Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cresterea Pasarilor PDF
Cresterea Pasarilor PDF
CREŞTEREA PĂSĂRILOR
ANUL IV, SEMESTRUL I
IAŞI, 2013
CUPRINS
Partea I
TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A GĂINILOR PENTRU
PRODUCEREA DE OUĂ-CONSUM
1. Sisteme de creştere
1.1. Sistemele de creştere extensiv şi semiintensiv
1.2. Sistemele de creştere intensiv şi superintensiv
1.2.1.Creşterea pe aşternut permanent
1.2.2. Creşterea în baterii
1.3. Sisteme de creştere alternative
1.3.1.Creşterea în baterii deschise
1.3.2.Creşterea în baterii cu cuşti modificate
1.3.3. Variante ale creşterii la sol
2. Tehnologii de creştere şi exploatare
2.1. Fluxul tehnologic din fermele de găini ouătoare
2.2. Tehnologia de creştere a tineretului de înlocuire
2.2.1. Perioade de creştere a puicuţelor de înlocuire
2.2.2. Microclimatul din halele pentru puicuţele de înlocuire
2.2.3. Furajarea şi adăparea puicuţelor de înlocuire
2.3. Tehnologia de creştere şi exploatare a găinilor ouătoare
2.3.1. Microclimatul din halele de găini ouătoare
2.3.2. Programul de hrănire şi adăpare
Partea a II-a
TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A GĂINILOR PENTRU
PRODUCŢIA DE CARNE
1. Tehnologia de creştere a tineretului părinţi-găini rase grele
1.1. Pregătirea halelor pentru populare
1.2. Microclimatul din halele de tineret părinţi
1.3. Programul de adăpare şi furajare
1.4. Măsuri tehnice
2. Tehnologia de creştere şi exploatare a găinilor adulte de reproducţie-rase grele
2.1. Pregătirea halelor pentru populare
2.2. Microclimatul din halele de adulte
2.3. Furajarea, adăparea şi producţia de ouă
2.4 Tehnologia de creştere şi exploatare a părinţilor “Mini-Rock”
3. Sisteme şi tehnologii de creştere a broilerului de găină
3.1. Sistemul extensiv de creştere
3.2. Sistemul intensiv de creştere
3.3. Sistemul superintensiv de creştere
4. Factorii tehnologici asiguraţi puilor de carne
4.1.Condiţiile de microclimat
4.2. Condiţiile de hrănire şi adăpare
Partea a III-a
TEHNOLOGII DE CRE ŞTERE ŞI EXPLOATARE A CURCILOR
PENTRU PRODUCŢIA DE CARNE
1. Tehnologii de creştere şi exploatare a curcilor de reproducţie
1.1. Tehnologia de creştere şi exploatare a tineretului de curcă pentru
reproducţie
1.2. Creşterea şi exploatarea curcilor adulte în perioada de pregătire pentru
1
sezonul de reproducere (29-31 săptămâni)
1.3. Creşterea şi exploatarea curcilor adulte de reproducţie, după vârsta de
31 săptămâni
2. Tehnologii de creştere a broilerului de curcă
2.1. Creşterea broilerului de curcă pe aşternut permanent
2.2. Creşterea broilerului de curcă în baterii
3. Probleme de nutriţie şi patologie la curci
Partea a IV-a
TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A RA ŢELOR PENTRU
PRODUCŢIA DE CARNE
1. Tehnologii de creştere şi exploatare a raţelor de reproducţie
1.1. Tehnologia de creştere a tineretului de raţă Pekin pentru reproducţie
1.2.Tehnologia de creştere a tineretului de reproducţie Pekin în perioada
de pregătire pentru producţia de ouă (19-27 săptămâni)
1.3. Tehnologia de creştere şi exploatare a raţelor adulte de reproducţie
Pekin
2. Tehnologii de creştere a bobocilor de raţă pentru carne
2.1. Tehnologia de creştere pe aşternut permanent (Hibridul “RORA”)
2.2. Tehnologia de creştere pe grătare
2.3. Tehnologia de creştere în tabere de vară
2.4. Tehnologia de creştere pe suprafeţe acvatice
2.5. Tehnologia de creştere în baterii
2.6. Tehnologia combinată de creştere a bobocilor de raţă pentru carne şi a
peştilor
Partea a V-a
TEHNOLOGII DE CRE ŞTERE ŞI EXPLOATARE A GÂ ŞTELOR
PENTRU PRODUCŢIA DE CARNE
1. Tehnologii de creştere şi exploatare a gâştelor de reproducţie
2.1. Tehnologia de creştere a tineretului de gâscă pentru reproducţie (până
la declanşarea ouatului)
2.2. Tehnologia de creştere şi exploatare a gâştelor adulte de reproducţie
2. Tehnologia de creştere a bobocilor de gâscă pentru carne
Partea a VI-a
TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A PALMIPEDELOR
PENTRU PRODUCŢIA DE FICAT GRAS
1. Producerea ficatului de raţă
1.1. Tehnologia de creştere şi exploatare a raţelor de reproducţie din rasa
Barbarie
1.2. Tehnologia de creştere a bobocilor de raţă pentru ficat gras
2. Producerea ficatului gras de gâscă
Bibliografie
2
Partea 1
TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A
GĂINILOR PENTRU PRODUCEREA DE OUĂ-CONSUM
1. Sisteme de creştere
• zona utilă, este dispusă în jumătatea dinspre uşa de acces, acoperită fiind cu un
strat de paie, gros de cca 20 cm; aici se amplasează jgheaburile pentru furaje şi
apă şi cuibare pe două nivele. Hrănitorile şi adăpătorile se aşează
perpendicular pe direcţia uşii de acces, pentru a facilita circulaţia păsărilor, de-
a lungul acestora; marginea lor superioară trebuie să fie situată la înălţimea
spinării păsărilor, iar deasupra se pune o reţea din plasă de sârmă, pentru a
evita pătrunderea păsărilor în interiorul acestora. Cuibarele se amplasează pe
cele două laturi transversale şi vor fi confecţionate din scândură sau din tablă;
dimensiunile cuibarelor vor fi de: 30 x 30 x 30cm pentru rasele uşoare şi de 35
x 35 x 35cm pentru cele mixte. Se asigură un cuibar la 5-6 găini;
• zona de odihnă, vine în continuarea celei utile şi va fi reprezentată de un grătar
din stinghii de lemn (pat tehnologic), ridicat la 40-50 cm faţă de sol. Patul
tehnologic poate fi înlocuit cu stinghii (capre) din lemn pentru dormit, care se
aşează pe un aşternut din paie.
Pe peretele frontal al adăpostului, lângă uşă de acces, trebuie să existe şi
ferestre (cu geam dublu), necesare iluminării naturale. În dreptul ferestrelor se
amplasează becurile, pentru ca lumina ce se asigură artificial să vină din aceiaşi
direcţie ca şi cea naturală; sursa de lumină trebuie să asigure o vizibilitate cât mai
bună în zona de hrănire-adăpare, în timp ce în zona cuibarelor şi mai ales, în cea
de odihnă, aceasta trebuie să fie difuză.
Ferestrele servesc şi pentru aerisire şi de aceea vor fi prevăzute cu
balamale la partea inferioară, pentru a dirija aerul proaspăt înspre partea
superioară a adăpostului, evitându-se formarea curenţilor de aer; volumul de aer
circulat în adăpost se va regla prin nivelul de deschidere al ferestrelor.
4
Evacuarea aerului viciat de la nivelul patului de stinghii se va realiza
printr-un coş de evacuare ce iese în exterior, deschizându-se şibărele dispuse în
interiorul coşului (iarna-numai cel inferior, iar vara-şi cel superior).
Ventilarea insuficientă a adăpostului este semnalată de creşterea
concentraţiei de amoniac, dar şi de umidifierea excesivă a aşternutului,
concomitent cu apariţia condensului pe pereţi; în astfel de situaţii, se va mări rata
ventilaţiei sau se va proceda la încălzirea suplimentară a adăpostului.
Aşternutul trebuie păstrat în permanenţă uscat şi de aceea se va evita
scurgerea apei din jgheaburile de adăpare; când este cazul, se schimbă aşternutul
umed din dreptul acestora. Periodic, se va scoate şi crusta formată pe suprafaţa
aşternutului, care, în plus, se va răscoli pentru aerisire şi afânare; un aşternut gros,
bine întreţinut, va intra într-o uşoară fermentaţie, cu degajare de căldură, dar fără
emanare puternică de amoniac.
Menţinerea pe timp de iarnă a unui microclimat optim într-un adăpost de
găini ouătoare este foarte importantă, deoarece, încetarea ouatului reduce la
jumătate numărul de ouă obţinut de la o pasăre într-un an şi aceasta, exact în
perioada când este cea mai mare cerere pentru ouăle de consum, iar preţul
acestora este şi mai ridicat decât pe timpul verii.
5
Creşterea pe aşternut asigură un anumit confort păsărilor, comparativ cu
suprafaţa dură a cuştilor de baterii, precum şi posibilităţi de mişcare pe arii mult
mai largi, apropiindu-se de condiţiile naturale de viaţă ale păsărilor.
Atunci când stratul de aşternut este prea subţire, el se deteriorează prin
fărâmiţare, iar dejecţiile produse de păsări devin, treptat, predominante în masa sa.
Pe timpul verii, umiditatea scăzută din atmosferă şi ventilaţia prea puternică, scad
umiditatea aşternutului sub 18% (chiar până la 12%), iar acesta devine prăfos,
provocând infecţii şi iritaţii la nivelul mucoaselor nazale şi oculare; dacă este
iarnă, efectul poate fi şi mai dezastruos.
Totuşi, chiar şi un aşternut suficient de gros se poate deteriora, în special
iarna, când pierderile de apă din adăposturi sunt mari, ventilaţia este insuficientă,
iar încărcătura de păsări pe unitatea de suprafaţă este ridicată; dejecţiile de pasăre
conţin cca 70% apă şi prin urmare, ele vor umezi aşternutul cu aproximativ 4%/zi.
Aşternutul suficient de gros şi cu o umiditate de 20-30% favorizează o
uşoară fermentaţie, având drept efect autouscarea, autosterilizarea, dar şi
degajarea de căldură. Atunci când umiditatea aşternutului creşte la valori de 30-
40%, procesele fermentative se accentuează, iar emisia de amoniac devine foarte
puternică. Amoniacul, fiind un gaz mai uşor decât aerul, are tendinţa de a se ridica
spre partea superioară a adăpostului, însă atunci când umiditatea relativă a aerului
din hală creşte (şi este normal să crească concomitent cu umiditatea din aşternut),
el rămâne în zona inferioară, unde se găsesc păsările, expunându-le la acţiunea lui
nocivă. În această situaţie, corectarea aşternutului se poate face astfel:
• răscolirea puternică a aşternutului pentru aerisirea lui, dar mai ales pentru
distrugerea crustei care începe să se formeze;
• îndepărtarea porţiunilor de aşternut foarte umed din jurul adăpătorilor sau de
lângă pereţi;
• încorporarea în masa de aşternut a prafului de var şi/sau a superfosfatului, în
cantitate de 150-200g/m2;
• adăugarea de aşternut proaspăt şi uscat peste cel vechi şi amestecarea
energică, în vederea reducerii umidităţii aşternutului vechi la valori de 25%.
Pentru evitarea afânării manuale a aşternutului, se pot împrăştia pe
suprafaţa acestuia mici cantităţi de grăunţe de ovăz, orz sau grâu (5g/cap), ce sunt
căutate cu mare atenţie de păsări, care răscolesc puternic aşternutul cu ghearele.
Calea principală de eliminare a excedentului de umiditate din aşternut
rămâne ventilaţia, deoarece, aerul atmosferic introdus în adăpost prin ventilaţie
conţine, în medie, 6g vapori de apă/m3, în timp ce aerul eliminat are o cantitate de
7,5g apă/m3, ceea ce înseamnă că la o rată a ventilaţiei de 2m3 aer/h/kg corp se
elimină aproximativ 90% din umiditatea creată în adăpost.
Dacă nu se recurge în timp util la măsurile de corectare a unui aşternut ce
începe să se deterioreze, umiditatea sa va ajunge la 40% şi chiar mai mult,
procesele fermentative încetează, crusta de la suprafaţă se îngroaşă, iar
microclimatul din adăpost este total compromis.
Păsările crescute în captivitate îşi schimbă considerabil comportamentul
faţă de cele crescute în libertate, în sensul că ele devin mai circumspecte şi mai
puţin expansive şi formează mici colectivităţi, de câteva zeci de exemplare, legate
printr-o afinitate de grup, ce îşi desfăşoară activitatea zilnică pe o anumită arie din
adăpost, de care nu se îndepărtează decât dacă sunt obligate.
Atunci când intervine un factor stresant, păsările intră în panică, cautând să
se îndepărteze de sursa de stres prin deplasarea bruscă spre o latură a adăpostului,
unde se aglomerează; după trecerea pericolului, fiecare pasăre caută să-şi
regăsească aria şi grupul în care-şi desfăşoară de obicei activitatea, dar această
căutare este cu atât mai dificilă, cu cât adăpostul este mai mare şi densitatea
6
păsărilor pe m2 mai ridicată. În intervalul de timp în care a stat în afara ariei
obişnuite, pasărea a fost într-o stare de nelinişte extremă, cu repercursiuni asupra
echilibrului sistemului nervos; totodată, nu a consumat furaje şi apă.
Acest gen de stres face parte din categoria celor scurte şi fără efecte
majore, însă există şi agenţi stresanţi care acţionează perioade îndelungate de tip,
iar efectele sunt mult mai grave; de fapt, orice agresiune a factorilor tehnologici
sau de mediu asupra păsărilor (lipsă prelungită de apă, intensitate luminoasă
ridicată, microclimatul necorespunzător, zgomote, carenţe alimentare etc) se
constituie în factori stresanţi, a căror efect se regăseşte, negativ, în producţia
numerică de ouă, dar şi în calitatea acestora.
Modalitatea de amplasare a echipamentelor de hală (hrănitori, adăpători şi
cuibare), precum şi corelarea numărului acestora cu efectivul cazat, are o influenţă
ridicată asupra menţinerii unei anumite ierarhii sociale în adăpost, afectând în
mod direct productivitatea păsărilor.
Atunci când hrănitorile şi adăpătorile sunt dispuse la o distanţă prea mare
de arealul pe care trăieşte o pasăre, aceasta va fi obligată să treacă printre alte
colectivităţi de păsări, generând situaţii conflictuale, permanente.
Din aceleaşi considerente, cuibarele nu trebuie amplasate pe o singură
latură a adăpostului, ci se repartizează egal, de-a lungul pereţilor, în locuri ferite
de curenţii de aer şi mai puţin luminate. În situaţia în care cuibarele sunt prea
înalte şi nu au scăriţe de acces, sau aşternutul din ele nu este schimbat periodic,
păsările vor prefera să depună ouăle direct pe aşternut, ceea ce duce la murdărirea
cojii minerale cu dejecţii sau, mai grav, la spargerea acestora.
Deoarece, fiecare găină ouă numai într-un singur cuibar, atunci când
acesta este ocupat, ea va aştepta până se eliberează, chiar dacă cuibarele vecine
sunt libere; prin urmare, este necesar a se asigura un număr suficient de cuibare,
revenind cel mult 5 găini pe cuibar.
În cazul creşterii pe aşternut permanent, introducerea de noi indivizi în
grupurile deja formate influenţează negativ performanţele productive şi generează
apariţia unor fenomene sociale foarte grave, comparativ cu creşterea în baterii.
7
În practică sunt utilizate diverse tipuri de baterii, pe două sau mai multe
niveluri (fig. 4).
8
De regulă, o construcţie destinată creşterii păsărilor poate fi exploatată pe
o perioadă de 50 ani, în timp ce echipamentul aferent trebuie înlocuit la fiecare 10
ani, deci apar investiţii suplimentare mari pentru înlocuirea acestuia.
9
Exploatarea găinilor ouătoare în cuşti, indiferent de tipul lor, favorizează
creşterea exagerată a ghearelor, situaţie ce determină accidente corporale, dar mai
ales sporirea numărului de ouă sparte; din aceste considerente, s-a propus
introducerea în cuşti a unor dispozitive de scurtare a ghearelor, pe bază de
materiale abrazive (fâşii de gresie).
La ora actuală se estimează că, pe plan mondial, mai mult de 75% din
efectivele de găini ouătoare existente sunt exploatate în baterii, dar există anumite
diferenţieri între ţări în ceea ce priveşte spaţiul de creştere ce se alocă fiecărei
păsări; aşa de exemplu, în S.U.A. se asigură 300-350 cm2 suprafaţă de
cuşcă/pasăre, în India 375 cm2/pasăre, în Australia şi în ţările Uniunii Europene
câte 450 cm2, în timp ce în Norvegia se merge pe 700 cm2/pasăre.
