare dimensională mai mică. Determinarea greutăţii
specifice/densităţii se realizează prin metode de laborator foarte
precise, însă în mod curent se face o apreciere subiectivă.
Considerând o greutate specifică medie de 2.5 – 2.85, mineralele
se pot împărţi în minerale uşoare – cu valori mai mici decât media ş
minerale grele – cu valori mai mari decât media.
De exemplu, avem două minerale diferite – galenă (G=7.6) şi
grafit (G=2.2), de aceeaşi dimensiune. Galena se află într-o mână, iar
grafitul în cealaltă mănă. Astfe, vom realiza o comparaţie între cele
6
GEOLOGIE GENERALĂ
două minerale în termeni de mai greu şi mai uşor. Acest test
urmăreşte să determini o greutate specifică relativă a mineralelor.
C. Proprietăţile optice
Proprietăţile optice rezultă în urma interacţiuni lumini cu materia
minerală, fiind determiate de fenomene fizice, cum ar fi: reflexia,
refracţia, absorbţia, dispersia şi interferenţa.
În analiza macroscopică a proprietăţilor optice intră: culoare,
culoarea urmei, transparenţa şi luciul.
1. Culoarea
Primul lucru pe care îl observă majoritatea persoanelor la un
mineral este culoarea. Deoarece culoarea este indiciu care se observă
foarte clar, majoritatea studenţilor tind să aibă încredere foarte mare
în acest criteriu pentru a identifica mineralul supus observării. Din
nefericire, culoare este unul dintre cele mai ambigui proprietăţi fizice
al mineralelor.
Culoarea reprezintă efectul absorbţiei selective a radiaţiilor
luminoase monocromatice din spectrul general al luminii albe.
Culoarea mineraleor este determinată de compoziţia chimică, de
structura reţelei cristalizate, dar şi de alţi factori.
Culoarea unui mineral poate fi:
1) idiocromată – culoare proprie determinată de caracteristicile
proprii ale mineralului.
2) alocromată - culoarea este dată de prezenţa în cadrul structurii
interne a unor componente străine (impurităţi), adesea în
cantităţi exterm de mici. Aceste componente se numesc
cromatofori. De exemplu, varietăţile de cuarţ (mineral incolor)
care în funcţie de cromatoforul prezent în reţeaua cristalizată
acesta poate deveni violet (ametist), negru (morin), galben
(citrin), roşu (aventurin), verde (prasen) etc.
LUCRĂRI PRACTICE
Cei mai importanţi cromatofori sunt: Fe2+ (verde), Fe3+ (roşu-roz),
Cr (roşu), Mn2+ (violet), Ti3+ (albastru), materia organică (negru).
3+
La nivel global, se obişnuieşte gruparea culorilor în două
categoriii largi, culori leucrocate – care grupează culorile şi nuanţele
deschise, specifice mineralelor ce conţin Na, K, Al şi culori
melanocrate – grupează culorile şi nuanţele închise, specifice
mineraleor ce conţin Fe, Mg, Ca, Mn, etc. Această clasificare care ne
poate oferii informaţii asupra chimismului, prezintă un grad ridicat
de subiectivism.
2. Culoarea urmei
Prin culoarea urmei se înţelege culoarea unui mineral în stare de
pulbere. Denumirea derivă din faptul că, în urma frecării unui
mineral de o suprafaţă rugoasă (placă de ceramică) lasă o urmă de
material fin sfărâmat.
Culoarea urmei poate fi identică cu cea a mineralului (de
exemplu: cupru - culoare roşu de cupru, culoarea urmei roşu-brun;
malachit – culoare verde, culoarea urmei verde) sau poate fi diferită
de cea a mineralui (de exemplu: hematit – culoare neagră, culoarea
urmei roşu-vişiniu; pirită – galben –auriu, culoarea urmei neagră). În
primul caz, culoarea urmei ne indică faptul că mineralele sunt
idiocromat, iar în cel de al doilea caz mineralele sunt alocromate,
deci culoarea mineralului este dată de prezenţa unor cromatoforilor.
Este necesară menţiunea că mineralele transparente sau
semitransparente (translucide), chiar dacă sunt colorate, nu lasă
urmă, iar în cazul mineralelor foarte dure (majoritatea silicaţilor),
mai dure decât placa de porţelan, testul de urmă devine ineficient. În
acest ultim caz, este necesară lovirea mineralului cu un ciocan pentru
a obţine o pulbere.
7
GEOLOGIE GENERALĂ
3. Transparenţa
Acestă proprietate este legată de capacitatea de a lăsa să treacă
prin el razele de lumină. Această proprietate depinde de chimismul
mineralului, de structura reţelei cristalizate, dar şi de grosimea
materialului, de prezenţa planelor de clivaj, a impurităţilor, a
numărului de suprafeţe de reflexie şi refracţie, etc.
În funcţie de capacitatea mineralului de a lăsa să treacă prin el
lumina, mineralele pot fi:
1) transparente – lasă să treacă lumina şi permite trasmiterea
imagini prin mineral (de exemplu: muscovit, calcit, cuarţ,
baritină etc.);
2) translucide (semitransparente) – deşi lasă lumina să treacă,
dar datorită dispersiei lumini este împiedicată trasmiterea
imaginii (de exemplu: feldspat, siderit, olivină, piroxen,
amfibol);
3) opace – mineralul nu lasă să treacă lumina prin el.
Atenţie la grosimea mineralului. În cazul unor minerale de
grosimi mari sau în cazul mineralelor aflate în rocă, observaţiile în
ceea ce priveşte transparenţa se vor realiza în zonele mai subţiri ale
mineralului. Astfel, există posibilitatea ca un mineral care este
transparent să poată fi uşor catalogat ca fiind opac dacă vom face
observaţiile în zonele groase ale mineralului (de exemplu: feldspaţi,
opalul - sticla vulcanică).
4. Luciul
Luciul este o caracteristică a suprafeţelor exterioare ale
mineralului, determinată de reflexia luminii. Calitatea şi intensitatea
luminii reflectate de către suprafaţa unui mineral depinde de tipul
reţelei cristalizate, de unghiul de incidenţă al razelor luminoase, de
puterea de absorbţie şi de indicele de refracţie, dar şi de gradul de
netezire al suprafeţei reflectante.
LUCRĂRI PRACTICE
În funcţie de puterea de refexie a mineralelor, luciul poate fi:
1) metalic – caracteristic mineralelor opace, cu reflexie puternică
şi mare putere de absorbţie; luciul metalic poate fi foarte
strălucitor, asemănător pieselor cromate sau mai puţin
strălucitor, asemănator unei suprafeţe rezultate în urma ruperii
unei piese metalice (de exemplu: cupru, grafit, galenă, pirită,
stibină,etc.);
2) semimetalic – caracteristic unor minerale translucide sau chiar
transparente cu reflexie mare (hematit, covelină, etc);
3) adamantin (diamantin) – specific mineralelor transparente sa
translucide cu indice de refracţie foarte mare, care conferă
acestor minerale senzaţia de luminare interioară (comparabilă
cu luciul diamantului);
4) sticlos – specific mineralelor transparente sau translucide cu
indice de refracţie mic (comparabil cu luciul unui geam) (de
exemplu: halit, calcit, olivină, feldspaţi, etc);
5) matăsos – specific agregatelor fibroase ( de exemplu: gips,
crizotil – denumirea tehnică, azbest);
6) sidefos – specific mineralelor foioase/lamelare sau cu clivaj
perfect, consecinţă a interferenţei razelor reflectate de către
numeroasele suprafeţe interne existente în cadrul mineralului,
în contact cu aerul (comparabil cu luciul sidefos existent la
interiorul cochiliilor de bivalve/scoici);
7) gras – caracteristic suprafeţelor cu spărtură rugoasă sau
concoidală, care dispersează razele reflectate;
8) răşinos – comparabil cu luciul unei răşini;
9) mat – în fapt reprezintă absenţa luciului; în genneral, este
specific pulberilor sau agregatelor pulverulente care împiedică
reflexia luminii (de exemplu: limonit, mineralele argiloase).
8
GEOLOGIE GENERALĂ
D. Alte proprietăţi
Pe lângă proprietăţile morfologice, mecanice şi optice,
caracteristice tuturor mineralelor, unele dintre acestea mai pot
prezenta o serie de proprietăţi specifice, care le individualizează mai
uşor de alte minerale.
Gustul – proprietate specifică unor minerale solubile, de exemplu:
halit (NaCl) – sărat, silvină (KCl) – sălciu.
Mirosul – proprietate legată de capaciatea unor minerale de a
emite unele substanţe volatile, de exemplu: identificarea prezenţei
hidrocarburilor, a hidrogenului sulfurat, a sulfului, a asfaltului, a
arseniului (miros de usturoi); prin umezire mineralele argiloase
prezintă mirosul specific de noroi; cuarţul prrin ciocnire prezintă acel
miros de cremene.
Reacţia cu acidul clorhidric – unele minerale, precum carbonaţii
pot fi identificaţi uşor prin testul cu o soluţie 2% HCl. Reacţia se
bazează pe înlocuirea de către acid a radicalului [CO3]2- cu eliberarea
de H2CO3 , care se descompune în H2O şi CO2 sub forme de bule care
produce efervescenţă. Astfel, calcitul şi aragonitul (CaCO3) dau o
reacţie de efervescenţă violentă la rece, dolomitul - MgCa(CO3)2
reacţionează cu HCl numai la cald, sideritul (FeCO3) reacţionează în
pulbere cu HCl, la cald, iar magnezitul (MgCO3) ne reacţionează cu
HCl. În mod obişnuit acesta este singurul test chimic care se poate
realiza în timpul campaniilor de cercetare în teren.
Proprietăti magnetice – unele dintre minerale prezintă puternice
proprietăţi magnetice. Acestea pot fi evidenţiate prin faptul că ele
dereglează orientarea acul magnetic al busolei, de exemplu:
magnetitul şi pirotina. Şi alte minerale prezintă astfel de proprietăţi
magnetice, dar ele sunt evidenţiate cu ajutorul unor instrumente
speciale.
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Mineralele, elemente constituente ale rocilor elemente native

Proprietăţi Metale Nemetale
Având în vedere criteriul compoziţional, mineralelele au fost CUPRU DIAMANT GRAFIT SULF
încadrate în 8 clase. Formula Cu C C S/S8
chimică
Sistem de [C] [C] [6] [R/M/amorf]
1. Elemente native cristalizare
Mineralele cuprinse în aceasta clasă, circa 33, sunt în marea lor
Habitus izometric izometric lamelar tabular,
majoritare în stare solidă. În cadrul acestei clase au fost separate 2 subizometric,
categorii de elemente native: pulverulent
a) metale şi Duritate 2,5 – 3 10 1-2 1,5 – 2
b) nemetale (Tabel 3). Clivaj absent foarte bun perfect slab
Spătură aşchioasă concoidală regulată neregulată
Metale native Culoare roşu de incolor cenuşiu – galben
În general, sunt minerale compacte, cu greutate specifică ridicată, cupru negru
cu o bună conductibiliate termică şi electrică, opace, cu luciu metalic Culoarea urmei roşu-brun incolor negru alb-galbui
şi culori diferite. Acestea sunt maleabile şi ductile, lipsite de clivaj. Trasparenţă opac transparent, opac transparent,
În mod frecvent, formează soluţii solide (aliaje). translucid translucid
Exemple: Cupru (Cu), Aur (Au), Argint (Ag), Plumb (Pb), etc. Luciu metalic adamantin metalic răşinos, gras,
adamantin
Nemetale native Tabel 3. Elemente native
Cuprind minerale ce aparţin la grupe diferite ale sistemului
periodic şi prezintă sisteme de cristalizare mult mai diversificate. 2. Sulfuri şi sulfosăruri
Frecvent, pot fi întâlnite minerale care au aceeaşi compoziţie, dar În această clasă sunt grupate sărurile hidrogenului sulfurat (H2S)
care prezintă sisteme de cristalizare diferite (de exemplu: grafitul şi şi mineralele reprezentând compuşi similari bazaţi pe anioni cu
diamantul, minerale care prezintă aceeaşi compoziţie chimică – dimensiuni şi proprietăţi comparabile cu ale anionului S2- (seleniuri,
Carbon, dar sisteme de cristalizare diferite, hexagonal, respectiv, telururi, arseniuri), ca şi compuşi cu anioni complecşi (sulfosăruri).
cubic). Clasa grupează un număr mare de minerale, în marea lor
Exemple: Grafit (C), Diamant (C), Sulf (S), etc. majoritate minereuri (se pretează la extragerea unor metale). Sunt
minerale cu greutate specifică ridicată, în majoritatea cazurilor
melanocrate (culoare închisă), opace, luciu metalic şi reţele
cristalizate cu sisteme de simetrie ridicate. Pot forma serii izomorfe

