Creșterea animalelor și tehnologii de creștere

PROIECT

Coordonatori: Prof. univ. dr. ing. Nedeff Valentin

Student: Bărcăcianu (căs. Istrate) Florentina

Conversie profesională, Educație tehnologică
Anul II (2020-2021)
Semestrul I

Bacău, 2021
Tehnologia creșterii intensive și a îngrășării a ovinelor

(foto arhivă personală)

2
Introducere

Exploatarea ovinelor ca activitate economică valorifică resursele biologice ale speciei în

raport de condițiile de creştere şi cerințele social-economice. Producțiile obținute din creșterea
ovinelor aduc un avantaj economic important. În primul rând ovinele sunt crescute de om pentru
satisfacerea nevoilor vitale în cazul regiunilor slab dezvoltate sau pentru creșterea nivelului dtrai
în țările avansate.
Pe plan mondial creșterea interesului pentru carnea de ovine este pus pe seama valorii
biologice ridicate datorită conținutului bogat de aminoacizi esențiali, cu un conținut de calciu și
fosfor ridicat comparative cu cearnea de bovină (Ilișu Elena, 2009), fiind recomandată și în hrana
covalescenților, a celor supuși la regimuri alimentare particulare și a copiilor. Nu în ultimul rând
unele produsele obținute din carne de oaie sunt considerate delicatese.

Fig. Situația pe plan mondial a comerțului cu carne

(sursa: ISTAT/ISMEA, 1997, preluat de Pascal C., 1998).

Europa este zona geografică cu un interes actual deosebit pentru creşterea ovinelor, țări
ca Marea Britanie, Spania, Franța, Grecia fiind mari producătoare de carne de ovine, dar şi
consumatoare. În ultimii ani, comerțul cu carne de ovine s-a dezvoltat foarte mult, printre cele
mai mari exportatoare numărându-se Noua Zeelandă şi Australia, iar cele mai mari 10
importatoare fiind țările Orientului Mijlociu, Anglia, SUA, Canada, Europa, Italia, Germania şi
Japonia.
Creşterea producției de carne a fost însoțită şi de dezvoltarea unor însuşiri morfo-
productive la rasele specializate de ovine, dintre acestea putând aminti mărirea greutății
corporale, realizarea unor sporuri mari de creştere în greutate, reducerea consumului de furaje,
mărirea prolificității, îmbunătățirea calității şi a compoziției tisulare a carcaselor.
În domeniul tenologiei de exploatare au existat tendințe de intensificare a activității de
creştere a ovinelor pentru carne prin reducerea perioadei de îngrăşare, producerea de hibrizi de
carne cu un randament ridicat la sacrificare şi carcase de calitate superioară.
În România, modificările determinate de procesul complex de trecere la economia de
piață, impun reevaluarea şi anticiparea realizării unor condiții care să asigure dezvoltarea
creşterii ovinelor. Ameliorarea raselor locale de ovine pentru producția de carne este o activitate

3
relativ recentă, limitată ca preocupare în cercetarea ştiințifică şi aproape inexistentă în practica
creşterii ovinelor.
Pe plan internațional, activitatea de ameliorare a ovinelor pentru producția de carne
deține un rol prioritar. Interesul pentru mărirea cantitativă şi îmbunătățirea calității producției de
carne a determinat crearea unor rase specializate pentru producția de carne şi elaborarea unor
metode pentru producerea de miei de carne şi tehnologii de creştere şi îngrăşare a tineretului
ovin.
În această lucrare vom analiza tehnologii de creștere și îngrășare a ovinelor în sistemul
de exploatare intensiv.

Fig. Ovine crescute în system intensive într-o fermă din județul Constanța (sursa:
http://www.agrozoomed.ro/)

1. Sistemul intensiv de exploatare este aplicat cu precădere în zonele cerealiere din țara
noastră. Aplicarea sistemului intensive de exploatare se poate face în stabulație permanent sau
prin întreținerea efectivelor de oi pe pajiștile naturale, cultivate sau ameliorate.