Problema numărului de păsări ce trebuie introdus într-o cuşcă de baterie
rămâne destul de controversată, mai ales că selecţia pentru sporirea producţiei de
ouă a condus la obţinerea de păsări cu un temperament mai agresiv. Principalul
avantaj al bateriilor cu cuşti modificate este acela că numărul de păsări dintr-o
colectivitate este mai redus decât în alte sisteme de creştere, dar viitorul lor va
depinde şi de disponibilitatea genotipurilor de a menţine o ordine socială stabilă.
Primele studii asupra modelelor de cuşti modificate au fost făcute la
mijlocul anilor '80, pe grupuri de câte 15-20 păsări. Aceste cuşti erau prevăzute cu
stinghii pentru dormit, dispuse pe două niveluri, fapt ce determina murdărirea
păsărilor şi a ouălor cu dejecţii şi chiar, apariţia canibalismului.
La începutul anilor '90, compania suedeză Bröderna Victorsson-AB a
lansat cuşca „Edinburgh”, la care colectivităţile de păsări erau mai mici, iar
stinghiile pentru odihnă şi dormit erau dispuse pe un singur nivel. Acest model a
fost îmbunătăţit şi integrat într-o linie de baterie pe 3 niveluri, cu câte 8 păsări pe
cuşcă, sub denumirea de “Trivselbur–cuşca confortabilă”
Mai târziu, alte companii au lansat propriile modele: “Triotec”–finlandeză
şi “Hellmann Poultry”–germană, ambele având acelaşi concept constructiv; în
anul 1999, firmă Big Dutchman a produs o linie de baterie denumită „Aviplus”, cu
cuşti pentru 10 păsări, fiecare cuşcă având un cuibar, amplasat în spate.
Faptul că, în cuştile modificate, păsările sunt menţinute în colonii mai mari
decât în cuştile convenţionale, cu numai 3-4 găini/cuşcă, face să crească incidenţa
10
canibalismului. Pe lângă alte posibilităţi de prevenire şi combatere a acestuia, un
remediu îl constituie şi debecarea, efectuată până la vârsta de 10 zile a păsărilor.
Tăierea ciocului diminuiază rata mortalităţii cu cca 9% comparativ cu cea de la
păsările cu ciocul întreg, iar păsările debecate produc cu 7-8% mai multe ouă.
Totuşi, există destul de multe ţări în care este interzis procedeul de debecare, cum
ar fi Finlanda, Norvegia, Suedia etc, iar numărul lor este în continuă creştere.
Condiţiile oferite păsărilor de către bateriile cu cuşti modificate răspund
majorităţii solicitărilor ridicate de către asociaţiile de protecţie a animalelor; în
plus, acest tip de baterii asigură realizarea unei bune producţii de ouă, diminuarea
mortalităţii şi creşterea rezistenţei sistemului osos.
Creşterea pe aşternut permanent în hale oarbe, deşi este o soluţie care oferă
găinilor ouătoare un confort superior celui din cuştile de baterie, nu satisface în
totalitate instinctele naturale ale acestora. De aceea, au fost imaginate unele
variante îmbunătăţite ale sistemului de creştere pe aşternut permanent.
Varianta c u stinghii p entru dorm it. Introducerea de stinghii pentru dormit în
halele de găini ouătoare permite exteriorizarea unor manifestări naturale, cum ar
fi: întinderea aripilor şi a picioarelor, căţărarea pe stinghii atunci când se trece la
perioada de întuneric a programului de lumină, odihna etc. Această variantă de
cazare a găinilor ouătoare reduce mult din incidenţa rănirilor şi a stărilor de
agitaţie ce se constată pe timpul perioadei de iluminare, asigură o bună condiţie a
penajului, precum şi un acces facil la hrană şi apă deoarece o parte din păsări se
odihnesc pe stinghii, deci rămâne o suprafaţă mai mare liberă etc (fig. 7).
12
Găinile ouătoare crescute în adăposturi cu mediu controlat beneficiază de
un program strict de lumină, specific vârstei şi care constă în creşterea graduată a
luminii, în paralel cu sporirea intensităţii de ouat.
Ziua lumină naturală are o extindere de cca. 17 ore în luna iunie şi scade la
7-8 ore în decembrie; prin urmare, este necesară suplimentarea luminii naturale cu
lumină artificială, începând cu luna iunie, când se reduce ziua-lumină. Punctul de
plecare pentru stabilirea programul de lumină este durata zilei-lumină din
momentul în care sunt aduse puicuţele în vârstă de 18 săptămâni. Pentru puicuţele
cazate în perioada noiembrie-februarie este necesar un program de 8 ore
lumină/zi, adică echivalentul luminii naturale. Cele crescute în perioada martie-
octombrie trebuie să aibă mai puţină lumină naturală în timpul creşterii şi de aceea
se foloseşte un sistem de reducere a luminii, care utilizează atât lumina naturală,
cât şi cea artificială; prin acest program, lumina scade în cantităţi egale în fiecare
săptămână, plecându-se de la 23 ore/zi, astfel încât la vârsta de 18 săpt., numărul
de ore de lumină acordate să fie egal cu cel de ore de lumină naturală.
Mărirea zilei-lumină în timpul perioadei de creştere a puicuţelor se reflectă
în instalarea timpurie a maturităţii sexuale, însoţită de producerea de ouă mici, dar
şi de creşterea incidenţei prolapsurilor. Diminuarea în limite rezonabile a zilei-
lumină în perioada de creştere permite o dezvoltare sexuală normală şi are ca
rezultat sporirea numărului de ouă, dar şi a greutăţii acestora.
Este indicat ca puicuţele să fie trecute în adăposturi la începutul toamnei şi
supuse unui program de lumină artificială; pe cât posibil trebuie evitată
achiziţionarea puicuţelor în lunile aprilie-august. La puicuţele crescute în libertate
şi apoi adăpostite în perioada noiembrie-februarie, creşterea luminii se face cu
câte 15-20 min./săpt., până se ajunge la 17 ore lumină naturală+artificială/zi.
Puicuţele crescute în libertate în perioada martie-octombrie, sunt supuse unui
program controlat de lumină, care constă într-o suplimentare cu 15-20
min./săptămână, timp de 18 săptămâni, când se ajunge la un program de 17 ore
lumină naturală+artificială/zi, ce se menţine până la finalul ciclului de creştere.
Este mai avantajoasă furnizarea luminii suplimentare de dimineaţă, decât a
celei de seară, pentru că majoritatea găinilor ouă dimineaţă, iar în plus, amurgul
natural va încuraja păsările să intre în adăposturi, pentru odihnă.
Ca regulă generală, programul de lumină ce se va asigura trebuie să
respecte indicaţiile din ghidul tehnologic al fiecărui hibrid în parte.
Intensitatea luminoasă are influenţă directă asupra producţiei de ouă şi de
aceea, se consideră ca fiind optimă pentru găinile ouătoare o intensitate de 10
lucşi/m2, răspândită uniform pe întreaga suprafaţă a adăpostului. Pentru a se
realiza această intensitate cu lumină artificială, se folosesc becuri de 40 W,
dispuse la o distanţă de 3 m între ele. Periodic, becurile trebuie curăţate pentru că
stratul de murdărie depus reduce intensitatea luminoasă ce trebuie asigurată.
13
La stabilirea programului de lumină trebuie să se aibă în vedere şi
extinderea zilei de lumină naturală, care variază de la o lună la alta (tab. 1).
Tabelul 1
Extinderea medie a zilei de lumină naturală
Data Ora la care răsare Ora la care apune Mărimea zilei
soarele soarele lumină (ore)
21 Ianuarie 8.29 16.47 8.18
21 Februarie 7.36 17.46 10.10
21 Martie 6.28 18.40 12.12
21 Aprilie 6.13 20.39 14.26
21 Mai 5.16 21.30 16.14
21 Iunie 4.56 21.57 17.01
21 Iulie 5.21 21.37 16.16
21 August 6.13 20.43 14.30
21 Septembrie 7.10 19.26 12.16
21 Octombrie 8.02 18.19 10.17
21 Noiembrie 7.57 16.21 8.24
21 Decembrie 8.39 16.11 7.32
22
temperaturile ambientale sunt destul de scăzute, nivelul umidităţii relative nu
trebuie să fie mai mare de 50%.
Regimul de ventilaţie. În halele de găini ouătoare, viteza de circulaţie a aerului
trebuie să fie de 0,3–1,5 m/s, în corelaţie cu temperatura aerului.
Pentru ventilaţia halelor se recomandă următoarele norme privind debitul
de aer introdus (raportate la un kg greutate vie):
a – pentru găini în vârstă de 5-6 luni: iarna, 1,0-1,2 m3/h; toamna şi
primăvara, 2,6-3,2 m3/h; vara, 4,5-4,8 m3/h;
b – pentru găini în vârstă de 9-10 luni: iarna, 1,0-1,6 m3/h; toamna şi
primăvara, 3,6-3,8 m3/h; vara, 4,6-5,2 m3/h.
La asigurarea unui regim de ventilaţie corespunzător în halele de găini–
ouă consum, este necesar să se ştie că atât la temperatura de –35oC cât şi la +35oC,
rata ventilaţiei trebuie să fie aceeaşi, pentru a putea fi folosită eficient inerţia
termică a halei şi coeficientul de ventilaţie.
Concentraţia noxelor. Compoziţia aerului din adăposturi este determinată de
aerul atmosferic introdus prin ventilaţie, la care se adaugă gazele rezultate din
descompunerea dejecţiilor şi a altor materii organice; aceasta mai depinde de tipul
amenajărilor interioare, tehnologia de exploatare, eficienţa ventilaţiei, modalitatea
de evacuare a dejecţiilor şi de valoarea factorilor de microclimat asiguraţi.
Componenta esenţială a aerului dintr-un adăpost este oxigenul. El provine
din aerul atmosferic, unde se găseşte într-o concentraţie de 20,95%, dar în halele
de păsări, proporţia sa poate coborî şi până la 18% (mai ales în condiţii de
supraaglomerare), fără, însă, a provoca modificări de natură organică.
Dioxidul de carbon din halele de găini ouătoare se acceptă până la o concentraţie
de maximum 0,3%, respectiv, de 5 ori proporţia din aerul atmosferic.
Atunci când regimul de ventilaţie este necorespunzător, concentraţia
bioxidului de carbon din hale creşte până la niveluri de 1% când, deşi nu se
observă modificări vizibile în starea păsărilor, conţinutul de CO2 din sânge se
măreşte cu 2-3%, determinând scăderea metabolismului energetic cu 10%, ceea ce
afectează destul de sever productivitatea şi starea lor de sănătate.
Expunerea de scurtă durată a găinilor ouătoare în medii cu concentraţii
mari de bioxid de carbon nu afectează în mod deosebit producţia de ouă.
Expunerea găinilor la concentraţii de 5% CO2 în două reprize (prima de 19 ore iar
cea de a doua de 54 ore), cu un interval de 6 săptămâni între reprize, determină o
uşoară reducere a masei ouălor după prima expunere şi creşterea acesteia după cea
de a doua, dar coaja se reduce ca grosime în ambele cazuri.
Nivelul toxic al bioxidului de carbon este de 5%, când se constată o
respiraţie profundă, secreţie traheală, congestii, hemoragii şi modificări de natură
histologică la nivelul căilor respiratorii şi a pulmonilor; moartea survine la
concentraţii de 10% CO2, prin inhibarea sistemelor enzimatice şi blocarea
oxidărilor aerobe, mai ales în celulele nervoase. Găinile mor în mai puţin de un
minut, atunci când sunt expuse la concentraţii de 40-60% CO2.
Amoniacul, chiar şi la concentraţii mai mici decât cele igienice (20 ppm),
determină creşterea receptivităţii adultelor faţă de pseudopesta aviară.
Limita maximă admisibilă pentru amoniac este de 0,026%, iar depăşirea
acestui prag duce la apariţia anemiilor (atacă globulele roşii din sânge) şi la iritaţii
ale mucoaselor; de asemenea, se reduc rezervele alcaline din sânge şi scade
metabolismul gazos însoţit de diminuarea capacităţii de ouat şi de creşterea
clesterolului din serul sanguin. Concentraţii şi mai mari pot produce tulburări ale
sistemului nervos, urmate de stări comatoase şi moartea păsărilor.
Găinile crescute în medii cu 52-82 ppm amoniac produc cu 9% mai puţine
ouă, dar se constată şi reducerea concentraţiei de hemoglobină. Expunerea la
23
concentraţii de 50 ppm NH3 timp de 10 săptămâni nu scade producţia, dar la 100
ppm se reduce intensitatea de ouat (care nu mai poate fi redresată) şi creşte
incidenţa ouălor cu pete de sânge. La 75-100 ppm NH3, găinile prezintă cherato-
conjunctivită care durează 10-12 săptămâni.
Găinile menţinute timp de o oră la 200 ppm devin neliniştite, îşi freacă
ochii şi strănută (iritarea căilor respiratorii), pentru ca după 2-3 zile să manifeste
stări de somnolenţă, refuzul hranei, consum mare de apă, lăcrimare, cheratită,
dificultăţi respiratorii, exudaţia căilor respiratorii anterioare, leucocitoză,
degenerescenţa organelor parenchimatoase, hemoragii ale mucoasei respiratorii,
precum şi infiltraţii limfocitare şi polinucleare în submucoasa respiratorie.
De la păsările crescute în medii cu concentraţii ridicate de amoniac rezultă
carcase de calitate inferioară şi cu o conservabilitate mult diminuată.
Hidrogenul sulfurat este un gaz foarte toxic, exercitând o puternică acţiune
iritantă locală şi de alterare a capacităţii de control a respiraţiei. De aceea, limita
sa maximă admisibilă în halele de ouătoare este de 0,01%. Comparativ cu
tineretul, găinile adulte sunt mai rezistente la acţiunea hidrogenului sulfurat; cele
expuse la concentraţii de 50 ppm nu prezintă manifestări clinice, însă la 2000-
4000 ppm apar modificări ale frecvenţei respiraţiei, respiraţie convulsivă, apnee şi
moartea în cca 15 minute.
Programul de lumină. Găinile-rase uşoare sunt extrem de sensibile la factorul
lumină, interesând durata de iluminare, intensitatea luminii, cât şi alternanţa
lumină-întuneric. Menţinerea îndelungată a păsărilor la o lumină redusă ca
intensitate determină încetarea ouatului, în timp ce lumina prea puternică conduce
la suprasolicitare nervoasă, favorizând apariţia canibalismului, prolapsului şi
creşterea proporţiei de ouă cu coajă subţire sau fără coajă.
Fotoperiodismul influenţează în mod direct producţia de ouă. Unii autori
apreciază că după vârsta de 18 săptămâni, durata luminii trebuie să crească cu câte
20 minute pe săptămână, pentru a se ajunge la 16 ore de lumină la vârsta de 42
săptămâni, program ce se asigură într-o singură secvenţă; această extindere a
luminii se consideră ca fiind optimă pentru o bună producţie de ouă şi se menţine
până la lichidarea seriei de creştere (vârsta de 77-80 săptămâni a păsărilor).
Programele de lumină mai lungi, cu 18 sau chiar 20 ore/zi, conduc la
reducerea semnificativă a producţiei numerice de ouă, dar şi la creşterea
consumului de furaje, chiar dacă se obţin ouă mai grele.
Pe lângă programele cu lumină acordată într-o singură secvenţă, au fost
testate şi programe cu iluminat intermitent. În acest sens, Drăghici, C., 1991
citează modelul numit fotoperioada Schelet, la care programul zilnic este 8 ore -
lumină: 10 ore-întuneric; 2 ore-lumină : 4 ore-întuneric, cu o iluminare de 2 ore
la miezul nopţii, care, fără a diminua producţia numerică de ouă comparativ cu
iluminarea clasică de 14-16 ore/zi, permite reducerea consumului de energie.
Experimental, la găini Leghorn s-a constatat că atât lumina fluorescentă
(roşie, albastră), cât şi cea incandescentă (galbenă), nu determină modificări în
evoluţia ovogenezei şi nici nu afectează semnificativ indicatorii producţiei de ouă
şi a calităţii acestora (masă ou, consum specific, intensitatea pigmentării
gălbenuşului, greutatea oului şi a cojii şi chiar greutatea păsărilor).
Pe de altă parte, sunt mulţi autori care susţin că lumina diferit colorată ar
produce modificări semnificative în producţia numerică de ouă, dar şi că ar afecta
starea de sănătate a păsărilor. Astfel, neonul, este un inhibator al activităţii
hipofizare prin cantitatea mare de albastru din spectrul său, în timp ce lumina
roşie precocizează intens ouatul, dar fără a se corela cu o creştere în greutate
normală a păsărilor; singurul avantaj al luminii roşie este reducerea incidenţei de
24
apariţie a canibalismului şi a fenomenului de pica. Lumina verde are un efect
stimulator asupra producţiei de ouă, însă favorizează apariţia sindromului de pica.