9
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

şi, în câteva cazuri, soluţii solide cu alte sulfuri sau, în anumite fierului. În general, oxizi şi hidroxizi sunt minerale grele,
situaţii, cu metalele native. melanocrate, cu luciu metalic sau semimetalic, cu durităti ridicate.
Exemple: Galenă (PbS), Blendă (ZnS), Pirită (FeS2), Stibină Prezenţa în structura oxizilor a ionului oxidril sau al moleculei de apă
(Sb2S3), Cinabru (HgS), Covelină (CuS), Pirotină (Fe1-XS) – prezintă va determina modificări în ceea ce priveşte gradul de coeziune al
proprietăţi magnetice, Calcopirită (CuFeS2), Realgar (AsS), reţelei cristalizate.
Auripigment (As2S3) (Tabel 4). Exemple: Magnetit – Fe3O4 (prezintă propietăţi magnetice),
Hematit - Fe2O3, Goethit – FeO (OH), Limont – Fe2O3 × nH2O,
sulfuri şi sulfosăruri Psilomelan – MnO × nH2O, Brucit Mg(OH)2, Corindon - Al2O3
Proprietăţi GALENĂ BLENDĂ PIRITĂ STIBINĂ (prezintă varietăti colorate alocromatic cu calităti de piatră
Formula PbS ZnS FeS2 Sb2S3 semipreţioasă: rubin – roşu, safir – albastru, smarald oriental – verde,
chimică topaz oriental – galben) (Tabel 5).
Sistem de [C] [C] [C] [R]
cristalizare Oxizi şi Hidroxizi
Habitus izometric izometric izometric acicular Proprietăţi MAGNETIT HEMATIT GOETHIT LIMONIT
Duritate 2,5 – 2,75 3,5 – 4 6 – 6,5 2 Formula Fe3O4 Fe2O3 FeO (OH) Fe2O3 ×
Clivaj perfect perfect absent perfect chimică nH2O
Spătură geometrică concoidală concoidală regulată Sistem de [C] [3] [R] [amorf]
Culoare cenuşiu de negru, brun, galben cenuşiu cristalizare
plumb galben albăstrui Habitus izometric tabular prismatic -
Culoarea urmei negru negru-brun negru negru tabular
Trasparenţă opac opac, opac opac Duritate 5,5 – 6,5 5-6 5 – 5,5 2,7 – 4,3
translucid Clivaj bun absent perfect absent
Luciu metalic adamantin, metalic metalic Spătură neregulată neregulată neregulată neregulată,
răşinos concoidală
Tabel. 4. Sulfuri şi sulfosăruri Culoare negru negru, brun, negru ocru,
cenuşiu galben
3. Oxizi şi Hidroxizi Culoarea urmei negru roşu – brun ocru,
Clasa cuprinde totalitatea oxizilor simpli, a oxizilor hidrataţi şi a vişiniu galben
Trasparenţă opac opac opac opac
hidroxizilor metalici şi nemetalici din natură, cu excepţia SiO2, care
Luciu metalic metalic, adamantin mat
datorită reţelei cristalizate specifice se încadrează în clasa silicaţilor.
semimetalic
Grupează combinaţii cu circa 40 de elemente chimice, în majoritatea
Tabel 5. Oxizi şi Hidroxizi
metalice. În natură, cei mai frecvenţi oxizi şi hidroxizi sunt cei ai

10
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

4. Halogenuri acizii. În urma acestor reacţii are loc înlocuirea anionului [CO3]2- sau
Clasa cuprinde minerale reprezantând săruri ale acizilor [HCO3]- cu anioni mai tari (Cl-, [NO3]2-, [SO4]2-). Aceste reacţii au
halogenaţi (HF, HCl, HBr, HI) în combinaţie cu cationi metalici loc cu degajare de CO2 în efervescenţă.
poziţionaţi în stânga sistemului periodic al elementelor (metale Carbonaţii sunt minerale cu duritate medie (3-5), în majoritatea
alcaline şi calco-alcaline). În general, sunt minerale uşoare, incolore cazurilor incolore sau colorate alocromatic, cu un clivaj bun la
sau colorate alocromatic, cu duritate mică şi solubilitate ridicată perfect. Prezintă frecvent polimorfism (de exemplu: carbonatul de
(excepţie - fluorurile). calciu (CaCO3) prezintă două forme cristalografice – aragonit şi
Exemple: Halit (NaCl) – gust sărat, Silvină (KCl) – gust amar, calcit).
Fluorină (CaF2) – fluorescent în spectru ultraviolet, etc. (Tabel 6). Exemple: Aragonit (CaCO3), Calcit (CaCO3), Dolomit
halogenuri (CaMg[CO3]2), Magnezit (MgCO3), Siderit (FeCO3), Rodocrozit
Proprietăţi HALIT SILVINĂ FLUORINĂ (MnCO3) – culoare roz-roşu, Malachit (Cu2[CO3] (OH)2) – culoare
Formula chimică NaCl KCl CaF2 verde, Azurit (Cu3[CO3]2 (OH)2) – culoare albastră, etc. (Tabel 7).
Sistem de [C] [C] [C] Carbonaţi
cristalizare Proprietăţi ARAGONIT CALCIT DOLOMIT
Habitus izometric izometric izometric Formula chimică CaCO3 CaCO3 CaMg[CO3]2
Duritate 2 2 4 Sistem de [R] [3] [3]
Clivaj perfect perfect perfect cristalizare
Spătură concoidală neregulată concoidală Habitus prismatic, izometric, izometric
Culoare incolor, alb, alb-cenuşiu, incolor, acicular, prismatic, prismatic,
colorat portocaliu, violet, verde fibros tabular tabular
alocromatic incolor Duritate 3,5 – 4 3 3,5 – 4
Culoarea urmei incolor, alb incolor, alb incolor, alb Clivaj bun perfect perfect
Trasparenţă transparent, transparent, transparent, Spătură concoidală concoidală concoidală
translucid translucid translucid Culoare incolor, alb, incolor, alb, incolor,
Luciu sticlos sticlos sticlos - colorat colorat cenuşiu, brun
adamantin alocromatic alocromatic
Tabel 6. Halogenuri Culoarea urmei incolor, alb incolor, alb incolor, alb
Trasparenţă transparent, transparent, transparent,
translucid translucid translucid
5. Carbonaţi Luciu sticlos sticlos - sidefos sticlos - sidefos
Clasa cuprinde mineralele reprezentând sărurile acidului carbonic Alte proprietăţi efervescenţă efervescenţă efervescenţă
(H2CO3) cu cationi mono- sau bivalenţi. În general, aceste minerale violentă cu HCl violentă cu HCl slabă cu HCl
sunt solubile în ape cu un pH acid şi reacţionează relativ uşor cu Tabel 7. Carbonaţi

11
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

6. Sulfaţi 7. Fosfaţi
Clasa grupează minerale reprezentând sărurile oxigenati ale Clasa grupează sărurile acidului ortofosforic (H3PO4) şi sărurile
sulfului (cu anion [SO4]2-) la care se pot adăuga şi săruri ale unor cu anioni comparabili cu [PO4]3-, respective arseniaţi (anion -
anioni cu structură similară (cromaţi – anion [CrO4]2-; molibdaţi – [AsO4]3-) şi vanadaţi (anion - [VO4]3-). Cel mai cunoscut mineral al
anion [MoO4]2-; wolframaţi – anion [WO4]2-. acestei clase este apatitul - Ca5(PO4)3(OH,F). Fosfaţii sunt dificil de
Această clasă cuprinde minerale cu duritaea scăzută, cu clivaj bun identificat macroscopic, mai ales în cadrul rocilor sedimentare, unde
la perfect, în general incolore şi transparente. Sunt minerale relative formează agregate colomorfe împreună cu alţi fosfaţi sau sunt
uşor solubile, mai ales cei care conţin cationic momovalenţi. diseminaţi.
Frecvent pot forma reţele hidratate sau anhidre, în funcţie de geneză 8. Silicaţii
(de exemplu: sulfatul de calciu hidratat – Gips şi sulfatul de calciu De departe, silicaţii reprezintă cel mai important de minerale,
anhidru – Anhidrit). însumând circa o treime din numărul total al mineralelor existente şi
Exemple: Gips (CaSO4 × 2H2O), Anhidrit (CaSO4), Baritină circa 75% din greutatea scoarţei terestră. Majoritatea rocilor au în
(BaSO4), etc. (Tabel 8). compoziţia lor silicaţi.
sulfaţi Teoretic, silicaţii ar reprezenta săruri al acidului silicic (H4SiO4),
Proprietăţi GIPS ANHIDRIT BARITINĂ dar acest acid este virtual. Acest acid este cunoscut decât sub formă
Formula chimică CaSO4 × 2H2O CaSO4 BaSO4 de săruri (silicaţi).
Sistem de [M] [3] [3] Din punct de vedere chimic, silicaţii se bazează pe un număr mic
cristalizare de cationi, dar prezintă o mare variabilitate dată de extinderea
Habitus tabular, tabular, tabular, lamelar fenomenului de izomorfism şi de structura spaţială foarte complexă a
prismatic, fibros prismatic, reţelelor cristalizate.
izometric
Duritate 2 3,5 3 - 3,5
GRUPAREA [SIO4]4-, care constitue
Clivaj perfect perfect perfect/foarte bun
baza tuturor silicaţilor, este dată de
Spătură neregulată neregulată neregulată
legătura covalentă dintre un ion de siliciu
Culoare incolor, alb, incolor, alb, incolor, alb
gălbui, roz, albastru, violet, şi patru ioni de oxigen, într-o configuraţie
negru, etc. etc. de tetraedrică. fiecare tetraedru sio4 este
Culoarea urmei alb alb alb un anion cu patru sarcini disponibile, pe
Trasparenţă transparent, transparent transparent, care le poate contrabalansa fie prin
translucid translucid legături cu diverşi cationi (Na+, K+, Ca2+,
Luciu sticlos, mătăsos, sticlos, sidefos sticlos - Mg2+, etc), fie prin legături cu alte
sidefos adamantin tetraedre de Sio4, legături realizate prin
Tabel 8. Sulfaţi intermediul oxigenului.

12
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Clasificarea silicaţilor prezenta grupe de minerale cu proprietăţi comune (de exemplu:

Deşi numărul elementelor care intră în compoziţia silicătilor este grupa granatului, grupa olivinei, grupa distenului). Frecvent,
relativ scăzut, posibilităţile de combinate a lor sunt foarte numeroase, nezosilicaţii apar sub formă de cristale idiomorfe. Sunt minerale cu
ducând la formarea unui număr mare de minerale. duritate ridicată (6 - 7 scara lui Mohs) şi cu clivaj slab sau absent.
Sistematica silicaţilor are la bază modul de combinare a Exemple: Olivină: (Mg, Fe)2 [SiO4], Granat: X32+ Y23+ [SiO4]3 –
tetraedrilor de [SiO4]4- (Fig. 4). Astfel, au fost separate 7 subclase: unde: X2+ = Ca, Mg, Fe, iar Y23+ = Al, Fe, Cr), Disten: Al[SiO4]O,
nezosilicaţi, sorosilicaţi, nezo-sorosilicaţi, inosilicati, filisilicaţi şi Cloritoid (Tabel 9).
tectosilicaţi. De subliniat faptul că, chiar dacă macroscopic aceste
structuri reticulare nu pot fi remarcate, proprietăţile fizice induse de Nezosilicaţi
reţeaua cristalizată permit, în anumite limite, încadrarea Proprietăţi OLIVINĂ GRANAT
macroscopică în subclase. Formula chimică (Mg, Fe)2 [SiO4] X32+ Y23+ [SiO4]3
Sistem de [R] [C]
cristalizare
Habitus prismatic izometric
Duritate 7 6,5 – 7,5
Clivaj slab absent
Spătură concoidală neregulată/concoidală
Culoare verde, uneori galgen variabilă: galben, roşu,
sau alb când este brun, verde, negru
alterată
Culoarea urmei incolor alb, uneori slab colorat
Figura 4. Structuri reticulare ale silicaţilor: 1- tetraedri izolaţi (nezosilicaţi); Trasparenţă transparent, translucid transparent
2 – tetraedri în structuri inelare (ciclosilicaţi); 3 – tetraedri în lanţuri simple Luciu sticlos, gras sticlos, gras
(inosilicaţi – piroxeni); 4 – teraedri în lanţuri duble (inosilicaţi – amfiboli); Tabel 9. Silicaţi - Nezosilicaţi
5 – tetraedri în reţele plane infinite (filosilicaţi)
Sorosilicaţi
Nezosilicaţi Minerale silicatice care prezintă o reţea formată din doi teraedri
Reprezintă silicaţii cu grupări tetraedrice [SiO4]4- izolate, legare în [SiO4]4- care îşi pun în comun un atom de oxigen, rezultând gruparea
reţea numai prin intermediul cationilor metalici (Fig. 4.1). anionică [Si2O7]6- în legătură cu cationi de Ca2+, Fe2+, Al3+.
În general, formează compuşi cu cationic grei (Mg2+, Ca2+, Fe2+,
Fe , Ti4+), adesea în serii izomorfe. Datorită izomorfismului,
3+

macroscopic sunt dificil de apreciat speciile minerale, de aceea se vor

13
LUCRĂRI PRACTICE
Nezo-sorosilicaţi
Sunt silicaţi cu o grupare anionică mixtă a tetraedrilor de [SiO4]4-.
Astfel, o parte din tetraedri sunt izolaţi, iar alţii formează perchi de
câte doi. Formula grupării anionice a nezo-sorosilicaţilor va fi
[SiO4][Si2O7]. Se mai poate remarca prezenţa unor grupări anionice
suplimentare de O şi (OH)- .
Sunt minerale cu un habitus prizmatic, clivaj perfect şi duritate
ridicată. Adesea, aceste minerale sunt grupate în agregate
microgranulare. Dimensiunile foarte mici ale acestor minerale face
practice imposibil studiul lor macroscopic.
Exemplu: Epidotul – Ca2FeAl2 [Si2O7] [SiO4] (OH, O).
Ciclosilicaţi
Aceste minerale prezintă următoarea structură: un teraedru de
[SiO4]4- se leagă de alţi doi tetraedri prin câte un colţ, determinând
formarea unor inele care pot conţine un număr diferit de tetraedri (3,
4, 5 sau 6) (Fig. 4. 2). Formula standard a anionului este [SinO3n]2n-.
Sunt minerale cu un habitus prismatic, acicular sau fibros, foarte rar
izometric, cu un clivaj slab la bun şi duritate ridicată.
Exemple: Beril – Be3Al2 (Si6O18), Turmalină – Borosilicat de Na,
Ca, Mg, Fe, Mn, Al.
Inosilicaţi
Minerale silicatice formate din asocierea teraedrilor [SiO4]4- în
lanţuri infinite, simple sau duble, această diferenţă stă la baza
clasificării structurale a inosilicaţilor.
Inosilicaţii ce prezintă lanţuri infinite simple se numesc
PIROXENI, iar cei ce prezintă lanţuri duble infinite se numesc
AMFIBOLI (Fig. 4. 3 şi 4. 4).
14
GEOLOGIE GENERALĂ
PIROXENI
Reprezintă minerele silicatice în care fiecare tetraedru de [SiO4]4-
al lanţului îşi pune în comun 2 atomi de oxigen, iar oxigeni rămaşi
liberi se leagă de diverşi cationi (Ca2+, Na+, K+, Fe2+, Fe3+, Al3+,
Ti4+)(Fig. 4. 3). Formula generală a anionului este [SiO3] n 2- sau
[SinO3n]2n-. Sunt minerale ce prezintă un habitus scurt prismatic,
adeasea cu cristale izomorfe. Prezintă un clivaj bun, transversal pe
direcţia de alungire. În ceeea ce priveşte culoare, piroxeni sunt
minerale melanocrate (închise la culoare). Frecvent formează serii
izomorfe.
Exemple: Enstatit – (Mg,Fe)2[Si2O6], Jadeit - NaAl[Si2O6], Augit
– (Ca, Mg, Fe2+, Fe3+, Ti, Al)[(Al,Si)2O6](Tabel 10).
Un grup particular de inosilicaţi cu lanţuri infinite simple îl
reprezintă PIROXENOIZI, în care periodicitatea reţelei anionice
este mai mare decât 2, deoarece aceste minerale adiţionează cationi
bivalenţi cu rază ionică mare (Ca2+, Mn2+, Fe2+). Gruparea anionică
devine [Si3O9] 6- sau [SinO3n]6-.
Exemplu: Wollastonit - CaSiO3, Rodonit – (Mn, Fe, Ca)SiO3
(Tabel 10)
AMFIBOLI
Reprezită minerele silicatice formate prin unirea a două lanţuri
simple de tip piroxen, legate între ele din 2 în 2 tetraedri [SiO4]4- prin
intermediul unui atom de Oxigen (Fig. 4. 4). Astfel, jumătate din
teraedri lanţului dublu au atomii de oxigen legaţi de alţi doi tetraedri
şi 2 atomi de oxigen nelegaţi, atomi ce se vor lega de diverşi cationi
(Ca2+, Na+, K+, Fe2+, Fe3+, Al3+, Ti4+). Formula generală a grupării
anionice este ([Si4O11]6-)n. datorită structuri de lanţ dublu, amfiboli
pot adiţiona ioni suplimentari [OH]- sau F-. În unele cazuri, Si4+ din
cadrul grupării anionice poate fi substituit de Al3+.
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Amfiboli sunt minerale ce prezintă un habitus lung prismatic, Filosilicaţi