4
 Fig. Ovine pe pășune naturală (foto arhivă personală)

Aplicarea sistemului intensive se poate realiza în funcție de o serie de caracteristici ale

zonei sau de condițiile existente în cadrul fiecărei exploatații, în două variante de întreținere: în
stabulație permanentă la adăpost și în stabulație sezonieră cu întreținere pe pășune vara și la
adăpost iarna.
Întreținerea oilor pe durata stabulației se poate realiza în adăpost și padoc în sezonul rece
și în padoc sau pe tronsoane cu podea din grătar în sezonul cald.
Întreținerea în stabulație permanent este practicată în cazul tineretului ovin la îngrășat și
mai rar în cazul celui de înlocuire. În cadrul acestei variante, în funcție de condițiile concrete,
precum și de zona geografică și de rasă, aplicarea se poate face în două variante de întreținere: în
stabulație permanentă cu administrarea rației sub formă de amestec unic și stabulație permanentă
cu furajare bazată în mare parte pe masă verde cosită.
Stabulație permanentă cu furajare pe baza amestecului unic reprezintă de fapt o
prelungire a condițiilor asigurate pe durata iernii și în sezonul cald. Și în cadrul acestei variante
tehnologice pot fi întâlnite în funcție de condițiile de întreținere două subvariante: întreținere pe
sol în padoc sau în adăpost și pe tronsoane cu pardoseală din grătare.
Hrana se administrează la discreție sub formă de amestecuri unice constituite din diferite
sortimente de furaje. Acest amestec se realizează de obicei din 50 -55% fibroas (1/2 coceni și
paie și 1/2 fânuri din diferite sortimente), 30-35% suculente și aproximativ 10-20% furaje
concentrate. Toate aceste nutrețuri sunt măcinate și apoi amestecate, realizându-se astfel, atât o
îmbunătățire a însuțirilor gustative cât și o mărire a digestibilității rației. De asemenea, furajarea
ovinelor cu amestec unic reduce considerabil pierderile de furaje, sporește consumabilitatea
fibroaselor și elimină posibilitatea consumului selectiv.
Stabulația permanentă cu hrănire bazată de furaje verzi se poate aplica pe toată perioada
sezonului cald și constă în administrarea masei verzi cosită și pălită, extinzându-se deci pe durata
perioadei de vegetație a plantelor. Cu toate că este considerat o variant neeconomică, aplicarea
acestui system dă rezultate foarte bune în cazul creșterii tineretului ovin de prăsilă în sistem
5
intensive. Dintre avantajele pe care le conferă aplicarea acestei variante, enumerăm: asigură
utilizarea integrală a producție de masă verde, elimină consumul selectiv al lantelor, favorizează
o creștere a coeficientului de consumabilitate a plantelor, limitează infestațiile parazitare.
Utilizarea acestei variante de întreținere prezintă și unele dezavantaje deoarece induce o creștere
a cheltuielilor cu furajarea și unele reduceri ale consumului de hrană, fiind astfel posibile apariția
unor efecte negative în exteriorizarea potențialului productiv.
Întreținerea oilor în stabulație sezonieră, reprezintă varianta cea mai utilizată atât în
Europa cât și în țara noastră. Astfel, în Belgia, Olanda, Franța și alte țări europene cu un climat
anual mai blând, oile sunt întreținute aproape toată durata anului pe pășune, fiind aduse și
întreținute în adăposturi doar pe durata fătărilor și prima parte a perioadei de alăptare.
Pe durata perioadei de pășunat oile sunt întreținute pe pășuni naturale sau pajiști cultivate
și irigate, creându-se astfel posibilitatea ca acestea să poată beneficia atât de mișcare cât și de o
furajare adecvată. În condițiile țării noastre perioada de pășunat se încadrează în intervalul
aprilie- noiembrie, iar înființarea unor pajiști cultivate și irigate nu exclude folosirea și a altor
resurse furajere ocazionale locale ce pot apărea în anumite perioade anuale.
În cazul pajiștilor semănate și irigate se impune trecerea la pășunat sistemic, prin
împărțirea suprafeței de pășunat în parcele. Pășunile artificiale pot fi destinate pășunatului doar
după ce în prealabil, cel puțin 2 ani, au fost folosite fie ca fânețe fie pentru masă verde cosită.
Pășunatul se organizează pe parcele, iar delimitarea acestora se face cu ajutorul gardurilor
confecționate din material lemnos, plasă de sârmă, gard electric, gard viu, etc. Suprafața parcelei
de pășunat este dependentă de unele caracteristici legate de productivitatea plantelor ce
alcătuiesc covorul ierbos, de încărcătură pe hectar, de ritmul de refacere a plantelor, de
posibilitățile de irigare, etc.
După parcelarea suprafeței totale se va trece la pășunatul succesiv al acestora. Timpul de
revenire pe aceeași parcel este dependent de natura suprafeței, de numărul de animale și de
durata refacerii covorului ierbos. Astfel, în cazul pășunilor natural o parcel poate fi pășunată timp
de 5-6 zile, revenindu-se în același loc după minim 25 de zile de repaus. În cazul parcelelor
cultivate, pășunarea se va face în reprize de 3-5 zile, cu revenire după minim 12 zile, interval în
care covorul ierbos poate ajunge la o înîlțime de cel puțin 8 cm.
Sistemul intensiv de exploatare prezintă o serie de avantje, dintre care cele mai
importante sunt: concentrarea și specializarea efectivelor, permite ameliorarea rapidă a
efectivelor de ovine, sunt valorificate la un nivel superior aproape toate resursele furajere,
permite mecanizarea și automatizarea principalelor lucrări, asigură sporirea productivității
muncii, permite obținerea unor producții sporite în condiții de eficiență economică. Sistemul
intensiv de exploatare dă rezultate foarte bune în condițiile utilizării raselor ameliorate, de mare
productivitate și a metișilor.