Faţă de cele arătate, se pare că lumina incandescentă dă cele mai bune
rezultate, deşi, sunt citate cazuri când folosirea îndelungată a acestui tip de lumină
a determinat reducerea producţiei de ouă şi creşterea procentului de orbire.
25
ÎNTREBĂRI Partea I
1. În cazul sistemului extensiv de creştere a găinilor ouătoare, care este
încărcătura optimă de păsări pe unitatea de suprafaţă.
2. Care este rolul ferestrelor la un adăpost folosit pentru creşterea găinilor
ouătoare în sistem extensiv.
3. Ce umiditate trebuie să aibă un aşternut de calitate, în cazul creşterii găinilor
ouătoare în sistem intensiv.
4. Care este durata de utilizare a bateriilor destinate creşterii găinilor ouătoare.
5. Cum poate fi descris sistemul alternativ de creştere a găinilor ouătoare în
baterii deschise.
6. Enumeraţi tipuri de baterii cu cuşti modificate utilizate pe plan mondial la
exploatarea găinilor ouătoare.
7. Ce sindrom se constată la creşterea găinilor ouătoare pe paturi tehnologice
(stelaje).
8. Care este durata vidului sanitar între două serii de creştere la puicuţele de
înlocuire şi respectiv, la găinile ouătoare.
9. Din ce motiv, trebuie asigurate în hale umidităţi relative mai mari, de 70-75%,
atunci când popularea se face cu puicuţe de înlocuire de o zi.
10. Care este concentraţia maximă pentru hidrogenul sulfurat din halele de puicuţe
de înlocuire.
11. Care este temperatura ambientală considerată ca fiind optimă pentru găinile
ouătoare.
12. După ce vârstă se constată diminuarea grosimii cojii minerale la găinile
ouătoare.
13. Care este nivelul maxim admisibil de bioxid de carbon în halele de găini
ouătoare.
TEME DE CONTROL:
1. Sistemul extensiv şi cel semiintensiv de creştere a găinilor ouătoare
2. Sistemul intensiv şi cel superintensiv de creştere a găinilor ouătoare
3. Sistemele alternative de creştere a găinilor ouătoare
4. Fluxurile tehnologice de creştere a găinilor ouătoare
5. Tehnologia de creştere a tineretului de înlocuire
6. Tehnologia de creştere şi exploatare a găinilor ouătoare.
REFERATE:
1. Particularităţi ale creşterii hibridului ouător………………………………..
26
Partea a II-a
TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A GĂINILOR PENTRU
PRODUCŢIA DE CARNE
27
• hala se spală la interior şi exterior cu un jet de apă sub presiune, în care se
introduce un detergent nespumant; echipamentul tehnologic rămas în hală se
repară şi se supune lucrărilor de întreţinere specifice. Dacă se impune
scoaterea echipamentului în exterior, el se spală acolo unde a fost depozitat, se
dezinfectează şi în final se repară şi se readuce la parametrii funcţionali;
• hala se văruieşte şi apoi se dezinfectează prin pulverizare sub presiune; atunci
când echipamentul tehnologic a fost în exterior, se procedează la
reintroducerea lui în hală şi montajul acestuia;
• se continuă cu o fumigaţie energică a halei ermetizate, la o temperatură de
+210C. După fumigaţie, hala rămâne închisă timp de 24 ore, timp în care se
face dezinfecţia incintei fermei şi a căilor de acces;
• în hala aerisită se introduce aşternutul, dispus pe toată suprafaţa, într-un strat
gros de 20-40 cm; acesta trebuie să fie curat, neinfestat cu mucegaiuri şi
neinfectat cu germeni patogeni. Ca aşternut se pot folosi: rumeguş de lemn,
paie tocate, deşeuri de hârtie, coji de seminţe şi de cereale, pleavă de cereale,
nisip etc, fiecare din acestea cu caracteristicile sale (tab. 3);
Tabelul 3
Caracteristicile materialelor folosite ca aşternut în halele de păsări
Felul Caracteristicile aşternutului
aşternutului
Rumeguş de Absorbţie şi biodegradare bune. Contaminare scăzută. Uneori, poate apare
lemn pericolul de fermentare.
Paie tocate Paiele de grâu sunt cele mai bune dintre toate celelalte paie de cereale.
Există, totuşi, riscul contaminării cu substanţe chimice folosite în producţia
cerealieră, ca şi cu micotoxine. Se degradează greu. Un aşternut bun este şi
acela din paie de grâu tocate şi rumeguş de lemn, în proporţii egale.
Deşeuri de Este greu de menţinut în condiţii de umiditate optimă. Nu se vor folosi
hârtie deşeuri de hârtie velină.
Coji de seminţe Nu sunt bune absorbante. Se pot folosi mai bine în amestec cu alte materiale.
şi de cereale Păsările au tendinţa să consume aşternutul.
Pleava de Nu este recomandată pentru că produce praf, iar păsările au tendinţa de a o
cereale consuma.
Nisip Folosit, de obicei, în zonele aride sau deşertice pe pardoseală de beton. Se
administrează bine, dar păsările pot avea dificultăţi de deplasare dacă
aşternutul nu este împrăştiat uniform.
31
Stabilirea greutăţii unui lot se face prin cântărirea a cca. 10% din efectiv,
la începutul fiecărei săptămâni, dimineaţa, înainte de administrarea primului tain.
În situaţia în care greutatea corporală la începutul săptămânii a 3-a este mai mică
decât cea standard şi în săptămâna respectivă se face furajarea la discreţie.
O atenţie aparte trebuie acordată raportului energo-proteic al furajelor
administrate; este greşită practica suplimentării cantităţii zilnice de furaj, atunci
când nivelul proteic al acestuia este mai mic decât cel normal, deoarece, surplusul
de hrană înseamnă o cantitate mai mare de energie ingerată de pasăre şi care duce
la îngrăşare excesivă, ceea ce este în detrimentul condiţiei de reproducător.
Atunci când greutăţile corporale la începutul unei săptămâni sunt mai mari
decât cele standard, se verifică calitatea furajului şi se remediază dacă este cazul,
iar dacă nu, se va administra aceeaşi cantitate de hrană ca şi în săptămâna
anterioară, până se ajunge la o greutate corespunzătoare.
Din săptămâna a 6-a de viaţă şi până în a 22-a, inclusiv, se aplică furajarea
de tip “skip-a-day” (o zi da, o zi nu), adică raţia de hrană pentru două zile se
administrează numai într-o singură zi, cealaltă fiind de “post”. Începând cu
săptămâna a 8-a, în ziua de post se împrăştie pe aşternut spărtură de cereale (8-
10g/cap/zi), care are drept scop reducerea incidenţei canibalismului, dar şi de
evitare a formării crustei la suprafaţa aşternutului care este scurmat energic de
către păsări. În săptămânile 23 şi 24 de viaţă a păsărilor, se face trecerea treptată
de la furajarea de tip “skip-a-day” la cea zilnică, ocazie cu care se trece de la
nutreţul combinat 21-4R la cel 21-7, specific adultelor.
În tab. 8 şi 9 sunt prezentate structurile şi caracteristicile nutritive ale
nutreţurilor combinate administrate păsărilor de reproducţie din rasele grele.
Tabelul 8
Structura nutreţurilor combinate pentru găinile de reproducţie-rase grele
Nr. Sortimentul U.M 21-3 R 21-3 IR 21-4 R
crt. (1 zi-8 săpt.) (9-13săpt) (14 săpt.-maturit)
1 Porumb * % 58.4 60.1 66.2
2 Tărâţe de grâu % 5.0 7.0 7.0
3 Şrot de fl soarelui % 7.0 7.0 7.0
4 Şrot de soia** % 21.0 20.0 14.0
5 Făină de carne % 2.0 2.0 2.0
6 Făină de peşte % 3.0 - -
7 D.L. metionină 98% % 0.1 0.1 -
8 Colină HCI 70% % 0.1 0.1 0.1
9 Carbonat de calciu % 1.2 1.3 1.3
10 Fosfat dicalcic % 1.0 1.2 1.2
11 Sare % 0.2 0.2 0.2
12 Premix % 1.0 (A3) 1.0 (A3) 1.0 (A4)
TOTAL 100.0 100.0 100.0
*Porumbul se poate substitui cu orz decorticat sau grâu furajer (20-30%)
**Furajele proteice se pot înlocui între ele, cu respectarea cerinţelor nutritive (PB, EM etc)
Tabelul 9
Caracteristicile nutritive ale nutreţurilor combinate pentru
găinile de reproducţie-rase grele
Nr. Categoria de vârstă P.B. E.M. Lizină Met.+cist.
crt. (%) (kcal/kgn.c.) (%) (%)
1 1 zi-8săptămâni 21.0 2800 1.05 0.76
2 9-13 săptămâni 19.0 2800 0.91 0.68
3 14 săpt.-maturitate 16.0 2850 0.72 0.57
4 1 zi-maturitate 18.1 2825 0.86 0.65
32
1.4. Măsuri tehnice
33
Halele de adulte pot fi prevăzute şi cu paturi tehnologice, dispuse pe 1/3
din suprafaţa compartimentelor, diferenţa fiind acoperită cu aşternut permanent
(zona de “călcat”); în acest caz, hrănitorile şi adăpătorile se amplasează deasupra
paturilor tehnologice, iar bateriile de cuibare în zona cu aşternut, lipite cu spatele
de peretele culoarului central.
35
Dinamica creşterii în greutate se stabileşte prin cântăriri individuale pe
cca. 5% din efectiv, ce se efectuează săptămânal până la vârsta de 36 săptămâni a
păsărilor şi apoi, la fiecare două săptămâni.
Dacă curba de ouat realizată de păsări este sub nivelul celei standard, se
suplimentează raţia zilnică cu 5g furaj/cap, iar dacă producţia de ouă stagnează
timp de 4-5 zile, suplimentarea se face cu 10g furaj/cap/zi.
Există şi alte opinii referitoare la productivitatea găinilor de reproducţie
Rock, conform căreia, în cele 40 săptămâni de ouat, se poate obţine o producţie de
177 ouă/găină introdusă (tab. 12).
Tabelul 12
Producţia de ouă şi numărul de pui obţinuţi la găinile de reproducţie Rock
Vârst % Număr total de % Număr de ouă % Număr de pui
a ouat ouă ouă incubabile ecloziu obţinuţi
(săpt. pe cumula incu pe cumulat ne pe săpt. cumulat
) săpt. t babil săpt. (buc.) (buc.) (buc.)
(buc.) (buc.) e (buc.)
24 5 0.35 0.35 - - - - - -
25 10 1.26 1.61 - - - - - -
26 38 2.66 4.27 25 0.66 0.66 - - -
27 57 3.99 8.26 40 1.60 2.26 80 1.3 1.3
28 70 4.90 13.16 70 3.43 5.69 85 2.9 4.2
29 78 5.46 18.62 80 4.37 10.06 86 2.8 7.0
30 82 5.74 24.36 88 5.05 15.11 87 4.4 11.4
31 83 5.81 30.17 95 5.51 20.62 88 4.8 16.2
32 81 5.67 35.84 97 5.50 26.12 88 4.8 22.0
33 80 5.60 41.44 97 5.43 31.55 88 4.8 26.3
34 78 5.46 46.90 97 4.29 36.84 88 4.7 31.5
35 77 5.39 52.29 97 5.23 42.07 88 4.7 36.2
36 76 5.32 57.61 97 5.16 47.23 88 4.6 40.8
37 75 5.25 62.86 97 5.09 52.32 88 4.5 45.3
38 74 5.18 68.04 97 5.02 57.34 87 4.3 49.6
39 73 5.11 73.15 97 4.96 62.30 87 4.3 53.9
40 72 5.04 78.19 97 4.89 67.19 87 4.3 58.2
41 71 4.97 83.16 97 4.82 72.01 87 4.2 62.4
42 70 4.90 88.06 97 4.75 76.76 87 4.1 66.5
43 69 4.83 92.89 97 4.68 81.44 86 4.0 70.5
44 68 4.76 97.65 97 4.62 86.06 86 4.0 74.5
45 67 4.69 102.34 96 4.50 90.56 85 3.8 78.3
46 66 4.62 106.96 96 4.43 94.99 85 3.8 82.1
47 65 4.55 111.51 96 4.37 99.36 85 3.7 85.8
48 64 4.41 115.92 96 4.23 103.59 85 3.6 89.4
49 63 4.34 120.26 95 4.12 107.71 84 3.5 92.9
50 62 4.27 124.53 95 4.06 111.77 84 3.4 96.3
51 60 4.20 128.73 95 3.99 114.76 84 3.4 99.7
52 59 4.13 132.86 95 3.92 119.68 83 3.3 103.0
53 58 4.06 136.92 95 3.86 123.54 83 3.2 106.2
54 57 3.99 140.91 95 3.80 137.34 82 3.1 109.3
55 56 3.92 144.83 95 3.72 131.06 82 3.1 112.4
56 55 3.85 148.68 95 3.66 134.72 81 3.0 115.4
57 54 3.78 152.46 94 3.55 138.27 81 2.9 118.3
58 53 3.71 156.17 94 3.49 141.76 80 2.8 121.1
59 52 3.64 159.81 94 3.42 145.18 80 2.7 123.8
60 51 3.57 163.38 94 3.36 148.54 80 2.7 126.5
61 50 3.50 166.88 94 3.30 151.84 79 2.6 129.1
62 49 3.43 170.31 94 3.23 155.07 79 2.6 131.7
63 48 3.36 173.67 94 3.17 158.24 78 2.5 134.2
64 47 3.29 176.96 94 3.10 161.34 78 2.4 136.6
177.00 91.2 161.30 84.7 136.6
36
Pentru a evita îngrăşarea păsărilor, unii practicieni recurg la administrarea
unor nutreţuri combinate cu niveluri energetice mai scăzute.
O bună intensitate de ouat şi menţinerea păsărilor pe curba standard de greutate se
pot realiza atunci când se administrează furaje cu 16-17% P.B. şi 2750-2800
kcal/kg E.M.
În ţara noastră, găinile de reproducţie-rase grele se furajează cu nutreţuri
combinate din reţeta 21-7, administrate sub formă de făină (tab. 13).
Tabelul 13
Nutreţul combinat destinat găinilor adulte de reproducţie-rase grele
Nr. Specificare Reţeta/categ. de vârstă
crt. (21-7/23-64 săptămâni)
Sortimentul (%):
1 Porumb 61.65
2 Tărâţe de grâu 6.00
3 Şrot de floarea soarelui 7.00
4 Şrot de soia 12.00
5 Făină de carne 2.00
6 Făină de peşte 3.00
7 Colină HCl 70% 0.10
8 Metionină Dl 98% 0.05
9 Carbonat de calciu 6.50
10 Fosfat dicalcic 0.50
11 Sare 0.20
12 Zoofort (premix vitamino-mineral) 1.00
TOTAL 100.00
Caracteristici nutritive:
1 Proteină brută (%) 17.0
2 Energie metabolizabilă (kcal/kg n.c.) 2750
3 Lizină (%) 0.77
4 Metionină+cistină (%) 0.58
5 Acid linoleic (%) 1.30
37
Atunci când apa pentru adăpare conţine peste 50 ppm nitraţi (NO3), 0,05
ppm nitriţi (NO2) şi peste 0,5 ppm amoniac, rezultă că este contaminată cu fecale;
efectul este scăderea producţiei de ouă. Nitraţii şi nitriţii pot fi oxidaţi prin
clorinarea apei, însă superclorinarea acesteia reduce, în plus, şi eficienţa
medicamentelor administrate prin apă şi provoacă reducerea grosimii cojii ouălor.
38
10 60 2926 980-1000
11 62 3360
12 64 3808 1150-1200
13 66 4270
14 21-4R 68 4746 1300-1400
15 68 5222
16 68 5698 1450-1550
17 68 6174
18 68 6450 1590-1700
19 68 7126
20 70 7616 1780-1800
21 75 8141
22 80 8701 1870-1900
23 21-4R; 21-7 90 9331
24 21-7 100 10031 1950-2000
41
În jurul vârstei de 3-4 săptămâni, puii sunt suficient de dezvoltaţi pentru a-
şi căuta hrana pe suprafeţe mai mari şi de aceea se îndepărtează cuştile şi ţarcurile,
trecându-se la creşterea puilor cu cloşca în libertate.