acicular sau fibros, adeasea cu cristale izomorfe. Prezintă un clivaj Această subclasă cuprinde minerale a căror structură este
bun până la perfect, paralel cu feţele alungite de prizmă. În ceeea ce reprezentată de reţele tetraedrice planare infinite, cu ochiuri
priveşte culoare, amfiboli sunt minerale melanocrate (închise la hexagonale, formate prin legarea teraedrilor de [SiO4]4- între ei prin
culoare). La fel ca şi piroxeni, frecvent prezintă serii izomorfe. câte 3 atomi de oxigen coplanari (aflaţi în acelaşi plan). Ioni de
Exemple: oxigen apicali sun îndreptaţi în acelaşi sens (Fig. 4. 5). Formula
Tremolit – Ca2(Mg,Fe)5[Si4O11]2(OH)2; Horblendă comună – grupării anionice este [ Si4O10]. Cationi, legaţi de oxigenul rămas
(Ca,Na,K)2-3(Mg,Fe2+,Fe3+,Al3+)5[(Al,Si)2Si6O22](OH,F)2 (Tabel 10). liber, sunt foarte diferiţi (Na+, K+, Ca2+, Fe2+, Fe3+, Al3+, etc.).
Această structură planară a filosilicaţilor se reflectă şi în anumite
inosilicaţi proprietăţile, cum ar fi: habitusul care întotdeauna este tabular – foios
Proprietăţi PIROXENI PIROXENOIZI AMFIBOLI – lamelar, iar clivajul este perfect, paralel cu planele anionice
AUGIT WOLLASTONIT HORNBLENDA infinite.
COMUNĂ
Formula (Ca, Mg, Fe2+, CaSiO3 vezi text
Filosilicaţii prezintă compoziţii chimice foarte complexe, date de
chimică Fe3+,Ti,Al) posibilitatea substituirii ionilor de Si cu cei de Al şi de posibila
[(Al,Si)2O6] prezenţă în cadrul reţelei a ionilor de (OH)-. Sistematica filosilicaţilor
Sistem de [M] [T] [T] este complexă, în cele mai multe cazuri determinarea mineralelor
cristalizare fiind posibilă numai prin analize de laborator. În general,
Habitus scurt prismatic lung prismatic prismatic, determinările macroscopice se pot realiza pe baza unor criteri mai
lung prismatic mult sau mai puţin empirice, dar care sunt suficiente pentru o
Duritate 5,5 - 6 4,5 - 5 5-6 identificare rapidă în condiţii de teren.
Clivaj bun perfect bun - Grupa TALCULUI – cuprinde minerale de dimensiuni foarte
Spătură concoidală/ geometrică geometrică mici (nu pot fi văzute cu ochiul liber), adesea în agregate compacte,
neregulată de culoare deschisă. Exemple: Talc – Mg6[Si8O20](OH)4, Pirofilit –
Culoare verde sau brun alb negru
Al6[Si8O20](OH)4 (Tabel 11).
pal la verde cenuşiu verde închis
sau brun
- Grupa SERPENTINELOR – cuprinde minerale ce formează
închis, negru agregate compacte ce culori ce variază de la alb-cenuşiu la negru-
Culoarea negru-verzui alb neagră verzui. Prezintă 2 varietăţi de habitus, lamelar pentru Antigorit şi
urmei fibros pentru Crizotil (=Azbest). Dezvoltarea exterm de mică a
Trasparenţă translucid/opac transparent/translucid translucid/opac acestor cristale face uneori imposibil observarea anumitor caractere
Luciu sticlos sticlos, mătăsos sticlos (de exemplu: clivajul, uneori chiar habitusul). Exemple: Antigorit şi
Tabel 10. Silicaţi - Inosilicaţi Crizotil - Mg6[Si4O10](OH)8 (Tabel 11).

15
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

- Grupa MICELOR – grup complex, izomorf de alumo-silicaţi de structuri şi compoziţii diferite. Acestă grupă cuprinde minerale
K, Al, Mg şi Fe, cu numeroase varietăţi cationice şi cu adaosuri submicroscopice (reţeaua cristalizată poate fi identificată prin
anionce de tip (OH)-. Habitusul este tabular-foius, cu clivaj perfect. difracţie a raxelor X – XRD). Mineralele argiloase sunt hidrofile, au
Exemple: Muscovit (=Mica albă) – K2Al4[Al2Si6O20](OH,F)4, Sericit capacitatea de a reţine apa în cadrul reţelei cristalizate, urmată de
– varietate microcristalină a Muscovitului, Biotit (=Mica neagră) – gonflare, de creştere a plasticităţii. La temperatură normală, procesul
K2(Mg,Fe)6-4[Al2-3Si6-5O20]O0-2(OH,F)4-2 (Tabel 11). este reversibil.
- Grupa CLORITELOR – cuprinde minerale cu structuri Formula chimică generală X2Y4-6 [(Si,Al)8O20](OH)8 × n H2O
asemănătoare micelor, dar cu o compoziţie mult mai complexă. unde X = Na, K, Ca, iar Y = Fe2+, Mg, Fe3+, Al. Exemple: Caolinit,
Aceste minerale prezintă culori de verde, negru-verzui. Exemplu: Illit, Smectit. (Tabel 11).
Clorit – (Mg, Fe)10Al2[(Al,Si)8O20](OH)16, Chamosit – (Fe2+,Mg)4-
3+
6(Fe ,Al)1-4[(Si2-8Al1-2)O10](OH)8 (Tabel 11).
- Grupa MINERALELOR ARGILOASE – cuprinde minerale cu
Filosilicaţi
GRUPA GRUPA GRUPA GRUPA GRUPA
Proprietăţi TALCULUI SEPTENTINEI MICELOR CLORITELOR MINERALELOR
ARGILOASE
TALC CRIZOTIL MUSCOVIT BIOTIT CLORIT CAOLINIT
Formula chimică Mg6[Si8O20] Mg6[Si4O10](OH)8 K2Al4[Al2Si6O20](OH,F)4 K2(Mg,Fe)6-4 (Mg,Fe)10Al2 X2Y4-6 [(Si,Al)8O20]
(OH)4 [Al2-3Si6-5O20]O0-2 [(Al,Si)8O20](OH)16 (OH)8 × n H2O
(OH,F)4-2
Sistem de cristalizare [M] [M] [M] [M] [M] [M/T]
Habitus tabular, foios fibros lamelar lamelar tabular, foios foios
Duritate 1 3,5 - 4 2,5 - 4 2,5 - 3 2–3 2 – 2,5
Clivaj perfect perfect perfect perfect perfect perfect
Spătură neregulată concoidală/ neregulată neregulată neregulată neregulată
aşchioasă
Culoare alb, alb-cenuşiu incolor brun, negru verde, negru-verzui alb, alb-gălbui
cenşiu-gălbui
Culoarea urmei alb incolor incolor incolor alb, verde pal alb
Trasparenţă translucid translucid transparent transparent transparent translucid
Luciu ceros, gras mătăsos sticlos sticlos sidefos mat
microscopic microscopic ultramicroscopic
Tabel 11. Silicaţi - Filosilicaţi

16
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Tectosilicaţi cu mediul exterior, în funcţie de ph-ul apei, razele ionice ale

Această subclasă cuprinde mineralele silicatice cu o reţea cationilor şi temperatură. Acestă proprietate le conferă calităţi
cristalizată tridimensională, reţea formată prin legarea tetraedrilor de favorabile de utilizare ca filtre schimbători de ioni. Aceeaşi zeoliţi,
[SiO4]4- între ei prin toţi cei 4 atomi de oxigen. Astfel, teoretic nu au proprietatea de a reţine apa, gazele şi diferite molecule organice
mai există nici un atom de oxigen liber sa adiţioneze cationi, dar sau anorganice.
fecvent, ionii de Si sunt substituiţi de cei de Al. Astfe, apare
posibilitatea adiţionări de cationi cu raze ionice mari (K+, Na+, Ca2+, tectosilicaţi
Ba2+). Tectosilicaţii pot prezenta şi grupări anionice suplimentare (F-, Proprietăţi FELDSPAŢI FELDSPAŢI
Cl-, [OH]-, [SO4]2-), iar zeoliţi prezintă molecule de apă slab legate. POTASICI CALCO-SODICI
- Grupa FELDSPATILOR. Feldspaţii sunt alumosilicaţi de K, Na Formula K[AlSi3O8] Albit - Na[AlSi3O8]
şi/sau Ca, saturaţii în silice. Frecvent formează serii izomorfe cu chimică Anortit - Ca[AlSi3O8]
miscibilitate totală la acelaşi tip de reţea cristalizată. Sistem de [M] – Ortoză [T]
Clasificarea felspaţilor, urmărind criteriul compoziţional: cristalizare [T] - Microclin
1) Feldspaţi Potasici – Ortoza, Microclin – prezintă aceeaşi formulă Habitus prismatic prismatic
chimică K[AlSi3O8], dar sisteme de cristalizare diferită, [M}, Duritate 6 – 6,5 6 – 6,5
respectiv, [T] şi Clivaj perfect perfect
2) Felspaţi Calco-sodici – Albit - Na[AlSi3O8]; Anortit - Spătură neregulată/concoidală neregulată/concoidală
Ca[AlSi3O8] (Tabel 12). Culoare roz deschis, roşu (Ortoză) alb – gălbui
Feldspaţii sunt minerale foarte bine reprezentate în cadrul rocilor alb-cenuşiu, alb-verzui negru-verzui
(Microclin) negru
magmatice şi metamorfice. Aceste minerale, ajunse în domeniul
Culoarea urmei incolor incolor
exogen, se alterează relativ rapid.
Trasparenţă translucid translucid
- Grupa FELDSPATOIZI
Luciu sticlos sticlos, sidefos
Dacă feldspaţii sunt minerale saturate în silice, feldspatoizii sunt
Tabel 12. Silicaţi – Tectosilicaţi – Feldspaţi
minerale subsarurate în silice. Feldspatoizii prezintă adesea culori
specifice (de exemplu: Nefelin – cenuşiu de nor, Sodalit – albastru-
indigo). Aceste minerale sunt întâlnite numai în cadrul roci Grupa SILICEI (SiO2). Grupa este formată din reţele de
magmatice. Exemple: Nefelin – Na3K[Al4Si4O16]; Sodalit – tectosilicat compacte, alcătuite din tetraedri [SiO4]4-, fără substituţii
Na8[Al6Si6O24]Cl2. ionice, deci sunt alcătuite exclusiv din Si4+ şi O2-. Formula chimică
- Grupa ZEOLITILOR – sunt alumosilicaţi de Ca, Na, rar Mg şi SiO2 este comparabilă cu a unui oxid, dar structura reţelei î-l
K, care prezintă molecule de apă slab legate. Datorită acestor legături încadrează la subclasa tectosilicaţilor. Grupa cuprinde minerale
slabe, zeoliţi permit cedarea şi recuperarea apei fară a distruge formate în condiţii de geneză diferite. Cele mai frecvente minerale
reţeaua cristalizată. Zeoliţii, permit şi un schimb cationic permanent ale acestei subclase sunt: cuarţul, calcedonia şi opalul (Tabel 13).