2. Îngrășarea ovinelor în sistem intensive

Producerea cărnii de ovine se realizează prin îngrășarea tuturor categoriilor, dar ponderea
cea mai mare o deține tineretul. La ovine, există trei sisteme principale de îngrășare a căror
6
durată este diferită: intensiv, semiintensiv și extensiv (7-8 luni). Caracterul intensiv al îngrășarii
este determinat în primul rând de alimentația aplicată (ce determină viteza de creștere) și de
modul de întreținere (care influentează productivitatea muncii).
În fermele mari, specializate pentru îngrașare se practică îngrașarea intensivă pe grătar
fără scoatere la pășunat, folosind furaje fibroase, grosiere și concentrate. Mieii (în general
masculii) se introduc la îngrășare la greutatea de 12-14 kg/cap, prevazându-se un spor de 250
g/zi, asigurându-se în final greutatea de 45 kg, după o perioadă de 100-110 zile, cu un consum de
furaje de 4,3 unități/kg spor. Înainte de livrare pentru carne tineretul îngrășat se tunde,
obținându-se în medie 1-1,5 kg lână/cap. În cazul în care îngrașarea se face în mod tradițional ,
într-o prima etapă berbecuții supuși îngrășarii se mențin pe pășune circa 90 zile, asigurând 7-8
kg/zi masa verde de cea mai bună calitate, iar într-o a doua etapă se face finisarea, în timp de 50
de zile, perioadă în care se exclude pășunatul; animalele se mențin la grajd și se furajează cu : 1
kg fân, 1 kg grosiere, 2-4 kg suculente și siloz/zi, asigurând pe întrega perioada de 50 zile 4-5 kg
concentrate. Sarea și apa se asigură la discreție prin bulgări de sare pentru lins și apă curată la
jgheaburi. Pentru îngrașarea oilor se folosește același sistem industrial asigurând necesarul de
furaj în funcție de greutatea animalelor, iar în sistemul tradițional, în gospodaria familială se
asigură zilnic 3 - 3,5 kg fân și 0,2-0,3 kg nutreț concentrat/cap/zi. În cazul îngrășării pe pășune,
aceasta trebuie sa asigure minimum 8-10 kg masa verde/cap/zi.
Îngrașarea intensivă a ovinelor se aplică, de regulă, la tineretul precoce și semiprecoce, cu
ritm intens de creștere și consum specific redus și se organizează în complexe industriale
specializate (10 - 20 000 capete pe serie de îngrășare) sau în adăposturi obișnuite (deci la
stabulație permanenta). Complexele industriale sunt constituite din adăposturi ''tip șopron'',
folosite în timpul verii, împărțite în compartimente de 24 m², cu garduri din plasă de sârmă, iar
pardoseala este din panouri mobile sub formă de grătare (cu spații de circa 2 cm), înălțate la 0,6-
0,8m de la sol. Într-un compartiment se introduc 70 - 80 miei (circa 3 - 4 miei/m²). Soproanele
sunt amplasate cu fața de-a lungul unei alei asfaltate. Pe timp de iarna coama care se formează
precum și pereții din spate și frontali se inchid folosidu-se baloți de paie, iar pardoseala este
înlocuită cu așternut la sol. Hrana se distribuie mecanizat, la discreție sub formă de amestec unic,
în jgheaburile amplasate în fața soproanelor. Frontul de furajare este de 6-8 cm, iar apa se asigură
prin adăposturi automate cu nivel constant.
Orice complex de îngrășare cuprinde trei sectoare: de primire (unde se fac cântărirea,