La creşterea artificială a puilor în sistem extensiv se recurge atunci când
cloşcă moare imediat după ecloziune sau refuză să crească puii, dar de multe ori,
se aplică pentru puii de o zi achiziţionaţi de la unităţile de profil.
În acest caz, fie se amenajează o încăpere adecvată scopului dorit, fie se
construieşte un adăpost din diverse materiale, dar obligatoriu acestea trebuie să
asigure la un nivel satisfăcător principalii factori de microclimat.
Spaţiul de creştere trebuie să aibă o cât mai bună inerţie termică şi să fie
lipsit de curenţi de aer; pardoseala nu trebuie să fie rece, dar să permită o spălare
şi o dezinfecţie eficientă după fiecare serie de pui.
Sursele de încăzire pot fi foarte variate, în funcţie de posibilităţile fiecărui
crescător, dar şi de numărul de pui ce urmează a fi crescut.
O problemă importantă este stabilirea numărului de pui pe suprafaţă de
cazare şi care poate fi de 10-20cap./m2, în funcţie de rasă, hibrid etc.
Există tendinţa ca, în perioadele mai reci, să se crească numărul de pui pe
unitatea de suprafaţă, în ideea că adăpostul se va încălzi pe seama căldurii
biologice degajate. Practica este greşită, deoarece necesarul de aer este de cel
puţin 1 m3/h/kg greutate vie şi prin urmare, trebuie intervenit cu o ventilaţie
suplimentară, ceea ce conduce la diminuarea temperaturii din adăpost; în caz
contrar, se ajunge la vicierea aerului, în sensul că va apare un exces de bioxid de
carbon (provenit din respiraţie), de amoniac (rezultat din fermentarea dejecţiilor),
dar şi de vapori de apă (din respiraţie, apa de băut şi din dejecţii). Atunci când puii
au acces în exterior, ei vor părăsi acest mediu nociv, însă chiar dacă sunt hrăniţi
corespunzător, temperaturile externe scăzute vor determina diminuarea severă a
ritmului de creştere în greutate.
Dintre factorii naturali, o mare influenţă o are mărimea zilei-lumină şi de
aceea, adăposturile trebuie prevăzute cu ferestre mari, cu geamuri duble, orientate
pe direcţia sud, sud-est sau sud-vest, pentru a asigura un indice de iluminare
naturală de cel puţin 1/8 – 1/10.
În dreptul ferestrelor se va instala, obligatoriu, o sursă de lumină
artificială, pentru ca acest gen de lumină să vină din aceiaşi direcţie ca şi cea
naturală; sursa de lumină trebuie să asigure o vizibilitate cât mai bună în zona de
hrănire-adăpare, în timp ce în restul adăpostului, aceasta trebuie să fie difuză,
pentru a facilita odihna puilor.
Ferestrele servesc şi pentru aerisire, drept pentru care vor fi prevăzute cu
balamale la partea inferioară, dirijând, astfel, aerul proaspăt spre tavan (se evită
formarea curenţilor de aer); volumul de aer circulat în adăpost se reglează prin
nivelul de deschidere al ferestrelor.
Evacuarea aerului viciat se poate face prin intermediul unor coşuri de
evacuare, deschise spre exterior şi prevăzute la interior cu şibăre de reglare a
volumului de aer eliminat.
Aşternutul trebuie păstrat în permanenţă uscat şi de aceea se va evita
scurgerea apei din jgheaburile de adăpare; când este cazul, se schimbă aşternutul
umed din dreptul acestora.
Periodic, se va scoate şi crusta formată pe suprafaţa aşternutului, care, în
plus, se va răscoli pentru aerisire şi afânare; un aşternut gros, bine întreţinut, va
intra într-o uşoară fermentaţie, cu degajare de căldură, dar fără emanare puternică
de amoniac.
42
3.2. Sistemul intensiv de creştere
43
Tabelul 18
Parametrii tehnici pentru puii de carne crescuţi în aşternut
Nr. Parametri
Specificare U.M.
crt. maxim minim
1 Număr de pui introduşi pe m2 cap 17 13,7
2 cap 0,9 0,7
2 Pierderi din efectiv pe m
% 5,29 5,11
3 Pui livraţi la 8 săptămâni de pe 1 m2 cap 16,1 13,0
4 Greutatea corporală medie la livrare kg 1,600 1,450
5 Greutatea în viu/m2/serie de creştere kg 25,8 18,9
6 Serii de creştere pe an (52:11) nr. 4,72 4,72
7 Greutatea în viu/m2/an kg 121,77 89,21
44
În paralel se realizează şi o economie a forţei de muncă, marea majoritate
a operaţiunilor curente (hrănirea, adăparea şi evacuarea dejecţiilor) fiind
mecanizate şi chiar automatizate, în funcţie de tipul de baterie folosit.
De asemenea, nu mai este necesar materialul pentru aşternut, care, pe
lângă faptul că uneori este dificil de procurat, necesită cheltuieli cu achiziţia,
transportul, dar şi cu manipularea (la introducerea şi la scoaterea lui din adăpost).
Printre dezavantajele creşterii puilor de carne în baterii se numără
proporţia mai mare cu 1-2% a pierderilor din efectiv faţă de creşterea la sol, dar şi
deprecierea unui număr mai mare de carcase, datorită prezenţei veziculelor şi
hematoamelor pectorale, mai ales la puii cu greutăţi corporale mari. La acestea se
adaugă şi investiţia iniţială mai mare decât în cazul creşterii pe aşternut; astfel,
chiar dacă bateria achiziţionată nu este nouă, preţul ei este mai mare decât al
echipamentelor specifice creşterii pe aşternut. Cheltuielile pentru realizarea
construcţiei sunt mai ridicate în cazul echipării cu baterii, fiind necesar un sistem
de ventilaţie şi izolaţii termice mai bune, comparativ cu adăpostul în care păsările
se cresc pe aşternut permanent.
Totuşi, multiplele avantaje economice pe care le prezintă tehnologia
creşterii puilor de carne în baterii a făcut ca aceasta tehnică să se extindă în
practică. Astfel, pe aceeaşi suprafaţă construită se poate creşte un număr de trei ori
mai mare de păsări decât în cazul creşterii pe aşternut permanent; prin urmare
scad cheltuielile ocazionate de construcţia adăposturilor şi nu se mai scot din
circuitul agricol suprafeţe mari de teren.
Complexele de producere a cărnii de găină sunt organizate pe ferme de
creştere, iar în interiorul acestora, pe hale sau formaţiuni de hale, în vederea
aplicării principiului populării şi depopulării totale.
În ţara noastră, tipurile de hale existente diferă în funcţie de perioada în
care au fost construite, în prezent existând următoarele tipuri dimensionale:
• hale de 1000 m2-cu dimensiuni de 55x18 m; 50x20 m; 83x12 m;
• hale de 2000 m2- cu dimensiuni de 110 x 18 m;
• hale de 1620 m2- cu dimensiuni de 90 x 18 m;
• hale de 810 m2- cu dimensiuni de 45 x 18 m.
Aceste hale pot fi construite şi etajat, formând blocuri care includ parter
(P) şi etaj (E).
De regulă, o construcţie destinată creşterii păsărilor poate fi exploatată
timp de 50 ani, în timp ce echipamentul aferent trebuie înlocuit la fiecare 10 ani,
deci apar investiţii suplimentare mari pentru înlocuirea acestuia.
Necesitatea asigurării unei activităţi industriale continue şi constante,
corespunzătoare folosirii raţionale şi eficiente a capacităţilor de producţie, a impus
respectarea riguroasă a unor principii tehnologice, legate de populare şi
depopulare, cât şi de asigurarea unui flux funcţional de cel mult 11 săptămâni, din
care maximum 8 săpt. pentru creştere şi 3 săpt. pentru vidul sanitar, asigurându-
se, astfel, o corelaţie optimă între producţia de pui de o zi, cea de creştere propriu-
zisă şi industria de prelucrare şi valorificare către piaţă.
Creşterea în baterii asigură pe timp de iarnă economie la combustibilul
necesar încălzirii halelor, dar numai în a doua parte a ciclului productiv, când
căldura biologică degajată de numărul mare de păsări pe suprafaţa construită,
suplineşte o parte din necesarul de căldură ce trebuie asigurat artificial.
Pregătirea halelor pentru populare se face după metodologia specifică
creşterii puilor pe aşternut permanent, iar popularea cu pui de o zi se poate realiza
în două variante, funcţie de modul în care se asigură confortul termic din hale:
• popularea simultană a celor patru niveluri ale bateriei, cu câte 12-13
pui/cuşcă;
45
• popularea numai a etajelor 3 şi 4 (aici sunt cele mai bune condiţii de
temperatură şi lumină), cu un număr dublu de pui pe cuşcă, urmând ca la
vârsta de 2 săptămâni a puilor să se facă egalizarea pe cele 4 etaje ale bateriei.
Densitatea asigurată pe timpul creşterii este de 40 pui/m2, însă este
preferabilă o redistribuire a puilor pe măsura înaintării lor în vârstă, pentru a
beneficia de suficient front de furajare şi respectiv, de adăpare.
4.1.Condiţiile de microclimat
46
În ambianţele reci, creşte şi consumul de energie metabolizabilă din
furajele consumate, care se regăseşte ca grăsime depusă în carcase.
Un efect nedorit asupra vitezei de creştere la broileri îl au şi temperaturile
prea ridicate; de exemplu, puii crescuţi la temperatura de +22,0°C, au la vârsta de
6 săptămâni o greutate corporală mai mare cu cca. 10% decât cei menţinuţi la
+32,0°C, dar fără să se constate diferenţe semnificative sub aspectul consumului
de furaje, al conversiei hranei sau a compoziţiei cărnii obţinute.
Temperatura din halele influenţează şi calitatea cărnii obţinute de la
broilerul de găină; astfel, la cei crescuţi timp de 42 zile la temperaturi de +10oC,
+21,1oC şi +32,2oC, nu se modifică conţinutul cărnii în proteine, dar se reduce
semnificativ proporţia de apă (70,8% la puii crescuţi la +10,0oC şi numai 65,4% la
cei menţinuţi la +32,2oC), dar şi cea de grăsime (5,7% şi respectiv, 12,4%).
Unul din dezavantajele creşterii puilor în cuşti de baterie este acela că nu
se pot asigura aceleaşi condiţii de microclimat la toate etajele acesteia. La fiecare
nivel al bateriei, temperatura din interiorul cuştii este mai mare cu 2oC faţă de cea
a aerului din restul halei; această diferenţă este şi mai mare atunci când se
introduc ţevi de încălzire în interiorul cuştii. În plus, există diferenţe de
temperatură între cuştile de la nivelul inferior şi cele de la partea superioară.
În situaţia în care, temperatura din hală este asigurată la un nivel optim,
greutatea broilerului crescut în baterii nu scade semnificativ faţă de cea realizată
în cazul creşterii pe aşternut permenent, ba mai mult, se constată şi o uşoară
majorare a proporţiei muşchilor pectorali în alcătuirea carcaselor.
Între temperatura ambientală asigurată broilerului de găină, consumul lor
de furaje şi vârsta de sacrificare există o corelaţie directă; în acest sens, au fost
create modele matematice de simulare, care optimizează temperatura şi vârsta la
sacrificare, în aşa fel încât să nu se resimtă prea mult costul ridicat al furajelor.
Umiditatea relativă a aerului. Este unul din factorii de mediu cu influenţă
puternică asupra ritmului de creştere al puilor şi nivelul ei este condiţionat de
aerul atmosferic introdus în hale prin ventilaţie, dar mai ales de umiditatea din
adăposturi, provenită prin evaporare fiziologică sau tehnologică.
La ecloziune, umiditatea din aparate este de aproximativ 80% şi de aceea,
pentru a se preveni deshidratarea puilor, este nevoie ca încă din primele ore de
viaţă, să se asigure în halele de creştere un aer cu umiditatea relativă de 65-70%.
Umiditatea aerului, ca factor în sine, nu are o acţiune însemnată asupra
păsărilor, dar în schimb potenţează acţiunea altor factori de microclimat, cum ar fi
temperatura şi viteza curenţilor de aer.
Umiditatea scăzută din adăposturi determină întârzierea îmbrăcării cu
penaj, încetinirea creşterii, apariţia canibalismului, dar şi a afecţiunilor oculare sau
a căilor respiratorii, ca urmare a creşterii proporţiei de praf. Asociată cu o
temperatură mai mare sau mai mică decât cea prevăzută de tehnologiile de
creştere, umiditatea excesivă acţionează negativ asupra organismului puilor.
La temperaturi ridicate, umiditatea frânează cedarea căldurii de către
organismul puilor, diminuând evaporarea apei prin aparatul respirator, aceştia
atingând mai rapid limita termoreglării fizice; totodată, sporeşte cantitatea de apă
eliminată pe cale digestivă, prin dejecţii, fapt ce conduce la umezirea excesivă a
aşternutului, dar şi a puilor. În acest sens, s-a constatat că la puii de găină aflaţi în
primele zile de viaţă şi menţinuţi la o umiditate relativă mai mică de 40% şi fără
posibilitatea de a se îndepărta de sub eleveuze, apare fenomenul de somnolenţă;
de asemenea, este prezent pruritul, însoţit de o slabă dezvoltare a penajului şi de
semne evidente de deshidratare, când păsările mor.
La temperaturi scăzute, umiditatea măreşte conductibilitatea aerului, iar
puii resimt mult mai puternic acţiunea frigului, datorită pierderilor de căldură din
47
organism şi se constituie într-un factor predispozant al apariţiei bolilor “a
frigore”. Puii broiler crescuţi în perioada de vârstă 4-8 săptămâni în camere
climatizate cu temperaturi de +12,6oC şi de +23,8oC şi o ventilaţie cu aer având
50%; 70% şi 90% umiditate relativă, nu prezintă diferenţe semnificative sub
aspectul sporurilor în greutate; totuşi, proporţia de acizi graşi polisaturaţi din
grăsimea abdominală este mai redusă la puii crescuţi la temperaturi ridicate, decât
la cei păstraţi la temperaturi joase.
Cu toate acestea, majoritatea autorilor care au efectuat experimente
asemănătoare, dar în condiţii de producţie, au ajuns la concluzia că sporul de
creştere se diminuează pe măsura creşterii umidităţii aerului, în asociere cu
temperaturile prea ridicate sau prea scăzute; mărimea acestor scăderi este cu atât
mai mare cu cât temperatura se îndepărtează de la zona de neutralitate termică.
Umiditatea relativă a aerului din hale prezintă, în general, valori oscilante,
a căror mărime depinde de cantitatea de vapori de apă din aerul atmosferic, de
pierderile de apă din instalaţia de adăpare, de apa evaporată din dejecţii sau chiar
din furaje, de apa eliminată prin respiraţie etc. Zona de "confort" a nivelului
higrometric din mediul ambiant al puii pentru carne este de 60-70% şi ea se
păstrează prin reglarea ratei ventilaţiei.
Pentru determinarea cantităţii de apă ce trebuie eliminată din hală se iau în
considerare, de obicei, sursele importante şi anume: apa din aerul atmosferic, apa
din dejecţii şi apa din expiraţie.
Ventilaţia, are drept scop asigurarea în halele de creştere a unei atmosfere
confortabile, favorabile dezvoltării optime a puilor; pe timp de iarnă, ventilaţia
reduce umiditatea din hale, iar în sezonul cald, elimină excesul de căldură. În mod
obişnuit, intensitatea ventilaţiei se exprimă prin volumul de aer schimbat în timp
de o oră, pe unitatea de greutate vie sau pentru o pasăre.
În practica avicolă există două sisteme de ventilare a adăposturilor:
• ventilaţia în presiune negativă (depresiune), este un sistem simplu, ieftin şi
economic, ce presupune evacuarea aerului poluat cu ajutorul ventilatoarelor, în
timp ce aerul proaspăt este admis în mod pasiv, prin orificiile speciale
practicate în pereţi sau în acoperiş; deschiderile de admisie au dimensiuni
reduse, astfel încât nu conduc la modificarea, în sens negativ, a celorlalţi
factori de microclimat;
• ventilaţia în presiune pozitivă (suprapresiune), este specifică halelor foarte
mari, în care, ventilatoarele amplasate la nivelul plafonului realizează admisia
forţată a aerului proaspăt, dar în acelaşi timp împing şi aerul viciat din adăpost
prin deschiderile laterale de evacuare. Sistemul este eficient mai ales în timpul
iernii, când aerul este prelucrat termic, evitându-se creşterea umidităţii şi a
condensului pe tubulatură, ferestre, uşi şi plafon.
Aplicarea simultană a principiilor ventilaţiei prin admisie şi evacuare
activă crează un sistem mixt de ventilaţie care asigură o presiune constantă; în
acest sistem, cu ajutorul ventilatoarelor se aspiră aerul viciat şi se introduce,
totodată, aer proaspăt. Ventilaţia combinată permite obţinerea unei atmosfere
corespunzătoare, cu aproape aceleaşi relaţii de presiune, ca în exteriorul halei.