17
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Cuarţul prezintă un habitus izometric până la prizmatic, de obicei culoare şi aspect, poartă denumiri diferite, şi anume: carneol (roşie),
sub forma unor cristale bipiramidate. Calcedonia reprezintă o sardonix (brună sau roşie), agat (zone paralele de diferite culori),
varietate a cuarţului criptocristalină (= dimensiuni mici ale onix (benzi regulate concentrice), varietăţile estetice fiind utilizate ca
cristalelor, dar vizibile cu ochiul liber). Ambele variatăţi sunt lipsite pietre semipreţioase.
de clivaj, au duritate ridicată (7 – scara lui Mohs), spărtura este Opalul, este amorf, conţine apă în proporţii variabile. Poate fii
concoidală. incolor sau divers colorat datorită anumitor impurităţi. Varietăţile
estetice pot fi utilizate ca pietre semipreţioase.
tectosilicaţi
Proprietăţi GRUPA SILICEI Mineralele în crusta terestră
CUARŢ CALCEDONIE OPAL În momentul de faţă se cunosc mai mult de 3000 de specii
Formula SiO2 SiO2 SiO2 × n H2O minerale (numărul lor este în continuă creştere), dar dintre acestea
chimică
doar aproximativ 20 sunt foarte frecvente, şi doar 9 dintre acestea
Sistem de [3] [3] [amorf]
ajung să constitue 95% din crusta terestă. Cele 9 minerale fac parte
cristalizare
din clasa silicaţilor. Acestea la fel ca şi toate celelalte minerale pot fi
Habitus izometric - prizmatic
prismatic divizate în două grupe principale: minerale felsice şi mafice.
Duritate 7 7 7 Mineralele mafice au în constituţia silicaţilor elemente grele,
Clivaj absent absent absent dominate de fier şi magneziu. În compoziţia acestora intră deci: Mg,
Spătură concoidală concoidală concoidală Fe, Ca, Al, SiO2. Exemple de minerale mafice: Olivina, Hornblenda,
Culoare incolor sau incolor sau divers divers colorată Augit, Biotit, Feldspat calco-sodic (Anortit). Aceste minerale au în
divers colorat colorat general culori închise (mai puţin Anortitul) şi sunt formate prin
alocromatic alocromatic procese magmatice de diferenţiere a materialului provenit direct din
Culoarea urmei incolor alb incolor mantaua superioară. Gabbrourile şi bazaltele sunt constituite
Trasparenţă transparent translucid translucid majoritar din acest tip de minerale.
Luciu sticlos răşinos, gras gras, sticlos Mineralele felsice au un procent redus de elemente grele,
Tabel 13. Silicaţi – Tectosilicaţi – grupa Silicei respectiv un procent ridicat de elemente uşoare precum Al, K, Si, O.
Exemple de minerale felsice: Cuaţ, Feldspatul potasic (Ortoză,
În general, sunt minerale incolore, dar pot prezenta şi varietăţi Microclin), Feldspatul calco-sodic (Albit), Muscovit. Mineralele
colorate alocromatic, atunci aceste varietăţi devin pietre felsice prezintă culori deschise şi sunt formate tot prin procese
semipreţioase. Varietăţile colorate ale cuarţului: ametist (violet), magmatice de diferenţiere, însă de data aceasta a materialului din
morion (negru), citrin (galben), prasen (verde), aventurin (roşu). crustă. Ele sunt constituentul rocilor granitice şi riolitice.
Sunt considerate pietre semipeţioase şi varietăţile incolore -
transparente ale cuarţului – cristal de stâncă. Calcedonia, după

18
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

- ELEMENTE DE PETROLOGIE -
PETROLOGIA (gr. petra – piatră, logos – discurs, vorbire) –
ramura geologiei care se ocupă cu studiul rocilor (corpuri
petrografice = litoni) si al proceselor prin care acestea se formează.
ROCILE - sunt agregate naturale de minerale.
Practic crusta terestră este integral alcătuită din roci, formate în
condiţii şi prin procese geologice foarte variate. Analizând
mineralele constituente putem denumi o rocă, iar analizând mai
departe o succesiune de roci putem aprecia condiţiile şi procesele de
formare ale rocilor (Fig. 5).
Rocile sunt divizate în trei mari categorii funcţie de originea lor: roci
magmatice, roci metamorfice, roci sedimentare.
Acesta clasificare este realizată în funcţie de natura proceselor
petrogenetice fundamentale care generază rocile. Astfel, rocile
magmatice şi metamorfice sunt generate de procesele endogene care
sunt legate de caracteristicile interne ale Pământului. Rocile
sedimentare sunt generate de procesele exogene de interactiune
dintre învelişurile externe ale Pământului şi partea superficială a
litosferei.
Roci magmatice care sunt compuse dim minerale care au cristalizat
din topituri fierbinţi numite magme. Această categorie include rocile
formate prin activităţi vulcanice la suprafaţa scoarţei terestre şi pe
cele formate în interiorul scoarţei la diverse adâncimi
Roci sedimentare formate prin acumularea şi litificarea materialului
clastic provenit din dezagregarea şi alterarea rocilor preexistente sub
influenţa factorilor externi. Tot aici sunt incluse şi rocile formate pe
cale chimică sau organică în mediile de la suprafaţa scoarţei terestre.
Roci metamorfice sunt derivate din roci preexistente (magmatice,
sedimentare sau chiar metamorfice) care au fost supuse
temperaturilor şi/sau presiunilor mai ridicate decât cele de formare Figura 5. Cum se combină atomii pentru a forma rocile
iniţială. (dupa Press & Siever, 1982)

19
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Roci Roci Roci metamorfice

Grupe majore de roci

magmatice sedimentare
Fiecare grup major de roci prezintă o serie proprietăţi fizice
şi chimice care sunt mai mult sau mai puţin variabile in funcţie de
mineralele din care sunt alcătuite rocile. Stabilirea originii rocilor şi
clasificarea fiecărui grup major de roci se realizează în funcţie de
compoziţia mineralogică si caracteristicile structurale şi texturale
(Fig. 6).
Originea rocilor

mineralogică
Compoziţie
- Compoziţia mineralogică – se referă la categoriile
Tipul de magmă iniţiale supuse Tipul factorilor de
minerale care intră în alcătuirea rocii respective;
(compoziţia chimică a actiunii proceselor metamorfism
magmei) exogene.
- Structura (lat. structura – clădire) – se referă la gradul de
cristalizare al mineralelor care intră în alcătuirea rocii, la
dimensiunile relative şi absolute ale granulelor minerale si la forma
componentelor minerale; Modul de cristalizare

Structură + Textură
şi locul de consolidare Intensitatea factorilor de
al magmei. Evoluţia şi metamorfism în funcţie
- Textura (lat. textura – ţesere, pânză, împletire) – se referă
Condiţiile mecanice în succesiunea de locul de desfăşurarea
la modul de aranjare, de distribuţie spaţială a componentelor care s-a produs proceselor exogene al proceselor
minerale în cadrul edificiului petrografic, reprezentat prin rocă. consolidarea magmei metamorfice

Datarea relativă a
Prezenţa stratelor de roci
fosilelor sedimentare şi
indicaţii cu privire
la FLM al medului
depozitional
Figura 6. Indicaţii obţinute prin studiul compoziţiei mineralogice, a
structurii si texturii rocilor in functie de originea acestora
(modificata dupa Press & Siever, 1982)

20
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

ROCI MAGMATICE1
Rocile magmatice – sunt roci endogene, produse ale consolidării
magmelor.
MAGMELE – sunt topituri naturale de silicaţi care conţin în soluţie
sau în suspensie o fază gazoasă (substanţe volatile: H2O, CO2, H2S)
şi o fază solidă (minerale deja formate).
Consolidarea magmelor se poate produce în condiţii abisale,
plutonice (în rezervoarele magmatice sau în condiţii filoniene), în
condiţii subvulcanice sau chiar la suprafaţă, atunci când topiturile
magmatice sun expulzate la exterior, situaţie în care ele sunt
denumite LAVE.
În funcţie de compoziţia chimică iniţială a magmelor si de locul şi
condiţiile de consolidare, rocile magmatice prezintă o anumită
compoziţie mineralogică şi anumite caracteristici structurale şi
texturale.
COMPOZIŢIA MINERALOGICĂ - minerale care intră în
alcătuirea rocilor magmatice se pot grupa în doua categorii:
- minerale primare – formate în timpul procesului de
consolidare a topiturilor;
- minerale secundare – formate ulterior consolidarii rocilor
prin transfomarea mineralelor primare sau în urma circulaţiei unor
soluţii postmagmatice; se pot depune în spaţiile intregranulare libere
sau în fisuri.

Olivine (Ol)
MAFICE Piroxeni (Px)
(melanocrate) Amfiboli (Am)
Minerale principale Biotit (Bi)
(exista în proporţii diferite şi conferă Fedspaţi alcalini (A)
Mineralele Minerale primare specificul rocilor care le conţin) Feldspaţi plagioclazi (P)
rocilor FELSICE Silice (Q)
magmatice (leucocrate) Muscovit (Mu)
Minerale accesorii
(apar in proporţii reduse şi nu afectează Turmalina, Beril, Zircon, Granaţi, Magnetit, Sulfuri, etc.
diagnosticul rocilor)
Minerale secundare Minerale argiloase, oxizi şi hidroxizi de Fe, Serpentine, Clorite, Silice, Carbonaţi, Sulfaţi, etc.

1
Textul şi imagile din acest capitol au fost compilate şi prelucrate după: Damian, 2001; Dragomir şi Androhovici, 1995; Mareş, Mărunţiu, Alexe, Şeclăman, 1983; Press &
Siever, 1982.

21
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

STRUCTURILE ROCILOR MAGMATICE

A. După gradul de cristalizare (se observă macroscopic)
HOLOCRISTALINE HIPOCRISTALINE VITROASE (lat. vitrum = sticlă)
(gr. holos = întreg) (gr. hipo = mai puţin, slab) = HIALINE (gr. hialos = sticlă)
-roci intregral cristalizate- = HEMICRISTALINE (gr. hemi = jumătate) = AMORFE (gr. a = fără, morphos = formă)
- componentele sunt parţial cristalizate, parţial amorfe- - roca este formată dintr-o masă amorfă, necristalizata-

B. După dimensiunile absolute ale cristalelor (se observă macroscopic)

FANERITICE (gr. faneros =

evident) AFANITICE
- diametrul cristalelor mai mare de - diametrul cristalelor mai mic de 0,1 mm, cristalele sunt invizibile
0,1mm, cristalele sunt vizibile macroscopic, critalele sunt în stare criptocristalină (gr. kriptos =
macroscopic - ascuns) sau amorfă

22
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

STRUCTURILE ROCILOR MAGMATICE

C. După dimensiunile relative ale cristalelor (se observă macroscopic)

ECHIGRANULARE INECHIGRANULARE
- cristalele au - cristalele cu ordine de mărime
aproximativ acelaşi diferite -
ordin de mărime - Caz particular – PORFIRICĂ – cu
FENOCRISTALE (cristale de
dimensiuni mari) şi o MASĂ
FUNDAMENTALĂ (PASTĂ) cu
cristale microgranulare sau amorfă.

D. După forma exterioară a cristalelor (se observă microscopic)

PANIDIOMORFE (gr. pan = toată lumea) PANXENOMORFE HIPIDIOMORFE
- toate cristalele sunt idiomorfe - - toate cristalele sunt xenomorfe - - cu cristale idiomorfe şi xenomorfe -

23
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

TEXTURILE ROCILOR MAGMATICE

A. După organizarea spaţială a componentelor minerale B. După gruparea preferenţială a unor minerale
ORIENTATE-- o parte dintre componente (de obicei în diferite zone din masa rocii (se observă prin
MASIVE (NEORIENTATE) cele cu habitus alungit sau apaltizat) se orientează după diferenţieri de culoare):
- componentele au poziţii aleatorii - o direcţie perefernţială (sensul de curgere al magmei);
caz particular – texturi FLUIDALE

Textura ORBICULARĂ
- ORBICULARE – pături concentrice de minerale
mafice şi felsice

C. După gradul de umplere a spaţiului:

Textura VACUOLARĂ (SCORIACEE) Textură PERLITICĂ

VACUOLARE – masa rocii prezintă PERLITICĂ – în
goluri numeroase, cu mărimi şi forme cazul sticlelor
diferite; SCORIACEE (variantă a vulcanice se produce
texturii vacuolare; lat. scoria = zgură) exfolierea după
– în masa rocii apar numerose goluri suprafeţe concentrice.
de degazeificare;

24
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

CONDIŢII DE FORMARE A ROCILOR MAGMATICE

Condiţii de consolidare Roci formate Figura 7. Structuri vulcanice şi plutonice şi rocile asociate acestora
- în zone foarte adânci - se formeaza roci plutonice (modificat după Press & Siever, 1982)
(abisale sau plutonice), (abisale) cu structuri
adică în rezervoarele holocristaline, faneritice,
magmatice iniţiale (sau panxenomorfe sau
acumulări echivalente), hipidiomorfe şi texturi
unde răcirea se face foarte masive, compacte (Granit,
lent, sub presiune cu Granodiorit, Sienit, Gabrou,
deplasări nesemnificative Hornblendit, etc.)
ale magmei
- în zonele periferice ale - se formeaza roci filoniene
rezervorului magmatic (în (Pegmatite, Lamprofire) cu
sistele de fisuri), în structuri holocristaline,
condiţiile unui conţinut faneritice, cu minerale ce pot
ridicat în substanţe atinge dimensiuni foarte mari.
volatile
- în zonele periferice ale - se formează roci filoniene
sistemelor filoniene, în cu structuri holocristaline,
condiţiile unui conţinut faneritice, microcristaline,
redus în componente panxenomorfe, cu conţinut
volatile predominant fesic (Aplite)
- în condiţii subvulcanice (datorită
deplasării topiturilor spre suprafaţă), - se formează roci subvulcanice cu structuti hipocristaline (de obicei porfirice), cu fenocristale şi masa
viteza de răcire se măreşte fundamentala holocristalină, afanitică sau vitroasă, cu texturi orientate, fluidale şi / sau vacuolare (Porfir,
Diabaz, Riolit, Dacit, Andezit, Bazalt).
- în condiţii vulcanice, prin
revărsarea topiturilor la suprafaţă
(LAVE), subaerian sau subacvatic, - se formeză roci vulcanice, cu structuri vitroase şi texturi orientate (Sticle vulcanice, Scorii)
consolidarea se produce brusc

25
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

CLASIFICAREA ROCILOR MAGMATICE

Clasificarea rocilor magmatice se realizează

în funcţie de criteriul mineralogic şi în funcţie de
criteriul structural (Tab.14). Criteriul mineralogic
ia în consideraţie proporţiile în care sunt
perezente în rocă mineralele principale (Fig. 8),
iar criteriul structural ne oferă indicaţii cu privire
la condiţiile şi locul de consolidare. În funcţie de
criteriul mineralogic, rocile magmatice sunt
grupate în patru familii, iar în cadrul fiecărei
familii, se separă mai multe tipuri generalizate de
roci, pe baza criteriului structural. - Un alt criteriu
de clasificare (utilizat în literatura mai veche, dar
pe care îl considerăm util din punct de vedere
didactic) este reprezentat prin aprecierea
conţinutului în silice (SiO2), denumit ca aciditate.
Astfel, rocile magmatice pot fi:
- ACIDE (roci suprasaturate în SiO2,
astfel încât după formarea silicaţilor rămâne
suficientă silice pentru a forma cuarţ);
- INTERMEDIARE (saturate cu SiO2, însă
insuficient pentru a forma cuarţ); Figura 8. Separarea familiilor de roci magmatice în functie de criteriul mineralogic
- BAZICE (subsaturate în silice); (modificat după Press & Siever, 1982)
- ULTRABAZICE (sărace în silice).
În cazul rocilor fanerirtice este posibilă estimarea macroscopică a compoziţiei mineralogice
(cu un grad destul de mare de certitudine), însă în cazul rocilor afanitice, compoziţia
mineralogică este mult mai greu de precizat macroscopic. În acestă situaţie, încadrarea la un
adintre cele patru familii se realizeaza prin criterii subiective, cum ar fi cele legate de
culoarea rocii (de exemplu: culoarea mai descchisă ar indica un conţinut mai mare de
minerale felsice, iar culoare mai închisă indică un conţinut mai mare de minerale mafice).