lotizarea și îmbăierea contra scabiei), de îngrășare (format din soproane de lungimi diferite,
denumite tronsoane, o anexa pentru tunderea mieilor și un abator propriu) și de depozitare,
pregătire și distribuire mecanizată a furajelor. Conform normelor, mieii sunt achizitionați la
greutatea de 12 kg (vârsta de circa 1,5 luni). Durata îngrășării este de 100 zile, sporul mediu
zilnic de 330 g, greutatea finală de 45 kg, iar consumul specific de hrană prevăzut de 4,3
unități/kg spor de greutate. Este foarte important ca în fermele furnizoare să se asigure mieilor un
consum normal de lapte matern, iar din a doua decadă după naștere vor fi hrăniți suplimentar cu
furaj combinat și fan de leguminoase, asigurându-le concomitent și apă, astfel încât sporul mediu
zilnic sa fie de 250g și chiar peste. Înainte de livrare, cu circa două săptămâni, se indică
înțărcarea mieilor. În untitățile de îngășare, în sectorul respectiv, se execută cântărirea, lotizarea
7
și îmbăierea contra scabiei. Practic îngrășarea intensivă cuprinde trei mari faze: de acomodare,
de îngrășare și de ''finisare'', care se diferențiază prin durata (12-14 zile, 70 de zile, respectiv 2-3
săptămâni).
Îngrășarea intensivă reprezintă o forțare a organismului și ca atare, în faza de acomodare,
mieii se vor obișnui treptat cu regimul de hrănire prin administrarea la început a fânului tocat
(aproximativ 100g/cap/zi) și înlocuirea treptată a acestuia cu furaj combinat (care conține 30%
fân tocat).
Pe toată durata îngrășării se vor urmări o bună echilibrare a hranei sub aspect mineral
(raportul Ca/P optim este 2/1) și evitarea de ape dure mineralizate, pentru prevenirea apariției
urolitiazei. În cazul în care aceasta apare, sarea din furajul cobinat se majorează la 2-4%, în
scopul sporirii consumului de apă și a diurezei și eliminării calculilor mici în formare. În prima
săptămână, pentru o buna supraveghere și evitarea stresului de aglomerație, compartimentele se
vor popula cu jumatate din efectivul prevăzut. Folosirea de rații în care conținutul de celuloză
depășește 15-20% reduce viteza de creștere.

Pentru ridicarea rentabilităţii creşterii ovinelor, este necesar ca întregul efectiv de miei
disponibili pentru sacrificare să fie supus îngrăşării, în scopul valorificării acestora la greutăţi
mari şi la preţuri mai avantajoase. Mieii introduşi la îngrăşat trebuie să aibă vârsta minimă de 45
de zile, iar greutatea medie a lotului introdus în exploataţie să nu fie sub 12 kg greutate vie.
Mieii cumpăraţi pentru a fi crescuţi şi îngrăşaţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii
zootehnice şi sanitare veterinare :
- Să aibă vârsta minimă de 45 de zile şi o greutate vie de minimum 12
kg/cap;
- Să fie obişnuiţi, de către crescător, să consume fân şi concentrate;
- Să provină din gospodării sau exploataţii indemne de boli infectocontagioase şi
parazitare;
- Transportul mieilor şă fie însoţit de bilet de adeverire a proprietăţii şi de certificat sanitar
veterinar;

Pregătirea adăposturilor pentru creştere şi îngrăşare presupune :