Între intensitatea ventilaţiei adăpostului şi sistemul de întreţinere practicat
există o corelaţie directă, funcţie de care se asigură condiţiile de microclimat.
Pentru puii de carne, rata ventilaţiei (cantitatea de aer admisă) trebuie să
fie de 0,7 m3/h/kg corp, în timpul iernii şi de 4-5 m3/h/kg corp, în timpul verii.
Curenţii de aer, reprezintă un factor de microclimat cu acţiune indirectă asupra
stării de sănătate a puilor, deoarece ei mobilizează căldura de la nivelul corpului,
influenţând, astfel, homeostazia termică, iar în funcţie de temperatura aerului în
mişcare, vor avea efecte pozitive sau negative asupra acestora.
48
Mişcarea aerului în adăposturi este imprimată de diferenţele de
temperatură dintre diferitele zone ale acestora şi poate avea o orientare orizontală,
verticală sau sub formă de amestec turbionar.
Când nivelul termic din hale este scăzut, iar umiditatea relativă
înregistrează valori ridicate, curenţii de aer cu viteză mare determină creşterea
cantităţii de căldură cedată prin convecţie. La temperatură şi umiditate mare,
curenţii de aer sunt utili, deoarece facilitează pierderea apei de expiraţie de către
pui, asigurând termoreglarea; dacă acţionează cu o anumită viteză, în condiţiile
existenţei unor temperaturi ce sunt situate în limitele confortului termic al puilor,
curenţii de aer nu au urmări negative asupra sănătăţii acestora. Aşa de exemplu,
puii broiler menţinuţi în camere climatizate la temperatura de +30oC şi o viteză a
curenţilor de aer de 1,2m/sec, au rezultate asemănătoare cu cele realizate de puii
crescuţi la o temperatută de +24oC, fără curenţi de aer.
Atunci când concentraţia dioxidului de carbon depăşeşte limita maximă
admisibilă, prezenţa curenţilor de aer înlătură efectele nocive ale acestuia.
Imperfecţiunile constructive şi slaba inerţie termică a halelor pentru păsări
fac ca microclimatul interior să fie influenţat de condiţiile mediului extern şi de
aceea, atunci când temperatura atmosferică este excesiv de ridicată, se impune
intensificarea curenţilor de aer în hale, iar pe timpul iernii sau când temperaturile
sunt scăzute, este necesară reducerea vitezei acestora (tab. 19).
Tabelul 19
Viteza curenţilor de aer (m/s) în halele de creştere a puilor de carne,
în funcţie de vârsta acestora şi de temperatura exterioară
Vârsta puilor Temperatura exterioară:
(săptămâni) sub +10°C +10 ÷ +20°C +20 ÷ +30°C
1-3 lipsă curenţi lipsă curenţi 0,05-0,1
4-8 lipsă curenţi 0,05-0,1 0,1-0,2
49
sistemului neurohormonal, generând creşterea însemnată a concentraţiei
catecolaminelor plasmatice, reducerea glucocorticoizilor şi creşterea semnificativă
a iodului legat proteic; în final, se constă o scădere a producţiilor şi alterarea stării
de sănătate, direct proporţional cu intensitatea zgomotelor.
La broilerul de găină crescut în condiţii de zgomot cu intensitate de 100dB
şi o frecvenţă de 60-8000Hz, s-a constatat o creştere a nivelului sanguin pentru
11-hidrocorticosteroizi, ca urmare a unei reacţii intense de stres. Puii expuşi zilnic
la zgomote au avut nivelul sanguin al glucozei şi al acizilor graşi (ca substanţe
energetice) mai redus, ceea ce explică rezultatele productive mai slabe.
Foarte mulţi specialişti au studiat reacţia administrării la puii de carne de
substanţe tranchilizante (reserpine, bromine etc) sau cu efect tranchilizant
(substanţe din grupa heterociclilor cu azot, precum fenotiazina, rezorcina etc),
ajungând la concluzia că ambele categorii de substanţe determină o diminuare a
agresivităţii factorilor stresanţi de hală; dar, se preferă substanţele cu efect
tranchilizant, deoarece reziduurile acestora nu se acumulează în carne.
Pulberile. În halele de creştere a păsărilor există o anumită cantitate de particule
materiale denumite “pulberi”, ce provin din aerul atmosferic sau se formează în
interiorul acestora, în urma manipulării aşternutului, a vehiculării nutreţurilor
combinate, din dejecţiile uscate sau din alte surse poluante.
Pentru menţinerea în adăposturi a unui nivel acceptabil de pulberi, se
recomandă utilizarea de aşternut corespunzător, ca şi adoptarea unei rate a
ventilaţiei care să menţină umiditatea la un nivel convenabil, alături de evitarea
factorilor agitatori de praf.
În halele de pui crescuţi pe aşternut permanent se produc 1,5-4,0mg
pulberi/cap/zi, cantităţi mai mari înregistrându-se la începutul perioadei de
creştere, când aşternutul este mai uscat şi agitaţia efectivului este crescută ca
urmare a stabilirii ierarhiei de grup.
Nivelul pulberilor din halele pentru păsări creşte în primele 60 de zile,
după care se stabilizează, atingând 1712 particule/cm3 în cazul puilor de carne şi
1015 particule/cm3 în cazul găinilor ouătoare crescute în baterii.
Pulberile din aer au o acţiune negativă asupra păsărilor, atât prin conţinutul
lor toxic şi capacitatea alergizantă, cât şi prin faptul că sunt responsabile de
transportul diverşilor germeni patogeni, determinând diminuarea sporului de
creştere în greutate, incidenţa aerosaculitelor, a bronhopneumoniei, dar şi a
infecţiilor generale (boala lui Marek, pseudopesta aviară etc).
Evidenţierea nivelului pulberilor din adăposturi se face prin metode
gravimetrice, cu filtre din hârtie sau membrane poroase, montate în dispozitive
speciale. Normele de igienă prevăd un nivel maxim de 15 mg/m3 pentru pulberile
din aer şi maximum 17-25g/m2 pentru cele sedimentate timp de 30 zile.
În adăposturi, prezenţa păsărilor duce la modificarea compoziţiei normale
a aerului, deoarece acestea consumă oxigenul şi elimină dioxid de carbon; în plus,
apar diferite gaze (amoniac, hidrogen sulfurat, gaze de canal etc), rezultate din
descompunerea dejecţiilor sau/şi a altor materii organice.
Noxele, se încadrează în grupa factorilor chimici de microclimat, nivelul lor
putând fi controlat prin sistemul de climatizare al halelor. La calcularea ratei
ventilaţiei se va ţine cont de toate elementele componente ale sistemului şi se
stabileşte diferenţiat, în funcţie de anotimp şi densitatea de păsări asigurată.
Dioxidul de carbon provine din aerul atmosferic (0,03-0,04%), din respiraţia
păsărilor (cca 300ml/h/kg greutate vie), din descompunerea aerobă a substanţelor
organice din aşternut (4,5-5,6 l/m2/oră) şi din dejecţiile semilichide (3,7 l/m2/oră).
Păsările, la care chemoreceptorii pentru bioxidul de carbon sunt localizaţi
în paremchimul pulmonar, prezintă o toleranţă bună faţă de acest gaz, datorită
50
diferenţelor mari de presiune parţială a gazului amintit dintre sângele venos şi cel
arterial. Astfel, puii de găină expuşi o perioadă prelungită la concentraţii de 0,5-
0,6% CO2 nu prezintă modificări macro sau microscopice ale tractusului
respirator, iar ritmul săptămânal de creştere nu este perturbat.
În cazul puilor broiler expuşi până la vârsta de 4 săptămâni la concentraţii
de 0,1; 0,3; 0,6 şi 1,2% bioxid de carbon, se constată că sporul de creştere în
greutate din perioada 4-7 săptămâni nu este afectat decât în cazul variantei cu o
concentraţie de 1,2%, la care puii au cu cca. 60g mai puţin decât cei crescuţi într-
un mediu cu 0,1% CO2.
Expunerea pe un timp limitat a puilor la concentraţii ridicate de dioxid de
carbon afectează cu cca. 3,5% ritmul de creştere. Concentraţia maximă admisibilă
pentru dioxidul de carbon din halele de creştere a păsărilor este de 0,5-0,6%.
Amoniacul se găseşte în aerul atmosferic în cantităţi foarte mici (1-3 mg/100 m3
aer), dar concentraţia sa creşte foarte mult în adăposturi, ca urmare a degradării
biochimice a substanţelor azotate din dejecţii şi a activităţii germenilor microbieni
aerobi (bacterii şi miceţi), în condiţii prielnice de temperatură şi umiditate.
În halele cu aşternut permanent, degajarea de amoniac începe după două
săptămâni de la populare şi poate să atingă o rată de 0,5 l/m2/oră. Încărcătura
maximă de amoniac se află deasupra aşternutului, la nivelul puilor, şi el poate fi
sesizat de la o concentraţie de numai 10-15 ppm.
Expunerea puilor de găină la concentraţii crescânde de amoniac, reduce
sporul în greutate şi creşte mortalitatea, proporţional cu cantitatea de amoniac; în
plus, se constată apariţia aerosaculitelor şi a coccidiozei, dar şi creşterea
numărului de germeni din aer, ceea ce a explicat şi incidenţa mărită a pierderilor.
La puii crescuţi în medii cu concentraţii ridicate de amoniac, pulpele şi
musculatura pectorală au o proporţie mărită de amoniac, iar carcasele rezultate
sunt de calitate inferioară şi cu o conservabilitate mult diminuată.
Normele tehnologice prevăd că amoniacul nu trebuie să aibă o
concentraţie mai mare de 0,02‰ (20 ppm) în primele săptămâni de viaţă ale
puilor şi de 0,03‰ (30 ppm), în continuare.
Hidrogenul sulfurat este un gaz incolor, cu miros caracteristic de ouă alterate şi
care se găseşte în cantităţi infime în atmosfera nepoluată. În aerul adăposturilor, el
provine din descompunerea substanţelor care conţin aminoacizi cu sulf (cisteina,
cistina şi metionina) sau peptide cu sulf (glutationul), existente în materialele
pentru aşternut, în dejecţii şi microflora moartă.
La puii de găină expuşi timp de 10 zile la o atmosferă cu hidrogen sulfurat,
se constată următoarele: concentraţia de 10 p.p.m. determină reducerea sporului
de creştere cu 7% şi o uşoară anemie; 50 p.p.m. generează fotofobie, somnolenţă,
anemie şi reducerea sporului de creştere cu 17%; la 200 p.p.m. apare lăcrimare
intensă, respiraţie dispneică, leziuni congestive şi hemoragice şi edem pulmonar;
la 1000-2000 p.p.m., moartea survine în câteva minute.
Pentru broilerul de găină, nu se admit concentraţii mai mari de 0,01‰ (10
ppm) hidrogen sulfurat.
Lumina. Lumina îşi manifestă influenţa la nivelul proceselor metabolice şi
endocrine, atât prin durată, cât şi prin intensitate şi alternanţa ei cu întunericul
(fotoperiodismul). Faptul că nu există un prag al zilei lumină, iar lumina artificială
poate suplini anumite cerinţe ale păsărilor, a permis stabilirea pe cale
experimentală a unor programe de iluminare specifice vârstei şi destinaţiei
acestora, în vederea creşterii cantitative şi calitative a producţiei de carne.
Astfel, încă din anul 1970, se recomandau programele restricţionate de
lumină, cu 18 ore/zi la populare şi reducerea treptată până la 14½ ore/zi, la vârsta
de sacrificare; acest gen de program a condus la realizarea unor greutăţi corporale
51
mai mari cu 1,3-8,0% şi a unei proporţii de carcase de calitatea I mai mari cu 2,2-
3,6%, consecutiv reducerii consumului de furaje cu 3,8-7,5% şi a mortalităţii cu
0,9-2,4%, comparativ cu păsările crescute în regim de iluminare permanent.
Folosirea la broilerul de găină a programului intermitent de iluminare (16-
lumină; 2-întuneric; 1-lumină; 2-întuneric; 1-lumină; 2-întuneric), asigură greutăţi
corporale medii de 2640g la vârsta de 49 zile şi o mortalitate de 1,99%; puii
crescuţi cu 12 ore lumină şi o oră întuneric/zi au, la aceeaşi vârstă, o greutate
corporală de numai 2520g şi o rată a mortalităţii de 3,47%.
Dacă se are în vedere timpul minim necesar operaţiunilor zilnice (hrănire,
adăpare, evacuare dejecţii, remedierea defecţiunilor la utilaje, vaccinări etc), dar şi
a reducerii consumului de energie, se recomandă pentru primele săptămâni de
viaţă ale puilor un regim de iluminare continuu, urmat de un program cu 16 ore
lumină şi 8 ore întuneric pe zi, până la sacrificare; pentru a imita amurgul şi
răsăritul de soare este indicată folosirea variatoarele de intensitate.
Vacaru-Opriş, I. recomandă pentru broilerul de găină un program de
lumină corelat cu particularităţile sale privind fiziologia nutriţiei, subliniind durata
scurtă a tranzitului intestinal, de numai 3 ore (tab. 20).
Tabelul 20
Programul de lumină la puii de carne
Vârsta (săpt.) Program de lumină
1 23 ore lumină, o oră întuneric
2 8 cicluri de câte 2 ore de lumină şi o oră întuneric
3-sacrificare 8 cicluri de câte o oră lumină şi 2 ore întuneric
Hrănirea puilor pentru carne se face "ad libitum". Pentru materialul biologic
autohton se folosesc nutreţuri combinate fabricate după reţetele nr. 21-1 (de la
vârsta de o zi şi până la 4 săptămâni) şi nr. 21-2 (de la 5 săptămâni şi până la
sacrificare), a căror condiţii de calitate sunt indicate în tab. 21.
Aceste nutreţuri reprezintă un amestec complet şi omogen de materii
prime furajere, rezultat din asocierea furajelor de origine vegetală şi animală, cu
adaos de substanţe minerale, vitamine, preparate enzimatice, biostimulatorii etc.
Tabelul 21
Nutreţuri combinate utilizate la puii de carne
Caracteristici nutritive:
Nr. Vârsta
Reţeta P.B. E.M. Lizină Met.+cis.
crt. puilor
(%) (Kcal/kg) (%) (%)
1. nr. 21-1 1 zi-4 săptămâni 22,8 3000 1,17 0,89
2. nr. 21-2 5 săpt.-sacrificare 20,2 3000 0,92 0,74
3. Media - 21,0 3000 1,00 0,79
Materia primă utilizată, atât cea de origine animală, dar mai ales cea de
origine vegetală, prezintă valori calitative diferite, în funcţie de numeroşi factori
(provenienţă, perioadă de vegetaţie, tehnologia aplicată etc), cu influenţă directă
asupra caracteristicilor nutritive ale furajului combinat produs.
Respectarea condiţiilor de calitate ale furajelor utilizate în hrana puilor de
carne permite exteriorizarea potenţialului biologic, realizându-se performanţele
scontate. Comparându-se performanţele puilor broiler "Ross" furajaţi normal, cu
cele ale puilor care au primit furaje cu 20% şi respectiv 30% grâu+2%, respectiv
3% aminoacizi esenţiali, s-a constatat că preţul de cost/kg viu se reduce cu 4,4-
6,6% comparativ cu cel obţinut la puii furajaţi normal.
Compoziţia furajelor asigură nu numai necesarul de întreţinere şi de
producţie, dar are efect şi asupra altor caracteristici importante pentru această
categorie de păsări, cum ar fi culoarea carcaselor obţinute.
Nivelul energetic ce trebuie asigurat nutreţurilor combinate administrate puilor de
carne trebuie să se găsească într-o relaţie optimă cu cel proteic.
Nu trebuie omisă necesitatea corelării nivelului energetic al furajelor
pentru broilerul de găină cu temperatura ambientală asigurată pe timpul creşterii.
Nivelul proteic al nutreţul combinat destinat hrănirii puilor de carne,
precum şi calitatea proteinelor, influenţează puternic creşterea lor în greutate,
deoarece organismul acestora îşi sintetizează proteinele proprii pe seama
proteinelor din furaje. Un nivel proteic scăzut al furajelor sau folosirea de proteine
cu valoare biologică mică, influenţează negativ starea de sănătate a puilor,
diminuează sporurile de creştere în greutate, depreciază calitatea carcaselor şi
conduc către un consum specific mare.
Burlacu, Gh., 1983 considera că necesarul zilnic de proteine ce trebuie
asigurat broilerilor de găină trebuie corelat cu greutatea acestora, dar mai ales cu
sexul, puicuţele având cerinţe mai mici pentru proteine, faţă de cocoşei (tab. 22).