26
 LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Zona de
STRUCTURI formare TIPURI DE ROCI MAGMATICE
VITROASE

S T I C L E V U L C A N I C E, S C O R I I
VULCANIC Observaţie: Sticlele riolitice pot avea denumiri speciale în funcţie de conţinutul în apă şi în funcţie de aspect.
De exemplu: Obsidian, Pechstein, Perlit, Piatră Ponce.
AFANITICE

SUBVULCANIC

RIOLIT DACIT TRAHIT TRAHIT FONO- ANDEZIT BAZALT

CRISTALINE

ALCALIN LIT
HIPO-

MELAFIR
PORFIR CURŢIFER PORFIR PORFIRIT (DIABAZ)

APLITE
HOLOCRISTALINE

FILONIAN LAMPROFIRE
P E G M A T I T E
FANERITICE

PERIDOTIT

PIROXENIT

BLENDIT
PLAGIO-
CLAZIT

HORN-
DUNIT
GRANIT GRANO- SIENIT SIENIT SIENIT DIORIT GABBROU
PLUTONIC DIORIT ALCA- FOIDIC
LIN

A, Q, P, + P, Q, A, + P P
STRUCTURI Minerale Mu, + MBi,Am Mu, A A, P A, F (An<50%) (An>50%) P MOl, Px MOl MPx MAm
definitorii +MBi,Am M+Q M
FAMILII GRANITOIDE SIENITOIDE GABBROIDE ULTRAMAFITE
Conţinut în SiO2 ACIDE INTERMEDIARE BAZICE ULTRABAZICE
> 65% 65 - 52% 52 - 42% < 42%

Tabel 14. CLASIFICAREA SCHEMATICĂ A ROCILOR MAGMATICE (modificată după Dragomir şi Androhovici, 1995)

27
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

EXEMPLE DE ROCI MAGMATICE

Granit –
rocă plutonică , faneritică
alcătuită predominant din
cuarţ, feldspaţi alcalini şi
proporţii reduse de
minerale mafice.
Riolit –
roca vulcanică
afanitică formată în
principal din cuarţ,
fedspat alcalin şi
feldspat palgioclaz

Andezit – rocă afanitică Pillow lava –

constituită predominant din lavă consolidată
fedspat plagioclaz şi subacvatic
minerale mafice.

Obsidian –
Bazalt – rocă afanitică sticla vulcanică din
constituită din minerale silice compactă,
mafice (> 40%) şi anhidră, neagră în
feldspat plagioclaz sau strat gros (incoloră în
dintr-o sticlă cu chimism strat subţire), cu
corespunzător. spărtură concoidală

Bazalt scoriaceu

28
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

ROCILE METAMORFICE1
Rocile metamorfice – se formează prin transformarea în stare terestră (la 20 km adâncime, presiunea litostatică are valoare de 5,5-6
solidă, a rocilor preexistente (roci parentale: magmatice, kbari).
sedimentare sau chiar metamorfice) datorită schimbării condiţiilor - STRESSUL – determinat de forţele de forfecare şi tangenţiale
fizico-chimice produse în urma unor procese endogene specifice. generate de procesele tectonice. Reprezintă factorul principal în
METAMORFISMUL – reprezintă totalitatea fenomenelor de cadrul metamorfismului dinamic şi regional.
transformare şi adaptare a materiei la condiţiile fizico-chimice noi - FLUIDELE - asociate procesului de metamorfism care determină
determinate de procesele endogene. Factorii determinanţi ai schimburi de substanţă între aceste fluide şi rocile supuse
metamorfismului sunt: temperatura, presiunea litostatică, stressul metamorfismului.
(presiunea orientată) şi fluidele asociate. Aceşti factori pot acţiona
independent în cadrul proceselor de metamorfism, dar de de cele
mai multe ori ei acţionează simultan, cu o pondere mai mare sau mai
mică. În funcţie de intensitatea unuia sau altuia dintre factorii
menţionaţi au fost definite câteva tipuri majore de metamorfism:
metamorfism dinamic, metamorfism termic, metamorfism regional
(dinamo-termic).
- TEMPERATURA – care poate creşte datorită relaţiilor spaţiale cu
un corp magmatic, fie datorită îngropării rocilor preexistente la
adâncimi mari, fie prin transformarea energiei cinetice în energie
calorică în cadrul proceselor tectonice. Ca factor de metamorfism,
temperatura poate acţiona independent (în metamorfismul termic)
sau împreună cu alţi factori. În general metamorfismul se produce la
temperaturi cuprinse între 300° – 800°C (min. 100°C, maxim Figura 17. Modificarea caracteristicilor structurale şi texturale în urma proceselor de
1000°C); metamorfism.
- PRESIUNEA LITOSTATICĂ – determinată de greutatea stivei Indiferent de tipul de metamorfism sau de ponderea unuia sau altuia
de roci care acoperă zona afectată de metamorfism; creşte cu 285 dintre factorii determinaţi, metamorfismul determină formarea unor
bari/km. Presiunea litostostatică acţionează ca foctor de roci noi, cu compoziţie mineralogică şi cu caracteristici structurale şi
metamorfism în cadrul metamorfismului regional, la valori cuprinse texturale complet diferite de cele ale rocilor parentale (Fig. 17).
între 2-3 kbari, până la 8 kbari, de ci la dancimi diferite în scoarţa

1
Textul şi imagile din acest capitol au prelucrate după: Damian, 2001; Dragomir şi Androhovici, 1995; Mareş, Mărunţiu, Alexe, Şeclăman, 1983; Press & Siever, 1982;
Rădulescu, 1981.

47
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

COMPOZIŢIA MINERALOGICĂ A ROCILOR
METAMORFICE - Rocile metamorfice sunt caracterizate printr-
un număr mare de specii minerale formate în condiţii extrem de
variate. Astfel, mineralele din cadrul rocilor metamorfice sunt
grupate în următoarele categorii:
- MINERALE RELICATE – sunt minerale iniţiale, care rămân
stabile în condiţiile metamorfismului şi prin urmare se vor conserva
mai mult sau mai puţin nemodificate în noile roci;
- MINERALE COMUNE – minerale care se formează atât în cadrul
proceselor metamorfice cât şi în cadrul proceselor care generează
roci magmatice sau sedimentare; Exemple: cuarţ, feldspaţi potasici
şi calco-sodici, mice, piroxeni, amfiboli, carbonaţi (calcit, dolomit,
magnezit, siderit, rodocrozit), oxizi (hematit, magnetit, cromit,
corindon), etc.
- MINERALE TIPOMORFE – se formează exclusiv în cadrul rocilor
metamorfice (dar pot fi prezente şi în alte tipuri de roci, dar numai
prin preluare din rocile metamorfice); Exemple: sericit, clorit, talc,
serpentine (antigorit, crysotil), amfiboli (tremolit), granaţi, disten,
epidot, wollastonit, grafit, cloritoid, etc.
Mineralele rocilor metamorfice se caracterizează printr-un grad înalt
de puritate determinat de procesele de blasteză (gr. blastos =
germen, mugure) prin înlăturarea impurităţilor, a structurilor zonale, a
incluziunilor. Cristalele astfel formate, prin dezvoltarea în jurul unor
nuclee sau germeni de cristalizare, poartă numele de blaste.

STRUCTURILE ROCILOR METAMORFICE – sunt grupate în două categorii:

1. STRUCTURI RELICTE – caracteristici structurale moştenite de la rocile parentale;
2. STRUCTURI TIPOMORFE – structuri specifice procesului de metamorfism: cristaloblastice, cataclastice şi metasomatice,

2.1. structurile CRISTALOBLASTICE – roci integral cristalizate, care se pot clasifica după următoarele criterii:

Microblastica
2.1.a. după dimensiunile absolute ale cristalelor:
- structuri MICROBLASTICE – cu blaste microscopice;
- structuri MEGABLASTICE - cu blaste vizibile macroscopic.

Megablastica
2.1.b. după forma dominantă a blastelor:
- structuri GRANOBLASTICE (lat. granum = grăunţă) – predomină cristalele izometrice;
- structuri LEPIDOBLASTICE (gr. lepi = solz) – predomină cristalele tabulare sau foioase;

48
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

- structuri NEMATOBLASTICE (gr. nema = fir) – predomină cristalele alungite;

structuri mixte: LEPIDO-GRANOBLASTICE Granoblastică Lepidoblastică Nematoblastică

sau GRANO-LEPIDO-NEMATOBLASTICE

2.2. structuri CATACLASTICE – sunt produse de factori predominant 2.3. structuri METASOMATICE – determinate de schimbul de
mecanici şi sunt reprezenatate prin fisurarea omogenă sau neomogenă a substanţă dintre fluidele asociate metamorfismului şi rocile parentale
cristalelor din rocile preexistente, cu sfărâmarea marginală, progresivă şi (se observă numai microscopic).
reducerea diemnsiunilor cristalelor, (se observă microscopic).

TEXTURILE ROCILOR METAMORFICE

49
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Texturi MASIVE Texturi ŞISTOASE

(NEORIENATE) – – cristaloblastele se
dispunerea dispun orientat,
mineralelor este paralel cu planele
întâmplătoare, determinate de stress.
aleatorie.

Texturi RUBANATE – alternanţă de benzi înguste cu Texturi OCULARE – reprezentată prin existenţa unor zone închise (“ochiuri”) de
compoziţie mineralogică diferită. culoare mai dechisă (de obicei cu minerale felsice) înconjurate de benzi fine de
(după Press & Siever, 1982) culoare mai închisă (minerale mafice) (după Press & Siever, 1982)

50
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

CONDIŢIILE DE FORMARE A ROCILOR METAMORFICE – pot fi interpretate în funcţie de tipul de metamorfism care a afectat rocile
preexistente.
Metamorfismul DINAMIC (CATACLASTIC) – este determinat de acţiunea dominantă a STRESSULUI; rezultă roci metamorfice cu
structuri cataclastice şi texturi mai mult sau mai puţin şistoase.
Metamorfismul DE CONTACT magmatic (TERMIC) – este determinat de CREŞTEREA TEMPERATURII în relaţie cu un corp
magmatic. Acest tip de metamorfism se poate realiza în două moduri:
- IZOCHIMIC – modificările mineralogice se produc fără schimb de substanţă, ca efect exclusiv al temperaturii ridicate; rezultă roci
metamorfice cu texturi masive şi diferite tipuri de structuri cristaloblastice;
- METASOMATIC - modificările mineralogice se produc cu schimb de substanţă cu soluţiile care însoţesc procesul , în condiţiile unor
temperaturi ridicate; rezultă roci metamorfice cu texturi masive şi structuri metasomatice.
Metamorfismul REGIONAL (DINAMO-TERMIC) – este rezultatul acţiunii simultane a tuturor factorilor de metamorfism, fiecare
dintre aceştia, având o intensiate diferită în cadrul proceselor metamorfice. Astefl în cadrul metamorfismului regional au fost separate patru
GRADE DE METAMORFISM (Fig. 20). Rocile rezultate în urma acestui tip de metamorfism sunt foarte diversificate, prezentând
caracteristici structurale variabile.

Figura 18. Roci paleozoice

metamorfozate în cadrul
metamorfismului regional
şi deformate structural
(după Press & Siever,
1982)

Figura 19. Şisturi cuarţo-

fedspatice formate in cadrul
metamorfismului regional
(după Press & Siever,
1982)

51
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Gradul de metamorfism TEMPERA- PRESIUNE STRESS

TURĂ LITOSTATICĂ
EPIMETAMORFISM Redusă Redusă Foarte mare
MEZOMETAMORFISM Medie Medie Medie
KATAMETAMORFISM Mare Mare Foarte scăzut
ULTRAMETAMORFISM Foarte mare Foarte mare Absent

Figura 20. Modul de separare a gradelor de metamorfism în cadrul metamorfismului

regional în funcţie de variabilitatea intensităţii factorilor de metamorfism
(după Press & Siever, 1982)

FACIESUL METAMORFIC – este o noţiune descriptivă,

care reprezintă totalitatea rocilor formate din orice tip de
material preexistent, roci caracterizate printr-o anumită
asociaţie mineralogică corespunzătoare unor anumite trepte de
intensitate ale factorilor metamorfici (Fig. 21).

Figura 21 - Reprezentarea schematică a principalelor faciesuri

metamorfice si a grupelor de roci reprezentative pentru aceste
faciesuri (după Press & Siever, 1982)

52
 LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

NOMENCLATURA ROCILOR METAMORFICE

Variabilitatea foarte mare a rocilor metamorfice a impus utilizarea unor termeni (denumiri) cu semnificaţie particulară. Vom prezenta în
continuare câţiva dintre cei mai frecvenţi termeni utilizaţi în petrologia metamorfică.

Gneiss de origine migmatitică

Migmatit - rocă cu
textură paralelă,
Brecie cataclastică – rocă alcătuită din alternanţe
sfărâmată în urma proceselor de benzi cu minerale
tectonice, alcătuită din cuarţo-fedspatice si
componente angulare benzi de minerale
nemetamorfozate prinse într-o mafice; este o rocă
matrice fin granulară, rezultată masivă care nu se
tot prin măcinare şi puţin sau desface dupa plane
deloc recristalizată; rocă paralele.
neşistoasă.

Corneană nodulară Gneiss ocular Gneiss – rocă cuarţo-

feldspatică,
Corneana – rocă cu aspect katametamorfică, cu
cornos , cu textură masivă, structură megablastică,
neorientată, de obicei de cristaloblastică (de diferite
culoare închisă, formată în tipuri), textură oculară,
urma unui metamorfism de rubanată (paralalelă simplă
contac isochimic cu o rocă sau ondulată), foarte rar cu
iniţială metamorfică. şistuozitate slabă datorită
prezenţei în cantităţi reduse
a micelor sau amfibolilor.

Milonit – rocă cataclastică cu porfiroclaste prinse într-o matrice micro- Skarn – rocă formată în urma metamorfismului de conctat metasomatic
sau criptocristalină; prezintă şistuozitate accentuată. cu un substrat preexistent carbonatic, structură megablastică, textură
masivă.