1. Amenajarea sectorului de primire (recepţie) a mieilor este format dintrun răscol cu boxe de
lotizare, cântar, baze pentru efectuarea tratamentelor antiscabioase şi pododermatitelor. În
situaţia în care tratamentele antiscabioase se efectuează cu „IVOMEC”, baia se exclude din
fluxul tehnologic, însă se menţine spaţiul pentru prevenirea sau tratarea pododermatitelor
2. Amenajarea tronsoanelor. Este o operaţiune de bază în care se urmăreşte asigurarea unui
confort în ce priveşte odihna mieilor şi asigurarea, în acelaşi timp, a furajării şi adăpării
corespunzătoare a acestora, astfel:
- Se face curăţenia mecanică a adăposturilor (tronsoanelor) şi a incintei unităţii;
- Se verifică obligatoriu integritatea constructivă a grătarelor şi funcţionalitatea acestora, având
în vedere că la grătarele de lemn distanţa între şipci trebuie să fie de 20-22 mm. De asemenea,

8
rezultate bune pot da şi grătarele construite din fier beton, în aceleaşi condiţii, numai atunci când
distanţa între bare este respectată .
- Asigurarea frontului de furajare, prin montarea ieslelor, dacă este posibil pe ambele laturi ale
tronsonului, aşa fel încât pe fiecare latură să fie asigurat un front de furajare de minimum 15 cm
pentru fiecare miel;
- Instalarea adăposturilor automate perpendicular pe tronson, aşa fel încât o adăpătoare să fie
folosită de mieii dintre două boxe. Adăpătoarea este construită din tablă sub formă de uluc în
care unul din capete se instalează un sistem pentru menţinerea apei la nivel constant pe baza unui
flotor care deschide sau închide debitul de apă ;
- Amenajarea boxelor de creştere şi îngrăşare a mieilor, în aşa fel încât acestea să aibă o
suprafaţă de 24 m2. Despărţirea boxelor se face cu panouri de sârmă prinse pe un cadru de lemn
şi cu posibilităţi de reglare, în special a celor care fac limitarea la iesle;
- Asigurarea utilajelor pentru prepararea hranei şi instalarea acestora pe fluxul tehnologic. De
asemenea, este necesar a se procura utilaje pentru distribuirea furajelor;
- Efectuarea dezinfecţiei generale şi asigurarea bazelor pentru izolarea animalelor bolnave sau
suspecte de boală;

Sistemul intensiv de creştere şi îngrăşare preconizat are în vedere producerea unui miel
crescut şi îngrăşat la vârsta timpurie de 5-6 luni şi la greutate de 45 kg/cap, într-o perioadă de
100 de zile de furajare de discreţie.
În această perioadă, dacă furajele sunt de bună calitate şi administrate la discreţie,
unitatea poate realiza următorii indicatori tehnici şi economici:
Mieii preluaţi la greutatea de 12 kg/cap ajung la sfârşitul perioadei la 45 kg/cap,
înregistrând un spor de creştere pe perioadă de 33 kg, adică un spor mediu zilnic de 330
grame/cap, cu un consum specific de 4,3-4,5 UN/kg spor.

Tehnologia de creştere şi îngrăşare se face fazial, şi anume:

Faza I sau faza de acomodare a mieilor pe tronson are o durată de 10 zile . În această
perioadă este necesar a se înregistra un spor mediu zilnic de 220 grame .
Faza II de creştere şi îngrăşare are o durată de 70 de zile, în care se înregistrează un spor
mediu zilnic de 340 grame, aşa fel încât mieii, din faza de acomodare, care au ajuns la greutatea
de 14, 2 kg, să ajungă la sfârşitul perioadei la 38 kg/cap.
Faza III, de finisare, are o durată de 20 de zile, timp în care se înregistrează un spor
mediu zilnic de 350 grame pe cap, iar mieii de la sfârşitul perioadei ajung la 45 kg/cap.
Furajele se adminstrează în amestec de două ori pe zi, aşa fel încât să se poată asigura o furajare
la discreţie. Este necesar a se asigura o rezervă zilnică de 10 %, ce reprezintă eventualele
pierderii prin manipulare.
Condiţii zootehnice necesare a se respecta:
1. Administrarea amestecului de furaje de două ori pe zi, astfel încât prin aceasta să se asigure
furajarea la discreţie a mieilor, adică dimineaţa şi seara, fără a provoca stare de stres la animale.