53
Tabelul 22
Cerinţele de proteine ale puilor de carne, în funcţie de greutate şi sex
Greutatea corporală S.U. Proteina brută digestibilă (g/zi):
(g) (g/zi) cocoşei puicuţe
100 18 6,0 3,8
200 27 9,0 5,4
500 55 12,0 10,1
1000 72 13,0 11,0
1500 89 16,0 14,0
54
Cerinţele pentru întreţinere ale masculilor adulţi sunt mai mari şi ele pot fi
acoperite prin regimuri de hrană suplimentate cu 3% P.B..
În furaje, nivelul optim la care trebuie asigurată lizina este de 1,05%, nivel
ce permite obţinerea unor carcase de calitate superioară, fără depuneri de grăsime
abdominală. Cunoscându-se cerinţele puilor pentru lizină, pot fi stabilite şi cele în
aminoacizi, dar fiind existenţa unui raport între acestea (tab. 25).
Tabelul 25
Raportul dintre cerinţele în aminoacizi şi cele de lizină la puii de carne
Aminoacidul Raport aminoacid/lizină
Lizină 1,00
Aminoacizi cu sulf 0,75
Triptofan 0,18
Treonină 0,69
Leucină 1,25
Izoleucină 0,72
Valină 0,79
Histidină 0,40
Arginină 1,11
Fenilalanină+Tirozină 1,30
La puii de carne, cerinţele pentru proteine, lizină şi aminoacizii cu sulf, se
modifică în sens crescător, odată cu înaintarea lor în vârstă (tab. 26).
Tabelul 26
Cerinţele puilor în proteine, lizină şi aminoacizi cu sulf, în funcţie de vârstă
Vârsta Proteină Lizină Aminoacizi cu sulf
(săptămâna) (g/100 g proteină) (g/100 g proteină) (g/100 g proteină)
1 30,0 1,54 1,18
2 30,5 1,55 1,18
3 32,2 1,57 1,22
4 35,8 1,59 1,25
5 37,5 1,64 1,30
6 42,0 1,69 1,38
7 43,2 1,76 1,40
8 44,8 1,80 1,42
9 45,1 1,85 1,44
55
Vitamina B6 ppm 3 2,5
Vitamina B12 ppm 0,02 0,01
Vitamina PP ppm 30 20
Acid folic ppm 1 0,2
Biotina ppm 0,1 0,05
Colina ppm 600 500
TEME DE CONTROL:
1. Tehnologia de creştere a tineretului de reproducţie-găini rase grele.
2. Tehnologia de creştere a păsărilor adulte de reproducţie-găini rase grele.
3. Sisteme şi tehnologii de creştere a broilerului de găină.
4. Factori tehnologici asiguraţi broilerului de găină
REFERATE:
1. Particularităţi ale creşterii hibridului de găină pentru carne……………………
60
Partea a III-a
TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A CURCILOR
PENTRU PRODUCŢIA DE CARNE
61
Tabelul 30
Tehnologia de creştere şi exploatare a tineretului de curcă pentru reproducţie
Săpt. Ziua Temperatura Front de: Densitate Lumina:
(oC)
sub în furajare adăpare durată intensitat
eleve hală (ore/zi) e (w/m2)
uză
1 36 22-24 6 tăviţe/ 6 250 24 6
2 36 22-24 ţarc adăpători cap/ţarc 24 6
3 36 22-24 / 20 6
1 4 36 22-24 ţarc 20 6
5 34 22-24 18 4
6 34 22-24 18 4
7 34 22-24 16 4
2 8-14 31 20 14 2
3 15-21 25 20 3 cm/cap 2 cm/cap 4-5 14 2
4 22-28 23 17 cap/m2 14 2
6 cm/cap 2,5
5-8 29-56 20 17 14 2
cm/cap
9-14 57-98 15-20 13-16 10 3 cm/cap 14 2
cm/cap F M F M
15-17 99-119 15-20 13-16
12 14 2 5
120-
18-19 15-20 13-16 10 14 2 5
133
134- 1,8-2 7 14 2 5
20-28 15-20 13-16
196 cap/m2
62
Tabelul 31
Curba standard de greutate la tineretul de curcă pentru reproducţie
Vârsta Greutate corporală medie (kg):
(săptămâni) femele masculi
1 0.08 0.14
2 0.15 0.31
3 0.23 0.68
4 0.38 1.02
5 0.50 1.37
6 0.83 1.99
7 1.10 2.59
8 1.46 3.20
9 1.86 4.10
10 2.28 4.80
11 2.74 5.40
12 3.11 5.93
13 3.42 6.89
14 3.71 7.59
15 4.14 8.75
16 4.48 9.20
17 5.07 9.86
18 5.40 10.79
19 5.51 11.55
20 5.70 12.29
21 5.90 13.00
22 6.20 14.10
23 6.30 14.38
24 6.35 15.20
25 6.47 15.83
26 6.68 16.70
27 6.91 16.80
28 7.25 17.30
63
Tabelul 32
Nutreţurile combinate destinate tineretului de curcă pentru reproducţie
64
Fig. 15 Cuibare pentru curci, de tip capcană
66
La curci nu este recomandată năpârlirea forţată, atât din considerente de
ordin sanitar-veterinar, cât şi economic; dacă, totuşi, se recurge la năpârlire, se
poate realiza un al doilea ciclu de ouat, care are o extindere de 12-14 săptămâni.
Tehnica de lucru se bazează pe aplicarea unui program sever de
restricţionare furajeră şi de reducere a duratei luminii în prima săptămână de
năpârlire, de la 10 ore/zi, la 3 ore/zi, când intensitatea de ouat scade la un nivel de
3%. În perioada cuprinsă între săptămânile 2-10 de năpârlire se asigură câte 6 ore
lumină/zi, după care se creşte progresiv extinderea luminii pentru a se ajunge la
16 ore/zi, în săptămâna a 13-a de năpârlire; în paralel, se revine treptat la
programul de furajare normală.
Proporţia de păstrare a efectivului la curcile adulte în perioada de vârstă
32-51 săptămâni, este de 95%.
67
Talaşul mărunt este considerat ca fiind cel mai bun aşternut, dar el trebuie
pregătit în prealabil prin uscare, dezinfectare şi antifungicidare cu soluţii de iod
sau sulfat de cupru, 3-5%, administrate prin aspersiune. Menţinerea păsărilor pe o
perioadă îndelungată pe un aşternut umed determină mortificări ale pielii şi
tumefacţii la nivelul musculaturii pectorale, care declasează carcasele obţinute; de
asemenea, el favorizează apariţia maladiilor respiratorii şi a tulburărilor
gastrointestinale.
La vârsta de 14 săptămâni, broilerul de curcă atinge greutăţi corporale
medii de 5140g, iar la 17 săptămâni, de 6700g.
În sezonul cald, această tehnică de creştere se poate modifica în vederea
sporirii eficienţei economice, în sensul că, până la vârsta de 6 săptămâni puii de
curcă sunt adăpostiţi în hale cu mediul controlat, după care se transferă în tabere
de vară, până la momentul sacrificării.
Furajarea broilerul de curcă se face diferenţiat, pe etape de vârstă,
indiferent de sistemul de creştere adoptat (tab. 36).
Tabelul 36
Nutreţuri combinate destinate broilerului de curcă
Specificare Reţeta de nutreţ combinat/categoria de vârstă:
27-1 27-2 27-3 27-4 27-5
0-4 5-8 9-12 13-16 peste 16
săptămâni săptămâni săptămâni săptămâni săptămâni
Sortimentul (%):
Porumb 39.00 45.00 55.00 60.00 70.00
Făină de lucernă - - 1.00 1.50 2.00
Şrot fl. soarelui 2.00 2.00 3.50 4.00 7.50
Şrot soia 35.00 32.00 27.50 20.00 12.20
Drojdie furajeră 2.50 2.30 3.00 2.50 2.00
Făină carne 4.50 4.00 2.20 2.90 -
Făină peşte 9.00 8.00 5.50 3.20 1.20
Ulei floare nerafinat 4.00 3.30 3.50 2.50 -
Carbonat de Ca 0.60 0.60 0.60 0.40 0.60
Făină oase 2.00 1.65 2.00 1.80 2.00
Sare 0.15 0.15 0.20 0.20 0.30
Melasă - - - - 1.50
Premix 1.25 1.00 - - -
Premix - - 1.00 1.00 0.70
TOTAL 100.00 100.00 100.00 100.00 100.00
Caracteristici nutritive (%):
Umiditate medie 12.5 12.5 12.5 12.5 12.5
P.B. 28.5 26.5 24.0 20.5 16.5
Celuloză brută 3.5 3.5 3.5 3.5 4.0
Grăsime brută 6.0 5.0 5.0 4.5 2.0
Sare (în medie) 0.3 0.3 0.3 0.3 0.3
68
3. Probleme de nutriţie şi patologie la curci
Curcile sunt foarte sensibile la unele nutreţuri, dar mai ales faţă de
calitatea hranei administrate; de asemenea, faţă de alte specii de păsări, ele au
cerinţe ridicate în vitamine, carenţa acestora generând probleme grave de sănătate.
Vitamina A. Carenţa în această vitamină induce o stare de prostraţie la pui, care
au instabilitate în mers şi tendinţa de a se sprijini în aripi; capul este ţinut pe o
latură a corpului, cu ochii închişi şi secreţii lacrimale abundente. Pleoapa a treia
este congestionată şi acoperită de un exudat brânzos. Curcile adulte prezintă
aceeaşi simtomatologie. Avitaminozele de tip A favorizează apariţia bolilor
respiratorii, iar cele totale pot produce moartea întregului efectiv.
Vitaminele D. Previn rahitismul, alături de unele substanţe minerale. La adulte,
susţin producţia de ouă şi determină o eclozionabilitate ridicată. Carenţa în aceste
vitamine conduce la tulburări în osificare, probleme în deplasare, un penaj fragil,
iar puii devin cahectici; la adulte scade producţia de ouă şi eclozionabilitatea
acestora, dar determină şi subţierea cojii ouălor.
Vitaminele E. Sunt antisterilice, iar carenţa duce la apariţia encefalomalaciei la
puii de 4 săptămâni, umflarea articulaţiilor însoţită de deformarea lor şi creşte
incidenţa distrofiilor musculare. La adulte, se reduce fertilitatea şi
eclozionabilitatea ouălor, în paralel cu tulburări ale metabolismului fosforului,
calciului, glicinei, niacinei şi a zincului.
Vitaminele K. Sunt antihemoragice. Carenţa se face simţită la vârsta de 2-3
săptămâni, manifestându-se prin hemoragii în musculatura membrelor, aripilor şi
a abdomenului, însoţite de hipoplazia măduvei oaselor.
Vitamina B1 (triamina). Carenţa determină pierderea apetitului la puii de 2-3
săptămâni, urmată de polineurită, atrofia miocardului şi tulburări de osificaţie.
Vitamina B2 (riboflavina). Dacă nu se asigură în furaje la un nivel optim,
conduce la diminuarea ritmului de creştere, până la apariţia fenomenului de
cahectizare. În paralel, se constată diaree şi greutăţi vizibile în deplasare, puii
având tendinţa de a se sprijini pe jaret. Musculatura membrelor se atrofiază, iar
pielea devine uscată şi rugoasă. La adulte, se reduce producţia de ouă şi procentul
de ecloziune, datorită creşterii mortalităţii embrionare.
Vitamina B5. Este indispensabilă unei ecloziuni normale, lipsa ei provocând
apariţia de edeme şi hemoragii la embrioni. La pui, scade vitalitatea, apar
dermatite, incrustaţii pe pleoape şi la comisurile ochilor.
Vitamina B6 (piridoxina). La tineret, carenţa reduce apetitul şi ritmul de creştere;
apar tulburări locomotorii şi convulsii spasmodice. La adulte, se reduce producţia
de ouă, capacitatea de ecloziune, apetitul pentru hrană şi scăderi în greutate; creşte
şi rata ieşirilor din efectiv.
Niacina. Carenţa conduce la perturbări în procesul de osificare şi la deformarea
articulaţiilor, iar în asociere cu carenţa de colină şi mangan, determină apariţia
perozisului şi a diferitelor dermatite.
Biotina (vitmanina B7). Lipsa ei favorizează apariţia de pustule pe mucoasa
bucală, hiperkeratoze pe părţile cornoase ale ciocului, diaree, inflamarea şi
îngroşarea pleoapelor şi dermatite pe perniţele picioarelor. La adulte, scade
capacitatea de ecloziune a ouălor.
Acidul folic (vitamina B9). Este implicată în ritmul de creştere al tineretului;
carenţa provoacă paralizia muşchilor cervicali (gât întins, cu sprijin pe cioc),
anemia şi creşterea procentului de mortalitate.
Vitamina B12 (cobalamina). Este implicată în procesul de creştere şi în
metabolismul proteinelor; participă la protecţia stomacului muscular, asigurând o
bună eclozionabilitate a ouălor.
69
Mineralele au un rol important în formarea oaselor şi a celorlalte ţesuturi
ale organismului; ele participă la menţinerea presiunii osmotice şi a balanţei
acido-bazice, intervin în activitatea muşchilor şi a nervilor, precum şi în
activitatea diverselor enzime.
Calciul şi fosforul. Contribuie la formarea oaselor şi a cojii ouălor; în plus, calciul
intervine în coagularea sângelui, iar alături de sodiu şi potasiu, reglează ritmul
cardiac şi menţine echilibrul acido-bazic. Fosforul este implicat în metabolismul
glucidelor şi al grăsimilor. Carenţa în calciu afectează coaja ouălor şi favorizează
apariţia de fracturi ale oaselor, în timp ce excesul de fosfor este în detrimentul
grosimii cojii ouălor, iar în cazuri extreme inhibă ouatul.
Magneziul. Alături de calciu şi fosfor, participă la formarea oaselor, în
metabolismul glucidelor, în activitatea unor enzime etc. Carenţa scade ritmul de
creştere, induce apariţia stărilor de prostraţie, convulsii, comă şi chiar moartea.
Sodiul, clorul şi potasiu. Ionii de sodiu sunt implicaţi în reglarea concentraţiei
ionilor de Mg din sânge, iar împreună cu potasiul şi calciul, au un rol foarte
important în activitatea inimii. Ionii de potasiu favorizează creşterea
permeabilităţii membranelor. Carenţa în sodiu determină reducerea vitezei de
creştere, cheratinizarea corneei, inactivitatea gonadelor, o slabă valorificare a
proteinelor din furaje şi diminuarea performanţelor; la o carenţă severă în sodiu,
puii prezintă tulburări nervoase. Carenţa în potasiu diminuiază tonicitatea
musculaturii, favorizează distensiile intestinale, alcaloza extracelulară, modificări
ale activităţii enzimatice, disfuncţii renale şi cardiace etc.
Manganul. Previne apariţia perozisului, având un rol major în creştere,
reproducţie, formarea oaselor şi a cojii ouălor. Carenţa scade procentul de
eclozionabilitate, datorită unei mortalităţi embrionare mari, în ultimile două zile.
Carenţa în colină, biotină şi mangan favorizează apariţia perozisului, la fel ca şi
excesul în calciu şi fosfor.
Fierul şi cuprul. Participă la formarea hemoglobinei.
Iodul. Asigură funcţionalitatea normală a tiroidei; carenţa duce la apariţia guşei.
Zincul. Puii de curcă au cerinţe duble în zinc comparativ cu cei de găină, el fiind
necesar activităţii unor enzime. Carenţă duce la întârzieri de creştere, îmbrăcare
înceată cu penaj, inflamaţia părţii posterioare a genunchiului etc; carenţa poate
apare datorită utilizării unui nivel prea mare de calciu în furaje.
Seleniu. Este sinergic cu vitamina E. Asigurat la un nivel optim, previne miopatia
stomacului muscular şi a inimii şi fibroza pancreatică, urmată de reducerea
secreţiei lipazei, tripsinogenului şi a chinotripsinogenului. Excesul favorizează
tulburările nervoase şi zbârlirea penajului şi reduce eclozionabilitatea ouălor.
Cobaltul. Este sinergic cu vitamina B12. El participă la hematopoeză, dar intervine
în activitatea unor enzime şi în reproducţie, ca şi în ritmul de creştere la tineret.
Creşterea curcilor în sistem intensiv a condus la o schimbare a incidenţei
de manifestare bolilor metabolice, infecţioase şi parazitare specifice acestei specii,
în sensul că unele apar mai frecvent, iar altele sunt mai puţin răspândite.