53
 LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Micasist cu granaţi

Marmură – roca cu textura masivă, de culare albă, aproximativ

monominerală, alcătuită predominant din carbonaţi (calcit, dolomit).
Micasist – rocă puternic şistoasă formată în principal din mice (muscovit,
biotit) şi cuarţ.
Cipolin – marmură îmbogăţită în muscovit
Filit
Cristale de cuart (stanga) şi Cuarţit (dreapta)

Cuarţit – roca masivă alcătuită aproape exclusiv din cuarţ, plus cantiăţi Filit – rocă puternic şistoasă formată predominant din sericit, + clorit sau
reduse de alte minerale; are culoare albă, gălbuie, cenuşie, negricioasă grafit şi granule foarte fine de cuarţ.

Şisturi verzi – roci cu şistozitate pronunţată, cu compoziţie alcătuită Ardezie – rocă epimetamorfică, puternic şistoasă, formată din minerale
predominant din feldspaţi şi minerale mafice verzi (clorit, actinot, epidot). argiloase complet deshidratate, parţial transformate în sericit.

54
 LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

MATERIAL PREEXISTENT
De origine sedimentară De origine endogenă
Tipul de Gradul de (PARAROCI) (ORTOROCI)
Metamorfism metamorfism
CARBO- Minerale Minerale FELD- CUARŢ Subst. GRANITOIDE GABBRO- ULTRA-
NAŢI ARGI- MAFICE SPAŢI ORGANICĂ SIENITOIDE IDE MAFITE
LOASE
ARDEZIE

SIST TALCOS
SERPENTINIT
EPIMETA- FILIT

S I S T G R A F I T O S
MORFISM

C I P O L I N
SIST SERICITOS-

C U A R T I T
SIST

M A R M U R A
CLORITOS SIST
REGIONAL PORFIROID VERDE
CUARTO-
(DINAMO- FELDSPATIC
TERMIC)
MESOMETA- MICASIST
MORFISM

KATAMETA- AMFIBOLIT GNEISS GNEISS AMFIBOLIT

METAUL-
MORFISM TRAMAFI
GRANULIT
GRANULIT
ECLOGIT
ULTRAMETA-
MORFISM M I G M A T I T E
DE METASO- S K A R N E
CON- MATIC
TACT ISO-
CHIMIC C O R N E E N E (în sens clasic)
DINAMIC SLAB B R E C I E C A T A C L A S T I C Ă
(CATACLASTIC) PUTERNIC M I L O N I T
Tabel 19. Clasificarea schematică a rocilor metamorfice (modificat după Dragomir şi Androhovici, 1995)

55
LUCRĂRI PRACTICE
ROCILE SEDIMENTARE1
Rocile sedimentare – sunt roci exogene care iau naştere în urma
interacţiunii dintre învelişurile externe ale Pământului şi zonele
superficiale ale scorţei terestre. Principalele procese care conduc
formarea rocilor sedimentare sunt:
- alterarea fizică, chimică şi biochimică a rocilor preexistene;
- alterarea mecanică (dezagregarea) rocilor preexistente;
- transportul materialului rezultat sub formă de sedimente, fie
prindeplasare gravitaţională, fie în suspensii sau în soluţii;
- acumularea în bazinele de sedimentare (marine, oceanice sau în
arii continentale);
- precipitare chimică şi / sau biochimică;
- diageneza sedimentelor – adică transformarea sedimentelor în roci
sedimentare.
Rocile sedimentare sunt reprezentate pritr-un număr foarte mare
de entităţi petrografice, generat de complexitatea şi varietatea
proceselor exogene care conduc la formarea acestora. Astfel,
clasificarea rocilor sedimentare a fost realizată după mai multe
criterii:
- criteriul genetic – utilizat pentru separarea categoriilor majore de
roci sedimentare: roci reziduale, roci detritice, roci organogene, roci
autigene şi roci cu geneză mixtă.
- criteriul mineralogic şi chimic permit aprecierea calitativă a
naturii rocilor sediementare, indiferent de modul lor de formare;
- criteriul structural – textural – clasifică rocile sedimentare în
funcţie de dimensiunile şi forma granulelor sau a cristalelor, de
caracteristicile liantului, de aranjarea spaţială a componenetelor, etc.
1
Textul şi imagile din acest capitol au fost compilate şi prelucrate după: Damian, 2001; Dragomir şi Androhovici, 1995; Press & Siever, 1982; Anastasiu, 1981.
29
GEOLOGIE GENERALĂ
Deoarece în cadrul orelor de lucrări practice studiul rocilor este
realizat pe baza unor observaţii macroscopice, considerăm eficientă
din punct de vedere didactic, abordarea clasificării rocilor
sedimentare în cele 5 categorii majore menţionate, după un criteriu
combinat: genetic şi compoziţional. Pentru fiecare catgorie vor fi
precizate componentele şi aspectele de ordin structural. Texturile
rocilor sedimentare vor fi discuate separat.
COMPONENTELE ŞI STRUCTURILE ROCILOR
SEDIMENTARE - în funcţie de factorul genetic predominant,
componentele rocilor sedimentare pot fi: componente reziduale,
componente allogene, componente organogene (biogene),
componente autigene.
COMPONENTELE REZIDUALE
(lat. resideo = a rămâne; resideum = rămăşiţă)
– iau naştere prin procesele de alterare a rocilor preexistente, care
conduc la modificări ale compoziţiei mineralogice.
Din punct de vedere mineralogic – componentele reziduale sunt
reprezentate prin specii minerale care rămăn stabile în urma
proceselor de alterare: cuarţ, o serie de silicaţi, carbonaţi, oxizi,
elementele litice. Elementele litice sunt fragmente multigranulare de
diferite dimensiuni provenite din alterarea rocilor preexistente.
Din punct de vedere structural – componentele reziduale preiau
structura rocilor preexistente în ceea ce priveşte gradul de
cristalinitate, dar cu modificarea trepatată a formei şi dimensiunilor
particulelor.
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

COMPONENTELE ALLOGENE - Componente biogene de natură minerală – se formează fie prin

(gr. allou = altundeva, gainos = naştere) precipare biochimică, datorită proceselor fiziologice ale organismelor,
- iau naştere prin alterarea mecanică a unor roci preexistente la care fie prin conservarea resturiloe scheletice, de obicei fragmentate, sub
se adaugă în mod obligatoriu şi un proces de transport; sunt formă de bioclaste. Bioclastele – sunt constituite în general din calcit,
componente formate amterior procesului sedimentar depoziţional. aragonit, mai rar dolomit sau calcit magmezian, foarte rar din
Componentele allogene se mai numesc şi claste (gr. hlastos = celestină, hematit sau limonit.
spărtură) sau componente detritice (lat. detritus = sfărâmat). - Componente biogene de natură organică – apar în rocile
Din punct de vedere mineralogic – sunt reprezentate de obicei sedimentare în diferite stadii de transformare datorită instabilităţii lor
prin: fragmente minerale (cuarţ, muscovit, ş. a.), fragmente litice chimice. Transformările sunt produse fie prin carbonificare, fie prin
(litoclaste: plutoclaste – provenite din roci magmatice intrusive; bituminizare.
vulcanoclaste – din roci vulacanice; metaclaste – din roci
metamorfice; sediclaste – din roci sedimentare). COMPONENTELE AUTIGENE (gr. auto = singur, prin forţe
Din punct de vedere structural – gradul de cristalinitate este proprii; gainos = naştere) - sunt componente care apar în toate
moştenit de la rocile parentale atât pentru minerale cât şi pentru tipurile de roci sedimentare, formându-se printr-o multitudine de
fragmentele litice, iar după dimensiunile absolute ale clastelor s-au reacţii chimice şi procese fizice care duc la restabilira echilibrului în
separat următoarele tipuri de structuri: cadrul proceselor exogene; sunt componente formate în timpul
Dimensiuni (Ø): Tipuri de structuri proceselor depoziţionale şi postedepoziţionale
Ø > 2 mm PSEFITE (gr. psephos - piatră) Din punct de vedere mineralogic – sunt reprezentate printr-o
= RUDITE (lat. rudus – bolovan) gamă foarte largă de specii minerale:
Ø: 2 – 0,063 mm PSAMMITE (gr. psammos – nisip) -silice: opal, calcedonie, cuarţ;
= ARENITE (lat. arena – nisip) -carbonaţi: calcit, aragonit, dolomit, siderit;
Ø: 0,063 – 0,02 ALEURITE (gr. aleuri – făină) -silicaţi: minerale argiloase, clorite, glauconit, zeoliţi;
mm (sau 0,004mm) = SILTITE (după numele insulei Sylt din -halogenuri: halit, silvină, carnalit;
Marea Nordului) -sulfaţi: anhidrid, gips, celestină;
Ø < 0,02 mm PELITE (gr. pellos – mâl) -sulfuri: pirită;
(sau 0,004mm) = LUTITE (lat. lutum – noroi) -oxizi şi hidroxizi de: Fe, Al, Mn;
După gradul de rotunjire, clastele pot fi: angulare, subangulare, -elemente native: sulf, carbon amorf.
subrotunjite, rotunjite. Din punct de vedere structural – componentele autigene pot fi
macro-, micro- sau criptocritaline, mai rar amorfe. Cristalizarea
COMPONENTELE BIOGENE (organogene) – se grupează în mineralelor autigene se poate produce concentric în jurul unor nuclee
două categorii: de critalizare, rezultând structuri OOLITICE – atunci când au
dimensiuni psammitice sau structuri PISOLITICE – atunci când au

30
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

dimensiuni psefitice. Depunerea în agregate fibroradiare conduce la
formarea de strcturi SFERULITICE.
TEXTURILE ROCILOR SEDIMENTARE – se referă la
distribuţia spaţială a componentelor şi a discontinuităţilor care pot
apare în cadrul corpurilor de roci sedimentare. Distribuţia
componentelor poate fi observată în interiorul corpului petrografic
(texturi interne) sau distribuţia componentelor la suprafaţa corpului
petrografic (texturi externe: pe partea inferioară sau pe partea
superioară a stratului).
Texturi interne:
STRATIFICAŢIA – este o caracteristică texturală specifică rocilor
sedimentare, generată de procesul de acumulare progresivă a
sedimentelor în cadrul bazinelor de sedimentare. Stratificaţia poate fi:
masivă, paralelă, oblică (Fig. 9).

Stratificaţie masivă Stratificaţie paralelă Stratificaţie oblică - convolută

Mecanoglife Bioglife Crăpături de uscare

Figura 9. Tipuri de texturi ale rocilor sedimentare

- GRANOCLASAREA – diferenţierea pe verticală a componetelor - IMBRICAŢIA – dispunerea oblică a galeţilor în raport cu direcţia
în funcţie de dimensiuni (Fig. 10A); unui curs de apă;

31
LUCRĂRI PRACTICE
- LAMINAŢIE OBLICĂ TABULARĂ - strate în formă de pană,
oblice faţă de suprafeţele planare care le delimitează, generate de
curenţi uniderecţionali (Fig. 10B);
- LAMINAŢIE OBLICĂ CONCOIDĂ – seturi de strate concave, cu
limite inferioare curbe, erozionale generate de curenţi cu direcţii
diferite în timp (Fig. 10C);
-CANELURI DE EROZIUNE – texturi erozionale formate la
limita dintre sedimente cu granulaţie diferită (silt / arenit) produse
de curenţi turbulenţi (Fig. 10D);
A. Granoclasare
B. Laminaţie oblică tabulară
Figura 10. Tipuri de texturi ale rocilor sedimentare.
ROCILE REZIDUALE - sunt roci care se formează pe seama unui
material preexistent, transformat prin procese de alterare, material
care este rămas totdeauna “in situ”, deci fără implicarea acţiunii de
transport. Compoziţia: - componentele reziduale - sunt dependente
de alcătuirea materialului parental, fiind reprezentate prin elemente
minerale (cuarţ, carbobaţi, mice, minerale argiloase) şi elemente
litice; - componente autigene – minerale argiloase, oxizi şi hidroxizi
32
GEOLOGIE GENERALĂ
- Texturi pe partea superioară a stratului: urme de valuri,
crăpături de uscare (Fig. 9), picături de ploaie.
- Texturi pe partea inferioară a stratului: mecanoglife (de
eroziune, de dragare, de ciocnire, de rostogolire, de saltaţie, etc.) şi
bioglife (urme de hrănire, de târâre, de deplasare, etc.) (Fig. 9)
- Texturi formate prin acţiunea gravitaţiei: căderi de roci, depozite
de alunecare, curgeri gravitaţionale de sedimente fluide.
C. Laminaţie oblică concoidă
D. Caneluri de eroziune
de Fe, Al, geluri silicioase, substanţe humice, etc., + componente
allogene – rezultate în urma unui transport local; + componente
organogene – accidental.
Structura – rocile reziduale moştenesc în general structura rocilor
parentale la care se adaugă structurile criptocristaline au amorfe ale
componentelor autigene. Textura – este în general masivă deoarece
procesul genetic este legat de o acumulare gravitaţională.
Exemple de roci reziduale: - SOLURILE – se formează pe orice tip
de substrat în orice condiţii; - TERRA ROSSA – se formează prin
LUCRĂRI PRACTICE
alterarea unor roci silicatate în condiţiile unui climat cald;
compoziţia: minerale argiloase + oxizi şi hidroxizi de Fe;
LATERITE - se formează prin alterarea în condiţiile unui climat
tropical (cald şi umed) a unor roci bogate în alumosilicaţi;
compoziţie: oxizi şi hidroxizi de Al, silice, oxizi şi hidroxizi de Fe;
BAUXITELE – reprezentintă produsul final al lateritizării, sunt
foarte bogate în oxizi de Al, fiind singurul minereu natural de Al
utilizabil industrial.
ROCLE CLASTICE - sunt constituite din fragmente litice şi
granule minerale (componenete allogene) care iau naştere fie prin
alterarea, dezagregarea sau fragmentarea unor roci preexistente, fie
în urma erupţiilor vulcanice care expulzează în afara aparatului
vulcanic, material de origine endogenă. În funcţie de originea
componentelor allogene, rocile clastice pot fi clasificate în două
mari categorii: roci epiclastice (deteritice) – cu componente allogene
de origine terrigenă şi roci piroclastice – cu componenete de origine
endogenă. Rocile piroclastice sunt tratate în cadrul rocilor
sedimentare deoarece modul de acumulare gravitaţională a
sfărâmăturilor sau a picăturilor de lavă, sub formă de sedimente, le
conferă acestor roci caracteristici structurale şi texturale, similare cu
cele ale rocilor sedimentare.
ROCILE EPICLASTICE – sunt roci sedimentare alcătuite
predominant din componente allogene (claste = detritus) ce au fost
ROCI MOBILE (fără liant)
STRUCTURA Claste angulare
> 20 cm BLOCURI
PSEFITE (RUDITE)
< 20 cm GROHOTIŞ
PSAMMITE (ARENITE) NISIP
ALEURITE (SILTITE) PRAF
PELITE (LUTITE) MÂL
Tabel 15. Clasificarea rocilor epiclastice în funcţie de structură.
GEOLOGIE GENERALĂ
supuse unui proces de transport, deci acumulate pe cale mecanică,
proces care determină compoziţia mineralogică, structura şi textura
rocilor formate. Compoziţia – componetele allogene sunt
reprezentate în general prin: minerale stabile (cuarţ, mice, clorite,
minerale grele, minerale argiloase), minerale metastabile (feldspaţi,
piroxeni, amfiboli), fragmente litice. Rocile clastice pot fi necimentate
atunci când componetele allogene sunt libere sau cimentate atunci
când componetele allogene sunt consolidate (“legate”) prin intermdiul
unui liant. LIANTUL poate fi: CIMENT – atunci când este format
exclusiv din componente autigene; este în general monomineral sau
MATRICE – atunci când este alcătuit din componente allogene cel
puţin cu un ordin de mărime mai mici decât cele pe care cimentează,
plus compomenete autigene. Textura – rocile clastice prezintă
următoarele caractere texturale: stratificaţie masivă, paralelă, oblică,
încrucişată, granoclasare, texturi laminitice (pentru granulaţii
psammitice, siltice, pelitice); texturi curbicorticale, planare,
hieroglife; TROVANŢII -reprezintă formaţiuni concreţionare, cu
forme diferite în general rotunjite, simple sau îngemănate, formate în
masa psammitelor slab cimentate sau mobile. Structura – o parte
dintre rocile epiclastice pot fi clasificate în funţie de dimensiunile şi
gradul de rotunjite al clastelor (Tabel 15).
ROCI CIMENTATE (cu liant)
Claste rotunjite Claste angulare Claste rotunjte
BOLOVĂNIŞ
BRECIE CONGLOMERAT
PIETRIŞ
GRESIE
LOESS
ARGILĂ
33
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