9
2. Se interzice cu desăvârşire administrarea de furaje în tainuri mici şi dese pentru evitarea
stresului şi favorizarea înghesuirii repetate a mieilor la iesle şi provocarea de accidente.
3. Curăţirea ieslei din două în două zile, dimineaţa înainte de administrarea furajelor în amestec.
4. Verificarea zilnică a funcţionalităţii adăpătorilor cu nivel constant, prin verificarea flotoarelor
şi curăţirea ulucelor.
5. Asigurarea unui stoc de furaje, în amestec, necesar pentru o săptămână, în scopul evitării
golurilor de furajare.
6. Asigurarea suplimentară a sărurilor minerale, prin montarea unor suporţi cu sare, câte unul la
fiecare boxă.
7. Verificarea zilnică, pe fiecare boxă, a stării de sănătate, dimineaţa şi seara, izolarea animalelor
bolnave şi anunţarea medicului veterinar de circumscripţie.

Pregătirea animalelor pentru livrare în viu sau la tăiere se face cu 3-4 săptămâni înainte
de livare sau tăiere, tineretul fiind tuns. Dacă animalele se livrează în viu, pregătirea acestora
constă în efectuarea tratamentelor preventive antiparazitare şi efectuarea vaccinărilor preventive,
prevăzute în actele normative în vigoare (a se consulta medicul veterinar de circumscripţie din
zonă).

În timpul perioadei de creştere şi îngrăşare intensivă a mieilor este necesar a se efectua

următoarele acţiuni sanitare veterinare :
1. Dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea adăposturilor înainte de populare.
2. Efectuarea examenului clinic individual, în momentul afluirii, şi izolarea animalelor bolnave.
3. Controlul parazitologic de supraveghere, la afluire şi apoi periodic.
4. Vaccinarea anticorbunoasă în prima lună de afluire.
5. Vaccinarea obligatorie contra anaerobiozelor.
6. Efectuarea tratamentelor profilactice pentru pododermatite,imediat după afluire.
7. Realizarea tratamentelor contra moneziozei, după afluire, când mieii încep să consume furaje.
8. Efectuarea tratamentelor contra strongilatozelor pulmonare şi gastrointestinale şi contra
fascialozeil, în funcţie de examenele parazitologice.
9. Controlul calităţii furajelor şi determinarea principiilor nutritivi prin prelevarea de probe şi
trimiterea acestora la laboratoare autorizate în acest sens.
Pentru obținerea performanțelor la mieii pentru îngrăşat trebuie să ţină cont că, în ordine,
factorii prioritari sunt: sănătatea oilor mame şi a mieilor, bunăstarea lor, rasa, prolificitatea,
sistemul de exploatare, planificarea fătărilor şi pasiunea pentru această specie.
Începând cu mijlocul lunii aprilie şi până a sfârşitul anului, crescătorii de ovine români
livrează miei şi oi reformă în viu, cu un preţ corelat cu rasa/hibridul, cu stadiul de îngrăşare şi de
dezvoltare a musculaturii şi cu cerinţele de pe piaţa externă.
În perioada actuală, a crescut numărul importatorilor din vestul Europei care vin în
România cu intenţia de a prospecta piaţa, urmând ca apoi să cumpere miei. Mai mulţi oieri, de
regulă tineri, întâmpină dificultăţi atunci când sunt întrebaţi - destul de frecvent - care este nota