Cea mai ridicată rată a mortalităţii se înregistrează la tineret. Aproximativ
60% din totalul ieşirilor din efectiv până la vârsta de 4 săptămâni sunt datorate
accidentelor ce survin pe fondul unei vitalităţii reduse, datorită incubaţiei
defectuoase, dar şi de apariţia unui complex respirator (aerosaculită, sinuzită,
aspergiloză); 15% din bolile acestei perioade sunt reprezentate de parazitoze
(coccidioza, candidoza, trichomonoza, histomonoza şi ascaridioza), 9-10% de
bolile aparatului osos (perozis, rahitism, artrite) şi 1-2% de diverse alte boli.
Atât la adulte, cât şi la tineretul de curcă, se mai poate manifesta
Colibaciloza, în trei forme: septicemică (cu mortalitate mare în stadiul embrionar,
dar şi la pui-cca. 20% din efectiv); respiratorie (mai ales la tineretul de 4-13
70
săptămâni, cu o mortalitate de 5-10%) şi genitală (apare la curcile adulte de
reproducţie, determinând reducerea intensităţii de ouat şi o mortalitate de 2-3%).
Frecvent, mai poate apare şi enterita hemoragică, mai ales la vârstele de 6,
8 şi 11 săptămâni, generând stări morbide, diminuarea ritmului de creştere şi o
mortalitate de 3-5%.
TEME DE CONTROL:
1. Tehnologii de creştere şi exploatare a curcilor de reproducţie
2. Tehnologii de creştere a broilerului de curcă
3. Probleme de nutriţie şi patologie la curci
REFERATE:
1. Particularităţi ale creşterii hibridului de curcă………………………………..
71
Partea a IV-a
TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A RA ŢELOR PENTRU
PRODUCŢIA DE CARNE
73
Programul de lumină se reduce brusc, de la 23 ore/zi, la 10 ore/zi,
extindere ce se menţine până la vârsta de 18 săptămâni a bobocilor. Intensitatea
luminii va fi identică cu cea din perioada anterioară de vârstă, respectiv de 3w/m2.
Temperatura din hală se menţine la niveluri de +18÷+20oC, umiditatea
relativă a aerului la 60-70%, iar rata ventilaţiei va fi de minim 0,75 m3 aer/oră/kg
corp; noxele admise sunt de: 0,3-0,4% CO2; 0,026% NH3; 0,01% SH2, iar
pulberile, maximum 15mg/m3.
Dacă se respectă factorii tehnologici, tineretul de reproducţie Pekin (suşa
Cherry Valley) poate înregistra greutăţile corporale standard din tab. 38.
Tabelul 38
Greutatea corporală standard la tineretul de reproducţie Pekin
Vârsta Greutate corporală medie:
(săptămânia) Lnia 001 Linia 005 Părinţi (005x-001)
4 970 1550 1260
5 1041 1611 1320
6 1112 1672 1392
7 1183 1733 1458
8 1254 1794 1524
9 1323 1855 1590
10 1396 1916 1656
11 1467 1977 1722
12 1538 2038 1788
13 1609 2099 1854
14 1680 2160 1920
15 1751 2221 1986
16 1822 2282 2052
17 1893 2343 2118
18 1964 2404 2184
75
• hrănirea la discreţie, până la un nivel de 220-240g/cap/zi, cu furaj granulat,
de calitate superioară; frontul de furajare va fi de 2,5-3,0 cm/cap;
• adăparea la discreţie, cu apă curată; frontul de adăpare: 1,6 cm/cap;
• densitatea la populare să fie de 3 cap./m2;
• mărimea maximă a lotului de reproducţie de 240 cap. (40 masculi+200
femele), mărime ce coincide cu capacitatea unui compartiment;
• programul de lumină: 18 ore/zi; intensitate luminoasă: 3-4w/m2;
• temperatura din hală: +18÷20oC;
• umiditatea relativă a aerului: 60-70%;
• prin ventilaţie se asigură minimum 0,750 m3 aer/oră/kg corp.
Furajarea se face cu nutreţ combinat din reţeta 26-4 (tab. 39), dar pentru că
utilizează bine şi nutreţuri cu mai multă celuloză şi niveluri proteice mai scăzute,
raţele de reproducţie vor primi pe timpul verii masă verde la discreţie.
Tabelul 39
Nutreţuri combinate pentru raţele adulte de reproducţie (reţeta 26-4)
Specificare UM Proporţie
Sortimente:
Porumb % 40.75
Grâu % 20.00
Făină de lucernă % 2.00
Şrot de soia % 23.00
Făină de peşte % 3.00
Făină de carne % 4.00
Fosfat dicalcic % 0.40
Carbonat de calciu % 5.50
Sare de bucătorie % 0.30
Metionină % 0.05
Premix % 1.00
Caracteristici nutritive:
Proteină brută % 20.00
Energie matabolizabilă kcal/kg 2675
Lizină % 1.00
Metionină+cistină % 0.68
Calciu % 2.55
Fosfor asimilabil % 0.40
Deoarece, suşa Cherry Valley a rasei Pekin realizează cea mai bună
producţie de ouă în primul an de ouat, nu este recomandată exploatarea lor pe o
perioadă mai mare de timp; de asemenea, nu este indicată aplicarea năpârlirii
artificiale, deoarece, producţia de ouă realizată în cele 40 săptămâni de ouat este
considerată ca fiind suficientă pentru această specia.
Dacă se aplică însămânţările arificiale, apare avantajul diminuării de 3-6
ori a numărului de masculi specifici împerecherii naturale. Doza de însămânţare
este 0,1ml spermă diluată (în proporţie de 1/3), iar aceasta trebuie să conţină cca
50 milioane de spermatozoizi, pentru a se obţine un procent de fecunditate al
ouălor de 94-95%.
Bobocii de raţă pentru carne se pot creşte după mai multe tehnologii,
respectiv: la sol, pe aşternut permanent; pe grătare; în baterii; în tabere de vară şi
pe suprafeţe acvatice. În cazul creşterii în hale, acestea vor fi lipsite de ferestre
(“oarbe”), dar vor fi prevăzute cu zonă de adăpare şi padocuri exterioare,
împrejmuite cu un gard din plasă de sârmă, înalt de 50-60cm.
Perioada 1-7 zile. În fiecare ţarc din PFL echipat cu eleveuză electrică, se
introduc câte 500 boboci. Temperatura sub eleveuză în prima zi trebuie să fie de
+35oC, după care se reduce cu cca. 1oC/zi pentru a se ajunge la +29oC în ziua a 7-
77
a; în hală, temperatura la populare va fi de +27oC, după care se reduce cu 1/2oC/zi
până la un nivel de +24oC, în ziua a 7-a.
În această perioadă se evită curenţii de aer la care bobocii sunt foarte
sensibili; umiditatea relativă se menţine la niveluri de 60-70%. Aşternutul se
păstrează curat şi uscat, înlocuindu-se ori de câte ori este nevoie.
În fiecare ţarc PFL se vor introduce câte 5 adăpători vacumatice (una la
100 boboci), aşezate în tăviţe de plastic, care au rolul de a colecta scurgerile de
apă; intercalat cu adăpătorile, se amplasează 5 tăviţe de furajare, câte una la 100
boboci. Fiecare eleveuză va fi prevăzută cu un bec de 100w, pentru o mai uşoară
recunoaştere a surselor de hrană şi apă; în primele 2 zile de viaţă a bobocilor se
vor asigura câte 24 ore lumină/zi, iar din ziua a 3-a şi până în a 7-a, inclusiv, câte
23 ore/zi. Din ziua a 5-a se procedează la lărgirea ţarcurilor din PFL, care trebuie
să cuprindă, treptat, şi zona de adăpare; în paralel, adăpătorile vacumatice se mută
către zona de adăpare. Furajarea se face la discreţie.
Perioada 8-21 zile. Temperatura de sub eleveuze continuă să scadă cu 1oC/zi,
ajungându-se în ziua a 16-a la +20oC; şi temperatura din hală se reduce, până o
egalează pe cea de sub eleveuze, tot în ziua a 16-a. Temperatura de +20oC se
menţine până la lichidarea seriei de creştere, ca de altfel şi nivelul de 60-70% al
umidităţii relative a aerului.
După ziua a 10-a se pot desfiinţa ţarcurile din PFL, iar ventilaţia va deveni
activă, asigurându-se 0,75 m3 aer/oră/kg corp. Prin programul de lumină se
asigură 23 ore/zi, cu o intensitate luminoasă de 3 w/m2.
Furajarea se face la discreţie, cu nutreţ combinat granulat, care va avea
dimensiunea de 5 mm, începând cu vârsta de 14 zile a bobocilor. Zilnic se va
verifica calitatea apei, care trebuie asigurată la discreţie şi se va împrospăta
aşternutul, pentru ca acesta să fie în permanenţă uscat şi curat.
Perioada 22-43 zile (47 zile). Principalii factori de microclimat (temperatură,
umiditate, ventilaţie şi regim de lumină) nu suferă modificări faţă de perioada
anterioară, în schimb se va urmări densitatea de păsări pe unitatea de suprafaţă,
care nu trebuie să depăşească 5 cap./m2.
Respectarea factorilor tehnologici amintiţi, precum şi asigurarea la
discreţie a apei de băut de foarte bună calitate şi a unor furaje echilibrate ca nivel
energetic şi proteic, permit realizarea performanţelor din tab. 41.
Tabelul 41
Performanţele hibrizilor de raţă pentru carne din rasa Pekin
Nr. Vârsta Greutate corporală Consum cumulat de Consum secific de hrană
crt. (zile) medie (g) nutreţuri combinate (g) (kg nutreţ combinat/kg
spor)
1 1 45 - -
2 7 210 - -
3 14 540 756 1,40:1
4 21 1030 1802 1,75:1
5 28 1490 3158 2,12:1
6 35 1990 4696 2,36:1
7 42 2440 6392 2,62:1
8 47 2680 7638 2,85:1
Este o metodă de creştere mai puţin răspândită, care se face în hale oarbe
dotate cu baterii piramidale de tip B.P.-4, la care trebuie modificat sistemul de
adăpare. Popularea cu boboci de o zi se face de aşa manieră încât, către sfârşitul
perioadei de creştere, densitatea să rămână de 5 capete/cuşcă.
TEME DE CONTROL:
1. Tehnologii de creştere şi exploatare a raţelor pentru reproducţie
2. Tehnologii de creştere a bobocilor de raţă pentru carne
REFERATE:
1. Particularităţi ale creşterii hibridului de raţă………………………………..
81
Partea a V-a
TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A GÂŞTELOR
PENTRU PRODUCŢIA DE CARNE
82
activă, dar fără ca viteza curenţilor de aer să depăşească 0,1-0,2m/sec. Nivelul
maxim al noxelor trebuie să fie de 0,3% pentru CO2 şi de 0,025% pentru NH3.
Programul de lumină în primele 4 zile va fi de 24 ore/zi, iar în perioada 5-
14 zile, de 23 ore/zi; intensitatea luminoasă trebuie să fie de 7-8w/m2 în primele 7
zile şi de 4-5w/m2, în următoarele 7 zile.
Începând cu vârsta de 8-10 zile, bobocii vor primi masă verde pălită,
administrată în două tainuri zilnice, la început pe tăviţele de furajare şi apoi în
rastele speciale (din lemn sau metal); acest tip de furaj previne apariţia
fenomenului de pica. La bobocii de gâscă este mare şi incidenţa gutei, ce se
manifestă la vârsta de 3-4 săptămâni, mai ales atunci când nu se respectă factorii
tehnologici de creştere (temperaturi prea mici sau prea mari, furaje hiperproteice,
aport insuficient de apă etc). Menţinerea unei bune stări de sănătate este
condiţionată şi de calitatea aşternutului, care trebuie păstrat curat, uscat şi fără
mucegaiuri; zilnic se înlocuieşte aşternutul umed din zona adăpătorilor, evitându-
se astfel apariţia aspergilozei. Adăpătorile vacumatice se pun în tăviţe din material
plastic şi se curăţă de 2-3 ori pe zi.
Perioada 15-28 zile. Ţarcurile fiind desfiinţate, bobocii vor beneficia de mai
multă libertate de mişcare, iar atunci când vremea o permite, ei vor avea acces şi
în padocurile exterioare.
În săptămâna a 3-a de viaţă, se asigură o temperatură de +28÷+25oC sub
eleveuză şi de +20oC în restul halei, iar în săptămâna a 4-a, de +22÷+20oC sub
eleveuză şi de +20oC în hală. În Ungaria, temperatura asigurată în săptămâna a 3-a
este de +24÷+20oC (sub eleveuză) şi de +18oC (în hală), iar în săptămâna a 4-a, de
+20oC (sub eleveuză) şi de +15oC (în hală).
În hale, se asigură un nivel de 55-60% umiditate relativă, un program de
lumină cu 23 ore /zi, o intensitatea luminoasă de 4-5w/m2 şi o concentraţie
maximă de 0,3% pentru CO2 şi de 0,025% pentru NH3; rata ventilaţiei va creşte
progresiv în aşa fel încât la sfârşitul perioadei să se asigure 5m3 aer/oră/kgcorp.
Furajul combinat se administrează în hrănitori semiautomate pentru
tineret, asigurându-se un front de furajare de 3-5cm/cap; alături de hrănitori, se
vor amplasa tăvi umplute cu pietriş mărunt. Când timpul este frumos, este indicată
administrarea masei verzi în rastelele din padocurile exterioare; începând cu
vârsta de 3-4 săptămâni, bobocii vor fi scoşi pe păşuni, unde se vor amenaja
umbrare. Adăparea se face din adăpători liniare sau circulare pentru tineret,
dispuse în zona de adăpare, asigurându-se un front de adăpare de 3-5cm/cap; şi pe
păşune se va asigura un număr suficient de adăpători.
La 25 zile, bobocii au greutăţi de cca. 2,0kg, iar densitatea din hală se
reduce la 4-5cap./m2; aceasta se va diminua în paralel cu creşterea lor în greutate.
Perioada 29-56 zile. Bobocii trebuie să beneficieze de cât mai mult soare şi
mişcare în liberate şi de aceea, se ţin întreaga zi în padocurile exterioare sau pe
păşuni şi numai noaptea vor fi introduşi în adăpost; introducerea lor în adăpost se
face şi atunci când vremea este nefavorabilă. Hrana şi apa necesare se vor
administra numai în exteriorul halelor, cu asigurarea unui front de adăpare şi
respectiv, de furajare, de câte 3-5 cm/cap.
Pe timpul nopţii, în hale se va asigura o temperatură de +15÷+20oC, o
umiditate de 55-60% şi o rată a ventilaţiei de 5m3 aer/oră/kgcorp; aceşti parametri
de microclimat se menţin şi în următoarele perioade de vârstă. Începând cu vârsta
de 28 zile a bobocilor, se trece brusc la un program de lumină de 12 ore/zi. La
sfârşitul perioadei, densitatea pe unitatea de suprafaţă trebuie să fie de 2 cap./m2.
La vârsta de 28-30 zile, se face bonitarea bobocilor după greutatea
corporală, gradul de îmbrăcare cu penaj şi starea de sănătate; cei necorespunzători
se elimină de la reproducţie. În condiţii normale de întreţinere, bobocii de 8
83
săptămâni trebuie să fie complet îmbrăcaţi cu penaj şi să realizeze greutăţi de:
3,0kg-la rasele uşoare; 4,5kg-la rasele semigrele şi 5,0kg-la cele grele.
Perioada 9-25 săptămâni. Este o perioadă în care factorii tehnologici se menţin la
aceleaşi niveluri ca şi în perioada anterioară de vârstă. Bobocii vor primi masă
verde la discreţie, asigurată direct prin păşunat sau administrată în padocuri, iar în
completare ei vor primi furaj combinat; există două modalităţi de administrare a
suplimentului de hrană concentrată:
- se asigură 100-150g nutreţ combinat/boboc/zi, funcţie de calitatea masei verzi;
- se face furajarea la discreţie cu furaj combinat, dar din 2 în 2 zile.
La vârsta de 10-12 săptămâni, se face prima jumulire pe viu a bobocilor,
care se repetă din 7 în 7 săptămâni; jumulirea se face pe tot corpul, cu excepţia
gâtului şi a cozii.
La 25 săptămâni, bobocii trebuie să aibă greutatea păsărilor adulte.
Perioada 25 săptămâni-declanşarea ouatului. La vârsta de 26 săptămâni (luna
octombrie), se aleg masculii pentru reproducţie în urma unui examen cloacal, când
se verifică integritatea morfo-funcţioanlă a organului copulator; la acest examen,
cca. 25-30% din gâscani prezintă deficienţe de dezvoltare a penisului, drept pentru
care sunt eliminaţi de la reproducţie.
Imediat după alegerea masculilor, se procedează la formarea loturilor de
reproducţie, care trebuie să aibă o mărime de 500-600 cap., cu un raport între sexe
de 1/3-1/5.