EXEMPLE DE ROCI EPICLASTICE

Brecie Conglomerat Calcarenit cu brachiopode

Gresie stratificată Siltite şi Argile stratificate

In cazul gresiilor sunt utilizate denumiri diferite în funcţie de tipul clastelor şi de tipul de liant.
Denumiri Tipul de componente allogene predominante Tipul de liant
GRESIE s.str. Cuarţ > 95% Ciment: silicios, calcitic, sulfatic, oxidic, fosfatic.
GRESII s.l. GRAYWACKE Cuarţ 15-50%, Fragm. Litice 35 - 40% Matrice
ARCOZELE Cuarţ < 75%, Claste de feldspat > 25% Ciment sau Matrice
CALCARENITE Claste de carbonat de calciu Ciment sau Matrice
MICROCONGLOMERATE Fragmente litice de dimensiuni psammitice Ciment sau Matrice

34
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

ROCILE PIROCLASTICE – iau naştere prin acumularea
gravitaţională a produselor generate de activitatea vulcanică
explozivă. Acumularea acestor produse se realizează în diverse
medii depoziţionale: subaeriene, lacustre sau marine. Rocile
piroclastice pot fi: neconsolidate – reprezentate prin acumulări de
fragmente clastice mobile sau consolidate – reprezentate prin
acumulări stratiforme, de cele mai multe ori intercalate cu
formaţiuni sedimentare. Clasificarea rocilor piroclastice se poate
face în funcţie de criteriul structural (după forma şi dimensiunile
elementelor piroclastice) (Tabelul 16) sau în funcţie de criteriul
petrografic (observându-se compoziţia mineralogică şi aparteneneţa
piroclastelor la diferite tipuri de extrusiuni: riolitice, dacitice, etc.).
Aglomeratele şi Breciile piroclastice – sunt roci piroclastice grosiere,
consolidate, formate din fragmente vulcanice cu dimensiuni mai mari
de 32 mm sau 64 mm. Liantul care cimentează aceste fragmente poste
fi o matrice tufacee sau un amestec de cenuşă şi sticlă vulcanică.
Tufurile – sunt roci piroclastice foarte fine (cu dimensiunile calstelor
< 2 mm sau < 4 mm) formate prin consolidarea cenuşelor vulcanice.
Ignimbritele – iau naştere din fragmente de material piroclastic care
este încă incandescent în momentul sedimentării, astefl încât aceste
fragmente se sudează între ele.
Tufitul – este reprezentat prin cinerite amestecate cu material
sedimentare.

Tabel 16. Piroclastite mobile Piroclastite cimentate

Dimnesiunea particulelor Claste angulare Claste rotunjite Claste angulare Claste rotunjite
64 mm BLOCURI BOMBE BRECII AGLOMERATE
(sau > 32mm) VULCANICE PIROCLASTICE
64 – 2 mm LAPILI AGLOMERATE LAPILITICE
(sau 32 –4 mm) TUFURI LAPILITICE
< 2 mm (sau < 4 mm) CENUŞE (CINERITE) TUFURI
EXEMPLE DE ROCI PIROCLASTICE

Câmp cu bombe vulcanice Brecie piroclastică Ignimbrite Tuf

35
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

ROCILE BIOGENE (ORGANOGENE) – roci alcătuite Diatomite ---------- Menilite

predominant din componente biogene + componente allogene şi Radiolarite ---------Jaspuri Silicolite
autigene; sunt roci care iau naştere prin activitatea directă sau Spongolite

ACAUSTOBIOLITE
indirectă a organismelor. Rocile biogene sunt gruoate în două mari “Brecii de oase”
categorii (Tabel 17): bioacumulate Guano Fosfatice
- roci biogene acaustobiolite (“care nu ard”) - alcătuite din Crete
componente biogene de natură minerlă şi Lumaseluri
- roci biogene caustobiolite (“care ard”) – cu conţinut ridicat de Falune
substanţă organică. bioprecipitate Oncolite Carbonatite
Rocile biogene acaustobiolite sunt alcătuite predominant din Stromatolite
componente biogene (care pot fi cristalizate sau amorfe) şi din bioconstruite Calcare coraligene
componente allogene şi autigene. Componenetele autigene, de
Calcare algale
regulă cristalizate, au rol de liant al celorlalte componente. În funcţie
de procesul care conduce la formarea acestor roci, ele pot fi grupate
cu substanţă organică fosilă: răşini ------------ chihlimbar
în următoarele categorii: roci bioconstruite, roci bioprecipitate şi
Libere – hidrocarburi: petrol, gaze

CAUSTOBIOLITE
roci bioacumulate.
Rocile organogene bioconstruite – sunt roci carbonatice cu naturale, asfalt, ozocherită
structură complexă formate din scheletele unor organisme coloniale Bituminoase
(alge, corali, hydrozoare, bryozoare, spongieri), organisme Fixe: Şisturi bituminoase, Disodile
constructoare de recifi, la care se adaugă materialul sedimentar de Humici: turbă, lignit,
umplutură din spaţiile interscheletice. Sunt în general roci masive, cărbune brun, huilă,
neomogene, lipsite de stratificaţie evidentă. În cazul calcarelor Cu material vegetal - CĂRBUNI antracit
algale se pot observa texturi laminare, ondulate. Sapropelici
Rocile organogene bioprecipitate – sunt roci carbonatice, Leptobioliţi
constituite din calcit criptocritalin (+ o cantitate variabilă de Tabel. 17. Clasificarea rocilor organogene.
minerale argiloase şi calcit autigen), produse în urma proceselor
fiziologice ale unor bacterii sau ale algelor albastre (Cyanophyte). Rocile organogene bioacumulate – sunt roci formate prin acumularea
Stromatolitele – sunt calcare bioprecipitate de cuanobacterii, resturilor scheletice sau chiar a scheletelor întregi provenite de la
prezentând texturi laminitice paralele, ondulate, fixate de substrat. diferite grupe de organisme, toate acestea reprezentând bioclaste. Pe
Oncolitele – sunt structuri libere în care laminele se dispun lână biolastele predominante, aceste roci mai prezintă şi cantităţi
concentric în jurul unor “centre de cristalizare”, având forme reduse de componente allogene, toate fiind cimenate printr-un liant
diferite, în general rotunjite. autigen sau matrice.

36
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Carbonatitele bioacumulate (cu bioclastele constituite din calcit)
sunt reprezentate prin: falune – carbonatite bioacumulate mobile;
lumaşeluri – carbonatite bioacumulate cimentate; crete – formate
prin acumularea pieselor calcaroase de coccolithophoridee (alge
unicelulare, la care celula este protejată de numeroase plăcuţe
calcaroase se dimensiuni ultramicroscopice).
Silicolitele bioacumulate – formate predominant din bioclaste
silicioase (opal) sunt reprezentate prin: Diatomite – rezultate din
acumularea frustulelor de diatomee (alge unicelulare microscopice);
sunt roci poroase, friabile, cu proprietăţi abrazive; prin diageneză
generează menilite. Radiolarite – formate prin acumularea scheletelor
silicioase de radiolari (protoctiste muicroscopice cu scheletul
alacătuit din silice amorfă hidratată) la care se adaugă un ciment
silicios autigen; prin diageneză generează jaspuri. Spongolite –
formate prin acumularea spiculilor silicioşi de spongieri, care pot fi
cimentaţi cu opal sau calcedonie.
Roci bioacumulate fosfatice – formate prin acumularea de bioclaste
de natură fosfatică: resturi de oase de vertebrate care generează brecii
de oase sau prin acumularea produselor de dejecţie ale păsărilor –
guano.

EXEMPLE DE ROCI SEDIMENTARE ORGANOGENE

Calcar algal (bioprecipitat) Calcar coraligen (bioconstruit)

Stromatolite

Falune cu gastropode Lumasel Calcar lumaselic cu bivalve

37
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Rocile biogene caustobiolite – sunt roci cu un conţinut ridicat de fluorescenţă spectrală, etc.) cărbunii humici sunt reprezentaţi prin:
substanţă organică aflată în diferite grade de transformare. În funcţie turbe, ligniţi, cărbuni bruni, huile şi antraciţi.
de modul de conservare sau de evoluţie şi transformare al substanţei
organice, aceste roci pot fi grupate în următoarele categorii: roci cu Culoare Culoarea Spărtură
substanţă organică fosilă (chihlimbar), roci bituminoase, cărbuni şi urmei
leptobioliţi. Se desfac în blocuri
Chihlimbarul (Ambră sau Succin) – reprezintă răşini după crăpăturile de
diagenizate. Lignit nuanţe de brun, brună uscare şi se exfoliază
negru după planele de
Rocile bituminoase - sunt roci care conţin substanţe organice
stratificaţie.
complexe (bitumene) formate în urma proceselor diagenetice de
negru mat brun
îmbogăţire cu carbon şi hidrogenare a unor substanţe organice închisă
primare (de obicei de natură algală) în condiţiile unui mediu anoxic, Cărbune neagru lucios brun concoidală
reducător, reacţiile fiind însoţite şi de catalizatori anorganici de tipul brun închisă,
mineralelor argiloase. neagră
Cărbunii – sunt roci organogene caustobiolite, formate prin Huilă negru stălucitor neagră concoidală sau
acumularea şi transformarea materialului organic de origine neregulată
vegetală, pe parcursul timpului geologic. Transformărle pe care le Antracit Negru cenuşiu cu
suferă materialul vegetal în condiţii fizico-chimice specifice sunt reflexe albăstrui; neagră aşchioasă
determinate de procesele de turbifiere şi carbonificare. Turbifierea liciu metalic,
se produce iniţial în condiţii aerobe (sub acţiunea ciupercilor şi a semi-metalic
bacteriilor aerobe) şi este continuată în condiţii anaerobe (sub Tabelul 18. Proprietăţi macroscopice ale cărbunilor humici.
acţiunea bacteriilor anaerobe, pană la adâncimi de aproximativ 10
m). Carbonificarea este procesul de îmbogăţire treptată în carbon a Cărbunii sapropelici – se formează prin acumularea şi transformarea
materialului vegetal turbifiat. sub acţiunea bacteriilor anaerobe a planctonului vegetal, la care se pot
Clasificarea cărbunilor se realizează în funcţie de originea adăuga fragmente de plante superioare, zooplancton, spori, polen şi
materialului primar şi de natura procesului prin care materialul detritus fin. Cărbunii liptobioliţi – se formează din transformarea
vegetal s-a transformat în cărbune. Astfel au fost definite trei grupe elementelor cele mai rezistente ale plantelor (cuticule, răşini, exine de
de cărbuni: cărbuni humici, cărbuni sapropelici şi cărbuni spori şi polen, ceruri, ţesuturi de suber, etc.); apar în stratele de
liptobioliţi. cărbuni humici sub formă de lentile sau cuiburi.
Cărbunii humici iau naştere prin acumularea şi transformarea
plantelor de mlaştină. În funcţie de gradul de carbonificare
(conţinutul în carbon, oxigen, hidrogen şi de reflectanţă,