10
pentru condiţia corporală („body scoring condition”, în limba engleză) a ovinelor disponibile
pentru vânzare.
În ţările din vestul Europei, dar şi la noi, în ultimii 20 de ani, producţia de carne a deţinut
ponderea în structura veniturilor anuale la ovine. După o perioadă dificilă, în a doua jumătate a
anului 2018, iată că în acest an o notă optimistă vine să mai lumineze sufletele oierilor români.
Mai precis, în luna ianuarie a.c., Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor, după lungi negocieri, a reuşit să definitiveze cu Organizaţia Veterinară a Iranului
certificatul de export a ovinelor în viu.
Pentru acest an se prevede livrarea în Iran a peste 800.000 de ovine în viu, activitate care
a debutat deja la începutul lunii februarie.
Odată cu încetarea conflictelor din Siria, foarte probabil în scurt timp, se estimează că va
începe exportul în viu şi spre această ţară mare importatoare de ovine din România cu câţiva ani
în urmă. Se aşteaptă o creştere a cererii de ovine şi pe pieţele din Iordania şi Arabia Saudită. Mai
mult, dacă Marea Britanie, care deţine cele mai mari efective de ovine din UE, se retrage din
Uniunea Europeană, România are mari şanse să intre pe piaţa vest-europeană mai cu seamă cu
miei grei (35-45 kg), hibrizi între rasele autohtone şi cele specializate pentru producţia de carne.
În perioada actuală, a crescut numărul importatorilor din vestul Europei care vin in
România cu intenţia de a prospecta piaţa urmând ca apoi să cumpere miei
Evaluarea gradului de îngrăşare şi a dezvoltării musculaturii
În România, aprecierea condiţiei corporale şi a gradului de îngrăşare se face subiectiv,
prin palparea unor regiuni corporale.
• Gradul de dezvoltare a musculaturii se apreciază evaluând următoarele regiuni corporale:
- Regiunea jigoului: se stabileşte mărimea şi convexitatea spaţiului dintre cele două membre
posterioare, precum şi gradul de dezvoltare şi descindere a masei musculare din regiunea crupei,
fesei şi a coapsei.
- Regiunea pieptului: se apreciază spaţiul dintre membrele anterioare şi convexitatea
musculaturii.
- Regiunea spetei: se analizează proeminenţa şi rotunjimea musculaturii.
• Cantitatea de grăsime depusă este diferită în funcţie de sexul animalului; astfel, la femele se
depune o cantitate mai mare în regiunea şalelor şi a spinării, iar la berbeci în regiunea pieptului.
Depozitele de grăsime tari şi elastice sunt apreciate şi asociate cu o calitate superioară a
grăsimii. În majoritatea ţărilor din vestul Europei, dar şi în SUA şi în Australia, aprecierea, în
ansamblu, a gradului de îngrăşare şi a dezvoltării musculaturii se poate face prin acordarea unei
note care reflectă condiţia corporală la un moment dat.
Creșterea ovinelor în sistem inteniv presupune multă manoperă și cheltuieli suplimentare,
însă este adecvată obținerii unor performanțe superioare și vizează realizarea unor obiective
precum: îndeplinirea cerințelor minimale de utilizare la reproducție la vârste cuprinse între 10 și
12 luni, valorificarea superioară a condițiilor de furajare și întreținere existente, creșterea
eficienței în exploatare, îmbunătățirea rapidă a calității efectivului, ridicarea câștigului genetic pe
unitatea de timp, etc.

11
 În multe țări creșterea intensivă a tineretului ovin de prăsilă a devenit o practică curentă.
Creșterea intensive a tineretului ovin de prăsilă este aplicat în țara noatră în fermele nuclee de
elită sau ân vârstă, de încărcătură de animale pe unitatea de suprafață, de greutate corporală a
indivizilor, de posibilitățile de irigare, etc.

Bibliografie

1. Doliș M., Angela Gavrilaș, 2008, Tehnologia creșterii animalelor, vol. I, Editura Alfa,
Iași
2. Pascal C., 2015, Tratat de creșterea ovinelor și caprinelor, Editura Ion Ionescu de la Brad,
Iași
3. Ilișiu Elena, 2009, Contribuții la îmbunătățirea performanțelor pentru producția de carne
prin încrucișarea industrial a rasei țigaie cu berbeci din rasele specializate sufolk și
germane de carne cu capul negru (rezumatul tezei de doctorat), Cluj Napoca
4. Pascal C., 1998, Tehnologia creșterii ovinelor, Editura Corson, Iași
5. https://www.gazetadeagricultura.info/animale/ovine-caprine/15923-tehnologia-cresterii-
mieilor-sugari-in-fermele-de-ovine.html
6. https://agro-tv.ro/tehnologia-cresterii-mieilor-sugari-in-fermele-de-ovine/
7. https://www.gazetadeagricultura.info/
8. https://www.revista-ferma.ro/

12