Loturile de reproducţie se transferă în halele de adulte, la o densitate de 2
cap./m2; padocurile exterioare trebuie să permită o încărcătură de 1 cap/m2.
În continuare, tineretul este supus programului de pregătire pentru
declanşarea ouatului, ce constă în aplicarea unui program de fotostimulare şi de
întreţinere intensivă. Pentru aceasta, la vârsta de 28 săptămâni a bobocilor
(aproximativ, 1 noiembrie), se reduce brusc programul de lumină de la 12 ore/zi,
la 7 ore/zi; ei sunt scoşi la ora 8oo în padocuri, unde stau până la ora 1500, după
care sunt introduşi în hale unde stau pe întuneric până a 2-a zi dimineaţa.
Programul de lumină de 7 ore/zi se menţine timp de 6 săptămâni, după
care se procedează la creşterea lui treptată, astfel:
• creştere cu 30 minute/zi, timp de 11 zile;
• creştere cu 5 minute/zi, timp de 6 zile;
• creştere cu 5 minute/săptămână, timp de 6 săptămâni;
• plafon de 14 ore lumină/zi, până în ultimile 2 săptămâni de ouat;
• creştere bruscă la 18 ore lumină/zi, în ultimile 2 săptămâni de ouat.
La 2-3 săptămâni de la începerea fotostimulării (în jur de 15 ianuarie), se
declanşează ouatul; în toată perioada de pregătire pentru declanşarea ouatului,
bobocii vor primi la discreţie furaje concentrate şi masă verde (în sezonul cald)
sau suculente (în sezonul rece).
Apa, de bună calitate, se va asigura la discreţie, iar aşternutul se va păstra
în permanenţă uscat şi curat.
Deoarece tineretul mascul este mai tardiv decât cel femel, este
recomandată folosirea la reproducţie a masculilor mai în vârstă; o practică curentă
este utilizarea masculilor obţinuţi din ecloziunile aceluiaşi sezon de ouat, dar care
sunt cu 2-3 săptămâni mai în vârstă decât femelele.
Pentru furajarea gâştelor de reproducţie se utilizează nutreţuri combinate
din reţetele: 25-1 (perioada 0-8 săptămâni); 25-2 (perioada 9-26 săptămâni) şi 25-
3 (după vârsta de 26 săptămâni, inclusiv la adulte) (tab. 44).
84
Tabelul 44
Nutreţurile combinate administrate gâştelor de reproducţie
Sortimentul U.M Reţeta/perioada de vârstă
25-1 25-2 25-3
(0-8 săptămâni) (9-26 săptămâni) (după 26 săptămâni adulte)
Porumb % 30.9 36.6 30.9
Orz % 18.7 30.0 26.2
Grâu % 10.0 - -
Făină de lucernă % 2.0 2.0 2.0
Tărâţe de grâu % 4.0 5.0 7.0
Şrot de floare % 7.0 7.0 7.0
Şrot de soia % 20.0 12.0 16.0
Făină de carne % 4.0 4.0 4.0
Colină HCl 70% % 0.1 0.1 0.1
Sare % 0.3 0.3 0.3
Carbonat de Ca % 1.0 1.0 5.0
Fosfat dicalcic % 1.0 1.0 0.5
Premix % 1.0 1.0 1.0
TOTAL % 100.0 100.0 100.0
Caracteristici nutritive:
Proteină brută % 19.72 16.80 18.00
Energie metaboliz. kcal/kg 2627 2653 2481
Lizină % 0.91 0.71 0.81
Metionină+cistină % 0.61 0.55 0.57
Calciu % 0.80 0.74 2.10
Fosfor % 0.64 0.59 0.63
86
La gâşte, una dintre cele mai eficiente soluţii de provocare a ciclului al II-
lea de ouat este năpârlirea artificială, care constă în aplicarea unui program de
restricţionare a hranei şi apei şi de fotostimulare (tab. 46).
Tabelul 46
Program de năpârlire artificială la gâşte
Nr. Ziua Durata luminii Consum de hrană: Apă
crt. nutreţ combinat masă verde
(g/cap/zi) (g/cap/zi)
1 1 - - - -
2 2-5 7 ore - - da
3 6 7 ore 160 - da
4 7 7 ore - - da
5 8 7 ore 160 - da
6 9 7 ore - - da
7 10 7 ore 160 - da
8 11 7 ore - - da
9 12 7 ore 180 - da
10 13 7 ore - - da
11 14 7 ore 180 500 da
12 15-45 7 ore 180 600-800 da
13 46-56 creşte cu 30 min./zi 220 la discreţie da
14 57-62 creşte cu 5 min./zi 260 la discreţie da
15 >63 creşte cu 10 min./zi, până se 300 la discreţie da
ajunge la 14 ore/zi
87
Producţia de ouă a gâştelor creşte până în al II-lea an de ouat, după care
începe să se reducă; din producţia totală de ouă realizată de o gâscă pe timpul
vieţii productive, 23% se obţine în anul I de ouat, 31% în anul al II-lea, 26% în
anul al III-lea şi 20% în anul al IV-lea de ouat. În anii cu producţii mai mari de ou,
se înregistrează şi cel mai bun procent de fecunditate al acestora. De exemplu, la
Landaise, în primul an de ouat se obţin 34 ouă/ciclu (sezon) de ouat, cu 55,3%
fecunditate, în anii II şi III de ouat, producţia este de 36 ouă/ciclu, cu 69,9%
fecunditate, iar în anii IV şi V de ouat se obţin 44 ouă/ciclu, cu 62,9% fecunditate.
Intensitatea maximă de ouat la gâşte se realizează în ciclul (sezonul) I de
ouat, după 4-5 săptămâni de la depunerea primului ou şi este de 45-50% la rasele
uşoare şi semigrele şi de 25-30% la rasele grele; în anul II de ouat, foarte rar se
ating intensităţi de 40-45% la rasele uşoare şi semigrele şi 20-25% la cele grele.
Pentru realizarea unor producţii de ouă cât mai mari, este necesară
aplicarea programelor de fotostimulare care să declanşeze ouatul cât mai timpuriu.
De asemenea, este obligatorie eliminarea (încă din anul I de ouat) a femelelor la
care ouatul încetează devreme; prin controlul gradului de deschidere al ischiilor
(se efectuează în luna aprilie), se pot scoate din efectiv femelele care au un ciclu
de producţie scurt. O altă pratică, este aceea de depistare şi apoi eliminare din
efectiv, a femelelor cu interval mare de timp între două depuneri de ouă (se
efectuează un examen cloacal). Prin urmare, la femele este necesară o reformă de
30-40%, încă din anul I de ouat, oprindu-se numai exemplarele cu intensitate de
ouat cât mai mare.
Pentru o afluire corespunzătoare a producţiei de ouă către staţiile de
incubaţie, este indicat ca în unităţile de creştere intensivă a gâştelor să se menţină
următoarea structură de vârstă a mătcii de reproducţie:
• 35% gâşte în anul I de ouat;
• 25% gâşte în anul II de ouat;
• 22% gâşte în anul III de ouat;
• 18% gâşte în anul IV de ouat.
89
ÎNTREBĂRI Partea a V-a
1. Ce metodă se aplică pentru sexarea bobocilor de gâscă destinaţi reproducţiei.
2. La ce vârstă se face bonitarea bobocilor de gâscă de reproducţie.
3. Care este raportul între sexe la gâştele de reproducţie aflate în perioada de
pregătire pentru ouat.
4. La ce vârstă începe aplicarea programului de fotostimulare pentru declanşarea
ouatului, la bobocii de gâscă pentru reproducţie.
5. Câte cicluri de ouat realizează gâştele adulte de reproducţie în cei 4 ani de
exploatare.
6. Care este cea mai importantă particularitate a producţie de ouă la gâşte.
7. Cum se poate evita sezonalitatea producţiei de ouă la gâşte.
8. Care este intensitatea maximă de ouat pe care o pot realiza gâştele în ciclul I
de ouat.
9. Care este cel mai răspândit sistem de creştere a bobocilor de gâscă pentru
carne.
10. La ce greutăţi corporale pot ajunge hibrizii comerciali de gâscă (Landaise x
Olandeză Albă de Rin) la vârstă de 8 săptămâni.
TEME DE CONTROL:
1. Tehnologii de creştere şi exploatare a gâştelor pentru reproducţie
2. Tehnologii de creştere a bobocilor de gâscă pentru carne
REFERATE:
1. Particularităţi ale creşterii hibridului de gâscă………………………………..
90
Partea a VI-a
TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A PALMIPEDELOR
PENTRU PRODUCŢIA DE FICAT GRAS
La raţe, cel mai bun randament în ficat gras îl au “mularzii”, proveniţi din
masculi de rasă Barbarie şi femele de rasă Pekin; rezultate bune se obţin şi de la
mularzii realizaţi din masculi Barbarie şi femele din rasele Rouen sau Aylesbury.
Pentru creşterea şi exploatarea liniilor materne de Pekin în vederea
obţinerii mularzilor, tehnologia este identică cu cea de la părinţii de reproducţie
Pekin pentru producerea cărnii de raţă; în schimb, la reproducătorii Barbarie apar
câteva modificări ale tehnicii de creştere, date fiind particularităţile acestei rase.
93
când începe îndoparea. Prin frontul de furajare se asigură 3 cm/cap, iar prin cel de
adăpare, câte 1,5 cm/cap.
Furajarea cu nutreţ combinat se face la discreţie, dar cu diferenţieri între
sexe în ceea ce priveşte perioada de administrare (tab. 50).
Tabelul 50
Nutreţurile combinate administrate bobocilor pentru ficat gras
Perioada E.M. P.B. Metionină Met.+cist. Lizină
(kcal/kg) (%) (%) (%) (%)
Demaraj
2800-3000 17.7-19.0 0.38-0.41 0.75-0.80 0.90-0.96
(0-3 săptămâni)
Creştere
femele=3-6 săpt. 2800-3000 14.9-16.0 0.32-0.34 0.63-0.67 0.73-0.78
masculi=3-7 săpt.
Finisare
femele=6-12 săpt. 2800-3000 12.2-13.0 0.22-0.23 0.46-0.50 0.51-0.55
masculi=7-12 săpt.
94
concomitent, se verifică gradul de umplere a esofagului. După 20-30 secunde,
se opreşte maşina şi se retrage tubul, masându-se uşor esofagul.
Zilnic, se efectuează 3 îndopări, între orele: 5oo-6oo, 10oo-1100 şi 17oo-18oo.
Timpul de îndopare este mai mic de un minut în cazul îndopării mecanice
şi de 5-10 minute, la cea manuală.
În primele 14 zile de îndopare, păsările sunt tratate antistres cu vitamine
(dar fără colină şi vitamina B12 care protejează ficatul) şi antibiotice.
Îndoparea se mai poate face cu pastă de porumb, care este un amestec
format din: 60 kg făină de porumb, 100 l apă fierbinte, 1% sare şi 1% grăsime;
după răcirea pastei, se mai adaugă un premix vitaminic, în proporţie de 2,0-2,5%.
La acest procedeu de îndopare, păsările nu mai primesc apă de băut, dar în schimb
creşte timpul de îndopare.
Tot mai des folosită este metoda “autoîndopării”; prin extirparea
nucleilor ventromedieni ai hipotalamusului, păsările devin hiperfagice şi
hipertrofice, situaţie care favorizează îndoparea, deoarece, ingesta este controlată
de către sistemul nervos.
95
vitamină A/kg furaj; 10 mg riboflavină/kg furaj şi 100 mg niacină/kg furaj. În
prima săptămână, furajul se administrează sub formă de făină, iar apoi granulat.
În cele 4 săptămâni, fiecare boboc va consuma cca. 3 kg furaj combinat,
fapt ce permite realizarea, la finalul perioadei, a unor greutăţi corporale de 2 kg.
Masa verde şi nutreţurile suculente se vor administra numai “la limita evitării
picajului”. La sfârşitul perioadei, consumul de furaje ajunge la niveluri de 160-
170 g furaj combinat/cap şi de 200 g masă verde/cap.
Faza de furajare restricţionată (5-8 săptămâni)-scopul este acela de menţinere a
bobocilor pe o curbă de greutate optimă, favorabilă îndopării, dar şi de realizare a
unei economii de furaje, care să reducă costurile finale ale îndopării.
Restricţionarea constă în administrarea a 160 g furaj combinat/cap/zi în două
tainuri zilnice (60 g/cap-dimineaţa şi 100 g/cap-seara) şi, în completare, 500g
masă verde/cap/zi. Iarna, pentru suplinirea masei verzi, se administrează 200 g
furaj combinat/cap/zi (80g-dimineaţa şi 120g-seara), 50 g paie de orz tocate/cap/zi
sau 30 g fân de lucernă/cap/zi şi un premix vitamino-mineral. Furajul combinat
trebuie să conţină 20% P.B. şi 3400-3600 kcal/kg E.M.
La finalul perioadei, bobocii trebuie să realizeze greutăţi de 3,5-3,6 kg.
Faza de pregătire pentru îndopare (9-10 săptămâni)-presupune o furajare la
discreţie, cu furaj combinat bogat în proteine (22-24% P.B.). Consumul zilnic este
de 285-300 g furaj combinat/cap, la care se adaugă 200-500 g masă verde/cap,
înlocuită pe timpul iernii cu 65 g paie de orz tocate sau 45 g fân de lucernă.
Greutatea corporală la finalul perioadei trebuie să fie de 3,6-4,2 kg.
Faza de trecere treptată la furajarea cu porumb boabe (săptămâna a 11-a)-pe
parcursul perioadei se consumă cca. 1,3 kg furaj combinat (identic calitativ cu cel
utilizat în faza anterioară) şi 0,7 kg porumb boabe. Hrana de completare (masă
verde şi respectiv, paie de orz sau fân de lucernă) se administrează în aceleaşi
cantităţi ca şi în perioada 9-10 săptămâni. Greutatea corporală la sfârşitul
săptămânii a 11-a ajunge la 3,7-4,3 kg.
Faza de îndopare propriu zisă-durează 20-30 zile şi presupune administrarea
unor cantităţi crescânde de amestec de îndopare (porumb boabe+sare+grăsime),
care se obţine după aceeaşi tehnică ca şi la raţe. Pe toată perioada de îndopare
propriu zisă, bobocii consumă 20-25 kg de amestec de îndopare/cap, cu un
consum de cca. 1,5 kg/cap/zi, în ultimile zile de îndopare. La început, amestecul
se administrează în 2 tainuri zilnice şi apoi în 4 tainuri, la intervale egale între ele.
În toate fazele de creştere şi îndopare a bobocilor pentru ficat gras, se va
asigura apă la discreţie; de asemenea, deplasarea păsărilor va fi limitată şi se vor
evita stresurile, de orice natură.
În cazul gâştelor adulte, se supun îndopării numai exemplarele cu o bună
stare de întreţinere şi după o perioadă de restricţionare furajeră de 30 zile, timp în
care se face şi obişnuirea treptată cu consumul de porumb boabe. Durata îndopării
adultelor este de 24-26 zile, când se consumă o cantitate de 25 kg porumb
boabe/cap (cca. 1 kg porumb boabe/cap/zi).
Şi la gâşte se poate aplica procedeul “autoândopării”, prin distrugerea
nucleilor ventromedieni ai hipotalamusului.
96
ÎNTREBĂRI Partea a VI-a
2. La ce vârstă se manifestă pentru prima dată fenomenul de „pica” la
bobocii Barbarie pentru reproducţie.
3. Ce densitate trebuie asigurată la popularea halelor cu boboci de o zi
Barbarie pentru reproducţie.
4. Ce program de lumină se asigură bobocilor Barbarie de reproducţie, în
prima săptămână de viaţă.
5. Ce producţie de ouă se poate obţine de la raţele Barbarie pentru
reproducţie la care se aplică program de fotostimulare.
6. Din ce rase se obţine cel mai eficient mulard de raţă pentru ficat gras.
7. Din ce este alcătuită „pasta de porumb” folosită la îndoparea bobocilor de
raţă pentru ficat gras.
8. De la ce vârstă, gâştele pot fi supuse îndopării pentru producţia de ficat
gras.
9. Câţi boboci de gâscă pentru ficat gras se introduc într-o hală de 1000m2.
10. Care este consumul total de „amestec de îndopare” folosit la îndoparea
propriu-zisă a bobocilor de gâscă pentru ficat gras.
TEME DE CONTROL:
1. Producerea ficatului de raţă
2. Producerea ficatului de gâscă
REFERATE:
1. Particularităţi ale creşterii hibridului de raţă……pentru ficat gras
2. Particularităţi ale creşterii hibridului de gâscă……pentru ficat gras
97
BIBLIOGRAFIE