38
LUCRĂRI PRACTICE
FOSILE ŞI PROCESE DE FOSILIZARE
FOSILE (lat: fossilis - scos din pământ) - desemnează resturile
provenite de la organisme (protoctiste, plante şi animale) precum şi
urmele activităţii vitale ale organismelor, conservate în rocile
sedimentare în urma proceselor de fosilizare.
FOSILIZAREA – reprezintă un ansamblu complex de procese
biologice (biotice) şi fizico-chimice (abiotice) care conduc la
transformarea organismelor sau a activităţilor biotice ale acestora în
fosile sau urme fosile.
Modul de conservare al fosilelor este dependent de:
- caracteristicile anatomice ale vieţuitoarelor;
- condiţiile de mediu în care acestea au trăit şi modul lor de
viaţă;
- contextul în care s-a desfăşurat evoluţia geologică
ulterioară, a depozitelor sedimentare în care se regăsesc fosilele
(diageneză, tectonică, climat, etc).
Două dintre condiţiile esenţiale care conduc cel mai adesea, la
conservarea în stare fosilă sunt:
- imediat după moarte, organismele să fie ferite de acţiunea
agenţilor atmosferici sau de altă natură, cu alte cuvinte acestea să fie
acoperite de sedimente imediat după moarte;
57
GEOLOGIE GENERALĂ
- organismele să fi avut în constutiţia lor părţi dure, scheletice,
alcătuite din substanţe minerale.
Cele mai frecvente moduri de fosilizare sunt:
- conservarea părţilor dure (teste, cochilii, carapace, schelete, dinţi,
etc.) prin:
- mineralizare: recristalizare, piritizare, limonitizare,
silicifiere;
- mulaje interne, externe sau composite (sculptate);
- încrustarea: se produce în prejma izvoarelor bicarbonatate => tufuri
calcaroase care conservă impresiuni ale caracterelor externe;
- incarbonizarea: proces de fosilizare specific plantelor, mai rar
animalelor (graptoliţi);
- impresiuni ale părţilor moi: frunze, meduze, viermi, peşti, insecte,
etc. care pot fi găsite în calcare litografice, gresii fine, silturi, argile;
- conservarea urmelor de activitate biotică:
- modul de viaţă: “Gastrochaenolites”, perforaţii produse de
bivalve lithofage;
- urme de deplasare: Helminthoides
- urme de hrănire: Chondrites, ? Palaeodictyon, Gastrolite,
Coprolite
- conservarea în stare iniţială: se produce în substanţe care oferă
condiţii foarte bune ce conservare: chihlimbar, ozocherită, gheaţă, etc.
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Insecta conservată în chihlimbar

Ammonit silicifiat Lemn silicifiat Ammonit limonitizat

Mulaje externe de gastropode Mulaj intern de gastropod Mulaj composit de brachiopode

Mulaj composit de bivalve

Graptoliti - Incarbonizare Impresiuni de insecte Impresiuni de plante Urme de pasi de pasări

58
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

59
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

STRUCTURI TECTONICE

Scoarta terestra este supusa permanent actiunii unor categorii diferite de forte, ce actioneaza independent sau conjugat, efectele acestora
fiind reprezentate de deformari ale scoartei ce se regasesc intr-o mare varietate de forme. Dimensiunile acestora sunt variabile, de la dimensiuni
microscopice pana la dimensiuni de ordinul zecilor sau sutelor de metri. Cand deformarile scoartei duc la ruperea materialului afectat se
numesc deformatii disjunctive sau falii iar cand materialul sufera doar doar ondulari deformatiile se numesc plicative sau cute. In realitate cele
doua tipuri se regasesc intr-o permanenta interactiune.

DEFORMATII DISJUNCTIVE (Falii)

Numim falie o ruptura ce imparte un pachet de roci sau sau un bloc masiv in doua sau mai multe compartimente, acestea deplasanduse unul fata
de celalalt pe planul de ruptura (planul de falie).

Elementele faliei Acoperisul – este compartimentul situat deasupra planului de falie;

Culcusul – este compartimentul situat sub planul de falie;
Planul de falie- este planul dupa care se face deplasarea celor doua
compartimente;
Directia faliei – este marimea unghiului format de o dreapta orizontala ce
apartine planului de falie si nordul magnetic;
Inclinarea faliei – este data de marimea unghiului format de linia de cea mai
mare panta (cuprinsa in planul faliei) si un plan vertical;
Saritura pe inclinare – este data de marimea deplasarii celor doua compartimente
pe linia de cea mai mare panta;
Saritura pe verticala – este marimea deplasarii celor doua compartimente
in plan vertical;
Saritura orizontala – este marimea deplasarii celor doua compartimente
P – planul de falie; unghiul QBF – directia
in plan orizontal;
faliei; unghiul GFH – inclinarea faliei; DE –
Saritura pe directie – este marimea deplasarii celor doua compartimente pe
saritura pe inclinare; BA – saritura pe verticala;
directia faliei;
AC – saritura pe orizontala; CE – saritura pe
Saritura totala – este saritura ce rezulta din combinarea tuturor sariturilor faliei;
directie; BE – saritura totala; unghiul DBE –
Unghiul de pitch – este marimea unghiului format de directia sariturii totale si
unghiul de pitch;
directia faliei;

59
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Clasificarea faliilor.
Faliile pot fi clasificate dupa mai multe criterii. Astfel:
Dupa unghiul format de planul faliei (PF) cu un plan orizontal (PO) se clasifica in: falii verticale (1.a.) si falii inclinate (1.b.)

1.a. Falie verticala

Planul de falie este perpendicular pe un

plan orizontal

1.b. Falie inclinata

Planul de falie formeaza un unghi

ascutit cu un plan orizontal

Dupa deplasarea celor doua compartimente, unul fata de celalalt, pe un plan inclinat (faliile inclinate) se clasifica in: falii normale (2.a.) si falii
inverse (2.b.)

2.a Falie normala

Acoperisul este coborat pe planul de inclinare ca

rezultat al unor forte de distensie (extensionale)

2.b. Falie inversa

Acoperisul este ridicat pe planul de inclinare ca

rezultat al unor forte de comprimare (compresionare)

60
 LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Dupa directia inclinarii planului de falie (al faliilor inclinate) in raport cu directia inclinarea stratelor se clasifica in: falii normale comforme
(3.a.), falii normale contrare (3.b.), falii inverse conforme (3.c.) si falii inverse contrare (3.d.)

3.a. Falie normala conforma

Directia de inclinare a faliei este aceeasi cu directia

de inclinarea a stratelor iar acoperisul este
compartimentul coborat

3.b. Falie normala contrara

Directia de inclinare a faliei este in sens opus fata

de inclinarea stratelor iar acoperisul este
compartimentul coborat

3.c. Falie inversa conforma

Directia de inclinare a faliei este aceeasi cu directia

de inclinarea a stratelor iar acoperisul este
compartimentul ridicat

3.d. Falie inversa contrara

Directia de inclinare a faliei este in sens opus fata

de inclinarea stratelor iar acoperisul este
compartimentul ridicat

61
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

Faliile la care miscarea celor doua compartimente are loc doar in plan orizontal se numesc decrosari. Daca deplasarea compartimentului opus
celui de pe care privim se face spre drapta se numeste decrosare dextra (4.a.) iar daca se face spre stanga decrosare senestra (4.b.).

4.a.Decrosare 4.b.Decrosare
dextra senestra

Asociatii de falii.
Prin asocierea mai multor falii inclinate,normale,
cu planele de falie relativ paralele se creeaza
horsturi (blocuri ridicate in trepte) si Asociere de
grabene (blocuri coborate in trepte)(5). horsturi si grabene

Exercitii

Caracterizati falia din figura alaturata dupa toate criteriile cunoscute. Trasati in casutele a si b
sensurile de deplasare ale compartimentelor.

……………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………

Alte observatii:…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

62
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

DEFORMATII PLICATIVE (Cute)

Cutele sunt intalnite in formatiunile geologice stratiforme si se definesc ca fiind ondularile ce apar in suprafetele de referinta ale unui strat sau
ale unui pachet de strate. Cutele in relief pozitiv (ridicat) fata de un plan de referinta orizontal se numesc anticlinale iar cele in relief negativ
(coborat) se numesc sinclinale.
Sarnierea – este punctul de maxima curbura al stratului;
Elementele cutelor Totalitatea sarnierelor formeaza axul unei cute;
Punctele cele mai ridicate ale unei cute definesc creasta cutei; la cutele verticale creasta
cutei corespunde cu sarniera;
Planul axial include sarnierele tuturor stratelor ce formeaza cuta; acesta poate fi vertical
sau sa formeze diferite unghiuri cu un plan orizontal;
Flancurile cutei reprezinta suprefetele ce unesc zonele ridicate cu zonele coborate ale unei
cute; la o cuta anticlinala acestea sunt divergente iar la o cuta sinclinala convergente;
Unghiul de deschidere al cutei este unghiul format de doua drepte tangente la punctele de
inflexiune ale flancurilor; punctele de inflexiune sunt punctele unde sensul curburii se
inverseaza, trecandu-se de la bolta cutei la albia sa;
Talpa cutei reprezinta partea cea mai de jos a unui strat cutat sau a unui pachet de strate
cutate;
Latimea cutei este distanta in plan orizontal intre doua sarniere consecutive sau intre doua
puncte de talpa consecutive;
Inaltimea cutei este distanta in plan vertical intre sarniera si talpa unei cute;

Clasificarea cutelor
Cutele se clasifica dupa mai multe criterii cum ar fi geneza, inclinarea planului axial, mecanismul de cutare etc. Dupa inclinarea planului axial
cutele pot fi drepte (1), inclinate (2), deversata (3), culcata (4), rasturnata (5).

5
1
2 4
3

63
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

In scoarta terestra cutele apar grupate existand o clasificare a acestora dupa modul de asociere. O grupare aparte o constituie anticlinoriile si
sinclinoriile ce reprezinta structuri de mari dimensiuni asociate cu cute de ordin secundar, avand o forma ridicata in cazul unui anticlinoriu si o
forma coborata in cazul unui sinclinoriu (6).

Panzele tectonice
Panza este o unitate tectonica alohtona care s-a deplasat de pe fundamentul
eiinitial pe o distanta de cateva ori mai mare decat grosimea sa, dar depasind
5km,de-a lungul unui plan de alunecare predominantsuborizontal si adusa
peste un fundament strain numit autohton. Deplasarea se poate face fie prin
cutare culcata, rezultand panze de acoperire (A), fie de-a lungul unei suprafete
de ruptura, dand nastere panzelor de sariaj (B). 6. Asociere
(dupa Dinu si Pauliuc, Geologie structurala, 1985) anticlinoriu -sinclinoriu
A. Panza de acoperire
Panzele de acoperire se formeaza din cute culcate de mari dimensiuni ce isi pastreaza ambele flancuri. Sunt unitati tectonice alohtone ce creeaza
inversiuni stratigrafice la scara mare.
Elementele panzei de acoperire
Flancul normal este flancul ce devine superior in urma aducerii la
A. Panza de acoperire. orizontala a planului axial al cutei, iar succesiunea stratigrafica este
normala;
Flancul invers este flancul ce devine inferior in urma aducerii la orizontala
a planului axial al cutei, este acoperit de flancul superior al cutei, iar
succesiunea stratigrafica este inversa;
Sarniera radicala este locul de racord al flancului invers cu autohtonul;
Sarniera frontala este punctul de racord al celor doua flancuri (punctul de
curbura maxima);
Zona de radacina este zona in jurul careia cuta a pivotat lateral;
1- flanc normal; 2 - flanc invers; 3 – sarniera radicala; 4 – sarniera
frontala; 5 – zona de radacina; La – latimea de acoperire; Lb – latimea Latimea de acoperire este distanta masurata ortogonal intre cele doua
bazei; sarniere;
Latimea bazei este distanta masurata in plan orizontal intre cele doua
sarniere sinclinale ale panzei;
Inaltimea sau grosimea panzei este distanta masurata in plan vertical intre
punctul cel mai ridicat si autohton;

64
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

B. Panza de sariaj
Panza de sariaj ia nastere prin deplasarea unor mase mari de roci pe distante mari (peste 5-10km) de-a lungul unei suprafete de ruptura numita
plan de sariaj peste o alta unitate geologica ce poarta numele de autohton.

Elementele panzei de sariaj

Sarniera frontala reprezinta punctele extreme atinse de panza;

Sarniera radicala este zona din autohton din spatele careia
provine panza;
Radacina este zona de provenienta a panzei;

1 – sarniera frontala; 2 – sarniera radicala; 3 – radacina;

Exercitii

Sa se atribuie fiecarui strat (notat 1,2,3…) din sectiunea geologica S

(figura b) varsta corespunzatoare (notata a,b,c…in figura a) si sa se
stabileasca relatiile de varsta dintre strate dupa criteriul
1>2 (stratul 1 mai vechi decat stratul 2), 1<2 (stratul 1 mai nou decat a
stratul 2).

Raspuns:

1 > 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

65
LUCRĂRI PRACTICE GEOLOGIE GENERALĂ

BIBLIOGRAFIE

ANASTASIU, N., 1981, Minerale şi roci sedimentare – determinator, 358 p., Tipografia Universităţii Bucureşti.
DAMIAN, R., 2001, Geologie generală – curs pentru secţia de mediu a Facultăţii de Geografie, 186p., Editura Universităţii din Bucureşti.
DRAGOMIR, B.P., ANDROHOVICI, A., 1995, Geologie generală – lucrări practice, 192p., Editura Universităţii Bucureşti.
GRASU, C., 1997, Geologie structurală, 244 p., Editura Tehnică, Bucureşti.
MAREŞ, I., ALEXE, I., MĂRUNŢIU, M., ŞECLĂMAN, 1983, Petrologia rocilor magmatice şi metamorfice – caiet de lucrări practice, Partea I,
144 p., Tipografia Universităţii Bucureşti.
PAULIUC, S., DINU, C., 1985, Geologie structurală, Editura Tehnică Bucureşti.
PRESS, F., SIEVER, R., 1982, Earth, 613 p., Third edition, W.H. Freeman and Company, San Francisco.
RĂDULESCU, D., 1981, Petrologie magmatică şi metamorfică, 367 p., Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
ŞECLĂMAN, M., 1981, Curs de petrografie – pentru specializarea inginerie geofizică, Partea I, 130p., Tipografia Universităţii Bucureşti.
 SCARA TIMPULUI GEOLOGIC
Eon Era Perioada Epoca Mil. ani Cicluri
(Sistem) (Seria) tectonice
Holocen
CUATERNAR Pleistocen

CENOZOIC
2.0 / 1.8
Pliocen
NEOGEN Miocen
23.5
Oligocen
PALEOGEN Eocen
Paleocen

ALPIN
65
Superior
CRETACIC Inferior
MEZOZOIC

135
Malm
JURASIC Dogger
FANEROZOIC

Liasic
205
Superior
TRIASIC Mediu
Inferior 245

HERCINIC
PERMIAN 295

CARBONIFER 360
PALEOZOIC

DEVONIAN 410

CALEDONIAN
SILURIAN 435

ORDOVICIAN 505

CAMBRIAN
570 /
Superior Sinian 545
PROTERO-

PROTER-
OZOIC
ZOIC

Mediu Riphean

Inferior
PRECAMBRIAN

2500
Superior
ARHAIC
s. str.

Mediu
ARHAIC S.L.

ARHAIC

Inferior 3900

PRISCOAN (HADEAN)

4650